Limbaj arhitectural 3

Curs1 -8 octombrie 2021

Limbajul vorbit/ scris:

Cuvinte Reguli sintactice Reguli sintactice

(elemente Sintagme/Propoziții Fraze/Texte
de vocabular)

Limbajul arhitectural:
Reguli sintactice Reguli sintactice
Elemente simple Elemente complexe Obiecte/
(Elemente arhitecturale) (Elemente de Ansambluri
compoziție) arhitecturale

Vocabularul arhitectural (astilistic, atemporal)

1. Elemente simple: -liniare (coloane, stâlpi, grinzi, arce);

-de suprafață (planșee, pereți, bolți, cupole);
-goluri (uși, ferestre).

2. Elemente complexe: -spații tipuri particulare: -central (Rotonda);

-Longitudinal (Galeria);
-Labirint.

Din punct de vedere

al deschiderii: -închise;
-semi-închise (porticuri, logii);
-deschise (terase, balcoane,
pergole).

-volume tipuri particulare: forme primare (cub, cilindru,

Piramidă);
Forme complexe (Pantheon,
Tempietto);

Subansambluri (bovindoul,
casa scării,
decroșul).
Elemente fundamentale ale vocabularului arhitectural:
a. Suprafața/planul de bază (soclul, planșeul) -câmp orizontal
b. Suprafața/planul de acoperire (acoperirea) -câmp orizontal
c. Suprafețele/planurile laterale (pereții) -plan vertical

Efecte primare ale relației cu mediul:

a. Efecte senzoriale;
b. Efecte spațiale: -în câmp vertical (gravitațional);
-în câmp orizontal delimitarea spațiului;
direcționarea spațiului.

Ecoanson =ornament triunghiular cuprins între 2 arcade tangente legate la înălțime de un brâu
orizontal.

A. Suprafața de bază/solul -există întotdeauna în arhitectură;

-rolul este acela de suport al spațiului, dar și al existenței umane, al
activității umane;
-suprafețe înclinate pentru legătura dintre niveluri, pentru anumite
funcțiuni (săli de spectacole), accesuri subterane (parcări).

Efectele suprafeței de bază:

1. Efectul de delimitare generat de: a) discontinuități ale suprafeței (diferențe de

material, culoare, structură, model);

b) discontinuități de volum (denivelări):

-parapeți (mici pereți verticali);
-denivelare pe care o putem escalada fără
scări;
-până la 1.5m se păstrează continuitatea
vizuală dar cea spațială este întreruptă;
-peste 1.5m continuitatea spațială e
întreruptă, iar cea vizuală e întreruptă
într-un sens (de sus putem vedea).
2. Efectul de direcționare (static/dinamic) generat de:

a) Forma planșeului în plan și secțiune

-pentru pătrat sau cerc efect static;

-pentru dreptunghi cu diferență mare
între laturi dinamism;
-pentru dreptunghiul cu diferență mică
între laturi trebuie să ne legăm și de alte
elemente; nu e clar direcționat, e ambiguu;
- spațiile trapeze sunt direcționate
după mediană/bisectoare (direcționarea pe
linia de cea mai mare pantă).

b) Tratarea suprafeței (pattern/model sau trasee).

3. Efectul de suport (gravitațional)

*Tipuri: a) planșeul atașat (solidar cu solul natural)

-doar în cazul unui paviment de piatră naturală,
nefabricată, neprelucrată deoarece trebuie să dea
impresia cojii solide a pămîntului (dalaje în grădini
sau parcuri);
-efect de stabilitate, siguranță (Casa de la Cascadă,
Wright).

b) planșeul detașat -paviment care pare suprapus/ artificial:

1. suprapus direct (tip covor) -iarbă, nisip, etc.
2. suspendat -efect de levitație, lejeritate,
plutire (de exemplu Villa Savoye, Le
Corbusier -,,cutie” izolată de sol,
introvertire);
c) planșeul deschis:
1. Transparent -putem vedea ce este sub noi;
-sticlă, grilaje, grătare etc.;
-scările libere au fost inventate de
modernismul interbelic pentru
continuitatea planurilor;

2. Oglindă -efect optic, dublarea spațiului, reflectare

clară, exactă;
-Leibniz Monadologia

A influențat construirea
palatelor baroce cu oglinzi de apă.

3. Reflectant -reflectare difuză, vagă;

-dă impresia de plutire; atenuează
lăsarea copleșitoare a formelor (spre
exemplu la baroc reduce din
masivitatea structurii);
-mărește spațiul.

4. stratificat -dă impresia mai multor straturi

suprapuse;
-paviment (formă/fond, mozaic);
-modelele par a fi în relief (avem
tendința să le ocolim).

d) planșeul ridicat/coborât

-coborârea -poate să ofere adăpost și intimitate (spațiu

protector);
-umilință, inferioritate, accesul în adâncuri,
cunoaștere;
-sens inițiatic, drum spre revelație.

-ridicarea -monumentalizează și expune;

-domină împrejurimile, zonă mai periculoasă din
cauza expunerii.
 Limbaj arhitectural 2
Curs2 -15 octombrie 2021

B. Suprafața de acoperire

Acoperirea -are un rol ideal, nu doar rol pragmatic ca planul;

-rol de protecție;
-decorat cu simboluri/ imagini care reprezintă sacralitatea sau aspirațiile noastre.

Modernismul -plafoane simple pentru a pune în valoare perfecțiunea geometrică a compoziției

spațiale, pentru a contribui la puritatea ascetică arhitecturală.
-structuri noi pentru nevoi contemporane, structuri expresive -industrializare.

Efectele formelor de acoperire -convex/concav (din perspectiva observatorului);

-plan.

1. Efecte verticale:
Convex =formă descendentă;
Concav =formă ascendentă;
Plafon/acoperiș plat =efect neutru.

2. Efecte orizontale:
Convex =refugiu spre exterior/extrovertire, efect centrifug;
Concav =(boltă, cupolă) sentiment de închidere, protecție, introvertire, efect
direcționare- centriped.
Plafon =efect asemănător cu suprafața convexă dar diminuat.

