Tema 8.

Rezultatele financiare ale întreprinderii

1. Costuri şi cheltuieli
2. Conţinutul şi structura veniturilor
3. Profitul şi rentabilitatea întreprinderii
4. Indicatorii economico – financiari de apreciere a rezultatelor financiare
ale întreprinderii

1. Costuri şi cheltuieli
Costurile reprezintă resursele utilizate pentru fabricarea produselor şi prestarea serviciilor
în scopul obţinerii unui venit, iar cheltuielile - toate cheltuielile şi pierderile perioadei care se
scad din venituri la calcularea profitului (pierderii) perioadei de gestiune.
Componenţa şi modul de determinare şi constatare precum şi clasificarea generală a
costurilor şi cheltuielilor întreprinderilor din Republica Moldova sunt reglementate de prevederile
SNC „Stocuri”, SNC”Cheltuieli”.
După cum a fost stabilit în SNC , costurile reprezintă consumul resurselor utilizate pentru
fabricarea produselor sau prestarea serviciilor în scopul obţinerii unui venit. Iar expresia
bănească a tuturor resurselor utilizate pentru fabricarea produselor sau prestarea serviciilor
reprezintă costul de producţie.
Actualmente componenţa costurilor incluse în costul de producţie include 3grupe:
1. costuri directe de materiale;
2. costuri directe privind retribuirea muncii;
3. costuri indirecte de producţie.
La întreprinderile de producţie costurile directe de materiale includ costurile de materii
prime şi materiale de bază din care se fabrică produsul, formând baza materială a acestuia, şi
anume:
 materia primă şi materialele, care constituie baza producţiei fabricate (de exemplu:
făina utilizată la fabricarea pâinii, pielea folosită pentru producerea încălţămintei,
etc.);
 semifabricate achiziţionate şi articole accesorii (piese de completare) supuse
asamblării sau prelucrării suplimentare la întreprinderea respectivă (de exemplu:
firele în industria textilă, anvelope în industria constructoare de maşini, etc.);
Necesitatea evidenţierii semifabricatelor într-un articol de consum distinct se motivează prin
faptul că a crescut esenţial ponderea acestora la întreprinderile mari ca urmare a dezvoltării
procesului de specializare şi cooperare.
 valoarea serviciilor cu caracter productiv prestate de terţi (de exemplu: valoarea
testelor de laborator pentru testarea calităţii cărnii la combinatele de mezeluri);
 combustibilul de toate tipurile (solid, lichid şi gazos) consumat în scopuri tehnologice
(de exemplu: păcura utilizată la fabricarea energiei electrice, petrol, diesel, gaz
lampant, benzină, cărbune, lemne, etc.);
 energia de toate tipurile (electrică, termică, aer comprimat, frig, apă, etc.) utilizată în
scopuri tehnologice (de exemplu: energia electrica utilizată pentru fierberea
conţinutului borcanelor sau apa folosită pentru spălarea fructelor, pregătirea
siropurilor la fabricile de conserve; frigul utilizat la prelucrarea strugurilor sau aerul
comprimat utilizat la fixarea dopurilor sticlelor la combinatele vinicole etc).;
Pentru întreprinderile de prestări servicii costurile de materiale utilizate în procesul
activităţii de bază, cuprind:
 materiale auxiliare;
 materiale de construcţie,
 carburanţi şi lubrifianţi;
 piese de schimb pentru prestarea serviciilor de reparaţii;
 alte materiale.

1
 În costurile directe privind retribuirea muncii a întreprinderii de producţie se includ
toate tipurile de remunerări a muncii prestate de către muncitorii încadraţi în activitatea de bază a
întreprinderii (de exemplu: retribuţiile brutarilor la combinatele de panificaţie, retribuţiile
croitorilor la fabrica de confecţii, etc). La acestea se referă:
 salariile pentru munca efectiv prestată de către muncitori pentru fabricarea
produselor (prestarea serviciilor) ;
 premiile pentru rezultatele de producţie obţinute;
 contribuţiile pentru asigurările sociale şi asistenţa medicală obligatorie
aferente salariului calculat;
 compensaţiile şi adaosurile la salarii în funcţie de condiţiile şi regimul de
muncă;
 retribuţiile pentru concediile legale de odihnă şi suplimentare.
La retribuţiile indicate mai sus se calculează contribuţii pentru asigurările sociale şi
asistenţa medicală obligatorie prin aplicarea cotelor în vigoare.
La întreprinderile de prestări servicii costurile privind retribuirea muncii cuprind
salariul de bază şi cel suplimentar, diverse sporuri, adaosuri, premii calculate personalului care
lucrează nemijlocit în domeniul prestării serviciilor.
În componenţa costurilor indirecte de producţie se includ costurile care nu pot fi
raportate la articolele de consum menţionate mai sus.
Putem menţiona că costurile indirecte de producţie includ:
 costurile pentru întreţinerea, reparaţia şi funcţionarea mijloacelor fixe cu
destinaţie productivă;
 uzura mijloacelor fixe de producţie;
 amortizarea activelor nemateriale utilizate în procesul de producţie;
 salariile muncitorilor auxiliari şi administratorilor din cadrul subdiviziunilor
de producţie;
 primele de asigurare a mijloacelor fixe de producţie;
 cheltuielile de asigurare a pazei subdiviziunilor de producţie;
 suma chiriei aferentă mijloacelor fixe de producţie închiriate;
 consumuri de deplasare a lucrătorilor productivi etc.
Clasificarea costurilor se efectuează pentru atingerea a trei scopuri mari, şi anume:
1. calcularea costului, evaluarea stocurilor şi determinarea rezultatului financiar;
2. planificarea şi controlul costurilor;
3. analiza costurilor şi luarea deciziilor manageriale.
Pentru realizarea acestor scopuri costurile se clasifică după mai multe criterii
Fiecare criteriu de clasificare a consumurilor necesită o analiză detaliată pe care o vom
prezenta în continuare.
I) După conţinutul economic consumurile se clasifică pe elemente economice.
Element economic se numeşte un singur tip de costuri, cu un conţinut omogen, care la
nivelul întreprinderii nu mai poate fi divizat în părţi componente.
Pentru toate tipurile de întreprinderi s-a stabilit un singur nomenclator a costurilor pe
elemente economice, care cuprinde, la fiecare element, costuri de acelaşi fel, respectiv, cu acelaşi
conţinut economic, în funcţie de natura mijloacelor economice consumate în momentul
producţiei şi anume:
 costurui de materiale;
 costuri aferente serviciilor prestate de terţi;
 amortizarea activelor pe termen lung;
 costuri privind retribuirea muncii;
 contribuţii pentru asigurările sociale şi asistenţă medicală obligatorie;
 alte costuri
II) După destinaţia în procesul de producţie, costurile se grupează pe articole
La întreprinderile de producţie, această grupare a costurilor este esenţială, dar conţinutul

