Sunteți pe pagina 1din 8

MINISTERUL AFACERILOR INTERNE Nesecret

INSPECTORATUL GENERAL AL POLIŢIEI ROMÂNE Brăila


INSPECTORATUL DE POLIŢIE JUDEŢEAN BRĂILA Nr. 40754 din 24.10.2022
Operator date cu caracter personal
SERVICIUL RESURSE UMANE

APROB
POSTAREA PE INTRAPOL ŞI INTERNET
Împuternicit ŞEF AL
INSPECTORATULUI

ANUNŢ
privind recrutarea şi selecţia candidaţilor pentru ADMITEREA ÎN UNITĂȚILE DE
ÎNVĂȚĂMÂNT POSTLICEAL din subordinea Inspectoratului General al Poliţiei Române,
sesiunea octombrie - decembrie 2022

În conformitate cu prevederile art. 9 alin. (4) și art. 10 din Legea nr. 360/2002 privind Statutul
polițistului, cu modificările și completările ulterioare, ale art. 2 alin. (4) din anexa nr. 2 și art. 1 alin. (1)
din anexa nr. 3 la Ordinului M.A.I. nr. 140/2016 privind activitatea de management resurse umane în
unitățile de poliție ale M.A.I., cu modificările şi completările ulterioare, ale Ordinului M.A.I nr.
105/2020 privind examinarea medicală a candidaților la concursurile de admitere în instituțiile de
învățământ care formează personalul pentru nevoile M.A.I., precum şi ale art. 34 – 41 și art. 44 alin.
(81) din Legea educației naționale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare, a Dispoziției
directorului general al Direcției Generale Management Resurse Umane nr. II/14318 din 19.10.2022
privind organizarea şi desfăşurarea în sesiunea octombrie - decembrie 2022, a concursurilor de
admitere în unitățile de învățământ postliceal ale Ministerului Afacerilor Interne,

Inspectoratul de Poliţie Judeţean Brăila, cu sediul în Municipiul Brăila, strada Mihail


Sebastian, nr. 10 – 12, jud. Brăila, prin intermediul Serviciului Resurse Umane recrutează candidaţi
pentru concursul de admitere în cadrul unităților de învățământ postliceal ale Ministerului
Afacerilor Interne, sesiunea octombrie - decembrie 2022.

1. OFERTA EDUCAȚIONALĂ
Locurile aprobate pentru unitățile de învățământ postliceal ale Ministerului Afacerilor Interne,
sesiunea octombrie - decembrie 2022, sunt următoarele:

Nr. locuri
Specialitatea Nr. total Dintre care
Unitatea de învăţământ
/ calificarea locuri Nr.locuri/beneficiar Romi Alte
min.
1205 IGPR, 31 IGI, 15 DGP,
10 DGA, 2 CFIC, 30
ŞCOALA DE AGENŢI DE DEPABD, 25 DGPI, 2
POLIŢIE CSDinamo, 10 DRPCIV, 2 20 10
„VASILE LASCĂR” CÂMPINA Agent de 1340 DGCTI, 2 DSG, 1 DSU, 3
poliţie DGAESRI, 2 DGL

ŞCOALA DE AGENŢI DE
POLIŢIE 258 IGPR, 30 IGI, 5 DGP,
„SEPTIMIU MUREŞAN” CLUJ-
300 3 3
5 DGA, 2 CFIC
NAPOCA

Brăila, Str. Mihail Sebastian nr. 10 - 12;


Tel. 0239/606100; Fax 0239/612222
Pag. 1/7
Toate locurile la instituţiile de învățământ postliceal ale M.A.I. pentru care unităţile I.G.P.R.,
inclusiv I.P.J. Brăila, au sarcini de recrutare, sunt comune pentru femei și bărbați.

