Trenul era lung, avea zece vagoane.

Să încapă toate felurile de suflete care vor să meargă la mare la

sfârșit de sezon. Și ăia, și ăia, și ăia. Și doamna care stătea în fața mea și cumpărase două locuri, unul
pentru ea, unul pentru o sacoșă cu doi leandri. Și doamna care stătea lângă mine, care s-a învelit cu un
prosop, zicând că ea a mai prins friguri groaznice pe trenul ăsta; uite biletul ei și dacă sunt drăguț, să i-l
arăt controlorului – ea se culcă, a dormit doar o oră noaptea drecută. Sunt drăguț? bună întrebare. M-a
cam obligat să fiu, nici nu m-a lăsat să mă gândesc, deja doarme. Și poliția, doi băieți de vârsta mea,
vânjoși, de culoarea mării noaptea, care s-au oprit lângă altă doamnă să-i spună să-și pună masca cum
trebuie, nu așa, sub nas. Doamna ascultă muzică în căști, nu-i bagă în seamă, chestie care îi enervează pe
oamenii mării. Au vrut s-o amendeze. Nu are buletinul. Au înregistrat un CNP sau ceva.