Boromiz Marius - 26 Octombrie 2021 - Vizite La Săliște 1919-1920

MARIUS BOROMIZ
FAMILIA REGALĂ, AMBASADORI,

GENERALI DE ARMATĂ, UNIVERSITARI,
DASCĂLI ȘI GAZETARI LA SĂLIȘTE
(1919-1920)
1
„Săliştea este satul nostru model,
aş putea zice satul nostru reclamă pentru toţi străinii
care trec pe aici!”
Fragment din scrisoarea lui George Moroianu,

către Alexandru Vaida-Voevod, 28 iunie 1919.
2
MARIUS BOROMIZ
FAMILIA REGALĂ, AMBASADORI,

GENERALI DE ARMATĂ, UNIVERSITARI,
DASCĂLI ȘI GAZETARI LA SĂLIȘTE
(1919-1920)
ARMANIS & MEGA

SIBIU & CLUJ-NAPOCA
2021
3
Volum publicat cu sprijinul
Asociației Generale a Mărginenilor
ASOCIAȚIA GENERALĂ A MĂRGINENILOR
PREFAȚATOR: Pr. prof. univ. dr. Ioan CHIRILĂ

NOTĂ ASUPRA EDIȚIEI: Marius BOROMIZ
EDITOR: Marius BOROMIZ
DTP: Marius BOROMIZ
SCANARE: Malvina SABĂU
COPERTE: Ștefan NICORESCU
Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României

BOROMIZ, MARIUS
Familia regală, ambasadori, generali de armată, universitari, dascăli şi
gazetari la Sălişte : (1919-1920) / Marius Boromiz. - Sibiu : Editura Armanis ;
Cluj-Napoca : Mega, 2021
Conţine bibliografie. - Index
ISBN 978-606-069-048-1
ISBN 978-606-020-350-6
929
© 2021
Toate drepturile aparţin autorului. Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului
acestei lucrări este posibilă cu acordul prealabil scris al autorului.
Autorul își asumă întreaga răspundere asupra conținutului.
COPERTA 1:
Părintele Protopop Dr. Ioan Lupaș după ce l-a salutat pe domnul general Berthelot
cu frumoasa vorbire în limba latină, dă mâna cu generalul. În fotografie mai apar
Iuliu Maniu și generalii Traian Moșoiu și Ștefan Panaitescu - Încercare de colorizare.
(Sursa fotografiei: Muzeul Culturii Săliștene).
COPERTA 4:
Fotografia 1: Corul din Săliște înaintea vizitei generalului Berthelot la Săliște -
Încercare de colorizare. (Sursa fotografiei: Muzeul Culturii Săliștene).
Fotografia 2: Colonelul francez Eugéne-Gervais Trousson jucând în horă între două
săliștence - Încercare de colorizare. (Sursa fotografiei: Muzeul Culturii Săliștene).
4
Cetatea salvării și a izbăvirii neamului - Săliște
Pr. prof. univ. dr. Ioan Chirilă
Fortăreață a neamului românesc ce-și sprijină nădejdea pe cer

și-și lasă spatele păzit de munte, Săliștea românilor, catalizatorul
mărginimilor, leagănul credinței drepte și a mărturiei pline de curaj,
după Marea Unire se dovedește a fi un veritabil panteon al
diplomației culturale și identitare a neamului meu. Ca niște fii de
voievozi trăiesc săliștenii, ca veritabili magi ai culturii ancestrale
românești, ca întrupări perene ale omeniei și a dorului de libertate,
de joc și horă în iubire, ori de drag de slujire spre a neamului mărire.
Sunt doar câteva atribute ce-mi mijesc în minte văzând paginile
scrise de ilustrul dascăl Marius Boromiz și subsumate titlului
Familia Regală, Ambasadori, Generali de Armată, Universitari,
Dascăli și Gazetari la Săliște (1919-1920).
Trebuie sa mărturisesc că o fascinație specială mă cuprinde
atunci când îmi amintesc de faptul că acest pământ a zămislit o
pleiadă de academicieni între care episcopul Dionisie Romano
(1806-1873), filosoful Dumitru D. Roșca (1895-1980), filologul
Axente Banciu (1880-1959), medicul Ionel Pavel (1897-1991),
istoricul Andrei Oțetea (1894-1997), poetul George Topârceanu
(1886-1937), istoricul Ioan Sava Nanu (1915-1991), Onisifor Ghibu
(1883-1972), cel care a întemeiat izvoare ale culturii românești și
ale școlii de pedagogie românească la Sibiu, la Cluj, la Chișinău, sau
protopopul Ioan Lupaș (1880-1967), întemeietor al școlii de Istorie
a Transilvaniei. Mereu, oamenii acestor meleaguri au adăstat în
creuzetul limbii latine spre a dovedi lumii că suntem un neam de
echilibru, un neam punte între Orient și occident, de stirpe latină și
de credință pravoslavnică. L-aș aminti și pe Episcopul Ivan (1855-
1936), care a fost și rămâne părintele nostru, al celor din Cluj,
precum și pe toți ceilalți care au făcut cinste credinței, economiei și
științei române. Acum însă vă propun să stăruim în cea mai
5
frumoasă mărturie de Diplomație culturală a românilor din
mărginime expusă de profesorul Marius Boromiz.
În cuprinsul lucrării sunt relatate, în ordine cronologică,
împrejurările și maniera în care s-au desfășurat vizitele unor
personalități marcante din țară și din străinătate și sunt descrise
câteva evenimente valoroase/memorabile pentru istoria săliștenilor.
Vizitele pun în lumină omenia, căldura și dragostea specifice
săliștenilor. Personalitățile care au ajuns pe meleagurile lor au fost
întâmpinate cu mult fast, în cântece intonate de faimosul cor al
Săliștii, de urale și de discursuri laudative, marcate de sentimente de
recunoștință și de frățietate. Un loc de frunte în contextul
evenimentelor din viața săliștenilor acelor ani l-a ocupat părintele
protopop Ioan Lupaș. Preocupat de realizarea dezideratului ca toți
românii să ajungă la unitatea mult dorită, el contribuie, prin condei
și cuvânt, la organizarea activităților care au legătură cu acest fapt.
El rostește, pe această temă, discursuri înălțătoare atât ocazia
vizitelor înalților oaspeți, cât și în alte împrejurări, cum e conferința
pe care o susține la Despărțământul Asociațiunii din Săliște (24
februarie / 9 martie 1919) sau în cadrul Sinodului protopopesc al
tractului Săliște (30 august 1919), primul sinod liber, după o lungă
și grea perioadă de suferințe și nedreptăți. Întreaga sa activitate de
slujitor al Bisericii și de protopop al Săliștei s-a concentrat pe
dezvoltarea vieții românești, pe dorința de a le insufla românilor
dragostea de neam și de limbă. Munca depusă și erudiția-i dobândită
i-au fost recunoscute prin numirea sa pe postul de profesor titular la
catedra de Istorie Modernă a românilor și istoria Transilvaniei la
Universitatea din Cluj. În cinstea acestei realizări, săliștenii și-au
dovedit aprecierea și recunoștința față de el, cântându-i, intonându-
i versuri și mulțumindu-i pentru bogata sa activitate.
În prima parte a volumului, vedem că la scurt timp după
încheierea Primului Război Mondial, în vizită la Săliște sosesc cadre
militare importante: Generalul Henri-Mathias Berthelot (20
decembrie 1918 / 2 ianuarie 1919), Generalul Henri-Hippolyte
Patey (10/17 ianuarie 1919) și Colonelul Eugéne-Gervais Trousson
6
(14/27 februarie 1919). Fiecare dintre ei s-a implicat în mod direct
în evitarea sau aplanarea unor evenimente sau conflicte care puteau
împiedica realizarea de facto a Marii Uniri. Cel dintâi ocupa, la acea
vreme, locul de Comandant al Misiunii Militare Franceze din
România și, în călătoria de informare asupra realităților din
teritoriile unite cu țara, ajunse și în părțile Sibiului, de unde a făcut
o vizită și la Săliște, unde a fost primit cu multă bucurie și emoție,
fiindu-i adresat, de către pr. Ioan Lupaș, un cuvânt de laudă și
mulțumire în limba latină. Impresionat de cele petrecute, el
mărturisește ulterior, în corespondența sa, că „primirea princiară”
de care a avut parte „va rămâne adânc marcată în amintirile sale”.
Generalul Henri-Hippolyte Patey, adjunct al generalului Henri-
Mathias Berthelot, ajunge la Săliște pentru a clarifica aspectele
legate de incidentul armat dintre trupele maghiare și cele române de
la Țigani (1/14 ianuarie 1918), iar concluziile vizitei sale sunt
favorabile românilor. În fond, francezii s-au dovedit a fi sprijinitori
ai românilor în realizarea aspirațiilor lor legate de statornicirea
României Mari. Acest fapt este subliniat și prin vizita colonelului
Eugéne-Gervais Trousson, care, ajungând la Săliște în contextul în
care căuta să se intereseze de atitudinea ungurilor față de români, le-
a arătat acestora din urmă că simpatia sa este de partea lor. De
asemenea, Franța s-a dovedit a fi soră a României și prin implicarea
misiunii universitare franceze (18 iunie 1919), în contextul intenției
de a moderniza, reforma și crește calitatea sistemului de învățământ
românesc sau, îndeosebi, prin vizita lui August Félix Charles de
Beaupoil, Contele de Saint-Aulaire, Ambasador al Franței (28
septemrie 1919), care, prin activitățile sale, a fost considerat un
„înger păzitor al neamului nostru”.
Pe lângă oaspeții francezi, în anul 1919, la Săliște, au ajuns și
reprezentanți ai Marii Britanii și ai Statelor Unite. Edward Madge,
consilier economic în delegația britanică la Conferința de Pace de la
Paris a venit însoțit de sublocotenentul american Curtice, atașat
militar al Statelor Unite la Bucureşti. Prof. Madge a venit în
Transilvania pentru a împărți îmbrăcăminte și încălțăminte celor
7
nevoiași și s-a bucurat de o primire călduroasă, entuziastă la Sibiu
și Săliște. De aceeași primire a avut parte și William Frank Arthur
Rattigan, însărcinatul de afaceri al Regatului Unit al Marii Britanii
și Irlandei la București. Dorindu-și să vadă orașele din Transilvania,
acesta a organizat un turneu de vizite de zece zile, ajungând la
Săliște în data de 26 iulie 1919, unde i s-a făcut „o primire
însuflețită”, părintele Ioan Lupaș vorbindu-i despre relația strânsă
dintre români și Statul Britanic și despre dorința ardelenilor de a se
apropia cât mai strâns de Marele Imperiu.
Presei internaționale a vremii i s-a acordat o atenție specială.
Responsabilă pentru răspândirea evenimentelor și a veștilor
relevante din viața societății, aceasta trebuia să redea obiectiv
imaginea României, fapt pentru care numeroși jurnaliști din Franța,
Marea Britanie, Italia sau America au fost primiți pentru a cerceta
mai multe orașe și sate din România, între ele numărându-se și
Săliștea Sibiului. Impresiile lor sunt cuprinse în două articole în
limba franceză pe care autorul le redă și traduce în capitolul dedicat
acestor jurnaliști.
În perioada de care se preocupă lucrarea de față, săliștenii s-au
bucurat și de vizita membrilor Familiei Regale a României. Mai
întâi ajunge (11 aprilie 1919) Prințul Moștenitor Carol, ca
reprezentant al Familiei Regale în vizita oficială a Casei Regale în
Transilvania după evenimentul Marii Adunări Naționale de la Alba
Iulia. Cinstea de care s-au bucurat săliștenii prin faptul că Prințul
Moștenitor a ajuns în localitatea lor s-a văzut prin maniera în care s-
au pregătit în a-l primi, pentru că presa vremii relatează că s-a adunat
popor din întreaga zonă, că „străzile, casele, porţile triumfale erau
numai verdeaţă şi flori, steaguri, covoare şi ţesături, bătute în
pitoreşti motive româneşti”, fiecare având flori în mână și
presărându-le pe drum într-atât de mult încât automobilul [Prințului
Moștenitor] mergea pe o alee a florilor. La două luni de la această
vizită, Regele Ferdinand și Regina Maria fac o călătorie în Ardealul
dezrobit și ajung la Săliște în data de 1 iunie 1919, grație invitației
sincere făcute la Sibiu de către țăranul Dumitru Stan Herția.
8
Momentele petrecute la Săliște s-au întipărit adânc în sufletul
Regelui Ferdinand și al Reginei Maria, fapt remarcat în însemnările
Reginei și în dialogurile purtate de pr. Ioan Lupaș cu Majestatea sa.
Între vizitatorii la Săliște despre care se vorbește în volum se
mai numără și profesorul de pedagogie Ion Nisipeanu, care în data
de 20 iulie 1919 ține o prelegere interesantă despre credința creștină.
Ulterior, învățători și învățătoare din Basarabia, sosite în București
pentru a participa la cursuri de pregătire cu scopul de a preda în
limba română în școlile primare de pe cuprinsul țării lor, s-au
bucurat de faptul că li s-a organizat, după încheierea cursurilor, o
excursie în numeroase localități din România, ajungând, pe data de
17 august 1919 și la Săliște, unde au fost primiți de în cântecele
corului elevilor de la cursurile de învățători și de domnul Dumitru
Lăpădat.
Înainte de plecarea părintelui Ioan Lupaș la Universitatea din
Cluj are loc vizita la Săliște a savantului Nicolae Iorga, care, la acea
vreme, ocupa funcția de Președinte al Adunării Deputaților în
Primul Parlament al României Mari. El ajunge la Săliște în contextul
unei călătorii mai extinse prin Ardeal și, la fel ca toate celelalte
personalități și oaspeți, are parte de o primire călduroasă și părintele
Ioan Lupaș îi rostește discursul intitulat „Învățătorii vor străluci ca
stelele cerului”, prin care laudă toate faptele minunate pe care le-a
săvârșit acest ilustru erudit.
Întregul volum se prezintă ca o înfățișare a modului exemplar
de implicare a neamului pentru a da mărturie despre puterea sa de a
dăinui și de a făuri; o mărturie vie a faptului că într-o societate
consolidată și aprinsă de doriri, de valori autentice, există mereu
factori catalizatori care asumă responsabilități culturale, morale și
naționale, prin care făuresc mărturia identitară, unii mergând pâna
la jertfă în acest sens; o afirmare a faptului că încă mai sunt
conștiințe care mărturisesc ce a fost și faptul că știu ce trebuie: să
revenim la temeliile străbune ale axiologiei acestui neam, pe ele să
edificăm creșterea culturală a acestui neam și nu pe himerele oferite
de imperialismul postmodernității năucitoare!
9
Laudă acestei conștiințe de mărturisitor și înțelepciune
cititorului, spre a identifica temelia stabilității acestui neam și spre
a trudi mereu întru a sa edificare!
10
Notă asupra ediției
După un an și jumătate de muncă, am încercat și sper că voi

reuși să aduc la cunoștința cititorilor, pasionaților și a specialiștilor
din domeniul istoriei, evenimente mai puțin sau chiar deloc
cunoscute, care au avut loc în „Salonul Ardealului” în perioada
imediat următoare încheierii Marelui Război.
Pe data de 30 august 1919, cu ocazia Sinodului protopopesc al
tractului Săliște, „primul sinod liber în care sufletele românești s-au
putut mișca și avânta în înălțimile cele mai senine, mai sincere și
mai drepte, ale libertății cuvântului” 1, au fost consemnate
următoarele rânduri sugestive pentru ilustrarea atmosferei din
comunitățile românești ale Transilvaniei, proaspăt unită cu
România.
„Anul 1918 a fost astfel, din milostivirea cea fără de sfârşit a
Dumnezeului părinţilor noştri, anul succesului celui mai bogat şi
mai binecuvântat, de când vieţueşte poporul nostru pe aceste plaiuri
ale Daciei-Traiane: la 24 Ianuarie 1918 s-a declarat Basarabia
independentă, iar la 27 Martie s՚a alipit patriei mame; la 15 [/28]
Noemvrie s-a alipit Bucovina iar la 18 Noemvrie [1 Decembrie]
1918 prin hotărârile de la Alba-Iulia s-a desăvârşit unirea noastră
naţională.
Binecuvântat să fie în veci numele Domnului, care surpă pe cei
îngâmfaţi şi înalţă pe cei smeriţi! Laudăți mărire Tatălui ceresc, care
ne-a învrednicit să ajungem, după veacuri de întunerec şi umilinţă,
aceste zile de lumină, de răsplată dreaptă şi de izbăvire!
De atunci încoace centrul protopopiatului nostru a devenit un
loc de pelerinaj pentru cei mai iluştri conducători ai neamului şi
pentru o mulţime de reprezentanţi ai naţiunilor luminate din lume,
cari în dorinţa de-a cunoaşte, cum se manifestă viaţa poporului
1
Sinodul protopopesc al tractului Săliște, în „Telegraful Român”, Sibiu, Anul LXVII, nr. 91, 20
septembrie 1919, p. 1.
11
nostru român din Transilvania în toată curăţenia, evlavia sa într-un
loc, unde a fost ferit de influenţe străine păgubitoare, n-au pregetat
a cerceta în repetiţie rânduri comuna Sălişte.
...................................................................................................
Cu prilejul acestor îmbucurătoare vizite au alergat credincioşii
din toate comunele cu mic cu mare la Sălişte, corul reuniunii de
cântări sub conducerea înv[ățătorului] G[heorghe] Miha a desfătat
auzul tuturor cu cântecile noastre, cu imnul naţional în câteva
rânduri chiar şi cu Marzeilleza franceză, cântată în traducere
românească. Iar prin cuvântările, cari s՚au rostit a străbătut
totdeauna în glas dulce de simpatie şi soliditate românească şi pur
latină, precum şi represiunea admiraţiei faţă de acest popor, care
prin viforul tuturor primejdiilor, a reuşit a-şi păstra cu atâta
statornicie credinţa, limba, datinele şi toate însuşirile frumoase ale
sufletului traco-român.” 2
În realizarea acestor reconstituiri din trecutul Săliștei, al
Mărginimii Sibiului, ce au importanță deosebită pentru întreg nemul
nostru românesc, m-au strunit adevăratele comori existente în
colecțiile și în arhivele celor două muzee din Săliște, Muzeul
Culturii Săliștene și Muzeul Parohial Săliște, mai ales fotografiile
realizate de fotograful săliștean Ioan Dădârlat și bineînțeles „Cartea
de aur a ctitorilor şi binefăcătorilor sf[intei] biserici române
gr[eco] or[ientale] din Sălişte”.
De foarte mare ajutor mi-au fost relatările evenimentelor
petrecute la Săliște, descoperite în presa vremii, apărute în
publicațiile românești, contemporane evenimentelor care au făcut
obiectul cercetării mele: „Telegraful Român”, „Foaia Poporului”,
„Gazeta Poporului”, din Sibiu, „Patria” și „Renașterea Română”
2
Raportul general al oficiului protopopesc ortodox-român cătră Sinodul protopopesc ordinar
convocat pe ziua de 30 august 1919, p. 3-4; Daniela, Deteșan, Mircea-Gheorghe Abrudan,
Activitatea lui Ioan Lupaș ca protopop de Săliște (1909-1919), în lumina unor izvoare inedite, în
volumul „Patrimoniul istorico-juridic românesc din Mărginimea Sibiului (Rășinari, Săliște)”
(Ela Cosma coordinator), p. 627-628. Deteșan, Daniela; Abrudan, Mircea-Gheorghe. Activitatea
lui Ioan Lupaș ca protopop de Săliște (1909-1919), în lumina unor izvoare inedite, în volumul
„Ioan Lupaș, Personalități ale Universității Babeș-Bolyai” (Ioan Chirilă, Iuliu Marius Morariu
coordonatori), p. 45-46.
12
apărute inițial la Sibiu, apoi mutate la Cluj, „Românul” din Arad
„Gazeta Transilvaniei, „Glasul Ardealului” din Brașov, „Unirea”,
„Unirea Poporului” din Blaj, „Luceafărul” din București și nu în
ultimul rând „Cuvântul Poporului” din Săliște al cărui prim număr
a apărut pe data de 24 august 1919.
O surpriză în cercetările mele a fost regăsirea unor informații
despre vizitele la Săliște din anul 1919, uneori însoțite de fotografii
în anumite publicații apărute în capitala Franței cum ar fi „Le
Miroir”, „Le Temps” și „Le Figaro”.
Pentru corectitudinea științifică a lucrării și pentru acuratețea
detaliilor am folosit monografiile dedicate localității Săliște,
Școlilor din Săliște, personalității lui Ioan Lupaș, memoriile
anumitor personalități sau ale participanților la evenimente și de
studii și articole de specialitate.
Informațiile descoperite în presa vremii sau în documentele de
arhivă au fost transcrise fidel, respectându-se ortografia și limbajul
perioadei în care au fost create.
Misiunea de cercetare mi-a fost facilitată de faptul că am
beneficiat de digitalizarea periodicelor și a unor manuscrise de către
Biblioteca Județeană ASTRA Sibiu, Biblioteca Centrală
Universitară „Lucian Blaga” Cluj-Napoca, Biblioteca Universității
„Lucian Blaga” Sibiu, Biblioteca Mitropolitană din Sibiu,
Biblioteca Județeană Arad și a fotografiilor, de către sau cu sprijinul
Bibliotecii Județene ASTRA Sibiu și al Serviciului Arhive
Naționale Istorice Centrale din București.
Publicarea acestui volum a fost posibilă datorită finanțării
primite din partea Asociației Generale a Mărginenilor.
Doresc să adresez mulțumiri tuturor celor care m-au sprijinit
în realizarea și tipărirea acestui volum, mai ales că munca la acesta
a început înainte de pandemia de Covid-19 și pe care, cu voia
Bunului Dumnezeu, am reușit să îl finalizez după peste un an și
jumătate de muncă, întreruptă pentru câteva de luni de munca alături
de colegii Radu Bâja și Elena Julieta Nicorescu și de cei 15 minunați
elevi ai Școlii din Săliște la cele două volume de „Versuri uitate din
13
Marele Război”: Primăria Orașului Săliște, Biblioteca Județeană
ASTRA Sibiu, Muzeul Culturii Săliștene, Muzeul Parohial Săliște
Biblioteca Mitropolitană din Sibiu, Serviciul Județean al Arhivelor
Naționale Sibiu, Serviciul Arhive Naționale Istorice Centrale din
București, colegului Radu Bâja, care m-a sprijinit în adunarea
materialelor, colegelor Gabriela Tărtăreanu și Anca Maria Resiga,
care au realizat cea mai mare parte a transcrierilor din presa anilor
1919 și 1920, colegului Gheorghiță Dragoș Jigău, care m-a ajutat
în traducerea din limba franceză a unor articole apărute în presa
contemporană venimentelor, de asemenea, doamnelor Ana Lupaș,
Malvina Sabău, Iuliana Govoreanu, Elena Cîrjan, Maria și Tatiana
Munteanu, Elena Hristina Iridon, domnilor Horațiu Dumitru
Răcuciu, Silviu Borș, Carol Lucian Szatmary, Alexiu Tatu, Tudor
Arhire, Mircea Gheorghe Abrudan, Gligor Ciortea, Sorin Joantă,
preoților Ioan Ciocan, Nicolae Bădilă, Ioan-Claudiu Teșa, Florin-
George Radu și părintelui protopop Petru-Toader Damian.
Mulțumiri speciale aduc părintelui prof. univ. dr. Ioan Chirilă,
de la Universitatea „Babeș Bolyai” din Cluj-Napoca, care mi-a făcut
onorea de a realiza Prefața volumului.
Muțumesc întregii mele familii care mi-a fost alături în
realizarea acestui proiect.
Am încercat si sper că am reușit să scot la lumină perioada în
care Săliștea și Mărgininenii Sibiului, imediat după Marea Unire au
fost gazde primitoare pentru elita politică a statului român:
Majestata Sa Regele Ferdinand, Majestatea Sa Regina Maria, Alteța
Sa Regală Prințul Moștenitor Carol, Alteța Sa Regală Principesa
Ileana, Iuliu Maniu, Alexandru Vaida-Voevod, Ștefan Cicio-Pop,
Vasile Goldiș, Aurel Vlad, Aurel Lazăr, Iosif Jumanca, Mihail
Pherekyde, Barbu Știrbey, pentru conducătorii armatei române ai
epocii: Generalul Constantin Prezan, Generalul Ioan Boeriu,
Generalul Traian Moșoiu, Generalul Ștefan Panaitescu, Generalul
Teodor Rîmniceanu și pentru personalități ale culturii române:
Nicolae Iorga, Andrei Bârseanu, Octavian Goga.
14
Pe lângă aceste vizite trebuie amintite vizitele unor delegații
din străinătate, fie militare: Generalul Henri-Matihas Berthelot,
Generalul Henri-Hippolyte Patey, Colonelul Eugéne-Gervais
Trousson, fie diplomatice: August Félix Charles de Beaupoil
Contele de Saint-Aulaire - Ambasadorul Franței la București,
Edward Madge - Consilier economic în delegația britanică la
Conferința de Pace de la Paris, William Frank Arthur Rattigan -
Însărcinatul de afaceri al Imperiului Britanic la București, fie cea a
misiunii universitare franceze conduse de Lucien Poincaré,
Rector al Academiei din Paris și frate al președintelui de atunci al
Republicii Franceze, Raymond Poincaré și nu în ultimul rând, aceea
la care au luat parte ziariștii francezi, italieni, britanici și
americani, cu ecouri în presa internațională.
Cu certitudine vizitele delegațiilor din străinătate în Săliște,
unde au luat contact cu populația românească a Transilvaniei din
zona Mărginimii Sibiului, au avut un impact pozitiv asupra
oaspeților. Consider că aceste manifestări populare, extraordinar de
bine organizate, au generat efecte pozitive și benefice pentru
imaginea României în străinătate și au reprezentat un atu pentru
România în hotărârile ce au fost luate în stabilirea liniilor
demarcaționale din timpul confruntărilor militare româno-maghiare
din anul 1919 și poate chiar în stabilirea granițelor României care se
trasau atunci în cadrul Conferinței de Pace de la Paris.
În rândurile acestei lucrării, am încercat să ilustrez atmosfera
de sărbătoare ce a cuprins aceste meleaguri, euforia românilor
ardeleni după Marea Unire din 1918, o adevărată „Înviere” după
„Patimile” prin care au trecut în anii de început ai secolului XX,
sub stăpânirea străină și „Răstignirea” din timpul Marelui Război,
mai ales în perioada 1916-1918.
Am dorit să prezint modul în care o comunitate cu puternică
credință în Dumnezeu, a putut să producă o impresie atăt de plăcută
oaspeților pe care i-au primit.
Doresc, de asemenea, să evidențiez rolul elitelor de atunci din
Săliște [Părintele Protopop Dr. Ioan Lupaș - Membru titular al
15
Academiei Române, Secretar General în cadrul Resorului Cultelor
și Instrucțiunii Publice, Dr. Nicolae Comșa - primul Prefect al
Județului Sibiu după Marea Unire, Nicolae Jurca - Primarul Săliștei,
Dr. Onisifor Ghibu - Secretar General în cadrul Resorului Cultelor
și Instrucțiunii Publice), Profesorul Dumitru Lăpădat - Directorul
Școlii din Săliște, ulterior membru cooptat al Marelui Sfat Național
Român, Părintele Dr. Dumitru Borcea - succesorul lui Ioan Lupaș
pe funcția de Protopop al Săliștei, Părintele Ioan Popa, Profesorul
Axente Banciu - Profesor secundar la Liceul românesc din Brașov]
în organizarea festivităților, discursurile acestora la întâmpinarea
oaspeților, multe din ele adevărate capodopere ale oratoriei.
Nu în ultimul rând, am dorit să evidențiez modalitatea în care
populația românească din satele Mărginimii Sibiului a știut să se
mobilizeze exemplar la chemarea elitelor și să se deplaseze la
Săliște sau la Sibiu pentru a face o impresie deosebită distinșilor
oaspeți din străinătate sau din țară.
Săliște,
28 septembrie 2021
Profesor Marius Boromiz
16
Vizita Generalului Henri-Matihas Berthelot
(20 decembrie 1918 / 2 ianuarie 1919)
17
(20 decembrie 1918 / 2 ianuarie 1919)
„Pe 2 ianuarie, facem o plimbare cu mașina până într-un sat de

munte, Săliște, renumit pentru frumusețea localnicelor.
... prin aceste părți ni se face o primire princiară,
care va rămâne adânc marcată în amintirile mele.”
Henri-Matias Berthelot, Memorii și Corespondență: 1916-1919
La sfârşitul anului 1918 şi începutul anului 1919, generalul

Henri-Mathias Berthelot, Comandantul Misiunii Militare Franceze
din România 1 a întreprins o vizită triumfală în Banat, Crişana şi
Transilvania.
Contextul intern şi internaţional în care s-a desfăşurat vizita
era deosebit de tulbure. O parte a Banatului era încă sub ocupaţia
sârbească, autorităţile noului Regat al sârbilor, croaţilor şi
slovenilor emiţând pretenţii teritoriale asupra acestor teritorii,
graniţele între noile state născute pe ruinele fostului Imperiu
Austro-Ungar urmând să fie trasate prin viitoarele tratate de pace.
Până la reglementările prin tratate a graniţelor, între foştii
beligeranţi se trasase o linie de demarcaţie cu totul arbitrară,
asigurată cu greutate de trupele aliate de la Dunăre. La vestul ţării,
autorităţile tinerei republici maghiare căutau cu ostentaţie să
ascundă realităţile etnice din teritoriile Crişanei şi Banatului, în
speranţa menţinerii lor în cadrul statului maghiar. Armata română
nu primise încă permisiunea trecerii din Transilvania înspre Banat
şi Crişana. Ameninţările la adresa României Mari veneau din toate
părţile. Îndelungata stăpânire străină asupra poporului român din
1
Aceasta a fost cea de a doua misiune franceză de acest fel în România (1 octombrie 1918 - 4
mai 1919) , după misiunea din perioada Primului Război Mondial (15 octombrie 1916 - 10
martie 1918). Ca și precedenta, misiunea a fost condusă de generalul de divizie Henri-Mathias
Berthelot.
18
Transilvania şi Ungaria, ce forma marea majoritate a populaţiei din
teritoriile unite cu România, a generat realităţi socio-economice şi
demografice care trebuiau relevate străinătăţii în contextul
pregătirilor pentru Conferinţa de Pace de la Paris care urma să
hotărască soarta Europei postbelice.
Scopul vizitei Generalului Berthelot a fost acela de informare
asupra realităţilor din teritoriile unite cu ţara prin hotărârea Marii
Adunări Naţionale de la Alba Iulia din 1 Decembrie 1918 şi de
reafirmare a sprijinului Franţei pentru aliatul său de la răsărit.
Generalul pleacă din Bucureşti prin Craiova şi Turnu Severin
cu un tren special, însoţit de colonelul [Radu] Rosetti din partea
Marelui Stat Major al armatei române. A urmat un traseu lung, cu
opriri îndeosebi în oraşe mai mari: Orşova, Caransebeș, Lugoj,
Timişoara, Belgrad, Arad, Oradea, Debrecen, Carei, Satu Mare,
Baia Mare, Dej, Bistrița, Cluj, Alba Iulia, Sibiu, Braşov. A făcut
dese popasuri prin gările presărate de-a lungul traseului. A fost
întâmpinat peste tot de noile autorităţi şi de popor cu entuziasmul
celor ce vedeau în el un mare prieten şi luptător pentru înfăptuirea
idealului naţional. 2
Din Clujul rezistenţei antiromâneşti, Generalul Berthelot se
îndreaptă prin Alba Iulia unirii spre Sibiu. Aici era sediul
Consiliului Dirigent şi al Marelui Sfat Naţional, organisme ale
autonomiei româneşti alese la 1 Decembrie 1918 la Alba Iulia să
reprezinte voinţa naţiunii până la unirea definitivă cu ţara.
Tensiunile acumulate în decursul periplului prin ruinele încă
fumegânde ale fostului Imperiu Austro-Ungar se risipesc în zilele
sejurului sibian al vizitei în faţa valului de entuziasm românesc
revărsat pe străzile Sibiului şi apoi ale Săliştei pe care generalul a
consimţit să o înscrie pe traseul său. 3
Includerea localităţii Sălişte pe agenda oficială a vizitei sale în
Transilvania nu a fost întâmplătoare.
2
Eugenia Crişan, Generalul francez Berthelot şi România, Sibiu, în „Conferinţele Bibliotecii
ASTRA” Sibiu, nr. 88, 2010, p. 100-101.
3
Ibidem, p. 104.
19
Din Resortul de Culte şi Instrucţiune publică, condus de
Vasile Goldiş, făceau parte şi săliştenii Onisifor Ghibu, în calitate
de Secretar General la Instrucţia Publică şi Ioan Lupaş, ca Secretar
General la Biserica Ortodoxă iar în cadrul Resortului de Agricultură
și Comerț, condus de Victor Bontescu, un alt săliștean, Ionel Comșa
îndeplinea funcția de Secretar General pentru Comerț.
În plus în acel moment prefectul comitatului Sibiu era
sălișteanul Dr. Nicolae Comşa.
Am regăsit relatări și mărturii ale vizitei generalului Henri-
Mathias Berthelot în presa vremii în publicaţii precum „Foaia
Poporului” și „Telegraful Român” din Sibiu, „Românul” din Arad,
„Glasul Ardealului”, din Braşov sau „Luceafărul” din Bucureşti, în
Arhivele Bibliotecii Mitropolitane din Sibiu precum și în memoriile
și corespondența generalului dar și în amintirile sub formă de
manuscris ale învățătorului Ioan Vulcuțiu, Contribuția comunei
Aciliu la lupta pentru întregirea neamului și la Marea Adunare
Națională din Alba-Iulia la 1 Decembrie 1918 sau în mărturiile lui
Ionel Floașiu, Comandantul Gărzii Naționale din Galeș.
În ediția din data de 25 decembrie 1918 / 7 ianuarie 1919 a
ziarului „Foaia Poporului” din Sibiu este redată detaliat, pe baza
unui raport telefonic, atmosfera de sărbătoare trăită de românii
mărgineni:
„O idee mai nimerită nici că se putea: Săliștea să-i infățișeze
generalului viața poporului nostru dela țară. Hotărârea a fost luată
numai în zilele din urmă. Programul acesta s-a făcut Miercuri
[19 decembrie 1918 / 1 ianuarie 1919] după sosirea generalului. Joi
dimineața [20 decembrie 1918 / 2 ianuarie 1919] înaltul oaspe,
însoțit de ofițerii lui și de toți membri Consiliului Dirigent din Sibiu,
apoi generalii [Traian] Moșoiu și [Ștefan] Panaitescu, cu alți ofițeri,
la 8 ore au plecat cu automobilele la Săliște, rămânând ca până la 10
ore să se înapoieze din nou la Sibiu, unde va avea loc defilarea
satelor din jurul Sibiului.
Au fost clipe mărețe și înălțătoare. E peste tot greu a descrie
însuflețirea și bucuria, ce o simția fiecare din cei de față. Săliștenii
20
și întreaga Mărginimea din jur au alergat cu mic și mare, bărbați și
femei, să aducă inima și sufletul lor ca dar fiului iubit al Franței,
care atât de mult a lucrat la desrobirea noastră.” 4
Sub titlul „Marele general francez Berthelot la Sălişte - Raport
special” în numărul 152 din 30 decembrie / 12 ianuarie 1919 al
ziarului „Telegraful Român” din Sibiu, descoperim următoarea
relatare cu privire la contextul vizitei generalului la Sălişte:
„Cea mai măreaţă şi mai înălţătoare zi ce-a avut-o fruntaşa
comună Sălişte în viaţa ei de până acum, e ziua de 20 decembrie
1918 (stil vechi) / 2 ianuarie 1919 (stil nou). Se împărtăşeşte de-o
rară şi neaşteptată cinste! Ilustrul general al armatei franceze,
Berthelot, vine s-o vadă.
Deşi numai cu o zi înainte a fost încunoştiinţată, s-a făcut tot
ce s-a putut într-un răstimp atât de scurt, ca să fie întâmpinat cu
cinstea şi mărirea ce I se cuvine. Prin telefon se vestesc comunele
din jur, spre a lua şi ele parte, cu tot ce au mai frumos la această
mare sărbătoare.
Deşi în miez de iarnă, vremea e senină şi călduroasă de
primăvară. Razele soarelui se scăldau vesele în mândrul şi pitorescul
port naţional, în care, ca în ziua cea mare a Paştilor, era îmbrăcată
şi împodobită toată suflarea.
Înspre seară, când pregătirile urmau cu zor şi sârguinţă, într-un
convoi impunător, cu fanfare şi călăraşi în frunte, cu falnice steaguri
naţionale, urmaţi de un şir întreg de căruţe, sosesc sdravenii şi
mândrii poienari, în străvechiul lor port în căciuli mari cu fundul lat
şi în tohoarce simple fără cusătură pe ele. Ca un preludiu al zilei de
mâne, se întinde o horă şi o seamă de jocuri naţionale, care
înflăcărează pe toţi.
Sosirea înaltului oaspete se aşteaptă pe ora 9 dimineaţa. Abia
se luminase bine de ziuă, şi o mişcare neobişnuită pe toate străzile.
Frumoasa Sălişte străluceşte în podoaba steagurilor franceze şi
române. Fiecare casă e arborată. Îndeosebi piaţa e un decor.
4
Generalul Berthelot la Sălişte. Raport telefonic pentru „Foaia Poporului”, în
„Foaia Poporului”, Sibiu, anul XXVI, nr. 6, 25 decembrie 1918 / 7 ianuarie 1919, p. 4.
21
Balcoanele caselor, ferestrile, toate împodobite cu covoare şi
ţesături naţionale. Peste toate se ridică poarta de triumf şi tribunele
împodobite în fel măestrit cu ramuri de brad şi o mulţime de
steaguri. Copilaşi de şcoală şi tineretul toţi cu steguleţe în mâini.
În faţa tribunei ce aşteaptă sosirea, pe o altă tribună sta gata de
primire impozantul cor al Săliştei.
Frumoasele şi drăgălaşele coriste, îmbrăcate toate în costume
curat sălişteneşti, cu pahioale, pieptare şi cojoace de vidră, coriştii
cu laibere şi căciuli, purtând toţi şi toate cocarde naţionale, în felul
cum erau chitite şi aşezate înfăţişeau un tablou fermecător.” 5
Dintr-o fotografie realizată de fotograful săliștean Ioan
Dădârlat cu ocazia evenimentului, asociată pe verso cu impesiile
scrise în 28 mai 1973, la 54 de ani de la eveiment, de către
Para[schiva] Roșca am reușit să identific numele marii majorității a
membrilor corului ce l-a întâmpinat atunci pe general: Nuțica [Ana]
Cristiu (Hașegan), Vet[t]y Comșa, Nicu [Nicolae] Borcia [pălărier]
[membru al Comitetului Reuniunii Române de Cântări din Săliște],
Marioara Herța (Roșca), Nuțica [Ana] Domnar Bucur, Măriuță
Lupaș Iosof, Marina [Marinuța] Iacob, înv[ățătorul] [Ioan] Iacob,
Elena Borcia, [învățătorul Gheorghe] Miha [dirijorul corului],
d[oamna] Aurelia Pop [Florian] [poetă], met Borcia, Maria Borcia
[strada] Stează, pr[eotul] [paroh] I[oan] Popa [Romanescu]
[membru al Comitetului Reuniunii Române de Cântări din Săliște],
Stănuță Pătruțiu, d[omnul] [Victor] Pop, Maria Iridon, Maria
Dădârlat [soția] fot[ografului] [Ioan Dădârlat], Vetuța [Tuți]
Moisin, Ioan Cărată, Paraschiva Soră (Răcuciu), Constantin Criștiu,
Minerva Criștiu, Ioan Schitea [notar], Reli [Aurelia] Banciu,
Eli[ca] Bloțiu, Măriuța Bârsan, Dr. I[oan] Cupu [casierul Reuniunii
Române de Cântări din Săliște], d[oamna] [Maria] Giura și
d[omnul] [Petru] Giura, Marioara Stănișor (căsătorită Negrea),
Marioara Băroi[u], adv [Onisifor] Soră, Marioara [V] Dobrescu,
Marioara Cergău, Aurel Sârbu, Marioara Comșa (Soră), fata popii
5
Marele general francez Berthelot la Sălişte - Raport special, în „Telegraful Român”, Sibiu,
anul LXVI, nr. 152, 30 decembrie 1918 / 12 ianuarie 1919, p. 2.
22
Ioan, Constanța Chipară și D[umitru] Floaș[iu], Maria Peligrad
(Fani), Marioara Nan, Leontina Cernea, Traian Chipară, Vetuca
Vâlc[u], Nuța [Ana] Peligrad (soră cu învățătorul Peligrad), Sorin
Banciu, Chivuța, Marinuța Floașiu, Ghenie, căsătorită [în] Rod
[soția preotului Vasilie Ghenie], fata lui Nic[olae] Băroi[u], Stănuță
Comșa, Sora Roșca, Nelu [Ioan] Moga prof[esor] univ[ersitar],
Țintea de pe [strada] Ștează, Nic[olae] Neamțu (diaconițu),
Marioara D. Bârsan, Nuțica [Ana] Perian, Isidor Duma, Maria
Domnar[iu] Soră, Elena Pavel, Țața [dintre garduri], Anuță Bârsan,
Dumitru Comșa Feșteru, Paraschiva Bucșan (mama lui Nicu), Petru
Trailoviciu, Ionel Bucur Popa, Elisaveta [Gozda] Noviciu,
prof[esorul] [Ioan] Vulcuț[iu] [atunci învățător] (Aciliu), Liviu
Roșca [notarul satului Aciliu], soția [notaru]lui Ioan Schitea, băiatul
lui Nic[olae] Soră Băroi[u], Mitruț [Dumitru] Bârsan, Măriuță
Răcuciu, Aurel Sârbu, Ion Soră, fata lui Nuța [Ana] Iuga și Oprea
Soră Măcelar. Am descoperit, cu surprindere și bucurie, faptul că la
eveniment a fost prezent și viitorul istoric și universitar Ioan Moga,
care nu împlinise încă 17 ani și poeta Aurelia Pop Florian.
„Nu se lasă mai prejos nici comunele învecinate. Îmbrăcaţi
frumos, cu steaguri, table cu inscripţia comunei şi „Vive la
France!”, „Vive le grand general Berthelot!”, şi ceteraşi în frunte
vin cu sutele din toate părţile. Din sus coboară Galeşul şi Tilişca cu
un drăguţ mănunchi de domnişoare în frunte, gătit frumos, Rodul şi
Jina. Din jos Valea, Sibielul, Cacova, Orlatul şi Gura Râului. Iar din
mijloc, de peste drum Săcelul, Magul şi Aciliul. Nu ştiai în ce parte
să priveşti. Emulau comunele, având fiecare ceva deosebit,
caracteristic locului.” 6
„Cu toate că furăm avizaţi numai cu o zi înainte despre sosirea
generalului, au participat comunele din cercul Săliştei (Săcel, Sibiel,
Cacova, Magul, Aciliul, Orlatul, Gura Râului, Galeşul, Tilişca şi
Săliştea), afară de acestea Poiana, Rodul şi Gina [Jina], toate cu
6
23
steaguri iar poenarii cu fanfara și cu tăbliţe purtând numele
comunei.” 7
„Joi în 2 Ianuarie, programa festivităţilor ne oferea o piesă de-
o deosebită forţă: escursiunea la Sălişte, această fruntaşă comună
românească, de care putem fi totdeauna mândri.
La orele 8 dimineața, şapte 8 sau opt 9 automobile plecară spre
Sălişte. În cel dintâiu ocupase loc generalul [Traian] Moşoiu cu
statul său major, în al doilea generalul [Ioan] Boeriu, colonelul
Dănilă Pap[p], majorul Vlad şi secretarii [de] r[esort] [Silviu]
Dragomir şi dr. [Laurențiu] Oancea. În al treilea automobil venea
generalul Berthelot cu suita sa. În distinsa societate mai luau parte
domnii dr. [Iuliu] Maniu, [Vasile] Goldiş, dr. [Alexandru] Vaida[-
Voevod], Șt[efan] C[icio] Pop, dr. [Romul] Boilă, căp. Barbu, apoi
d[oam]nele Goldiş şi C[icio] Pop cu familia. Din partea ziariştilor
am observat pe d[omnul] Rusu Ardeleanul corespondentul
Universul din Bucureşti.
Timpul ne favoriza extraordinar. Se părea, că un soare de
primăvară strălucea deasupra automobilelor, cari alergau cu o
celeritate indescriptibilă. Trecem, mai întâiu, prin satul săsesc
Cristian. Casele şi ferestrile sunt închise, abia întâlnim un suflet de
om, în această puternică comună săsească. În schimb generalul
francez are ocazie să vadă, cât de strâmtorate sunt gospodăriile
româneşti, deoarece compatrioții saşi nu le-au îngăduit nici spațiu şi
nici aer suficient. O surpriză neaşteptată întâmpinăm în Orlat,
bogata comună grănițărească.” 10
„Automobilele lasă fuga nebună și înaintează încetinel până la
poarta de triumf de la podul Cibinului. Aici îi așteapă copii de școala
cu stegulețele în mâini. De la poarta de brad până în piață, Gurăni și
7
Berthelot în Selişte, în „Românul”, Arad, anul VIII, nr. 1, 1/14 ianuarie 1919, p. 5.
8
Generalul Berthelot în Sibiu şi Sălişte, în „Românul”, Arad, anul VII, nr. 49, 30 decembrie
1918 / 12 ianuarie 1919, p. 6.
9
Glorificarea sorei ocrotitoare: Franţa. Măreaţa întâmpinare a generalului francez Berthelot
– Recepţii - Excursia la Sălişte - Revelarea sufletului românesc, conductul etnografic, în
„Telegraful Român”, Sibiu, anul LXVI, nr. 148-150, 25 decembrie 1918 / 7 ianuarie 1919, p. 2.
10
1918 / 12 ianuarie 1919, p. 6.
24
Orlățani cu mic și mare, de pe amândouă porțile drumului, primesc
cu urale însuflețite pe marele prieten al învierii noastre.” 11
„O poartă triumfală împodobită cu gust şi măestrie ne salută la
intrarea în sat. Înaintea porții cam 50 de călăreți mândri ne închid
calea pentru ca să ia în primire automobilul generalului Berthelot.
În mijlocul comunei aşteaptă toţi sosirea noastră. În frunte cu preoţii
şi învățătorii, ţărani şi ţărance, flăcăi şi fete, toţi îmbrăcaţi în haine
de sărbătoare urează bun sosit generalului nostru, aclamându-l, în
chipul cel mai însufleţit.” 12
„Șase călăreți mândri ies între hotare întru întâmpinarea
generalului. Automobilele lasă fuga nebună și înainteză încetinel
până la poarta de triumf de la podul de fier al Cibinului. Aici îl
așteaptă copiii de școală cu stegulețe în mâini. Dela poarta de brad
până în piață, Gurănii și Orlățănii, cu mic și mare, de pe amândouă
părțile drumului, primesc cu urale însuflețite pe marele prieten al
Învierii noastre.
Generalul Moșoiu salută în dereapta și în stânga vechi
cunoscuți din toamna anului 1916.
Bătrâna cetate, botezată în august 1916 „Cetatea Câinilor”, se
înalță ca un uriaș pe podiumul ei de piatră de var, pe cel ce
comandase asaltul de noapte din Septemvrie 1916. Statuia
neisprăvită, care avea să vestească lumii învingerea și
îngenunchiarea românilor, sta sgulită și rușinată de pripeala cu care
s-a ivit pe plaiul nostru. Iar morții strânși în groapa comună,
Români, Unguri, Nemți, își dormeau somnul lor, plânși de
murmurul Cernavodei, care dacă ar putea vorbi, ne-ar spune cum au
învins românii „Cetatea Câinilor”.
Orlatule, Orlatule loc de jele ai fost, ștergeți lcarimile și te
veselește iarăși, inchinându-te celor ce-și dorm somnul de veci în
groapa tăiată de stânca bătrânei Cetăți”. 13
11
Din Orlat, în „Foaia Poporului”, Sibiu, anul XXVII, nr. 1, 1/14 ianuarie 1919, p. 3.
12
1918 / 12 ianuarie 1919, p. 6.
13
Din Orlat, în „Foaia Poporului”, Sibiu, anul XXVII, nr. 1, 1/14 ianuarie 1919, p. 3.
25
„Tot aşa trecem şi prin Săcel, între strigăte de bucurie şi cele
mai grandioase manifestaţiuni de bucurie pentru Berthelot.
Înainte de ce am intra în Sălişte mai întâlnim pe drum un sat
care îşi dă zor să ajungă la festivităţi. Mi se pare, că erau ţăranii din
Comuna Mag.” 14
„Până în Piață, unde a fost ridicată tribuna, oaspeții au trecut
pe sub două porți triumfale. Ceva înainte de s-a anunțat apropierea
automobilelor. Lumea saltă de bucurie. Erau de față mii de oameni
din 14 sate românești din jur. Fanfara vrednicilor Poenari intonează
Deșteaptă-te române!” 15
„În Sălişte intrăm pe la 9 ore. Piaţa destul de spaţioasă a
comunei gemea de mulţimea ce se adunase acolo. Îndată ce se
coborî generalul, fu condus pe un podiu ridicat de unde putea să
vadă peste marea de capete. Dar de pe podiul acesta i se deschidea
o perspectivă încântătoare: În față apăru corul Săliştenilor (cam 70
de fete îmbrăcate în portul elegant de la Sălişte, având lângă ele tot
atâţia flăcăi chipeşi şi frumoşi), sub conducerea neobositului
dirigent învăţătorul [Gheorghe] Miha care cântară mai multe
cântece naționale: „Bine aţi venit!” şi „Trompetele răsună!” oferind
o privelişte fără păreche.” 16
Conform unei relatări primite de la venerabilul domn Mircea
Țața, în anul 2019, am fost informați că cea aleasă pentru a oferi
pâine și sare distinșilor oaspeți a fost învățătoarea Paraschiva
[Chivuța] Aldea.
„Ajuns la Tribună, înaltul oaspe în numele Săliștei și al tuturor
Mărginenilor e bineventat prin graiul fruntațului fiu al comunei,
Dr. Nicolae Comșa, nou alesul prfect al Sibiiului. Reuniunea de
cântări din Săliște îl salută cu „Bine-ați Venit!” și „Marșul regal”. 17
14
1918 / 12 ianuarie 1919, p. 6.
15
16
1918 / 12 ianuarie 1919, p. 6.
17
26
„Vorbitorii locali au fost domnii Dr. Nicolae Comşa şi Dr. Ioan
Lupaş.
Dr. Nicolae Comşa, prefectul comitatului Sibiu, a adresat
câteva cuvinte în limba română, traduse de simpaticul căpitan
Rosetti. În numele Săliştei şi al comunelor din Margine îi
mulţumeşte pentru cinstea ce ne-a făcut, ostenind în mijlocul nostru,
dragostea şi stima poporului român pentru Franţa, recunoştinţa
liberării, ce primul rând are s-o mulţămească vitejiei franceze”. 18
„Sfârsind Reuniunea de cântări, ia cuvântul d[omnu]l protopop
al Săliștei, Dr. Ioan Lupaș, care prin cuvinte alese, cum numai un
Lupaș știe să spună, aduce Antantei omagiile unui neam asuprit
pentru sprijinul dat la desrobirea noastră. Oratorul a vorbit în limba
latină.” 19
„Învăţatul protopop, părintele Ioan Lupaş cunoscut istoric, una
din figurile cele mai distinse ale vieții intelectuale și culturale din
Transilvania a avut fericita inspirație de a întâmpina pe generalul
francez cu o cuvântare redactată într-o latinească elegantă și
impecabilă. Era simbolul de întâlnire al unor frați înstrăinați şi
regăsiți. ” 20
„Arată legătura şi înfrăţirea popoarelor latine, iubirea
poporului francez, faţă de poporul român, pe care l-a sprijinit
întotdeauna în aspiraţiunile sale, şi care, şi de astădată îşi pune toată
nădejdea, că va stărui, ca România mare să fie pe vecie una şi
nedespărţită.” 21
Sub titlul Cuvânt latinesc de bineventare rostită de protopopul
Dr. I. Lupaş, din „Telegraful Român”, nr. 149-150 din data de
25 decembrie 1918 / 7 ianuarie 1919, la paginile 2-3, se poate resăsi,
integral, textul discursului în limba latină cât şi traducerea în română
18
Generalul Berthelot în Transilvania, în „Luceafărul”, Bucureşti, anul XIV, nr. 2,
15 ianuarie 1919, p. 44.
19
20
Generalul Berthelot în Transilvania, în „Luceafărul”, Bucureşti, anul XIV, nr. 2,
15 ianuarie 1919, p. 44.
21
27
a acestuia.
Textul discursului, cu traducerea în limba latină îl regăsim sub
titlul Însemnări. Generalul Berthlelot în Ardeal și în „Luceafărul”,
nr. 3-4, apărută la București pe data de la 1 și 15 februarie 1919 la
paginile 78-79:
„Illustrissime Vir et Nobis Collendissime Domine Bellidux!
Rarissima hac occasione permittat nobis Dominatio Vestra

sermone latino inextinguibili gaudio,quod animam nationis nostrae
adimplet, cum Dominationem Vestram in hoc pago nostro Sălişte
nuncupato videre et cordialiter salutare possit, sincerrimam
expressionem dare.
Penetravit ad aures nostras nuncium Dominationem Vestram
ultimis duobus annis praeterias optimum auxilium praebuisse
militibus reluctantibus et liberatoribus nostris in sancto bello pro
latinitate et libertate universae nostrae nationis gesto. Quam ob rem
nomen Dominationis Vestrae semper maxima cum veneratione
pronunciabimus. Et quia populus romanus beneficirum memor esse
solet jugiter rogamus Dominationem Vestram, ut expressionem
profundissimae nostrae gratitudinis etenim hunc panem in
sanctuario templi nostri consecratum, haec duo lignea vasa vini,
vulgo plosca vocata, quasi pocula beneventationis, hunc caseum
plexum a pastoribus ovium confectum et haec texta instrumenta
manibus uxorum et filiarum nostrarum laborata et adornata
beneptacita cum voluntate acceptare velit.
Gratia omnipotentis Dei et gloria sempiternalis fiat cum
Dominatione Vestra, cum generosissima natione Gallica et cum
univarsis heroicis et illustrissimis eius filiis! In aeternum.”
28
Această cuvântare, în traducere românească sună astfel:
„Prea Ilustre Bărbat şi Nouă Mult Preţuite Domnule

General!
Cu această ocaziune foarte rară să ne permită D-Voastră a da

în limba latină espresiunea cea mai sinceră bucuriei nestinse, care
umple inima naţiunei noastre, fiindcă Vă poate vedea şi Vă poate
saluta cordial în satul nostru numit Sălişte.
A pătruns până la urechile noastre vestea, că D-Voastră aţi
dat în cei din urmă doi ani trecuţi un foarte bun ajutor soldaţilor
luptători şi liberatorilor noştri în războiul cel sfânt purtat pentru
latinitatea şi libertatea naţiunei noastre întregi. Drept care numele
D-Voasre totdeauna îl vom pronunţa cu cea mai mare veneraţiune.
Şi fiindcă <poporului român obicinueşte a ţinea minte binefacerile
primite> cu tot dinadinsul Vă rugăm pe D-Voastră, să primiţi cu
bunăvoinţă espresiunea mulţămitei noastre celei mai adânci şi
adecă această prescură (pâne sfinţită în altarul bisericii noastre),
aceste două vase de lemn, numite în deobşte ploscă ca nişte pahare
de închinare, această brânză pregătită de ciobanii noştri şi aceste
ţesături lucrate şi înfrumuseţate de mânile soţiilor şi fiicelor
noastre.
Mila Atotputernicului Dumnezeu şi gloria veşnică să fie cu
Dumneavoastră, cu preageneroasa naţiune franceză şi cu toţi
eroicii şi preaiubiţii ei fii în etern.” 22
Cu ocazia cercetărilor efectuate, am reușit să descopăr în
Fondul Ioan Lupaș de la Biblioteca Mitropolitană din Sibiu, o
adevărată comoară - Manuscrisul discursului de întâmpinare rostit
în limba latină de părintele protopop Dr. Ioan Lupaș cu ocazia
vizitei la Săliște a generalului Henri-Mathias Berthelot, manuscris
22
Cuvânt latinesc de bineventare rostită de protopopul Dr. I. Lupaş, în „Telegraful Român”,
Sibiu, anul LXVI, nr. 149-150, 25 decembrie / 7 ianuarie 1919, p. 2-3; Însemnări. Generalul
Berthelot în Sălişte, în „Luceafărul”, București, anul I, nr. 3-4, 1 și 15 februarie 1919, p. 78-70.
29
a cărui scanare este redată în premieră publicului în interiorul
lucrării.
După emoţionantul discurs, Ioan Lupaş îi oferă distinsului
oaspete un săculeţ, o perinuţă cusută tot în motive româneşti, o
ţolică frumoasă, mai multe şervete ţesute 23, însoţite de o prescure,
o ploscă de vin, o ploscă de rachiu şi un caş în burduf. 24
„La urmă d[omnu] Lupaș a predat generalului din partea
Săliștenilor o pescură, două ploști de cari se obicinuiesc la munte,
cum și un frumos săculeț cu un ștergar, tot lucru de mână, iar în
săculeț un burdușel de brânză, ca semn al ocupației locuitorilor, cari
în cea mai mare parte sunt oieri. D[omnu]l protopop i-a mai predat
și o frumoasă țolică mărginerească.
„Urmează din nou Reuniunea de cântări cu pătrunzătoarele
cântece Se-ntorc vitejii [din război] și Marșul lui Mihaiu Viteazul.
La auzul acestor melodii, ce ieșiau din pieptul atâtor vrednice
Săliștence și hanrnici Sălișteni, parcʼcă salta și văzduhul de bucurie,
iar acurateța, cu care cântau acești copii aleși ai satelor noastre, și
dădea indoită credință în trăinicia neamului nostru.” 25
„Corul mai cântă Astăzi fraţilor români şi Se-ntorc vitejii din
război.
E rândul jocurilor. Fiecare comună îşi joacă jocurile locale. E
admirată învârtita săliştenilor, căluşerul şi bătuta, jucate de flăcăii
de pe sate. Mai pe urmă, prin o horă mare se unesc toate jocurile
într-unu. Tineri şi bătrâni se prind cu toţii-n joc.
Joacă şi generalul Moşoiu dimpreună cu ceilalţi ofiţeri” 26,
„miniştri, domni, cu un cuvânt toată lumea.” 27
23
24
1918 / 12 ianuarie 1919, p. 6.
25
26
27
1918 / 12 ianuarie 1919, p. 6.
30
„În timpul când cânta Reuniunea, feciorii din Gura Râului
s-au aranjat în Piață spre a se produce cu jocurile Călușerul și
Bătuta. Jocurile feciorilor de sub plaiurile munților au plăcut mult
la toți cei de față. Într-aceea Săliștenii încă s-au prins la Hațegana
și Învârtita cea vestită, cum numai săliștenii o știu juca. La urmă s-
a încins o horă minunată, o horă istorică, hora unirii, în care se înșiră
nu numai generalulul Moșoiu cu ofițerii lui, ci însuși mult iubitul
nostru oaspe generalul Berthelot.
De-o altă parte Poenarii s-au fost prins de asemenea într-o
mândră horă. Generalul francez se duce la ei, și cu o dragoste
izvorâtă din adâncul inimii, voios și mulămit de cele văzute, dă
mâna cu mai mulți țărani bătrâni, cari sub povara anilor au încărunțit
în muncă cinstită și vrednicie, spunându-le, că e foarte vesel și să
bucură, văzându-i atât de sănătoși și robuști, prin ceea ce dovedesc
trăinicia neamului nostru în cel mai neîndoilenic chip” 28
„Se pogoară şi mândrul general Berthelot să admire pe voinicii
poienari, cărora le întinde mâna şi stă de vorbă cu ei, spunându-le
că şi el e fiu de ţăran.
Tuturora le surâde şi prin mişcatul călduros al mânii le arată
dragostea şi simpatia, până ce frumoasa domnişoară Victoria Bratu
din Tilişca îl răpeşte în horă şi pe falnicul general francez, care în
mii de aplauze şi urale învârte pe isteaţa domnişoară.” 29
Ioan Păltineanu, autorul monografiei satului Tilișca, apărută în
anul 2003 la Sibiu, face următoarea precizare, pe care o consider
interesantă din punct de vedere istoric: „ ... pe frumoasa domnișoară
din Tilișca nu o chema Victoria ci Maria Bratu. Era sora mai mică a
preotului Pantelimon Bratu (casa lor părintească era la numărul 81
de astăzi. Marioara era într-adevăr de o frumusețe răpitoare cum nu
mai era alta pe multe sate.
Invitarea la horă a generalului francez a fost, desigur, puțin
28
29
31
regizată, cum se întâmplă de obicei în astfel de cazuri, iar alegerea
Marioarei n-a fost deloc întâmplătoare; fata noastră [din Tilișca] era
recunoscută ca cea mai frumoasă tânără din satele mărginene.
Relatarea acestui eveniment o avem de la tilișcana Marie,
partcipantă și ea la acea întâlnire, confirmată și din alte surse.” 30
Detalii care completează momentul prinderii în horă a
generalului Henri-Mathias Berthelot am regăsit în memoriile lui
Ioan Vulcuțiu [învățător în Aciliu, Președintele Gărzii Naționale din
Aciliu, participant la Marea Adunare Națională de la Alba Iulia din
1 Decembrie 1918 și participant direct la vizita generalului
Berthelot la Săliște în calitate de membru al Reuniunii Române de
Cântări din Săliște] - „Contribuția comunei Aciliu la lupta pentru
întregirea neamului și la Marea Adunare Națională din Alba-Iulia
la 1 Decembrie 1918”, capitolul „Revenirea glorioasă - Vizita la
Săliște a generalului Berthelot”.
Manuscrisul dactilografiat, datat 6 iulie 1968, cu ocazia
împlinirii a 50 de ani de la Marea Unire), mi-a fost pus la dispoziție
de părintele Florin George Radu, preot paroh la Biserica Ortodoxă
cu Hramul „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril” din Aciliu.
Emoționant a fost momentul când generalul Berthelot fiind în
mijlocul horei, învârtește de câteva ori pe tânăra domnișoară Bratu
și în mâna stângă cu chipiul, rostește cu glas tare Franța
îmbrățișează și sărută românia, Trăiască România Mare!
Manifestația s-a transformat într-un delir de însuflețire
strigând: Vive la France!, Vive le General Berthelot!, Trăiască
misiunea franceză!” 31
„Răpit de frumusețea sorei românești, însuși generalul s-a
prins alăturea și a jucat strămoșescul nostru dans național.” 32
„Dragostea înaltului oaspe iubit fața de noi îl face să caute cu
ochii după odraslele cele tinere, după viitorul neamului, după copii
30
Ion Păltineanu, Tilişca. Monografie, vol. II, p. 235-236.
31
Ioan Vulcuțiu, Contribuția comunei Aciliu la lupta pentru întregirea neamului și la Marea
Adunare Națională din Alba-Iulia la 1 Decembrie 1918, p. 12.
32
Primirea generalului Berthelot, în „Gazeta Poporului”, Sibiu, anul II, nr. 1, 5 ianuarie 1919,
p. 5.
32
cei mici, cari în vremurile viitoare, vor avea să povestească cele
văzute azi …
Drăgălașele odrasle ale Mărginenilor aveau fiecare câte un
steguleț în mână, cari îi făceau și mai drăguți. Către ei se adresează
vestitul general Berthelot cu observarea că se bucură văzându-i așa
de cuminți; le pune la inimă să cinstească pe mamele și tătânii lor,
să învețe bine la școală și să țină cu sfințenie la România Mare.
Pătruns până în adâncul inimii, răspunde renumitul pedagog al
școalelor noastre poporale, d[omnu]l director [Dumitru] Lăpădat
din Săliște, care amintește cum până acum am fost siliți a ne adăpa
la o cultură străină de simțul nostru, dar de acum înainte, în urma
sprijinului generoasei Franțe, ne vom crește copii în cultura gintei
latine. Generalul Berthelot, din nou atins în suflet până la lacrimi,
cu dragostea înăscută a Francezului, a strâns în brațe o mândră
copilă, o sărută și zice: Sărut pe prima fetiță, dar considerați-mă ca
și când v-aș fi sărutat pe toți, dragi copii.
Apoi s-a dus generalul la directorul corului Reuniunei,
d[omnu]l învățător [Gheorghe] Miha, căruia îi mulțămește pentru
munca depusă în instruirea corului, exprimându-și totodată mirarea,
că ce frumoase sunt Săliștencele atât la față cât și în portul lor, pe de
altă parte ele dovedesc că sufletul lor e tot atât de curat ca și
hainele.” 33
„Le-a răspuns vădit emoţionat generalul accentuând, că idealul
Românilor, România-Mare de acum s-a împlinit”. 34
„Cu ochii lucind în lacrimi şi de mângăiere, frapat de atâta
dragoste, generalul Berthelot mulţumeşte părintelui protopop pentru
cuvintele frumoase, femeilor române pentru lucrurile alese cu atâta
pricepere. Mulţumeşte dirigentului de cor, frumoaselor coriste, cari
ştiu să cânte atât de fermecător. 35 Acest defileu l-a încântat mult pe
d[omnu]l general esprimându-şi satisfacţia: „Cèst un défilée”. Mai
33
34
Berthelot în Selişte, în „Românul”, Arad, anul VIII, nr. 1/14 din 14 ianuarie 1919, p. 6.
35
33
târziu am aflat că s-ar fi esprimat că nici soldaţii lui nu i-au defilat
aşa frumos. Comunicativ şi plin de atenţie, ştiind să spună la toţi,
câte un cuvânt potrivit, cavaler, ca toţi francezii faţă de sexul
frumos, a lăudat drăguţele coriste. 36 Mărturisi că nu ştie ce să
admire mai mult frumseţea fetelor, eleganţa costumului ori
ireproşabilele prestaţiuni ale corului. „Nici nu mă mir, că din guri
atât de dulci ies tonuri aşa de fermecătoare”, zise generalul
Berthelot. „Văzându-vă aici atât de seducătoare îmi vine să
întemeiez şi eu, la bătrânețe, o gospodărie”.
Un ropot de aplauze drăgălaşe însoţi această galantă declarație
a generalului.” 37
„Într-aceea comunele cu steaguri și diferite inscripții în limba
franceză și română, s-au înșiruit la defilare. În frunte s-a pus
Săliștea, iar după ea au urmat celelate 14 comune. Defilarea, care
din nou a stors admirarea celor de față, a durat peste un pătrar de
oră, în strigăte și aplauze nesfârșite.” 38
„De încheiere, în cântec de fanfară, în rânduri de câte patru,
defilează rând pe rând toate comunele în frunte cu preoţii lor. Cei ce
au fost în apropierea generalului spun că s-a exprimat: „Aceasta a
fost o defilare, ce rar se poate vedea!” 39
„Măreț și înălțător a fost șpalirul, care l-a format publicul după
defilare, începând de la capul poduluicât a fost piața. Prin mijloc au
pornit iubiții oaspeți cari intr-aceea se urcaseră în automobile.
La capătul podului corul Reuniunii de cântări a intonat mai
întâi imnul francez Marsiliesa, iar când a început [a se intona de cor]
Deșteaptă-te Române, automobilele odată s-au oprit și toată lumea
a început a cânta: cânta corul, cânta mulțimea, cântau miniștrii,
ofițerii, cânta toată suflarea. Era ceva înălțător ca în povești.
E de observat că în tot decursul sărbării generalul Berthelot a
36
Berthelot în Selişte, în „Românul”, Arad, anul VIII, nr. 1, 1/14 ianuarie 1919, p. 6.
37
1918 / 12 ianuarie 1919, p. 6.
38
39
34
fost foarte emoționat de cele ce se petrecură în jurul său. De multe
ori se părea că unele scene îl pătrund pânî la lacrimi. Atunci mereu
exclama românește: Frumos! Să trăiască! ” 40
„Defilanţii despărţindu-se în două, compun un lung cordon,
prin mijlocul căruia, după o petrecere de o oră şi jumătate, în mii de
urale, stând în picioare, cu chipiu în mână mulţumind tuturor, trece
în despărţire, cu pas încetinel automobilul, ce purta pe marele
oaspete dimpreună cu ceilalţi. În acordurile ultime ale Marsilliezei,
cântată de corul Săliştei, ce era postat în fruntea cordonului, tot mai
mult şi mai mult se îndepărtează ilustrul general. Măreaţa sărbare,
cu mulţimea nenumărată, cu cântecile şi jocurile desprinse în
fâlfăitul drapelului şi în prezenţa mândrilor generali si-a celor mai
ales fruntaşi ai neamului, ne-a lăsat impresia, că a fost ceva de vis,
o poveste ţesută din Feţi-frumoşi şi mândre Cosânziene.” 41
„La sfârşit s-a urcat în automobil si printre şirele de ţărani şi
ţărance în haine de sărbătoare, între sute şi sute de urale s-a
îndepărtat în tonurile Marseillezei pe sub poarta de triumf. A plecat
ducând însă cu sine o frântură din inima noastră, un cald salut şi ...
sperăm - o bună amintire, drept chezăşie a unei eterne recunoştinţe
şi iubiri, ce ne leagă de generoasa Franţă.” 42
„După scurt timp, oaspeții părăsesc Săliștea însoțiți fiind până
la marginea ei de mulțimea prezentă în cântecul Marsilliseza și-a
nesfârșitelor urale. Își iau rămas bun, mulțumiți deplin de primirea
entuziastă și călduroasă ce li s-a făcut, ducând cu ei împresii neuitate
de clipele petrecute în mijlocul țăranilor din plasa Săliștei.
Participanții din comune după părăsirea Săliștei de către
distinșii oaspeți, se reîntorc în piață și după câteva jocuri părăsesc și
ei Săliștea, mulțumiți fiind că au putut contribui prin prezența lor la
primirea binemeritată a misiunii franceze în frunte cu eroicul
40
41
42
Berthelot în Selişte, în „Românul”, Arad, anul VIII, nr. 1, 1/14 ianuarie 1919, p. 6
35
general Berthelot” 43
Vasile Crişan apreciază că la ceremonie au defilat, jucat şi
adresat ovaţiile lor români din cincisprezece sate [commune]
aparţinătoare protopopiatului Sălişte.” 44
Pe baza celor prezentate anterior și a cercetărilor efectuate , pot
afirma faptul că localitățile Mărginimii Sibiului care au participat la
primirea generalului Henri-Mathias Berthelot la Săliște, pe data de
20 decembrie 1918 / 2 ianuarie 1919 au fost următoarele: Săliște,
Aciliu, Vale, Sibiel, Cacova, Orlat, Gura Râului, Săcel, Mag, Galeș,
Tilișca, Rod, Poiana Sibiului, Jina.
„Toate comunele din cercul Săliștii au fost la culmia chemării.
Mic și mare, tineri și bătrâni, domni și țărani, cu toții și-au făcut
datoria. Prin aceasta au dovedit că au înțeles pe deplin zilele mărețe
prin care trecem; doar a fost vorba de ane arăta recunoștința față de
un fiu conducător al acestei națiuni nobile și înrudită cu nemul
nostru care mai mult ne-a prtinit în lupta grea pentru dedesrobirea
noastră...Un moment ce nu se poate trece cu vederea a fost
următorul: toți intelectualii (domnii) din satele susnumite au fost
îmbrăcați în costume naționale, afară de preoți cari erau în
revereandră; mergeau ca niște adevărați preoți cu crucea-n frunte.
... La buna reușită a acestei serbări naționale și istorice mult au lucrat
domnii Dr. Nicolae Comșa și părintele protopop Dr. Ioan Lupaș.
Dânșii n-au cruțat nici o oboseală când a fost vorba de a dovedi
străinilor ce pot și cine sunt Mărginenii, în frunte cu Săliștenii. Pe
lângă d[om]nii [Nicolae] Comșa și [Ioan] Lupaș au lucrat din
răsputeri conducătorul Reuniunii de cântări d[omnu]l învățător
[Gheorghe] Miha, dimpreună cu tot corpul învățătoresc și
Reuniunea femeilor, între cari s-au distins în prima linie doamnele
Maria O[prea] Borcea, Maria Iordache Roșca și altele. Servicii
frumoase a făcut și d[omnu]l Dumitru Comșa, pădurarul [Feșteru].
Mult au ajutat și lucrat la decorarea comunei harnicii meseriași
43
Ioan Vulcuțiu, op. cit, p. 13.
44
Vasile Crişan, Ioan Lupaş (1880-1967). Studiu monografic, p. 43.
36
sălișteni, cari încă merită toată lauda pentru ostenelile aduse.” 45
„La orele 10 ⅟2 viu satisfăcut, cu sufletul încărcat cu măreţe
icoane a părăsit Săliştea 46 şi a sosit la Sibiu la orele 11 şi câteva
minute, a coborât din automobil în Piaţa Mare, unde a fost primit,
în sunetele Marseillezei şi ale aclamaţiunilor puternice de „Vive la
France!”, „Trăiască Franţa!”, „Vive Berthelot!”, „Trăiască
Berthelot!”.
Trupele de vânători de munte prezintă arma. După aceasta în
pavilionul clădit sub îngrijirea inginerului Niga în faţa bisericii din
Piaţă, Berthelot este salutat de arhimandritul Justinian şi de
venerabilul vicar episcopal Ilarion Puşcariu. Corul mixt al domnului
Timotei Popovici intonează marşul La arme!
La bazele pavilionului primeşte defilarea conductului
ţărănimii române ... din următoarele comune: Sibiu, Guşteriţa,
Nucet, Draşov, Vingard, Topârcea, Ocna, Şura Mare, Apoldu de
Jos, şi de Sus, Slimnic, Poplaca, Mohu, Miercurea, Bungard,
Cărpiniş, Roşia, Cristian, Veştem, Tălmaciu Mare, Tălmăcel,
Ludoşu Mare, Sângătin, Hosman, Cârşişoara, Sadu, Ţichindeal,
Colun, Bradu, Lancrăm, Cornăţăl, Gârbova, Şelimbăr, Boiţa,
Racoviţa, Noul Român, Porceşti, Răşinari, Sebeşul Inf[erior] şi
Sup[erior], Fofeldea, Sărata, Arpaș, Porumbac, Ruşi, Ilimbav,
Chirpăr, Marpod, Măgărel, Ighişdorf, Alţâna, Vurpăr, Nocrich,
Bendorf, Şura Mică, Turnişor, Ruşciori, Orăştie şi Cugir.” 47
Ionel Floașiu, fost bursier Gojdu la Politehnica din Budapesta,
[unde a fost încorporat în armata austro-ungară, în Regimentul 14
Infanterie și cantonat o perioadă la Linz unde urmează timp de trei
luni școala de ofițeri și deplasat ulterior pe frontul din Tirol], apoi
Șef al Gărzii Naționale din Galeș și participant la Marea Adunare
Națională de la Alba Iulia din 1 Decembrie 1918 de la Alba Iulia,
45
46
Generalul Berthelot în Sălişte, în „Glasul Ardealului”, Braşov, anul I, nr. 45, 22 decembrie
1918 / 4 ianuarie 1919, p. 3.
47
Glorificarea sorei ocrotitoare: Franţa. Măreaţa întâmpinare a generalului francez Berthelot
– Recepţii - Excursia la Sălişte - Revelarea sufletului românesc, conductul etnografic, în
„Telegraful Român”, Sibiu, anul LXVI, nr. 148-150, 25 decembrie 1918 / 7 ianuarie 1919, p. 2.
37
la întoarcerea sa din localitatea Crăița de lângă Blaj, unde își vizita
viitoarea soție Lenuța participă la manifestările organizate la Sibiu
cu prilejul vizitei generalului Berthelot. În memoriile sale
rememorează evenimentele prezentând detalii a ceea ce s-a
întâmplat la Sibiu, dar și la Săliște, cu prilejul vizitei: „Mă reîntorc
acasă, prin Sibiu, căci chiar acum e avizată sosirea generalului
Berthelot; se fac sărbători splendide. Stau în Sibiu și asist la ele.
Conductul etnografic a fost de toată frumusețea. A fost Berthelot și
în Săliște[a], păcat că n-am știut mergeam și eu acasă să-l văd acolo.
Toată Săliștea și jurul au fost în haine de sărbătoare, au defilat
înaintea lor, au jucat hora, la care a luat și el parte, etc.” 48
În memoriile sale generalul Henri-Mathias Berthelot face
referire directă la cele naifestările organizate în cinstea sa la Săliște
și la Sibiu, scrind următoarele:
„2 ianuarie. Plecare la ora 8,30 către Săliște, sat renumit
pentru fetele sale frumoase; și de aici din nou, primire entuziastă și
defilare de grupuri de săteni. La întoarcerea în Sibiu, mare defilare
a delegațiilor din sate și din Oraș. Cântece și dansuri. Discutat cu
Maniu, Pop și Vaida Voevod.” 49
În data de 3 ianuarie 1919 generalul Henri-Mathias Berthleot
îî scrie cumnatei sale Louise, prezentând călătoria din Transilvania
în zilele de 31 decembrie (Bistrița, Dej, Gherla și Cluj) 1918, 1
ianuarie 1919 (Aiud, Alba Iulia, Teiuș, Sebeș și Sibiu), 2 ianuarie
1919 (Săliște, Sibiu, Copaci, Mediaș, Dumbrăveni și Sighișoara) și
3 ianuarie 1919 (Brașov, Predeal, Sinaia și plecrea spre București).
Ziua de 2 ianuarie 1919 este astfel redată: „Pe 2 ianuarie,
facem o plimbare cu mașina până într-un sat de munte, Săliște,
renumit pentru frumusețea localnicelor. Apoi revenim la Sibiu ... În
concluzie, prin aceste părți ni se face o primire princiară, care va
rămâne adânc marcată în amintirile mele. Aclamații nesfârșite
pentru Franța și reprezentanții ei.” 50
48
Ionel Floașiu, Mărturii, Ediție îngrijită și prefațată de Petre Pop, Ibidem, p. 46-47.
49
Henri-Mathias Berthelot, Memorii și Corespondență: 1916-1919, p. 392.
50
Ibidem, p. 393.
38
La scurt timp după vizita efectuată în Banat, Crișana și
Transilvania, generalul Henri-Mathias Berthelot îi scrie lui Iuliu
Maniu, Președintele Consiliului Dirigent, următoarele rânduri:
„Domnule Președinte!
Adânc mișcat de semnele de dragoste, al căror obiect am fost
în timpul călătoriei mele în Bănat, Crișana și Transilvania, mă
gândisem să mulțumesc la fiecare dintre domnii președinți ai
comitetelor locale românești, cari au venit să mă salute în toate
gările prin care am trecut.
Trebuie să mă las de aceasta, atât de mare au fost numărul
lor. Și această imposibilitate este cel mai frumos dar, pe care-l pot
aduce vitalității neamului românesc care trăiește în limitele
nenturale ale vechei Ungarii.
În timpul celor optsprezece luni petrecute în România și în
legătură strânsă cu armatele sale, am putut să studiez și să înțeleg
bine caracteristica sufketului românesc, căruia cu plăcere viu să-i
dau o nouă mărturie.
Șederea mea printre românii de peste munți, m-a convins că
sufletul lor este acelaș ca și al românilor dela București și Iași.
Am fost de asemenea foarte mișcat de manifestările unanime
de stimă și iubire pentru Franța, cari au avut loc pretutindeni la
trecerea mea, de sinceritatea și delicatețea exprimării lor.
De aceea, din adâncul inimii vă rog, Domnule Președinte, să
primiți și să transmiteți tuturor, bărbați ți femei, fete și copii, săteni
și orășeni, tuturor membrilor Consiliului Dirigent și comitetelor
locale, expresiunea celei mai vii recunoțtiințe și a urărilor mele
deosebite pentru realizarea nădejdilor voastre naționale.
Binevoiți a primi, Domnule Președinte, expresiunea înaltei
mele considerații și îngăduiți-mi a striga împreună cu
dumneavoastră: Trăiască România Mare!” 51
51
Generalului Berthelot mulțumește Consiliului Dirigent din Transilvania, în „Gazeta
Poporului”, Sibiu, anul II, nr. 4, 13/26 ianuarie 1919, p. 7; Scrisoarea Generalului Berthelot către
români, în „Telegraful Român”, Sibiu, anul LXVII, nr. 7, 17/30 ianuarie 1919, p. 2.
39
Impresionat de primirea săliştenilor, generalul a ţinut să le
mulţumească în mod direct printr-o telegramă, care a sosit în luna
mai la oficiul poştal din localitate pe care o reproduc în întregime:
„Către Consiliul Comunal Sălişte

