SISTEMUL DE PROBAȚIUNE ÎN ROMÂNIA ȘI

REINTEGRAREA SOCIALĂ A MINORILOR

STUDENTA: PIȘTA-ENĂȘESCU GABRIELA

UNIVERSITATEA ALEXANDRU IOAN CUZA, IAȘI
FACULTATEA DE FILOSOFIE ȘI ȘTIINȚE SOCIAL POLITICE
MASTER- PROBAȚIUNE, MEDIERE ȘI ASISTENȚĂ SOCIALĂ A VICTIMELOR
INFRACȚIUNILOR (IF)
DISCIPLINA : PRACTICĂ PROFESIONALĂ 1
PROFESOR COORDONATORl: CONF. UNIV. DR. MARIA-MARINELA MIHĂILĂ
ANUL 1

1
 1. INTRODUCERE IN DOMENIUL PROBATIUNII

În ceea ce înseamnă înțelegerea și tratamentul aplicat infractorilor, secolul XIX a fost,

fară îndoială unul strălucit. Acesta a fost secolul în care s-a născut criminologia pozitivistă,
care atunca asupra crimei și criminalului o noua perspectiva, care permite înlocuirea
paradigmei centrate pe păcat și voință divină cu un nou cadru teoretic bazat pe liberul arbitru,
determinism și personalitate. De asemenea, în acest secol se naște o noua știință, și anume
psihiatria, ce introduce conceptul de sănătate mintala în înțelegerea și explicarea anumitor
acte infracționale. Un alt factor important în apariția și dezvoltarea probațiunii îl reprezintă
nașterea închisorilor, deoarece „fară închisoare ar fi fost pentru probațiune foarte dificil să își
asume o identitate că prevedere legala, întrucât închisoarea era forma principala de pedeapsa,
iar probațiunea era în loc de pedeapsa” (Vanstone,2004). Astfel, probațiunea este definita în
anumite jurisdicții că fiind o alternativă la închisoare.

Din punct de vedere etimologic, termenul de probaţiune provine din latinescul

probatio, care desemna o perioadă de demonstraţie, sau o încercare şi iertare. Acei
condamnaţi care au demonstrat dorinţa de schimbare de-a lungul perioadei stabilite, prin
îndeplinirea condiţiilor impuse pentru probaţiunea lor sunt iertaţi şi eliberaţi de alte implicaţii
ale sistemului de justiţie penală.
De asemenea, în dicţionarul Oxford sunt oferite două sensuri termenului de probation,
şi anume: 1. sistemul prin care o persoană care a fost găsită vinovată pentru săvârşirea unei
infracţiuni nu este trimisă în penitenciar, dar căreia îi este legal solicitat să se prezinte cu
regularitate la un for oficial pentru o perioadă de timp determinată, şi 2. testarea aptitudinilor
sau comportamentului unei persoane pentru a constata dacă acea persoană este
corespunzătoare, în special pentru o slujbă.
În spaţiul juridic românesc, o definiţie a probaţiunii a fost formulată de către Ioan
Durnescu, conform căruia probaţiunea reprezintă totalitatea mijloacelor legale care au ca scop
reducerea riscului de recidivă şi reintegrarea socială a infractorilor prin aplicarea măsurilor şi
sancţiunilor comunitare unui grup de infractori menţinuţi în stare de libertate de către o
autoritate judiciară şi care trebuie să respecte, pentru o perioadă delimitată de timp, o serie de
condiţii şi obligaţii. Reintegrarea socială a infractorilor se realizează atât prin supravegherea
modului în care infractorii îşi respectă condiţiile şi obligaţiile reţinute în sarcina lor, cât şi
prin oferirea de servicii de asistenţă şi consiliere.

2
 Ca instituţie relativ nou apărută în sistemul de justiţie penală, Serviciul de Probaţiune
a introdus şi o altă viziune în lucrul cu persoanele care au comis infracţiuni.

