Divina Comedie

Divina Comedie este cea mai celebră operă al autorului florentin Dante
Alighieri și totodată și cel mai cunoscut poem medieval din literatura
universală. Divina Comedie descrie coborârea lui Dante în Infern,
trecerea prin Purgatoriu și ascensiunea spre Paradis pentru a se uni cu
Divinitatea. Acesta este ultimul exponent al gândirii medievale,
următoarea generație, Petrarca și Boccacio, vor face trecerea spre
literatura renascentistă.
Câte ceva despre viața marelui poet. Dante s-a născut la Florența dintr-o
familie de negustori. A fost un mare admirator a lui Brunetto Latini și
Vergilius. În ciuda faptului că Dante s-a căsătorit cu Gemma Donati,
prima lui iubire și muza sa va fi pentru nobila Beatrice Portinari, care va
simbolul femininului pur. În 1304, Dante este exilat din Florența,
petrecând pentru tot restul vieții la Verona și Ravenna. Dante animă un
nou stil literar Dolce Stil Novo, care a fost piatra de temelie pentru
italiana literară.
Divina Comedie este scrisă între 1306 până în 1321, cu puțin timp
înainte de a muri. Titlul inițial a fost Commedia, termenul de Divina a
fost dat de Boccacio în lucrarea sa, Trattatello in laude di Dante.
Poemul este împărțit în trei părți : Infernul, Purgatoriu și Paradis, fiecare
având 33 cânturi. Acțiunea poemului are loc în anul 1300, în săptămâna
de dinainte de Paște.
Astăzi vom discuta despre Infernul, care a șocat lumea medieval și de
care s-au inspirat mulți artiști îndealungul timpului. Infernul în opera lui
Dante este imaginată ca o pâlnie a căror cercuri concentrice și
descendente duc treptat către inima Iadului și în proximitatea lui Lucifer.
Dante descrie cu luciditate ierarhizările slăbiciunilor omenești și
ferocitatea pedepselor din fiecare cerc. Infernul este împărțit în 9 cercuri,
una mai teribilă decât cealaltă. Partea cea mai interesantă este că Dante
folosește ideea de Iadul creștin sunt folosite și elemente din mitologia
greacă sub formă de oameni, locuri sau lucruri. De exemplu luntrașul
Charon, care conduce sufletele morților sau Furiile, entități feminine
răzbunătoare care torturau sufletele ucigașilor sau Minos, judecătorul
suprem. Aici regăsim personaje din mitologia grecească, personalități
din Grecia Antică și adversarii lui Dante. În ciuda faptului că idealul
grecesc va fi căutat în Renaștere, trebuie să reamintim că personajele din
mitologia grecească nu sunt bine văzute de mentalitatea latină, pe care îi
văd ca Cuceritorii Troiei, iar romanii se vedeau urmașii troienilor.
În primul cerc, Limbo este dedicat oamenilor virtuoși, care nu au fost
botezați, fiind considerați păgâni. Aceștia locuiesc într-un castel cu șapte
porți, care reprezintă cele șapte virtuți : castitatea, smerenia, bunătatea,
hărnicia, răbdarea, milostenia și caritatea. Aici îi avem pe filozofii antici
greci : Aristotel și Socrate.
În al doilea cerc este dedicat desfrânaților, care au dus o viață dedicată
dorințelor carnale. Printre personajele mitologice grecești o găsim pe
Elena din Troia, Paris, Ahile.
Când ajung în cel de-al treilea cerc, Dante și Vergilius dau peste un
monstru înfiorător, Cerberul, care stă de pază și îi veghează pe cei ce nu
au cunoscut cumpătarea în desfătările trupești. În mitologia greacă,
Cerberul avea rolul de a păzi intrarea în Infern, permițând doar sufletele
morților să intre și să împiedice în același timp să se mai întoarcă printre
cei vii.
În cel de-al patrulea cerc, sufletele îndură o muncă sisifică, fiind forțați
să ducă să împingă pieptul unei pietre imense, simbol al lăcomiei și al
ambiției de după bani. Ei sunt împărțiți în două categorii: cei care au
acumulat posesii și celor care le-au risipit.
În cel de-al cincilea cerc este dedicat celor furioși. Acolo este menționat
râul Styx. Acolo sufletele se zbat fără tihnă, zvârcolindu-se în noroi
pentru păcatul mâniei.
Al șaselea cerc se adăpostesc ereticii, care sunt blestemați să ardă în
morminte de foc, simbol al urii ce i-au mistuit îndealungul vieții. Al
șaptelea cerc este dedicat celor violenți, fiind păziți de Minotaur.
Minotaur este personajul jumătate om și jum care este închis în labirintul
construit de Dedal. Atena aducea Cretei ca tribut șapte băieți și șapte
fecioare pentru a fi devorați de Minotaur. Sinucigașii sunt portretizați ca
copaci, iar cămătarii sunt hăituiți de ploaie de foc.
Cel de-al optulea cerc sunt reprezentante o multitudine de păcate
împărțite în bolgii. Nu mai este timp să le descriu fiecare, dar
reprezentanții principali sunt Ulise și Iason.
Al nouălea cerc, după cum știți este dedicat trădătorilor, iar acolo
locuiește Lucifer, cea mai cunoscută entitate trădătoare după
mentalitatea medievală.
Ca notă de încheiere. Infernul împletește ideea de Iad creștin, înfiorător
și mizerabil, cu Lumea de Dincolo grecesc dând o dimensiune unică.
Aici aveți bibliografia, pe lângă sursa primară. Sursa primară se poate
găsi în librării, biblioteci sau online.