CONSIDERATII ASUPRA SUICIDULUI IN SPITALUL DE PSIHIATRIE

Gheorghe. GRECU*,Marieta GRECU-GABOS**, Iosif GRECU-GABOS**

Rezumat

Obiective: in vederea realizarii acestei lucrari am pornit de la ipoteza ca suicidul comis de

pacientii spitalizati in unitati de psihiatrie are o actiune duala atat asupra celorlalti bolnavi cat
si asupra personalului medical. Ca obiectiv final ne-am fixat cunoasterea incidentei suicidului
comis de pacientii spitalizati intre anii 1960-1999, in Clinica de Psihiatrie din Targu-Mures, in
raport cu totalul bolnavilor spitalizati in perioada anilor mai sus mentionati, dublata de
imbunatatirea masurilor de depistare, supraveghere si preventia acestui fenomen cu rezonanta
contagioasa.
Material si metoda: Lotul de cazuri studiat a fost constituit din 31 cazuri (barbati si femei), cu
varste intre 17 si 76 ani, internati intre anii 1960 si 1999, cu diferite diagnostice psihiatrice care
s-au sinucis in conditii de spitalizare.
in acest context s-au urmarit parametrii demografici: varsta, sex, mediu de provenienta, statutul
marital si profesional, tulburarile psihice de care sufereau, calitatea suportului social, metodele
utilizate in realizarea suicidului si incidenta acestui fenomen in raport cu totalul pacientilor
spitalizati in perioada anilor de mai sus.
Rezultate: in perioada anilor 1960-1999, un numar de 31 pacienti s-au sinucis in timp ce erau
spitalizati, ceea ce reprezinta 0,042% ori 42,2 la 100.000. Varsta medie era de 47,5 ani, cu .
limite cuprinse intre 17 si 76, ani, iar in functie de sex se constata o predominanta a barbatilor
cu 61,3% fata de femei cu 38,7%, in timp ce in raport cu statutul marital 32,5% erau casatoriti,
25, 6% divortati, 22, 6% necasatoriti, si 19,3% vaduvi. In functie de statusul profesional 29,1%
au fost agricultori, 25,8% muncitori calificati, 19,3% pensionari, 12,9% muncitori necalificati
si 12,9% casnice. Majoritatea aveau un suport social deficitar (64,5%). in privinta bolilor de
care sufereau am constatat ca 48,4 erau depresivi, 29,1% schizofrenici, 9,7% alcoolici cu
decompensari depresive, 6,4% epileptici si 6,4% personalitati de tip borderline. Metodele
suicidare utilizate au fost spanzurarea (74, 2%), intoxicatii prin acumulare de medicamente
(12,9%), precipitarea (6,5%), strangularea, sectionarea carotidei cu cate (3,2%).
Concluzii: Prezenta cercetare evidentiaza faptul ca nici spitalele de psihiatrie nu constituie un
mijloc absolut de preventie suicidara. Totusi, depistarea din timp a preocuparilor si riscului
autolitic urmate de instituirea unei supravegheri binevoitoare fara nuante de suspiciune si filaj,
joaca un rol important in profilaxia suicidului la bolnavilor spitalizati.

Cuvinte cheie: suicid, spital de psihiatrie, profilaxia suicidului

Abstract

Objective: This article starts from the hypothesis that suicide, committed by the hospitalised
patients in psychiatric units, has a dual action, on the other patients, and caregivers. As a final
objective we focused on incidence of suicide in hospitalised patients during 1960-1999, in
Psychiatric Clinic in Targu- Mures, comparing with the total number of patients that were
hospitalised in that time, doubled by the improvement of screening, surveillance and prevention
methods of this phenomenon with contagious resonance.
Material and Method: The sample comprised of 31 patients (male and female), aged between
17 and 76 years, who were hospitalised during 1960-1999, with different psychiatric diagnoses,
who committed suicide being hospitalised. In this context we followed demographic
parameters: age, sex, population medium, marital and professional status, psychic disorders,
the quality of social support, methods used to realize suicide and the incidence of this
phenomenon comparing with the total number of in-patients in the same period of time.
Results: During 1960-1999, 31 patients committed suicide being hospitalised; that represents
0.042% or 40.2 per 100.000. The age was between 17 and 76 years (media 47.5) and according
to sex ratio male are predominant affected with 61.3% comparing with female with 38.7%,
while according to marital status 32.5% were married, 26.6% divorced, 22.6% unmarried and
19.3% widows. According to professional status 29.1% were farmers, 25.8% qualified workers,
19.3% retired, 12.9% unqualified workers and 12.9% housework. The most of them had a poor
social support (64.5%). According to the disease they suffered from 48.4% were depressive,
29.9% schizophrenics, 9.7% alcoholics with depressive episodes, 6.4% epileptics and 6.4%
borderline personality disorders. The suicide methods used were hanging (74,2%), drug
intoxication (12.9%), precipitation (6.5%), necking (3.2%), carotid sectioning (3.2%).

