Naționalismul japonez

Ioana Beșleagă, anul III, Istorie

La începutul secolului XX, Japonia a evoluat de la o societate închisă până la afirmarea

ca o putere importantă a lumii. Participarea militarilor în Primul Război Mondial era o primă
dovadă a afirmării sale pe scena internațională. Chiar dacă își atinsese scopul în a fi pe picior de
egalitate cu Occidentul, totuși puterile occidentale au privit cu suspiciune această ascensiune și
aveau o viziune rasistă asupra acestora. Acest lucru a alimentat sentimentul de furie asupra
acestora.

Conceptul de naționalism a existat în perioada Meiji, dar acesta a început să se amplifice

în perioada Taisho, coexistând cu o democrație fragilă. Din 1927, Japonia a intrat într-o perioadă
de naționalism radical în care militarii s-au amestecat în politică, neezitând să asasineze dacă se
dovedea necesar. S-a creat un cult al împăratului, a cărui ascedență era din Zeița Soarelui fiind
considerat o zeitate în carne și oase. Gânditorul naționalist Kita Ikki (1883-1937) în lucrarea
„Kokutai no Hongi” (Principiile cardinale ale națiunii) a susținut sistemul monarhic, a unei
obediențe totale până la sacrificiul de sine în fața voinței împăratului. Ȋn concepția autorului,
statul nipon avea un destin special de eliberator al națiunilor asiatice de sub jugul
„imperialismului occidental”.

Pe de o parte, naționalismul japonez a fost justificat de furia generată după modul în care
au fost tratați la Conferința de Pace de la Versailles (1919) și la Conferința de la Washington
(1921-1922). Pe de altă parte, perioada Taisho a reprezentat perioada, în care societatea a preluat
influențele vestice și au transpus în comunitate, fiind în contradictoriu cu tradițiile nipone.

Din punct de vedere social și cultural, naționalismul radical a creat adepți în rândurile
tinerilor și a personalităților culturale ( Takiji Kobayashi, Denji Kuroshima, Yuriko Miyamoto și
Ineko Sata). Filmele de propagandă din anii ’30 au reflectat atitudinea șovinistă a niponilor în
cea ce privește eliberarea pan-asiatică a națiunilor și a afirmării rasiale a propriei lor naționalități.

Excesele de ambiție ale niponilor i-a întors până la urmă împotriva lor, iar acest lucru s-a
văzut în cel de-Al Doilea Război Mondial.

Imagini
1. https://www.catawiki.com/l/33297473-unknown-japanese-war-time-album-taisho-era
2. https://www.waseda.jp/top/en/news/27987

Bibliografie

1. Henshall G. Kenneth, „O istorie a Japoniei: de la Epoca de Piatră la superputere”, Ed.

Artemis, 2002, traducere de Alina Cârâc
2. Duus Peter, „The Cambridge History of Japan, Cambridge”: Cambridge University
Press, 1989
3. Jim Masselos, „The Greatest Empires of Asia”, Thames & Hudson, 2010