2. INFORMAȚII GENERALE

1. Pentru înscrierea la concursul de admitere, persoanele interesate se vor adresa Serviciului


Resurse Umane din cadrul Inspectoratului de Poliţie Județean Brăila, în raport de domiciliul/reședința
înscris/ă în cartea de identitate.

2. Candidaţii care optează pentru participarea la concursul de admitere organizat în sesiunea


octombrie - decembrie 2022 în unitățile de învățământ postliceal Școala de Agenți de Poliție “Vasile
Lascăr” Câmpina și Școala de Agenți de Poliție “Septimiu Mureșan” Cluj-Napoca, trebuie:
a) să se exprime personal, liber, fără echivoc şi în deplină cunoaştere a condiţiilor generale şi
a criteriilor specifice pe care trebuie să le îndeplinească în vederea participării la etapele concursului de
admitere;
b) să formuleze în scris opţiunea potrivit ofertei educaţionale;
c) să se adreseze pentru recrutare potrivit organizării administrativ-teritoriale, în raport de
domiciliul/reședința înscris/ă în cartea de identitate și de unitatea de învățământ pentru care optează;
d) să îndeplinească în mod cumulativ condiţiile generale şi criteriile specifice pentru recrutare
stabilite de actele normative și dispozițiile incidente aflate în vigoare;
e) să se prezinte și să promoveze evaluarea psihologică pentru a fi declarați “Apt psihologic”,
conform prevederilor din actele normative și dispozițiile incidente aflate în vigoare;
f) să prezinte adeverinţa medicală eliberată de medicul de familie și consimțământul informat,
conform prevederilor din actele normative și dispozițiile incidente aflate în vigoare;
g) să constituie fişa medicală-tip de admitere/încadrare în M.A.I. completată la toate capitolele
de specialitate prevăzute şi concluzionată conform prevederilor din actele normative și dispozițiile
incidente aflate în vigoare (cei declarați ”admis” după proba scrisă);
h) să constituie dosarele de recrutare în volum complet şi la termenul limită prevăzut în actele
normative și dispozițiile incidente aflate în vigoare.

3. RECRUTAREA ŞI SELECŢIA CANDIDAŢILOR


3.1. CONDIŢII LEGALE ŞI CRITERII SPECIFICE DE RECRUTARE

Pentru a participa la concursul de admitere organizat în sesiunea octombrie - decembrie 2022


pentru instituţiile de învăţământ postliceal ale M.A.I, candidaţii trebuie să îndeplinească cumulativ
următoarele condiţii legale şi criterii specifice de recrutare:
A) condiții legale:
a) să aibă cetăţenia română şi domiciliul în România;
b) să cunoască limba română, scris şi vorbit;
c) să aibă capacitate deplină de exerciţiu;
d) să fie apti din punct de vedere medical, fizic şi psihologic;
e) să aibă vârsta de minimum 18 ani împliniţi sau să îi împlinească în cursul anului în care
participă la concursul de admitere;
f) să fie absolvenţi de liceu cu diplomă de bacalaureat;
g) să aibă un comportament corespunzător principiilor care guvernează profesia de poliţist;
h) să nu aibă antecedente penale, cu excepția situației când a intervenit reabilitarea;
i) să nu fie în curs de urmărire penală ori de judecată pentru săvârşirea de infracţiuni;
j) să nu fi fost destituite dintr-o funcţie publică sau să nu le fi încetat contractul individual de
muncă pentru motive disciplinare în ultimii 7 ani;
k) să nu fi desfăşurat activităţi de poliţie politică, astfel cum sunt definite prin lege;

Brăila, Str. Mihail Sebastian nr. 10 - 12;


Tel. 0239/606100; Fax 0239/612222
Pag. 2/8
B) criterii specifice:
a) să nu aibă tatuaje ori elemente ornamentale, de orice natură, aplicate, inserate sau implantate
pe corp, neacoperite de vestimentație, în ținuta de vară (verificarea îndeplinirii acestui
criteriu se realizează cu ocazia examinării medicale);
b) să fi obținut la purtare, în perioada studiilor liceale, media de cel puțin 9,00, cu excepția
candidaților care au absolvit instituții de învățământ de nivel liceal în state membre ale
Uniunii Europene în care nu se evaluează prin notă/punctaj/calificativ purtarea elevului;
c) să nu fi fost exmatriculați pentru abateri disciplinare dintr-o instituție de învătământ;
d) să deţină sau să obţină până la absolvire permis de conducere categoria „B”.