2
ei este diferit, reieşind din particularităţile specifice ramurii în care activează întreprinderea
respectivă. Însă în cea mai mare parte această grupare se prezintă în felul următor:
 materii prime şi materiale de bază;
 deşeuri recuperabile (se scad);
 semifabricate cumpărate (sau din producţie proprie);
 combustibil tehnologic;
 energie tehnologică;
 salarii de bază;
 salarii suplimentare;
 contribuţii pentru asigurările sociale şi asistenţa medicală obligatorie;
 consumuri indirecte de producţie;
 cost de producţie
Avantajele clasificării costurilor pe articole de consum constau în asigurarea separării
costurilor directe de cele indirecte; asigurarea cunoaşterii mărimii costurilor suportate la nivelul
subdiviziunilor productive; permiterea calculării costului normativ şi efectiv pe produse, lucrări
şi servicii; permiterea identificării direcţiilor în care sunt necesare stabilirea căilor de reducere a
consumurilor; asigurarea organizării evidenţei analitice a consumurilor.
III) După modul de includere în costul producţiei, costurile se clasifică în directe şi
indirecte.
Costurile directe reprezintă consumurile legate nemijlocit de procesul de producţie care
pot fi identificate şi atribuite unui anumit tip de produs în momentul efectuării lor, fără a fi
necesare unele calcule suplimentare (adică, nemijlocit pe baza datelor din documentele primare).
În categoria costurilor directe se includ: costul materii prime şi materiale de bază,
salariile muncitorilor care fabrică produse (prestează servicii), costul energiei electrice în scopuri
tehnologice etc. De exemplu, la o brutărie se vor constata ca directe următoarele costuri:
consumul de făină, apă, drojdie, sare; consumul de energie electrică pentru încălzirea cuptoarelor
electrice; salariile brutarilor; contribuţiile pentru asigurările sociale şi asistenţa medicală
obligatorie calculate din salariile brutarilor etc.
Costuri indirecte reprezintă consumurile care nu se identifică din momentul efectuării lor
pe produse, lucrări sau servicii, ci numai la nivelul unui centru de colectare (de regulă, secţia),
iar pentru a fi atribuite unui tip de produs sunt necesare efectuarea unor calcule suplimentare.
În categoria costurilor indirecte se includ costurile pentru întreţinerea şi funcţionarea
utilajelor de producţie şi costurile generale ale secţiei.
IV) După comportamentul faţă de evoluţia volumului fizic al producţiei, costurile se
clasifică în variabile şi constante.
Costurile variabile sunt acelea care îşi modifică mărimea în acelaşi sens cu modificarea
volumului fizic al producţiei, dar nu întotdeauna direct proporţional. Aici pot fi incluse toate
costurile directe, precum şi o parte din costurile indirecte de producţie şi anume, costurile
efectuate pentru întreţinerea şi funcţionarea utilajelor de producţie.
Costurile constante sunt acele costuri a căror mărime rămâne relativ neschimbată sau se
modifică în mărimi nesemnificative faţă de evoluţia volumului fizic al producţiei. Aici se includ
costurile generale ale secţiei.
V) După rolul costurilor în procesul de producţie ele se divizează în; costuri de bază
şi costuri de regie.
Costurile de bază sunt costurile ocazionate în mod nemijlocit de desfăşurarea procesului
tehnologic al producţiei şi fără de care acest proces nu se poate desfăşura în mod normal. În
această grupă se încadrează costul de materii prime şi materiale de bază, retribuţiile muncitorilor
de bază, uzura mijloacelor fixe de producţie etc., care constituie cea mai mare parte a mărimii
costului produselor fabricate.
Costurile de regie sunt costurile care nu au o legătură directă cu procesul tehnologic,
fiind ocazionate de organizarea, administrarea şi deservirea acestuia, pentru a se desfăşura în
condiţii normale de muncă. În această categorie de costuri se cuprind: costurile cu iluminatul,

3
încălzitul, reparaţia transportul etc.

