Universitatea Transilvania din Brașov

Facultatea de Psihologie și Științele Educației

Pregătire pentru examenul de licență –

Pedagogia Învățământului Primar și
Preșcolar

Discipline fundamentale
(FP; TMC; TMI; TME)

Conf. univ. dr. Daniela NECȘOI

Tematică:

1. Consecințe ale concepției curriculare asupra modalităților

de structurare a finalităților și conținuturilor în
învățământul primar și preșcolar
2. Compatibilizarea tipurilor de lecție cu concepția centrării
curriculumului pe competențe
3. Strategii didactice pentru eficientizarea învățării la
preșcolar și la școlarul mic
4. Strategii de evaluare în învățământul primar și preșcolar
5. Competențele de cercetare ale profesorului debutant,
factor determinant al optimizării procesului instructiv-
educativ
 STRUCTURA ACTULUI EDUCAȚIONAL

TMC
TIMP

FINALITĂŢI CONŢINUTURI TME

TMI
RELAŢII
EDUCAŢIONALE REZULTATE
SUBIECT OBIECT

PREDARE ÎNVĂŢARE EVALUARE

(STRATEGII DE
EVALUARE)
STRATEGII DE INSTRUIRE
STRATEGII DE PREDARE STRATEGII DE ÎNVĂŢARE
 Să reflectăm...

1. Analizați relația care se stabilește între predare,

învățare și evaluare, ca acțiuni specifice ale
procesului de învățământ.
a. predare ↔ învățare;
b. predare ↔ evaluare;
c. învățare ↔ evaluare.
 MODELUL PENTAGONAL (PIRAMIDAL) AL CURRICULUMULUI
FOCALIZAT PE STRUCTURA SITUAŢIILOR DE ÎNVĂŢARE

Finalităţile procesului educaţional exprimate în competenţe

(cunoştinţe, capacităţi/ abilităţi, trăsături de personalitate)

Timpul alocat învăţării

Strategii de evaluare

Conţinuturile învăţării
structurate: Strategii de predare – învăţare
• Disciplinar • metode și procedee didactice;
• Interdisciplinar • forme de organizare a instruirii;
• Pluridisciplinar • mijloace didactice
• Transdisciplinar
 Să reflectăm...
2. Analizați finalitățile educației din perspectiva rolului
lor director și reglator al acțiunii educaționale.
3. Analizați, cu exemple, relațiile care se stabilesc între
elementele structurale ale curriculumului.
4. Analizați comparativ diversele modalități de integrare
a conținuturilor învățării.
5. Argumentați necesitatea abordării integrate a
curriculumului din perspectiva centrării
învățământului pe formarea/ dezvoltarea de
competențe.
Integrarea intradisciplinară:
 axa curriculum-ului tradiţional;
 „constă în a conjuga două sau mai multe conţinuturi interdependente
aparţinând aceluiaşi domeniu de studiu, în vederea rezolvării unei probleme,
studierii unei teme sau dezvoltării abilităţilor” (Dictionnaire actuelle de
l’education, Guerin, 1993);
 se realizează prin:
 inserţia unui fragment în structura unei discipline pentru a clarifica o
temă;
 armonizarea unor fragmente în cadrul unei discipline, pentru rezolvarea
unei probleme sau dezvoltarea unor capacităţi şi aptitudini.
 are în vedere:
 integrarea la nivelul conţinuturilor;
 integrarea la nivelul deprinderilor şi competenţelor.
 se poate realiza:
 pe orizontală, între conţinuturi şi competenţe ale disciplinei la acelaşi
nivel de studiu;
 pe verticală, între conţinuturi şi competenţe de la niveluri diferite de
studiu.
Exemplu:
 dezvoltarea capacităţii elevilor de a rezolva exerciţii cu şi fără
paranteze nu poate fi efectuată fără însuşirea ordinii efectuării
operaţiilor care, la rândul său, are la bază o bună cunoaştere a
algoritmilor de calcul pentru efectuarea operaţiilor de adunare şi
scădere cu şi fără trecere peste ordin, dar şi a operaţiilor de
înmulţire şi împărţire a numerelor formate dintr-una sau mai
multe cifre.
 însuşirea citit-scrisului nu poate fi realizată fără o foarte bună
dezvoltare a auzului fonematic prin aplicarea metodei fonetice,
analitico-sintetice, cât şi prin dezvoltarea capacităţii de a scrie
grafismele.
 Integrarea intradisciplinară
AVANTAJE:
 oferă, atât profesorului,
cât şi elevului, o DEZAVANTAJE:
structură care respectă  transferul orizontal de la o
ierarhia cunoştinţelor disciplină la alta al celor ce
anterioare dobândite; învaţă se produce puţin şi de
 este securizantă: pe regulă la elevii cei mai dotaţi;
măsură ce avansează în  perspectiva intradisciplinară a
cunoştinţe şi condus la paradoxul
competenţe, elevul îşi “enciclopedist specializat”;
dă seama de drumul pe
care l-a parcurs.  în devotamentul său pentru
disciplină, cadrul didactic tinde
să treacă în planul secund elevul.
Integrarea interdisciplinară:
 „descrie interacţiunea existentă între două sau mai multe discipline, care
poate să meargă de la simpla comunicare de idei până la integrarea
conceptelor fundamentale privind epistemologia, terminologia,
metodologia, procedeele, datele şi orientarea cercetării”.

