Dante Aligheri ``Divina Comedie``

Dante se nate la Florena pe 14 mai 1265 ntr-o familie din mica nobilime, tatl - Alighiero di Bellincione - se ocupa cu negustoria. Mama - Gabriella degli Abati - i-a murit n copilrie i tatl atunci cnd Dante avea 17 ani. Cel mai semnificativ eveniment al tinereii, dup cum singur spune n opera sa "La Vita Nuova", este ntlnirea n 1274 cu Beatrice (nobila florentin Bice di Folco Portinari), pe care o vede n numai trei ocazii, fr s fi avut oportunitatea de a-i vorbi vreodat. ndrgostit de ea pn la adoraie, Beatrice devine simbolul angelic al graiei divine, pe care o va cnta exaltat n "La Vita Nuova" i mai trziu n "Divina Commedia". Se cunoate puin despre educaia primit, dar creaiile sale scot n eviden o erudiie deosebit pentru timpurile sale. A fost profund impresionat de filozofia i retorica lui Brunetto Latini, care apare ca figur important n "Divina Comedie". n Florena, audiaz prelegerile de filozofie i teologie la colile franciscane (pe lng biserica Santa Croce) i dominicane (la biserica Santa Maria Novella), studiind mai ales pe Aristotel i pe Toma d'Aquino . Se tie c n 1285 Dante se afla n Bologna i este foarte probabil s fi studiat la vestita Universitate din acest ora. La vrsta de 20 de ani se cstorete cu cu Gemma Di Manetto Donati, aparinnd unei ramuri secundare a unei mari familii nobiliare, de la care va avea patru copii, Jacopo, Pietro, Giovanni i Antonia. n 1292, doi ani dup moartea Beatricei n urma unor complicaii puerperale, Dante ncepe s scrie "La Vita Nuova". n acelai timp se angajeaz n viaa politic turbulent din acel timp, imaginnd n persoana mpratului "Sfntului Imperiu Roman" mitul unei posibile uniti politice. Totui, n 1293, n urma unui decret prin care nobilii erau exclui de la orice activitate politic, Dante este constrns s se dedice numai creaiei literare. Doi ani mai trziu, acest decret este abolit, cu condiia ca persoana interesat s fac parte dintr-o corporaie artizanal. Dante se nscrie n corporaia medicilor i farmacitilor, i n cea a bibliotecarilor, cu meniunea de "poet". Se afiliaz fraciunii "Guelfilor albi", care se opuneau influenei papei Bonifaciu al

VIII-lea Caetani. n 1295 este trimis n San Gimignano cu o misiune diplomatic iar n 1300 este ales ca magistrat, unul din cei ase "Priori" supraveghetori ai puterii executive care alctuia "Signoria". La ndemnul lui Dante, liderii grupurilor antagoniste - "albii" i "negrii" - din rndul Guelfilor, au fost exilai pentru a se menine linitea n ora. n timp ce Dante se gsea la Roma, chemat de papa Bonifaciu VIII, fraciunea "negrilor" preia puterea politic n Florena, lui Dante i se interzice prezena n ora i este condamnat la o amend drastic. Neavnd suma necesar, este condamnat la moarte dac se va ntoarce vreodat n Florena. Convins c a fost nelat, Dante va rezerva un loc special papei Bonifaciu VIII ntr-unul din cercurile "Infernului" din "Divina Comedie". Cu anul 1304 ncepe pentru Dante un lung exil, el nu se va mai ntoarce niciodat la Florena. Petrece cea mai mare parte a exilului la Verona, n anii 1307-1309 la Paris, iar mai trziu la Ravenna. n 1310, speranele politice ale lui Dante au fost trezite de sosirea n Italia a mpratului Henric al VII-lea de Luxemburg, n care vedea rezolvarea rivalitilor dintre oraele italiene. Dar moartea brusc a lui Henric n 1313 la Siena ntrerupe restaurarea puterii imperiale. n 1316, conducerea oraului Florena l invit s se ntoarc din exil, dar condiiile umilitoare erau aceleai ca pentru un infractor iertat. Dante resipnge cu demnitate invitaia, spunnd c nu se va ntoarce dect dac i se va restabili n ntregime onoarea ("senza onore e dignit di Dante....a Firenze non entrer mai"). n 1319 Dante este invitat la Ravenna de ctre Guido Novello da Polenta, conductorul oraului. Doi ani mai trziu, este trimis ca ambasador la Veneia. n timpul cltoriei de ntoacere, sufer un atac de malarie i moare n noaptea de 23/24 septembrie 1321 la Ravenna, unde se gsete i astzi mormntul su, dei florentinii i-au pstrat un loc special n biserica Santa Croce. Dante este ultimul mare exponent al culturii medievale, care - n generaia urmtoare cu Petrarca i Boccaccio - va face trecerea spre umanismul renaterii. mpreun cu Guido Cavalcanti, Lapo Gianni, Cino da Pistoia i Brunetto Latini devine principalul animator al noului stil literar, "Dolce Stil Novo". Spiritualitatea lui Dante este impregnat de misticismul caracteristic epocii istorice, dup care providena este determinant pentru evenimentele din viaa oamenilor, pe calea ce duce la mntuire. Capodopera lui Dante, "Divina Commedia", alegorie n versuri de o precizie i for dramatic deosebit, a fost nceput probabil n 1306 i terminat cu puin timp nainte de a muri. Titlul iniial dat de autor a