Colin Rowe -compară arhitectura clasică cu cea modernă;

-compoziție clasică -ierarhizată, piramidală, centripetă (Villa Rotonda) -spațiu principal,
central, dominant;
-plafoanele -compoziție neierarhizată, centrifugă, deschide interiorul spre exterior,
continuitate spațială.

Schinkel, Altesmuseum, Berlin, 1825 -colonadă în fațadă;

-cupolă asemănătoare Pantheonului -reprezintă punctul
culminant al întregii compoziții.
Tipuri de acoperire curente: -cupola (domul);
-bolta;
-acoperișul în 2 ape;
-acoperișul înclinat (1 apă);
-acoperișul plat (plafonul).

1. Cupola -cea mai veche formă de acoperire;

-bolta cerească, perfecțiunea formei circulare, protecție;
-suprafață de rotație, rotația unui ax vertical;
-așezată pe un volum rectangular -articulare: -trompa de colț (suprafață conică -face
trecerea de la pătrat la octogon);
-pandantivul (deschideri mai mari,
triunghiuri curbe);
-tamburi -amplifică spațiul, spațiul
interior mai ascensional, supraînalță
cupola, face cupola vizibilă (din
stradă, cupola acoperind spațiul
central, nu prea este vizibilă)

Variații: -cupola conică (H>R) -trulli -izolare termică, stabilitate, de exemplu Domul din
Florența(ideal gotic cu ideal classic -coajă dublă); San Pietro;
Cupola Catedralei St. Paul (triplă coajă -cea din mijloc e
portantă).

-cupola sferică (H=R) -de exemplu cupola Pantheonului, Tempietto;

-cupola plată (H<R) -cupole false, dimensiuni mici, protecție de exemplu Soane
Museum.

Curba catenară =lanț suspendat de 2 puncte fixe -este cel mai stabil arc.
 2. Bolta =un arc care se translatează orizontal;
-efect dinamic.

Tipuri: -bolta conică (H>L/2);

-bolta cilindrică (H=L/2);
-bolta plată (H<L/2).

Acoperirea cu sticlă -efect ascendent puternic.

Bolta de intersecție/încruțișată -2 cilindri egali intersectați;

-efect static dar fără efect centriped -4 direcții, efect centrifug;

-succesiune travei -efect longitudinal diminuat de deschiderile

laterale;
-parcurgere a spațiului sacadată;

-de exemplu Termele lui Dioclețian, Domul din Modena (nervuri

decorative, arcele dublouri accentuează longitudinalitatea).

3. Acoperișul în 2 ape -seamănă ca efect cu bolta (translația unui unghi);

-aceleași efecte ca bolta, efect dinamic;
-protecție, locuință (ușor de contruit în arhitectura vernaculară).

Variații 1. -efect ascendent accentuat (acoperișurile gotice);

-acoperiș ascendent diminuat (zone uscate, cu ploi puține, vânturi puternice, zone
cu multă zăpadă);
-efect ascendent echilibrat (frontonul clasic L/5<H<L/4).

Variații 2. Pantă frântă: -acoperiș mansardat;

-acoperișul tip pagodă (profil concav) -pare ușor, zone secetoase.
 Limbaj arhitectural 2
Curs3 -22 octombrie 2021

4. Acoperișul înclinat -simetrie pe direcție transversală, asimetrie în rest;

-introvertire/extrovertire (în funcție de deschidere);

-efect protector;

-copertină de acces -protecție față de soare;

-efect de întâmpinare și atragere spre interior (expulzare
de interior);
-expresivitate;

-dinamism;

-acoperișurile tribunelor;

-unificare a 2 volume (Vanna Venturi).

5. Acoperișul Plat: -funcționalism;

-modernism;

-nu e expresiv, se mizează pe proprietățile materialelor;

-decorul plafonului poate marca diverse efecte;

-suprafață iluminată -iluminator/corpuri de iluminatEfect ascendent;

-articularea prin decorația în relief (casete, grinzi) Direcționare.

Articularea tranziției între pereți și plafon

-generarea unui efect ascendent: a) efect de plafon deschis (curte interioară/decupaj

în plafon);
b) efect de plafon înălțat (fantă continuă de
lumină);
c) efect de plafon extins (pereții au o culoare mai închisă,
există o cornișă, acoperișul pare că merge dincolo de
pereți; de exmplu Teatrul Olimpic al lui Palladio -plafonul-cer);

-generarea unui efect descendent -materialitate densă, plafon închis la culoare (capac,
greutate, pereți albi);
-modelarea formei generale a plafonului.
C. Suprafețele laterale -pereții

Roluri: 1. Delimitarea spațiului;

2. Suport al acoperișului.

a) Efecte gravitaționale (pe direcția înălțimii):

-zidărie masivitate (zidărie de piatră -duritate, greutate, masivitate).

-neomodernism suprafețe plane simple impresia de construcție

ușoară;

-clădire înaltă instabilitate;

-clădire H<L stabilitate;

articularea peretelui -tripartiție -clădiri cu soclu (masivitate) și colonnade la etaj (lejeritate);

*Coloana are tripartiție -bază, fus și capitel.

Efectul ascendent -poate apărea și prin tratarea fațadelor -descreșterea materialității suprafeței;
-generează un efect de superioritate față de cel descendent.

Efectul descendent -registrul masiv apasă pe registrul ușor.

*Culorile mai închise par a avea o greutate mai mare!

-efect ascendent optic;

-efect descendent din punctul de vedere al
masivității;

-efect ascendent -scade materialitatea;

-efectul gravitațional poate să fie invers proporțional cu efectul
optic generat de ferestre.
 Limbaj arhitectural 2
Curs4 -29 octombrie 2021
Curs5 -12 noimebrie 2021

-depinde de poziția fantei (Dacă fanta se află mai sus

vorbim de un efect ascendent)

-perete opac, masiv.

