Sunteți pe pagina 1din 23

UNITATEA MILITARĂ 02574 BUCUREȘTI din cadrul Ministerului Apărării Naţionale

scoate la CONCURS
în conformitate cu prevederile Ord. m.s. nr. 869/2015, cu completările și modificările ulterioare, un post cu normă întreagă de medic
dentist cu drept de liberă practică la Cabinetul de Medicină dentară al Centrului de cazare – tranzit și reprezentare al Ministerului
Apărării Naţionale – personal civil contractual.
Condiţiile generale și specifice pentru ocuparea postului sunt:
a) deţinerea cetăţeniei române, a cetăţeniei altor state membre ale Uniunii Europene sau a statelor aparţinând Spaţiului Economic
European și a domiciliului în România;
b) cunoașterea limbii române, scris și vorbit;
c) vârsta minimă reglementată de prevederile legale;
d) deţinerea capacităţii depline de exerciţiu;
e) deținerea unei stări de sănătate corespunzătoare postului, atestată pe baza adeverinţei medicale eliberate de medicul de
familie sau de unităţile sanitare abilitate;
f) să nu fi fost condamnat definitiv pentru săvârșirea unei infracţiuni contra umanităţii, contra statului ori contra autorităţii, de
serviciu sau în legătură cu serviciul, care împiedică înfăptuirea justiţiei, de fals ori a unor fapte de corupţie sau a unei infracţiuni
săvârșite cu intenţie, care ar face-o incompatibilă cu exercitarea postului, cu excepţia situaţiei în care a intervenit reabilitarea;
g) să fie absolvent al unei instituţii de învăţământ superior acreditate, cu diplomă de medic dentist/stomatolog;
h) nivelul de acces la informaţii clasificate este secret de serviciu, fiind necesar acordul scris al persoanei care dorește să candideze
privind verificarea în vederea obţinerii autorizaţiei de acces la informaţii clasificate sau a certificatului de securitate, în situaţia în care
va fi declarată „admis”;
i) rezistenţă la efort fizic prelungit, lucru în echipă, rezistenţă la stres, abilităţi/calităţi și aptitudini corespunzătoare specificului
postului;
j) respectă programul orar al unităţii și prevederile regulamentului de ordine interioară aplicabil personalului civil contractual din
Ministerul Apărării Naţionale;
k) răspunde solicitărilor de prezentare la unitate ori de câte ori este nevoie;
l) respectă normele de protecţie a muncii și P.S.I.
La înscrierea pentru concurs candidaţii vor depune la sediul UM 02574 București, str. Drumul Taberei nr. 7B, sector 6, București, un
dosar de înscriere cuprinzând următoarele acte:
a) cererea în care se menţionează postul pentru care dorește să concureze;
b) copie xerox de pe diploma de licenţă și certificatul de specialist sau primar pentru medici, medici dentiști, farmaciști, respectiv
adeverinţă de confirmare în gradul profesional pentru biologi, biochimiști sau chimiști cu viza pe anul în curs;
c) copie a certificatului de membru al organizaţiei profesionale cu viza pe anul în curs;
d) dovada/înscrisul din care să rezulte că nu i-a fost aplicată una din sancţiunile prevăzute la art. 455 alin. (1) lit. e) sau f), la art. 541
alin. (1) lit. d) ori e), respectiv la art. 628 alin. (1) lit. d) sau e) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, republicată,
cu modificările ulterioare;
e) acte doveditoare pentru calcularea punctajului prevăzut în Anexa nr. 3 la Ord. m.s. nr. 869/2015;
f) certificat de cazier judiciar în original;
g) adeverinţă eliberată de medicul de familie din care să rezulte antecedentele medicale patologice și faptul că este apt din punct
de vedere fizic și neuropsihic pentru exercitarea activităţii pentru postul pentru care candidează;
h) chitanţă de plată a taxei de concurs;
i) copia actului de identitate în termen de valabilitate;
Taxa de concurs este de 150 de lei și se achită la casieria UM 02574 București.
Copiile de pe actele prevăzute mai sus se prezintă însoţite de documentele originale. Documentele prevăzute la lit. d), f) și g) sunt
valabile trei luni și se depun la dosar în termen de valabilitate.
Înscrierile la concurs se fac la sediul UM 02574 București, str. Drumul Taberei nr. 7B, sector 6, București, în termen de 15 zile
calendaristice de la apariţia acestui anunţ, iar concursul se organizează în perioada cuprinsă între 31 și 90 de zile de la publicarea în
„Viaţa medicală”. În cazul în care ultima zi de înscriere coincide cu o zi nelucrătoare, candidaţii vor putea depune dosarele de înscriere
inclusiv în prima zi lucrătoare după expirarea celor 15.
Tematica și bibliografia pentru concurs vor fi afișate la sediul UM 02574 București și pe site-ul Ministerului Apărării Naţionale:
http://smap.mapn.ro/cli, iar detaliile organizatorice necesare vor fi afișate la sediul UM 02574 București.
Relaţii suplimentare se pot obţine la sediul UM 02574 București sau la tel.: 021.315.54.85, int. 2922.

