Viață și poezie

Grigore Călin publică volumul Poartă către Rai, la Editura Kitcom, 2022, un volum de
versuri care conține 30 creații lirice inedite și 103 poeme selectate și revizuite din volumele
anterioare (Deși târziu și Dincolo de galaxie). Paleta sentimentală a universului liric e vastă,
infiorând lectorul prin autenticitatea trăirii și nobila viziune artistică. Grigore Călin trăiește prin
poezie, recompune viața în alegorii și metafore de o frumusețe izbitoare. Poemele propun un
lirism subiectiv, întreținând atmosfera intimă, caldă, onestă. Reflecțiile, meditațiile pe marginea
sensului existențial compun o frumoasă poveste despre relația eului creator cu lumea exterioară.
Trecerea timpului înnobilează sufletul, poetul dobândind înțelepciunea supremă prin
acceptarea destinului, dar și a ciclicității firești a vieții. Eul liric are o atitudine de tip mioritic în
fața morții, valorile creștine fiind infiltarate subtil în înțelegerea parcursului spre alte dimensiuni:
„ Încă un an, sau alții de-or mai trece, / Mă vor găsi la mine în grădină, / Am dat de-un puț cu apă
rece,/ Din ea, când beau, se face o Lumină. ˮ (Încă un an) Întoarcerea la esență, la origini se face
prin prisma apei cu rol vindicativ, grădina și fântâna devenind simboluri ale toposului
primordial. Interesant este că poetul instaurează semnificațiile profunde, într-o formă atât de
naturală, încât mesajul e primit clar, fără exerciții de echilibistrică interpretativă. Registrul
expresivității lui Grigore Călin e unul firesc, simplu, completând spațiul autenticității emoționale.
În acest punct identificăm individualitatea poemelor acestui autor, complexitatea sau gravitatea
ideii poetice fiind redată într-un limbaj elegant, firesc, natural. Simplitatea expresiei preschimbă
tumultul interior, dorurile și regretele, în stări de spirit care ajung la pactul cu viața, la acceptarea
destinului: „ La mine-n suflet e tot toamnă / Și frunza-n codru se rărește. / Dar ultima nu vrea să
cadă, / Nici chiar când anul se-nnoiește! ˮ (În fiecare an)
Prin prisma artei, a poeziei creatorul își definește locul și rolul în lume, universul interior
fiind invadat de lumină, frumos și adevăr. Versurile devin aliatul sigur al transformărilor
spirituale, echilibrul inimii clădindu-se prin viziune artistică. Acest raport dintre creator și operă
străbate întregul filon al poeziei sale, e un reper constant în tematica lirică. Poemele primesc o
funcție catharctică, iluminarea interioară ducând la împăcarea cu sine, cu lumea, cu viața:
„ Acum târziu, vă las la trecătoare / Un semn ce-am scrijelit pe-o piatră, / O bornă pentru lumea
viitoare / Plecată de la mine, de la vatră! ˮ (Cât de curând) Însemnele timpului sunt exprimate
aluziv, prin simboluri, metafore și alegorii, stabilindu-se conexiuni esențiale la nivelul
substituirilor dintre idei sau lucruri. Ca în textele străvechi, prefacerile nu sunt numite direct, ci
doar intuite prin decodificarea smenificațiilor inserate în substratul poematic. Termeni precum
trecători, vatră, întorsură, grădină, busuioc stabilesc o referențialitate indirectă la spațiul
eternității, al lumii nevăzute, de dincolo. Fără ca tragismul vizionar să cadă în latură extremă,
regretul posibilei dispariții e atenuat, ba chiar diluat de sentimentul nedisimulat al acceptării. Iar
acest lucru este posibil pentru că poetul rămâne tributar crezului său artistic, supraviețuirea
eternă în conștiința celorlalți prin opera creată. Poemele sunt calea spre Absolut, spre veșnicie,
spre nemurire. Legătura dintre poet și creație învinge legile temporalității și spațialității, poezia
fiind forma desăvârșirii interioare, a devenirii lăuntrice, a iluminării.
Iubirea este o altă temă ce străbate universul liric al poemelor. Ipostaziată în toate
formele ei, dragostea este sentimentul ființator, e trăirea care stă la temelia organizării universale,
e starea primordială a lumii. Grigore Călin exprimă iubirea în registre ideatice înalte, iar
dragostea omului pentru Dumnezeu atinge cote de o sensibilitate nemărginită: „ Umbra e ca
Duhul cel Divin: / Îl simțim în trup și îl iubim. / Niciodată El nu va dispare, / Nici când omul
umbră nu mai are! ˮ (Umbra) Divinitatea este în accepțiunea poetului, singurul resort de apărare,
forța demiurgică omniscientă reflectându-se în fiecare punct al traseului existențial. Conștiința
religioasă apare proiectată în versuri de fiecare dată, subliniind legătura intrinsecă dintre destinul
omenesc și voința divină. Creația lirică adâncește sensul credinței, sporind starea de reflexivitate
asupra condiției umane.
Stilizarea emoțiilor se face prin procedeul metaforei și alegoriei, expresivitatea poetică
se realizează în registrul simplității, mesajul ideatic este transpus în forme clasice, toate acestea
contribuind la estetica specifică a poemelor. Individualitatea creației lirice a lui Grigore Călin ia
naștere din autenticitatea trăirii, din limbajul poetic firesc și din arhitectura clasică a versurilor.
Încărcătura afectivă a ideilor poetice înnobilează mesajul, definind estetica și viziunea artistică a
poetului. Volumul Poartă către Rai atestă eleganță spirituală, rafinament stilistic, luminozitate
vizionară. Prin versurile scrise de Grigore Călin ne traspunem în lumile frumoase ale
spiritualului, ne recompunem universul interior, ne purificăm de căderile în golul social. Prin
acest tip de poezie ne întoarcem la inocență, ne apropiem de Frumos și Bine; într-adevăr,
poemele sunt o poartă spre lumina interioară, spre spațiul originar.

Mihaela I. Rădulescu