Candidaţii care au fost declaraţi "admis" la concursul de admitere în instituţiile de învăţământ


nu trebuie să aibă calitatea de membru al vreunui partid politic sau organizaţii cu caracter politic.

3.2. DEPUNEREA CANDIDATURII

Cererea de înscriere

Pentru înscriere, candidaţii completează cererea-tip de înscriere (conform modelului din


anexa 1) şi consimţământul privind solicitarea extrasului de pe cazierul judiciar (conform
modelului din anexa 3) sau depun un certificat de cazier judiciar în termen de valabilitate, toate
completate în mod lizibil, cu pix sau stilou cu cerneală albastră, le semnează şi le depun exclusiv în
format electronic la adresa de e-mail resurseumane@br.politiaromana.ro, în perioada 24 octombrie
- 04 noiembrie 2022 (până la ora 16,00), inclusiv în zilele de sâmbătă şi duminică.
La primirea cererii-tip de înscriere, persoana cu sarcini de recrutare atribuie candidatului codul
unic de identificare, folosit pe întreaga procedură de concurs, și completează centrul zonal la care
candidatul este arondat.
Cererea – tip de înscriere cuprinzând codul unic de identificare atribuit candidatului și centrul
zonal la care acesta este arondat se scanează și se comunică acestuia, la adresa de e-mail de pe care a
fost expediată.
Cererea scanată va fi transmisă candidatului în termen de o zi lucrătoare de la data înregistrării
acesteia. În situația în care candidatul nu a primit cererea scanată în acest termen, va proceda la
contactarea Serviciului Resurse Umane din cadrul I.P.J. Brăila, la numărul de telefon 0239/606100
interior 20111.

Candidații se pot înscrie la o singură școală postliceală.

Dosarul de recrutare

Ulterior înscrierii, în vederea constituirii dosarului de recrutare, candidații trebuie să depună


documentele solicitate până la data de 17 noiembrie 2022, doar în zilele lucrătoare ale săptămânii,
în intervalul orar 1000-1500.
Dosarul de recrutare pentru concursul de admitere, sesiunea martie-mai 2022 se constituie din
următoarele acte şi documente:
a) cererea de înscriere (Anexa 1);
b) declaraţia de confirmare a cunoaşterii şi acceptării condiţiilor de recrutare (Anexa 2);
c) consimţământul privind solicitarea extrasului de pe cazierul judiciar (Anexa 3);
d) curriculum vitae - Europass (CV) – (Anexa 4);
e) copia diplomei de bacalaureat şi a foii matricole; candidații trebuie să prezinte şi
documentele în original, acestea fiindu-le restituite după ce personalul cu sarcini de
recrutarea va verifica fotocopiile și se vor face mențiuni privind conformitatea cu originalul;
Candidații care au obținut în străinătate o diplomă echivalentă celei de la examenul național de
bacalaureat, depun următoarele documente:
- copia diplomei echivalente obținută în străinătate;
- traducerea legalizată a diplomei echivalente;

Brăila, Str. Mihail Sebastian nr. 10 - 12;