fost "Comedia", adjectivul "divina", folosit de Boccaccio n lucrarea Trattatello in laude di Dante, apare pentru prima dat ntr-o ediie din 1555. mprit n trei seciuni ("Inferno", "Purgatorio", "Paradiso"), n oper este descris o cltorie imaginar n cele trei compartimente ale lumii de dup moarte, n care poetul se ntlnete cu personaje mitologice, istorice sau comtemporane lui. Fiecare personaj este reprezentantul unei virtui sau al unui viciu, situarea n una din cele trei lumi fiind simbolic, ca rsplat sau pedeaps, adesea i dup criterii subiective (poetul i ntlnete n Infern pe adversarii lui). Dante este cluzit prin Infern i Purgatoriu de ctre poetul Virgiliu, simbol al nelepciunii. Beatrice - fiina pe care a adorat-o - fiind instrumentul voinei divine l ajut s gseasc drumul spre Paradis - acolo unde nelege c iubirea mic sori i stele (lamor che muove il sole e laltre stelle). Fiecare seciune cuprinde 33 de cntece, cu excepia primei, care are un cntec n plus servind ca introducere. Poemul este scris n "terete" (terza rima). Formula care deschide calatoria imaginara a poetului prin tinuturile mortii este un laitmotiv al literaturii medievale. In amiaza vietii, Dante, cuprins de regretul de a se fi irosit dupa moartea Beatricei in placerile iluzorii ale vietii, are o viziune care ii ofera un nou sens existential. Ratacit intr-o padure intunecata, segerand labirintul interior din care cel ce s-a abatut de la calea catre creste nu se mai poate salva, el este amenintat de trei fiare o pantera usoara, o lupoaica numai os si piele si un leu cu bot flamand - , ale caror intelesuri alegorice sunt lesne de descifrat: necumpatarea, violenta si viclenia. Aparitia lui Vergilius, poet divin, lumina fara moarte, alunga pe moment temerile celui ratacit, poetul latin invitandu-l pe urmasul sau intr-o calatorie, de care florentinul nu se simte demn, prin Purgatoriu, Infern si Paradis. Vergilius ii marturiseste insa ca este trimis de o doamna blanda-n fapte, domnita a virtutii, Beatrice, care simbolizeaza iubirea pura, si Dante se lasa cuprins de dorul ei si porneste la drum alaturi de umbra ilustrului sau inaintas. Calatoria este proiectata in trei mari carti (Infernul, Purgatoriul si Paradusul), fiecare dintre acestea articulata pe cate treizeci si trei de canturi, la care se adauga prologul. Cele o suta de canturi, organizarea lor in tretine si incheierea fiecareia dintre cele trei cantice prin cuvantul stele confirma ideaul renascentist al perfectiunii si al simetriei spre care aspira Dante. In sprijinul aceleiasi idei, critica literara a interpretat si structura partilor poemului, caci numerele simbolice trei, noua si zece reprezinta osatura intregului text. Infernul cuprinde zece parti, o campie intunecata si noua ceruri, Purgatoriul grupeaza alte zece spatii simbolice, taramul marii, coasta