Mulţumim din inimă pentru binevoitoarea dumneavoastră
atenţie. Vă asigur că voi purta totdeauna un deosebit interes cauzei
române, care îmi este aşa scumpă. Nu părăsesc România Mare
decât lăsând aici o parte din inima mea.
Berthelot
Henri-Mathias” 52
52
Eugenia Crişan, op.cit, p. 106.
40
Reuniunea femeilor române din Săliște în așteptarea generalului Berthelot.
În fotografie îl putem observa pe Părintele Protopop Dr. Ioan Lupaș.
(Colecția particularară Ana Lupaș)
(Încercare de colorizare)
41
Corul din Săliște înaintea vizitei generalului Berthelot la Săliște.
(Muzeul Culturii Săliștene)
42
Corul din Săliște înaintea vizitei generalului Berthelot la Săliște.
43
Reuniunea [Română] de Cântări [din Săliște]
De la stânga la dreapta
Rândul 1 jos: Nuțica [Ana] Cristiu (Hașegan), Vet[t]y Comșa, Nicu [Nicolae] Borcia
[pălărier] [membru al Comitetului Reuniunii Române de Cântări din Săliște], Marioara Herța
(Roșca), Nuțica [Ana] Domnar Bucur
Rândul 2: Măriuță Lupaș Iosof, Marina [Marinuța] Iacob, înv[ățătorul] [Ioan] Iacob, Elena
Borcia, [învățătorul Gheorghe] Miha [dirijorul corului], d[oamna] Aurelia Pop [Florian] [poetă],
met Borcia, Maria Borcia [strada] Ștează, pr[eotul] [paroh] I[oan] Popa [Romanescu] [membru
al Comitetului Reuniunii Române de Cântări din Săliște], Stănuță Pătruțiu, d[omnul]
[Victor] Pop, Maria Iridon, Maria Dădârlat [soția] fot[ografului] [Ioan Dădârlat]
Rândul 3: Vetuța [Tuți] Moisin, Ioan Cărată, Paraschiva Soră (Răcuciu), Constantin Cristiu,
Minerva Cristiu, Ioan Schitea [notar], Reli [Aurelia] Banciu, Eli[ca] Bloțiu, Măriuța Bârsan,
Dr. I[oan] Cupu [casierul Reuniunii Române de Cântări din Săliște], d[oamna] [Maria] Giura și
d[omnul] [Petru] Giura, x, Marioara Stănișor (căsătorită Negrea), x Marioara Băroi[u], adv
[Onisifor]Soră, x Marioara [V] Dobrescu, Marioara Cergău, ..., Aurel Sârbu, Marioara Comșa
(Soră), fata popii Ioan, Constanța Chipară și D[umitru] Floaș[iu]
Rândul 4: Maria Peligrad (Fani), Marioara Nan, Leontina Cernea, x, ..., Traian Chipară,
Vetuca Vâlc[u], x, …, x, …, Nuța [Ana] Peligrad (soră cu învățătorul Peligrad), Sorin Banciu, x,
Chivuța, x Marinuța Floașiu,1. Ghenie, căsătorită [în] Rod [soția preotului Vasilie Ghenie], 2. ..,
3. fata lui Nic[olae] Băroi[u], 4. Stănuță Comșa, 5. Para[schiva] Roșca, Nelu [Ioan] Moga
prof[esor] univ[ersitar], 6. Țintea de pe [strada] Stează, 7. ..., Neamțu Nic[olae] (diaconițu),
8. Marioara D. Bârsan, 9. Nuțica [Ana] Perian, 10. …, 11. …, Isidor Duma,
12. Maria Domnar[iu] Soră, 13. Elena Pavel, 14. Țața dintre garduri, 15. ..., Anuță Bârsan (soră
cu an)
Rândul 5: ..., Dumitru Comșa Feșteru, Paraschiva Bucșan (mama lui Nicu),
Petru Trailoviciu, (soră lui an), Ionel Bucur Popa, Elisaveta [Gozda] Noviciu, prof[esorul] [Ioan]
Vulcuț[iu] [atunci învățător] (Aciliu), Liviu Roșca [notarul satului Aciliu],
soția [notaru]lui Ioan Schitea, băiatul lui Nic[olae] Soră Băroi[u], Mitruț [Dumitru] Bârsan,
Măriuță Răcuciu, Aurel Sârbu, Ion Soră, fata lui Nuța [Ana] Iuga, Oprea Soră Măcelar.
28 mai 1973, după impresiile date de Para[schiva] Roșca

44
Delegația din Gura Râului in frunte cu primarul Ilie Hanzu (în mijloc)
care a fost la Saliște pentru primirea generalului Berthelot.
(Colecția Familiei Cîmpean din Gura Râului)
Generalul Henri-Mathias Berthelot întâmpinat la Săliște în 1919,

cu discursul în limba latină al protopopului Dr. Ioan Lupaș.
(Victor V. Grecu (coord.), Săliştea Sibiului - străveche vatră românească)
45
Părintele Protopop Dr. Ioan Lupaș după ce l-a salutat pe domnul general Berthelot
cu frumoasa vorbire în limba latină, dă mâna cu generalul.
În fotografie mai apar Iuliu Maniu și generalii Traian Moșoiu și Ștefan Panaitescu.
46
Vizita generalului Henri-Mathias Berthelot la Săliște în 1919.
În fotografie mai apar colonelul Radu Rosetti, Iuliu Maniu, generalul Ștefan Panaitescu,
Ștefan Cicio-Pop, generalul Traian Moșoiu și Vasile Goldiș.
47
Primirea generalului Berthelot la Sălişte. Fotografie din spatele podiumului.
(Arhivele Naționale ale României - Colecția Documente Fotografice)
48
Primirea generalului Berthelot la Sălişte. Defilarea femeilor din Săliște.
49
Aspecte din timpul vizitei generalului Henri-Mathias Berthelot la Săliște.
În fotografie mai apar părintele protopop Dr. Ioan Lupaș,
Alexandru Vaida-Voevod, Iuliu Maniu și generalul Traian Moșoiu.
(Alexiu Tatu, Silviu Borș, Bogdan Andriescu,
Franța. O inimă care a bătut pentru Marea Unire. Colecția particulară a familiei Banciu)
50
Manuscrisul discursului de întâmpinare rostit în limba latină de părintele protopop
Dr. Ioan Lupaș cu ocazia vizitei la Săliște a generalului Henri-Mathias Berthelot.
(Arhiva Bibliotecii Mitropolitane din Sibiu - Fondul Ioan Lupaș)
51
Generalul Berthelot în Sălişte.
„Glasul Ardealului”, Braşov, anul I, nr. 45,
22 decembrie 1918 / 4 ianuarie 1919, p. 3.
(bjbv.ro)
52
Generalul Berthelot în Sălişte. Raport telefonic pentru ,,Foaia Poporului”.
„Foaia poporului”, Sibiu, anul XXVI, nr. 6,
(dspace.bcucluj.ro)
53
Glorificarea sorei ocrotitoare: Franţa.
Măreaţa întâmpinare a generalului francez Berthelot - Recepţii - Excursia la Sălişte -
Revelarea sufletului românesc, conductul etnografic.
„Telegraful Român”, Sibiu, anul LXVI, nr. 149-150,
(dspace.bjastrasibiu.ro)
54
55
56
Marele general francez Berthelot la Sălişte - Raport special.
„Telegraful Român”, Sibiu, anul LXVI, nr. 152,
(digital-library.ulbsibiu.ro)
57
Generalul Berthelot în Sibiu şi Sălişte.
„Românul”, Arad, anul VII, nr. 49,
(digital.bibliotecaarad.ro)
58
Generalul Berthelot în Sibiu şi Sălişte.
„Românul”, Arad, anul VII, nr. 49,
(digital.bibliotecaarad.ro)
59
Vizita Generalului Henri-Hippolyte Patey
(10/23 ianuarie 1919)
60
(10/23 ianuarie 1919)
„Însoțit de dl șef de resort V. Goldiș și de

dl general Moșoiu, dsa a făcut Joi o excursiune la Săliște,
unde populația i-a făcut o primire entuziastă”
Renașterea Română, 13/26 ianuarie 1919
O vizită, mai puțin cunoscută, care a avut loc la Săliște, a fost

aceea a generalului francez Henri-Hippolyte Patey, vizită ce a avut
loc pe data de 10/23 ianuarie 1919.
Generalul francez Henri-Hippolyte Patey (1857-1967) deținea,
în momentul vizitei sale la Săliște, calitatea de adjunct al generalului
Henri-Mathias Berthelot în cadrul celei de-a doua Misiunii Militare
Franceze ce a funcționat în România între 1 octombrie 1918 și 4 mai
1919.
Regăsim relatări ale vizitei generalului Patey în presă, în
publicațiile românilor ardeleni precum „Renașterea Română” și
„Telegraful Român” din Sibiu, „Românul” din Arad și „Unirea” din
Blaj, precum și în Raportul general al oficiului protopopesc
ortodox-român cătră Sinodul protopopesc ordinar convocat pe
ziua de 30 august 1919.
O fotografie realizată cu ocazia vizitei generalului, realizată în
curtea Școlii din Săliște, se regăsește la Muzeul Culturii Săliștene.
Generalul Patey vizitează Transilvania, ca trimis al
generalului Berthelot, având ca obiectiv cercetarea evenimentelor
care au dus la arestare de către o Comisie militară română la Cluj a
lui István Apáthy [„Comisar General al Ungariei de Răsărit”] pe
data de 3/14 ianuarie, arestare ce a a avut loc ca urmare a
incidentului armat dintre trupele maghiare și cele române de la
Țigani (Cigányi - în maghiară), astăzi Crișeni, județul Sălaj] din
data de 1/14 ianuarie 1918.
61
În drumul către Cluj, generalul Henri-Hippolyte Patey,
petrece două zile la Sibiu, unde se întâlnește cu reprezentanții
Consiliului Dirigent, într-una din ele ajungând la Săliște
Am regăsit aceste amănunte în ediția din 13/16 ianuarie 1919
a ziarului „Renașterea Română” din Sibiu, sub titlul Dl. General
francez Pathey la Sibiu:
„Șeful Marelui stat-major al generalului Berthelot, d[omnul]
general Henry[-Hippolite] Pathey [Patey], a petrecut două zile în
Sibiu, fără a avea însă o misiune oficială.
Însoțit de d[omnul] șef de resort V[asile] Goldiș și de
d[omnu]l general [Traian] Moșoiu, d[omnia] sa a făcut Joi o
excursiune la Săliște, unde populația i-a făcut o primire
entuziastă.” 1
Detalii suplimentare ale vizitei la Săliște a generalului francez
Henri-Hippolyte Patey sunt prezentate în ediția din data de 23
februarie / 8 martie 1919 a ziarului „Telegraful Român”, ca
introducere la vizita colonelului Eugéne-Gervais Trousson, sub
tillul „Dela Sălişte - Trimisul Franței - Poporul din împrejurime
- Sosirea Oaspeților - Vorbitorii - Plecarea - Prefectul cătră
popor”, astfel:
„Iluştri oaspeţi, înalţii ofiţeri, generali şi coloneli, francezi şi
români, câţi au venit cu misiuni la Sibiu, - toţi aceştia, conduşi de
comandantul suprem al armatei române din Ardeal, generalul
Moşoiu, şi însoţiţi de bărbaţii conducători ai neamului nostru
eliberat, au ţinut să vadă ţinutul curat românesc al unui colţ din
margine, al Săliştei.
După putinţă, Săliştenii încunoştiinţaţi numai cu puţine ceasuri
înainte, au căutat să li se dee tuturor cinstea cuvenită. Când era
răgaz, de pildă cu prilejul venirii generalului Pathey [Patey], au fost
invitate şi comunele din apropiere, Galeşul şi Tilişca, care n-au
pregetat a îndeplini o datorinţă faţă de neam, sosind în frunte cu
vrednicii lor conducători: preoţi, învăţători şi chipeşi ţărani, fruntaşi
General francez Pathey la Sibiu, în „Renașterea Română”, Sibiu, anul I, nr. 6, 13/26 ianuarie
1 Dl.
1919, p. 1.
62
ai satelor. Neobosiţii fii ai comunei Sălişte, părintele protopop Dr.
Ioan Lupaş şi Dr. Nicolae Comşa, au fost de-atâtea ori tălmăcitorii
simţemintelor de dragoste, jertfă şi de mulţămită a poporului
săliştean şi din margine, la adresa înalţilor cercetători ...
Partea leului, la toate primirile, a avut-o impunătorul cor al
săliştenilor, neobositele coriste şi corişti. Acest cor prin silinţele
mari ale dirigentului, învăţătorul Gheorghe Miha, a ajuns la un
repertor de cântece dintre cele mai alese şi a stors admiraţia
oaspeţilor. Trebuie să amintesc şi numele învăţătorului Petru Giura,
care a alergat şi a aranjat cât se putea mai bine festivităţile
noastre.” 2
„În aceași seară Președintele Consiliului Dirigent d[omnul]
Iuliu Maniu a oferit un prânz în cinstea ilustrului oaspe, la care au
luat parte membrii Consiliului Dirigent, secretarii de stat și corpul
ofițeresc în frunte cu generalii [Trian] Moșoiu, [Ștefan] Panaitescu
și [Gheorghe] Dabija.
La șampanie, d[omnu]l Iuliu Maniu a Salutat în cuvinte
călduroase pe generalul francez, aducând cele mai sincere omagii
culturei franceze.
În răspunsul său, d[omnu]l general Pathey [Patey] a găsit
cuvinte de laudă pentru calitățile Românilor din Transilvania și a
golit paharul pentru propășirea României Mari.” 3
Concluziile vizitei generalului Patey în Transilvania au fost
favorabile românilor.
„Suntem informaţi din isvor autentic că ententa [Antanta] a
aprobat demersurile Consiliului Dirigent din Sibiiu, atât în chestia
bolşevicului Apáthy ce provocase uciderile din Ţigani aruncând un
haraciu de 1 milion de coroane pe populaţia Clujului, cât şi în ce
priveşte măsurile de administraţie în Ardeal. La început, în urma
insistenţei guvernului maghiar, ententa [Antanta] a pornit
2
Dela Sălişte - Trimisul Franței - Poporul din împrejurime - Sosirea Oaspeților -
Vorbitorii - Plecarea - Prefectul cătră popor, în „Telegraful Român”, Sibiu, anul LXVII,
nr. 22, 23 februarie / 8 martie 1919, p. 2.
3 Dl. General francez Pathey la Sibiu, în „Renașterea Română”, Sibiu, anul I, nr. 6, 13/26 ianuarie
1919, p. 1.
63
investigații amănunţite, ca să se convingă dacă are ori nu Consiliul
Dirigent dreptatea pe partea sa.
Şeful statului major al generalului Berthelot, generalul Pathy
[Patey], a fost încrezut cu cercetările.
Consiliul Dirigent a prezentat probe pozitive decisive atât in
ce priveşte arestarea lui Apáthy, cât şi asupra dreptului de
administraţie românească.
Generalul Pathy [Patey] a cercetat Clujul şi localitatea Zalău,
s'a convins personal de realitatea lucrurilor, cercetat toate cauzele
cari au determinat Consiliul Dirigent să ia măsurile necesare.
Constatăm cu bucurie că Consiliul Dirigent a repurtat o
victorie strălucită. Punctul de vedere al Consiliului Dirigent a fost
acceptat şi aprobat în întregimea sa de către ententa [Antanta].
Răuvoitorii şi cârtitorii din Budapesta sunt reduşi la tăcere.
Întors din Cluj generalul Pathy [Patey] este încă în Sibiiu.” 4
4
Consiliul Dirigent a primit completă satisfacție din partea Enantei, în „Românul”, Arad, anul
VIII, nr. 12, 16/19 ianuarie 2019, p. 1.
64
Ioan Lupaș, Vasile Goldiș, Generalul Henri-Hippolyte Patey,
Generalul Traian Moșoiu și Generalul Ștefan Panaitescu la Săliște.
Fotografie realizată în curtea Școlii din Săliște.
65
Oaspeții alături de academicianul și protopopul Dr. Ioan Lupaș.
66
Vizita Colonelului Eugéne-Gervais Trousson
(14/27 februarie 1919)
67
(14/27 februarie 1919)
„Românii ardeleni mai bine preferă deschiderea

unui lung şi larg mormânt, care să ne înghită pe toţi,
decât să mai ştie fraţi de-ai lor sub stăpânire şi jug străin.”
Dr. Ioan Lupaș
Colonelul francez Eugéne-Gervais Trousson (1872-1938)

deținea, în momentul vizitei sale la Săliște, demnitățile de Adjunct
în Statul Major al Comandamentului Armatelor Aliate din Orient -
condus de generalul francez Louis Félix Marie François Franchet
dʼEsperey, pe aceea de Membru al Comisiei de Armistițiu a
Antantei, cu misiune de informare în Transilvania și pe aceea de
Trimis al Comandantului-Șef al Armatelor Aliate - generalul
francez Ferdinand Foch.
Regăsim relatări ale vizitei colonelului Trousson în presă, în
publicații sibiene precum „Foaia Poporului”, „Patria”, „Renașterea
Română” și „Telegraful Român” precum și în săptămânalul ilustrat
francez „Le Miroir” cât și în Raportul general al oficiului
protopopesc ortodox-român cătră Sinodul protopopesc ordinar
convocat pe ziua de 30 august 1919.
Fotografii ale evenimentului sunt păstrate astăzi la Muzeul
Culturii Săliștene, la Muzeul Parohial Săliște dar și la Arhivele
Naționale ale României - Colecția Documente Fotografice.
Contextul în care are loc vizita este foarte bine surprins în
ediția din 17 februarie / 2 martie 1919 a ziarului „Patria” din Sibiu,
astfel: „Marea noastră soră din Apus, nobila Franță s-a grăbit să ne
ajute în mijlocul dificultăților ce se mai opun azi realizării în
întregime a dreptelor noastre aspirații. Comandantul trupelor aliate
din Orient, a trimis pe d-l colonel Trousson să se convingă la fața
locului despre atrocitățile săvârșite de bandele ungurești, dincolo de
linia de demarcație [a treia] [situată pe aliniamentul Vest de Sighetu
68
Marmației - Cicârlău - Ardusat - Băsești - Chilioara - Crișeni - Panic
- Aghireș - Șeredei - Pria - Ciucea - Ciuci - Zam] și în consecință și
despre necesitatea suprimării acestor stări insuportabile. Suferințele
fraților noștri au mișcat inima nobilă a Franței, și, ea mai întâi între
aliați, s-a grăbit să ne ajute.” 5
Sosirea și activitatea sa în Sibiu, pe atunci capitala
Transilvaniei, și localitatea în care își aveau sediul Consiliul
Dirigent și Marele Sfat Național Român este relatată în ediția din 17
februarie / 2 martie 1919 a ziarului sibian „Foaia Poporului”.
Miercuri noapte [13/26 februarie 1919] spre joi [14/27
februarie 1919], la orele 2, a sosit colonelul francez Trousson în
Sibiu, cu tren special dinspre Copşa Mică. La gară a fost întâmpinat
de colonelul Maxim, maiorul Boerescu şi locotenentul Popescu din
armata română. O grupă de învăţători în număr de aproape o sută
l-au primit cu urale de Vivre la France şi Trăiască Franţa. Când
colonelul s-a urcat în automobilul, învăţătorii au cântat „Deşteaptă-
te Române”. Aflând colonelul francez cine sunt întâmpinătorii, şi-a
arătat iubirea şi stima prin salutări simţitoare. 6
În timpul vizitei sale din Sibiu are loc cea de-a doua adunare
populară din Sibiu [prima a avut loc în ziua precedentă], în Piața
Mare, la care au luat parte mii de români din Sibiu și comunele din
jur (printre care Ocna Sibiului, Rășinari, Veștem, Turnișor,
Gușterița, Mohu, Orlat, Poplaca, Bungard), organizată împotriva
„fărădelegilor și barbariilor săvârșite de unguri prin satele românești
din ținuturile neocupate încă de armata română”. 7
Adunarea se deschide prin fanfara militară care a cântat
„Deșteaptă-te române”, fiind urmată de cuvântarea asesorului
consistorial Nicolae Ivan care aduce omagiile sale Franței și evocă
sălbăticiile sârbilor de la Jurcuța și bandele bolșevicilor unguri de la
5
Ajutorul Franței, în: „Patria”, Sibiu, anul I, nr. 14, 17 februarie / 2 martie, 1919, p. 1.
6
Două mari adunări poporale de protestare la Sibiu - La arme! Sosirea în Sibiiu a
colonelului Trousson, trimisul generalului francez Foch, în „Foaia Poporului”, Sibiu, anul
XXVII, nr. 8, 17 februarie / 2 martie 1919, p. 3.
7
Ibidem, p. 1.
69
Ciucea, Șiria, Lăpuș și „din alte localități de unde străbate glas de
durere și strigăt după ajutor.” 8
Nicolae Ivan continuă cu citirea Hotărârii cetățenilor județului
Sibiu, adresată colonelului Trousson, numit ,,acest distins fiu al
Franței” 9:
„Hotărâre:
Noi cetățenii județului Sibiu, întruniți azi, credem în marea

noastră soră Franța, ca în cea mai nobilă și mai putenică
ocrotitoare a poporului nostru, acum în timpurile de grea cumpănă.
Aici, în acest colț latin de pământ latin din Orientul Europei,
hărțuiți mereu de vitregia vremii am slujit și slujim întotdeauna cu
munca, cu viața și sângele nostru civilizația, în fruntea căreia stă
cu atâta strălucire, de veacuri, poporul francez.
Noi vrem să slujim și mai departe această civilizație. Pentru
acest scop trebuie însă, ca cea mai mică frântură a neamului nostru
să fie alipită la România.
Suntem în speranță și convinși, că Franța nu va mai suferi, ca
jumătate dintre Românii subjugați până astăzi să mai rămână sub
jug străin, fie sârbesc, fie unguresc. De aceea ne va sprijini în
cererea noastră de-a primi dreptul, ca armata să poată trece linia
demarcațională.” 10
După citirea rezoluției o delegație formată din 12 bărbați
printre care Prefectul Dr. Nicolae Comșa, Nicolae Ivan, Andrei
Bârseanu și Eugen Goga a fost desemnată să prezinte și să-i
tălmăcească colonelului Trousson dorințele adunării. 11 În sunetul
muzicii mulțimea a pornit apoi spre locuința colonelului francez
aflată la vila metropolitană. Aici au ieșit afară și domnii Dr. Iuliu
Maniu, generalii Moșoiu și Panaitescu alături de trimisul Franței
colonelul Trousson. Era o priveliște foarte frumoasă: muzica cânta
8
Ibidem, p.3.
9
Ibidem, p.3.
10
Ibidem, p.3.
11
Ibidem, p.3.
70
imnul Franței Marsilieza, iar mulțimea aplaudă cu capetele
descoperite.
Delegația condusă de d[omnu]l Andrei Bârseanu împreună cu
reprezentanții presei, a fost primită de d[omnu]l colonel Trousson,
care era însoțit de d[om]nii generali Moșoiu și Panaitescu, d[omnu]l
Iuliu Maniu și mai mulți membrii ai Consiliului dirigent. 12
A vorbit d[omnu]l Andrei Bârseanu, foarte frumos ca
întotdeauna, rugând pe d[omnu]l Colonel, ca el să sprijinească la
generalul Foch cererea Românilor. 13
Andreiu Bârseanu, în numele adunării poporale salută pe
reprezentantul glorioasei armate franceze, al poporului francez,
salvatorul și înainte mergătorul civilizației europene.
Dar nu putem ascunde durerea noastră față de evenimentele
ce se petrec în Vest, rămase subt călcâiul unguresc. Atacată de
armate regulată în disoluție, sub comanda ofițerilor maghiari, cu
tunuri și mitraliere, populație torturată și ucisă mișelește, averea
prădată și jefuită. Refugiații povestesc lucruri teribile, nedemne de
popoare europene.
Românii din Bănat de asemenea sunt expuși teroarei și
persecuțiunilor sârbești.
Dar până și răbdarea proverbială a Românului are un sfârșit:
o picătură mai lipsește și uraganul să desfășoare grozav și furios,
încât nu va cunoaște granițe nici obstacole. E nevoe să se ia imediat
măsuri de prevenire și asta nu se poate decât mutând linia de
demarcațiune dincolo de ținuturile locuite de români și permițându-
se armatei Regelui Ferdinand să ocupe toate acele ținuturi.
Vă rugăm pe dumneavoastră să fiți interpretul acestora pe
lângă Mareșalul Foch și pe lângă guvernele Antantei.
Trăiască Franța! Trăiască reprezentanul ei! 14
12
Marea adunare poporală din Piaţa Sibiului. Peste 6000 români cer dreptate în „Renașterea
Română”, Sibiu, anul I, nr. 33, 15/28 februarie 1919, p. 3.
13
Două mari adunări poporale de protestare la Sibiu - La arme! Sosirea în Sibiiu a
colonelului Trousson, trimisul generalului francez Foch, în „Foaia Poporului”, Sibiu, anul
XXVII, nr. 8, 17 februarie / 2 martie 1919, p. 3.
14
Marea adunare poporală din Piaţa Sibiului. Peste 6000 români cer dreptate, în „Renașterea
Română”, Sibiu, anul I, nr. 33, 15/28 februarie 1919, p. 3.
71
Răspunsul colonelului Trousson a fost următorul:
Sunt mişcat de cuvintele furtunoase ce le-aţi spus la adresa

patriei mele şi a armatei franceze. Ştim că sunteţi amărâţi de cele
ce făptuesc ungurii. Guvernele Antantei nu erau însă informate
asupra acestora şi de aceea am fost trimis eu de comandantul
armatei din Orient generalul Franchet dʼEsperay, ca făcând
cercetări la faţa locului să propun măsurile necesare pentru
restabilirea calmului pretutindeni. Cât priveşte Bănatul, conform
unei înţelegeri cu guvernul sârbesc, trupele sârbeşti se retrag afară
de colţul de Vest, şi Bănatul va fi ocupat de trupele franceze.
Eu îmi voi da toată silinţa să propun generalului Franchet
dʼEsperay măsurile cele mai potrivite şi rămâne să vedem cari
mijloace se vor crede de mai potrivite pentru aplanarea
diferenţelor. Eu nu sunt chemat să iau singur vreo hotărâre, eu nu
pot decât să fac propuneri; şi voi propune ca trupele maghiare să
se retragă într-o măsură oarecare, să se stabilească o zonă între
cele două armate şi ca generalii unguri să fie făcuţi răspunzători
pentru crimele ce s-au mai întâmpla.
I-oi propune de asemenea consiliului suprem de război al
aliaţilor fixarea unei noi linii demarcaţionale, care şi dacă nu va
concade cu linia etnografică se va apropia de ea. Întâi însă trebuie
să mă duc să-i ascult şi pe Unguri. În orice caz însă pot să vă asigur
că toată simpatia mea e de partea Dumneavoastră, a românilor. 15
Domnul Andrei Bârseanu a tălmăcit apoi poporului spusele
d[omnu]lui colonel Trousson, cari au fost primite cu lungi
aclamaţiuni; învăţătorii au intonat apoi Marsilieza. 16
D[omnu]l colonel Trousson a mai primit o delegaţie a
învăţătorilor, condusă de d[omnu]l Iuliu Vuia şi una a refugiaţilor
din diversele ţinuturi unde ungurii s-au dedat la masacre. 17
15
Ibidem, p.3.
16
Ibidem, p.3.
17
Ibidem, p.3.
72
După ameazi colonelul francez a vizitat Săliştea. 18
Vizita la Săliște a colonelului este prezentată în ediția din data
de 23 februarie / 8 martie 1919 a ziarului „Telegraful Român” cu
tillul „Dela Sălişte - Trimisul Franței - Poporul din împrejurime
popor”, astfel:
„Iluştri oaspeţi, înalţii ofiţeri, generali şi coloneli, francezi şi
români, câţi au venit cu misiuni la Sibiu, - toţi aceştia, conduşi de
comandantul suprem al armatei române din Ardeal, generalul
Moşoiu, şi însoţiţi de bărbaţii conducători ai neamului nostru
eliberat, au ţinut să vadă ţinutul curat românesc al unui colţ din
margine, al Săliştei.
După putinţă, Săliştenii încunoştiinţaţi numai cu puţine ceasuri
înainte, au căutat să li se dee tuturor cinstea cuvenită. Când era
răgaz, de pildă cu prilejul venirii generalului Pathey [Patey], au fost
invitate şi comunele din apropiere, Galeşul şi Tilişca, care n-au
pregetat a îndeplini o datorinţă faţă de neam, sosind în frunte cu
vrednicii lor conducători: preoţi, învăţători şi chipeşi ţărani, fruntaşi
ai satelor. Neobosiţii fii ai comunei Sălişte, Părintele Protopop Dr.
Ioan Lupaş şi Dr. Nicolae Comşa, au fost de-atâtea ori tălmăcitorii
simţemintelor de dragoste, jertfă şi de mulţămită a poporului
săliştean şi din margine, la adresa înalţilor cercetători ...
Partea leului, la toate primirile, a avut-o impunătorul cor al
săliştenilor, neobositele coriste şi corişti. Acest cor prin silinţele
mari ale dirigentului, învăţătorul Gheorghe Miha, a ajuns la un
repertor de cântece dintre cele mai alese şi a stors admiraţia
oaspeţilor. Trebuie să amintesc şi numele învăţătorului Petru Giura,
care a alergat şi a aranjat cât se putea mai bine festivităţile noastre.
Sărbările de primire şi de protest, ce s-au ţinut în 27 Februarie
în prezenţa colonelului Trousson, se pot pune alături cu cele ale lui
Berthelot.
18
Ibidem, p.3.
73
Poporul din Sălişte şi din margine, de la Gura Râului şi până
la Jina, şi din satele de peste drum de la Săcel până la Apold,
îmbracă din nou haine de Paşti.
Cu preoţi şi învăţători în frunte, purtând toţi şi toate mândrul
nostru treicolor, vin în marşul cântecelor vitejeşti din toate părţile.
S-aud sunete de dobă şi fanfară ...
Vin Poienarii, îşi zic cei aflători în piaţă. Şi vin într-un cortegiu
nesfârşit, cu mândre steaguri şi brad la pălărie, întovărăşiţi de Jinari
şi Rodeni, bărbaţi ca brazii, cu părul lung şi cojoace simple, femei
cu învălitoare şi cu opinci, în străvechiul port al satelor de munte.
Ca o gazdă bună Săliştea, cu toate societăţile, cu întreg
poporul, cu corul ei în frunte, postat pe o tribună cu o mulţime de
steaguri şi steguleţe române, franceze, engleze şi americane şi cu o
inscripţie „Vive L՚Entente”, primeşte cu dragoste pe fraţii şi surorile
din jur. Pe la 2 ore, piaţa ei, primenită de praznic mare, era plină de
o mişcare vie.
Întovărăşit de generalii Moşoiu şi Panaitescu, domnii Andrei
Bârseanu, ministrul Lazar şi de ofiţeri înalţi şi bărbaţi ai neamului,
nu după multă aşteptare soseşte trimisul Franţei, colonelul
Trousson, să se încredinţeze la faţa locului despre starea noastră.
În sunetele de fanfară ale imnului naţional Deşteaptă-te
române şi miile de strigăte „Trăiască Franţa” îşi ocupă locul pe
tribuna aşezată în mijlocul mulţimii. Corul cântă Marsilieza şi
Trăiască regele.
Părintele I[oan] Lupaş îl salută respectuos în numele celor
întruniţi. Spune, că acest popor a îmbrăcat haine de sărbătoare, ca
să-şi arete dragostea şi recunoştinţa faţă de Franţa, protectoare a
celor oprimaţi şi izbăvitoare din lanţurile robiei, şi ca să primească
cu toată vrednicia pe trimisul generalului Foch, pe colonelul
Trousson. Arătând asupririle trecutului cu mulţimea anilor de
temniţă, adaoge că am greşi mult, dacă nu am spune, că şi de
prezent, sub hainele frumoase ale poporului nostru, sângerează răni
şi dureri adânci, ale fraţilor noştri dincolo de aşa zisa linie
demarcaţională. Cu toată puterea sufletului protestează energic în
74
numele poporului din acest colţ de margine, împotriva sălbăticiilor
maghiare, nemaipomenite în istoria lumii. Roagă pe colonelul să
spună, celor ce l-au trimis, adevărul constatat. Să mijlocească
mutarea liniei demarcaţionale până la graniţele, unde nu mai există
suflare românească. Să spună, că românii ardeleni mai bine preferă
deschiderea unui lung şi larg mormânt, care să ne înghită pe toţi,
decât să mai ştie fraţi de-ai lor sub stăpânire şi jug străin.
Toată zicerea a fost viu aclamată de mulţime.
Mai vorbeşte Dr. Vlad din Poiană, în limba franceză. Arată
cruzimile săvârşite în zilele prezente la Şiria şi satele vecine.
Protestează contra ungurilor. 19
Colonelul Trousson roagă pe d[omnu]l A[ndrei] Bârseanu, să
spună publicului că mulţumeşte pentru simpatiile ce le găseşte la
românii din acest ţinut, precum şi pentru primirea măreaţă ce i s-a
făcut. Dorinţa francezilor este, ca românii să-şi primească toate
revendicările. Promite, că va stărui şi până la pace, pentru mutarea
liniei demarcaţionale şi încetarea atrocităţilor ungureşti. 20
Corul cântă frumos şi înălţător cântările: „Eroi au fost, eroi”,
„Lugojana”, „Grânele vara se coc” şi „Răsunet de la Crişana”.
Dr. Vlad prezintă trei ţărani din Poiană, ca „trei brazi dintr-o
tulpină”, care potrivit ocupaţiunii de economi de oi, îmbie ca dar o
traistă frumoasă cu un folcel de brânză. Societatea femeilor din
Sălişte, oferă ca daruri o periniţă de divan cusută în motive
româneşti, un pachiol şi ţăsături locale.
Adânc mişcat, colonelul mulţumeşte pentru daruri.
Se joacă dansuri naţionale. În horă se prind şi colonelul
Trousson, generalii Moşoiu şi Panaitescu.
Până ce au fost serviţi cu sanviciuri şi un pahar de vin,
comunele au format un impunător cortegiu, pentru a defila în faţa
colonelului.
19
Dela Sălişte - Trimisul Franței - Poporul din împrejurime - Sosirea Oaspeților -
Vorbitorii - Plecarea - Prefectul cătră popor, în „Telegraful Român”, Sibiu, anul LXVII,
nr. 22, 23 februarie / 8 martie 1919, p. 3.
20
Ibidem, p. 3-4.
75
Un astfel de tablou fermecător nu se poate descrie, ci numai
vedea, zicea Berthelot.
Prin două şiruri ale mulţimii, în cântece de fanfară şi
furtunoase ovaţiuni, trec în pas domol automobilele cu înalţii
oaspeţi … 21
Strânşi iarăşi la un loc, prefectul comitatului, Dr. Nicolae
Comşa, din balconul Hotelului Central, vorbeşte poporului. Îşi
exprimă mângăierea că a ajuns să fie primul prefect român al
comitatului. În cuvinte înflăcărate, reîmprospătează asupririle şi
nedreptăţile trecutului. Protestează împotriva sălbăticiilor ungureşti.
Scoate la iveală ţinuta românească a locuitorilor din margine.
Mulţămeşte celor prezenţi, că s-au prezentat peste aşteptare de bine;
- roagă ca și în viitor, cu aceeași râvnă să-și îndeplinească
datorințele față de neam. Atunci biruința va fi a noastră.” 22
Vizita colonelului Eugène-Gervais Trousson la Sibiu și Săliște
este redată și în presa franceză.
Săptămânalul ilustrat „Le Miroir” acordă două pagini situației
din Transilvania, materialele fiind trimise redacției de către un
corespondent special al publicației. Textul este însoțit de șapte
fotografii cu o valoare istorică excepțională, care prezintă
instantanee din viața metropolei ardelene (trei imagini) și din
Mărginimea Sibiului (patru poze). Toate ilustrațiile beneficiază de
explicații ample, cu scopul de a prezenta cititorilor starea de spirit
care domnea în regiune. 23
Fotografiile luate în Mărginime imortalizează o delegație a
țăranilor români din Poiana Sibiului, chipul unei tinere din Săliște și
două crâmpeie dintr-o horă jucată tot la Săliște, în care s-au prins cu
voioșie localnici, militari români (Generalul Traian Moșoiu) și
francezi (Colonelul Eugène-Gervais Trousson). 24
21
Ibidem, p. 4.
22
Ibidem, p. 4.
23
Dragoș Lucian Țigău, Informații despre orașul Sibiu în presa franceză (1918-1919), în
„Anuarul Societății de Științe Istorice din România, Filiala Sibiu”, Nr. 2, 2019, p. 108.
24
Ibidem, p. 109
76
Apar detalii care prezintă atmosfera de sărbătoare care a
cuprins în acele zile capitala Mărginimii.
Articolul „La Transilvanye Libérée”, apărut în „Le Miroir” din
Paris, pe data de 8 iunie 1919 va fi redat integral în limba franceză
si tradus în limba română integral într-un capitol următor dedicat
vizitei la Săliște a jurnaliștilor aliați.
Raporult colonelului Trosoun a ajuns la generalul d’Espérey,
Șeful Statului Major al Comandamentului Armatelor Aliate din
Orient, ale cărui solicitări au fost trimise ulterior Consiliului Militar
Suprem de la Versailles.
În timpul deliberărilor din 19 februarie 1919, șeful Statului
Major General francez - generalul Alby, a sugerat, în urma analizei
situației militare a zonei, să se renunțe la Convenția militară de
Belgrad, pentru a fi trasată o nouă linie de demarcație între Ungaria
și România. Mai mult, a susținut chiar ca trupele române să poată
controla centrele de comunicații Satu Mare, Oradea și Arad, dat
fiind că trupele lui Berthelot ar fi urmat să fie trimise în
Rusia. Problema unei zone neutre din Ungaria a intrat pe ordinea de
zi a Consiliului la data de 21 februarie 1919.
Argumentele specialiștilor militari de la Versailles au fost
acceptate de reprezentanții aliați și, astfel, au putut fi stabilite
detaliile finale ale planului militar.
În consecință, s-a luat decizia stabilirii unei noi linii
demarcaționale [a patra], trupele ungare, situate la est de linia Satu
Mare - Arad, urmau să se replieze 100 km, până aproape de râul
Tisa, între Armata Română [care urma să avanseze și să preia
districtele Satu Mare, Carei, Oradea și Arad] și cea maghiară
urmând să se interpună o fâșie demilitarizată aflată la vest de linia
de demarcație, fâșie care ar fi cuprins localitățile Vásárosnamány,
Debrețin, Gyoma, Hódmezővásárhely și Szeged.
Administrația ungară din aceste zone ar fi urmat să fie sub
supraveghere franceză. Prin ultima măsură, planificatorii militari
francezi ar fi urmat să asigure spatele armatei regale române,
destinată să participe la operațiuni împotriva Rusiei Sovietice și, de
77
asemenea, să rezerve calea ferată dintre Timișoara - Satu Mare
- Ciop pentru transporturi militare destinate Poloniei, aflată în
război cu Rusia Bolșevică.
Linia de demarcație [a patra] până la care ar fi urmat să
înainteze românii ar fi trebuit, așadar, să aibă traseul prin localitățile
Arad - Salonta - Oradea - Carei - Satu-Mare, cele 3 centre feroviare
principale fiind excluse de la ocupația militară română, dar
„disponibile pentru folosința trupelor române” și pentru românii
care trăiau în zonele controlate de Aliați, în scopuri economice.
Limita nordică a avansului românesc ar fi urmat să fie râul
Someș.
Din ediția din 11 martie [stil nou] 1919 a ziarului „Unirea” din
Blaj aflăm următoarele:
„Din Paris se anunţă, că linia demarcatională fixată din nou de
cătră Foch concade cu şoseaua Arad - Simand - Chisineu [Criș] -
Salonta - Oradea Mare - Székelyhid [azi Săcuieni, județul Bihor] -
Careii Mari - Sătmar, dela linia aceasta încolo va fi fixată o zonă
neutră de 40 klm, care va fi ocupată de cătră armata franceză. Tot
de trupe franceze va fi ocupat Aradul, Oradea Mare, Sătmarul,
Careii şi Dobriținul [Debrecen].” 25
25
Mai nou. Linia demarcațională, în „Unirea”, Blaj, anul XXIX, nr. 52, 11 martie 1919, p. 4.
78
Primirea oaspeților.
Tipuri de țărani din Poiana Sibiului în așteptarea delegației franceze.

79
Primirea oaspeților delegației franceze conduse de colonelul Eugéne-Gervais Trousson.
80
Corul din Săliște în șpalier;
Săliștenii în șpaler așteptând pe [conaționalul] generalul[ui] Berthelot.
(Biblioteca Județeană ASTRA Sibiu. Colecții Speciale)
81
Corul din Săliște în șpalier;
Săliștenii în șpaler așteptând pe [conaționalul] generalul[ui] Berthelot.
(Biblioteca Județeană ASTRA Sibiu. Colecții Speciale)
82
Aşteptarea delegaţiei franceze la Săliște.
În fotografie apar Dr. Ioan Lupaș, dirijorul corului - învățătorul Gheorghe Miha
și prefectul județului Sibiu - Dr. Nicolae Comșa.
Părintele Protopop Dr. Ioan Lupaș vorbind colonelului Eugéne-Gervais Trousson.

83
Corul din Săliște cântând cântece românești colonelului Eugéne-Gervais Trousson.
În partea dreapă a fotografiei se poate observa pancarda delegației din comuna Tilișca.
Tipuri de femei săliștene cu ocazia vizite colonelului Eugéne-Gervais Trousson.

84
Tipuri de femei din Săliște cu ocazia vizitei colonelului Eugéne-Gervais Trousson.
Săteni veniți spre a saluta pe colonelul francez Eugéne-Gervais Trousson.

85
Primirea delegaţiei franceze.
În fotografie apar generalul Traian Moșoiu, colonelul Eugéne-Gervais Trousson
și dirijorul corului - învățătorul Gheorghe Miha.
(Muzeul Parohial Sălişte)
Primirea delegaţiei franceze.

În fotografie apar generalul Traian Moșoiu și colonelul Eugéne-Gervais Trousson.
86
Oaspeții în mijlocul săliștenilor.
87
Generalul Traian Moșoiu, colonelul Eugéne-Gervais Trousson,
generalul Ștefan Panaitescu în mijlocul săliștencelor.
Defilarea femeilor din Săliște cu ocazia vizitei colonelului Eugéne-Gervais Trousson.

88
Populația din satele Mărginimii Sibiului
în timpul vizitei Colonelului francez Eugéne-Gervais Trousson la Săliște.
Se poate observa pancarda localității Poiana Sibiului.
(flickr.com)
Dansuri naționale executate la Săliște cu ocazia vizitei colonelului Trosuson.

În fotografie se pot observa pancardele delegațiilor din Poiana Sibiului și din Sibiel.
89
Colonelul francez Eugéne-Gervais Trousson jucând în horă între două săliștence.
90
Generalul Traian Moșoiu jucând hora cu săliștencele
cu ocazia vizitei colonelului francez Eugéne-Gervais Trousson.
91
Generalul Ștefan Panaitescu,
Șef de Stat Major al Comandamentului Trupelor din Transilvania,
jucând hora cu săliștencele cu ocazia vizitei colonelului francez Eugéne-Gervais Trousson.
92
Generalul Ștefan Panaitescu,
Șef de Stat Major al Comandamentului Trupelor din Transilvania,
jucând hora cu săliștencele cu ocazia vizitei colonelului francez Eugéne-Gervais Trousson.
93
Locotenent-colonelul francez François René Jean Hayaux du Tilly
în timpul vizitei sale la Săliște.
În fotografia realizată în curtea Școlii din Săliște apar și generalul Traian Moșoiu,
colonelul Teodor Altenliu și maiorul Ioan Negulescu.
94
Dela Sălişte - Trimisul Franței - Poporul din împrejurime -
Sosirea Oaspeților - Vorbitorii - Plecarea - Prefectul cătră popor.
„Telegraful Român”, Sibiu, anul LXVII, nr. 22, 23 februarie 1919, p. 3.
95
Dela Sălişte - Trimisul Franței - Poporul din împrejurime -
Sosirea Oaspeților - Vorbitorii - Plecarea - Prefectul cătră popor.
„Telegraful Român”, Sibiu, anul LXVII, nr. 22, 23 februarie 1919, p. 3.
96
Conferița susținută de Ioan Lupaș
la Despărțământul Asociațiunii din Săliște
(24 februarie / 9 martie 1919)
97
Conferița susținută de Ioan Lupaș
la Despărțământul Asociațiunii din Săliște
(24 februarie / 9 martie 1919)
„ ... cu încetarea răsboiului, e timpul să se înceapă din nou

instruirea și pregătirea sufletească a poporului nostru.”
Dr. Ioan Lupaș
Activitatea Părintelui Protopop Dr. Ioan Lupaș nu s-a rezumat

în această perioadă de început a anului 1919 doar la organizarea
unor acțiuni de primire a unor înalți oaspeți străini, sosiți în
Transilvania, proaspăt unită cu România, ci a continuat și în
domeniul cultural.
În cadrul manifestărilor organizate de Asociațiunea pentru
Literatura și Cultura Poporului Român la Sibiu, în sala teatrului
orășenesc, pe data de 24 ianuarie / 6 februarie 1919, cu ocazia
sărbătoririi a 60 de ani de la Unirea Principatelor Române, este
alături de Andrei Bârseanu, Președintele Asociațiunii și de generalul
Gheorghe Dabija unul din cei trei oratori ai evenimentului.
„Cuvântarea sa [având titlul Libertate și unitate națională]
înțesută cu minunate crâmpee din cugetarea celor mai însemnați
bărbați ai lumei, precum și cu versuri poporale de-o mare
însemnătate, a fost o probă strălucită a darulului de excelent
cuvântător, pe care este stăpân protopopul Lupaș.” 1
„Discursul său comemorativ, prin care „arătând fazele prin
care trece dezvoltarea societății, accentuează ideea creștinismului
care a contribuit îndeosebi la scuturarea jugului tiraniei. Aduce
laude meritate Franței care ne-a dat în trecut și ne dă astăzi ajutor
viguros întru realizarea dorințelor noastre de libertate ... face o
1Sărbătoarea Unirii Principatelor în Sibu , în „Gazeta Poporului”, Sibiu, anul II, nr. 7,
3/16 februarie 1919, p. 3.
98
frumoasă asemănare între unirea scurtă înfăptuită de Mihai Viteazul
și între unirea înfăptuită astăzi. Pe vreme lui Mihai care făcuse cu
spada unirea țărilor, împrejurările nu erau nici de cum favorabile,
pentru a produce unitatea într-o națiune, astăzi însă de o parte
conștiința noastră națională este pe deplin pronunțată, de altă parte
statele aliate și-au pus în programul de muncă și libertatea
popoarelor subjugate.” 2
Activitatea culturală, întreruptă în timpul Marelui Război, este
reluată treptat și la Săliște, la începutul anului 1919 prin reactivarea
acțiunilor organizate aici în cadrul Despărțământului Asociațiunii.
În ediția din data de 5/18 martie 1919 a ziarului „Telegraful
român” sub titlul Dela Săliște - O conferență ținută la
despărțământul Asociațiunii 3 ne este prezentat un rezumat al unei
conferițe susținută de Ioan Lupaș.
Consider important acest moment, de aceea am considerat să
transcriu integral articolul menționat mai sus, iar conferința
susținută atunci de Părintele Protopop Ioan Lupaș să facă obiectul
unui capitol distinct al acestei lucrări.
2
Sărbătorirea începutului de mărire al neamului Românesc, în „Telegraful Român”, Sibiu,
anul LXVII, nr. 12, 29 ianuarie / 11 februarie 1919, p. 2.
3
Dela Săliște - O conferență ținută la despărțământul Asociațiunii, în „Telegraful Român”,
Sibiu, anul LXVII, nr. 26, 5/18 martie 1919, p. 3.
99
„Dela Săliște -
O conferență ținută la despărțământul Asociațiunii
Munca de consolidare, organizare și propagandă culturală,

morală și economică la poporul nostru care a trecut și trece și azi
prin puternice sguduiri sufletești, trebue să înceapă cu toată stăruința
atât prin biserică și școală, cât și prin societățile noastre culturale-
economice, între care este în primul rând Asociațiunea.
Timpul de răsboi a stânjenit avântul luat de acest așezământ,
care prin un program de muncă sistematică, prin prelegeri și prin
tipărire și răspândire de cărți poporale și-a întins activitatea
binefăcătoare până în depărtate colțuri ale moșiei românești. Cu
încetarea răsboiului, e timpul să se înceapă din nou instruirea și
pregătirea sufletească a poporului nostru, lămurindu-i rolul ce-l
așteaptă în viitor și îndemnându-l să-și păstreze în toate
împrejurările echilibrul sufletesc.
Purtați de aceste motive, conducătorii despărțământului V al
Săliștei au făcut începutul prin organizarea unui ciclu de conferințe
poporale pentru Duminecile din postul păresimilor. Seria a deschis-
o în Dumineca I (24 febr[uarie] [stil] vechi) [9 martie stil nou]
părintele protopop Dr. Ioan Lupaș prin o temă actuală și instructivă
demonstrând prin date istorice înaintea unui public numeros și
înțelegător: Rolul ce l-a avut biserica străbună în plămădirea
unității neamului. Este resumatul acestei conferințe:
Dacă neamul românesc dela plămădirea lui nu a putut rămânea
din pricina năvălirilor dușmane în o unitate politică, unitatea
sufletească isvorâtă din credința bisericii străbune se poate dovedi
ca existență atât din documentele de limbă, cât și istorice.
Temelia religioasă a credinței străbune și temelia lumii
isvorâte din cărțile bisericești, aceste două baze puternice au susținut
unitatea culturală și sufletească a poporului nostru. Cu toate
opreliștele din partea stăpânirii nemțești și ungurești, catolice și
100
reformate, contactul religios al ardelenilor cu cei din Țară nu a putut
fi împedecat.
Diplomele regilor Ludovic cel Mare (1366) și Sigismund
(1428) au avut puțin resultat, doar numai asupra nobilimei, care și-
a părăsit legea de dragul moșiei nemeșești; poporul a rămas
credincios religiei străbune, dând ascultare păstorilor săi de talia
protopopului Petru din Ostrov (Hunedoara), despre care scrie la
1456 călugărul catolic Ioan Capistran, că prin cuvântările sale
aprige îndeamnă pe toți se rămână statornici în credința lor
strămoșească, și mai bine să intre în foc, decât să primească botezul
în forma bisericii romano-catolice.
Muntenia și Moldova au fost totdeauna adăpost pentru cei
prigoniți din Ardeal din cauza credinței, precum Ardealul era
adăpost pentru cei surghiuniți din Țările române din motive politice.
Acești din urmă, între cari și unii principi, își continuau cultul
religios ortodox și în surghiun, zidind biserici și mănăstiri care le
investiau cu slujitorii, cu odăjdii și cărți bisericești aduse din Țara
mamă.
Aceste biserici devin adevărate foculare de credință și cultură
pentru năcăjitul popor din Ardeal și părțile ungurene.
Contactul devine tot mai intim între românii de aici și cei de
dincolo; prin sec. XVI și XVII îndeosebi unitatea bisericii era
recunoscută prin contractul dela 1595 încheiat între Mihai Viteazul
și Sigismund Báthory. Contractul cuprindea un punct de mare
însemnătate bisericească: toate bisericile românești din Ardeal vor
fi sub judecata și dispusul mitropolitului din Târgoviște.
Și după nenorocirea dela Turda, Mitropolitul Ungrovlahiei, ca
exarh al Plaiurilor, sfințește Mitropoliții și Episcopii din Ardeal și
îngrijește duhovnicește de eparhioții ortodoxi din Ungaria. Dintre
ardeleni mulți treceau în țară și-și făceau anii de învățătură
bisericească și călugărească la câte o mănăstire vestită, astfel Ilie
Ioreste la Putna, Sava Brancovici la Comana ș. a. În secolul al XVII
principii munteni Șerban Vodă Cantacuzino și Constantin
Brâncoveanul se îngrijesc ca românii ardeleni să nu rămână fără
101
păstori sufletești; cel din urmă a zidit biserica brancovenească din
Făgăraș, iar mitropoliei din Bălgrad i-a dăruit, pe lângă cărți rituale
și odăjdii, 6000 galbeni anual (1698) și moșia Merișani din județul
Argeș (1700).
Cu toate acestea Atanasie a sfârticat unitatea culturală și
bisericească prin trecerea la unire. Această ruptură a fost numai de
formă; sufletul poporului care a rămas credincios datinelor sale și
cu cărțile sale de rit ortodox, nu l-a putut schimba.
A dat prilej la luptă între frați, dar a scos la iveală și aprigi
luptători și martiri ai credinței străbune, cu deosebire între poporul
din margine, ca Oprea Miclăuș din Săliște, popa Măcinic din Sibiel,
popa Ioan din Galeș și popa Ioan din Aciliu; iar în părțile Turzii și
ale Oșorheiului a predicat pentru statornicia în credință vestitul popa
Ioan Tunsul (Piuariu sau Molnár) al cărui fiu Dr. Ioan Molnar,
medic vestit, a ajuns sfetnic pe lângă episcopii Nichitici și
Adamovici.
De o deosebită însemnătate pentru unitatea sufletească-
culturală a românilor de pretutindenea sânt cărțile bisericești, și
îndeosebi Biblia dela București (1688), și Testamentul nou dela
Bălgrad (1648), care au contribuit nespus de mult la înfrățirea
neamului nostru românesc.
Biserica deci, precum în trecut, așa și în viitor putându-se
acum desfășura în toată libertatea își va pune forțele sale și
mijloacele spre fericirea neamului nostru întregit prin ajutorul
providenței divine și a puterilor sale psihice și fizice care nu s'au
alterat, ci s'au întărit și oțelit prin sbuciumările din lungul veacurilor.
Între aprobările și aclamările publicului își încheie părintele
protopop Lupaș înălțătoarea sa conferență.” 4
4
Dela Săliște - O conferență ținută la despărțământul Asociațiunii, în „Telegraful Român”,
Sibiu, nul LXVII, nr. 26, 5/18 martie 1919, p. 3.
102
Dela Săliște - O conferență ținută la despărțământul Asociațiunii.
„Telegraful Român”, Sibiu, Anul LXVII, nr. 26, 5/18 martie 1919, p. 3.
103
Vizita reprezentanților Marii Britanii și
Statelor Unite (24 martie / 6 aprilie 1919)
104
Vizita reprezentanților Marii Britanii și
Statelor Unite (24 martie / 6 aprilie 1919)
„ ... reprezentanţii Angliei şi Americei

să fie în viaţa neamului binevestitori biruinţei naţionale,
ai unirii depline şi desăvârşite a tuturor românilor.”
Dr. Ioan Lupaș
După vizitele efectuate la Săliște, în ianuarie și februarie 1919,

