Cella Serghi și istoria sentimentului.

„- Vreau să scriu o carte. O singură carte. Asta-i altceva.

- Despre ce?

- Despre mine. Și poate despre fericir. Despre oameni care vor să fie fericiți” –
Cella Serghi, „Pe firul de păianjen al memoriei”, editura Polirom, 2018, pg. 113

Pe lângă că secolul XX a fost un secol al extremităților politice, a mai fost o perioadă în

care cultura nu mai este adresată unei elite, ci a unei mase de oameni. Societatea românească de
după Primul Război Mondial a început să se așeze. Orașul românesc a început să se înflorească,
nu numai din punct de vedere arhitectural, dar și p rin importurile de obiceiuri și tradiții din țările
europene și din America. Scriitorii și politicienii reprezentau în această perioadă elita societății
românești, fiecare aveau ca studii superioare facultăți de drept sau litere . Aceștia se adunau în
diverse cafenele pentru discuții intelectuale, care derivau de la cele filosofice, politice până la
ultime apariții ale unor cărți ale unor diverse edituri.

În literatura românească, majoritatea scriitorilor interbelici ( ale căror opere a reprezentat

o evoluție a literaturii române) au fost bărbați. Aceștia făceau parte din cenaclul „Sburătorul”
condus de profesorul universitar, Eugen Lovinescu. Două personalități feminine au făcut parte
din acest cerc literar: Hortensia Papadat-Brngescu și Cella Serghi. Toată lumea știe despre
iubirea neîmpărtășită dintre Cella Serghi și Camil Petrescu, iubire ce a stat la baza romanului
„Pânza de păianjen”, sau despre prietenia ei cu Mihail Sebastian. Puțini știu însă că aceasta a
terminat Facultatea de Drept, iar în această perioadă nu toate femeile aveau acces la studii
superioare dedicate bărbaților. Singurele facultăți, în care acestea aveau acces sunt literele și
medicina. Iar pentru a obține un post în avocatură, trebuia găsit o persoană experimentată, care să
accepte doar cunoștințele și nu identitatea feminină.

În cazul Cellei Serghi, o scriitoare de origini bulgărești născută din plajele Callatis-ului,
aceasta a avut noroc să aibă ca sprijin literar, personalități marcante din literatura română: Eugen
Lovinescu, Liviu Rebreanu. Jurnalul intim al scriitoarei „Pe firul de păianjen al memoriei”
publicat în perioada comunistă, prezintă o introducere a atmosferei romanțate a societății
interbelice și a atmosferei boeme din partea scriitorilor români. Această carte prezintă nu numai
ideile și experiențele autoarei, care au stat la baza romanelor menționate: „Pânza de păianjen” și
„Cartea Mironei”, dar și viețile literare ale lui Camil Petrescu și Mihail Sebastian. Jurnalul este
împărțit în patru părți, fiecare dintre ele prezintă un fir cronologic al autoarei: de la admiterea la
Facultatea de Drept până la funeraliile scriitorului Mihail Sebastian.

Acest roman mi-a fost oferit cadou, alături de alte șase cărți. Desigur fascinația despre
Cella Serghi a apărut la sfârșitul lunii când am citit romanul ei de debut și am empatizat
suferințele protagonistei, Diana Slavu. Mental am făcut o comparație dintre protagonistă și Otilia
Mărculescu, personajul principal feminin din romanul lui George Călinescu, „Enigma Otiliei”.
Cele două entități feminine sunt diferite din mai multe puncte de vedere: Otilia are suflet de
artistă, Diana este o personalitate cochetă, dar are o gândire analitică în profesia ei de avocatură.
Otilia iubește ideea de a fi îndrăgostită, pe când Diana trece cu greu peste iubirea neîmpărtășită
cu Petre Barbu. La final, Otilia nu luptă pentru a avea un statut în societate, ci o moștenește pe
când Diana alege meseria de avocatură în locul unui mariaj aranjat de părinții ei, dar acest lucru
ar putea avea consecințe sentimentale.

Și în „Pânza de păianjen” și în „Pe firul de păianjen al memoriei” avem parte de o

descriere poetică a mării. Legătura dintre autoare și mare este asemenea prăjiturii lui Proust: o
reîntoarcere a copilăriei și o rememorare a iubirii neîmpărtășite, dar și ca o liniște a psihicului ei.
Am și cules un citat despre descirerea mării:

„Pe acest pământ cînd nu știam să vorbesc, am învățat să ascult durerile mări, cînd
nu știam să citesc, am aflat din cioburi povești cu daci și geți [...] Pe aici a umblat
Ovidiu, aici și-a strigat amarul și și-a săpat în piatră Tristele”- Cella Serghi, „Pe
firul de păianjen al memoriei”, editura Polirom, 2018, pg. 126.

Lucrarea Cellei Serghi poate fi citit asemenea ca un roman de literatură, dar poate fi și în
același timp un document despre România interbelică și un fragment al istoriei literaturii române.
Cartea este accesibilă și în librării, dar și în bibliotecile județene. Cărțile lui Cella Serghi sunt
adevărate lecturi de vară, răsfoite pe o plajă sălbatică sau cu un album de muzică clasică
răsunând din peisaj.