VI) După omogenitatea conţinutului lor, costurile se împart în: costuri simple şi
costuri complexe.
Costurile simple sunt acele costuri care au un conţinut omogen, fiind formate dintr-un
singur element de consum, care nu se mai poate descompune în alte elemente constitutive. În
această categorie se includ: costul de materii prime şi materiale de bază, retribuţiile muncitorilor
de bază, uzura utilajelor de producţie etc.
Costurile complexe sunt acele costuri care au un conţinut eterogen, fiind formate din mai
multe elemente de costuri simple. În această categorie se cuprind: costurile cu întreţinerea şi
funcţionarea utilajelor, costurile generale ale secţiei, care împreună formează costurile indirecte
de producţie.

VII) După compatibilitatea momentului efectuării costurilor cu perioada la care se

referă, se disting: costuri curente, costuri anticipate şi costuri preliminate.
Costurile curente sunt costurile care se efectuează şi se includ totalmente lor în costul
efectiv al producţiei în perioada respectivă (curentă). Ele se produc atunci când costul de
mijloace de producţie şi de muncă apare şi se înregistrează în cursul unei perioade de gestiune.
În această categorie care deţine ponderea cea mai mare a costurilor de producţie, se încadrează
costurile materiale, retribuirea muncii, amortizarea mijloacelor fixe de producţie etc., care au
avut loc şi s-au înregistrat într-o perioadă de gestiune.
Costurile anticipate sunt costurile efectuate în perioada curentă, dar privesc producţia
perioadelor viitoare de gestiune în ale căror costuri se includ treptat, pe măsura ajungerii lor la
scadenţă. Din categoria costurilor anticipate fac parte: plăţile de arendă sau primele de asigurare
achitate anticipat etc.
Costurile preliminate sunt costurile care urmează a fi efectuate în perioadele viitoare de
gestiune, dar care trebuie incluse în costurile perioadei curente.
VIII) După importanţa costurilor în luarea deciziilor manageriale, se deosebesc:
costuri relevante, costuri nerelevante, costuri eventuale, costuri marginale şi costuri
diferenţiale.
Costurile relevante reprezintă costurile care pot fi modificate ca urmare a luării
deciziilor.
Costurile nerelevante reprezintă costurile care rămân neschimbate indiferent de luarea
deciziilor. Ele sunt moştenite din perioadele precedente şi care nu se mai pot modifica atunci
când întreprinderea îşi schimbă planul său iniţial de acţiune.
Costurile eventuale sunt costurile care se iau în calcul la luarea deciziilor şi apar în cazul
resurselor limitate.
Costurile marginale reprezintă costurile suplimentare rezultate din modificarea
volumului producţiei, fiind calculate pe o unitate de produs.
Costurile diferenţiale sunt costurile suplimentare rezultate din modificarea volumului
producţiei, fiind calculate pentru un anumit lot de produse.

IX) După posibilitatea de a influenţa asupra mărimii consturilor se disting: costuri

controlabile şi costuri necontrolabile.
Costurile controlabile sunt costurile mărimea cărora depinde de nivelul de reglementare
a acestora din partea managerului. De regulă, se corelează cu centrele de cost create şi cu
centrele de responsabilitate din structura acestora.
Costurile necontrolabile sunt costurile asupra cărora managerul unui centru de
responsabilitate nu poate influenţa. De exemplu, într-o hală de producţie s-a înregistrat un
supraconsum de materiale. Aceste consumuri pot fi controlate de managerul halei dacă
supraconsumul se datorează încălcării disciplinei în hală şi nu poate fi controlat în cazul în care
supraconsumul este cauzat de calitatea joasă a materialelor predate în hală.

4
 Clasificarea cheltuielilor conform scopurilor utilizării informaţiilor
Criterii de clasificare Grupe de cheltuieli
• Cheltuieli ale activităţilor ordinare
După destinaţie (funcţiile
• Cheltuieli extraordinare
întreprinderii)
• Cheltuieli privind impozitul pe profit

• Cheltuieli aferente bunurilor vîndute

• Cheltuieli din returnarea şi reducerea preţurilor la bunurile vîndute
După natura tranzacţiilor
• Cheltuieli privind serviciile prestate
• Alte cheltuieli

• Cheltuieli conectate la venituri

După modul de conectare
• Cheltuieli neconectate la venituri

După modul de determinare a • Cheltuieli deductibile

rezultatului fiscal • Cheltuieli nedeductibile

Cheltuielile la întreprinderi se divizează pe tipuri de activităţi în trei grupe:

