UNIVERSITATEA DE MEDICINA SI FARMACIE

„GR. T. POPA” IASI

PACIENTUL SUICIDAR IN SERVICIUL

DE URGENTA

Indrumator stiintific
Profesor Dr. Vasile Astarastoae

Doctorand
Tudor Ciuhodaru

1
CUPRINS

INTRODUCERE. MOTIVAŢIA ALEGERII TEMEI 4

DEFINIREA ŞI CLASIFICAREA SUICIDULUI 5

DATE EPIDEMIOLOGICE PRIVIND SUICIDUL 7

FACTORI DE RISC PENTRU COMITEREA SUICIDULUI 8

Evaluarea riscului suicidar 11

METODE FOLOSITE ÎN REALIZAREA ACTULUI

SUICIDAR 11

SUICIDUL ÎN MEDIUL PENITENCIAR 12

Strategii de prevenire a sinuciderii în detenţie 13

LOTUL STUDIAT 15

INSTRUMENTELE DE LUCRU 16

Analiza pe sectoare de date 20

Analiza datelor în sistem intersectat (metoda crosstabs) 25

DISTRIBUŢIA PROCENTUALĂ DUPĂ APARTENENŢA LA GEN A
PERSOANELOR CU TENTATIVĂ DE SUICID, ÎN FUNCŢIE DE
VARIABILELE STANDARDIZATE 25

2
PROFILUL SUCCINT AL PERSOANELOR CU TENTATIVĂ
DE SUICID 33

DISTRIBUŢIA TERITORIALĂ A RISCULUI PENTRU ACTE

AUTOLITICE 37

CONDUITA ÎN FAŢA PACIENŢILOR CU INTOXICAŢII

VOLUNTARE 39

CONDUITA FAŢĂ DE PACIENTUL CU TENTATIVE

EGOLITICE PRIN MIJLOACE MECANICO-FIZICE 40

CONCLUZII 43

3
 Introducere. Motivaţia alegerii temei
Suicidul, ca fenomen de devianţă socio-comportamentală,
constituie o problemă medico-socială complexă, rezultată din
intervenţia conjugată a unor factori suicidogeni individuali şi socio-
relaţionali, precum şi a unor situaţii conjuncturale favorizante şi
declanşatoare a căror cunoaştere şi înţelegere ştiinţifică trebuie să stea
la baza măsurilor menite să ducă la prevenirea şi diminuarea treptată
a acestei conduite comportamentale egolitice. Reprezentând un obiect
de studiu multidisciplinar (sociologic, psihologic, filosofic, etico-
moral, religios, juridic şi medico-psihiatric în special), actualmente
suicidul implică o serie de probleme şi aspecte de un deosebit interes
teoretic şi practic. Dacă aspectele şi problemele teoretice sunt axate
pe studiul factorilor suicidogeni, ale modalităţii de declanşare a
suicidului şi ale semnificaţiei socio-familiale a acestui fenomen, cele
practice abordează cu prioritate formele şi mijloacele de psihoigienă
şi profilaxie ale comportamentului autolitic nu în ultimul rând
acordarea asistenţei medicale în urgenţă. De fapt în multitudinea de
lucrări, aceasta de faţă se doreşte a face notă aparte tocmai prin
abordarea fenomenului din punct de vedere a practicianului, altul
decât psihiatrul. Adică deşi amplu dezbătută această problemă a fost
până acum examinată în ceea ce priveşte cauzele (domeniul predilect
al psihologilor, psihiatrilor şi sociologilor), rezultatul actului autolitic
(domeniul medicinei legale), profilaxia (domeniu multidisciplinar)
dar prea puţin s-a discutat ce se face cu autoliticul din punct de vedere
medical, adică acordarea asistenţei medicale în urgenţă şi rezolvarea
leziunilor produse de actul egolitic.

Suicidul fiind o problemă publică, majoră, globală, treptat s-

au implicat tot mai mulţi cercetători de diverse specialităţi, pentru
studiul acestui fenomen, considerând că printr-un efort comun multe
dintre acţiunile suicidare pot fi prevenite. In mod complementar,
studiul complex şi multiaxial al fenomenului suicidar deschide largi
perspective în cunoaşterea şi explicarea ştiinţifică a factorilor
favorizanţi şi declanşatori ai mecanismului suicidogen, permiţând

4
totodată şi fundamentarea realistă a măsurilor de profilaxie generală
şi specială.

Definirea şi clasificarea suicidului

Definiţia şi conturarea conceptului de "sinucidere" a
prezentat şi mai prezintă încă controverse, legate pe de o parte de
diversitatea şi complexitatea comportamentului suicidar şi pe de altă
parte de aspectele sau conceptele doctrinare care limitează sau extind
dimensiunile acestui cadru.

Abatele Desfontaine (1737) crează cuvântul suicid, dorind

să arate că este vorba despre omorârea propriei persoane – sui
înseamnă sine, iar caedere semnifică a omorî. După această dată
termenul s-a răspândit destul de rapid şi a apărut şi în lucrările lui Voltaire
(1694-1778), Helvetius (1715-1771), Holbach (1723-1789) şi alţii (1).

Delmas (1932), afirmă că este "un act prin care un om lucid,

putând alege între viaţă şi moarte, preferă moartea", în timp ce
Halbwachs (1877-1945) afirmă că suicidul este "moartea care rezultă
dintr-un act săvârşit de victima însăşi, cu intenţia de a se "omorî, fără
a fi un act de sacrificiu"(2).

Deshaies (1947) consideră suicidul ca un act de omor, făcut

de o manieră conştientă, în care moartea devine mijloc sau final. El
conturează astfel ideea că, suicidul, ca şi omorul reprezintă un act
agresiv. (3)

E. Durkheim (4,5) a stabilit că se poate considera suicid

oricare caz de moarte survenită direct sau indirect, dintr-un act
pozitiv sau negativ îndeplinit de victima însăşi, care se aşteaptă la
producerea acestui rezultat. Într-un mod mult mai general, J.
Baechler (6) definea suicidul ca orice comportament care caută şi
găseşte soluţia unei probleme existenţiale prin atentare la viaţa
subiectului însuşi.

5
 O definiţie operaţională este cea dată de Shneidman (7,8),
care afirmă că „suicidul reprezintă actul uman de încetare din viaţă,
autoprodus şi cu intenţie proprie." Ionescu (9,10) consideră suicidul
ca fiind "actul autosuprimării existenţei, desfăşurat într-un moment de
tensiune afectivă sau de perturbare a conştiinţei".

O.M.S defineşte suicidul ca pe un act prin care un individ

caută să se autodistrugă fizic, cu intenţia mai mult sau mai puţin
autentică de a-şi pierde viata, fiind mai mult sau mai puţin conştient
de raţiunea gestului.(11)
Înainte de anii '50 nu se făcea o distincţie suficientă între
persoanele care se omorau şi cele care supravieţuiau după un act
aparent suicidar. Stengel (1952) a identificat diferenţe epidemiologice
între cele două grupuri şi a propus termenii "suicid" şi "tentativă de
suicid" pentru a distinge cele două forme de comportament. El a
presupus că un grad de intenţie suicidară a fost esenţial în ambele
grupuri; cu alte cuvinte, cei care au supravieţuit nu reuşiseră să se
sinucidă. Aceste idei au fost dezvoltate într-o monografie importantă
(Stengel şi Cook 1958).(12,13)
În anii '60 s-a propus ca intenţia suicidară să nu mai fie
considerată esenţială, pentru că s-a recunoscut că cele mai multe
"tentative de suicid" îşi îndepliniseră actele "în credinţa unei relative
siguranţe, cu conştiinţa, chiar şi în momentul cel mai fierbinte, că vor
supravieţui supradozei şi vor fi capabile să dezvăluie ceea ce au făcut,
în timp suficient, pentru a asigura salvarea" (Kessel şi Grossman
1965).(14)
Kreitman şi colegii săi au introdus termenul de "parasuicid"
pentru a se referi la "un act nefatal în care un individ, în mod
deliberat, îşi provoacă o leziune sau ingeră o substanţă în exces faţă
de orice prescripţie sau doză terapeutică recunoscută".(15)
Distincţia între suicid şi autovătămare deliberată nu este
absolută. Există o suprapunere importantă. Unele persoane care nu au
intenţia să moară decedează datorită efectelor unei supradoze. Alţii
care au intenţionat să moară sunt readuşi la viaţă. Mai mult, numeroşi
pacienţi au fost ambivalenţi în acele momente, nesiguri dacă doresc
să moară sau să trăiască.