de către reprezentanții Franței, Generalul Henri-Mathias Berthelot,
Genreralul Henri-Hippolyte Patey, respectiv Colonelul Eugéne-
Gervais Trousson, au urmat să viziteze „Salonul Ardealului”, în
luna martie a aceluiași an, reputatul profesor la Universitatea din
Cambridge, Edward Madge, consilier economic în delegația
britanică la Conferința de Pace de la Paris, însoțit de
sublocotenentul american Curtice, atașat militar al Statelor Unite la
Bucureşti.
Regăsim relatări ale aceste importante vizitei în presa vremii
în publicaţii precum „Telegraful Român”, „Foaia Poporului”,
„Patria” și „Renașterea Română” din Sibiu cât și „Unirea
Poporului” din Blaj. Fotografii ale evenimentului sunt păstrate
astăzi la Muzeul Culturii Săliștene și la Arhivele Naționale ale
României - Colecția Documente Fotografice.
Informații, despre sosirea la Sibiu și vizita la Săliște, apar în
ediția din 10 aprilie 1919 a ziarului „Telegraful Român”:
„Un membru al delegației engleze la congresul păcii și
profesor în Cambridge, d[omnu]l Madge, petrece în Sibiu pentru a
studia raporturile locale. În onoarea ilustrului oaspete englez, s-a
dat Duminecă o masă la d[omnu]l general Moșoiu, comandantul
105
trupelor din Transilvania. După masă s-a făcut o excursiune la
Săliște.” 5
Detalii ale vizitelor regăsim și în „Foaia Poporului”, ediția din
13 aprilie 1919:
„Profesorul englez Edward Madge, delegat la Conferința de
pace, însoțit de sublocotenentul american Curtice, a fost zilele
trecute oaspetele Sibiului. Profesorul Madge a venit pentru a ne
vedea și cunoaște aici la noi acasă. A fost și în Săliște, unde s-a
interesat de starea culturală a poporului, vizitând biserica și școala,
servindu-l cu date părintele protopop Dr. Lupaș.
Profesorul Madge, a venit trimis de Marea Britanie, care,
contrar veștilor ce s-au răspândit, dă dovadă de o adevărată dragoste
față de noi. Ca semn al acestei prietenii, domnul Madge a adus un
mic dar din partea Angliei și anume, îmbrăcăminte pentru populația
săracă a acestui ținut.” 6
Un gazetar de al nostru l-a întrebat, că ce păreri au Englezii
despre noi Românii. I-a răspuns că Englezii ne cunosc destul de
bine, pentru că mai mulți gazetari englezi au căutat prilej anume ca
să ne cunoască. Unul a scris o carte despre „Cauza, dreaptă a
României”, pe care a cetit-o toată lumea şi numai în America s-a
răspândit în nu mai puţin de 300.000 exemplare (bucăţi). Englezii
iubesc dreptatea şi urăsc tirania. Ca să arete cât de mult ne preţuesc
a spus, că în Anglia s-a înfiinţat „Societatea anglo-romănă”. 7
Un tablou al vizitei este redat în ediția din 9 aprilie a ziarului
„Patria”:
„Ca și alte dăți, autoritățile noastre n-au lăsat să treacă nici
reprezentantul Angliei, pe aici, fără ca să nu-i arete, până unde se
întinde ospitalitatea sufletului românesc și ce vede poporul nostru în
Anglia. D[omnu]l General Moșoiu, care a ospătat atât de distins,
5
Profesor englez în Sibiu, în „Telegraful Român”, Sibiu, anul LXVII, nr. 35,
28 martie / 10 aprilie 1919, p. 3.
6
Un profesor englez între noi, în „Foaia Poporului”, Sibiu, anul XXVII, nr. 14,
31 martie / 13 aprilie 1919, p. 5.
7
Englezii ne cunosc bine și ne prețuiesc , în „Unirea Poporului”, Blaj, anul XXIX,
nr. 76, 17 aprilie 1919, p. 4.
106
Duminecă, la comandament, pe oaspetele englez, a arătat și de data
aceasta, celui mai recente oaspe, după ce a arătat tuturor acelora care
ne-au vizitat, că eroismul militar de pe câmpul de luptă merge mână-
n mână cu eroismul politic de acasă. Cine recapitulează energia
subtilizată până la nuanță politică pe care a desfășurat-o D[omnu]l
General Moșoiu, la toate ocaziile când am avut oaspeți străini, nu se
poate opri de a caracteriza această operă a d[omniei] sale, ca o
„operă de cultură”. 8
La banchetul organizat în ziua de duminică, 6 aprilie 1919, la
ora 1, au luat parte, pe lângă ofițerii comandamentului - generalii
Panaitescu și Maxim, președintele Consiliului Dirigent, Iuliu
Maniu, ministrii Aurel Lazăr și Iosif Jumanca, prefectul [județului
Satu Mare] Dr. [Alexandru] Racoți, președintele Asociațiunii -
Andrei Bârseanu, Dr. Silviu Dragomir și reprezentanți ai presei.
La șampanie, d[omnu]l general Moșoiu a salutat în franțuzește
în cuvinte calde pe distinsul oaspete și a adus omagii Marei Britanii,
care întotdeauna a fost apărătoarea națiunilor mici și a libertății...
A sfârșit cu cuvintele: „Trăiască Marea Britanie!”. Cei de față
au răspuns cu „ura”-le însuflețite. 9
D[omnu]l Madge, răspunzând d[omnu]lui general Moșoiu,
spune că Anglia cunoaște destul de bine aceste sacrificii ale
României și că ține socoteală în destul de ele. Anglia dorește cât mai
mare legătură pe viitor între ea și poporul român. Ridică paharul
pentru România Mare.
După cuvântarea d[omniei] sale, ca o cât mai mare
complectare a însuflețirei ofițerilor, d[omnu]l sublocotenent I.
Dubert, a cântat ,,părți din Verdi și La arme, unde a dovedit din nou,
că nu este un amator viletant în ale muzicei, și un cunoscător al artei,
care știe să o realizeze cu toată mlădierea sufletească pe care o
implică în ea. Arcușul stăpân pe tehnică și călăuzit de un viguros
sentiment al locot. N. Popescu a realizat cu o mlădioasă dibăcie
8
Buna Vestire a oaspeților englezi, în „Patria”, Sibiu, anul I, nr. 45, 9 aprilie, 1919, p. 2.
9
Dl. Madge în Sibiu, în „Renașterea Română”, Sibiu, anul I, nr. 66, 25 martie / 7 aprilie 1919,
p. 1.
107
frumusețea armonică a unei doine în care artistul amator a găsit
accente vioaie pentru riturnelele populare sau vibrații grave și
duioase pentru lamentoul prelungit al melodiei. De aici oaspeții
englezi au fost duși la Săliște. Pe tot drumul au fost aclamați de
țărani, care, în hainele de sărbătoare, făcuseră adevărate cordoane,
răspântii, întâmpinându-i cu urări de bine.” 10
Atmosfera din Săliște este foarte bine surprinsă în „Telegraful
Român”, ediția din 12 aprilie 1919, astfel:
„Conducătorii satelor mărginaşe pregătesc poporul, pentru a
întâmpina pe reprezentanţii Angliei şi Americei, pe d[omnu]l
Edward Madge, consilier economic în delegația engleză la
Conferinţa păcii, şi pe subloc. Curtice, atașat militar al Statelor
Unite la Bucureşti, cari în ziua de 24 Martie v. (6 Aprilie n.) la ora
3 p. m. vin şi-n centrul acestui colţ de margine, la Sălişte, spre a se
încredinţa de puterea numerică şi de viaţă a poporului român.
Ascultători ca-ntotdeauna şi conştienți de datorinţa ce-o are
fiecare suflet românesc de-a contribui cu puterea sa de muncă la
opera înălţătoare a neamului, iată-i că sosesc din toate părţile în
şiruri nesfârşite, îmbrăcaţi de sărbătoare, cu steaguri, preoţi,
învăţători şi alţi fruntaşi în frunte. Se deosebesc de astădată
comunele: Vale, Sibiel şi Săcel, care au venit cum zice românul „cu
satul”, cu mic cu mare.
Săliştea primenită şi împodobită, ca la alte festivităţi de acest
soi, cu numeroasele ei societăţi, e la postul ei. Întâmpină şi
orânduieşte pe toţi la locurile destinate, căci deşi în postul cel mare,
al Paştilor, s-a făcut tot ce s-a putut, ca înalţii oaspeţi să fie primiţi
cu cinstea şi vrednicia binemeritată.” 11
O pânză nesfârșită de capete împresoară tribuna de primire,
colorând aspectul manifestației, bătrâni cu părul alb, lângă
Săliștencele îmbujorate la față de primăvara vieții. E atâta întrecere
între frumusețea lor și frumusețea naturală care te resfiră în umbra
10
11
Din Săliște - Englezii la noi - Prințul nostru Carol -, în „Telegraful Român”, Sibiu, anul LXVII,
nr. 38, 19 aprilie 1919, p. 5.
108
munților, încât nu ști ce să crezi: e aici primăvara anului acesta sau
e aici o primăvară permanentă. 12
Însoţit de neobosiţii conducători ai neamului, militari şi civili,
generalii: Moşoiu şi Panaitescu, miniştrii Lazar şi Jumanca, de
d[omnu]l A[ndrei] Bârseanu şi de alţi distinşi fruntaşi, oaspeţii
sosesc fără întârziere.
Isteţul comerciant săliştean Elie Mărtin [Ilie Martin], ajungând
în decursul anilor cât a stat în America, să cunoască bine limba
engleză, îi bineventează în numele mulţimii. În cuvinte
nemeşteşugărite, fireşti, ale poporului, cari plac mult d[omnu]lui
Madge, spune căldura dragostei, admiraţia şi respectul înalt ale
românilor faţă de luminatul şi puternicul popor englez şi american.
Aminteşte suferinţele noastre şi asupririle maghiarilor, din pricina
cărora românii din Ardeal nu s-au putut dezvolta ca popor liber, şi
astăzi încă o parte însemnată geme sub jugul ungurilor, şi că
încrederea şi nădejdea ţăranului român e pusă în judecata dreaptă a
poporului englez, american şi francez, cari nu vor mai lăsa suflete
româneşti sub stăpânire străină, ci vor desăvârşi unirea tuturor
românilor.
D[omnu]l Madge răspunde şi mulţămeşte pentru primirea
impunătoare şi iubirea curată. Spuse, că simpatiile pentru poporul
român sunt recunoscute. Răsplata dreptăţii trebue să urmeze în
curând. Zice deci: „Trăiască România Mare!”. 13
Dar se face tăcere și învățatul Protopop Ioan Lupaș începe să
vorbescă, de la tribuna unui sat, de religiozitatea poporului englez,
de principiile de stat ale lui Hobbes și de asemănările sufletești
dintre noi și Englezi. Până acum nu am putut din cauza vitregiei
istorice, să avem legături cu Anglia. De aici înainte însă, fiind stăpân
pe destinele noastre, vom făuri aceste legături, pe care ni le dictează
însăși aceste apropieri.
12
13
nr. 38, 19 aprilie 1919, p. 5.
109
Ca și în Anglia, la noi este o legătură indisolubilă între
conservaturismul religios și aspirațiile democratice ale poporului,
de a cărei voință s-a ținut seama întotdeauna, triumfând ea singură
la Alba Iulia. 14
Exprimă bucuria înălţătoare a legăturii directe, în care, în urma
politicei prevăzătoare a fraţilor din vechiul regat, zdrobindu-se toate
vitregiile trecutului, au ajuns să steie şi românii ardeleni alături de
luminatul popror englez. C-o măiestrie scoate la iveală două însuşiri
comune, la poporul englez şi român. Prima: puterea credinţei
religioase, pe ale cărei temelii s-a înălţat Anglia de astăzi şi care a
susţinut poporul englez într-un conservatism sănătos nu numai în
cele politice, dar şi în cele economice şi industriale. Credinţa
religioasă a susţinut puterea de viaţă şi a poporului român.
Conservatismul, e însuşirea de căpetenie a lui. Prin el s-au păstrat şi
cele mai vechi obiceiuri şi datini. S-a susţinut portul ţărănesc. A
doua: e democraţia desăvârşită, care a condus Marea Britanie în
toate lucrările. Aminteşte principiile de stat ale lui Hobbes, în
temeiul cărora aristocratismul se înmulţeşte numai prin fiul întâi
născut, ceilalţi împopulează stratul ţărănesc.
Asemenea democraţiei o găsim şi la poporul nostru. Între
pătura ţărănească şi între conducătorii şi intelectualii săi nu e nici o
deosebire, fiind aceştia aproape toţi fii de ţărani. Binecuvântă
ceasul, în care s-a ajuns ca neamul românesc să fie tovarăş de arme
cu cele mai mari şi mai înaintate popoare din lume, dela care avem
să învăţăm multe şi de aici încolo.
Doreşte, că precum sărbătoarea „Bunei Vestiri” în cărei
preseară ne aflăm, a fost în viaţa creştinească zi prevestitoare de
biruinţă şi de mântuire, tot asemenea doreşte, ca reprezentanţii
Angliei şi Americei să fie în viaţa neamului binevestitori biruinţei
naţionale, ai unirii depline şi desăvârşite a tuturor românilor.
14
110
Vorbirea e tălmăcită în englezeşte prin d[omnu]l prefect [al
județului Satu Mare] Dr. [Alexandru] Racoţi, domnul Madge
răspunde, mulţămind din nou, pentru simpatiile călduroase ce le
găseşte neamul său la poporul român. 15
Domnul Madge accentuează nevoia acestei legături pe care a

făcut-o în mod strălucit, între poporul englez și cel român, Regina
Maria. 16
Promite întreg sprijinul atât în realizarea tuturor dorinţelor cât
şi în propăşirea culturală, industrială şi economică a românilor. 17
După ce satul defilează prin fața oaspeților, se vizitează școala
și biserica și în aclamațiile săliștenilor oaspeții pleacă la Sibiu la ora
6. 18
După vizita efectuată la Săliște, se pare că domnul Madge a
fost viu impresionat de orânduiala frumoasă a satului românesc și
de portul select al populației românești. 19
„Vizita acestui bărbat al puternicei împărății, e de o
însemnătate foarte mare. Ungurii chiar să lăudau mai zilele trecute,
că Anglia nu-i va părăsi pe ei niciodată. Ungurii, în strâmtoarea lor,
chiar îmbiase tronul Ungariei unui prinț englez, cu gândul ca așa se
zădărnicească planurile noastre.
Anglia însă, în loc să-i strângă în brațe pe Unguri pentru
cinstea ce se fac, că o au față de Englezi, le întoarce spatele, iar nouă
ne trimite ajutor, adunat chiar de Regina ei.
15
nr. 38, 19 aprilie 1919, p. 5.
16
17
nr. 38, 19 aprilie 1919, p. 5.
18
19
Dl. Madge în Sibiu, în „Renașterea Română”, Sibiu, anul I, nr. 66, 25 martie / 7 aprilie 1919,
p. 1.
111
E mare cinste aceasta și bun semn pentru viitor!” 20
Consider că este oportun a reda, în final, interviul acordat de
Profesorul Edward Madge, ziarului „Patria” din Sibiu, cu ocazia
vizitei sale.
„Anglia și Cauza Română

(Interview cu dl Edward Madge)
Simpatia engleză pentru cauza română
Cu toate că am fost de multe ori în România, e acum prima

mea vizită în Transilvania și e o mare bucurie și un privilegiu pentru
un Englez de a putea vedea și împărtăși bucuria poporului de
curând Unit. Că noi în Marea Britanie am avut o adâncă simpatie
pentru Românii de sub jugul maghiar s-a putut vedea din sforțările
continuie ale scriitorilor noștri ca d[omnu]l Seton Watson (Soetus
Viator), d[omnu]l Wickhem Steed, redactor al ziarului Times, și alții
mai puțin cunoscuți dar tot așa de serioși și convinși prieteni ai
cauzei române. Între aceștia, d[omnu]l. A. V. Leaper a cărui carte
despre „Cauza dreaptă a României" a fost mult cetită nu numai în
Britania Mare ci a fost trimisă în 300.000 exemplare în America.
Rasa britanică iubește dreptatea și arată un sentiment
caracteristic împotriva tiraniilor și încercărilor sistematice de a
oprima și distruge o națiune. Condițiunile părții acesteia din
Europa au fost la începutul răsboiului așa de puțin cunoscute și
isbucnirea răsboiului a găsit poporul Vostru abia începând să și dee
seama ce chestiune vitală și importantă a fost cea austro-ungară cu
cauzele și efectele ei. Prin munca celor cari au studiat chestiunea
atât pentru binele țării lor cât și pentru binele națiunilor prietine,
s'a convins opinia publică engleză de realitate.
20
Un profesor englez între noi, în „Foaia Poporului”, Sibiu, anul XXVII, nr. 14, 31 martie
/ 13 aprilie 1919, p. 5.
112
Explicațiile adevăratelor relațiuni austro-germane și
maghiare cu rasele pe cari le dominau a creat un val de simpatie
care este foarte mult reflectat de Ceho-Slovacii și Iugoslavii.
Societatea anglo-română
Cauza națiunei românești dorința de a o ajuta într'un mod cât

se poate de practic a fost origine «Societății Anglo-Române» între
ai cărei membrii sunt unele dintre cele mai distinse personalități pe
cari le are Britania Mare, și ale cărei scopuri sunt:
1. De a crea legături cât mai strânse între Imperiul Britanic și
România studiind de-o parte și de alta, viața, literatura și condițiile
economice ale ambelor țări.
2. De a susține și de a răspândi în genere revendicările și
aspirațiunile legitime ale României.
3. De a pune în relief situația politică și geografică a României
în orientul european, și de a dovedi importanța ei atât pentru
Imperiul Britanic cât și pentru menținerea păcii în Europa.
Românii din Transilvania vor înțelege cu siguranță dorul și
bucuria cu care salutăm noi în Anglia împlinirea aspirațiunilor
române și că suntem și cu mai multă simpatie și prietenie față de un
popor și față de o cauză pe care o cunoaștem și pentru care am
luptat în timpurile grele. Acum a sosit timpul potrivit și societatea
Anglo Română la înfăptuirea căreia am luat parte ca fondator are
ca scop a întări și a eterniza și legăturile între armata română și
cea engleză născute în timpul primejdiilor și suferințelor comune.
Acum e de înființat un comitet în vechiul regat român și în
Transilvania, și vă pot asigura că din partea noastră vă așteptăm
cu drag în toate mișcările prin cari ambele popoare vor fi legate
mai strâns în viitor.
113
Rostul vizitei dlui Madge: daruri săracilor
Mai târziu, când voi avea plăcerea de a mă reîntoarce în

România, cred că voi putea spune câteva lucruri practice
amănunțite. De data aceasta am venit în Transilvania pentru a
aranja împărțirea unui dar de veștminte și încălțăminte destinat
celor mai săraci din părțile acestea. E un dar făcut din partea
prietenilor dumneavoastră din Britania, pentru Regina și poporul
român cu colaborarea Reginei Angliei care iubește pe toți Românii.
Am rugat societatea Doamnelor din Transilvania să
primească sarcina de a împărți acest dar. Cred că ajutorul acesta
va fi foarte potrivit, dar rog să notați că e numai un modest semn de
prietenie pe care o simțim în Britania Mare.
Impresii de plecare: viitorul României
Am avut onoarea și plăcerea de a face cunoștință cu dnul

președinte al Consiliului Dirigent și alți distinși transilvăneni, și de-
a fi găzduit cu adevărată prietenie și simț larg al ospitalității. Acum
duc cu mine impresiunile pe cari ni le-a lăsat un popor voinic,
hotărât și democrat condus de oameni adevărat vrednici de un atare
popor, cât și convingerea unui viitor asigurat după suferințe de o
mie de ani.
Rolul pe care Britania-Mare îl va juca în viitorul acesta știu
că va satisface dorințele prietenilor Românilor din țară și va creia
relațiunile cele mai strânse între România și Britania-Mare.” 21
21
Anglia și Cauza Română (Interviu cu dl Edward Madge), în „Patria”, Sibiu, anul I, nr. 45,
9 aprilie 1919, p. 1.
114
Vizita lui Edward Madge la Săliște. Coborârea din automobil.
În fotografie mai apar generalul Traian Moșoiu și colonelul Teodor Altenliu.
Săliștenii veniți să salute pe Madge și pe Curtice.

115
Aspecte din timpul vizitei delegației britanice și americane,
conduse de domnii Madge și Curtice la Săliște.
Ofițerul american Curtice, Edward Madge,

generalii Moșoiu, Panaitescu și parte din ofițerii comandamentului în mijlocul săliștenilor.
116
În ascultarea Imnului Regal.
Ofițerul american Curtice,

împreună cu parte din ofițerii comandamentului, bând în cinstea săliștenilor.
117
Generalul Traian Moșoiu vorbind cu Edward Madge.
Ofițerul american Curtice, vorbind cu un copil.

118
Generalul Traian Moșoiu, Comandantul Trupelor din Transilvania
și Șeful său de Stat Major - generalul Ștefan Panaitescu vorbind cu Edward Madge.
Aceiași plecând de la Școală.

119
Anglia și Cauza Română.
„Patria”, Sibiu, anul I, nr. 45, 9 aprilie 1919, p. 1.
(Biblioteca Județeană ASTRA Sibiu)
120
Buna Vestire a oaspeților englezi.
121
Vizita Alteței Sale Regale,
Prințul Moștenitor Carol (11 aprilie 1919)
122
Vizita Alteței Sale Regale,
Prințul Moștenitor Carol (11 aprilie 1919)
„Să trăiască dinastia

şi să înflorească în veci iubita noastră Patrie română
în deplinătatea şi întregimea ei firească!”
Dr. Ioan Lupaș
La începutul lunii aprilie 1919, la patru luni de la Marea

Adunare Națională de la Alba Iulia, Familia Regală a României
efectua prima vizită oficială în Transilvania, prin Moștenitorul
tronului - Alteța Sa Regală Principele Carol.
A fost un moment deosebit de important pentru românii
ardeleni care i-au organizat primiri triumfale în toate localitățile
cuprinse pe agenda vizitei .
„De mai multe zile Principele Moștenitor A[lteța] S[a]
R[egală] Prințul Moștenitor Carol se află în Ardeal, unde întâmpină
o primire din cele mai călduroase și pline de entuziasm din partea
fraților noștri. Prin această călătorie așa de mult dorită de ardeleni
și care se poate numi triumfală. Prințul Carol a afirmat, după cum
spunea N[icolae] Iorga că „acolo suntem și că acolo rămânem, chiar
dacă numai singurele energii ale neamului românesc ar sta în
sprijinul unui drept sfânt” 1
Vizita a avut loc concomitent cu vizita Reginei Maria din
Franţa şi Marea Britanie, vizită ce a avut scopul susținerii cauze ţării
noastre la Conferinţa de Pace de la Paris.
Cu puțin timp înainte, pe data de 21 martie 1919, a fost
proclamată Republica Ungară a Sfaturilor, primul stat comunist din
Europa, constituit după Revoluția din Octombrie 1917 din Rusia.
1
Vasile Bianu, Însemnări din Răsboiul României Mari. Tomul 2 - Dela Pacea din București,
24 April / 7 Maiu 1918, până la Încoronarea Regelui Tuturor Românilor din Alba Iulia, 15 Oct.
1922, p. 234.
123
Liderul socialist Sándor Garbai deținea, în același timp, funcția de
președinte și pe cea de prim-ministru. Orientarea externă a noului
regim maghiar era clară, având în vedere că în funcția de comisar al
afacerilor externe a fost numit Béla Kun. Deși a ocupat numai postul
de comisar al afacerilor externe pe toată perioada existenței statului
comunist maghiar (21 martie - 1 august 1919), Béla Kun a fost
liderul de facto al regimului.
Am putut reconstitui atmosfera, traseul, primirile, cuvântările,
anumite detalii și chiar amănunte ale vizitei în presa vremii, în
publicații precum „Telegraful Român”, „Patria”, „Foaia Poporului”,
Gazeta Poporului” și „Renașterea Română” din Sibiu, „Unirea
Poporului” din Blaj, în Raportul general al oficiului protopopesc
ortodox-român cătră Sinodul protopopesc ordinar convocat pe ziua
de 30 august 1919 cât și în lucrarea lui Vasile Bianu, „Însemnări
din Răsboiul României Mari. Tomul 2 - Dela Pacea din București,
24 April / 7 Maiu 1918, până la Încoronarea Regelui Tuturor
Românilor din Alba Iulia, 15 Oct. 1922, apărută în 1926 la Cluj.
Pentru a putea reda entuziasmul cu care a fost primit Prințul
Moștenitor în Ardeal, voi reda două pasaje semnificative din presa
vremii, regăsite în „Patria”, cu ocazia primirii din Sibiu și în „Unirea
Poporului” cu ocazia primirii din Blaj.
„Bine-ai venit, Alteță!
Pe pământul Țării Tale ai pus piciorul, în mijlocul poporului

Tău ai venit. E aceeași glie udată cu sângele și lacrimile neamului
nostru ca și cea de dincolo de Carpați, e același popor pe care l-au
cunoscut în copiii lui, în soldații lui, în cărturarii lui, în blânda și
dreapta lui țărănime, pe care ai îndrăgit-o atât de mult, simțind
înalta nobleță a sufletului său.
Cerul către care s-au ridicat rugăciunile și nădejdile noastre,
și sub care treci acum, e acelaș cer către care Ți-ai înălțat luminile
albastre de atâtea ori în lungul și gloriosul calvar al fraților de
peste Carpați. Pentru aceea nu numai poporul îți spune Bine ai
venit...
124
Noi, cu pământul și cu cerul nostru, Te-am așteptat de mult.
De veacuri lungi așteptăm un fecior de Craiu, o odraslă de Domn
român, să calce pe pământul nostru pentruca să-i putem închina
inimile noastre, și întreaga noastră virtute, pentru a-l slugi și a-l
apăra, pentru a nu lega destinul pentru totdeauna de El.
Soarta Ți-a hărăzit, Alteță Regală, să fi Tu acest Făt frumos al
basmelor noastre, întâiul Moștenitor al României întregite între
vechile-i hotare traco-romane.
În adâncă umilință mulțumim Proniei cerești, că ne-a
învrednicit să ajungem acest ceas binecuvântat al Istoriei noastre,
după atâtea veacuri grele de robie.
Cu nesfârșită și duioasă dragoste Îți spunem: Bine-ai venit! În
venirea Ta la noi vedem atenția înaltă de care ne învrednicește
M[ajestatea] S[a] Regele Ferdinand, gloriosul, bunul și dreptul
Stăpân al Neamului românesc; vedem dovadă nouă de gingașa
purtare de grije a măritei noastre Împărătese; vedem legătura
dragostei ce Te-a făcut una cu poporul nostru.
Ai venit cu siguranța celui ce intră în mijlocul fraților săi. Și
pentru nimic nu-Ți suntem mai mulțumitori decât pentru acest
simțământ de siguranță.
Credem să fim vrednici de el. Ardealul e o cetate de stânci, iar
sufletul ardelenesc va fi totdeauna o cetate a Dinastiei, care a stat
în fruntea luptelor pentru desrobirea noastră, iubindu-ne înainte de
a ne cunoaște, jertfind totul pentru mântuirea noastră.
Ai presimțit adânca venerație de care e înconjurată la noi
Dinastia română, și dorința arzătoare de-a ne putea apropia de Ea.
Și, când M[ajestatea] Sa Regele veghează neadurmit la
așezarea definitivă a valurilor războiului ce nu s-au potolit încă
deplin; când M[ajestatea] Sa Regina cu mâna fină oprește din
balansare cumpăna prezentului, Tu care reprezinți viitorul, ai venit
între aceia cari, liberi prin hotărârea lor și prin glorioasa armată
română, se străduesc să pună bază organizării din care va porni
viitorul nostru.
125
Ai venit să-Ți vezi oștile cele vii, strașnica armată română,
care stă mereu de veghe și gata la poruncă, și armata cea nouă
ardelenească, mândră, fericită că-Ți va putea da onorurile militare.
Dar, de bună seamă Te-au chemat și oștile Țării românești
îngropate în pământul nostru.
Moștenitorul României știe bine, că cei cari i-au deschis mai
întâi drumul Lui de azi, sunt eroii căzuți în luptele pentru desrobire.
Ei știau, că nu așteaptă în zadar în mormintele lor.
Și, alăturea de ei, vor simți și frații noștri încă subjugați, că
România e aproape, și că desrobirea lor nu va mai putea întârzia.
Azi un singur glas răsună dincolo de Carpați.
Trăiască M[ajestatea] Sa Regele nostru Ferdinand !
Trăiască M[ajestatea] Sa Regina Maria !
Trăiască A[teța] Sa Regală Principele Carol, moștenitorul
tronului.” 2
„Ca un Făt frumos din poveste, prinţul Carol al României a
trecut Carpaţii şi a sosit pe pământul Ardealului dezrobit. Vine de
la răsărit de soare, în haina de fală a eroilor dela Mărăşti şi
Mărăşeşti, ca să ne vadă şi să ne îmbrăţişeze la pieptul său
clocotitor de celea mai aprinse simţeminte româneşti. Feciorul de
crai al inimilornoastre, Alteţa Sa regală a ţinut să se avânte cel
dintâi peste culmile plecate ale munţilor de veche graniţă, ca din
bogăţia sufletului său mare să reverse strălucire peste plaiurile
scăpate din jugul de asuprire ungurească. E Făt frumosul neamului
nostru, icoana care ne umple de cea mai caldă şi mai fericitoare
mândrie naţională. E fiul brav al Regelui românesc; chip visat cu
atâta duioşie de moşii şi părinţii noştri, cari au murit obidiţi de
dorul după asemenea chip de stăpânire românească.
Bine-ai venit mărit Fecior de Crai, Ura!
Trăiască Alteţa Sa Prinţul iubit al naţiei Noastre!
Trăiască România Mare! ” 3
2
Bine-ai venit, Alteță!, în „Patria”, Sibiu, anul I, nr. 45, 9 aprilie 1919, p. 1.
3
Prințul Carol la noi, în „Unirea Poporului”, Blaj, anul XXIX, nr. 75, 10 aprilie 1919,
p. 2.
126
Vizita oficială a Prințului Moștenitor Carol a cuprins sau
traversat, oficial, următoarele localități: Brașov (7 aprilie), Făgaraș
(8 aprilie), Sibiu (8 și 9 aprile 1919), Orlat, Miercurea Sibiului,
Rahău, Sebeș, Lancrăm, Oarda, Podul Mureșului, Alba Iulia,
Sântimbru, Mihalț, Cristei, Crăciunel (10 aprilie), Blaj (10 și 11
aprilie), Vințu de Jos, Orăștie, Săliște, Orlat, Sibiu (11 aprilie), apoi
plecarea din Sibiu prin Brașov spre București (12 aprilie).
În data de 11 aprilie pe agenda oficială a vizitei era cuprinsă,
după Săliște, localitatea Rășinari, a mormântului Mitropolitului
Andrei Șaguna, însă datorită unei defecțiuni de automobil, vizitarea
localității nu s-a mai putut realiza. 4
Ca și detalii tehnice s-a călătorit cu trenul pe ruta București -
Brasov - Făgăraș - Sibiu, cu automobilul pe Traseul Sibiu - Orlat -
Miercurea Sibiului - Răhău - Sebeș - Lancrăm - Oarda - Podul
Mureșului - Alba Iulia - Sântimbru - Mihalț - Cristei - Crăciunel -
Blaj - Vințu de Jos - Orăștie - Săliște - Sibiu și din nou cu trenul, pe
ruta Sibiu - Brașov - București.
În ziua de 11 aprilie, la ora 2 ⅟2, Alteța Sa Regală Principele
Carol a părăsit Orăștia. 5
Drumul de la Orăștie până la Săliște și de aci până la Sibiu a
fost ca peste tot locul un drum printre români insuflețiți și dornici
de a vedea pe Prințul Carol.
Din cauza unei defecțiuni la automobil, sosirea la Săliște s-a
putut face numai la ora 6. 6
4
Sosirea Principelui Carol la Sibiu, în „Patria”, Sibiu, anul I, nr. 45, 9 aprilie 1919, p. 3; Prințul
Carol la noi, în „Unirea Poporului”, Blaj, anul XXIX, nr. 75, 10 aprilie 1919, p. 2, Principele
Carol în Ardeal, în „Telegraful Român”, Sibiu, anul LXVII, nr. 36, 12 aprilie 1919 p. 2; Prințul
moștenitor român în Ardeal. Drumul de triumf - Primirile - Plecarea, în „Telegraful Român”,
Sibiu, anul LXVII, nr. 37, 15 aprilie 1919, p. 2.
5
Prințul moștenitor român în Ardeal. Drumul de triumf - Primirile - Plecarea, în „Telegraful
Român”, Sibiu, anul LXVII, nr. 37, 15 aprilie 1919, p. 2.
6
127
Din cauza unei întârzieri, Moștenitorul nu a putut rămânea
mult în Săliște, deși cum a spus, îi pare foarte rău, că nu poate
rămânea mai mult în cel mai neaoș sat românesc. 7
Primirea săliștenilor a fost una din cele mai călduroase. 8
„S[e]ara la ora 6 a sosit la Săliște, unde primirea a fost tot așa
de entuziastă și înălțătoare. A vorbit primarul, apoi protopopul Dr.
Lupaș, care a arătat importanța culturală a acestei comune curat
românești. Prințul a mulțumit emoționat și după aceea a vizitat
biserica și școala, fiind întâmpinat pretutindeni cu ovațiuni
entuziaste.” 9
Detalii din vizitei Alteței Sale Regale Principele Moștenitor
Carol la Săliște sunt redate în ediția din 19 aprilie 1919 a ziarului
„Telegraful Român”, astfel:
„Poate niciodată nu ni s-a dat nouă, săliştenilor şi
mărginenilor, o mai înaltă cinste şi atenţie ca acum cu venirea
A[lteței] S[ale] Regele a Principelui Carol în mijlocul nostru.
Deşi încunoştinţaţi numai în presară târzie, s-a făcut totul ca
primirea să fie cu adevărat princială.
Străzile, casele, porţile triumfale erau numai verdeaţă şi flori,
steaguri, covoare şi ţesături, bătute în pitoreşti motive româneşti.
Popor din întreg jurul. Emoţiunea şi însufleţirea de neatins. La
intrare în piaţă, făcându-se drum prin mijlocul unui cordon format
din tineretul şcolar, a fost acoperit de o ploaie de bucheţele, ce se
desprindeau, pe lângă strigăte de „Ura” şi „Să trăiască”, din
mânuţele nevinovate ale copilaşilor.
Automobilul mergea pe flori. Această ploaie de flori se
înteţeşte, când urcă tribuna triumfală.
Primarul Săliştei, Nicolae Jurca, ţăran curajos şi luminat, îl
bineventează în cuvinte scurte şi pline de flacăra iubirii curate şi-a
credinţei adevărate. Mulţumeşte în numele poporului din adâncul
7
Prințul moștenitor Carol în Ardeal, în „Foaia Poporului”, Sibiu, anul XXVII, nr. 15, 20 aprilie
1919, p. 3.
8
9
Vasile Bianu, op. cit., p. 237.
128
sufletului, pentru cinstea înaltă de care s-a împărtăşit acest ţinut şi
care îi zice din toata inima: Bine ai venit!
A[lteța] S[a] R[egală] dând mână vorbitorului mulțumește
pentru ovațiile călduroase de care se vede împărtășit. Adaogă, că nu
putea să treacă pe lângă această comună curat românească, despre
care i s-a spus atâtea lucruri frumoase, ca să nu o vadă.
Corul cântă: „Imnul” și „Eroi au fost, eroi”.
Frumos, ca totdeauna, vorbește părintele protopop Dr. I[oan]
Lupaș. Reîmprospătează sărbătorile comemorative de la Putna, ale
anului 1904 aranjate în memoria binecuvântată a marelui Voevod
Ştefan cel Mare. Cum atunci, la mormântul Lui, s-a aprins ca de-
atâtea ori candela credinţei şi a nădejdii, a unui mare izbăvitor, ce
mai curând sau mai târziu va trebui să vină, să ne desrobească şi să
ne mântuiască de jugul străin. În legătură aminteşte versurile din
minunata poezie de O[ctavian] Goga, întitulată „De la noi”, care ca
o rugăciune se îndreaptă cătră „arhanghelul bătrân”, ce-şi doarme
somnul în „marmora rece” a mormântului dela Putna:
„Acolo dormi şi tu, Arhanghel bătrân,
Tu Ştefane, sfânt Voevoade,
Ce-ai scris strălucirea norodului tău
Cu sânge duşman de noroade…
Potopul să treacă şi plaiuri şi munte
Să spele oţelele tale
Atunci, când în soare din nou străluci-vor
De sus din a ta՚mpărăţie:
Crai tânăr, crai mândru, crai nou să le՚ncingă,
Trimite, rugămu-ne ţie!”
Continuă spunând, că nădejdile de veacuri, ruga poetului, s-a
împlinit. În persoana Alteţei Tale, s-a trimis neamului românesc
Crai tânăr, crai mândru, crai nou, care încingând sabia în decursul
răsboiului european, deşi raportul Ţării româneşti faţă de duşmanii
săi, a fost al lui David faţă de Goliat, te-ai arătat vrednic urmaş al
lui Ştefan cel Mare şi Mihai Viteazul.
129
Stăruie apoi asupra importanţei culturale şi industriale, cu care
au contribuit locuitorii Săliştei şi ai satelor mărginaşe în dezvoltarea
şi propăşirea culturală-comercială şi industrială a României. Că nu
e oraş în care să nu fie aşezate mai multe familii din această margine.
Promite, că dacă ardelenii, au stăruit în trecut, cu atât mai mult se
vor năzui astăzi să aşeze desvoltarea şi propăşirea României-Mari
pe temeliile cele mai puternice, cari nu vor putea fi altele, decât:
Religia şi Patria, Altarul şi Tronul. Cuvintele, de „Să trăiască”,
sânt întărite de mii de glasuri, la adresa Regelui şi Reginei, a
Prinţului Carol şi a României Mari.
Strângând mâinile părintelui Lupaş, prinţul îi mulţumeşte cu
căldură. 10
Principele a răspuns mișcat, că nu putea să treacă peste vestita
comună, fără s-o vadă ca pe una unde se păstrează cu sfințenie
obiceiurile din vechime. 11
În acoardele puternice ale cântării „Trompetele răsună”,
vizitează biserica şi şcoala.
Elevii clasei a V şi-a VI, cântă şi „recitează câteva poezii
potrivite.
A[lteța] S[a] R[egală] a fost însoţit de preşedintele Consiliului
Dirigent, d[omnu] [Iuliu] Maniu, de miniştrii [Aurel] Vlad şi
[Victor] Bontescu, de generalul [Ioan] Boeriu şi de alte înalte
persoane, militare şi civile.
Bătrânii cu lacrămi în ochi mulţămeau lui Dumnezeu, că au
ajuns să vadă ceeace nu le mai venea a crede, o singură ţară
românească mare, pe principele şi viitorul rege de mâne …” 12
Consider că este oportun să redau, integral, cuvântul de
întâmpinare a Prințului Moștenitor Carol, rostit la Săliște de
Părintele Protopop Dr. Ioan Lupaș.
10
Din Săliște - Englezii la noi - Prințul nostru Carol - , în „Telegraful Român”, Sibiu, anul
LXVII, nr. 38, 19 aprilie 1919, p. 5.
11
12
Din Săliște - Englezii la noi - Prințul nostru Carol - , în „Telegraful Român”, Sibiu, anul
LXVII, nr. 38, 19 aprilie 1919, p. 5.
130
„Crai tânăr, Crai mândru, Crai nou
Cuvânt rostit în Sălişte, la 11 Aprilie 1919
Alteţa Voastră Regală !
La 1904, când în sufletul tuturor românilor s-a aprins candela

glorioaselor amintiri din timpul lui Ştefan cel Mare şi Sfânt,
rugăciunea Ardealului nostru s-a îndreptat spre mormântul şi
altarul mănăstirii Putna. Această rugăciune a fost tălmăcită prin
cuvintele lui Octavian Goga „cântăreţul pătimirii”, care scria
atunci în poezia „De la noi”:
„Acolo dormi şi tu, arhanghel bătrân,

Tu Ştefan, Sfânt Voevoade
Ce-ai scris strălucirea norodului tău,
Cu sânge duşman de noroade,
De sfânta ta dreaptă, de spada ta sfântă
Spun toate poveştile slovei,
Să nu se ՚nfioare de numele tău
Nu-i frunză în codrii Moldovei …
....................................................................
Am vrea să purcedem cu jertfele laudei
Dar n՚avem nimic la casă
Măria Ta ! – Toate străinii le duc
Şi numai cu lacrimi ne lasă.
Dar spunem cu toţii nevestelor noastre

Să plângă cu lacrimi de jale
Potopul să treacă şi plaiuri şi munte
Să spele oţelele tale.
Atunci, când în soare din nou străluci-vor,
De sus din a ta ՚mpărăţie:
Crai tânăr, crai mândru, crai nou să le ՚ncingă,
Trimite, rugămu-ne ţie!”
131
Rugăciunea aceasta rostită în numele şi din inima tuturor
Românilor, chinuiţi în jugul robiei de veacuri, a fost ascultată şi
împlinită de milostivul Dumnezeu în zilele noastre. Viforul
răsboiului, potopul de sânge şi de lacrimi, a trecut în adevăr şi
plaiuri şi munte, făcând să strălucească din nou slăvitele oţele
încinse de tânărul, mândrul şi noul Crai, care păşi ca un desrobitor
în fruntea glorioasei armate române într՚o luptă asemănătoare cu
cea purtată de David împotriva lui Goliat.
Înainte cu câţiva ani a pătruns până la noi vestea, că Alteţa Ta
ai îngenuncheat şi Te-ai rugat cucernic înaintea mormântului de la
Putna. De sigur rugăciunea Alteţei Tale a exprimat ca şi cea
cuprinsă în versurile de la 1904, oftarea milioanelor de Români,
cari aşteptau de veacuri ziua dreptăţii, ziua desrobirei şi a libertăţii
naţionale.
Atotputernicul Dumnezeu a împlinit rugăciunea Alteţei Tale şi
rugăciunea noastră a tuturor. Dovadă că ea isvorîse din inimi
curate şi smerite, din credinţă dreaptă, neşovăitoare.
Mulţămita noastră pentru această bunătate şi milostivire a
Tatălui Ceresc este nespus de mare în ziua aceasta, când poporul
nostru dreptcredincios vede în persoana Alteţei Tale Regale pe
craiul cel tânăr, atât de mult dorit în taina gândurilor şi
aspiraţiunilor sale sfinte.
Cu acest prilej îngăduiţi Alteţă, să vă împărtăşească prin
rostul meu, că în trecutul de urgie s-a silit să-şi apere cu neclintită
statornicie comorile vieţii sufleteşti: credinţa, limba, cultura şi
datinele.
Lupta aceasta de apărare i-a cerut adeseori grele jertfe
muceniceşti. Le-a dat în credinţa şi nădejdea neclintită, care nu se
sperie de nici un sacrificiu, fiindcă ştia că dreptatea, oricât de mult
ar întârzia uneori, este totuşi sigură, precum sigură este existenţa
lui Dumnezeu cel veşnic. Dar a ştiut în trecut poporul acesta să-şi
îndeplinească şi o datorie naţională faţă de fraţii din Vechiul Regat
şi chiar faţă de cei din Basarabia.
132
Pentru episcopia Buzăului a dat poporul nostru din această
comună, în persoana lui Dionisie Romano, pe unul dintre cei mai
harnici şi mai luminaţi ierarhi ai bisericii române de dincolo de
munţi. Iar în cuprinsul Vechiului Regat vor fi puţine târguri şi oraşe,
în cari să nu se fi aşezat numeroşi credincioşi de ai noştri din satul
acesta şi din satele învecinate, contribuind pretutindeni la
naţionalizarea industriei şi comerţului, ducând cu ei şi răspândind
în cercuri largi spiritual de tradiţională bunăcuviinţă, de ordine şi
chiverniseală înţeleaptă întru toate.
Iar ciobanii din „Marginea” aceasta, trecând cu turmele lor
în Basarabia, duceau cu ei dăsagi plini de calendare şi cărţi de
rugăciuni. Am simţit adâncă mângăiere aflând că un deputat
basarabean din “Sfatul Ţării” a scris cu recunoştinţă despre
meritul ciobanilor ardeleni de-a fi răspândit în Basarabia cărţi
româneşti, şi în timpurile cele mai grele. Spre această lucrare de
progres cultural i-a îndemnat biserica noastră şi fiica ei, şcoala
care funcţionează aici în Sălişte de la anul 1616 sub aripile
ocrotitoare ale sfintei noastre biserici ortodoxe române.
Pe ceice ne-a învrednicit milostivul Dumnezeu a sta acum în
serviciul bisericei şi şcoalei noastre de aici, având o însemnată
parte de răspundere pentru conducerea acestui popor curat
orthodox, ne calcă datoria nu numai să urmăm bunele tradiţii de
cultură ale ortodoxiei şi naţionalităţii noastre, dar să şi căutăm
mijloacele potrivite cu cerinţele vremii şi cu necesităţile naţionale
ale Patriei române întregite, spre a spori potenţa culturală a
acestor instituţii sfinte, ca ele să poată trezi la viaţă nouă şi
glorioasă toate comorile sufleteşti ale neamului nostru.
Vă rog, Alteţă Regală, să binevoiţi a împărtăşi M[ajestății]
Sale, Preaînălţatului nostru Rege Ferdinand şi M[ajestății] Sale
Regina Maria, că din toate puterile sufletului nostru vom năzui, în
orice împrejurări, ca Biserica şi Patria, Altarul şi Tronul să fie
temeliile sfinte pentru educaţia naţională a poporului nostru
dreptcredincios. Şi să le spuneţi, că poporul acesta doreşte să-şi
poată desfăta cât mai curând privirea de prealuminatele feţe ale
133
MM. Lor, după cum îşi desfătează astăzi sufletul de înalta prezenţă
a Alteţii Tale Regale, întâmpinându-Te cu stâlpările înverzite ale
acestei minunate primăveri, pe cari Te rugăm să le consideri ca pe
nişte adevărate stâlpări ale credinţii, ale iubirii şi ale
devotamentului nostru neţărmurit atât faţă de Alteţa Ta Regală, cât
şi faţă de întreagă dinastia română.
Să trăiască M[ajestatea] Sa Regele Ferdinand!
Să trăiască M[ajestatea] Sa Regina Maria!
Să trăiască tânărul şi mândrul nostru Crai, A[lteța] Sa
Principele Carol!
Să trăiască dinastia şi să înflorească în veci iubita noastră
Patrie română în deplinătatea şi întregimea ei firească!” 13
La scurt timp după încheierea vizitei Prințului Moștenitor
Carol în Transilvania Regele Ferdinand îî scria, cu ocazia Sfintelor
Sărbători Pascale, lui Iuliu Maniu, Președintele Consiliului
Dirigent, următoarea telegramă, ca răspuns la felicitările adresate
Majestății Sale Regelui și Familiei Regale:
„Din adâncul sufletului vă zic Adevărat a Înviat! mulțumindu-
vă pentru urările de Sfintele Sărbători, ce-mi aduceți cu atâta
căldură.
Sunt fericit că trupele mele au putut aduce prin înaintarea lor
cel mai frumos dar de Paști: liniște și ordine în multe sate, atât de
greu încercate.
Fiul meu s-a întors din Ardeal cu amintiri neuitate.
Din partea Mea mulțumesc din inimă tuturor pentru frumoasa
și călduroasa primire ce I s-a făcut. A fost foarte mulțumit de
frumoasa ținută a regimentelor noi formate, care prin conlucrarea
cu vechile regimente din Regat vor făuri un inel din oțel în lanțul
Unirei.
Vă urez la toți Sărbători fericite! Ferdinand” 14
13
Ioan Lupaș, Crai tânăr, Crai mândru, Crai nou. Cuvânt rostit în Sălişte, la 11 Aprilie 1919”,
în Paralelism Istoric, p. 115-119.
14
În urma călătoriei A. S. Principelui Carol. O telegramă a M.S. Regele, în „Renașterea
Română”, Sibiu, anul I, nr. 80, 26 aprilie 1919, p. 1.
134
Alteța Sa Regală, Prințul Moștenitor Carol.
135
Ministrul Maniu pronunțând discursul de bunăsosire,
Alteței Sale Regale, Prințul Moștenitor Carol.
Peronul gării din Sibiu, 8 aprilie 1919.
Alteța Sa Regală, Prințul Moștenitor Carol,

trecând în revistă compania de onoarea a Regimentului 7 Prahova. Sibiu, 8 aprilie 1919.
136
Alteța Sa Regală, Prințul Moștenitor Carol
însoțit de Ministrul Maniu, în drum spre Catedrală. Sibiu, 8 aprilie 1919.
Generalul Traian Moșoiu vorbind cu Alteța Sa Regală, Prințul Moștenitor Carol.

137
Prințul moștenitor român în Ardeal. Drumul de triumf - Primirile - Plecarea.
„Telegraful Român”, Sibiu, anul LXVII, nr. 37, 15 aprilie 1919, p. 2.
138
Din Săliște - Englezii la noi - Prințul nostru Carol.
„Telegraful Român”, Sibiu, anul LXVII, nr. 38, 19 aprilie 1919, p. 5.
139
Vizita ziariștilor
francezi, italieni, englezi și americani
(27 aprilie 1919)
140
Vizita ziariștilor francezi, italieni,
britanici și americani (27 aprilie 1919)
„Am dansat în piață într-un chioșc amenajat în acest scop [...]

am fost iniţiati în dificultățile fermecătoarelor dansuri naționale
ale acestui mic colț de munte”
La Transylvanie Libérée, în „Le Miroir”, Paris, anul IX, nr. 289, 8 iunie 1919
La scurt timp după vizita Alteței Sale Regale - Prințul

Moștenitor Carol, Săliștea a găzduit o nouă vizită importantă pentru
Transilvania cât și pentru imaginea României peste hotare, aceea a
ziariștilor aliați francezi, britanici, italieni și americani, o vizită care
va genera ecouri în străinătate, în Europa civilizată și în Statele
Unite, putând fi redate, de la fața locului, realitățile din Transilvania
proaspăt unită cu Regatul României.
Vizita jurnaliștilor din Țările Antantei a avut loc pe fondul
confruntărilor militare dar și diplomatice între Regatul României și
Republica Sovietică Ungară (Republica Ungară a Sfaturilor).
Informații despre vizita acestora regăsim în ziarele sibiene
„Foaia Poporului”, „Telegraful Român”, „Renașterea Român” și în
„Unirea Poporului” din Blaj.
Aflăm din „Foaia Poporului”, ediția din 4 mai 1919 că
delegația jurnaliștilor a sosit la Sibiu pe data 25 aprilie 1919 și faptul
că „a ajuns aici să cunoască starea economică, financiară și politică
a poporului român din Transilvania” 1
Ediția din data de 1 mai 1919 a ziarului „Unirea Poporului”
din Blaj, aduce, de asemenea, informații despre vizita și scopul
vizitei ziariștilor aliați [francezi, englezi, italieni și americani în
Transilvania.
„În săptămâna trecută au sosit la Sibiu mai mulţi gazetari din
1
Delegația ziariștilor aliați la Sibiu, în „Foaia Poporului”, Sibiu, anul XXVII, nr. 17, 4 mai 1919,
p. 3.
141
Franţa, Anglia, Italia şi America, veniţi să vadă cu ochii stările dela
noi şi să poată scrie adevărul curat faţă cu multele minciuni pe cari
le-au răspândit ungurii prin lume.” 2
Din delegație au făcut parte următoarele persoane: Dr. Antoine
Magnan, director la Ecole [Pratique] des Hautes Etudes din Paris,
pentru ziarul francez „Le Petit Parisien”; Emile Henriot, redactor la
„Le Temps”; Dr. Ernesto Vercesi, corespondent pentru „Secolo”,
„Giornale dʼItalia”, „Corriere dʼItalia” și pentru „La Nation Belge”;
Lloyd Allen de la Sindicatul de Presă „Union” din Statele Unite și
Becot, redactor la Agenția „Rado”. 3
În seara sosirii la Sibiu, Biroul Presei, condus de Dr. Silviu
Dragomir, a organizat „o masă strălucită în onoarea distinșilor
oaspeți”, la care au luat parte, printre alții, Dr. Aurel Vlad,
Responsabil al Resortului de Finanțe al Consiliului Dirigent, care
i-a ținut locul lui Iuliu Maniu, care lipsea din Sibiu, Președintele
Asociațiunii Andrei Bârseanu, Dr. Nicolae Bălan, Secretarii
Generali ai Consiliului Dirigent Ioan Lapedatu, Constantin Missici,
Dr. Borcea, Dr. Ioan Lupaș, Dr. Onisifor Ghibu. Remarcăm faptul
că ultimele două personalități erau sălișteni.
„Gazetarii au fost conduşi de d[omnul] George Moroianu
[secretar general al afacerilor externe pe lângă Preşedinţia
Consiliului Dirigent], însuşi un gazetar al nostru la Paris
[reprezentant al ziarului „LʼEcho de Paris” și al Agenției „United
Press”]. În cinstea gazetarilor s-a dat o cină în [H]otelul Unicum, la
care au luat parte trimişii gazetelor române din Sibiiu şi alţi fruntaşi
ai noştri.
A vorbit d[omnul] Dr. Silviu Dragomir la care a răspuns
francezul Magnan, care a zis: Închin în numele Franţei pentru
România, de vreme ce Ardealul el însuşi este astăzi România şi
Păr[intele] Protopop Dr. Ioan Lupaş din Sălişte.” 4
2
Oaspeți aleși, în „Unirea Poporului”, Blaj, anul XXIX, nr. 89, 1 mai 1919, p. 6.
3
Delegația ziariștilor aliați la Sibiu, în „Foaia Poporului”, Sibiu, anul XXVII, nr. 17, 4 mai 1919,
p. 3.
4
142
Consider important a reda cuvântarea, în limba latină și
traducerea acesteia, ținută de Părintele Protopop Ioan Lupaș, cu
ocazia mesei festive, cuvântare regăsită în ediția din 19 mai 1919 a
ziarului „Telegraful Român”:
„Illustrissimi Domini et Dilectissimi Fratres nostri!
Acerbus est dolor animarum nostrarum nulam preteritis

temporibus occasionem habuisse ad pulcherrimam linguam
gallicam discendam. Plurimi enim nostrae iuventutis anni in
discendo linguae hungaricae, germanicae, partim etiam graecae et
latinae peracti sunt. Et circumstantia humillimae vitae provincialis
et inviationes publicae nostrae educationis intra et extra muros
scholarum tales fuerunt et adhuc sunt, ut paucissimis iuvenibus et
viris nationis nostrae rumenicae Transilvaniam incolentis longiora
per terram Gallorum, vel Italorum, vel Britannorum itinera haud
permittere possint. Quam ob rem rogamus vos, dilectissimi nostri
frates et repraesentantes celeberrimarum nationum, ut novis
indulgere velitis latino sermone, - itaque lingua communium
nostrorum avorum expressionem dare summo gaudio, quod animas
nostras hac occasione, cum vos illustrimos maiores fratres nostros
hic Cibinii, in hac Consilii nostri dirigentis capitali quasi urbe,
cordialiter salutare possimus, adimplet.
Dilectissimus amicus meus Silvius Dr. Dragomir, qui ante me
locutus, magnum ephemeridum esse potestatem dixit. Cui assertioni
addere permissum erit hanc potestatem ephemeridum multo
maiorem esse potestate armorum, quod etiam hoc nondum
praeteritum bellum omnibus intelligentibus hominibus plenariter
demonstraverit.
Fiat haec occasio diutissime exspectatum et desideratum
initium unius frequentioris contactus inter scriptores ephemeridum
nostrarum, Rumenorum Transilvaniam incolentium, et inter
scriptores scriptores ephemeridum gallicarum, italicarum nec non
britannicarum.
143
Vivant maiores nationis nostrae sorores etenim:
generosissima natio gallica et celeberrima natio italica! Vivat etiam
illustrissima natio britannica! Vivant omnes illarum filii, qui pro
gloria latinitatis et humanitatis non tantum cum occidente ferro
armorum, quantum cum flamma vivificante scientiarum, artium et
litterarum reluctantur.
Vivant, crescant, floreant in aeternum!
Traducerea românească este aceasta:
Preacinstiților Domni și Mult Iubiților Frați!
Este acerbă durerea inimilor noastre de a nu fi avut în

timpurile trecute ocasiune să învățăm prea frumoasa limbă
franceză. Căci cei mai mulți ani ai tinerețelor noastre s-au scurs
întru învățarea limbii ungurești și nemțești și în parte a celei
grecești și latinești. Atât împrejurările smeritei noastre vieți
provinciale, cât și îndrumările educațiunii noastre publice între și
în afară de pereții școalelor au fost și mai sânt încă și în timpul de
față de așa, încât și în timpul de față de așa, încât la prea puțini
tineri și bărbați ai națiunii noastre române din Transilvania abia
pot permite călătorii mai îndelungate prin Franța, Italia sau Anglia.
De aceea vă rugăm, ca pe niște mult iubiți frați ai noștri și
representanți ai atât de vestitelor națiuni, să ne îngăduiți a exprima
în graiu latinesc, deci în limba străbunilor noștri comuni bucuria,
pe care o simt inimile noastre cu această ocasiune, putându-vă
saluta aici în Sibiu, în cetatea aceasta, care e oarecum capitala
Consiliului nostru dirigent.
Preaiubitul meu amic Dr. Silviu Dragomir, vorbind înainte de
mine, a spus, că este mare puterea ziarelor. La această aserțiune va
fi permis să adaug că această putere a ziarelor este cu mult mai
mare decât puterea armelor, ceea ce a dovedit deplin pentru toți
oamenii înțelegători și actualul răsboi.
144
Fie ocasiunea aceasta începutul de foarte mult timp așteptat și
dorit al unui contact mai viu între ziariștii noștri, ai românilor din
Transilvania, și între ziariștii francezi, italieni și englezi!
Să trăiască surorile mai mari ale națiunii noastre și adecă:
preageneroasa națiune franceză și preavestita națiune italiană.
Trăiască și ilustra națiune britanică! Trăiască toți fiii lor, cari
pentru gloria latinității și umanității luptă nu atât cu ferul ucigător
al armelor, ci mai mult cu flacăra dătătoare de viață a științelor,
artelor și literelor.
Să trăiască, să crească, să înflorească în veci!” 5
După domnul Dr. Ioan Lupaș a vorbit ca răspuns în frumoasa
limbă a lui Dante, Doctor [Ernesto] Vercesi. Discursul acesta a fost
acoperit de aplauzele tuturor fiind deplin înțeles de toți românii, cari
l-au ascultat.
Începem a trăi și noi zile mai bune, încep a ne cerceta frații
noștri din occidentul luminat. 6
Gazetarii Antantei urmau a cerceta, mai multe oraşe şi sate din
România Mare, mai cu osebire Bănatul. 7
Printre localitățile vizitate de către ziariștii aliați s-a numărat și
Săliștea, localitate pe care au vizitat-o pe data de 27 aprilie 1919.
În urma cercetărilor am descoperit, în presa franceză, două
articole realizate cu ocazia vizitei la Săliște a jurnaliștilor aliați.
Este vorba de articolele „Lettre de Transylvanie. Excursion
dans la campagne roumaine” [Scrisoare din Transilvania. Excursie
prin satele româneşti], autor Emile Henriot din „Le Temps” ediția
din 20 mai 1919 și „La Transilvanye Libérée,” [Transilvania
eliberată] apărut în „Le Miroir”, Paris, pe data de 8 iunie 1919.
Ambele articole redau fidel atmosfera de sărbătoare care a
cuprins, din nou, capitala Mărginimii Sibiului.
Sunt redate detalii ale portului tradițional românesc din
Mărginimea Sibiului. „Bărbații, bătrâni și tineri, poartă un fel de
5
Oaspeți iubiți, în „Telegraful Român”, Sibiu, anul LXVII, nr. 42, 1 mai 1919, p. 2.
6
Ibidem, p. 2.
7
145
tricot negru cu o margine în mare parte evazată, o vestă mică fără
mâneci neagră, foarte scurtă, deschisă pe o cămașă albă brodată cu
lână sau mătase în culori strălucitoare și un chimir din piele
policromată; cămașa cu mâneci mari şi bufante iese din chimir ca
un tutu scurtat; pantalonii strânși sunt făcuți din păr de capră, albi,
cu dungă neagră. Unii bătrâni înlocuiesc vesta cu o bundă din piele
întoarsă de oaie; pielea este împodobită cu împletituri și plase negre
pentru un efect mai atractiv. De obicei numele proprietarului este
brodat pe buzunarul drept al bundei. Pe buzunarul stâng este brodată
data la care a fost făcută. Cele mai vechi sunt cele mai frumoase.
Femeile poartă o eșarfă de mătase neagră, a cărei margine stă
fixată pe spate; un corset mic de catifea neagră, o cămașă brodată,
fustă albă și mare, cu o mie de pliuri drepte, și șorț dublu din mătase
sau lână neagră în față și în spate, și împodobit cu broderii.” 8
„Grația și costumul femeilor sunt farmecul aparte din Săliște.
Ele au trăsături uniforme și ochi catifelați, poarta o esarfă neagră de
mătase, care este precum voalul unei fecioare, și care cade peste
umerii lor; o vestă neagră de catifea lasă vederii un corsaj alb cu
broderii care continuă cu două mâneci mari și care ajung până la
coate. O fustă plisată albă care coboară până la gleznă este acoperită
în față și în spate de un fel de șorț negru de mătase și împodobită cu
broderii.
Bărbații poartă o pălărioară melon plată cu o panglică largă și
colorată și o vestă mică, neagră și scurtă și fără mâneci, care acoperă
parțial un fel de bluză strânsă pe talie cu un brâu mare, evazată la
poale precum un tutu, iar mânecile sunt până la încheietura mâinii
și au forma unei labe de elefant. Dimpotrivă, pantalonii sunt albi și
strânși pe corp.” 9
Sunt prezentate, dansurile tradiționale românești specifice
acestei zone Hora, Învârtita, Hațegana și chiar au dans de societate,
Romana.
8
Lettre de Transylvanie. Excursion dans la campagne roumaine, în „Le Temps”, Paris, anul
LIX, nr. 21135, 20 mai 1919, p. 2.
9
La Transylvanie Libérée, în „Le Miroir”, Paris, anul IX, nr. 289, 8 iunie 1919, p. 5-6.
146
Aflăm de asemenea faptul că ziariștii aliați au fost invitați să
participe în mod activ la manifestările organizate: „Am dansat în
piață într-un chioșc amenajat în acest scop. Ni s-a cerut să
participăm la aceste sărbători care amestecă toată tinerețea ambelor
sexe din aceste ţinuturi binevoitoare. În timp ce mica orchestră,
alcătuită dintr-o vioară, un flaut și un instrument bizar numit
tzambulum [țambal], se străduia cu o frenezie care depășește cu mult
jaz-band-ul nostru cel mai neobișnuit, am fost iniţiati în dificultățile
fermecătoarelor dansuri naționale ale acestui mic colț de munte.” 10
Ziarul „Renașterea Română” își informează cititorii faptul că
„Duminică [27 aprilie 1919], ziariștii aliați au vizitat frumoasa
Săliște, unde au rămas încântați de portul și de gospodăriile
românești de acolo.
La școala s-a aranjat cu acest prilej o frumoasă petrecere, care
a ținut din zori și până în zi.” 11
Același ziar anunță, în ediția din 8 mai 1919, faptul că s-a
primit pentru „Fondul jertfelor liniei demarcaționale” suma de 100
cor[oane] din venitul petrecerii aranjată la Săliște în onoarea
ziariștilor aliați,” 12
Consider că este interesan ,în finalul prezentării vizitei
gazetarilor Antantei, să redau, integral, textul celor două articole
„Lettre de Transylvanie. Excursion dans la campagne roumaine”,
autor Emile Henriot din „Le Temps” ediția din 20 mai 1919,
respectiv „La Transilvanye Libérée,” apărut în „Le Miroir”, Paris,
pe data de 8 iunie 1919, în limba franceză cât și transcrierea
acestuia, în limba română.
10
LIX, nr. 21135, 20 mai 1919, p. 2.
11
Informațiuni (prima știre), în „Renașterea Română”, Sibiu, anul I, nr. 83, 29 aprilie 1919, p. 2.
12
Informațiuni, în „Renașterea Română”, Sibiu, anul I, nr. 89, 8 mai 1919, p. 2.
147
„LETTRE DE LA TRANSYLVANIE.
EXCURSION DANS LA CAMPAGNE ROUMAINE
En attendant que nous arrivent de Bucarest les autorisations

nécessaires pour nous rendre dans le Banat, où nous désirons aller
voir les troupes françaises qui occupent cette région contestée, sur
le sort de laquelle l’accord ne semble pas encore fait, quelques amis
transylvains nous offrent d’aller visiter, à quelques trente kilomètres
de Sibiu, le vieux village roumain de Silistia. C’est une promenade
que l’on fait volontiers aux étrangers, pour leur donner une idée des
mœurs antiques du pays et du caractère simple et patriarcal de ses
habitants. Nous quittions donc Sibiu, y laissant errer, au hasard de
ses rues bien propres, bordées de maisons peintes de jaune et de
rose, la foule badaude des petites villes allemandes, ça et là
parsemée d’officiers tout neufs, de soldats usagés et de paysans en
costume national. Aussi bien, un après-midi à Sibiu en a vite fait
connaître tous les charmes: à part que c’est ici le siège du conseil
dirigeant de Transylvanie, quand on a fait le tour de la ville et admiré
sa propreté et ses promenades, il ne reste plus qu’à aller manger des
pâtisseries, en buvant du café au lait dans les conditorei. Nous
quittons donc la petite ville (au demeurant célèbre par ses vins, aussi
bons que les plus réputés crus de la Moselle et du Rhin), et, gagnant
la campagne voisine, nous nous dirigeons vers l’extrémité des
derniers contreforts des Carpathes, aux pieds desquels se trouve
Silistia.
Un petit détail amusant, du point de vue historique, et qui a
l’air de réjouir beaucoup nos amis roumains, c’est que nous
voyageons dans la propre automobile du feld-maréchal [Anton
Ludwig August] von Mackensen - une Fiat rapide et bien
suspendue, - abandonnée par ce héros dans sa fuite précipitée de
novembre dernier. Nous avons le regret de dire que, pour avoir
appartenu à un si haut personnage, notre voiture n’en a pas moins
148
crevé deux fois, ce qui nous a permis de prendre à loisir une vue
plus détaillée du pays et du paysage.
La plaine que s’étend aux environs de Sibiu est large et
richement cultivée. Elle étend ses vastes champs déjà pleins de
promesses jusqu’aux pieds lointains des Carpathes, dont la chaîne
immense, couverte de neige jusqu’au milieu de leur pentes, déroule
ses anneaux tourmentés jusqu’au delà de l’horizon. Les amateurs
d’impressions exotiques se tromperaient fort s’ils s’avisaient d’en
vouloir venir chercher ici. A part ces belles montagnes imposantes,
ce paysage balkanique ressemble à s’y méprendre à un paysage
d’Italie ou de France.
Seulement la faune en diffère légèrement: nous y avons vu de
redoutables buffles paître en liberté, et de la façon la plus paisible,
l’herbe abondante des prairies; des petits cochons, plus voisins du
sanglier que les nôtres, et tout recouverts d’une épaisse toison de
soie frisottée, retourner les champs de leur groin, et galoper de fort
jolis chevaux hongrois dans les pâturages qui bordaient la route. Les
quelques villages que nous traversâmes étaient propres et vastes.
Les maisons, peinturlurées de couleurs crues, de vert, de rose, ou
de la nuance exacte de ce bleu dont se servent nos ménagères pour
blanchir leur linge, n’ont qu’un étage, recouvert d’un toit tombant
très bas. Les paysans fumaient sur les pas des portes, et nous tiraient
poliment leur chapeau au passage; de même, les commères,
assemblées en rond, sur la chaussée même, se levaient, et nous
saluaient avec un joli geste de la main portée à la hauteur du visage.
Des petites filles nous jetèrent des branches de lilas. Et comme
c’était encore la semaine de Pâques, selon l’ancien usage, les plus
vieux paysans nous accueillaient avec la vieille formule de
politesse: „Christ est ressuscité!”, à laquelle, si l’on est soi-même
un homme bien élevé, on doit répondre par celle-ci: „Certainement,
il est resuscité!” Nous ne rapportons ces menus détails que parce
qu’ils nous semblent montrer plus exactement que ne feraient de
longues considérations ethniques le véritable caractère du paysan
roumain, si fortement attaché à ses traditions. Naturellement, cette
149
tradition est aussi vestimentaire. Les hommes, vieux et jeunes,
portent une espèce de tricorne noir au bord largement évasé, une
petite veste noire sans manches, très courte, ouverte sur une chemise
blanche brodée de laines ou de soies de couleurs chatoyantes, et une
ceinture de cuir polychrome; la chemise aux larges manches
bouffantes sort de la ceinture et flotte autour des reins, à la façon
d’un tutu écourté; le pantalon fort collant est fait de poil de chèvre,
tout blanc, avec un passepoil noir. Quelques vieillards remplacent
la petite veste par une touloupe en peau de mouton, dont la laine est
tournée à l’intérieur; la peau étant décorée de ganses et de filets noirs
de plus joli effet. On lit habituellement le nom du propriétaire brodé
sur la poche droite de la touloupe. Sur la poche gauche, également
brodée la date à laquelle elle a été faite. Ce sont les plus vieilles qui
sont les plus belles. Pour les femmes, elles se coiffent d’une écharpe
de soie noire, dont la frange leur flotte sur le dos; petit corset de
velours noir, chemise brodée, large jupe blanche à mille plis bien
droits, et double tablier de soie ou de laine noire encore, retombant
devant et derrière, et surchargé de broderies...
Comme nous arrivions près de Silistia, nous trouvâmes la route
encombrée par une étrange caravane. C’etait une troupe de
bohémiens tziganes descendus des montagnes voisines, en partance
pour l’une des ces interminables randonnées où les pousse leur
ancestral besoin d’être ailleurs: une trentaine d’hommes et de
femmes de tout âge, déguenillés, pieds nus, chargés de fardeaux
bizarres, enfants à la mamelle, ballots de linge, paniers artistement
tressés d’osiers ou de joncs, instruments de musique, yeux flévreux,
faces hâvres, maigres poitrines à demi nues, mais le rire et la
chanson à la bouche, et l’on ne sait quel feu joyeux dans le regard...
Un Callot soudain animé et vivant, et qui se mettrait en marche
devant nous.
Silistia était encore décorée des arcs de triomphes élevés il
y a quelques jours à peine pour fêter la venue du jeune prince Carol.
Mais si populaire et si aimé que soit l’héritier présomptif de la
couronne roumaine, nous doutons qu’il ait reçu à Silistia un accueil
150
plus pittoresque que celui qui nous y attendait: car il y vint en
semaine, et nous eûmes par contre la bonne fortune d’y arriver le
dimanche, de tout temps jour de repos et de loisir pour l’honnête
paysan silistien. On dansait, sur la place, dans un kiosque aménagé
à cet effet. Nous fûmes priés d’assister à ces réjouissances qui
mêlent toute la jeunesse des deux sexes de ces bienveillantes
contrées. Tandis que le petit orchestre, composé d’un violon, d’une
flûte et d’un instrument bizarre appelé tzambulum, s’évertuait avec
une frénésie qui dépasse de beaucoup nos jaz-band les plus
tapageurs, nous fûmes initiés aux difficultés des charmantes danses
nationales de ce petit coin de montagnes: la hora, que l’on danse à
deux, l’hategana, qui est la valse à deux temps, l’invertita, que l’on
danse à quatre, trois femmes et un homme étroitement enlacés en
cercle, la romana, sorte de quadrille à figures beaucoup plus
nombreuses et plus divertissantes que le nôtre. Le paysan roumain
danse avec une noblesse et une dignité remarquables, la tête droite,
le regard assuré, s’accompagnant lui-même en chantant, d’une voix
un peu gutturale, mais bien timbrée; les jeunes filles, avec une
modestie et une réserve charmantes. Nous dûmes nous mêler à leurs
danses, où nous fûmes priés de prendre part d’une façon très
hospitalière. Il est vrai que nous sommes Français; et c’est là une
qualité qui entraîne bien des sympathies. Au reste, il fallut danser,
pour notre plaisir. C’est de tradition: Silistia se souviendra
longtemps de la hora désormais à jamais que le général Berthelot y
dansa un jour qu’il était venu rendre visite à la petite bourgade
montagnarde. Nous ne pouvions mieux faire que d’imiter un si
glorieux exemple.
Emile Henriot” 13
13
LIX, nr. 21135, 20 mai 1919, p. 2.
151
„SCRISOARE DIN TRANSILVANIA.
EXCURSIE PRIN SATELE ROMÂNEȘTI
Așteptând să ne sosească de la București autorizațiile necesare

