Ce noapte misterioasă!

Luna ca un far îndepărtat, își revarsa lumina blândâ

peste înregul univers. Brazii înalţi, străjeri neclintiţi fideli și
neasemuiţi……………..înălţimile cu vârfurile lor presărate cu multe ace verzi care se
păstrau în vremea gerului cel mai aprig. O liniște absolută coboara din înaltul
văzduhului al unui univers cufundat în întuneric si într-o tăcere totală.
Din când în când se auzea câte un con de brad care parasea trupul mamei
așezandu-se la picioarele copacului.
Undele izvorului străluceau în lumina argintie a lunii, iar stelele se
oglindeau în miile de oglinzi ale apei.
Iarba părea întunecată, iar florile își plecasera capul si isi inchisesera ochii
retragandu-se in odihna noptii.
Animalele se retrăseseră în bârlogul lor după ce se adăpaseră în apa
proaspătă și rece a izvorului.
La un moment dat s-a stârnit o adiere de vânt care începe să crească, cerul
se acoperi de nori, luna dispăru după perdeaua acestora și începură să cadă
picături mici de ploaie care treziră florile si iarba privind cu recunostintă apa vie
din cer! O prospeţime minunată coborâ asupra pădurii, iar aerul deveni și mai
revigorător. Insă ploaia nu ţine mult, căci vântul, așa cum adusese norii, îi și
răspândi rapid, cerul se însenină, iar luna își facu din nou apariţia ca o regină a
întregului univers nocturn.