Tel. 0239/606100; Fax 0239/612222
Pag. 3/8
- atestatul de recunoaștere a studiilor, eliberat de Centrul Național de Recunoaștere și
Echivalare a Diplomelor din cadrul Ministerului Educației și Cercetării.
e) copii ale următoarelor documente:
- actul de identitate şi certificat de naştere pentru candidat;
- certificat de naştere al soţiei/soţului şi fiecărui copil (dacă este cazul);
- certificat de căsătorie (dacă este cazul);
- hotărâri judecătoreşti privind starea civilă (divorţ, schimbarea numelui);
- carnet de muncă/certificat stagiu de cotizare şi/sau alte acte doveditoare care să ateste
vechimea în muncă (dacă este cazul);
- livret militar (dacă este cazul);
Pentru toate acestea se vor prezenta şi documentele originale, în vederea confruntării. Copiile
se certifică pentru conformitate şi se semnează de către persoana desemnată şi de către candidat.
Originalul documentelor prezentate se restituie candidatului.
f) autobiografia - se va scrie de mână, personal de către candidat, cu cerneală/pastă albastră,
lizibil, fără ştersături sau prescurtări, respectând structura îndrumarului (Anexa 5);
g) tabelul nominal cu rudele candidatului şi soţul/soţia candidatului (Anexa 6);
h) un plic cu o fotografie color mărimea 9x12 cm;
i) extrasul de pe cazierul judiciar/certificat de cazier judiciar (pentru obţinerea acestuia
demersurile necesare vor fi efectuate de către I.P.J. Brăila, în baza consimţământului expres al
candidatului). Dacă în dosarul de recrutare candidatul depune un certificat de cazier judiciar, în
termen de valabilitate, acesta va fi acceptat;
j) adeverință medicală (Anexa 7)completată de medicul de familie al candidatului, precum și
consimțământul informat (Anexa 8) completat şi semnat de candidat în mod lizibil;

ATENȚIE! Adeverința medicală se printează față-verso; se completează toate câmpurile de


pe față de către medicul de familie. Partea de pe verso a adeverinţei va fi supusă vizei Centrului
Medical Judeţean Brăila al M.A.I., ulterior înscrierii candidaţilor, de către personalul responsabil din
cadrul structurii de resurse umane.
k) un dosar plic.

Suplimentar documentelor mai sus menţionate:


- declaraţie şi adeverinţă (în original) - candidaţii etnici/minoritari care se înscriu pe locurile
alocate distinct etniei rome sau minorităţilor naţionale declară pe propria răspundere
apartenenţa la etnia/minoritatea respectivă (conform modelului din anexa nr. 9) şi depun o
adeverinţă din partea unei organizaţii etnice constituită potrivit legii, care să le ateste
apartenenţa la etnie/ minoritate, respectiv calitatea de etnic.

3.3. ETAPE ALE PROCEDURII DE SELECŢIE

Activitățile privind procedura de selecţie a candidaţilor sunt structurate în patru etape, după cum
urmează:
a) ETAPA I de selecție preliminară – se realizează:
- la nivelul I.P.J. Brăila și constă în evaluarea psihologică a candidaţilor, în conformitate cu
actele normative incidente în vigoare, activitate ce se va desfăşura până la data de 11 noiembrie
2022; detaliile organizatorice (data, ora, locul, planificarea candidaţilor vor fi comunicate printr-un
anunț postat pe pagina de internet a I.P.J. Brăila).
Pentru candidaţii care sunt declarați “inapt” la evaluarea psihologică, activitatea de recrutare
încetează.
- la nivelul Centrului Medical Judeţean Brăila al M.A.I. şi constă în concluzionarea asupra
aptitudinii medicale a candidaţilor pe baza baremelor medicale în vigoare. Candidaţii declaraţi
„INAPT” vor fi informaţi cu privire la încetarea activităţilor de recrutare.