 -perete de tip cortină,

total vitrat.

b) Efecte pe direcția lățimii

-un câmp central influențează și interacționează cu câmpurile
laterale;
-dacă avem colțuri absente, spațiul interior ,,evadează” sau este
,,invadat” de cel exterior;

Registrele sunt orizontale, partițiile sau câmpurile sunt verticale.

Tipuri de efecte pe direcția lățimii:

-colțuri solide, centru deschis;

-colțurile solide ne dau impresia de
stabilitate tectonică.
-fanta permite o relație
interior-exterior, dar având
suprafață mică, spațiul
interior rămâne protejat.
C. Efectul de adâncime
-materialul și tratarea suprafeței;
-peretele dezvoltat orizontal reprezintă un obstacol și e stabil;

-peretele înalt pare mai ușor, instabil și ușor de ocolit (limită slabă);

*curbura peretelui -peretele plan -echilibru între presiuni, contează tratarea, materialul;
-peretele convex -are o formă care ne respinge;

-peretele concav -oferă protecție;

-Hugo Haring spune că peretele plan este un produs uman specific,
este produsul minții noastre raționale pentru că în natură nu găsim suprafețe plane și
netede;
-linia curbă este specifică naturii, lumii vii (vitalitatea naturii);
-Alvar Aalto spune că ,,Linia curbă este linia vieții”;
-forma convexă este o formă activă, puternică care modelează
exteriorul;

-forma concavă atrage și amplifică direcționarea unui spațiu;

-combinația între convex-concav sugerează vitalitate, energie continuă,
vibrație continuă și este specifică perioadelor care urmează clasicismului. (Barocul este arta
contrareformei -opulență, bogăție, decorație);

*înclinarea (față de planul vertical) -înclinarea înspre observator pare că ne absoarbe

(amenințare);
-înclinarea în direcția opusă pare că protejează un spațiu
exterior și nu ne permite avansarea;

Combinație între înclinare și ondulare: Pavilionul Finlandei (Aalto) Aurora boreală

(lejeritate).
-Sistem constructiv (figurat).
*cadru plan -sistemul cu umplutură este format din 2 componente;
-cadrul major răspunde dimensiunii generoase a spațiului public, în timp ce
umplutura este divizată pe 2 sau 3 registre pentru necesitățile interiorului.

*cadru-cadru -Serliana (motiv palladian).

D. Efectul spațial rezultant -factori determinanți
1. Geometria elementelor de suprafață și modalitatea de generare -forma conică
dă impresia de adâncimi mai mari;
2. Tratarea suprafeței și articularea plastică;
3. Proporția spațiului;

4. Scara spațiului;
5. Articularea elementelor simple și complexe.
 Limbaj arhitetural 2
Curs6 –19 noiembrie 2021

Sintaxa
Vorbim despre sintaxa sau gramatica arhitecturală prin analogie cu sintaxa și gramatica limbajului scris.

Criterii de clasificare ale sintaxei

1. După scopul comunicării (utilitar sau retoric)

A. Sintaxa primară/utilitară/practică (cuprinde relații/ determinări obligatorii care conduc

la un număr limitat de combinații posibile) -ex: Casa Steiner, Viena, Adolf Loos, sau ce a adoptat
Bauhausul dupa cel de-al Doilea Război Mondial, limbaj simplu, format din suprafețe netede ale
fațadelor și goluri simple decupate.

-utilizată pentru o construcție dedicată de rațiuni practice,

lipsită de intenții estetice (sintaxa inginerului sau tehnicianului, sintaxa calculatorului), dar adoptată și
de arhitecți care caută o expresie neutră sau sobră.

B. Sintaxa de compoziție (retorică/artistică) -procedee elaborate, liber alese de

utilizator, care conduc la un număr nelimitat de combinații, de exemplu fațadele
baroce: coloanele și pilaștrii sunt dublați, repetiție, contrast, dar și Le Corbusier,
Parlamentul din Chandigarh -contrast, repetiție etc.

-utilizată în scop estetic, artistic, poetic –pentru a obține un

anumit efect sau caracter.

Sintaxa primară reprezintă o comunicare directă iar cea de compoziție reprezintă o

comunicare elaborată cu scop retoric/artistic.
 2. După gradul de complexitate al elementelor asamblate

A.Sintaxa simplă -articularea elementelor simple (de arhitectură) -elemente liniare și

de suprafață +deschideri combinate de același fel sau diferite; de exemplu o structură de sistem trilitic
sau din arc combină elemente liniare, verticale și dezvoltate în câmp orizontal, la structura de tip
Fachwerk avem combinație de elemente liniare și de suprafață, fiind decupate și golurile, în arhitectura
neoclasicismului se descompune volumul în elemente mai simple, combinație de elemente liniare și de
suprafață -Mies, Pavilionul de la Barcelona.

B.Sintaxa complexă -articularea elementelor complexe (spații și volume) -asamblarea

de volume și spații după diverse reguli compoziționale sau nu.

Exemple de sintaxă simplă –articularea grindă-stâlp: utilitară, simplă, directă sau prin intermediul unui
capitel (prepoziție arhitecturală, rolul de a micșora deschiderea dintre stâlpi și de a ușura grinda),
interpretare estetică a cerințelor funcționale.

-articularea plin-gol: utilitară, simplă, directă sau prin intermediul unui

ancadrament (rama care rigidizează zidul) sau al unei terminații (prepoziție), interpretare decorativ
simbolică de exemplu articulare directă (Pavel Janak, Vila Janak, Praga), arhitectura art deco folosește
mult motivul în trepte atât la ancadramente cât și la terminații.
 -articularea suprafețelor -simplă (muchie simplă/colțul rezultat din intersecția
suprafețelor);
-articulație care pune accentul pe geometria de
ansamblu, înțelegem volumul, forma generală.

