SĂNĂTATEA MINTALĂ A

PERSOANELOR ÎNCARCERATE ȘI
RISCUL DE SUICID ÎN MEDIUL
PENITENCIAR

PIȘTA-ENĂȘESCU GABRIELA
UNIVERSITATEA ALEXANDRU IOAN CUZA, IAȘI
FACULTATEA DE FILOSOFIE ȘI ȘTIINȚE SOCIAL POLITICE
MASTER- PROBAȚIUNE, MEDIERE ȘI ASISTENȚĂ SOCIALĂ A VICTIMELOR
INFRACȚIUNILOR (IF)
ANUL 1

1
 Peste 10 milioane de oameni sunt încarcerați în întreagă lume iar tulburările mintale
sunt mai prezente la aceștia decât la populația generala. Deși este incertă măsură în care
închisoarea crește incidenta tulburărilor mintale, dovezile sugerează rate scăzute de
identificare și tratament psihiatric. Deținuții, de asemenea, sunt supuși unui risc crescut de
mortalitate din cauza suicidului, autovatamarii, violentei și victimizării, iar studiile au
subliniat câțiva factori de risc esențiali care conduc la aceste lucruri. Nevoile de sănătate
mintala ale femeilor și bătrânilor aflați în închisoare sunt diferite și ar trebui dezvoltate
politici naționale pentru a le îndeplini. În cele ce urmează, vom prezenta recomandări clinice,
studii și politici pentru îmbunătățirea îngrijirii sănătății mintale în închisori.

După cum am menționat, la nivel modial peste 10 milioane de persoane sunt

inicarcerate la un moment dat iar peste 30 de milioane de indivizi circula prin închisoare în
fiecare an. Cercetările au demonstrat faptul că prizonierii au rate mai ridicate în a dezvolta
tulburări psihice, iar în unele tari, mai mulți oameni cu boli mintale severe sunt
instituționalizați în închisori decât în spitalele de psihiatrice. În ciuda nivelului ridicat al
tulburărilor, acestea sunt frecvent subdiagnosticate și slab tratate.

SINUCIDEREA ȘI AUTOVATAMAREA

Sinuciderea și autovatamarea sunt mai frecvente la deținuți decât la persoanele din

comunitatea generala. Riscul relativ de deces cauzat de suicid la bărbații prizonieri este de
aproximativ 3-6 ori mai mare decât cel al populației generale și chiar mai mare la femeile
prizoniere (un risc de peste 6 ori mai mare fata de comunitatea generala).

În Statele Unite, sinuciderea este de doua ori mai frecventa în rândul deținuților decât
în populația generală. Aproximativ 200 de sinucideri din închisoare au loc în fiecare an în
Statele Unite, sinuciderea fiind a treia cauza de deces în închisoare, după cauzele naturale și
SIDA (Hayes, 1999). Studiile anterioare au arătat că rata sinuciderilor în închisori ar creste
din cauza noilor legi obligatorii de condamnare, creșterea numărului de condamnări pe viață
și pedepse cu moartea, supraaglomerarea, prevalenta crescuta a SIDA și îmbătrânirea
populației deținuților. Un alt factor important este tendință de dezinstitutionalizare a
pacienților cu tulburări psihice după 1963, factor ce a condus la o proporție mai mare de
persoane încarcerate cu o sănătate mintala problematica. De exemplu în New York, în
instituțiile de corecție s-a înregistrat o creștere de la 13% la 24% a deținuților cu o sănătate
mintala precara intre 1991 și 1998. În California, în 2005, numărul sinuciderilor din

2
închisorile de stat au crescut de la 26 la 44 de cazuri, față de anul anterior
(Dannenberg,2006).

Ratele de sinucidere pot fi mai mari decât arată statisticile, din cauza tendinței de a
subraporta astfel de incidente. Spre exemplu, multe sinucideri sunt clasificate drept decese
accidentale. Personalul din unele instituții pot alege să nu raporteze sinuciderile, de teama
litigiilor, iar dacă un deținut moare în spital în urma unei tentative de suicid, înregistrările pot
să nu indice că el a murit în închisoare (Daniel, 2006). Hayes a afirmat că în cursul anului
1981 și 1982, doar 22 de deținuți au fost raportați că victime ale suicidului în instituțiile
penale din Ohio, când, de fapt, o examinare a certificatelor de deces din spitale a arătat faptul
că 46 de deținuți și-au luat viață în aceasta perioada. De asemenea, Kupers (1999) a susținut
faptul că anumite încercări de evadare, angajarea în lupte fizice cu un cardian înarmat sau un
prizonier periculos și neachitarea unui traficant de droguri sau a unei datorii cauzata de
jocurile de noroc pot consititui “invizibile sinucideri”.