Conclusions: This research emphasizes that even the psychiatric hospital is not the absolute
prevention method in suicide. However, early screening of autolitic preoccupation and suicidal
risk followed by affable surveillance without mistrust plays an important role in
suicidoprophilaxy of in-patients.

Key words: suicide, psychiatry hospital, prevention of suicide

*Prof. Dr. Consultant, Clinica I Psihiatrie, UMF Tg Mures **Conf. Dr., Clinica I Psihiatrie,
UMF Tg Mures
Cercetarea suicidului, ca act voluntar, reprezinta un amplu domeniu al psihiatriei si al altor
discipline preocupate de starea de sanatate psihosomatica a individului aflat in raport direct cu
conditiile ambientale. Suicidul poate fi definit ca un act voluntar realizat sub imperiul dorintei
de a muri, iar tentativa esecul unui suicid, la care mai putem adauga "echivalenta" sau "conduita
suicidara" care, prin natura lor pun in pericol viata individului fara ca dorinta sau vointa de a se
darui mortii sa fie constientizata.

In perioade dificile ale existentei, in special in adolescenta si senescenta, ori cu ocazia unor
evenimente de viata stresante greu de accepta si depasit (esecuri, pierderi, imbolnaviri grave
etc.) preocuparile suicidare se intalnesc frecvent. Ideea suicidara exprimata verbal este o reactie
de revolta impotriva destinului nefavorabil care nu-l angajeaza cu nimic si ca atare trecerea la
act este rara. Suicidul, avand un determinism plurifactorial in cadrul caruia elementele
psihopatologice si evenimentele socio-economice si relational-stresante joaca un rol primordial.
Indiferent de factorii suicidogeni determinantii autoliza este un fenomen grav si irecuperabil,
dublat de o rezonanta dureroasa asupra persoanelor apropiate.

Dupa date din literatura de specialitate prevalenta suicidului in diferite tari, este cuprinsa intre
5 si 4o la l00.000 de locuitori. Pe plan statistic, in afara accidentelor rutiere, sinuciderile
reprezinta una din principalele cauze de mortalitate.

Studiile epidemiologice situeaza pe prim plan, in categoria factorilor de risc suicidar conflictele
familiale (separari, divort, violente etc.), pierderile unor fiinte iubite, bunuri materiale,
dificultati financiare, tulburari psihice (in special de dispozitie), tentative anterioare de suicid,
somaj, absenta de la varsta precoce a unui parinte sau a ambilor, precum si antecedentele
familiale psihopatologice (boli psihice, tentative, suicid, alcoolism, epilepsie etc.).

Semnificatia conduitelor suicidare.

Suicidul, ca orice alte conduite comportamentale, exprima anumite trairi psiho-somatice,

relationale cu sine si cu ceilalti, gradul posibilitatilor de adaptabilitate si de depasire ale unor
tulburari de stres postraumatic; situatii pe care le percepe ca fiind fara iesire. De altfel, in
majoritatea cazurilor, ideile preocuparile si tentativele au mai degraba semnificatia unui "apel
de ajutor" decat o veritabila dorinta de a-si pune capat existentei. Deci, comportamentul suicidar
traduce intotdeauna dificultatile psiho-fizice pe care subiectul considera ca nu le poate rezolva.
De asemenea, conduitele suicidare oscileaza intre doua tendinte care, desi aparent par opuse,
ele nu se exclud. Pe de o parte, subiectul prezinta un sentiment profund de solitudine, de esec a
relatiilor sale cu semenii si cu viata, si totodata prin ele isi pune capat anxietatii si indispozitiei;
in timp ce, pe de alta parte el cauta, in mod paradoxal, printr-un ultim gest sa reinoade relatiile
cu ceilalti, precum si necesitatea de a avea si pe altii in jurul sau, chiar daca aceasta se va realiza
in jurul cadavrului sau (QUIDU, 1990).