1. Cheltuieli ale activităţii operaţionale.
2. Cheltuieli ale activităţii neoperaţionale.
3. Cheltuieli privind impozitul pe venit.
Cheltuielile activităţii operaţionale se referă la cheltuielile ocazionate de desfăşurarea
activităţii de bază la întreprindere. Acestea cuprind:
- costul vânzărilor;
- cheltuieli de distribuire;
- cheltuieli administrative;
- alte cheltuieli operaţionale;
Costul vânzărilor. Spre deosebire de cuantumul valoric al resurselor de care dispune
întreprinderea într-o anumită perioadă, costul vânzărilor exprimă numai ceea ce s-a consumat
efectiv din aceste resurse pentru producerea bunurilor, prestarea serviciilor, relevând mărimea
exactă a efortului depus în vederea realizării obiectivului de producere a bunurilor şi/sau prestare
a serviciilor. Acesta cuprinde:
a) la întreprinderile de producţie – costurile materiale directe, costurile directe privind
retribuirea muncii, inclusiv contribuţiile pentru asigurările sociale, costurile indirecte
de producţie aferente produselor vândute;
b) la întreprinderile comerciale – valoarea de bilanţ a mărfurilor vândute (suma cea mai
mică dintre valoarea de intrare a mărfurilor procurate şi valoare lor realizabilă netă);
c) la întreprinderile de prestări servicii – costurile de materiale, costurile privind
retribuirea muncii, precum şi costurile indirecte de producţie aferente serviciilor
prestate.
Cheltuielile de distribuire sunt cheltuielile aferente desfacerii produselor, mărfurilor şi
prestării de servicii, şi anume:
a) cheltuieli privind ambalajele şi ambalarea produselor şi mărfurilor;
b) cheltuieli de transport privind desfacerea;
c) cheltuieli de reclamă;
d) cheltuieli de studiere a pieţei de desfacere, de salarizare a lucrătorilor ocupaţi cu
colectarea şi prelucrarea datelor privind pieţele de desfacere a mărfurilor respective,
informaţii asupra producătorilor-concurenţi, costul literaturii economice pentru
efectuarea investigaţiilor de marketing, alte cheltuieli ale secţiilor, serviciilor sau ale
lucrătorilor din domeniul marketingului;

5
 e) reparaţiile şi deservirea cu termen de garanţie a produselor şi mărfurilor vândute;
f) cheltuielile aferente creării rezervelor pentru datorii dubioase;
g) cheltuielile privind returnarea şi reducerea preţurilor la mărfurile vândute;
h) cheltuielile privind retribuirea muncii salariaţilor de la întreprinderile de comerţ care
cuprind salariile de bază şi suplimentare, diverse adausuri, sporuri, prime plătite
vânzătorilor, casierilor, hamalilor, precum şi bucătarilor, ospătărilor la întreprinderile
de alimentaţie publică şi altui personal care participă nemijlocit la vânzarea
mărfurilor;
i) comisioanele plătite organizaţiilor de desfacere, de intermediere, de comerţ exterior;
j) cheltuielile privind procurarea licenţelor pentru exportul produselor şi mărfurilor;
k) cheltuielile privind întocmirea declaraţilor vamale pentru vânzarea produselor peste
hotarele republicii etc.

Cheltuieli administrative cuprind cheltuielile privind deservirea şi gestiunea întreprinderii

în ansamblu. Acestea cuprind:
a) cheltuieli privind uzura, reparaţia şi întreţinerea mijloacelor fixe;
b) cheltuieli privind amortizarea activelor nemateriale cu destinaţie generală
gospodărească;
c) cheltuieli de întreţinere a personalului administrativ şi de conducere;
d) impozitele, taxele şi plăţile virate în buget potrivit legislaţiei în vigoare (cu excepţia
impozitului pe venit), precum şi taxa pe valoare adăugată nerecuperată, accizele;
e) cheltuieli în scopuri de binefacere şi sponsorizare, cheltuieli pentru protecţia muncii;
f) cheltuieli pentru reprezentare;
g) cheltuieli pentru deplasare a personalului de conducere;
h) cheltuieli pentru acţiunile de ocrotire a sănătăţii, de organizare a timpului liber şi
odihnei salariaţilor întreprinderii;
i) cheltuieli de organizare aferente desfăşurării adunărilor acţionarilor, întocmirii
actelor;
j) cheltuieli pentru lucrările de cercetări ştiinţifice, inovaţii şi raţionalizării cu caracter
de producţie;
k) cheltuieli pentru pregătirea şi reciclarea cadrelor, achitarea diverselor servicii prestate
întreprinderii, în conformitate cu contractele încheiate;
l) cheltuielile aferente angajării forţei de muncă; cheltuieli pentru întreţinerea unităţilor
de producţie şi economice de deservire etc.
Alte cheltuieli operaţionale cuprind:
a) cheltuielile privind vânzarea altor active curente;
b) cheltuielile privind arenda operaţională;
c) cheltuielile sub formă de amenzi, penalităţi, despăgubiri;
d) cheltuielile din modificarea metodelor de evaluare a activelor curente;
e) cheltuielile aferente dobânzilor pentru credite şi împrumuturi;
f) consumuri indirecte de producţie nerepartizate;
g) lipsurile şi pierderile din deteriorarea valorii;
h) cheltuielile aferente produselor rebutate, precum şi cheltuielile aferente anulării
comenzilor de producţie, încetării activităţii unităţii de producţie care nu a fabricat
produse şi cheltuielile anticipate care s-au dovedit a fi inutile.