Examinarea medicală propriu-zisă va fi realizată doar de către candidații care se încadrează în


numărul de locuri scoase la concursul de admitere, în ordinea descrescătoare a mediilor obținute la
proba scrisă, în perioada 15 decembrie 2022 – 20 ianuarie 2023.
Brăila, Str. Mihail Sebastian nr. 10 - 12;
Tel. 0239/606100; Fax 0239/612222
Pag. 4/8
b) ETAPA a II-a de selecție, etapă eliminatorie - constă în evaluarea performanței fizice şi se
realizează la centrul zonal de selecție Şcoala de Agenţi de Poliţie „Vasile Lascăr” Câmpina pentru
toţi candidaţii recrutaţi de I.P.J. Brăila, în perioada 23 – 29 noiembrie 2022.
Evaluarea performanței fizice se realizează în conformitate cu prevederile din Anexa nr. 3,
Anexa nr. 3^1 și Anexa nr. 27 la Ordinul ministrului afacerilor interne nr. 140/2016 privind activitatea
de management resurse umane în unităţile de poliţie ale Ministerului Afacerilor Interne, cu
modificările și completările ulterioare.
La proba de evaluare a performanței fizice nu se admit contestații, repetări sau
reexaminări.
Rezultatele obținute la proba eliminatorie de evaluare a performanței fizice se transmit unităților
de învățământ pentru care au optat candidații, precum și unităților de recrutare.
Repartizarea, planificarea pentru susținerea probei și rezultatele obținute sunt aduse la cunoștința
candidaților prin postarea acestora pe site-ul oficial al unității de învățământ pentru care au optat
candidații, precum și al centrului zonal de selecție.
Pe perioada desfăşurării probei de evaluare a performanței fizice, candidaţilor li se asigură,
gratuit, asistență medicală.
Pentru participarea la proba de evaluare a performanţei fizice, candidaţii se vor prezenta cu
echipamentul sportiv necesar, conform planificării.
Susţinerea, în fiecare sală de sport, a traseului prectic – aplicativ, se realizează în prezenţa a trei
reprezentanţi ai părinţilor, aleşi prin tragere la sorţi, din rândul celor care îşi exprimă acordul, zilnic,
înainte de începerea probei, pentru fiecare serie în parte.

c) ETAPA a III-a de selecție, care constă în proba de verificare a cunoştinţelor se va susţine la


nivelul I.P.J. Brăila, locația şi programul urmând a fi stabilite în funcție de numărul candidaților; toate
informațiile privind desfășurarea probei scrise vor fi comunicate în timp util pe pagina de internet a
unității – secţiunea Carieră – Admitere (https://br.politiaromana.ro/ro/cariera/admitere).
Proba de verificare a cunoștințelor are loc în data de 10 decembrie 2022 şi la aceasta pot
participa numai candidații care au promovat proba de evaluare a performanței fizice.

Tematica și bibliografia de concurs pentru proba scrisă sunt atașate prezentului anunț în
anexa nr. 10.

Probele de concurs pentru admiterea în unitățile de învățământ sunt proba de evaluare a


cunoștințelor și proba de evaluare a performanței fizice și sunt evaluate cu note de la 1 la 10, în cazul
probei de evaluare a cunoștințelor, și de la 5 la 10, respectiv „Nepromovat”, în cazul probei de
evaluare a performanței fizice. Nota de promovare a fiecărei probe este minimum 5.
Proba de evaluare a cunoștințelor, care constă într-un test grilă, pentru 90% din nota maximă
cuprinde:
a) subiecte din disciplinele: limba română - 40% şi limbă străină - 15%;
b) subiecte din legislaţia specifică Ministerului Afacerilor Interne, precum şi a instituţiilor
politice ale statului - 20%;
c) subiecte de educaţie civică şi cetăţenească, exerciţii de evaluare a capacităţii de analiză şi
sinteză, precum şi exerciţii privind deprinderea raţionamentului logic - 15%.
La punctajul obţinut la proba de evaluare a cunoştinţelor se acordă un punct din oficiu,
reprezentând 10% din nota maximă .
Nota finală se calculează ca medie aritmetică a notelor obținute la proba de evaluare a
cunoștințelor și proba de evaluare a performanței fizice.
La limba străină, candidatul optează, prin cererea-tip de înscriere la concursul de admitere,
pentru una din următoarele discipline: limba engleză sau limba franceză.