Sinuciderea este o problemă recunoscută în închisorile din S.U.A, unde peste 400 de
deținuți se sinucid într-un an. Cu toate acestea, sinuciderile din închisori nu au primit o
atenție considerabilă.

Intre 1994 și 2005, în închisorile de stat din Oregon,rata anuala a sinuciderilor a

fluctuat intre 1 și 4 cazuri și până la 20 de tentative de suicid au avut loc în intervalul unui an
calendaristic. În urma solicitării Departamentului de Corecție din Oregon (ODOC) s-a
realizat un studiu calitativ cu scopul de a culege informații care să îi ajute în reducerea
numărului de sinucideri în centrele de corecție din Oregon. Scopul a fost de a cunoaște
factorii asociați cu sinuciderea în închisoare și nu s-au formulat ipoteze perconcepute,
deoarece s-a dorit a se găsi factori neidentificați încă în literatura științifică pe lângă factorii
deja identificați de către alti cercetători. De asemenea, li s-a cerut și deținuților să facă
recomandări, pe baza experiențelor lor, despre modalitățile care pot îmbunătăți programele de
prevenire a suicidului în închisori.

A fost adoptata definiția ODOC a tentativei de suicid care include cinci tipuri de
comportamente: spânzurare care lasă urme sau inconștienta, tăierea, supradoza
medicamentoasa sau utilizarea unei alte substanțe toxice care necesita pomparea stomacului
sau alta intervenție medicala, înecul care necesita intervenția medicala pentru eliminarea
lichidului din plămâni sau resuscitare și alt comportament care implica un risc semnificativ

3
cu intenția de autovatamare. Ideea sinucigașă a fost definita drept “gânduri care implica
dorință de a muri, cu sau fară un plan de sinucidere”.

Populația tintă a constat în deținuți ODOC care au încercat să se sinucidă în

închisoare intre 1994 și 2005. O lista a deținuților care au încercat să se sinucidă în acest
interval de timp a fost furnizata de către o persoana de legătură din închisoare. Cei 32 de
deținuți au fost întrebați daca doresc să participe la proiectul de cercetare, tinandu-se cont de
consimțământul acestora. Participarea a fost voluntara și nu au fost oferite beneficii
participanților, iar refuzul nu a condus la nici o pedeapsa. Aceștia se puteau retrage din studiu
în orce moment fară penalizare sau pierderea beneficiilor. Patru deținuți au refuzat să
participe la studiu, și alti patru nu au putut fi disponibili din diferite cauze precum starea de
sănătate mintala instabila sau liberarea condiționată recenta. În total au participat 24 de
deținuți care au încercat să se sinucidă și erau în prezent încarcerați. Trei dintre participanți
au fost de sex feminin, restul de sex masculuin, iar cu excepția unui bărbat și a deținutelor de
sex feminin, care au fost plasați în spatii de securitate medie, restul au locuit în clădiri de
maxima securitate. Vârstele acestora au variat intre 21 și 53 de ani. Majoritatea au fost
identificați cu tulburare depresiva majora. Acuzațiile penale au inclus conducerea sub
influenta alcoolului, livrarea sau fabricarea substanțelor interzise, jafuri, folosirea
neautorizata a unei arme de foc, agresiune, răpire, abuz sexual, sodomie și crima. Toate
interviurile au fost urmate de o sesiune de consiliere.

S-au realizat interviuri, după care s-au analizat în mod individual, citatele fiecărui
participant fiind grupate pe baza asemănării de conținut. Apoi au fost comparate citatele
grupate și subtemele similare au fost identificate, urmând să fie grupate la rândul lor în
categorii mai mari. Doar temele și subtemele care au apărut de cel puțin 5 ori. Trei categorii
cu mai multe teme și subteme au apărut în studiu. Motivele care au dus la tentativele de
suicid au fost problemele de sănătate mintala, problemele în relații, și factori ce țin de
închisoare. Factorii infividuali s-au regăsit intrinsec în celelalte categorii. Problemele
relaționale au dus la sentimente de deznădejde, acesta fiind un factor individual. Cu toate
acestea, factorii individuali au reprezentat o categorie în sine, deoarece mulți deținuți au
indicat că experimentează periodic sentimente de deznădejde fară o cauzalitate externa
evidenta, și majoritatea deținuților din închisoare nu trăiesc sentimente semnificative de acest
fel, și se adaptează relativ bine la viață închisorii. În mod similar, problemele relaționale care
implica deținuții, reflecta dificultăți în funcționarea interpersonala, și sunt legate și de factorii
penitenciarului.