Cheltuielile activităţii neoperaţionale cuprind cheltuielile suportate de întreprindere la

desfăşurarea altor feluri de activităţi. Acestea cuprind:
- cheltuielile activităţii de investiţii;
- cheltuielile activităţii financiare;
- pierderile excepţionale;
Cheltuielile activităţii de investiţii rezultă din ieşirea activelor pe termen lung şi cuprind:
cheltuielile şi pierderile aferente ieşirii activelor nemateriale, activelor materiale în curs de
6
execuţie, terenurilor, mijloacelor fixe, resurselor naturale, activelor financiare pe termen lung;
sumele reducerii valorii activelor pe termen lung ieşite; pierderile din participaţiile în alte
întreprinderi şi operaţiunile cu părţile legate; valoarea pierderilor constatate în urma inventarierii
activelor pe termen lung.
Cheltuielile activităţii financiare rezultă din modificarea mărimii şi structurii capitalului
propriu, împrumuturilor şi creditelor întreprinderii. Acestea cuprind: cheltuielile privind
operaţiunile aferente plăţilor redevenţelor aferente activelor pe termen lung luate în arendă
finanţată, diferenţele nefavorabile de curs valutar, plăţile calculate pentru activele nemateriale
luate în chirie; alte cheltuieli ale activităţii financiare.
Pierderile excepţionale rezultă din evenimentele şi operaţiunile rare şi netipice, care nu
sunt legate de activitatea economico-financiară (ordinară) a întreprinderii. Acestea cuprind
daunele provocate de calamităţile naturale, pierderile din perturbări politice, modificarea
legislaţiei ţării precum şi cheltuielile privind lichidarea consecinţelor evenimentelor
excepţionale.
Schema 1.2. Structura cheltuielilor întreprinderii.

Cheltuielile întreprinderii

Cheltuieli ale activităţii operaţionale Cheltuieli privind impozitulCheltuieli ale activităţii neoperaţionale
pe venit

Costul Cheltuieli Cheltuieli Alte Cheltuieli Cheltuieli Pierderi

vânzărilor De administra cheltuieli ale activi- ale activi- excepţio-
distribuţie tive operaţionale tăţii de tăţii nale
investiţii financiare

2. Conţinutul şi structura veniturilor

Activitatea economică a întreprinderii se finalizează în efecte utile concretizate într-o serie
de bunuri şi servicii apte să satisfacă nevoia socială după parcurgerea fazei schimbului prin
monedă.
Sub aspect valoric efectul util al activităţii agentului economic este egal cu diferenţa dintre
veniturile şi cheltuielile băneşti dintr-o anumită perioadă.
Venitul reprezintă afluxul de avantaje economice în cursul perioadei de gestiune rezultat în
procesul activităţii ordinare a întreprinderii sub formă de majorare a activelor sau diminuare a
datoriilor care conduc la creşterea capitalului propriu cu excepţia sporurilor de la contribuţiile
proprietăţii întreprinderii.
Valoare justă – suma cu care poate fi schimbat benevol un activ sau decontată o datorie, în
cadrul unei tranzacţii desfăşurate în condiţii normale între părţi interesate, independente şi bine
informate.
Venituri – creşteri ale beneficiilor economice înregistrate în cursul perioadei de gestiune,
sub forma intrărilor de active sau majorării valorii acestora, sau a diminuării datoriilor care au
drept rezultat creşteri ale capitalului propriu, cu excepţia creşterilor legate de contribuţiile
proprietarilor.
Venituri din prestarea serviciilor – venituri din executarea de către entitate a unor lucrări
pe parcursul unei anumite perioade de timp (de exemplu, venituri din serviciile de transport,

7
reparaţie, intermediere, consultanţă, instruire, agrement-sport, instalare a utilajului, telefonie,
internet, turism).
Venituri din vânzarea produselor şi mărfurilor – venituri din comercializarea bunurilor
produse de entitate sau cumpărate pentru a fi revândute, inclusiv terenurile şi alte imobilizări
deţinute în scopuri revânzării.
Venituri sub formă de dobânzi – venituri din utilizarea numerarului sau a echivalentelor
acestuia, precum şi din deţinerea obligaţiunilor şi a altor sume datorate entităţii.
Venituri sub formă de redevenţe – (royalty) venituri din utilizarea imobilizărilor
necorporale ale entităţii cum ar fi brevetele, mărcile, drepturile de autor (copyright) şi software-
ul pentru computere etc.
Venituri sub formă de dividende – venituri din cotele deţinute în capitalul social al altor
entităţi.