In domeniul socio-cultural "anomia" , semnalata de DURKHEIM, (1897) caracterizata prin

lipsa autoritatii sau a normelor referitoare la valorile morale, duce la incapacitatea persoanei in
stabilirea ierarhiei prioritare in diferitele roluri pe care le joaca, adica imposibilitatea de a gasi
criteriile pentru a selecta obligatiile sale de la un rol la altul. Starea de anomie sau de
dezorganizare a relatiilor sociale si a structurii societatii, asa cum o vad emigrantii sau unele
persoane dupa rascoale sau revolutii este apropiata de dezintegrarea individului, sau prin alti
termeni de conduite suicidare. Astfel, emigrantii si uneori chiar recrutii, supusi unor eforturi de
culturalizare si insusirii unor noi conduite comportamentale, acompaniate de o schimbare
brusca a valorilor sociale se pot confrunta cu preocupari si acte autolitice.

Semnificatia psihopatologica a suicidului se estimeaza prin impulsivitate aparuta sub imperiul

tendintei de trecere la act. Deseori, actul nu este premeditat si ca atare conditiile conjuncturale,
intr-un context de frustrare si/sau deceptie, intervin in declansarea lui. Astfel, actul suicidar ar
fi rezultatul lipsei de toleranta in relatie cu frustrarea, situatii in care procesele psihice ar
corespunde unui "scurtcircuit", soldat cu un impuls autolitic inopinat. In acest sens suicidul ar
constitui un moment psihic, in care pentru moment se pierde orientarea si adaptarea rationala
si eficienta la realitate.

Daca la inceputul secolului trecut, psihiatrii considerau suicidul ca o manifestare a tulburarilor

psihice si era definit ca "boala sinucigasa", actualmente recunoastem ca in majoritatea cazurilor
parasuicidare si suicidare nu se pot preciza elemente esentiale caracteristice unor imbolnaviri
psihice. Totusi, semnificatia psihopatologica a actelor suicidare poate fi evaluata in sensul
"evadarii" dintr-o situatie considerata de subiect insuportabila si ca atare el atenteaza la propria
viata, ca de pilda: in urma unei pierderi, a unei probleme actuale sau de viitor, in scopul
autopedepsirii pentru o greseala reala sau imaginara mult dimensionata, razbunare pentru a
provoca remuscari din partea altor persoane, si sacrificiu pentru a demonstra ca este o
personalitate superioara.

Dintr-o analiza comprehensiva asupra suicidului pentru perioada 1996-1998, efectuata de

APPLEBY et al, 1999, rezulta ca 16% dintre sinucideri se produc In unitati de tip spitalicesc si
ca un procent suplimentar de 24% se produc in cursul celor 3 luni care urmeaza de la externare.
Autorii conchid ca pacientii cu risc suicidar crescut sunt internati in spitale de psihiatrie, dar cu
toate acestea spitalizarea ar putea sa nu fie eficace in prevenirea suicidului. De altfel, prevenirea
suicidului continua sa fie una din problemele spinoase si nerezolvate in practica psihiatrica.

Actele suicidare comise in conditii de spitalizare intr-o unitate de asistenta psihiatrica sunt
asociate cu multe implicatii si deficiente terapeutico-profilactice, fiind corelate atat cu factori
microsociali si temporari, cat si cu dinamica psihopatologica a fiecarui caz in parte. in toate
cazurile studiate a fost vorba de pacienti cu tulburari psihice, preponderent de tip depresiv,
discordant, delirant, dizarmonic si altele. Printre factorii convergenti suicidogeni imaginea de
sine, relatiile interpersonale si socio-familiale, precum si de proiectare in viitor au fost grav
alterate.
MATERIAL SI METODA

Lotul studiat a fost constituit din 31 de cazuri 19 barbati si 12 femei, cu limite de varsta cuprinse
intre 17 si 76 ani, spitalizati intre anii 1960 si 1999 cu diferite tulburari psihice, care s-au sinucis
in conditii de spitalizare. in contextul lucrarii s-au urmarit urmatorii parametri demografici:
varsta, sexul, mediul de provenienta, statutul marital si profesional, tulburarile psihice pentru
care au fost spitalizati. Datele obtinute au la baza observatiile personale, inscrisurile din foile
de observatie, dosarele judiciare de cercetare operativa a mortii voluntar-violente, examinarile
medico-legale si investigatii socio-familiale. Cercetarea are un caracter constatator asupra
cazurilor de suicid inregistrate in timpul spitalizarii in Clinica de Psihiatrie din Targu- Mures
in perioada 1960 si 1999.

Totodata, am exclus cazurile foarte rare de pseu- dosuicid, care se intalneste la psihotici, care
isi pierd viata, nu datorita dorintei de a muri, ci in timpul unui accident indus de un alt
comportament morbid, cum ar fi: sindroamele confuzional-halucinatorii sau delirante.
Astfel, confuzul pentru a scapa de un pericol halucinant sare pe fereastra, crezand ca trece pe
usa, sau crezandu-se eliberat de legea gravitatiei; sau toxicomanul, sub efectul drogurilor
halucinogene, fiind convins ca poate sa zboare se arunca in gol de la inaltime.