-pozitivă (muchie accentuată, în relief) -îmbinarea este

marcată printr-un profil care pune în valoare conturul liniar al formei, claritate geometrică mult mai
afirmată Palatul Stoclet, Bruxelles, Josef Hoffmann, 1905-1911 -profil de bronz decorat

-negativă (muchie retrasă, concavă, absență) -generează o

aparență a izolării reciproce a fețelor, accentuând suprafețele și descompunerea volumului.
 -continuă (muchie rotunjită) -pune accent pe continuitatea
și fluiditatea suprafeței, forme aerodinamice

-motiv în trepte, art deco

-limbajul clasic este un model coerent și consecvent, logica gravitațională, tectonica, ordinul clasic
provine din triliticul de lemn transpus în piatră, fiind o diferență între orizontal (purtat) și vertical
(portant), profil cu denticuli îndreptați în jos, fus bombat -tasare.

-în perioada barocă a aparut o idee de inversare a înrulării elementelor capiteliului -Propaganda Fide,
Roma, Borromini, exprimă triumful bisericii.

-Renaștere -de exemplu Palazzo Te, Mantova, Giulio Romano -ideea trecerii unor secole și ruinării în
timp a edificiului care începe sa se dezagreege -nu există logica clasică, tensiune.

-Palladio care lucrează în perioada Renașterii Târzii, încalcă logica clasică -Loggia del
Capitaniato,Vicenza -ferestre care străpung arhitrava, suprafețe contaminate de decorație.

-Barocul restabilește ideea de ordine pentru că este arhitectura sistemului, arhitectura angajată în slujba
bisericii triumfătoare a bisericii catolice contrareformei și în slujba absolutismului monarhic, exprimă
forța, echilibru dinamic, sofisticat, suprafețe ondulate, curbe.
 Limbaj arhitectural 2
Curs7 –26 noiembrie 2021

-Renașterea târzie poate fi considerată din multe puncte de vedere Antirenaștere și e echivalentă cu
manierismul, manierismul fiind momentul în care se conștientizează caracterul artificial și efemer al
acestui ideal al renașterii. Erodarea idealului renascentist se transpune în arhitectură prin acele erezii,
încălcări ale ordinului clasic.

-Barocul revine la ideea de echilibru, de încredere în ordine dar este un sistem de ordine mult mai
elaborat decât cel al renașterii,el inventează sisteme de putere și de gândire foarte puternice. Aplică
ordinul unor elemente dinamice, universul este văzut ca un sistem dinamic. Este puntea de trecere
între premodern și modern.

-Neoclasicismul este arta revoluțiilor burgheze, preia formele clasice fără filtre, cu rigoare arheologică.

-Romantismul și eclectismul sunt tot ipostaze succesive ale modernității dar care continuă să folosească
elementele tradiției cu noile continuturi.

-numai modernismul va reuși să găsească forme noi pentru conținuturile noi, începând cu mișcarea Arts
and Crafts, modernismul este etapa cea mai sistematică și cea mai consecventă a modernității.

Modernismul este doar o fază/etapă a modernității. Dupa al Doilea Război Mondial apare reacția
postmodernă. Pentru că modernismul blamase istoria/trecutul, postmodernismul istoricist caută să
găsească valori care au fost refuzate de modernism.

Robert Venturi, Sainsbury Wing, National Gallery, Londra (postmodernism istoricist)-fiecare fațadă se
raportează la vecinătățile sale, ordinul este preluat ca un joc formal, fără logica clasică, pierzându-se la
un moment dat; el pune o coloană fără antamblament într-unul din punctele de pe triunghiul echilateral
dintre coloană, extensie și corpul vechi.
Ricardo Bofill, Marne-La Vallee, Paris, Espraces Abraxas -joc manierist pe baza ordinului clasic, fusuri
absente, se neagă ordinul clasic.

-goticul este anti-clasic, logica organică, canale de transmitere a eforturilor ca în lumea vegetală, logica
strictă dintre pilaștrii și nervuri,etc.; capitelurile gotice nu au acelasi rol ca cele clasice, fiind niște
ramforsări care seamănă cu niște noduri de creștere ale plantelor, limbaj coerent.

-modernism -moment anti-clasic, Hoffmann nu apelează la tradiția clasică, făcând din clădire un obiect
decorativ, profilele din bronz bordează ca un chenar de tablou toate suprafețele și toate golurile, fiecare
panou își are propria lui ramă, neaga ideea de materialitate -suprafețe netede.
Frank LLoyd Wright lucrează la o dematerializare și abstractizare a formei, el utilizează și în secțiune și în
plan articulația negativă (muchie absentă) -fanta ferestrelor, în plan să nu existe intersecții în cruce, în T
sau L, colțuri vitrate (separare intre elemente) sintaxă simplă, consecventă, care folosește aceleași
reguli și la elementele simple și la cele complexe -modelul biologic , ideea de pargere a cutiei.

-procesul lui Wright de spargere a cutiei este continuat de gruparea de stijl.

Gerrit Rietveld -casa Schroeder, Utrecht -cubul cu fațade descompuse în suprafețe și linii a căror
autonomie este subliniată prin textură și culoare.

-la neoclasicism dispare diferența dintre sintaxa simplă și cea complexă pentru că avem doar elemente
simple.

3. după tipul de relații care se stabilesc între elemente

a. Relații spațiale de bază (articulare între 2 elemente)

- Incluziune, intersecție, juxtapunere, articulare printr-un element

comun;
-scheme universale, valabile atât pentru sintaxa utilitară cât și pentru
sintaxa de compoziție;
-valabile pentru toate gradele de complexitate a formei, de la
ornament la elementele simple(de arhitectură) și la elementele
complexe (spațial-volumetrice);
-pentru a se citi foarte clar incluziunea, trebuie să existe o diferență a
dimensiunii între cele 2 elemente, altfel se citește un singur obiect cu o
coajă;
-dacă elementul inclus se află în locul axei de simetrie, el devine
element dominant(la Glass House, este așezat lateral și are rol de
accent;
-pentru intersecție cel mai clar exemplu este porticul -intersecția
dintre interior și exterior, spațiu de tranziție, comunicarea între spații.
Incluziune
Intersecție
Juxtapunere -caractieristica spațiului structură, zidărie portantă

*porticul poate fi considerat și o articulație*

Articulație -cilindrul dintre corpul vechi și cel nou

-geometrică (dacă este articulare între mai mult de 2 elemente);

b. Relatii sistematice (relații de dependență reciprocă) -egalitatea (coordonarea);