6
 În raport cu gradul şi desfăşurarea conduitelor suicidare, în
literatura de specialitate sunt delimitate mai multe tipuri modale şi
anume:
- "Sinuciderea" propriu-zisă, ca rezultantă a unui act reuşit
efectuat de victimă;
- "Tentativa suicidară" (parasuicid) etichetat ca fiind un act
suicidar nereuşit;
- "Veleitatea suicidară" caracterizată printr-o simplă schiţare
a actului fără nici un efect;
- "Ideea şi preocuparea suicidară" caracterizate prin fantezii
şi reprezentări mintale a suicidului cu o intenţie mai mult
sau mai puţin fermă de a efectua actul şi de a muri;
- Echivalenţe suicidare: sinuciderea lentă în toxicomanii,
alcoolism etc.; negativismul alimentar; refuzul
tratamentelor şi îngrijirilor medicale; neevitarea pericolelor
şi a altor evenimente care periclitează existenţa;
automutilările.
După scopul actului autoagresiv, suicidul poate fi:
- de şantaj (când se lasă şansa eşecului);
- agresiv (de răzbunare);
- ablativ (de sacrificiu pentru o valoare);
- ordalic (ca probă a inocentei).
Date epidemiologice privind suicidul
Numărul mare de cazuri de suicid a atras atenţia specialiştilor.
După rapoartele OMS, se sinucid aproximativ 2000 de persoane/zi şi un
milion/an. Ultima raportare a OMS privind rata globală a suicidului în
lume datează din 2000 şi este de 25 0/0000, pentru bărbaţi şi 6 0/0000 pentru
femei. Înafara discrepanţei dintre cele două sexe în ceea ce priveşte
frecvenţa suicidului se constată şi o dinamică extrem de diferită a
fenomenului pe parcursul a 50 de ani între 1950 şi 2000, perioada în care se
constată o creştere constantă şi accentuată la bărbaţi şi o evoluţie extrem de
lentă la femei.
La nivelul Europei anului 2002 sinuciderea reprezintă
principala cauză de deces produs prin injurii intenţionate şi
neintenţionate adică 21% din totalul acestora şi în acelaşi timp
reprezintă mai mult de jumătate din totalul injuriilor intenţionate
7
depăşind de mai mult de două ori rata heteroagresiunilor şi de mai
mult de 10 ori rata leziunilor produse în războaie.
Frecvenţa cazurilor de suicid a crescut în România în anii
1990, faţă de 1980, cu 20%.(11) Între 1990 şi 2004 rata a crescut iar cu
30% per total cu diferenţe semnificative între sexe. Adică în timp ce
pentru femei s-a înregistrat o foarte uşoară scădere, pentru bărbaţi rata
aproape că s-a dublat. De fapt creşterea s-a produs în cea mai mare parte
a ei între 1990 şi 1995, după aceasta perioadă şi până în 2004
înregistrându-se un platou. În 2004 rata suicidului în Romania a fost de
12,5 %ooo cu o rata pentru bărbaţi de 21,5 iar pentru femei de 4. În ţara
noastră, numărul de cazuri de suicid oscilează geografic (pe zone) între 7
%ooo şi 15 %ooo (zona cu cel mai mare număr de cazuri fiind Ardealul).(16)
Factori de risc pentru comiterea suicidului
Factori personali şi sociali
• sexul masculin
• vârsta peste 60 ani
• tentative de suicid în antecedente
• separare recentă, divorţ, văduvie
• izolare socială,
• aniversări personale importante
• şomer sau probleme financiare,
• abuzul de alcool / droguri
• experienţe recente de umilire
Factori mentali şi fizici
• depresia (în special boala maniaco-depresivă)
• agitaţie, insomnie, anxietate
• sentimentul vinovăţiei, inadaptare, nefericire
• impulsivitate, personalitate ostilă
• ipohondria (gândul că are diverse boli grave: cancer,
boli cardiace etc.)
• halucinaţii, în care vocea comandă actul sinucigaş
• boli cronice dureroase, mutilante, în special dacă
persoana a fost anterior sănătoasă

8
 • folosirea de droguri, precum rezerpina, care
determină depresie severă
Factorii demografici
Vârsta
S-a observat o corelaţie pozitivă între vârstă şi
comportamentul suicidar în anumite etape cronologice ale vieţii
indivizilor ce recurg la acte autolitice. Rata suicidară creşte cu vârsta,
la bărbaţi peste 45 ani, la femei peste 55 ani, observându-se o creştere
semnificativă peste 70 de ani la bărbaţi, în contextul pierderilor
morale şi materiale ce bulversează mecanismele adaptative (17).

Sexul
Din literatura de specialitate se semnalează o uşoară creştere
a ratei suicidare la ambele sexe. În majoritatea ţărilor această creştere
este pusă în legătură cu o serie de factori ambientali, schimbarea
structurilor de vârstă, relaţiilor şi stabilităţii familiale şi a
numeroaselor evenimente de viaţă stresante. Majoritatea autorilor
arată că suicidul realizat se întâlneşte la bărbaţi într-o proporţie de 2:1
până la 7:1 faţă de femei (18,19). De asemenea, s-a constatat că
bărbaţii au predilecţie către metode violente (împuşcarea,
spânzurarea, defenestrarea), în timp ce femeile aleg metode mai puţin
traumatice, precum ingestia medicamentoasă sau înecul.

Mediul de provenienţă. Factorii geografici.

În mediul urban, numărul de cazuri de suicid este de obicei
mai mare decât în mediul rural; se înregistrează o frecvenţă mai mare
a comportamentelor suicidare în centrul metropolelor decât la
periferia lor, în condiţii de "mizerie socială". Se remarcă o diferenţă a
ratei suicidare şi în funcţie de zona geografică: procentul cel mai
ridicat de suiciduri pentru bărbaţi este în Ungaria şi Finlanda, SUA
are o rată medie, iar cea mai scăzută rată se înregistrează în Grecia,
urmată de Mexic şi Olanda (20,21).

9
 Anturajul
Cel mai mare efect asupra individului pretutindeni în lume,
îl are familia (pe cât de apreciată de unii, pe atât de contestată de alţii
ca formă de convieţuire socială). Acest anturaj, prin solicitudinea sa,
ar trebui să-l oblige mereu pe potenţialul sinucigaş la activitate, la
luptă pentru afirmare, la smulgerea în final din ghearele obsesiei
morţii.

Starea economică
Aceasta aduce în discuţie relaţia dintre suicid şi calitatea
vieţii, atât în societăţile opulente cât şi în cele anomice care, prin
atrofierea sensului vieţii, diminuează şansele de rezolvare a unor
conflicte interne, de ieşire din disonanţele sociale. Numeroase motive
de ordin economic sau profesional (faliment, nerealizare profesională,
pierderea statutului profesional şi social etc.) sunt incriminate în
etiopatogenia comportamentului suicidar (22,23).

Anotimpul
În timpul verii s-a constatat procentul cel mai mare de
sinucideri, cu un maxim la sfârşitul primăverii şi începutul verii. Luna
mai a fost notată ca înregistrând rata cea mai ridicată de sinucideri
(24). Regiunile cu ierni lungi, mohorâte, precum în Scandinavia şi
unele părţi din Alaska, au o rată crescută a suicidului (25).
De asemenea, persoanele cu tulburări afective sezonale
exprimate prin episoade depresive îşi pot accentua dezechilibrul
interior în anumite condiţii meteorologice .
Raportat la zilele săptămânii, mai frecvent s-au înregistrat
sinucideri, duminica şi lunea, frecvenţa fiind pusă pe seama abuzului
de alcool la sfârşit de săptămână şi a depresiilor erotice (26,27).
Factorii socio-culturali
Cultura influenţează modul în care noi definim şi
experimentăm mental sănătatea şi bolile psihice, abilitatea de a ne
îngriji şi modul cum o facem, calitatea interacţiunii dintre medic şi

10
pacient în sistemul de sănătate existent, şi răspunsul nostru la
intervenţie şi tratament.

Evaluarea riscului suicidar

Orice medic ar trebui să fie capabil să evalueze riscul
suicidar. Pentru atingerea acestui deziderat sunt necesare două
condiţii: prima este aceea de a pune în mod direct, cu mult tact însă,
întrebări despre intenţiile pacientului; cea de a doua constă în atenţia
pentru factori ce pot semnifica un risc crescut. A întreba un pacient
despre intenţiile sale suicidare nu înseamnă că riscul suicidar creşte.
Dimpotrivă, pacientul care s-a gândit deja la suicid se va simţi înţeles
mai bine dacă medicul aduce în discuţie problema suicidului,
sentiment care poate reduce riscul (28,29).
Comportamentul suicidar poate avea moduri variate de
manifestare: de la ideaţia suicidară, la tentativa de suicid şi suicidul
realizat. Fiecare dintre acestea se impun prin riscul vital şi dificultatea
prevenţiei, necesitând o asistenţă complexă medicală şi comunitară
(30).
Semnul cel mai evident este declaraţia directă de intenţie,
fiind cunoscut faptul că două treimi din cei care se sinucid au spus
unei persoane despre intenţiile lor. Cele mai mari dificultăţi se ridică
la persoanele care vorbesc în mod repetat despre suicid, existând
riscul ca, în timp, afirmaţiile lor pot să nu mai fie luate în serios, ci
pot fi luate drept ameninţări cu intenţia de a influenţa alte persoane
(31). Aprecierea riscului suicidar este destul de greu de făcut şi se
bazează pe anamneză atent şi corect făcută şi pe investigarea somato-
psihică completă a pacientului (32).

Metode folosite în realizarea actului suicidar

Este umanim acceptată ideea că aceste metode se împart în
fizico-mecanice si chimice. Din prima categorie, relevate de
cercetarea criminalistică şi medico-legală şi întâlnite în activitatea
practică judiciară, se remarcă o serie de aşa-numite metode fizico-
mecanice clasice (fără ca ordinea în care vor fi amintite să se
11
constituie într-o clasificare „sui generis"):- Autoasfixierea - cu o
gamă amplă de modalităţi de realizare, Cea mai frecventă modalitate
este spânzurarea şi ea realizabilă în multiple variante.
- Hemoragia - prin tăierea vaselor de sânge, în special a
celor de la încheietura mâinii (articulaţia pumnului), care este de fapt
una dintre zonele de elecţie (datorită accesibilităţii). Sunt de asemeni
frecvente plăgile precordiale de cele mai multe ori multiple,.
- Electrocutarea - cu tensiuni vădit alese, în cazul
suicidului „vero", ca fiind cu efect mortal. Deseori victima alege un
mediu cu multă apă (baie) pentru ca rezistenţa la curent să fie
minimă.
- Precipitarea - saltul în gol de la înălţime, fie din sau de pe
imobile, fie în cadrul natural (stâncă).
- Împuşcarea - cu diverse arme de foc.
- Înecarea - uneori cu „ancorarea" unor greutăţi pentru a
face inutil orice efort de autosalvare.
- Aruncarea - în faţa unui vehicul aflat în mişcare, în
special a celor cu roţi metalice fără pneuri (tren, metrou etc.).
- Autoincendierea – după stropirea prealabilă cu
combustibil este folosită în special ca formă de protest.
În ceea ce priveşte cea de-a doua categorie de metode,
diferite studii legate de problematica modului de realizare a suicidului
arată că metodele fizico-mecanice sunt peste tot în continuă scădere
în favoarea metodelor chimice, adică în favoarea otrăvurilor.
Dintre medicamente, preferinţa s-a îndreptat spre luminal
(53%). Restul de 47% dintre cazuri folosind diferite alte substanţe
medicamentoase, îndeosebi cele din gama barbituricelor. Se pot cita
aici cianura de potasiu, cu efect letal garantat în câteva secunde, soda
caustică etc.