UNITATEA MILITARĂ 01471 FOCȘANI din cadrul Ministerului Apărării Naţionale


scoate la CONCURS
în conformitate cu prevederile Ord. m.s. nr. 869/2015, cu completările și modificările ulterioare, un post cu normă întreagă de medic
specialist confirmat în specialitatea Medicină de familie (medic șef) – funcţie militară.
Persoanele care vor fi declarate câștigătoare în urma selecţiei vor fi chemate/rechemate în activitate, în corpul ofiţerilor și vor
dobândi calitatea de cadru militar în activitate, cu drepturile și obligaţiile ce decurg din aceasta, în conformitate cu prevederile Legii nr.
80/1995 privind statutul cadrelor militare, cu modificările și completările ulterioare.
Condiţiile generale de participare la selecţie:
a) au cetăţenie română și domiciliul stabil în România de cel puţin 6 luni, termen calculat de la data depunerii cererii de înscriere la
selecţie;
b) nu au fost condamnaţi, nu se află în curs de urmărire penală și nu sunt trimiși în judecată sau judecaţi pentru săvârșirea unei
infracţiuni contra umanităţii, contra statului sau contra autorităţii, de serviciu sau în legătură cu serviciul, care împiedică înfăptuirea
justiţiei, de fals, ori a unei infracţiuni săvârșite cu intenţie, care i-ar face incompatibili cu exercitarea profesiei, cu excepţia situaţiei în
care a intervenit reabilitarea;
c) nu fac parte din partide, formaţiuni sau organizaţii politice, iar dacă sunt membri să se angajeze în scris că, la data
chemării/rechemării în activitate vor renunţa la această calitate;
d) împlinesc vârsta de cel mult 50 de ani în anul desfășurării selecţiei;
e) nu fac parte din organizaţii interzise de legislaţia românească și nu sunt membri ai unor organizaţii incompatibile cu regulile,
activităţile și atribuţiile specifice profesiei militare;
f) nu aparţin unor culte sau asociaţii/grupări religioase care contravin normelor de păstrare a ordinii publice, care încalcă bunele
moravuri sau afectează exercitarea profesiei militare;
g) nu sunt asociaţi unici și nu participă direct la administrarea sau conducerea unor organizaţii sau asociaţii comerciale, iar dacă se
află în una dintre aceste situaţii, se angajează în scris că, la data chemării/rechemării în activitate, vor renunţa la această calitate;
h) fac dovada aptitudinii medicale pentru participarea la selecţie, prin documente emise de medicul de familie;
i) își exprimă în scris acordul privind verificarea în vederea autorizării accesului la informaţii clasificate, potrivit legii, în cazul în care
sunt chemaţi în activitate;
j) medicii-femei declară în scris că își asumă toate riscurile în situaţia în care, pe parcursul susţinerii probelor de selecţie, se află în
stare de graviditate/maternitate.
Condiţiile specifice pentru ocuparea postului sunt:
a) sunt absolvenţi cu diplomă de licenţă ai unei instituţii de învăţământ superior medical acreditate;
b) deţin certificat de membru al colegiului de profil cu drept de liberă practică, potrivit reglementărilor în vigoare;
c) sunt confirmaţi ca medic în specialitatea Medicină de familie, nu a fost sancţionat și nu se află sub efectul vreunei sancţiuni
dintre cele prevăzute în Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
Procedura de selecţie presupune parcurgerea următoarelor etape:
1) Înscrierea la concurs – se face prin depunerea în termen de 15 zile calendaristice de la data publicării anunţului în „Viaţa
medicală” la sediul UM 01471 Focșani, bd. București nr. 4-6, a dosarului de înscriere ce va avea următorul conţinut:
