UNIVERSITATEA "LUCIAN BLAGA" DIN SIBIU

FACULTATEA DE ŞTIINŢE ECONOMICE

SPECIALIZAREA MANAGEMENT

LUCRARE DE LICENŢĂ

COORDONATOR ŞTIINŢIFIC:

CONF.UNIV. TODERICIU RAMONA

ABSOLVENT :

PURECE GABRIEL

SIBIU
2012
 UNIVERSITATEA "LUCIAN BLAGA" DIN SIBIU
FACULTATEA DE ŞTIINŢE ECONOMICE
SPECIALIZAREA MANAGEMENT

SEGMENTUL DE INTREPRINDERI MICI

ŞI MIJLOCII DIN ROMÂNIA

COORDONATOR ŞTIINŢIFIC:

CONF.UNIV. TODERICIU RAMONA

ABSOLVENT :

PURECE GABRIEL

SIBIU
2012

2
CUPRINS
INTRODUCERE ……………………………………………………… 4
CAPITOLUL 1 – I.M.M.-urile coloana vertebrală a oricărei
economii moderne ………………………………. 5
1.1 Intreprinderea – componentă importantă a economiei şi
a societăţii ………………………………………………. 5
1.2. Organizarea şi funcţionarea IMM-urilor …………………..
7
1.2.1. Cadrul legislativ şi instituţional …………………... 8
1.2.2. Forme de organizare a IMM-urilor ……………….. 10
1.2.3. Etapele de viaţă ale unei intreprinderi mici şi
mijlocii ……………………………………………. 11
1.3. Istoricul IMM-urilor ……………………………………….. 26
1.4. Rolul şi importanţa IMM-urilor …………………………… 28
1.5. IMM-urile şi relaţia de complementaritate cu întreprinderile
mari ……………………………………………………… 30
1.6. Factorii care vizează succesul sau insuccesul IMM-urilor … 32

CAPITOLUL 2 – Dezvoltarea IMM-urilor înRomânia …………… 33

2.1. Analiza evoluţiei IMM-urilor în perioada 1990 – 2011 …… 34
2.1.1. Evoluţia IMM-urilor în perioada 1990 – 2005 ……. 34
2.1.1.1. Perioada 1990 – 1995 …………………….. 34
2.1.1.2. Perioada 1996 – 2000 …………………….. 35
2.1.1.3. Perioada 2000 – 2005 …………………….. 36
2.1.2. Evoluţia IMM-urilor în perioada 2005 – 2007 ……. 37
2.1.3. Evoluţia IMM-urilor în perioada 2007 – 2011…….. 39

CAPITOLUL 3 – Măsuri guvernamentale pentru stimularea

înfiinţării şi dezvoltării microîntreprinderilor
de către tinerii întreprinzători ………………….. 42
3.1. Programe dedicate tinerilor întreprinzători ………………… 44
3.1.1. Programe pentru tinerii debutanţi în afaceri ………. 44
3.1.2. Programul Mihail Kogălniceanu pentru
tinerii întreprinzători ……………………………… 45
3.1.3. Programul START ………………………………… 47

CONCLUZII …………………………………………………………… 51

BIBLIOGRAFIE……………………………………………………….. 52

3
 INTRODUCERE

Perioada actuală prin care trecem se caracterizează prin rapide şi

spectaculoase schimbări în evoluţia omenirii. În numai câteva decenii s-au
înregistrat importante modificări de esenţă atât în plan economic, cât şi social,
informaţional, educaţional, cultural şi politic, uneori greu de anticipat.
Rolul important pe care intreprinderile mici şi mijlocii (IMM) îl deţin în
economia majorităţii ţărilor lumii şi, în primul rând, în cea a ţărilor dezvoltate, a
suscitat, în ultimele decenii, interesul deosebit al specialiştilor pentru această
categorie de intreprinderi.
IMM-urile care contribuie la crearea unui important număr de locuri de
muncă, absorbind o parte din forţa de muncă disponibilă ca urmare a restructurării
economiei, pot influenţa, prin mobilitatea şi flexibilitatea lor, procesul de adaptare
a producţiei la cerinţele pieţei.
În România, IMM-urile acţionează pentru a diminua rolul monopolist al
intreprinderilor mari, pentru creşterea gradului de ocuparea a forţei de muncă
active, pentru accentuarea competitivităţii, generând astfel prin profitabilitatea,
dinamismul lor un impact puternic pe întreg ansamblul economiei.
Aspectele importante din realitatea economică actuală au stat la baza
opţiunii pe care am făcut-o în alegerea temei pentru prezenta lucrare de licenţǎ.
Adaptarea la cerinţele şi dinamica pieţei a IMM-urilor induce o serie de
elemente specifice atât în abordarea teoretică cât şi în modalităţile de practicare a
managementului în cadrul acestora.
Tratarea IMM-urilor ca un domeniu distinct, dar integrat managementului
general este datorată formelor proprii de manifestare a procesului managerial din
IMM-uri.
Activitatea IMM-lor se desfăşoară atât sub influenţa factorilor de mediu de
ordin general cât şi sub influenţa factorilor specifici, acestea constituindu-se în
constrângeri care-şi pun amprenta asupra proceselor manageriale.
Această temă de mare importanţă şi actualitate pentru Romania, este un
motiv pentru care în cadrul lucrării am abordate atât aspectele teoretice cât şi
practice ale evoluţiei IMM-urilor în România, mai ales cu referire la cadrul
legislativ şi instituţional.
În realizarea acestui demers ştiinţific, deşi am întâmpinat numeroase
dificultăţi legate de lipsa unor date statistice relevante cumulate şi structurate pe
perioadele prezentate, am reuşit să conturez o imagine clară a stadiului de
dezvoltare a sectorului IMM-urilor din ţara noastră.
Lucrarea reprezintă o încercare de a oferi o imagine asupra dezvoltării IMM-
urilor din ţara noastră, iar cercetările realizate pe întreg parcursul elaborării lucrării
de licenţă s-au orientat spre evidenţierea caracteristicilor IMM-urilor, abordarea
aspectelor teoretice şi practice ale dezvoltării IMM-urilor, prezentarea, şi
clasificarea IMM-urilor, istoricul lor, rolul şi importanţa IMM-urilor.

4
 Moto:
“Micile afaceri reprezintă
catalizatorul principal al creşterii economice.”
Peter Druker

CAPITOLUL 1

I.M.M.-urile coloana vertebrală a oricărei

economii moderne

În structura actuală a economiei, segmentul de intreprinderi mici şi mijlocii

constituie o prezenţă notabilă, acest sector fiind considerat sectorul "reprezentând
peste 99% din totalul firmelor şi având ponderi substanţiale în obţinerea PIB-
ului şi furnizarea de locuri de muncă."1

1.1 Intreprinderea – componentă importantă a economiei şi societăţii

În literatura de specialitate conceptele despre intreprinderile mici şi mijlocii

explică aproape toate aspectele legate de rolul acestora în economie, evoluţia
cantitativă şi calitativă, disputele pe marginea criteriilor de definire.
În Romania intreprinderile mici şi mijlocii sunt definite după un singur
criteriu: numărul de salariaţi. Existenţa unui singur criteriu reprezintă însă din
punctul nostru de vedere, un compromis, însă unul necesar, mai ales prin prisma
facilităţilor fiscale acordate lor.
Fără nici o îndoială, ultimele decenii se caracterizează prin cele mai rapide şi
spectaculoase schimbări din evoluţia omenirii.
În numai câţiva zeci de ani s-au înregistrat modificări de esenţă în plan
tehnic, economic, social, informaţional, educaţional, cultural şi politic, ce cu greu
erau de anticipat.
Între modificările economice de esenţă se înscrie şi situarea
întreprinderilor mici şi mijlocii (IMM-urilor) în prim-planul dezvoltării, prin
transformarea lor în factorul economic cel mai dinamic.
Prin întreprindere se înţelege orice formă de organizare a unei activităţi
economice, autonomă patrimonial şi autorizată potrivit legilor în vigoare să facă
acte şi fapte de comert, în scopul obţinerii de profit prin realizarea de bunuri
materiale, respectiv prestări de servicii, din vânzarea acestora pe piaţă, în condiţii
de concurenţă.2

1
O.Nicolescu - CARTA ALBĂ A IMM-urilor din ROMÂNIA .O analiză aprofundată a
evoluţiei sectorului de IMM-uri din 1990 până în prezent- Bucureşti, Mai, 2003
(Sursa:www.cnipmmr.ro/publicatii/Carta/capitolul%20I.pdf)
2
O.Nicolescu – Managementul întreprinderilor mici şi mijlocii, Editura Economică, Bucureşti,
2001, pag.12
5
 "Întreprinderea sau firma – prin care înţelegem o organizaţie alcătuită din
una sau mai multe persoane care desfăşoară activităţi economice, utilizând de
regulă mijloace economice, în vederea obţinerii de profit – este cea mai
răspândită formă organizatorică"3.
De aici deducem importanţa deosebită a acestora deoarece intreprinderea
este principala creatoare de substanţă economică în orice ţară. Societatea
contemporană nu poate exista fără aceasta, nu poate oferi locuri de muncă pentru
cea mai mare parte a populaţiei. Performanţele intreprinderii condiţionează starea
şi performanţele economiei oricărei ţări şi standardul de viaţă al populaţiei din
aceasta.
Tocmai de aceea întreprinderea nu poate să fie concepută ca o formă
organizatorică izolată, ca un sistem închis deoarece "intreprinderea se abordează
într-o viziune deschisă, fiind un sistem integrat în numeroase alte suprasisteme,
sectoriale sau funcţionale, locale, naţionale sau internaţionale."4
Deci, deşi întreprinderea este considerată drept celula economică de bază a
societăţii, ea este abordată într-o viziune contextuală, implicând management şi
stabilizare la nivel macroeconomic, fireşte pe baza principiilor economiei de piaţă.
IMM-urile joacă un rol însemnat în economie datorită "supleţii" structurilor
care le conferă o capacitate ridicată de adaptare la fluctuaţiile mediului economic
deoarece se pot integra relativ uşor într-o reţea economică, aspect care contribuie
pe de o parte la dezvoltarea economică a regiunii respective unde este înfiinţată
intreprinderea iar pe de altă parte la reducerea şomajului şi creşterea nivelului de
trai, pentru că oferă locuri de muncă.
Dimensiunea redusă a intreprinderii contribuie la evitarea birocraţiei
excesive şi determină organizarea la nivel individual ca un ansamblu mult mai uşor
de controlat şi condus.
O definiţie unanim recunoscută a IMM-urilor nu există, atunci pentru a fi
considerată mică sau mijlocie o afacere, conform normelor în vigoare, aceasta
trebuie să îndeplinească anumite condiţii :
- dimensiunea afacerii: cifra de afaceri, capital social, numărul de personal,
profitul, (cel mai important şi frecvent criteriu utilizat, aşa cum am menţionat, este
cel al numărului de personal);
- unitatea de conducere: IMM este o întreprindere stăpânită şi condusă de o
singură persoană5.
Segmentul de intreprinderi mici şi mijlocii cuprinde în general organisme cu
vocaţie industrială sau comercială, cu un singur centru de profit şi cu o singură
activitate.
Pentru aprecierea mărimii unei întreprinderi se au în vedere atât criteriile
cantitative cât şi cele calitative, cum ar fi : criterii cantitative: volumul vânzărilor,
numărul salariaţilor, profit; criterii calitative: atingerea unui anumit nivel al
3
O.Nicolescu - CARTA ALBĂ A IMM-urilor din ROMÂNIA .O analiză aprofundată a
evoluţiei sectorului de IMM-uri din 1990 până în prezent- Bucureşti, Mai, 2003-
(Sursa:www.cnipmmr.ro/publicatii/Carta/capitolul%20I.pdf)
4
ibidem
5
Confederaţia generală a întreprinderilor mici şi mijlocii (Confederation General PME)
6
productivităţii muncii, atingerea unui anumit nivel de comportament, atingerea
unui anumit grad al unităţii în mediul economic.

Tabel nr.1.1.- Analiza comparată a modului de diferenţiere a IMM-urilor

Sursa : Buşe Gheorghe-Florin – "Managementul IMM-urilor – Curs universitar" – Petroşani

2011

România a preluat parţial criteriul de clasificare din Uniunea Europeană,

cel al numărului de salariaţi astfel că intreprinderile se clasifică astfel6:
a) micro-întreprinderea: cuprinde un număr între 1şi 9 salariaţi;
b) întreprinderile mici: cuprind un număr între 10 şi 49 salariaţi;
c) întreprinderile mijlocii: cuprind între 50 şi 249 salariaţi.
Legea 346/2004 privind stimularea înfiinţării şi dezvoltării IMM defineşte
întreprinderile mici şi mijlocii ca fiind acele întreprinderi care îndeplinesc
cumulativ următoarele condiţii:
- au un număr mediu anual de salariaţi mai mic de 250;
- realizează o cifră de afaceri anuală până la 8 milioane euro sau au un
rezultat anual al bilanţului contabil, care nu depăşeste echivalentul în lei a 5
milioane euro;
- respectă criteriul de independenţă - nu sunt deţinute în proporţie de peste
25% din capitalul social sau din dreptul de vot de către una sau mai multe
întreprinderi împreună care nu fac parte din întreprinderile mici şi mijlocii.
Îndeplinirea criteriului de independenţă se stabileşte pe baza declaraţiei pe
propria răspundere a intreprinderii interesate în atestarea încadrării în categoria
intreprinderilor mici şi mijlocii.