Serviciul de Probaţiune îşi desfăşoară activitatea cu persoane faţă de care societatea

are uneori puternice prejudecăţi şi manifestă reacţii de respingere. De aceea, consilierii de
probaţiune trebuie să interiorizeze o serie de valori profesionale şi umane. Acestea sunt de
cele mai multe ori mai importante decât tehnicile utilizate, întrucât transmit beneficiarilor
mesajul că sunt acceptaţi, respectaţi, valorizaţi. Astfel, una dintre valorile de bază ale
activităţii de probaţiune este încrederea în dorinţa şi capacitatea persoanelor care au comis
infracţiuni, de a face schimbări esenţiale, pozitive, în viaţa lor.

Convingerea profesioniştilor este că persoana are resurse proprii (capacitatea de a lua

decizii, de a analiza propriile acţiuni, precum şi efectele pozitive şi negative ale acestora).
Pentru a activa acest potenţial al beneficiarilor, consilierii trebuie să manifeste flexibilitate şi
să ofere un sprijin pliat pe nevoile individuale ale beneficiarilor.

Persoanele care au comis infracţiuni provin din medii diferite, au abilităţi diferite de a
comunica, precum şi nivele variabile de înţelegere. Consilierul de probaţiune trebuie să aibă
abilităţi pentru a se adapta acestor diferenţe, astfel încât să stabilească o relaţie de încredere
cu beneficiarii. Empatia, dinamismul, încrederea, optimistul, pe care consilierul le transmite
în relaţia cu persoanele care au comis infracţiuni, au un rol foarte important în antrenarea
acestora în procesul de schimbare pozitivă.

De asemenea, consilierul de probaţiune cunoaşte faptul că persoanele care au comis

infracţiuni sunt ambivalente şi că renunţarea la această conduită nu este un proces uşor.
Astfel, în situaţiile în care beneficiarii întâmpină dificultăţi şi revin la comportamentul
problematic, consilierul de probaţiune trebuie să aibă încredere în capacitatea lor de a se
redresa şi să-i sprijine în reluarea demersurilor de mobilizare a resurselor personale şi a celor
externe (familie, comunitate). Consilierul trebuie să dovedească profesionalism şi
consecvenţă în acţiunile pe care le întreprinde.

Modul în care sunt trataţi beneficiarii în cadrul instituţiei are un rol educativ, pentru că
nu de puţine ori consilierii de probaţiune sunt printre primele persoane care se raportează la ei
cu respect şi le oferă un model. Practica a demonstrat faptul că modul în care ne comportăm
faţă de ceilalţi are un rol important atât în reacţiile acestora faţă de noi, cât şi în alte situaţii
sociale. Respectul cu care sunt trataţi modelează reacţii similare, aspect care se constată în

3
decursul timpului. În plus, cercetări realizate în Marea Britanie au demonstrat că abordarea
modelării prosociale conduce la scăderea ratei de recidivă.

Astfel, împletind o bună informare şi pregătire profesională cu valori precum

respectul şi atitudinea pozitivă faţă de oameni, încrederea în calităţile acestora, respectul şi
promovarea legii şi a valorilor sociale, dinamismul şi flexibilitatea, consilierii de probaţiune
transformă această a doua şansă oferită de lege prin sistemul de probaţiune, într-o reală şansă
de maturizare şi dezvoltare personală a beneficiarilor.

 În ceea ce privește categoriile de beneficiari ai serviciilor de probațiune, se

evidențiază prezența mai multor categorii de persoane condamnate pentru diverse infracțiuni,
în general infracțiuni care au un grad mic de periculozitate, persoane care se află în
supravegherea SP, ca urmare a unei decizii judecătorești (minori sancționați cu măsura
libertății supravegheate și adulți pentru care s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub
supravegherea SP, persoane bolnave HIV/TBC, consumatori de droguri, persoane cu
tulburări mintale) și persoane condamnate pentru diverse infracțiuni, aflate în penitenciar și
care se pregătesc pentru liberarea condiționată. Indiferent de vârsta sau motivul pentru care
au intrat în evidența serviciilor de probațiune, beneficiarii (termenul
de beneficiar desemnează orice persoană care intră în evidența SP: persoana pentru care se
elaborează referat de evaluare, fie persoana condamnată la executarea pedepsei sub
supraveghere, fie persoana care se află în penitenciar pentru executarea unei pedepse
privative de libertate) sunt tratați de consilierii de probațiune în conformitate cu principiile
care fac obiectul recomandărilor Uniunii Europene, dar și al altor documente internaționale,
care reglementează drepturile omului: dreptul la autodeterminare, imparțialitatea,
deschiderea și respectul, onestitatea, evitarea discriminării pe orice temei, acceptanța,
confidențialitatea datelor referitoare la infractor.

