Universitatea din Craiova

Facultatea de Litere

Departamentul de Arte

Actualizarea folclorului prin jazz-ul românesc

contemporan

Student: Bleaje Mihaela-Alexandra

Craiova 2019

1
 Delimitări conceptuale. Fundamentarea ipotezei lucrării într-un cadru
conceptual larg

Luând în considerare proiectul antropologiei, care caută să gândească şi să înţeleagă

unitatea omului în diversitatea culturilor, lucrarea de faţă îşi propune să facă un prim demers în
încercarea de a stabili în ce măsură folclorul românesc a început să fie privit ca factor de
inspiraţie în muzica de jazz şi cum reuşesc să găsească artiştii autohtoni forţa creatoare de a
actualiza folclorul (formă tradiţională a culturii române) printr-o formă nouă a spaţiului cultural,
jazz-ul. Dat fiind acest fapt, eseul are un caracter inovativ. În sensul că, încă, niciun autor în
literatura de specialitate autohtonă nu a abordat această problematică; este drept că încercările de
redefinire (actualizare) a folclorului prin muzica de jazz nu a constituit o preocupare pentru
artişti, în „travaliul” creator. În fapt eseul se doreşte a fi o continuare a ideii enunţate de P.
Bogatânev-R. Jakobson în lucrarea „Folclorul ca formă specifică a creaţiei”, conform căreia „în
folclor versul, strofa şi alte forme compoziţionale mai complicate încă formează, pe de o parte,
un puternic sprijin pentru tradiţie şi pe de altă parte (factor strâns legat de primul) un mijloc
eficace pentru tehnica «improvizaţiei»”. 1

În vederea cercetării acestei ipoteze şi a stabilirii unui numitor comun între folclor şi jazz,
este necesară o aprofundare a principalelor concepte pe care se fundamentează ipoteza mai sus
menţionată şi care înscrie această lucrare în studiul etnologiei, al antropologiei culturale şi a
folclorului.

În sens larg, etnologia este definită ca studiul societăţilor tradiţionale, însă, o dată cu
apariţia fenomenului globalizării, în ceea ce priveşte acest obiect de studiu, „a fost elaborată o
problematică proprie care constituie tradiţia intelectuală şi instituţională a unei discipline ale
cărei graniţe rămân mobile şi care progresează prin împrumuturi şi distanţări teoretice succesive,
constituind o ştiinţă cumulativă şi critică despre fiinţa culturală şi socială.”2 Omul, ca fiinţă
culturală face parte dintr-un ansamblu de fenomene sociale, fenomene fundamentate de fapte,

1
Constantinescu, Nicolae, Lectura textului folcloric, Editura Minerva, 1986, p. 6.
2
Academia Română; Institutul de etnografie şi folclor „C. Brăiloiu”, coord. Sabina Ispas şi Nicoleta Corbu,
Etnologie românească; Folcloristică şi etnomuzicologie, Editura Academiei Române, 2006, p. 16.

2
procese şi modul în care acesta interioriează aspectele vieţii exterioare. De altfel, conform
concepţiei realiste, „cultura este văzută ca un atribut al comportamentlui social uman, o
înglobare a obiceiurilor şi instituţiilor constituite în timp. Concepută astfel, cultura este
inseparabilă de viaţa individului în societate, el având un rol accentuat în evoluţia
culturală.”3Altfel spus, cultura este rezultatul creativităţii omului, al valorilor pe care acesta le
produce la nivel social.

În ceea ce priveşte lucrarea de faţă, cea mai relevantă abordare a culturii este aceea a
antropologilor. „Aceştia pledează pentru înţelegerea culturii în evoluţia sa, evoluţie ce relevă
principala funcţie a culturii, aceea de actualizare şi reinterpretare a patrimoniului, adaptarea lui
continuă la schimbările ce se produc în lumea noastră.”4

Actualizarea folclorului prin jazz-ul românesc contemporan. Folclorul – definiţii şi

caracteristici. Jazz-ul - fenomen de cultură.