a) cerere de înscriere la selecţie – document tipizat;
b) copie xerox de pe diploma de licenţă și certificatul de specialist sau primar pentru medici, medici dentiști, farmaciști, respectiv
adeverinţă de confirmare în gradul profesional pentru biologi, biochimiști sau chimiști cu viza pe anul în curs;
c) copie a certificatului de membru al organizaţiei profesionale cu viza pe anul în curs;
d) dovada/înscrisul din care să rezulte că nu i-a fost aplicată una din sancţiunile prevăzute la art. 455 alin. (1) lit. e) sau f), la art. 541
alin. (1) lit. d) ori e), respectiv la art. 628 alin. (1) lit. d) sau e) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, republicată,
cu modificările ulterioare;
e) acte doveditoare pentru calcularea punctajului prevăzut în Anexa nr. 3 la Ord. m.s. nr. 869/2015;
f) certificat de cazier judiciar în original;
g) adeverinţă eliberată de medicul de familie din care să rezulte antecedentele medicale patologice și faptul că este apt din punct
de vedere fizic și neuropsihic pentru exercitarea activităţii pentru postul pentru care candidează;
h) chitanţă de plată a taxei de concurs;
i) copia actului de identitate în termen de valabilitate;
j) copia certificatului de naștere;
k) copia certificatului de căsătorie, acolo unde este cazul;
l) fișa de examinare medicală – document tipizat;
m) fișa cu principalele date de stare civilă – document tipizat;
n) copia poliţei de asigurare malpraxis, după caz;
o) formular de bază – date personale – document tipizat.
Taxa de concurs este de 150 de lei.
Documentele tipizate se asigură candidaţilor prin grija UM 01471 Focșani, se completează de candidaţi, cu excepţia fișei de
examinare medicală, și se depun la dosar în termenul legal. Pentru certificarea copiilor se vor prezenta și documentele în original,
după care acestea vor fi restituite posesorilor. Documentele prevăzute la lit. d), f) și g) sunt valabile trei luni și se depun la dosar în
termen de valabilitate.
Toate documentele necesare înscrierii la concurs vor fi depuse într-un dosar de plastic.
2) Verificarea îndeplinirii condiţiilor de participare la preselecţie constă în analizarea dosarelor din punctul de vedere al
conformităţii și al corectitudinii documentelor depuse la dosar, precum și din punctul de vedere al îndeplinirii condiţiilor pentru
participarea la concurs.
3) Preselecţia constă în parcurgerea unor probe eliminatorii de aptitudini, respectiv evaluarea psihologică, evaluarea nivelului
pregătirii fizice și examinarea medicală.
4) Concursul/examenul se organizează și se desfășoară în termenele și condiţiile prevăzute de Ord. m.s. nr. 869/2015, cu
modificările și completările ulterioare.
5) Efectuarea verificărilor în vederea autorizării accesului la informaţii clasificate - după validarea concursului și expirarea
termenului de depunere a contestaţiilor se vor iniţia demersurile necesare în vederea autorizării accesului la informaţii clasificate a
candidatului declarat câștigător.
Informaţii suplimentare privind condiţiile generale și specifice pentru ocuparea postului, conţinutul dosarului de înscriere, locul,
data și ora desfășurării probelor eliminatorii de aptitudini, baremele de promovare a acestora, tematica, precum și organizarea
concursului se pot obţine la sediul UM 01471 Focșani, bd. București nr. 4-6, jud. Vrancea și pe site-urile: www.mapn.ro și
www.forter.ro
Persoană de contact Antoci Daniel, tel.: 0237.21.51.00, int. 244.