pentru a ajunge în Banat, unde dorim să mergem spre a vedea trupele
franceze care ocupă această regiune disputată, pe destinul căreia
acordul nu pare încă făcut, câţiva prieteni transilvăneni ne oferă să
mergem și să vizităm vechiul sat românesc Săliștea, la vreo treizeci
de kilometri de Sibiu. Este o plimbare care li se face străinilor,
pentru a le reda o idee despre obiceiurile străvechi ale țării și despre
caracterul simplu și patriarhal al locuitorilor săi. Așa că plecăm din
Sibiu, lăsând să rătăcească, la întâmplare, pe străzile sale foarte
curate, mărginite cu case zugravite în galben și roz, mulțimea de
gură-cască a orășelelor germane, ici și colo presărată de ofițeri noi,
soldați ponosiţi și țărani în costume naționale. De asemenea, o după-
amiază la Sibiu și-a făcut rapid cunoscute toate farmecele: în afară
de faptul că acesta este sediul consiliului dirigent al Transilvaniei,
după ce ne-am plimbat prin oraș și i-am admirat curățenia, rămâne
doar să mergi să mănânci produse de patiserie, să bei cafea cu lapte
în conditorei. Părăsim așadar orașelul (mai mult renumit pentru
vinurile sale, la fel de bine precum cele mai cunoscute vinuri de la
Moselle sau de Rin) și, ajungând în satul vecin, ne îndreptăm spre
extremitatea ultimelor contraforturi ale Carpaților, la poalele cărora
se află Săliște.
Un mic detaliu amuzant, din punct de vedere istoric și care pare
să-i încânte mult pe prietenii noștri români, este că noi călătorim în
propriul automobil al feld-mareşalului [Anton Ludwig August] von
Mackensen - un Fiat rapid și cu suspensii bune - abandonat de acest
erou în fuga lui pripită în noiembrie trecut. Regretăm să spunem că,
pentru că a aparținut unui personaj atât de important, mașina noastră
nu a avut pană nici măcar de două ori, ceea ce ne-a permis să avem
timp liber pentru o vedere mai detaliată a țării și a peisajului.
152
Câmpia care se întinde în jurul Sibiului este largă și bogat
cultivată. Își extinde câmpurile sale, deja pline de promisiuni, până
la poalele îndepărtate ale Carpaților, al căror imens lanț, acoperit de
zăpadă până la mijlocul versanților lor, își desfășoară inelele
bântuite până dincolo de orizont. Amatorii de impresii exotice ar fi
greșit foarte mult dacă ar fi știut că vor să vină să le caute aici. În
afară de aceşti munți frumoşi şi impunători, acest peisaj balcanic
pare că poate fi confundat cu un peisaj din Italia sau Franța.
Doar fauna diferă ușor: am văzut bivoli formidabili păscând în
libertate, în cel mai pașnic mod, iarba abundentă a pajiștilor;
purceluşi, mai apropiaţi ca de mistreț decât ai noștri și toți acoperiți
cu un par gros ca de mătase în zulufi, întorcând câmpurile cu botul
lor și galopând cai ungureşti foarte frumoşi pe pășunile care
mărginesc drumul. Puținele sate prin care am trecut erau curate și
întinse. Casele, zugrăvite în culori crude, verde, roz sau o nuanță
asemănătoare cu albastrul pe care gospodinele noastre le folosesc
pentru a spăla rufele, nu au decât un etaj, cu acoperiş înclinat si jos.
Țăranii fumau la tocul ușii și își ridicau politicos pălăriile în timp ce
noi treceam. La fel, femeile vorbăreţe, adunate într-un cerc, chiar pe
drum, se ridicau și ne întâmpinau cu un gest frumos al mâinii
ridicate la nivelul feței. Fetele ne aruncau ramuri de liliac. Și cum
era încă săptămâna Paștilor, după vechea obișnuință, cei mai bătrâni
țărani ne primeau cu vechea lor formulă politicoasă: „Hristos a
înviat!”, La care, dacă cineva este bine crescut, trebuie să răspundă:
"Adevărat a înviat!"
Noi nu raportăm aceste mici detalii numai pentru că ni se pare
că arată mai exact decât considerentele etnice îndelungate care ar
face adevăratul caracter al țăranului român, atât de puternic atașat
de tradițiile sale. Desigur, această tradiție este și vestimentară.
Bărbații, bătrâni și tineri, poartă un fel de tricot negru cu o margine
în mare parte evazată, o vestă mică fără mâneci neagră, foarte scurtă,
deschisă pe o cămașă albă brodată cu lână sau mătase în culori
strălucitoare și un chimir din piele policromată; cămașa cu mâneci
mari şi bufante iese din chimir ca un tutu scurtat; pantalonii strânși
153
sunt făcuți din păr de capră, albi, cu dungă neagră. Unii bătrâni
înlocuiesc vesta cu o bundă din piele întoarsă de oaie; pielea este
împodobită cu împletituri și plase negre pentru un efect mai atractiv.
De obicei numele proprietarului este brodat pe buzunarul drept al
bundei. Pe buzunarul stâng este brodată data la care a fost făcută.
Cele mai vechi sunt cele mai frumoase. Femeile poartă o eșarfă de
mătase neagră, a cărei margine stă fixată pe spate; un corset mic de
catifea neagră, o cămașă brodată, fustă albă i mare, cu o mie de pliuri
drepte, și șorț dublu din mătase sau lână neagră în față și în spate, și
împodobit cu broderii ...
Ajunși în apropiere de Săliște, am găsit drumul congestionat
de o caravană ciudată. Era o şatră de țigani coborâți din munții
vecini, plecând spre una dintre acele drumeții nesfârșite în care
îndemnurile lor strămoșești îi împing să fie plecaţi: în jur de treizeci
de bărbați și femei de toate vârstele, zdrențuiți, desculți, încărcaţi cu
poveri bizare, copii la sân, saci cu haine, coșuri împletite artistic din
răchită sau stuf, instrumente muzicale, ochi febrili, fețe ticăloase,
piepturi slabe pe jumătate dezbrăcate, dar cu râsete și cântece și un
nu ştiu ce foc vesel în priviri ... Un convoi neaşteptat și plin de viață,
care începea să se miște înaintea noastră.
Săliștea era încă împodobită cu arcade triumfale ridicate în
urmă cu doar câteva zile pentru a sărbători venirea tânărului prinț
Carol. Dar oricât de popular și iubit este moștenitorul prezumtiv al
coroanei românești, ne îndoim că a avut parte de o primire mai
pitorească la Săliște decât cea care ne aștepta acolo: căci s-a
întâmplat în timpul săptămânii, iar dimpotrivă noi am avut marele
noroc de a ajunge acolo duminică, zi de odihnă și timp liber pentru
cinstitul țăran săliştean. Am dansat în piață într-un chioșc amenajat
în acest scop. Ni s-a cerut să participăm la aceste sărbători care
amestecă toată tinerețea ambelor sexe din aceste ţinuturi
binevoitoare. În timp ce mica orchestră, alcătuită dintr-o vioară, un
flaut și un instrument bizar numit tzambulum [țambal], se străduia
cu o frenezie care depășește cu mult jaz-band-ul nostru cel mai
neobișnuit, am fost iniţiati în dificultățile fermecătoarelor dansuri
154
naționale ale acestui mic colț de munte: Hora, care este dansată în
doi, Hațegana, care este valsul în doi timpi, Învârtita, care este
dansată în patru, trei femei și un bărbat înlănţuiţi în cerc, Romana,
un fel de cvadrilă cu figuri mult mai numeroase și mai distractive
decât ale noastre. Țăranul român dansează cu o nobleţe și o
demnitate remarcabile, cu capul ridicat, cu privirea somptuoasă,
cântând el însuşi, cu o voce cam guturală, dar bine timbrată; fetele
tinere, cu o modestie și o rezervă fermecătoare. A trebuit să ne
prindem în dansurile lor, la care ni s-a cerut să participăm într-un
mod foarte ospitalier. Este adevărat că suntem francezi; și aceasta
este o calitate care atrage multă simpatie. În plus, a trebuit să
dansăm, pentru plăcerea noastră. Este o tradiție: Săliște își va aminti
Hora pentru totdeauna, când generalul Berthelot a dansat acolo într-
o zi când a venit să viziteze micul târg de munte. Nu am putut face
mai bine decât să imităm un exemplu atât de glorios.
Emile Henriot”
155
„LA TRANSYLVANIE LIBÉRÉE
Un envoyé special du „Miroir” a parcouru, avec nos vaillants

alliés, les territoires de la Transylvanie arrachés au despotisme des
Magyars et peuplés de populations nettement roumaines.
Sibiiu est le siège actuel du Conseil dirigeant de la
Transylvanie. Les manifestants représentés ici demandaient que la
ligne de démarcation, tracée lors de l’armistice, fût poussée plus à
l’ouest afin de libérer des territoires nettement roumains et encore
soumis au joug des Magyars. La foule agite les différents drapeaux
des puissances de l’Entente.
Ces paysans de la campagne roumaine des environs de Sibiiu,
vêtus du costume national: bonnet de peau noir, veste et gilet blancs
en peau ornés de broderies, ont été envoyés en délégation par leurs
concitoyens pour réclamer la reconstitution de la Grande Roumanie.
Sur leur écriteau on lit: „Traiaska Romnia Mare” ou „Vive la
Grande Roumanie”.
Ayant revêtu leurs plus beaux costumes nationaux, les paysans
viennent d’organiser une ronde pittoresque sur la place publique et
dansent de tout leur cœur en l’honneur de la réssurection de la
Roumanie aggrandie de tout le territoire de la Transylvanie.
Quand les Roumains dansent la „Hora”, tous les personnages
présents doivent prendre leur part de ce plaisir. C’est ainsi qu’on
voit sur ces photos, entrainés par les jeunes gens du pays, des
officiers de marque: le général Mosoiu qui commande actuellement
le groupement nord de l’armée roumaine, en Hongrie, et le colonel
Trousson, de l’armée française, envoyé en Transylvanie pour
enquêter au sujet de la ligne de démarcation des nouvelles
frontières. Les officiers prennent gaiement leur parti de l’aventure.
C’est, cette fois, une „Invirtita” que répresente notre
photographie. Elle est dansée par des personnages officiels et des
paysans à l’occasion d’une imposante manifestation patriotique en
l’honneur de la libération du territoire roumain.
156
Si les voyages, avant la guerre, étaient réputés comme
susceptibles de former la jeunesse, les voyages, actuellement, sont,
sans aucun doute, utiles à tous, car ils renseignent sur des
événements que l’époque troublée présente empêche d’être connus
de l’univers dans le laps de temps normal.
Lorsque nous arrivons à Sibiiu, anciennement dénommée
Hermannstadt, la nouvelle capitale de la Transylvanie dont le sort
est maintenant lié à celui de la Roumanie, nous sommes étonné de
trouver dans les rues, vers six heures du soir, une animation
inaccoutumée. Mélés aux civils très nombreux qui se promènent
dans la principale avenue de la ville, ce ne sont que des groupes
importants de soldats ; il semble a priori, que Sibiiu soit devenue
une vaste caserne.
Sur les murs se montrent de grands placards: ce sont des
ordres de mobilisation. Sur la vitrine de certaines boutiques, des
affiches apposées au moment où nous passons, attirent
particulièrement l’attention du public. Toute cette affluence
militaire qui paraît bizarre à la veille de la signature de la paix, alors
que chaque nation ne pense qu’à la démobilisation, excite notre
curiosité et sur une de nos questions, posée à une des personnes
occupées à lire une sorte de bulletin, nous sommes grandement
surpris d’apprendre que la Roumanie est en guerre avec la Hongrie
communiste et qu’au moment où nous quittions Paris, il y avait déjà
une semaine que les batailles avaient commencé.
Les soldats qui se pressent si nombreux dans les rues de
Sibiiu sont des citoyens transylvains appelés sous les drapeaux par
l’ordre de mobilisation affiché sur les murs. Neuf classes ont été
mobilisées ; les hommes, à peine revenus dans leurs foyers après
une guerre de quatre ans qu’ils avaient faite contre leur gré, à peine
libérés de l’oppression des gouvernants de Budapest, ont tous
répondu à l’appel aussi bien ceux qui étaient d’origine roumaine que
les Saxons qui sont d’origine allemande. Entraînés dans les
casernes, dans les camps, par d’anciens officiers autrichiens, ayant
fait campagne au nom de la double monarchie, malgré leurs
157
sentiments intimes, ils attendent le moment de partir au front pour
relever les unités actuellement engagées et officiers et soldats n’ont
pas de désir plus grand que de se battre pour leur nouvelle patrie, la
Roumanie, pour cette patrie que les appétits magyars avaient
morcelée autrefois et que la victoire de l’Entente vient de
reconstituer à la grande joie de tous les Transylvains. Comme nous
dit un jeune officier, ancien sous-lieutennant d’artillerie dans
l’armée autrichienne sur le front italien: ‘’Nous nous sommes bien
battus, contraints et forcés, il est vrai, pour nos bourreaux, nous
pouvons bien accepter de souffrir encore une année pour la grandeur
de notre mère-patrie retrouvée.’’
La lecture des affiches collées sur les vitres des magasins
et qui ne sont autres que les communiqués officiels, nous apprend
que l’armée roumaine, secondée par deux divisions transylvaines et
les légions transylvaines venues de France et d’Italie a bousculé
l’armée rouge de Béla Kun.
Les Transylvains, dans de grandioses manifestations,
avaient réclamé la libération des villes et villages roumains que la
ligne de démarcation fixée par l’armistice laissait entre les mains
des Magyars et qui, depuis l’avènement de Béla Kun souffraient des
exactions incessantes des bandes rouges.
Mais la diplomatie n’avait pas eu le temps de trancher la
question. Par suite des attaques incessantes de l’armée des Soviets
de Budapest, le général Mardarescu, en exécution des ordres reçus,
avait pris une offensive soudaine et refoulé les soldats de Béla Kun
au-delà de la Theiss.
Tous les Roumains de Transylvanie montrent un
enthousiasme indescriptible chaque fois qu’un communiqué
annonce une nouvelle avance des troupes roumaines ; maintenant
que nos amis sont débarrasés des Magyars, ils ont repris leurs
anciennes coutumes et si, dans des villes comme Sibiiu, les danses
nationales ne se voient sur les places publiques qu’à l’occasion de
visites souveraines ou de faits très importants, par contre, dans les
villages de la montagne ou de la plaine devenus libres, ont
158
recommencé le dimanche, les chœurs et les danses qui se font
seulement de façon plus grandiose lorsque des événements
imprévus se produisent pour fêter une grande victoire par exemple,
comme c’est le cas, au moment de notre passage. Aussi, lorsqu’on
nous propose de nous emmener visiter Seliste, un vieux village
roumain, situé au pied des Carpathes, à une trentaine de kilomètres
de Sibiiu pour y voir les jeunes gens et les jeunes filles du bourg
fêter par leurs danses, les succès de leurs frères, nous acceptons avec
plaisir d’effectuer cette promenade que l’on reserve toujours aux
étrangers de marque pour leur faire connaître des Roumains de
Transylvanie ayant gardé les mœurs antiques et patriarcales du pays.
Après avoir écouté des chants nationaux des chœurs dans
lesquels se font remarquer, à l’occasion de soli, les voix prenantes
et pittoresques du prêtre orthodoxe et d’une jeune fille du village,
nous assistons sur une place à des danses auxquelles officiers et des
soldats en congé. C’est un défilé devant nous de danses nationales
de toutes sortes, entre autres, la fameuse hora.
La grâce et le costume des femmes sont le charme spécial
de Seliste. Elles ont des traits réguliers et des yeux de velours, elles
portent comme coiffure une écharpe de soie noire qui leur fait
comme un voile à la vièrge et qui retombe sur leurs épaules ; une
veste de velours noir laisse voir un corsage blanc avec des broderies
et laisse échapper deux vastes manches qui s’arrêtent aux coudes.
Une jupe blanche plissée qui va jusqu’à la cheville est recouverte en
avant et en arrière par une sorte de tablier de soie noire surchargée
de broderies.
Les hommes portent un petit chapeau melon plat avec un large
ruban de couleur et une petite veste noire courte et sans manches ne
cachant qu’une petite partie d’une sorte de blouse serrée à la taille
par une large ceinture et s’évasant en dessous à la façon d’un tutu
tandis que les manches allant jusqu’aux poignets, ont la forme de
patte d’éléphant. Par contre, le pantalon est tout blanc et fort collant.
Et dans ces vêtements des temps anciens, garçons et filles
dansent lentement, droits et nobles, en cadence avec la musique
159
bizarre qui les conduit et nous-mêmes, bientôt, suivant la coutume
nous sommes priés de nous mêler aux danses et d’en apprécier la
difficulté. C’est, en effet, une tradition à Seliste, que les visiteurs de
marque et depuis la guerre, que les Français, qui ont là-bas toutes
les sympathies, dansent, en particulier la Hora, avec les jeunes filles
du village. C’est ainsi que le général Berthelot, lorsqu’il vint visiter
Seliste, que le général roumain Mosoiu, et le colonel Trousson,
dansèrent eux aussi.” 14
14
La Transilvanye Libérée, în „Le Miroir”, Paris, anul IX, nr. 289, 8 iunie 1919, p. 5-6.
160
„TRANSILVANIA ELIBERATĂ
Un trimis special de la „Le Miroir” a parcurs, cu vitejii noștri

aliați, teritoriile Transilvaniei smulse din despotismul maghiarilor și
populate doar cu români.
Sibiu este sediul actual al Consiliului Dirigent al Transilvaniei.
Manifestațiile reprezentate aici cereau ca linia de demarcație, trasată
prin armistițiu, să fie împinsă mai mult spre vest, pentru a elibera
teritoriile românești aflate încă sub jugul maghiar. Mulțimea agita
diferite drapele ale puterilor Antantei.
Acești țărani din satele românești din împrejurimile Sibiului,
îmbrăcați în portul național: căciulă neagră din piele și vestă albă
din piele, împodobite cu broderii, au fost trimiși în delegație de către
concetățenii lor spre a proclama reconstituirea României Mari. Pe
pancarta lor citim: „Trăiască România Mare’” sau „Vive la Grande
Roumanie”.
Îmbrăcându-se din nou în costumele lor naționale cele mai
frumoase, țăranii vin să organizeze o horă pitorească în piața publică
și dansează din toată inima în cinstea reînvierii României reîntregite
cu tot teritoriul Transilvaniei.
Când românii dansează „Hora”, toate personajele prezente
trebuie să ia parte la acest dans. Astfel vedem în aceste fotografii,
invitați de către tinerii din ținut, ofițeri de marcă: generalul Moșoiu
care comandă actualmente gruparea de nord a armatei române, în
Ungaria, și colonelul Trousson, din armata franceză, trimis în
Transilvania spre a face o anchetă în legătură cu linia de demarcație
a noilor frontiere. Ofițerii iau parte cu bucurie la aceste dansuri.
De data aceasta, o „Învârtită” apare în fotografia noastră. Este
dansată de către personaje oficiale și țărani cu ocazia unei impozante
manifestații patriotice în cinstea eliberării teritoriului românesc.
Dacă înainte de război, călătoriile aveau reputația de a forma
tineretul, actualmente călătoriile sunt fără nicio îndoială, utile
tuturor, căci ele ne informează asupra evenimentelor pe care
161
perioada actualmente tulburată le împiedică de a fi cunoscute la timp
în lume.
Ajunși la Sibiu, odinioară denumit Hermannstadt, noua
capitala a Transilvaniei a cărei soartă este acum legată de cea a
României, noi suntem mirați să găsim pe străzi, în jurul orei șase
seara, o animație neobișnuită. Amestecați printre civilii foarte
numeroși din oraș, sunt grupuri importante de soldați: pare a priori,
că Sibiul a devenit o vastă cazarmă.
Pe pereți apar placarde mari, acestea sunt ordinele de
mobilizare. În momentul trecerii noastre, pe vitrinele unor buticuri,
câteva placarde fixate atrag în mod special atenția publicului.
Toată această afluență militară care părea bizară în ajunul
semnării păcii, de vreme ce fiecare națiune nu se gândește decât la
demobilizare, stârnește curiozitatea noastră și pe a uneia dintre
întrebările noastre, pusă unei persoane ocupate să citească un fel de
buletin, noi suntem pe deplin surprinși să aflăm că România este în
război cu Ungaria comunistă și că în momentul în care noi plecam
din Paris se împlinea deja o săptămână de când începuse bătălia.
Soldați atât de numeroși se înghesuie pe străzile Sibiului și
sunt cetățeni transilvăneni chemați sub drapel prin ordinul de
mobilizare afișat pe pereți. Nouă clase au fost mobilizate: bărbații,
abia întorși la vatra după un război de patru ani pe care l-au făcut
împotriva voinței lor, abia eliberați de opresiunea guvernanților de
la Budapesta, au răspuns cu toții la apel la fel de bine cum au făcut
cei de origine română, cât și sașii care sunt de origine germană.
Antrenați în cazarme, în tabere, de către foști ofițeri austrieci, care
au făcut campanie în numele dublei monarhii, în pofida
sentimentelor lor intime, își așteaptă momentul plecării pe front,
pentru a prelua unitățile angajate în prezent, iar ofițerii și soldații nu
au dorința mai mare decât de a lupta pentru noua lor patrie,
România, pentru această patrie pe care hapșanii maghiari o
fărâmițaseră odinioară și pe care victoria Antantei tocmai a redat-o
marii bucurii a tuturor transilvănenilor. Cum ne spune un tânăr
subofițer de artilerie din armata austriacă pe frontul italian : „Noi
162
am luptat bine, constrânși și forțați, este adevărat, pentru călăii
noștri, putem accepta să mai suferim un an pentru măreția patriei-
mamă regăsite.”
Lectura afișelor lipite pe ferestrele magazinelor și care nu sunt
altele decât comunicate oficiale, ne informează că armata română,
asistată de doua divizii transilvănene și legiunile transilvănene
venite din Franța și Italia, a înfrânt armata roșie a lui Béla Kun.
Transilvănenii, prin manifestații grandioase, proclamaseră
eliberarea orașelor și a satelor românești pe care linia de demarcație
fixata prin armistițiu o lasă în mâinile maghiarilor și care, de la
venirea lui Béla Kun sufereau de pe urma abuzurilor neîncetate ale
bandelor roșii.
Dar diplomația nu avusese timpul pentru a hotărî problema. Ca
urmare a atacurilor neîncetate ale armatei sovietice de la Budapesta,
generalul Mărdărescu, prin executarea ordinelor primite, luase o
ofensivă bruscă și i-a înfrânt pe soldații lui Béla Kun dincolo de
Tisa.
Toți Românii din Transilvania își exprima un entuziasm
indescriptibil de fiecare dată când un comunicat le anunță o nouă
înaintare a trupelor românești; acum că prietenii noștri au scăpat de
maghiari, ei și-au reluat vechile obiceiuri și dacă, în orașe precum
Sibiu, dansurile naționale nu se văd în piețele publice decât cu
ocazia vizitelor suverane sau a faptelor foarte importante,
dimpotrivă, în satele de la munte sau de la câmpie devenite libere,
au reînceput duminica, corurile și dansurile care se fac doar în cel
mai grandios mod când se produc evenimente neprevăzute spre a
sărbători o mare victorie de exemplu, cum este cazul, în momentul
trecerii noastre. Prin urmare, când ni se propune sa fim duși să
vizităm Săliște, un vechi sat românesc, situat la poalele Carpaților,
la vreo treizeci de kilometri de Sibiu ca să-i vedem pe tinerii și
tinerele din orășel sărbătorind prin dansuri, succesele fraților lor, noi
acceptăm cu plăcere să efectuăm aceasta plimbare care este
rezervată întotdeauna străinilor de marcă spre a le arăta Românii din
163
Transilvania care și-au păstrat obiceiurile antice și patriarhale ale
țării.
După ce am ascultat cântecele naționale ale corurilor în care se
fac remarcate vocile plăcute și pitorești ale preotului ortodox și a
unei tinere din sat, noi asistăm într-o piața la câteva dansuri la care
participă tinerii din Săliște și printre care se amestecă ofițeri și
soldați aflați în permisie. Vedem și o defilare de dansuri naționale
diferite și renumita Hora.
Grația și costumul femeilor sunt farmecul aparte din Săliște.
Ele au trăsături uniforme și ochi catifelați, poarta o eșarfă neagră de
mătase, care este precum voalul unei fecioare, și care cade peste
umerii lor; o vestă neagră de catifea lasă vederii un corsaj alb cu
broderii care continua cu doua mâneci mari și care ajung până la
coate. O fusta plisata alba care coboară până la gleznă este acoperită
în față și în spate de un fel de șorț negru de mătase și împodobită cu
broderii.
Bărbații poartă o pălărioară melon plată cu o panglică largă și
colorată și o vestă mică, neagră și scurtă și fără mâneci, care acoperă
parțial un fel de bluză strânsă pe talie cu un brâu mare, evazată la
poale precum un tutu, iar mânecile sunt până la încheietura mâinii
și au forma unei labe de elefant. Dimpotrivă, pantalonii sunt albi și
strânși pe corp.
Și în aceste haine din vremuri străvechi, băieții și fetele
dansează lent, drepți și nobili, în cadență cu muzica ciudată care îi
conduce și în curând, noi înșine, urmând obiceiul suntem rugați să
luăm parte la dansuri și să le apreciem dificultatea. Într-adevăr, este
o tradiție la Săliște, ca vizitatorii de marcă și de la război, care își au
aici toată simpatia, dansează, în mod special Hora, cu tinerele din
sat. La fel și generalul Berthelot, când a venit să viziteze Săliștea,
generalul român Moșoiu și colonelul Trousson, au dansat și ei.”
164
Lettre de Transylvanie. Excursion dans la campagne roumaine.
„Le Temps”, Paris, anul LIX, nr. 21135, 20 mai 1919, p. 2.
(galica.bnf.fr)
165
La Transilvanie Libérée.
„Le Miroir”, Anul IX, nr. 289, 8 iunie 1919, p. 5.
(galica.bnf.fr)
166
La Transilvanie Libérée.
„Le Miroir”, Anul IX, nr. 289, 8 iunie 1919, p. 6.
(galica.bnf.fr)
167
Vizita Regelui Ferdinand, a Reginei Maria
şi a Principesei Ileana (1 iunie 1919)
168
şi a Principesei Ileana (1 iunie 1919)
„ ... am plecat cu Nando și cu Ileana de la Sibiu

spre o comună îndepărtată, Săliștea, în munți,
un sat bogat, renumit pentru femeile sale frumoase.”
Maria, Regina României,
Însemnări zilnice (decembrie 1918 - decembrie 1919)
În perioada 22 mai - 2 iunie 1919 Regele Ferdinand și Regina

Maria, alături de Principesa Ileana [din 30 mai], au efectuat o
călătorie în Ardealul dezrobit, având gestul simbolic al unei realităţi
existente, vizitând mai multe orașe precum: Oradea (23 mai), Carei
(25 mai), Baia Mare, Jibou, Dej, Bistrița (26 mai), Gherla, Cluj (27
mai), Turda, Câmpia Turzii, Câmpeni, Vidra (28 mai), Roşia
Montană[Mina Gura Barzei], Brad, Ţebea, Abrud (29 mai), Alba
Iulia, Blaj (30 mai), Copşa Mică, Sibiu (31 mai), Sălişte, Făgăraș,
Braşov (1 iunie) cu întoarcere la Bucureşti în ziua de 2 iunie.
Începând cu data de 30 mai, la Alba Iulia perechii regale i se
alătură și Pricipesa Ileana, înger picat din cer, abia sosită cu trenul
de la București. 129
În toate aceste localităţi, suveranii au fost întâmpinați cu un
mare entuziasm de către populația al cărei vis de a se uni cu patria
mamă se împlinise.
După ce cu o zi înainte suveranii vizitaseră Sibiul, sediul
Consiliului Dirigent şi al Marelui Sfat Naţional, pe 1 iunie 1919,
familia regală a inclus, deși inițial nu era prevăzut, Săliştea pe
agenda oficială a vizitei.
În urma cercetărilor, am regăsit relatări ale vizitei suveranilor
români la Săliște în presa vremii în publicaţii precum „Telegraful
Român” și „Foaia Poporului” din Sibiu, „Românul” din Arad,
129
Radu Cosmin, Prin Ardeal, p. 415.
169
„Unirea”, din Blaj, în memoriile Reginei Maria, în amintirile
Părintelui Protopop Dr. Ioan Lupaș, din Însemnările lui Vasile
Bianu, din cartea cu valoare documentară Prin Ardeal, scrisă de
poetul și jurnalistul Radu Cosmin și din două surse locale, Raportul
general al oficiului protopopesc ortodox-român cătră Sinodul
protopopesc ordinar convocat pe ziua de 30 august 1919, descoperit
în Arhivele Protopopiatului Ortodox Săliște și în „Cartea de aur a
ctitorilor şi binefăcătorilor sf[intei] biserici române gr[eco]
or[ientale] din Sălişte”, aflată la Muzeul Parohial Săliște.
După vizita și ceremoniile fastuoase organizate în Sibiu pe
data de 31 mai 1919 „în ziua următoare, dumineca, 1 Iunie,
Maiestățile Lor au vizitat locul luptelor din toamna anului 1916 și
mormintele eroilor căzuți pentru întregirea neamului. În drumul lor
Augustii Suverani au trecut prin satele Turnișor, Cristian și Orlat.
Populația i-a primit cu urale nesfârșite. Regina a depus un superb
buchet de flori pe mormintele eroilor. Florile Reginei ard ca sângele
sus pe culmea cetății deasupra Orlatului, pe țărâna neagră a
mormintelor, în sânul căreia eroii își dorm de acuma împăcați
somnul lor de veci. După plecarea Maiestăților Lor s-a slujit la
mormintele eroilor un requiem de către părintele Ion Agârbiceanu,
în fața unei numeroase asistențe. Apoi Suveranii au vizitat marele
sat Săliște, vestit prin bogăția sa și prin frumusețea femeilor sale, și
care a fost de astă dată, la înălțimea reputației sale.” 130
Evenimentul este prezentat în ediţia din ziua de 17 iunie 1919
a ziarului „Telegraful Român” sub tillul Din călătoria
Suveranilor - La Sălişte - astfel:
„Nu vine Regina la Sălişte, Nu include programul
festivităților din Sibiu” erau răspunsurile ce se auzeau în
frământările săliştenilor, în preajma venirii Suveranilor la Sibiu.
În număr de mai multe sute au mănecat des de dimineață
cu tot ce a avut mai frumos, mai românesc şi mai drăgălaş la
130
Vasile Bianu, Însemnări din Răsboiul României Mari. Tomul 2 - Dela Pacea din București,
24 April / 7 Maiu 1918, până la Încoronarea Regelui Tuturor Românilor din Alba Iulia, 15 Oct.
1922, p. 234.
170
Sibiu, lăsând pe cei rămaşi acasă în mâhnire că ei nu pot vedea
pe regele şi regina ...
Fie credinţa mântuitoare şi dorința vie a celor nemângăiati,
fie prezentarea măreață a celor duşi să reprezinte Săliştea, pe la ora
10 din noapte, se aduce vestea îmbucurătoare, că dimineaţa la oara
10 familia regală vine şi la Sălişte ...
Toate comunele din margine: Galeşul, Tilişca, Valea,
Sibielul, Cacova, Gura Râului, Săcelul, Magul şi Aciliul cu
preoții, învățătorii, cu toţi intelectualii fruntaşi, cu copii de
şcoală și frumoasă drapele. În frunte au plecat spre Sălişte.
Încăpătoarea piață să umple de lume.
Bravii tilişcani, în frunte cu zelosul notar [Ioan] Bratu şi alţi
intelectuali, pe cai iuţi de munte, cu cozile până-n pământ,
împodobiţi cu ţolici frumoase şi închingaţi cu chingi naţionale,
cărora li s-au alăturat şi junii din Sălişte, formează un banderiu de
peste 200 de călăreţi. Ies până la marginea hotarului întru
întâmpinarea Suveranilor.
Ca primirea să fie cât mai românească se întinde o horă mare.
Şi în acordul şi pasul horei lui Alecsandri Hai să dăm mână cu
mână! şi între mii de strigăte de Ura şi Să trăiască se primesc în
mijlocul horei părintii sufleteşti ai României Mari, MM. LL. Regele
şi Regina, dimpreună cu Principesa Ileana. Suveranii privesc jocul
cu multă plăcere, dimpreună cu miniştrii însoţitori: Ferechide
[Pherekyde], Duca, Generalul Văitoianu, Ştefan C[icio] Pop,
prezidentul Maniu, şefii de resort: Lazăr, Bontescu şi alți mulţi înalți
oaspeți. Corul postat într-un colț al horei la un semn dat intonează
Imnul Regal.
Părintele protopop Dr. I[oan] Lupaş într-o aleasă vorbire
bineventează în numele locuitorilor din acest colţ de margine pe
Maiestăţile Lor Regele şi Regina. Accentuiază dragostea,
mângăierea până la lacrimi a poporului, că i-a văzut în mijlocul
său.” 131
131
Din călătoria Suveranilor - La Sălişte -, în „Telegraful Român”, Sibiu, anul LXVII,
nr. 55, 17 iunie 1919, p. 2.
171
„Inima Regelui este în mâna lui Dumnezeu
Cuvânt rostit în Piața mare a Săliștei la 1 iunie 1919” 132
„ Sire,
Mărită Doamnă!
Ziua aceasta măreaţă, câ nd po p o ru l nostru din Sălişte
şi satele învecinate are prilejul nespus de fericit şi unic de a se
putea închina cu smerenie şi credință în fața Maiestăților
Voastre, în care vede întruchiparea dorinţelor sale seculare după
unitatea şi libertatea națională, este clipa cea mai minunată în
viaţa poporului nostru de pe aceste plaluri: clipa răsplătirii şi
a izbăvirii din întunerecul suferinţelor milenare.
Poporul nostru ar dori să rămână veşnică această clipă
sfântă, şi dacă ar fi cu putinţă, să se oprească acum curgerea
timpului, după cum s-a oprit odinioară curgerea Iordanului,
ca să treacă preoţii cei ce purtau sicriul legii... Atât de mult
a aşteptat să vadă luminatele feţe ale Maiestățitor Voastre şi să
se poată încălzi de razele iubirii părinteşti, pe care o revărsaţi
cu dărnicie asupra tuturor fiilor naţiunii române. Simţim cu
toţii ce realitate frumoasă cuprinde mărturisirea Maiestătii
Voastre că aţi venit la noi să cunoaşteţi pulsul vieţii sufleteşti
a poporului nostru şi să vă bucuraţi împreună cu poporul.
Cuvintele pline de iubire pe cari ni le-aţi spus Maiestăţile
Voastre ieri în Sibiu, vor rămânea ca nişte săminţe de aur
adânc întipărite în lespedea inimii noastre.
Ca preoţi, datoria ne sileşte a fi totdeauna în strânsă
contopire cu viaţa sufletească a poporului și a cunoaşte pulsul
acestei vieţi în orice împrejurări. Vă putem deci asigura că între
milioanele de cetăţeni credincioşi peste cari v-a învrednicit
bunul Dumnezeu a întinde stăpânirea ocrotitoare a Coroanei
132
Ioan Lupaș, Inima Regelui este în mâna lui Dumnezeu. Cuvânt rostit în Piața mare a Săliștei
la 1 iunie 1919, în Paralelism Istoric, p. 127-132.
172
Române, fiii poporului nostru din Transilvania vor fi totdeauna
cei mai devotaţi, cei mai loiali, cei mai strădalnici şi mai
jertfitori. Fiindcă îşi dau perfect sama câtă deosebire este
între binecuvântata stăpânire românească a Maiestăţii Voastre
şi între intoleranta cârmuire străină, ale cărei lovituri
păgâneşti le-au răbdat timp atât de îndelungat cu răbdare de
mucenici.
Înțeleptul Solomon ne spune că «precum pornirea apei, aşa
inima Regelui este în mâna lui Dumnezeu: ori încotro va vrea să
o plece, o pleacă». Suntem datori a rosti şi cu acest prilej, cum vom
rosti deapururi, mulţămita cea mai fierbinte cătră Dumnezeul
părinţilor noştri, cătră Părintele luminilor, căci s-a milostivit a
pleca inima Maiestăţii Voastre spre desrobirea neamului
nostru şi spre înfăptuirea unităţii noastre naţionale.
Tot astfel vom rosti fără încetare şi cuvântul de
mulţămită nestânsă cătră înţeleptul nostru Rege şi cătră
mărita noastră Regină, căci n'au pregetat a îmbră ţişa cu
adevărată dragoste şi cu un eroism ce nu se în spă imân tă d e
n ici o jertfă cauza sfântă a neamului nostru atât de mult
încercat. Şi n-au lipsit a pune în lucrare toate însuşirile şi
darurile minunate, cu care i-a binecuvântat Dumnezeu, numai şi
numai în serviciul scopului măreț de a asigura desvoltarea
paşnică, ordinea şi fericirea pe sama tuturor cetăţenilor cre-
dincioşi, cari luptă cu vitejie şi se jertfesc pentru apărarea
Tronului şi a patriei în aceste timpuri înviforate.
O pornire de nobilă emulaţiune se iveşte acum între
cetăţenii cei vechi şi cei noi ai patriei române. Toți împreună
se vor sili a contribui prin ce au mai bun la consolidarea
patriei şi nu vor lipsi a aduce jertfă curată pe altarul iubirii
de Rege, de neam şi de ţară. În acest întreit sentiment se vor
contopi milioane de suflete credincioase, clădind împreună o ne-
biruită cetăţuie de apărare împrejurul iubitului nostru monarh.
173
Sire,
Frații noştri din Basarabia v-au numit Regele ţăranilor,
fiindcă în cunoştinţa deplină a frumoaselor însuşiri, cu care a
înzestrat bunul Dumnezeu țărănimea ro mână, Maiestatea
Voastră aţi luat în cursul celor mai grele încercări din timpul
răsboiului, părinteasca hotărâre de a-i face pe toţi de o
potrivă părtaşi tuturor drepturilor şi libertăţilor, pe care un
stat condus cu înţelepciune le poate acorda cetăţenilor săi
devotaţi. Această hotărâre regală a servit şi serveşte ca
un nou îndemn şi pentru alte jertfe, câte ni se vor mai cere de
acum înainte, până când Dumnezeul oştilor, care pune capăt
răsboaielor, ,,rupe arcul şi sfărâmă lancea” (Ps. 46, v. 10) se
va milostivi să ducă la îndeplinire dorinţa sfântă a Maiestăţilor
Voastre şi a poporului întreg, aceea de a fi Regele păcii, al
dreptății şi al iubirii.
Căci pacea este adevărata binecuvântare cerească.
Dreptatea este puterea prin care se consolidează tronurile şi se
înalţă popoarele. Iar iubirea este legătura cea mai sfântă şi
mai biruitoare. După cuvântul apostolului Pavel, ea este
însăşi legătura desăvârşirii.
Sire,
Mărită Doamnă!
În această legătură a desăvârşirii vor rămânea inimile noastre
contopite pentru totdeauna cu inima părintească, atât de
milostivă, a M. M. Voastre. Cu ajutorul ceresc al acestei
puternice legături, întemeiate şi pe credinţa tradiţională a po-
porului nostru, nădăjduim a ne putea învrednici şi în viitor de
darul de sus, care se revarsă acum cu atâta îmbelşugare din
minunata seninătate a acestei zile, şi a face să se
îndeplinească cuvântul Scripturii: ,,Dumnezeu este iubire şi
cei ce petrec în iubire, petrec în Dumnezeu şi Dumnezeu întru
dânşii.”
Prin iubirea şi legătura sufletească dintre diferitele pâlcuri
răsleţe ale neamului nostru am reuşit a înfrunta toate greutăţile şi
174
primejdiile trecutului, care nu ne-a îngăduit să fim toți laolaltă
sub flamura ocrotitoare a mândrului nostru tricolor.
Dar Atotputernicul Dumnezeu a fost atât de milostiv faţă de
neamul românesc: a scris tricolorul nostru în curcubeul cu care
împodobeşte norii cerului despre ca re n i sp u n e că este
semn d e legătura veşnică între noi şi El. Aici trebuie să
căutăm cheia pentru deslegarea tainei: cum au putut rămânea
zădarnice toate încercările duşmanilor seculari de a smulge
tricolorul nostru din cosiţa fetelor de la brâul flăcăilor?
Fiindcă aceste încercări erau îndreptate, nu numai contra popo-
rului nostru, ci şi contra milostivului Dumnezeu, care ni-a dat
acest semn de veşnică legătură cu toţi fraţii români: tricolorul
nostru!
Sub adumbrirea cerească a sfântului nostru tricolor şi
supt părinteasca oblăduire a M. M. Voastre nu vom conteni
toţi împreună, preoţi şi popor, a înălţa, din straja dimineţii
până în noapte, rugăciunea noastră izvorâtă din credinţă şi iu-
bire, ca Dumnezeul milostivirii, Domnul cel tare în răsboaie
- precum îndreaptă pornirea apelor spre mare, precum adapă
pământul şi face să rodească glia, - tot astfel şi
părinteasca iubire, de care ştim că este plină inima M. M.
Voastre, să o reverse ca o ploaie binecuvântată asupra
poporului nostru întreg, ca toţi împreună într-un gând şi într-o
simţire, să putem fi părtaşi de mila păcii şi jertfa laudei, stri-
gând din adâncul inimilor:
Să trăiască M Sa, iubitorul nostru Rege Ferdinand I-iu!
Să trăiască M Sa încântătoarea noastră Regină Maria!
Să trăiască scumpa odraslă, Principesa Ileana!
Să trăiască augusta noastră Dinastie şi să înflorească
în veci de toţi iubita patrie română! ” 133
Întâmpinarea Regelui şi Reginei l a Sălişte (Ardeal). Cuvântare rostită la 1 Iunie

133
1919 în Sălişte de dr. I. Lupaş, în „Telegraful Român”, Sibiu, anul LXVII, nr. 57, 21 iunie
1919, p. 1-2 ; Ioan Lupaș, Inima Regelui este în mâna lui Dumnezeu. Cuvânt rostit în Piața
mare a Săliștei la 1 iunie 1919, în Paralelism Istoric, p. 127-132.
175
„Înduioşetoare a fost scena, când copiii de şcoală, cari erau
postați pe o tribună de alături s-au pornit într-un strigăt de Trăiască
principesa! Tânăra şi drăgălaşa principesă le mulţămea grațios,
zâmbindu-le dulce.
Săliştencele dăruesc mult iubitei regine un întreg costum
săliştenesc; Tilişcancele o frumoasă ţolică şi tesături frumoase;
Căcovenii aduc în dar Principesei Ileana corfe frumos împodobite
cu mere şi pere gustoase. Maiestatea Sa Regina mulţămeşte
graţios.
În acordurile melodioase ale cântării Să întorc vitejii din
răsboi cercetează pavilonul industrial, ridicat în apropiere.
Părintele protopop Dr. Lupaş le dă lămuririle trebuincioase. Mama
adevărată, Regina, intră în cercul femeilor, stă de vorbă cu ele,
interesându-se şi întrebându-le asupra diferitelor cusături.
Cercetează biserica, unde servindu-se o scurtă rugăciune, înge-
nunche la altarul Domnului, şcoala şi muzeul local de diferite
cusături şi cusături vechi.
În acest restimp, mulţimea nenumărată formează cordon de la
biserică până în capul satului. În cele mai călduroase ovaţiuni
de Ura şi Să trăiască, trece cu pas domol automobilul regal, al
miniştrilor şi oaspeţilor însoţitori, lăsând în ochii bătrânilor
şiroaie de lacrămi de bucurie şi mângăiere, în ai tinerilor
întărire şi înălțare sufletească, de credinţă vie în viitorul de aur al
României Mari.” 134
Părintele Protopop Dr. Ioan Lupaș era atunci membru al
Marelui Sfat Național Român și în același timp secretar al
Resortului pentru Culte şi Instrucţiune Publică din cadrul
Consiliului Dirigent a avut un mare merit în organizarea vizitei
familiei regale la Săliște din 1 iunie 1919. Acesta rememorează în
anul 1927 evenimentele petrecute cu 8 ani înainte, într-un articol
omagial dedicat Regelui Ferdinand, imediat după decesul acestuia:
134
Din călătoria Suveranilor - La Sălişte -, în „Telegraful Român”, Sibiu, anul LXVII,
nr. 55, 17 iunie 1919, p. 2.
176
„Consiliu Dirigent aranjase, cu prilejul călătoriei regale prin
Ardeal, o recepție la sfârşitul lui Maiu 1919, în localul
prezidenţiei, strada Schewis, actualmente Carmen Sylva [azi
Bulevardul Victoriei] Era întrunită acolo mulţime mare de
intelectuali ardeleni, membri ai Consiliului Dirigent, prefecţi, ş.a.
Printre ei şi câţiva ţărani chipeşi din comunele fruntaşe ale judeţului
Sibiu. În sala de recepţie stăteam de vorbă cu aceşti ţărani vrednici,
când iată Regele Ferdinand se apropie, îmi strânge mâna şi-mi
spune: mi-a plăcut foarte mult eri, când te-am văzut defilând în
fruntea poporului. Aşa de frumos tablou, cu preoţii în frunte.
- Aşa e obiceiul poporului nostru, Maiestate: preoţii cu crucea
în frunte la toate actele importante!
- Foarte bine, foarte bine, reflectă Regele.
Iar un ţăran de lângă mine, Dumitru Stan Herţia, rosti cu
îndrăsneală: ne-am bucurat foarte mult că v-am putut vedea pe
Maiestatea Voastră şi pe Regina aici în Sibiu, dar ne-am bucura şi
mai mult, dacă ne-aţi face cinstea să osteniţi şi până la noi, la Sălişte,
că nu-i departe.
Regele a râs cu poftă şi a răspuns imediat: viu, să ştiţi că viu
chiar mâne. A dat apoi ordin să se schimbe itinerarul şi a doua zi,
la 1 Iunie 1919, a pornit cu întreagă suita Sa la Sălişte. A fost o zi,
care va rămânea neştearsă din analele Săliştei. Cât e de mare piaţa
din centru comunei, era plină de țărani şi ţărance, în curatul lor
costum, aşa de impresionant prin seriositate şi simplicitate. Regele
stătea de vorbă cu ţăranii, iar Regina Maria cu ţărancele, de la cari
primeau răspunsuri precise şi cuviincioase la fiecare întrebare.
Din piaţă am trecut la biserică şi la şcoală. Intrând în biserica cea
mare, tocmai în momentul când se citea, din uşa altarului,
rugăciunea de mulţumită şi de cerere pentru îndelungata stăpânire a
Regelui nostru, eu am îngenunchiat, Regele Ferdinand a stat un
moment în strana cea mare din dreapta, apoi s-a pogorât şi a
îngenunchiat alături de mine, exemplul Lui fiind urmat numai decât
de întreagă suita regală şi de toată suflarea, ceea ce a impresionat
mulţimea poporului. Din biserică am trecut la școală, unde Regele,
177
Regina și însoțitorii au iscălit Cartea de aur, pe care o introdusesem
la 1911 cu intenția de a servi o cronică locală, menită a cuprinde în
paginile sale toate momentele mai importante din viața satului.
Într-o sală a școalei au fost așezate și obiectele cari formează
proprietatea începutului de muzeu etnografic local și de cari s-a
interesat îndeosebi Regina; societatea femeilor i-a dărui un costum
național săliștenesc.
Regele Ferdinand a rămas cu amintiri plăcute și durabile
despre vizita de la Săliște. Am avut prilej să constat aceasta în
repetate rânduri. În Maiu 1920, având din partea Universității din
Cluj însărcinarea să ne prezentăm în audiență, împreună cu colegii
Alexandru Lapedatu și Sextil Pușcariu, spre a-i mulțumi de darul de
400.000 Lei, ce făcuse institutului nostru de istorie națională din
Cluj, Regelele ne-a primit la Cotroceni și imediat - după ce i s-a
comunicat scopul audienței – mi s-a adresat mie cu întrebarea: Ce
mai fac Săliștenii, ai mai fost pe la Săliște?” 135
Majestatea Sa, Regina Maria, surprinde ziua de 1 iunie 1919 și
vizita la Săliște, în însemnările sale, astfel:
„Aceasta este ultima noastră zi. M-am sculat nu prea obosită,
am luat micul dejun devreme, apoi am plecat cu Nando și cu Ileana
de la Sibiu spre o comună îndepărtată, Săliștea, în munți, un sat
bogat, renumit pentru femeile sale frumoase. Desigur, erau unele
figuri tinere încântătoare și toate femeile purtau costume naționale,
cu pitorești marame prinse cu ace în cap. Era o dimineață frumoasă
și caldă. Satul ne-a primit cu un entuziasm nebun. Mi s-au oferit
daruri, s-au ținut discursuri loiale. Am vizitat biserica, școala, un
mic muzeu de artă populară, ne-am plimbat printre țărani, care au
ovaționat frenetic tot timpul. Apoi, mult mai târziu decât se aștepta,
desigur, din partea noastră, am plecat la gară.” 136
135
Ioan Lupaș, Câteva amintiri despre Regele Ferdinad, în „Transilvania”, anul LIX, nr. 7,
1927, p. 269-271.
136
Maria, Regina României, Însemnări zilnice (decembrie 1918 – decembrie 1919), Volumul I,
Caietul XVII, p. 203.
178
Dascălul, scriitorul și jurnalistul craiovean Radu Cosmin 137
[pseudonimul literar purtat de Radu Tănăsescu], se afla, începând
cu data de 25 aprilie 1919 și până în 27 mai 1919, în turneu în Ardeal
alături de actorii Teatrului Național din București participând la
spectacolele, șezătorile si dineurile festive de la Brașov, Sighișoara,
Mediaș, Sibiu, Blaj, Turda, Cluj, Dej, Bistrița, Alba Iulia, Orăștie și
Deva. În data de 28 mai 1919 se desparte de aceștia, îndreptându-se
spre Brad [unde înnoptează] în vederea participării la momentul
solemn al vizitei Familiei Regale în Ardeal.
Participă apoi la vizitele efectuate la Roșia Montană [Mina
Gura Barzei], Brad, Ţebea, Abrud, Alba Iulia, Blaj, Copşa Mică,
Sibiu și Sălişte.
Amintirile sale legate de participarea la turneul din Ardeal al
Teatrului Național din București și la vizita Familiei Regale au fost
publicate în lucrarea memorialistică „Prin Ardeal” apărută chiar în
anul 1919.
Am considerat importante aceste precizări, deoarece, lucrarea
cuprinde un capitol special dedicat vizitei suveranilor români la
Săliște în data de 1 iunie 1919 care completează ceea ce am
prezentat anterior.
Pentru acuratețea detaliilor surprinse, voi insera integral textul
capitolului, cu completările necesare:
,,LA SELIȘTE
1 Iunie 1919
Orașul Sibiu se scoală în dimineața asta, sub aceași podoabă

de vrajă. În fața palatului, așteaptă mașinile cu suita Suveranilor în
vizita lor la Seliște.
Sunt cu generalul [Constantin] Prezan în automobil, cu
[locotenent]-col[onel] [Ion] Antonescu, și cu maior [Dumitru]
Rădulescu, aghiotanți.
Autorul Poemului „Vrem Ardealul“, scris în 1914, în contextul declanșăriiPrimului Război

137
Mondial.
179
Drumul, în dimineața asta de primăvară, afar din Sibiu, printre
nesfârșite holde verzi de grâu, înflorit cu flori de maci, îl facem
petrecuți de sute flăcăi călări gătiți mândru, ce se iau la întrecere cu
mașinile noastre sburătoare.
Stau înșirate satele pe marginea șoselii și mulțimea aclamă
fierbinte și sguduitor pe Craiul și Crăiasa nostră cea frumoasă.
La picioarele munților se înșiră ghirlanda satelor Rășinari,
Orlat, Seliște.
Toată mândrețea marei commune Seliște, a acestui brilliant al
Ardealului, stă rânduită afar sub cerul liber în minunatul port al
locului care dă atâta farmec și distincție Seliștencelor, și cărora li
s-a dus faima de frumoase!
Și iată în piața comunei, și aici, o tribună, un fel de estradă. Și
comori de fete și copile, mai mici primind pe suveran cu Trăiască
Regele! Și preoți și învățători, și primar, și gospodarii cei mai de
samă, prezentați Măriilor Lor.
Un popă, ține o cuvântare Regelui de parcă e săpată pe lespede.
O minune de adâncimi filosofice și de imagini colorate …
„Și cuvintele Tale Regale Doamne, au căzut ca niște semințe
de aur pe ogorul sufletelor noastre”.
Aud că pe preot îl chiamă dr. [Ioan] Lupaș și e membru al
Academiei.
Străluciți preoți mai are Ardealul!
Și vizităm apoi interiorul Bisericii, niște morminte de eroi
căzuți în luptele din 1916, peste care Regele și Regina aruncă cu
flori cu amândouă brațele.
Apoi urcăm o scară spre a vizita un mic muzeu al asociațiunei.
O doamnă atrage atenția M. S. Reginei asupra unui pat mic de lemn
sculptat, foarte vechiu de peste 300 de ani. Arată felurite obiecte
casnice, îndeosebi de cele lucrate în lemn și dăruiește suveranei
orice obiect după pofta inimei. Regina nu ia decât niște niște
minunate linguri sculptate în lemn.
Timpul e scurt, căci ar fi de vizitat și faimoasa poiană din
pădurea de brazi a Seliștei, în care s-au încins și s-or mai încinge
180
atâtea hore dumnezeiești între zânele Siliștence și feții frumoși
călători veniți din depărtare și felurite meleaguri. Ba până și
generalul Berthelot aud c-a jucat hora cu frumoasele Siliștence în
poiana aceasta! La plecare populația Seliștei aclamă pe Regele, pe
regina și pe generalul Prezan. Mașinele ne întorc la Sibiu, la ora
trenului ducându-ne direct la gară.
La orele 12 fix, trenul regal se pune în mișcare.
Suveranii se înapoiază la București.” 138
Tabloul vizitei este completat cu informațiile descoperite în
Arhiva Protopopiatului Ortodox din Săliște, în Raportul general al
oficiului protopopesc ortodox-român cătră Sinodul protopopesc
ordinar convocat pe ziua de 30 august 1919, informații care întăresc
cele prezentate anterior:
„Dar mai pre sus de toate aceste înalte vizite, a fost vizita
Alteţei Sale Regale, a Principelui Moştenitor Carol în preajma
Floriilor (vineri în 11 aprilie 1919) şi vizita Regală a suveranilor
noştri a M.M. Lor. Regele Ferdinand şi Regina Maria, duminică în
1 iunie 1919, cu care prilej au cercetat biserica şi şcoala din Sălişte
exprimându-şi via mulţumire pentru cele văzute aci. Regele însuşi a
îngenuncheat cu întreagă suita sa în sf[ânta] noastră biserică la
cetirea molitvei pentru Domnitor, iar regina a rostit o scurtă
rugăciune la mormântul de curând decedatei fecioare Ana Jițian, una
dintre marele binefăcătoare a protopopiatului nostru.” 139
Regăsim, de asemenea, mărturia vizitei Familiei Regale din
data de 1 iunie 1919, la Săliște în „Cartea de aur a ctitorilor şi
binefăcătorilor sf[intei] biserici române gr[eco] or[ientale] din
Sălişte”, aflată la Muzeul Parohial Săliște unde sunt păstrate cu
sfințenie semnăturile persoanelor care au participat la cea mai
138
Radu Cosmin, Prin Ardeal, p. 469-471.
139
convocat pe ziua de 30 august 1919, p. 3; Daniela, Deteșan, Mircea-Gheorghe Abrudan,
volumul „Patrimoniul istorico-juridic românesc din Mărginimea Sibiului (Rășinari, Săliște) (Ela
Cosma coordinator), p. 628; Abrudan, Mircea-Gheorghe. Activitatea lui Ioan Lupaș ca protopop
de Săliște (1909-1919), în lumina unor izvoare inedite, în volumul „Ioan Lupaș, Personalități ale
Universității Babeș-Bolyai” (Ioan Chirilă, Iuliu Marius Morariu coordonatori), p. 46.
181
importantă vizită care a avut vreodată loc în Capitala Mărginimii
Sibiului.
Pe baza lecturii acesteia și a cercetărilor efectuate am reușit să
descifrez marea majoritate a semnăturilor iscălite atunci:
Majestatea Sa, Regele Ferdinand
Majestatea Sa, Regina Maria
Alteța Regală, Principesa Ileana
Mihail Pherekyde. În momentul vizitei era Prim-ministru
interimar al României ca urmare timpul absenței din țară a
premierului Ion I. C. Brătianu aflat la Conferința de Pace de la Paris
[decembrie 1918-iulie 1919].
Iuliu Maniu, Președintele Consiliului Dirigent. [Prim-
ministru al României trei rânduri].
Generalul Arthur Văitoianu, Ministru de război în funcție.
[Prim-ministru al României în perioada 1 octombrie - 9 decembrie
1919].
Generalul Constantin Prezan, Șef al Marelui Cartier General
al Armatei 140 [cea mai înaltă structură militară destinată conducerii
operațiunilor militare ale Armatei Române, pe timp de război],
Membru al Regenței 1929-1930, Mareșal al României din 1930.
Generalul Ioan Boeriu, Comandantul tuturor forțelor militare
aflate în subordinea Consiliului Dirigent începând cu luna ianuarie
1919, Șeful Secției Organizare din cadrul Resortului Armatei din
Consiliul Dirigent.
General Teodor Rîmniceanu, Șeful Statului Major Regal 141,
Adjutant Regal.
Principele Barbu Știrbey, Administratorul Domeniilor
Coroanei din anul 1913. [Prim-ministru al României în perioada
4-20 iunie 1927], Locotenent-colonel (r), Adjutant Regal. 142
140
Avram, Valeriu; Drăghici, Lucian; Pătrașcu, Gabriel George; Rîșnoveanu, Ion. Războiul de
Întregire (1916-1919). Comandanți militari români, p. 295.
141
Ibidem, p. 294.
142
Ibidem, p. 295.
182
Constantin Diamandy, diplomat. [După terminarea Primului
Război Mondial, a fost numit ca al doilea delegat al României la
Conferinţa de Pace de la Paris, în 1919].
Onisifor Ghibu, Secretar General al Resortului Cultelor și
Instrucțiunei Publice (Instrucțiune Publică) din Consiliul Dirigent,
deputat în Marele Sfat Național Român.
Dr. Laurențiu Oancea, avocat, deputat în Marele Sfat
Național Român.
Colonelul Traian Stârcea Șef al Biroului decorații în cadrul
Marelui Cartier General al Armatei 143, Adjutant Regal.
Locotenent-colonel Florea Țenescu, Adjutant Regal. 144
Locotenent-colonel Ion Antonescu, Șef al Biroului I Operații
din cadrul Marelui Cartier General al Armatei. 145 [Prim-ministru al
României în perioada 4 septembrie 1940 - 23 august 1944. Mareșal
al României din 1941].
Colonelul Teodor Altenliu, participant la marea bătălia de la
Mărășești unde a avut calitatea de Comandant al Regimentului 26/1
Obuziere. 146
Locotenent-colonel Nicolae E. Opran, Divizia Artilerie
Antiaeriană. 147
Maiorul Dumitru Rădulescu, Trupele speciale, Trupele de
Pionieri, Batalionul 3. 148
Aureliu Birtolon, fost ofițer în armata austro-ungară, încadrat
în armata română [viitor ginere al lui Ștefan Cicio-Pop, fiind
căsătorit cu fiica cea mică a acestuia Ana].
Vasile Domșa, Protopop Ortodox de Orăștie.
Radu Cosmin, scriitor, jurnalist.
Ștefan Ciuceanu, istoric, corespondent al ziarului „Neamul
Românesc”.
143
Ibidem, p. 294.
144
Ibidem, p. 294.
145
Ibidem, p. 295.
146
Ibidem, p. 273.
147
Ibidem, p. 312.
148
Ibidem, p. 313.
183
Regele Ferdinand Întregitorul.
(Biblioteca Județeană ASTRA Sibiu. Colecții speciale. Iconografie.)
184
Regina Maria.
(Biblioteca Județeană ASTRA Sibiu. Colecții speciale. Iconografie.)
185
Regina Maria și Principesa Ileana
pe Dunăre în timpul întoarcerii de la Paris și Londra [Aprilie 1919].
„Le Miroir”, Paris, anul IX, nr. 285, 11 mai 1919, p. 1.
(galica.bnf.fr)
186
Suveranii români în Transilvania recucerită.
„Excelsior”, Paris, anul X, nr. 3148, 4 iulie 1919, p. 1.
(galica.bnf.fr)
187
Primirea Familiei Regale a României la Sibiu, 31 mai 1919.
Generalul Mărdărescu, Comandantul Trupelor din Transilvania,
dă raportul Majestății Sale Regele Ferdinad.
În fotografie pot fi observate majestatea Sa Regina Maria și Principesa Ileana.
Sosirea Familiei Regale a României la Sibiu, 31 mai 1919.

188
Majestățile Lor Regale salutând poporul care îi aclamă. Gara din Sibiu, 31 mai 1919.
Plecarea de la gară a Familiei Regale. Sibiu, 31 mai 1919.

Cu același automobil se vor deplasa în ziua următoare la Orlat și la Săliște.
189
Generalul Mărdărescu, Comandantul Trupelor din Transilvania,
dând raportul Majestății Sale Regele Ferdinad.
Piața Mare din Sibiu, 31 mai 1919.
Majestatea Sa, Regele Ferdinand, primind salutul trupelor.

