MATRICEA INOVARE/RISC

În încercarea de a-şi devansa concurenţii, întreprinderile elaborează şi/sau

adoptă noi produse, procese, tehnici sau proceduri, dezvoltarea şi comercializarea a
noi produse de succes devenind un obiectiv major al întreprinderilor. Aceste
preocupări implică costuri semnificative şi asumarea unui anumit grad de risc legat
de recuperarea acestor costuri şi de faptul că întreprinderile concurente, la rândul
lor, se implică în procesul de inovare.
În general, factorii ce stau la baza evoluţiei întreprinderilor în context
concurenţial pot fi grupaţi în două mari categorii:

 factori ce definesc mediul concurenţial în care întreprinderea îşi

desfăşoară activitatea;
 factori ce delimitează poziţia deţinută de către întreprindere în cadrul
mediului concurenţial.
Matricea “inovare-risc”, denumită şi “matricea strategiilor antreprenoriale”
evaluează gradul de noutate al produsului (serviciului) oferit pe piaţă şi riscul
asumat, constituindu-se într-un veritabil instrument ce poate fi utilizat de către
managerii întreprinderilor de dimensiuni reduse în procesul de fundamentare a
opţiunilor strategice.
Combinarea acestor două variabile independente determină obţinerea unei
matrice cu patru cadrane.
ridicat
G
I. II.
R
Grad ridicat de inovare, Grad ridicat de inovare,
A
risc scăzut Risc mare
D

D
E

I
N
O IV. III.
V Grad redus de inovare, Grad redus de inovare,
A risc scăzut Risc mare
R
E
scăzut

scăzut ridicat
RISC

Figura Matricea inovare – risc

Primul cadran se caracterizează printr-un grad ridicat de inovare obţinut în

condiţii de risc minim. Această situaţie este caracteristică produselor noi ce se obţin
cu un risc redus, eventual datorat unui volum redus de investiţii.

1
 Un astfel de exemplu este cel al jocurilor “LEGO” care confirmă ideea că un
produs absolut nou, ce implică costuri reduse, poate fi obţinut fără un grad ridicat de
tehnologie. După testele preliminare de piaţă (în vederea verificării acceptării
produsului de către consumatori) producţia în serie mică, datorită formei simple şi
tehnologiei de bază, se putea realiza cu mijloacele proprii sau prin subcontractare,
ceea ce justifică poziţionarea acestei afaceri în primul cadran.
În unele cazuri, chiar şi produsele mai complexe sau cele ce necesită
tehnologie de vârf pot fi poziţionate în acest cadran.
Cazurile în care o activitate de inovare care presupune investiţii ridicate poate
fi considerată ca implicând un risc redus sunt foarte rare. Acesta este cazul specific
al produselor cu un grad ridicat de inovare promovate de întreprinderi cu o situaţie
financiară solidă, pentru care investiţia solicitată nu reprezintă un risc semnificativ.
De regulă, astfel de situaţii sunt caracteristice întreprinderilor mari, numărul
întreprinderilor mici cu puternică forţă financiară fiind relativ redus.
Cadranul al doilea este definit de un grad ridicat de inovare şi un nivel mare
al riscului. Afacerile poziţionate în acest cadran dezvoltă produse cu un grad ridicat
de inovare, dar în condiţiile unui nivel ridicat al riscului. Riscul ridicat se poate datora
fie faptului că investiţiile implicate sunt mari în raport cu posibilităţile financiare ale
întreprinderii, fie unei concurenţe accentuate pe piaţa produselor respective.
De exemplu, în prezent pentru a produce un nou automobil sunt necesare
investiţii importante şi, de regulă, doar marile întreprinderi au forţa necesară pentru a
susţine astfel de investiţii şi a face faţă, concomitent, concurenţei puternice de pe
piaţa automobilelor.
Cadranul al treilea caracterizează produsele cu un grad redus de inovare
obţinute în condiţii de risc ridicat. Această combinaţie între gradul de inovare şi risc
descrie situaţia cea mai frecventă cu care se confruntă în practică întreprinderile mici
şi mijlocii.
O astfel de situaţie caracterizează produsele non-inovative care nu necesită
investiţii mari, în acest caz riscul fiind generat de intensitatea concurenţei de pe piaţa
produselor respective.
Marea majoritate a întreprinderilor mici şi mijlocii, care, de regulă, nu dispun
de forţă financiară, sunt tentate să dezvolte produse ce nu implică un efort
investiţional iniţial ridicat şi care, de cele mai multe ori, sunt caracterizate de un grad
de inovare redus. Cu cât însă, calea de obţinere a acestor produse este mai
accesibilă, cu atât numărul concurenţilor pe piaţa produselor va fi mai ridicat,
intensitatea concurenţei va fi mai mare iar riscul asumat va creşte.
Acesta este cazul afacerilor comune de genul comerţului cu amănuntul.
Cadranul al patrulea găzduieşte afacerile cu produse ce implică un grad
redus de inovare şi un nivel redus al riscului.
Nivelul redus al riscului poate fi explicat fie pe seama implicării unor investiţii
minime, fie a unei concurenţe reduse sau inexistente, fie a unei cereri mari pentru
produsul/serviciul respectiv.
Este cazul localităţilor mici, private uneori de anumite servicii de bază,
reprezentând astfel un câmp fertil pentru demararea unor afaceri ale cărei obiective