SPITALUL MUNICIPAL DE URGENŢĂ „ELENA BELDIMAN” BÂRLAD (JUDEŢUL VASLUI)


scoate la CONCURS
în conformitate cu prevederile Ord. m.s.p. nr. 1.406/2006, coroborat cu prevederile art. 184 din Legea nr. 95/2006, următoarele
funcţii:
 șef Secţia Medicină internă;
 șef Secţia Medicină internă cronici;
 șef Secţia Chirurgie generală;
 șef Secţia Obstetrică-ginecologie;
 șef Secţia Pediatrie - două posturi;
 șef Secţia Neonatologie;
 șef Secţia Pneumologie - două posturi;
 șef Secţia Psihiatrie;
 șef Secţia Neurologie;
 șef Secţia Boli infecţioase;
 șef Secţia ATI;
 șef Laborator Analize medicale;
 șef Laborator Radiologie și imagistică medicală;
 șef Laborator BK;
 șef Serviciu Anatomie patologică;
 șef Serviciu Prevenire și limitare a infecţiilor asociate asistenţei medicale.
Dosarul de înscriere la concurs va cuprinde următoarele acte:
a) cerere în care se menţionează funcţia pentru care dorește să candideze;
b) copie xerox de pe diploma de studii;
c) adeverinţă din care să reiasă confirmarea în gradul profesional;
d) acte doveditoare pentru calcularea punctajului prevăzut în Anexa nr. 2 la normele menţionate;
e) declaraţie pe propria răspundere a candidatului, din care să rezulte că nu a fost condamnat penal pentru fapte ce-l fac
incompatibil cu funcţia pentru care dorește să concureze;
f) declaraţie pe propria răspundere a candidatului, din care să rezulte că nu se află în stare de incompatibilitate;
g) certificat privind starea de sănătate;
h) dovadă/adeverinţă din care să rezulte că în ultimii 2 ani nu a fost sancţionat de conducerea unităţilor în care și-a desfășurat
activitatea sau de Colegiul Medicilor din România;
i) copie xerox a autorizaţiei de liberă practică sau a certificatului de membru al Colegiului Medicilor din România;
j) copia carnetului de muncă sau, după caz, o adeverinţă care să ateste confirmarea în specialitate și vechimea în specialitate;
k) un proiect de management privind evoluţia viitoare a secţiei/laboratorului/serviciului;
l) chitanţă de plată a taxei de concurs.
Taxa de concurs este de 200 de lei.
La concurs se pot prezenta medici cu o vechime de cel puţin 5 ani în specialitatea postului, specialitate pe care o practică în mod
curent și în care sunt confirmaţi prin ordin al m.s.p. (vechimea în specialitate decurge de la data confirmării și încadrării ca specialist).
Persoanele sancţionate în ultimii 2 ani de unităţile la care au fost angajate sau de Colegiul Medicilor din România, precum și cele
cărora le-a încetat contractul de administrare în condiţiile stabilite la art. 5, lit. b), c) sau d) nu pot participa la concurs.
Concursul sau examenul va consta în următoarele probe: interviu – susţinerea proiectului de management, probă scrisă, probă
clinică sau practică.
Proba scrisă a concursului se susţine după subiecte din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, cu modificările și
completările ulterioare și legislaţia secundară aferentă.
Proba clinică sau proba practică se susţine pe baza metodologiei stabilite pentru obţinerea titlului de medic specialist.
Înscrierile la concurs se fac la sediul unităţii, în termen de 15 zile de la apariţia acestui anunţ, iar concursul se organizează în termen
de minimum 30 de zile și maximum 90 de zile de la publicarea în „Viaţa medicală”.