190
191
192
Defilarea conducrului etnografic cu ocazia vizitei familiei regale a României.
193
„Cartea de aur a ctitorilor şi binefăcătorilor
sf[intei] biserici române gr[eco] or[ientale] din Sălişte”.
194
Mărturia vizitei Suveranilor României la Sălişte din data de 1 iunie 1919,
în „Cartea de aur a ctitorilor şi binefăcătorilor
195
Din călătoria Suveranilor - La Sălişte -
„Telegraful Român”, Sibiu, anul LXVII, nr. 55, 17 iunie 1919, p. 2.
196
Întâmpinarea Regelui şi Reginei l a Sălişte (Ardeal).
Cuvântare rostită la 1 Iunie 1919 în Sălişt de dr. I. Lupaş .
197
Întâmpinarea Regelui şi Reginei l a Sălişte (Ardeal).
Cuvântare rostită la 1 Iunie 1919 în Sălişte de dr. I. Lupaș.
198
Vizita Misiunii Universitare Franceze
(18 iunie 1919)
199
(18 iunie 1919)
„Ardealul este și va fi pe vecie al românilor,

iar Franța, va căuta să apere toate dreptele aspirațiuni ale unui popor
vrednic de iubirea și îngrijirea neîntreruptă a fraților din apus.”
Lucien Poincaré
În vara anului 1919 are loc vizita unei misiuni universitare

franceze în România. Această vizită a avut loc în contextul în care
autoritățile statului român doreau modernizarea, reformarea și
creșterea calității sistemului de învățământ și în același timp
adaptarea la noile realități politice și teritoriale
După Marea Unire din anul 1918 era necesară o uniformizare
a sistemelor didactice și pedagogice care se aplicau în fiecare dintre
regiunile istorice românești, care funcționau până atunci după
modele de organizare sau aveau influențe diferite, cel francez în
vechiul regat, maghiar în Transilvania, rus în Transilvania și
austriac în Bucovina.
Alegerea țărilor din care au fost aduși savanții străini nu a fost
făcută întâmplător, ci s-a bazat deopotrivă pe considerente politice
și diplomatice, cât și pe anumite afinități culturale. Cum Franța era
la sfârșitul Primului Război Mondial marea câștigătoare a
conflictului dintre Antanta și Tripla Alianță, dar deținea și o
influență considerabilă în plan științific, intelectual și tehnic,
guvernul român a privilegiat legăturile cu Parisul în domeniul
învățământului.
La 9 iunie 1919 sosea la București o delegație a profesorilor
universitari francezi condusă de [fizicianul] Lucien Poincaré,
Rector al Academiei din Paris și frate al președintelui de atunci al
Republicii Franceze, Raymon Poincaré. Alături de el se aflau mai
multe personalități de prim rang ale vieții academice din Franța.
200
Venirea misiunii universitare franceze intervenea după o
perioadă destul de lungă de contacte între guvernele român și
francez, care purtaseră negocieri pentru stabilirea principiilor după
care urma să se desfășoare cooperarea bilaterală în domeniul
intelectual, academic și didactic. 1
Numele personalităților care au făcut parte din misiunea
profesorilor universitari francezi le-am regăsit în presa vremii dar și
în studii și articole de specialitate, realizate ulterior. 2
Am identificat, pe baza cercetărilor efectuate, următoarele
personalități care au luat parte la Misiunea Universitară Franceză:
Lucien Poincaré (1862-1920), fizician. A avut o activitate
științifică de renume și a îndeplinit funcții de conducere în
învățământul francez: Inspector General al Instrucțiuni publice,
Director al Direcției de Învățământ superior, Vicerector al
Universității Sorbona din Paris. A fost cel care a condus Misiunea
universitară franceză.
Charles Diehl (1859-1944), istoric, bizantinolog de renume
mondial, profesor la Sorbona. Membru de onoare al Academiei
Române (1919).
Joseph Bédier (1864-1938), filolog, specialist în limba și
literatura franceză a Evului Mediu. Profesor la College de France și
membru al Academiei Franceze.
Gustave Adolphe François Fougères (1863-1927),
argheolog, profesor de arheologie, de limba și literatura greacă la
Sorbona. A fost membru (1885-1889) și apoi director al Școlii
Franceze din Atena.
Emmanuel de Martonne (1873-1955), geograf de talie
mondială, profesor la Universitatea din Lyon și apoi la Sorbonna
(din 1909). Începând din 1897 a întreprins vaste cercetări în
1
Ana-Maria Stan, Vizita misiunii universitare franceze în România, în „Biserică, Societate,
Identitate. IN HONOREM NICOLAE BOCȘAN”, p. 692.
2 Profesori universitari francezi în Sibiu, în „Telegraful Român”, Sibiu, anul LXVII, nr. 57,
21 iunie 1919, p. 6; Misiune de oameni învățați la noi, în „Foaia Poporului”, Sibiu, anul XXVII,
nr. 25, 29 iunie 1919, p.4; Ana-Maria Stan, Vizita misiunii universitare franceze în România, în
„Biserică, Societate, Identitate. IN HONOREM NICOLAE BOCȘAN”, p. 692.
201
România, acordând o atenție special dezvoltării școlii geografice
românești. A descoperit prezența formelor glaciare în munții Parâng
și a publicat numeroase lucrări de sinteză privind evoluția geologică,
tectonică și geomorfică a Carpaților. În 1918, este desemnat expert
al Comitetului de studii de pe lângă Conferința de Pace de la Paris
(1919-1920) în cadrul tratativelor de încheiere a păcii după Primul
Război Mondial, fiind principalul autor al recomandărilor făcute, cu
obiectivitate, guvernului francez, privind teritoriile ce urmau să fie
recunoscute România și Poloniei prin tratatele de pace.
El a călătorit pe teren și conform principiului
viabilității frontierelor, a obținut extinderea frontierei Poloniei spre
est și a României spre vest cu câțiva kilometri, pentru ca importante
căi ferate (de exemplu Timișoara - Arad - Oradea - Satu Mare) să
nu se întretaie de mai multe ori cu granița. El a conceput principiul
viabilității conform căruia stabilirea granițelor trebuie să depindă nu
numai de grupările etnice, ci și de motive geografice (relief, ape,
accesibilitate) și de infrastructurile teritoriului. Opunându-se astfel
delegaților americani și britanici, el a contribuit, în mod
semnificativ, la desenarea granițelor din 1918-1921 (dintre care
cele trasate între România, Serbia și Ungaria, mai sunt valabile și
astăzi). Membru de onoare al Academiei Române (1919).
Paul Janet (1863-1937), fizician, director al Școlii Superioare
de Electricitate, profesor la Facultatea de Științe din Paris.
Victor Balthazard (1872-1950), Profesor la Facultatea de
Medicină din Paris, specialist în medicină legală și în criminalistică.
Edmond Meynial (1861-1942), profesor la Facultatea de
Drept din Paris.
Maurice Guyot, subșef al Biroului Ministerului de
Instrucțiune Publică din Republica Franceză.
Ceremonia oficială de primire a profesorilor francezi la
Universitatea din București, desfășurată la 10 iunie 1919, a scos în
evidență faptul că vizita Misiunii Universitare Franceze în România
reprezenta pentru români deopotrivă un eveniment academic și unul
202
politico-diplomatic. 3
Activitățile derulate de profesorii francezi în România de au
avut și ele dublă conotație, academică și politică, accentul căzând
însă pe latura academică. 4
Dincolo de aceste acțiuni eminamente academice,
reprezentanții Franței au îndeplinit și rolul unor observatori avizați
ai realităților sociale și politice ale statului român nou constituit. Ei
și-au petrecut ultima parte a vizitei lor în România efectuând un
turneu în Transilvania și Banat, provinciile care se uniseră cu puțin
timp înainte regatului dunărean, dornici să cunoască situația de pe
teren, pentru a o putea apoi raporta cu obiectivitate către autoritățile
franceze și către Conferința Păcii, aflată încă în derulare la Paris. 5
Traseul Misiunii Universitarilor Francezi în Transilvania și
Banat a avut următorul traseu: Brașov - Sibiu - Săliște - Ocna
Sibiului - Sibiu - Balinț - Lugoj - Băile Herculane - Timișoara -
Arad.
„Misiunea Universitară Franceză însoţită de dr. C[onstantin]
Angelescu, Ministrul Cultelor şi Instrucţiunei Publice şi de patru
profesori de la universitatea din Bucureşti, a vizitat marţi [17 iunie
1919] Sinaia.
Continuându-şi drumul, s-a oprit în Braşov unde i s-a făcut o
foarte frumoasă recepţie iar Mercuri dimineaţa la orele 9 a sosit în
Sibiu.
În gara Sibiu, distinşii oaspeţi au fost întâmpinaţi de către
d[omnul] Iuliu Maniu, preşedintele Consiliului dirigent, d[omnul]
dr. Valeriu Branişte, şeful resortului de culte şi instrucţie publică,
generalul [Ștefan] Panaitescu, reprezentanţi oficiali şi publicul
sibian, care venise în număr mare.” 6
„Dl. V[aleriu] Braniște Șeful Resortului de Culte și Instrucție
Publică a salutat în limba franceză, în numele Consiliului Dirigent,
3
Ana-Maria Stan, op. cit., p. 694.
4
Ibidem, p. 695.
5
Ibidem, p. 696.
6
Primirea prof. francezi la Sibiu. Vizita la Săliște. Banchetul oferit de Consiliul Dirigent.
Discursurile., în: „Românul”, Arad, anul VIII, nr. 42, 20 iunie 1919, p. 1.
203
Publică a salutat în limba franceză, în numele Consiliului Dirigent,
pe înalții reprezentanți ai culturei și științei franceze, pe cari
Ardealul îl primește ca pe mesagerii Franței surori, Franței
generoase gata totdeauna să ne ajute.
D[omnul]l Lucien Poincaré conducătorul misiunei a răspuns
într-o scurtă dar caldă alocuțiune, mulțumind pentru primirea făcută,
afirmând că în adevăr reprezentanții Franței vin ca într-o țară soră a
cărei inimă iubitoare suntem fericiți s-o simțim bătând cu aceleași
sentimente cu cari sunt ei însuflețiți, călcând pământul Ardealului
desrobit.
În cursul celor câteva ore iluștrii oaspeți au vizitat muzeul
Asociațiunei, Catedrala și Biserica luterană.” 7
În urma cercetărilor, am regăsim relatări și mărturii ale vizitei
Misiunii Universitarilor Francezi la Săliște în presa vremii în
publicaţii precum „Foaia Poporului”, ,,Patria”, „Renașterea
Română” și „Telegraful Român” din Sibiu, „Românul” din Arad,
„Unirea” din Blaj cât și în „Cartea de aur a ctitorilor şi
binefăcătorilor sf[intei] biserici române gr[eco] or[ientale] din
Sălişte”, aflată la Muzeul Parohial Săliște, iar la Muzeul Culturii
Săliștene am descoperit o fotografie care a imortalizat pentru
eternitate acest moment.
O să încerc să redau o imagine cât mai apropiată de cele
petrecute atunci la Săliște, folosindu-mă de pasajele regăsite în
ziarele românești din Sibiu.
„După amiaza au vizitat comuna Sălişte unde li s-a făcut o
frumoasă primire de către întreaga comună„ [care „aștepta la școală
sosirea profesorilor” 8], în frunte cu d[omnul] dr. I[oan] Lupaş
protopop în Sălişte şi membru al Academiei Române.” 9
7 Profesori universitari francezi în Sibiu. Vizitarea Săliștei - Banchetul Consiliului Dirigent -

Cuvântările rostite, în „Renașterea Română”, Sibiu, anul I, nr. 122, 21 iunie 1919, p. 2.
8 Misiunea profesorilor francezi la noi. Profesorii francezi la Săliște - Masa dată de Consiliul
Dirigent - Vorbirile dlor V. Braniște, O. Goga și L. Poincaré, în „Patria”, Sibiu, anul I, nr. 101,
21 iunie 1919, p. 2.
9
204
„Dr. Ioan Lupaș găsește la sonoritatea graiului latin cuvintele
de vibrător salut adresat iluștrilor învățați francezi cărora le aduce
omagiul binemeritat de solicitudinea, cu care s-au grăbit să se
intereseze de nevoile culturale ale României. D[omnu]l [Ioan]
Lupaș face o repede expunere a rolului Franței în sbuciumul
ultimilor ani, accentuează frumusețea spiritului galic și înalță un imn
de glorificare a culturei latine, care leagă strâns cele două națiuni
surori: Franța și România.” 10
Preşedintele misiunei, d[omnul] L[ucien] Poincaré, Rectorul
Universităţii din Sorbona a răspuns, aducând elogii românilor care
au ştiut păstrat spiritul latinităţii.” 11
„Viu emoționat răspunde domnul L[ucien] Poincaré. Laudă
virtuțiile conservative ale poporului român.”12
„D[omul]l Lucien Poincaré pe care primirea Săliștenilor și
vorbirea d-lui Lupaș l-au mișcat adânc răspunde într-o vorbire
strălucitoare regretând că nu poate răspunde nici în dulcele grai
românesc, nici în sonora limbă latină, recunoscând că dacă în unele
lucruri Franța e sora mai mare a României, apoi România poate fi
socotită la rândul ei ca sora mai mare a Franței prin latinismul ei
riguros și prin păstrarea unor tradiții de rând cari fac din poporul
român adevăratul moștenitor al poporului roman. D[omnu]l
Poincaré arătă apoi emoția pe care o simte găsindu-se în mediul de
negrăit farmec al ochilor pe care îl oferă Săliștea și aduce un cald
omagiu poporului român, și în mijlocul furtunoaselor ovațiuni
declară că Ardealul este și va fi pe vecie al românilor, iar țara sa
Franța, va căuta să apere toate dreptele aspirațiuni ale unui popor
vrednic de iubirea și îngrijirea neîntreruptă a fraților din apus.” 13
10
Profesori universitari francezi în Sibiu. Vizitarea Săliștei - Banchetul Consiliului Dirigent -
11
21 iunie 1919, p. 2
13 Profesorii francezi în Sibiu, în „Telegraful Român”, Sibiu, anul LXVII, nr. 58, 24 iunie 1919,
p. 3.
205
„Vorbind de Ardeal și de revendicările române oratorul adaugă
cu o energie care a provocat neîntrerupte aplauze și ovațiuni că
Transilvania e deacum românească pentru vecie, că orice s-ar
întâmpla nu mai poate altfel și că Franța va fi aceea dintâi care va
apăra până la urmă dreptele revendicări și aspirațiuni ale
poporului român.” 14
Primirea Misiunii Universitate Franceze la Săliște, este redată
de George Moroianu [secretar general al afacerilor externe pe lângă
Preşedinţia Consiliului Dirigent], într-o scrisoare, datată 28 iunie
1919, către Alexandru Vaida-Voevod 15 „i-am condus pe la
instituțiunile noastre culturale și bisericești, pe urmă le-am arătat
împrejurimile Sibiului - Băile Ocna - care le-a[u] plăcut mult și
le-am aranjat o mică serbare la Săliște unde într-un cias am putut
aduna lumea de la câmp grație energiei prietenului nostru Dr.
[Nicolae] Comșa, prefectul județului [Sibiu]. Serbarea de la Săliște
a reușit admirabil. Corul frumoaselor săliștence și voinicilor
sălișteni a intonat cu o preciziune remarcabilă Marseilleza și câteva
doine și cântece românești. Apoi învățatul protopop al Săliștei,
Dr. [Ioan] Lupaș, le-a ținut un splendid discurs pe latinește, salutând
călduros pe frații Gali, pe aceste meleaguri ale descendenților lui
Traian.” 16
La Muzeul Culturii Săliștene există expusă o fotografie
originală, păstrată într-o stare foarte bună realizată de fotograful
Ioan Dădârlat în curtea școlii cu ocazia distinsei vizite a Misiunii
Universitare Franceze la Săliște din data de 18 iunie 1919.
Cu ocazia cercetărilor efectuate în vederea realizării acestei
lucrări am reușit să stabilesc data în care a fost realizată aceasta,
contextul și locația. Regăsim, de asemenea, mărturia vizitei
Misiunii Universitare Franceze la Săliște în „Cartea de aur a
14
Profesori universitari francezi în Sibiu. Vizitarea Săliștei - Banchetul Consiliului Dirigent -
15
Ruxandra Moașă Nazare, Ruxandra, Corespondența lui George Moroianu - între personalitate
și societate, în „Acta Musei Tutovensi”, anul V, 2010, p. 223.
16
Biblioteca Judeţeană „George Bariţiu” Braşov, Colecţii Speciale, fond Corespondenţă
Alexandru Vaida-Voevod, nr. 3628, 28 iunie 1919, Sibiu.
206
identific următoarele personalități care au iscălit cu ocazia onorantei
vizite: Lucien Poincaré, Paul Janet, Charles Diehl, Edmond
Meynial, Joseph Bédier, Victor Balthazard și Octavian Goga.
„Din Săliște distinșii oaspeți s-au abătut la Ocna pentru a
vizita stabilimentele balneare.
La orele 8 seara Consiliul Dirigent a dat o masă în onoarea lor
la care pe lângă membrii Consiliului Dirigent au luat parte și
reprezentanți ai profesorimei din localitate.” 17
Consider oportun, a reda și momentele solemne care au avut
loc cu prilejul cinei festive desfășurate la Sibiu, descoperite de
asemenea în ziarele românilor ardeleni ale anului 1919.
„D[omnul] dr. V[aleriu] Branişte a mulţumit misiunei pentru
onoarea ce le-a făcut de a vizita Sibiul, spunând că prin bărbații de
știință ai Franței care ne vizitează, se vor strânge tot mai mult
relaţiile între cele două ţări surori. 18
„Toastul d[omnu]lui V[aleriu] Braniște
D[omnul]l V[aleriu] Braniște ia cel dintâi cuvântul spre a arăta

că e rar prilejul de a se adresa unui auditor mai ilustru ca cel de față.
Relevă apoi solicitudinea pe care ne-a arătat-o [în]totdeauna marea
noastră protectoare Franța, făcând o expunere a influenței exercitată
de Franța asupra tuturor marilor evenimente ale istoriei românilor
din ultimii 100 ani. Arată că România a rămas totdeauna
credincioasă Franței și în zilele grele așa cum Franța a fost
credincioasă României în toată istoria ei. România n-a intrat în
răsboiu numai pentru interesele ei pentru că avea vechi datorii de
recunoștință față de Franța și pentrucă socotea că Franța e în
21 iunie 1919, p. 2.
18
207
primejdie.
D[omnul]l [Valeriu] Braniște încheie exprimând toată
gratitudinea pe care Românii o simt pentru tot ceeace Franța nobilă,
generoasă și glorioasă a făcut pentru toată lumea și mai ales pentru
noi, nădăjduind că ea va continua și în viitor să răspundă cu dragoste
la dragostea noastră.” 19
„Poetul Octavian Goga, șef de resort fără portofoliu, într-o
frumoasă cuvântare a arătat superioritatea civilizaţiei latine, scoţând
în relief meritele ei.” 20
Toastul d[omnu]lui O[ctavian] Goga
„D[omnu]l Octavian Goga, ia apoi cuvântul spre a exprima

fericirea pe care o simt transilvănienii azi uniți cu România după
grele jertfe, de a vedea în mijlocul lor pe iluștrii reprezentanți ai
culturei și științei franceze. D[omnia] sa arată sforțările supreme
făcute de țăranul român din Banat, Transilvania și Maramureș spre
a-și păstra naționalitatea. D[omnia] sa arată apoi că Franța a fost
făclia care a luminat toate nădejdile noastre. Iată de ce vizita
ambasadorilor spiritului francez a umplut de bucurie pe ardeleni.
Oratorul încheie exprimând în numele oamenilor de bine din
Transilvania gratitudinea pentru vizita aceasta și pentru binefacerile
ai căror mesageri sunt misionarii universitari francezi.” 21
„D[omnul] L[ucien] Poincaré a mulţumit pentru frumoasa
primire ce li s-a făcut, spunând că în frumoasa Românie pe care
acum a cunoscut-o, a găsit sora mai mică a Franţei. Plecând de aici,
a continuat d[omnia] sa, membrii misiunei duc cu ei cele mai
frumoase amintiri şi din inima Franţei, vor căuta să-i dea tot ajutorul
21 iunie 1919, p. 2.
20
21 iunie 1919, p. 2.
208
ce li stă în putinţă. ” 22
Răspunsul d[omu]lui Poincaré
Dl. Lucien Poincaré ia cel din urmă cuvântul spre a arăta că nu

știe cum să mulțumească celor cari au vorbit. Vedem, zice distinsul
oaspe, statele mari vă fac oarecari dificultăți; dar nădăjduim, că totul
se va sfârși cu bine pentru d-voastră. În ziua aceasta pe care am
petrecut-o în mijlocul d[umnea]voastră, am văzut, că dacă vorbiți
limba franceză în schimb o cunoașteți cu spiritul, și cu inima. O de
când suntem aici cât de mult simțim că sunteți oameni cari ați
suferit! Cât de mult înțelegem că dacă ați fost în închisori e fiindcă
ați fost Buni Români! Guvernul d[umnea]voastră are de îndeplinit o
însărcinare mare a cărei greutate o cunoaștem. Acum trebuie ca
toată Transilvania să reintre în granițele României-Mari. Uniunea
de acum va deveni definitiv prin generațiile viitoare; lor li-e hărăzită
desăvârșirea marei opere.
Cât despre ținta călătoriei noastre, cea de a vă oferi cu modestie
serviciile noastre. Sunt aici câteva obiceiuri germane, cari trebuiesc
să dispară. Spiritul latinității trebuie să vină peste spiritul germanic.
De asemenea el trebuie să fie introdus pretutindenea în lume prin
moștenitorii lui firești: Românii și Francezii. Veți găsi la noi
mijloacele necesare și procedeele eficace pentru această luptă
morală; vi le oferim cu dragă inimă. Vă oferim profesori universitari
francezi, precum și atâți învățători, colaboratori dezinteresați,
însuflețiți de spiritul de dreptate și de fraternitate.
Aveți dreptate să ziceți, d[omnu]le ministru, că universitarii
francezi și-au îndeplinit vitejește în timpul răsboiului datoria lor.
Unii au luptat cu cuvântul și cu condeiul. Văd printre aceștia pe
d[omnu]l Bedier care n'a cruțat nicăiri cuvântul luptei împotriva
Germanilor ...
22
209
Iar acum, îngăduiți-mi să beau în sănătatea guvernului
transilvănean, în cea a ofițerilor de aici, cari au trebuit uneori să
lupte împotriva inimei lor și cari își fac așa de frumos datoria. Dar
vreau să închin și pentru poezia română reprezentată aici de către
ilustrul poet al rasei; nu cunoaștem d[omnul]e Goga opera
d[umea]voastră admirabilă, dar știm în câtă stimă vă țin concetățenii
d[umnea]voastră.
Închin în fine pentru unirea veșnică a Transilvaniei cu
România și pentru latinitatea noastră comună.” 23
La orele 12, în cea mai mare însufleţire banchetul a luat
sfârşit.” 24
21 iunie 1919, p. 2.
24
210
Vizita Misiunii Universitare Franceze la Săliște.
(Muzeul Culturii Săliştene)
211
Lucien Poincaré (1862-1920)
Fizician, vicerector al Universității Sorbonne din Paris.
A fost cel care a condus Misiunea Universitară Franceză.
212
Charles Diehl (1859-1944)
Istoric, bizantinolog de renume mondial, profesor la Sorbona.
Membru de onoare al Academiei Române (1919).
(galica.bnf.fr)
213
Joseph Bédier (1864-1938)
Filolog, specialist în limba și literatura franceză a Evului Mediu.
Proefesor la College de France. Membru al Academiei Franceze.
(galica.bnf.fr)
214
Paul Janet (1863-1937)
Fizician, director al Școlii Superioare de Electricitate,
profesor la Facultatea de Științe din Paris.
215
Victor Balthazard (1872-1950)
Profesor la Facultatea de Medicină din Paris,
specialist îm medicină legală și în criminalistică.
(galica.bnf.fr)
216
Edmond Meynial (1861-1942)
Profesor la Facultatea de Drept din Paris.
217
Mărturia vizitei Misiunii Universitare Franceze la Sălişte din data de 18 iunie 1919,
218
Misiunea profesorilor francezi la noi. Profesorii francezi la Săliște -
Masa dată de Consiliul Dirigent - Vorbirile dlor V. Braniște, O. Goga și L. Poincaré.
„Patria”, Sibiu, anul I, nr. 101, 21 iunie 1919, p. 2.
219
Prelegerea susținută de
Pedagogul Ion Nisipeanu (20 iulie 1919)
220
Prelegerea susținută de
Pedagogul Ion Nisipeanu (20 iulie 1919)
„Întruparea visului național, nu s-a realizat decât pe tăria de

granit a credinței și a nădejdei poporului nostru în Dumnezeu.”
Ion Nipeanu
La o lună de la vizita profesorilor universitari francezi, Săliștea

îl primește în rândul ei pe Ioan Nisipenu (1885-1942), „Profesor și
Director al Școlii Normale din Râmnicu Vâlcea”, așa cum apare, cu
semnătură, în „Cartea de aur a ctitorilor şi binefăcătorilor sf[intei]
biserici române gr[eco] or[ientale] din Sălişte”, aflată la Muzeul
Parohial Săliște.
Este considerat de specialiștii în pedagogie, ca fiind una dintre

cele mai importante personalități ale domeniului.
Este alături de Florian Ștefănescu-Goangă [Rector al
Universității din Cluj în perioada interbelică și fondator al „Revistei
de psihologie”, apărută la Cluj între anii 1938-1949) și Dimitrie
Todoran promotorul unui curent reformator, acela al Pedagogiei
științifice (psihologice). 173
Ion Nisipeanu a militat pentru o reformă modernă a școlii.
Ridicându-se împotriva „școlii tradiționale”, centrată pe
receptare și imitație, „școala activă” trebuie să fie nu numai
utilitaristă, ci și spirituală, ceea ce, în plan psihologic dar și etico-
pedagogic, înseamnă că „munca e numai mijloc, iar cultura intensă
a spiritului, scop”. 174
173
Cristea, Gabriela. Reforme școlare în România (1864 - 1944), în „Revista de Pedagogie”,
București, nr. 1-6, 2007, p. 76.
174
Ibidem, p. 76.
221
Regăsim amănunte ale vizitei sale la Săliște în ediția din data
de 7 august 1919 a ziarului „Telegraful Român”din Sibiu, sub titlul
„O prelegere în Saliște”.
„D[omnu]l Nisipeanu din Iași, a ținut în Săliște, în 20 Iulie
a[nul] c[urent] o bună și interesantă prelegere.
„Profesorul de pedagogie din vechiul regat a venit în scumpul
nostru Ardeal, la Cluj, să propună diferite studii, la cursurile
pregătitoare de profesori. Faptul, că nesocotește truda și oboseala
săptămânei, și în zilele de odihnă, Dumineca, cu toată greutatea
călătoriei aleargă în diferite centre pentru a revărsa razele de lumină
și de căldură asupre poporului nostru, ne descopere în persoana
d[omniei] sale un suflet iubitor de progres, un bărbat și profesor,
care înțelege chemarea zilelor mari, pe care ne-a învrednicit a le
ajunge Crucea Domnului și Spada Dorobanțului român.
Cu o scurtă reprivire asupra vitregului trecut anunță subiectul
prelegerii, care e unul dintre cele mai de seamă în viața popoarelor:
Credința creștină.
Prin pilde și asemănări concrete, scoase din învățămintele
răsboiului actual, arată pe înțelesul mulțimei însemnătatea cea mare
a moralei creștine, alimentată de puterea credinței. Căci numai unde
e credință, acolo poate fi și biruință, în toate lucrările de orice fel.
Întruparea visului național, spune prelegătorul, nu s-a realizat decât
pe tăria de granit a credinței și a nădejdei poporului nostru în
Dumnezeu: că totuși odată va trebui să vină ziua dreptății, când
luptele și frământările necurmate, suferințele cele multe, trebuiau să
fie răsplătite.
Această credință a fost nervul de viață al neamului, pe care în
cele din urmă nu l-a putut scoate din sufletul poporului nostru, nu l-
a putut cotropi nici militarismul german. Prin date din zilele noastre
și din trecut, dovedește că popoarele, care și-au pierdut credința, au
decăzut, s-au demoralizat. Aduce de pildă poporul rus. Că în Rusia
e astăzi un haos nemaipomenit, o răutate și-o răzbunare de
nedescris, că toată sălbăticia, toată partea animalică a ieșit din om la
iveală, că bolșevismul cel mai tiranic conduce lucrările țării e numai
222
pricina, că o parte însemnată a poporului rus și-a perdut credința în
Dumnezeu, în învățăturile religioase, lăsându-se purtată de
principiile răsbunării și-ale distrugerii.
Poporul german care se susținea de un popor credincios, de
asemeni în decursul războiului a dovedit lumii, că credința lui n-a
fost curată. Soldații germani, deși avea fiecare înscris pe cataramba
baionetului „Gott mit uns” [Dumnezeu cu noi], credința era lor falsă
și egoistă. Au mers așa departe, încât și pe Dumnezeu l-au
naționalizat. Numai astfel putem înțelege barbaria germană,
distrugerea a tot ce le-a stat în cale...
Spre a lămuri problema învățăturilor sfinte, întărite prin
puterea credinței, spune, că omenimea în viața aceasta pământească
tinde spre fericire. Fiecare umblă și dorește să fie fericit. Se-ntreabă:
Unde o vom găsi, cine ne-o va putea da? Bogățiile cele mari,
onorurile înalte, plăcerile diferite, petrecerile vesele și nesfârșite...?
Nu! Poate să fie numai răspunsul. Din ce se împărtășește omul cu
mai multe din ele, din aceea devine tot mai nemulțămit, mai
nefericit, râvnind și dorindu-se tot la altele și mai mari, și mai
înalte...
Ca documentare dezvoltă într-o limbă atrăgătoare cele mai de
seamă porunci ale legii creștine: Iubirea de Dumnezeu, de
aproapele, de vrășmași. Fericiți cei ce suferă, fericiți cei săraci cu
duhul. Din rugăciunea Tatălui nostru: Și ne iartă nouă greșalele
noastre... Și nu ne duce pe noi în ispită... Stăruie asupra acestor
porunci, arătându-le adevăratul înțeles din punct de vedere religios
și științific. Armonia dintre ele. La câtă fericire n-ar putea ajunge
omenirea, dacă ar ținea cu mai mare tărie la învățăturile lui Hristos
și le-ar urma prin fapte în toate împrejurările vieții.
Prin prelegerea sa profesorul de pedagogie Nisipeanu ne-a dat
o îndrumare, care urmată de alți intelectuali mireni, pe lângă preoți
luminați și harnici, va aduce instituțiunilor noastre culturale,
bisericești și naționale cele mai neprețuite foloase.” 175
175
O prelegere în Saliște, în „Telegraful Român”, Sibiu, anul LXVII, nr. 75, 7 august 1919,
p. 2.
223
O prelegere în Săliște.
„Telegraful Român”, Sibiu, anul LXVII, nr. 75, 7 august 1919, p. 2.
224
Vizita Însărcinatului de afaceri al
Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei
William Frank Arthur Rattigan (26 iulie 1919)
225
Vizita Însărcinatului de afaceri al
Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei
William Frank Arthur Rattigan (26 iulie 1919)
„Scopul nostru a Ardelenilor este

de a ne apropia cât mai strâns de Marele Imperiu.”
Dr. Ioan Lupaș
O altă vizită, mai puțin cunoscută, care a avut loc la Săliște a

fost aceea a Însărcinatului de afaceri al Regatului Unit al Marii
Britanii și Irlandei William Frank Arthur Rattigan (1879-19520,
vizită ce a avut loc pe data de 26 iulie 1919.
Pe parcursul carierei sale diplomatice a fost, printre altele,
atașat de ambasadă la Viena (aprilie 1904), la Haga (iulie 1904), la
Cairo (1912) și la Berlin (1913).
La începutul Primului Război Mondial, între 13 august și 6
noiembrie 1914, a fost atașat pe lângă armata a VI-a franceză și a
celei belgiene, fiind rănit ușor de o explozie.
Este ulterior trimis la București în februarie 1915, fiind
promovat pe funcția de secretar al legației britanice din luna mai a
anului 1916.
După ce România a semnat pacea separată cu Puterile
Centrale, s-a îmbolnăvit și a trebuit să plece înapoi în Anglia prin
Rusia, unde a cunoscut perioada revoluției ce a dus la înlăturarea
țarului Nicolae al II-lea pe data de 15 martie 1917.
În momentul vizitei la Săliște ocupa, din 22 aprilie 1919,
funcția de Însărcinat de afaceri al Regatului Unit al Marii Britanii Și
Irlandei la București, (Chargé dàffaires - British legation in
Bucharest) funcție pe care a deținut-o până în 15 octombrie 1920.
Însărcinatul cu afaceri este un diplomat ce servește drept șef
de misiune al ambasadei sau al legației în absența ambasadorului.
226
La sfârșitul lunii iulie a anului 1919 William Frank Arthur
Rattigan întreprinde, în plin război româno-maghiar, alături de soția
sa și de alți reprezentanți ai legației britanice la București, precum
Edwin George Boxshall sau Noel Buxton, un turneu în Transilvania.
Turneul de zece zile al delegației britanice, a cuprins
„localitățile Sibiu, Săliște, Ocna Sibiului, Alba Iulia, Cluj, Abrud și
Brad, reîntorcându-se apoi prin Sibiu iarăși la București.” 1
Mențiuni ale vizitei se regăsesc în ziarele românești din
Ardeal, precum „Patria”, „Telegraful Român” și „Gazeta
Poporului” din Sibiu sau „Românul” din Arad.
„Însărcinatul de afaceri al Angliei la București, d[omnu]l
Rattigan și d[oamna], însoțit de d[om]nii [Edwin George] Boxshall
și [Noel] Buxton, au vizitat Sibiul, Săliștea, Ocna Sibiului Clujul și
alte orașe. Li s-a făcut în tot locul o entuziastă primire.” 2
„D[omul] Rattigan, reprezentantul Angliei la Bucureşti, în
trecerea d[omniei] sale spre Capitală, s-a oprit câteva ore la Sibiu,
unde a avut o întrevedere cu d[omnul] I[uliu] Maniu.
D[omnul] Rattigan a spus cu acest prilej, că are de gând să
viziteze principalele oraşe ale Ardealului.
D[omul] Rattigan a vizitat Lunca Sibiului şi Săliştea, unde
protopopul dr. Lupaş a ţinut o cuvântare arătând raporturile de
prietenie dintre Anglia şi România.
D[omnul] Rattigan, a răspuns exprimându-şi mulţumirea ce
simte de a fi avut prilejul să viziteze România.” 3
Cea mai completă relatare a vizitei la Săliște a diplomatului
britanic am regăsit-o în ediția din 29 iulie 1919 a ziarului „Patria”
în articolul Oaspeți englezi în Ardeal și în ediția din 3 august 1919
a ziarului „Gazeta Poporului” din Sibiu în articolul Oaspe englez în
Transilvania.
1
Interviu cu dl. Rattighan - Însărcinatul afacerilor Anglei la București. Impresiile dsale din
Transilvania, în „Patria”, Sibiu, anul I, nr. 134, 1 august 1919, p. 1.
2
Oaspeți englezi în Ardeal, în „Telegraful Român”, Sibiu, anul LXVII, nr. 73, 31 iulie 1919,
p. 4.
3
Informațiuni, în „Românul”, Arad, anul VIII, nr. 74, 30 iulie 1919, p. 2.
227
„Sâmbăta trecută [26 iulie 1919] iarăși am avut fericirea de a
saluta în mijlocul nostru niște oaspeți aliați. D[omnu]l Rattigan
ministrul Angliei la București cu soția [Vera] și cu domnii [Noel]
Buxton și [Edwin George] Boxshall au vizitat orașul nostru având
scopul de a vizita toate centrele Ardealului. Sâmbătă după amiazi au
cercetat frumoasa comună Săliște unde li s-a făcut o primire
însuflețită din partea populației.
Părintele protopop Dr. Ioan Lupaș, ca fiu al acestei comune
i-a bineventat pe oaspeții aleși.
În cuvintele frumoase a arătat strânsele legături dintre noi și
Statul Britanic, de la care noi așteptăm mult. Scopul nostru al
Ardelenilor este de a ne apropia cât mai strâns de Marele Imperiu.
Îi răspunde d[omnu]l Rattigan arătându-și bucuria că a putut
cunoaște un popor cu obiceiuri și port atât de frumoase.
Se bucură mai ales că poate cunoaște pe acest popor liberat de
sub jugul strein acum, când armata română scrie o nouă pagină de
glorie în istoria neamului românesc.
Făgăduiește apoi că va raporta adevărul țării sale despre
simțămintele ce însuflețesc poporul din Ardeal și se va nizui din
răsputeri la întărirea cât mai strânsă a legăturilor acestui popor cu
Britania.
După aceea oaspeții s-au întors la Ocna-Sibiului.
Duminică dimineață [27 iulie] oaspeții au plecat la Cluj.” 4
Ediția din data de 6 august 1919 a ziarului „Românul” din
Arad aduce precizări legate de urmările umanitare ale vizitei.
„Resortul Ocrotirilor Sociale a primit prin doamna [Vera]
Rattigan, 1211 lăzi și baloturi cu diferite pânzeturi, îmbrăcăminte și
efecte sanitare.
Aceste dar[uri] sunt o parte mai mică din lucrurile pe care
România le-a primit de la Cucea Roșie americană și britanică, în
mod gratuit.
4
Oaspeți englezi în Ardeal, în „Patria”, Sibiu, anul I, nr. 131, 29 iulie 1919, p. 2; Oaspe enghez
în Transilvania, în „Gazeta Poporului”, Sibiu, anul LXVII, nr. 31, 3 august 1919, p. 4.
228
Toate aceste lucruri, care sunt în drum spre Sibiu, vor fi
distribuite populațiunei mai sărace.” 5
Mărturia vizitei diplomatului britanic William Frank Arthur
Rattigan, din data de 26 iulie 1919 se regăsește în „Cartea de aur a
vizite:
[William] Frank [Arthur] Rattigan
Vera Rattigan - soția lui William Frank Arthur Rattigan
E[dwin] G[eorge] Boxshall - pe atunci reprezentant al
Vickers and Nobel Industries, calitate în care a facilitat vânzarea de
echipamente pentru submarine forțelor navele românești, viitor soț
al celei de-a treia fiice a prințului Barbu Știrbei - Eliza „Madie” 6
N[oel] Buxton
George Moroianu - secretar general al afacerilor externe pe
lângă Preşedinţia Consiliului Dirigent.
Zina G. Moroianu - soția lui George Moroianu.
Dr. A[lexandru] Racoți - prefect[ul] [județului Satu Mare]
Consider că este oportun a reda, în final, interviul acordat de
William Frank Arthur Rattigan, ziarului „Patria” din Sibiu, cu
ocazia vizitei sale.
5
Un dar american pentru Ardeal, în „Românul”, Arad, anul VIII, nr. 79, 6 august 1919, p. 3.
6
Denins Deletant, Activități britanice clandestine în România, în timpul celui de-al Doilea
Război Mondial, p. 11.
229
„Interview cu d[omnull Rattigan,
Însărcinatul afacerilor Angliei la București.
Impresiile d[omniei] sale din Transilvania
D[om]nul Rattigan însărcinatul de afaceri al Angliei la

București a fost dimpreună cu doamna Rattigan timp de vreo zece
zile la noi în Ardeal vizitând localitățile Sibiu, Săliște, Ocna
Sibiului, Alba Iulia, Cluj, Abrud și Brad reîntorcându-se apoi prin
Sibiu iarăși la București.
D[omnu]l Rattigan, un mare prietin al nostru, a avut
amabilitatea să primească pe unul din redactorii noștri care
întrebându-l despre impresiile sale din Ardeal, d[omnia] sa a
răspuns următoarele:
Impresiile mele din Transilvania se pot rezuma astfel:
Țară de o bogăție extraordinară, popor simplu, harnic și plin
de vieață și de o ospitalitate fără margini. Cu o astfel de armonie
între țară și popor poți avea încredere deplină într'un viitor strălucit
mai ales, dacă diferitele elemente ale populației se înțeleg bine între
ele și conlucrează în mod loial la consolidarea și prosperarea țării.
De prezent este foarte de înțeles că sentimentele anumitor
elemente sunt puțin cam deprimate: rănile sunt încă prea recente și
poate este cam greu pentru cei cari mai ieri erau stăpâni ca azi să
se împace cu gândul că nu mai sunt.
Dar cu timpul și sub regimul înțelept de libertate și egalitate
pentru toți și de o vieață publică nepătată, astfel cum arată a fi
regimul d[omnu]lui Maniu, eu am încredere că toate elementele
diferite ale populației se vor reconcilia devenind cetățeni loiali ai
României-Mari.
România va avea importantul rol în interesul civilizației, pe
care îl dă și situația ei geografică de a servi ca zid de apărare
împotriva bolșevismului. În ceeace privește pericolul bolșevismului
în Ardeal, eu cred, că Transilvania va fi ultima țară în care va
230
izbucni această boală. Cu toate suferințele din acest răsboiu,
Românii au rămas intacți de infecția bolșevismului. Este de necrezut
cu ce putere de rezignație au îndurat ei aceste suferințe.
- Cum vă explicați acest fapt?
Mie îmi pare că explicația lipsei oricărei urme de bolșevism și
de anarchie se găsim în civilizația tradițională a Românului. El
are în sânge instinctul ordinei și civilizației moștenit dela strămoșii
săi din Roma.
Toate aceste lucruri mă fac să cred, că România-Mare va fi
demnă de rolul important, care o așteaptă și care va fi mult mai
mare în viitor decât a fost în trecut.
Rugat fiind apoi ca să dea unele lămuriri despre sentimentele,
pe cari le numește Anglia față de noi, d[omnia] sa a răspuns
următoarele:
- „România în împlinirea chemării sale înalte poate conta cu
toată siguranța la sprijinul Marei-Britanii, care e gata de a
conlucra la desvoltarea acestei țări. O misiune compusă dintr-un
membru al parlamentului englez și din doi experți celebri a fost
trimisă de către guvernul englez, ca răspuns la invitația
autorităților transilvănene, pentru a examina condițiile locale și a
studia chestia formelor sub care conlucrarea tehnică și financiară
a Marei Britanii în Transilvania va fi mai acceptabilă. Această
misiune va sosi în curând în Ardeal”.
- „Ce părere aveți despre deciziunile Conferenței din Paris?”
- „Bineînțeles că deciziunile ei au cauzat uneori decepțiuni. S-
ar putea spune, că nici o țară, nici cele mari nici cele mici nu este
mulțumită pe deplin cu satisfacerea dorințelor sale îndreptățite la
Conferența de pace. Dar trebuie să ne gândim, că până când toate
partidele sunt nemulțămite, arbitrajul totuși este un principiu just.
Este un fenomen psihologic cunoscut, că durerea lasă mai multe
impresii, decât bucuria. Astfel omul se gândește mult mai mult la
ceeace a pierdut decât la ceeace a câștigat. Eu îmi permit de a vă
sfătui sistemul contrar. În cazul României Mari, acest sistem nu
231
poate fi greu având în vedere că România Mare și-a realizat cea
mai mare parte din aspirațiunile sale”.
- „Când vom mai avea fericirea de a vă vedea la noi?”
- „Drept rămas bun vă declar că atât eu cât și soția mea n-am
părăsit nici odată o țară cu mai mult regret în suflet, dar ne
consolăm cu gândul, că noi ne vom reîntoarce în curând în această
țară atât de frumoasă, de încântătoare și de o ospitalitate atât de
fabuloasă.” 7
7
Interviu cu dl. Rattighan - Însărcinatul afacerilor Anglei la București. Impresiile dsale din
Transilvania, în „Patria”, Sibiu, anul I, nr. 134, 1 august 1919, p. 1.
232
William Frank Arthur Rattigan
233
Mărturia vizitei diplomatului britanic William Frank Arthur Rattigan din 26 iulie 1919,
„Cartea de aur a ctitorilor şi binefăcătorilor
234
Vizita învățătorilor și învățătoarelor
din Basarabia (17 august 1919)
235
Vizita învățătorilor și învățătoarelor
din Basarabia (17 august 1919)
„Sufletul nostru azi e un cireș în floare de pe care cântă trecutul.

Cântecul însă nu mai e doină înlăcrămată de jale,
e cântec de veselie, cântec de biruință.”
Axente Banciu
După Marea Unire din 1918, era necesară o integrare a

provinciilor istorice, aflate pănă atunci sub stăpânire străină, în
cadrul noului stat român, atât din punct de vedere legislativ, dar și
administrativ, monetar, judiciar și mai ales cultural.
Printre primele măsuri luate în anul 1919 a fost aceea prin care
s-a relizat unificarea calendarelor, dat fiind că în vechiul regat şi
Basarabia funcţiona stilul vechi, iar în Transilvania şi Bucovina
funcționa stilul nou. S-a luat decizia adoptării stilului nou, data de 1
aprilie devenind 14 aprilie în 1919.
Tot în aprilie 1919 limba română a fost declarată limbă oficială
pe întreg cuprinsul României.
A fost conștientizat faptul că învățământul ar trebui să fie cu
adevărat o prioritate națională și au fost luate măsuri eficiente pentru
uniformizarea acestuia pe tot teritoriul Regatului României Mari,
condițiile în care acesta funcționase după modele și chiar în limbi
de predare diferite [română în Vechiul Regat, rusă în Basarabia,
maghiară în Transilvania și germană în Bucovina].
Spre deosebire de Transilvania şi de Bucovina, unde exista o
intelectualitate românească numeroasă, chiar și școli [marea lor
majoritate confesionale, ortodoxe sau greco catolice] cu predare în
limba română, Basarabia dispunea de un relativ mic număr de
intelectuali, întrucât limba română fusese interzisă în biserică, în
şcoală şi în administraţia publică, iar relaţiile cu România au fost
236
obstrucţionate de regimul ţarist. În plus populația din această
provincie era aproape analfabetă.
S-a luat decizia inspirată de inființare a școlilor, cu pecădere a
școlilor primare, cu predare în limba română. În acest scop era
necesară o instruire a cadrelor didactice.
Astfel în vara anului 1919 au fost organizate la București
cursuri de vară pentru învățătorii și învățătoarele ce urmau să predea
în limba română în școlile primare de pe cuprinsul Basarabiei, cu
precădere în mediul rural, dat fiind faptul că majoritatea populației
provinciei locuia la sate.
După încheierea cursurilor de vară, organizate la București,
învățătorilor și învățătoarelor din Basarabia li s-a organizat o
excursie care a avut următorul itinerariu: București - Ploiești -
Câmpina - Sinaia - Predeal - Brașov - Făgăraș - Sibiu - Ocna Sibiului
- Blaj - Alba Iulia - Săliște - Orlat - Sibiu - București.
Conform presei vremii numărul acestora a fost de 200,
conform ziarelor „Unirea Poporului” și „Patra” [în edițiile din 17 și
19 august 1919] 8, sau chiar 250, conform ediției din 21 august 1919
a ziarului „Telegraful Român”. 9
Presa epocii surprinde emoționantul moment al vizitei
dacălilor basarabeni astfel:
„.... au sosit 250 de învățători basarabeni. Vin dintr-un pământ
românesc desrobit să cunoască celălalt pământ românesc scăpat de
cătușele robiei. Acei cari au cunoscut cnutul și Siberia, vin să
cunoască pe frații lor cari au cunoscut sulița jandarmului unguresc
și temnițele. Vin să-și cunoască Țara și frații.
Vor trece prin toate centrele românești de dincoace de Carpați.
Învățătorii Basarabiei fie bineveniți la noi!” 10
8
Oaspeți basarabeni, în „Unirea Poporului”, Blaj, anul XXIX, nr. 170, 14 august 1919,
p. 4; Excursiunea învățătorilor din Basarabia, în „Patria”, Sibiu, anul I, nr. 148, 19 august 1919,
p. 2.
9
Oaspeți din Basarabia, în „Patria”, Sibiu, anul I, nr. 146, 16 august 1919, p. 2; Frați basarabeni
în Sibiu, în „Telegraful Român”, Sibiu, anul LXVII, nr. 80, 21 august 1919, p. 3.
10
Oaspeți din Basarabia, în „Patria”, Sibiu, anul I, nr. 146, 16 august 1919, p. 2.
237
„De lângă Nistru, din țara lui Ștefan cel Mare au sosit la noi
200 de învățători basarabeni ca să cunoască pe frații lor din Ardeal,
pământul unde zac osemintele lui Mihaiu Viteazul.
Ei ne aduc un graiu dulce românesc, o inimă plină de
însuflețire pentru tot ce e român, din țara, unde într'o sută de ani de
robie era pe cale de a se stinge cu totul graiul și sentimentul
românesc. A fost grea robia, care ne despărțea pe noi frații
îndepărtați cu forța dela țara-mamă. În Basarabia lui Ștefan s-au
născut și s-au perindat generații cari nici nu știau de existența
Ardealului, căci acolo numai plugarul dela țară mai vorbea limba
moldovenească. Școalele toate streine crescuseră o clasă
intelectuală cu totul streină de Moldoveanul curat dela țară.
Învățătorul basarabean în urma împrejurărilor acestora era cu totul
strein de idealul sfânt al Românilor.
A fost destul însă, numai suflarea unui vânt de libertate în
primăvara anului 1917, ca acești dascăli să se deștepte la viața nouă.
Cu miile au năpădit cursurile de limba românească și au sorbit cu
atâta sete învățătura și graiul dulce românesc încât azi după 2 ani de
vieață românească ei atât în graiu cât și în sentimente sunt cei mai
curați Români.
A fost măreață fapta lor atunci, după pacea dela București când
se părea că a apus soarele Românilor, ei fără șovăire au luminat
poporul dela Nistru și deșteptându-l la vieața românească, poporul
întreg s'a declarat pentru unirea cu Țara-mamă, aducând întâia rază
de speranță a desrobirii. La această unire au avut cel mai mare rol
acești învățători pe cari îi avem azi în mijlocul nostru.
Era și natural, ca acești oameni însuflețiți să se gândească și la
noi frații cei mai îndepărtați ai lor, despre cari ei nu știau decât doar
din istorisirile unor ciobani pribegi veniți la ei din această țară.
Acești frați ne aduc, ceva din paginile de glorie ale istoriei
noastre. În graiul lor ne pare că recunoaștem pe plăieșii lui Ștefan
din Orheiu, Tighina, Hotin și Cetatea Albă din trecut. Ne aduc ceva
din vremurile când strămoșii noștri conduși de Ștefan au cucerit
238
cetăți mari în răsărit, azi când strănepoții acelora cuceresc cea mai
puternică cetate a dușmanului nostru secular din apus.
Dela desrobirea noastră au fost mulți oaspeți pe la noi, frați din
Regat și Aliați dar cred că nimeni n-a venit cu atâta dor sfânt și pe
nimeni nu l-am putut strânge la piept cu atâta dragoste ca pe acești
frați cari deaceea ne sunt mai dragi pentrucă erau mai departe și
pentrucă îi credeam odată pierduți.” 11
Un rezumat al al acestei vizite îl regăsim, sub titlul
Excursiunea învățătorilor din Basarabia, în ediția din 19 august
1919 a ziarului Patria din Sibiu:
„200 de învățători și învățătoare din Basarabia după ce au luat
parte la cursurile de vară aranjate la București au făcut o excursiune
prin vechiul Regat și Ardeal.
La 11 august au plecat de la București oprindu-se la Ploiești
unde au depus o coroană pe Monumentul vânătorilor căzuți în
războiul pentru neatârnare. La Câmpina au vizitat sondele și
rafinăria, seara s-a dat în onoarea lor un banchet oferit din partea
primăriei.
S-au mai oprit la Sinaia unde au vizitat Castelul Peleș și la
Predeal, până unde au fost însoțiți de domnul Niculescu, prefectul
județului Prahova. În mai multe gări au fost întâmpinați de elevii
școalelor primare cu coruri și ovații.
Miercuri la 13 august au sosit la Brașov fiind primiți la gară de
domnul prefect Baiulescu. Aici au vizitat orașul și împrejurimile
frumoase.
Joi [14 august] au sosit la Făgăraș unde au fost primiți în mod
călduros din partea intelectualilor.
Vineri [15 august] au sosit la Sibiu unde au fost primiți la
Asociațiunea din partea dlui A[ndrei] Bârseanu. Au vizitat apoi
Catedrala 12, unde au cântat, în frumos și puternic cor „Imnul regal”.
11
Oaspeți dragi, în „Patria”, Sibiu, anul I, nr. 147, 17 august 1919, p. 1.
12
Excursiunea învățătorilor din Basarabia, în „Patria”, Sibiu, anul I, nr. 148, 19 august 1919,
p. 2.
239
A fost un moment pătrunzător: robii de ieri ai Țarului să cânte
pe pământul străjuit mai ieri de suliță, „Imnul regal” al tuturor
Românilor.
Au vizitat Seminarul Andreian și Muzeul Asociațiunei.
D[omnul] A[ndrei] Bârseanu, prezidentul acestui așezământ de
cultură, i-a bineventat cu cuvinte adânc simțite. Învățătorii au cântat
„Pe-al nostru steag”, al cărui autor se știe că e d[omnu]l A[ndrei]
Bârseanu. 13
Resortul de culte a aranjat .... la amiază s-a dat în onoarea lor
un banchet14 [un prânz comun la școala de cadeți, în cinstea
luminătorilor Basarabiei] 15 la care au rostit discursuri domnii șefi
de resort V[aleriu] Braniște și A[urel] Vlad, răspunzând călduros
domnul învățător basarabean Popazu și alții.
După amiazi au vizitat Ocna Sibiului unde au petrecut câteva
ore plăcute în mijlocul intelectualilor români. Basarabenii au cântat
câteva cântece naționale între cari imnul Regal în mijlocul
însuflețirii publicului de la băi.
Sâmbătă [16 august] au fost la Blaj vizitând pe S. P. S.
Mitropolit Dr. V[asile] Suciu, catedrala și toate instituțiunile
culturale.
Au fost pe Câmpul Libertății, unde d[omnu]l Dr. [Ioan]
Sâmpăleanu [profesor de teologie] a ținut o frumoasă vorbire.
Gazeta „Unirea” a apărut în număr de sărbătoare în onoarea acestor
oaspeți iubiți. În aceeaș zi seara au fost la Alba Iulia unde li s-a făcut
o primire entuziastă din partea intelectualilor din loc.
La masa comună, dată în onoarea lor în parcul orașului i-a
salutat călduros pe domnul protopop Teculescu. A doua zi duminică
au vizitat Cetatea fiind conduși de domnul Rusan.
Duminecă [17 august] d[upă] a[miaza] au vizitat frumoasa
comună Săliște fiind primiți de corul elevilor de la cursurile de
13
14
p. 2.
15
240
învățători și de domnul D[umitru] Lăpădat. Seara au sosit la Orlat
primiți de tot poporul cu însuflețire.
De-aici s-au reîntors prin Sibiu la București. Excursioniștii au
dus cu ei cele mai frumoase impresii din Ardeal și au rămas încântați
de primirea care li s-a făcut pretutindeni. Ei au fost călăuziți de
d[mnul]l profesor Nedelcu secretar ministerial.” 16
În urma cercetărilor, am regăsim relatări și mărturii ale vizitei
cadrelor didactice din Basarabia la Săliște în presa vremii în
publicaţii precum „Cuvântul Poporului” din Săliște, ,,Patria”,
„Renașterea Română” și „Telegraful Român” din Sibiu, „Unirea”
din Blaj cât și în „Cartea de aur a ctitorilor şi binefăcătorilor
sf[intei] biserici române gr[eco] or[ientale] din Sălişte”, aflată la
Muzeul Parohial Săliște.
Este de menționat faptul că în perioada Primului Război
Mondial, doi dintre cei mai mari intelectuali născuți în Săliște,
Onisifor Ghibu și Axente Banciu, au trăit refugiul în Basarabia.
Detalii despre modul în care frații și „sorioarele” din Basarabia
au fost primiți în capitala Mărginimii Sibiului, regăsim în articolul
Cuvântarea cu care au fost întâmpinați, în sala festivă a Școalei din
Săliște, învățătorii și învățătoarele din Basarabia, din partea d-lui
prof. Axente Banciu, din numărul din data de 7 septembrie 1919 al
proaspetei gazete „Cuvântul Poporului” din Săliște.
Pentru acuratețea informațiilor cât și pentru a descoperi ce era
în sufletul românilor imediat după Marea Unire voi transcrie
integral emoționantul discurs:
16
p. 2.
241
„Doamnelor și domnilor!
Dragi sorioare și iubiți frați basarabeni.
Dac-aș fi un meșter al cântecului, cum nu sunt, în loc să vă

vorbesc v-aș cânta de astă-dată. V-aș cânta, deoarece cântecul
tălmăcește mai ușor, mai credincios, mai cald, mai nemijlocit
sentimentele de care e stăpânit sufletul omului. V-aș cânta, fiindcă
e atât de greu să prind cuvântul care se-nveșmânte în deplinătatea
lor sentimentele care-mi fericesc azi sufletul.
Sufletul nostru azi e un cireș în floare de pe care cântă
trecutul. Cântecul însă nu mai e doină înlăcrămată de jale, e cântec
de veselie, cântec de biruință. Căci sufletul nostru azi prăznuiește.
Și cum să nu prăznuiască când steagul pe care l-am
dezmierdat în atâtea visuri, steagul pe care l-am scăldat în atâtea
lacrimi, azi flutură mândru de pe zidurile, trufașe odinioară, care
ocrotiră făurirea celor mai încânite legi pentru îngenuncherea și
încătușarea sufletului românesc dornic de libertate, de înălțare. Și
cum să nu prăznuească acest suflet când cel care a înfipt drapelul
românesc în inima mândriei maghiare, în vârful parlamentului din
Budapesta, ca și cel care a rostogolit peste Nistru valurile anarhiei
muscălești, care amenința s-aducă pustiul peste frumoasele și de
Dumnezeu binecuvântatele cuprinsuri ale Basarabiei, - e sânge din
sângele nostru.
Și, ca să umpleți până la revărsare paharul fericirii noastre
azi veniți și Dumneavoastă.
Aș găsi, poate, mai ușor cuvântul în care să se reverse prea-
plinul sufletului, dac-aș fi mai străin de Dumneavoastră dacă
prezența Dumneavoastră nu mi-ar scoate în unda amintirii atâtea
momente duioase, atâtea scene neuitate: viață petrecută împreună.
V-am cunoscut în momente de restriște, în împrejurări grele
de viață, când lumina conștiinții naționale, afară de 3 - 4 visători,
abia mai licăria la Dumneavoastră în bătaia crivățului dela mează
- noapte și răsărit, care îngheța în germene încă înfiriparea oricărui
242
vis izbăvitor. V-am văzut apoi răsuflând mai ușor pe urma
prăbușirii puterii țariste și m-a norocit Dumnezeu să văd și
izbucnirile flăcării ce Vă încinsese sufletul, a flăcării dragostii de
neam, în acte istorice vor rămânea pururea pagini de glorie în
istoria Moldovenilor din Basarabia.
Nu voiu uita niciodată zilele de sărbătoare în care V-ați
declarat autonomi, apoi Republică Democratică, pe urmă
Republică Democratică Neatârnătoare, ca, în sfârșit, la 27 Martie,
anul trecut, să Vă alipiți iarăși acolo de unde ați fost rupți, la sânul
celei care V-a legănat copilăria părinților, - la sânul Mamei.
Și nu voiu uita niciodată nici căldura cu care ați primit primele
batalioane de voluntari ardeleni, care veniau dinspre Klewca umăr
la umăr cu frații lor din vechiul Regat să desrobească cu un ceas
mai de vreme pământul pe care-l călcați azi.
Sufletul chinuit al sărmanului și în veci regretatului Simion
Murafa, martirul național al Basarabiei, acum s-a liniștit. Steagul
pe care l-a dăruit în gara din Chișinău, în numele Moldovenilor,
flăcăilor din Ardeal, ca să-l ducă la Alba-Iulia, azi flutură biruitor
pe zidurile cetății lui Mihaiu Viteazul.
V-am văzut, zic, de când abia mijiau încă în Basarabia din
umbrele nopții zorile conștiinței naționale până la biruința acestei
conștiințe, pecetluită în actul Unirii, și mi-am zis: Frumos viitor
trebuie să aibă poporul care, în timp atât de scurt, a fost în stare să
facă acest drum atât de lung și atât de greu pentru alte neamuri.
Azi sunteți în Ardeal. Știam că veți veni. Ați cetit și vi s-au spus
atâtea lucruri frumoase despre acest leagăn al Românismului și la
cursurile de istorie națională și la cele de geografie și de istorie a
literaturii române încât nu se putea să nu veniți. Trebuia să veniți,
ca să controlați adevărul celor auzite și cetite. Știu că ați venit cu
iluzii mari. Nu știu însă, dacă cele ce ați văzut până acum corespund
acestor iluzii, sau ați avut și dezamăgiri. În cazul din urmă Vă
rugăm să nu uitați, că și la noi a ploat mult la munte, și la noi au
fost ape mari care ici-colea au ridicat la suprafață și gunoaie, ca și
la Dumneavoastră. Și Ardealul a trecut printr-o revoluție, care a
243
răscolit patimi ascunse sau adormite, revoluție care a tulburat și a
umflat și apele noastre. Se vor limpezi și se vor retrage însă iarăși
în matca lor de mai nainte, ca să ajungă curate acolo unde se
împreună cu Prutul și cu Nistrul Dumneavoastră.
Simt că între cele controlate azi de Dumneavoastră sunt și
spusele mele. Mi-aduc aminte că, în ora de despărțire de grupul
învățătorilor și învățătoarelor cărora am avut plăcerea să le predau
eu limba română, ca să le pot învedera binefacerile unei școale
bune, le-am înfățișat schimbările prin care a trect, supt înrâurirea
școalei, în 2-3 decenii, o comună din Ardeal. Mă bucur nespus că
pot să salut azi în această sală mai mulți inși din acel grup și sânt
fericit că pot să le spun că, comuna și școala de care le vorbim sunt
comuna și școala în care se află acum. Țin să Vă amintesc din nou,
iubiți colegi și colege, că tot ceea ce vedeți în această comună e
isprava acestei școale. Aici s-au încălzit inimile, aici s-au luminat
mințile celor care au făcut Săliștea de azi. Aici s-a cultivat ogorul
care a dat rodul pe care-l vedeți. Fără conlucrarea, fără munca
acestei școale toate gândurile bune, frumoase, folositoare ale
conducătorilor ar fi rămas sămânța aruncată pe pietri. Aici a
învățat moș Dumitru Ghibu care furișa odinioară prin vămile grele
ale Prutului, în desagii săi ciobănești mai câte-n carte de rugăciuni,
mai câte-un calendar, mai câte-o carte cu povestiri sau cântece
pentru hrana sufletească a Moldovanului, acel moș Ghibu despre
care bunul român, starețul mănăstirii din Suruceni, azi episcop al
Ismailului, P. S. Sa Dionisie Erhan, vorbia cu atâta recunoștință,
spunând că lui are să-i mulțumească începuturile științei sale de
carte românească. Tot aici a învățat și fratele [Onisifor] Ghibu pe
care-l cunoașteți și Dumneavoastră atât de bine din activitatea
neobosită, la început împreună cu atâtea primejdii, pe care a
desfășurat-o în anii din urmă pentru renașterea națională a
Basarabiei. Aici au învățat toți câți au avut norocul să se nască în
această comună, în care nu veți găsi nici analfabeți, nici firme
străine. Zic norocul, fiindcă nu toate școalele se pot mândri cu
ceeace a răsărit pe urma acestei școale, nu toate școalele au avut
244
astfel de înțelegători ai rosturilor ei, cum i-a avut școala aceasta
pe locuitorii acestei comune. Locuitorii acestei comune și-au dat
întotdeauna seama că școala și biserica le-au fost mântuirea în
trecut și că tot acestea le vor fi și călăuzele în viitor, de aceea n-au
cruțat nici o jertfă când a fost vorba de ele. Multe învățăminte, multe
îndemnuri se vor desface pentru Dumneavoastră din asemenea
celor ce ați văzut prin Ardeal cu cele ce ați văzut prin Ardeal cu cele
ce ați lăsat acasă, - îndemnuri din care nu mă îndoesc că va răsări
un spor de bine nu mumai pentru Basarabia, ci pentru neamul
nostru întreg. O învățătură se va desprinde însă mai puternic decât
toate, învățătura că: Mai curând se sfărâmă pumnul dușmanului
decât sufletul unui neam, oricât de greu ar fi și oricât de îndelungat
ar lovi acel pumn, dacă preotul și învățătorul își fac datoria.
Iubiți frați și dragi sorioare. În numele mulțimii pe care o
vedeți de față, ca și în numele celor pe care nu i-a putut încăpea
această sală, sau n-au putut să vină să vă strângă mâna, cu căldura,
pe care nu ți-o dă decât sinceritatea și iubirea inimii de frate dulce,
vă zic: Fiți bineveniți în mijlocul nostru, în Ardealul nostru, care de
acum înainte e și al Dumneavoastră, după cum Basarabia
Dumneavoastră e și a noastră.
Să trăiască, să crească și să înflorească Basarabia, de acum
în veci românească!” 17
17
Cuvântarea cu care au fost întâmpinați, în sala festivă a Școalei din Săliște, învățătorii și
învățătoarele din Basarabia, din partea d-lui prof. Axente Banciu, în „Cuvântul Poporului”,
Săliște, anul I, nr. 3, 7 septembrie 1919, p. 2-3.
245
Cuvântare cuu care au fost întîmpinați, în Sala festivă a Școalei din Săliște, învățătorii și
învățătoarele din Basarabia, din partea d-lui prof. Axente Banciu.
„Cuvântul Poporului”, Săliște, anul I, nr. 3, 7 septembrie 1919, p. 2-3.
246
Sinodul protopopesc al tractului Săliște
(30 august 1919)
247
(30 august 1919)
Pe data de 30 august 1919 în Sala Festivă a Școlii din Săliște a

avut loc un eveniment important pentru comunitatea din
Mărginimea Sibiului - Sinodul protopopesc al tractului Săliște.
Informații referitoare la acest eveniment am regăsit atât în
presa vremii, în ziarul sibian „Telegraful Român ”cât și în Arhiva
Protopopiatului Ortodox Săliște.
Consider important să introduc acest eveniment, ca și capitol
distinct, în cadrul lucrării, deoarece a fost „primul Sinod
protopopesc al Tractului Săliște ,,pe care ne-a învrednicit Bunul
Dumnezeu a-l ținea ca cetățeni ai României libere și credincioși ai
Bisericii Ortodoxe Române, care este acum biserica dominantă a
statului nostru național” 1 și în același timp pentru că aduce
informații deosebit de prețioase referitoare la evenimente
importante prin care a trecut zona Mărginimii Sibiului în general și
Săliștea în special, din toamna anului anului 1918 și până în vara
anului 1919, făcându-se referire și cele mai importante vizite care
au avut în această perioadă la Săliște.
Din „Protocolul luat în ședința ordinară a Sinodului
protopopesc ținut în Săliște la 17/30 August 1919” aflăm fatul că la
lucrările sinodului, ținut în „sala școalei din Săliște” 2 ... „subt
prezidiul P[rea] O[noratului] D[omn] Dr. Ioan Lupaș,
protopresbiter, funcționând ca notar Ioan Bratu. [Au fost] prezenți:
Dr. Dumitru Borcea, Iacob Șteflea, Ioan Popa, Petru Iuga,
Alexandru Vlad, Ioan Iosof, Dumitru Lăpădat, Ioan Chirca, Emilian
Stoica, Aron Flucuș și Antonie Gherman, Iordache Roșca, Ioan
Manta sen[ior]. 3
1 Protocol luat în ședința ordinară a Sinodului protopopesc ținut în Săliște la 17/30 August în
„Protocoalele sinodului, comitetului și epitropiei presbiterale ale tractului Săliște.”1919, p. 1.
2
Ibidem, p. 1
3
Ibidem, p. 1
248
În ediția din data de 20 septembrie 1919 a ziarului „Telegraful
român” din Sibiu, sub titlul Sinodul protopopesc al tractului Săliște
ne este prezentat un rezumat al acestui sinod protopopesc, articol pe
care îl voi transcrie integral în rândurile următoare:
„Sinodul protopopesc al tractului Săliște
S'a ținut nu de mult. E primul sinod liber, în care sufletele

