Amintiri din copilarie

Ion Creanga

Figură principală a literaturii române din secolul al XIX-lea, este cunoscut pentru
autobiografia Amintiri din copilărie, precum și pentru nuvelele și povestirile sale.
Ion Creangă nascut 1 martie 1837, (cu toate ca data nasterii sale este incerta) în
Humuleștii Noi, judetul Neamț, a fost un scriitor, dascăl și diacon român.
Printre scrierile sale putem remarca : Punguta cu doi bani , Fata babei si fata mosneagului,
capra cu trei iezi, Ursulul pacalit de vulpe si multe altele.
Alaturi de Mihai Eminescu, I.L.Caragiale si Ioan Slavici , Creanga este unul dintre cei mai
mari scriitori ai literaturii romane.
Cartea este impartita in patru parti dupa cum urmeaza:

În prima parte autorul ne povestește cum părinții se certau din cauza lui. Mama sa,
Smaranda, voia neapărat să-l dea la școală ca să ajungă preot iar tatăl său nu voia spunând că nu are
bani pentru asta. Situația s-a schimbat într-o duminică, când a venit în vizită David Creangă,
bunicul lui Nică. Acesta a spus că îl ia pe băiat și îl va duce la școală, la Broșteni. David le-a
explicat că e bine să știi carte și că este păcat de omul neînvățat. Pe lângă aceasta, Creangă ne mai
povestește și alte întâmplări.

Poveste cu Caprele Irinucăi ne este descrisa după ce bunicul David îl duce pe Nică și pe încă
un tovarăș de-al lui la Broșteni, acesta i-a cazat la o femeie, Irinuca. Casa ei era o cocioabă veche
iar pe lângă aceasta, ea mai avea un țap și două capre care erau slabe și râioase. Acestea dormeau
în tinda casei. Bărbatul și fata Irinucăi lucrau la pădure toată săptămâna. La școală cei doi băieți au
mers bine în afara faptului că profesorul a poruncit unui om să-i tundă la piele pe cei doi, că aveau
plete. După ce trecu iarna, în primăvară băieții s-au trezit plini de râie de la caprele Irinucăi. Cei doi
s-au uns cu leșie, au stat la soare și apoi au intrat să se scalde în Bistrița. Dar cu toate acestea încă
nu au scăpat de râie. Într-o zi, când Irinuca era dusă prin sat, băieții s-au suit pe munte, mai sus de
casa ei, și au urnit o stâncă din locul ei astfel încât să se ducă la vale. A dărâmat gardul și casa
Irinucăi, a făcut bucăți o capră și s-a numai în Bistrița. Speriați, copiii și-au luat lucrurile și au
pornit la drum spre Pipirig. Uitând de râie și de bucuria pe care i-o făcuseră Irinucăi, cei doi s-au
bucurat de vreme, cât a fost frumoasă. La un moment dat a pornit o vijelie cumplită urmată de o
ninsoare cum se cade. Au înnoptat în munți, dogoriți de flacăra unui foc uriaș. A doua zi, spre seară,
au ajuns la bunicul David din Pipirig. Bunica i-a poftit la masă și apoi i-a vindecat de râie ungându-i
cu unsoare de mesteacăn. Peste câteva zile a aflat și bunicul despre paguba Irinucăi, pentru care a
plătit patru galbeni. În sâmbăta Paștilor a ajuns și Nică acasa la ai săi, în Humulești. Nică nu fost
deloc bucuros deoarece au râs toate fetele de el, văzându-l tuns de tot.

Atunci cand poveste de Calul Bălan și Sf. Nicolae autorul își amintește cu drag de meleagurile
natale și de oamenii gospodari din jurul său. Un loc aparte îl ocupă părintele Ioan, om bun și
vrednic. El a înfrumusețat cimitirul și a construit o chilie pentru școala satului. Împreună cu bădița
Vasile, dascălul bisericii, părintele a mers prin sat și i-a îndemnat pe oameni să-și dea copii la
școală. Astfel s-au adunat o mulțime de băieți și fete, dornici de carte dar și de năzdrăvănii. Ca să-i
liniștească, părintele Ioan a adus la școală un scan numit Calul Bălan și un bici numit Sf. Nicolae.
Prima pedepsită a fost chiar Smărăndița popii, o copilă ageră și zdravănă care întrecea pe toată
luma. Când părintele a descoperit că băieții aveau ceasloavele murdare, pline de muște moarte, i-a
poftit pe toți să încalece pe Calul Bălan și să-și ia răsplata. Dar ca să-i îmbuneze pe copii, le aducea
colaci de la biserică și cum bădița Vasile, învățătorul, era om de treabă toate mergeau strună.
In cea de a doua parte autorul ne povesteste câteva din întâmplările foarte cunoscute ale
copilăriei sale: La cireșe, Pupăza din tei, La scăldat.
La cireșe – Într-o vară prin luna iunie Nică se hotărăște să se ducă la moș Vasile, fratele cel
mare al tatălui său pentru a fura cireșe. S-a dus la el acasă și s-a prefăcut că îl caută pe vărul lui, Ion,
ca să meargă la scăldat. Mătușa Mărioara i-a spus că e plecat cu tatăl său la adus de sumani.
Bucuros de cele auzite, Nică își ia rămas bun de la mătușă, după care se strecoară în grădina casei și
se urcă în cireș. A început să-și umple cămașa cu cireșe până când l-a văzut mătușa Mărioara cu o
jordie în mână. Atunci, repede, băiatul sare repede din pom direct în stratul de cânepă. Mătușa a
început să fugă și ea tot prin cânepă. Într-un moment în care mătușa se împiedică și cade, băiatul
sare gardul casei și fige acasă. Spre seară a venit moș Vasile împreună cu vornicul și paznicul la
părinții lui Nică pentru a cere daune pentru cânepă și cireșe. La sfârșit băiatul primește o bătaie
zdravănă de la tatăl său pentru stricăciunile produse de el.
Pupăza din tei – Sătul să fie trezit în fiecare zi cu noaptea în cap, Nică îi puse gând rău unei
pupeze care era ceasornicul satului. Pasărea avea cuibul într-un tei din curtea lui moș Andrei,
unchiul băiatului. Într-o zi, când mama îl trimise cu de mâncare la țiganii pe care-i aveau la sapă,
Nică se gândi să fure pupăza. Se urcă în copac, găsi scorbura dar nu reuși să o prindă decât la
întoarcere. Duse pupăza acasă și o ascunse în pod. După ce apare mătușa Măriuca, supărată foc și îi
spuse Smarandei că Nică a furat pasărea, copilul, speriat, fuge cu pupăza la târg. Acolo încearcă să o
vândă, dar un moș cu vițica de funie a luat-o și i-a dar drumul. Pasărea a zburat direct în teiul ei și a
început să cânte din nou. Băiatul, de frică să nu-l prindă tatăl său la târg, fugi acasă și stătu cuminte
toată ziua. După ce pupăza începu din nou să cânte trezind oamenii dimineața, mama lui Nică face
masă mare și o chemă și pe mătușa Măriuca. Cele se împăcaseră iar Nică scăpă basma curată.