REZULTATE SI COMENTARII

In perioada celor 39 de ani (1960-1999) din totalul pacientilor spitalizati un numar de 31 au

decedat prin suicid, ceea ce reprezinta 0,042% sau 42,2 la suta de mii de bolnavi psihici si o
incidenta medie anuala de 0,79. Din grupul sinucigasilor 19 (61,3%) au fost barbati si 12
(38,7%) femei, existand un raport B/F de 1,58 la 1. In timp ce varsta pacientilor era cuprinsa
intre limitele de 17 si 76 ani, cu o varsta medie de 42, 5ani; provenienta lor era de 58%(17) din
mediul rural si 42%(14) din urban. Prevalenta mai ridicata a celor proveniti din rural a fost
determinata de situatia socio-economica in care s-au aflat agricultorii in perioada colectivizarii
si postcolectivizarii, situatie in care tulburarile depresive erau declansate si intretinute de
pierderea pamantului si a altor bunuri dublate si de alte dificultati.

In functie de statutul marital, 32,3% erau casatoriti, 25,8% divortati, 22,6% necasatoriti si
19,3% vaduvi. De mentionat ca la 74,1% suportul socio-familial era deficitar; bolnavii traind
un sentiment de solitudine si neajutorare dublate de deteriorarea imaginii de sine si de revolta
impotriva destinului si asupra sinelui. in raport cu statutul profesional 29,1% erau agricultori,
25,8% muncitori calificati, 19,3% pensionari, 12.9% casnice si 12,9% muncitori necalificati.
Cazurile studiate au prezentat urmatoarele tulburari psihice: episoade depresive majore cu
elemente melancoliforme 48,4%, schizofrenii cu o psihopatologie florida halucinator-delirant
paranoida, dezorganizata si schizodepresiva) 25,8%; psihosindroame organice cu elemente
depresiv-anxioase si deteriorative; 9,7%, personalitati dizarmonic-structurate de tip borderline
9,7%, si epilepsie temporala cu elemente disforice si impulsive 6,4%. De mentionat ca 51,6%
din sinucigasi, anterior actului fatal au comis tentative autolitice. Astfel 22,6% au comis o
singura incercare, l2,9% doua incercari, 9,7% trei, si 6,4% patru incercari esuate. Din cele
expuse, se desprinde ideea ca tentativele autolitice anterioare spitalizarii reprezinta un important
factor de risc suicidar de care trebuie sa tinem cont pe tot parcursul terapiei si sa instituim cele
mai adecvate masuri de supraveghere atenta si binevoitoare.

Ideatia si comportamentul suicidar reprezinta unele dintre cauzele frecvente ale pacientilor care
apeleaza la serviciile de urgente psihiatrice, si ca atare, din primele momente ale internarii, ei
trebuie sa beneficieze de cele mai adecvate masuri antisuicidare si in mod deosebit a celor cu
un suport social redus si acompaniat de consum abuziv de toxice (PAGES et al. 1997); pentru
ca de fapt comiterea actului reprezinta o consecinta adversa psihiatriei (HILLARD et al, 1983,
DOSSCHE, 2000).

Actul autolitic a fost comis in 29,0 in primele 3-5 zile de la internare, in 32,3% cazuri intre 6 si
12 zile, iar in restul cazurilor 38,2%, in a treia saptamana, din care 3 chiar anterior cu 1-3 zile
programarii de a fi externati. Orele la care s-a produs suicidul au fost, de obicei, cele matinale,
adica intre 3 si 6 dimineata 45,2% din cazuri, pe epitaful carora s-ar putea inscriptiona si
termenul "decedat in zori". Suicidul matinal a fost intalnit in majoritatea cazurilor la depresivi
cu elemente anxiosmelancoliforme si delire micromanice, iar 29,05% s-au sinucis intre orele
19-22 si 25,8% intre orele 12 si 18.

Douazeci. (64,5%) au comis suicidul dimineata si seara intr-o perioada de acalmie aparenta, de
obicei, cand sectia era mai linistita (liniste inaintea furtunii). In scopul realizarii actului
tanatogen 67,7% au apelat la mijloace mecanice de asfixiere prin spanzurare (51,6% barbati si
16,1% femei); intoxicatii voluntare cu medicamente acumulate pe parcursul spitalizarii 19,4%
(din care 6,4% barbati si 12,9% femei); sectionarea venelor 9.7% (barbati 3,3%, femei 6,4%);
precipitare 1 barbat. De mentionat ca unul din barbati si-a sectionat carotida cu briciul pe care-
l avea ascuns in pijama.