românești s'au putut mișca și avânta în înălțimile cele mai senine,
mai sincere și mai drepte, ale libertății, cuvântului! Și-au putut
spune fără teamă și fără considerația persecuțiunilor vrăjmașe, toate
păsurile și toate dorințele.... Și-au putut ridica de pe suflete povara
nedreptăților de secoli, îngrămădită de cruzimile stăpânirilor
străine: nemțești și ungurești...
Neînfrântul general al culturii și propășirii ardelene, părintele
protopop Dr. Ioan Lupaș, care luni de-a rândul prin temnița
Seghedinului, iar în decursul răsboiului prin internare a gustat din
libertatea ungurească, într'un frumos și înălțător cuvânt de
deschidere își ușurează o parte din povara greutăților suferite...
Atinge pe scurt nedreptățile trecutului. Sbuciumările și suferințele
răsboiului. Încrederea oarbă a biruinței ungurești. Străduințele lor...
de a maghiariza cu ruptul ținuturile românești. Frământările pentru
susținerea școalelor, durerile sufletești, cari în anul 1917 și-au ajuns
apogeul. Îi numește anul răstignirii - ca cu atât mai mărită să fie
biruința învierii naționale din toamna anului 1918.
Într'un întreg puternic și bine închegat, raportul reoglindește
toată vieața și activitatea unui an și - în fel comparativ a unui deceniu
de muncă stăruitoare. Nu lipsește nici obicinuita parte
administrativă. De tot amănunțit se ocupă cu progresul cultural.
Hotărându-se a se publica în întregime, țin de prisos a mai stărui
asupra lui. Scopul îmi e cu totul altul, a arăta cu acest
prilej însemnătatea culturală a sinoadelor protopopești în viitor.
*
Împrejurările s'au schimbat astăzi cu desăvârșire ! Am ajuns
earăș stăpâni pe bogățiile pământului românesc. Avem țara noastră!
- Lipsa însă a tot felul de instituțiuni, pe ale căror pietrii
fundamentale să se clădească și întărească România-Mare, e mare și
249
multă. Rădăcinele acestor așezăminte, cari să dee tărie și putere, să
alimenteze în mod firesc vieața pomului nostru național, ca an de an
bine să prospereze și să producă «merele de aur» a le viitorului
măreț, prorocit de poeții noștri, nu pot să fie altele, decât bunăstarea
culturală și materială a poporului nostru dela sate. În jurul acestora
trebue să se stărue, după îndemnul Apostolului Pavel, „cu vreme și
fără de vreme”.
O propășire a vieții noastre culturale dela sate, după cum în
trecut așa și în viitor, oricât de mult ar încerca unul sau altul s'o
lămurească sau s'o abată dela izvorul cel adevărat, dupăcum de fapt
se desconsideră din partea multora, nu se va putea întemeia îndestul,
decât aducându-o în legătură sinceră cu biserica. „Întreaga
desvoltare a poporului nostru din orice ținut zice Dl. N. Iorga e în
strânsă legătură cu Biserica creștină ...”
Astăzi, conducătorii neamului nostru, spre a suplini multele
lipsuri sociale-culturale și a ne apropia astfel și pe noi, câtuș de cât
de popoarele libere în trecutul lor, c'o istețime și pricepere de
admirat, au înființat în centrele noastre, fel de fel de comitete
centrale, cu scopuri: unul mai nobil ca celălalt. Pentru a le arăta
menirea lor și a se pune în legătură cu poporul, diferiții membrii
aleargă când într'o comună, când într'alta, pentru a lărgi cercul de
activitate prin subcomitete, filiale etc. Ce, și cât se poate ajunge
numai prin îndrumările de 3 - 4 ore ale membrilor organizatori din
diferite centre, o știm cu toții. Astfel, dacă conducătorii satelor
noastre «sfătuitorii și îndrumătorii chemați», a lupta pentru
luminarea obștei dela sate, pentru înzestrarea lui cu toate povețele
trebuincioase unei vieți conștie și înțelegătoare - preoții și
învățătorii, sprijiniți de fruntașii și intelectualii noștri, dacă aceștia,
nu se vor arăta înțelegători sfaturilor date, nu se va putea face nimic.
Iar, ca îndrumători înflăcărați ai acestora și purtători de grija unei
desvoltări luminate - protopresbiterii noștri - nu vor stărui cu toată
căldura și dragostea unor suflete mari, dornice de înaintarea
bisericii și a neamului, atunci nu se va putea ajunge la nici un
rezultat trainic și îmbucurător!
Iată însemnătatea culturală ce o pot avea în viitor, pe lângă o
schimbare de program pentru desvoltarea satelor noastre, sinoadele
protopopești.
Prin membrii săi, cari sunt aleșii și fruntașii satelor, se pot
cunoaște toate păsurile, toate slăbiciunile, toate suferințele.
250
Deasemeni, prin sfaturile lor luminate se pot lua concluzele cele mai
demne, prin cari să se rupă toate zapisurile păcatelor și slăbiciunilor
omenești, cari de regulă țin pe loc și împiedecă orice mișcare și
pornire spre progres. Cari se îndrepte toate relele și neajunsurile, și
cu glas înalt să cheme pe conducătorii firești, pe toți fruntașii și
intelectualii, la muncă trează și nepregetată, plină de dragostea și de
conștiențiozitatea tuturor îndatoririlor ce le reclamă și impune
chemarea preoțească și slujba dăscălească. Prin o astfel de purcedere
și de îngrijire, se vor putea ajunge și la noi, cele mai înfloritoare
stări, în toate chestiile bisericești și naționale. Atunci însă și numai
atunci, când în fruntea tractelor noastre vor sta bărbați, cari se vor
nizui să fie cei mai zeloși fruntași ai muncei cinstite, tari în credința
de neam și de lege, curați la suflet. Păstrători pătrunși de evlavie ai
comorilor sufletești ale poporului din care fac parte. Luptători
pentru îndreptarea relelor, oameni de știință, educatori morali și
apostoli credincioși ai bisericii și ai neamului. Paznicii
luminei, cari să îndrume, să aprindă cu orice prilej inimile preoților
și ale învățătorilor, precum ale credincioșilor de flacăra nestânsă a
dragostei și a iubirei și de jertfă pentru lucrurile mari și folositoare
obștei!
Ne mângăiem, că avem și protopopi purtători de știință, cari
prin înțelepciunea lor, prin munca nepregetată, și până acum au
deschis cărări nouă în felul de a-și înțelege și îndeplini chemarea.
Au dat un avânt uimitor tuturor comunelor bisericești aparținătoare
conducerii d[om]niilor lor. Și nu numai în cele culturale, ci și în cele
materiale. Numărul lor e însă totuși disparent. Zilele mari ce am
ajuns să le trăim, munca înzăcită ce-o așteaptă întărirea granițelor
și-a vieții interne a României-Mari, dela toți fii săi, îndeosebi însă
dela conducătorii superiori,cere cu toată insistența, ca toți
protopopii noștri să eșe din cadrele de tot înguste ale
«administrației», în jurul căreia au rămas cei mai mulți...
De pildă vie, servească tuturor, pe cari îi privește, roadele
binecuvântate ale tractului Săliște,în urma unei activități luminate a
protopresbiterilor săi.
Ioan Popa” 4
4
Sinodul protopopesc al tractului Săliște, în „Telegraful Român”, Sibiu, Anul LXVII, nr. 91,
20 septembrie 1919, p. 1-2.
251
Consider, de asemenea, oportun să transcriu în această lucrare
și partea I din „Raportul general al oficiului protopopesc ortodox-
român cătră Sinodul protopopesc ordinar convocat pe ziua de
30/VIII 1919” întrucât acesta cuprinde informații de natură istorică
find urmat în părțile următoare ale sale cu informații „despre toate
momentele mai de importanță ale vieții bisericești, culturale școlare
și economice.” 5
Textul integral al Raportului a fost transcris de cercetătorii
Institutului de Istorie „George Barițiu” al Academiei Române Cluj
Napoca, Daniela Deteșan și Mircea-Gheorghe Abrudan, fiind
publicat deja sub titlul Activitatea lui Ioan Lupaș ca protopop de
Săliște (1909-1919), în lumina unor izvoare inedite în două volume
de specialitate de specialitate, „Patrimoniul istorico-juridic
românesc din Mărginimea Sibiului (Rășinari, Săliște)”, respectiv
„Activitatea lui Ioan Lupaș ca protopop de Săliște (1909-1919), în
lumina unor izvoare inedite (Ioan Chililă, Iuliu Marius Morariu
coordonatori)”
5Protocol luat în ședința ordinară a Sinodului protopopesc ținut în Săliște la 17/30 August în
„Protocoalele sinodului, comitetului și epitropiei presbiterale ale tractului Săliște.”1919, p. 1.
252
„Raportul general
al oficiului protopopesc ortodox-român cătră
Sinodul protopopesc ordinar convocat pe ziua
de 30/VIII 1919
I.
Dela ultima şedinţă ordinară a sinodului nostru protopopesc,
ţinută la 29 VII [1]918 [corect 29 martie 1918] s՚au desfăşurat sub
ochii noştri evenimente atât de importante şi s՚au produs schimbări
atât de binefăcătoare pentru naţiunea şi biserica noastră ortodoxă-
română, încât e cu neputinţă a lăsa neamintite în cadrele acestui
raport măcar câteva dintre ele şi adecă pe acelea cari în acest răstimp
au atins mai de aproape neamul şi biserica noastră din acest
protopopiat.
Pe cât de întunecat era orizontul vieţii noastre culturale în
primăvara anului 1918 când furia duşmanilor noştri seculari pornise
în toată stăruinţa compania de distrugere a modestelor noastre
aşezăminte de cultură religioasă şi naţională, pe atât de surprinzător
a început a să însenina în toamna anului 1918, după ce năvala
militarismului german asupra Parisului a fost înfrântă şi
contraofensivă gloriosului generalisim Foch a reuşit să zdrobească
trufia teutonă.
Isbucnirea revoluţiei în fosta monarchie austroungară a adus
cu sine desrobirea numeroaselor popoare, cari au gemut de veacuri,
ca într՚o temniţă în cuprinsul acestei monaschii, condusă de oameni
pe cât de îngâmfaţi, pe atât de miopi şi ignoranţi.
În multe părţi curentul revoluţionar a dat prilej la sguduiri
dureroase, la jafuri şi devastaţiuni nejustificabile. În protopopiatul
nostru însă, mulţămită lui D-zeu şi simţului cumpătat de chibzuială
şi înţelepciune a poporului nostru, zilele de încercări grele, ale
revoluţiei au trecut fără zguduiri şi fără zdruncinări mai adânci. Iar
ca victimă ale revoluţiei e de înregistrat singur cazul lui Efrem
Voicu din Sălişte cari împlinindu-şi datoria sa de ostaş al gardei
naţionale, a fost împuşcat la gara din Sălişte din partea jandarmilor
unguri, cari treceau cu trenul prin gară.
Această revoluţie a scos încă odată la iveală importanţa cea
mare a preoţimei noastre ca factor de primul rang întru povăţuirea
253
şi îndrumarea maselor populare. Pentru liniştirea spiritelor agitate
din toate părţile se adresau glasuri de chemare către preoţii noştri,
în cari nu numai poporul ci şi toţi fruntaşii mireni au dovedit că au
toată încrederea. Şi astfel din centrul protopopiatului nostru şi din
parohiile învecinate au pornit preoţii într՚o adevărată misiune
pastorală şi naţională, Reuşind să domolească prin cuvântul
evangheliei toate patimile distructive şi să îndemne poporul a se
pregăti pentru ziua învierii naţionale si pentru munca constructivă,
ce avea să urmeze după ziua aceasta în scopul asigurării libertăţii şi
unităţii naţionale a tuturor Românilor. Pretutindeni s՚au format
garde naţionale pentru susţinerea ordinei şi acestei garde sub
flamura tricolorului nostru s՚au înfăţişat cu conducătorii lor înaintea
sfintelor altare, ca prin rostul rugăciunilor preoţeşti să ceară
binecuvântarea Tatălui ceresc.
Vor rămânea în amintirea tuturor, acelea clipe sfinte, când
răsunau din înălţimea amvoanelor călduroasele îndemnuri
duhovniceşti ca să tacă toată patima, să amuţească ori ce clevetire,
să moară toată răutatea, să se sdrobească toată trufia, să piară toată
pizma ca să ne iubim unii pe alţii fără făşanie şi într՚un gând să
mărturisim, vrem să fim pururea fraţi, vrem să trăim ca o naţiune
liberă, deplin stăpână, asupra vieţii sale, vrem să dăm lumii dovezi
că suntem vrednici de a sta într՚un rând cu toate naţiunele libere şi
luminate din lume. Şi după aceasta îndemnări urma jurământul
sărbătoresc pe crucea şi evanghelia Mântuitorului nostru Iisus-
Cristos şi pe sfinţenia steagului naţional, pe care toţi se obligau a-l
purta cu vrednicie şi glorie deplină apărând cinstea, demnitatea şi
interesul bine priceput al naţiunii române până la cea din urmă
răsuflare. Aceste înălţătoare serbări religioase şi naţionale s՚au
succedat în parohiile protopopiatului Sălişte din ziua Sft. Dumitru
izvorâtorul de mir (26 octombrie) şi până în ziua Sft. Arhangheli
Mihail şi Gavril (8 Noem. 1918). Iar cu zece zile mai târziu în
adunarea naţională din Alba Iulia de şi-au primit obşteasca
încoronare prin alipirea Transilvaniei, Banatului şi părţile româneşti
din fosta Ungarie la Ţara-mamă.
Anul 1918 a fost astfel, din milostivirea cea fără de sfârşit a
Dumnezeului părinţilor noştri, anul succesului celui mai bogat şi
mai binecuvântat, de când vieţueşte poporul nostru pe aceste plaiuri
ale Daciei-Traiane: la 24 Ianuarie 1918 s՚a declarat Basarabia
independentă, iar la 27 Martie s՚a alipit patriei mame; la 15
254
Noemvrie s՚a alipit Bucovina iar la 18 Noemvrie 1918 prin
hotărârile de la Alba-Iulia s՚a desăvârşit unirea noastră naţională.
Binecuvântat să fie în veci numele Domnului, care surpă pe cei
îngâmfaţi şi înalţă pe cei smeriţi! Laudăți mărire Tatălui ceresc, care
ne-a învrednicit să ajungem, după veacuri de întunerec şi umilinţă,
aceste zile de lumină, de răsplată dreaptă şi de izbăvire!
De atunci încoace centrul protopopiatului nostru a devenit un
loc de pelerinaj pentru cei mai iluştri conducători ai neamului şi
pentru o mulţime de reprezentanţi ai naţiunilor luminate din lume,
cari în dorinţa de-a cunoaşte, cum se manifestă viaţa poporului
nostru român din Transilvania în toată curăţenia, evlavia sa într՚un
loc, unde a fost ferit de influenţe străine păgubitoare, n՚au pregetat
a cerceta în repetiţie rânduri comuna Sălişte.
Astfel la 20 Decembrie 1918 st. v. poporul dreptcredincios din
protopopiatul nostru a avut prilej a saluta în mijlocul său pe marele
prieten al Românilor pe generalul francez Berthelot, la 17/30
ianuarie 1919 [corect 10/23 ianuarie 1919] pe adjutantul acestui
general Pataj [Patey]; mai târziu pe colonelul francez Trussau
[Trousson], care a promis intervenţia sa pentru intimidarea liniei de
marcaţionale până la graniţele etnice ale neamului nostru,
promisiune care s՚a şi împlinit în scurt timp prin înaintarea deosebit
de repede şi glorioasă a armatei române; pe reprezentantul Angliei
Eduard Madge; pe trimişii ziariştilor francezi, italieni, englezi şi
americani conduşi de Domnii Henriot şi Dr. Vercezi [Vercesi],
misiunea profesorilor universitari francezi de sub conducerea lui
Lucian Poincare [Lucien Poicaré], fratele preşedintelui republicei
franceze (18.VI.1919). Dar mai pre sus de toate aceste înalte vizite,
a fost vizita Alteţei Sale Regele, a principelui moştenitor Carol în
preajma Floriilor (vineri în 11 IV 1919) şi vizita Regală a
suveranilor noştri a M. M. Lor. Regele Ferdinand şi Regina Maria,
duminică în 1 iunie 1919, cu care prilej au cercetat biserica şi şcoala
din Sălişte exprimându-şi via mulţumire pentru cele văzute aci.
Regele însuşi a îngenuncheat cu întreaga suita sa în sf. noastră
biserică la cetirea molitvei pentru Domnitor, iar regina a rostit o
scurtă rugăciune la mormântul de curând decedatei fecioarei Ana
Jițian, una dintre marele binefăcătoare a protopopiatului nostru.
Cu prilejul acestor îmbucurătoare vizite au alergat credincioşii
din toate comunele cu mic cu mare la Sălişte, corul reuniunii de
cântări sub conducerea înv[ățătorul] G[heorghe] Miha a desfătat
255
auzul tuturor cu cântecile noastre, cu imnul naţional în câteva
rânduri chiar şi cu Marzeilleza franceză, cântată în traducere
românească. Iar prin cuvântările, cari s՚au rostit a străbătut
totdeauna în glas dulce de simpatie şi soliditate românească şi
purlatină, precum şi represiunea admiraţiei faţă de acest popor, care
prin viforul tuturor primejdiilor, a reuşit a-şi păstra cu atâta
statornicie credinţa, limba, datinele şi toate însuşirile frumoase ale
sufletului traco-român.” 6
6
convocat pe ziua de 30 august 1919, p. 3: Daniela, Deteșan, Mircea-Gheorghe Abrudan,
volumul „Patrimoniul istorico-juridic românesc din Mărginimea Sibiului (Rășinari, Săliște)” (Ela
Cosma coordinator), p. 625-628; Abrudan, Mircea-Gheorghe. Activitatea lui Ioan Lupaș ca
protopop de Săliște (1909-1919), în lumina unor izvoare inedite, în volumul „Ioan Lupaș,
Personalități ale Universității Babeș-Bolyai ” (Ioan Chirilă, Iuliu Marius Morariu coordonatori),
p. 43-46.
256
Protocol luat în ședința ordinară a Sinodului protopopesc
ținut în Săliște la 17/30 August 1919.
„Protocoalele sinodului, comitetului și epitropiei presbiterale ale tractului Săliște.”
(Arhiva Protopopiatului Ortodox Sălişte)
257
258
259
260
261
262
263
264
265
266
267
Raportul general al oficiului protopopesc ortodox-român
cătră Sinodul protopopesc ordinar convocat pe ziua de 30 august 1919, p. 1.
268
269
270
271
Vizita Ambasadorului Franței
August Félix Charles de Beaupoil,
Contele de Saint-Aulaire (28 septembrie 1919)
272
August Félix Charles de Beaupoil,
Contele de Saint-Aulaire (28 septembrie 1919)
„Am venit între frații mai tineri să mă bucur împreună cu ei

de zorile libertății cari s-au revărsat și peste ei.”
Contele de Saint-Aulaire
Pe data de 28 septembrie 1919, într-o zi de duminică, zi în care

avea loc și maialul pompierilor, Săliștea este gazda Ambasadorului
Franței August Félix Charles de Beaupoil, Contele de Saint-Aulaire.
În îndelungata sa carieră a îndeplinit diferite funcții
diplomatice, reprezentând interesele Franței pe mai multe
continente: mai întâi în Chile, apoi atașat la Tunis (din 1894),
ulterior însărcinat cu afaceri la Tanger (din 1902), pentru trei ani
ministru-consilier la Viena (1909-1912), iar apoi pentru patru ani,
colaborator al generalului Lyautey în Maroc (1912-1916).
În vara anului 1916 a fost trimis în România, cu scopul de a
urgenta intrarea Regatului României în război alături de Antantă,
fiind numit Ministru plenipotenţiar al Franţei pe lângă Regele
Ferdinand al României.
În această calitate a participat la negocierile privind Tratatul
de alianță al României cu Antanta, semnat la București pe data de
4/17 august 1916.
În perioada refugiului de la Iași (1916 - 1918), a însoţit familia
regală și a fost printre cei care au solicitat acordarea unui ajutor
militar francez țării noastre, ajurtor concretizat prin trimiterea
Primei Misiuni Militare Franceze, condusă de generalul Henri-
Mathias Berthelot (15 octombrie - 15 martie 1918), misiune ce a
avut rolul de a asigura consilierea, sprijinirea și instruirea unităților
și autorităților militare române.
273
După încheierea primului război modial, Contele de
Saint-Aulaire, a fost un susținător înfocat al cauzei României în
timpul lucrărilor Conferiței de Pace de la Paris (1919-1920)
arătându-se deranjat de nedreptățile îndreptate împotriva României
care era tratată ca stat „cu interese limitate” (chiar dacă altele erau
prevederile Tratatului de alianță al României cu Antanta, semnat în
august 1916), prezentând participanților la lucrările Conferinței, din
postura de martor autentic, suferințele ostașilor români și viteția
acestora pe front.
Contextul vizitei diplomatului francez, în vara anului 1919 este
prezentat în presa vremii astfel:
Ziarul „Unirea Poporului” din Blaj, în ediția sa din data de 2
octombrie 1919, îi face Contelui de Saint-Aulaire o extraordinară
caracterizare:
„Avem duşmani, dar avem şi prieteni. Că avem duşmani să nu
ne mire de loc. Cine însemnează ceva pe lumea, asta are şi mulţi
pizmuitori. Furtuna se izbeşte mai ales de stejarii de pe culme.
Avem însă şi prietini, ceea ce e un noroc pentru noi şi o dovadă mai
mult că dreptatea noastră nu poate să-o întunece pizma şi hămeseala
celor nesătuli.
Prietini buni ne sunt Francezii. Iar dintre aceşti bravi fraţi ai
noştri unii ne-au arătat şi ne-au dovedit atâta dragoste, încât nici dela
un părinte sau frate de-o mamă, n-am fi putut aştepta mai multă.
Un mare prietin al nostru este [omu]l Saint-Aulaire (cetit
Santoler), trimisul Franţei la Bucureşti, cu putere de ministru. Acest
bărbat vestit, care trăind la Bucureşti ne cunoaşte foarte bine, a fost
totdeauna ca un înger păzitor al neamului nostru. În celea mai grele
clipe, când Ruşii vânduseră România şi au lăsat-o în ghiarele
Nemţilor, cel care a turnat mai mult curaj în bejenarii (fugarii) de la
Iaşi a fost Contele de Saint-Aulaire. Iar cel care poate să toarne o
rază de nădejde în clipele de îndoială şi de nenorocire face cât un
mântuitor.
274
Acum Saint-Aulaire a venit să ne vadă. A venit, după ce
cunoaşte pe fraţii de peste Carpaţi, să ne cunoască şi pe noi.” 1
În ediția din aceași zi de 2 octombrie 1919 a ziarului
„Telegraful Român” din Sibiu, regăsim următoarele afirmații, cu
privire la Contele de Saint-Aulaire, afirmații care întregesc tabloul
prezentat anterior:
„Acest bărbat mare al Franței glorioase este cel mai mare
binevoitor al românilor, și unul dintre cei mai mari părtinitori ai
cauzei românești.
Înainte de a pleca de la postul său de ministru al Franței în
București, a ținut să cunoască mai de aproape.” 2
Vizita ambasadorului francez a cuprins următorul itinerariu:
Budapesta [aflată sub ocupație militară românească] - Oradea - Cluj
- Turda - Câmpeni - Abrud - Alba Iulia - Sibiu - Săliște - Sibiu -
Brașov - București.
Programul oficial al Contelui de Saint-Aulaire cuprindea, după
Săliște, vizitarea localității Ocna Sibiului. Vizita la Ocna Sibiului a
fost anulată, datorită faptului că Ambasadorul Franței s-a simțit
foarte bine la petrecerea organizată în capitala Mărginimii.
În ziua de 28 septembrie Contele de Saint-Aulaire ajunge la
Sibiu, sediul Consiliului Dirigent.
Primirea de care a avut parte este redată în ediția din data de
30 septembrie 1919 a ziarului „Renașterea Română” din Sibiu:
„Populația județului Sibiu a făcut ieri o entuziastă primire
distinsului reprezentant al Franței, contele de Saint-Aulaire. Deși în
timpul scurt care a stat la îndemână autorităților, vestea sosirii
d[omnu]lui de Saint-Aulaire nu s-a putut lăți pretutindeni, un
numeros public a ținut să iasă la gară, întru întâmpinarea marelui
oaspe și prietin al cauzei românești.
Pe peronul gării se aflau astfel, în așteptarea trenului special
cu care călătorește d[omnul] de Saint-Aulaire, d[om]nii Romul
1
Un mare prietin al Românilor - Oaspele Ardealului, în „Unirea Poporului”, Blaj,
anul XXIX, nr. 208, 2 octombrie 1919, p. 1.
2
Oaspe iubit, în „Telegraful Român”, Sibiu, anul LXVII, nr. 95, 2 octombrie 1919, p. 2.
275
Boilă și Tiberiu Brediceanu, membrii în Consiliul Dirigent, Onisifor
Ghibu, dr. L. Russ, Silviu Dragomir, Albert Dorr, prefectul orașului,
General dr. Moga, G[avril] Precup, Eugen Goga, Colonel [Virgil]
Bădulescu, L[ocotenen]t. Colonel Alexandru, etc.
Mai au loc pe panou câteva deputațiuni ale satelor din jurul
Sibiului, cu drapele tricolore.
Trenul d[omnu]lui Saint-Aulaire sosește în gara Sibiu la orele
11 și jumătate, în aclamațiunile mulțimei de față. Ministrul Franței
e însoțit de d[omnul] G[eorge] Moroianu, secretar general al
prezidenției Consiliului Dirigent și de un căpitan din armata
franceză. O companie a Regimentului 4 grănicerii de sub comanda
d[omnu]lui [Virgil] Bădulescu, dă onorurile militare, în sunetele
solemne și calde ale „Marsiliezei”.
D[omnu]l de Saint-Aulaire, coboară sprinten din vagon, în
uralele publicului care nu contenește cu strigătele de „Trăiască
Saint-Aulaire!” și „Trăiască Franța!”.
D[omnu]l Romul Boilă șeful resortului de comunicație salută
pe contele de Saint-Aulaire în limba română, urând distinsului
oaspete un „Bine ai venit!”
Reprezentantul Consiliului Dirigent arată că e interpretul
întregului Ardeal și a celorlalte ținuturi românești alipite la
România, pentru a arăta Franței și reprezentantului ei în România,
toată gratitudinea pentru ceeace și Franța și d[omnu]l de Saint-
Aulaire au făcut pentru România.
D[omnu]l de Saint-Aulaire mulțumește în cuvinte emoționante
pentru primirea ce i s-a făcut.
Vin de la Budapesta, zice ministrul Franței, și am străbătut
câmpiile Ungariei și Transilvaniei. Niciodată n-am avut o
conștiință mai limpede despre forța României.
În călătoria mea am avut două impresiuni căci m-au bucurat
adânc. Cea dintâi provine din constatarea pe care am făcut-o că
între d[umne]voastră și asupritorii d[umnea]voastră de ieri rolurile
s-au schimbat. Acest fel de a vorbi nu este exact. Nu este o
276
intervenire de roluri, căci în vreme ce ungurii au fost pentru români
niște asupritori, românii au fost pentru unguri liberatori.
A doua impresiune a fost aceea a dragostei pe care Ardealul
o poartă Franței. Legătura aceasta sufletească e mai tare ca
cerneala diplomaților. Și, deși punctul de onoare al carierei mele
este de a fi semnat tratatul de alianță cu România, trebuie să
recunosc că această alianță este izvorâtă din comunitatea noastră
de rasă și unitatea idealurilor noastre. Soldații Franței luptând
alături de acei ai României, au pecetluit cu sânge această alianță
indestructibilă.
D[omnu]l de Saint-Aulaire aduce omagiile sale Consiliului
Dirigent, Asociației pentru cultura poporului român, învățătorilor,
preoților și tuturor celor cari au luptat pentru ideea unităței
naționale.
Termină cu strigătul de „Trăiască România Mare!”
D[omnul] Romul Boilă a făcut apoi prezentările celor de față,
după care d[omnu]l de Saint-Aulaire s-a îndreptat spre oraș fiind
aclamat pe tot parcursul făcut.
După amiazi, d[omnu]l de Saint-Aulaire a făcut o excursie la
Săliște.” 3
În urma cercetărilor, am regăsit relatări și mărturii ale vizitei
Ambasadorului Franței August Félix Charles de Beaupoil, Contele
de Saint-Aulaire la Săliște în presa vremii în publicaţii precum
„Cuvântul Poporului” din Săliște”, „Renașterea Română” și
„Telegraful Român” din Sibiu, „Unirea Poporului” din Blaj, în
amintirile lui Octavian Goga, legate de ilustrul diplomat francez,
publicate sub titlul Ambasadorul latinității: Contele de Saint-
Aulaire în anul 1930 în „Țara Noastră” cât și în „Cartea de aur a
3
Călătoria dlui Saint-Aulaire în Ardeal, în „Renașterea Română”, Sibiu, anul I, nr. 202,
30 septembrie 1919, p. 1.
277
Ca și în cazul vizitei efectuate la Săliște de membrii Misiunii
Universitare Franceze, am descoperit, la Muzeul Culturii Săliștene,
o fotografie care a imortalizat pentru eternitate acest moment.
Un amplu articol dedicat vizitei și primirii Contelui de Saint-
Aulaire la Săliște, regăsim în articolul Adevărata iubire de frați! din
numărul 7, din 6 octombrie 1919 al ziarului „Cuvântul Poporului”
din Săliște. Acest articol, alături de cel din ziarul „Renașterea
Română”, ediția din 20 septembrie, cu titlul Călătoria dlui Saint-
Aulaire în Ardeal, m-au ajutat să refac tabloul vizitei.
„Marele și ilustrul nostru prieten contele Saint-Aulaire,
ministrul Franței din București a fost oaspele Săliștii Dumineca
trecută [28 septembrie 1919]. A venit să ne vadă și să ne cunoască
cu aceeaș sfântă dragoste cu care a urmat și încurajat poporul nostru
în vremea când armata română, trădată fiind de perfidia rusească,
formase ,,triunghiul morții”.
Dragostea ce ne-o poartă acest nobil fiu al Franței e o dragoste
curată și sfântă de frate. E, cum s'ar zice, dragostea sângelui, care
nu se face apa ...” 4
„După amiazi la ora 3, d[omnu]l de Saint-Aulaire, însoțit de
părintele Vasile Lucaciu, de d[om]nii Octavian Goga, Romul Băilă,
Tiberiu Brediceanu, generalul [Nicolae] Petala și alții, a plecat să
viziteze Săliștea.
În fața Casei Naționale din Săliște se strânseseră țăranii din
Săliște și jur ...” 5
Primirea
Bătrâni și tineri, fete și copii cu toți în haine de sărbătoare
aștepta sosirea înaltului oaspe iar din așteptarea lor se desprindia
parcă măreția zilelor de pe vremea lui Napoleon al III-lea, de când
cu Unirea Munteniei cu Moldova. Pompierii, cari tocmai aveau
4
Adevărata iubire de frați!, în „Cuvântul Poporului”, Săliște, anul I, nr. 7, 6 octombrie 1919,
p. 1.
5
278
maialul, erau postați în uniformele lor bătătoare la ochi și așteptau
într-o ordine lăudabilă. Corul Săliștii a cărui faimă de mult a trecut
Carpații stătea pregătit ...
Deodată se aude sgomot grăbit de automobile și din pulberea
drumului se văd automobilele cari ne aduceau pe înaltul oaspe, care
era însoțit de iubitul nostru poet O[ctavian] Goga, de Dr. Onisifor
Ghibu, de părintele Dr. Vasile Lucaci[u], martirul nostru de pe
vremea Ungurilor, și de alții.” 6
„Părintele [Dr. Dumitru] Borcea a fost purtătorul de cuvânt al
poporului nostru din aceste părți, mulțumind cu căldură d[omnu]lui
de Saint-Aulaire pentru tot sprijinul, pe care l-a acordat în cursul
acestui război Transilvaniei” 7 .... salută pe reprezentantul Franței
cu următoarea vorbire:
„Vorbirea d[omnu]lui Dr. [Dumitru] Borcea.
Înalt oaspe, D[omnu]le ministru, iubit popor!
De câte ori avem fericirea să salutăm în mijlocul nostru un

înalt și prețios oaspe dintre iubiții noștri aliați, și cu deosebire din
sînul gloriosului popor francez, - prietinul devotat și neclintit al
poporului român - totdeauna ni se umple inima de bucurie și
totodată de o mândrie îndreptățită. - Știm că și desbaterile greoaie
ale conferinței de pace unde revendicările noastre îndreptățite află
atât de anevoioasă ascultare, știm zic, că reprezentanții Franciei
iubite ne sunt părtinitori, ne sunt binevoitori; de sigur că ne cunosc
mai bine desigur că sunt convinși că suntem un popor cu o misiune
mare și nobilă aici în orientul Europei între masele aceste de
popoară cu tendințe atât de divergente și cu porniri aplicate spre
anarhie. Ne pare bine că ați venit în mijlocul poporului să
cunoașteți calitățile lui. Comunicați vă rog acelora cari au azi
6
p. 1.
7
279
destinele popoarelor în mână că aici locuiește un popor dornic de
lumină, de progres, și de liniște și dacă n-a ajuns până acuma la
aceeaș treaptă culturală cu popoarele apusului, cauza este că a fost
lipsit de libertatea recerută, că nu i-sa dat teren de a-și putea
desvolta însușirile cu cari l-a înzestrat Dumnezeu și cari le-a
moștenit dela strămoșii săi latini. Ați venit - ilustre oaspe - la frații
mai mici spre a le insufla mângăere și curaj în lupta ce-i așteaptă
pentru organizarea și înflorirea acestei moșii câștigată cu atâta
sânge, doresc ca să Vă simțiți ca un frate în mijlocul nostru.
Poporul acesta dornic de libertate, curat în sentimentele sale, care
și-a oțelit puterile în luptă și și-a păstrat comorile sale sufletești
prin biserică și școală, singurul razim ce l-a avut, acest popor. Vă
este plin de recunoștință pentru tot binele ce l-ați revărsat în numele
glorioasei noastre surori - Franța - patria D[omniei] voastre iubită.
Transmiteti-i cele mai calde cuvinte de mulțămire pentru
sprijinul dat la realizarea aspirațiunelor noastre. Iar
Dumneavoastră luminatul ei representant fiți bineveniți în mijlocul
nostru!
Trăiască glorioasa Franță !
Trăiască scumpul și nobilul ei reprezentant!” 8
„D[omul]l de Saint-Aulaire a răspuns printr-o strălucită

cuvântare.
D[omnia] sa a spus, că a venit să ne aducă, nu o salutare
convențională, ci sărutarea Franței. A pomenit apoi cu admirație de
rezistența noastră în această țară oprimată, unde cu toate
vicisitudinile vremurilor ne-am păstrat caracterul latin al rasei
noastre. D[omnia] sa s-a plecat cu respect în fața bătrânilor, cari au
suferit mai mult și a salutat cu bucurie pe copii, în ochii cărora vede
strălucind aurora României Mari.” 9
8
p. 1-2.
9
280
„La cuvântul de bineventare al părintelui [Dumitru] Borcia
răspunde nobilul oaspe atât de pătruns și atât de sincer, încât
cuvintele sale a electrizat numeroasa asistență storcând lacrimi de
emoție și de bucurie din ochii tuturor. Mai rar ni s-a dat se auzim un
astfel de orator desăvârșit și mai rar s-a vărsat din inima unui
reprezentant al unui popor aliat un mai bogat mănunchiu de cuvinte
pline de dragoste, de întărire de mângăere pentru poporul nostru.
Vorbirea ministrului Franței
Am venit între frații mai tineri să mă bucur împreună cu ei de
zorile libertății cari s-au revărsat și peste ei. Fețele voastre grave
dovedesc suferințele prin cari ați trecut dar din strălucirea vie a
ochilor se cetește bucuria izbânzii de azi.
Nici când ați fost în cele mai grele ceasuri ale durerilor nu ne-
am perdut nădejdea în realizarea idealului vostru.
Am conlucrat împreună la marea operă! Vă gândiți cu
recunoștință la sprijinul ce vi l-am dat. Am fost datori să vi-l dăm.
Căci nu vom uita nici odată ce a făcut România pentru noi în acest
războiu. Cu sprijinul ce vi l-am dat am plătit numai o mică datorie,
încă ne mai rămâne mult de făcut pentru ca să ne achităm de aceia
ce de fapt vă datorăm dar, două surori bune vor avea vecinice
obligamente una față de alta.
Deci să fim mai familiari. Îmbrățișez cu toată dragostea pe
bătrâni, căci au suferit mai mult, îmbrățișez pre cei tineri, cari vor
gusta din rodurile libertății atât de scump câștigate. Salutul meu
femeilor române cari la vatra familiară au păstrat nestins focul
dragostei pentru neam. Și în fine să ne gândim cu adâncă pietate la
eroii morți pentru patrie a căror scumpă amintire să o păstrăm și
să o venerăm cu recunoștință. Fie salutat și cu drag îmbrățișat tot
poporul român din partea Franței prin sărutul ce-l împărtășesc
poetului său național Octavian Goga.
281
Și ministrul francez în numele Franței sărutând pe D[omnu]l
O[ctavian] Goga a consfințit în fața tuturor încă odată nețărmurita
dragoste franceză.” 10
La aproape 11 ani distanță de la eveniment, în anul 1930,
Octavian Goga, publică în „Ţara Noastră” un articol omagia având
titlul Ambasadorul latinității: Contele de Saint-Aulaire, dedicat
marelui prieten al românilor.
Ultima parte a articolului face referire chiar la vizita la Săliște.
„Ne-am revăzut peste câteva luni la Sălişle lângă Sibiu, unde
admirabilii noştri ţărani se adunaseră cu miile la praznicul libertăţii
să-l vadă pe omul în care a vibrat durerea lor. Era atât de mişcat în
faţa acestei mulţimi, că neştiind ce să le spună m-a îmbrăţişat şi
m-a sărutat ...
Ţăranii îşi scoseseră pălăriile şi era tăcere de biserică
împrejurul nostru.
Nu le-am putut rosti decât trei cuvinte:
- E fratele nostru ...” 11
Corul din Săliște a cântat „Marsileza” și câteva cântece
naționale, cari au stârnit admirația înaltului oaspe. 12
După ce au vizitat școlile, biserica, înaltul oaspe 13, înconjurat
de mulțime, a mers afară din sat 14, a vizitat dumbrava „Neted” unde
se ținea serbarea de vară a pompierilor 15 și unde a luat parte la o
petrecere populară, dansând chiar și d[omnia] sa cu frumoasele
săliștence. 16
10
p. 1-2.
11
Goga, Octavian Goga Ambasadorul latinității: Contele de Saint-Aulaire, în „Ţara Noastră”,
București, anul X, nr. 22, 25 mai 1930, p. 784.
12
13
p. 1-2.
14
15
p. 1-2.
16
282
Sub adumbrirea crengilor plecate lăutarii puneau inimă în
cântec iar tinerii și inimă și foc în aprinsul joc românesc. Ilustrul
oaspe privea încântat și mulțumit la puterea de viață ce zace în
poporul acesta daco-romanic.
Pe înserat a plecat în uralele tuturor ducând și din acest colțișor
de adevărați români amintiri neșterse.” 17
Atât de bine s-a simțit d[omnu]l de Saint-Aulaire la Săliște,
încât întârziind nu a mai putut să meargă și la Ocna Sibiului, unde
bravii noștri români de acolo i-au făcut o frumoasă primire cu flori
și arcuri de triumf. D[omnia] sa a regretat foarte mult că nu a putut
să vadă și acest înfloritor sat românesc. 18
„Seara la 8 Consiliul Dirigent a dat banchet, în onoarea
iubitului oaspe în sala de la Unicum.” 19
„Au luat parte la banchet părintele Lucaciu, d[om]nii Octavian
Goga, R[omul] Boilă și Tib[eriu] Brediceanu, din partea Consiliului
Dirigent, d[om]nii general Petala, general Florian, general, dr.
Moga, colonel Bădulescu, l[ocotenen]t-colonel Alexandru,
părintele Nic[olae] Ivan, dr. I[lie] Beu, G[eorge] Moroianu, G[avril]
Precup, I. Montani și un mare număr de notabilități ale orașului.
La șampanie a luat cel dintâi cuvântul părintele Lucaci[u]
care își arată bucuria ce simte fiindu-i dat să vorbească din nou, la
Sibiu, pentru prima oară în Ardealul eliberat, după o atât de lungă
pribegie.
Salută pe distinsul oaspete urându-i bun venit pe pământul
României. D[omnu]l de Saint-Aulaire este un vechi și sincer amic
al cauzei românești, care de mult ne-a cucerit simpatia inimilor
noastre.
În d[omnu]l de Saint-Aulaire vedem însă și altceva. El
reprezintă aici Franța glorioasă, și în clipa aceasta vedem cum se
deschide cartea amintirilor și cum răsar înaintea noastră luptele mari
17
p. 1-2.
18
19
Oaspe iubit, în „Telegraful Român”, Sibiu, anul LXVII, nr. 95, 2 octombrie 1919, p. 2.
283
purtate de această națiune pentru libertate. Precum Franța este însă
santinela civilizației în occident, și după cum acolo s-a putut și se
poate spune „gesta Dei per Francos”, tot astfel România ține sus
făclia aceleaș civilizațiuni în orient, unde aceeaș vorbă se poate
traduce: „gesta Dei per Romanos”.
Părintele Lucaciu adresează apoi d[omnu]lui de Saint-
Aulaire câteva cuvinte în franțuzește, rugându-i să tălmăcească
opiniei publice din Franța iubirea și recunoștința României pentru
tot ceeace marea noastră soră latină a făcut pentru dreptate, libertate
și civilizație.
D[omnu]l general [Nicolae] Petala salută în limba franceză,
pe d[omnu]l de Saint-Aulaire, arătându-l în numele armatei,
mulțumirea pentru sprijinul pe care reprezentantul Franței ni l-a dat
pe toate căile.
Ați fost cu noi, se adresează d[omnu]l general [Nicolae]
Petala ministrului Franței, și în vremuri de speranță ca și în zilele de
suferință. Nu ne-ați părăsit niciodată și a-ți avut totdeauna încredere
în izbânda noastră.
Dar nu numai atât. Ne-ați ajutat și cu fapta nu numai cu
cuvântul. Dovada este opera d[umnea]voastră și a misiunei militare
franceze în refacerea armatei noastre. Pentru amintirea vremurilor
de atunci, și pentru tot ce ne leagă de marea noastră soră, ridic
paharul meu strigând: „Trăiască Franța!”, „Trăiască d[omnul]
Saint-Aulaire!”
D[omnu]l de Saint-Aulaire a răspuns salutului ce i s-a
adresat, arătându-și bucuria că nu este un necunoscut pentru Ardeal.
Și Ardealul, spune ministrul Franței, îmi este cunoscut.
Prima oară când am putut să mă găsesc în fața voinței
Ardealului a fost la Iași, în piața Cuza Vodă când M[ajestatea] S[a]
Regele [Ferdinad] a primit defilarea voluntarilor ardeleni. Era pe
vremea când Muntenia ca și Ardealul erau supuse aceleiaș ocupații,
ca și cum, suferind aceleaș dureri, românii puteau să arate cât de
mult sunt legați unii de alții. Am spus atunci că viitorul aparține
acestui neam.
284
A doua oară când am făcut cunoștință cu Ardealul era la
București, în zilele vesele când armatele aliate eliberau teritoriul
invadat de dușman. Niciodată n-am avut o mai mare bucurie
sufletească decât atunci când am văzut soldații francezi pășind
alături de soldații români.
D[umnea]voastră, ardelenii, ați înțeles care este drumul pe
care trebuie să mergeți, și l-ați înțeles cu inima. Ați respins
autonomia iluzorie pe care v-o oferea Ungaria, pentru că știați că
minciuna este una din armele politice ale foștilor d[umnea]voastră
asupritori. Ați fondat libertatea d[umnea]voastră astfel prin unitatea
cu patria română, creind un stat de a cărei vitalitate se minunează
toată lumea.
Acum când pacea e aproape să fie încheiată, soldatul român
stă ca o stâncă pentru a apăra țara sa împotriva anarhiei lui Bela Kun
și Lenin. Dar nu numai ca o stâncă. Stânca se apără numai pe ea, pe
când România apără astăzi cauza civilizației lumei.
A spune că în asemenea împrejurări inima Franței e alături
de inima României și că niciodată n-a fost mai aproape, nu e o frază
convențională. Exprimând dorințele cele mai arzătoare pentru
progresul României, știu că sunt în sentimentul unanim al țarei mele.
Îmi aduc aminte de cuvintele cu cari d[omnu]l Iuliu Maniu,
președintele Consiliului Dirigent, salută aici, acum câtva timp pe
M[ajestatea] S[a] Regele [Ferdinand].
- Nu veți găsi la noi sire, zicea d[omnu]l. Maniu, nici palate,
nici semnele exterioare ale unei false civilizații. Veți găsi însă inimi
devotate gata de a se jertfi pentru patrie.
Felul cum v-ați purtat cu asupritorii de ieri arată că cei nobili
nu erau acei cari își clădeau și palatele, și școalele și închisorile din
avutul celor asupriți. Căci acesta nu era decât gestul celui ce
despoaie de haine pe cineva, pentru a apărea mai bine îmbrăcat decât
el. Franța și România își pot permite luxul de a fi două democrații
pentrucă ele înșile, ca popoare, sunt două aristocrații. Iar, pentru
noblețea poporului român e de ajuns dacă pe cerul de azur al
României strălucește coroana lui Traian.
285
D[omnu]l de Saint-Aulaire ridică paharul, în aclamațiile
celor de față, pentru M[ajetate] S[a] Regele și pentru poporul român.
Banchetul a luat sfârșit la ora 10 jumătate urmând ca la ora
11 seara, d[omnu]l de Saint-Aulaire să-și continue drumul la Brașov
și de acolo la București.” 20
Consider oportun, a reda și momentele solemne care au avut
loc cu prilejul cinei festive desfășurate la Sibiu.
La Muzeul Culturii Săliștene există o fotografie, originală,
realizată în fața Casei Naționale [actuala clădire a Primăriei], cu
ocazia vizitei Ambasadorului Franței August Félix Charles de
Beaupoil, Contele de Saint-Aulaire la Săliște din data de 28
septembrie 1919.
Cu ocazia cercetărilor efectuate în vederea realizării acestei
lucrări am reușit să stabilesc data în care a fost realizată aceasta,
contextul și locația.
Regăsim, de asemenea, mărturia vizitei Contelui de Saint-
Aulaire la Săliște în „Cartea de aur a ctitorilor şi binefăcătorilor
sf[intei] biserici române gr[eco] or[ientale] din Sălişte”, aflată la
Muzeul Parohial Săliște.
vizite:
August Félix Charles de Beaupoil, Contele de Saint-
Aulaire
Henri de Bastard
Octavian Goga
Generalul de Divizie Nicolae Petala, Comandant al
Corpului de Armata VI Cluj
Vasile Lucaciu
Romul Boilă
Colonelul Virgil Bădulescu
20
286
La începutul anului 1920 August Félix Charles de Beaupoil,
Contele de Saint-Aulaire își încheie misiunea de Ambasador al
Franței în România, continuând cariera diplomatică în Europa de
Vest, fiind numit, mai întâi, Ambasador în Spania (1920-1921),
ulterior fiind promovat Ambasador al Franței în Marea Britanie
(1921-1924)
În contextul părăsirii României, ziarul „Patria”, mutat între
timp la Cluj, îi dedică în ediția din 30 ianuarie 1920, un articol
omagial, sub titlul Marchizul de Saint-Aulaire, articol pe care am
considerat oportun să îl reproduc în întregime:
„Marchizul de Saint-Aulaire
Ne părăsește unul din cei mai buni prieteni, pe care i-a avut
țara noastră și în vremuri bune și în vremuri rele și mai ales în
aceste din urmă.
N-a fost un suflet mai ales, care să îmbrățișeze cu atâta
căldură cauza noastră, decât acest francez, care a fost francez din
toată convingerea lui, și care a fost român cu aceeași căldură cu
care a îmbrățișat cauza patriei sale.
D[omnu]l de Saint-Aulaire a sosit la București câtva timp
înainte de intrarea noastră în acțiune. Cu spiritul său clar, cu
vederile sale largi asupra viitorului, d[omnu]l de Saint-Aulaire a
știut să țină în cumpănă adevăratele sentimente românești, cari ar
fi putut fi precupețite de diplomația interesată în favorul ei.
Ce e drept, că pe lângă multe suflete mici, am avut și oameni
mari, ale căror vederi au fost întotdeauna pentru cauza noastră
națională, însă s-ar fi putut foarte lesne întâmpla, ca în anumite
momente de slăbiciune să șovăim într-o direcție, care ar fi
compromis întreg viitorul nostru.
D[omnu]l de Saint-Aulaire însă ne-a stat pavăză. Cu
îndrumările sale senine, cu asigurările temeinice, cari ni le da,
dânsul a fost întotdeauna alături de sentimentele noastre, îndeosebi
287
în refugiul Moldovei, când lumea românească nu putea să vadă mai
departe decât realitatea, destul de covârșitoare.
Îndeosebi noi ardelenii pripășiți prin țară nu putem îndestul
mulțumi acestui suflet nobil, pentru accentele sale de încurajare. Se
iveau, după cum știți, în atâtea rânduri ecouri de descurajare și din
partea colportorilor interesați de știri dușmănoase și creau de multe
ori și oameni de-ai noștri, cari în anumite momente își perdeau
cumpătul. Cu toate acestea, am avut conducători cari niciodată
n'au șovăit în așteptarea sfârșitului.
Dintre aceștia cel dintâi a fost marchizul de Saint-Aulaire.
Alăturea cu dânsul marele general Berthelot a încurajat opera
măreață de salvare a neamului românesc, fratele mai mic și cel mai
fidel de la Dunărea de Jos, al Franței triumfătoare.
Noi Ardelenii suntem chemați să prezentăm în primul rând
omagiile noastre marelui francez, care a iubit România, iubindu-ne
și pe noi, cari atunci abia puteam întinde brațele noastre pline de
nădejde, cu aceeași căldură.” 21
21
Marchizul de Saint-Aulaire, în „Patria”, Cluj, anul II, nr. 19, 30 ianuarie 1920, p. 1.
288
Vizita Ambasadorului Franței August Félix Charles de Beaupoil,
Contele de Saint-Aulaire la Săliște.
Fotografie realizătă în fața Casei Naționale din Săliște.
În fotografie mai apar Tiberiu Brediceanu Onisifor Ghibu, Romul Boilă, Octavian Goga,
generalul Nicolae Petală, părintele Vaile Lucaciu și colonelul Virgil Bădulescu.
(Muzeul Culturii Săliştene)
289
Ambasadorului Franței August Félix Charles de Beaupoil,
Contele de Saint-Aulaire.
290
Mărturia vizitei Ambasadorului Franței August Félix Charles de Beaupoil,
Contele de Saint-Aulaire la Săliște la Sălişte din data de 28 seprembrie 1919,
291
Adevărata iubire de frați!
„Cuvântul Poporului”, Săliște, anul I, nr. 7, 6 octombrie 1919, p. 1.
292
Adevărata iubire de frați!
„Cuvântul Poporului”, Săliște, anul I, nr. 7, 6 octombrie 1919, p. 2.
293
Vizita Președintelui Adunării Deputaților,
Profesorul Universitar Nicolae Iorga
(10 ianuarie 1920)
294
Profesorul Universitar Nicolae Iorga
(10 ianuarie 1920)
„De mult, tare de mult

Te-am așteptat iubitul nostru apostol.”
„Cuvântul Poporului”, Săliște, 17 ianuarie 1920
Ultima dintre marile vizite ce au avut loc la Săliște, înainte de

plecarea oficială a părintelui protopop Dr. Ioan Lupaș, ca profesor
la Universitatea din Cluj, a fost aceea a savantului Nicolae Iorga.
Distinsul istoric ocupa pe atunci funcția de Președinte al
Adunării Deputaților în Primul Parlament al României Mari,
rezultat în urma alegerilor parlamentare din 2-8 noiembrie 1919,
primele alegeri organizate în România pe baza votului universal.
În urma cercetărilor, am regăsit relatări ale vizitei din data de
10 ianuarie 1920 la Săliște în presa vremii în publicaţii precum
„Cuvântul Poporului” din Săliște, „Renașterea Română” și „Patria”
din Cluj, „Unirea Poporului” din Blaj, precum și în Volumul II al
„memoriilor” lui Nicolae Iorga apărute sub titlul „Memorii
(Însemnări zilnice Maiu 1917-Mart 1920). Războiul Național.
Lupta pentru o nouă viață politică” apărute în 1922 la București la
Editura „Naționala” S. Ciornei.
În perioada 9-15 ianuarie 1920, Nicolae Iorga, Președinte al
Adunării Deputaților și al „Ligii pentru Unitatea Culturală a tuturor
Românilor” [„Liga Culturală”], efectuează o vizită în Ardeal,
programul său cuprinzând pe agendă următoarele localități: Sibiu
(9-11 ianuarie), Blaj (12-14 ianuarie) și Brașov (15 ianuarie).
La Sibiu a participat la Adunarea Generală a ASTREI, fiind
prezent la cele două ședințe, ținute în zilele de 10 și 11 ianuarie 1920
și la toate festivitățile organizate cu ocazia acestui eveniment.
295
Aceste manifestări au avut loc la 7 ani după ultima Adunare
Generală a ASTREI, ținută în Orăștie în 1913 „îmbrăcată în doliu
pentru vestea dureroasă despre căderea mortală, lângă Câmpina, a
aviatorului Aurel Vlaicu, care voia să treacă Carpaţii spre a veni în
sbor la serbările Asociaţiunii” .1
Această perioadă îndelungată a fost generată de declanșarea și
desfășurarea Marelui Război.
Prezența lui Nicolae Iorga la aceste manifestări a avut un rol
cultural, fiind prezent, în calitate de Președinte al „Ligii Culturale”
fiind însoțit de comitetul central al organizației.
În cadrul manifestărilor culturale, în seara zilei de 10 ianuarie
la Teatrul orășenesc a fost gazda reprezentației piesei „Un domn
pribeag”, dramă istorică în cinci acte, în versuri, al cărei autor este
Nicolae Iorga, pusă în scenă de trupa teatrală a Ligii culturale sub
conducerea [Luciei] Calomeri Armășeșcu. 2
Ca semn de respect pentru întreaga sa activitate, Adunarea
Generală a Asociațiunii i-a oferit marelui istoric calitatea membru
de onoare al Asociațiunii și a luat hotărârea înființării unui fond
cultural intitulat „Nicolae Iorga” 3 la propunerea părintelui Ioan
Dăncilă. 4
La Blaj, momentul central al vizitei l-a constituit participarea
în data de 13 ianuarie, alături de Alteța Sa Regală, Prințul
Moștenitor Carol, și de alte personalități la „slujba de patru ceasuri
pentru hirotonirea și instalarea Mitropolitului Vasile Suciu”. 5
La Brașov, a participat, conform memoriilor sale, la o serie
de activități culturale: ,,Conferință la Gimnaziu .... Concert de orgă
la Biserica Neagră” 6
1 Raportul general al comitetului central al „Asociaţiunii pentru literatura română şi cultura

poporului român" despre lucrările îndeplinite şi despre situaţia „Asociaţiunii" în anul 1918, şi
o privire asupra lucrărilor comitetului în anii 1913-1917, în Transilvania”, Sibiu, anul L,
nr. 1-12, 1 decembrie 1919, p. 3.
2
Adunarea generală a Asociațiunii, în „Patria”, Cluj, anul II, nr. 9, 15 ianuarie 1920, p. 2.
3
Preda, Gheorghe. Activitatea ASTREI în 25 de ani de la Marea Unire, p. 78.
4
Dela Asociațiune, în Transilvania”, Sibiu, anul LI, mai 1920, p. 123-124.
5
Nicolae Iorga, Memorii (Însemnări zilnice Maiu 1917-Mart 1920). Războiul Național. Lupta
pentru o nouă viață politică, p. 318.
6
Ibidem, p. 320.
296
Din cercetările efectuate se poate afirma că în ziua de 10
ianuarie 1920, înainte de a participa la prima ședință a Adunării
Generale a Asociațiunii face o vizită la Săliște.
Atmosfera vizitei savantului, patriotului și omului politic
Nicolae Iorga la Săliște, la începutul anului 1920 și detalii ale
acesteia au putut fi reconstituite cu ajutorul edițiilor din 17 și din 25
ianuarie 1920 ale ziarului „Cuvântul Poporului” din Săliște.
Mai întâi, sub titlul „Bine-ai venit!”, așezat în partea de sus a
primei pagini a ediției din 17 ianuarie 1920 este prezentată, cu
respectul cuvenit, importanța acestei vizite pentru sălișteni:
„Bine-ai venit!
De mult, tare de mult Te-am așteptat iubitul nostru apostol.

Rostul sfânt al învățăturilor Tale au prins rădăcini adânci în
sufletele noastre, iar puterea cuvântului Tău de profet ne-a dat tăria
credinții în liberarea noastră de sub jugul dușman. Cu adâncă
recunoștință și cu căldura sufletelor noastre de adevărați Români
îți ieșim înainte cu fierbintea rugăminte: să nu ne dai uitării. Din
învățăturile Tale ne-am făcut un Credeu iar cuvintele Tale sunt
pentru noi frânturi de Evanghelie. Cu inima însetată și cu sufletul
dornic așteptăm și de aci înainte înțeleptele Tale sfaturi.
Prin rostul nostru toată suflarea de pe aceste meleaguri strigă
într-un glas de bucurie:
Trăiască Nicolae Iorga înaintepropovăduitorul unității
neamului românesc.” 7
În pagina a patra, a aceleași ediții din 17 ianuarie 1920 a
ziarului „Cuvântul Poporului” din Săliște, sub titlul „Apostolul
neamului Nicolae Iorga între noi” se face o descriere detaliată a
principalelor momente ale vizitei:
„De pe vară încă ne pregătisem să-l așteptăm. Împrejurările
cari l-au oprit să vină atunci nu le cunoaștem. Destul că până acum
7
Bine-ai venit!, în „Cuvântul Poporului”, Săliște, anul II, nr. 2, 17 ianuarie 1920, p. 1.
297
fiecare locuitor, fiecare țăran, cu un cuvânt toți fără deosebire
așteptam nerăbdători ziua când vom avea fericirea să-l vedem și să
ascultăm măestrul glas al ilustrului oaspe. Și a venit!
Reprezentanții comunelor din jur precum și mulțimea de
Sălișteni au putut ajunge și fericirea aceasta.
În sala festivă a școalei corul l-a primit cu o frumoasă
compoziție națională după care părintele Dr. [Ioan] Lupaș prin
vorbirea d[omniei] sale în numele mulțimei a bineventat înaltul
oaspe scoțându-i la iveală marile și neperitoarele merite ce le-a
câștigat prin uriașa muncă depusă pentru binele neamului.
Frumoasei vorbiri a părintelui Lupaș a răspuns învățatul
neamului d[omnul]l Nicolae Iorga. Modest ca o fecioară spune că
tot ce a făcut până acuma a fost ceva natural. Un îndemn lăuntric îl
mâna mereu spre muncă, deoarece e o datorie a fiecăruia a munci
pentru binele neamului care l-a dat. Într-o vorbire plină de sfinte
învățături presărată cu jocuri de cuvinte înțelepte, ici-colo
pișcătoare, ne-a deschis ochii spre alte orizonturi mai largi și mai
frumoase. Ne-a învățat cum putem să ne facem vrednici de cel mai
scump dar ce l-a putut câștiga vr[e]un popor: de România Mare.
Îndemnuri frumoase ne-a dat prin cetirea cât mai deasă de cărți
folositoare menite a ne scoate din întunerecul neștiinței. Ne-a dat
îndemnuri ca „Tipografia Săteanului” din Săliște să o sprijinim și să
o ridicăm cât mai mult oferind chiar d[ommnia] sa tot sprijinul
material și moral. A spus că această tipografie e chemată să
tipărească cărți poporale folositoare, calendare bune și altă merindă
sufletească pentru poporul nostru dornic de frumoase învățături.
Înțeleptele sfaturi ale marelui nostru învățat s-au întipărit
adânc în inimile ascultătorilor cari sorbiau cu nesaț frumoasele
vorbe din gura nobilului oaspe.
A urmat corul de sub conducerea dirigentului G[heorghe]
Miha cu mai multe bucăți frumoase executate cu pricepere și simț.
Dirigentul corului a fost călduros felicitat de d[omnu]l N[icolae]
Iorga pentru munca depusă în instruirea corului.
298
La despărțire scumpul nostru oaspe a fost petrecut de public în
nesfârșite urale. De pe fețele tuturor se putea vedea părerea de rău
că așa de curând ne părăsește.
Ne mângăiem cu gândul că ne mai fiind granița între noi și
frații din vechiul regat vom putea mai des asculta înțeleptele
învățături ale celui mai învățat profesor al neamului nostru.” 8
Emoționantul discurs al Părintelui Proptopop Dr. Ioan Lupaș,

rostit în Sala Festivă a Școlii, cu ocazia vizitei lui Nicolae Iorga sub
titlul „Învățătorii vor străluci ca stelele cerului” a fost redat în
întregime în ediția din data de 25 ianuarie 1920 a aceluiași ziar,
„Cuvântul Poporului” din Săliște.
A fost ultimul său discurs, rostit la Săliște, în calitate de
Protopop, cu prilejul vizitei unei personalități.
Pe lângă acest fapt, discursul mai avea și o semnificație
personală pentru Ioan Lupaș, aceea că, în anul 1916, la
recomandarea Nicolae Iorga, a devenit menbru titular al Academiei
Române.
„Învățătorii vor străluci ca stelele cerului
De un an de zile, de când ne-a învrednicit bunul Dumnezeu a

vedea săvârșindu-se, sub ochii noștri, minunea întregirii neamului
românesc și căzând sfărmate granițele viclene din creștetul
Carpaților ne-au cercetat adeseori frații din vechiul Regat, precum
și o mulțime de oaspeți din țări mai îndepărtate: Francezi, Italieni,
Englezi, Americani.
Poporul nostru din aceste sate curate, de sub poalele
Carpaților, a avut în ziua de 1 Iunie 1919 rara fericire de a se putea
închina, aici în Săliște, cu toată evlavia sufletului său creștinesc în
fața M[ajestății] Sale Regelui nostru desrobitor Ferdinand I, pe
care l-a văzut îngenunchind, la rugăciunea de mulțămită, înaintea
8
Apostolul nemului Nicolae Iorga între noi, în „Cuvântul Poporului”, Săliște, anul II, nr. 2,
17 ianuarie 1920, p. 4.
299
șf[ântului] nostru altar din Biserica cea Mare. De asemenea a putut
saluta cu multă însuflețire pe M[ajestatea] Sa, slăvita noastră
Regina Maria, pe Alteța Sa Principele Carol, pe Principesa Ileana
și mai mulți generali comandanți ai glorioasei armate române.
Cu prilejul tuturor acestor înalte vizite s-a putut auzi rostindu-
se din partea credincioșilor noștri întrebarea: Când vine și Domnul
Iorga?
Repețirea statornică a acestei întrebări, cu fiecare prilej, este
ea însăș o dovadă sigură despre dorința vie și nestrămutată a
poporului nostru de a putea saluta în acest sat de munte pe acela,
care timp de un sfert de veac a muncit cu cea mai desăvârșită
abnegațiune și a luptat cu însuflețire nepilduită, ca să pregătească,
în toate părțile locuite de Români, calea unității noastre naționale,
pe care avem negrăita fericire de a o vedea acum înfăptuită.
Cercând să tălmăcesc recunoștința poporului întreg față de
uriașa muncă desfășurată de D[umnea]voastră pentru luminarea
și înălțarea neamului nostru, îmi vin în minte cuvintele Scripturii,
păstrate la prorocul Daniil: Învățătorii vor străluci ca stelele
cerului.
Ca o stea luminoasă, ca una dintre cele mai luminoase stele
va străluci dea pururi numele D[umnea]voastră, mult prețuite
Domnule Iorga, pe cerul vieții sufletești, culturale, științifice și
politice a neamului nostru la această răspântie a vremilor istorice,
fiind cel mai mare învățător al poporului românesc. Nu numai
catedra universității din București, căreia ați știut să-i dați atâta
strălucire, nu numai literatura noastră istorică, pe care o ați
îmbogățit cu atâtea lucrări de valoare și o ați înălțat la treapta cea
mai de cinste a desvoltării sale, au putut să împrumute lumina multă
și podoabă aleasă din roadele binecuvântate ale muncii
D[umnea]voastră de un sfert de secol.
D[omnia] Voastră ați înțeles deplin cerința cea mare, cerința
democratică a zilelor noastre de a coborî cuvântul științei pe
înțelesul tuturor. Cărțile cele grele de știință rămân prea adeseori
ca niște fântâni zăvorâte. În loc de a răspândi raza științei și a
300
luminei, ele o închid în foile lor, de a căror bogăție și frumusețe se
poate bucura numai un număr foarte restrâns de cetitori. Dar
D[omnia] Voastră n-ați pregetat a pune toată stăruința și toată
jertfa, ca pe lângă numeroasele lucrări de știință, să răspândiți
lumina cea bună și dătătoare de viață a învățăturilor românești în
straturile cele mai largi ale poporului nostru de pretutindeni.
Ați simțit, că la catedră este un loc prea strâmt pentru atâta
belșug de știință și de energie, câtă aveați de jertfit pentru
luminarea neamului. De aceea ați urcat amvonul cel mai înalt, de
unde se poate vorbi tuturor Românilor înțelegători, amvonul
ziaristicei poporale și de aci ați împărtășit cuvântul minunat al
științei, ați împrăștiat cu o dărnicie fără păreche tot aurul simțirii
și cugetării D[omniei] Voastre, zi de zi, pe toate cărările neamului
nostru, luminându-i trecutul, îndrumându-i prezentul și pregătindu-
i viitorul.
Din lumina științei, pe care ați propovăduit cu nesfârșită
dragoste, s'au strecurat și peste vechile granițe ale vameșilor câteva
raze, cari au înseninat viața încătușată și tristă robie a Românilor
subjugați. Aceste raze ne-au mângâiat pe toți, ne-au sporit
încrederea în viitorul națiunii noastre și ne-au ținut trează nădejdea
că va răsări în curând și pentru noi soarele tinereții și al izbăvirii.
Dintre pereții acestei școale, oricât de severă și amenințătoare
era inspecția străină din trecut, nici în cei mai grei ani n'a dispărut
cu totul duhul învățăturilor, pe cari le-ați propovăduit. Slujitorii și
susținătorii acestei școale și-au dat seama, că interesele de viață
ale poporului nostru cer ca tinerele generațiuni să fie crescute în
acest duh creștinesc, luminat și puternic.
Dacă modestia nu ne-ar împiedeca, am putea destăinui, că și
dela amvoanele sfintelor noastre biserici au răsunat adeseori
predici străbătute de acelaș duh al naționalismului organic, care
poate și trebuie să fie îmbrăcat în mireasma cea dulce a
puternicelor cuvinte din Sf. Scriptură. Poporul nostru
dreptcredincios a ascultat cu sete și a primit cu bucurie în sufletul
său înviorat asemenea picături și semințe sfinte, pe urma cărora au
301
răsărit, nu odată, frumoase fapte de jertfe pe altarul credinței și al
culturei naționale.
*
D[omnia] Voastră ne cercetați acum nu numai ca marele
învățător al neamului nostru, ci și în calitate de îndrumător politic,
ca președintele celui dintâi Parlament al tuturor Românilor. Privim
cu cele mai frumoase nădejdi spre munca, ce veți depune în această
calitate stăruind pentru o grabnică îndreptare spre bine a politicei
naționale. Un filosof din vechime, Platon spunea, că numai atunci
se pot îndrepta spre bine trebile publice ale unui stat, când politica
și știința vor merge pe aceleași cărări ... În persoana și în
activitatea D[omniei] Voastre vedem întrupată această cerință de
căpetenie a politicei naționale.
De aceea îngăduiți-mi să exprim dorința poporului nostru
rugând pe Dumnezeu, să vă dea lungime de zile și sănătate
statornică, spre a putea aduce României întregite tot binele, pe care
sunteți în stare a-l săvârși prin înalta chemare politică, ce aveți,
prin știința cea multă și prin dragostea și mai multă, de care știm
că e plină inima D[omniei] Voastre pentru tot ce este curat și cinstit
românesc.
Să trăiți, Domnule Iorga!” 9
9Ioan Lupaș, Învățătorii vor strălucii ca stelele cerului. Cuvânt rostit în sala festivă a școalei din
Săliște la 10 ianuarie 1920 întru întâmpinarea Dlui profesor universitar N. Iorga, președintele
parlamentului român, în „Cuvântul Poporului”, Săliște, anul II, nr. 3, 25 ianuarie 1920, p. 1-2.
302
Sosirea Profesorului Nicolae Iorga la Sibiu, cu ocazia Congresului Ligii Culturale.
Gara din Sibiu, 9 ianuarie 1920.
Profesorului Nicolae Iorga în mijlocul mulțimii în Gara din Sibiu, 9 ianuarie 1920.
303
Bine-ai venit!
„Cuvântul Poporului”, Săliște, anul II, nr. 2, 17 ianuarie 1920, p. 1.
304
Apostolul nemului Nicolae Iorga între noi.
305
„Învățătorii vor străluci ca stelele cerului”.
Cuvânt rostit în sala festivă a școalei din Săliște la 10 ianuarie 1920 întru întâmpinarea
Dlui profesor universitar N. Iorga, președintele parlamentului român.
306
„Învățătorii vor străluci ca stelele cerului”.
Cuvânt rostit în sala festivă a școalei din Săliște la 10 ianuarie 1920 întru întâmpinarea
Dlui profesor universitar N. Iorga, președintele parlamentului român.
307
Rămas bun meleaguri natale.
Manifestările organizate la Săliște
cu ocazia plecării lui Ioan Lupaș ca profesor
la Universitatea Daciei Superioare din Cluj
(19-22 ianuarie 1920)
308
Manifestările organizate la Săliște cu ocazia
plecării lui Ioan Lupaș ca profesor
la Universitatea Daciei Superioare din Cluj
(19-22 ianuarie 1920)
„Bine ar fi să rămână al nostru, dar,

nu cred că un sat să poată ținea pentru el bogăția unui neam”
După 10 ani care a fost Protopop al Săliștei (1909-1919),

perioadă în care „a dinamizat la maxim funcția sa, pe care a
fructificat-o din plin generând o adevărată revoluție pe tărâm
pastoral, școlar, cultural, istoriografic și social .... s-a implicat în
toate sferele și domeniile vieții românilor din Săliște și Mărginimea
Sibiului, ceea ce a dus la revitalizarea vieții eclesiale și sociale a
Ortodoxiei din zonă, .... afirmându-se ca un bun predicator și ardent
susținător al dezvoltării vieții românești prin școală, biserică,
corporații comerciale, economice și asociații cu profiluri variate ...
a fost ales membru corespondent (14 mai 1914) și titular (17 mai
1916) al Academiei Române pentru contribuțiile sale științifice din
domeniul istoriei” 1 Ioan Lupaș „părăsi altarul și amvonul din Săliște
și urcă la catedra Universității din Cluj.” 2
Trebuie neapărat menționat faptul că o altă personalitate
născută în Săliște, Onisifor Ghibu, a avut un mare merit în preluarea
Universității din Cluj de la profesorii maghiari care au refuzat să
depună jurământul de fidelitate față de Regele Ferdinand și să se
1
Mircea-Gheorghe. Istoria, organizarea, muzeul și arhiva protopopiatului ortodox Săliște
(1628-1989), în „Anuarul Institutului de Istorie „George Baritiu” - Supliment „Actele
conferințelor Institutului de istorie „George Barițiu” din 2018 și 2019, Cluj, Napoca, anul LIX,
nr. 1, 2020, p. 227.
2 Onisifor Ghibu, Amintiri despre Ioan Lupaș, în „Societatea de mâine”, Cluj, anul III, nr 13,
1926, p. 6;.Onisifor Ghibu, Amintiri despre Ioan Lupaș, în Omagiu lui Ioan Lupaș la împlinirea
vârstei de 60 de ani, București, 1943, p. 284.
309
supună legilor statului român: „în ziua de 12 maiu 1919, colegul
nostru Onisifor Ghibu, pe atunci Secretar general la Resortul
Instrucţiunei publice, după ce, la somaţia Consiliului Dirigent, foştii
profesori unguri ai Universităţii refuzaseră să depuie jurământul de
fidelitate față de Statul român şi să ia peste tot act de existența
acestuia şi de dreptul lui de control asupra tuturor instituţiilor
şcolare din cuprinsul lui, a luat Universitatea în stăpânirea Statului
român, instituind imediat o comisiune constatatoare.” 3
Pentru selectarea cadrelor didactice ce urmau să ocupe
catedrele vacante ale Universității din Cluj s-a constituit o
„Comisiune universitară” compusă inițial din 12 personalități, câte
3 la fiecare facultate 4 (Facultatea de Litere și Filosofie, Facultatea
de Științe, Facultatea de Drept și Facultatea de Medicină),
personalități ce proveneau de la Universitățile din București și din
Iași.
Ulterior componența comisiei a fost lărgită la dorinţa
Consiliului Dirigent cu 8 profesorii recrutaţi din Ardeal, care au
putut astfel participa şi ei la lucrările din August ale Comisiunei :
Nicolae Drăganu, Ioan Lupaş şi Onisifor Ghibu, de la Facultatea de
Litere și filosofie, Alexandru Borza de la Facultatea de Ştiinţe, Emil
Haţieganu, de la Facultatea de Drept şi Dr. Iuliu Haţieganu şi Dr.
Iuliu Moldovan de la Facultatea de Medicină. 5
La 1 septembrie 1919, Consiliul Dirigent al Transilvaniei l-a
numit pe părintele Ioan Lupaș profesor titular la catedra de Istorie
Modernă a românilor și istoria Transilvaniei la Universitatea din
Cluj. 6
3 Raportul Rectorului Sextil Puşcariu despre activitatea Universităţii din Cluj dela
înfiinţarea ei, cetit cu ocazia şedinţei inaugurale din 10 octombrie 1920, în „Anuarul
Universităţii din Cluj”, Anul I, 1919-1920”, Cluj, 1921, p. 2.
4
Ibidem, p. 5.
5
Ibidem, p. 6.
6
Mircea-Gheorghe Abrudan, Istoria, organizarea, muzeul și arhiva protopopiatului ortodox
Săliște (1628-1989), în „Anuarul Institutului de Istorie „George Baritiu” - Supliment „Actele
conferințelor Institutului de istorie „George Barițiu” din 2018 și 2019, Cluj, Napoca, anul LIX,
nr. 1, 2020, p. 227.
310
În România Întregită a putut să-și dezvolte în libertate calitățile
intelectuale și naționale. Luând ființă la Cluj Universitatea
Românească a Daciei Superioare, a fost invitat la o catedră de
Istorie.
A făcut deci parte din prima echipă, vestitori ai drepturilor
noastre imprescriptibile asupra Transilvaniei în granițele ei firești.
Titlul catedrei încredințate: Istoria modernă a românilor și Istoria
Transilvaniei. 7
A fost chemat acolo să-și continue înalta-i misiune de
propovăduitor al istoriei dezvoltării poporului român. A fost chemat
acolo, în această instituție de înaltă învățătură românească, să facă
să răsune, de acum înainte, graiul românesc în această parte a țării,
atât de zbuciumată în trecut, împărtășind tuturor cugetarea și
simțirea națională, ca un semn al trăiniciei neamului nostru și ca un
drept sfânt, pe care poporul românesc îl are asupra acestor ținuturi
despărțite atâta timp prin vitregia vremurilor și unite astăzi pe vecie
cu patria mamă. 8
Discursul său la lecția de deschidere în calitate de profesor
titular al Universității din Cluj, Factorii istorici ai vieții naționale
românești, susținut în data în data de 11 noiembrie 1919, este
reprodus în întregime în anul 1922 în primul număr al Anuarului
Institutului de Istorie Națională din Cluj. 9
Acest discurs este prezentat în ediția din 23 noiembrie 1919 a
ziarului „Cuvântul Poporului” din Săliște sub titlul „Protopopul
Săliștei la catedra universității din Cluj, astfel:
„Marți în 11 Noemvrie dela 4-5 ore p[ost] m[eridian] și-a rostit
protopopul Săliștei, părintele Dr. Ioan Lupaș lecția de deschidere la
universitatea din Cluj.
7
Ioan Crăciun, Note biografice despre Ioan Lupaș, în Omagiu lui Ioan Lupaș la împlinirea
vârstei de 60 de ani, București, 1943, p. XIX-XX.
8 Constantin. Angelescu, Profesorul Lupaș, în Omagiu lui Ioan Lupaș la împlinirea vârstei de 60
de ani, București, 1943, p. 12.