Serviciul de Probaţiune are competenţa legală pentru a derula următoarele tipuri de

activităţi: întocmeşte referate de evaluare psihosocială pentru învinuiţi şi inculpaţi, la
solicitarea organelor de urmărire penală sau a instanţei de judecată; asigură supravegherea
persoanelor condamnate cu privire la care instanţa de judecată a dispus măsura educativă a
libertăţii supravegheate sau pedeapsa închisorii cu suspendarea executării sub supraveghere.
În acest sens, consilierul de probaţiune supraveghează modul în care persoanele condamnate
îşi respectă măsurile şi obligaţiile prevăzute în sentinţa penală; asigură, la cererea persoanelor
condamnate, servicii de asistenţă şi consiliere, în scopul dobândirii unor abilităţi sociale,

4
obţinerii unui loc de muncă, găsirii unui adăpost sau unei locuinţe, continuării studiilor,
urmării unui curs de calificare etc; asigură consilierea psihologică a victimelor unor anumite
tipuri de infracţiuni, conform Legii nr. 211/2004 privind unele masuri pentru asigurarea
protecţiei victimelor infracţiunilor.

2. REINTEGRAREA SOCIALA LA MINORI

Conținutul procesului de resocializare a mionrilor delincvenți nu poate depăși nivelul

actual de educație,cultura,aspirații și civilizație al întregii societăți.Finalitatea spre care se
tinde,adică accea că delincventul să traverseze pedeapsa fară a i se altera personalitatea și
comportamentul,iar la sfârșitul procesului de resocializare să-și manifeste opțiunea de a duce
o viață în respect fata de lege și normele morale.
Este mai bine să previi decât să pedepsești.Acest dicton, vechi și înțelept,se adresează
și subiecților,structurilor și substructurilor instituționale implicate în activitatea de reeducare
a delincventului.Trebuie să ținem cont de faptul că cel care săvârșește o infracțiune,oricât de
grava ar fi aceasta ,nu este și nu poate fi considerat în genere că irecuperabil și situat în afara
procesului educativ,ci,dimpotrivă,trebuie implicat cu mai multa amploare în acest
proces.Problema capătă o intensitate aparte când ne raportam la recuperarea delincvenților
minori.
În literatura de specialitate se arata că eficienta procesului de resocializare este
determinata de o multitudine de factori, generali și particulari.Totodată,factorii generali se
determina în raport cu situația social-economică din țară(realizarea dreptului la muncă,
asigurarea cu locuință,primirea unui ajutor social),iar factorii particulari,specifici-în raport cu
situația prezentă a sistemului corecțional.
Din punct de vedere științific, educarea și,mai ales,reeducarea individului,trebuie să
înceapă devreme. Astăzi,minorul delincvent poate fi găsit destul de des în stradă fară a
"beneficia" de tratament,nici chiar de simplele masuri de educație. Activitatea instituțiilor
care au atribuții directe față de minorii delincvenți este orientata mai mult la organizarea
lucrului de prevenire și doar foarte puțin spre activitatea de reeducare.
În spatele activităților formal-reglementate ale instituțiilor specializate în tratarea
tinerilor delincvenți găsim o fenomenologie umană diversă care uneori ajută, alteori
împiedică procesul de reeducare a minorilor.Intre acestea, grav afectată este imaginea și
experiența minorilor cu "adultul":mulți minori provenind din familii cu tensiuni acute intre
părinți,fiind timp îndelungat martori ai unor conduite la limita moralității din partea
acestora,au suportat pedepse și privațiuni arbitrare sau chiar au fost îndemnați să comită