SPITALUL CLINIC DE COPII „DR. VICTOR GOMOIU” BUCUREȘTI


scoate la CONCURS
în conformitate cu prevederile Ord. m.s. nr. 869/2015, cu completările și modificările ulterioare, două posturi cu normă întreagă de
medic specialist confirmat în specialitatea Chirurgie pediatrică la Secţia Chirurgie pediatrică.
Dosarul de înscriere la concurs va cuprinde următoarele acte:
a) cerere în care se menţionează postul pentru care dorește să concureze;
b) copie xerox de pe diploma de licenţă și certificatul de specialist sau primar pentru medici, medici dentiști, farmaciști,
respectiv adeverinţă de confirmare în gradul profesional pentru biologi, biochimiști sau chimiști;
c) copie a certificatului de membru al organizaţiei profesionale cu viza pe anul în curs;
d) dovada/înscrisul din care să rezulte că nu i-a fost aplicată una din sancţiunile prevăzute la art. 455 alin. (1) lit. e) sau f), la art.
541 alin. (1) lit. d) ori e), respectiv la art. 628 alin. (1) lit. d) sau e) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii,
republicată, cu modificările ulterioare;
e) acte doveditoare pentru calcularea punctajului prevăzut în Anexa nr. 3 la ordin;
f) cazierul judiciar în original;
g) certificat medical din care să rezulte că este apt din punct de vedere fizic și neuropsihic pentru exercitarea activităţii pentru
postul pentru care candidează;
h) chitanţă de plată a taxei de concurs;
i) copia actului de identitate în termen de valabilitate;
j) copie de pe asigurarea de răspundere civilă profesională;
k) copie a certificatului de naștere, certificatului de căsătorie (dacă este cazul).
Taxa de concurs este de 150 de lei și se achită la casieria spitalului.
Documentele prevăzute la lit. d), f) și g) sunt valabile trei luni și se depun la dosar în termen de valabilitate.
Tematica de concurs este cea pentru examenul de medic specialist în specialitatea postului, postată pe site-ul MS.
Înscrierile la concurs se fac la sediul unităţii, bd. Basarabia nr. 21, sector 2, în termen de 15 zile calendaristice de la apariţia
acestui anunţ, iar concursul se organizează în perioada cuprinsă între 31 și 90 de zile de la publicarea în „Viaţa medicală”.

REPUBLICARE
SPITALUL MUNICIPAL „CARITAS” ROȘIORII DE VEDE (JUDEŢUL TELEORMAN)
scoate la CONCURS
în conformitate cu prevederile Ord. m.s. nr. 869/2015, cu completările și modificările ulterioare, următoarele posturi:
 două posturi cu normă întreagă de medic în specialitatea Pediatrie la Secţia Pediatrie;
 un post cu normă întreagă de medic în specialitatea Neurologie la Secţia Neurologie;
 un post cu normă întreagă de medic în specialitatea Medicină de urgenţă la Compartimentul Primiri Urgenţe;
 un post cu normă întreagă de medic în specialitatea Medicină internă la Secţia Medicină internă - Cabinetul de Medicină
internă din Ambulatoriul integrat;
 un post cu normă întreagă de medic în specialitatea Gastroenterologie la Cabinetul de Gastroenterologie din Ambulatoriul
integrat.
La concurs se pot prezenta medici cu drept de liberă practică, specialiști sau primari confirmaţi în specialitatea respectivă,
rezidenţi aflaţi în ultimul an de pregătire în specialitatea în care se publică postul.
Dosarul de înscriere la concurs va cuprinde următoarele acte:
a) cerere în care se menţionează postul pentru care dorește să concureze;
b) copie xerox de pe diploma de licenţă și certificatul de specialist sau primar pentru medici, medici dentiști, farmaciști,
respectiv adeverinţă de confirmare în gradul profesional pentru biologi, biochimiști sau chimiști;
c) copie a certificatului de membru al organizaţiei profesionale cu viza pe anul în curs;
d) dovada/înscrisul din care să rezulte că nu i-a fost aplicată una din sancţiunile prevăzute la art. 455 alin. (1) lit. e) sau f), la art.
541 alin. (1) lit. d) ori e), respectiv la art. 628 alin. (1) lit. d) sau e) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii,
republicată, cu modificările ulterioare;
e) acte doveditoare pentru calcularea punctajului prevăzut în Anexa nr. 3 la ordin;
f) cazierul judiciar;
g) certificat medical din care să rezulte că este apt din punct de vedere fizic și neuropsihic pentru exercitarea activităţii pentru
postul pentru care candidează;
h) chitanţă de plată a taxei de concurs;
i) copia actului de identitate în termen de valabilitate.
Taxa de concurs este de 150 de lei.
Documentele prevăzute la lit. d), f) și g) sunt valabile trei luni și se depun la dosar în termen de valabilitate.
Tematica de concurs este afișată pe site-ul spitalului: www.spitalulcaritasrosiori.ro.
Înscrierile la concurs se fac la sediul unităţii, în termen de 15 zile calendaristice de la apariţia acestui anunţ, iar concursul se
organizează în perioada cuprinsă între 31 și 90 de zile de la publicarea în „Viaţa medicală”.
Relaţii suplimentare se pot obţine la tel.: 0247.40.66.89.

