Gândirea

Definiţie. Gândirea este un proces cognitiv intelectiv de reflectare abstactizată şi generalizată

a obiectelor şi relaţiilor dintre ele sub formă de concepte (noţiuni), judecăţi şi raţionamente.

Operaţiile fundamentale ale gândirii:

Analiza mentală este operaţia fundamentală a gândirii prin care se separă mental însuşirile
obiectelor.
Sinteza mentală este operaţia fundamentlă a gândirii de reunire pe plan mental, uneori după o
altă schemă, a părţilor în întreg.
Comparaţia este operaţia fundamentală a gândirii prin care se stabilesc asemănări şi deosebiri.
Comparaţia se face în baza unui criteriu.
Abstractizarea este operaţia fundamentală a gândirii, constând în a reţine pe plan mental ceea
ce este esenţial, definitoriu pentru clasa respectivă de obiecte şi a înlătura pe plan mental ceea
ce nu este esenţial, ceea ce este întâmplător.
Generalizarea este operaţia fundamentală a gândirii de extindere – pe plan mental – a unei
însuşiri de la un grup la toate de acelaşi fel.

Algoritmii sunt operaţii care se desfăşoară într-o ordine strică. Un procedeu este euristic
când serveşte la a descoperi, a afla cunoştinţe noi.

Noţiunea sau conceptul este elementul fundamental al gândirii care reflectă însuşirile (şi
relaţiile) esenţiale şi generale (categoriale) ale obiectelor, fenomenelor. Orice noţiune are
conţinut şi sferă. Sunt conceptele empirice (integrează trăsături concrete, particulare) şi
concepte ştiinţifice (integrază şi condensează însuşiri esenţiale, valabile pentru o categorie de
fenomene). Omenirea a ajuns la un sistem cognitiv complex universal, reprezentat printr-o
piramidă a conceptelor universal valabilă, în care dispoziţia integratorilor pe verticală este
fixă şi absolut exactă.

Înţelegerea este raportarea noilor informaţii la fondul de cunoştinţe asimilate şi sistematizate.

Înţelegerea este spontană sau discursivă.
Rezolvarea problemelor cuprinde trei structuri:
Problema este un obstacol cognitiv în relaţiile dintre subiect şi lumea sa. După gradul de
structurare problemele sunt: probleme slab definite (se rezolvă cu strategii euristice) şi
probleme bine definite (se rezolvă cu strategii algoritmice)
Situaţia problematică reprezintă neconcordanţa dintre mijloace şi scopuri sau între
posibilităţile subiectului şi cerinţele problemei.
Demersul rezolutiv constă în asumarea sarcinii de depăşire a obstacolului cognitiv.
Etapele procesului rezolutiv pot fi grupate în două momente majore:
- Punerea problemei
- Rezolvarea acesteia
Sau
- punerea problemei (reformularea datelor)
- formularea ipotezelor şi alegerea celei optime
- întocmirea modelului rezolutiv (planul mintal)
- executarea (rezolvarea propriu-zisă)