Sunteți pe pagina 1din 3

Hotărîre a Consiliului Local Nr: 171 / 29 

Noiembrie 2017

privind aprobarea Regulamentului privind acordarea de premii elevilor care au obţinut distincţii /rezul-
tate deosebite – Premiul I,II,III, mențiuni sau medalii – aur, argint, bronz la etapele judeţene şi inter-
judeţene/regionale la competiţiile şcolare, olimpiade școlare, concursuri, etc.

Consiliul Local Buhuşi, jud.Bacău, întrunit în ședință ordinară;


Având în vedere:
- adresa nr.32476/17.08.2017 a dnei consilier local Apostică Elena;
- raportul comun nr.40008/17.10.2017 al Secretarului orașului Buhuși și Comp. Administrație și Relații Publice;
- expunerea de motive nr.40009/17.10.2017 a Primarului oraşului Buhuşi;
- art.7 din HG nr.536/2016 privind stimularea performanţei şcolare înalte din învăţământul preuniversitar;
- Prevederile art.5, alin.3 din Legea nr.273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările
ulterioare;
- Prevederile Legii nr.6/2017 privind bugetul de stat pentru anul 2017, modificată și completată;
- Prevederile Legii nr.7/2017 a bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2017, modificată și completată prin
Legea nr.160/2017;
- Art.105, alin.2, lit.h și l, art.106, art.111, alin.4 din Legea nr.1/2011 din Legea educaţiei naţionale, modificată
și completată;
- Prevederile Legii nr.195/2006 – Legea cadru a descentralizării, cu modificările si completările ulterioare;
- raportul comisiei economice nr.46130/29.11.2017, raportul comisiei juridice nr.46131/29.11.2017, favorabile;
- În temeiul dispoziţiilor art.36, alin.1, alin.2, lit.d, alin.4, lit a), alin.6, lit.a) pct. 1,4,5 și 6, art.45, alin.1, art.48,
alin.2 și art.115, alin.1, lit.b din Legea nr.215/2001 a administrației publice locale –republicată, cu modificările
și completările ulterioare;

                                                                                             HOTĂRĂȘTE:

Art.1. Se aprobă Regulamentul privind acordarea de premii elevilor care au obţinut distincţii /rezultate deosebite
– Premiul I,II,III, mențiuni sau medalii – aur, argint, bronz la etapele judeţene şi interjudeţene/regionale la com-
petiţiile şcolare, olimpiade școlare, concursuri, etc, conform anexei – parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art.2. Prezenta hotărâre poate fi contestată în termen de 30 de zile la instanţa de contencios administrativă com-
petentă, în condițiile Legii nr.554/2004 – legea contenciosului administrativ, modificată și completată.
        Art.3. Prezenta Hotărâre va fi afişată  la  sediul instituției,  va  fi  comunicată Primarului Oraşului Buhuşi,
Instituţiei Prefectului - judeţul Bacău, în  vederea  exercitării  controlului de legalitate şi va fi dusă la îndeplinire
de către compartimentele de specialitate din cadrul instituției.

PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ,
           APOSTICĂ ELENA
                                                                                                                  CONTRASEMNEAZĂ,
                                                                                                                 SECRETARUL ORAȘULUI,
                                                                                                              Cons. Jur.OANA MIHAI

      Hotărârea nr.171
      Din 29.11.2017
Anexă la H.C.L.N nr.171/29.11.2017
 

REGULAMENT
privind aprobarea Regulamentului privind acordarea de premii elevilor care au obţinut
distincţii /rezultate deosebite – Premiul I,II,III, mențiuni sau medalii – aur, argint, bronz
la etapele judeţene şi interjudeţene/regionale la competiţiile şcolare, olimpiade școlare,
concursuri, etc.

Capitolul I
Dispoziții generale

Art.1 (1) Conform art. 36 din Legea nr. 215/2001 privind administrația publică locală, republicată, cu
modificările și completările ulterioare, Consiliul Local Buhuși acordă premii elevilor/tinerilor din unitățile de
învățământ, Cluburi ale elevilor, Centrelor Culturale, Cluburi Sportive, Asociații sportive, etc, de pe raza
orașului Buhuși care au obținut distincții/rezultate deosebite - Premiul I,II,III, mențiuni sau medalii – aur, argint,
bronz la olimpiadele școlare, concursuri, festivaluri, competiții sportive, performanță științifică sau alte acțiuni
județene și interjudețene/regionale, în anul în curs-an școlar anterior premierii.
(2) Pot beneficia de aceste premii doar elevii/tinerii care nu au beneficiat încă în anul în curs, de
premiere din partea autorităților publice locale pentru rezultatele deosebite obținute sau finanțări nerambursabile
(din partea Consiliului Local al orașului Buhuși).