Tematica şi bibliografia pentru proba de evaluare a cunoştinţelor se publică pe site-ul


unității de învăţământ organizatoare.

Departajarea candidaţilor cu medii egale se face aplicând, în ordine, următoarele criterii:


a) media generală obținută la examenul național de bacalaureat;
Brăila, Str. Mihail Sebastian nr. 10 - 12;
Tel. 0239/606100; Fax 0239/612222
Pag. 5/8
b) nota obţinută la proba scrisă la Limba şi literatura română din cadrul examenului național
de bacalaureat;
c) nota obţinută la proba scrisă obligatorie a profilului din cadrul examenului național de
bacalaureat;
d) nota obţinută la proba scrisă la alegere a profilului și specializării din cadrul examenului
național de bacalaureat;
e) media aritmetică a mediilor anuale obținute pe parcursul studiilor liceale la prima limbă
străină, potrivit foii matricole;
f) media aritmetică a mediilor anuale obținute pe parcursul studiilor liceale la a doua limbă
străină, potrivit foii matricole.
În situația menținerii egalității candidaților după aplicarea criteriilor de departajare
enumerate, comisia de concurs de la nivelul unității de învățământ realizează departajarea după un
criteriu obiectiv, stabilit de aceasta.
În cazul mediilor egale, candidații care nu au susținut examenul național de bacalaureat în
sistemul de educație din România și dețin atestatul de recunoaștere a studiilor, nu participă la
departajare, aceștia urmând să ocupe ultimul loc dintre cei cu medii egale.

Eventualele contestaţii la proba de verificare a cunoștințelor se transmit online (conform


Anexei 11) la adresa de e-mail a unității de învățământ și se soluționează în termenul prevăzut prin
graficul concursului de admitere, la sediul acesteia.
Candidaţii pot contesta numai rezultatul obţinut la propria lucrare sau locul ocupat pe lista celor
declaraţi neadmis.
Contestaţiile se formulează în nume propriu, prin completarea unei cereri care cuprinde: numele
şi prenumele candidatului, codul unic de identificare, unitatea de recrutare, ce anume se contestă
(rezultatul testului scris, înscrierea eronată sau clasificarea greşită), data, ora transmiterii contestaţiei şi
semnătura.
Contestaţiile se transmit în nume personal, în termen de 24 de ore de la afişarea rezultatelor la
proba de verificare a cunoștințelor, la adresa oficială de e-mail a unității de învățământ postliceal din
subordinea I.G.P.R. (pentru Școala de Agenți de Poliție ”Vasile Lascăr” Câmpina adresa
campina@scoalapolitie.ro și pentru Școala de Agenți de Poliție ”Septimiu Mureșan” Cluj-Napoca
adresa scoala.cluj@cj.politiaromana.ro).

d) ETAPA a IV-a de selecție, etapă eliminatorie - constă în examinarea medicală pentru


realizarea selecţiei finale a candidaţilor și va fi realizată la unitatea teritorială specializată din rețeaua
sanitară a M.A.I., respectiv Centrul Medical Judeţean Brăila al M.A.I. (pentru candidații declarați
”admis”).
Examinarea medicală se realizează potrivit prevederilor Ordinului M.A.I. nr. 105/2020 actualizat
cu Ordinul nr. 23/11.02.2021, pentru candidații care se încadrează în numărul de locuri scoase la
concursul de admitere, în ordinea descrescătoare a mediilor obținute la proba de verificare a
cunoștințelor, în perioada 15 decembrie 2022 – 20 ianuarie 2023.
Compartimentul cu sarcini de recrutare informează candidații cu privire la continuarea
procedurilor de selecție prin postarea unui anunț pe pagina de internet a I.P.J. Brăila, respectiv referitor
la înmânarea unei adrese şi a copiei adeverinţei medicale existente în dosarul de recrutare pentru
efectuarea demersurilor de finalizare a examinării şi completare a fişei medicale-tip.
Unităţile de învăţământ afişează, la finalul fiecărei zile, situaţia candidaţilor care au finalizat
examinarea medicală, succesiv, până la completarea numărului de locuri scoase la concursul de
admitere.

