Sunteți pe pagina 1din 1

Războiul civil din Afganistan a însemnat una dintre acele pagini scrisă cu sânge, care şi-a lăsat

amprenta nu doar în sufletul a mii şi mii de familii din fosta uniune sovietică, ci a lăsat şi urme
de neşters în istoria poporului afgan.
Prin experienţa conflictului armat din Afganistan au trecut peste 1 milion de cetăţeni ex-
sovietici, dintre care 12.500 din Republica Moldova. Circa 15 mii de soldaţi au rămas pentru
totdeauna în pământ străin. Dintre aceştia - 301 originari din Moldova, circa 700 au fost răniţi
iar 5 conaţionali se consideră, până astăzi, dispăruţi fără urmă.
Evenimentul de astăzi, dedicat aniversării a 21-a de la retragerea trupelor sovietice din
Republica Afganistan, este unul deosebit, deoarece readuce printre noi chipul celor dragi, a
celor care şi-au sacrificat viaţa convinşi fiind că slujesc unui scop nobil.
Astăzi recunoaştem că războiul din Afganistan a fost unul nedrept, un război care a adus doar
nenorociri celor implicaţi. Pe de altă parte, conaţionalii noştri şi-au îndeplinit datoria de ostaş,.
De aceea, noi le purtăm tot respectul.
Războiul, de orice natură nu ar fi, lasă o rană deschisă în sufletele celor care sunt implicaţi
direct sau indirect, în inimile membrilor familiilor celor căzuţi şi în memoria concetăţenilor. Fiind
chemaţi la arme, pământenii noştri nu au ezitat nici pentru o clipă în faţa greutăţilor ci s-au
manifestat ca adevăraţi bărbaţi, îndeplinindu-şi datoria cu cinste şi onoare până la capăt.

Pământurile afgane au fost mai mereu de-a lungul istoriei o piatră de încercare pentru marile imperii ale
vremii. De la persani, macedonenii şi kuşani până la britanici, sovietici şi americani toţi au întâmpinat
rezistenţa afgană care a măcinat precum un malaxor de piatră, trupele străine ce au pus piciorul în această
ţară.

S-ar putea să vă placă și