-ierarhia (subordonarea);
-complementaritatea (contrastul)
 Limbaj arhitectural 2
Curs8 –3 decembrie 2021

Relații de scheme spațiale complexe

a. Schema centralizată este o schemă ierarhizată, centrul este mai important decât periferia, este
o schemă introvertită și are orientare centripetă, schemă statică, schemă simetrică, efect de
închidere, protecție.

b. schema lineară –schemă dinamică ce se poate extinde în cele 2 părți ale vectorului liniar,
direcționată, neierarhizată, dar are un potențial de ierarhizare (marcarea capetelor, elementele
de inflexiune pot deveni mai importante într-o schemă frântă), direcție cu 2 sensuri.
c. Schema radială -combinație între schema centralizată și cea lineară, există ierarhie pentru că
centrul este mai important, schemă cu caracter centrifug și extrovertit, dinamic; spre deosebire
de schema centralizată care este compactă, schema radială are nevoie de mult spațiu. (Michel
Foucault vorbea despre universul concentrațional cu autoritate centrală puternică pentru care
acest tip de închisoare reprezintă un simbol) -Tridentul de la Versailes -razele tridentului
pornesc din camera centrală către teritoriu -simbolul puterii.
d. Schema reticulară (rețeaua)- aparută încă din Antichitate pentru teritoriul urban, este eficientă
pentru organizarea teritoriului, pentru organizarea unei structuri și funcțiuni, este neierarhizată,
acentrică și se poate întinde la nesfârșit, pe aceste caracteristici primare ale rețelei se
construiesc semnificații simbolice, are posibilitate de ierarhizare.
e. Schema tip ciorchine -neierarhizată, acentrică, reproduce aglomerările naturale de
formațiunilor minerale și organice, o întâlnim în arhitectura vernaculară, în arhitectura
pitorescului;
- aglomerare de celule cu o logică organică, poate exista ierarhizare dacă
avem un centru cu aglomerare de celule care se dezvoltă spre exterior la nesfârșit, se poate
dezvolta pe toate direcțiile;

- modul în care se dezvoltă anumite așezări spontane sau gospodării,

elemente care au aceeași tipologie, dezvoltare prin adiție.
Relațiile și regulile de compoziție sunt necesare atât expresiei arhitecturale cât și percepției. Cu ajutorul
acestor scheme se asigură unitatea compoziției dar și facilitează percepția (se adresează observatorului).

A. Relațiile de egalitate(repetiția și ritmul) -facilizează percepția prin uniformitatea și coerența pe

care o conferă ansamblului.
 1. Repetiția

-sisteme repetitive liniare -de exemplu: locuințe înșiruite, fronturi.

-formate din clădiri cu aceeași tipologie, înșiruirea se poate realiza prin
alăturare de spații și volume sau printr-o circulație.

-omogene de tip rețea: rețele desfășurate pe mai multe niveluri în spațiu, rețele de fațadă sau rețeaua
hipodamică.

-Bernard Tschumi –pavilioare roșii

formate din cuburi secționate cu
funcțiuni diferite.
 -omogen de tip ciorchine-se asociază cu modelul labirintului –simbol al drumului către centru

Repetiția =reluarea regulată a aceluiași element (sau succesiunea regulată a unor elemente identice)
-trebuie să fie măcar 3 elemente pentru a se putea percepe repetiția (2 elemente reprezintă
dualitate sau simetrie)

Repetiția poate fi considerată un ritm pentru că pauza dintre elementele identite ar putea fi considerată
un element dar este un non element.

2. Ritmul(uniform sau gradat)

a. Ritmul uniform -alternanța a două sau mai multe elemente după o anumită regulă -funcționează pe
minim regula de 3.
b. Ritmul gradat -o diferențiere treptată, fără tendințe de ierarhizate dar cu potențial de ierarhizare, a
elementelor unui sistem repetitiv -este valabilă regula celor 3 elemente (minim) pentru a fi sesizată
gradația; specific organismelor vii.
 B. Relațiile ierarhice (subordonarea)

Ierarhia =o ordonare a elementelor unui întreg după o scară a importanței funcționale sau simbolice;
=subordonarea elementelor unui întreg față de un element dominant sau față de un principiu
ordonator (de exemplu față de axa de simetrie, centru de simetrie în care nu se află niciun element)

-cu cât diferența de mărime este mai sesizabilă, cu atât este mai sesizabilă diferența de statut.

Dominanta =elementul cel mai important al unui ansamblu, definit ca excepție.

Statutul dominant-accentuat prin:-cumul al mai multor factori de diferențiere;

-contrast puternic după unul sau mai mulți factori.
Accentul
Reguli de compoziție bazate pe relații ierarhice
1. Axialitatea -vorbim despre axialitate numai în câmpul orizontal și dacă există 2 capete ale axei.

Axialitatea =regulă de organizare a elementelor unei compoziții în funcție de o axă orizontală

determinată de 2 puncte din spațiu.

Exemplu: Strada Uffizi funcționează ca o stradă dar în același timp este și o axă de compoziție -are 2
capete.

Străzile deviate pot fi tratate ca un sistem de axe -compoziție axială complexă care ajută la orientarea în
spațiul urban.
2. Simetria

a. Simetria pură/reflectă -reflectare exactă și inversată a unui element sau grup de

elemente față de un punct, axă sau de un plan;

-simetrie absolută -3 direcții, poliedre regulate;

-simetrie relativă pe 2 directii -monoaxială,

biaxială, radială

(ultimele 2 sunt simetrii față de un centru)

-simetria globală conduce la configurații perfect

echilibrate, neavând nevoie să se
raporteze la vecini, teren amplu;

-simetria locală este mult mai adaptabilă la anumite

situri sau funcțiuni.
b. Disimetria -perturbare într-o compoziție simetrică datorată unor rațiuni extraestetice;

c. Antisimetria -dispunerea echilibrată a două forme egale și opuse față de un punct, o axă
sau un plan.
d. Asimetria -este tot o formă de echilibru, dispunerea echilibrată a unor elemente inegale
față de un punct, o axă sau un plan.
 C. Relațiile de complementaritate (contrast)
-relații care se stabilesc între 2 elemente contrare sau cu caractere contrare, percepute
simultan sau succesiv.