1.2. Organizarea şi funcţionarea IMM-urilor

Organizarea internă a IMM-urilor este influenţată de două aspecte:

a) în 80% din cazuri conducerea este asigurată de proprietar ceea ce
împiedică într-o anumită măsură apariţia şi manifestarea disocierii de autoritate;

6
Legea 346 din 14 iulie 2004 (Legea 346/2004) privind stimularea înfiinţării şi dezvoltării
intreprinderilor mici şi mijlocii, publicată în Monitorul Oficial 681 din 29 iulie 2004 (M. Of.
681/2004)

7
 b) salariaţii sunt slab sau puţin sindicalizaţi ceea ce contribuie la formarea
unor relaţii privilegiate între salariaţi şi proprietari. Această relaţie este influenţată
aproape în majoritatea cazurilor de personalitatea conducătorului.
Organizarea şi structura IMM-urilor depinde aproape în orice situaţie de
interacţiunea dintre întreprindere şi familia proprietarului, situaţie în care apare
necesitatea obiectivă de a gestiona cu mare grijă această interacţiune. Această
situaţie indică de asemenea mai multe probleme, cum ar fi:
- succesiunea şi transmiterea puterii,
- menţinerea eficace a puterii la nivelul fiecărei generaţii,
- gestionarea unei politici de personal care să permită coexistenţa relaţiilor
familiale şi nefamiliale,
- compatibilitatea evoluţiei întreprinderii cu evoluţia familiei.
Pentru alegerea formei juridice ideale orice întreprinzător trebuie să
analizeze condiţiile specifice ale situaţiei sale şi să găsească răspuns la o serie de
probleme, cum ar fi:
- natura activităţii pe care doreşte să o desfăşoare;
- care sunt taxele pentru iniţierea afacerii şi înfiinţarea firmei.
- volumul activităţii sau al afacerii şi posibilităţile de extindere a acestora;
- suma de bani necesară;
- cum poate obţine aceşti bani;
- care ar fi profitul estimat;
- partenerii de afaceri;
- responsabilităţi în caz de faliment;

1.2.1. Cadrul legislativ şi instituţional

Până în prezent nu există un consens deplin în ceea ce priveşte stabilirea

criteriilor de delimitare.7 a sectorului întreprinderilor mici şi mijlocii aşa cum se
menţionează în literatura de specialitate.
Cadrul legislativ şi procedural în România, semnificativ pentru sectorul
IMM-urilor, încorporează două categorii de reglementări generale, valabile pentru
toate firmele, şi reglementări specifice, ce vizează în exclusivitate activităţile
firmelor mici şi mijlocii.
Reglementările generale sunt :
- regimul juridic al proprietăţii private;
- reglementările privind înfiinţarea societăţilor comerciale;
- reglementările referitoare la modificarea activităţilor constitutive ale
societăţilor comerciale;
- reglementările privind dezvoltarea şi lichidarea societăţilor comerciale;
- reglementările fiscale;
- reglementările contabile;
- legislaţia financiar – bancară;
7
Haiduc Cristian “ Management – Probleme specifice IMM-urilor ” Editura Mirton,
Timişoara ,2002, pag.11

8
 - reglementările privind raporturile de muncă;
- legislaţia contractelor de muncă şi litigiilor.
Reglementările specifice referitoare la IMM-uri sunt cuprinse în :
- Decretul – lege nr. 54/1990 privind organizarea activităţilor economice
bazate pe libera iniţiativă;
- Ordonanţa Guvernului nr. 25/1993 privind stimularea întreprinderilor mici
şi mijlocii;
- Hotărârea Guvernului nr. 805/1994 privind facilităţile economico-
financiare acordate întreprinderilor mici şi mijlocii;
- Hotărârea Guvernului nr. 216/1995 privind organizarea şi funcţionarea
Agenţiei Române de Dezvoltare;
- Legea nr. 133/1999 privind stimularea întreprinzătorilor privaţi pentru
înfiinţarea şi dezvoltarea întreprinderilor mici şi mijlocii;
- Legea nr. 346/2004 privind stimularea înfiinţării şi dezvoltării
întreprinderilor mici şi mijlocii;
- OG 27/2006 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 346/2004;
- Ordonanţa de Urgenţă nr. 24/2007 privind înfiinţarea Ministerului pentru
Întreprinderi Mici şi Mijlocii, Comerţ, Turism şi Profesii Liberale.
Baza legislativă şi instituţională specifică pentru firmele mici şi mijlocii
asigură condiţii sensibil îmbunătăţite pentru dezvoltarea lor, dar implementate
într-o măsură redusă.
Pentru IMM-uri cadrul instituţional este asigurat în primul rând de
administraţia publică. În acest domeniu în care s-a înregistrat o mare instabilitate în
perioada 1990 – 2000, s-au produs numeroase şi necoerente modificări, atât
structurale, cât şi funcţionale, careîn ansamblul lor nu au avut o influenţă benefică
asupra IMM-urilor.
Ministerul pentru
Guvernul Întreprinderi Mici şi ANDR
Mijlocii, Comerţ, Turism şi
Profesii Liberale

Componente

Agenţiile de
Administraţia dezvoltare
locală regională
Fondul Naţional de
Garantare a
Creditelor pentru
IMM-uri

Figura.1.1. Componentele administraţiei publice care se ocupă de IMM-uri în România

Sursa: Ovidiu Nicolescu, "Managementul întreprinderilor mici şi mijlocii", Editura Economică,
Bucureşti, 2001

9
 Principalele organizaţii neguvernamentale focalizate pe IMM-uri prezentate
schematic în figura nr.2 atată faptul că atât la nivel naţional, cât şi local, s-au
dezvoltat organizaţii de reprezentare specializată ale IMM-urilor.
Se semnalează în mod special pe acest plan, eforturile şi efectele pozitive ale
Consiliului Naţional al Întreprinderilor Mici şi Mijlocii Private din România
(CNIMMPR), organizaţie specializată, cu opt federaţii regionale şi 98 de structuri
teritoriale locale.

Naţionale - Asociaţii de Regionale şi locale

CNIPMMR întreprinderi – Federaţiile şi
mici şi mijlocii filialele CNIPMMR

Camere de
Comerţ şi Fundaţii şi centre
Industrie Componente pentru dezvoltarea
IMM-urilor

Societăţi Societăţi Incubatoare de

financiare specializate de afaceri şi parcuri
consultanţă industriale

Figura nr. 1.2. Principalele organizaţii neguvernamentale focalizate pe IMM-uri

Sursa: Ovidiu Nicolescu, "Managementul întreprinderilor mici şi mijlocii", Editura Economică,
Bucureşti, 2001

1.2.2. Forme de organizare a IMM-urilor

Principalele forme în care poate fi lansată o afacere în România sunt

următoarele:
1) Societate comercială
Societăţile comerciale desfăsoară activităţi în nume propriu (sunt persoane
distincte de proprietar), au conducere şi sedii proprii. Cele mai cunoscute forme
sunt: SNC, SCS, SCA, SRL.
SNC – Societate în nume colectiv – presupune asocierea unor persoane care
s-au acceptat reciproc şi îşi recunosc diferite calităţi individuale, aportul la
capitalul social se face sub forma părţilor sociale şi obligaţiile sunt garantate cu
patrimoniul firmei si cu răspunderea nelimitată si solidară a asociaţilor.

10
 SCS – Societate în comandită simplă – se înfiinţează prin contract de
societate, aportul la capitalul social se face sub forma părţilor sociale. A comandita
înseamnă a participa cu o sumă de bani la o întreprindere, a-ţi asuma răspunderea
faţă de creditori pentru eventualele pierderi.
Persoana care comanditează (finanţează) afacerea răspunde în limita
capitalului adus şi se numeste comanditar. Cel care se asociază la câştig şi pierdere
cu comanditarul se numeste comanditat şi răspunde nelimitat pentru patrimoniul
societăţii.
Obligaţiile sunt garantate cu patrimoniul social şi cu răspunderea nelimitată
şi solidară a tuturor asociaţilor comanditaţi.
SCA – Societate în comandită pe acţiuni – se înfiinţează pe bază de
contract de societate şi statut, obligaţiile sunt similare ca la SCS, capitalul social
trebuie să fie minim 2.500 lei, iar numărul acţionarilor minim cinci.
SRL – Societate cu răspundere limitată – este o societate de capitaluri cu
număr limitat de membrii, capitalul este divizat în părţi sociale şi trebuie să fie de
minim 200 lei. Se înfiinţează pe bază de contract de societate şi statut cu excepţia
SRL-urilor cu asociat unic unde este de ajuns statutul. Această formă este cea mai
răspândită deoarece prezintă numeroase avantaje :mărimea capitalului social,
numărul de asociaţi (maxim 50), aportul în natură (maxim 60% din capitalul
social), obligaţiile sunt garantate numai cu patrimoniul societăţii iar răspunderea
asociaţilor este limitată la valoarea aportului.
2) Întreprinzători individuali
3)Asociaţii familiale - pot fi constituite din membrii unor familii cu
gospodărie comună iar în cazul unor activităţi este necesară atestarea profesională,
a persoanelor respective, ce prezintă următoarele avantaje : autorizarea şi
procedura de autorizare sunt mai simple, taxele (de autorizare) sunt mai reduse,
impozitele sunt mai mici decât cele ale societăţilor comerciale. Însă dezavantajele
sunt pe măsură : nu se poate folosi personal salariat, posibilităţile de finanţare
(credit) sunt mai reduse, posibilităţi limitate de extindere a afacerii.
4) Liber-profesionişti - este cea mai simplă formă de manifestare a
iniţiativei particulare cu condiţia ca aceştia să fie cetăţeni români cu domiciliul în
România.

1.2.3. Etapele de viaţă ale unei intreprinderi mici şi mijlocii

Ultimele reglementări referitoare la perioada de înfiinţare a unei firme în

România au modificat această perioadă scurtând-o începând cu 6 februarie 2012,
de la minim 15 zile la maxim 3 zile.
schematic şi comparativ în continuare sunt prezentate perioadele de
înfiinţare a unei firme în România, schema înfiinţării unei firme în România până
la 6 februarie 2012 (figura nr.1.3), şi după 6 februarie 2012 ( figura nr. 1.4.)

11
Figura nr.1.3. Schema perioadei de înfiinţare a unei firme în România până la 6 februarie 2012
Sursa: Forumul IMM-urilor14-16 martie 2012, Broşura Program

Figura 1.4. Schema procedurii de înfiinţare a unei firme în 3 zile – după data de 6 februarie 2012
Sursa: Forumul IMM-urilor14-16 martie 2012, Broşura Program

12
 Interpretând sensul etimologic al termenilor „etapă”, respectiv „ciclu de
viaţă”, trebuie să facem ulterior şi o adaptare a acestor concepte la lumea afacerilor,
mai precis la domeniul întreprinderilor mici sau mijlocii.
În contextul oferit de „cerinţele” acestei lucrări, definiţiile sunt prezentate în
continuare.
1. Etapă din viaţa unei întreprinderi mici sau milocii: stadiu, fază, interval
de timp din existenţa unei întreprinderi, necesar pentru realizarea unui anumit scop,
bine definit încă din momentul conturării ideii de constituire a respectivei
întreprinderi într-un anumit context, influenţat de mediul întreprenorial (real sau
perceput), în funcţie de anumite situaţii concrete de natură economică, socială,
culturală, administrativă sau legislativă, în raport cu o anumită conjunctură locală,
naţională sau chiar internaţională.
Pentru cea mai mare parte a întreprinderilor mici sau mijlocii, etapele se
succed într-o ordine firească, aproape aceeaşi, indiferent de tipul, dimensiunea şi
forma de proprietate a afacerii.
Sunt numeroase situaţiile în care, în funcţie de impactul unor factori ai
mediului întreprenorial, etapele pe care le parcurge o întreprindere mică sau
mijlocie se succed într-o manieră particulară şi/sau au durate de timp diferite de
ceea ce se poate considera a fi o medie statistică demnă de utilizat în analize ale
acestui fenomen.
2.Ciclu de viaţă al unei întreprinderi mici sau mijlocii înseamnă o
succesiune de etape, stări, fenomene, parcurse în desfăşurarea unui proces de
iniţiere, creare, dezvoltare, consolidare, expansiune, maturitate, respectiv declin şi
retragere din lumea afacerilor, cu referire directă la o întreprindere mică sau
mijlocie.
Ciclul de viaţă reprezintă totalitatea acestor etape, iar succesiunea acestora
are, în mod firesc, o importanţă aparte în înţelegerea întregului proces.
Conceptul mai are şi sensul de revenire, în anumite condiţii, la o stare sau
etapă deja parcursă, imediat sau mult anterioară celei curente.
Pentru analizarea atentă a etapelor din viaţa unei întreprinderi mici sau
mijlocii, se studiază cu atenţie două categorii de criterii care ajută la realizarea
unei corecte periodizări.
Pe de o parte, trebuie luate în considerare criteriile generale de timp,
domeniu de activitate, amplasare teritorială şi intensitate a activităţii.
Pe de altă parte, într-un context mai larg, trebuie luate în considerare şi alte
„variabile”, respectiv alte criterii specifice, marcate puternic de personalitatea
întreprinzătorului.
Dintre acestea amintim: vârsta, educaţia, pregătirea în domeniul de activitate
al întreprinderii, pregătirea în domeniul vast al managementului, gradul de
provocare şi de acceptare a riscului aferent afacerii, pregătirea în domeniul juridic,
pregătirea în domeniul financiar-contabil, pregătirea în domeniul tehnologiei
informaţiei şi al comunicării.
Din ce în ce mai mult, o parte însemnată dintre aceste „variabile” au trecut
sub „controlul” unor firme care asigură consultanţă şi expertiză în domenii
concrete, ceea ce diminuează corespunzător o parte din costurile necesare realizării
13
în cadrul întreprinderii a acestor activităţi, dar reduce şi controlează şi
incertitudinea asociată succesului afacerilor mici sau mijlocii.
În figura 1.5. sunt prezentate criteriile generale şi criteriile specifice care
permit înţelegerea corectă a eşalonării temporale a etapelor din viaţa unei
întreprinderi mici sau mijlocii.

Figura nr. 1.5. –Criterii generale şi criterii specificede periodizare a etapelor din ciclul de
viaţă al intreprinderii mici şi mijlocii
Sursa : Buşe Gheorghe-Florin – "Managementul IMM-urilor – Curs universitar" – Petroşani
2011

Criterii generale

■ Timpul surprinde, în manieră cronologică, modul în care se succed etapele

care constituie „viaţa” unei întreprinderi mici sau mijlocii. Deşi timpul se
derulează într-un singur sens, iar etapele îşi urmează cursul firesc, există situaţii în
care este necesară revenirea la o etapă deja parcursă şi alocarea unui alt orizont de
timp decât cel firesc şi care, în fond, deja s-a scurs;
■ Domeniul de activitate induce importante particularităţi în privinţa
„scurgerii” etapelor, deoarece în unele domenii evoluţiile sunt mai rapide, iar în
altele, în mod inevitabil, mai lente. Ca regulă, cu cât domeniul este mai dificil ori
mai vast, ori mai supus influenţelor mediului întreprenorial, adesea nefavorizant
sau doar permisiv, cu atât durata fiecărei etape este mai mare;
■ Amplasarea teritorială induce alte particularităţi, de tipul accesului la
diverse categorii de resurse, al infrastructurii de transport, rezultate din
particularităţile organizatorice ale întreprinderii;
14
 ■ Intensitatea activităţii se corelează cu „acţiunea” propriu-zisă a
întreprinzătorului, care poate să fie una ce valorizează „funcţionarea”, respectiv
„dezvoltatea” întreprinderii.
■ Pregătirea în domeniul juridic permite întreprinzătorului să asocieze mai
bine imperativele de natură legislativă cu „durata” fiecărei etape din ciclul de viaţă;
■ Pregătirea în domeniul financiar-contabil facilitează înţelegerea anumitor
restricţii şi obligaţii de natură diversă, care sunt asociate cu diverse etape ale
ciclului de viaţă al întreprinderii;
■ Pregătirea în domeniul tehnologiei informaţiei şi al comunicării, mai ales
pentru întreprinderi care acţionează în anumite domenii de activitate, crează
condiţiile necesare pentru ca întreprinderea să poată avea acces la informaţii
relevante şi în timp real;
■ Apelarea la consultaţa şi la expertiza de specialitate (în domeniul
managementului, cel legislativ, cel informaţional şi al tehnologiei comunicării sau
financiar-contabil) ajută întreprinzătorul să profite de experienţă şi de informaţii
corecte în timp real şi să evite greşelile inerente, asociate frecvent anumitor etape
din viaţa întreprinderii.
În continuare este prezentată, în raport cu cele mai importante două criterii
de departajare, timpul şi intensitatea activităţilor desfăşurate de întreprinderea mică
sau mijlocie, etapele care în opinia noastră, constituie ciclul de viaţă al acestui tip
de întreprindere, ilustrate în figura 1.6.