5
infracțiuni. Numai cunoașterea personalitatii minorului nu este suficientă atât timp cât
influențele masive, câteodată hotărâtoare pentru destinul lor, vin din partea vieții de grup,a
relațiilor interpersonale ce se stabilesc intre ei pe timpul executării măsurii.
Intru realizarea procesului de resocializare a minorilor,actiuniile de reeducare trebuie
să se bazeze pe anumite principii stintifice stipulate și în actele internaționale de baza :
principiul intervenției precoce,unul dintre principiile de bază,susține ideea că un delincvent
ocazional sau un predelincvent poate fi reeducat mai ușor decât un recidivist ; principiul
individualizării masurilor,acțiunilor și metodelor de reeducare ; principiul coordonării și
continuității acțiunilor de reeducare și reinserție sociala a minorilor și tinerilor; principiul
contiunarii acțiunilor educative și de sprijinire psihosociala și economica a minorilor și
tinerilor reeducați.
Programele reeducative ce se desfășoară în instituțiile speciale trebuie să ia în
considerare o mare diversitate de categorii de minori,astfel fiind posibila satisfacerea
exigentelor "principiului personalității",sancțiunile pentru orice minor delincventa fiind
modelate conform gravitații delictelor comise,circumstanțele personale și atitudinii relevate
de minor.
Principalele tehnici utilizate în lucrul cu minorii-autoevaluarea,consilierea, influenta
pozitiva,terapia cognitiva-este necesar a statua o serie de modalități de recuperare a minorilor
infractori bine determinate și argumentate,în activitatea de aplicare a cărora un loc aparte îl
ocupa psihologul și asistentul social,dat fiind faptul că ei pot da explicații și pot rezolva
problemele frecvente.
O forma ampla de lucru-programul de terapie sociala ce pornește de la cunoașterea și
combaterea cauzelor generatoare și favorizante a delincventei la nivel
macrosocial,psihosocial și individual.În procesul de reeducare trebuie inclusa și formarea
poziției sociale active- în condițiile izolării,arta și capacitatea de a trai se manifestă nu prin
planificarea și pregătirea unor evenimente importante realizării unor scopuri,dar prin
capacitatea de a trai o zi fară neplăceri. O direcție de acțiune este realizarea unor expuneri și
dezbateri despre lume și viață, special concepute pentru minori.Se concentreza pe faptul că
însușirea lor de către minorii delincvenți vă permite formarea mai rapidă a concepției morale
despre conduita de fiecare zi.
Alte direcții de acțiune:identificarea,construirea și menținerea relațiilor interpersonale
positive intre minorii din grupele de formare. În acest proces trebuie să fie antrenat tot
personalul didactic.

6
 Drept metodă de resocializare , care are succese mari în țările dezvoltate menționam
metoda relațiilor de grup. Ea se bazează pe teoria asociațiilor diferențiale și consta în punerea
infractorului în contact cu grupuri sociale care respecta legea, aplicandu-se în general în
perioada de probațiune.
Centrele de supraveghere si reintegrare sociala

 In temeiul prevederilor Ordonantei Nr.92 din 29 august 2000,s-au infiintat serviciile de
supraveghere si reintegrare sociala.Printre atributiile acestor centre se numara si unele
referitoare la minorii cu comportament delincvent:
  Supravegheaza executarea obligatiilor impuse minorului de catre instanta de
judecata,prevazute de art.103 alin.3 lit.a)-f) din Codul Penal;
 Intocmesc la cererea instantelor de judecata,referate de evaluare (anexa) cu privire la
inculpati;
 Colaboreaza cu institutiile publice in vederea executarii masurii obligatorii minorului la
prestarea unei activitati neremunerate intr-o institutie de interes public;
 Initiaza si deruleaza programe speciale de protectie,asistenta sociala si juridica a
minorilor si tinerilor care au savarsit infractiuni;
 Desfasoara,la cerere,activitati de consiliere individuala a infractorilor.
O alta institutie abilitata in vederea realizarii procesului de resocializare este Directia
pentru Protectia Drepturilor Copilului,care are urmatoarele atributii:
 Pregateste luarea masurilor educative pentru copiii care au savarsit o fapta prevazuta de
legea penala,dar nu raspunde penal.In acest scop asigura ingrijirea si supravegherea
copilului care a savarsit o fapta prevazuta de legea penala si,dupa caz, sunt plasati in
regim de urgenta in cadrul unor spatii special amenajate, pana la clarificarea situatiei lor
judiciare si acorda asistenta juridica si de specialitate pentru acesti copii;
 Asigura si urmareste aplicarea masurilor educative stabilite de comisua pentru protectia
copiilor.