După ce am construit, în prima parte a eseului un cadrul conceptual larg, care ne permite
înscrierea acestei lucrări în domeniul etnologiei şi antropologiei culturale, ipoteza construită în
debutul eseului necesită a fi argumentată, într-o primă fază, prin definirea unui cadru conceptual
restrâns, unul care are în vedere termenii „folclor” şi „jazz”.

Aşadar, definirea folclorului îşi găseşte originea în definirea etnomuzicologiei. „Contrar

lumii occidentale în care echivalentul etnomuzicologiei a apărut în urma interesului pentru
muzicile exotice şi primite, numindu-se muzicologie comparată, în jumătatea estică a Europei
acesta s-a numit folclor muzical şi a apărut ca urmare a unui interes endogen, introspect,
constând în aducerea în conştiinţa lumii savante şi urbane a valorilor muzicale de cultură
rurală.”5 În ţara noastră, ca şi în întreaga Europă Sud-Estică, „valori şi interese sociale, politice,
culturale şi, numai parţial, ştiinţifice, au determinat apariţia şi dezvoltarea unor cercetări şi
studii ce ţin de folcloristica muzicală incipientă.”6 Dacă la început, până în anii 1930, această
artă muzicală va fi subsumată conceptului de muzică populară, termenul de „folclor” va intra în

3
Academia Română; Institutul de etnografie şi folclor „C. Brăiloiu”, coord. Sabina Ispas şi Nicoleta Corbu,
Etnologie românească; Folcloristică şi etnomuzicologie, Editura Academiei Române, 2006, p. 23.
4
Ibidem, p. 16.
5
Ibidem, p. 91.
6
Ibidem, p. 92.

3
cultura muzicală în anii 1940. Zece ani mai târziu de la această dată, „folclorul va ajunge să
reprezinte şi obiectul său, chiar o ramură a sa, aceea de popularitate indusă.”7

Dintre caracteristicile folclorului (atribute care aduc aminte şi se înscriu în opoziţia

literatură populară – literatură cultă) amintesc: tradiţionalitatea, oralitatea, variabilitatea şi
caracterul colectiv. În acest sens, un aspect important în ceea ce priveşte oralitatea îl reprezintă
sincretismul, conceptul desemnând „colaborarea mai multor limbaje artistice la realizarea
bunului respectiv.”8 De altfel, numeroare cercetări de teren au demonstrat faptul că textul şi
melodia unei piese populare se află într-o simbioză puternică, fapt accentuat şi de Constantin
Motru: „examinate separat, nici poezia, nici muzica nu dezvăluie nimic esenţial.” 9

La fel de importantă în caracterizarea folclorului este construcţia operelor acestui gen,

care are la bază o serie de elemente specifice: structurile metaforice, formulele iniţiale şi finale,
laitmotivele, refrenurile sau clişeele călătoare. Mihai Pop include aceste elemente specifice într-
un sistem: „un cod ce stă la baza comunicării literare orale.”10 În acest punct intervine ideea
enunţată în ipoteza eseului şi anume: „în folclor, versurile, strofa şi alte forme compoziţionale
mai complicate încă formează, pe de o parte, un puternic sprijin pentru tradiţie şi pe de altă
parte un mijloc eficient pentru tehnica improvizaţiei.”11

De cealaltă parte, jazz-ul devine o valoare artistică în cultura română şi simbol al

inovaţiei după primul război mondial în contextul formării curentelor literare de avangardă. Dacă
în anii 1920, jazz-ul este privit ca o formă de artă muzicală „secundară”, ignorată de
academicienii de studii culturale şi „localizată” la periferia ierarhiei sociale („timp de foarte
mulţi ani, jazz-ul era o muzică specifică înmormântărilor sau o muzică ce putea fi auzită în
câmpurile din afara oraşelor”12), începând cu anii `30, cea mai mare parte din aceste
considerente sunt înăbuşite. Acest „switch” în mentalitatea poporului român vine ca urmare a