AFIŞAREA REZULTATELOR FINALE

 Sunt declarați admiși candidații care au fost declarați apt medical, în ordinea
descrescătoare a mediilor de admitere.
 Rezultatele finale ale admiterii sunt aduse la cunoștința candidaților prin afișare pe site-ul
oficial al unităților de învățământ, până la data de 25 ianuarie 2023.

Brăila, Str. Mihail Sebastian nr. 10 - 12;


Tel. 0239/606100; Fax 0239/612222
Pag. 6/8
 În vederea înmatriculării, în situația în care sunt declarați ”ADMIS”, candidații au obligația să
depună diploma de bacalaureat în original. Neprezentarea în termenul stabilit a diplomei în original, din
vina exclusivă a candidatului, conduce la neînmatricularea acestuia.
 Nu vor fi înmatriculaţi sau vor fi îndepărtaţi din unitatea de învăţământ la care au fost
declaraţi “ADMIS”, cei care, ca urmare a verificărilor desfăşurate ulterior admiterii, se constată că au
avut un comportament necorespunzător principiilor care guvernează profesia de polițist.
 Candidaţii care îşi retrag documentele din dosarul de recrutare înainte de afişarea rezultatului
final sunt retraşi din concurs.
 Locurile rămase neocupate în urma desfășurării concursului, vor fi completate în ordinea strict
descrescătoare a punctajelor/mediilor obținute/criteriilor de departajare și pe baza opțiunilor personale,
prin redistribuire de către comisia centrală de admitere de la celelalte unități de învățământ a
candidaților declarați neadmis.

4. ÎNCETAREA ACTIVITĂŢII DE RECRUTARE ŞI SELECŢIE

Candidaţilor care nu îndeplinesc condiţiile legale şi criteriile specifice stabilite de actele


normative în vigoare nu li se mai întocmesc dosare de recrutare.
Activitățile de recrutare și selecție încetează pentru candidații aflați în următoarele situații:
a) nu depun în termenul-limită stabilit dosarul de recrutare în volum complet;
b) încearcă sau fraudează, prin orice mijloace, activitatea de recrutare și selecție;
c) nu îndeplinesc în mod cumulativ condițiile și criteriile de recrutare și selecție.
În cazul în care identificarea situațiilor menționate se face după încheierea admiterii, candidatul
respectiv pierde locul obținut prin concurs, indiferent de anul de școlarizare în care se află.

5. Recrutarea şi selecţia copiilor aflaţi în întreţinerea poliţiştilor răniţi sau decedaţi


ca urmare a unui accident de muncă şi a copiilor personalului militar, clasat inapt sau apt limitat
pentru serviciul militar ori, după caz, decedat, în timpul şi în legătură cu
exercitarea atribuţiilor de serviciu