REPUBLICARE
SPITALUL MUNICIPAL SEBEȘ (JUDEŢUL ALBA)
scoate la CONCURS
în conformitate cu prevederile Ord. m.s. nr. 869/2015, cu completările și modificările ulterioare, un post cu normă întreagă de
medic în specialitatea Medicină internă la Secţia Medicină internă.
La concurs se pot prezenta medici cu drept de liberă practică, specialiști sau primari confirmaţi în specialitatea respectivă,
rezidenţi aflaţi în ultimul an de pregătire în specialitatea în care se publică postul.
Dosarul de înscriere la concurs va cuprinde următoarele acte:
a) cerere în care se menţionează postul pentru care dorește să concureze;
b) copie xerox de pe diploma de licenţă și certificatul de specialist sau primar pentru medici, medici dentiști, farmaciști,
respectiv adeverinţă de confirmare în gradul profesional pentru biologi, biochimiști sau chimiști;
c) copie a certificatului de membru al organizaţiei profesionale cu viza pe anul în curs;
d) dovada/înscrisul din care să rezulte că nu i-a fost aplicată una din sancţiunile prevăzute la art. 455 alin. (1) lit. e) sau f), la art.
541 alin. (1) lit. d) ori e), respectiv la art. 628 alin. (1) lit. d) sau e) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii,
republicată, cu modificările ulterioare;
e) acte doveditoare pentru calcularea punctajului prevăzut în Anexa nr. 3 la ordin;
f) cazierul judiciar;
g) certificat medical din care să rezulte că este apt din punct de vedere fizic și neuropsihic pentru exercitarea activităţii pentru
postul pentru care candidează;
h) chitanţă de plată a taxei de concurs;
i) copia actului de identitate în termen de valabilitate.
Taxa de concurs este de 150 de lei.
Documentele prevăzute la lit. d), f) și g) sunt valabile trei luni și se depun la dosar în termen de valabilitate.
Tematica de concurs este cea pentru examenul de medic specialist în specialitatea postului.
Înscrierile la concurs se fac la sediul unităţii, în termen de 15 zile calendaristice de la apariţia acestui anunţ, iar concursul se
organizează în perioada cuprinsă între 31 și 90 de zile de la publicarea în „Viaţa medicală”.

REPUBLICARE
SPITALUL ORĂȘENESC „SFÂNTUL DIMITRIE” TÂRGU NEAMŢ (JUDEŢUL NEAMŢ)
scoate la CONCURS
în conformitate cu prevederile Ord. m.s. nr. 869/2015, cu completările și modificările ulterioare, următoarele posturi:
 un post cu normă întreagă de medic în specialitatea Medicină de urgenţă la Compartimentul Primiri Urgenţe;
 un post cu normă întreagă de medic în specialitatea Epidemiologie la Compartimentul Supraveghere, prevenire și limitare a
infecţiilor asociate asistenţei medicale;
 un post cu normă întreagă de medic în specialitatea Medicină de familie la Cabinetul de Planificare familială;
 un post cu normă întreagă de medic în specialitatea Oncologie medicală la Cabinetul de Oncologie medicală – Ambulatoriul
integrat.
La concurs se pot prezenta medici cu drept de liberă practică, specialiști sau primari confirmaţi în specialitatea respectivă,
rezidenţi aflaţi în ultimul an de pregătire în specialitatea în care se publică postul.
Dosarul de înscriere la concurs va cuprinde următoarele acte:
a) cerere în care se menţionează postul pentru care dorește să concureze;
b) copie xerox de pe diploma de licenţă și certificatul de specialist sau primar pentru medici, medici dentiști, farmaciști,
respectiv adeverinţă de confirmare în gradul profesional pentru biologi, biochimiști sau chimiști;
c) copie a certificatului de membru al organizaţiei profesionale cu viza pe anul în curs;
d) dovada/înscrisul din care să rezulte că nu i-a fost aplicată una din sancţiunile prevăzute la art. 455 alin. (1) lit. e) sau f), la art.
541 alin. (1) lit. d) ori e), respectiv la art. 628 alin. (1) lit. d) sau e) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii,
republicată, cu modificările ulterioare;
e) acte doveditoare pentru calcularea punctajului prevăzut în Anexa nr. 3 la ordin;
f) cazierul judiciar;
g) certificat medical din care să rezulte că este apt din punct de vedere fizic și neuropsihic pentru exercitarea activităţii pentru
postul pentru care candidează;
h) chitanţă de plată a taxei de concurs;
i) copia actului de identitate în termen de valabilitate.
Taxa de concurs este de 150 de lei.
Documentele prevăzute la lit. d), f) și g) sunt valabile trei luni și se depun la dosar în termen de valabilitate.
Tematica de concurs este cea pentru examenul de medic specialist în specialitatea postului, postată pe site-ul MS.
Înscrierile la concurs se fac la sediul unităţii, în termen de 15 zile calendaristice de la apariţia acestui anunţ, iar concursul se
organizează în perioada cuprinsă între 31 și 90 de zile de la publicarea în „Viaţa medicală”.
Relaţii suplimentare se pot obţine la tel.: 0233.79.08.24, int. 204 sau 0786.089.308.

