Alexandru Lăpușneanul

Costache Negruzzi

I. Costache Negruzzi face parte din perioada pașoptistă a literaturii,

remarcându-se, în special, prin proiectarea unei prime epopei naționale,
„ Ștefaniada”, din care a apărut doar un singur poem; și prin capodopera sa,
prima nuvelă istorică românească, „ Alexandru Lăpușneanul”, apreciată atât
pentru tema abordată, cât si pentru calitățile artistice deosebite.

Nuvela „Alexandu Lăpușneanul” este prima nuvelă istorică din

literatura română, o capodoperă a speciei și un model pentru autorii care au
cultivat-o ulterior.

Publicată în perioada pașoptistă, în primul număr al revistei „ Dacia

Literară” (1840), nuvela ilustrează una dintre sursele literaturii romantice,
istoria națională, potrivit recomandărilor lui Mihail Kogălniceanu din articolul
program al revistei, intitulat Introducție, care constituie și manifestul literar
al romantismului românesc.

II. Sursele de inspirație sunt reprezentate de „Letopisețul Țării

Moldovei” ( părțile semnate de Grigore Ureche și Miron Costin), dar si o
cronică mai puţin cunoscută a lui Nicolae Costin. Negruzzi preia, în special,
informațiile despre a doua domnie a lui Al. Lăpușneanul (1564- 1569), pe
care se axează legenda a XVII-a a lui Neculce. Pornind de la aceste date,
autorul elaborează o creație literară originală, cu subiect de roman.
 Din cronici s-au preluat :

- Replica memorabilă „Dacă voi nu mă vreți, eu vă vreu...”

- Episodul măcelăririi boierilor

- Moartea prin otrăvire

- Atmosfera sumbră a domniei lui Lăpușneanul” zic cum că au fost

scoțând ochii oamenilor”

III. Această creație literară este o nuvelă deoarece este o specie epică,
în proză, cu o construcție riguroasă, având un singur fir narativ central. Se
observă concizia intrigii, tendința de obiectivare a perspectivei narative și
verosimilitatea faptelor prezentate. Perosnajele sunt relativ puține,
caracterizate succint si gravitează în jurul personajului principal.

IV. Este o nuvelă romantică de factură istorică datorită mai multor

trăsături: inspirația din istoria națională ( Evul Mediu); temă istorică,
conflict, narațiune liniară, personaje construite în antiteză ( Doamna
Ruxandra blândă, supusă, influențabilă, iar Lăpușneanul, crud, tiran,
răzbunător), motivul victimei devenite călău ( Ruxandra, obiect al furiei
soțului muiere nesocotită, îl otrăvește, Spancioc și Stroici care fug pentru a
nu fi uciși, se întorc pentru a face dreptate) ,culoarea epocii în descrieri cu
valoare documentară ( descrieri amănunțite ale vestimentației și ale
obiceiurilor), liniaritate psihologică în construcția personajelor , gesturi si
replici spectaculoase si memorabile, modificarea reperelor istorice în funcție
de interesele ficțiunii( Moțoc, Spancioc , Stroici și Veveriță nu se aflau în țară
la a două venire a Lăpușneanului)

V. Titlul nuvelei indică numele protagonistului, atestat în LETOPISEȚUL

ȚĂRII MOLDOVEI, de Grigore Ureche șă în cronicile lui Nicolae Costin.
 VI. Tematica nuvelei este una istorică, nuanțată însă cu aspecte care
țin de psihologia umană și de cea a conducătorului: dreptatea, setea de
putere, raporturile cu poporul și cu boierii, atitudinea în fața morții .

VII. Timpul si spațiul sunt bine delimitate și susținute prin date

concrete, trimițând către istoria unei domnii zbuciumate in medievalitatea
românească – întoarcerea lui Lăpușneanul la a doua domnie, între anii 1564-
1569, la Tecuci, granița dintre Muntenia și Moldova, în Iași și în cetatea
Hotinului.

VIII. Din punctul de vedere al perspectivei narative, scrierea se

remarcă prin obiectivitate, naratorul este heterodiegetic( termen care
desemnează un narator omniscient) şi prezintă evenimentele sobru, detașat,
la persoana a III-a.

IX. Structura și compoziția nuvelei sunt riguroase si coerente,

episoadele grupându-se în patru capitole ce au concentrarea actelor unei
piese de teatru și câte un motto semnificativ: „ Dacă voi nu mă vreți, eu vă
vreu”, „Ai să dai samă, doamnă!”, „Capul lui Moțoc vrem”, „De mă voi scula,
pre mulți am să popesc și eu.”

X. Incipitul și finalul se remarcă prin sobrietatea auctorială.

Astfel, paragraful inițial rezumă evenimentele care motivează revenirea

la tron a lui Lăpușneanul și atitudinea lui vindicativă ( răzbunătoare). Frazele
finale consemnează sfârșitul tiranului în mod concis, si obiectiv, amintind de
stilul cronicarului, iar prin menționarea portretului votiv ( fragmnt dintr-o
pictură bisericească) se realizează caracterul verosimil, specific nuvelei:
Acest fel fu sfârșitul lui Alexandru Lăpușneanul, care lăsă o pată de sânge în
istoria Moldovei. La monastirea Slatina, zidită de el, unde e îngropat, se vede
și astăzi portretul lui și al familiei sale.
 XI. Subiectul respectă momentele clasice ale narațiunii, deși într-un
mod disproporționat, deoarece expozițiunea este oarecum redusă, iar
punctul culminant are o amploare deosebită. Acțiunea este prezentată, într-
un mod crescendo dramatic, urmărind regulile echilibrului și ale simetriei
compoziţionale.