Figura nr. 1.6. Etapele ciclului de viaţă a unei întreprinderi mici sau mijlocii
Sursa : Buşe Gheorghe-Florin – "Managementul IMM-urilor – Curs universitar" – Petroşani
2011

15
Legenda:
1 – crearea întreprinderii
2 – demararea propriu-zisă a activităţii
3 dezvoltarea propriu – zisă
4 – consolidarea poziţiei pe piaţa aferentă
5 – expansiunea
6 – maturitatea;
7 – declinul
8 – retragerea din lumea afacerilor

1. Crearea propriu-zisă a întreprinderii, este reprezentată de intervalul de

timp alocat creării/înfiinţării efective a întreprinderii de dimensiune mică sau
mijlocie.
Aflată la baza celor două axe, adică fiind plasată chiar la începutul axei
temporale şi încă înainte de a se manifesta sub vreo fomă oarecare intensitatea
activităţii sale, această etapă marchează în mod corect şi concret momentul în care
întreprinderea mică sau mijlocie se află foarte aproape/puţin înainte de începerea
funcţionării sale efective.
Înfiinţarea/crearea efectivă a întreprinderii, atât din punct de vedere juridic,
dar şi din punct de vedere managerial (adică decizional, informaţional,
organizatoric, respectiv al resuselor umane), se află, de cele mai multe ori, în
răspunderea directă, integrală, efectivă a întreprinzătorului, a asociaţilor sau a
consultantului solicitat să se ocupe exact de acest fapt: înfiinţarea întreprinderii
mici sau mijlocii.
Etapa de creare propriu-zisă a întreprinderii mici sau mijlocii este dificilă
plină de neprevăzut, cronofagă, solicitând, de cele mai multe ori, timp îndelungat.
În cadrul acestei etape trebuie obţinute diferitele avize, aprobări, autorizaţii,
trebuie asigurată respectarea, cel puţin la nivei minim, a principiilor generale ale
managementului ştiinţific, dar şi a principiilor specifice componentelor acestuia.
Un rol aparte îndeplinesc principiile de structurare raţională a componentei
organizatorice a managementului, de a căror respectare depinde şi realizarea
corectă a „arhitecturii” de ansamblu a celorlalte componente ale sistemului de
management al întreprinderii care se înfiinţează.
Etapa necesită, în continuare, demararea demersurilor fireşti pentru crearea
relaţiilor de lungă durată dintre întreprinderea care se înfiinţează şideţinătorii de
interese ai acesteia, alţii decât întreprinzătorul, familia acestuia şi, eventual,
grupul de asociaţi.
Dintre aceşti deţinători de interese standard ai unei întreprinderi mici sau
mijlocii, care se pot decela încă de la înfiinţarea acesteia, menţionăm: managerii,
colaboratorii interni, instituţiile de finanţare-creditare, organizaţiile patronale,
instituţiile guvernamentale, instituţiile neguvernamentale, administraţia publică
locală, comunitatea locală, partenerii de afaceri (furnizori, clienţi, colaboratori
externi), partenerii de afaceri (consultanţi), parteneri de afaceri ( contractanţi şi
subcontractanţi).

16
 În momentul în care această etapă începe să se deruleze, adică la momentul
zero al axei temporale, intensitatea activităţii desfăşurate de întreprindere este
minimă, însă pe măsură ce procedurile juridice impuse de înfiinţare sunt
îndeplinite, întreprinderea mică sau mijlocie începe să funcţioneze şi, ca atare,
începe să se producă o deplasare lentă pozitivă pe axa secundară, cea care
surprinde în manieră exactă intensitatea, pentru moment foarte redusă, a activităţii
întreprinderii.
De cele mai multe ori, pentru majoritatea întreprinderilor mici sau mijlocii,
în perioada imediat ulterioară importantului moment al înfiinţării acesteia, nivelul
de intensitate a activităţii acesteia rămâne minim. Etapa următoare, de demarare
propriu-zisă a activităţii întreprinderii, preia şi dezvoltă, de regulă, toate evoluţiile
pozitive ale primei etape din ciclul de viaţă a întreprinderii mici sau mijlocii.

2. Demararea propriu-zisă a activităţii întreprinderii mici sau mijlocii,

reprezintă pentru întreprinzător o deosebit de importantă provocare. În fond,
întreprinderea care abia a fost înfiinţată trebuie să reprezinte o oglindă fidelă a
propriei personalităţi. Iar personalitatea întreprinzătorului, ca a fiecăruia dntre noi,
are şi părţi pozitive, utile şi necesare, derivate din spiritul întreprinzător, dar are şi
aspecte negative, care se constituie, de cele mai multe ori, în obstacole în
dezvoltatea unei afaceri proprii prin intermediul unei întreprinderi recent înfiinţate.
Ca urmare, demararea activităţii, desfăşurată atent, riguros, cu respectarea
condiţiilor/restricţiilor legislative, crează premisele pentru desfăşurarea ulterioară,
chiar pe întrega durată a existenţei întreprinderii, a unei activităţi economice
profitabile, în primul rând pentru întreprinător şi familia acestuia, ca şi pentru
ceilalţi asociaţi (dacă este cazul), dar şi pentru ansamblul deţinătorilor de interese.
În fond, cei mai mulţi dintre aceştia sunt reprezentaţi de alte întreprinderi, iar
logica „motivării complexe a celor implicaţi în activitatea întreprinderii” este una
care poate crea un necesar şi chiar înalt nivel de satisfacţie reciproc, adică pentru
toţi partenerii de afaceri implicaţi.
Această etapă se realizează cu stângăciile inerente oricărui început înviaţa
economică şi în lumea afacerilor, se derulează cu paşi (economici şi financiari)
mici, şovăielnici, cu dese întreruperi, poticneli şi reveniri.
Atenţia întreprinzătorului şi a celor din jurul său, care răspund de destinele
întreprinderii care intră în lumea plină de convulsii a afacerilor, este/trebuie să fie
distributivă, astfel încât să se poată observa şi identifica, adesea cu emoţii sau chiar
cu teamă, dar totuşi cu încredere şi speranţă, sau chiar cu acel curaj nebun, specific
oricărui început în care întreprinzătorul crede, eventuale greşeli sau evoluţii
eronate.
Demararea propriu-zisă a activităţii întreprinderii recent înfiinţate, ca o a
doua etapă distinctă din viaţa acesteia, se derulează, de regulă, pe durata a cel
mult un an, în cazul unui mediu întreprenorial favorizant desfăşurării activităţilor
întreprenoriale, dar se poate întinde chiar şi pe mai mulţi ani, adică primii din
viaţa întreprinderii, care sunt şi cei mai dificili, în situaţia în care mediul
întreprenorial este doar unul permisiv, care acceptă, fără să ajute, dezvoltarea
activităţilor derulate de întreprinderi mici sau mijlocii.
17
 Scopul esenţial al acestei etape din viaţa întreprinderii este acela de a
permite, adesea indiferent de efortul impus, menţinerea activă a întreprinderii
recent create pe piaţa corespunzătoare, în sfera de acţiune a deţinătorilor de
interese ai acesteia, dar şi creşterea în intensitate a activităţii întreprinderii, la
început uşoară, graduală, iar apoi treptată, fermă şi permanentă.
Demararea, în sine, ca o a doua etapă din ciclul de viaţă al întreprinderii,
poate reprezenta o primă perioadă de „cumpănă”, deoarece acesta este, din
perspectiva competitorilor sau a altor entităţi din lumea afacerilor, cel mai potrivit
moment pentru atacuri concertate. De cele mai multe ori, dacă întreprinderea face
faţă acestor provocări, atitudinea celorlalte părţi implicate se schimbă, aceasta
devenind, în timp, una de întrajutorare, de colaborare, chiar de prietenie (în faţa
altor competitori comuni mai puternici, de exemplu).
Nu sunt deloc rare situaţiile în care mai multe întreprinderi mici sau mijlocii
decid să se asocieze şi să desfăşoare împreună diverse activităţi economice, pentru
a se putea susţine reciproc, dar şi pentru a face faţă unui atac concertat din partea
unor grupări economice mai puternice, mai interesate, mai „prezente” în lumea
afacerilor sau mai motivate.

3. Dezvoltarea propriu-zisă a acestei noi întreprinderii mici sau mijlocii.

Urmare firească a precedentelor etape, indiferent dacă perioada de demarare
a fost mai scurtă sau mai îndelungată, dacă a fost marcată de probleme
insurmontabile (la un moment dat), dificile sau doar de cele obişnuite, adică
normale din punct de vedere întreprenorial-managerial, dezvoltarea este o etapă la
care întreprinzătorul doreşte să (se) ajungă cât mai repede posibil, în economia şi
în contextul procesului (complex) de lansare cu succes a acestuia în lumea
afacerilor.
Această etapă reprezintă un prim şi important moment în care
întreprinzătorul are posibilitatea să constate că întreprinderea pe care a gândit-o, a
iniţiat-o şi a lansat-o în afaceri începe să funcţioneze cu adevărat, mai mult chiar,
că aceasta evoluează corect, iar şansele de evoluţie sunt reale şi bine conturate.
Mai mult, intensitatea activităţii întreprinderii creşte în mod permanent şi
constant, ceea ce poate reprezenta o tendinţă pentru întreaga perioadă de timp
asociată acestei etape.
În acest mod, acţionând permanent în scopul continuării dezvoltării, în
scopul evitării sau al depăşirii inerentelor obstacole, al creării necesarelor „alianţe”
ale întreprinderii cu cei mai semnificativi deţinători de interese, al valorificării
oportunităţilor de afaceri care sunt generate în mediul economic şi social,
întreprinzătorul creator al întreprinderii sale mici sau mijlocii îşi poate conduce
afacerea timp de câţiva ani buni.
În tot acest timp, fie voluntar, la iniţiativa întreprinzătorului, fie de la sine,
odată cu dezvoltarea de ansamblu a organzaţiei, managementul propriu-zis al
acesteia devine din ce în ce mai vizibil ca idei şi acţiuni, mai sesizabil din
perspectiva deţinătorilor de interese exogeni, mai prezent din punctul de vedere al
competitorilor direcţi, mai ancorat în domeniul în care întreprinderea acţionează,
mai performant, din perspectiva instrumentelor specifice utilizate.
18
 Riscurile inerente, existente încă din momentul înfiinţării întreprinderii fiind
îndepărtate, tendinţa de evoluţie fiind clară, identificabilă şi sigură, întreprinderea,
alături de managememtul său, poate chiar împreună cu acesta, poate, din acest
moment, să pregătească terenul pentru trecerea, poate mai fermă şi mai decisivă
decât în situaţiile precedente, la o altă etapă din ciclul său de viaţă.
În această etapă care urmează se doreşte ca întreprinderea să devină din ce în
ce mai vizibilă, mai integrată în lumea afacerilor, mai puternică, mai respectată,
mai stabilă, mai profitabilă.

4. Consolidare a poziţiei pe piaţa aferentă, a activităţii, a prezenţei

efective în lumea afacerilor, a participării la dezvoltarea de ansamblu
economică şi socială.
Această etapă este profund şi intim legată (adesea chiar dependentă sau
puternic influenţată) de etapa de dezvoltare propriu-zisă a întreprinderii, pe care o
continuă însă cu instrumente specifice, adecvate noului „moment istoric” din ciclul
de viaţă al acesteia.
Corelarea cu precedenta etapă se poate realiza în funcţie de ambele criterii
de analiză, respectiv timpul şi intensitatea activităţii.
În ceea ce priveşte criteriul temporal, se poate observa că, de regulă, în
cazul în care etapa de dezvoltare propriu-zisă s-a derulat rapid, într-un interval de
timp scurt, de regulă cuprins între unul şi doi ani, existând astfel pericolul ca
această dezvoltare să nu se poată (auto)susţine pe termen lung, deoarece s-a bazat
prea mult pe valorificarea excesivă şi exclusivă a unei/unor oportunităţi de afaceri,
atunci etapa de consolidare trebuie în mod necesar să se desfăşoare pe/într-un
interval de timp mai îndelungat.
Acest fapt este impus de nevoia evidentă de a „certifica” faptul că dezoltarea
precedentă nu a fost exclusiv oportunistă, ci că aceasta are baze solide, care pot
conduce la o stabilitate evidentă a afacerilor propriu-zise ale întreprinderii în cauză.
În cazul în care, din contră, etapa de dezvoltare s-a derulat pe parcursul mai multor
ani, adică s-a produs „pas cu pas”, iar această dezvoltare a fost însoţită şi de o
firească, atentă şi riguroasă „verificare” permanentă şi consecventă în plan
economic şi managerial, atunci există posibilitatea, fără ca acest fapt să fie
obligatoriu, ca etapa de consolidare să nu necesite un interval de timp îndelungat.
În fond, pentru cea mai mare parte a întreprinderilor mici sau mijlocii,
conduse de către proprii întreprinzători/manageri, în cât mai mare măsură conform
cerinţelor managementului ştiinţific, dar cu valenţe întreprenoriale evidente, se
creează de la sine nu numai o firească nevoie de „continuitate” între aceste etape,
dar şi un necesar şi dorit echilibru.
De multe ori, acest lucru se poate produce şi independent de dorinţa, ştiinţa
sau capacitatea efectivă a celor care conduc întreprinderea.
Altfel spus, mediul de afaceri reglează, de la sine, într-o anumită măsură,
evoluţia acestui tip de întreprinderi.
În ceea ce priveşte criteriul intensităţii activităţilor, interpretarea este, de
cele mai multe ori, similară cu interpretarea prin prisma criteriului temporal.

19
 Există sau se creează şi aici un echilibru, în sensul că o intensitate ridicată a
activităţii din etapa de dezvoltare se recomandă să fie urmată de o intensitate mai
putin evidentă, pentru ca stabilitatea să se poată produce.
În acelaşi mod putem afirma şi faptul că unei intensităţi moderate a
activităţii, în perioada de dezvoltare, îi poate urma o intensitate puternică în această
etapă de consolidare, tocmai pentru ca activităţile să fie „obligate” să se aşeze pe
un făgaş impus/cerut de întreprinzător sau, de ce nu, de lumea afacerilor din care
face parte de acum şi recent înfiinţata (dar deja dezvoltata şi consolidata)
întreprindere mică sau mijlocie.

5. Expansiunea - etapă din ciclul de viaţă al unei întreprinderi mici sau

mijlocii, mult dorită şi indelung aşteptată de către întreprinzător, dar şi de către
familia şi colaboratorii săi, şi chiar şi de către cea mai mare parte a deţinătorilor de
interese ai întreprinderii.
Intrarea întreprinderii în această etapă din ciclul de viaţă confirmă, de cele
mai multe ori, rezultatele pozitive, deja vizibile, chiar foarte importante, ale
viziunii, intuiţiei, cunoştinţelor şi eforturilor depuse de întreprinzător, de
managerul întreprinderii sau de către asociaţii întreprinderii.
Există două tipuri de expansiune a întreprinderii, posibil de urmărit de către
întreprinzător: în domeniul iniţial de activitate al întreprinderii, respectiv în alte
domenii decât cele de care se ocupă în mod „tradiţional” întreprinderea.
Expansiunea în domeniul iniţial de activitate al întreprinderii, cu exact
aceleaşi produse/servicii apare ca o „soluţie” atunci când, în mod evident, există şi
se manifestă în mod permanent pe piaţă cerere suficientă şi în creştere pe termen
cel puţin mediu, preferabil chiar pe termen îndelungat.
Expansiunea în alte domenii decât cele de care se ocupă în mod firesc
întreprinderea poate fi generată de „observarea” absenţei de pe piaţă a anumitor
produse/servicii pe care, cu relativ puţin efort, întreprinderea le-ar putea oferi.
În fond, aceasta este o interesantă şi chiar neaşteptată oportunitate de afaceri,
în care se poate lansa întreprinderea, fără însă ca aceasta să renunţe la activităţile
care au consacrat-o în lumea afacerilor.
Poate dura mai mulţi ani, iar unii întreprinzători fac eforturi susţinute pentru
ca întreprinderea să rămână cât mai mult timp posibil în această etapă, considerând
că spiritul lor întreprinzător îi va ajuta în identificarea altor şi altor posibilităţi de
expansiune.
Pentru alţi întreprinzători, apariţia diverselor domenii în care întreprinderea
se poate extinde reprezintă un argument suficient pentru ca aceştia să se întrebe
foarte serios dacă nu cumva trebuie să încerce să creeze o altă afacere/alte afaceri
prin care să se valorifice în mod corespunzător noile oportunităţi de afaceri.
Cu această ocazie se poate şi verifica experienţa managerială sau de
specialitate deţinută deja de către întreprinzător, asociaţii acestuia sau de către
managerul/managementul afacerii sale.