9
Ioan Lupaș, Factorii istorici ai vieții naționale românești, în „Anuarul Institutului de Istorie
Națională”, anul I, 1921–1922, Cluj, Institutul de Arte Grafice „Ardealul”, 1922, p. 19-45.
311
O mulțime mare de studenți de la toate facultățile și un număr
însemnat de cărturari români din Cluj și împrejurimi au ascultat cu
cea mai încordată atențiune lecția aceasta, în care protopopul
Săliștei le-a vorbit mai întâiu despre însemnătatea și puterea cea
mare a principiului național, care a pus crucea pe mormântul fostei
universități ungurești și a făcut să răsară în locul ei universitatea
noastră românească. A arătat apoi, că de acum înainte de la catedrele
acestei școli înalte nu se va mai propovedui ura și disprețul pentru
tot ce a fost sau este românesc, ci se va da fiecăruia dreptatea care i
se cuvine, deci și istoria Românilor va fi înfățișată cu înțelegere
dreaptă și cu evlavie pentru orice amintire a trecutului astfel, ca
studenții să poată câștiga nu numai cunoștințele folositoare din
această istorie națională, ci și o bună îndrumare spre a-și înțelege și
îndeplini cu scumpătate datoriile, pe cari le au față de națiunea și de
patria română.
Vremile de acum ale democrației nu mai pot îngădui, ca știința
să rămână rece și nepăsătoare, când mulțimea se sbuciumă și
pătimește în adâncimile întunerecului. De aceia i-a rugat pe toți cu
deosebită stăruință, să fie mijlocitorii razelor de știință între
universitate și între mulțimea satelor, din cari au plecat ei spre acest
izvor de știință și lumină curată de acum înainte. Cu recunoștință a
pomenit și numele tuturor istoricilor români din Ardeal. Șincai,
Micu, Maior, Popea, Țincu, Velia, Pușcariu, Șaguna, Cipariu,
Marienescu, Moldovănuț și Bunea.
A înfățișat apoi elementele (stihiile) istorice, din a căror
lucrare felurită s-a țesut în cursul veacurilor pânza istoriei noastre
naționale, pământul românesc, rasa românească, credința, limba,
datinile și obiceiurile, legile și așezămintele, deasupra cărora stă în
zilele noastre ca o flacără vie: conștiința națională. Amintind și pe
cei ce au dat năvală asupra pământului românesc cu gândul de am
ni-l lua, cum a fost odinioară Ahab moșia părintească a
credinciosului Nabot arată că pe toți i-a ajuns osânda lui Ahab și
încheie cu cuvintele Sf[intei] Scripturi: inima nouă și duh nou voiu
sădi întru voi: voi îndepărta din trupul vostru inima împietrită
312
și voiu face să stăpâniți pământul pe care l-am dat părinților
voștri!” 10
În condițiile numirii sale ca profesor la Universitatea Daciei
Superioare din Cluj renunță la postul de Protopop al Săliștei cât și
acela de Secretar de stat în Resortul Cultelor și al Instrucțiunii
Publice din cadrul Consiliului Dirigent.
Această știre este redată în ediția din 16 ianuarie 1920 a
ziarului „Telegraful Român” din Sibiu, astfel:
„Secretarul de stat de la Resortul Cultelor și al Instrucțiunii
Publice, domnul protopop Dr. Ioan Lupaș, numit profesor la
Universitatea din Cluj, a renunțat la acest post, rămânând la
universitate. Asemenea a renunțat și la postul de protopop și prim-
paroh în Săliște.
Consistorul arhidiecezan în ședința plenară de la 13 ianuarie
a[nul] c[urent] a luat cu plăcere act de chemarea onorifică a
domnului protopop Dr. Ioan Lupaș la catedra de profesor
universitar, și cu durere la renunțarea de Secretar de stat în Resortul
Cultelor și al Instrucțiunii Publice, unde a făcut atât de bune servicii
bisericii și neamului nostru.
Interesul bisericii cerea, ca un om cu erudiția domnului Dr.
Ioan Lupaș, cu iubirea de biserică și de neam, să rămână încă mâna
dreaptă a actualului șef de resort, chemat a da directiva lucrurilor în
acest important resort.
Luând la acest loc act de schimbarea făcută, trimitem salutul
bisericii noului profesor de universitate.” 11
Nu putea pleca la Cluj, fără să își ia rămas bun de la enoriașii
cărora le-a fost păstor timp de zece ani în momente de grele
încercări, poate cele mai grele din întreaga sa istorie.
Voi încerca, în paginile următoare, să recreez aceste momente
emoționante petrecute la Săliște. Mă voi folosi atât de articole din
presa vremii, din lucrări de specialitate dedicate personalității
10
Protopopul Săliștei la catedra universității din Cluj, în „Cuvântul Poporului”, Săliște, anul I,
nr. 14, 23 noiembrie 1919, p. 2-3.
11
Personale, în „Telegraful Român”, Sibiu, anul LXVIII, nr. 5, 16 ianuarie 1920, p. 2.
313
marelui istoric dar și de documente aflate în arhiva Muzeului
Parohial Săliște, pentru a reda cât mai fidel cele întâmplate fie la
domiciliul Dr. Ioan Lupaș, fie la Biserica Mare sau în Sala Festivă
a Școlii din Săliște.
„La începutul anului 192, săliștenii își luau rămas-bun de la
păstorul lor sufletesc. Regretele erau amestecate cu cu mândrie și
admirație pentru un fiu al satului care devenise profesor universitar,
academician și, recent, deputat al lor în parlamentul de la
București.” 12
Sub titlul „Sărbările date de sălișteni și jur în cinstea dlui Dr.
I. Lupaș din prilejul depărtării D-Sale din mijlocul nostru”, Elie
Măgeanu prezintă modul de desfășurare al celor întâmplate în ediția
din 25 ianuarie 1920 a ziarului „Cuvântul Poporului” din Săliște,
astfel:
„Acum, când sărbătorim o uriașe muncă a unui geniu, îmi vin
în minte vorbele unui bătrân, la ieșirea din biserică, care sub
impresia adâncă a înțeleptelor cuvinte rostite într-o predică de
părintele Lupaș a zis: „Bine ar fi să rămână al nostru, dar, nu cred
că un sat să poată ținea pentru el bogăția unui neam ...”
Lumina creierului genial cu care l-a înzestrat bunul Dumnezeu
era pentru noi prea puternică și nici când n-am fi putut să-i dăm
câmpul întins de activitate asupra căruia să-și reverse puternicile
raze ale științei atât de binefăcătoare și de dorite de întregul neam
românesc.
Pronia cerească ni l-a dat ca noi să-l dăm în plină strălucire
neamului. Și e mare cinste pentru noi că am putut da celui mai înalt
Templu de cultură pe cel mai înțelept preot.
Ne doare clipa care ne despărțește de cel mai înțelept sfătuitor
al nostru dar lacrimile durerii momentane le înlocuim cu lacrimile
bucuriei netrecătoare în nădejdea că tot al nostru va rămânea chiar
în cele mai înalte însărcinări în cari recunoștința și interesele
neamului îl va pune.
12 Vasile Crişan, Ioan Lupaş (1880-1967). Studiu monografic, p. 43.
314
*
Atât săliștenii cât și întreg protopopiatul a ținut să-și arete
recunoștința față de înțeleptul păstor din prilejul depărtării
D[omniei] Sale dintre noi.
Reuniunea de muzică din Săliște a ținut ca în preseara
Sf[ântului] Ioan Botezătorul [6/19 ianuarie 1920] să-i facă o
manifestare acasă la D[omnia] Sa prin executarea mai multor bucăți
alese din muzica bisericească, patriotică și națională. Părintele Dr.
D[umitru] Borcea într-o duioasă cuvântare a vorbit în numele
Reuniunii de muzică. Emoționat de gingașa atenție a acestei
reuniuni părintele Lupaș a răspuns mulțămind părintelui
Dr. [Dumitru] Borcea și reuniunei al cărei prezident a fost.
În ziua de Sf[ântul] Ion (ziua onomastică a d[omnu]lui
Dr. Lupaș) [7/20 ianuarie 1920] toate reuniunile au venit în corpore
la biserică în frunte cu drapelele lor. Reuniunea pompierilor, a
meseriașilor, a economilor, Societatea studenților, Reuniunea de
înfrumsețare, corpul didactic ș.a. dădeau o impunătoare înfățișare
sfintei biserici care era tixită de poporul drept credincios venit să-și
ia rămas bun de la înțeleptul păstor.
După serviciul divin și după Sf[ântul] Botez săvârșit de
părintele Dr. [Ioan] Lupaș asistat de părintele I[oan] Popa, corul
reuniunii de muzică execută o compoziție bisericească de
A[ugustin] Bena. Urmează fostul primar N[icolae] Jurca cu o
pătrunzătoare, vorbire de recunoștință spusă în numele tuturor
parohienilor și peste tot în numele poporului. Bătrânul nostru om de
fapte bune Dr. N[icolae] Calefariu într-o vorbire aleasă a scos la
iveală neperitoarele merite ale iubitului nostru păstor. După ce corul
mai execută o cântare duioasă urmează d[oamn]a El[ena] Măgeanu
care a recitat unele strofe ocazionale închinate părintelui Lupaș.” 13
Am regăsit acele „Strofe ocazionale” reproduse în aceeași
ediție din 25 ianuarie 1920 a ziarului „Cuvântul Poporului” din
Săliște.
13
Sărbările date de sălișteni și jur în cinstea domnului Dr. Ioan Lupaș cu prilejul depărtării D-
Sale din mijlocul nostru, în „Cuvântul Poporului”, Săliște, anul II, nr. 3, 25 ianuarie 1920, p. 3.
315
„Închinare
Iubitului nostru părinte sufletesc Dr. I. Lupaș
Strofe ocazionale recitatate de doamna Elena Măgeanu

în Ziua de Sfântul Ion [7/20 ianuarie 1920]
în Biserica cea Mare din Săliște din prilejul plecării
domnului Dr. Ioan Lupaș ca profesor la Universitatea din Cluj
Pe vremuri, când durerea ne străjuia cărarea,

Când doina doar în codru putea să-și plângă jalea,
Când, chiar la cele sfinte, călăul ne sta-n prag,
Ai înțeles chiemarea și ai venit cu drag.
Noi Ți-am ieșit 'nainte cu toții, mic și mare,

La cele trei biserici suna a sărbătoare
Arama vestitoare, în ritm frumos, sonor
Și lăuda pe Domnul că ni te-a dat păstor.
Cu mintea luminată de-atâtea lucruri mari

Și cu credința tare, stejar între stejari,
Dușmanilor ce legea voiau să ni-o sugrume
Le-ai pus zăgaz puternic de ai uimit o lume.
Când din amvon mulțimei vorbiai în predici sfinte

Sorbiam cucernic tâlcul adâncilor cuvinte,
Bătrânii mâna hainei la ochi încet duceau,
De atâta fericire cu toții lăcrămau.
Atâtor instituții și sfinte-așezăminte

Le-am dat viață numai la sfatul Tău cuminte,
Căci lege a fost sfatul ce nouă ni l-ai dat
Și rod a dat sămânța ce Tu o-ai sămănat.
Acum, când neamul nostru, mărit, în țara mare

Te cere la catedra culturii-universale
Și-amvonu-n strălucire rămâne văduvit
Ne doare depărtarea păstorului iubit.
316
Să nu ne dai uitării iubitul nost părinte,
Și-acum, ca-ntotdeauna, frumoasele-Ți cuvinte
Cucernici, cu sfială să le-ascultăm am vrea
Al nostru ești, și vecinic al nost vei rămânea.” 14
„În numele studenților a vorbit studentul Borcia.

Pătruns până la lacrimi părintele Lupaș a mulțămit tuturor
pentru călduroasa manifestare promițând și de aici înainte sprijinul
D[omniei] Sale, în tot ce este pentru binele bisericii, școalei și al
comunei. Invoacă cu pietate memoria răposaților dascăli cari au
stârnit pentru D[omnia] Sa. Mai ales când a mulțămit mamei
D[omniei] Sale pentru jertfa cea mare adusă din puținul ce l-a avut,
ochii ascultătorilor înotau în lacrimi privind la cea mai fericită
mamă. Dumnezeu i-a dat fericirea ca bătrânețele să-i fie încununate
cu recunoștința noastră a tuturor.”
*
Joi în 22 ianuarie [stil] n[ou] după săvârșirea serviciului divin
a avut loc în sala școalei serbarea de rămas bun a întregului
protopopiat. În numele preoțimei a vorbit părintele Dr. [Dumitru]
Borcea, în numele administrației d[omu]l primpretor V[aleriu] Pop,
în numele corpului didactic dl director D[umitru] Lăpădat. Au mai
vorbit d[omul] Dr. [Nicolae] Calefariu și d[omi]ș[oa]ra V[aleria]
Lăpădat. Mai ales d[omi]ș[oa]ra Lăpădat a stors admirația tuturor
prin gingașele cuvinte atât de alese rostite la această adunare.
D[omi]ș[oa]ra [Maria] Pușchilă a recitat de asemenea o frumoasă
poezie iar corul a cântat bucăți alese în cinstea sărbătoritului.
La despărțire acum cu toții plecăm genunchiul rugăm
Atotputernicul să ni-l ție, mulți ani spre a putea mai departe înpărtăși
viitoarele generații din comorile sufletești cu cari l-a înzestrat
Dumnezeu. 15
14
Închinare iubitului nostru părinte sufletesc Dr. Ioan Lupaș, în „Cuvântul Poporului”, Săliște,
anul II, nr. 3, 25 ianuarie 1920, p. 2.
15
Sărbările date de sălișteni și jur în cinstea domnului Dr. Ioan Lupaș cu prilejul depărtării D-
Sale din mijlocul nostru, în „Cuvântul Poporului”, Săliște, anul II, nr. 3, 25 ianuarie 1920, p. 3.
317
Doamna profesor și director Maria Hanzu, în lucrarea sa
„Monografia școlilor din Săliște”, dedică un capitol special
manifestărilor organizate la Săliște cu ocazia plecării lui Ioan Lupaș
ca profesor la Universitatea din Cluj, având ca titlu „Omagierea
Dr. Ioan Lupaș prilejuită de plecarea lui ca profesor universitar la
Cluj” pe baza informațiilor descoperite în „Protocoalele sinodului,
comitetului și epitropiei presbiterale ale tractului Săliște”.
Folosindu-mă de cele descoperite de către distinsa doamnă
profesor și director al școlii noastre voi completa informațiile
prezentate anterior.
„În anul 1920, când Dr. I[oan] Lupaș părăsește protopopiatul,
comitetul parohial arată ținuta demnă și luminată, lupta și directiva
curat românească, ce a dat-o salvării școalei noastre în ceasurile
cele mai grele, de a susținea școala și pe mai departe în curățenia
veche [...]; lucrările sale de cea mai mare valoare pe terenul
bisericesc, școlar cât îndeosebi pe cel istoric, cultural și național.
Comitetul parohial „ia cu durere la cunoștință depărtarea
vrednicului nostru protopop din mijlocul nostru. Cerând însă
interesul neamului că puterea sa de muncă precum și calitățile sale
sufletești să le pună în serviciul unui cerc mai larg de activitate de
unde poate izvorî o și mai îmbelșugată și mai binefăcătoare rodire,
comitetul îi mulțumește din inimă pentru stăruințele sale depuse în
decurs de 10 ani, întru ridicarea culturală și morală a acestui tract,
precum și a comunei sale natale.
... Sinodul protopopesc a ținut o ședință festivă cu prilejul
despărțirii de Ioan Lupaș. Au vorbit Dr. Dumitru Borcea,
administrator protopopesc, Ioan Chirca, prim pretor în Săliște,
Valeriu Pop, primpretor al plasei Săliște, Dumitru Lăpădat,
directorul școlii din Săliște, Valerica Lăpădat, din partea tinerimii
școlare, din partea elevilor și apoi sărbătoritul Dr. Ioan Lupaș.
Reuniunea de cântări a interpretat între alocuțiuni: Psalm, de
Beethoven, Canna Galileii, colinde.
Directorul școalei din Săliște, d[omnu] Dumitru Lăpădat
vorbind în numele învățătorilor din tract, arată legătura sufletească
318
ce a fost în acești 10 ani între d[omnu]l protopop Dr. Ioan Lupaș și
școală. Arată că domnia sa a venit în fruntea școalelor ca inspector
confesional de școale, în vremurile cele mai critice, curând după
introducererea legii Apponyi, care avea ca scop nimicirea sufletului
românesc din viața școlară; constată că la toate cercetările de
școale, la conferințele tractuale și cercuale a știut să țină viu
interesul învățătorilor pentru învățământul național și confesional,
a știut să pareze influența străină venită din partea inspectorilor
maghiari de stat. În anii din urmă, când se proiecta zona culturală
și-a dat toate silințele pentru a-i îmbărbăta pe învățători să nu
treacă în serviciul statului maghiar, ci să rămână credincioși
misiunii lor de de învățători confesionali români. Le-a inspirat
aceasta cu toată bărbăția, deși era amenințat că va fi iarăși internat
și întemnițat. Pentru toate sfaturile și conducerea înțeleaptă și
bărbătească îi mulțumește în numele învățătorilor și-i promite ca
răsplată că vor lucra în caierele lor amăsurat îndrumărilor primite,
că astfel, când se va mai abate pe la școalele din acest tract, să fie
aruncată sămânța aruncată, răsărită și cu roade îmbelșugate, spre
folosul neamului și al bisericii, căci numai astfel crede că își vor
putea arăta recunoștița față de sfaturile și înțeleapta conducere cu
care a condus și servit școala în timp de 10 ani.
În răspunsul său Dr. Ioan Lupaș își încheie înțeleptul discurs
de mulțumire cu cuvintele: precum în trecut a avut o datorie a munci
pentru protopopiatul Săliștei, în viitor îi va fi o plăcere, căci de locul
acesta nu se poate despărți cu totul niciodată, nici viu, nici mort.
Iar când Bunul Dumnezeu îl va chema la sine, voiește să fie așezat
lână Biserica cea Mare din Săliște, alături de neuitatul său părinte
și smeriții săi străbuni, căci alt loc mai sfânt pentru Domnia sa nu
există.” 16
Cu sprijinul preoților din parohiile Săliștei, al părintelui
protopop și al secretarului Protopopiatului Săliște am reușit să
cercetez „Protocoalele sinodului, comitetului și epitropiei
16
Maria Hanzu, Monografia școlilor din Săliște, p. 592-593.
319
presbiterale ale tractului Săliște” iar apoi să transcriu integral textul
Protocolului luat în ședința extra-ordinară a sinodului protopopesc
tractului Săliște ținută în 2/15 Ianuarie 1920 pentru aranjarea
festivității din prilegiul abzicerii P. V. D. Dr. Ioan Lupaș, ca
protopop al tractului Săliște.
„Protocol
luat în ședința extra-ordinară a sinodului protopopesc
al tractului Săliște ținută în 2/15 Ianuarie 1920
pentru aranjarea festivității din prilegiul abzicerii
P. V. D. Dr. Ioan Lupaș,
ca protopop al tractului Săliște
După serviciul divin săvârșit în biserica cea mare din Săliște

pentru invocarea Duhului Sfânt, membrii sinodului, împreună cu
numerosul public, trec în sala școalei, unde președintele sinodului
Dr. Dumitru Borcea deschide sinodul, alegându-se ca bărbați de
încredere membrii: Iacob Șteflea și Ioan Chirca, iar ca notar Ioan
Bratu.
După constituirea biroului președintele Dr. Dumitru Borcea
deschide festivitatea prin următoarea vorbire:
Iubite frate, Onorată preoțime și învățătorime tractuală,
Onorat public.
Momentele sărbătorești, cari ne-au întrunit azi, sunt urmate
din sentimentele noastre de recunoștință și de mulțumire, ce le
datorăm noi membrii tractului protopopesc al Săliștei în fața muncii
atât de rodnice desvoltată aici între noi de iubitul și veneratul
nostru protopresbiter Dr. Ioan Lupaș în cursul celor 10 ani, de când
i-a fost dat se conducă acest tract. Roadele acestei munci le vedem
și le simțim îndeosebi noi preoțimea tractuală, în numele căreia mi-
am luat voce și vorbesc. Această preoțime îți datorește foarte mult,
iubite frate, căci stăruințelor tale avem de a mulțumi, că tractul
320
acesta s'a ridicat în privința culturii preoțimei la unul din cele
dintâiu în cuprinsul metropoliei noastre. Conferențele preoțești, pe
cari le-ai știut ridica la adevărate ședințe culturale prin lucrările
de valoare, pe cari ni le presentai, precum și prin îndemnurile, ce
le dădeai preoților de a se preocupa și de chestiuni de ordin științific
- cultural - bisericesc, astfel că am avut surpriza plăcută, că preoți
bătrâni, cari mânuiau mai cu înleznire unelte economice au dovedit
că cu serioasă dibăcie pot manua și condeiul, presentându-ne
lucrări bine apreciate. Între cei tineri era însă o adevărată întrecere
nobilă, de a nu lăsa nici un prilej de întrunire, fără a lipsi o
manifestare, fie cât de modestă de ordin cultural - științific. Apoi cu
multă satisfacție amintim sinoadele noastre protopopești, cari
dovedeau spiritul disciplinat și plin de demnitate al preoțimei de sub
conducerea înțeleaptă a Sfinției-Tale. Forurile noastre bisericești
le apreciau cu multă satisfacțiune în cuvinte de laudă la adresa
spiritului regesc, care erai Sf[inția] Ta.
Dar nianbul preoțimei noastre tractuale s'a ridicat în deosebi
prin străduințele noastre de a vesti cuvântul Domnului impregnat
de sfaturi pentru viața practică poporului însetat de învățătura cea
mântuitoare. În această privință ți-ai asigurat între noi o
recunoștință neperitoare. Înzăstrat de D-zeu cu acest dar deosebit,
de a ști și tălmăci pe înțelesul mulțimei cunoștințele istorice și
evanghelice, pe cari Ți le-ai însușit cu un zel de admirat, n'ai
pregetat a folosi ori-ce ocaziune de a instrui, îndruma, de a
mângăia și a ridica sufletele credincioșilor ori de câte-ori a căzut
trebuința și a da îndemnuri și preoțimei de a Te imita în această
nobilă propagandă, ear ca un resultat al acestor îndemnuri e
broșura „Mângâiați poporul”, care a aflat o răspândire dela o
margine până la alta a granițelor neamului românesc, precum și
altele, cari vor urma.
Cunoaștem apoi cu toții și ridicarea materială a tractului,
înființarea atâtor fonduri cu menire culturală, dar îndeosebi
„Biblioteca Șaguna” pentru răspândirea de cărți religioase pentru
321
popor cari au pătruns în timpul răsboiului până și în tranșee, unde
întăriau soldații noștri în suportarea greutăților răsboiului.
Nizuințele aceste culturale științifice pe lângă opurile de
natură istorică, cari Ți-au asigurat un scaun de cinste în Academia
Română, sunt un mănunchi de fapte, cari îți vor păstra în totdeauna
amintirea între noi. Rugăm pe bunui D[umne]zeu să-Ți dea tărie și
sănătate, ca opera ce ai început-o atât de frumos aici între noi, să o
poți continua în cercul larg de activitate, în care ești ridicat prin
vrednicie proprie, de a fi precum ai fost între noi un îndrumător și
învățător spre tot ce e nobil, bun și plăcut, contribuind la ridicarea
neamului deslănțuit din cătușele robiei sufletești și trupești și
crescând pleiada de luminători ai viitorului acestui popor însetat
după știință. Te rugăm ca și de aici în colo să ne dai tot sprijinul,
de care s'a bucurat această comună și acest tract, ca și progresul,
la care s'a ridicat prin stăruințele Sf[in’iei] Tale să rămână
neștirbit și se înainteze cu pași siguri spre desăvârșire, întru cât e
aceasta omenește posibil.
Conduși de principiul, că în stima ce o dă un popor bărbaților
săi de valoare se vede și se cunoaște întru cât respectivul popor s'a
deprins a se stima pe sine însuși, îți aducem la cunoștință, că tractul
și parochia, ce ai păstorit-o a ținut de bine a-și arăta recunoștința
sa și prin semne vizibile. Comitetul parochial din Săliște a hotărât
a argumenta „Fondul Dr. Ioan și Ana Lupaș”, căruia i-ai pus bază
cu 1000 cor[oane]. Cu încă 10 mii de coroane din fondul general
al bisericei, ear preoțimea și învățătorimea tractului î-Ți oferă un
album etnografic, care să-Ți amintească de timpul bogat în muncă,
ce l-ai petrecut aici în mijlocul alor Tăi, cari Te-au iubit și stimat.
Să trăiți!”
Această frumoasă vorbire sinodul și publicul asistent o
primește cu aplause.
După ce corul reuniunei de cântări a esecutat cu deplin succes
„Psalmul” de Bethoven a urmat vorbirea d[omnu]lui primnotar Ioan
Chirca din Săliște, care în numele mirenilor din tract a vorbit cam
următoarele:
322
Prea On[orat] D[omnu]le Protopop.
Onorat Sinod protopopesc.
Binecuvântatul de D[umne]zeu tract protopopesc al Săliștei în
timpurile mai din urmă pănă în zilele noastre a fost condus de
păstori sufletești destoinici, cu multă și aleasă tragere de inimă, cu
pricepere și bunăvoință, cu dor de propășire pentru biserica,
instituțiunile culturale ale tractului și pentru poporul încredințat
păstoriei lor și prin aceștia protopopiatul Săliștei a ajuns a fi unul
dintre cele dintâiu din întreagă Mitropolia noastră.
Dar între toți acești vrednici conducători tractuali, Sfinția Ta
cu dragostea cea mare pentru neamul și biserica din care faci parte,
cu darul agerimii, cu scrisul înțelept și râvnitor, cu vorba aleasă și
adânc înțeleapt, cu duhul viu stăruitor, ai contribuit mai mult la
înaintarea acestui tract și l-ai ridicat la vaza și stima aleasă, de care
se bucură astăzi înaintea tuturor celor cu simț și înțelegători din
întreg cuprinsul Mitropoliei.
Rapoartele anuale cătră sinodul protopopesc cu conținutul lor
plin de spirit viu, de duh înțelept și înțelegător al vremurilor,
deosebite de formele seci și șablonate ale administrației, vorbirile
de deschidere ale sinoadelor protopopești cu resultatul adâncitelor
scrutări istorice, adevărate mărgăritare literare și oratorice,
stăruința cu râvnă înfocată pentru propășirea culturală și materială
a tractului vor rămânea neuitate în inimile acelora, cari au avut
fericirea a le auzi sau ale ceti: Ai fost pentru acest tract un far
luminător, unul dintre „rari nantes in gurgito vasto” [marii
supraviețuitori în marea imensă] și din oda lui Horaț[iu], un
adevărat părinte conducător și păstor sufletesc. Scrisu-ți înțelept și
îmbelșugat, cuvântu-ți ales și plin de duh, atât de pe amvon, cât și
din alte locuri la diferite ocazii, munca întețită și nepregetată pentru
progres și alte însușiri alese au făcut de renumele Sfinției Tale a
trecut departe peste granițele înguste ale acestui tract și ai ajuns se
fi în tot cuprinsul locului locuit de Români, unul dintre cei mai aleși
și mai apreciați fii ai neamului și bisericei noastre.
323
Strălucirea, care te încungiură în postul înalt de profesor
universitar și ca membru ordinar al celui mai înalt areopag de
cultură al neamului nostru, se răsfrânge și asupra acestui tract și la
strălucirea aureolei, ce-ți încunună fruntea, ne încălzim și noi
membrii sinodului protopopesc și suntem mândri de vrednicia
conducătorului nostru.
Iubite D[omnu]le Protopop:
Acum la depărtarea Sfinției Tale din fruntea acestui tract
protopopesc chemat fiind la vrednicii mai înalte, potrivite înaltei
înțelepciuni și pregătiri, cu care ești înzestrat, membrii sinodului
protopopesc ai tractului Săliștei prin modestul meu rost îți aduc
adânc simțitele omagii de stimă și iubire mulțumindu-ți pentru toate
binefacerile, de cari prin vrednica activitate culturală și pastorală
ai împărtășit acest tract și rugându-te al învrednici și în viitor din
depărtare de dragostea, ce ca fiu al acestui tract totdeauna i-ai
arătat, păstrându-i o plăcută amintire.
E natural, că depărtarea Sf. Tale din fruntea acestui tract
stârnește în inimile noastre un adânc regret, dar credința, că în noul
post vei răspândi mai intenziv lumină și cultură asupra neamului
nostru, ne mângăie încâtva de pierderea ce o suferim.
În această credință, urmărind cu admirație avântul vulturesc
ce ți-ai luat, îți dorim dela bunul D[umne]zeu zile multe și bune,
sănătate și putere spre fericirea familiei Sf[inției] Tale și spre
bucuria noastră a tuturor, cari te cunoaștem și te apreciem!
D[umne]zeu să mi te țină întru mulți ani.
Ovații și aplauze au urmat și după această temeinică și
chibzuită vorbire.
După esecutarea cântărei „Cana Galileii” de reuniunea de
cântări a urmat vorbirea șefului administrativ al plasei Săliște,
primpretorul Valeriu Pop, care în numele administrației a adus
omagii d[omnu]lui Dr. I[oan] Lupaș prin următoarele:
Prea Onorate D[omnu]le Protopresbiter:
Munca rodnică a On[orat] D[omniei] Tale desvoltată pe
terenul cultural a contribuit ca se fii chemat de factorii competenți
324
din mijlocul nostru la catedra de profesor universitar, unde vei avea
se revezi lumină asupra fiilor întregului neam din România mare.
Cu cât ne bucurăm de înaintarea la această demnitate, pe atât
regretăm pierderea On. D-Tale și noi cei dela administrație, pentru
că On[orat] D[omnia] Ta n'ai fost numai un propoveduitor al
cuvântului lui D[umne]zeu de pe amvon, n'ai fost numai un dascăl
neîntrecut, dar cât timp am avut de a îndura oprimări din partea
fostei stăpâniri ungurești O[nor] D[omnia] Ta n'ai pierdut curagiul
nici când, ci totdeauna ai știut să ții făclia naționalismului aprinsă
în sufletele noastre ale tuturora, pentru toți ai avut cuvinte de
îmbărbătare și momente de desamăgire, ai suferit chiar și temniță
pentru sentimentele naționale ce le manifestai de câte ori cereai
trebuință în momente de grele încercări.
În rezolvarea problemelor bisericești și culturale știai se cauți
totdeauna mijloacele cele mai ducătoare la scop și în buna
înțelegere cu factorii administrativi, lucrând mână în mână, ai dat
tuturor afacerilor cea mai fericită deslegare. Prin tactul și naturelul
blând ai știut să ne câștigi dragostea noastră a tuturor, celor ce am
avut prilegiul și fericirea să lucrăm împreună.
La înaltele vizite, ce le-a avut Săliștea din partea
reprezentanților țărilor aliate ai știut se spui fiecăruia în numele
nostru al tuturora cuvinte de adevărata dragoste și recunoștintă
pentru serviciile aduse întru înfăptuirea României mari,
depărtându-se de aici cu cele mai bune impresii. Te-a înzestrat
D[umne]zeu pe On[orat] D[omnia] Ta cu un dar deosebit oratoric
și Te-a așezat anume la acest loc, unde a fost mai simțită lipsa, unde
au venit toți reprezentanții țărilor aliate se cunoască neamul
românesc. Și Te-ai achitat perfect de rolul de interpret al
simțămintelor noastre. Te duci din mijlocul nostru cu trupul numai,
căci cu sufletul vei fi pururea între noi. Legăturile sufletești ne sunt
cu mult mai tari să le poți rupe cu noi.
Îți mulțămim pentru dragostea, ce ni-o ai arătat totdeauna.
Te vom ținea totdeauna în bună amintire, precum Te rugăm se
ne ții și On[orat] D[omnia] Ta pe noi.
325
Îți dorim, ca calea, în care mergi, se fie presărată cu flori. D-
zeu să te țină în mijlocul familiei O. Tale și a familiei mari românești
la mulți, mulți ani. Să trăiești!
Și această vorbire a fost primită de membrii sinodului și de
publicul asistent cu furtunoase aplauze.
Directorul școalei din Săliște d[omnu]l Dumitru Lepădat,
vorbind în numele învățătorilor din tract, arată legătura sufletească,
care a fost în acești 10 ani între d[omnu]l protopop Dr. Ioan Lupaș
și între școală. Arată că D[omnia] Sa a venit în fruntea școalelor ca
inspector confesional de școale în vremurile cele mai critice, curând
după introducerea legii Apponyi, carea avea de scop nimicirea
sufletului românesc din viața școlară; constată că la toate cercetările
de școale, la conferențele tractuale și cercuale a știut se țină viu
interesul învățătorilor pentru învățământul național și confesional, a
știut să pareze influența străină venită din partea inspectorilor
maghiari de stat.
În anii din urmă, când se proiecta zona culturală, și-a dat toate
silințele pentru a-i îmbărbăta pe învățători să nu treacă în serviciul
statului maghiar, ci să rămână credincioși misiunei lor de învățători
confesionali Români. Le-a inspirat aceasta cu toată bărbăția, deși era
amenințat, că va fi earăși internat și întemnițat.
Pentru toate sfaturile și conducerea înțeleaptă și bărbătească îi
mulțumește în numele învățătorilor și-i promite ca răsplată, că vor
lucra în carierile lor amăsurat îndrumărilor primite, ca astfel când
se va mai abate pe la școalele din acest tract, se afle sămânța
aruncată răsărită și cu roade îmbelșugate, spre folosul neamului și
al bisericei, căci numai astfel credem că ne putem arăta recunoștința
față de sfaturile și înțeleapta conducere, cu cari a condus și servit
școala în timp de 10 ani.
Întocmai ca și vorbirile celorlalți antevorbitori, această vorbire
a fost răsplătită cu aplauze și aprobări generale.
Adâncă și plăcută impresie au făcut gingașele și frumoasele
cuvinte adresate sărbătoritului de d[omni]șoara Valerica Lăpădat,
care într'un ton emoționant și-a esprimat durerea, că iubitul și mult
326
prețuitul părinte sufletesc și șef tractual Dr. I[oan] Lupaș, ne
părăsește. Se mângăe încă cu aceea, că și acolo unde merge lucră
pentru binele și fericirea neamului și de acolo va înspera și în viitor
mersul bun și regulat al comunei sale natale Săliște. Îi mulțumește
cu lacrămi în ochi pentru toate învățăturile primite și în numele
tinerimei școlare promite a ținea cu sfințenie toate sfaturile sale
înțelepte.
Tot în acest sens a vorbit și eleva M[aria] Pușchilă, urmând
apoi o colindă esecutată de corul reuniunei.
Toate au fost primite cu însuflețire.
Tuturor vorbitorilor le răspunde sărbătoritul cu următoarele:
Ostăneala de a se prezenta membrii sinodului protopopesc,
precum și alți fruntași ai cercului, putea fi cruțată, de oare-ce nu
poate fi vorba de o despărțire, ci cel mult de o îndepărtare
vremelnică. La o despărțire de Săliște și de toți aceia, cu cari a
muncit peste 10 ani, nici nu se poate gândi, deoarece se simte legat
prin ast fel de legături sufletești, pe cari nici un fel de distanță de loc
sau de timp nu le va putea sfărma.
Dacă totuși s'au întrunit fruntașii cercului, făcându-i
surprindere prin laudele, pe cari cuvântătorii ocazionali n'au
pregetat a le rosti în cuvinte atât de frumoase, declină dela sine
partea cea mai mare din aceste laude și le atribue vrednicilor săi
antecesori, ear restul preoților, învățătorilor, intelectualilor și
țăranilor din protopopiat.
La conducerea protopopiatului Săliște încrederea obștească a
așezat totdeauna oameni vrednici.
Amintește de cel dintâi protopop al Săliștei, de protop[ul]
Dumitru, care la a. 1616 a fost învățător la școala din Săliște, semn
că și în vechime protopopii trebuiau să-și câștige merite mai întâi pe
teren școlar. Amintește apoi pe protop. Moise Moga pe la a. 1780,
care era unul dintre cei mai luminați protopopi ai Transilvaniei,
precum și pe Ioan Moga, care a servit ca preot 24 ani (1830-1854).
Asemenea adm[inistratorului] Prot[opopesc] Dr. Grigorie
Pantazi, care, dacă n'ar fi murit în etate abea de 30 ani, ar fi putut
327
aduce mari foloase acestui protopopiat. Tractul a fost apoi condus
de vrednicul director seminarial Ioan Hania, de Moise Toma - un
bun autor de cărți didactice, de Dr. Nicolae Maier - om cu înaltă
pregătire și bun român, de Dr. Ioan Stroia, actualmente șeful
tractului Sibiu și revizorul școalelor din județul Sibiu. Un astfel de
protopopiat, care știe să-și aleagă atât de norocos conducătorii,
trebuie să presinte condițiuni prielnice de înaintare culturală. Asupra
acestora răsfrânge oratorul jumătate din laudele aduse.
Scoate la iveală, că de când biserica e condusă sub regimul
Statului organic, n'a putut munci cineva singur, ci inteligența și
popor la olaltă, de aceea în Cuvântarea - program rostită în 30 Aug.
de pe amvonul bisericei din Săliște, i-a rugat pe toți să-i dea ajutor,
se muncească împreună. Mulțumește acum tuturor pentru munca
stăruitoare și desinteresată adusă pe altarul credinței și culturei
naționale. Mulțumește preoțimei, cari n'au luat în deșert îndemnurile
sale spre munca religioasă-culturală, conlucrând cu toții la ridicarea
și înălțarea protopopiatului la treapta cea mai de cinste din
archidiecesă, devenind acest tract o pepinieră de protopopi.
Mulțumește asemenea harnicilor învățători, cari au știut să
răspândească lumină și căldură, atrăgând tineretul spre școală,
cultivând totodată cele mai bune relațiuni cu preoțimea și cu
poporul, ajungând ast-fel școalele din acest tract a fi cele mai bune
cercetate și cele mai bine conduse între toate școalele poporale din
Transilvania.
Mulțumește apoi vrednicilor reprezentanți ai administrației
civile și ai tuturor societăților și așezămintelor culturale, cari i-a dat
tot sprijinul. Tot asemene se simte dator a mulțămi tuturor
evlavioșilor creștini din tot cuprinsul protopopiatului, cari în
timpurile acestea grele de bunăvoe au oferit spre scopuri culturale
zeci și sute de mii coroane. Numai pentru susținerea școalelor în
timp de 10 ani a jertfit poporul nostru considerabila sumă de
600,000 (șasesute mii coroane), ear pentru biserică și alte
așezăminte earăși aproape aceeași sumă. Dorește ca legătura sfânta
- tradițională dintre biserică și școală se fie păstrată și în viitor.
328
Credința și virtutea trebuiesc propovăduite în zilele noastre prin
adevărate fapte creștinești de o parte, ear pe de altă prin cuvinte de
flacără, cu graiu viu, cu scrisul și cu tipariul. Propaganda religioasă
și culturală reclamă însă mijloace materiale. Acestea ne-au lipsit în
mare măsură în trecut.
Cu ocazia primei conferințe comune a preoților și învățătorilor
din protopopiatul Săliștei s'a pus bază prin suma modestă de 100
(unasută) coroane „Fondului Șaguna” pentru propaganda religioasă.
Acest fond a sporit prin vânzarea broșurilor, apărute până acum în
„Biblioteca Șaguna”, ca făina și ca untul de lemn al văduvei din
Șareta Sidonului. Roagă organele de conducere ale protopopiatului
se primească și din partea sa suma de 1000 - unamie coroane, ca
bază a unui fond de propagandă culturală. Pentru această
propagandă religioasă și culturală, precum și pentru alte lucruri
folositoare își oferă cu drag și în viitor contribuțiunea sa de muncă.
De încheiere declară, că precum în trecut a avut o datorie a
muncii pentru protopopiatul Săliștei, în viitor va fi o plăcere, căci de
locul acesta nu se poate despărți cu totul nici odată, nici viu, nici
mort. Ear când bunul D[umne]zeu îl va chema la sine, voește se fie
așezat lângă biserica cea mare din Săliște alăturea de neuitatul său
părinte și de smeriții săi străbuni, căci alt loc mai sfânt pentru
D[omnia] Sa nu există.
Ropote de aplauze au urmat acestei frumoase vorbiri, care a
fermecat întreg publicul asistent.
Estauriat fiind programul, ședința se închide printr'o scurtă, dar
măduvoasă, vorbire, a adm. Protopopesc Dr. D[umitru] Borcea
invitând pe membrii sinodului la banchetul arangiat în cinstea
iubitului și vrednicului nostru protopop Dr. Ioan Lupaș.
Dr. Dumitru Borcea Ioan Bratu

președintele sinodului notarul sinodului” 17
17
Protocol luat în ședința extra-ordinară a sinodului protopopesc al tractului Săliște ținută în
2/15 Ianuarie 1920 pentru aranjarea festivității din prilegiul abzicerii P. V. D. Dr. Ioan Lupaș,
ca protopop al tractului Săliște, în „Protocoalele sinodului, comitetului și epitropiei presbiterale
ale tractului Săliște.”
329
Am descoperit textul integral al emoționantului discursul ținut
de Ioan Lupaș în Sala Festivă a Școlii din Săliște, în ediția din data
de 5 februarie 1920 a ziarului sibian „Telegraful Român și îl voi
reda în paginile următoare.
„Cum vom răsplăti Domnului

pentru toate câte a făcut nouă?
Cuvinte de mulțămită rostite la 9/22 ian[uarie] 1920
cătră clerul și poporul din protopopiatul Săliștei
de Dr. I[oan] Lupaș
Iubiților Frați în Hristos!

Scumpi tovarăși de muncă:
preoți, învățători, intelectuali și țărani!
Prin zăpada, care a căzut atât de cutropitoare, ați făcut astăzi

un drum greu la Săliște, un drum împreunat cu multă osteneală,
care ar fi putut cu ușurință să vă rămână cruțată. Din parte-mi,
dacă aș fi putut afla mai de timpuriu ce plănuiați în taină, aș fi făcut
totul spre a vă ruga, să nu osteniți în drumul acesta, despre care
cred că ar fi putut lipsi acum în miez de iarnă. Căci între noi nu
poate fi deastă dată vorba de o despărțire, cel mult de o îndepărtare
vremelnică.
La o despărțire de Săliște și de toți aceia, cu cari am muncit
împreună timp de peste 10 ani, nici nu voesc, nici nu pot să mă
gândesc, fiindcă de satul și de ținutul acesta, cu toate rânduelile
cele bune de aici, mă simt legat prin astfel de legături sufletești, pe
cari nici un fel de distanță de loc sau de timp nu le va putea sfărma.
Dacă v-ați întrunit totuși făcându-mi această surprindere prin
laudele, pe cari cuvântătorii ocazionali n-au pregetat a le rosti aici
330
în cuvinte atât de frumoase, permiteți-mi să spun, că nu mi se cuvin
mie aceste laude, ci o parte doresc să fie atribuite vrednicilor mei
antecesori, iar restul frățiilor voastre: preoților, învățătorilor,
intelectualilor și țăranilor din protopopiatul Săliștei, cu cari am
muncit, am suferit și m-am bucurat împreună.
*
La conducerea protopopiatului Săliște încrederea obștească a
așezat totdeauna oameni vrednici și cu oarecari merite pentru
cultura poporului nostru.
Astfel cel dintâi protopop al Săliștei, despre care avem
amintire sigură într-o scrisoare a lui din anul 1628: protopopul
Dumitru, cu 22 ani înainte de a fi ajuns protopop al Săliștei, a fost
mai mulți ani învățător al școalei noastre; în această calitate îl
găsim amintit la 1616. Dovadă, că și în vechime poporul nostru
ridica pe un fiu al său la treapta de protopop numai după ce și-a
câștigat merite pe teren școlar. Alt protopop vrednic al Săliștei,
Moise Moga era pela 1780 unul dintre cei mai luminați preoți
români din Transilvania. El scria „versuri de laudă și mulțămire lui
Iosif împărat cu bună fericire” exprimând întreagă recunoștința sa
tuturor celor cari contribuiau, la orice fel, la înaintarea poporului
nostru.
Într-o conferință preoțească din 1915 am arătat mai pe larg,
ce pregătire înaltă avea protopopul Ioan Moga Teologul care a
administrat protopopiatul nostru timp de 24 ani (1830-1854). Tot
asemenea tânărul protosincel Dr. Grigorie Pantazi, pe care Șaguna
la numit la 1854 administrator protopopesc, ar fi adus mult bine
școalei și bisericii noastre, dacă moartea nu l-ar fi răpit la vârsta
de abia 30 de ani. După moartea lui au urmat la conducerea
protopopiatului nostru oameni de vrednicia fostului director
seminarial Ioan Hania, a administratorului Moise Toma - un bun
autor de cărți didactice și priceput conferențiar popular, - a
protopopului Dr. Nicolae Maier, - om cu înaltă pregătire și bune
sentimente românești - a fostului profesor seminarial Dr. Ioan
Stroia, care conduce și în timpul de față protopopiatul Sibiului și
331
școalele din acest județ. Un protopopiat, care știe să-și aleagă atât
de norocos conducătorii, e lucru firesc că trebuie să prezinte
condițiuni prielnice de înaintare culturală.
De aceea vă rog, să-mi permiteți a transpune jumătate din
laudele rostite aici asupra înaintașilor pomeniți și asupra celor ce
au trăit și muncit împreună cu dânșii. Iar a doua jumătate să
binevoiți a o reținea pe seama frățiilor voastre, fără a căror
colaborare și dragoste frățească, de care m'ați învrednicit în cursul
funcțiunii mele ca protopop al Săliștei, ar fi lipsit om parte din
rezultatele religioase, morale și culturale, pe cari ați binevoit a le
releva și a le înfățișa astăzi din atâtea laturi.
*
De o jumătate de veac, de când trăiește poporul nostru în cele
bisericești sub regimul Statutului organic, n-a fost și nu este cu
putință să muncească cineva singur și să obțină resultate pe teren
bisericesc și cultural. Oricine ar fi atât de încrezut în forțele proprii,
atât de închipuit și lipsit de simțul realității să creadă că ar fi în
stare să muncească singur, fără sprijin din partea preoțimii, a
învățătorimii și a poporului, s-ar convinge în timpul cel mai scurt
că toate încercările lui rămân zadarnice ori se reduc la oarecari
succese protocolare, lipsite de orice valoare ...
Din clipa cea dintâi a pășirii mele la conducerea acestui
protopopiat mi-am dat seama, că în activitatea mea voiu fi avizat
necontenit la sprijinul tuturor factorilor amintiți.
De aceea în Cuvântarea program, pe care o am rostit la 30
August 1909 de pe amvonul bisericii mari, i-am rugat pe toți să-mi
stea în ajutor, ca să putem munci împreună spre înaintarea
religioasă, morală și culturală a poporului nostru.
Am acum deosebita mulțămire sufletească de a putea exprima
tuturor recunoștința mea pentru munca stăruitoare și desinteresată,
pentru toată dragostea, râvna și jertfa adusă pe altarul credinței și
culturei nostre naționale.
*
332
Mulțămesc fraților preoți cari nu au luat în deșert îndemnurile
mele spre munca religioasă-culturală, nu au pregetat a da glas
amvoanelor, a-și pune în lucrare condeiele, a rosti numeroase
predici poporale și a contribui, prin activitatea lor, să poată fi
înălțat protopopiatul Săliștei la o treaptă de cinste între toate
protopopiatele Mitropoliei noastre.
Un cunoscător al împrejurărilor din biserica noastră a spus,
că protopopiatul Săliștei poate fi considerat ca o pepinieră de
protopopi. Este adevărat, că mai multe protopopiate din
Transilvania (Sibiu, Făgăraș, Mediaș) au conducători, cari au
muncit câtva timp aici în protopopiatul Săliștei, de unde au putut
duce cu sine îndemnuri de progres. Iar acum de curând a fost ales
protopop al Cohalmului părintele Emilian Stoica din Aciliu, despre
care nădăjduim, că va fi de mult folos clerului și poporului care și-
a pus nădejdea întrânsul.
În Gazeta Transilvaniei din 1916 un profesor de la liceul
român din Brașov făcea propunerea, să fie obligat oricare candidat
de protopop a sta un timp oarecare în protopopiatul Săliștei, spre a
vedea cum se muncește aici pe teren religios, școlar, cultural, social
și economic, ca orientându-se în chip practic după felul acesta de
muncă, să-l poată introduce și în protopopiatul, la a cărui
conducere va fi chemat. Propunerea a răsunat ca glasul celui ce
strigă în pustie. Dar am ținut să relevez acest amănunt spre a
înlătura nedumeririle, cari s-au rostit aici cu privire la intensitatea
propagandei religioase și culturale din viitor.
Vă rog pe toți, să fiți încredințați, că această propagandă se
va continua cu stăruință și în viitor, fiindcă în protopopiatul acesta
sunt atâtea elemente pregătite și înțelegătoare a folosului mare și a
trebuinței neapărate de a nu conteni în sânul poporului nostru, nici
un moment, propaganda religioasă și culturală. Se poate spune, că
cei mai mulți dintre preoții de aici ar fi vrednici să stea în fruntea
unui protopopiat, nu numai la cârma unei parohii.
*
333
De asemenea nu pot să am decât cuvinte de adâncă mulțămită
pentru activitatea zeloasă a harnicilor noștri învățători, cari au
știut să răspândească lumină și căldură, atrăgând tineretul spre
școală și cultivând cele mai bune relațiuni cu preoțimea și cu
poporul. Astfel au ajuns școalele noastre să fie cele mai bine
cercetate și cele mai bine conduse între toate școalele poporale din
Transilvania, în puține locuri se va întâmpla, ceea ce se întâmplă la
noi adeseori, că părinții nu sunt în stare a ținea pe copiii lor acasă
nici când sunt bolnavi. Atât de mare e dragostea lor de școală și de
carte. Iarăși în puține locuri va fi sufletul poporului atât de intim
contopit cu sufletul școalei și al bisericei cum este cazul în
protopopiatul nostru.
*
Mulțămesc și vrednicilor reprezentanți ai administrației civile
și ai tuturor societăților și așezămintelor culturale, cari mi-au dat
întreg sprijinul lor. Îi rog să continue și în viitor pornirea cea bună
de emulațiune spre a contribui din răsputeri la progresul cultural și
economic al iubitului nostru popor.
Tot astfel mă simt dator să mulțămesc și evlavioșilor creștini
dreptcredincioși din tot cuprinsul protopopiatului nostru și
poporului întreg pentru interesul și dragostea, care i-a îndemnat ca
în timpul celor mai grele încercări să alerge cu darul lor de
bunăvoie în sume de zeci și sute de mii de coroane spre ajutorarea
bisericilor și școalelor noastre. Numai pentru susținerea școalelor
a jertfit poporul nostru de bună voie peste 600000 (șase sute de mii)
coroane în timpul acestor (10 zece) ani reușind astfel a mântui
măcar pe câțiva dintre învățătorii români ardeleni de umilirea și
primejdia ajutorului dela străini.
Iar jertfele pentru biserică și alte așezăminte culturale se urcă
aproape la aceeaș sumă. Toate acestea au isvorât din dreapta
înțelegere a însemnătății și folosului netăgăduit, pe care l-au putut
avea toți credincioșii noștri, urmând în cursul vieții lor poruncile
bisericii și sfaturile școalei noastre creștinești.
334
De aceea doresc din tot sufletul, ca legătura sfântă
tradițională dintre biserică și școală să fie păstrată și în viitor cu
toată dragostea și înțelegerea.
*
La 1909 încheiam cuvântarea de program cu rugăciunea, să
se milostivească Bunul Dumnezeu a curma zilele durerii pentru
poporul nostru. În acești 10 ani din urmă am trecut toți prin cele
mai mari primejdii și prin cele mai fericite clipe, cari i-au fost
hărăzite poporului nostru de când viețuiește pe aceste plaiuri. Dar
după zilele robiei și ale durerii iată, că a răsărit și nouă soarele
dreptății și a Domnului mărire peste noi a strălucit.
A ascultat Dumnezeu glasul rugăciunilor noastre. De aceea e
potrivit să ne întrebăm acum cu psalmistul: Cum vom răsplăti
Domnului pentru toate câte a făcut nouă! Unde vom găsi cuvântul
corăspunzător, în stare să cuprindă întreagă mulțumita și
recunoștința noastră pentru toate facerile de bine, cari s-au
revărsat în aceste zile de izbăvire și reînviere, asupra bisericii
noastre dreptmăritoare și asupra neamului nostru românesc din
milostivirea cea fără de sfârșit a Părintelui luminilor?
În toate zilele vieții noastre, din straja dimineții până în
noapte, să aducem cu osârdie mulțămită lui Dumnezeu pentru
muncă fără prihană și prin rugăciune plină de evlavie. Să păstrăm,
în orice înprejurări, cu sfințenie credința și virtutea străbunilor
noștri, căci prin ele s-a mântuit din cursa vrăjmașilor sufletul
neamului nostru mult încercat.
Credința și virtutea trebuiesc propovăduite în zilele noastre
prin adevăratele fapte creștinești de o parte, iar de alta prin cuvinte
de flacără, cu graiul viu, cu scrisul și cu tiparul. Propaganda
religioasă și culturală reclamă însă mijloace materiale. Acestea
ne-au lipsit, în mare măsură, în trecut.
Când am ținut la 1909 cea dintâi conferință comună a
preoților și învățătorilor din protopopiatul Săliștei, prin suma
modestă de 100 (una sută) coroane am pus bază „Fondului
Șaguna” pentru propagandă religioasă. Acest fond a sporit prin
335
vânzarea broșurilor, apărute până acum în „Biblioteca Șaguna”
ca făina și ca untul de lemn al văduvei din Sarepta Sidonului.
Acum dați-mi voie să pun prin suma tot așa de modestă de
1000 (una mie) coroane baza unui fond de propagandă culturală,
pe care rog organele de conducere ale protopopiatului nostru, să
binevoiască a-l administra și spori prin mijloacele, pe cari le vor
afla mai potrivite cu scopul acestui fond.
Pentru această propagandă religioasă și culturală, precum și
pentru alte lucruri folositoare, începute aici, vă rog să reflectați și
în viitor la modestele mele contribuțiuni de muncă. În marginea
puterilor și a timpului disponibil voi sta cu drag în ajutorul
factorilor conducători ai acestui protopopiat și voi sprijini orce
pornire spre progres.
Dacă mi-a fost în trecut o datorie a munci pentru
protopopiatul Săliștei, în viitor îmi va fi o plăcere. Căci de locul
acesta nu mă voiu putea despărți cu totul niciodată, nici viu, nici
mort ... Când se va milostivi bunul Dumnezeu a mă chema către
sine, lângă Biserica cea Mare din Săliște doresc să fiu așezat spre
odihna de veci, alături de neuitatul meu părinte și de smeriții mei
străbuni. Nu poate să existe pentru mine alt loc mai sfânt decât
acesta.
Vă rog pe toți, să-l iubiți și să-l cinstiți, ca de iubire și de cinste
să aveți parte totdeauna!” 18
„Prezentându-se actul de dimisiune dela postul de paroh-
primar și protopop al Săliștei din partea părintelui Dr. Ioan Lupaș,
numit profesor universitar la Universitatea din Cluj.
Comitetul - la propunerea membrului Ioan Chirca - ia cu
ducere la cunoștință depărtarea vrednicului nostru protopop din
mijlocul nostru. Cerând însă interesul neamului ca puterea sa de
muncă precum și calitățile sale sufletești se le pună în serviciul unui
cerc mai larg de activitate, de unde poate izvorî o și mai îmbelșugată
18Ioan Lupaș, Cum vom răsplăti Domnului pentru toate câte a făcut nouă? Cuvinte de mulțumită
rostite la 9/22 ianuarie 1920 cătră clerul și poporul din protopopiatul Săliște, în „Telegraful
Român”, Sibiu, anul LXVIII, nr. 7, 5 februarie 1920, p. 2-3.
336
și mai binefăcătoare rodire, comitetul îi mulțămește din inimă pentru
stăruințele sale depuse în decurs de 10 ani întru ridicarea culturală
și spirituală a acestui tract precum și a comunei sale natale; ia la
cunoștință dimisiunea sa și roagă P. V. Consistor se îndeplinească
postul vacant prin denumirea unui administrator protopopesc până
la îndeplinirea postului de protopop al Săliștei în mod legal.” 19
Postul de protopop al Săliștei a devenit vacant, fiind scos la
concurs.
Până la organizarea concursului, Părintele Dr. Dumitru
Borcea, a ocupat funcția de administrator protopopesc.
Detalii asupra acestui aspect descoperim în „Protocol luat în
ședința comitetului protopopesc ținută la 4/17 Martie 1920” în
cancelaria școalei noastre sub presidiul Mult On. Domn Dr. Dumitru
Borcea adm[inistator] protopopesc figurând ca notar Ioan Bratu.
Documentului pecizează faptul că:
„Adm[inistratorul] protopopesc presintă circularele cons. de
sub Nr. 176/1920 în cari se ia act de dimisiunea protopopului Dr.
Ioan Lupaș, și instituirea parohului din Săliște Dr. Dumitru Borcea
de administrator protopopesc, care și primește îndrumarea de a
face demersurile necesare pentru completarea postului de
protoprosbiteral tractului Săliștei.
În virtutea ordinelor mai sus amintite, comitetul hotărăște
scriere de concurs pentru postul de protoprosbiter al Săliștei și
anume de următoriul conținut:
19
Protocol luat în ședința comitetului și epitropieiprotopopești ținută la 2 Ianuarie 1920 în
cancelaria școalei, în „Protocoalele sinodului, comitetului și epitropiei presbiterale ale tractului
Săliște.”
337
Concurs
Pentru ocuparea postului de protopresbiter al cercului Săliște

se publică concurs cu termen de 30 zile dela întâia publicare în
ziarul „Telegraful Român”.
Dotațiunea împreunată cu acest post o formează:
a) Venitele din parohia centrală Săliște, fasionată în coala B
pentru întregirea venitelor preoțești dela stat.
b) Dotațiunea protopresbiterală statorită prin concluzul
sinodului arhidiecezan din 1900 Nr. 116, întregit prin concluzul
aceluiaș sinod Nr. 74 din 1907.
c) Reluat de cancelarie din fondul protopesbitelul: 500
cor[oane]. Cei ce doresc a ocupa acest post își vor înainta cererile
lor instituite conform regulamentului, în terminul ridicat la Prea
Ven. Cons[iuliu] parohial.
Din ședința comitetului protopesbiteral al cercului Săliște,
ținută la 4 martie 1920.
Comitetul unanim primește concursul și felul cum s-a stilizat.
Adm[inistratorul] protopopesc primește în îngrijire și
folosință grădina protopopească și indemnizare de a-și lichida din
partea epitropiei protopopești suma bugetată în scopul susținerii în
stare corespunzătoare a localului și al grădinei protopopești.” 20
Pe 26 octombrie 1920, mitropolitul Nicolae Bălan l-a instalat

ca protopresbiter al tractului protopopesc Săliște pe preotul Dumitru
Borcea (1877-1946), doctor în teologie al Universității din Cernăuți,
paroh al parohiei Săliște II din 1 noiembrie 1909 21.
Dr. Dumitru Borcea a fost cel de-al patrulea Protopop al
Săliștei ce a avut titulul de doctor, după Dr. Nicolae Maior
(1884-1898), Dr. Ioan Stroia (1901-1908) și după Dr. Ioan Lupaș
(1909-1919).
20
Protocol luat în ședința comitetului protopopesc ținută la 4/17 Martie 1920 în cancelaria
școalei, în „Protocoalele sinodului, comitetului și epitropiei presbiterale ale tractului Săliște.”
21
Mircea-Gheorghe Abrudan, op, cit, p. 227.
338
Pentru Dr. Ioan Lupaș a urmat a perioadă de carieră didactică
universitară în care a slujit cu onoare și cu abnegație Universitatea
din Cluj timp de peste un sfert de secol, atât la Cluj (1919-1940), cât
și în timpul exilului de la Sibiu (1940-1945), după odiosul Dictat de
la Viena din 30 august 1940.
A fost alături de Alexandru Lapedatu fondator (1920) iar apoi
codirector (1920-1925) al Institutului de Istorie Națională din
Cluj, institut infințat cu sprijinul direct al Majestății Sale Regele
Fedinand I, care cu ocazia Deschiderii oficiale a Universității Daciei
Superioare din Cluj din data de 1 februarie 1920 a donat suma de
40.000 de lei pentru Institut, devenind ctitor al acestuia. 22
„Anuarul Institutului de Istorie Națională și Biblioteca
Institutului de Istorie Națională sunt alte ctitorii ale profesorului
Ioan Lupaș. În cadrul acestor colecții s-au tipărit, sub îndrumarea lui
Ioan Lupaș, studii și cercetări de istorie transilvană, contribuții de
interes general pentru istoria românilor, reprezentând puncte de
referință în dezvoltarea istoriografiei românești” 23
Clădirea Universității din Cluj în 1919.
22
Gheorghe Erdoiu, Ioan Lupaș - ctitor și codirecctor al Institutului de Istorie naționașă din
Cluj (1920-1945), în „Tabor”, Cluj Napoca, anul XI, nr. 7 / iulie, 2017, p. 21-28; Paul-Ersilian
Roșca, Ioan Lupaș și monarhia, în „Tabor”, Cluj Napoca, anul XI, nr. 7 / iulie, 2017, p. 122.
23 Vasile Crişan, op.cit, p. 44-45.
339
Primul nucleu al Universității „Daciei Superioare” din Cluj.
Comisiunea universitară din 1919.
(Institutul de Istorie „George Barițiu” din Cluj-Napoca al Academiei Române)
Rândul de sus:
Onisifor Ghibu, Ioan Lupaș, Iuliu Hațieganu, Ludovic Mrazec, Emil Hațieganu,
Dimitrie Gusti, Gheorghe Bogdan-Duică, Nicolae Drăganu, Alexandru Borza
Rândul de jos:
Dr. Gheorghe Marinescu, Victor Babeș, Iulian Teodorescu,
Președintele Comisiei - Comisarul general Sextil Pușcariu, Gheorghe Longinescu,
Gheorghe Țițeica, Dr. Mihail Manicatide, Vasile Pârvan
Lipsesc:
Petru Poni, Nicolae Iorga, Toma Stelian, Dr. Ernest Juvara și Dr. Iuliu Moldovan
340
Lista catedrelor la Universitatea din Cluj
și a profesorilor numiți la catedre de cătră Consiliul Dirigent.
„Gazeta Oficială”, Sibiu, anul II, nr. 58, 7 octombrie 1919, p. 3.
341
342
343
Protocol luat în ședința extra-ordinară a sinodului protopopesc al tractului Săliște
ținută în 2/15 Ianuarie 1920 pentru aranjarea festivității din prilegiul abzicerii
P. V. D. Dr. Ioan Lupaș, ca protopop al tractului Săliște.
(Arhiva Ptotopopiatului Ortodox Sălişte)
344
345
346
347
348
349
350
351
352
353
354
355
356
357
Protocol luat în ședința comitetuluii protopopesc ținută în 4/17 Martie 1920.
358
Protocol luat în ședința comitetuluii protopopesc ținută în 4/17 Martie 1920.
359
Sărbările date de sălișteni și jur în cinstea domnului Dr. Ioan Lupaș
cu prilejul depărtării D-Sale din mijlocul nostru.
360
Ioan Lupaș, Cum vom răsplăti Domnului pentru toate câte a făcut nouă?
Cuvinte de mulțumită rostite la 9/22 ianuarie 1920
cătră clerul și poporul din protopopiatul Săliște.
„Telegraful Român”, Sibiu, anul LXVIII, nr. 7, 5 februarie 1920, p. 2.
(Biblioteca Mitropolitană Sibiu)
361
Ioan Lupaș, Cum vom răsplăti Domnului pentru toate câte a făcut nouă?
Cuvinte de mulțumită rostite la 9/22 ianuarie 1920
cătră clerul și poporul din protopopiatul Săliște.
„Telegraful Român”, Sibiu, anul LXVIII, nr. 7, 5 februarie 1920, p. 3.
(Biblioteca Mitropolitană din Sibiu)
362
BIBLIOGRAFIE
I. FONDURI DOCUMENTARE
Arhivele Naționale ale României.

