Sunteți pe pagina 1din 6

DESPRE SUMMIT

Pe 6 și 7 septembrie 2019, toate ulițele duc la Bacău, unde sărbătorim


#împreună sectorul de tineret din mediul rural, la prima ediție a Summitului
Tinerilor din Mediul Rural #YRuralSummit.

Evenimentul urmărește să dezvolte contexte de învățare pentru tineri,


să promoveze și să stimuleze participarea tinerilor din mediul rural la viața
democratică prin dezbateri asupra politicilor și strategiilor naționale și
europene de tineret ce vizează tinerii din mediul rural, să faciliteze schimbul
de bune practici și recunoașterea meritelor organizațiilor
nonguvernamentale, grupurilor de inițiativă din rândul tinerilor, dar și a
instituțiilor publice implicate în desfășurarea de proiecte cu impact pozitiv în
mediul rural, în cadrul primei Gale a Tinerilor din Mediul Rural #YRuralGala.

La Summit, vor participa:


• tineri din mediul rural;
• tineri voluntari implicați în proiecte desfășurate în mediul rural;
• lucrători de tineret și reprezentanți ai organizațiilor
nonguvernamentale și/sau federațiilor ce desfășoară activități în mediul
rural sau sunt implicate în reprezentarea tinerilor din mediul rural în
diverse structuri;
• reprezentanți ai autorităților și instituțiilor publice locale, regionale și
naționale.

Totodată, la Summit vor participa și tinerii voluntari din grupurile de


inițiativă implicate în pilotarea programului #SatulEuropeanDeTineret, din
Sascut (Județul Bacău), Sînpaul (Județul Cluj), Izvoarele (Județul Prahova) și
Copalnic Mănăștur (Județul Maramureș), tineri din comunele candidate
pentru titlul de #SatEuropeanDeTineret2020 și reprezentanți ai poveștilor de
succes ce se vor număra printre finaliștii Galei Tinerilor din Mediul Rural la
categoriile Educație, Cultură și artă, Voluntariat și Democrație participativă
(Dialog Structurat).
AGENDA EVENIMENTULUI
Ziua Interval orar Activitate Locație
05 septembrie 2019 15:00 – 20:00 Sosirea participanților Hotel Dumbrava
Zi de sosire Recepție
20:00 – 21:30 Cina Hotel Dumbrava
Restaurant
06 septembrie 2019 07:30 – 10:00 Micul dejun Hotel Dumbrava
Zi de activitate Restaurant
10:00 – 11:30 Deschiderea Summitului Hotel Dumbrava
Sesiune Plenară Sala New York
11:30 – 12:00 Pauză
12:00 – 13:30 Sesiuni de ateliere Hotel Dumbrava
Notă: Sala New York
Temele atelierelor vor Centrul de Tineret Bacău
fi transmise ulterior 14:00 – 15;30 Prânz Hotel Dumbrava
participanților
Restaurant
selectați.
15:30 – 17:00 Sesiuni de ateliere Hotel Dumbrava
Sala New York
Centrul de Tineret Bacău
17:00 – 17:30 Pauză
17:30 – 18:30 Prezentări rezultate Hotel Dumbrava
intermediare #EYV2019 Sala New York
18:30 – 19:30 Prezentări comune finaliste Hotel Dumbrava
#SatulEuropeandeTineret2020 Sala New York
20:00 – 21:00 Cina Hotel Dumbrava
Restaurant
21:00 – 22:30 InformalRural – Spațiu informal Locația va fi anunțată
interacțiune participanți ulterior.
07 septembrie 2019 07:30 – 10:00 Micul dejun Hotel Dumbrava
Zi de activitate Restaurant
10:00 – 11:30 Sesiuni de ateliere Hotel Dumbrava
Sala New York
Notă: Centrul de Tineret Bacău
Temele atelierelor vor 11:30 – 12:00 Pauză
fi transmise ulterior 12:00 – 13:30 Sesiuni de ateliere Hotel Dumbrava
participanților
Sala New York
selectați.
Centrul de Tineret Bacău
14:00 – 15;30 Prânz Hotel Dumbrava
Restaurant
15:30 – 17:30 Rural Youth in Europe Hotel Dumbrava
Sesiune plenară Sala New York
17:30 – 18:30 Finanțări pentru tinerii din Hotel Dumbrava
mediul rural l Sesiune plenară Sala New York
20:30 – 22:30 Gala Tinerilor din Mediul Rural Hotel Dumbrava
Cina este inclusă în cadrul galei Restaurant
08 septembrie 2019 07:30 – 10:00 Micul dejun Hotel Dumbrava
Zi de plecare Restaurant
10:30 – 12:00 Evaluarea summitului și follow Hotel Dumbrava
up l Sesiune plenară Sala New York
12:00 – 14:00 Plecarea participanților
ÎNSCRIEREA PARTICIPANȚILOR
Tinerii din mediul rural, tinerii voluntari implicați în proiecte desfășurate în mediul
rural, lucrătorii de tineret și/sau reprezentanții organizațiilor nonguvernamentale și/sau
federațiilor ce desfășoară activități în mediul rural sau sunt implicate în reprezentarea
tinerilor din mediul rural în diverse structuri, dar și reprezentanții autorităților și instituțiilor
publice locale, regionale și naționale, ce doresc să participe la prima ediție a Summitului
Tinerilor din Mediul Rural #YRuralSummit sunt invitați să completeze formularul de
înscriere până la data de 30 august 2019, la ora 23:59.
Formularul de înscriere poate fi găsit aici: https://forms.gle/pVxnKSa7PJTZczFL8
Ținând cont de faptul că locurile la eveniment sunt limitate, vă rugăm să acordați
atenție completării formularului de aplicație.
Participanții selectați vor fi anunțați prin e-mail, în seara zilei de 01 septembrie 2019,
urmând ca până pe data de 02 septembrie 2019, la ora 23:59, cei selectați să confirme
participarea la eveniment. Participarea este obligatorie la toate sesiunile din timpul
summitului.

