Sunteți pe pagina 1din 1

TEST clasa a Vl- a

Din oficiu 10p. Timp de lucru: 45 de minute

Se dă textul:
„Când mă trezesc, cealaltă parte a patului e rece. Degetele mi se întind, căutând căldura lui Prim, dar
nu găsesc decât ţesătura aspră a cuverturii ce acoperă salteaua. Probabil c-a visat urât şi s-a culcat în patul
mamei. Bineînţeles c-a făcut-o. Azi e extragerea.
Mă ridic într-un cot. În dormitor e destulă lumină ca să le pot vedea. Surioara mea, Prim, încovrigată
pe o parte, înconjurată de trupul mamei, cu obrazul lipit de al ei. În somn, mama pare mai tânără, tot
veştejită, dar nu epuizată. Faţa lui Prim e tot atât de proaspătă ca o picătură de ploaie, tot atât de încântătoare
ca o primulă, de la care îi vine numele. Şi mama a fost cândva frumoasă sau, cel puţin, aşa mi s-a spus.”
(Suzanne Collins – Jocurile foamei)
1. (20p) Desparte în silabe cuvintele, precizând regulile: căutând, căldura, aspră, proaspătă,
bineînțeles, extragerea.
2. (10p) Menționează tipul de narațiune din acest fragment și persoana la care se realizează.
3. (6p.) Definiți textul narativ literar.
4. (20p.) Extrage din secvenţa marcată cuvintele care conţin diftong, triftong, hiat şi scrie grupurile.
5. (6p) Scrie numărul de sunete și litere pentru cuvintele de mai jos:
Extragerea …………….. cealaltă …………………… degetele …………………….
6. (6p.) Scrie valorile sunetului i în cuvintele de mai jos:
azi ………………….. visat ……………………. probabil ……………
7. ( 6 p )Notați 3 cuvinte monosilabice și 3 plurisilabice din text.

Partea a doua (16 puncte)


Imaginează-ţi că te-ai întâlnit cu Micul Prinț și crează un dialog de 10- 12 replici, în care să vorbiți
despre planeta lui, Asteroidul B-612 și despre planeta noastră. (Folosiți informații pe care le știți și de la orele
de geografie )

S-ar putea să vă placă și