SEMINAR LA TEMA:

Domeniul dreptului internaţional privat

(în cadrul disciplinei „Drept internaţional privat”)

Autor:
Studentul grupei ,
______________________
(semnătura)

Conducător științific:
Lect.univ., dr.
______________________
(semnătura)

,2021
 Prin domeniul dreptului internaţional privat avem în vedere grupele de norme şi instituţii
juridice ce formează ramura dreptului internaţional privat şi care constituie, implicit, principalele
materii de studiu ale ştiinţei dreptului internaţional privat.
Doctrina naţională, arată că dreptul internaţional privat ne obligă să avem o viziune mai
cuprinzătoare asupra noţiunii de domeniu, prin raportare la obiectul de reglementare juridică.
Astfel, el este dat de conflictul de legi, conflictul de jurisdicţii, condiţia juridică a străinului,
normele conflictuale şi normele de aplicare imediată. Această concepţie răspunde specificului
raportului juridic de drept civil în sens larg cu element de extraneitate, care in soluţionarea sa ridică
următoarele probleme:
- determinarea drepturilor ce îi sunt recunoscute străinului pe teritoriul unui stat întrucât
numai în măsura în care străinului i se recunoaşte un drept subiectiv se va putea pune problema
aplicării unei legi străine;
- stabilirea competenţei de soluţionare a raportului juridic cu element de extraneitate de către
instanţa sau autoritatea sesizată;
- stabilirea normelor de procedură aplicabile de către instanţa sau autoritatea sesizată;
- stabilirea legii aplicabile raportului cu element de extraneitate;
- determinarea efectelor hotărârilor instanţelor străine.
Conflictele de legi şi conflictul de jurisdicţii
Orice litigiu se compune din una sau mai multe probleme de drept substanţial. În cazul
litigiului internaţional, judecătorul va trebui să aleagă dintre legile care au legătură cu raportul
juridic prin elementul de extraneitate, în temeiul normelor conflictuale ale forului, stabilind dacă
legea proprie sau legea unui alt stat au vocaţia de a se aplica. El va tranşa concursul dintre ordinea
juridică proprie şi ordinea juridică a altul stat, care se declară competente în soluţionarea raportului
juridic. Prin conflict de legi înţelegem situaţia în care, privitor la un raport juridic cu element de
extraneitate, sunt susceptibile de a fi aplicate două sau mai multe legi aparţinând unor state diferite,
cu care raportul juridic are legătură prin elementul străin. Oricare din aceste legi este susceptibilă de
a fi aplicată raportului juridic. De regulă conflictul apare între legea forului, a instanţei sesizate cu
soluţionarea litigiului şi legea străină cu care raportul are legătură prin elementul de extraneitate.
Conflictul apărut nu este un conflict de suveranităţi, ci un conflict de interese, respectiv dintre
interesul legiuitorului naţional de a reglementa un raport juridic cu element de extraneitate, în
măsura în care consideră că situaţia avută în vedere intră în principal sub incidenţa sa de
reglementare juridică şi interesul legiuitorului străin de a reglementa, din aceeaşi perspectivă
situaţia dată. Conflictul de legi este un termen specific dreptului internaţional privat, cu un sens
metaforic şi exprimă o îndoială care stăruie în mintea judecătorului asupra competenţei diferitelor
legi de a se aplica raportului juridic. Soluţionarea conflictului de legi se face cu ajutorul normelor