Suicidul în mediul penitenciar

Închisorile pot fi considerate un tip de societate deviant, în
care regulile sociale sînt extrem de stricte, astfel că, prin prisma
clasificării lui Durkheim, unele sinucideri din închisori pot fi

12
etichetate drept fataliste. Cu toate acestea majoritatea sinuciderilor
din închisoare sunt de tipul celor egoiste, reflectând slaba integrare
socială. O categorie aparte o reprezintă condamnaţii la moarte la care
sinuciderile pot fi şi egoiste şi fataliste, deoarece pentru aceştia, deşi
sunt izolaţi din punct de vedere social, condiţiile sunt foarte stricte şi,
în acelaşi timp, sunt şi slab integraţi.
Sinuciderea este al treilea factor cauzator de moarte în
închisorile din Statele Unite (33). În ultimii treizeci de ani s-a raportat
o rată a sinuciderii în închisori ce varia între 18 şi 40 la 100 000 de
deţinuţi, cu rate foarte mari în închisorile urbane aglomerate, cum ar
fi cele din New York, Atlanta şi Miami, ceva mai redusă în
închisorile din exteriorul oraşelor. Se remarcă de asemenea o rată a
sinuciderii puţin mai mică în închisorile federale decât închisorile de
stat (10 - 17 la 100 000 de deţinuţi ). În funcţie de natura
condamnării, cea mai mare rată a sinuciderii dintr-o închisoare este
întâlnită la deţinuţii condamnaţi la moarte, cu 146,5 la 100 000 de
deţinuţi (34).
Dintre factorii circumstanţiali care ar explica riscul suicidar
mai mare la deţinuţi, menţionăm:
• privarea de libertate
• pierderea familiei şi a sprijinului social
• teama de necunoscut
• teama de violenţa fizică sau sexuală
• nesiguranţă şi teama de ceea ce ar putea aduce viitorul
• jena şi vina care apar în urma săvârşirii delictului
• teama sau stresul legat de condiţiile proaste de detenţie
• conflicte din interiorul instituţiei
• victimizare
• depresie fizică şi afectivă.

Strategii de prevenire a sinuciderii în detenţie

O bună parte din deţinuţi chiar suferă de boli mintale deşi
mulţi se folosesc de acest aspect în vederea manipulării. Din cauza
lipsei de tratament care să vizeze sănătatea mintală, deţinuţii sînt
nevoiţi uneori să recurgă la manipulare pentru a li se acorda atenţie şi
13
pentru a beneficia de îngrijiri. "Închiderea într-o celulă, fără
interacţiune socială sau activităţi semnificative, tinde să agraveze
toate tipurile de tulburări mintale." (35)

Cele trei mari cauze ale tulburărilor psihice la prizonieri sînt

traumele din trecut, condiţiile de suprapopulare şi alte restricţii
specifice închisorii, precum şi condamnarea la izolare sau ajungerea
în unităţi de arest securizat. (36)

Dat fiind procentul ridicat de deţinuţi cu diverse tipuri de

traume înainte de detenţie, se estimează ca probabilă înregistrarea
frecventă de tulburări de stres post-traumatic (PTSD), precum şi
subdiagnosticarea acestora în cadrul închisorii. Impactul PTSD asupra
deţinuţilor se manifestă prin aceea că noile traume aferente vieţii în
închisoare cauzează redeclanşarea traumei iniţiale. Un semn potenţial
de PTSD este încălcarea regulilor; cu toate acestea, personalul din
închisori nu vede, în general, un semn de boală mintală în încălcarea
regulilor şi răspunde cu măsuri disciplinare. Se creează astfel un cerc
vicios, întrucât izolarea unui prizonier care a fost victima unor traume
îl va face şi mai iritat şi mai mânios, iar personalul se va simţi
îndreptăţit să îl ţină în maximă recluziune.(37)

Marea complexitate a măsurilor de prevenţie poate fi

ordonată pe două direcţii majore: măsuri administrative şi măsuri
medicale. Dintre măsurile administrative se remarcă (38):

¾ Elaborarea şi implementarea unui program de evaluare a

riscului de sinucidere în condiţii de detenţie;
¾ Elaborarea şi implementarea unui program de
monitorizare corectă şi adecvată. (plasarea,
supravegherea continuă şi intervenţia psihiatrică) pentru
deţinuţii cu risc major de suicid;
¾ Elaborarea şi implementarea unui program de intervenţie
în caz de sinucidere.
Elementele care trebuie avute în vedere la elaborarea unui
program de evaluare a ricului suicidar în condiţii de detenţie sunt:

14
 • Elaborarea de profiluri ale sinucigaşului, în vederea
depistării grupurilor şi situaţiilor de risc. Trebui însă
ţinut cont de faptul că aceste profiluri nu sunt imuabile,
ci se pot modifica în timp.
• Evaluarea stării de sănătate şi din punct de vedere psihic
cu identificarea factorilor de risc suicidar;
Obiectivul studiului
Lucrarea de faţă se doreşte a fi o imagine neretuşată a
fenomenului suicidar. Spun aceasta deoarece aproape toate lucrările
apărute sunt elaborate de psihiatri, psihologi sau legişti, adică de
specialişti care de cele mai multe ori iau contact cu pacientul după o
iniţială stabilizare într-o unitate de primire a urgenţelor (UPU) sau
mai „rău” şi mă refer la legişti, când datele prelevate sunt postume.
Am dorit să cristalizez informaţiile privind suicidul în
judeţul şi municipiul Iaşi atât în ceea ce priveşte datele de
epidemiologie şi demografice cât şi a modalităţilor de terapie iniţială
în astfel de cazuri şi direcţionarea lor spre centrele şi serviciile care
pot soluţiona pe termen cât mai lung problema. Am dorit pe baza
datelor să reelaborez şi să adaptez scala riscului suicidar la zona la
care ne referim şi nu în ultimul rând să pun bazele nu numai teoretice
al unui centru integrat capabil să preia un astfel de caz, să îl
restabilească în parametri vitali optimi şi ulterior să îi ofere suportul
psihologic primar în vederea diminuării riscului de recidivă.
Doresc ca această lucrare să sintetizeze elocvent atât
informaţii concrete şi corecte despre suicid în regiunea noastră, care
să poată constitui o adevărată bază de date pentru cercetări ulterioare,
dar şi să cristalizeze rezultatele unei munci deosebite atât prin volum
dar şi prin calitate, a unei echipe aflată în prima linie în confruntarea
cu astfel de cazuri.
Lotul studiat
În perioada 1 ianuarie 2005 – 31 decembrie 2006 în Unitatea
de Primire a Urgenţelor din Spitalul Clinic de Urgenţe Sf. Ioan Iaşi, s-
au prezentat 47784 de pacienţi. Adică o medie de aproximativ 65 de
pacienţi pe zi. Dintre aceştia 26916 au fost înregistraţi cu o patologie
15
traumatică (accidente rutiere, de muncă, sportive, casnice, agresiuni şi
autoagresiuni), reprezentând 56,32% dintre ei, adică aproape 37 de
pacienţi pe zi. Accidentele (indiferent de etiologie) s-au înregistrat
într-un număr de 20248 de cazuri reprezentând 42,37% din totalul
cazurilor inregistrate şi 75,22% din cazurile de patologie traumatica,
realizând o medie de aproximativ 28 de pacienţi pe zi. Restul de 6668
pacienţi s-au prezentat cu patologie traumatica secudară agresiunilor
(hetero şi autoagresiuni) realizând o medie de 9 pacienţi pe zi. 656
pacienţi au fost inregistraţi cu autoagresiuni, aceştia reprezentând şi
lotul studiat. Acest lot reprezintă 1,37% din totalul pacienţilor care s-
au adresat UPU, 2,43% din totalul pacienţilor cu patologie traumatică
şi 9,83% din totalul agresiunilor, realizând o medie de prezentare de
aproape un pacient pe zi. Merita de subliniat ca am continuat sa
monitorizam fenomenul si după data de 31 decembrie 2006, până în
prezent. Pe aceasta perioada nu au fost analizate toate variabilele dar
se poate spune ca la o creştere de 15% în general a prezentărilor în
UPU Spitalului Sf Ioan Iaşi, s-a înregistrat practic dublarea numărului
de prezentări pentru acte autolitice.
Lotul cuprinde în cifre absolute un număr de 286 de femei şi
370 bărbaţi, reprezentând 56,40% bărbaţi şi 43,60% femei. Se
remarcă de la început discrepanţa dintre cifrele înregistrate de noi şi
cele din literatură, unde sunt raportate în general frecvenţe crescute de
acte autolitice fără finalizare, la femei în comparaţie cu bărbaţii.
Această inadvertenţă se datorează faptului că în lot sunt cuprinşi
pacienţi deţinuţi la Penitenciarul de maxima siguranţă Iaşi. Toţi
pacienţii deţinuţi (n=139) au fost de sex masculin.
În ceea ce priveşte vârsta, cel mai tânăr pacient avea 16 ani
iar cel mai în vârstă avea 82, vărsta medie înregistrată fiind de 35 de
ani şi o lună. Au fost înregistrate diferenţe între femei şi bărbaţi în
sensul că vârsta medie la bărbaţi a fost mai mică decât la femei, fiind
de 34 de ani şi 2 luni, respectiv 36 de ani şi 5 luni.
Instrumentele de lucru
Pentru înregistrarea tuturor pacienţilor care s-au adresat
UPU Spitalului Sf Ioan Iaşi cu patologie secundară unui gest
autolitic, a fost concepută o „Fişă a pacientului autolitic”,
16
structurată în mai multe secţiuni. Pentru concretizare este
necesară redarea întocmai a acestei fişe.
FIŞA PACIENTULUI SUICIDAR
NUME______________________PRENUME______________________
SECŢIUNEA A (date pacient)
SEX___*VÂRSTĂ____NAŢIONALITATE_______RELIGIE____ 1 STUDII___
ULTIMA INSTITUŢIE DE ÎNVĂŢĂMÂNT ____________ ANUL________
2 ACTIV___ŞOMER___FĂR OCUPAŢIE_______
ASISTAT SOCIAL___PRIVAT DE LIBERTATE_____
MEDIUL DE PROVENIENŢĂ (URBAN/RURAL)____________________
ULTIMUL LOC DE MUNCĂ___________STARE CIVILĂ_________
NR. COPII_____ 3 SITUAŢIE ECONOMICĂ_______
CAZ NOU?_______