3. Profitul şi rentabilitatea întreprinderii

Profitul reprezintă rezultatul pozitiv al unui agent economic şi poate fi de mai multe feluri:
 profit până la impozitare
 profit brut
 profit net
Profitul are destinaţia de a determina necesitatea remunerării capitalului propriu,
constituirii fondurilor pentru autofinanţare şi cointeresării salariaţilor. Întreprinderile stabilesc
profitul pe produs, pe grupe de produse, pe întreprinderi - fiice sau pe alte elemente.
Profit brut = Preţ de vânzare – TVA- Costul producţiei
Profitul rezultat din activitatea de bază şi din alte activităţi poate fi influenţată de:
 dividendele şi dobânzile încasate din cumpărarea acţiunilor şi obligaţiilor a altor
agenţi economici;
 vînzarea ambalajelor şi a altor active nemateriale;
 amenzile şi penalităţile;
 anularea unor comenzi;
 surplusurile de la inventariere;
 venituri financiare;
 pierderi din calamităţile naturale;
 micşorarea datoriilor, etc.
Profitul şi rata profitului (sau rata rentabilităţii) reflectă capacitatea întreprinderii de a
produce profit net peste cheltuielile efectuate.
Profitul unui agent economic este format din profit normal sau ordinar, iar în unele cazuri
din supraprofit sau profit de monopol.
Profitul normal sau ordinar este acel care e realizat în condiţiile de concurenţă. În cazul
lipsei de concurenţă unele întreprinderi obţin supraprofit sau profit suplimentar, ceea ce nu
reflectă real situaţia economico - financiară a întreprinderii.
Profitul îndeplineşte următoarele funcţii:
1. este un indicator sintetic de apreciere a eficienţei activităţii economice;
2. este un mijloc de cointeresare a agenţilor economici
3. este un instrument de control asupra modului de realizare, de repartizare şi de
impunere fiscală
4. stimulează iniţiativa şi acceptarea riscului din partea celora care au drept scop
obţinerea unui profit.
Profitul trebuie să stimuleze agenţii economici în realizarea programului de producţie,
îmbunătăţirea calităţii şi diversificarea sortimentului.
Căile de sporire a profitului sunt:
1. reducerea costului producţiei fără a afecta calitatea producţiei
2. coordonarea nivelului preţului de vânzare, adică în cazul când creşte preţul de
vânzare creşte profitul şi respectiv poate creşte volumul producţiei
8
 3. creşterea volumului producţiei comercializate şi a serviciilor prestate
4. îmbunătăţirea calităţii producţiei şi serviciilor
Cu cât profitul obţinut este mai mare cu atât este mai ridicat nivelul rentabilităţii. Nivelul
rentabilităţii depinde de activitatea internă a agenţilor economici, de relaţiile cu mediul extern şi
de atitudinea de a se adapta la cerinţele pieţii.
Rentabilitatea este capacitatea unui agent economic de a obţine profit şi reprezintă
diferenţa dintre încasările obţinute şi cheltuielile de fabricaţie, desfacere şi comercializare.
Rentabilitatea poate fi apreciată sub aspect absolut şi sub aspect relativ. Rentabilitatea se
măsoară prin raportul dintre rezultatele şi mijloacele utilizate pentru obţinerea lor. Rezultatele
pot fi reflectate contabil, economic şi financiar.

4. Indicatorii economico – financiari de apreciere a rezultatelor financiare ale

întreprinderii
Principalele rezultate financiare sunt:
1. profitul brut care reprezintă diferenţa dintre valoarea adăugată şi cheltuielile de
personal. Acest indicator permite de a efectua o comparaţie între întreprinderi
deoarece se elimină influenţa impozitului şi a stării financiare;
2. profitul net = profit brut – impozite
Acest rezultat nu ţine cont de mijloacele de finanţare şi este mai des utilizat în cazul
evaluării proiectelor de investiţii.
3. capacitatea de autofinanţare sau marja brută de autofinanţare. Acest indicator
corespunde surplusului monetar maxim pe care l-ar putea utiliza în cazul când nu
va distribui dividende;
4. autofinanţarea = marja brută de autofinanţare – Σ totală a dividendelor distribuite
acţionarilor;
indicatori economico – financiari de apreciere a rezultatelor financiare – rentabilitatea, care
exprimă eficienţa activităţii economice
Pragul rentabilităţii defineşte momentul când veniturile din vânzări sunt egale cu costurile
acestora şi profitul este egal cu zero. Vânzările înregistrate după acest moment până la un anumit
nivel de capacitate vor produce profit, mai jos de acest nivel vor fi pierderi.
Pragul rentabilităţii se determină în cazurile când este necesar de efectuat o planificare a
activităţii. Pragul rentabilităţii se determină în dependenţă de consumurile constante şi nivelul
vânzărilor. Pragul de rentabilitate este acel punct în care veniturile obţinute sunt egale cu
cheltuielile efectuate, adică profitul este zero.
Repartizarea profitului net
Profitul se determină prin diferenţa dintre profitul pînă la impozitare şi cheltuielile privind
impozitul pe venit. Profitul net rămas la întreprindere se utilizează conform statutului şi conform
prevederilor lui privind acumulările şi consumurile. Din contul fondului de acumulare se
finanţează:
 lucrări de creare şi de utilizare a tehnicii noi;
 lucrări de organizare a producţiei;
 de modernizare a utilajului;
 de reechipare tehnică;
 de construcţii şi reparare a noilor întreprinderi;
 se măreşte volumul activelor curente;
 se achită datoriile pe termen lung;
 se plătesc dobânzi aferente acestor datorii;
 se investesc noi mijloace în crearea unor întreprinderi – fiice;
 se acoperă unele cheltuieli şi consumuri.
Fondul de consum este destinat pentru a îndestula necesităţile economice şi pentru a
acoperi cheltuielile operaţionale a obiectivelor social-culturale, pentru finanţarea construcţiei
obiectivelor cu destinaţie neproductivă; pentru finanţarea unor măsuri culturale şi ajutoarelor
9
materiale şi adausurilor la pensii. De asemenea din contul beneficiului net se plătesc diferite
amenzi, penalităţi şi se acoperă alte necesităţi (de exemplu de binefacere).
Aplicaţii practice

Problema 1
Două întreprinderi produc aceleaşi produse: A şi B. Preţul de vânzare al
acestor produse este identic şi este de 200 lei bucata. Costurile fixe se ridică,
respectiv, la 600.000 şi 1.200.000 lei. Costurile variabile unitare sunt pentru
produsul A – 160 lei, iar pentru produsul B – 140 lei.
Să se calculeze volumul producţiei, la care profitul este „zero”.
Rezolvare:
Costul fix total
Q=
(Pr etul de vinzare unitar− Costul mediu variabil unitar
Qa = 600.000/(200-160)=15.000 produse
Qb = 1.200.000/(200-140) = 20.000 produse

Problema 2
Cunoscând structura veniturilor şi cheltuielilor întreprinderii, să se calculeze
indicatorii profitabilităţii (profitul brut, rezultatul activităţii economico-financiare,
rezultatul perioadei de gestiune până la impozitare, profitul net).