7
Academia Română; Institutul de etnografie şi folclor „C. Brăiloiu”, coord. Sabina Ispas şi Nicoleta Corbu,
Etnologie românească; Folcloristică şi etnomuzicologie, Editura Academiei Române, 2006, p. 91.
8
Constantinescu, Nicolae, Lectura textului folcloric, Editura Minerva, 1986, p. 6.
9
Ibidem.
10
Ibidem, p. 10.
11
Ibidem.
12
Mihaiu, Virgiliu, Jazz connections in Romania, Editura Institutul Cultural Român, 2007, p. 33

4
schimbărilor petrecute pe scena muzicală a Statele Unite ale Americii, „patria mamă” a jazz-
ului. Aceste schimbări se referă, cu precădere, la diversificarea vieţii artistice a americanilor prin
apariţia unor noi genuri muzicale precum hot jazz-ul originar din New Orleans, blue-ul specific
regiunilor Mississippi, Memphis şi Texas, ragtime-ul din Missouri etc. la care se adaugă
descoperirea (prin intermediul radioului sau a fonografului) a unor stiluri de dans precum „fox
trot” sau „charleston”. Noile forme culturale ale vieţii artistice americane vor fi împrumutate de
europeni, influenţa resimţindu-se, mai întâi, în ţări precum Suedia, Germania, Uniunea Sovietică,
Danemarca sau Portugalia. Cultura română îmbrăţişează, la rândul ei, acest nou fenomen
muzical, jazz-ul devenind îndrăgit şi ascultat în sălile de dans, la radiouri sau în diferite
spectacole.

De-a lungul timpului, jazz-ul a fost privit ca un fenomen ce creează „un spaţiu al
dezvoltării imaginative, eliberate de constrângeri, o ars nova a timpului nou, trăit şi reformulat
cu intensitate.”13 Este, poate, fenomenul cultural al planului artistic care s-a reinventat cel mai
frecvent, ca răspuns la mutaţiile sociale specifice fiecărei epoci. De aceea, caracteristica
fundamentală a jazz-ului, prin care această artă muzicală se deosebeşte radical de celelalte, o
reprezintă tehnica improvizaţiei, în definitiv, puterea de creaţie spontană a artistului.

Relevant pentru lucrarea de faţă îl constituie specificul naţional în muzica de jazz şi

modul în care folclorul românesc (formă tradiţională de artă) poate fi redefinit prin jazz (formă
nouă de artă). O primă încercare, în acest sens, şi singura de până acum,este iniţiativa pianistului
şi compozitorului de muzică de jazz, Florin Răducanu, prin materialul discografic „Revealing
The Traditional Romanian Music on Jazz” lansat în anul 2011, într-o vreme în care forma cea
mai complexă a muzicii de jazz o reprezintă jazz-ul contemporan – acea fuziune care poate reuni
orice formă de jazz constituită până în prezent. Materialul adună cântece şi dansuri populare
precum „Doina”,” Joc bătrânesc”, „Mociriţa”, „Maramureş plai cu flori”, „Geampara”, „Joc din
Oaş” şi „Breaza”, iar instrumentele care dau viaţă, în stilul jazzistic, acestor forme muzicale, sunt
pianul, naiul, saxofonul, bas-ul şi tobele. Explicaţia dată de artistul-interpret în ceea ce priveşte
proiectul său muzical este următoarea: „demersul ştiinţific inclus în actul artistic împarte muzica
în muzică tradiţională şi muzică serioasă, primul stil de muzică având la bază impulsul,
muzicologii de jazz catalogând această manifestare drept impulsivă sau instinctuală. În ceea ce

