Iaşul prin ochii călătorilor străini

Johann Schiltberger s-a născut la 9 mai 1381 lângă Freisingen, în Bavaria, şi îşi începe
cariera militară în anul 1394, intrând în slujba cavalerului Reichartinger şi plecând în Ungaria.
Ia parte la expediţia lui Sigismund de Luxemburg împotriva turcilor şi este martor ocular al
bătăliei de la Nicopole (28 septembrie 1396). Pe când însoţea pe unul dintre stăpânii săi în
Caucaz, el izbuteşte să fugă, ajungând la Poti (Bakum), apoi la Constantinopol, unde Ioan
VIII Paleologul îi înlesneşte plecarea spre Chilia. În acest periplu, vizitează oraşele Argeş,
Târgovişte şi Brăila, iar cu prilejul întoarcerii sale în patrie străbate Moldova şi trece prin
Iaşi1: „Locuitorii din Moldova păstrează credinţa creştină; ei vorbesc o limbă deosebită”2.
„M-am alăturat unor negustori cu care m-am dus într-un oraş care se numeşte Iaşi”3.
Ierodiaconul Zosima, născut în secolul al XIV-lea – mort după 1420 este cel dintâi
călător rus care lasă însemnări despre Moldova şi despre Iaşi4: „In Iaşi nu se găseşte cetate
[…]; trăieşte in Iaşi gospodarul voloh, iar in jurul curţii sale se afla un zid de piatra spre
apărarea ei şi in curte se află palatul de piatra; în Iaşi sunt peste zece biserici de piatra şi de
lemn; iar biserica soborniceasca a lui Nicolae e mai mare si mai înalta decât cea a lui
Nicolae Gostuneanu […]. lar locuinţe in Iaşi cam cât la Rostov şi multe prăvălii, iar în
prăvălii tot felul de mărfuri şi târguielile sunt bune; sub oraş curge un râuleţ, cam cât râul
Moscova, şi un iaz mare”5.
Walerand de Wawrin sa născut la începutul secolului al XV-lea şi moare după 1469,
fiind consilier şi şambelan al ducelui de Burgundia, Filip cel Bun (1419-1467). Descrie şi el
Iaşul şi Moldova, în urma călătoriilor sale6.
Giovanni Maria Angiolello este fiul scriitorului Marco Angiolello. Se naşte la Vicenza
în anul 1450. În anul 1474 este trimis ca vistier în slujba sultanului Mehmet al II-lea,
însoţindu-l pe acesta în campania împotriva lui Ştefan cel Mare şi este de faţă în bătălia de la
Valea Albă7.
Iezuitul Antide Donoud (n. 1640- m. 1696) intră în slujba împăratului Leopold I şi
vine în Ţara Românească în 1686, având calitate de sol imperial. Cu această ocazie, el
vizitează şi oraşele din Moldova, respectiv Iaşul.

1
Vezi Călători străini despre ţările române, vol. I, Bucureşti: Editura Ştiinţifică, 1968, pp. 26-.31.
2
Ibidem, p. 30.
3
Ibidem. P. 31.
4
vezi Gheorghe G. Bezviconi, Călători ruşi în Moldova şi Muntenia, Bucureşti, 1947, pp. 15-16.
5
Ibidem, pp.35-36.
6
Vezi Călători străini despre ţările române, vol. I, pp. 76-81.
7
Ibidem, pp. 129-138.
 Angelo Georgini (a. 1660 – p. 1691), misionar al Congregaţiei de Propagandă Fide
este introdus în Moldova de către Vito Peluzzi în anul 1679.
Iezuitul Philippe Avril (m. 1694) trece prin Moldova în vara anului 16868.
La sfârşitul secolului al XVIII-lea, observatorii străini susţin că o treime din
aprovizionarea Istanbulului vine din Principate. De aceea, în aceste ţări, turcii deţin
monopolul la cumpărarea grânelor şi a vitelor, cu preţurile impuse de ei. Preţurile acestea sunt
tot mai scăţute faţă de cele ale pieţei, pe măsură ce situaţia economică şi monetară a
Imperiului se înrăutăţeşte.
Unul dintre aceşti observatori este „Cetăţeanul Parrant”, primul viceconsul trimis în
Moldova de către Republica Franceză. El zugrăveşte un tablou întunecat.
Un alt călător, prezent în anul 1788 pe teritoriul Iaşilor, este Domenico Sestini,
arheolog, numismat, geograf, născut la Florenţa. El deplânge starea deplorabilă în care se
aflau casele locuitorilor.
Un alt martor, un emigrant englez, contele de Moriles, călătoreşte în Moldova în 1809,
împreună cu un mare senior polonez şi găseşte că „locul este încântător, interiorul palatului
mare şi impunător, decoraşia şi mobilierul măreţe, o adevărată locuinţă de suveran, elegantă
şi modernă”9.
Langeron, emigrant francez intrat în slujba Rusiei, scria despre Iaşi în jurnalul său din
anul 1806.
Continui incursiunea mea cu un călător de origine franceză: J.A. Vaillant, a cărui
lucrare despre valahi şi moldoveni apare la Paris în 1844 şi o termin cu călătoria din 1857 a
unui danez, profesor de istorie la Universitatea din Copenhaga, Frederik Schiern, care nu face
decât să confirme îmbinarea de stil oriental şi occidental, specific primei jumătăţi a secolului
al XIX-lea, în societatea moldovenească.
***
Din cele prezentate putem constata că, la începutul secolului al XIX-lea, ceea ce prima
în societatea moldovenească era modelul oriental, consecinţă directă a dominaţiei Imperiului
Otoman. Odată cu transformările survenite la nivel european şi cu micşorarea prestigiului
vechiului stăpânitor, moldovenii au făcut lent tranziţia dinspre Orient spre Occident, fenomen
care se va amplifica în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, odată cu unirea celor două
principate şi după acel eveniment.

8
Ibidem, vol. VIII, Bucureşti: Editura Ştiinţifică şi Pedagogică, 1983, pp. 30-42 şi 86-110.
9
Neagu Djuvara, Între orient şi occident. Ţările Române la începutul epocii moderne (1800-1848), Bucureşti:
Humanitas, 1995, pp. 52-54.