2
modeste nu implică un grad ridicat de risc dacă întreprinderea se va poziţiona în
sectorul respectiv de activitate. De regulă, aceste afaceri sunt caracterizate de o rată
redusă a profitului obţinută în condiţii de risc redus.
Acesta poate fi şi cazul situaţiilor de monopol. Desigur că poziţionarea în
anumite cadrane este de preferat altora, de exemplu amplasarea unei afaceri într-o
zonă caracterizată de un grad de inovare ridicat şi un risc minim fiind mai
avantajoasă decât cea descrisă de un grad redus de inovare şi un risc major.
Datorită faptului că în mediul economic riscul este mai răspândit decât
inovarea (Lumpkin şi Dess, 1996), raportul între numărul afacerilor cu un grad ridicat
de inovare/risc minim şi cele caracterizate de un grad redus de inovare/risc major
este favorabil celor din urmă.
Prima etapă a acestui demers strategic o reprezintă poziţionarea cât mai
obiectivă a afacerii într-unul dintre cele patru cadrane.
O dată ce afacerea a fost poziţionată într-unul dintre aceste cadrane, pentru
fiecare cadran managerii au la îndemână anumite strategii pe care le pot adopta.
Ansamblul soluţiilor induse de analiza strategică pe baza matricei inovare-risc
pot fi grupate în două categorii:

 strategii de transferare a afacerii dintr-un cadran nefavorabil spre unul

mai favorabil, iar dacă această migrare nu este posibilă se încearcă
următoarea variantă;
 strategii de optimizare a raportului între gradul de inovare şi risc în
cadrul aceluiaşi cadran: creşterea gradului de inovare în condiţiile
reducerii riscului.

Strategii propuse pentru cadranul I

Datorită faptului că acest cadran oferă cea mai avantajoasă poziţionare,
strategia adecvată constă în consolidarea poziţiei în cadrul aceluiaşi cadran şi
menţinerea concurenţilor în afara cadranului.
Acţiunile strategice care se impun vizează exploatarea şi consolidarea
avantajului competitiv: protejarea invenţiei prin brevetarea acesteia şi pătrunderea
pe piaţa produselor vizate înaintea concurenţilor, beneficiind de “avantajul primei
mişcări” sau “avantajul pionierului”. Concomitent se va urmări menţinerea nivelului
minim al riscului prin menţinerea la un nivel redus a investiţiilor şi a cheltuielilor de
funcţionare.
Strategii propuse pentru cadranul II
În acest cadran, riscul ridicat anulează avantajul gradului ridicat de inovare al
produsului şi succesul afacerii. În această situaţie, se impune adoptarea unei
strategii de minimizare a riscului în condiţiile menţinerii gradului ridicat de inovare al
produselor. Varianta cea mai optimistă vizează transferarea afacerii în cadranul I,
însă de cele mai multe ori realitatea a dovedit faptul că reducerea riscului în cadrul
aceluiaşi cadran este cea mai fezabilă strategie.

3
 Gradul ridicat de inovare al produsului implică investiţii majore, ceea ce atrage
asupra afacerii un important risc potenţial, astfel încât pentru o poziţionare mai
favorabilă a afacerii trebuie acţionat în sensul reducerii riscului. Reducerea riscului
se poate obţine prin dispersarea acestuia, fie prin dezvoltarea unor canale
independente de distribuţie, fie prin crearea de joint-venture cu întreprinderi din
acelaşi domeniu de activitate cu scopul de a utiliza capacităţile de producţie şi
reţelele de distribuţie ale acestora.