La scăldat – În acest episod este vorba de Nică, care pleacă la scăldat, fără să asculte de
mama sa. Deși aceasta l-a rugat să legene copilul deoarece ea avea o mulțime de alte treburi: de
țesut, de cusut, de făcut mâncare; băiatul sta pe gânduri. A stat el o vreme, dar era așa de cald și
senin că nu putu rezista și a fugit la baltă, la scăldat. Când își dădu seama că Nică a fugit, mama lui
a început să-l strige cât se poate de tare. Aceasta a lăsat totul baltă și a plecat la baltă după băiat, că
știa că acolo s-a dus. Nică stătea în pielea goală întins pe nisip, apoi într-un picior, arunca cu piuetre
în apă și la urmă sărea să el și se scufunda. În tot acest timp mama sa l-a privit cum petreceam, după
care s-a furișat și i-a luat hainele și l-a lăsat acolo în pielea goală. Fetele de pe la râu, văzând asta,
au început să râdă de el. Într-un târziu, când fetele erau ocupate cu clătitul pânzelor în apă, Nică a
luat-o la fugă spre casă, luând-o prin grădinile oamenilor ca să nu-l vadă cineva. Ajuns în grădina
lui, băiatul a mers prin porumb până la gardul ogrăzii. Acolo își vede mama cum alerga să facă
trabă, când afară când afară, când în casă. Nică și-a făcut curaj și a sărit în ogradă. Apoi i-a luat cu
silă mâna mamei și a sărutat-o, i-a cerut iertare și i-a zis să-i facă ce-o vrea, numai să-i dea de
mâncare, că moare de foame. Mamei i-a fost milă și ia dat să mănânce dar i-a spus că încă nu-l va
ierta. Băiatul a promis să nu mai iasă din cuvântul ei și a început să o ajute la treburile casei.
În cea de a treia parte autorul își descrie satul natal și împrejurimile acestuia și amintește de
istoria acelor locuri. Nică urmează cursurile Școlii Domnești din Târgu Neamț și apoi pe cele de la
Școala de Catiheți din Fălticeni. În perioada următoare urmează procesul de formare al băiatului din
punct de vedee social în relațiile cu colegii de școală, cu vărul Ion sau cu Pavel Ciubotarul. Acesta îi
ține pe bîieți în gazdă pe timpul cursurilor. Aici, cei doi, îșiaduceau mâncare de acasă iar iarna se
îngrijeau de lemne de foc. Autorul amintește și de prietenul lui Trăsnea pentru care gramatica era de
neînțeles. Nică mai povestește și de serile petrecute la crâșmă împreună cu prietenii lui, unde
mâncau plăcinte și găini fripte, beau vin și se distrau pe cinste.
În ultimul parte a cartii , autorul ne prezintă plecarea sa la Seminarul de la Socola. Dar el nu
vroia să plece că satul natal era tot ce îi estemai drag lui. Nică a tot încercat să-și convingă mama să
nu plece dar nu reușea. Acesta pleacă trist și cu ochii înlăcrimați împrună cu Zaharia lui Gâtlan, un
alt băiat obligat să plece la Socola. Pe cei doi copii îi duce Luca Moșneagu’, un vecin, cu căruța
trasă de doi cai. Pe tot parcursul călătoriei cei doi se tot gândeau la la satul natal, la călugărie, tot
felul de lucruri. Ajungând în Valea Pășcanilor, moș Luca începe să le povestească băieților cum este
viața la câmp. După un popas de o noapte, cei trei se întâlnesc cu niște drumeți care mergeau și ei
spre Iași. Trecând pe la Păcurari, unii oameni au început să râdă iar alții să-și bată joc. Într-un târziu,
în aceea noapte au ajuns la Socola. Moș Luca a tras căruța la umbra unui plop înalt, iar atunci cei
doi băieți văzură o mulțime de dascăli și preoți care îți mărturiseau păcatele.