La granița dintre istorie și ficțiune

Scriitorul sucevean Andrei Breabăn este autorul mai multor romane istorice, romane ce
se remarcă printr-o arhitectură aparte: plecând dinspre o documentare riguroasă, subiectul epic
alunecă spre imaginarul fantezist, așezând conținutul într-un registru interpretativ original.
Romanele au la bază informații istorice adunate din studiul temeinic al bibliografiei de
specialitate, dar desfășurarea epică explorează cu dezinvoltură planul fantezist, ceea ce impune
scrierilor, o notă distinctă. Dragostea lui Andrei Breabăn pentru trecutul Moldovei devine sursa
creației, e forța actului artistic, demersul naratologic asumându-și ficționalizarea subiectului, dar
fără ca adevărul istoric să gliseze într-o zonă a imaginarului pur. Mai degrabă, istoria romanțată a
Moldovei prinde culori și nuanțe nebănuite în scrierile autorului, golurile din documentele
istorice fiind stilizate prin incursiuni vizionare, abil pliate subiectului abordat. Fie că vorbim
despre Regatul Mușatinilor, Vitejii Măriei Sale, Regatul Nemuririi sau Visul Măriei Sale, cărțile
sale sunt expresia pasiunii nemărginite a autorului pentru istoria Moldovei.
Castelul de pe Nistru, roman apărut la Editura Timpul, Iași, 2022 face parte din ciclul
epic dedicat figurii emblematice a lui Ștefan cel Mare. Demersul naratologic însumează
deopotrivă studiul riguros asupra scrierilor istorice despre epoca medievală și viziunea artistică a
unui imaginar de tip mitologic. Romanul lui Andrei Breabăn evocă o Moldovă pitorescă, unde
obiceiul, cutuma, ritualul revendică spațiul mitologicului, fără ca faptul istoric născut din realități
atestate să fie minimalizat. Acesta este reperul constant al scrierilor sale: realitatea istorică
glisează spre legendă, spre fantezie, dar fără ca adevărurile atestate documentar să fie anulate, ci
mai degrabă, completate printr-o narațiune epică mitologizantă. Reconstituirea istorică păstrează
atmosfera epocii, contextul politic, dar imaginea eroului este clădită pe o aventură inițiatică,
planul fantezist acumulând tensiunea viziunii artistice. Tocmai în acest punct, romanul se
singularizează în peisajul prozei de acest tip, autorul concentrând interpretările în portretizarea
eroului. Efectul produs nu e doar de încântare și emoție, ci mai mult de atât, cititorul e atât de
prins în dinamica aventurii, încât proiecția scenariului epic explodează la nivelul semnificațiilor
rezultate.
Ștefan cel Mare e un personaj ipostaziat în formă subtextuală, aproape reflexivă, acțiunea
derulându-se propriu-zis în jurul lui Petru Aron, care își urmărește ascensiunea la tronul
Moldovei, trecând peste orice normă etică și morală, în vederea obținerii scopului propus.
Ucigându-și propriul frate, pe Bogdan al II-lea, la nunta din Reuseni, apoi pe Alexăndrel Vodă,
Petru Aron vrea să fie singurul urmaș al Mușatinilor, pentru a avea accesul sigur la domnia
Moldovei. Descrierea cadrului socio-politic și redarea atmosferei istorice se încadrează în
registrul verosimilului, al adevărului atestat documentar, dar portretizarea personajelor este
realizată prin iscusință vizionară, dialogurile explorând fantezia, imaginarul. Stilistica textuală
este străbătută în straturile de adâncime de ficțiune, acest demers naratologic dezvăluind
trăsăturile specifice romanului istoric al lui Andrei Breabăn. Ceea ce impune în construcția epică
este modul în care autorul evocă pregătirile făcute de Iancu de Huneadoara și Vlad Țepeș pentru
a-l aduce pe tron, coform drepturilor moștenite, pe Ștefan. Dincolo de acest aspect, romancierul
are grijă să redea și atmosfera tensionată pe plan european referitoare la lupta dintre creștini și
musulmani. Imaginea lui Mahomed al II-lea e construită pe coordonatele cercetării cu acribie a
lucrărilor de specialitate, investigând astfel, fiecare etapă a încercării sultanului de a cuceri
Europa. Modul în care romancierul redă luptele de culise, intrigile, trădările, neînțelegerile dintre
principii europeni arată o perioadă tensionată a Occidentului, exprimă climatul jocului de
interese pe scena politică e Evului Mediu european. Felul în care Iancu de Hunedoara se opune
cu fermitate politicii de cucerire a Europei creștine de către Mahomed al II-lea, demonstrează nu
doar curaj și vitejie, ci un devotament nemărginit pentru valorile creștine.
Andrei Breabăn surprinde cu dibăcie stilistică, prin paralelism textual, iubirea și
devotamentul voievozilor români pentru principiile libertății și ale credinței. Iancu de
Hunedoara, Vlad Țepeș, Ștefan cel Mare nu au trădat valorile creștinismului, nu s-au supus
nimănui, ci au luptat cu eroism pentru păstrarea identității spirituale a neamului românesc.
Secvențele care evocă aceste atribute nobile ale domnitorilor sunt dezvoltate prin procedeul
paralelismului, registrul comparației subliniind discrepanța dintre trădători (Petru Aron sau marii
principi ai Europei) și apărătorii identității și spiritualității creștine. Perspectiva narativă a
romanului dezvăluie pluriperspectivismul vizionar, pendularea între planul subiectivității și cel al
obiectivității făcând posibilă analiza contextului, în forme atotcuprinzătoare. E un joc narativ
care amplifică sensurile unei epoci contorsionate de conflicte interne și externe, dar în același
timp, acest tip de discurs pune în lumină antiteza dintre eroii Moldovei și trădătorii neamului, pe
care istoria oricum, i-a sancționat prin uitare. Romanul Castelul de pe Nistru propune un
scenariu incitant al Moldovei feudale, unde adevărul istoric se intersectează cu ficțiunea, Andrei
Breabăn fiind scriitorul care trasează noi coordonate estetice, romanului istoric.
Mihaela I. Rădulescu