20
 6. Maturitatea întreprinderii este etapa din viaţa unei întreprinderi mici
sau mijlocii, asociată într-o destul de mare măsură cu precedenta, datorită faptului
că în cele mai multe dintre cazuri o continuă pe cea de expansiune.
Această etapă aduce, pentru cei mai mulţi (şi mai obişnuiţi) dintre
întreprinzători, în sfârşit, după mulţi ani de încercări, dorinţă, aşteptări,
compromisuri, succese, dar şi eşecuri, o necesară şi binevenită (mai ales pentru că
este rar întâlnită sau prea puţin recunoscută, deşi atât de necesară) satisfacţie, în
fond la fel de firească, în lumea afacerilor, ca şi efortul propriu zis, depus în mod
constant.
În această etapă, întreprinderea este deja sau doar devine, însă din ce în ce
mai mult şi mai evident, stabilă, puternică şi sigură pe ea însăşi şi pe sistemul de
afaceri din care face parte.
Iar aceste calităţi se pot conserva pe termen îndelungat, pentru cel puţin alţi
cinci până la zece ani, întrucât întreprinderea a ajuns la o „dimensiune” care îi
poate asigura necesarul confort, după o perioadă de timp cuprinsă între cinci
(pentru cele mai norocoase), şi respectiv cincisprezece ani (pentru cele care s-au
confruntat cu numeroase piedici ori au întâlnit multe necunoscute pe parcursul
precedentelor cinci etape).
Etapa de maturitate este, pentru majoritatea întreprinderilor mici sau
mijlocii, una decisivă, de fapt singura atât de „gravă” dintre cele prezentate până
acum. Viitorul întreprinderii, succesul următoarelor afaceri, „consistenţa” şi
fermitatea managementului practicat, durata de timp în care întreprinderea va mai
fi prezentă în afaceri, în fond, întrega istorie a acesteia, se „scriu” şi se realizează
ca urmare a modului în care se înţeleg, se acceptă şi se respectă imperativele
acestei etape de maturitate.
O importantă particularitate are însă această etapă, aceea că poate induce trei
modalităţi diferite de continuare a prezenţei întreprinzătorului şi a întreprinderii
sale în lumea afacerilor.
Există aşadar trei „scenarii” după care se derulează etapa de maturitate din
ciclul de viaţă al întreprinderii, dar de care depinde mai ales ceea ce este sau ceea
ce a mai rămas din „viaţa” întreprinderii prezentate în continuare aceste trei
scenarii, în figura 1.7
• Scenariul optimist prezintă situaţia ipotetică, dar cea mai frecvent întâlnită
în cadrul acestui tip de întreprinderi, în care chiar această etapă de maturitate se
menţine în continuare, pentru mult timp, adesea pe întrega durată (previzibilă sau
dorită) de existenţă a întreprinderii.
Ca urmare, spre mulţumirea, adesea chiar spre satisfacţia întreprinzătorului,
dar şi a celorlalţi asociaţi, manageri şi salariaţi, întreprinderea se „ancorează” la
nesfârşit în această etapă şi nu doreşte să o depăşească, atât de mare, de aşteptat şi
de liniştitor este confortul la care s-a ajuns după ani şi ani de efort comun, conjugat
şi permanent. În mod cert, aceasta este cea mai dorită dintre situaţiile cu care se
poate confrunta un întreprinzător tipic în întreaga perioadă de existenţă a
întreprinderii pe care a creat-o.

21
 Figura 1.7. Scenariile după care se poate derula etapa de maturitate din
ciclul de viaţă al unei întreprinderi mici sau mijlocii
Sursa : Buşe Gheorghe-Florin – "Managementul IMM-urilor – Curs universitar" –
Petroşani 2011

• Scenariu, pesimist, prefigurează o situaţie total diferită de precedenta, în

care, din cauza unui eveniment sau unui cumul de evenimente imprevizibile,
nedorite, dificil de anticipat sau de-a dreptul nefericite, întreprinderea care a ajuns
după mulţi ani de la înfiinţare la acest stadiu de maturitate începe, la început treptat,
iar apoi din ce în ce mai ferm, să regreseze, revenind într-un interval de timp mai
scurt sau mai îndelungat la o etapă precedentă deja parcursă din ciclul său firesc de
viaţă.
Regresul, chiar dacă este abia vizibil sau greu decelabil, este real, serios,
adesea chiar grav şi poate să constea, în funcţie de situaţia concretă din
întreprindere, în revenirea la o situaţie mult anterioară celei imediat precedente.
Aceasta înseamnă că întreprinderea poate să se „întoarcă” (înapoi) cu două, trei sau
chiar patru etape, în raport cu gravitatea efectivă a problemelor cu care se
confruntă.
• Scenariu, final, cu mult mai pesimist decât precedentul, este acela în care
întreprinderea involuează şi ajunge treptat, dar sigur, la etapa de declin.
În această situaţie, „sfârşitul” afacerii este mai mult decât previzibil, aproape
sigur, iar adesea chiar iminent. Se înţelege că nu întotdeauna această situaţie este
una nefericită sau disperată.
În fond, ca orice organism (viu), fiecare întreprindere ar trebui să aibă nu doar un
început al activităţii, dar şi un sfârşit.
Iar acest sfârşit nu este, în mod necesar, ceva „tragic”, ceva care urmează să
afecteze puternic întreprinzătorul sau celelalte persoane impicate în „aventura”
întreprenorială.
Întreprinzătorii cu adevărat conştienţi de rolul lor în lumea afacerilor, care
ştiu să recunoască rapid şi să valorifice performant o oportunitate, care au

22
abilitatea de a construi necesarele „reţele” sau relaţii de afaceri, înţeleg perfect şi
faptul că, la un moment dat, din diverse motive, în diferite conjuncturi, atât ei, ca
persoane, cât şi afacerea lor trebuie, treptat sau dintr-o dată, să se retragă şi să lase
loc altor întreprinzători sau altor afaceri.
Aceasta este şi una dintre „regulile” de aur ale întreprenoriatului: fie te
retragi, lichidezi afacerea şi laşi locul unui întreprinzător mai bun decât tine sau
unei afaceri dovedită ca fiind mai performantă, fie conduci afacerea spre un declin
lent, dar plin de glorie, pe cât posibil, iar apoi te lansezi ulterior din nou în
domeniul de afaceri care este în ton cu vremurile, cu legislaţia, cu partenerii de
afaceri sau cu „trendul”.
Este necesar ca întreprinzătorii să cunoască şi să înţeleagă aceste realităţi,
care sunt evidente în toată lumea şi întâlnite în mod frecvent, aproape ca o regulă,
încă din vremuri imemoriale.
În acest mod, aceştia pot înţelege mai bine ciclul de viaţă al propriilor
întreprinderi, mai ales că, adesea fără ca ei să îşi dea seama şi să înţeleagă şi să
accepte, „istoria” îşi urmează cursul firesc, iar abaterile nu sunt tolerate decât ca
excepţie.
Regula este, aşadar, ca întreprinderile să fie înfiinţate, activitatea lor să
demareze în mod corect, apoi să se dezvolte şi să se consolideze.
Ulterior, expansiunea şi maturitatea dau adevărata măsură a „talentului”
întreprinzătorului şi a succesului afacerii acestuia, iar declinul este, mai devreme
sau mai târziu, inevitabil. Dar aceasta este problematica următoarei etape din ciclul
de viaţă al unei iniţiative întreprenoriale.

7. Declinul întreprinderi mici sau mijlocii

Această etapă este una deloc dorită de întreprinzători. Pentru mulţi dintre
aceştia, ea nu este nici măcar anticipată, deşi, la fel ca şi în viaţă, fiecare dintre noi,
la un moment dat, trebuie să accepte trecerea spre „senectute”.
La fel se întâmplă şi cu organizaţiile: acestea nu mai sunt „la modă”,
îmbătrânesc, sunt depăşite din punctul de vedere al performanţelor de alte
organizaţii „proaspete”, exact aşa cum şi ele au procedat, la momemtul creării lor,
cu mulţi (sau foarteşi întreprinderea „expirată” este mai mult decât evident.
Din punct de vedere temporal, declinul întreprinderii poate să fie „calculat”
de întreprinzător, adică lent, treptat, acoperind o perioadă relativ mare de timp,
chiar de trei până la cinci ani, dar la fel de bine, poate să fie brusc, abrupt, situaţie
în care acesta se produce destul de repede, ca regulă, după o etapă de maturitate
care nu a fost nici ea prea îndelungată.
Cu alte cuvinte, eşecul afacerii este previzibil cu mult tip înainte ca etapa de
declin să înceapă să se manifeste în mod distinct.
Pentru cea mai mare parte dintre întreprinderile mici sau mijlocii, ca şi
pentru întreprinzătorii care le-au creat, etapa de declin este nu numai inevitabilă,
dar, de fapt, reprezintă un fenomen/eveniment firesc şi, prin urmare, este/trebuie să
fie acceptat.
Declinul, ca etapă din ciclul de viaţă al unei întreprinderi mici sau mijlocii,
este impus, în cele din urmă, de cele două categorii de factori care influenţează
23
activitatea economică de ansamblu a întreprinderii: factorii exogeni, asupra cărora
întreprinzătorul nu are şi nu poate avea controlul şi pe care, prin urmare, nu îi poate
influenţa, respectiv, factorii endogeni, adesea conjuncturali, proprii întreprinderii şi
asupra cărora întreprinzătorul poate exercita un anumit tip de influenţă şi control.
Ca etapă semnificativă şi inevitabilă în viaţa întreprinderii şi cu importante
urmări, atât pentru întreprinzător, cât şi pentru manageri, asociaţi şi salariaţi, dar şi
pentru celelalte categorii de deţinători de interese, declinul se poate produce în
mod decent, pe baza unui „calcul”, sub forma unei retrageri demne din lumea
afacerilor, fie şi în scopul lansării ulterioare a unei alte întreprinderi de către
acelaşi întreprinzător, fie se poate produce într-o manieră penibilă, deloc
responsabilă şi nedemnă, antrenând uneori şi alte întreprinderi (din categoria
deţinătorilor de interese) pe panta descrescătoare, de declin, a vieţii lor economice.
În situaţii excepţionale, cu un ultim efort de voinţă şi de putere al
întreprinzătorului sau într-un context extrem de favorizant din punct de vedere
economic, dar totuşi extrem de rar, declinul întreprinderii poate fi oprit sau doar
întârziat.
Există, în acest context, încă şi mai rar, situaţii în care declinul este stopat,
iar întreprinderea intră din nou în una dintre ultimele patru etape, anume, strict în
următoarea ordine: dezvoltare, consolidare, expansiune sau maturitate.
În acestă situaţie efortul depus este foarte mare, dar şi satisfacţia
întreprinzătorului este pe măsură.

8. Retragerea din lumea afacerilor, ca o renunţare la rolul economic şi

social asumat şi îndeplinit în perioada de timp în care s-au derulat celelalte etape
precedente.
De regulă, în situaţii fireşti, neafectate în prea mare măsură de elemente
conjuncturale, această etapă se suprapune destul de bine peste etapa senectuţii
fizice a întreprinzătorului, adică la circa 25-30 de ani de la lansarea acestuia în
lumea afacerilor, respectiv de la înfiinţarea întreprinderii.
În fond, se poate face destul de bine o paralelă între
"vârstele”întreprinzătorului şi „viaţa” întreprinderii.
Cele două entităţi cresc împreună, se consolidează, se extind, se maturizează,
iar apoi intră în firescul declin, pentru ca totul să se sfârşească cu un final, de cele
mai multe ori, asumat şi decent.
O analiză comparativă între etapele din ciclul de viaţă al unei întreprinderi
mici sau mijlocii şi momentele semnificative din viaţa întreprinzătorului, împreună
cu cele mai interesante caracteristici ale acestor etape, respectiv momente este
prezentată în fugura următoare.

24
 Figura nr. 1.8. Corelaţia dintre etapele din cilul de viaţă al unei întreprinderi
mici sau mijlocii şi caracteristicile întreprinzătorului, creator de întreprinderi
Sursa : Buşe Gheorghe-Florin – "Managementul IMM-urilor – Curs universitar" –
Petroşani 2011

Legislaţia economică prevede diverse modalităţi prin care unîntreprinzător

poate să realizeze propria retragere din lumea afacerilor, dar, mai mult, prin care
să „regizeze” retragerea din competiţia economică a întreprinderii pe care a
călăuzit-o timp de mai multe decenii pe drumul sinuos şi plin de obstacole al
etapelor ciclului de viaţă al acesteia, pentru că „amprenta” spiritului său
întreprinzător, a efortului său şi a voinţei sale se regăsesc în fiecare dintre etapele
parcurse de întreprindere până la momentul ultimului „bilanţ”.
Astfel, spre exemplu:
• se poate iniţia procedura de faliment, la care recurge un număr foarte mic
de întreprinzători, deşi este o variantă decentă, onorabilă, onestă, fără grave

25
implicaţii financiar-contabile şi corectă de retragere din afaceri; se poate lichida
întreprinderea, prin intermediul procedurilor stabilite de lege şi aplicate de chiar
organismele care au şi înfiinţat-o;
• se poate vinde întreprinderea unui alt întreprinzător, care, bazându-se pe o
altă viziune şi pe un spirit al afacerilor propriu, va încerca să relanseze
întreprinderea în acelaşi domeniu de activitate sau în altul, înrudit cu precedentul
sau total distinct de acesta;
• se poate accepta „înghiţirea” întreprinderii de către o alta, mai mare, să se
folosească în continuare caracteristicile, dotările, resursele întreprinderii şi
competenţele salariaţilor acesteia;
• se poate accepta continuarea activităţii sub „umbrela” unei întreprinderi de
dimensiune mare, pentru care întreprinderea mică sau mijlocie devine un obscur
contractant sau chiar subcontractant, care „trăieşte” exclusiv în acest sistem, fără să
mai desfăşoare activităţi economice în nume propriu, ci doar prin intermediul
întreprinderii mari.