13
Mihaiu, Virgiliu, Cutia de rezonanţă, Editura Albastros, 1983, p. 58.

5
priveşte caracterul cult sau savant al muzicilor “serioase”, diferenţa este că în actul creator sunt
incluşi parametri estetici.”14 Este clară, de altfel, delimitarea pe care artistul o face între muzica
populară şi cea cultă, scopul ultim al acestuia fiind sintetizarea mai multor genuri muzicale şi
demonstrarea că jazz-ul unifică tradiţii şi genuri muzicale. Însă, mai mult decât atât, adaptarea
folclorului la improvizaţia specifică jazz-ului capătă o dimensiune marcantă, care redefineşte
caracteristicile binecunoscute ale cântecelor din folclor, cum sunt simbioza dintre text şi muzică
sau caracterul colectiv. Luăm ca exemplu “Dointa” şi “Mociriţa”, cântece populare scurte ce
permit, datorită atributelor de oralitate, improvizaţii. Prin jazz-ul consacrat de compozitorul
Florin Răducanu, prin materialul discografic amintit în rândurile anterioare, în ceea ce priveşte
aceste două materiale muzicale folclorice, simbioza dintre text şi muzică dispare. Versurile sunt
înlocuite de forţa creatoare a naiului, instrument care, de altfel, îşi are originile în folclorul
Greciei Antice. Din acest motiv lirismul specific celor două cântece este adus la un nivel ce
depăşeşte codul lingvistic. Dacă luăm în considerare « Doina », aşa cum o percepe autorul-
interpret în creaţia sa – “ca un cântec ale cărui structuri improvizatorice sunt similare cu blues-
ul afro-american sau cu ritmurile raga-ului hindus“15 – ne dăm seama de puterea creatoare a
compozitorului de a actualiza folclorul prin jazz şi de a-i oferi o altă dimensiune în planuri
improvizării. Acesta nu numai că redefineşte folclorul, oferindu- o aură estetică şi aducându-l,
într-o oarecare măsură, în zona muzicii culte, ci îl şi îndepărtează, în acelaşi timp, de caracterul
colectiv.

Concluzii

Prin materialul muzical conceput, compozitorul Florin Răducanu reuşeşte să racordeze

folclorul muzical la necesităţile şi, în definitiv, la cererile unei societăţi aflate într-o continuă
urbanizare. Sinceritatea muzicală şi expresia artistică care reiese din acest proiect muzical, aduce
în prim plan ideea muzicologului Virgil Mihaiu, conform căreia « folclorul şi jazz-ul sunt
chintesenţe ale spontaneităţii. »16 , fapt pentru care cele două forme de cultură muzicală se pot
redefini în mod reciproc. Mai mult, demersul creator al autorului-interpret este dovada vie a

14
http://www.corectnews.com/arts/muzica/reveals-traditional-romanian-music-jazz-brand-promovat-de-florin-
raducanu-si-dalila-cern - accesat la 10.09.2012
15
http://jazzworldquest.com/florin_raducanu.html - accesat la 10.09.2012
16
Mihaiu, Virgiliu, Cutia de rezonanţă, Editura Albastros, 1983, p. 60.

6
faptului că folclorul, prin atributul improvizaţiei, poate fi oricând actualizat ; iar printr-o formă
estetică de improvizaţie, cum este jazz-ul, el devine un fenomen cultural marcant care
demonstrează evoluţia în timp a forţei creatoare umane care, în contextul unor particularităţi ale
momentului istoric în care se află, se adaptează mentalităţilor epocii respective.

7
 Bibliografie

ACADEMA ROMÂNĂ; Institutul de etnografie şi folclor „C. Brăiloiu”, coord. Sabina

Ispas şi Nicoleta Corbu, Etnologie românească; Folcloristică şi etnomuzicologie,
Bucureşti, Editura Academiei Române, 2006;
CONSTANTINESCU, Nicolae, Lectura textului folcloric, Bucureşti, Editura Minerva,
1986;
MIHAIU, Virgiliu, Cutia de rezonanţă, Bucureşti, Editura Albatros, 1983;
MIHAIU, Virgiliu, Jazz connections in Romania, Editura Institutul Cultural Român,
Bucureşti, 2007;