Suicidul prin spanzurare a fost cel mai frecvent si usor de realizat, deoarece pentru comiterea
lui subiectii au avut nevoie de putine lucruri: cordon de halat, curea, stergar, fasie obtinuta prin
ruperea cearceafului sau a cuverturii, fulare etc. Daca majoritatea cazurilor s-au sinucis in WC
si toaleta, doi s-au spanzurat in timpul noptii in pat, fiind acoperiti pe cap, la descoperire lor s-
a constatat ca fasia de cearceaf era legata de gat si de piciorul patului, ceea ce demonstreaza ca
dorinta de a muri era mai puternica decat dorinta de a trai, Alte doua femei s-au spanzurat cu
franghii scurte agatate de clanta usii in timp ce stateau in genunchi.
Depresia, prin fenomenologia ei, diminueaza intotdeauna dorinta de a trai si stimuleaza
bolnavul sa formuleze, mai mult sau mai putin evident dorinta de a muri. Faptul ca fiecare
depresiv este susceptibil de a prezenta idei si de a comite acte autolitice, trebuie retinut ca fiind
o regula. Pentru depresivi ideile de suicid sunt doar simptome ale depresiei. Majoritatea din cei
care se sinucid dupa o deliberare, mai mult sau mai putin lucida si uneori i-au decizia de a
renunta la viata in fata situatiei de a fi internati, situatie pe care o interpreteaza ca fiind fara
iesire. Acestia le reprezinta cele mai frecvente cazuri de sinucidere in conditii de spitalizare.

Intr-o depresie severa, identitatea personalitatii este sparta in bucati, in asa fel incat depresivul
nu se mai suporta pe sine si nu-i suporta nici pe ceilalti pentru ca nu se poate bucura de nimic,
si ca atare riscul suicidului este mare. Nenorocirea consta in confundarea tristetii, durerii si
nefericirii cu chemarea mortii si lacrimile cu "cantul sicrielor".
Riscul autolitic este cu atat mai mare cu cat depresivii sunt izolati social si afectiv, cu cat au in
antecedentele personale tentative de suicid, si cu cat au in antecedentele familiale sinucideri.

Dorinta de a muri este consecinta majora a dramei traita de deprimat. Aceasta dorinta il poate
antrena sa treaca de la ideie la act, exprimat sau neexprimat verbal. Totusi, suicidul nu e sinonim
cu dorinta de a muri sau cu depresia. Acte suicidare se pot intalni si in alte tulburari mentale
(schizofrenii, patologie anxioasa, stari limita, psihosindroame organice, si altele).
De asemenea, exista si bolnavi care ameninta ca se vor sinucide, fara sa aiba in realitate aceasta
intentie. in asemenea situatii este, de obicei, vorba de "santaj prin suicid"; si totusi greseala de
a nu le oferi o atitudine adecvata poate duce la acte autolitice, mai ales in cazul persoanelor
dezechilibrate si emotiv-impulsive.

In cadrul afectiunilor psihice, tulburarile depresive si schizofreniile sunt responsabile de marea

majoritate a sinuciderilor. Prezenta ideilor delirante (congruente sau necongruente cu
dispozitia), exprimarea dorintei de a muri si nelinistea anxioasa intemeiaza teama de trecere la
actul sinucigas si impun necesitatea unei supravegheri atente. Dar, bolnavul reticent in intentiile
sale, mascandu-si pregnanta preocuparilor sale si controlandu-si autoagresivietate si trairile
depresive prin disimulare, poate trece la act fara ca personalul supraveghetor sa prevada acest
risc. in aceste cazuri, daca exista un veritabil potential suicidar, trecerea la act va fi mai facila
cand deprimatii sunt mai putin inhibati si molesiti (10 din cazurile studiate).

In schizofrenie, riscul suicidului predomina fie in adolescenta si la adultul tanar in cazul fazei
incipiente sau prodromice ale maladiei, fie in cazul exacerbarilor simptomatice in special ale
celor delirante. Un loc aparte trebuie acordat psihozei schizoafective atipice, sau in cazul unei
faze de remisiune aparenta a schizofreniei, cand constientizarea fenomenelor psihopatologice
traite este acompaniata adesea de afecte depresiv-reactive si chiar de acte suicidare.
Hebefrenia este principala cauza a mortalitatii de natura psihopatologica in adolescenta. in
aceasta forma riscul suicidar este foarte mare (APPELBY, et al, 1991 si DHOSSCHE, 2000).
La pacientii cu tulburari de personalitate, cu ideatii suicidare persistente sau la cei cu modele
stabilizate de comportament autoagresive, spitalizarea este considerata ca o prioritate fara a se
neglija importanta terapiei ambulatorii; in timp ce la personalitatile de tip borderline, un act
autolitic ar reflecta mai degraba o descarcare a afectului disforic, iar in caz de nereusita ar
contribui la diminuarea ideatiei suicidare ( KEMPERMAN et al, 1997).