Contrastul =asamblarea unor elemente contrare sau cu caractere contrare, dar cu pondere egală în
percepție.

Schema liniară, ciorchine și rețea nu sunt doar scheme spațiale ci sunt și scheme sistemice și le găsim la
sistemele repetitive.
 Limbaj arhitectural 2
Curs9 -10 decembrie 2021ț

Peștera =spațiu proto arhitectural, premerge arhitectura fără să fie facută de mâna omului, dar este
prima formă de adăpost/interior acoperit.

-Nu s-au găsit forme de locuire pentru că e posibil ca oamenilor să le fi fost frică de
întunericul din peșteri. Apar diverse desene pe pereții peșterilor pentru că acolo făceau
ritualuri vrăjitorii.

Organicul, iraționalul natural reprezintă un arhetip spațial pe care omul l-a cunoscut de la origini și
pe care îl va reproduce periodic în arhitectura din epocile în care se
răzvrătește regulilor/autorității.

Catacombele creștine -săpate de mâna omului, se țineau ritualuri religioase dar erau îngropați și
morții, arhetipul peșterii și labirintului, articulațiile nu se văd și exprimă
continuitatea între elemente. (Epoca despre care vorbim, începutul
creștinismului, este o epocă care se opune dominației Romei cu sistemul său
de putere foarte riguros, care avea și o arhitectură foarte strictă -ordinul
clasic.)

Labirismul reapare în manierism și baroc. Epocile se opun regularității și geometrismului specifice

renașterii. Universul în concepția renascentistă are o perfectă ordine geometrică și se
supune unor legi foarte stricte ale rațiunii.

Manierismul, antirenașterea și barocul, folosesc acest arhetip al labirintului (trasee

înșelătoare, ideea barocă a iluziei universale)

Modernismul este faza cea mai canonică a modernității.

Modernitatea este epoca caracterizată prin Revoluția Industrială, burghezia etc. care se constituie în
a doua jumătate a secolului 18 și are mai multe faze:

- Prima fază este iluminismul și romantismul, care se transpun în arhitectură

ca neoclasicism și romantism, pitoresc și gotic revival.

- Faza a 2-a este mai pragmatică; consolidarea regimurilor burgheze,

eclectismul.

-Și ultima fază este modernismul, modernitatea găsește un echilibru între

formă și conținut. Modernismul începe în arhitectură cu
mișcarea Arts and Crafts dar și cu arhitectura inginerilor. Gaudi este unul dintre cei care încearcă să
înoiască limbajul arhitectural raportându-se la forme organice.
Modernismul artelor 1900 se opune academismului.

Ierarhiile se accentuează și în zonele mai dezvoltate din punct de vedere economic

-malurile fluviilor unde apar primele civilizații. Aceste prime civilizații au și o

organizare statală și societală mai riguroasă, care se transpune într-o ordine estetică, ordine în arte
și arhitectură (picturi rupeste pe registre) -relație de egalitate dar se subordonează registerului. Apar
cele trei clase -clasa preoților, aristocrația și clasa lucrătorilor. Aceasta ierarhie pe 3 trepte se
citește foarte clar în schema primelor orașe.

În templul egiptean găsim o compoziție bazată pe axialitate și simetrie. Se observă apariția ritmului
gradat.

Megaronul micenian nu se dezvoltă ci se subdivide la interior; axialitate de la intrare până la vatra

centrală, monumentalitate.

Locuința cu curte interioară este specifică zonei de câmpie sau zonei maritime, orizont
pluridirectionat. (megaronul se dezvoltă pe continent, zonă direcționată mai barbară, mai
rudimentară)

-Ilustrarea a două moduri de gândire diferită -locuința cu curte interioară denota un mod de gândire
complex pe când megaronul denotă un mod de gândire subordonat unei singure idei.

Filozoful Isaiah Berlin vorbește despre noi oamenii care ne putem împărții în 2 categorii, vulpile știu
multe lucruri mici iar aricii știu un lucru mare. Colin Rowe, Collage City, spune că și arhitecții se
împart în arici și vulpi.

Megaronul conduce la templul grec.

Ordinul clasic este un simbol al ordinii cosmice. Viziunea despre lume a grecilor se bazează pe
umanism.

Umanismul se caracterizează prin punerea în centru a omului privit ca natură umană și ca rațiune.

Grecia clasică este mânată de a găsi ideea de echilibru pe care îl găsește în uniunea dintre natură și
rațiune. Interesul pentru natura umană va conduce în artă la o natură realistă, interesul pentru
rațiune va conduce la idealism. Aceste 2 direcții le întâlnim în clasicism.

Realism+idealism=clasicism
Clasicismul inventat de greci este o construcție a realității care pornește de la realitatea concretă
și o prelucrează cu instrumentele intelectului.
 Limbaj arhitectural 2
Curs10 -7 ianuarie 2022

Civilizațiile complexe -încep de la Antichitatea clasică, civilizații cu caracter universal și evolutiv.

Această evoluție poate fi organizată în cicluri ternare -teză, antiteză, sinteză.

Antichitatea clasică se bazează pe umanism. Grecii au ca temă pricipală unitatea dintre contrarii. În
arhitectură vorbim despre paradigma naturii și de cea a rațiunii. Ordinul este gândit sculptural cu
corecții optice.