Indicatorii Suma, mii lei

Venitul din vânzări 40300
Costul vânzărilor 28000
Alte venituri operaţionale 4000
Cheltuieli comerciale 3800
Cheltuieli generale şi administrative 5500
Alte cheltuieli operaţionale 1560
Venituri din ieşirea activelor financiare pe termen lung 5000
Venituri din dividende 2500
Cheltuieli din ieşirea activelor financiare pe termen lung 3000
Venituri din diferenţe de curs valutar 1000
Cheltuieli privind diferenţele de curs valutar 2000

Rezolvare:

Profitul brut = 40300 – 28000 = 12300 mii lei

Rezultatul activităţii operaţionale = 12300 + 4000 – 3800 – 5500 – 1560 = 5440
mii lei Rezultatul activităţii investiţionale = 5000+2500 – 3000 = 4500 mii lei
Rezultatul activităţii financiare =1000 – 2000 = -1000 mii lei
Rezultatul activităţii economico-financiare = 5440 + 4500 + (-1000) = 8940 mii lei
Profitul perioadei de gestiune până la impozitare - 8940 mii lei
Cheltuieli privind impozitul pe venit = 8940 * 0,18 = 1609,2 mii lei
Profit net = 8940 – 1609,2 = 7330,8 mii lei

10
Problema 3
Pentru producerea a 100 bucăţi din bunul A, un agent economic face
următoarele cheltuieli:
Materii prime şi materiale – 100000 lei
Combustibil şi energie – 5000 lei
Salarii şi contribuţii angajaţilor în activitatea operatională – 95000 lei
Alte Cheltuieli materiale – 10000 lei
Agentul economic foloseşte un capital fix în mărime de 5 mln lei. Uzura
inclusă în costul vânzărilor constituie 10% din valoarea capitalului fix. Agentul
economic vinde întreaga producţie de 100 bucăţi pe piaţă, obţinând o rată a
rentabilităţii de 20% (calculate la costuri).
Să se determine costul vânzărilor, profitul brut şi preţul de vânzare al unei
bucăţi.

Rezolvare:

1. Costul vânzărilor (CV) = Consumurile materiale directe + Consumurile

indirecte de producţie + Consumuri de retribuire a muncii CV = 100 000 * 5
000 + 10 000 + (10%*5 000 000) /100% + 95 000 = 710 000 lei
Pr ofit brut
Rcos t = ∗100 %
2. Costul vanzarilor
Profitul brut = Rcost * CV
20∗710000
PB= =142000 lei
100
Vanzari nete 142000+710000
Pr et /bucata= = 8520 lei/bucata
3. Cantitatea vanduta 100

Problema 4
Întreprinderea „Form” produce trei tipuri de produse: scaune, mese, uşi.
Cantitatea producţiei fabricate constituie, respectiv, 950, 750 şi 500 unităţi, preţul
de vânzare fiind: 156, 198 si 456 lei/unit. Consumurile variabile totale constituie
pentru fiecare produs 9000 lei, 82 500 lei, 130 000 lei, iar consumurile fixe totale
alcătuiesc 140 000 lei.
Să se calculeze volumul producţiei pentru care întreprinderea va atinge
pragul de rentabilitate.

Rezolvare:

1. Determinăm valoarea vânzărilor pentru fiecare tip de produs:

Scaune: 950 x 156 = 148 200 lei
Mese: 750 x 198 = 148 500 lei
Uşi: 500x456 = 228 000 lei
2. Determinăm valoarea vânzărilor – total:
148 200 + 148 500 + 228 000 = 524 700 lei

11
3. Calculăm ponderea fiecărui produs în volumul total de încasări:
Scaune: 148 200 : 524 700 x 100% = 28,25%
Mese: 148 500 : 524 700 x 100% - 28,30%
Uşi: 228 000 : 524 700 x 100% = 43,45%
4. Repartizăm consumurile fixe în dependenţă de aportul fiecărui tip de produse
în volumul încasărilor totale:
Scaune: 140 000 x 28,25%/10% = 39 550 lei
Mese: 140 000 x 28,30%/100% = 39 620 lei
Uşi: 140 000 x 43,45%/100% = 60 830 lei
5. Determinăm pragul de rentabilitate pentru fiecare tip de produse, aplicând
formula:
Cheltuieli fixe totale
Pr ag. de rentabilitate (Q )=
Pret unitar − onsumuri variabile unitare
Consumurile variabile unitare alcătuiesc pentru:
Scaune: 90 000 / 950 = 94,74 lei/unit
Mese: 82 500 / 750 = 110 lei/unit
Uşi: 130 000 /500 = 260 lei/unit
39550
Q scaune = = 642 unit .
156−94.74
39620
Q mese = = 450 .22 unit .
198−110
60830
Q usi= = 310 unit .
456− 260

Probleme propuse spre rezolvare

Problema 1
Întreprinderea „Sand” produce două tipuri de produse-genţi şi mape din
piele. Cantitatea producţiei fabricate alcătuieşte, respectiv, 470 bucăţi şi 290
bucăţi, iar preţul de vânzare este, respectiv, de 147 lei/bucata şi 209 lei/bucata.
Consumurile variabile totale constituie pentru mape – 49750 lei şi pentru genţi –
57500 lei, iar consumurile fixe totale 24000 lei. Să se calculeze volumul producţiei
pentru care întreprinderea va atinge pragul de rentabilitate.

