REFERAT

OPERAŢIILE GÂNDIRII
Autor : Macu Iuliana
Scoala Gimnaziala Nr. 10 „M. Koiciu” Constanta

O serie de transformări mintale, numite operaţii, alcătuiesc procesul

gândirii. Operaţiile gândirii sunt: analiza, sinteza, comparaţia, abstractizarea,
concretizarea, generalizarea şi individualizarea.
1. Analiza – operaţia de descompunere ( în minte) a unui obiect în părţile sale
componente şi de apreciere a semnificaţiei fiecărei părţi în cadrul întregului.
2. Sinteza – este operaţia inversă analizei şi constă în reconstituirea/recompunerea
(în minte) a unui obiect , a unui întreg, din elementele /însuşirile sale , date separat.
3.Comparaţia – reprezintă operaţia gândirii de precizare a asemănărilor şi
deosebirilor dintre obiecte, pe baza unui criteriu bine stabilit. Pe baza unor criterii
diverse, se pot realiza numeroase comparaţii, simple sau combinate.
4.Abstractizarea – este operaţia gândirii de sesizare şi reţinere a unor
caracteristici/însuşiri esenţiale ale obiectelor şi eliminarea unor caracteristici mai
puţin importante ale acestora.
5.Concretizarea - este operaţia de aplicare a noţiunilor, principiilor şi legilor
generale în varietatea laturilor şi formelor particulare ale realului. Concretizarea
este operaţia inversă abstractizării.
6.Generalizarea – este operaţia gândirii care presupune extinderea unei însuşiri,
noţiuni, principii sau legi asupra tuturor cazurilor particulare care deţin
proprietăţile date.
7.Individualizarea – este operaţia inversă generalizării ce constă în
scoaterea/extragerea unui singur caz dintr-o mulţime cu aceleaşi caracteristici
generale şi identificarea unor însuşiri unice pentru cazul /individul în cauză.
Gândirea are două mari componente: una informaţională şi una operaţională.
Latura operaţională a gândirii este alcătuită din operaţii şi procedee mintale de
transformare a informaţiilor, de prelucrare şi relaţionare, de combinare şi
recombinare a noţiunilor şi a schemelor cu scopul obţinerii unor noi cunoştinţe, a
luării unei decizii sau a rezolvării de probleme.
Latura informaţională este alcătuită din ansamblul noţiunilor şi conceptelor,
ca forme generalizate de reflectare a însuşirilor şi fenomenelor.
Gândirea foloseşte două categorii de operaţii : unele sunt fundamentale , de
bază, fiind prezente în orice act de gândire, altele sunt instrumente, folosindu-se
numai în anumite acte de gândire şi particularizându-se în funcţie de domeniul de
cunoaştere în care este implicată gândirea. Analiza, sinteza, abstractizarea,
generalizarea şi comparaţia sunt operaţiile fundamentale ale gândirii.
Analiza şi sinteza sunt două operaţii corelative, ele nu sunt despărţite una de
alta , dimpotrivă se presupun reciproc, trec una în alta. Astfel, putem considera
gândirea ca fiind o activitate analitico-sintetică. La nivelul gândirii, analiza trece în
abstracţie şi sinteza în generalizare. Atât analiza cât şi sinteza au ca instrument
principal de mediere pe plan intern, cuvântul, limbajul intern. Abstractizarea şi
generalizarea- sunt de asemenea două operaţii corelative, strâns legate de analiză
şi sinteză, continuări ale lor în plan mental. Abstractizarea se utilizează pe larg în
formarea şi însuşirea noţiunilor. Rolul abstractizării este deosebit de mare în
formarea şi însuşirea noţiunilor abstracte, pe care noi le deosebim de noţiunile
concrete.
Se numesc noţiuni concrete acele noţiuni care cuprind obiectele sau procesele
în întregime , de exemplu noţiunea de floare, piatră etc. Noţiunile abstracte sunt
noţiunile despre indiciile sau însuşirile obiectelor şi fenomenelor lumii reale , de
exemplu noţiunile de solid, luminozitate, amărăciune, înţelepciune etc. În formarea
şi asimilarea acestor noţiuni este absolut necesar să facem abstracţie de alte calităţi
sau însuşiri ale obiectelor şi fenomenelor. Spre exemplu, în rezolvarea unei
probleme de geometrie, dacă avem de demonstrat ceva în legătură cu un triunghi
dreptunghic, mintal facem abstracţie de alte însuşiri- mărimea unghiurilor,
dimensiunea laturilor etc.- abstractizăm doar prezenţa unghiului drept şi
dimensiunile triunghiului.
Comparaţia este utilă pentru celelalte operaţii ale gândirii, în special pentru
analiză şi sinteză; comparaţia începe cu un act sintetic, continuă cu unul analitic şi
se finalizează printr-o nouă sinteză şi generalizare.
Din comparaţie derivă nu numai operaţiile simple ale gândirii, cum ar fi
serierea,
clasificarea ci şi altele mai complexe, precum generalizarea. Comparând obiectele
şi fenomenele, putem observa aproape întotdeauna că în anumite privinţe ele se
aseamănă, iar în alte privinţe se deosebesc.
Uneori, comparaţia se realizează nemijlocit, pe calea confruntării însuşirii
obiectelor pe care le comparăm (de exemplu: comparăm obiecte după înălţime,
dacă putem să le aşezăm alăturat , ca să le percepem simultan). Alteori comparaţia
se face pe cale indirectă, mijlocită, pe baza deducţiei ( de exemplu: copilul observă
că a crescut simţitor întrucât acum poate ajunge cu mâna la obiectul la care
înainte nu putea ajunge deloc). Condiţia necesară a unei comparaţii reuşite constă
în confruntarea obiectelor şi fenomenelor dintr-un punct de vedere unic.
Comparând , desprindem întotdeauna un anumit indiciu şi stabilim apoi cum se
prezintă acest indiciu în fiecare obiect şi fenomen comparat. În compararea
obiectelor este necesar să se fixeze sub ce raport şi după ce indicii se va face
comparaţia.