STUDIU DE CAZ

Persoana inetrvievata este R.C. Aceasta este o adolescentă de 17 ani de la Centrul de

Zi „Lizuca” din Iași. Părinții fetei au avut o relație de uniune consensuala timp de 12 ani în
urma căreia au rezultat 7 copii. De circa 9 ani, părinții s-au despărțit iar copiii au rămas în
grija mamei. R.C. a petrecut un timp îndelungat prin diferite centre dedicate copiilor aflați în

7
dificultate sau cu probleme de comportament, iar pentru un timp a „locuit” pe străzi. Relația
ei cu mama și cu societatea a devenit dificila în momentul în care aceasta a început să
consume etnobotanice, lucru care s-a întâmplat când aceasta avea 10 ani. În urma acestui
lucru, fata a renunțat și la scoală. În momentul actual, ea a devenit mama, în urma unei relații
cu un bărbat cu trei ani mai mare că ea. Copilul sau are vârstă de 8 luni și se afla în grija
asistenților maternali. În urma discuțiilor, am aflat că urmează să înceapă scoală din nou cu
ajutorul proiectului „A doua șansă” , proiect adresat adolescenților, tinerilor, adulților
proveniți din medii sociale diverse și cu vârste variate, care nu au urmat sau nu au finalizat
învățământul primar și gimnazial.

Persoana provine dintr-o familie dezorganizată, cu părinți despărțiți iar R.C ne având
parte de suport din partea familiei, a dezvoltat tulburări afective. Este comunicativa în schimb
și își arata aprecierea fata de asistentul social deoarece îl vede drept o persoană de sprijin, are
încredere în el, lucru care conduce la reabilitarea să. Aceasta suferă de o tulburare a
controlului impulsului de a consuma substanțe în căutarea placerii. De la vârstă de 10-12 ani
când a început să consume și până la 15-16 ani, drogurile au fost singurul mijloc de a atinge
fericirea, de a găsi o placere și o eliberare. Abuzul de droguri se datorează și procesului de
destructurare a familiei, copilul realizând că evoluția maritala a părinților se întrerupe iar
legăturile familiale devin confuze. Comportamentul deviant al fetei nu se rezuma doar la
consumul de droguri, aceasta începând să fumeze țigări încă de la vârstă de 7 ani. În dosarul
ei se specifica faptul că fata avea și probleme cu absentismul scolar, rezultând abandonul în
cele din urmă. Fata a avut probleme cu politia, ajungând să fie oprița și controlata foarte des,
însă aceasta continua să consume droguri indiferent de situație. De asemenea a fost
influențată și de grupul social din care făcea parte. Aceasta susține că ar fi reușit să renunțe
mai din timp la droguri daca nu era încurajată de acel grup să fumeze în continuare. Ea a
mărturisit faptul că inclusiv unchiul ei i-a oferit droguri și a ajutat-o în procurarea acestora.

CONCLUZII

Ca si o concluzie generala, reiese faptul ca motivele pentru care subiectul a apelat la

substante, sunt grupul social, pura curiozitate si lipsa de implicare a familiei si anume
nepreocupareaa pentru problemele aparute. In momentul de fata R.C. recunoaste faptul ca a
gresit, insa este hotarata sa isi reia studiile si sa isi faca un viitor, dorind sa ii ofere fiicei sale
unul cat mai bun.

8
 Prin urmare, drogurile, asemenea cafelei şi ţigărilor, demonstrează într-un mod
excepţional capacitatea de a se înrădăcina. Oamenii consumă din nou un drog deoarece
ultima dată când l-au consumat efectul a fost plăcut, iar ultima experienţă o propune
pe următoarea şi pe următoarea după aceasta, astfel că obiceiul se formează treptat, iar
urma deprinderii devine întipărită. Plăcerea este imediată, iar durerea se amână. Un adevăr
psihologic fundamental este că plăcerea imediată va avea o influenţă mult mai puternică
asupra comportamentului decât durerea ulterioară şi incertă. Faptul ca R.C face parte din
centrul de zi, a ajutat-o foarte mult sa isi schimbe perspectiva. Aceasta a realizat in cele din
urma ca isi doreste o viata normala si fericita, alaturi de fetita ei, fiind indrumata de asistentii
sociali in care a prins incredere si a gasit sprijinul de care avea nevoie. Adolescenta sustine
faptul ca a constientizat ca viata ei a fost pusa in pericol si ca nu s-ar mai intoarce niciodata la
consumul de substante. De asemenea, isi doreste sa ii ofere o viata linistita fetitei sale, dorind
ca aceasta sa traiasca intr-un mediu linistit si sa nu ii calce pe urme.