Arhiva Protopopiatului Ortodox Săliște.
Biblioteca Judeţeană ASTRA Sibiu.
Biblioteca Mitropolitană din Sibiu
Muzeul Culturii Săliştene.
Muzeul Parohial Sălişte.
Serviciul Județean al Arhivelor Naționale ale României Sibiu.
II. SURSE INDEITE
Colecția Doamnei Ana Lupaș din Cluj-Napoca,

nepoata părintelui protopop Dr. Ioan Lupaș.
Colecția Doamnei Carmina Maior din Sibiu,
nepoata lui Ionel Floașiu - Comandantul Gărzii Naționale din Galeș.
Colecția Doamnei Profesor Lucia Irimie din Săliște.
Colecția Domnului Ioan Miclăuș din Tilișca, stabilit în
București.
Colecția Domnului Toma Lupaș din Săliște
Colecția Domnului Traian Alexandru Vodă-Câmpean din
Săliște.
Colecția Familiei Cîmpean din Gura Râului.
Colecția Gheorghe Rancu Bodrog din Șopotul Vechi.
Șoima, Gheorghe. Monografia corului din Săliște, Manuscris
dactilografiat.
Vulcuțiu, Ioan. Contribuția comunei Aciliu la lupta pentru
întregirea neamului și la Marea Adunare Națională din Alba-Iulia
la 1 Decembrie 1918, Manuscris dactilografiat.
363
III. LUCRĂRI GENERALE
Abrudan, Paul; Racoviţan Mihai. Transilvania - documente

istorice: în lumina adevărului. Sibiu, Editura Ţara Noastră, 1991.
Ciobanu, Vasile; Radu, Sorin. Unirea din 1918. Act
fundamental al istoriei românilor. Sibiu, Editura TechnoMedia,
2008.
Constantiniu, Florin. O istorie sinceră a poporului român,
Bucureşti, Editura Univers Enciclopedic, 1997.
Kirițescu, Constantin. Istoria războiului pentru întregirea
neamului, Iași, Editura Tipo Moldova, 2017.
Lupaș, Ioan. Istoria Unirii românilor, București, Fundația
Culturală Regală ,,Principele Carol”, București, 1937.
Pop, Ioan-Aurel; Bolovan, Ioan. Istoria Transilvaniei,
Cluj-Napoca, Editura Școala Ardeleană, 2016.
IV. LUCRĂRI SPECIALE
Abrudan, Mircea-Gheorghe. Henri Mathias Berthelot și

românii ardeleni: imaginea generalului francez în „Gazeta
Poporului” de la Sibiu, în „Academica”, București, anul XXVIII,
nr. 12, 2018, p. 107-111.
Abrudan, Mircea-Gheorghe. Ioan Lupaș în viziunea unor
contemporani iluștrii, în „Tabor”, Cluj Napoca, anul XI, nr. 7 / iulie,
2017, p. 104-116
Abrudan, Mircea-Gheorghe. Istoria, organizarea, muzeul și
arhiva protopopiatului ortodox Săliște (1628-1989), în „Anuarul
Institutului de Istorie „George Baritiu” - Supliment „Actele
conferințelor Institutului de istorie „George Barițiu” din 2018 și
2019, Cluj, Napoca, anul LIX, nr. 1, 2020, p. 213-240.
Abrudan, Mircea-Gheorghe. Părintele Academician Ioan
Lupaș - făuritor și istoric al Marii Uniri din 1918, în „Arhivele
364
Bistriței”, anul IV, Fascicula 1 (13), Cluj-Napoca, Presa
Universitară Clujeană, 2019, p. 67-122.
Abrudan, Paul. Contribuţia săliştenilor la înfăptuirea Unirii
Transilvaniei cu România. în ,,Transilvania”, Sibiu, anul VII
(LXXXIV), nr. 7, 1978, p. 12-13.
Abrudan, Paul. Contribuţia sibienilor la Unirea Transilvaniei
cu România, ,,Repere sibiene (studii și referate)” vol. III, Sibiu,
1982, p. 12-13.
Abrudan, Paul. Vizita generalului Bethelot la Sălişte, în
,,Tribuna”, Sibiu, anul XXXV, nr. 8215, 25 decembrie 1983, p. 2.
Agrigoroaiei, Ion; Cristian, Vasile; Toderaşcu, Ion.
Prelegeri universitare inaugurale. Un secol de gândire
istoriografică românească (1843 – 1943), Iași, Editura Universităţii
„Alexandru Ioan Cuza”, 1993.
Angelescu, Constantin. Profesorul Lupaș, în Omagiu lui Ioan
Lupaș la împlinirea vârstei de 60 de ani, București, 1943, p. 10-14.
Arsenie, Dumitru Ioan. Gura Râului - Sat din Mărginime,
Sibiu, Editura Universității ,,Lucian Blaga”, 2000.
Avram, Valeriu; Drăghici, Lucian; Pătrașcu, Gabriel George;
Rîșnoveanu, Ion. Războiul de Întregire (1916-1919). Comandanți
militari români, București, Editura Centrului Tehnic-Editorial al
Armatei, 2016.
Berthelot, Henri-Mathias. Memorii și Corespondență: 1916-
1919, București, Editura Militară, 2012.
Bianu, Vasile. Însemnări din Răsboiul României Mari.
Tomul 2 - Dela Pacea din București, 24 April / 7 Maiu 1918, până
la Încoronarea Regelui Tuturor Românilor din Alba Iulia,
15 Oct. 1922, Cluj, Institutul de Arte Grafice „Ardealul”, 1926.
Boitoș, Ovidiu. Ioan Lupaș - schiță biografică, în „Societatea
de mâine”, Cluj, anul III, nr 13, 1926, p. 7-6.
Cartea de aur a ctitorilor şi binefăcătorilor sf[intei] biserici
române gr[eco] or[ientale] din Sălişte”
Cartea Unirii. 1918-1928. București, Editura Luceafărul,
1929.
365
Călugărițoiu, Sora. Memorii și Istoria Școlii congesionale
greco-ortodoxe din Cacova Sibiului, Sibiu, Editura Salgo, 2020.
Chirilă, Ioan. Ioan Lupaș - lectio historia daco-romanae in
Alma Nater Napocensis, în „Tabor”, Cluj Napoca, anul XI,
nr. 7 / iulie, 2017, p. 41-43.
Contele de Saint-Aulaire. Confesiunile unui bătrîn diplomat,
București, Editura Humanitas, 2002.
Contele de Saint-Aulaire. Cuvinte franco-române. Cuvântări
și articole adunate și publicate de un comitet, București, Ateliere
grafice SOCEC & Co. S.A., 1930.
Contele de Saint-Aulaire. Însemnărileile unui diplomat de
altădată în România, 1916-1920, București, Editura Humanitas,
2016.
Cosmin, Radu. Prin Ardeal, Cluj, Editura Alcalay & Co, 1919.
Costăchescu, Tiberiu; Ciocan, Ioana. Săliștea din inima unui
săliștean. Sibiu, Editura Techno Media, 2015.
Crăciun, Ioan. Note biografice despre Ioan Lupaș, în Omagiu
lui Ioan Lupaș la împlinirea vârstei de 60 de ani, București, 1943,
p. XVII-XXXII.
Crăciun, Ioan. Lista periodicelor la care a colaborat Ioan
Lupaș, în Omagiu lui Ioan Lupaș la împlinirea vârstei de 60 de ani,
București, 1943, p. XXXII-XXVI.
Crețu, Daniel. Familia regală la Sibiu în primii ani după
Unire, în „Transilvania”, Sibiu, nr. 2, 2019, p. 64-70.
Cristea, Gabriela. Reforme școlare în România (1864 - 1944),
în „Revista de Pedagogie”, București, nr. 1-6, 2007, p. 69-78.
Crişan, Eugenia. Generalul francez Berthelot şi România,
Sibiu, în „Conferinţele Bibliotecii ASTRA”, Sibiu, nr. 88, 2010, p.
87-115.
Crişan, Vasile. Ioan Lupaş (1880-1967). Studiu monografic,
Sibiu, Editura Armanis, 2013.
Crişan, Vasile. Reuniunea meseriaşilor români din Sălişte,
Sibiu, Editura Etape, 2009.
366
Crişan, Vasile. Reuniunea română de cântări din Sălişte,
Sibiu, Casa de Presă și Editura „Tribuna”, 2003.
Dădârlat, Nicolae. Prezențe regale în Mărginimea Sibiului, în
„Magazin Istoric”, București, anul XLVI, nr. 8 (845), 2012, p. 37.
Deletant, Dennis. Activități britanice calndestine în România,
în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, București, Editura
Humanitas, 2019.
Deteșan, Daniela; Abrudan, Mircea-Gheorghe. Activitatea lui
Ioan Lupaș ca protopop de Săliște (1909-1919), în lumina unor
izvoare inedite, în „Patrimoniul istorico-juridic românesc din
Mărginimea Sibiului (Rășinari, Săliște)” (Ela Cosma coordonator),
Cluj Napoca - România / Gatineau - Canada, Editura Argonaut
Publishung & Simphologic Publising, 2020, p. 611-644.
Deteșan, Daniela; Abrudan, Mircea-Gheorghe. Activitatea lui
Ioan Lupaș ca protopop de Săliște (1909-1919), în lumina unor
izvoare inedite, în volumul „Ioan Lupaș, Personalități ale
Universității Babeș-Bolyai” (Ioan Chililă, Iuliu Marius Morariu
coordonatori), Cluj Napoca, Editura Presa Universitară Clujeană,
2021, p. 29-64.
Erdoiu, Gheorghe. Ioan Lupaș - ctitor și codirecctor al
Institutului de Istorie naționașă din Cluj (1920-1945), în „Tabor”,
Cluj Napoca, anul XI, nr. 7 / iulie, 2017, p. 21-28.
Floașiu, Ionel. Mărturii, Ediție îngrijită și prefațată de Petre
Pop, Cluj-Napoca, Casa de Editură Paradigma, 2008.
Ghibu, Onisifor. Amintiri despre Ioan Lupaș, în Omagiu lui
Ioan Lupaș la împlinirea vârstei de 60 de ani, București, 1943,
p. 277-284.
Ghibu, Onisifor. Amintiri despre Ioan Lupaș, în „Societatea de
mâine”, Cluj, anul III, nr. 13, 1926, p. 4-6.
Ghibu, Onisifor. Amintiri despre oameni pe care i-am
cunoscut, Cluj Napoca, Editura Dacia, 1974.
Goga, Octavian. Ambasadorul latinității: Contele de Saint-
Aulaire, în „Ţara noastră”, București, anul X, nr. 22, 25 mai 1930,
p. 777-784.
367
Grecu, Victor V. (coordonator). Săliştea Sibiului - străveche
vatră românească, Sibiu, Editura ASTRA, 1990.
Hanzu, Ilie. 1916-1920: Războuiul unirii neamului românesc,
Sibiu, Editura Salgo, 2018.
Hanzu, Ilie. Generalul de corp de armată Alexandru Hanzu,
genial conducător de oşti, distins fiu al satului Cacova din
Mărginimea Sibiului, Sibiu, Editura Salgo, 2017.
Hanzu, Ilie. Monografia satului Fântânele (Cacova) din
județul Sibiu, Sibiu, Editura Salgo, 2013.
Hanzu, Maria. Monografia școlilor din Săliște, Sibiu, Editura
Honterus, 2009.
Haşeganu, Ilie. Figuri din Mărginime, Braşov, Editura
Revistei România Tânără, 1943.
Haşeganu, Ilie. Figuri din Mărginime, București, Editura
Litera, 1976.
Iancu, Gheorghe. Contribuția Consiliului Dirigent la
consolidarea statului național unitar-român (1918-1920),
Cluj-Napoca, Editura Dacia, 1985.
Ignat, Adrian. Aportul Bisericii la Marea Unire de la 1
Decembrie 1918, Bucureşti, Editura Universitară, 2011.
Iorga, Nicolae. Memorii (Însemnări zilnice Maiu 1917-Mart
1920) Războiul Național. Lupta pentru o nouă viață politică,
București, Editura „Naționala” S. Ciornei, 1922.
Iorga, Nicolae. Neamul românesc în Ardeal și Țara
Ungurească, București, Editura Minerva, 1906.
Iosof, Alexandru. Amintiri din activitatea Profesorului Dr.
Ioan Lupaș, în Omagiu lui Ioan Lupaș la împlinirea vârstei de 60
de ani, București, 1943, p. 386-395.
Lăpădat, Dumitru. Amintiri dintr-o viață dedicată binelui
obștesc, în Omagiu lui Ioan Lupaș la împlinirea vârstei de 60 de
ani, București, 1943, p. 463-476.
Lupaș, Ioan. Adunarea Naţională de la Alba Iulia, românilor,
în: „Luceafărul”, Bucureşti, anul XIV, nr. 1, 1 ianuarie 1919,
p. 3-8.
368
Lupaș, Ioan. Câteva amintiri despre Regele Ferdinand, în
„Transilvania”, Sibiu, anul LIX, nr. 7, 1927, p. 267-276.
Lupaș, Ioan. Învățătorii vor strălucii ca stelele cerului. Cuvânt
rostit în sala festivă a școalei din Săliște la 10 ianuarie 1920 întru
întâmpinarea Dlui profesor universitar N. Iorga, președintele
parlamentului român, în „Cuvântul Poporului”, Săliște, anul II,
nr. 3, 25 ianuarie 1920, p. 1-2.
Lupaș, Ioan. Cum vom răsplăti Domnului pentru toate câte a
făcut nouă? Cuvinte de mulțumită rostite la 9/22 ianuarie 1920
cătră clerul și poporul din protopopiatul Săliște, în „Telegraful
Român”, Sibiu, anul LXVIII, nr. 7, 5 februarie 1920, p. 2-3.
Lupaș, Ioan. Factorii istorici ai vieții naționale românești, în
„Anuarul Institutului de Istorie Națională”, anul I, 1921–1922, Cluj,
Institutul de Arte Grafice „Ardealul”, 1922, p. 19-45.
Lupaș, Ioan. Paralelism istoric, București, Tipografia Ziarului
Universul, 1937.
Lupaș, Ioan. Prăbuşirea Monarhiei Austro-Ungare şi
importanţa istorică a zilei de 1 Decembrie 1918, Ediţie, studiu
introductiv, note şi indice de Mircea Gheorghe Abrudan, Cluj
Napoca, Editura Academia Română, 2018.
Lupaș, Toma (coordonator). Să ne cunoaștem Mărginimea -
repere monografice, Sibiu, Editura Salgo, 2012.
Maria, Regina României. Însemnări zilnice (decembrie 1918 –
decembrie 1919), Volumul I, București. Editura Albatros, București,
1996.
Mișinger, Cornel. Monografia satului Fântânele (Cacova) din
Mărginimea Sibiului, Sibiu, Casa de presă și Editura Tribuna, 2006.
Moașă Nazare, Ruxandra, Corespondența lui George
Moroianu - între personalitate și societate, în „Acta Musei
Tutovensi”, anul V, Bârlad, Casa Editorială Demiurg, 2010,
p. 221-224.
Moroianu, George. Luptele de emancipare ale Românilor din
Ardeal în lumină europeană, în „Transilvania, Banatul, Crișana,
369
Maramureșul. 1918-1928”, Volumul III, București, Editura Cultura
Națională, 1929, p. 1397-1482.
Neamțu, Gelu; Vaida-Voevod, Mircea. 1 decembrie 1918.
Mărturii ale participanților. Ioachim Crăciun: Documente la un
sfert de veac de la Marea Unire, vol. I, București, Editura
Academiei Române, 2005.
Neamțu, Gelu; Vaida-Voevod, Mircea. 1 decembrie 1918.
Mărturii ale participanților. Ioachim Crăciun: Documente la un
sfert de veac de la Marea Unire, vol. II, București, Editura
Academiei Române, 2008.
Octavian Goga în corespondență, Vol. I, ediție de Daniela
Poenaru, București, Editura Minerva, 1975.
Olariu, Ana. Sibiel, istorie și fapte, Sibiu, Editura Salgo, 2015.
Oltean, Vasile; Oltean, Pavel; Bogdănel, Dorin: File de
cronică ale parohiei şi localităţii Jina, Sibiu, Editura Andreiana,
2014.
Pascu, Ştefan. Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj, Editura
Dacia, Cluj-Napoca, 1972.
Păcurariu, Mircea. Cărturari sibieni de altădată, Sibiu,
Editura Andreiana, 2015.
Păltineanu, Ioan. Tilişca. Monografie, vol. II, Sibiu, Editura
Etape, 2003.
Părean, Ioan. Orlat file de istorie, Sibiu, Editura Constant,
1999.
Pop, Ioan-Aurel. Ioan Lupaș și Transilvania, în „Tabor”,
Popa, Constantin. Răşinari, Istoria şi civilizaţia unui sat din
Mărginimea Sibiului, Sibiu, Editura Etape, 2007.
Popescu, Grigore, N. Preoţimea română şi întregirea
neamului: temniţe şi lagăre, București, Editura Tipografia
,,Vremea”, 1940.
Popescu-Spineni, Marin. Instituţii de înaltă cultură.
Învăţământul superior: Muntenia 1679-1930, Moldova 1562-1930,
370
Ardeal 1581-1930, Bucovina 1849-1930, Vălenii de Munte, Datina
Românească, 1932.
Preda, Gheorghe. Activitatea ASTREI în 25 de ani de la Marea
Unire, Sibiu, Editura ASTREI, 1944.
Predescu, Lucian. Enciclopedia Cugetarea. Material
românesc. Oameni şi înfăpturi, Bucureşti, 1940.
Puşcariu, Sextil. Raportul Rectorului Sextil Puşcariu despre
activitatea Universităţii din Cluj dela înfiinţarea ei, cetit cu
ocazia şedinţei inaugurale din 10 octombrie 1920, în „Anuarul
Universităţii din Cluj”, Anul I, 1919-1920”, Institutul de Arte
Grafice „Ardealul”, Cluj, 1921
Pușcaș, Vasile. Marea Unire 1918. România Mare - Acte și
documente, Cluj Napoca, 2018.
Racoviţan, Mihai; Străuţiu, Eugen., Sibiul în anii plămădirii
Marii Uniri, în ,,Tribuna”, Sibiu, anul CXIII, nr. 2006, serie nouă,
2 februarie 1997, p. 11.
Racovițan, Mihai; Matei, Pamfil; Racovițan, Radu. Sibiul și
Marea Unire, Sibiu, Editura Academiei Forțelor Terestre ,,Nicolae
Bălcescu”, 2018.
Racovițan, Mihai; Racovițan, Radu. Alexandru Vaida Vevod
între Memorand și Trianon, Sibiu, Editura Techno Media, 2018.
Roșca, Paul-Ersilian. Ioan Lupaș și monarhia. Momente
regale în viața unui Săliștean, în „Tabor”, Cluj Napoca, anul XI,
nr. 7, 2017, p. 117-126.
Sandu, Z., Măreața Adunare de la Alba Iulia unde s-a hotărât
unirea Ardealului, Banatului, Crișanei și Maramureșului cu
România Mamă, Săliște, Editura Librăria Săteanului, 1919.
Sigimirean, Cornel. Elita românilor din Transilvania la 1918:
educaţie, proiecte şi opţiuni politice, în „Anuarul Institutului de
Istorie „George Baritiu”, anul LV, Cluj-Napoca, 2016, p. 181-205.
Sofronie, Mihai, Ioan Lupaș protopop la Săliște (1909-
1919), în „Mitropolia Ardealului”, Sibiu, vol. XXV, 1980, nr. 7-9, p. 703-709.
371
Stan, Ana-Maria, Ioan Lupaș și memoria vieții universitare
clujene. Însemnări despre profesorul Grigore Silasi, în „Tabor”,
Stan, Ana-Maria, Vizita misiunii universitare franceze în
România, în „Biserică, Societate, Identitate. IN HONOREM
NICOLAE BOCȘAN”, Cluj-Napoca, Presa Universitară Clujeană,
2007, p. 691-697.
Stancă, Sebastian. Contribuţia preoţimii române din Ardeal la
războiul pentru întregirea neamului (1916-1919), Cluj-Napoca,
Editura Argonaut, 2015.
Stoian, Emil; Mălușelu Sebastian. Întâia vizită în Transilania
a regelui Ferdinand și a Reginei Maria, Baia Mare, Editura Marist,
2019.
Stoica, Emilian. La o aniversare, în Omagiu lui Ioan Lupaș la
împlinirea vârstei de 60 de ani, București, 1943, p. 834-840.
Şerb, Constantin. Poiana Sibiului, Piatra Neamţ, Editura
Capriccio, 2012.
Șerban, Ioan, I; Giurgiu, Dorin; Mircea, Ionela;
Josan, Nicolae. Dicționarul personalităților Unirii. Trimișii
românilor transilvăneni la Marea Adunare Națională de la Alba
Iulia, Muzeul Național al Unirii, Alba Iulia, Editura Altip, 2003.
Șontică, Daniela, Contele de Saint-Aulaire, un apărător al
cauzei românești, în „Ziarul Lumina”, București, anul XII,
19 octombrie 2018.
Tatu, Alexiu, Borș, Silviu; Andriescu, Bogdan. Participanți
din localități sibiene la Marea Adunare Națională de la Alba Iulia
din 1 Decembrie 1918, vol. I, Sibiu & Cluj Napoca, Editua Armanis
& Mega, 2015.
Tatu, Alexiu, Borș, Silviu; Andriescu, Bogdan. Participanți
din localități sibiene la Marea Adunare Națională de la Alba Iulia
din 1 Decembrie 1918, vol. II, Sibiu & Cluj Napoca, Editua Armanis
& Mega, 2018.
372
Tatu, Alexiu; Borș, Silviu; Andriescu, Bogdan
(coordonatori). Franța - o inimă care a bătut pentru Marea Unire,
Sibiu / Cluj Napoca, Editura Armanis & Mega, 2018.
Țigău, Dragoș Lucian, Informații despre orașul Sibiu în presa
franceză (1918-1919), în „Anuarul Societății de Științe Istorice din
România, Filiala Sibiu”, Nr. 2, Sibiu, Editura Astra Museum, 2019,
p. 95-114.
Unc, Gheorghe; Deac, Augustin. 1918. Gărzile naţionale
române din Transilvania, Bucureşti, Editura militară, 1979.
Unirea Ardealului evocată de Iuliu Maniu. Conferință ținută
la Radio-București în 24 Ianuarie 1934, Cluj Napoca, Tipografia
Națională, 1934.
Vedinaș, Traian. Onisifor Ghibu. Viață și idealuri sociale,
Cluj Napoca / Zalău, Editura Școala Ardeleană & Caiete
Silvane, 2020.
Vulcuţiu, Ioan, Aciliu o picătură pentru România Mare,
Îngrijitor de ediţie preot Florin George Radu, Bucureşti, Editura
Uranus, 2018.
Wünsch, Wolfgand. Ioan Lupaș - Protopop de Săliște
(1909-1919), în „Tabor”, Cluj Napoca, anul XI, nr. 7 / iulie, 2017,
p. 72-84.
V. PERIODICE
„Academica”, București, numerele din anii 2018, 2019 și

2020.
„Anuarul Institutului de Istorie Națională”, Cluj, Institutul de
Arte Grafice „Ardealul”, numărul din anul 1922.
„Anuarul Institutului de Istorie „George Baritiu”,
Cluj-Napoca, numărul din anul 2020.
„Anuarul Societății de Științe Istorice din România, Filiala
Sibiu”, Sibiu, Editura Astra Musem, numerele din anul 2019.
373
„Anuarul Universității din Cluj”, Cluj, Institutul de Arte
Grafice „Ardealul”, numărul din anul 1921.
„Biserica și Școala”, Arad, numerele din anii 1918 şi 1919.
„Cuvântul Poporului”, Sălişte, numerele din anul 1919 și 1920.
„Excelsior”, Paris, numerele din anul 1919.
„Foiaia Poporului”, Sibiu, numerele din anii 1919.
„Gazeta Oficială”, Sibiu, numerele din anii 1918 şi 1919.
„Gazeta Poporului”, Sibiu, numerele din anii 1918 şi 1919.
„Gazeta Transilvaniei”, Braşov, numerele din anul 1919.
„Glasul Ardealului”, Braşov, numerele din anul 1918 și 1919.
„Le Figaro”, Paris, numerele din anul 1919.
„Le Miror”, Paris, numerele din anul 1919.
„Le Temps”, Paris, numerele din anul 1919.
„Luceafărul”, Bucureşti, numerele din anul 1919.
„Mitropolia Ardealului”, Sibiu, numerele din anul 1980.
„Monitorul Oficial”, Bucureşti, numerele din anul 1943.
„Patria”, Sibiu / Cluj, numerele din anii 1919 şi 1920.
„Renașterea Română”, Sibiu / Cluj, numerele din anii 1919 şi
1920.
„Revista de Pedagogie”, București, numerele din anul 2007.
„Românimea”, Bucureşti, numerele din anul 1919.
„Românul”, Arad, numerele din anii 1918 şi 1919.
„Societatea de mâine”, Cluj, numere din anul 1926.
„Tabor”, Cluj Napoca, numerele din anii 2017, 2018 și 2019.
„Telegraful Român”, Sibiu, numerele din anii 1918, 1919 şi
1920.
„Transilvania”, Sibiu, numerele din anii 1919, 1920, 1927,
1978 şi 1993.
„Tribuna”, Sibiu, numerele din anii 1978, 1983, 1997, 2006,
2013, 2014, 2015, 2016, 2017 și 2018.
„Unirea”, Blaj, numerele din anii 1918, 1919 și 1920.
„Unirea Popourului”, Blaj, numerele din anii 1919 şi 1920.
„Vatra Mărginimii”, Sălişte, numerele din anii 2010, 2011,
2012, 2013, 2014, 2015, 2016, 2017, 2018, 2019 și 2020.
374
VI. ARTICOLE DE PRESĂ
Adevărata iubire de frați!, în „Cuvântul Poporului”, Săliște,

anul I, nr. 7, 6 octombrie 1919, p. 1-2.
Adunarea Asociațiunii, în „Unirea Poporului”, Blaj, anul II,
nr. 3, 19 ianuarie 1920, p. 4.
Adunarea generală a Asociațiunii, în „Patria”, Cluj, anul II,
nr. 9, 15 ianuarie 1920, p. 1-2.
Adunarea generală a Asociațiunii. Asistența - Delegații
societățilot culturale - Discursurile domnulor Andrei Bârseanu,
N. Iorga, V. Braniște - etc, în „Patria”, Cluj, anul II, nr. 8,
13 ianuarie 1920, p. 1-2.
Ai tăi suntem, în „Patria”, Sibiu, anul I, nr. 84, 31 mai 1919,
p. 1.
Ajutorul Franței, în „Patria”, Sibiu, anul I, nr. 14, 17 februarie
/ 2 martie 1919, p. 1.
Alteța Sa Regală Principele Carol în Sibiu, în „Patria”, Sibiu,
anul I, nr. 46, 10 aprilie 1919, p. 2.
Alteța Sa Regală Principele Carol în Sibiu, în „Patria”, Sibiu,
anul I, nr. 47, 11 aprilie, 1919, p. 1.
Anglia și Cauza Română (Interviu cu dl Edward Madge), în
Apostolul nemului Nicolae Iorga între noi, în „Cuvântul
Poporului”, Săliște, anul II, nr. 2, 17 ianuarie 1920, p. 4.
Atrocități ungurești, în „Unirea”, Blaj, anul XXIX, nr. 34,
18 februarie 1919, p. 3.
Berthelot în Selişte, în „Românul”, Arad, anul VIII, nr. 1, 1/14
ianuarie 1919, p. 5.
Bine-ai venit!, în „Cuvântul Poporului”, Săliște, anul II, nr. 2,
17 ianuarie 1920, p. 1.
Bine-ai venit, Alteță!, în „Patria”, Sibiu, anul I, nr. 45, 9 aprilie
1919, p. 1.
Buna Vestire a oaspeților englezi, în „Patria”, Sibiu, anul I, nr.
45, 9 aprilie, 1919, p. 2.
375
Calea Prințului, în „Unirea Poporului”, Blaj, anul XXIX,
nr. 76, 17 aprilie 1919, p. 4.
Călătoria Biruinței, în „Gazeta Poporului”, Sibiu, anul II,
nr. 23, 8 iunie 1919, p. 1.
Călătoria dlui Saint-Aulaire în Ardeal, în „Renașterea
Română”, Sibiu, anul I, nr. 202, 30 septembrie 1919, p. 1.
Consiliul Dirigent a primit completă satisfacție din partea
Enantei, în „Românul”, Arad, anul VIII, nr. 12, 16/19 ianuarie 2019,
p. 1.
Cronică Clujană - 27 ian. n. 1919, în „Unirea”, Blaj,
anul XXIX, nr. 21, 31 ianuarie 1919, p. 2.
Cronică Clujană - 27 ian. n. 1919, în „Unirea”, Blaj,
anul XXIX, nr. 22, 1 februarie 1919, p. 2.
Cu prilejul unei înalte vizite, în „Patria”, Sibiu, anul I, nr. 100,
20 iunie 1919, p. 1.
Cuvânt latinesc de bineventare rostită de protopopul Dr. I.
Lupaş, în „Telegraful Român”, Sibiu, anul LXVI, nr. 149-150,
25 decembrie / 7 ianuarie 1919, p. 2-3.
Cuvântarea cu care au fost întâmpinați, în sala festivă a
Școalei din Săliște, învățătorii și învățătoarele din Basarabia, din
partea d-lui prof. Axente Banciu, în „Cuvântul Poporului”, Săliște,
anul I, nr. 3, 7 septembrie 1919, p. 2-3.
Cuvântarea Dlui A. Bârsean - ținută dlui Colonel Trousson,
trimisul generalului Foch, în „Patria”, Sibiu, anul I, nr. 14,
17 februarie / 2 martie, 1919, p. 2.
Dela Asociațiune, în Transilvania”, Sibiu, anul LI, mai 1920,
p. 123-124.
Dela Săliște - O conferență ținută la despărțământul
Asociațiunii, în „Telegraful Român”, Sibiu, anul LXVII, nr. 26,
5/18 martie 1919, p. 3.
Dela Sălişte - Trimisul Franței - Poporul din împrejurime
popor, în „Telegraful Român”, Sibiu, anul LXVII, nr. 22,
23 februarie / 8 martie 1919, p. 3-4.
376
Delegația ziariștilor aliați la Sibiu, în „Foaia Poporului”,
Sibiu, anul XXVII, nr. 17, 4 mai 1919, p. 3.
Din călătoria Suveranilor - La Sălişte -, în „Telegraful
Român”, Sibiu, anul LXVII, nr. 22, 23 februarie 1919, p. 2.
Din Orlat, în „Foaia Poporului”, Sibiu, anul XXVII, nr. 1,
1/14 ianuarie 1919, p. 3.
Din Săliște - Englezii la noi - Prințul nostru Carol -, în
„Telegraful Român”, Sibiu, anul LXVII, nr. 38, 19 aprilie 1919,
p. 5.
Dl. General francez Pathey la Sibiu, în „Renașterea Română”,
Sibiu, anul I, nr. 6, 13/26 ianuarie 1919, p. 1.
Dl. Madge în Sibiu, în „Renașterea Română”, Sibiu, anul I, nr.
66, 25 martie / 7 aprilie 1919, p. 1.
Două mari adunări poporale de protestare la Sibiu - La
arme! Sosirea în Sibiiu a colonelului Trousson, trimisul
generalului francez Foch, în „Foaia Poporului”, Sibiu,
anul XXVII, nr. 8, 17 februarie / 3 martie 1919, p. 1-3.
Drumul de triumf al A.S.R. în Transilvania - Spre Blaj,
Orăștie, Săliște și Sibiu-, în „Patria”, Sibiu, anul I, nr. 49,
13 aprilie 1919, p. 1-2.
Englezii ne cunosc bine și ne prețuiesc , în „Unirea
Poporului”, Blaj, anul XXIX, nr. 76, 17 aprilie 1919, p. 4.
Excursiunea învățătorilor din Basarabia, în „Patria”, Sibiu,
anul I, nr. 148, 19 august 1919, p. 2.
Frați basarabeni în Sibiu, în „Telegraful Român”, Sibiu,
anul LXVII, nr. 80, 21 august 1919, p. 3.
Generalul Berthelot în Bănat, în „Gazeta Poporului”, Sibiu,
anul II, nr. 2, 12 ianuarie 1919, p. 4-5.
Generalul Berthelot în Sălişte, în „Glasul Ardealului”, Braşov,
anul I, nr. 45, 22 decembrie 1918 / 4 ianuarie 1919, p. 3.
Generalul Berthelot în Săliște. Raport telefonic pentru „Foaia
Poporului”, în „Foaia Poporului”, Sibiu, anul XXVI, nr. 6, 25
dececembrie 1918 / 7 ianuarie 1919, p 4.
377
Generalul Berthelot în Sibiu şi Sălişte, în „Românul”, Arad,
anul VII, nr. 49, 30 decembrie 1918 / 12 ianuarie 1919, p. 5-6.
Generalul Berthelot în Transilvania, în „Luceafărul”,
Bucureşti, anul XIV, anul 2, 15 ianuarie 1919, p. 44-45.
Generalului Berthelot mulțumește Consiliului Dirigent din
Transilvania, în „Gazeta Poporului”, Sibiu, anul II, nr. 4,
13/26 ianuarie 1919, p. 7.
Generalul francez Berthelot în Sibiu. Conductul etnografic.
Defilarea Companiei de onoare. Plecarea generalului la Brașov.
Grupurile satelor pe stradele orașelor. Însemnări, în „Foaia
Poporului”, Sibiu, anul XXVII, nr. 1, 1/14 ianuarie 1919, p. 4-5.
Glasul Poporului. Adunarea de popor din Sibiu, în „Gazeta
Poporului”, Sibiu, anul II, nr. 9, 2 martie 1919, p. 5.
Glorificarea sorei ocrotitoare: Franţa. Măreaţa întâmpinare
a generalului francez Berthelot - Recepţii - Excursia la Sălişte -
Revelarea sufletului românesc, conductul etnografic, în „Telegraful
Român”, Sibiu, anul LXVI, nr. 149-150, 25 decembrie 1918 /
7 ianuarie 1919, p. 1-3.
Informațiuni, în „Renașterea Română”, Sibiu, anul I, nr. 9,
17/30 ianuarie 1919, p. 2.
8 mai 1919, p. 2.
18 iunie 1919, p. 2.
Informațiuni, în „Românul”, Arad, anul VIII, nr. 74,
30 iulie 1919, p. 2.
Informațiuni, în „Unirea”, Blaj, anul XXIX, nr. 127,
21 iunie 1919, p. 4.
Informațiuni (prima știre), în „Renașterea Română”, Sibiu,
anul I, nr. 83, 29 aprilie 1919, p. 2.
Interviu cu dl. Rattighan - Însărcinatul afacerilor Anglei la
București. Impresiile dsale din Transilvania, în „Patria”, Sibiu, anul
I, nr. 134, 1 august 1919, p. 1.
378
În așteptarea Regelui și a Reginei, în „Patria”, Sibiu, anul I,
nr. 84, 31 mai 1919, p. 1.
În urma călătoriei A. S. Principelui Carol. O telegramă a M.S.
Regele, în „Renașterea Română”, Sibiu, anul I, nr. 80,
26 aprilie 1919, p. 1.
Închinare iubitului nostru părinte sufletesc Dr. Ioan Lupaș, în
Însemnări. Generalul Berthelot în Sălişte, în „Luceafărul”,
București, anul I, nr. 3-4, 1 și 15 februarie 1919, p. 78-79.
Însemnătatea călătoriei Familiei Regale la noi, în „Patria”,
Sibiu, anul I, nr. 98, 18 iunie 1919, p. 1-2.
Întâmpinarea Regelui şi Reginei la Sălişte (Ardeal).
Cuvântare rostită la 1 Iunie 1919 în Sălişte de dr. I. Lupaş, în
„Telegraful Român”, Sibiu, anul LXVII, nr. 57, 21 iunie 1919,
p. 1-2.
Întru întâmpinarea Principelui Carol. Cuvânt rostit la Săliște,
la 11 aprilie 1919, de Dr. Ioan Lupaș, în „Patria”, Sibiu, anul I,
nr. 50, 15 aprilie 1919, p. 1.
Învățătorii din Basarabia la Blaj, în „Unirea Poporului”,
Blaj, anul XXIX, nr. 175, 21 august 1919, p. 1-2.
La France et la Transilvanie, în „Le Figaro”, Paris, anul LXV,
nr. 232, 20 octombrie 1919 p. 1.
La Transylvanie Libérée, în „Le Miroir”, Paris, anul IX,
nr. 289, 8 iunie 1919, p. 5-6.
Les souverains roumains en Transylvanie reconquise, în
„Excelsior”, Paris, anul X, nr. 3148, 4 iulie 1919, p. 1.
Lettre de Transylvanie. Excursion dans la campagne
roumaine, în „Le Temps”, Paris, anul LIX, nr. 21135, 20 mai 1919,
p. 2.
Mai nou. Linia demarcațională, în „Unirea”, Blaj,
anul XXIX, nr. 52, 11 martie 1919, p. 4.
Majestățile Lor Regale și Regina la noi, în „Gazeta
Poporului”, Sibiu, anul II, nr. 22, 1 iunie 1919, p. 1.
379
Marchizul de Saint-Aulaire, în „Patria”, Cluj, anul II, nr. 19,
30 ianuarie 1920, p. 1.
Marea adunare poporală din Piaţa Sibiului. Peste 6000
români cer dreptate, în „Renașterea Română”, Sibiu, anul I, nr. 33,
15/28 februarie 1919, p. 2.
Marele fiu al Franței în Ardeal, în „Gazeta Poporului”, Sibiu,
Marele general francez Berthelot la Sălişte - Raport special,
în „Telegraful Român”, Sibiu, anul LXVI, nr. 152,
Marșul țăranilor români în fața generalului Berthelot, în
„Gazeta Poporului”, Sibiu, anul II, nr. 3, 19 ianuarie 1919, p. 4-5.
Misiune de oameni învățați la noi, în „Foaia Poporului”, Sibiu,
anul XXVII, nr. 25, 29 iunie 1919, p.4.
Misiunea profesorilor francezi la noi. Profesorii francezi la
Săliște - Masa dată de Consiliul Dirigent - Vorbirile dlor V.
Braniște, O. Goga și L. Poincaré, în „Patria”, Sibiu, anul I, nr. 101,
21 iunie 1919, p. 2.
Misiunea Universitară franceză la Sibiu, în „Patria”, Sibiu,
anul I, nr. 98, 18 iunie 1919, p. 1.
O prelegere în Saliște, în „Telegraful Român”, Sibiu,
anul LXVII, nr. nr. 75, 7 august 1919, p. 2.
Oaspe enghez în Transilvania, în „Gazeta Poporului”, Sibiu,
anul LXVII, nr. 31, 3 august 1919, p. 4.
Oaspe iubit, în „Telegraful Român”, Sibiu, anul LXVII, nr. 95,
2 octombrie 1919, p. 2.
Oaspe mare în Sibu, în „Foaia Poporului”, Sibiu,
anul XXVII, nr. 39, 5 octombrie 1919, p. 2-3.
Oaspeți aleși, în „Unirea Poporului”, Blaj, anul XXIX,
nr. 89, 1 mai 1919, p. 6.
Oaspeți basarabeni, în „Unirea Poporului”, Blaj,
anul XXIX, nr. 170, 14 august 1919, p. 4.
Oaspeți din Basarabia, în „Patria”, Sibiu, anul I, nr. 146,
16 august 1919, p. 2.
380
Oaspeți dragi, în „Patria”, Sibiu, anul I, nr. 147,
17 august 1919, p. 1.
Oaspeți englezi în Ardeal, în „Patria”, Sibiu, anul I, nr. 131,
29 iulie 1919, p. 2.
Oaspeți englezi în Ardeal, în „Telegraful Român”, Sibiu,
anul LXVII, nr. 73, 31 iulie 1919, p. 4.
Oaspeți iubiți, în „Telegraful Român”, Sibiu, anul LXVII,
nr. 42, 1 mai 1919, p. 2.
Perechea Regală în Sibiu. Declarațiile M. S. Regelui.
Cuvântarea dlui. Manniu., în „Patria”, Sibiu, anul I, nr. 89,
6 iunie 1919, p. 1.
Personale, în „Telegraful Român”, Sibiu, anul LXVIII, nr. 5,
16 ianuarie 1920, p. 2.
Primirea dascălilor basarabeni în Făgăraș, în „Foaia
Poporului”, Sibiu, anul I, nr. 37, 21 septembrie 1919, p. 5-6.
Primirea generalului Berthelot, în „Gazeta Poporului”, Sibiu,
Primirea grandioasă a familiei Regale în Sibiu, în „Patria”,
Sibiu, anul I, nr. 85, 1 iunie 1919, p. 1-2.
Primirea prof. francezi la Sibiu. Vizita la Săliște. Banchetul
oferit de Consiliul Dirigent. Discursurile., în: „Românul”, Arad,
anul VIII, nr. 42, 20 iunie 1919, p. 1.
Primirea Regelui și Reginei în Ardeal, în „Gazeta Poporului”,
Sibiu, anul II, nr. 23, 8 iunie 1919, p. 1-5.
Sibiu, anul II, nr. 24, 15 iunie 1919, p. 2-4.
Sibiu, anul II, nr. 25, 22 iunie 1919, p. 2.
Sibiu, anul II, nr. 26, 29 iunie 1919, p. 2.
Principele Carol în Ardeal, în „Telegraful Român”, Sibiu,
anul LXVII, nr. 36, 12 aprilie 1919, p. 2.
Prințul moștenitor Carol în Sibu, în „Foaia Poporului”,
Sibiu, anul XXVII, nr. 14, 13 aprilie 1919, p. 2-3.
381
Prințul Carol, în „Patria”, Sibiu, anul I, nr. 45, 9 aprilie 1919,
p. 1.
Prințul Carol, în „Unirea Poporului”, Blaj, anul XXIX,
nr. 75, 10 aprilie 1919, p. 1.
Prințul Carol a sosit în Sibu, în „Gazeta Poporului”,
Sibiu, anul II, nr. 15, 13 aprilie 1919, p. 4-5.
Prințul Carol la noi, în „Unirea Poporului”, Blaj,
anul XXIX, nr. 75, 10 aprilie 1919, p. 2.
Prințul moștenitor român în Ardeal, în „Telegraful Român”,
Sibiu, anul LXVII, nr. 35, 10 aprilie 1919, p. 1.
Prințul moștenitor român în Ardeal. Drumul de triumf -
Primirile - Plecarea, în „Telegraful Român”, Sibiu, anul LXVII,
nr. 37, 15 aprilie 1919, p. 2.
Profesor englez în Sibiu, în „Telegraful Român”, Sibiu,
anul LXVII, nr. 35, 28 martie / 10 aprilie 1919, p. 3.
Profesorii francezi în Sibiu, în „Telegraful Român”, Sibiu,
anul LXVII, nr. 58, 24 iunie 1919, p. 3.
Profesori universitari francezi în Sibiu, în „Telegraful
Român”, Sibiu, anul LXVII, nr. 57, 21 iunie 1919, p. 6.
Profesori universitari francezi în Sibiu. Vizitarea Săliștei -
Banchetul Consiliului Dirigent - Cuvântările rostite, în „Renașterea
Română”, Sibiu, anul I, nr. 122, 21 iunie 1919, p. 2.
Programul primirii Suveranilor la Sibiu, în
„Telegraful Român”, Sibiu, anul LXVII, nr. 50, 31 mai 1919, p. 1.
Protopopul Săliștei la catedra universității din Cluj, în
„Cuvântul Poporului”, Săliște, anul I, nr. 14, 23 noiembrie 1919,
p. 2-3.
Raportul general al comitetului central al „Asociaţiunii
pentru literatura română şi cultura poporului român" despre
lucrările îndeplinite şi despre situaţia „Asociaţiunii" în anul 1918,
şi o privire asupra lucrărilor comitetului în anii 1913-1917, în
„Transilvania”, Sibiu, anul L, nr. 1-12, 1 decembrie 1919, p. 3-35.
Să trăești, Măria Ta!, în „Foaia Poporului”, Sibiu,
anul XXVII, nr. 14, 13 aprilie 1919, p. 1.
382
Sărbările date de sălișteni și jur în cinstea domnului Dr. Ioan
Lupaș cu prilejul depărtării D-Sale din mijlocul nostru, în
Sărbătoarea Unirii Principatelor în Sibu, în „Gazeta
Poporului”, Sibiu, anul II, nr. 7, 3/16 februarie 1919, p. 2-3.
Sărbătorile Suveranilor, în „Patria”, Sibiu, anul I, nr. 85,
1 iunie 1919, p. 1.
Sărbătorirea începutului de mărire al neamului Românesc, în
„Telegraful Român”, Sibiu, anul LXVII, nr. 12, 29 ianuarie /
11 februarie 1919, p. 1-2.
Serbările Asociațiunii, în „Cuvântul Poporului”, Săliște,
Sinodul protopopesc al tractului Săliște, în „Telegraful
Român”, Sibiu, Anul LXVII, nr. 91, 20 septembrie 1919, p. 1-2.
Sosirea Principelui Carol la Sibiu, în „Patria”, Sibiu, anul I,
nr. 45, 9 aprilie 1919, p. 3.
Sosirea profesorilor universitari francezi în Sibiu, în
„Renașterea Română”, Sibiu, anul I, nr. 120, 19 iunie 1919, p. 1.
Suveranii noștri în Sibiu, în „Telegraful Român”, Sibiu,
anul LXVII, nr. 50, 31 mai 1919, p. 1.
Ultimele informațiuni, în: „Românul”, Arad, anul VIII, nr. 40,
18 iunie 1919, p. 3.
Un dar american pentru Ardeal, în „Românul”, Arad,
anul VIII, nr. 79, 6 august 1919, p. 3.
Un mare prietin al Românilor - Oaspele Ardealului, în
„Unirea Poporului”, Blaj, anul XXIX, nr. 208, 2 octombrie 1919,
p. 1-2.
Un profesor englez între noi, în „Foaia Poporului”, Sibiu,
anul XXVII, nr. 14, 31 martie / 13 aprilie 1919, p. 5.
Uneltirile maghiare. Să ia seamă inamicul , în „Unirea”,
Blaj, anul XXIX, nr. 24, 4 februarie 1919, p. 1.
Vizita suveranilor în Ardeal și Sibiu., în „Românimea”, Sibiu,
anul II, nr. 152, 4 iunie 1919, p. 2.
383
Vorbirile Regelui în Ardeal, în „Patria”, Sibiu, anul I, nr. 85,
1 iunie 1919, p. 1.
VII. RESURSE WEB
academia.edu
bjbv.ro
cautare-b.arhivelenationale.ro
centenarulromaniei.ro
digibuc.ro
digital-library.ulbsibiu.ro
digital.bibliotecaarad.ro
digitool.bibmet.ro
dnw.co.uk
documente.bcucluj.ro
dspace.bcucluj.ro
dspace.bjastrasibiu.ro
ecole.nav.traditions.free.fr
ecole-superieure-de-guerre.fr
flickr.com
fotoalbumulghibu.wordpress.com
gallica.bnf.fr
ispaim.mapn.ro
mnuai.ro
movio.biblacad.ro
mvu.ro
oxforddnb.com
reginamaria.org
ro.wikipedia.org
transilvania100plus.ro
ziarullumina.ro
384
INDICE DE NUME
41, 42, 43, 45, 46, 47, 48, 49,

A 50, 51, 52, 53, 55, 56, 58, 59,
61, 62, 64, 73, 76, 77, 81, 82,
Aldea, Paraschiva 26 105, 151, 155, 160, 164, 181,
Altenliu, Teodor 94, 115, 183 255, 273, 288, 364, 365, 366,
Antonescu, Ion 179, 183 375, 377, 378, 379, 380, 381
Beu, Ilie 283
B Bianu, Vasile 124, 128, 170, 365
Birtolon, Aureliu 183
Babeș, Victor, 340 Bloțiu, Eli[ca] 22, 44
Balthazard, Victor 202, 207, 216 Boeriu, Ioan 14, 24, 130, 182
de Bastard, Henri 286 Bogdan-Duică, Gheorghe 340
Banciu, Axente 5, 16, 236, 241, Boilă, Romul 24, 276, 277, 283,
245, 246, 376 286, 289
Banciu, Reli [Aurelia] 22, 44 Bontescu, Victor 20, 130, 171
Banciu, Sorin 23, 44 Borcea, Dumitru 16, 248, 279,
Bădulescu, Virgil 276, 283, 286, 315, 317, 318, 320, 329, 337,
289 338
Bălan, Nicolae 142, 338 Borcea, Maria [Oprea] 36
Băroi[u], Marioara 22, 44 Borcea, Nicolae 22, 44
Bârsan, Anuță, 23, 44 Borcia, Elena 22, 44
Bârsan, Marioara D., 23, 44 Borcia, Maria 22, 44
Bârsan, Măriuța 22, 44 Borza, Alexandru 310, 340
Bârsan, Mitruț [Dumitru], 23, 44 Boxshall, Edwin George 227,
Bârseanu, Andrei 14, 70, 71, 72, 228, 229
74, 75, 98, 107, 109, 142, Braniște, Valeriu 203, 204, 205,
239, 240, 375, 376 207, 208, 210, 219, 240, 375,
Bédier, Charles 201, 207, 314 380
Berthelot, Henri-Mathias 4, 6, 7, Bratu, Ioan 171, 248, 320, 329,
15, 17, 18, 19, 20, 21, 22, 23, 337
24, 25, 26, 27, 29, 30, 31, 32, Bratu, Maria 31
33, 34, 35, 36, 37, 38, 39, 40, Bratu, Pantelimon 31
385
Bratu, Victoria 31 Criștiu (Hașegan), Nuțica [Ana]
Brediceanu, Tiberiu 276, 278, 22, 44
283, 289 Cupu, Ioan 22, 44
Bucșan, Paraschiva 23, 44 Curtice [Kurtice], sublocotenet,
Bucur Popa, Ionel, 23, 44 atașat militar american la
Buxton, Noel 227, 228, 229 București 7, 105, 106, 108,
115, 116, 117, 118
C
D
Calefariu, Nicolae 315, 317
Cărată, Ioan 22, 44 Dabija, Gheorghe 63, 98
Cergău, Marioara 22, 44 Dădârlat, Ioan 12, 22 44, 206
Cernea, Leontina 23, 44 Dădârlat, Maria 22 44
Chipară, Marioara 23, 44 Diamandy, Constantin 183
Chipară, Traian 23, 44 Diehl, Charles 201, 206, 213
Chirca, Ioan 248, 318, 320, 322, Dobrescu, Marioara [V] 22, 44
336 Domnar Bucur, Nuțica [Ana]
Cicio-Pop, Ștefan 14, 47, 183 22, 44
Ciuceanu, Ștefan 183 Domnar[iu] Soră, Maria 23, 44
Comșa, Dumitru [Feșteru] 23, Domșa, Vasile 183
36, 44 Dorr, Albert 270
Comșa, Ionel 20 Dragomir, Silviu 24, 107, 142,
Comşa, Nicolae 16, 20, 26, 27, 143, 144, 276
36, 63, 70, 73, 76, 83, 206 Drăganu, Nicolae 310, 340
Comșa, Stunuță 23, 44 Duca, Ion Gheorghe 171
Comșa, Vetty 22, 44 Duma, Isidor 23, 44
Comșa (Soră), Marioara 22, 44
Contele de Saint-Aulaire,
August Félix Charles de F
Beaupoil, 7, 15, 272, 273,
274, 275, 276, 277, 278, 279, Ferdinand, Rege al României 8,
280, 282, 283, 284, 286, 287, 9, 14, 68, 71, 125, 126, 133,
288, 289, 290, 291, 366, 367, 134, 168, 169, 175, 176, 177,
372, 376, 380 178, 181, 182, 184, 190, 191,
Cosmin, Radu 169, 170, 179, 192, 255, 273, 285, 299, 309,
181, 183, 366 369, 372
Criștiu, Constantin 22, 44 Floașiu, Ionel 20, 37, 38, 363,
Criștiu, Minerva 22, 44 367
386
Floașiu, Dumitru 23, 44 I
Floașiu, Marinuța 23, 44
Flucuș, Aron 248 Iacob, Ioan 22, 44
Foch, Ferdinand 68, 69, 71, 74, Ileana, Principesă 14, 168, 169,
78, 253, 376, 377 171, 176, 176, 178, 182, 186,
Fougères, Gustave Adolphe 188, 300
François 201 Iorga, Nicolae 9, 14, 123, 250,
Franchet dʼEsperey, Louis Félix 294, 295, 296, 297, 298, 299,
Marie François 68, 72, 300, 302, 303, 305, 306, 307,
340, 368, 369, 375
G Iosof, Alexandru 368
Iosof, Ioan 248
Ghenie [soția preotului Vasilie Iridon, Maria 22, 44
Ghenie] 23, 44 Iuga, Petru 248
Gherman, Antonie 248 Ivan, Nicolae 5, 69, 70, 284
Ghibu, Onisifor 5, 16, 20, 142,
183, 241, 244, 276, 279, 289, J
309, 310, 340, 367, 373
Goga, Eugen 70, 276 Janet, Paul 202, 207, 215
Goga, Octavian 14, 129, 131, Jițian, Ana 181, 255
204, 205, 207, 208, 210, 219, Jumanca, Iosif 14, 107, 109
277, 278, 279, 281, 281, 282, Jurca, Nicolae 16, 128, 315
286, 289, 367, 370, 380 Juvara, Ernest 340
Gusti, Dimitrie 340
Guyot, Maurice 202 L
Lazăr, Aurel 14, 107, 171
H
Lăpădat, Dumitru 9, 16, 241,
Hania, Ioan 328, 331 248, 317, 318, 368
Hațieganu, Emil 310, 340 Lăpădat, Valerica 317, 382, 326
Hațieganu, Iuliu 310, 340 Longinescu, Gheorghe 340
Hayaux du Tilly, François René Lucaciu, Vasile 278, 279, 283,
Jean 94 284, 286, 289
Henriot, Emile 142, 147, 147, Lupaș, Ana 14, 41
151, 155, 255 Lupaș, Ioan 4, 5, 6, 7, 8, 9, 12,
Herța (Roșca) Marioara 22, 44 13, 14, 15, 16, 20, 27, 29, 45,
Herția, Dumitru Stan 8, 177 46, 50, 51, 63, 65, 66, 68, 73,
74, 83, 97, 98, 99, 100, 102,
387
105, 106, 109, 123, 128, 129, 185, 186, 255, 300, 369, 372,
130, 134, 142, 143, 145, 170, 374
171, 172, 175, 176, 178, 180, Marinescu, Gheorghe 340
181, 197, 198, 204, 205, 206, Martin, Ilie 109
226, 227, 228, 248, 249, 252, de Martonne, Emmanuel 201
256, 295, 298, 299, 302,308, Maxim, Vasile 69, 107
309, 310, 311, 313, 314, 315, Măgeanu, Elena 315, 316
316, 317, 318, 319, 320, 322, Măgeanu, Elie 314
324, 326, 327, 329, 330, 336, Mărdărescu, Gheorghe 163, 188,
337, 338, 339, 340, 344, 345, 190
346, 347, 348, 349, 350, 351, Meynial, Edmond 202, 207, 217
352, 353, 354, 355, 356, 357, Miha, Gheorghe 12, 22, 26, 33,
360, 361, 362, 363, 364, 365, 36, 44, 63, 73, 83, 86, 255,
366, 367, 368, 369, 370, 371, 298
372, 373, 376, 379, 383 Moga, Ioan 23, 44, 327, 331
Lupaș Iosof, Măriuță 22, 44 Moga, Moise 327, 331
Moisin, Vetuța [Tuți] 22, 44
Moldovan, Iuliu 310, 340
M Moroianu, George 2, 142, 206,
229, 276, 283, 369
Macaniade, Mihail 340 Moroianu, Zina 229
Maior, Nicolae 328, 331 Moșoiu, Traian 2, 14, 20, 24, 25,
von Mackensen, Anton Ludwig 30, 31, 46, 47, 50, 61, 62, 63,
August 148, 152 63, 64, 65, 70, 71, 73, 75, 76,
Madge, Edward 7, 15, 105, 106, 88, 87, 88, 91, 94, 105, 106,
107, 108, 109, 111, 112, 114, 107, 109, 115, 116, 118, 119,
115, 116, 118, 119, 255, 375, 137, 161, 164
377 Mrazec, Ludovic 340
Magnan, Antoine 142
Maniu, Iuliu 4, 14, 24, 38, 39, N
46, 47, 50, 63, 70, 71, 107,
130, 134, 136, 137, 142, 171, Nan, Marioara 23, 44
182, 203, 227, 230, 285, 373 Neamțu, Nicolae 23, 44
Manta, Ioan, senior 248 Negulescu, Ion 94
Maria, Regină a României 8, 14, Nisipeanu, Ion 9, 220, 221, 222,
111, 123, 126, 133, 134, 168, 223
169,170, 175, 178, 181, 182, Noviciu, Elisaveta, 23, 44
388
O Prezan, Constantin 14, 179, 181,
182
Oancea, Laurențiu 24, 183 Pușcariu, Ilarion 37
Opran, Nicolae E. 183 Pușcariu, Sextil 178, 310, 340,
Oțetea, Andrei 5 371
Popovici, Timotei 37
P Pușchilă, Maria 317, 327
Panaitescu, Ștefan 4, 14, 20, 46,

R
47, 63, 65, 70, 71, 74, 75, 88,
92, 93, 107, 109, 116, 119, Racoți, Alexandru 107, 111, 229
203 Rattigan, Vera 228, 229
Pantazi, Grigore 327, 331 Rattigan, William Frank Arthur
Papp, Dănilă 24 8, 15, 219, 225, 226, 226,
Patey, Henri-Hippolyte 6, 7, 15, 227, 228,229, 230, 232, 233,
60, 61, 62, 63, 64, 65, 73, 234, 378
105, 255 Răcuciu, Măriuță 23, 44
Pavel, Elena 23, 44 Rădulescu, Dumitru 179, 183
Pătruțiu, Stănuță 22, 44 Rîmniceanu, Teodor 14, 182
Pârvan, Vasile 340 Romano, Dionisie 5, 133
Peligrad, Maria [Fani] 23, 44 Rosetti, Radu 19, 27, 47
Peligrad, Nuța [Ana] 23, 44 Roșca, Dumitru D. 5
Perian, Nuța [Ana] 23, 44 Roșca, Iordache 248
Petala, Nicolae 272, 277, 278, Roșca, Liviu 23, 44
280 Roșca, Maria Iordache 36
Pherekyde, Mihail 14, 171, 182 Roșca, Paraschiva 22, 44
Poincaré, Lucien 15, 200, 201, Roșca, Stănuță 23, 44
204, 205, 207, 208, 209, 210,
212, 219, 255, 380
Poincaré, Raymond 15 S
Poni, Petru 340
Pop, Valeriu 317, 318, 324, Sârbu, Aurel 22, 44
Pop, Victor 22, 44 Schitea, Ioan 22, 44
Pop Florian, Aurelia 22, 23, 44 Soră, Ion 23, 44
Popa [Romanescu], Ioan 22, 44, Soră, Onisifor 22, 44
248, 315 Soră Măcelar, Oprea 22, 44
Precup, Gavril 276, 283 Soră (Răcuciu), Paraschiva 22,
44
389
Stârcea, Traian 183 Ț
Stelian, Toma 340
Stoica, Emilian 248, 333, 372 Țața dintre garduri 23, 44
Stroia, Ioan 328, 331, 338 Țenescu, Florea 183
Țintea de pe Ștează 23, 44
Ș Țițeica, Gheorghe 340
Ștefănescu-Goangă, Florian 221 V

Șteflea, Iacob 248, 320
Știrbey, Barbu 14, 182, 229 Vaida-Voevod, Alexandru 2, 14,
24, 38, 50, 206, 365
T Văitoianu, Arthur 171, 182
Vâlc[u],Vetuca 23, 44
Teodorescu, Iulian, 340 Vercesi, Ernesto 142, 145, 255
Topârceanu, George 5 Vlad, Alexandru 248
Trailoviciu, Petru 23, 44 Vlad, Aurel 14, 130, 142, 240
Trousson, Eugéne-Gervais, 4, 6, Vulcuțiu, Ioan 20, 23, 32, 36,44,
7, 15, 62, 67, 68, 69, 70, 71, 363, 373
72, 73, 74, 75, 76, 80, 83, 84,
85, 86, 88, 89, 90, 91, 92, 93,
105 156, 160, 161, 164, 255,
376, 377
390
CUPRINS
Cetatea salvării și a izbăvirii neamului - Săliște ................ 5

Notă asupra ediției ............................................................. 11
(20 decembrie 1918 / 2 ianuarie 1919) ....................................... 17
(10/23 ianuarie 1919) .................................................................. 60
(14/27 februarie 1919) ............................................................... 67
Conferița susținută de Ioan Lupaș la Despărțământul
Asociațiunii din Săliște (24 februarie / 9 martie 1919) ............. 97
Vizita reprezentanților Marii Britanii și Statelor Unite
(24 martie / 6 aprilie 1919) ........................................................ 104
Vizita Alteței Sale Regale, Prințul Moștenitor Carol
(11 aprilie 1919) ........................................................................ 122
Vizita ziariștilor francezi, italieni, britanici
și americani (27 aprilie 1919) .................................................. 140
şi a Principesei Ileana (1 iunie 1919) ...................................... 168
(18 iunie 1919) .......................................................................... 199
Prelegerea susținută de Pedagogul Ion Nisipeanu
(20 iulie 1919) ........................................................................... 220
Vizita Însărcinatului de afaceri al Regatului Unit al
Marii Britanii și Irlandei William Frank Arthur Rattigan
(26 iulie 1919) ........................................................................... 225
Vizita învățătorilor și învățătoarelor din Basarabia
(17 august 1919) ....................................................................... 235
(30 august 1919) ....................................................................... 247
391
August Félix Charles de Beaupoil, Contele de Saint-Aulaire
(28 septembrie 1919) ................................................................ 272
Profesorul Universitar Nicolae Iorga (10 ianuarie 1920) ..... 294
Manifestările organizate la Săliște cu ocazia plecării lui Ioan
Lupaș ca profesor la Universitatea Daciei Superioare din Cluj
(19-22 ianuarie 1920) ................................................................ 308
Bibliografie ....................................................................... 363
Indice de nume ................................................................. 385
392

Boromiz Marius - 26 Octombrie 2021 - Vizite La Săliște 1919-1920

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Boromiz Marius - 26 Octombrie 2021 - Vizite La Săliște 1919-1920

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

MARIUS BOROMIZ

FAMILIA REGALĂ, AMBASADORI,

Fragment din scrisoarea lui George Moroianu,

FAMILIA REGALĂ, AMBASADORI,

ARMANIS & MEGA

ASOCIAȚIA GENERALĂ A MĂRGINENILOR

PREFAȚATOR: Pr. prof. univ. dr. Ioan CHIRILĂ

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României

Pr. prof. univ. dr. Ioan Chirilă

Fortăreață a neamului românesc ce-și sprijină nădejdea pe cer

După un an și jumătate de muncă, am încercat și sper că voi

„Pe 2 ianuarie, facem o plimbare cu mașina până într-un sat de

Henri-Matias Berthelot, Memorii și Corespondență: 1916-1919

La sfârşitul anului 1918 şi începutul anului 1919, generalul

„Illustrissime Vir et Nobis Collendissime Domine Bellidux!

Rarissima hac occasione permittat nobis Dominatio Vestra

„Prea Ilustre Bărbat şi Nouă Mult Preţuite Domnule

Cu această ocaziune foarte rară să ne permită D-Voastră a da

„Către Consiliul Comunal Sălişte

28 mai 1973, după impresiile date de Para[schiva] Roșca

Generalul Henri-Mathias Berthelot întâmpinat la Săliște în 1919,

„Însoțit de dl șef de resort V. Goldiș și de

Renașterea Română, 13/26 ianuarie 1919

O vizită, mai puțin cunoscută, care a avut loc la Săliște, a fost

„Românii ardeleni mai bine preferă deschiderea

Dr. Ioan Lupaș

Colonelul francez Eugéne-Gervais Trousson (1872-1938)

Noi cetățenii județului Sibiu, întruniți azi, credem în marea

Sunt mişcat de cuvintele furtunoase ce le-aţi spus la adresa

Tipuri de țărani din Poiana Sibiului în așteptarea delegației franceze.

Părintele Protopop Dr. Ioan Lupaș vorbind colonelului Eugéne-Gervais Trousson.

Tipuri de femei săliștene cu ocazia vizite colonelului Eugéne-Gervais Trousson.

Săteni veniți spre a saluta pe colonelul francez Eugéne-Gervais Trousson.

Primirea delegaţiei franceze.

Defilarea femeilor din Săliște cu ocazia vizitei colonelului Eugéne-Gervais Trousson.

Dansuri naționale executate la Săliște cu ocazia vizitei colonelului Trosuson.

„ ... cu încetarea răsboiului, e timpul să se înceapă din nou

Dr. Ioan Lupaș

Activitatea Părintelui Protopop Dr. Ioan Lupaș nu s-a rezumat

Munca de consolidare, organizare și propagandă culturală,

„ ... reprezentanţii Angliei şi Americei

Dr. Ioan Lupaș

După vizitele efectuate la Săliște, în ianuarie și februarie 1919,

Domnul Madge accentuează nevoia acestei legături pe care a

„Anglia și Cauza Română

Simpatia engleză pentru cauza română

Cu toate că am fost de multe ori în România, e acum prima

Cauza națiunei românești dorința de a o ajuta într'un mod cât

Mai târziu, când voi avea plăcerea de a mă reîntoarce în

Impresii de plecare: viitorul României

Am avut onoarea și plăcerea de a face cunoștință cu dnul

Săliștenii veniți să salute pe Madge și pe Curtice.

Ofițerul american Curtice, Edward Madge,

Ofițerul american Curtice,

Ofițerul american Curtice, vorbind cu un copil.

Aceiași plecând de la Școală.

„Să trăiască dinastia

Dr. Ioan Lupaș

La începutul lunii aprilie 1919, la patru luni de la Marea

„Bine-ai venit, Alteță!

Pe pământul Țării Tale ai pus piciorul, în mijlocul poporului

Alteţa Voastră Regală !

La 1904, când în sufletul tuturor românilor s-a aprins candela