muntelui, cele noua ceruri mobile si un cer fix, Empireul. Patruzand in Infern, Dante este orbit de un fulger si este purtat in Limb, unde sunt adunate sufletele copiilor morti inainte de Cristos si ale virtuosilor din antichitate, intre care el ii recunoaste pe Homer, Horatius si Ovidius; dupa intalnirea cu Minos, judecatorul Infernului, calatorii o zaresc printre cei ce au pacatuit din dragoste pe Francesca da Rimini, care le istoriceste nefericita ei poveste. Poetul si calauza sa isi continua calatoria prin cercurile unde isi ispasesc pacatele lacomii, zgarcitii, si risipitorii, maniosii, semetii si invidiosii, ereticii, talharii, lingusitorii si tradatorii, violentii, sinucigasii, camatarii, hotii, ipocritii etc. Fiecare popas ii prilejuieste poetului intalniri semnificative cu umbrele unor personaltati ale antichitatii sau cu unii dintre contemporanii sai, iar istorisirile acestora, precum si pedepsele pe care le ispasesc au rolul de a trimite spre descifrarea sensurilor alegorice ale lucrarii. Fascinatia acestei prime calatorii vine si din impresia de viata adevarata ce se degaja din descrieri, personajele surprinse de Dante ducand cu ele si dupa moarte pacatul pentru care au fost aruncate in Infern. Francesca da Rimini si Paolo Malatesta isi traiesc mai departe iubirea interzisa, in ciuda chinurilor la care sunt supusi, hotul Ciampolo di Navarra ii pacaleste pe draci printr-un siretlic, iar contele Ugolino si arhiepiscopul Ruggieri isi continua ura si dincolo de granitele terestre, rozand intru vesnicie unul din craniul celuilalt. Iesind catre lumini si stele, Dante paraseste Infernul, cutremurat de cele vazute, si se indreapta spre Purgatoriu, dupa ce se incinge cu stuful umilintei si-si spala obrazul de negurile Infernului, pentru a putea patrunde pe taramul celor care au constiinta justitiei divine, se caiesc de pacatele savarsite si asteapta iertarea. Aici el ii va intalni pe rand pe cei ce s-au cait prea tarziu, pe delasatori, pe trufasi si invidiosi, pe nepasatori, zgarciti, lacomi, desfranati, cu toti caindu-se pentru pacatele lor si ascultand pilde de iubire, generozitate, cumpatare ori castitate. In Cantul XXX, poetul este surprins de aparitia iubitei Beatrice care ii va lua locul lui Vergilius pentru a-l calauzi prin Paradis. Poetul insusi se caieste acum pentru decaderea lui morala si primeste mustrarile Beatricei, apoi, purificat in unda sclipitoare, porneste curat si dornic de-a urca la stele. Spre deosebire de atmosfera dramatica a Infernului, in care se aud gemetele si tipetele celor pedepsiti, iar poetul asista neputincios la zvarcolirile lor, Purgatoril este dominat de calm, liniste, impacare si speranta. Duhurile

intalnite aici au superioritatea morla a caintei, asa cum marturiseste Guido Guinizelli, intemeietorul scolii dulcelui stil nou : si sunt aici, caci mam cait in moarte. Cantina Purgatoriului se defineste prin lirism, poetul italian exprimandu-si aici toata adancimea credintei sale in valorile umanitatii, ceea ce il determina pe Miguel de Unamuno sa exclame: Din adancul acestei nelinisti, din abisul sentimentului moralitatii noastre, iesim la lumina unui alt cer, cum din adancul Infernului a iesit Dante sa revada stelele. Intrarea in Paradis se face o data cu invocatia lui Apollo, zeul artei, caruia poetul ii cere sprijinul pentru a putea reda in versuri toata stralucirea fascinanta a sferelor ceresti. Alaturi de Beatrice, poetul urca in cerul Lunii, in cerul lui Mercur, unde imparatul Iustinian ii prezinta in termeni alegorici istoria Imperiului Roman, calatoreste apoi in cerul Venerei, spre sufletele care au trait iubirea profunda, spre cerul Soarelui, unde il intalneste pe Toma dAquino, si spre cerul lui Marte, alaturi de luptatorii pentru credinta in Cristos. Intalnirea cu stramosul sau, Cacciaguida, ii prilejuieste lui Dante o evocare a trecutorului florentin, dar ii confirma si viitorul sau stralucit, semn al constiintei propriei valori. In cerul lui Jupiter, el are prilejul sa-i intalneasca pe marii suverani, in cerul lui Saturn vede duhurile contemplative, apoi, in cerul instelat, are revelatia triumfului lui Cristos si primeste binecuvantarea Sfantului Petru. In discutiile filosofice cu Sfantul Iacob si Santul Ioan, Dante abordeaza problemele dragostei si sperantei. Ultima treapta a Paradisului este Empireul, unde, la rugaciunea Sfantului Bernard, Fecioara ii prilejuieste lui Dante contemplarea Treimii. Un ultim fulger de lumina strapunge insa mintea acestuia si il aduce in real, pentru a rosti cuvintele prin care se incheie poemul, respectand simetria cu finalurile canticelor anterioare. Descrierea Paradisului este un adevarat poem al lumii si al frumusetii, caci, asa cum observa istoricul literaturii italiene, Francesco de Sanctis, din toate formele aici nu ramane decat lumina, din toate afectele, nimic altceva decat iubirea, din toate sentimentele, nimic altceva decat beatitudinea, din toate actele, nimic altceva decat contemplatia. Idealul perfectiunii pe care l-a imprastiat intreaga Renastere este influentat in cea mai deplina masura de Divina Comedie a lui Dante. Structura poemului tine de o arhitectura grandioasa, poetul organizand in simetrie cele trei cantice, precum si canturile ce le compun. Complexitatea lucrarii este

