Sunteți pe pagina 1din 5

SIMON

1Cel ce stă sub ocrotirea Celui Preaînalt şi se odihneşte la umbra Celui Atotputernic

LOREDANA

2zice despre Domnul: „El este locul meu de scăpare şi cetăţuia mea, Dumnezeul meu în care mă
încred!”

3Da, El te scapă de laţul vânătorului, de ciumă şi de pustiirile ei.

SARA

4El te va acoperi cu penele Lui şi te vei ascunde sub aripile Lui. Căci scut şi pavăză este credincioşia
Lui!

MARTA

5Nu trebuie să te temi nici de groaza din timpul nopţii, nici de săgeata care zboară ziua,

LUCA

6nici de ciuma care umblă în întuneric, nici de molima care bântuie ziua-n amiaza mare.

DAVID

7O mie să cadă alături de tine şi zece mii la dreapta ta, dar de tine nu se vor apropia.

SEBI

8Doar vei privi cu ochii şi vei vedea răsplătirea celor răi.

ESTERA

9Pentru că zici: „Domnul este locul meu de adăpost” şi faci din Cel Preaînalt turnul tău de scăpare,

DANIEL

10de aceea nicio nenorocire nu te va ajunge, nicio urgie nu se va apropia de cortul tău.
DANIEL

1Frumos este să lăudăm pe Domnul şi să mărim Numele Tău, Preaînalte,

2să vestim dimineaţa bunătatea Ta şi noaptea credincioşia Ta,

SEBI

3cu instrumentul cu zece coarde şi cu alăuta, în sunetele harpei.

MARTA

4Căci Tu mă înveseleşti cu lucrările Tale, Doamne, şi eu cânt de veselie când văd lucrarea mâinilor
Tale.

SARA

5Cât de mari sunt lucrările Tale, Doamne, şi cât de adânci sunt gândurile Tale!

SIMON

6Omul prost nu cunoaşte lucrul acesta şi cel nebun nu ia seama la el.

DAVID

7Dacă cei răi înverzesc ca iarba şi dacă toţi cei ce fac răul înfloresc, este numai ca să fie nimiciţi pe
vecie.

LUCA

8Dar Tu, Doamne, eşti înălţat în veci de veci!

LOREDANA

9Căci iată, Doamne, vrăjmaşii Tăi, iată, vrăjmaşii Tăi pier: toţi cei ce fac răul sunt risipiţi.

ESTERA

10Dar mie Tu-mi dai puterea bivolului şi m-ai stropit cu untdelemn proaspăt.

11Ochiul meu îşi vede împlinită dorinţa faţă de vrăjmaşii mei şi urechea mea aude împlinirea dorinţei
mele faţă de potrivnicii mei cei răi.
ESTERA

1 Veniţi să cântăm cu veselie Domnului şi să strigăm de bucurie către Stânca mântuirii noastre.

SIMON

2Să mergem înaintea Lui cu laude, să facem să răsune cântece în cinstea Lui!

SARA

3Căci Domnul este un Dumnezeu mare, este un Împărat mare, mai presus de toţi dumnezeii.

LUCA

4El ţine în mână adâncimile pământului şi vârfurile munţilor sunt ale Lui.

5A Lui este marea, El a făcut-o, şi mâinile Lui au întocmit uscatul:

LOREDANA

6veniţi să ne închinăm şi să ne smerim, să ne plecăm genunchiul înaintea Domnului, Făcătorului


nostru!

MARTA

7Căci El este Dumnezeul nostru şi noi suntem poporul păşunii Lui, turma pe care o povăţuieşte mâna
Lui… O! de aţi asculta azi glasul Lui!

8„Nu vă împietriţi inima ca la Meriba, ca în ziua de la Masa, în pustie,

DANIEL

9unde părinţii voştri M-au ispitit şi M-au încercat, măcar că văzuseră lucrările Mele!

DAVID

10Patruzeci de ani M-am scârbit de neamul acesta şi am zis: ‘Este un popor cu inima rătăcită; ei nu
cunosc căile Mele.’

SEBI

11De aceea am jurat* în mânia Mea: ‘Nu vor intra în odihna Mea!’”
LOREDANA

1Cântaţi Domnului o cântare nouă! Cântaţi Domnului, toţi locuitorii pământului!

SIMON

2Cântaţi Domnului, binecuvântaţi Numele Lui, vestiţi din zi în zi mântuirea Lui!

3Povestiţi printre neamuri slava Lui, printre toate popoarele minunile Lui!

DAVID

4Căci Domnul este mare şi foarte vrednic de laudă. El este mai de temut† decât toţi dumnezeii.

LUCA

5Căci toţi dumnezeii popoarelor sunt nişte idoli, dar Domnul a făcut cerurile.

MARTA

6Strălucirea şi măreţia sunt înaintea Feţei Lui, slava şi podoaba sunt în Locaşul Lui cel Sfânt.

SEBI

7Familiile popoarelor, daţi Domnului, daţi Domnului slavă şi cinste!

DANIEL

8Daţi Domnului slava cuvenită Numelui Lui! Aduceţi daruri de mâncare şi intraţi în curţile Lui!

SARA

9Închinaţi-vă înaintea Domnului îmbrăcaţi cu podoabe sfinte, tremuraţi înaintea Lui, toţi locuitorii
pământului!

ESTERA

10Spuneţi printre neamuri: „Domnul împărăţeşte! De aceea lumea este tare şi nu se clatină.”
Domnul judecă popoarele cu dreptate.

11Să se bucure cerurile şi să se veselească pământul; să mugească marea cu tot ce cuprinde ea!
DATA DIMINEATA SEARA

6 TINERII ADOLESCENTII

13 GRUPA MICA TINERII

20 ADOLESCENTII LIBER

27 TINERII ADOLESCENTII

S-ar putea să vă placă și