Populaţia şi aşezările umane

Prin caracteristicile lor de bază, precum altitudinile mijlocii, fragmenatrea accentuată, existenţa pasurilor de culme
şi a trecătorilor situate la înălţimi accesibile, Carpaţii Româneşti au constituit un teritoriu dintre cele mai favorabile
atât pentru constituirea unor aşezări, dar mai ales pentru diferitele activităţi desfăşurate în spaţiile respective.

Cele mai vechi urme de locuire de pe teritoriul Carpaţilor Româneşti datează din paleolitic şi au fost identificate, în
cea mai mare parte, în domeniul cavernicol (vetre de foc, unelte şi arme din silex etc). Au existat, însă, şi aşezări
paleolitice la zi, pe terasele mijlocii ale Bistriţei, în Ţara Oaşului sau în arii mai înalte din Ceahlău.

În neolitic, în urma cercetărilor, s-a evidenţiat faptul că a avut loc trecerea de la viaţa nomadă la cea sedentară,
populaţia cultivând unele specii de plante şi crescând animale în condiţii de păstorit agricol, în primul rând în zonele
montane joase, cunoscut fiind gradul accentuat de împădurire din perioada respectivă. Reţeaua densă de aşezări
indică o populare aproape generală a ariei carpatice, cu o densitate mai mare în Ţara Bârsei, la contactul dintre
Munţii Poiana Rusca şi Depresiunea Transilvaniei, în partea estică a Munţilor Apuseni.

În perioada geto-dacă s-a produs nu doar o amplificare a procesului de umanizare în aria montană, dar şi o
consacrare a importanţei munţilor în viaţa populaţiei autohtone, în Carpaţi conturându-se şi centrul politico-militar
al statului dac, Sarmizegetusa Regia. Numeroase alte aşezări dacice au îmbrăcat coroana carpatică : Porolissum,
Germisara (din Munţii Apuseni), Tilişca (Munţii Cibinului), Cumidava (Ţara Bârsei), cetatea de la Bobaiţa (Podişul
Mehedinţi) ş.a.

Expansiunea romană a avut drept consecinţă o dezvoltare economică şi culturală excepţională în toată aria
montană. Multe aşezări au dobândit funcţii noi, au devenit oraşe, s-au construit fortificaţii şi aşezări întărite, iar în
Ţara Haţegului a fost construită Colonia Ulpia Traiana, cel mai important oraş roman din Dacia.

Limitele administrative ale statelor feudale româneşti, indiferent de dominaţia temporară a statelor ungar, austriac
şi austro-ungar asupra unei părţi din Carpaţi, nu au reprezentat bariere pentru circulaţia populaţiei şi a produselor,
munţii îndeplinind rolul unui element de legătură între regiuni complementare din punct de vedere economic,
locuite de acelaşi popor, cu aceeaşi origine, aceeaşi limbă, aceleaşi tradiţii de viaţă şi muncă.

În epoca modernă şi contemporană s-au manifestat noi forme ale procesului de umanizare, generate de
dezvoltarea economică şi socială a ţării. Astfel, exploatarea unor resurse minerale a atras forţă de muncă (ex :
bazinul carbonifer Petroşani), valorificarea potenţialului hidroenergetic a avut efecte similare, construirea a
numeroase căi de comunicaţie a necesitat şi a reţinut oameni originari din diferite regiuni ale ţării, dezvoltarea
turismului a determinat sedentarizarea personalului de serviciu în staţiunile montane.

În anul 2002, Carpaţii Româneşti se caracterizau printr-un grad ridicat de locuire umană, numărul aşezărilor
urbane fiind de 61, cu o populaţie de circa 1 400 000 locuitori. În cadrul oraşelor carpatice se remarcă : Braşov
(aproximativ 280 000 locuitori în anul 2010), Reşiţa (aproximativ 110 000 locuitori), Deva şi Hunedoara (în jur de
70 000 locuitori fiecare), Sfântu Gheorghe (circa 60 000 locuitori), Sighetu Marmaţiei, Miercurea Ciuc şi Petroşani
(fiecare cu peste 40 000 locuitori).

Numărul aşezărilor rurale din Carpaţi este mult mai ridicat, în jur de 2500, dimensiunea acestora mergând de la
prezenţa satelor foarte mari (peste 5000 locuitori) până la unele ce coboară sub 100 de locuitori. Între acestea se
înscrie şi localitatea situată la altitudinea cea mai ridicată de pe teritoriul României, respectiv Petreasa, în Munţii
Bihorului, cu ultimele gospodării la 1400 metri.