Recrutarea și selecția candidaților beneficiari ai Ordinului M.A.I. nr. 35/2014 privind măsurile de
sprijin acordate poliţiştilor încadraţi într-un grad de invaliditate şi familiilor acestora, precum şi
familiilor poliţiştilor decedaţi, respectiv ai Ordinului M.A.I.. nr. 108/2014 privind măsurile de sprijin
acordate personalului militar încadrat într-un grad de invaliditate sau clasat apt limitat pentru
serviciul militar şi familiilor acestora, precum şi familiilor personalului militar decedat, ambele cu
modificările și completările ulterioare, se va realiza în conformitate cu prevederile actelor normative
interne privind activitatea de management resurse umane în unitățile M.A.I., ale dispozițiilor M.A.I. și
I.G.P.R. în vigoare.
Persoanelor îndreptățite să beneficieze de prevederile Ordinului M.A.I. nr. 35/2014 le sunt
aplicabile prevederile art. 499 din Legea nr. 287/2009 privind Codul Civil, republicată, referitoare la
sintagma „copil devenit major, dacă se află în continuarea studiilor, până la terminarea acestora, dar
fără a depăși vârsta de 26 de ani” – sens în care depun la unitatea de recrutare o adeverință care să
ateste faptul că sunt în continuarea studiilor.
Persoanele care ar putea beneficia de prevederile mai sus menţionate se vor adresa Serviciului
Resurse Umane din cadrul I.P.J. Brăila pentru înscriere, consiliere şi îndrumare.
Unităţile de învăţământ postliceal ale I.G.P.R. vor aduce la cunoştinţa candidaţilor, prin afişare,
numărul de locuri pentru care se candidează şi numărul de locuri “rezervat pentru beneficiarii
Ordinului M.A.I. nr. 35/2014 privind măsurile de sprijin acordate poliţiştilor încadraţi într-un grad de
invaliditate şi familiilor acestora, precum şi familiilor poliţiştilor decedaţi, respectiv ale Ordinului
M.A.I.. nr. 108/2014 privind măsurile de sprijin acordate personalului militar încadrat într-un grad de
invaliditate sau clasat apt limitat pentru serviciul militar şi familiilor acestora, precum şi familiilor
personalului militar decedat.
În situaţia în care solicitanții optează pentru admiterea în unitățile de învățământ postliceal din
subordinea I.G.P.R, unitățile de recrutare îi planifică pentru evaluarea psihologică și concluzionarea
asupra aptitudinii medicale a candidaţilor pe baza baremelor medicale în vigoare în mod similar

Brăila, Str. Mihail Sebastian nr. 10 - 12;


Tel. 0239/606100; Fax 0239/612222
Pag. 7/8
celorlalţi candidaţi, dacă s-au înregistrat cererile aprobate de ministrul afacerilor interne și s-a iniţiat
procedura de constituire a dosarelor de recrutare până la data de 17 noiembrie 2022.

ALTE PRECIZĂRI

 Candidaţii recrutaţi de I.P.J. Brăila pentru concursul de admitere în instituţiile de


învăţământ postliceal ale M.A.I. au obligaţia de a consulta permanent site-ul oficial al
Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila – secţiunea Carieră – Admitere
(https://br.politiaromana.ro/ro/cariera/admitere) pentru a afla informaţii de actualitate sau date
importante legate de etapele şi probele de selecţie (ex. evaluarea psihologică, examinarea medicală,
elemente de noutate etc.), precum și site-urile oficiale ale M.A.I., I.G.P.R. și ale instituţiilor de
învăţământ pentru care optează.
 Completările, precum şi eventuale modificări sau reveniri cu privire la condiţiile de
admitere la unitățile de școlarizare pentru care Inspectoratul de Poliție Județean Brăila realizează
activităţi de recrutare în sesiunea octombrie - decembrie 2022, detaliile organizatorice şi locaţia
desfăşurării probelor vor fi aduse la cunoştinţa candidaţilor doar prin postare pe site-ul unităţii.
 Anexele nr. 1-11 fac parte integrantă din prezentul anunț.
 Relaţii suplimentare se pot obţine zilnic între orele 1300 – 1500 la sediul Inspectoratului de
Poliţie al Judeţului Brăila – Serviciul Resurse Umane sau la telefon 0239/606100 interior 20111.

Împuternicit ŞEF AL SERVICIULUI RESURSE UMANE

Brăila, Str. Mihail Sebastian nr. 10 - 12;


Tel. 0239/606100; Fax 0239/612222
Pag. 8/8

S-ar putea să vă placă și