SECŢIUNEA B (contextul bio-psiho-social)

Situaţii Antecedente Toxice Boli cronice şi Persoa
conflictuale psihiatrice cronice disabilităţi ne cu
neuro-motorii handic
ap in
ingriji

1 *Se notează vărsta si codul: A < 18, B18-24, C 25-34, D 35-44, E 45-54, F
55-64, G 65-74, H >75.

Se notează numărul de clase sau absolvent de: gimnaziu, liceu, facultate,

master, doctor în ştiinţe.
2
Se bifează cu x itemii care corespund
3
Se notează cu P pt <100€/ membru familie, S pt 100-300€, M 300-500€,
A>500€.

17
 Familie Instituţie Personale Familiale Alcool Alte Tratate Netrat.

Tentative de suicid Modalitati folosite in Periodicitatea tentativelor

antecedente antecedente
Personale În familie Prima Ultima Nr.
tentativă tentativă Total

SECŢIUNEA C2 (detalii de tehnica suicidului)

Leziuni autolitice asociate Streang Precipitare Incendiere

Corpi străini ingerati Plăgi Cervical Torace Abdomen

<5 >5 B si AB Mb. P. Cap

Alcool Bz Ba NLP Hg SD
asociat

altele AD 3 AINS OP OF Coro

cv HIN CO CN <10 >10

Ora Producerii Martori prezenţi Anturaj anunţat

Sosirii

SECŢIUNEA D (date clinice şi de tratament)

Status Vital Status neurologic Status cardio- Status respirator
vascular

Coma grad= TA= FR=

FC= EPA=

ITEMI TRATAMENT UPU

Purgativ Lavaj gastric Manopere mica chirurgie Spitalizare

18
 Refuză trat. Dirijarea către alt serviciu

Sp.7 Alt spital

IOT+VM O2 i.v

RCR

succes esec

Antidot Sondaj vezical

Ex. toxicologic Alcoolemie

Colinesteraza <100 100-330 >330

Bz Ba Fz Observaţii

SECHELE
Decedat

Fişa a fost concepută ca un instrument de lucru care să

concentreze atât o serie de date personale utile în identificarea
pacientului, precum şi informaţii privind statusul bio-psiho-socio-
economic al individului. Aceste informaţii au fost utile pentru
identificarea la fiecare pacient a factorilor de risc recunoscuţi în
literatură pentru fenomenul suicidar, dar mai ales ne-au fost necesare
pentru elaborarea în final a unui profil al pacientului cu predispoziţie
autolitică.
Totalitatea datelor a fost prelucrată statistic cu program
SPSS 8.0 for Windows relizând mai multe tipuri de analiză (analiză
pe sectoare de date, analiză intersectată – crosstabs, analiza datelor
prin aplicarea testului chi pătrat) în vederea stabilirii acelor variabile
care au influenţat cu adevărat apariţia actului suicidar. Acest lucru ne-
a ajutat la elaborarea unui profil al suicidarului, ca un prim şi
obligatoriu pas în vederea elaborării unor mijloace eficiente de
pevenţie. De asemenea pe baza datelor de domiciliu am realizat o

19
harta atât a municipiului Iaşi, cât şi a judeţului cu stabilirea unor
adevărate puncte fierbinţi, prin numărul mai mare pe o anumită
suprafaţă în comparaţie cu restul teritoriului.
Mai trebuie specificat că nu au fost introduse în prelucrare o
serie de date care au fost insuficient înregistrate (adică au fost notate
la mai puţin de 30% dintre subiecţi. Dintre datele care nu au fost
prelucrate ca fiind insuficiente sunt de amintit: nivelul de educaţie,
religia, naţionalitatea, venitul pe membru de familie, tote fiind date
care la nivel teoretic ar putea influenţa rata suicidului şi care merită să
devină obiectul unui studiu ulterior.

Analiza pe sectoare de date

Prima analiză efectuată a fost cea pe sectoare de date. În
acest sens s-a realizat ierarhizarea tuturor variabilelor înregistrate.
A fost folosită următoarea legendă aplicată în prezentarea şi
lecturarea datelor (necesară evidenţierii poziţiilor ierarhice ocupate în
diverse categorii de liste).

I. 1. Desemnarea genului din rândul căruia provin cele mai multe

cazuri de tentativă de suicid.

Procente înregistrate
pe întreg eşantionul
Masculin 56.40
Feminin 43.60

I. 2. Ierarhizarea categoriilor de vârstă, în funcţie de ponderea

tentativelor de suicid înregistrate

Procente înregistrate
pe întreg eşantionul
25 – 34 ani 40,40
35 – 44 ani 21,65
18 – 24 ani 19,21
45 – 54 ani 7,77
20
 Procente înregistrate
pe întreg eşantionul
25 – 34 ani 40,40
55 – 64 ani 6,40
mai puţin de 18 ani 1,68
65 – 74 ani 1,68
peste 75 de ani 1,22

I. 3. Ierarhizarea categoriilor rezidenţiale, în funcţie de ponderea

tentativelor de suicid înregistrate

Mediul de Procente înregistrate pe

rezidenţă întreg eşantionul
Urban 40.24
Rural 38.41
Penitenciar 21.19
Fără domiciliu 0.15
I. 4. Ierarhizarea categoriilor ocupaţionale, în funcţie de
ponderea tentativelor de suicid înregistrate

Procente înregistrate
Ocupaţia pe întreg eşantionul
Fara ocupatie 47.56
Detinut 21.19
Salariat 15.55
Pensionar 7.01
Student 4.88
Elev 3.81

21
I. 5. Ierarhizarea metodelor folosite de către persoanele cu
tentativă de suicid, în funcţie de ponderea acestora

Procente înregistrate
Metoda folosită pe întreg eşantionul ∗
Intoxicatie medicamentoasa 36.89
Plagi in zona membrelor 31.25
Intoxicatie polimedicamentoasa 15.70
Toxice nemedicamentoase 12.20
Corpi straini 2.59
Plagi in zona trunchiului 2.44
Autoincendiere 0.76
Precipitare 0.46
Sufocare 0.30
I. 6. Ponderea cazurilor înregistrate cu consum de alcool

Procente înregistrate
pe întreg eşantionul
A consumat alcool 20.73
Nu a consumat alcool / NR 79.27

I. 7. Ierarhizare după intervalul orar de producere a tentativei

Procente înregistrate
Intervalul orar pe întreg eşantionul

∗
suma procentelor depăşeşte valoarea 100, deoarece s-a putut înregistra
pentru această variabilă / întrebare mai mult de un răspuns.

22
 14-22 53.20
06-14 23.63
22-06 23.02
Nu este inregistrat
intervalul orar 0.15

I. 8. Prezentarea ierarhică a numărului episoadelor autolitice

personale antecedente

Număr de episoade Procente înregistrate

antecedente pe întreg eşantionul
Un episod 8.54
Doua episoade 3.05
Trei episoade 1.22
Patru episoade 0.30
Mai mult de patru episoade 0.15
Nu sunt înregistrate alte
episoade autolitice / NR 86.74

I. 9. Ponderea prezenţei episoadelor autolitice înregistrate în

familia celor cu tentativă de suicid

Procente înregistrate
pe întreg eşantionul
Sunt prezente cazuri
autolitice in familie 1.83
Nu sunt înregistrate alte
98.17
episoade autolitice în familie

23
 Procente înregistrate
pe întreg eşantionul
/ NR

I. 10. Ierarhizare după natura măsurii luate cu privire la

internarea cazului

Clinica %
Medicala 26,68
Dirijat la alt spital 25,76
Chirurgie 10,98
Terapie intensive 5,95
Nu au fost internaţi/dirijaţi 30,64

I. 13. Ponderea cazurilor ce au fost tratate ambulator

%
Au necesitat tratament ambulatoriu 47,26
Internaţi/dirijaţi fără
tratament/refuz tratament 52,74

24
 Analiza datelor în sistem intersectat (metoda
crosstabs)
Trebuie precizat de la început că procentele din tabelele
următoare sunt rezultatele analizei în sistem încrucişat a două
variabile / întrebări. Pentru acest gen de analiză sunt utilizate
variabile ce pot avea doar un răspuns, ales dintre mai multe opţiuni
predefinite (variabilă / întrebare cu răspuns predefinit). În cadrul
analizei intersectate nu se ţine cont de cazurile care au carenţe de
înregistrare (omisiuni) a cel puţin una dintre cele două variabile.
Modul de lectură a datelor a fost pe coloane.