Exemplu:
 Matematica se poate asocia cu specii
literare cunoscute copiilor, cum ar fi
ghicitorile sau diferite strofe care
presupun efectuarea unor calcule
mintale şi care, în acelaşi timp,
binedispun, activizează şi-i motivează
pe elevi în activităţile propuse.
 Subiecte din cadrul disciplinei Știinţe,
precum Animalele sălbatice şi
domestice oferă multe ocazii de a
include diferite texte literare asociate
vieţuitoarelor.
AVANTAJE:
 favorizează transferul şi,
prin urmare, rezolvarea de
probleme noi, permit o
vedere mai generală şi o
decompartimentare a
cunoaşterii umane;
 realizează conexiuni între
discipline, punând în
evidenţă coeziunea,
unitatea, globalitatea temei/
problemei de studiat.
Integrarea pluridisciplinară:
 este o perspectivă tematică;
 predarea în maniera pluridisciplinară porneşte de la o temă, o situaţie
sau o problemă care ţine de mai multe discipline în acelaşi timp;
 diverse discipline analizează aceeaşi problematică fără să se ajungă
neapărat la sinteze comune şi la puncte de vedere comune; răspunsurile
date pun în evidenţă multiplele faţete ale aceleiaşi teme sau probleme.

AVANTAJE:
 Situează un fenomen sau un
concept în globalitatea sa, în
toate relaţiile sale;
 reduce compartimentarea
cunoaşterii şi a conţinuturilor în
funcţie de domeniul din care fac
parte;
 asigură un transfer mai bun al
cunoştinţelor în situaţii noi.
DEZAVANTAJE:
 riscul superficialităţii în
învăţare este mare;
 nu se asigură progresia de la
cunoscut la necunoscut, ca în
cazul studiului disciplinelor în
manieră tradiţională;
 se sacrifică rigoarea şi
profunzimea în favoarea unei
simplificări excesive.
Exemplu:

La clasa a IV-a, o temă precum „Iarna” se regăseşte în cadrul mai

multor discipline.
Unităţile de învăţare care o integrează ar fi următoarele:
 Limba română – „Baba Iarna intră-n sat”;
 Ştiinţe – „Fenomene ale naturii”;
 Abilităţi practice- „Activităţi cu materiale sintetice (hârtia)”.
Scopul lecţiilor care abordează această temă poate fi aprofundarea
cunoştinţelor despre anotimpul iarna prin formarea de atitudini
pozitive faţă de mediu şi protejarea acestuia şi cultivarea dragostei
pentru tradiţii şi obiceiuri.
Integrarea transdiciplinară:
 reprezintă gradul cel mai elevat de integrare a curriculumului, mergând
adesea până la fuziune. Fuziunea este, așadar, faza cea mai complexă și
mai radicală a integrării.
 adoptarea de tip transdisciplinar tinde progresiv către o
„decompartimentare” completă a obiectelor de studiu implicate;
 este centrată pe „viața reală”, pe problemele importante, semnificative,
așa cum apar ele în context cotidian și așa cum afectează viețile
diverselor categorii de oameni.
 conținuturile și competențele se integrează în jurul unor probleme.
Întrebarea care orientează demersul transdisciplinar este: Cum îi putem
învăța pe elevi să fie buni cetățeni în viitor? Achizițiile învățării au sens
doar prin contribuția lor la succesul personal și social al tinerilor în
contexte culturale și sociale concrete.
 disciplinele formale clasice își pierd capacitatea de a dicta modul de
derulare a instruirii și modelul de proiectare curriculară. Cunoașterea pe
care o dobândește individul este situată într-un anumit context social,
economic, politic și cultural.
 Definirea strategiei didactice
 strategia didactică, în calitatea sa de mod sistemic-funcţional de
optimizare a instruirii, presupune combinarea şi gestionarea pertinentă a
resurselor instruirii în vederea atingerii obiectivelor educaţionale în
condiţii de maximă eficienţă a procesului instructiv-educativ.
 o opţiune pentru un anumit tip de experienţă de învăţare, pentru un
anumit mod de a selecta, de a organiza raţional şi cronologic, de a îmbina
adecvat şi în viziune sistemică resursele instruirii: metodele didactice,
mijloacele de învăţământ, formele de organizare a activităţii elevilor.
 Strategia de instruire
 Strategiile didactice se definesc ca sisteme de metode şi procedee
didactice, mijloace de învăţământ şi forme de organizare a
activităţii instructiv-educative, integrate în viziune sistemică în
structuri operaţionale unitare, coerente şi convergente, care
vizează construirea eficientă, optimală a unor situaţii de învăţare
care să genereze experienţe de învăţare pozitive, precum şi
raţionalizarea, reglarea, ameliorarea şi optimizarea procesului
didactic.
 Elemente constitutive ale strategiei didactice
 Din perspectivă psihopedagogică:
a. tipurile de experienţe de învăţare şi mecanismele de asimilare a
cunoştinţelor şi de formare a abilităţilor şi capacităţilor (modul de
abordare a învăţării);
b. metodele şi procedeele de instruire şi autoinstruire utilizate;
c. mijloacele de învăţământ propuse spre a fi utilizate;
d. configuraţia sarcinilor de învăţare;
e. metodele, tehnicile şi probele de evaluare şi autoevaluare;
f. formele de organizare a activităţii elevilor.
 Din perspectivă psihosocială:
a. relaţiile educaţionale elev-profesor şi elev-elev;
b. interacţiunile socio-cognitive şi procesele interpersonale în care
sunt implicaţi profesorul şi elevii;
c. comunicarea educaţională şi formele sale.
 Elemente constitutive ale strategiei didactice
a. tipurile de experienţe de învăţare şi mecanismele de asimilare a
cunoştinţelor şi de formare a abilităţilor şi capacităţilor:
• se referă la modul de abordare a învăţării, care are o importanţă
decisivă pentru reuşita secvenţei instructiv-educative.
• Acelaşi conţinut poate fi propus şi însuşit în moduri diferite, prin
mecanisme personalizate de asimilare a cunoştinţelor şi de formare a
abilităţilor şi capacităţilor.
• Astfel, se pot întâlni diverse tipuri de învăţare: activă; interactivă;
creatoare; euristică/ prin descoperire; prin receptare; prin
problematizare/ problematizată; cooperativă/ prin cooperare;
experimentală.
• Stabilirea tipurilor de învăţare este determinantă, deoarece fiecare
din acestea se cere abordat în moduri/ modalităţi didactice specifice
şi prefigurează anumite căi de cunoaştere, de asimilare, de rezolvare,
de interogaţie, de problematizare etc.
 Elemente constitutive ale strategiei didactice

b. metodele şi procedeele de instruire şi autoinstruire utilizate;

