CELE 9 CERCURI ALE I NFERNULUI ÎN VIZIUNE A LUI

DANTE ȘI SUFERINȚELE PRIN CARE TREC PĂCĂ TOȘII

Dante Alighieri este unul dintre cei mai mari autori care s-au născut vreodată. Poemul său
tripartit Divina Comedie (Infernul, Purgatoriul, Paradisul) cuprinzând 100 de cânturi, 33 pentru
fiecare parte, a fost, este și va rămâne o capodoperă care, la vremea ei, a zguduit lumea din temelii.
Însă singularitatea sa o situează fără drept de apel, chiar și după atâta amar de vreme, printre
scriiturile cele mai puternice, vii și vibrante cu care a luat avânt literatura italiană.
Divina Comedie nu este o creație tipic medievală ce respectă cuminte și neabătut preceptele
moralizatoare, cu puternice valențe religioase, ci probează, să spun așa, și destulă disidență față de
ceea ce se scria la vremea respectivă, prin concretețea imediată a dramatismului realității poemului.
Alighieri și-a numit opera simplu, Comedia, până când umanistul și poetul Giovanni Boccaccio îi
adaugă atributul de „divină” în semn laudativ față de măreția celor scrise.
Mai jos, am rezumat Infernul dantesc, în care scriitorul este însoțit de poetul Virgil în
această pogorâre pe tărâmul celor fără tihnă. Infernul apare în imaginarul lui Alighieri drept o
pâlnie a căror cercuri concentrice și descendente duc treptat către inima Iadului și în proximitatea
lui Lucifer. O să vedeți cu câtă luciditate reușește Dante să ierarhizeze tarele și slăbiciunile
omenești, iar pentru fiecare lipsă a virtuții, răsplata în viața de apoi este echivalentă și cinstită în
ferocitatea ei.

Primul cerc
Limbul
Înainte de primul cerc, sau anticamera infernului, avem hoarda lașilor. Aceștia se zbat
goi, mâncați de viermi și de muște. Apoi, înaintând, descoperim primul cerc este cel al oamenilor
virtuoși, dar care nu au apucat să fie botezați, fiind astfel considerați păgâni. Pedeapsa lor e că
sunt situați într-o formă inferioara Paradisului și locuiesc într-un castel cu șapte porți,
reprezentative pentru cele șapte virtuți: castitatea (curățenia), cumpătarea (temperanța), caritatea
(milostenia), hărnicia, răbdarea, bunătatea și modestia (smerenia), opuse celor șapte păcate
capitale. Aici îi întâlnim pe Aristotel, Socrate, Iulius Cezar etc.

Al doilea cerc
Desfrânații
Următorul cerc descendent le este rezervat desfrânaților și păcătoșilor din dragoste. Aici,
sufletele celor ce au comis păcatele acestea sunt condamnați să fie spulberați de un vânt
violent, ce-i împiedică să-și găsească liniștea, simbol al chinurilor prin care au trecut din
cauza dorințelor carnale cât erau în viață. Dante și Virgil îi întâlnesc aici pe Cleopatra,
Elena din Troia, Paris, Ahile sau Tristan.

Al treilea cerc
Mâncăii
Când ajung în cel de-al treilea cerc, Dante și Virgil dau peste un monstru înfiorător,
Cerberul, care stă de pază și îi veghează pe cei ce nu au cunoscut cumpătarea în
desfătările trupești. Păcătoșii se zvârcolesc întru eternitate într-o mocirlă întreținută
perpetuu de o grindină. Starea în care se află sufletele e rezultatul unei vieți fără limite,
în care doar plăcerile egoiste au primat. În acest cerc, cei doi întâlnesc oameni obișnuiți.

Al patrulea cerc
Zgârciții și risipitorii
Guvernați de zeul grec al lumii subterane, Pluton, nenorociții din cercul al patrulea îndură
o pedeapsă sisifică, fiind forțați să împingă cu pieptul roci enorme, simbol al ambițiilor și
lăcomiei după bani. Ei sunt împărțiți în două părți: cei care acumulau posesii și cei care
le-au risipit. Păcătoșii aceștia se canonesc atât de tare și se concentrează la munca lor
atât de intens, că Dante și Virgil nu apucă să le adreseze vreun cuvânt. Printre aceste
suflete, întrezărim oameni ai bisericii și chiar și papi.