La greci vorbim despre o compoziție liberă, dinamică, echilibrată în legatură cu natura, în care nu
există axe dar există ierarhie. (nu există axe care subordonează, ele nu depășesc anvelopanta unui
edificiu)

Antiteza este reprezentată de epoca elenistică în care se rupe echilibrul, ruptura între rațiune și
sensibilitate, lume a contrastelor în care devine important particularul, nu generalul. În această
perioadă înflorește o filozofie morală, găsirea conduitei ideale care asigură fericirea. Istoricii
inventează noțiunea de cosmopolitism, omul nu mai este văzut ca un simplu membru dintr-o cetate,
el fiind văzut ca cetățean al cosmosului. Când vorbim despre arhitectură, în această perioadă se
caută conturul excesiv, căutarea ordinii care subordonează individualul și cautarea unor efecte
scenografice, opoziția dintre colosal și pictural, miniaturalul.

Roma poate fi considerată faza de sinteză a celor 2 pentru că reface echilibrul contrariilor în cadrul
spiritului de sistem. Este vorba de un sistem mental și de putere capabil să asigure echilibrul
societății, condiționarea părților față de o autoritate superioară. Putem vorbi la Roma despre o
raționalitate pusă sub semnul religios (sacralizarea comutațiilor organice-familia, incinta și patria). La
Grecia nu conta individul ci conta tipul ideal. Aici omul nu contează ca individ ci contează ca
membrul unuia dintre cele 3 comunități organice. Romanii iî general folosesc coloane angajate
pentru că edificiile lor sunt de mari dimensiuni și au nevoie de ziduri puternice.

Grecii sunt tectoni, tâmplari și dulgheri și ei construiesc obiecte plastice izolate în spațiu, în timp ce
romanii sunt săpători de grote în terenul vulcanic moale. Romanii au tendința de a inchide spatiul.
Aceasta închidere le conferă ideea de control. Controlul se manifestă și prin folosirea tramei
ortogonale închisă într-o incintă rectangulară. Sistemul inventat de romani dă posibilitatea unei
mari libertăți a formei la scară mică.
Toate cele 3 etape se bazează pe posibilitatea atingerii perfecțiunii în limitele condiției umane.
Pentru Grecia Clasică este vorba despre perfecțiunea corpului uman ca expresie a frumuseții
morale, de asemenea perfecțiunea și armonia pe care Grecia Antică o descoperă în ceremoniile
publice colective cum sunt olimpiadele, procesiunile religioase sau banchetele. În perioada elenistică
soluția perfecțiunii este în acea conduită ideală pe care o predică filozofii și în solidaritatea umană ca
membrii ai aceleași comunități cosmopolite, de asemenea tot pentru perioada elenistică este vorba
de armonia între individ și destin. La romani perfecțiunea este integrarea perfectă în sistem și
fermitatea principiilor romane.

Evul Mediu creștin aduce o nouă atitudine față de lume și față de divinitate, perioada dominata de
spiritualitatea creștină. Până atunci toate relațiile cu divinitatea se bazau pe teamă, religia lui Hristos
bazându-se pe iubire. Civilizația occidentală se va naște din această tensiune între moștenirea
greco-latină și cea a creștinismului medieval. Moștenirea greco-latină ne vorbește despre măsura
umană, despre echilibru și raționalitate, perfectiunea fizică care exprimă perfecțiunea morală și
moștenirea creștină care înseamnă libertate interioară, spiritualizarea existenței, dispreț față de
aparențele concrete. în arhitectura edificiului creștin se va căuta dematerializarea formei în ceea ce
înseamnă spațiu interior, ambianță. Cultul creștin se bazează pe comunicarea dintre om și divinitate
care se poate face doar prin detașarea omului, meditație și rugăciune. Rugăciunea nu are doar o
dimensiune individuală, există și o dimensiune colectivă, ea fiind mai eficientă în colectiv -biserica în
sens de comunitate religioasă. Aceasta dualitate se va traduce în arhitectură prin căutări legate de
ambianță și de spațialitate.

Creștinismul cunoaște 3 etape:

1. Prima etapă -Evul Mediu timpuriu -Împăratul Constantin declară religia creștină religie de stat,
spre sfârșitul secolului, fiul său interzice toate celelalte culte. (secolele 4-8, faza romano-binzatină);

-Acum se cristalizează edificiul de cult creștin -spațiu dematerializat optic -lumina aurie a
mozaicurilor, strălucirea și culoarea marmurei și a frescelor, și lumina aurie a plăcilor de alabastru
ale ferestrelor -lume interiorizată care scapă de legile fizicii, spațiu miraculos, în schimb exteriorul
este simplu, pentru că dogma creștină dispretuiește realitatea fizică -contrast interior, exterior.

Creștinismul împrumută ideea mausoleului, monumentul funerar care este de plan central și
tipologia edificiului civic care este bazilica (spațiu longitudinal). Tratarea interiorului amplifică acest
elan logitudinal prin ritm, registrele orizontale și forma altarului care ne atrage înspre el. Din cauza
diferențelor culturale dintre est și vest, în Orient se va prefera spațiul central pe când în Occident
spațiul bazilical.

Theosis =îndumnezeire;
Spațiul bisericii răsăritene, bizantine este un spațiu static, vertical, care reprezintă un eveniment
cosmic, credinciosul neavând decât să se reculeagă și să rămână în rugăciune în acest spațiu, harul
lui Dumnezeu coborându-se asupra lui. Acesta este adoptat de zona din răsărit, agrară, unde
civilizația își acceptă soarta mult mai ușor, conservatorism, simbolul ciclic. În schimb Occidentul este
mult mai dinamic și preferă spațiul orientat bazilical în care materializează drumul credinciosului
către comuniunea cu Dumnezeu, acest drum necesitând un efort, popoare orientate către progres,
modelul roman al acțiunii.

2. A doua etapă este reprezentată de Evul Mediu preromanic și romanic (secolele 8-12). Perioada în
care dogma devine mai puternică decât credința și biserica devine o forță. Biserica devine o
reprezentare a cetății lui Dumnezeu, a caracterului protector și al puterii ei pentru că ea impune
lumii valorile creștine. Vorbim despre o articulare complexă a formelor pe cele 3 direcții. Apare
planul în formă de cruce latină. Vorbim despre articularea orizontal-vertical (apar turnurile, turnul
clopotniță, sau modelul cu cele 2 turnuri la intrare sau turnul lanternă). Articularea plastică a
fațadelor. Aplicarea a unui sistem schelet liniar pe suprafața zidului masiv -deschidere a zidului.
Vorbim despre această deschidere simbolică atât la interior cât și la exterior. Articularea ritmică a
spațiului interior -diminuare a direcționalității prin marcarea traveelor cu arce, prin deschideri
laterale mai largi (divinitatea se îndepărtează de oameni, de credincioși). Apare și articularea
ierarhizată a volumelor -fragmentarea volumului reprezintă fragmentarea societății dar și
ierarhizarea ei.