ASPECTE LOGISTICE
Organizatorii acoperă cazarea (în camere de 2 persoane) și masa participanților la
Hotelul Dumbrava din Bacău (https://www.hoteldumbrava.ro) după cum urmează:

• cazare în nopțile 5/6 septembrie, 6/7 septembrie și 7/8 septembrie.


• cina în zilele de 5, 6 și 7 septembrie (pe 7 septembrie cina va fi organizată în timpul
Galei Tinerilor din Mediul Rural);
• mic dejun în zilele de 6, 7 și 8 septembrie;
• prânz în zilele de 6 și 7 septembrie;

În formularul de înscriere, vă rugăm să menționați nopțile pentru care aveți nevoie de


cazare, dar și restricțiile alimentare (dacă este cazul); Hotelul Dumbrava dispune de facilități
pentru persoanele cu dizabilități sau nevoi speciale (vă rugăm să menționați în formular dacă
este cazul).
Transportul participanților la eveniment va fi asigurat de către fiecare participant
în parte, reprezentând cofinanțarea participanților în cadrul proiectului.
Participanții minori vor participa în baza unui acord parental semnat de către un
părinte/tutore, document pe care îl vor aduce în original la Bacău și va fi predat
organizatorilor la check-in. Acordul parental va fi trimis pe e-mail participanților selectați.
Participarea la eveniment presupune acordul participanților pentru prelucrarea
datelor personale, colectate în scopul proiectului, dar și pentru folosirea fotografiilor și
materialelor video de către organizatori în cadrul activităților de promovare/diseminare.
Recomandare cod vestimentar pentru Gala Tinerilor din Mediul Rural: smart casual.
DESPRE PROGRAMUL #SatulEuropeanDeTineret