SPITALUL JUDEŢEAN DE URGENŢĂ „SFÂNTUL IOAN CEL NOU” SUCEAVA


scoate la CONCURS
în conformitate cu prevederile Ord. m.s. nr. 869/2015, cu completările și modificările ulterioare, următoarele posturi:
 un post cu normă întreagă de medic specialist confirmat în specialitatea Diabet zaharat, nutriţie și boli metabolice la
Cabinetul de Diabet zaharat, nutriţie și boli metabolice;
 un post cu normă întreagă de medic specialist confirmat în specialitatea Pneumologie la Dispensarul TBC;
 un post cu normă întreagă de medic specialist confirmat în specialitatea Psihiatrie la Secţia Psihiatrie.
Dosarul de înscriere la concurs va cuprinde următoarele acte:
a) cerere în care se menţionează postul pentru care dorește să concureze;
b) copie xerox de pe diploma de licenţă și certificatul de specialist sau primar pentru medici, medici dentiști, farmaciști,
respectiv adeverinţă de confirmare în gradul profesional pentru biologi, biochimiști sau chimiști;
c) copie a certificatului de membru al organizaţiei profesionale cu viza pe anul în curs;
d) dovada/înscrisul din care să rezulte că nu i-a fost aplicată una din sancţiunile prevăzute la art. 455 alin. (1) lit. e) sau f), la art.
541 alin. (1) lit. d) ori e), respectiv la art. 628 alin. (1) lit. d) sau e) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii,
republicată, cu modificările ulterioare;
e) acte doveditoare pentru calcularea punctajului prevăzut în Anexa nr. 3 la ordin;
f) cazierul judiciar;
g) certificat medical din care să rezulte că este apt din punct de vedere fizic și neuropsihic pentru exercitarea activităţii pentru
postul pentru care candidează;
h) chitanţă de plată a taxei de concurs;
i) copia actului de identitate în termen de valabilitate.
Taxa de concurs este de 150 de lei și se achită la sediul spitalului.
Documentele prevăzute la lit. d), f) și g) sunt valabile trei luni și se depun la dosar în termen de valbilitate.
Tematica de concurs este cea pentru examenul de medic specialist în specialitatea postului.
Înscrierile la concurs se fac la sediul unității, în termen de 15 zile calendaristice de la apariţia acestui anunţ, iar concursul se
organizează în perioada cuprinsă între 31 și 90 de zile de la publicarea în „Viaţa medicală”.
Relaţii suplimentare se pot obţine la Serviciul Resurse Umane, tel.: 0230.22.20.98, int. 133.