4
PROBLEME DE SANATATE MINTALA

1.1 Simptome depresive

Au fost identificate 5 subteme în cadrul temei simptomelor depresive: dispoziție

proasta, gânduri depresive, sentimente de deznădejde, sentimente de singurătate și sentimente
de vinovăție sau rușine legate de infracțiune. În ceea ce privește dispoziția proastă,
majoritatea participanților au indicat că aveau stări depresive și înainte de încarcerare. Un
participant a menționat faptul că “Pur și simplu nu mă simțeam bine”. Altul a indicat : “Toate
încercările mele au fost în jurul aceluiași tip de sentiment. Probabil că am simțit depresie,
disperare și descurajare.”. Un al treilea participant a spus : “Am ajuns într-un punct în care
eram atât de deprimat și mă simțeam că și cum am căzut într-o groapă, și era doar întuneric.
Și încercam să ies dar nu puteam, mâinile mă trăgeau înapoi.”

În ceea ce privesc gândurile depresive, deținuții aveau tendință de a rumega pe o

varietate de subiecte, cum ar fi abilitățile inadecvate parentale, dezamăgirea familiei sau
autoevaluarea negativa. De exemplu un participant a crezut că și-a dezamăgit familia prin
încercarea să: “Doar încercarea mea: lasandu-mi familia în urma, mama și sora.” O alta
persoana a declarat faptul că a fost tulburata din cauza faptului că nu s-a simțit o mama buna:
“Nu am avut niciodată grija de copiii mei, apoi fiica mi-a spus că fiul meu era supărat pe
mine pentru că sunt în închisoare.”

Sentimentele de deznădejde au fost raportate într-un număr foarte mare de

participanți. Unul dintre ei a explicat : “Am simțit că sunt terminat. M-am simțit la sfârșit.”.
Altul a indicat că se simțea lipsit de speranță și avea o frica de a muri în închisoare: “ Nu am
vrut să mor aici. Am văzut oameni morți aici, purs și simplu nu mai vedeam o viață pentru
mine.”

Mai mulți participanți au raportat că sentimentele de singurătate au fost un factor

semnificativ în încercările lor de sinucidere. Cei mai mulți au spus că se simt izolați de lumea
exterioara: “Nimeni nu tine legătură. Aici în închisoare, ești singur, nu ai pe nimeni.”. De
asemenea sentimentele de vinovăție au fost un factor important indicat de mai mulți
intervievați. Crimele pentru care au ispășit pedeapsa îi bântuiau atât de rău încât a contribuit
la ideea lor sinucigașă. De exemplu un participant a spus: “Am fost cel mai mare dușman al
meu, nu mi-a fost frica să mă bag într-o cearta, dar eram speriat de oamenii care stiu ce am
făcut. E mai rău decât orice durere fizica.”

5
 1.2 Simptome anxioase

Deținuții au raportat diferite motive de îngrijorare. Ca efect al instituționalizării, unii

deținuți au raportat că se simt anxioși din cauza eliberării viitoare. Alții s-au temut de
amenințările primite de la alti deținuți: “Poate că ar trebui să mă sinucid, că să nu mă omoare
ei.” Un participant a spus că s-a simțit neliniștit, fiind martor al comportamentului sexual
nedorit al colegului sau de celula.

1.3 Halucinatii si/sau ideatie paranoica

Mai mulți participanți au raportat că au avut halucinații și ideație paranoida. De

exemplu, un participant și-a descris halucinațiile auditive și vizuale în felul următor: “
Sunt voci famililare de la oameni pe care i-am cunoscut în trecut, de la oameni care m-au
abuzat când eram mai mic. Deci când încep să aud aceste voci, încep să-mi pierd
controlul. Văd lucruri precum sânge care iese din pereți, fete de demoni furioși care m-au
speriat. Și nu puteam să vorbesc cu nimeni despre asta. În acel moment părea atât de
real.”

1.4Medicamentatia

Unii participanți au indicat că sentimentele lor de depresie erau legate de lipsa de

medicamente psihotrope sau de consecventa în a le lua. Unul dintre ei a indicat: “Și în
momentul în care am rămas fară medicamente a fost un soc. Aș fi putut să le schimb cu cafea,
am vrut să tranzacționez orice pentru ele.”

1.5 Impulsivitatea

Mulți deținuți au recunoscut că au decis să se sinucidă într-un mod impulsiv, adesea în

decurs de o ora a unui eveniment declanșator. Un participant a menționat: “ Într-un minut am
fost așa deprimat, nu mai puteam face fata. Am fost întotdeauna persoana impulsurilor de
moment, o persoana spontana.” O altă persoană intervievată a indicat: “ Totul s-a întâmplat
într-o ora.” Un al treilea participant a observat: “M-am grăbit, mai mult în garaba am vrut să
fac asta. Eram nerăbdător să se termine cu toate lucrurile.”