1.3. Istoricul IMM-urilor în România

În Romania a existat o perioadă de stopare a fenomenului intreprenorial între

anii 1950 – 1990, astfel că evoluţia IMM-urilor a fost una dificilă si complexă.
În România primele IMM-uri private au apărut abia în anul 1990, spre
deosebire de majoritatea ţărilor central – europene, iar datorită acordării dreptului
de a le înfiinţa, existenţei a numeroase nişe neacoperite de alţi agenţi economici,
acordării de facilităţi fiscale în primii ani de funcţionare, a accesului relativ facil,
mai ales informal, la numeroase resurse din sectorul de stat, această perioadă de
după anii 1990 se consideră a fi perioadă de dezvoltare relativ accelerată a IMM-
urilor,.8 deşi această evoluţie, mai ales cantitativă, s-a realizat în condiţiile în care
IMM-urile nu erau în prim – planul atenţiei executivului, legislativului sau a
majorităţii liderilor politici din acea perioadă.
Cu toate acestea, spiritul intreprenorial al unei părţi importante a populaţiei
şi numeroasele oportunităţi economice manifestate pe piaţa internă au facilitat
crearea unui sector de IMM-uri relativ numeros, dar cu un potenţial economic
relativ modest.
Imediat după anii 1996 se constată însă o scădere a numărului de IMM-uri
care se înfiinţează, concomitent cu o sporire a celor ce îşi încetează activitatea, însă
majoritatea IMM-urilor care continuă să funcţioneze posedă un potenţial economic
diminuat comparativ cu anii precedenţi, drept pentru care se consideră de către
specialişti această perioadă c fiind perioada de temporizare a dezvoltării IMM-
urilor9.
Cauzele care au contribuit la această evoluţie nedorită sunt multiple, acestea
fiind „legate” de situaţia economică generală nefavorabilă şi de neacordarea unui

8
Ovidiu Nicolescu," Managementul întreprinderilor mici şi mijlocii", Editura Economică,
Bucureşti, 2001, pag.78
9
Ibidem
26
tratament diferenţiat IMM-urilor, în condiţiile renunţării la facilităţile acordate în
perioada anterioară pentru primii ani de funcţionare.
O analiză10 a repartizării IMM-urilor pe principalele ramuri ale economiei
(tabelul 1.2) relevă următoarele:

- din numărul total de IMM-uri, cea mai mare pondere o deţine sectorul
comerţ şi servicii (aproape 78%), după care urmează industria;
- microîntreprinderile şi întreprinderile mici deţin o pondere numerică în
cadrul IMM-urilor, dar au o pondere modestă în cifra de afaceri a IMM (între
1÷4%), ceea ce relevă puterea lor economică foarte scăzută.
Se constată de asemenea la începutul acestei perioade o scădere a numărului
de IMM-uri care se înfiinţează, concomitent cu o sporire a celor care îşi încetează
activitatea, fapt cauzat de situaţia economică generală nefavorabilă şi de
neacordarea unui tratament diferenţiat IMM-urilor, în condiţiile renunţării la
facilităţile acordate în perioada anterioară pentru primii ani de funcţionare.
Pe fondul acestor evoluţii, ca urmare a acţiunilor Consiliului Naţional al
Întreprinderilor Mici şi Mijlocii Private din România, precum şi ale unei părţi a
specialiştilor şi publicaţiilor economice, se declanşează procesul abordării
diferenţiate a IMM-urilor.
Acceptarea ideii unei legi a IMM-urilor, adoptată după lungi tergiversări în
1999, înfiinţarea Agenţiei de IMM-uri şi punerea în operă a primelor programe
speciale consacrate asistării IMM-urilor – marketing, finanţări de dezvoltare,

10
Revista Adevărul Economic, nr. 40, 1997
27
fonduri de garantare, constituie argumente puternice fără de care nu se pot realiza
reforma economică şi economia de piaţă în România.
După anul 2000 se consideră - perioada de relansare a IMM-urilor
considerată ca fiind perioada în care fundalul macroeconomic al evoluţiei
sectorului de IMM-uri a înregistrat mutaţii importante în cea ce priveşte relansarea
activităţii industriale, creşterea rapidă a sectorului de servicii, continuarea evoluţiei
dinamice a comerţului şi construcţiilor, amplificarea substanţială a volumului
investiţiilor din surse autohtone şi mai ales străine, creşterea rapidă a importurilor
şi exporturilor, primele devastându-le pe cele din urmă, proliferarea aquis-ului
comunitar 11 şi trecerea la implementarea sa în mod consistent, accentuarea
convergenţelor dintre economia României şi economia UE ca urmare a proceselor
de pre-aderare şi integrării efective a României în Uniunea Europeană.
De asemenea modernizarea şi diversificarea rapidă a sistemului bancar,
micşorându-se substanţial decalajele faţă de sistemul bancar din ţările dezvoltate.
Principalele schimbări în domeniul IMM-urilor, în acest context, sunt:
creşterea constantă a numărului de IMM-uri din România, în medie între 20 şi 35
mii anual, modificarea structurii sectoriale a IMM-urilor, în sensul creşterii
ponderii IMM-urilor din servicii, construcţii, transporturi, industrie şi import –
export, intensificarea retehnologizării IMM-urilor ca urmare a importurilor masive,
de tehnică şi tehnologie de vârf, accelerarea însuşirii abordărilor moderne
manageriale, de marketing, financiare, la nivelul IMM-urilor, în special al firmelor
de dimensiune medie şi mică.
De asemenea crearea mai multor forme moderne de IMM-uri – clustere,
reţele de firme, parcuri industriale, spin-off-uri – cu mari perspective de dezvoltare
în economia românească, determinate de apariţia formelor specifice economiei
electronice (e-commerce, e-banking, e-learning), care, totusi se află însă la o
distanţă apreciabilă de cele aplicate în alte ţări dezvoltate din Uniunea Europeană.
De menţionat este faptul că în această perioadă a fost înfiinţat Ministerul
pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii şi Cooperaţie, transformat ulterior în
Agenţia Naţională de IMM-uri şi mai apoi în Ministerul pentru Întreprinderi
Mici şi Mijlocii, Comerţ, Turism şi Profesii Liberale, fapt ce atestă acordarea
unei importanţe sporite întreprinderilor mici şi mijlocii de către factorii de decizie
politică.

1.4. Rolul şi importanţa IMM-urilor

Recunoaşterea rolului sectorului IMM în structura economică a unei ţări, a

contribuţiei lui în asigurarea unei dezvoltări economice şi sociale echilibrate
determină preocuparea continuă privind dezvoltareaacestuia, atât la nivel mondial
cât şi la nivel european şi naţional.
11
Aquis-ul comunitar este un compendium, un tot legislativ care se compune din tratatele,
deciziile, regulamentele, recomandările şi alte acte normative emise de instituţiile decidente
ale comunităţii. Aquis-ul comunitar conţine în esenţă două mari componente: Tratatele
(plecând de la Tratatul de la Roma -1957) şi legislaţia comunitară (directive, regulamente,
decizii, etc).
28
 Segmentul IMM-urilor reprezintă cel mai activ sector al unei economii
moderne, un factor de progres tehnologic şi inovare ce generează efecte positive
într-o economie, cum ar fi:
- schimbările structurale şi redefinirea politicilor economice, în contextul în
care sectorul IMM este cel mai afectat de criza economico-financiară, dar în
acelaşi timp acesta constituie sectorul care poate contribui substanţial la revenirea
economiei în ansamblul ei;
- crearea de noi locuri de muncă - cea mai eficientă modalitate de combatere
a şomajului;
- îmbunătăţirea mediului concurenţial - conduce la creşterea calităţii
produselor şi serviciilor oferite pe piaţă, stimulează inovarea şi transferul
tehnologic şi optimizează utilizarea resurselor;
- stimularea dezvoltării regionale şi rurale, pentru faptul că IMM-urile
reprezintă o soluţie pentru reducerea decalajelor economice regionale prin
valorificarea resurselor locale, prin abilitatea de a răspunde cerinţelor locale pe
baza informaţiilor detaliate pe care le deţin privind pieţele respective;
- creşterea investiţiilor, având ca sursă economiile populaţiei şi antrenarea
unui efect multiplicator al acestora;
- atragerea de investiţii străine prin oferirea de servicii conexe de calitate
necesare dezvoltării acestora;
- dezvoltarea componentelor infrastructurii de afaceri, IMM-urile acţionând
ca furnizori specializaţi de piese, părţi componente şi servicii pentru întreprinderile
mari;
- prin stimularea concurenţei, se reduc posibilităţile de creare a unor poziţii
de monopol care ar conduce la creşteri de preţuri şi la ineficienţe în combinarea
factorilor de producţie;
- adaptabilitatea ofertei la cerinţele clienţilor - IMM-urile dovedind un grad
înalt de flexibilitate, capacitate de inovare, reacţie rapidă la schimbările mediului
economic şi putând ocupa nişe de piaţă care nu sunt profitabile pentru
întreprinderile mari.
Pornind astfel de la realitatea că întreprinderile mici şi mijlocii sunt
principalul factor de dezvoltare economică şi creare de locuri de muncă,
Guvernul României recunoaşte sectorul IMM ca domeniu de interes strategic în
ţara noastră.
În acest sens, este esenţial ca sectorul IMM să treacă de la etapa de
consolidare la cea de dezvoltare competitivă, prin orientarea întreprinderilor către
activităţi inovative şi domenii cu valoare adăugată sporită.
Însa atingerea acestui deziderat necesită continuarea eforturilor Guvernului
pentru îmbunătăţirea mediului de afaceri, prin coordonarea măsurilor implementate
de structurile în domeniu, care au ca scop încurajarea iniţiativei antreprenoriale şi
valorificarea potenţialului competitiv al IMM-urilor.
Consolidarea unui cadru instituţional, fiscal şi de reglementare stabil va
permite întreprinderilor să opereze şi să crească într-un mediu bazat pe o
competiţie corectă care să asigure dezvoltarea sustenabilă asegmentului de
intreprinderi mici si mijlocii.
29
 Importanţa şi rolul existenţei afacerilor mici într-o economie rezidă în
avantajele pe care acestea le prezintă la nivel macroeconomic într-o ţară. Legat de
aceasta, câteva aspecte sunt prezentate structural în figura 1.1.
Din punct de vedere al dispersiei întreprinderilor mici în mediul economic,
există anumite industrii care atrag cu precădere afacerile mici. Unele industrii, ca
cea a fabricaţiei de automobile, necesită investiţii uriaşe în maşini şi echipamente.
Asemenea afaceri sunt de amploare mare încă din ziua în care debutează -
asta cu condiţia ca un întreprinzător sau un grup de întreprinzători să poată obţine
capitalul necesar iniţierii unei asemenea afaceri. Însă, o serie de alte industrii
necesită o investiţie iniţială redusă, alături de anumite abilităţi şi cunoştinţe
speciale. Acestea din urmă sunt cele care par să atragă afacerile mici.

Figura nr. 1.2. Importanţa IMM-urilor

Sursa : Buşe Gheorghe Florin- Managmentul IMM-urilor, Curs Univrsitar, pag.11

Industriile în dezvoltare sunt attractive datorită potenţialului lor ridicat

privind vânzările şi profitul.
Totuşi, întreprinzătorii inteligenţi aleg acele domenii cu care sunt
familiarizaţi şi acestea sunt, cel mai adesea, industriile cu vechime. Întreprinderile
mici acoperă o gamă largă de activităţi, de la vânzarea ambulantă a ziarelor până la
dezvoltarea fibrelor optice.
Diferitele tipuri de afaceri mici se pot cuprinde, în general, în trei categorii
largi de activitate: servicii, distribuţie şi producţie. În cadrul acestor categorii, cel
mai mare număr de întreprinderi mici se înregistrează în domeniul serviciilor şi în
cel al comerţului en-detail.

1.5. IMM-urile şi relaţia de complementaritate cu întreprinderile mari

O economie de piaţă autentică este formată nu numai din întreprinderi mici

şi mijlocii, ci şi din întreprinderi mari. Analizele efectuate de diverşi specialişti au
relevat existenţa unor intense relaţii de complementaritate între IMM-uri si
intreprinderile mari.
30
 Explicaţiile acestei stări de fapt sunt multiple şi le se pot grupa în două
categorii.
1. Intreprinderile mici şi mijlocii sunt esenţiale pentru intreprinderile
mari întru-cât:
- IMM-urile reprezintă clienţii cei mai numeroşi, care cumpără majoritatea
produselor şi serviciilor intreprinderilor mari;
- IMM-urile furnizează întreprinderilor mari, majoritatea pieselor,
subansamblelor, ansamblelor, şi o parte apreciabilă din materiile prime, materialele,
energia şi utilităţile de care au nevoie;
- mare parte din forţa de muncă utilizată în intreprinderile mari a lucrat
înainte în IMM- uri
- IMM-urile “absorb” majoritatea şomerilor “produşi” de întreprinderile
mari;
- IMM-urile generează cea mai mare parte din intreprinderile mari deoarece
IMM-urile, în ansamblul lor constituie “urzeala economică” în care se integrează
intreprinderile mari, acestea fiind adesea un liant economic.
IMM-urile, prin flexibilitatea lor, conferă adaptabilitate ridicată ansamblului
economiei unei ţări.
2. Intreprinderile mari sunt esenţiale pentru IMM-uri deoarece:
- furnizează o parte importantă din materiile prime, materialele, combustibili,
energie, componente de care IMM-urile au nevoie;
- reprezintă clienţi importanţi pentru produsele şi serviciile IMM-urilor;
- constituie o "şcoală" unde se formează şi perfecţionează o parte apreciabilă
dintre întreprinzătorii, managerii şi specialiştii din IMM-uri;
- furnizează informaţii, know-how, tehnologie şi cunoştinţe de vârf IMM-
urilor;
- reprezintă modele manageriale şi tehnice pentru numeroase IMM-uri;
- participă, uneori, la formarea specialiştilor din IMM-uri, atunci când au
nevoie de produsele acestora.
Atunci când sunt competitive,întreprinderile mari, se manifestă ca adevărate
“locomotive economice”, care “trag” după ele numeroase IMM-uri deoarece
întreprinderile mari performante constituie vectori de dinamism în sectoarele lor de
activitate.
Complementaritatea relaţiilor dintr IMM-uri şi întreprinderile marim este
operationalizată printr-o varietate de modalităţi cum ar fi :
- contracte de vanzare – cumpărare;
- contracte de subcontractare;
- alianţe strategice sub formă de francize, acorduri de cooperare pe termen
lung, etc.;
- incubatoare de afaceri;
- parcuri tehnologice.
Ca şi concluzie, funcţionalitatea şi performanţele oricărei economii sunt
condiţionate de existenţa firmelor de toate dimensiunile şi de conlucrarea lor
permanentă, intensă şi pe multiple planuri.

31
 1.6. Factorii care vizează succesul sau insuccesul IMM-urilor

Factorii care pot genera succesul sau insuccesul IMM, vizează firma sau
întreprinzătorul.
Factorii care vizează firma sunt:
- numărul de clienţi, segmentele de clienţi, cota de piaţă;
- tipurile de produse sau servicii realizate, procesele de producţie şi de
distribuţie;
- resursele financiare;
- resursele de personal, în special managerial;
- resursele utilizate în sistemul informaţional, de activitatea de planificare
şi control.
Factorii care vizează întreprinzătorul sunt:
- abilităţile manageriale ale întreprinzătorului;
- abilităţile operaţionale în sfera producţiei, desfacerii şi marketingului;
- abilităţile strategice de antrenare a personalului.
Măiestria întreprinzătorilor constă în a alege cadrul general, economic,
social, tehnologic şi politic în care să-şi desfăşoare activitatea. Apoi el trebuie să
sesizeze oportunităţile şi să cunoască piaţa.
Supravieţuirea firmei depinde de:
- evoluţia ramurii economice implicate;
- vârsta firmei, dimensiunea ei;
- existenţa unor firme concurente;
- opţiunile strategice ale întreprinzatorului;
- ritmul de creştere a firmei.
Activitatea firmei este influenţată de:
- producerea inovaţiei tehnologice;
- schimbările în materii prime;
- modificările în cererea pieţei;
- schimbările în oferta forţei de muncă;
- globalizarea comerţului;
- sursele de capital;
- conjunctura economiei naţionale şi internaţionale.