Problema 2
Identificaţi suma veniturile din activitatea financiară:

Nr. Suma
Surse de venituri
crt. (mii lei)
1. Plata pentru darea în chirie a licenţei 24000
2. Venituri din vânzarea automobilului 35400
3. Venituri obţinute din vânzarea producţiei 478000
4. Dividende primite de către întreprindere pe parcursul anului 6570
5. Subvenţii primite de la stat 3254
6. Recuperarea activelor curente depistate lipsă în urma 364

12
 inventarierii
7. Dobânzile plătite de către SRL „Atlant” pentru împrumuturile
1020
acordate
8. Activele intrate cu titlu gratuit 21700
9. Venituri obţinute în urma reevaluării utilajului de producţie 3250
10. Arenda curentă aferentă spaţiului din oficiu dat în chirie 1940
11. Venituri din vânzarea unor materiale 3987
12. Abaterea pozitivă a cursului valutar 4540

Problema 3
Clasificaţi elementele de mai jos în consumuri şi cheltuieli:
1. ambalajul producţiei;
2. uzura clădirii secţiei de producţie;
3. reparaţia curentă a clădirii administrative;
4. rebuturi din producţie;
5. salariile muncitorilor secţiei de producţie;
6. cheltuielile de deplasare;
7. contribuţiile privind asigurarea socială aferentă salariului calculat
administraţiei întreprinderii;
8. uzura mijloacelor fixe cu destinaţie productivă;
9. amenzile plătite;
10. materiile prime utilizate pentru fabricarea producţiei de bază;
11. diferenţele negative de curs valutar;
12. plata dobânzilor;
13. sume încasate din redevenţe;
14. combustibilul utilizat pentru fabricarea producţiei finite;
15. cheltuielile privind impozitul pe venit;
16. reclama produselor destinate vânzării;
17. cheltuielile aferente ieşirii activelor materiale pe termen lung;
18. plata impozitelor şi taxelor;

Problema 4
Pentru producerea a 145 bucăţi din bunul A, un agent economic face
următoarele cheltuieli:
Materii prime şi materiale – 175000 lei
Combustibil şi energie – 8000 lei.
Salarii şi contribuţii angajaţilor în activitatea operaţională – 115000 lei.
Alte cheltuieli materiale – 12500 lei
Agentul economic foloseşte un capital fix de 4 mln lei. Uzura inclusa în costul
vânzărilor constituie 10% din valoarea capitalului fix. Agentul economic vinde
întreaga producţie de145 de bucăţi pe piaţă, obţinând o rată a rentabilităţii de 20%
(calculate la costuri).
Să se determine costul vânzărilor, profitul brut şi preţul de vânzare al unei
bucăţi.

13
Problema 5
Costurile fixe legate de producerea bunurilor se ridică la 500000 lei.
Costurile variabile unitare sunt de 125 lei. Preţul unitar a bunurilor respective este
de 150 lei. Determinaţi pragul de rentabilitate.

Problema 6
Cunoscând structura veniturilor şi cheltuielilor întreprinderii, să se calculeze
profitul brut, rezultatul activităţii economico-financiare, rezultatul perioadei de
gestiune până la impozitare, profitul net.
Indicatorii Suma (mii lei)
1. Venituri totale:
inclusiv: 53 108
- din vânzarea produselor finite, mărfurilor; 715
- din vânzarea altor active curente, cu excepţia produselor 18
finite; 2
- din dividende; 845
- din ieşirea activelor materiale pe termen lung;
22
- din diferenţele de curs valutar;
- din arenda curentă.
2. Cheltuieli totale: 30 000
inclusiv:
- consumuri de materii prime şi materiale; 5 654
- de retribuire a muncii personalului angajat în activitatea 9 757
de producţie; 134
- consumuri indirecte de producţie; 360
- privind operaţiile de marketing; 13 642
- de transport privind desfacerea; 1 735
- generale şi administrative; 1 298
- plata dobânzilor pentru credite şi împrumuturi;
- amenzi, penalităţi, despăgubiri;

Problema 7
Pentru producerea a 1 500 de bucăţi din bunul A, agentul economic face
următoarele consumuri:
- materii prime şi materiale – 15900 mii lei;
- combustibil şi energie – 7600 mii lei;
- salariile şi contribuţiile angajaţilor în activitatea de producţie – 8960 mii
lei;
- uzura mijloacelor fixe de producţie – 5600 mii lei;
Agentul economic vinde toate cele 1 500 de bucăţi, obţinând o rată a
rentabilităţii de 15% (calculate la costuri).
Să se determine: costul vânzărilor, profitul brut, preţul de vânzare al unei
bucăţi.

Problema 8
14
 Pentru producerea a 1 000 de bucăţi din bunul A, agentul economic face
următoarele consumuri:
- materii prime şi materiale – 25 985 mii lei;
- combustibil şi energie – 11 000 mii lei;
- salarii şi contribuţii angajaţilor în activitatea de producţie – 17 000 mii
lei;
- uzura mijloacelor fixe de producţie – 5 960 mii lei;
Agentul economic vinde toate cele 1 000 bucăţi, obţinând o rată a
rentabilităţii de 20% (calculate în costuri).
Să se determine: costul vânzărilor, profitul brut, preţul de vânzare al unei
bucăţi.

15