European Youth Village/Satul European de Tineret este un program pilot, ce


vine cu o viziune nouă, urmărind să contribuie la dezvoltarea sectorului de tineret în
mediul rural din România, având la bază experiența consorțiului responsabil de
implementarea programului de a desfășura activități cu tinerii din mediul rural și
comunități multietnice.
European Youth Village/Satul European de Tineret urmărește facilitarea
cadrului necesar consolidării politicilor publice de tineret în mediul rural, la nivel
național și internațional, prin dezvoltarea unui program care să contribuie la
activarea tinerilor și autorităților publice din aceste comunități.
Prin implementarea acestui program ne propunem să dezvoltăm bune
practici în domeniul tineretului și să oferim un model pozitiv de organizare
comunitară a tinerilor din mediul rural, un model ce va putea fi multiplicat la nivel
județean, național și european. De asemenea, prin acest program ne dorim ca
parteneriatul sustenabil între tinerii din mediul rural, autoritățile și instituțiile
publice, mediul privat și societatea civilă să fie caracterizat de sentimentul de
comunitate, o comunitate ce are în centrul său tinerii. Vrem să construim un cadru
în care tinerii să se organizeze și să se implice alături de ceilalți actori în rezolvarea
problemelor din comunitatea lor, în special a acelor probleme care îi vizează în mod
direct.
În anul 2019, patru comune din România poartă titlul de Sat European de
Tineret: Sascut (Județul Bacău), Sînpaul (Județul Cluj), Izvoarele (Județul Prahova)
și Copalnic Mănăștur (Județul Maramureș). În cadrul Summitului Tinerilor din Mediul
Rural, vor fi anunțate următoarele sate/comune ce vor prelua titlul în anul 2020. Mai
multe informații despre cum poți duce titlul de Sat European de Tineret în comuna
ta, poți găsi aici: http://bit.ly/2MwJ9Wg
Programul European Youth Village/Satul European de Tineret s-a născut în
cadrul proiectului ”National Youth Village – Romania”, implementat de către Asociația
pentru Dezvoltare Activă ADA, împreună cu Go Free – Asociația pentru Sprijinirea
Societății Civile, Asociația Curba de Cultură și Asociația pentru Dezvoltare prin
Educație, Informare și Susținere DEIS. Proiectul a fost finanțat de către Uniunea
Europeană prin Programul Erasmus+, Acțiunea Cheie 3 – Dialog Structurat.

DESPRE #GalaTinerilorDinMediulRural
Prima ediție a Galei Tinerilor din Mediul Rural pune în lumina reflectoarelor
tinerii și poveștile de succes din mediul rural. Gala va avea loc în Bacău, în ziua de 7
septembrie 2019, în cadrul Summitului Tinerilor din Mediul Rural și marchează atât
predarea ștafetei următoarelor comune ce vor prelua titlul de Sat European de
Tineret în 2020, cât și premierea proiectelor cu impact în domeniul educației, culturii,
voluntariatului și democrației participative (dialogul structurat dintre tineri și factorii
de decizie) desfășurate în mediul rural, în România.
Organizațiile nonguvernamentale, grupurile de inițiativă, instituțiile publice,
dar și persoane fizice, sunt invitate să nominalizeze proiecte care s-au finalizat în
perioada 01 ianuarie – 30 septembrie 2019, în domeniile Educație, Cultură,
Voluntariat și Democrație participativă, care au implicat tineri din mediul rural și au
produs un impact în rândul acestora și la nivelul comunităților rurale, fie că au fost
implementate de către persoana care face nominalizarea sau de către alte
organizații/instituții/grupuri informale.
Nominalizările pot fi făcute de către organizațiile nonguvernamentale,
grupurile de inițiativă, instituțiile publice, dar și persoane fizice , fie că au fost direct
implicate în derularea proiectelor nominalizate sau nu. Acestea pot nominaliza
proiecte la cele 4 categorii prin completarea formularului de nominalizare, disponibil
aici (http://bit.ly/2YQ5d4E) și trimiterea acestuia pe adresa de e-mail:
satuleuropeandetineret@gmail.com până a data de 30/08/2019, ora 18:00,
împreună cu 3-4 fotografii relevante din cadrul proiectului și declarația
reprezentantului legal al entității care a implementat proiectul (partea a IV-a a
formularului de nominalizare).
Mai multe informații despre cum poți nominaliza o poveste de succes din
mediul rural poți găsi aici: http://bit.ly/2Z5qUcs

ALTE INFORMAȚII

Pentru orice întrebări sau informații suplimentare legate de procesul de


candidatură și despre program, ne puteți scrie la adresa de e-mail
satuleuropeandetineret@gmail.com

S-ar putea să vă placă și