Al cincilea cerc
Furioșii
Este locul în care cei mânioși și cei ursuzi din pricina mâniei sunt pedepsiți, fiind nevoiți
să se zvârcolească în noroi, pe deasupra râului Styx, luptându-se cu pumnii, se mușcă,
se sfâșâie între ei. Pentru păcatul de a nu avea răbdare, de a sări să judece și să spurce,
aceștia sunt astfel forțați să-și ducă povara păcatului lor fără tihnă. Tot aici, Dante și Virgil
sunt întâmpinați de furiosul reprezentativ, și anume politicianul Filippo Argenti, un om de
vază florentin.
 Al șaselea cerc
Ereticii
Cu cât coborâm mai adânc în măruntaiele iadului, cu atât densitatea și intensitatea
trăirilor se amplifică. Astfel, în această regiune au fost adăpostiți ereticii și blasfemiatorii,
scepticii care au fost blestemați să se perpelească în morminte de foc, simbolul patimilor
și urilor ce i-au mistuit cât erau în viață. Aici, Dante li se adresează câtorva figuri
impunătoare în istorie, cum ar fi filosoful Epicur sau Frederic al II-lea al Sfântului Imperiu
Roman.

Al șaptelea cerc
Violenții, sinucigașii, cămătarii

Cercul următor este împărțit în trei brâuri. Avem astfel, în primul brâu, pe cei care,
în viața lor, s-au arătat violenți cu aproapele lor. Păcatele de care se fac vinovați i-au
azvârlit într-un mâl de sânge clocotitor, până la gât, în care se frământă. Sunt guvernați
de Minotaur, iar dintre figurile importante peste care Dante va da se numără Alexandru
cel Mare sau Dionis.
Al doilea brâu al cercului este și mai sinistru, dacă suportă un nivel de comparație.
Aici se află sinucigașii, transformați într-un desiș de crengi noduroase, pline de țepi și
otrăvitori, sfâşiate de Harpii, torţionari antici. Dante rupe o creangă care apoi sângerează.
Figura reprezentativă pentru acest loc este juristul Pier delle Vigne. Tot în acest loc se
află cei care și-au bătut joc de bunurile personale, păguboșii sau pustiitorii, vânați de câini
fioroși și înfometați, și care sfârșeau prin a fi hăcuiți de aceștia.
În cel de-al treilea și ultimul brâu al cercului șapte, Dante dă peste o întindere
pustie și stearpă, unde sufletele sunt goale, hăituite de o ploaie de foc eternă, pârjolite și
urlând a disperare. Locul le este rezervat cămătarilor, sodomiților.

Al optulea cerc
Proxeneții, lingușitorii, simoniacii, ghicitorii

Un cerc imens, alcătuit din mai multe bolgii, terifiant și sinistru, alocat unora dintre
cei mai mari nevrednici. Avem așadar, prima bolgie, pentru proxeneți și seducători, care
ni se înfățișează goi, biciuți de diavoli. A doua bolgie le e rezervată lingușitorilor, care sunt
obligați să stea într-o mare de scârnă. Bolgia a treia este destinată simoniacilor, preoților
ce eliberau indulgențe și celor cărora nu te puteai spovedi fără să plătești. Acești atârnau
cu capul în jos în gropi minuscule, iar tălpile le erau arse de flăcări.
Dante trece podul către bolgia 4, unde întâlnim ghicitorii. Păcătoșii aceștia au capul
întors în spate și plâng în continuu. Bolgia 5 este locul politicianilor corupți, delapidatorilor,
care sunt aruncați în smoală și sunt împinși cu sulițele înapoi când încearcă să iasă.
Bolgia 6, ipocriții, care pășesc sub povara unei mantii de plumb. Aici îl întâlnim pe unul
dintre cei mai mari ipocriți, preotul Caiafa, care a îngăduit răstignirea lui Iisus în ciuda
faptului că știa că era nevinovat. Damnații din această bolgie îl calcă în picioare în
defilarea lor veșnică sub greutatea capei de plumb.
Bolgia a 7-a ni-i înfățișează pe hoți, fugăriți de șerpi care îi mușcă, a 8-a bolgie le
este rezervată sfătuitorilor de rău, care se bălăcesc pe fundul bolgiei, învăluiți de limbi de
foc, în bolgia a 9-a sunt semănătorii de vrajbă, care bântuie eviscerați, cu organele la
vedere, alții cu căpățânile în mâini. În ultima bolgie, îi găsim pe falsificatori, alchimiști și
cei care au comis sperjur. Falsificatorii zac grămadă unii peste ceilalți, smulgându-și
pielea, pe când alchimiștii au trupurile putride, umflate de apă.

Al nouălea cerc
Trădătorii
Aici suntem cel mai aproape de Lucifer, de capătul lumii htoniene. Aici bolesc și rabdă o
neclinteală veșnică cei mai mari păcătoși de pe pământ, în viziunea lui Dante, și anume
trădătorii. Toți sunt scufundați și claustrați pe vecie într-un lac de gheață. Și acest cerc
este alcătuit din mai multe brâuri, și anume patru. În funcție de severitatea păcatului,
sufletele sunt fie mai aproape de suprafață, fie mai adânc înfipte în lacul de gheață. Cei
mai mari trădători dintre trădători sunt cei ce i-au vândut pe făcătorii de bine (îl găsim aici
pe Iuda, evident). Aceștia stau paralizați în imensitatea de gheață și își ronțăi țestele unii
altora pe vecie.