Conștiința individuală și cea colectivă

energiaconstiintei.ro/constiinta-individuala-si-cea-colectiva/

26 noiembrie 2022

Conștiința individuală, interioară omului, este o enigmă continuă, un mister nedezlegat.

Este o realitate de stări suprapuse, o realitate de tip ŞI-ŞI, supusă logicii terţului inclus.
Aceasta înseamnă că orice formă de viaţă şi de manifestare a individului, orice acţiune
umană trebuie înţeleasă prin ambele sale aspecte: prin identitatea complementară de a fi
şi a nu fi în acelaşi timp.

Adevăr sau minciună

În anul 2001 Daniel Langleben, Universitatea din Pensylvania, a folosit imagistica prin
rezonanţă funcţională (MIR) pentru a analiza creierul subiecţilor care erau supuşi unei
serii de întrebări, având ca temă relaţia minciună-adevăr. Cele două imagini ale creierului
au fost aproximate şi comparate. S-a concluzionat că toate ariile cerebrale active în
timpul rostirii adevărului erau active şi în timpul minţitului.

Adevărul şi minciuna reprezintă, deci, realităţi suprapuse. Trebuie să ne referim şi la noua

paradigmă, cea veche fiind depăşită din punct de vedere ştiinţific. Cercetătorii germani au
descoperit că în cazul unei plante, dacă o parte din aceasta se îmbolnăveşte, se
formează un comitet de criză al celulelor. Acest comitet izolează partea sănătoasă de
partea atacată, garantându-i astfel supravieţuirea.

Aşa se întâmplă şi-n cazul unui proces de schimbare a unei paradigme. În acest caz, cei
care luptă pentru supravieţuirea vechii paradigme sunt numiţi conservatori. Noua
paradigmă este o necesitate. Pe măsură ce ea se impune, apar tot mai multe produse
psihologice (teorii, instrumente, metodologii) create în interiorul vechii paradigme şi
prezentate ca expresii ale unei ştiinţe înalte în plan ştiinţific şi juridic.

Relaţia întreg-parte
Analizând lucrările prezentate la congresele internaţionale de psihologie, începând cu
anul 1994, ne-au interesat părerile acestora faţă de relaţia dintre întreg şi parte. În
procesul actual de măsurare, comportamentul uman este evaluat parte cu parte. Care
este predictibilitatea comportamentului uman? Există o problemă a incertitudinii şi
posibilitatea de aplicare a conceptului de incertitudine la vechea paradigmă?

Am constatat următoarele: marea majoritate a psihologilor consideră că întregul poate fi

obţinut din însumarea părţilor și întregul este o sumă de părţi. În activitatea de măsurare,
ei apelează la intuiţie. Nu sunt deranjaţi de relaţia dintre părţi, a perimatului interacţiunilor,
care măsurate ştiinţific, pot schimba imaginea iniţială.

1/4
Omul, un sistem cu predictibilitate înaltă

Nimic din faptele de tip imprevizibil nu sunt luate în considerare, datorită caracterului liniar
şi determinist al predictibilităţii. Sunt convinşi că, deşi conceptul de incertitudine aparţine
unei alte logici, aparţine de fapt lumii cuantice. Teoriile care alcătuiesc arhitectura
ştiinţelor morfogenetice (proces de formare a structurilor morfologice ale organismelor) au
pătruns în domeniul socio-uman, mai cu seamă în ştiinţele comunicaţiei.

De exemplu, teoria haosului în comunicaţie, formulată de Marc Cutrigt, care alege ca

premisă pentru demonstraţie atractorul Lorentz (simulând vremea pe calculator în 1961,
Edward Lorentz a văzut oportunitatea de a combina meteorologia cu matematica, efectul
fluturelui). Concluzia specialiştilor este că totul se leagă de totul.

AND-ul, miracolul Lumii

Cercetătorii au descoperit recent că diferitele sisteme complexe au la bază o arhitectură

guvernată de principiile organizării comune (Laszlo Barabasi, Eric Barnabeau). Orientalii
au sezizat acest lucru şi au concluzionat: patru cuvinte cristalizează spiritul în spaţiul
energiei. Sunt cuvintele ADN şi se numesc: adenină, timină, guanină şi citozină.

Patru cuvinte din care rodeşte miracolul Lumii, şi totul se leagă de tot. În psihologie acest
deziderat al Totului ca Tot şi inclusiv al omului ca tot, este îndeplinit de Psihologia
Transpersonală. La o extremă se situează paradigma psihometrică. Este o paradigmă
rigidă şi din ce în ce mai simplistă. Aceasta încearcă să măsoare, în mod forţat şi
nemăsurabil.

2/4
Cealaltă, paradigma transpersonală, mult prea flexibilă, refuză să măsoare chiar şi
lucrurile evident măsurabile. Aceasta mizează pe logici forţate, argumentele teoriei
cuantice. La ora actuală fiecare ştiinţă a ajuns să instrumentalizeze câte un domeniu al
realităţii, bazându-se pe legi şi sisteme conceptuale proprii. Există în prezent, tendinţa
reunirii ştiinţelor sub cupola sinergeticii.

Având acest sistem de referinţă, legile, regulile, principiile descoperite în contextul unor
ştiinţe particulare, au, de fapt, un caracter universal. Păstrându-şi autonomia, ele se
regăsesc în toate celelalte ştiinţe particulare. Aşadar, principiul respectiv trebuie înţeles
ca un subsistem aparţinând unui sistem universal. Este ca o semnificaţie particulară
aparţinând unui sens general.

Teoria relativității în psihologie

Regăsirea unui principiu şi în fizică şi în psihologie este ceva firesc. Nu este firesc însă ca
ele să se regăsească într-o formă identică. Teoria relativităţii restrânse a lui Einstein are
un corespondent în psihologie, creat de un fost elev al acestuia, dar şi al lui Schrodinger.
Este vorba de Gheorghe Zapan care a realizat o teorie a relativităţii sistemului psihic.

E=mc2. Rolul lui „E” îl joacă energia psihică; m = suportul anatomo-fiziologic al actului
psihic; C = informaţie ca impuls egal cu viteza luminii la pătrat. Astfel un impuls (gând,
emoţie, motivaţie) aplicat suportului fiziologic, ar transforma masa în energie şi informaţie
în contextul sistemului psihic. Este un mod de a înţelege relaţia dintre substanţă, energie
şi informaţie, în contextul sistemului psihic.

3/4
Ideea potrivit căreia totul se leagă cu totul creează o altă viziune asupra lumii. Problema
măsurării este fundamentală pentru psihologie. Unii psihologi recunosc criza prin care
trece aceasta, dar alţii preferă s-o ignore. Ei argumentează adevărul psihologic prin
raportarea lui, nu la adevărul rezultat din confruntarea cu realitatea, ci la adevărul
matematic. Aplicat asupra unui produs al minţii şi al sufletului uman, adevărul matematic
conduce la rezultate incerte, deoarece adevărul matematic este în acord doar cu o parte
a realităţii, dar nu cu acea parte pe care o descrie psihologia.

4/4