Nu toate persoanele care se sinucid prezinta in mod obligatoriu tulburari mentale, in timp ce in
toate cazurile ce se sinucid in conditii de spitalizare la unitati de asistenta psihiatrica prezinta
in mod evident diverse maladii psihice. in marea lor majoritate acestia sunt pacienti depresivi,
fie ca depresia este tulburarea de baza, fie ca sindromul depresiv se instaleaza in mod secundar
la pacienti cu alte tulburari mintale: alcoolici, schizofrenici, deliranti cronici, epileptici,
personalitati dizarmonic structurate, toxicomani, etc. sau ca o reactie depresiva determinata de
evenimente de viata stresante sau situatii fara sperante de a le putea depasi.

Dupa datele din literatura de specialitate doar un procentaj de 25 - 35 la suta din totalul
sinuciderilor ar fi comise de subiecti cu afectiuni psihice. Valorile de mai sus pot fi indoielnice
din mai multe considerente: un suicid poate surveni la o persoana al carei diagnostic n-a fost
precizat in timp (nefiind niciodata consultat, sau a carei simptomatologie frusta sau atipica a
constituit sursa erorilor de diagnostic; apartinatorii nu mentioneaza ca sinucigasul a beneficiat
de ingrijiri psihiatrice, etc.).

Evaluarea riscului suicidar este destul de delicat deoarece el nu este intotdeauna corelat cu
severitatea episodului depresiv, ci mai curand cu nelinistea si agitatia anxioasa asociate cu
varsta si cu sexul, cu o incidenta mai ridicata la barbati si la varsta de peste 40 de ani.

Rationamentul clinic, bazat pe evaluarea factorilor de risc suicidar reprezinta elementul esential
in luarea deciziei de spitalizare a unui pacient cu un potential risc suicidar (MANN, 1987).
Destul de frecvent, incertitudinea in previziunea conduitelor suicidare, induce la psihiatrii
tendinta de spitalizare a pacientilor, chiar in absenta unor date empirice care sa sugereze
necesitatea internarii (LINEHAN, 1993).
Totusi, pornind de la o internare inoportuna pentru un risc autolitic apreciat in mod exagerat,
chiar daca se face cu scopul ca pacientul sa beneficieze de siguranta, ingrijire si sprijin pe
perioada spitalizarii, ea poate avea efecte nedorite, adica in loc de reducerea riscului sa duca la
cresterea lui (RUSS et al, 1999).

Modificari comportamentale ce pot prevesti preocuparile suicidare.

In mod obisnuit, individul care pregateste suicidul prezinta unele modificari ale conduitei sale
comportamentale care, sesizate din timp pot fi eficiente si ca atare au o mare valoare in gasirea
celor mai adecvate masuri suicido-preventive. De altfel, bolnavul isi pregateste cu minutiozitate
si inteligenta suicidul. In afara pregatirilor care se pot descoperi, trebuie sa depistam micile si
insolitele modificari ale dispozitiei: augmentarea fenomenologiei depresive sau din contra o
atitudine paradoxala de bucurie (ce echivaleaza uneori cu o tendinta de disimulare). De
asemenea, un depresiv care, aparent linistit si optimist, solicita, sa fie antrenat in activitati
extraspitalicesti, sa faca o excursie, o vizita in familie, o plimbare etc. poate reprezenta atat o
tendinta de mascare a actului suicidar, cat si punerea lui in aplicare. Un alt element important
in prevenirea suicidului, in conditii de spitalizare il constituie enuntul (chiar sub forma de
amenintare - santaj) ideii si preocuparii de suicid ale bolnavului si ca atare trebuie sa-i se acorde
o atentie si ingrijire speciala. Dar, in cazul in care, in cadrul spitalului s-a comis o tentativa sau
un suicid si cunoscand caracterul contagios si riscul de a provoca alte comportamente suicidare,
trebuie sa evitam, pe cat posibil, ca fenomenul sa fie cunoscut de restul pacientilor. In acest
sens se cere mare discretie si minimalizarea evenimentului care, totodata, are o rezonanta
afectiv-negativa si asupra personalului medical.