Expozițiunea îl prezintă pe Alexandru Lăpușneanul revenit în Moldova,

pentru a-și relua tronul, după ce l-a învins pe Ștefan Tomsa. Înlăturat de la
domnie prin trădările boierilor, domnitorul este întâmpinat de aceștia la
graniță, pentru a fi convins să renunțe. Personajele secundare sunt vornicul
Moțoc, postelnicul Veveriță, spătarul Spancioc și Stroici, care îi spun:
„Norodul nu te vrea, nici nu te iubește.”

Intriga este determinată de hotărârea lui Al. Lăpușneanul de a reveni

la tron, de răspunsul ferm: „Dacă voi nu mă vreți, eu vă vreu (...) și, dacă voi
nu mă iubiți, eu vă iubesc pre voi (...). Să mă întorc? Mai degrabă-și va
întoarce Dunărea cursul îndărăpt.”

Desfășurarea acțiunii acumulează gradat aspecte epice, fapte

semnificative. Domnitorul începe șirul răzbunărilor, pedepsește, taie boierii,
trezind ura și dorința de răzbunare. Capitolul al doilea aduce unele note
romantice prin intervenția domniței Ruxanda pentru a-l îndupleca pe
Lăpușneanul. Aceasta primește promisiunea unui leac de frică.

Al treilea capitol constituie punctul culminant al dramei, veritabil act de

tragedie shakespeariană, cu aspectul lui mai întâi festiv, apoi sângeros, cu
atmosfera cruntă a istoriei noastre feudale, în tradiția dramei romantice,
unde pasiunile violente și ura explodau în scene de un spectaculos macabru(
George Călinescu, Istoria literaturii române de la origini până în prezent ).
Există trei episoade care alcătuiesc acest moment al subiectului, fiecare cu o
funcție anume în conturarea acțiunii și, mai ales, a personajului principal.
 Primul este discursul rostit de domnitor la slujba de la Mitropolie, prin
care invită boierii la ospățul de la curte, o scenă fictivă, inventată de autor
pentru a da dramatism operei și a evidenția pregnant trăsăturile
protagonistului. Lăpușneanul ascultă cu smerenie slujba, se închină la icoane
și îșî cere iertare pentru sângele vărsat, moment al disimulării supreme.

Al doilea moment este reprezentat de masacrul de la palat, în timpul

ospățului care aduce moartea celor 47 de boieri. Notații succinte prezintă
reacțiile individuale, iar folosirea imprefectului cu sens durativ sporeşte
impresia de măcel cumplit.

Epilogul capitolului îl reprezintă scena sacrificării lui Moțoc. Acesta

este predat mulțimii, ca pedeapsă pentru trădare, fără ca sabia domnitorului
să se fi mânjit de sânge, după cum acesta i-a promis la întoarcerea în țară.

În capitolul al IV-lea, este înfățișat deznodământul, moartea tiranului

prin otrăvire. După patru ani de la cumplitele evenimente, Lăpușneanul se
retrage la cetatea Hotinului. Bolnav de friguri, domnitorul este călugărit,
după obiceiul vremii. Faptul că, atunci când își revine, amenință să-i ucidă pe
toți, o determină pe doamna Ruxanda să accepte sfatul boierilor de a-l otrăvi.

XII. Conflictul nuvelei pune în lumină personajul principal.

Conflictul principal este unul politic și relevă lupta pentru putere între
domnitor și boieri.

Conflictul secundar este reprezentat de răzbunarea domnitorului

împotriva lui Moțoc.

Conflictul social apare între boieri și popor.

Alexandru Lăpușneanul este personajul principal al nuvelei, personaj

romantic, excepțional, care acționează în situații excepționale ( de ex: scena
uciderii boierilor, a pedepsirii lui Moțoc). El întruchipează tipul domnitorului
sângeros, tiran și crud. El este construit din contraste și are o psihologie
complexă, calități și defecte puternice, fiind un damnat romantic (G.
Călinescu).

XIII. Stilul narativ se remarcă prin sobrietate, concizie, echilibru între

termeni arhaici si neologici, o mare frecvență a gerunziului, simplitatea
topicii. Stilul indirect alternează cu stilul direct, realizat prin dialog și
intervenție izolată.

Acțiunea nuvelei este spectaculoasă la modul romantic, ea cuprinde

scene senzaționale

( piramida de capete) și răsturnări de situație ( transformarea

protagonsitului din călău în victimă).

Viziunea realistă a trecutului istoric, relieful caracterelor, construcția

epico- dramatică fac din Al. Lăpușneanul o nuvelă memorabilă a literaturii
române, care ar fi devenit o scriere celebră ca și Hamlet, dacă literatura
română ar fi avut în ajutor prestigiul unei limbi universale.( G. Călinescu,
Istoria literaturii române de la origini până în prezent.)