Strategii propuse pentru cadranul III

Situaţia cu un grad redus de inovare şi risc ridicat reprezintă tipul de afaceri
cel mai frecvent întâlnit.
Majoritatea sectoarelor de activitate au anumite “bariere la intrare” pentru cei
care vor să dezvolte afaceri în sectorul respectiv, adică solicită un anumit nivel
minim de investiţii, care pentru unele întreprinderi presupune asumarea unui risc
mare.
Cea mai favorabilă strategie în acest caz ar fi reducerea riscului prin
transferarea afacerii în cadranul IV sau încercarea de a creşte gradul de inovare al
produsului la acelaşi nivel de risc (migrarea spre cadranul II).
Dacă afacerea dispune de potenţialul necesar, se poate încerca chiar şi o
creştere a gradului de inovare simultan cu reducerea riscului, adică un transfer al
afacerii spre cadranul I. De regulă, un astfel de transfer nu este posibil datorită
faptului că în cazul afacerilor plasate în cadranul III capacitatea de inovare şi
posibilităţile de finanţare cu costuri reduse sunt limitate.
Strategia cea mai fezabilă constă în reducerea riscului şi creşterea gradului
de inovare în interiorul aceluiaşi cadran.
Un instrument util în atingerea strategiei propuse îl reprezintă planul de
afaceri. Acesta solicită analizarea obiectivă a potenţialului de care dispune afacerea
şi a metodelor de reducere a riscului şi creştere a gradului de inovare, în vederea
consolidării poziţiei în cadrul aceluiaşi cadran. De cele mai multe ori, în cazul acestui
tip de afaceri, o astfel de analiză poate avea ca şi concluzie faptul că situaţia afacerii
nu poate fi ameliorată în cadrul matricei şi renunţarea la această afacere ar fi cea
mai adecvată cale de urmat, în vederea evitării pierderilor ulterioare.
O altă opţiune strategică ar fi dezvoltarea afacerii sub forma de franchisa
care, deşi ar putea să implice costuri mai mari, beneficiază de avantajul derulării
afacerii sub o marcă deja cunoscută şi experimentată, ceea ce poate reduce în mod
substanţial riscul afacerii respective.

Strategia propusă pentru cadranul IV

O afacere caracterizată de un grad scăzut de inovare şi risc redus poate fi
apreciată ca fiind cea mai sigură variantă de afaceri, dar şi cea mai conservatoare.
Strategia adecvată este de recunoaştere a oportunităţii afacerii, asigurarea că
este acceptabilă şi menţinerea poziţiei în interiorul cadranului. Focalizarea strategică
are rolul de a asigura corecta localizare a afacerii.

4
 O astfel de afacere solicită investiţii iniţiale reduse şi este preferată de
întreprinzătorii cu aversiune faţă de risc. De regulă, astfel de afaceri vor degaja în
mod constant profit, dar rata profitului va fi mică, ceea ce va determina amortizarea
investiţiei iniţiale într-o perioadă lungă de timp. Acest tip de afacere oferă
întreprinzătorilor siguranţă şi într-o anumită măsură independenţă, dar nu le asigură
câştiguri substanţiale.
În timp, datorită capacităţii limitate de a se adapta în timp util şi cu costuri
minime la modificările mediului economic, aceste afaceri sunt condamnate la
dispariţie.
Utilizarea matricei ca instrument de fundamentare a opţiunilor strategice este
susţinută de următoarele avantaje:

 solicită un nivel mediu de cunoştinţe economice;

 permite o rapidă poziţionare a unei afaceri în vederea fundamentării
opţiunilor strategice;
 sugerează strategiile ce pot fi adoptate pentru afacerile poziţionate în
oricare din cele patru cadrane.
Pentru o fundamentare riguroasă a opţiunilor strategice se impune utilizarea şi
a altor procedee şi metode, datorită unor limite ale matricei inovare-risc legate de
următoarele aspecte:

 se poate utiliza numai în cazul întreprinderilor mici cu un grad ridicat de

omogenitate a produselor şi a afacerilor cu o structură monogamă de
fabricaţie, ceea ce înseamnă că nu permite evaluarea poziţiei strategice a
întreprinderilor mari în ansamblul lor (de regulă, acestea au o gamă de
fabricaţie diversificată), ci doar a subdiviziunilor acestora;
 consideră doar două dintre cele cinci variabile independente ce influenţează
performanţa economică a întreprinderilor;
 poziţionarea afacerilor într-unul dintre cele patru cadrane se face în condiţiile
unui grad ridicat de subiectivism din partea managerilor, datorită lipsei unei
unităţi de măsură necesară aprecierii dimensionale a celor două variabile,
delimitarea celor patru cadrane fiind relativă fără precizarea unor valori de
referinţă;
 semnificaţia riscului este insuficient specificată. Pe de o parte, s-au identificat
mai multe tipuri de risc ce planează asupra activităţii desfăşurate de o
întreprindere: risc de exploatare, risc financiar, risc de faliment etc., iar pe de
altă parte, activitatea de inovare tehnologică antrenează o serie de riscuri
specifice: risc de calitate, risc de timp, risc de cost.
Dincolo de aceste limite, matricea inovare-risc se constituie într-un important
instrument ce poate fi utilizat în cazul entităţilor microeconomice cu o gamă
omogenă de produse sau servicii.