Masuri de preventie a suicidului in spital

Amenajarea sectiei si saloanelor prin indepartarea obiectelor ce pot fi utilizate in realizarea

actului suicidar, ceea ce nu inseamna ca medicamentele pot fi lasate la indemana bolnavilor cu
preocupari autolitice. La baza supravegherii bolnavului trebuie sa stea o relatie de stima si
incredere reciproca intre el si personalul medical ingrijitor, pentru ca o simpla supraveghere
risca sa fie interpretata de pacient ca o forma de spionaj si neincredere, ceea ce duce la o stare
de anxietate. Conduite de urmat in cazul prezentei ideilor de suicid la pacienti :
Sa nu se banalizeze niciodata afirmarea ideilor de suicid, iar expresia "santaj prin amenintari
suicidare" proscrisa.
Aprecierea factorilor de risc. Probabilitatea de trecere la actul autolitic este cu atat mai mare cu
cat:
subiectul are in antecedente tentative suicidare,
e vorba de persoane in varsta si singure,
izolarea sociala si afectiva este mai mare,
persoanele traiesc in mediu rural sau exercita o profesie defavorabila, si fara satisfactii,
subiectii sunt celibatari, divortati, vaduvi, etc.
In aceste situatii sunt necesare:
supraveghere permanenta cu atentie si bunavointa;
retragerea tuturor obiectelor periculoase (brici, lame de ras instrumente ascutite, taioase sau
contondente, curele, cordoane etc;
asigurarea unei prezente linistitoare in jurul pacientului, stiind ca o argumentare rezonabila
asupra gestului suicidar nefondat are putine sanse de a fi inteleasa intr-o prima faza, dar ca sunt
foarte rari pacientii insensibili la contactul afectiv;
spitalizarea se mentine un timp suficient pentru ca numeroase sinucideri intervin efectiv dupa
o ameliorare aparenta, in timpul externarilor premature din spital sau dupa intreruperea precoce
a tratamentului medicamentos;
in perioada post-terapie spitaliceasca, masurile ce se iau sunt in special de ordin familial, social
si profesional;
reinstalarea in mediul familial al unui climat de incredere
inlaturarea izolarii sociale si afective (in special in a treia etapa de varsta); asociatii de
intraajutorare, cluburi;
ltratamentul afectiunii psihice si/sau organice;
lterapie cognitiv-comportamentala.
In fine: orice idee sau tentativa de suicid este un apel pentru ajutor autentic, care trebuie
recunoscut ca atare de catre anturaj si terapeuti.
In profilaxia suicidului in spitalele de psihiatrie atitudinea activa binevoitoare a personalului
ingrijitor (si in exterior cea a familiei), a medicului, a infirmierei, asistentilor joaca un rol
important.

Totusi, cu toata disponibilitatea personalului medical din unitatile spitalicesti de psihiatrie, nu

intotdeauna se poate preveni suicdul, si ca atare, relatia dintre spitalizare si prevenirea actului
suicidar ramane obscura. in acest sens, LEWIS et al,1994; si 1997, si APPLEBY et al, 1999,
sustin ca in paralel cu cresterea resurselor pentru sanatatea mintala acompaniata de
imbunatatirea conditiilor, socio-economice, cum ar fi venitul, reducerea somajului, si altele ar
duce la diminuarea ratei suicidare atat in conditii de spitalizare cat si in cadrul populatiei
generale.

CONCLUZII:

1. Suicidul in spitalele de psihiatrie este un fenomen rar intalnit, fiind mai degraba corelat cu
factorii microsociali, temporari si cu dinamica psihopatologica a pacientului, fara a fi legat de
anumite caracteristici permanente ale unuia numit tip de spital.

2. Suicidul este un indice fidel al echilibrului de sanatate mintala a unei comunitati. El reprezinta
o perturbare a homeostaziei individ-mediu ambiant, iar descifrarea codului sau depinde de
vizibilitatea si integritatea formelor sale de manifestare si ca atare, suicidul poate fi purtatorul
de cuvant al unor idei pe care le-a gandit un om viu, dar pe care le enunta postmortem. De altfel
suicidul si motivatiile sale, exprima o semnificatie grava a conditiilor umane, a personalitatii,
ale unor relatii interpersonale si sociale.

3. Adesea, motivele enuntate verbal sau prin scrisori nu sunt cele reale. Nu te sinucizi pentru ca
esti somer, nici pentru ca esti nefericit in casatorie, nici pentru ca esti umilit, nici pentru ca esti
bolnav, nici pentru ca uneori suferi etc.; pentru ca| daca ar fi asa, planeta ar fi demult depopulata.