32
 CAPITOLUL 2

Dezvoltarea IMM-urilor în România

Prăbuşirea regimurilor comuniste şi implicit a sistemelor economice aferente

a declanşat o criză economică de mare amploare şi profunzime in toate ţările est şi
central europene.
În toate ţările europene foste socialiste indicatorii economici de rezultate au
cunoscut căderi dramatice între 1989 şi 1992 şi parţial 1993. Procesul a fost insoţit
şi de o explozie a şomajului – fenomen cel puţin aparent şi vizibil -, absent anterior
în aceste ţări, precum şi de o puternică inflaţie.
După 1992, in 1993 şi 1994 unele dintre ţări s-au distanţat in privinţa
rezultatelor obţinute pe calea reformei, economiile unora dintre ţări prezentand
vizibile semne de redresare.
Declinul economiei romaneşti a început la jumătatea deceniului trecut şi s-a
accentuat în a doua parte a anului 1990, a continuat până în 1993 când trendul
negativ a fost stopat.
Principalele cauze ce au contribuit la declinul activităţii economice sunt:
a) existenţa şi persistenţa în România, mai puternic decat în alte ţări
esteuropene a unor structuri economice tipice economiei socialiste centralizate,
ponderea deosebit de redusă a propietăţii private, ignorarea cerinţelor legilor pieţei
şi a nevoilor sociale, voluntarismul în orientarea fondurilor investiţionale,
centralismul excesiv, birocratism şi lipsă de operativitate în procesul managerial,
absenţa motivaţiei în muncă, ineficienţă economică;
b) apariţia după 1989 a unei puternice contradicţii între proprietatea de stat
dominantă şi caracterul deschis al vieţii sociale şi politice;
c) apariţia unei puternice crize legislative şi instituţionale, generate de
dispariţia bruscă a mecanismelor care asigurau o anumită disciplină a muncii şi
producţiei, fără inlocuirea cu un cadru nou legislativ sau mecanisme de motivare a
muncii;
d) ineficienţa intervenţiei statului - financiar, legislativ, organizatoric,
instituţional, în conducerea procesului reformării mecanismului economic;
e) modul necontrolat legislativ al evoluţiei preţurilor;
f) caracterul lent al procesului de privatizare, văzut nu ca scop în sine, ci ca
mijloc de eficientizare a proceselor economice;
g) întarzierea practicării unor reforme structurale în economie a perpetuat
puternica dependenţă a producţiei de importurile de materii prime şi energie, in
timp ce exporturile puternic diminuate nu au putut asigura excedentul balanţei de
plăţi necesare acoperirii acestui import.

33
 2.1.Analiza evoluţiei IMM-urilor în perioada 1990-2011

Tranziţia către economia de piaţă, tranziţie declanşată de evenimentele de la

sfârşitul anului 1989 a presupus o serie de transformări dintre care cele mai
importante au fost: tranziţia de la o structură de proprietate predominant de stat
către o structură mixtă, tranziţia de la un mecanism economic bazat pe plan, la
unul bazat pe mecanismele pieţei libere, tranziţia de la dictatură la democraţie,
tranziţia către un alt model de împărţire a avuţiei, tranziţia la o altă structură pe
clase a societăţii.
Dintre aceste procese, cel mai important prin rol şi prin consecinţe în
ansamblul procesului tranziţiei este schimbarea structurii de proprietate.12
Trecerea către predominanţa proprietăţii private s-a efectuat prin stimularea
liberei iniţiative şi transferul proprietăţii de stat către sectorul privat.

2.1.1. Evoluţia IMM-urilor în perioada 1990 – 2005

Dezvoltarea sectorului privat are la bază acte normative, dintre care mai
importante au fost: Decretul –lege Nr. 54/1990 privind organizarea şi
desfăşurarea unor activităţi economice pe baza liberei iniţiative, Legea 31/1990
privind organizarea şi funcţionarea societăţilor comerciale, Legea Fondului
Funciar Nr. 18/1991.
Importante au fost în acest proces şi măsurile pentru acordarea unor facilităţi
fiscale şi de creditare în vederea atragerii de investitori străini.

2.1.1.1. Perioada 1990 – 1995

În anii 1990 şi 1991 acţiunea de desfiinţare a centralelor şi a altor structuri

manageriale legate de mecanismul economiei de comandă - Comitetul de Stat al
Planificării, Ministerul Aprovizionării Tehnico- Materiale, etc. a dus în paralel la
reorganizarea întreprinderilor socialiste din proprietatea statului, în societăţi
comerciale pe acţiuni cu capital majoritar de stat privatizabile, respectiv regii
autonome aflate şi care urmau să fie păstrate în proprietatea statului.
În paralel cu procesul schimbării statutului juridic, s-a realizat şi o divizare a
marilor întreprinderi pe criteriul funcţionalităţii.
Scopul era identificarea părţilor viabile ale întreprinderilor, dar şi creşterea
gradului de accesibilitate, din punct de vedere al preţului la viitoarele vânzări.
Creşterea a numărului agenţilor economici, având însă o forţă economică
redusă, organizaţi în principal în societăţi cu răspundere limitată sau asociaţii
familiale a fost prima consecinţă a acestui proces.
Evoluţia numărul de agenţi economici înmatriculaţi ca şi IMM-uri îin
perioada 1990-1995 este detaliată în graficul următor.

12 O.Nicolescu - CARTA ALBĂ A IMM-urilor din ROMÂNIA .O analiză aprofundată a

evoluţiei sectorului de IMM-uri din 1990 până în prezent- Bucureşti, Mai, 2003-
(Sursa:www.cnipmmr.ro/publicatii/Carta/capitolul%20I.pdf)
34
 137456 137445
140000
117078
120000
95840
100000
80000 65479
60000
40000
20000
81
0
1990 1991 1992 1993 1994 1995

Figura nr.2.1 – Evoluţia IMM-urilor în perioada 1990-1995

Sursa: Sinteză statistică lunară, Nr. 127, 2002, Tabel 3, Camera de Comerţ şi Industrie a României
Evoluţia sectorului privat în România, ediţia 2002, pag.3,Date statistice prelucrate personal

Numărul societăţilor comerciale înmatriculate cunoaşte o creştere energică

în primii ani ai reformei de după 1990 pentru a se tempera ulterior însa cei mai
atractivi ani în domeniul promovării iniţiativei private şi înmatriculării de IMM-uri
au fost 1991, 1992, 1993 şi 1994.
În anul 1994 a fost adoptat Programul Integrat al IMM-urilor, ce a avut în
vedere îndeplinirea următoarelor obiective:
- dezvoltarea de servicii locale;
- îmbunătăţirea tehnicilor manageriale;
- asigurarea de suport financiar pentru cooperarea intre IMM-uri;
- diminuarea întârzierii efectuării plaţilor între agenţi economici;
- îmbunătăţirea procedurilor de transfer de know-how economic şi a
fiscalităţii pentru IMM-uri;
- amplificarea transparentei şi consistentei activităţilor la nivelul UE în acest
domeniu.
De asemenea, a fost adoptat Programul de acţiune pentru IMM-uri, având ca
scopuri stimularea creşterii economice în cadrul UE prin promovarea IMM-urilor,
asigurarea continuităţii politicii privitoare la întreprindere în condiţiile
internaţionalizării activităţilor.

2.1.1.2. Perioada 1996 – 2000

Abordarea IMM-urilor în această perioadă trebuie realizată luând în

considerare contextul trecerii la economia de piaţă al tuturor ţărilor din Europa
Centrală şi de Est, care se confruntă cu o serie de probleme similare, care sunt
dificil de controlat şi soluţionat.
În toate aceste ţări ca şi în România au avut loc şi se desfăşoară concomitent
mai multe schimbări pe planul economiilor, cum sunt privatizarea, restructurarea,
demonopolizarea şi dezvoltarea sectorului de IMM-uri, care au ca rezultat un
conglomerat de situaţii politice, economice, sociale şi culturale deosebite.
35
 În perioada 1996-2000, numărul total de întreprinderi active economic,
precum şi cel al întreprinderilor mici şi mijlocii s-a menţinut relativ constant în
primii trei ani apoi începănd cu anul 1999 se observă o creştere semnificativă a
numărului acestora.
În toată această perioadă microîntreprinderile reprezintă clasa dominantă a
IMM-urilor. Evoluţia numărului de intreprinderi mici şi mijlocii în perioada
analizată este redată grafic în figura nr. 2.2. cu menţiunea că datele au fost
prelucrate personal.

500000
412429
400000
326686
300000

200000

100000 62089 55663 63878

0
1996 1997 1998 1999 2000

Figura nr.2.2 – Evoluţia IMM-urilor în perioada 1996-2000

Sursa: Sinteză statistică lunară, Nr. 127, 2002, Tabel 3, Camera de Comerţ şi Industrie a României
Evoluţia sectorului privat în România, ediţia 2002, pag.3,Date statistice prelucrate personal

2.1.1.3. Perioada 2000 – 2005

Din 1990 România s-a angajat într-un amplu efort de reformă, pe fondul
demersului de integrare, în mai multe instituţii şi organizaţii internaţionale -
Comunitatea Economică Europeană, devenită mai târziu Uniunea Europeană,
NATO, Fondul Monetar Internaţional, Banca Mondială, Organizaţia Mondială a
Comerţului, Organizaţia de Cooperare şi Dezvoltare Economică ş.a.
Cu toate acestea, anii ’90 au însemnat pentru România o recesiune
economică fără precedent în timp de pace. Au fost ani de hiperinflaţie, de creştere
a şomajului, de explozie a sărăciei, pe fondul restructurării macro economice.
Acordul de comerţ, cooperare comercială şi economică dintre ţara noastră şi
UE a fost semnat în anul 1990, România accesând asistenţa financiară acordată
prin Programul PHARE din anul 1991.
Negocierile privind asocierea României la UE au început în anul 1992 şi
s-au finalizat prin parafarea Acordului European de la Bruxelles.
Parlamentul României a ratificat Acordul European de asociere la UE în
1993, iar la 1 februarie 1995 acesta a intrat în vigoare, instituind asocierea
României la UE.
Pe plan economic, asocierea României la UE a însemnat crearea unei zone
de liber schimb comercial, de cooperare economică şi financiară, în sprijinul

36
restructurării economiei româneşti, în acord cu principiile economiei de piaţă, ale
eficienţei economice şi profitabilităţii.
În tarile Europei Centrale şi de Est, IMM-urile iau naştere în primul rând
prin privatizarea firmelor de stat, dar şi prin înfiinţarea de noi firme de către
întreprinzători, acţiune de o eficacitate majoră, deoarece se bazează pe proprietatea
exclusiv privată.
În vederea favorizării dezvoltării unui puternic sector de IMM-uri în toate
ţările Europei Centrale şi de Est, au fost luate o serie de masuri, a căror intensitate,
eşalonare şi combinare variază de la o ţară la alta.
Pe scurt, aceste masuri se refera la:
- eliminarea barierelor administrative din calea înfiinţării şi funcţionării
IMM-urilor;
- privatizarea rapidă a IMM-urilor din sectorul de stat;
- reformarea sistemului bancar;
- suport financiar de la buget pentru înfiinţarea şi dezvoltarea IMM-urilor;
- măsuri active privind stimularea IMM-urilor în absorbirea forţei de muncă
disponibilizată din sectorul de stat;
- asistenţa bilaterală şi multilaterală a statelor occidentale acordată sectorului
de IMM-uri din ţările ECE.
Evoluţia numărului de intreprinderi mici şi mijlocii în perioada 2000 - 2005
este redată grafic în figura nr. 2.3. cu menţiunea că datele culese din surse au fost
prelucrate personal.

459369
460000
434847
440000
415491
420000 412429 412332
404300
400000

380000

360000
2000 2001 2002 2003 2004 2005

Figura nr.2.3 – Evoluţia IMM-urilor în perioada 2000-2005

Sursa: Sursa: ANIMMC, INS, Date statistice prelucrate personal

2.1.2. Evoluţia IMM-urilor în perioada 2005 – 2007

În procent de 99,7%, adică aproape 100% din totalul întreprinderilor

româneşti, înseamnă întreprinderi mici şi mijlocii - întreprinderi mici şi mijlocii

37
care generează două treimi din totalul locurilor de muncă din România şi jumătate
din valoarea adăugată brută la costul factorilor de producţie din economie.
Microîntreprinderile, adică ceea ce înseamnă mai puţin decât zece angajaţi,
reprezintă peste 89%. Întreprinderile mici, între 10 şi 49 de angajaţi, înseamnă
aproape 9%, cele mijlocii, până la 250 de angajaţi, înseamnă 1,6% din totalul
IMM-urilor din România.
De fapt, concluzia acestui şir de date statistice este simplă. Creşterea
economică reală a României este generată nu de un număr redus de companii mari,
un număr mic de companii mari, ci de un număr mare de întreprinzători de talie
mică şi mijlocie.
Pe plan politic, asocierea României la UE a însemnat crearea cadrului
instituţional menit să facă posibil dialogul dintre România şi Comunitatea
Europeană după ce Acordul European de asociere a României la UE a stabilit
principiile de bază menite să pregătească România în vederea aderării.
Am sintetizat următoarele13 principii ale acordului:
- stabilirea pentru România, a unei perioade de tranziţie la economia de piaţă
de 10 ani, împărţită în două etape,
- stabilirea rolului UE în asistarea tranziţiei din România în prima etapă şi a
obligaţiilor de implementare a transformărilor ce au revenit României pentru a
doua etapă,
- angajamentul părţilor de a se abţine de la introducerea de reglementări în
contradicţie cu prevederile Acordului până la intrarea acestuia în vigoare,
- acţiunea de comun acord cu UE a României, pe perioada de tranziţie, în
funcţie de situaţia existentă în diverse sectoare, în scopul transformării economiei
româneşti într-o economie de piaţă funcţională,
- crearea între părţi a unei zone de comerţ liber, prin eliminarea reciprocă şi
treptată a obstacolelor ne/tarifare existente.
Reglementările respective se referă la produsele industriale (exceptând pe
cele siderurgice şi textile) şi la produsele agricole de bază.
Pentru unele produse, acordul conţine prevederi speciale. În realizarea zonei
de comerţ liber s-a procedat la eliminarea asimetrică a barierelor vamale - ţara
noastră beneficiind de o perioadă mai lungă pentru deschiderea pieţei sale la
importurile din UE (până la sfârşitul celei de-a doua etape a tranziţiei), în condiţiile
în care UE a eliminat taxele vamale şi îngrădirile cantitative până la sfârşitul
primei etape a tranziţiei;
- alinierea treptată a standardelor financiare şi juridice româneşti la normele
comunitare şi legarea cursului leului la euro.
Organisme centrale precum Banca Naţională, Curtea de Justiţie ş.a. aveau să
capete atribuţii similare cu instituţiile corespondente din ţările comunitare.
- restructurarea sectoarelor economiei prin eliminarea industriilor
nerentabile, modernizarea agriculturii şi implicit, restructurarea populaţiei ocupate,

1
Stanciu Mariana – Integrarea României în piaţa unică europeană - Sursa: Revista Inovaţia
Socială nr. 3/2011

38
în vederea apropierii de structura ocupării din ţările UE (în jur de 20-30% în
industrie, 10% în agricultură, şi 60-70% în servicii).
- descentralizarea sectorului de stat şi crearea de întreprinderi mici şi
mijlocii prin extinderea privatizării în economie.
Cererea de aderare a României la UE a fost depusă în anul 1995, fiind a treia
dintre cele 10 care s-au depus atunci : Ungaria, Polonia, Slovacia, Letonia, Estonia,
Lituania, Bulgaria, Cehia, şi Slovacia.
Evoluţia segmentului de intreprinderi mici şi mijlocii în perioada de
preaderare a României la Uniunea Europeană semnifică o creştere constantă a
numărului acestora cu fiecare an, aşa cum reiese din figura nr.2.4. Datele statistice
preluate au fost prelucrate personal.