c. mijloacele de învăţământ propuse spre a fi utilizate - sistemul
materialelor naturale sau realizate intenţionat: planşe, modele, fişe de
lucru, chestionare, teste, cărţi, manuale, mijloace tehnice de instruire
etc., care sprijină aplicarea metodelor didactice şi atingerea obiectivelor
educaţionale ;
d. formele de organizare a activităţii elevilor - modalităţile specifice de
proiectare şi realizare a interacţiunilor profesor-elevi, de instituire şi
promovare a unor tipuri de colaborare între aceştia, în conformitate cu
obiectivele educaţionale urmărite; formele de organizare a activităţii
elevilor utilizate în cadrul procesului de învăţământ sunt: frontală,
individuală, pe grupe, în binoame/ perechi/ diade, precum şi combinări
ale acestor forme
Clasificarea metodelor didactice - I. Cerghit
 Tipologii ale strategiilor didactice
 după domeniul activităţilor instrucţionale predominante:
 strategii cognitive;
 strategii psihomotorii sau acţionale;
 strategii afectiv-emoţionale;
 strategii mixte;
 după logica/ strategiile gândirii:
 strategii inductive – pun elevul în faţa realităţii şi îl conduc prin analiza
faptelor empirice la principiile care le explică şi la sintezele pe care le
organizează. Predarea/ învăţarea urmează traseul de la perceptia intuitivă la
explicaţie, de la exemplele concrete (cazuri tipice) la idee, de la particular la
general, de la cunoaşterea efectelor la desluşirea cauzelor;
 strategii deductive (axiomatice) – de la principii se ajunge la fapte pe care le
explică, de la cunoştinţe generale la cunoştinţe particulare, de la noţiune la
exemplul concret, de la ipoteză la faptul verificat prin obsevaţie şi experiment;
 strategii analogice – predarea/ învăţarea este mediată de modele;
 strategii transductive – sunt cele de genul explicaţiei prin metaforă, prin
punerea în relaţie a unor elemente considerate în mod obişnuit disparate;
 strategii mixte
 Tipologii ale strategiilor didactice
 după gradul de dirijare/nondirijare a învăţării:
strategii algoritmice/ prescrise (prescriu desfăşurarea instruirii,
comportamentele pentru fiecare obiectiv; impun o dirijare strictă a
predării/ învăţării. Sunt directiviste şi pot deveni rigide, reducând
curiozitatea şi originaliatea elevilor, ceea ce nu înseamnă că în
anumite situaţii/ condiţii nu sunt necesare);
strategii nealgoritmice (nu prescriu dinainte desfăşurarea procesului
de predare/ învăţare, accentul punându-se pe efortul propriu al celui
care învaţă, pe munca independentă sau în echipă; ele sunt strategii
activ–participative);
strategii mixte;
 Să reflectăm...
6. Analizați metoda conversației euristice/ jocului
didactic/... din perspectiva valențelor sale formative
asupra elevilor din învățământul primar și preșcolar.
7. Analizați comparativ două metode didactice , una
tradițională și una din categoria celor moderne.
8. Analizaţi una dintre taxonomiile strategiilor didactice
şi oferiţi exemple pentru fiecare tip de strategie
enumerat.
 Să reflectăm...

9. Analizați, într-o situație concretă, modul optim în

care se îmbină elementele componente ale strategiei
didactice.
 Tipuri de experiențe de învățare
 Metode și procedee didactice
 Configurația sarcinilor de învățare
 Forme de organizare a elevilor
 Mijloace şi materiale didactice
 Strategii/ tipuri de evaluare

Evaluare de proces/
evaluare de produs

Evaluare obiectivă (bazată

pe probe standardizate)/ Evaluare criterială/
evaluare impresivă (centrată evaluare normativă
pe calitate)

Evaluare inițială/ Evaluare holistică/

continuă/ finală evaluare analitică

Evaluare internă/
evaluare externă
 Metode de
evaluare

Metode Metode
tradiţionale alternative

Evaluare Evaluare Evaluare Observarea

orală practică scrisă comportamentului

Portofoliul cu
Interviul Proba practică Testul scris realizări personale

Simularea/
Chestionarea Proiectul
Demonstrația Chestionarul
orală structurată

Conversaţia Autoevaluarea

Interevaluarea/
Expunerea
Evaluarea de
orală către terți

Evaluarea asistată
de calculator
 Tipologia itemilor de evaluare

1. Itemi obiectivi 2. Itemi 3. Itemi subiectivi

semiobiectivi
1.1. Itemi cu alegere 2.1. Itemi cu răspuns 3.1. Eseu structurat
duală scurt

1.2. Itemi cu alegere 2.2. Itemi de 3.2. Eseu liber

multiplă completare

1.3. Itemi de tip 2.3. Întrebări 3.3. Rezolvare de

pereche structurate probleme
 Să reflectăm...
10. Analizați metodele alternative de evaluare din
perspectiva avantajelor și dezavantajelor lor.
11. Realizați o analiză comparativă a strategiilor de
evaluare (inițială, continuă, finală).
12. Analizați evaluarea școlară din perspectiva
învățământului centrat pe competențe.