generata si de multitudinea de sensuri pe care ea le propune si pe care Dante insusi le anunta inca de la aparitia operei sale. Un prim sens este cel literal, potrivit caruia poetul calatoreste in anul 1300, vreme de sapte zile. Din el rezulta insa imediat sensul alegoric, reperabil chiar din primul cant, atunci cind eroul este atacat de trei fiare, simbolizand lacomia, violenta si viclenia. Calatoria este una simbolica, de purificare, mai intai prin ratiune, intruchipata de Vergilius, apoi prin iubire, a carei exponenta este Beatrice. De aici rezulta un profund sens moral, caci exemplul lui Dante este oferit intregi umanitati. Epoca istorica evocata, sangerosul ev mediu, ar putea permite si receptarea unui suprasens, acela al iesirii din framantata contemporaneitate a lui Dante, pentru a revigora vechiul Imperiu Roman, in toata gloria pe care o evoca personajele Comediei. Din acest punct de vedere, lucrarea, in care se recunosc descrieri ale mediului florentin, ale moravurilor vremii, analizate ale situatiei politice, evocari ale unor personalitati exemplare, dar si configuari ale teoriilor stiintifice vehiculate in epoca, privind pozitia planetelor in Univers, este o sinteza a culturii si literaturii medievale. Evocarea vechii Florente in opozitie cu cea contemporana este pentru Dante un prilej de a-si afirma patriotismul vibrant, de altfel una din coordonatele morale ale cartii. Alexandru Balaci afirma: Contemporanietatea sa si Florenta sunt temele centrale, axele in jurul carora se rotesc toate canturile poemei. Prezentul, Italia, contemporanii si Florenta, patria nerecunoscatoare, dar intotdeauna iubita, toate aceste elemente sunt puternic inradacinate in mintea si sufletul poetului, care le poarta cu el in imaginara sa calatorie, in tenebrele Infernului, in cantecele Purgatoriului ori in stralucirea Paradisului. Arta dantesca a fost si ea, alaturi de celelalte note de valoare, un motiv pentru care secolele nu au putut asterne umbra peste capodopera. Stapan peste arta compozitiei, poetul isi organizeaza edificiul artistic intr-o uimitoare impresie de viata. Succesiunea dinamica, dar echilibrata a planurilor compozitionale, puterea de a concentra esentialul in tablouri memoriabile, gama larga a mijloacelor plastice la care apeleaza poetul, de la tonurile sumbre ale Infernului la cele luminoase ale Paradisului, precum si versul fluid si muzicalitatea limbii literare italiene care se intemeiaza prin Dante, toate acestea se reunesc sub semnul unei valori indiscutabile si, in ordinea marilor capodopere, unice. Ivita intr-un timp in care omul era schematizat si supus dogmelor, Divina Comedie prefigureaza cuceririle Renasterii, propunand un om stapanit de pasiuni, de dureri, de aspitatii care il ajuta sa depaseasca amenintarea mortii.

Cu toate ca a fost poetul lumii de umbre, Dante afirma triumful vietii in eternitate, prin ratiune si iubire, triumful adevarului si al dreptatii, nu numai asupra cetatii medievale, ci asupra intregului cer instelat, spre care cititorii lui Dante isi ridica, invariabil, privirile. Opera ofer o sintez a opiniilor filozofice, tiinifice i politice ale artistului, interpretate literar, alegoric, moral i mistic. Dincolo de sensurile sale profunde, este dramatizarea teologiei cretine medievale. "Divina Commedia" este alegoria purificrii sufletului i dobndirii linitei interioare prin nelepciune i dragoste.