487628
490000
480000
470000 463504
460000
450000
434847
440000
430000
420000
410000
400000
2005 2006 2007

Figura nr.2.4. – Evoluţia IMM-urilor în perioada 2005-2007

Sursa: ANIMMC, INS, Date statistice prelucrate personal

Primirea României în UE a fost amânată până în anul 2007, având loc nu în

al patrulea ci în al cincilea proces de extindere al Uniunii.
În deceniul tranziţiei, România a beneficiat prea puţin de asistenţa financiară
nerambursabilă şi chiar rambursabilă, din partea UE sau a ţărilor din UE, în
vederea accelerării reajustării structurale a economiei.
Prin Acordul European, asistenţa financiară din partea UE a fost evaluată
periodic în funcţie de capacitatea de absorbţie a economiei româneşti, de progresul
înregistrat pe linia construcţiei economiei de piaţă şi a restructurării economice.
Creditele acordate de UE au fost coordonate cu finanţarea din partea altor
state din G-24, FMI, Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare şi
Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare.

2.1.3. Evoluţia IMM-urilor în perioada 2007 – 2011

Efectele integrării României în UE au fost resimţite deplin în perioada de

pre-aderare, după aderarea din 2007.

39
 Economia României a înregistrat importante transformări în perioada 2007-
2011 în procesul de adaptare şi integrare în structura Uniunii Europene, reflectate
atât la nivel macroeconomic, cât şi la nivelul sectorului IMM.
Profundele reforme în plan politic, economic şi social care au însoţit
procesul de preaderare a României la Uniunea Europeană au fost urmate de noi
provocări aferente consolidării până la integrarea deplină în structurile UE.
Efortul de adaptare la acquis-ul comunitar a fost însoţit de participarea
României, ca stat membru, la procesul de perfecţionare a strategiilor, politicilor şi
mecanismelor de funcţionare ale UE pentru atingerea obiectivelor asumate.
În pofida dificultăţilor întâmpinate, România a cunoscut un proces
semnificativ de creştere economică iar evoluţia segmentului de intreprinderi mici şi
mijlocii cunoaşte o creştere semnificativă, reprezentată în figura nr.2.5, cu
menţiunea ca datele statistice au fost prelucrate personal după culegerea lor.

662024
700000 625458
600000
487628
500000 456000
400000
300000
200000
100000
0
2007 2008 2009 2010 2011

Figura nr.2.5. – Evoluţia IMM-urilor în perioada 2007-2011

Sursa: ANIMMC, INS, Date statistice prelucrate personal

Creşterea economică pozitivă a fost determinată în special de dinamica

susţinută a sectorului terţiar (construcţii, piaţa imobiliară, servicii financiar-bancare,
comerţ), dar şi de un nivel ridicat al consumului populaţiei, ca urmare a creşterii
veniturilor.
În contextul creşterii economice, ponderea sectorului privat în economia
naţională, reflectată de aportul acestuia la formarea PIB-ului s-a menţinut
aproximativ constantă (71,5% în anul 2004, respectiv 71,7% în anul 2008).
Contribuţia cea mai mare a sectorului privat la formarea PIB-ului a fost
determinată de comerţul cu amănuntul, agricultură, construcţii şi turism.
Deşi aportul mediului privat la formarea PIB-ului nu s-a modificat
semnificativ, numărul IMM-urilor active în economia românească a continuat să
sporească, înregistrând creşteri anuale de peste 5%.
La sfârşitul anului 2008 , numărul IMM-urilor active era de aproximativ
662.024, cu peste 36% mai mare comparativ cu anul 2004.

40
 Din punct de vedere al dinamicii numărului IMM-urilor pe categorii de
mărime ponderea microîntreprinderilor în totalul sectorului IMM este covârşitoare
aproximativ 89,50%.
Numărul mare al microîntreprinderilor este explicabil prin existenţa, în
perioada de analiză, a unor facilităţi fiscale, precum şi de capacitatea investiţională
limitată a întreprinzătorilor români.
În trei ani de criză economică, au fost înfiinţate peste 365.000 de
întreprinderi, dar aceasta în timp ce aproape 335.000 de firme şi-au închis porţile.
Însă, în 2011, ca urmare a îmbunătăţirii situaţiei economice, au fost înfiinţate de
două ori mai multe firme decât numărul celor care au fost radiate.
Această criză a avut impact negativ asupra întreprinderilor româneşti, oprind
temporar evoluţiile pozitive, pe termen –lung şi numărul de IMM-uri, precum şi
contribuţiile lor la ocuparea forţei de muncă şi valoare economică adăugată.
Totuşi în această perioadă dificilă, IMM-urile au fost mai reticente în a-şi
concedia din angajaţi decât firmele mari.
Este o realitate că în perioada 2008-2010, IMM-urile româneşti şi-au
menţinut forţa de lucru la nivelul de dinainte de criză, în timp ce marile
întreprinderi şi-au concediat aproape 6 la sută din personal.
Totuşi acestea singure nu pot face miracole economice. Politicile publice
joacă un rol important în crearea celui mai bun mediu în care întreprinderile şi mai
ales cele mici pot supravieţui şi se pot dezvolta.
Destul de târziu, în 2008, Uniunea Europeană a recunoscut importanţa
covârşitoare a IMM în arhitectura economică europeană prin Actul Întreprinderilor
Mici (Small Business Act) având ca priorităţi accesul la finanţare, debirocratizarea
serviciilor guvernamentale şi accesul pe piaţa comună.
Angajând peste două treimi din forţa de muncă privată europeană, acest
sector avea nevoie de măsuri urgente pentru consolidare, de la instrumente
financiare până la simplificare administrativă.

41
 CAPITOLUL 3

Măsuri guvernamentale pentru stimularea înfiinţării şi dezvoltării

segmentului de intreprinderi mici şi mijlocii în România

În România, la fiecare 100 de firme cu asociat unic, 25 sunt tineri cu

vârsta până la 35 de ani. Antreprenoriatul nu are vârstă. În România, din fiecare
100 de firme cu asociat unic, 25 sunt tineri cu vârsta până la 35 de ani.
Peste jumătate din antreprenori au vârsta de mijloc (33 de antreprenori au
vârsta între 36 şi 45 ani, iar 22 au vârsta între 46-55 ani) şi 20 au peste 56 de ani.

Figura 3.1.Ponderea antreprenorilor după vârstă în rândul IMM-urilor cu asociat unic

Sursa : Sursa: Forumul IMM-urilor14-16 martie 2012, Broşura Program

Tinerii din România sunt o unealtă credibilă pentru a promova schimbarea.

Este motivul pentru care Guvernul a investit în spiritul antreprenorial prin
programe în cadrul cărora a fost abordată direct problema finanţării start-up-urilor
şi a iniţiativelor tinerilor, cele mai confruntate cu reticenţa băncilor.
Criza economică din ultimii ani a afectat însă mediul de afaceri, a redus
bugetele de investiţii şi pe cele de personal, pe cele pentru extindere şi modernizare.
Probabil că printre primii care s-au confruntat cu această situaţie au fost
micii antreprenori români. Guvernul României a încercat, prin instrumetele pe care
le-a avut la îndemână, să susţină activitatea anteprenorială serioasă. Vorbim aici
despre: programe de finanţare, credite şi garanţii de stat, măsuri legislative şi
fiscale, facilitarea accesului pe pieţele internaţionale, programe de formare
profesională.
La nivel guvernamental s-a acţionat până în prezent prin intermediul
programelor Agenţiei pentru Implementarea Proiectelor şi Programelor pentru
IMM, prin intermediul fondurilor de garantare a creditelor, precum şi printr-o serie
de iniţiative privind debirocratizarea serviciilor guvernamentale.

42
 Peste 1.300 de IMM au beneficiat de sprijin guvernamental prin Programul
pentru tinerii debutanţi în afaceri, Programul Start şi Programul Mihail
Kogălniceanu, concretizat în finanţări nerambursabile, subvenţii la dobânzi şi
garanţii de stat.
Palierul European este cel care oferă însă cea mai bună şansă pentru
asigurarea impulsului economic necesar. Cred că este evident pentru toată lumea
faptul că principalul avantaj al aderării la Uniunea Europeană pentru România
îl constituie instrumentele structurale.
Dincolo de avantajele politice, culturale sau sociale, aderarea la Uniunea
Europeană trebuia să ne aducă bani pur şi simplu, bani pe care să-i investim în
industrie, agricultură, infrastructură, în economie în ansamblul ei.
Relaţia IMM-urilor – Guvern în România a mers pe principiul „piaţa
conduce, guvernul simplifică şi facilitează”. Pentru că nu statul alege câştigătorii,
ci Statul face însă regulile jocului. Prin urmare, s-a diminuat la jumătate povara
administrativă fiscală, prin eliminarea şi comasarea a 237 taxe şi tarife, din aproape
500 existente în 2008.
S-a creat portalul virtual unic One Stop Shop, apoi s-a diminuat perioada de
înfiinţare a unei firme de la 10 zile la maximum 3 zile, începând cu luna februarie a
acestui an (2012).
Statistica prezentată în cadrul Forumului IMM-urilor din România
desfăşurat la Bucureşti în perioada 14 – 16 martie cuprinde :
IMM-urile în România:
- reprezintă cel mai activ sector al economiei, un factor de progres
tehnologic şi inovare;
- reprezintă 99,6% din totalul companiilor, aduc aproape 70% din produsul
intern brut şi asigură aprox 60% din totalul salariaţilor;
- datorită contextului economic actual, necesită sprijin în scopul facilitării
accesului la finanţare, îmbunătăţirii competenţelor manageriale, şi dezvoltării bazei
tehnologice.
Măsurile guvernamentale pentru stimularea activităţii IMM-urilor prezentate
au fost :
1. Accesul la finanţare:
- 240.000 locuri de muncă au fost salvate prin garanţii în valoare de 1,35
mld. € emise de FNGCIMM în perioada 2009-2011;
- 580 mil. euro vor susţine credite în valoare de 1.1 mld. euro şi vor duce la
crearea/menţinerea a 100.000 locuri de muncă în 2012.
- peste 1.500 IMM-uri au fost sprijinite prin cele 3 programe
guvernamentale majore în anul 2011: Programul Mihail Kogălniceanu, Programul
START şi Programul pentru tinerii debutanţi în afaceri.
- 905 IMM-uri au beneficiat de ajutor de minims în perioada 2008 – 2011
(ajutoare de minimis aprobate: 397,2 mil. lei);
- vouchere de inovare pentru IMM-uri:
- instrument flexibil pentru susţinerea IMM-urilor în vederea
modernizării tehnologice şi creşterii gradului de inovare ce presupune încheierea
de parteneriate cu instituţii de cercetare si inovare publice sau private.
43
 - ajutor de minimis – valoarea maximă a unui voucher de inovare nu
poate depăsi 90% din cheltuielile eligibile ale proiectului sau 45.000 lei;
- buget alocat pentru anul 2012: 6.450.000 lei;
- programul a fost lansat pe 1 martie 2012.
2. Simplificarea poverii administrative şi fiscale
- 237 taxe şi tarife comasate sau eliminate, din 491 existente la începutul
anului 2009;
- declaraţia Unică 112 privind contribuţiile sociale şi evidenţa nominală a
persoanelor asigurate;
- portalul One Stop Shop: www.immoss.ro;
- formulare on-line pentru înfiinţarea IMM-urilor;
- plata on-line a taxelor pentru înfiinţarea IMM-urilor;
- devansarea termenului de plată a accizelor pentru destinatarul înregistrat;
- simplificarea Legii Contabilităţii pentru IMM-uri.
Programul pentru tinerii debutanţi în afaceri încurajează spiritul de
întreprinzător. Statul preia bună parte din riscurile deschiderii unei noi afaceri şi
acordă fonduri nerambursabile de până la 10.000 de euro, dar nu mai mult de
jumătate din valoarea proiectului de investiţii.
De asemenea, statul garantează maximum 80% din valoarea creditului
colateral angajat.
Programul „Start” este dedicat dezvoltării abilităţilor antreprenoriale în
rândul tinerilor şi facilitării accesului acestora la finanţare.
Programul vizează microîntreprinderile cu o vechime mai mică de 2 ani.
Alocaţia financiară nerambursabilă se ridică la maxim 70% din valoarea
cheltuielilor eligibile aferente proiectului de investiţii, până la 100.000
lei/beneficiar.
Cel mai recent demarat, Programul Mihail Kogălniceanu, oferă fiecărui
antreprenor posibilitatea de subvenţionare a maximum 70% din rata dobânzii şi
garanţii de stat pentru maximum 80% din valoarea creditului.

3.1. Programe dedicate tinerilor antreprenori

3.1.1. Programul pentru tinerii debutanţi în afaceri

- Se acordă fonduri nerambursabile de până la 10.000 euro, dar nu mai mult

de 50% din valoarea planului de afaceri;
- Fondul Naţional de Garantare oferă garanţii pentru creditele necesare
realizării planului de afaceri, în proporţie 80% din valoarea creditului, dar nu mai
mult de 80.000 euro;
- Noul angajator este scutit de la plata contribuţiilor de asigurări sociale
pentru maximum 4 angajaţi, dar este obligat să angajeze cel puţin 2 persoane;
- 1.100 beneficiari eligibili în anul 2011, din 1.256 dosare depuse în cadrul
programului;
- Bugetul alocat în anul 2012: 21 mil. lei;

44
 - Beneficiari în anul 2012: 215 aplicanţi până în prezent, de la debutul
programului, la 15 februarie.