DISTRIBUŢIA PROCENTUALĂ DUPĂ

APARTENENŢA LA GEN A PERSOANELOR CU
TENTATIVĂ DE SUICID, ÎN FUNCŢIE DE
VARIABILELE STANDARDIZATE
II. A. 1. După variabila standardizată „vârstă”

200

150

100

50

0
<18 18 – 25 – 35 – 45 – 55 – 65 – > 75
ani 24 34 44 54 64 74 ani

b ărb aţi 3 57 178 86 25 19 1 1

femei 8 69 87 56 27 23 9 7

25
II. A. 2. După variabila „mediul de rezidenţă”

160
140
120
100
80
60
40
20
0
Fără
Urban Rural Penitenciar
domiciliu
femei 151 134 0 1
bărbaţi 113 118 139 0

II. A. 3. După variabila „statut profesional”

180
160
140
120
100
80
60
40
20
0
Fără
Elev Student Salariat Pensionar Deţinut
ocupaţie

femei 15 23 43 31 174 0
bărbaţi 10 9 59 15 138 139

II. A. 4. După variabila „număr episoade autolitice

personale”

*datele se raportează la un număr de 88 cazuri (care au avut mai mult

de un episod autolitic)
26
 40

30

20

10

0
Un Două Trei Patru >4
episod episoade episoade episoade episoade

femei 20 7 2 0 1
b ărb aţi 37 13 6 2 0

II. A. 5. După variabila „antecedente psihice”

*datele se raportează la un număr de 105 cazuri care erau deja

diagnosticaţi cu o afecţiune psihică, în momentul luării în evidenţă cu
tentativă suicidară.

30

25

20

15

10

0 Tulburar Psihopati
Ideaţie Alzheime Sindrom Oligofren Schizofre Sindrom Etilism Toxicoma
Epilepsie e e
suicid r depresiv ie nie anxios cronic nie
disociala disemotio

femei 1 1 29 1 6 6 1 5 0 0 0

bărbaţi 0 0 12 3 8 7 11 4 11 1 2

27
II. A. 7. După variabila „intervalul orar de producere a
tentativei”

Masculin n Feminin n
% %
06h-14h 21,62 80 26,22 75
14h-22h 52,70 195 54,19 155
22h-06h 25,68 95 19,58 56
Total 100.00 370 100.00 286

II. A. 8. După variabila „măsura luată cu privire la

internarea pacientului”

*datele se raportează la un număr de 455 cazuri

Din totalul de 656 de cazuri 201 pacienţi au avut numai

tratament ambulator sau chiar au refuzat tratamentul şi internarea.
Restul de 455 au beneficiat de internare într-una din clinicile
spitalului sau au fost dirijate către altă unitate spitalicească.

Masculin n Feminin n
% %
Terapie intensiva 8,54 20 7,44 16

Dirijat către alt spital 32,05 75 41,39 89

Medicală 30,34 71 48,37 104

Chirurgie 29,05 68 2,79 6

Total 100,00 234 100,00 215

Din cei 449 de pacienţi analizaţi în acest subcapitol 164 au

fost dirijaţi către alt spital fără să putem preciza dacă unitatea la care

28
au ajuns a decis internarea lor, tratamentul ambulator sau redirijarea
către altă unitate. Marea majoritate a acestor cazuri au fost însă
pacienţi care au fost trataţi ambulator după care s-a recomandat
consult psihiatric. Deoarece la aceste cazuri a fost deobicei suficient
tratamentul ambulator în tabel am marcat rândul cu verde deschis.
Dintre aceştia 75 au fost bărbaţi – 34,03% din pacienţii analizaţi şi
20,27% din totalul bărbaţilor din lot, iar 94 au fost femei (40,55% din
pacienţii analizaţi şi 32,86% din totalul femeilor din lot).

DISTRIBUŢIA PROCENTUALĂ PE INTERVALE DE

VÂRSTĂ A PERSOANELOR CU TENTATIVĂ DE SUICID, ÎN
FUNCŢIE DE VARIABILELE STANDARDIZATE

II. B. 1. După variabila „apartenenţa la gen”

Pentru a uşura exprimarea şi a evita repetarea supărătoare a

intervalelor pe ani voi face referinţele la aceste intervale după cum
urmează: grupa de vârstă a: < 18 ani, b: 18-24 ani, c: 25-34 ani, d: 35-
44 ani, e: 45-54 ani, f: 55-64, g: 65-74 ani, h: ≥75 ani.

Mai 18 – 25 – 35 – 45 – 55 – 65 – Peste
puţin 24 34 44 54 64 74 75 de
de 18 ani ani ani ani ani ani ani
ani

Masculin 27,27 45,2 67,1 60,5 47,0 47,6 9,09 12,5

Feminin 72,73 54,7 32,8 39,4 52,9 52,3 90,9 87,5

Total 100,0 100, 100, 100, 100, 100, 100, 100,

După cum se vede din tabel precum şi din graficul de mai

jos, distribuţia pe sexe a fiecărei categorii de vârstă a fost extrem de
variabilă. În mare se sesizează o evoluţie invers proporţională a celor
două sexe pe măsura înaintării în vârstă în sensul că există o tendinţă
29
a creşterii numărului de bărbaţi din fiecare categorie până la grupa c
unde se atinge maximul după care se observă o descreştere până la un
minim la nivelul grupei g urmat de o uşoară creştere în grupa h. În
acelaşi timp se constată o scădere a numărului de femei până la un
minim în grupa c, urmat de o creştere până la un maxim în grupa g şi
ulterior din nou o uşoară regresie.

100
90
80
70
60
Masculin
50
Feminin
40
30
20
10
0
<18 18 – 25 – 35 – 45 – 55 – 65 – >75 de
ani 24 ani 34 ani 44 ani 54 ani 64 ani 74 ani ani

Cea mai mică diferenţă dintre cele două sexe este în

intervalul de vârstă 55-64 de ani unde femeile înregistrează 52,38%
iar bărbaţii reprezintă 47,62%. Cea mai mare diferenţă se
înregistrează în grupa g unde femeile reprezintă 90,91% iar bărbaţii
9,09%.

30
II. B. 2. După variabila „mediul de rezidenţă”

100
90
80
70
60
50
40
30
20
10
0
< 18 18 – 25 – 35 – 45 – 55 – 65 – > 75
ani 24 ani 34 ani 44 ani 54 ani 64 ani 74 ani de ani

Urban 90,91 43,65 36,98 34,51 41,18 40,48 72,73 75

Rural 9,09 39,68 33,21 39,44 56,86 54,76 27,27 25
Fără domiciliu 0 0 0 0,7 0 0 0 0
Penitenciar 0 16,67 29,81 25,35 1,96 4,76 0 0

DISTRIBUŢIA PROCENTUALĂ PE MEDII DE

REZIDENŢĂ A PERSOANELOR CU TENTATIVĂ DE
SUICID, ÎN FUNCŢIE DE VARIABILELE STANDARDIZATE

100
90
80
< 18 ani
70
18 – 24 ani
60
25 – 34 ani
50
35 – 44 ani
40 45 – 54 ani
30 55 – 64 ani
20 65 – 74 ani
10 > 75 de ani
0
Urban Rural Fără Penitenciar
domiciliu

31
 100
90
80
70
60 Terapie intensiva
50 Dirijat la alt spital
40 Medicala
30 Chirurgie
20
10
0
Urban Rural Penitenciar Fără
domiciliu

Distribuţia pe medii de provenienţă în funcţie de vârstă

100
90
80
70
60
50 06h-14h

40 14h-22h

30 22h-06h

20
10
0
Urban Rural Fără Penitenciar
domiciliu

Repartiţia pe medii de provenienţă în funcţie de intervalul orar al

producerii actului
32
 100
90
80
70
60 Terapie intensiva
50 Dirijat la alt spital
40 Medicala
30 Chirurgie
20
10
0
Urban Rural Penitenciar Fără
domiciliu

Repartiţia pe medii de provenienţă în funcţie de tipul internării

Profilul succint al persoanelor cu tentativă de

suicid

1. Profil general (datele se raportează la volumul total de

656 cazuri)

Dimensiune socio-demografică
Mediul
Aparte-nenţa Antecedente
Vârsta reziden- Ocupaţia
la gen psihice
ţial
Masculin 25 – 34 Urban Fără Sindrom
(56,40%%) ani (40,24%) ocupaţie depresiv
(40,40%) (47,56%) (5,34%)

33
 Cel mai frecvent pacienţii care au realizat acte egolitice au
fost bărbaţi cu vârsta între 25 şi 34 de ani, din mediul urban, fără
ocupaţie care uneori sufereau de sindrom depresiv.

Dimensiune comportamentală

Numărul
Consum de Intervalul
de Metodă folosită
alcool orar
recidive
Un Intoxicatie Da (20,73%) 14-22
episod medicamentoasa (53,20%)
(8,54%) (36,89%)

Aceştia se aflau de cele mai multe ori la prima tentativă iar

în caz de recidivă de cel mai frecvent aceasta era prima. Cel mai des
metoda de egoliză folosită a fost intoxicaţia cu un medicament,
realizat în intervalul orar 14h – 22h, survenită în 20% din cazuri pe
fondul de consum de alcool.