R.C are şanse reale de a se reintegra în societate, desfăşoară activităţi concrete în acest
sens şi manifestă dorinţa de a se schimba, de a fi mai buna şi mai mulţumita de ea însaşi.

ANEXE

GHID DE INTERVIU

A. Date personale

1. Pentru început aş dori să îmi oferi câteva detalii despre tine, de exemplu (câți
ani ai, de cât timp ești aici, dacă îți continui studiile etc).

B. Debutul consumului şi primele experienţe

2. Poți să-mi povestești cum ai început să consumi droguri? -ce tip de droguri -de cât
timp consumă/cât timp a consumat -cum a început acest consum

3. Ce anume te-a determinat să începi să consumi droguri?

4. Ce anume simțeai când luai drogul X? Dar drogul Y?

5. Cât timp durau deobicei efectele?

9
 6. Ce simţi când nu mai iei drogul? După cât timp simţi/ simțeai nevoia să iei o altă
doză?

7.În timpul consumului de droguri, te-ai confruntat cu probleme cu legea? Dacă

răspunsul e da, te rog să descrii o situație concretă.

8.Care erau costurile drogurilor? (pentru fiecare substanţă menţionată)

9. Cum procurai drogurile?

10.Cum reușești/reușeai să acoperi din venituri, costurile acestora?

C. Experienţa actuală

11. În prezent mai consumi droguri?

12. Cu ce fel de consecinţe ale consumului te-ai confruntat la nivel personal și

familial?

13. Cu ce fel de consecinţe crezi că se confruntă comunitatea mai largă? Ai cunoştinţe

despre anumite substanţe care sunt mai degrabă preferate în rândul cercului de
prieteni/tinerilor etc.?

D. Influenţe şi consecinţe psihosociale

14. În ce momente este mai probabil să simţi nevoia să consumi substanţe?

15. Cum ți-a afectat acest consum de droguri relațiile interpersonale? -s-au
îmbunătățit/deteriorat relațiile cu prietenii? -s-au deteriorat/îmbunătățit relațiile cu familia?

E. Tentative de renunțare și rețea de servicii de suport

16. Poți să îmi spui cum ai încercat să renunți la consumul de droguri?

17. În opinia ta, ce servicii existente (sau care ar trebui înfiinţate) te-ar ajuta să treci
peste problemele asociate consumului de droguri?

10
 18. Ai apelat vreodată la asistență medicală/serviciul de gardă din cauza consumului?
-dacă da, cum s-a întâmplat? -ce te-a determinat să apelezi la ea sau cum ai ajuns acolo? -cât
timp ai stat? -ai primit sprijin din partea familiei?

F. Altele

19.Dacă ar trebui să oferi sfatul unui tânăr care s-a confruntat cu un episod de consum
de droguri identice celor consumate de tine, ce i-ai spune? Ce l-ai sfătui? -i-ai spune la ce să
fie atent? -ce droguri să consume? -de unde să le procure? -cum să renunțe la ele? -la cine să
apeleze?

20. Dorești să spui ceva în încheiere?

BIBLIOGRAFIE:

1. Durnescu, Ioan– Probaţiunea. Teorii, legislaţie şi practică, Editura Polirom, Iaşi,

2011
2.Oancea, Gabriel – Probaţiunea în România. Evaluări normative şi sociologice,
Editura C. H. Beck, Bucureşti, 2012
3. Schiaucu, Valentin, Canton, Rob – Manual de probaţiune, Editura Euro Standard,
Bucureşti, 2008

4. Ordin nr. 24/ 2004 pentru aprobarea standardeior minime obligatorii privind centrele
de zi;

11