1.6 Credintele religioase

Pe langa rolul protectiv, credintele religioase au si un rol de risc in tentativele suicidale

ale detinutilor. Un detinut declara ca “Daca ma sinucid, nu voi merge in rai. Asta e ceea ce
m-a oprit in ultimul moment”. Cu toate acestea, un alt participant, cu credinte budiste a

6
incercat sa se sinucida pentru binele umanitatii. Acesta a crezut ca uciderea oamenilor
provoaca karma proasta, prin urmare, s-a hotarat sa evite sa fie ucis de catre altcineva sau sa
ucida, iar sinuciderea, dupa credintele sale, provoaca mai putina karma proasta decat
omuciderea: “Sinuciderea este negativa, dar mai putin negativa decat sa omori pe cineva.
Trebuie sa arati mai multa preocupare pentru frati decat pentru tine insuti. Singurul mod in
care putem sa ajutam cu adevarat pe cineva este sa fim mai plini de compasiune fata de
ceilalti decat cu tine insuti.”

2. FACTORI AI ÎNCHISORII

Temele care au apărut în această categorie au fost mișcările în interiorul închisorii,

dificultățile legate de angajare și activitate și rapoartele disciplinare

2.1 Mișcarea în închisoare

Unii deținuți au constatat că un transfer în cadrul instituției cum ar fi de la o singura

celula, la o locuita de cămin sau la diferite instituții, au dus la sentimente de depresie și au
raportat că a fost un factor care a contribuit la tentativele lor de suicid. De exemplu un
participant a indicat: “E foarte strict, foarte deprimant. Este că și cum ai fi într-o temniță.”

2.2 Dificultăți legate de angajare/activitate

Un participant a simțit că jobul ei este mai stresant decât poate să duca: “Încărcarea a
fost atât de copleșitoare.” Alti deținuți au susținut faptul că șomajul este un factor care
contribuie la ideea lor suicidara. Unii au crezut că plictiseala ar fi putut fi un factor important:
“Mă întindeam noaptea în pat și nu aveam altceva de făcut decât să mă gândesc”. Alt
participant a indicat: “ Mi-am dat seama că o mare parte din ceea ce îmi provoca depresia era
faptul că nu aveam nimic de făcut. Odată ce se face liniște și noaptea tărziu, încep să mă
gândesc la lucruri de genul.”

2.3 Plasarea la carcera

Plasarea la carcera este pedeapsa pentru comportamentul neadecvat în închisoare. O

astfel de plasare implica schimbarea locuinței, condiției de viață mai restrictive, și o posibila
pierdere a privilegiilor câștigate anterior. Deținuții plasați în astfel de regim, au avut o
problema deosebit de dificila în a se adapta la noile condiții, ceea ce a dus la rândul sau, la
deteriorarea sănătății mintale.

7
CONCLUZII

În concluzie, simptomele depresive au fost raportate în mod constant de aproape toți

participanții. Rezultatele acestui studiu și nu numai, indica necesitatea de a evita plasarea în
izolare atunci când exista un risc de suicid. Acest studiu arata și faptul că deținuții se aflau
într-o stare depresiva și în momentul încarcerării lor, dar mediul penitenciar le-a agravat
starea. Prin urmare, sinuciderea în închisoare nu este exclusiva din cauza tulburărilor
psihiatrice, dar și a problemelor legate de coping.

Prin urmare, implicațiile acestor constatări sunt că soluțiile non-medicale care

stimulează deținuții în a face fata, trebuie de asemenea să fie implementate în orice program
de prevenire a suicidului.

Adoptând mai multe programe de prevenție și un sistem mai bine pus la punct, unde
sănătatea mintala a deținuților să fie primordială, ar putea schimba modul în care foștii
infractori se recuperează, având un impact pe măsură.

BIBLIOGRAFIE:

1. American Psychiatric Association. (2000). Diagnostic and statistical manual of

mental disorders Washington, DC: Author.
2. Blaauw, E., Winkel, F. W., & Kerkhof, A. J. F. M. (2001). Bullying and suicidal
behavior in jails. Criminal Justice and Behavior, 28, 279-299.
3. Dannenberg, J. E. (2006). California’s 2005 prison suicide rate doubles over 2004.
Prison Legal News, 17, 22.
4. Hayes, L. M. (1995). Prison suicide: An overview and guide to prevention.
Washington, DC: U.S.
5. Department of Justice, National Institute of Corrections. Hayes, L. M. (1999). Suicide
in adult correctional facilities: Key ingredients to prevention and overcoming the
obstacles. Journal of Law, Medicine and Ethics, 27, 260-268.
6. Kupers, T. (1999). Prison madness: The mental health crisis behind bars and what
we must do about it. San Francisco, CA: Jossey-Bass.

8
7. Oregon Department of Corrections Counseling and Treatment Services, Corrections
Programs Division. (2005). Suicide and attempted suicide review procedure. Salem:
Author.
8. Suto, I., & Arnaut, G. L. Y. (2010). Suicide in Prison: A Qualitative Study. The
Prison Journal, 90(3), 288–312.