4. Nimeni nu poate spune ca nu va fi niciodata confruntat cu probleme grele ale existentei. In

fata dificultatilor omul gaseste resurse uimitoare, latente in strafundurile sale astfel el reuseste
sa supravietuiasca calamitatilor naturale, razboaielor, lagarelor de concentrare, terorii, durerii,
pierderilor etc.

5. Cu toate ca preocuparile si tentativele de suicid reprezinta fenomene semnificative de urgenta

psihiatrica, nu se poate afirma ca in timpul spitalizarii se pot lua masuri, de preventie suicidara
absoluta, iar uneori chiar supravegherea excesiva poate augmenta impulsul autolitic (raptus
suicidar). De asemenea, pentru cei ce vor sa se sinucida mediul ambiant este plin de tot felul de
mijloace si posibilitati de a-si aplica intentia, dar cu toate acestea nu se admite ca preocuparile
si intentiile suicidare exprimate sau dibuite sa fie neglijate si sa nu fie dublate de masuri
adecvate de suicido-preventie (chiar in conditii de spitalizare).

Crescand disponibilitatea tratamentelor eficace, constientizand publicul asupra tulburarilor

psihice si a tratamentului lor, si inlaturand stigmatul bolii psihice, vom putea obtine mai multa
speranta ca vom gasi metode cu impact pe termen lung asupra preventiei comportamentului
autolitic.

BIBLIOGRAFIE:

1. APPLEBY, L., SHAW, J., AMOS, T. et al.-Suicide with- in 12 months of contact with mental
health services national clinical survey. Brit, Med, J., 1999, 318:1235-1239.
2. DHOSSCHE, D.M. Suicidal behavior in psychiatric emergency room patients Southern Mod.
J. -2ooo, 93:31o-314.
3. DURKHEIM, E. -Le Suicide. Etude de Sociologie. Alcan, Paris, 1897.
4. GARLOW, S. J., D'ORIO, B. and PURSELLE, D. C. - The relationship of restrictions on
state hospitalization and suicides among emergency psychiatric patients. Psychiatric Services,
2002, 53:1297-1300
5. GRECU, G. si MUNTEANU, I. - Suicidul: urgenta principala, in starile depresive.
Neurologie, Psihiatrie, Neurochirurgie, 1972, 17:49-63.
6. GRECU G., CSIKY, K. si WEGEND, H. - Studiu asupra tentativelor de suicid internate in
Clinica de Psihiatrie din Targu- Mures intre anii 196l-1970. Neurologie, Psihiatrie,
Neurochirurgie 1973,18:61-74
7. GRECU G., MARIETA GRECU-GABOS si GABOS- GRECU, I. -Suicidul si parasuicidul
studiu epidemiologic pentru anul 1988 in judetul Mures. Rev. Med. Chir. (Iasi), 1993 (suppl.
1); 245- 257
8. Grecu Gabos Marieta, Grecu Gh., Grecu Gabos I.; - Aspecte epidemiologice clinico-statistice
si de preventie in suicid si parasuicid. Casa de Editura Mures, Targu-Mures, 2000.
9. HILLARD, J. R., RAMM, D., ZUNG, W. et al. -Suicide in a psychiatric emergency room
population. Am. J. Psychiatry, 1983, 140:459-462
10. KEMPERMAN, I., RUSS. M. J., and SHEARIN, E. -Self- injurious behavior and mood
regulation in borderline patients. J. Personality Disorders, 1997, 11: 146-1 57
11. LEWIS, G., APPLEBY, L. and JARMAN, B. -Suicide and psychiatric services. Lancet
1994, 344:822-826
12. LEWIS, G., HAWTON, K. and JONES, P. -Strategies for preventing suicide. "Brit. J.
Psychiatry, 1997, 171:351-354
13. LINEHAN, M.M. " Cognitive- Behavioral Treatment pf Behavioral Treatment of
Borderline Personality Disorder. Guilford, New York, 1993.
14. MANN, J. J. -Psychological predictors of suicide. J, Clinical Psychiatry, 1987, 48(suppl.
12):39-43
15. PAGES, K.P., RUSSO, J. E., B0Y-BIRNE, P. P. et al. - Determinant suicidal ideation: the
role of substance use disorders. J. Clin. Psychiatry, 1997, 58:510-515
16. QUIDU, R. M. -Le suicide un deuil impossible Psychol. Med., 1990, 22:437-439
17. RUSS, M. J., KASHDAN, T., POLLAGK, S. et al, - Assessment of suicide risk after
psychiatric hospital admission. Psychiatric Services, 1999,50:1491-1493