2. Profil bărbaţi (fără deţinuţi, datele se raportează la un

volumul de 231 cazuri)

Dimensiune socio-demografică

Mediul Antecedente
Vârsta Ocupaţie
rezidenţial psihice
25–34 ani Rural Fără ocupaţie Sindrom depresiv
(42,86%) (51,08%) (59,74%) (3,03%)

Analiza exclusivă a eşantionului bărbaţilor cu tentativă de

suicid, din care au fost excluşi deţinuţii, arată că aceştia sunt de obicei
din mediul rural, sunt fără ocupaţie, cu vârsta cuprinsă între 25 şi 34
de ani şi uneori suferă de sindrom depresiv.
34
 Dimensiune comportamentală

Numărul
Consum de Intervalul
de Metodă folosită
alcool orar
recidive
Un Plagi ( 41,55%) Da (34,20%) 14-22
episod (48,48%)
(10,82%)

Ei se află cel mai frecvent la primul episod, dar unul din

zece sunt recidivişti. Cel mai frecvent realizează tentativa în
intervalul orar 14h – 22h, producându-şi o plagă, într-o treime din
cazuri pe fondul consumului de alcool.

3. Profil bărbaţi deţinuţi (datele se raportează la un volum

de 139 cazuri)

Dimensiune socio-demografică

Mediul Antecedente
Vârsta Ocupaţie
rezidenţial psihice
25 – 34 ani Tulburare disociala
(56,83%) - - de personalitate
(7,91%)

Analiza deţinuţilor relevă că tentativa suicidară e realizată

cel mai frecvent de subiecţi de 25 – 34 de ani (mai mult de jumătate),
aflaţi de cele mai multe ori la primul episod, care îşi produc plăgi ale
membrelor în intervalul orar 14h – 22h.

Dimensiune comportamentală

Numărul
Consum de Intervalul
de Metodă folosită
alcool orar
episoade
35
 Numărul
Consum de Intervalul
de Metodă folosită
alcool orar
episoade
Un Plagi in zona 14-22
episod membrelor - (59,71%)
(8,63%) (69,06%)
4. Profil femei (datele se raportează la un volum de 286
cazuri)

Dimensiune socio-demografică

Vârsta Mediul Ocupaţie Antecedente

psihice
18 – 34 Urban Fără ocupaţie Sindrom depresiv
(54,53%) (52.80%) (60.84%) (8,07%)

Portretul femeii cu tentativă autolitică constă în vârstă

cuprinsă între 18 şi 34 de ani, din mediul urban, fără ocupaţie, uneori
cu sindrom depresiv. Ea a realizat actul în intervalul orar 14h – 22h,
pe fondul consumului de alcool într-o cincime din cazuri, practicând
cel mai ades intoxicaţia medicamentoasă.

Dimensiune comportamentală

Numărul
Consum de Intervalul
de Metodă folosită
alcool orar
episoade
Un Intoxicatie Da (19,33%) 14-22
episod medicamentoasa (53,85%)
(6,6%) (54,20%)

36
 Distribuţia teritorială a riscului pentru acte
autolitice

Centralizarea datelor a dus la concluzia că zonele cu risc

maxim, adică cele cu frecvenţa cea mai mare de acte autolitice se
află în apropierea municipiului Iaşi: Ciurea (n=10), Miroslava
(n=18), Tomeşti (n=13), Holboca (n=11), Valea Lupului (n=7),
Leţcani (n=11), Schitu Duca (n=8). Aparent cifrele de la Valea
Lupului şi Schitu Duca nu sunt la fel de mari ca ale celelalte dar
nici una nu depăşeşte 4500 de locuitori, adică ratele obţinute de
2000/0000 pentru prima şi 177,77 0/0000 pentru a doua sunt foarte
mari, depăşind de cel puţin trei ori media pe judeţ la nivelul
mediului rural. Recordul îl deţine însă comuna Miroslava care la
cele 8500 de locuitori a înregistrat 18 episoade autolitice ceea ce
corespunde la o frecvenţă de 211,760/0000. Frecvenţa crescută în
aceste comune este explicabilă prin proximitatea faţă de Iaşi, care

37
le asigură practic un flux informaţional, de mişcare directă a
individului şi aproape acelaşi stil de viaţă ca şi în oraş.
La celălalt pol se găsesc, după cum am spus 33 de
comune în care nu s-au înregistrat acte autolitice. Dintre acestea
23 se află în jumătatea vestică a judeţului. În aceeaşi jumătate
vestică sunt şi peste 50% (6 din 11) dintre comunele cu un singur
act autolitic. Cu alte cuvinte se poate spune că în vestul judeţului
riscul pentru acte autolitice este mult inferior jumătăţii estice. În
această regiune s-au produs 74 din cele 256 de astfel de acte
înregistrate în mediul rural, adică 28,90% dintre acestea,
realizând o rată de 34,250/0000 mult sub media pe judeţ. 71,1% din
tentativele suicidare rurale s-au realizat în jumătatea estică unde
s-a obţinut o rată de 83,330/0000, cu mult peste medie şi depăşind
semnificativ şi rata obţinută pe mediul urban şi chiar media
globală pe întreg judeţul în care este inclusă şi cazuistica de la
Penitenciarul de Maximă Siguranţă Iaşi.

Ierarhizarea colegiilor din Iaşi în funcţie de frecvenţa la suta de mii

de locuitori.

Poziţia Cole Cartiere componente Nr. Nr Frec

giul de cazuri venţ
locu- a la
0
itori / 000
0

1 3 Tătăraşi, Moara de vânt, 58656 57 97,2

Studenţesc
2 4 Galata, CUG, Frumoasa, 59385 50 84,19
3 1 Valea lupului, Păcurari, 73842 59 79,90
Canta, Gara, Centru,
Copou, Sărărie
4 5 Podu Roş, Nicolina, 58188 45 77,35
Bucium, Zona Industrială.
5 2 Dacia, Alexandru cel Bun 73892 39 52,8

La fel ca şi la lista comunelor am aplicat cod de culoare

atât pentru coloana nr. de locuitori cât şi pentru coloanele nr de
38
cazuri şi frecvenţa la 0/0000. Pentru prima dintre coloane nu există
decât două culori deoarece există două colegii de peste 73000 de
locuitori practic egale (marcate cu roşu) şi alte trei colegii cu
peste 58000 de locuitori şi cu diferenţă maximă între ele de sub
1200 de locuitori (marcate cu orange). Coloanele privind numărul
de cazuri şi frecvenţa lor au fost marcate cu culori ce virează de
la galben deschia (cel mai mic număr de cazuri în valoare
absolută şi frecvenţa cea mai mică) spre galben, orange şi roşu
(numprul cel mai mare de cazuri în valori absolute şi frecvenţa
cea mai mare). Pe de o parte se constată că nu există concordanţă
directă între numărul de locuitori şi numărul de cazuri în valoare
absolută (vezi ultimul loc – colegiul 2) iar pe de altă parte
numărul cel mai mare de cazuri nu implică frecvenţa cea mai
mare (vezi locul 3 – colegiul 1 care are cele mai multe
înregistrări, dar are şi un număr mare de locuitori).

Conduita în faţa pacienţilor cu intoxicaţii

voluntare
Din totalul eşantionului de 656 de pacienţi, la 455 a fost
vorba de intoxicaţie, de cele mai multe ori folosită ca singura metodă
de egoliză, dar în câteva cazuri asociată şi cu alte metode (de cele mai
multe ori plăgi). Din acest motiv, cele mai multe măsuri de evaluare
şi terapeutice necesare a fi aplicate, au fost cele cerute de intoxicaţiile
acute. Dintre aceştia 39 au necesitat internare în terapie intensivă, 175
internare în Clinica medicală, 226 au fost trataţi ambulator iar 18 au
refuzat consultaţia şi tratamentul. Rata relativ mică a internărilor
secundare intoxicaţiilor voluntare şi mai ales a celor cu leziuni grave
(internări în reanimare) este bine sugerată de figura 1. Este demn de
menţionat situaţia a trei pacienţi internaţi pe medicală cu ingestie de
substanţe caustice care ulterior au fost transferaţi în clinica
chirurgicală. Unul dintre ei la scurt timp după internarea în medicală
(trei zile), pentru apariţia unei perforaţii gastrice cu peritonită
generalizată, ceilalalţi doi la aproximativ o lună de la ingestie pentru
apariţia de complicaţii tardive, stenoză esofagiană postcaustică,
respectiv stenoză antro-pilorică postcaustică.
39
 Abordarea cu succes a unui intoxicat este corelată direct cu
respectarea unui protocol de manevre prestabilite, menite de a realiza
resuscitarea şi menţinerea funcţiilor vitale, măsuri ce asigură
supravieţuirea intoxicatului şi timpul necesar unei evaluări complete a
acestuia. Se efectuează o primă examinare care identifică dacă există
dezechilibre majore ale funcţiilor vitale, în paralel cu manevre de
corectare a acestor tulburări cu risc vital.

Există o ierarhizare a acestor priorităţi în aplicarea măsurilor

diagnostice şi terapeutice (39,40):

Prioritatea I: evaluarea funcţiei respiratorii în paralel cu

asigurarea libertăţii căilor aeriene superioare, ventilaţiei şi oxigenării.

Prioritatea II: evaluarea funcţiei cardio-vasculare

(evidenţierea eventualelor tulburări de ritm şi contractilitate cardiacă,
perfuzia tisulară deficitară, hipertensiunea sau hipotensiunea.