Figura nr. 3.2. Schema programului pentru tinerii întreprinzători

Sursa : Sursa: Forumul IMM-urilor14-16 martie 2012, Broşura Program

3.1.2. Programul Mihail Kogălniceanu pentru finanţarea IMM-urilor

Potrivit OUG nr. 60/2011 privind aprobarea Programului Mihail

Kogălniceanu pentru întreprinderi mici şi mijlocii, programul are ca obiectiv
acordarea de facilităţi de subvenţionare parţială a dobânzilor şi, după caz, de
garantare de către stat, pentru creditele acordate întreprinderilor mici şi mijlocii, de
către instituţiile de credit. Este un program multianual de încurajare şi stimulare a
dezvoltării IMM-urilor prin sprijinirea accesului acestora la obţinerea de finanţări
pentru a suplini nevoile de lichiditate pe termen de 1 an în vederea desfăşurării
activităţii;
- Constă în acordarea unei linii de credit, cu dobândă parţial subvenţionată şi,
după caz, garantarea creditului de către stat;
- Mecanismul are următoarele caracteristici pentru perioada de implementare
(2011-2013):
- valoarea maximă a liniei de credit este de 125.000 lei/I.M.M./an.
- MFP a mandatat FNGCIMM în vederea emiterii de garanţii în numele şi în
contul statului, în favoarea instituţiilor de credit, care urmează să acorde credite
45
I.M.M.-urilor (potrivit art.2 din Legea nr. 346/2004 cu modificările şi completările
ulterioare), eligibile în cadrul Programului;
- nivelul maxim al garanţiei este de 80%, dar nu mai mult de 100.000 lei, din
valoarea creditului;
- garanţia în numele şi în contul statului se acordă numai în situaţia în care
beneficiarul Programului nu dispune de garanţii suficiente pentru accesarea liniei
de credit;
- perioada de rambursare este de maximum 1 an de la data acordării liniei de
credit;
- dobânda plătită de I.M.M.-uri va fi parţial subvenţionată de MECMA, prin
AIPPIMM în cuantum de maxim 70% din dobânda calculată pentru creditele în lei,
dar nu mai mult de 6,5% pe an din soldul sumei utilizate din linia de credit
acordată în condiţiile OUG nr. 60/2011;
- bugetul total maxim al subvenţiei de dobândă acordate pe Program este de
165.000 mii lei;
- cuantumul anual al subvenţiei de dobândă se suportă de către
A.I.P.P.I.M.M., de la bugetul de stat, prin bugetul MECMA;
o limita subvenţiei de dobândă aprobată pe perioada Programului:
- 2011 este 24.000 mii lei (pentru un număr estimat de 4000 de
beneficiari),
- 2012 este 70.000 mii lei (număr estimat de 12.000 de beneficiari)
- 2013 este 71.000 mii lei (număr estimat de 12.000 de beneficiari)
- pentru anul 2011 a fost stabilit un plafon al garanţiilor de 400 mil. lei;
o în 2011 FNGCIMM a acordat 222 de garanţii în valoare totală de 17,3 mil lei;
o pentru anul 2012 plafonul garanţiilor este de 1.200 mil. lei;
- beneficiarii garanţiilor vor plăti o primă de garantare constituită din
comisionul la fondul de risc gestionat de către MFP, din care se vor plăti valorile
de executare a garanţiilor şi din comisionul de administrare cuvenit FNGCIMM.
Avantajele aplicării acestei soluţii de finanţare în economia naţională sunt:
- facilitarea accesului la finanţare a operatorilor economici de dimensiuni
mici şi mijlocii;
- menţinerea activităţii şi a locurilor de muncă existente în rândul IMM-
urilor şi, doar în subsidiar, susţinerea competitivităţii economice a acestora;
- reducerea arieratelor datorate statului de către sectorul IMM şi,
- reducerea masei monetare în numerar, care în prezent, circulă în economia
nefiscalizată
Beneficiari: din 4.358 aplicanţi până la data de 12 martie 2012, 4.125 dosare
au fost evaluate, 3.610 dosare au fost admise de AIPPIMM şi 883 contracte au fost
semnate cu băncile;
- Subvenţionarea a maximum 70% din rata dobânzii aferentă creditului, dar
nu mai mult de 6,5% pe an;
- Garanţii de stat pentru maximum 80% din valoarea creditului, dar garanţia
nu poate depăşi 100.000 lei;

46
 - Programul se derulează online pentru diminuarea birocraţiei;
- Buget total maxim al subvenţiei (2011-2013): 165 mil. lei;
- Beneficiari potenţiali (2011-2013): 30.000;
- Plafonul de garantare a fost majorat la 1,2 mld. lei pentru anul 2012, faţă
de 400 mil. lei în 2011.

Figura nr. 3.3. Schema programului pentru Programul Kogălniceanu

Sursa : Sursa: Forumul IMM-urilor14-16 martie 2012, Broşura Program

3.1.3. Programul START

- Destinat microîntreprinderilor cu o vechime mai mică de 2 ani;

- Alocaţie financiară nerambursabilă: maxim 70% din valoarea cheltuielilor
eligibile aferente proiectului de investiţii, dar nu mai mult de 100.000 lei/beneficiar;
- Etapa I: 800.000 lei – workshop-uri de pregătire antreprenorială (8 locaţii);
- Etapa a II-a: 9,2 mil. lei – finanţarea planurilor de afaceri prin alocaţie
financiară nerambursabilă, în limita bugetului alocat;
- Beneficiari în anul 2011: 100 firme (din 416 firme aplicante);
- Buget alocat în 2011: 10 mil. lei (30% mai mare faţă de 2010);
- Buget alocat în anul 2012: 10 mil. lei.

Programul pentru dezvoltarea abilităţilor antreprenoriale în rândul

tinerilor şi facilitarea accesului acestora la finanţare – START
47
 Obiectivul programului:
Obiectivul programului îl constituie stimularea înfiinţării de noi întreprinderi,
mici şi mijlocii, îmbunătăţirea performanţelor economice ale celor existente,
creşterea potenţialului de accesare a surselor de finanţare şi dezvoltarea
aptitudinilor antreprenoriale ale întreprinzătorilor în scopul implicării acestora în
structuri economice private.
Buget alocat 2012: 10.000.000 lei, din care:
- 800.000 lei – workshopuri UNCTAD / EMPRETEC;
- 9.200.000 lei – finanţarea implementării planurilor de afaceri.
Stadii program
Programul se va derula în două stadii, respectiv:
1. Organizarea de workshopuri de pregătire antreprenorială UNCTAD /
EMPRETEC pentru sprijinirea dezvoltării IMM;
2. Finanţarea implementării celor mai bune planuri de afaceri prin Alocaţie
Financiară Nerambursabilă în limita bugetului alocat;
Prin implementarea programului în anul 2012 se estimează acordarea de
ajutor de minimis unui număr de minim 92 de beneficiari.
Beneficiarii programului
Pentru workshopurile de pregătire antreprenorială UNCTAD /
EMPRETEC:
Persoanele fizice care îndeplinesc cumulativ, la data completării
formularului online de înscriere în program, următoarele criterii de eligibilitate:
a) să fie cetăţeni români;
b) să aibă studii medii sau superioare definitivate cu diplomă de
Bacalaureat/Licenţă sau adeverinţă care să ateste finalizarea studiilor;
c) s-au înscris la activităţile prevăzute în Program, pe baza formularului de
înscriere.

Pentru finanţarea implementării celor mai bune planuri de afaceri prin

Alocaţie Financiară Nerambursabilă
Societăţile comerciale (microîntreprinderi, întreprinderi mici şi mijlocii) care
îndeplinesc cumulativ, la data completării formularului online de preselecţie
următoarele criterii de eligibilitate:
a) sunt organizate în baza Legii nr. 31/1990 privind societăţile comerciale cu
modificările şi completările ulterioare sau în baza Ordonanţei de Urgenţă nr.
6/2011;
b) sunt IMM, conform prevederilor art. 2 şi ale art. 4 alin. (1) lit. a) din
Legea nr. 346/2004 privind stimularea înfiinţării şi dezvoltării întreprinderilor mici
şi mijlocii, cu modificările şi completările ulterioare, care transpune în legislaţia
naţională Recomandarea CE nr. 361 din data 6 mai 2003, publicată în Jurnalul
Oficial al UE nr. L124 din data de 20 mai 2003 (au până la 249 de angajaţi şi
realizează o cifră de afaceri anuală netă de până la 50 milioane euro sau deţin
active totale de până la 43 milioane euro, echivalent în lei);

48
 c) au capital social integral privat şi sunt persoane juridice române;
d) nu au beneficiat de alocaţie financiară nerambursabilă în cadrul
Programului şi nu au asociaţi, acţionari sau administratori care deţin sau au deţinut
calitatea de asociaţi/acţionari/administratori ai altor societati comerciale care au
beneficiat de alocaţie financiară nerambursabilă în cadrul Programului – START în
anii anteriori;
e) administratorul societăţii are cel puţin studii medii definitivate;
f) au cel mult 2 ani de la înregistrare la Registrul Comerţului la data
completării online a formularului de preselecţie la etapa a II-a şi obiectul de
activitate pe care accesează este eligibil în cadrul Programului;
g) nu au datorii la bugetul general consolidat şi la bugetele locale, atât pentru
sediul social, cât şi pentru toate punctele de lucru; solicitanţii care au datorii
eşalonate, conform certificatelor de atestare fiscală, nu sunt eligibili pentru a
accesa Programul;
h) nu se află în stare de dizolvare, reorganizare judiciară, lichidare,
insolvenţă, faliment sau suspendare temporară a activităţii;
i) nu sunt în dificultate, în conformitate cu prevederile „Liniilor directoare
privind ajutorul de stat pentru salvarea şi restructurarea firmelor în dificultate”,
publicate în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. C 244/2004;
j) nu au fost subiectul unei decizii a Comisiei Europene de recuperare a unui
ajutor de stat sau, în cazul în care au făcut obiectul unei astfel de decizii, aceasta a
fost deja executată şi creanţa integral recuperată.
Schema de finanţare a celor mai bune planuri de afaceri
Schema de finanţare cu credit bancar:
- maxim 70% Ajutor Financiar Nerambursabil (AFN);
- minim 30% credit (garantat 80% de către FNGCIMM).
Schema de finanţare fără credit bancar:
- maxim 70% Ajutor Financiar Nerambursabil (AFN);
- minim 30% contribuţie proprie din valoarea cheltuielilor eligibile, dar nu
mai mult de 100 000 lei AFN / IMM cu vechime până la 2 ani şi activitate în sfera
producţiei , serviciilor şi comerţului;
Cheltuieli eligibile:
a) Echipamente tehnologice (maşini, utilaje şi instalaţii de lucru - inclusiv
software-ul aferent;
b) Aparate şi instalaţii de măsură, control şi reglare;
c) Mijloace de transport marfă sau microbus transport persoane, în strictă
legătură cu activitatea/activităţile pe care s-a accesat programul;
d) Licenţe, brevete, mărci, francize, etichetare ecologică, software;
e) Achiziţionarea de echipamente IT (unitate centrală, server, monitor,
imprimantă/copiator/multifuncţională, inclusiv sisteme portabile, licenţe necesare
desfăşurării activităţii, sisteme audio-video etc.);
f) Achiziţionarea de spaţii de lucru, spaţii de producţie şi spaţii pentru
prestări servicii şi comerţ (clădiri, hale de producţie, spaţii amenajate pentru

49
activităţi de prestări servicii şi comerţ, inclusiv din elemente prefabricate). Activele
din cadrul acestei categorii nu trebuie să aibă destinaţie locativă;
g) Achiziţionarea de bunuri prevăzute la subgrupele 3.1 mobilier, 3.2
Aparatură birotică şi 3.3 sisteme de protecţie a valorilor umane şi materiale,
conform H.G. nr. 2139/2004 pentru aprobarea Catalogului privind clasificarea si
duratele normale de functionare a mijloacelor fixe, cu completarile şi modificările
ulterioare;
h) Realizarea unui site pentru prezentarea activităţii solicitantului şi a
produselor sau serviciilor promovate. Se consideră cheltuială eligibilă şi taxa de
achiziţionare a domeniului Internet, precum şi achiziţionarea softului pentru
comerţul on-line;
i) Achiziţionarea de instalaţii/echipamente specifice în scopul obţinerii unei
economii de energie, precum şi sisteme care utilizează surse regenerabile de
energie pentru eficientizarea activităţilor pentru care a solicitat finanţare;
j) Promovarea on-line a activităţilor societăţii comerciale, elaborarea şi
producţia de materiale tipărite de promovare a activităţilor desfăşurate de societate,
pe suport hârtie şi pe suport electronic (nu mai mult de 15% din valoarea
cheltuielilor eligibile);
k) Consultanţă pentru întocmirea documentaţiei în vederea obţinerii
finanţării în cadrul prezentului program (nu mai mult de 10% din valoarea
cheltuielilor eligibile) - Această activitate poate fi efectuată înainte de semnarea
Contractului de finanţare / Contractului de credit bancar şi AFN, putând fi
decontată numai din AFN maxim 70% din valoarea cheltuielii eligibile şi aport
propriu minim 30%. Activitatea de consultanţa nu este eligibiă pe componentă de
credit.
Peste 1.500 de IMM-uri au beneficiat de sprijin guvernamental în anul 2011
prin aceste trei programe. Succesul înregistrat a determinat continuarea lor şi în
anul 2012. Fondurile alocate vor ajunge la peste 100 mil. lei:
- Programul Mihail Kogălniceanu: 70 mil. Ron;
- Programul START: 10 mil. Ron;
- Programul pentru tinerii debutanţi în afaceri: 21 mil. Ron.

O ţară nu poate fi competitivă fără oameni tineri, energici şi cu spirit

antreprenorial. Tinerii sunt un indicator cheie al însăşi stării naţiunii, spunea
Christine Griffin. Tinerii sunt atât prezentul, cât şi viitorul acestei ţări.
Tinereţea este vârsta şanselor. Adăugând spiritul inovativ, uriaşa capacitate
de muncă, dorinţa neobosită de performanţă şi de reuşită, obţinem toate
ingredientele necesare pentru un tânăr antreprenor de succes.
Transformarea din „tineri antreprenori” în „antreprenori tineri” valorează
recunoaşterea, atribut esenţial al maturităţii.

50
CONCLUZII
„Marile incendii se nasc din scântei mici”
Cardinalul Richelieu

În ultimii ani s-au produs mutaţii semnificative în ceea ce priveşte fluxurile

comerciale internaţionale, cu efecte asupra nivelului si structurii cererii şi ofertei.
Deplasări ale centrelor de greutate pe harta economică a lumii au determinat
modificări importante ale fluxurilor financiare internationale, cu impact asupra
modului în care sunt finanţate afacerile şi asupra costurilor aferente acestor
finanţări.
În acest moment economia globală se află în plin proces de reaşezare, proces
generator deopotrivă de oportunităţi şi dificultăţi.
Procesul de reaşezare a economiei globale a generat apariţia a noi domenii
cu potenţial, concomitent cu intrarea într-un con de umbră a altora, considerate
până mai ieri „de viitor”, a reliefat o serie de slăbiciuni structurale ale unor
economii precum cea a SUA, dar şi a unor economii din zona euro (Grecia, Spania,
Portugalia, Irlanda, Italia şi chiar Franţa).
În zona emergentă (inclusiv în România), dificultăţile generate de criza
economică globală au fost amplificate din cauza unor dezechilibre
macroeconomice preexistente.
În ultimii trei ani, firmele noi şi cele mici şi mijlocii au fost puternic afectate,
deoarece acestea sunt mult mai sensibile decât celelalte categorii de companii la
mutaţiile la nivel economic şi social produse pe plan naţional şi internaţional
Cele mai multe IMM au fost nevoite să-si regândească planurile de afaceri,
astfel încât să găsească soluţii la problemele legate de desfacerea produselor lor, în
condiţiile scăderii cererii pe pieţele de desfacere tradiţionale şi a diminuării
consumului intern, să urmărească adaptarea ofertei la cererea reală a pietei, la
finanţarea afacerilor, în contextul în care accesul la credite s-a înăsprit, iar costul
finanţării a crescut semnificativ, să gândească mai intens la creşterea
competitivităţii pentru a face faţă presiunii concurenţei în condiţiile în care există
forţă de muncă insuficient calificată şi neadaptată cerinţelor momentului.

51
BIBLIOGRAFIE

Autori :

O.Nicolescu - Intreprenoriatul şi Managementul IMM, Editura Economică Bucureşti, 2008

O. Nicolescu – Managementul întreprinderilor mici şi mijlocii, Editura Economică,
Bucureşti, 2001
C. Russu - Managementul întreprinderilor mici şi mijlocii , Editura Expert
Bucuresti ,1996
D. Popescu - Competitivitatea intreprinderilor mici si mijlocii, Editura Economica
Bucuresti 2001

Buşe Gheorghe-Florin – "Managementul IMM-urilor – Curs universitar" – Petroşani 2011

Alte surse :
Stanciu Mariana – Integrarea României în piaţa unică europeană - articol
Sursa: Revista Inovaţia Socială nr. 3/2011

http://cursdeguvernare.ro/datoria-externa-a-romaniei-cine-si-cat-datoreaza-care-
si-cand-plateste.html

Broşura Forumul IMM-urilor din România , Bucureşti 14-16 martie 2012

http://ebooks.unibuc.ro/StiinteADM/Management de la teorie la practică, 2004,

http://ebooks.unibuc.ro/StiinteADM/cornescu/cap12.htm#50

52