Capitolul II
Domenii și criterii pentru acordarea premiilor prevăzute la art. 1

Art.2
I Domeniile pentru acordarea premiilor și recompenselor sunt:
a) Învățământ;
b) Sport;
c) Artistic, Cultură, păstrarea și promovarea tradițiilor populare, Pictură;
d) Știință tehnică și activitatea de cercetare
II Criteriile pentru acordarea premiilor prevăzute la art. 1 sunt următoarele:
Învățământ:
· Se acordă elevilor/tinerilor care au obținut premiul I,II,III, mențiuni sau medalii: aur, argint și bronz la
competiţiile şcolare, olimpiade școlare, concursuri la nivel județean și interjudețean/regional pe obiecte de
învățământ.
Sport
· Se acordă sportivilor care au obținut premiul I,II,III, mențiuni sau medalii: aur, argint și bronz la competiţiile
şcolare, olimpiade școlare, concursuri, etc la nivel județean și interjudețean/regional;
Artistic, Cultură,Pictură, păstrarea și promovarea tradițiilor populare:
· Se acordă pentru promovarea și valorificarea tradiției și creației populare, respectiv promovarea
meșteșugurilor tradiționale etc, prin obținerea de premii I,II,III, mențiuni sau medalii: aur, argint și bronz la
competiţiile şcolare, olimpiade școlare, concursuri, festivaluri,etc la nivel județean și interjudețean/regional.
· Se acordă elevilor din școlile de artă, cluburile elevilor, centrelor culturale care au obținut premii I,II,III ,
mențiuni sau medalii: aur, argint și bronz la competiţiile şcolare, olimpiade școlare, concursuri, festivaluri, etc
de profil.
Știința tehnică și activitatea de cercetare
· Se acordă pentru obținerea de premii I,II,III, mențiuni la nivel județean și interjudețean/regional în activitatea
de cercetare științifică.
      Premiile se vor acorda o singură dată pentru rezultatele obținute în anul în curs.
      Pentru a putea participa la procedura de selecție, concursul, competiția, olimpiadă, etc la care s-au obținut
rezultate deosebite trebuie recunoscute de forurile de specialitate: Ministerul Educației Naționale, Comitetul
Olimpic Român, Ministerul Tineretului și Sportului, Federațiile Sportive de Specialitate, etc.
      Pentru înscrierea la procedura de selecție, candidații trebuie să înainteze Primăriei orașului Buhuși un dosar
care să cuprindă următoarele:
a) Pentru elevii din unitățile de învățământ- un referat întocmit de conducerea unității de învățământ din care
rezultă elevii îndreptățiți să primească aceste premii;
b) Pentru sportivii din cluburile/asociațiile sportive – un referat întocmit de conducerea clubului/ asociației din
care rezultă sportivii îndreptățiți să primească premiile;
c) Pentru elevii/tinerii din școlile de artă, cluburile elevilor, centrele culturale- un referat întocmit de conducerea
unității din care rezultă elevii/tinerii îndreptățiți să primească premiile;
d) Copie după diploma obținută la olimpiadă/concurs;
e) Copie după actul de identitate;
f) Elevii sub 14 ani vor prezenta copie după certificatul   de naștere și o copie după actul de identitate al unui
părinte sau tutore;
      Verificarea dosarelor primite se va face de către o comisie stabilită prin Dispoziție a Primarului orașului
Buhuși alcătuită din reprezentanți ai Aparatului de specialitate al Primarului orașului Buhuși și consilieri locali
care va înainta spre aprobare Consiliului Local lista nominală a candidaților și propuneri privind valoarea
nominală a premiilor.
Art.3 Acordarea premiilor se face pe baza listei nominale aprobate prin H.C.L. de Consiliul Local
Buhuși. Pe lângă premiul în bani premianții vor primi o diplomă în care va fi consemnat și premiul câștigat.
Art.4 Consiliul Local Buhuși, va stabili prin hotărâre odată cu aprobarea premiilor și modalitatea de
acordare a acestora în baza listei nominale aprobate.
Art.5 Nici un elev/tânăr/ sportiv nu poate fi discriminat și nici avantajat cu privire la acordarea premiului
pe următoarele criterii: religie, sex, rasă, apartenență la organizații legal constituite sau apartenență politică a
familiei.
 
Capitolul III
Dispoziții finale

Art.6 Primăria orașului Buhuși va transmite beneficiarilor premiile stabilite prin Hotărâre de Consiliu în
baza prezentului regulament.

PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ,
APOSTICĂ ELENA
CONTRASEMNEAZĂ,
SECRETARUL ORAȘULUI,
Cons. Jur.OANA MIHAI

S-ar putea să vă placă și