Prioritatea III: evaluarea stării SNC (deprimare, excitaţie,

delir, halucinaţii, convulsii, comă)

Prioritatea IV: decontaminarea sau măsurile toxicologice

specifice.

Conduita faţă de pacientul cu tentative egolitice

prin mijloace mecanico-fizice
Conduita faţă de pacienţii care au apelat la mijloace
mecanico-fizice de autoliză nu diferă în prima intenţie faţă de cea
care este adoptată în faţa pacientului cu traumatisme accidentale.
Singura diferenţă este dată de comunicarea deficitară cu această
categorie de pacienţi şi gradul lor redus de colaborare. Aceasta a făcut
ca şi numărul de cazuri în care a fost refuzat tratamentul să fie destul
de mare.

33,70% (n=221) dintre pacienţi s-au prezentat cu plăgi ale

extremităţilor sau trunchiului. Dintre aceştia doar 66 au fost internaţi
40
în secţia de chirurgie (într-una din cele trei clinici cu profil
chirurgical: chirurgie generală, chirurgie plastică sau ortopedie) ca
urmare a unor leziuni mai severe, iar 4 au necesitat internare în
reanimare ca urmare a leziunilor grave pe care şi le-au creat, restul de
151 au beneficiat de tratament ambulator sau au refuzat tratamentul.

Din cei 46 de pacienţi din întreg eşantionul, care au refuzat

tratamentul 28 au fost cu plăgi la nivelul extremităţilor sau pe faţa
anterioară a abdomenului. Dintre cei 28 de pacienţi cu plăgi 20
prezentau plăgi multiple etajate. În jumătate din cazuri pacienţii,
aduşi de anturaj au refuzat şi examinarea clinică.

Leziuni deosebit de grave au avut 3 pacienţi cu

politraumatism după precipitare, un pacient cu plagă cardiacă, toţi
patru internaţi în reanimare şi 5 pacienţi cu arsuri extinse internaţi în
Clinica de Chirurgie Plastică Reconstructivă şi Arsuri.
Pacienţii trataţi ambulator au beneficiat de diverse manevre
chirurgicale terapeutice după care au fost consiliaţi de către psiholog
sau au fost dirijaţi către Clinica Psihiatrică. Un inventar al manevrelor
este redat în tabelul de mai jos Toaleta chirurgicală primară, mecanică
şi chimică a fost realizată la toţi pacienţii cu plăgi. În plus faţă de
aceasta s-au efectuat diferite manopere în funcţie de tipul lezional.
Urmărirea evoluţiei postoperatorii a acestor pacienţi a fost
făcută prin Ambulatorul de specialitate al spitalului. Dată fiind
colaborarea frecvent dificilă cu astfel de pacienţi am dorit să văd în ce
măsură aceştia s-au prezentat la consultaţiile periodice. Lipsa însă a
unui sistem unitar de monitorizare a pacientului cu tentativă autolitică
şi incapacitatea programelor de software de a izola aceşti pacienţi din
restul pacienţilor prezentaţi la control în Ambulatorul de specialitate,
nu mi-a permis să fac o raportare corectă.
Lista manoperelor chirurgicale efectuate ca tratament
ambulator la pacienţii cu tentative egolitice

Manopera Frecvenţa
manoperei
Toaleta chirurgicală primară 151

41
 Manopera Frecvenţa
manoperei
Sutura plăgii 139
Tenorafie 15
Sutura capsulei articulare 12
Miorafii 17
Ligaturi vasculare 9
Imobilizare în atela gipsată 37
Imobilizare în aparat gipsat 9
Toţi pacienţii internaţi în chirurgie au suportat o intervenţie
chirurgicală cu una sau mai multe tehnici operatorii. Cu excepţia
pacienţilor cu arsuri, intervenţia chirurgicală s-a produs în primele 6
ore de la internare, iar în cel mai multe cazuri chiar în prima oră.
Centralizarea acestor manopere chirurgicale este sintetizată în tabelul
de mai jos. Aceşti pacienţi au totalizat 595 de zile de spitalizare cu o
durată medie de spitalizare de 8,5 zile, cu limite variind între 1 zi şi
22 de zile. Durata medie de spitalizare pentru autoliticii cu leziuni
chirurgicale depaşeşte cu mult durata medie de spitalizare înregistrată
pe spital de 4,9 zile şi chiar şi pe cea a celor internaţi în Clinica
chirurgicală în general care este de 7,8 zile.
Lista manoperelor chirurgicale efectuate la pacienţii cu
tentative egolitice internaţi în Clinica Chirurgie
Manoperă chirurgicală Frecvenţa manoperei
Laparotomie exploratorie 41
Toracotomie exploratorie 20
Enterorafie 15
Gastrorafie 8
Colorafie 8
Nefrectomie 2
Enterectomie 3
Splenectomie 3
Miocardorafie 1
Ligaturi vasculare în scop 15
hemostatic

42
 Manoperă chirurgicală Frecvenţa manoperei
Suturi vasculare 6
Tenorafie 7
Neurorafie 5
Sutura plăgii pulmonare 12
Miorafie 8
Şapte pacienţi au decedat dintre care doi imediat după
intervenţia chirurgicală ca urmare a imposibilităţii redresării şocului
hemoragic şi traumatic. Ceilalţi 5 au decedat într-un interval de timp
ce a variat de la 7 la 22 de zile de la internare de fiecare dată ca
urmare a instalării insuficienţei multiple de organ, secundare şocului
septic produs de diversele tipuri de complicaţii infecţioase
(postoperatorii sau care apar inevitabil la marele ars).
Concluzii
Principala concluzie care o pot trage după o muncă asiduă
de 6 ani de documentare, de 4 ani de strângere a datelor, prelucrarea
lor, de puneri cap la cap, de comparare cu rezultatele altora, de
urmărire a rezultatelor noastre, este că ne aflăm abia la început. Deşi
avem un număr de cazuri ce nu poate fi neglijat, dinamica datelor
înregistrate ne arată că avem de a face cu un fenomen aflat în
perpetuă schimbare ce necesită o monitorizare de mult mai lungă
durată pentru ai putea percepe toate faţetele.
Apariţia unor inadvertenţe între rezultatele analizei statistice
realizate pe eşantionul studiat şi datele din literatură se pot datora şi
heterogenităţii grupului studiat prin proporţia mare de deţinuţi, dar şi
faptului că fenomenul este unul în perpetuă schimbare, în directă
legătură cu dinamica extraordinară a timpurilor pe care le trăim. În
sprijinul ideii vin chiar datele înregistrate de noi şi după încheirea
perioadei studiate în acestă lucrare şi care arată nu numai o creştere
semnificativă a numărului de cazuri înregistrate ci şi o schimbare a
structurii lotului de astfel de pacienţi în sensul creşterii numărului
salariaţilor şi scăderii numărului celor fără ocupaţie şi al deţinuţilor,
în paralel cu o creştere a mediei de vârstă cu totate că marea
majoritate a fost tot sub 44 de ani.

43
 Consider că dezvoltarea unui Centru de Suicidologie în
cadrul C.I.R.T.I.T.A., aflat actual în fază de proiect constituie o
necesitate, fiind soluţia de rezolvare medicală a actelor autolitice
comise, dar şi de prevenire de producere a altora.

DEPARTAMENT POSTCRIZĂ

COMPARTIMENT COMPARTIMENT
MEDICINĂ DE URGENŢĂ ASISTENŢĂ PSIHOLOGICĂ

CENTRU DE CRIZĂ

COMPARTIMENT HOTLINES
ASISTENŢĂ PSIHOLOGICĂ

COMPARTIMENT DE CERCETARE
ŞI

FORMARE ŞI PREGĂTIRE PERSONAL

Figura C. 1. – Structura propusă pentru Centrul de Suicidologie

44
 Clinicile
chirurgicale
de urgenţe

Clinica Clinica de
medicală psihiatrie
toxicologie

Colegiul
medicilor
Societatea Centrul de
civilă suicidologie Colegiul
psihologilor

Organizaţii UMF
nonguvern. Gr. T. Popa
de luptă Univ. AI
antidrog şi Aparatul Cuza
t administrativ
municipal şi
judeţean
M. A. I.

Figura C. 3. – Sistemul de relaţii dintre Centrul de Suicidologie şi alte

structuri de stat, profesionale şi nonguvernamentale.