3. Goticul este faza de sinteză pentru acest ciclu, sinteza între spiritul celor 2 perioade anterioare. Cu
goticul avem parte de mari mutații. Se produce o relaxare a mentalităților și moravurilor pentru că
este epuizată spaima că se sfârșește lumea la anul 1000.

Europa cunoaște o înflorire economică, orașele se dezvoltă devenind orașul comună -nefiind
subordonat unui principe ci e condus de un consiliu municipal ales. În monarhii orașele comună
depind direct de lege. Biserica rămâne inima orașului. Deși apar edificii laice, spitale, universități,
primării etc., biserica reprezintă cel mai important program. Spre deosebire de fragmentarea
romană, biserica gotică are transeptul intrat în interiorul volumul compact al navelor, transeptul se
reduce, spațiul și volumul devin mai unitare -unitatea comunității urbane, dar și concepția unitară
despre univers, subordonata divinului.

Principiul romanic aditiv este înlocuit cu un principiu al diviziunilor întregului, un principiu al

interdependenței părților. Interiorul rămâne în căutarea dematerializării reale (prima fază
dematerializare optică, apoi simbolică și acum reală) -micșorarea secțiunilor din piatră, deschideri
ample, dizolvarea formei în lumină prin vitralii. Dematerializarea reală se datorează structurii
performante care prezintă deschideri și înălțimi mari, această dematerializare vizibilă atât la interior
cât și la exterior se citește foarte clar și a fost pusă în legătură cu raționalitatea gândirii scolastice
(reprezintă o mutație importantă în doctrina creștină, fiind o filozofie care își propune să
demonstreze postulatele credinței, considerând că de fapt rațiunea nu este incompatibilă cu
credința, ci dimpotiva îi este subordonată). -Panofsky -Goticul și Scolastica.

Cel mai important filozof scolastic este St. Toma de Aquino care aplică în filozofia sa creștină
influența lui Aristotel, care promovează imanența esențelor în materie. Panofsky ne vorbește despre
3 principii ale filozofiei scolastice pe care le găsim în arhitectura gotică:

-principiul clarificării (clarificarea structurală), diviziunea unei lucrări (pilaștriilor

fasciculați le corespund nervurile), principiul distincției și al logicii (logică organică a goticului care
este legată de raționalitate)

-în secolele 14-15 se epuizează elanul religios, conținutul este cel care încet încet dispare,
structuralul se transformă în decorativ iar realismul reprezentărilor devine o fuziune de forme
vegetale foarte sofisticată.
 Limbaj arhitectural 2
Curs11 -14 ianuarie 2022
Curs12 -21 ianuarie 2022

Manierismul reprezintă renașterea târzie. Fiecare fenomen artistic are o fază de început în care
etosul este mai puternic decât mijloacele de expresie, urmează apoi faza clasică în care mijloacele și
conținutul sunt în echilibru și apoi urmează decadența pentru că conținutul se pierde. În cazul
renașterii vorbim despre renaștere timpurie (secolul 15 cu centrul la Florența), renaștere matură
(1500-1527) și renaștere târzie (restul de 3 sferturi din secolul al 16 lea -antirenaștere, manierism).

Renașterea târzie este considerată antinteză, nu decadență. Barocul este sinteza. În tot ciclul
umanismului creștin este vorba despre o încredere în forțele omului de a învinge și de a cunoaște.

Manierismul este o perioada care cultivă tensiunea, incertitudinea (sculpturile lui Michelangello),
Renașterea cultivă certitudinea și barocul reprezintă o sinteză în acțiune a conflictului
manierismului și a certitudinii renascentiste.

Paradigme ale renașterii -orașul devine imaginea unui univers organizat matematic.

1. Perspectiva centrală -o modalitate de cunoaștere a lumii și de punere în stăpânire a realității

2. Spațiul central -definiția geometrică a lui Dumnezeu
3. Cultul geometriei și al proporției -cele 5 poliedre regulate platoniciene
4. Cultul Antichității clasice -reintroducerea ordinului clasic.

În concluzie acest limbaj al renașterii exprimă o concepție unitară asupra lumii conform căreia
realitatea se subordonează unei ordini ideale absolute.

Manierismul -perioadă care înlocuiește echilibrul, unitatea și armonia renașterii cu expresia

tensiunii, dualității și conflictului. Manierismul înseamnă libertate și eliberare de canon, de căutare
artistică dar și o mai mare rigoare și strictețe a regulilor care de multe ori congelează forma artistică.
Grădina devine o reprezentare a umanului, a unor trăiri, a unor caractere (opoziția dintre o zonă
geometrică cu fântâni, alei etc. și natura liberă)

Barocul operează o sinteză între organizarea sistematică a renașterii și complexitatea și deschiderea

manierismului. El înglobează acel simbolism cosmico-antropomorfic al regiei antice, înglobează
splendoarea Romei Imperiale dar și viziunea transcendentă a spiritualității creștine medievale. Este
arta contrareformei pusă în slujba bisericii care încearcă să își recâștige teritoriul pierdut. Perioadă a
unor transformări care anunță modernitatea (dinamism). Este caracterizat, spre deosebire de
manierism, prin pluridirecționalitate, prin scheme radiale. Teatrul și metamorfoza sunt 2 teme
importante pentru arhitectura și arta barocă.

Acest dinamism al finalului de cicluri ale epocii premoderne va conduce către paradigmele
modernității. Modernitatea vine cu acest cult al libertății, al noului și al schimbării care va înlocui
paradigma clasică cu altele noi.