2
conflictuale, norme de drept internaţional privat, proprii fiecărui sistem de drept şi reprezintă
materia principală a dreptului internaţional privat. Recunoaşterea drepturilor subiective ale
persoanelor implică recurgerea la acţiunea în justiţie, astfel că raportul juridic cu element de
extraneitate reclamă şi problemele de ordin procesual ce ţin de stabilirea competenţei de judecată,
procedura aplicabilă litigiului şi determinarea efectelor hotărârilor judecătoreşti pronunţate de
instanţele judecătoreşti şi tribunalele arbitrale străine. Toate acestea constituie conflictul de
jurisdicţii, ce se soluţionează în orice sistem de drept numai cu aplicarea normelor de procedură ale
forului, norme materiale de aplicare imediată. Conflictul de jurisdicţii pune în discuţie atribuirea
competenţei unei instanţe naţionale şi se judecă mult mai strict, pentru a nu cădea sub incidenţa
denegării de justiţie. Conflictul de jurisdicţii este un conflict de autorităţi, actul adoptat de organele
jurisdic ionale fiind un act de autoritate. În privinţa ordinii în care apar, mai întâi se va soluţiona
conflictul de jurisdicţii, determinându-se competenţa şi procedura de judecată în dreptul
internaţional privat şi ulterior se va pune problema aplicării legii străine care să soluţioneze fondul
litigiului, adică se va pune problema soluţionării conflictului de legi. Doar determinarea efectelor
hotărârilor instanţelor străine, ca parte a conflictului de jurisdicţii, apare subsecvent conflictului de
legi. Soluţionarea conflictului de legi este încadrată de soluţionarea conflictului de jurisdicţii, dar de
principiu conflictul de jurisdicţii se rezolvă cu precădere.
Condiţia juridică a străinului
Prin condiţie juridică a străinului înţelegem ansamblul drepturilor şi obligaţiilor recunoscute
străinului pe teritoriul unui stat, precum şi izvoarele juridice ale acestora. Conflictul de legi nu poate
exista decât în măsura în care străinului i se recunoaşte un anumit drept. Pentru raporturile cu
caracter internaţional, prima problemă care apare este aceea de a şti ce drepturi se recunosc
străinului pe teritoriul unui stat Dacă acestuia i se recunoaşte un anumit drept, el va putea cere
aplicarea legii proprii şi va sta în justiţie. Determinarea condiţiei juridice a străinului este prealabilă
soluţionării conflictului de legi şi a conflictului de jurisdicţii. Prin norme materiale, statul determină
condiţia juridică a străinului, fiind mai mult o problemă de politică juridică, în timp ce conflictul de
legi şi conflictul de jurisdicţii rămân o chestiune precumpănitor de tehnică juridică. Reglementarea
condiţie juridice a străinului este în exclusivitate o problemă de politică juridică, în timp ce
soluţionarea conflictului de legi şi a conflictului de jurisdicţii sunt mai întâi o problemă de politică
juridică şi apoi de tehnică juridică, întrucât:
- în mod suveran, statul stabileşte drepturile recunoscute străinilor pe propriul teritoriu,
determinându-le în mod imperativ capacitatea de folosinţă, inclusiv în cazul convenţiilor bilaterale
încheiate între state;
- evoluţia istorică a condiţiei juridice a străinului susţine teza dependenţei de politica juridică a
statului;

3
- gradul de dezvoltare, starea de pace sau de război, gradul de cooperare internaţională determină
conţinutul capacităţii de folosinţă a străinului;
- ca şi conflictul de jurisdicţii, ţine de exercitarea şi realizarea puterii în stat;
- politica juridică determină alegerea soluţiei de tehnică juridică a folosirii în exclusivitate a
normelor materiale de aplicare imediată;
- conflictul de legi privit ca un conflict de interese arată că politica juridică duce la folosirea unei
tehnici juridice.
Normele conflictuale
Studiul conflictului de legi înseamnă de fapt studiul soluţiilor conflictualiste. În dreptul
internaţional privat problema principală este de a localiza raportul juridic cu element de extraneitate
în sfera de reglementare a unui sistem de drept, operaţie realizată de legiuitor cu ajutorul normelor
conflictuale. Normele de drept internaţional privat, cu ajutorul cărora se soluţionează conflictele de
legi se numesc norme conflictuale. Ele se particularizează prin elemente de structură specifice şi
trăsături ce le deosebesc de normele substanţiale.
Cele mai importante puncte de legătură sunt: cetăţenia, domiciliul, locul încheierii actului
juridic, locul producerii delictului civil (locul producerii faptei şl locul apariţiei prejudiciului), locul
situării bunului, locul executării contractului (a obligaţiei), sediul persoanei juridice, locul de
înmatriculare a acesteia, pavilionul navei sau aeronavei, voinţa părţilor, autoritatea competentă,
domiciliul comun al soţilor, locul judecării litigiului. Sistemul conflictualist împreună cu ansamblul
normelor substanţiale (materiale) formează sistemul naţional de drept. Normele conflictuale sunt
parte integrantă a sistemului de drept al oricărui stat, ele se bazează pe normele de drept substanţial
şi sunt expresia aceleiaşi concepţii ordini de stat şi drept.
Normele de aplicare imediată
Orice sistem de drept are norme care reglementează direct conduita subiectelor de drept,
înlăturând posibilitatea apariţiei conflictului de legi. În sens formal, datorită importanţei deosebite și
caracterului imperativ, normele de aplicare imediată şi-au determinat domeniul de aplicare în spaţiu,
aplicându-se direct situaţiei juridice avute în vedere, cu înlăturarea normei conflictuale şi a legii
străine. Tehnico-juridic, legile de aplicaţie imediată sunt cele teritoriale, iar după criterii finaliste
sunt norme ce exprimă un interes social deosebit şi se aplică pe teritoriul statului care le-a emis,
tuturor persoanelor şi situaţiilor juridice avute în vedere, cu înlăturarea conflictului de legi, având şi
un pronunţat caracter politic.