Dezvoltarea unui astfel de centru trebuie gândită pe mai

multe paliere: un compartiment care se adresează pacientului care a
realizat agresiunea autolitică şi la care în primul rând se pune
problema salvării vieţii şi redobândirea sănătăţii somatice, un
compartiment de criză care se adresează pacientului aflat în pragul
realizării actului autoloitic, un compartiment de cercetare şi de

45
formare a personalului în vederea asigurării unor servicii de maximă
calitate în primele două compartimente (figura C. 1).
Pentru aceasta ar fi nevoie de suplimentarea şi îmbunătăţirea
mijloacelor de diagnosticare a leziunilor secundare autoagresiunii din
dotarea UPU şi a mijloacelor de asigurare a suportului vital pentru
cazurile critice. Această parte medicală deşi poate suporta optimizări
este capitolul la care stăm cel mai bine. Ideal ar fi dacă am beneficia
de psihologi angajaţi, partea de voluntariat fiind bine să fie lăsată
pentru activităţile de call center (hotlines), care momentan nu există şi
care trebuiesc înfiinţate obligatoriu. Momentan astfel de centre nu
există în Europa de Est decât în Ungaria care are la Szeged unul şi la
Miskolc un centru hotlines.
O astfel de structură bine închegată cu personal calificat şi
logistică bine pusă la punct trebuie să aibă o colaborare strânsă cu
multiple instituţii ale statului, societatea civilă şi organizaţii
nonguvernamentale implicate în combaterea agresiunii sub toate
formele ei, consumului de alcool şi de droguri.(figura C. 2).
Se pot cristaliza următoarele concluzii.
1. Suicidul şi autoagresiunea reprezintă o problemă de
sănătate publică atât pe plan mondial dar şi în România.
2. Dialectica fenomenului autolitic înregistrează o pantă
ascendentă continuă, în cauzalitate directă cu o serie de factori
dintre care se desprind cu uşurinţă accentuarea anomiei şi
mediatizarea excesivă şi explicită a cazurilor. Creşterea
frecvenţei se înregistrează atât la autoagresiunile non-fatale cât şi
la sinucideri.
3. Cei mai mulţi pacienţi care au comis acte autolitice au
fost persoane active, peste 80% având vârsta cuprinsă între 18 şi
44 de ani.
4. Cei mai mulţi dintre pacienţi au fost bărbaţi (56,40%)
din cauza faptului că lotul conţine un segment important de
deţinuţi toţi de sex masculin. Prin excluderea acestora se constată
că procesul este mai frecvent printre femei, acestea fiind în
proporţie de 55,31%

46
5. Frecvenţa autoagresiunilor este mult mai mare în
mediul penitenciar decât în populaţia generală
6. În populaţia generală fenomenul este mai răspândit în
mediul urban (51,25%), faţă de cel rural (48,74%). Mai mult dacă
luăm în considerare proximitatea de oraş a multora din
localităţile limitrofe se constată că aproape 70% din cazurile de
autoagresiune s-au produs în zona metropolitană.
7. Peste trei sferturi dintre pacienţi (75,76%) s-au
încadrat în categorii socio-ocupaţionale cu venituri mici, grad
mare de dependenţă economică şi rata de ocupare a timpului
redusă (fără ocupaţie, şomeri, pensionari, mici agricultori).
8. Metoda predilectă de realizare a autoagresiunii a fost
intoxicaţia voluntară. Aproape două treimi (64,8%) dintre
pacienţii cu autoagresiuni au apelat la aceasta, în special folosind
medicamente din clasa barbituricelor şi benzodiazepinelor.
9. Nu se poate face o corelaţie directă în lotul studiat
între existenţa sindromului depresiv major şi rata actelor
autolitice incidenţa acestuia fiind sensibil egală atât la nivelul
eşantionului cât şi în populaţia generală.
10. Nici consumul de alcool nu poate fi considerat factor
de risc specific pentru autoagresiuni, el fiind înregistrat la nivelul
lotului într-o proporţie similară cu cea remarcată la accidente şi
heteroagresiuni.
11. Se impune continuarea înregistrării datelor pe mai
mulţi ani deoarece dinamica suicidului este fluctuanta si
influentata de multe variabile şi este posibil ca ulterior să rezulte
noi concluzii sau sa se modifice parte din concluziile actuale.
12. În România nu există nici o instituţie care să se ocupe
la nivel naţional de acest fenomen. Există doar câteva iniţiative
locale nestructurate suficient fără programe de amploare şi
finanţare substanţială.
13. Suicidul este o urgenta medico-psihologica care
necesita asistenta complexa.
14. Este necesară înfiinţarea unei structuri coerente,
integrative, cu multiple conexiuni sociale şi instituţionale, care să

47
 aibe un rol activ în prevenirea apariţiei unor astfel de cazuri,
preluarea şi managerirea celor realizate şi profilaxia recidivelor.
15. Această structură poate fi dezvoltată pe baza
proiectului demarat în cadrul C.I.R.T.I.T.A. devenind un Centru
de excelenţă în suicidologie în cadrul căruia să funcţioneze
compartimente de criză, postcriză şi cercetare, care vor permite
abordarea pluridisciplinară a fenomenului autolitic. Centrul va
trebui să aibă conexiuni cu centre similare din ţară şi străinătate.
16. Funcţionalitatea unui astfel de centru nu se poate
realiza decât în condiţiile în care se vor implica direct atât
Ministerul Sănătăţii şi Familiei cât şi Ministerul de Finanţe astfel
încât să se asigure un buget care să permită ca personalul calificat
să lucreze remunerat, acţiunile de voluntariat rămânând pentru
activităţi mai puţin elaborate.

Bibliografie
1. Minois G. History of Suicide: Voluntary Death in Western
Culture. Baltimore, Johns Hopkins University Press; 1999,
56-94
2. Achille-Delmas F. Psychologie pathologique du suicide.
Paris: F. Alcan; 1932
3. Deshaies G. Psychologie du suicide. Paris: Presse
Universitaires de France; 1974
4. Durkheim E. Suicide: A Study in Sociology. New York:
The Free; 1951.
5. Gorgos C. Dicţionar enciclopedic de Psihiatrie, vol III.
Bucureşti: Medicală, 1989, 478
6. Baechler J. Suicide. New York: Basic Books; 1979, 77-
105
7. Shneidman E. S. – Suicidul. Bucureşti: Ed. Medicală;
1976
8. Shneidman E.S. - The suicidal mind. New York: Blumer;
1986, 109-114
9. Ionescu G. Psihiatrie clinică standardizată şi codificată.
Bucureşti: Ed. Univers Enciclopedic; 2000

48
10. Ionescu G. Tratat de psihologie medicală şi psihoterapie.
Bucureşti: Ed. Asklepios; 1996
11. *** O.M.S. - Consensus of death. Geneve; 1991
12. Stengel E. Suicide and Attempted Suicide. London:
Chapmann&Hall,1964, 15-45, 68-99
13. Stengel E. Nancy G. Cook, Attempted Suicide. Its Social
Significance and Effects. London: Chapmann&Hall,1958.
14. Kessel N, Grossman G. Suicide in alcoholics. Br Med J,
1961; 2: 1671- 1673,
15. Kreitman N. Parasuicide. New York: Wiley, 1977, 25-68
16. Scripcaru C. Suicid şi agresivitate. Contribuţii la studiul
psihiatric al suicidului. Iaşi: Psihomania; 1996, 22-88.
17. Conwell YR. - Suicide in elderly patients. Crisis. 1993; 1:
6-8.
18. Butoi T, Iftenie V, Boroi A, Butoi A. Sinuciderea un
paradox. Bucureşti: Ed st. Med; 2000, 45-78
19. Hawton K, Fagg J, Simkin S. Female unemployment and
attempted suicide, Brit. J. Psychiatry. 1988; 5: 632-637.
20. Brânzei P, Chiriţa V, Boişteanu P, Teodorescu FL, Petolea
R.: Consideraţii privind riscul suicidar în
psihosindroamele depresive. Rev. Med. Chir. Iaşi,
supliment 1985: 528-531
21. Chiriţă R. Depresie şi suicid, dimensiuni biologice şi
axiologice. Constanţa: Ed. Andrei Şaguna; 2002, 56-79
22. Barraclough B.M., Hughes J. Suicide: clinical and
epidemiological studies. London: Croom Helm; 1987.
23. Grecu Gh., Grecu Gabos M., Grecu Gabos I. Aspecte
epidemiologice, clinico-statistice şi de prevenţie în suicid
şi parasuicid. Tg. Mureş: Casa de editură Mureş; 2000,
29-48
24. Maes M, Cosyns P, Meltzer HY, De Meyer F, Peeters D.
Seasonality in violent suicide. Amer. J Psychiatry. 1993;
9: 1380-1385
25. Barner-Rasmussen P, Dupont A, Bille H. Suicide in
psychiatric patients in Denmark, 1971-1981. Acta
Psychiatrica. Scand. 1986; 4: 441-448
49
26. Chiriţă V, Papari A. Tratat de psihiatrie,vol II. Constanţa:
Ed. Andrei Şaguna, 2002
27. Ross C. Epidemiology of multiple personality and
dissociation. Psychiatr Clin North Am. 1991; 3: 503-517
28. Borg SE, Stahl M. Prediction of suicide, Acta Psychiatrica
Scand. 2007; 3: 221-232
29. Hawton K. Assesment of suicide risck. Brit. J Psychiatry,
1987; 150: 145-153
30. Brânzei P, Chiriţa V, Boişteanu P, Teodorescu FL, Petolea
R. Consideraţii privind riscul suicidar în psihosindroamele
depresive în Psihiatria azi (sub redacţia T. Pirozynski),
Rev. Med. Chir. Iaşi, supliment 1985, 528-531
31. Murphy GE. On suicide prediction and prevention. Arch
Gen Psychiatry. 1983; 3: 343-344
32. Nordstrom P, Asberg M. Suicide risk and serotonin. Int
Clin Psychopharmacol. 1992; 6: 12-21
33. Anno BJ. Patterns of suicide in the Texas Department of
Corrections. J Prison Jail Health. 1985; 5:82–93,
34. Bonner RL. Correctional suicide prevention in the year
2000 and beyond. Suicide Life Threat Behav. 2000; 30:
370–376,
35. Leech M, Cheney Deborah. Prisons Handbook. Waterside
Press, 2002
36. Skegg K, Cox B. Impact of psychiatric services on prison
suicide. Lancet. 1991; 338: 1436-1438.
37. Frühwald S, Frottier P, Eher R, Benda N, Ritter K. Did
suicidal behavior have relevance for prison suicide?
Psychiatr Prax. 2001 7: 326-329.
38. Dear GE. Preventing Suicide and Other Self-harm in
Prison. Palgrave Macmillan, 2006, 74-87
39. Patterson RF, Hughes K. Review of completed suicides in
the California Department of Corrections and
Rehabilitation, 1999 to 2004. Psychiatr Serv. 2008; 6
:676-682.
40. Voicu VA, Toxicologie clinică. Bucuresti: Ed. Albatros;
1996.
50