SPITALUL DE PNEUMOFTIZIOLOGIE SATU MARE


scoate la CONCURS
în conformitate cu prevederile Ord. m.s.p. nr. 1.406/2006, coroborat cu prevederile art. 184 din Legea nr. 95/2006, următoarele
funcţii:
 șef Secţia Pneumologie I Satu Mare;
 șef Secţia Pneumologie II Bixad.
Dosarul de înscriere la concurs va cuprinde următoarele acte:
a) cerere în care se menţionează funcţia pentru care dorește să candideze;
b) copie xerox de pe diploma de studii;
c) adeverinţă din care să reiasă confirmarea în gradul profesional;
d) acte doveditoare pentru calcularea punctajului prevăzut în Anexa nr. 2 la normele menţionate;
e) declaraţie pe propria răspundere a candidatului, din care să rezulte că nu a fost condamnat penal pentru fapte ce-l fac
incompatibil cu funcţia pentru care dorește să concureze;
f) declaraţie pe propria răspundere a candidatului, din care să rezulte că nu se află în stare de incompatibilitate;
g) certificat privind starea de sănătate;
h) dovadă/adeverinţă din care să rezulte că în ultimii 2 ani nu a fost sancţionat de conducerea unităţilor în care și-a desfășurat
activitatea sau de Colegiul Medicilor din România;
i) copie xerox a autorizaţiei de liberă practică sau a certificatului de membru al Colegiului Medicilor din România;
j) copia carnetului de muncă sau, după caz, o adeverinţă care să ateste confirmarea în specialitate și vechimea în specialitate;
k) un proiect de management privind evoluţia viitoare a secţiei;
l) chitanţă de plată a taxei de concurs.
Taxa de concurs este de 150 de lei și se achită la casieria spitalului.
La concurs se pot prezenta medici cu o vechime de cel puţin 5 ani în specialitatea postului, specialitate pe care o practică în
mod curent și în care sunt confirmaţi prin ordin al m.s.p. (vechimea în specialitate decurge de la data confirmării și încadrării ca
specialist).
Persoanele sancţionate în ultimii 2 ani de unităţile la care au fost angajate sau de Colegiul Medicilor din România, precum și
cele cărora le-a încetat contractul de administrare în condiţiile stabilite la art. 5, lit. b), c) sau d) nu pot participa la concurs.
Concursul sau examenul va consta în următoarele probe: interviu – susţinerea proiectului de management, probă scrisă, probă
clinică sau practică.
Proba scrisă a concursului se susţine după subiecte din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, cu modificările
și completările ulterioare și legislaţia secundară aferentă.
Proba clinică sau proba practică se susţine pe baza metodologiei stabilite pentru obţinerea titlului de medic specialist.
Înscrierile la concurs se fac la sediul unităţii, în termen de 15 zile de la apariţia acestui anunţ, iar concursul se organizează în
termen de minimum 30 de zile și maximum 90 de zile de la publicarea în „Viaţa medicală”.
Relaţii suplimentare se pot obţine la Biroul RUNOS, tel.: 0261.76.83.77.

UNITATEA MILITARĂ 02042 BRĂILA din cadrul Ministerului Apărării Naţionale


scoate la CONCURS
în conformitate cu prevederile Ord. m.s. nr. 869/2015, cu completările și modificările ulterioare, precum și prevederile Ord.
ministrului apărării naţionale nr. M.70/2016, pentru aprobarea Condiţiilor și a Metodologiei privind chemarea/rechemarea în
activitate, în corpul ofiţerilor, în vederea ocupării posturilor de medic, medic dentist, farmacist, biolog, biochimist și chimist, în
unităţile și structurile sanitare din reţeaua Ministerului Apărării Naţionale, cu modificările și completările ulterioare, un post cu
normă întreagă de medic în specialitatea Medicină de familie cu drept de liberă practică (medic șef) – funcţie de ofiţer.
Condiţiile pentru selecţionarea candidaţilor în vederea chemării/rechemării în activitate în corpul ofiţerilor sunt prevăzute în
Anexa 1 la Ord. ministrului apărării naţionale nr. M.70/2016, publicat în Monitorul Oficial nr. 421/2016.
Înscrierea la selecţie se realizează la sediul UM 02042 Brăila (Portul Militar Brăila-Vărsătura) prin depunerea unui dosar care
cuprinde documentele prevăzute la art. 3 din Anexa 2 la Ord. ministrului apărării naţionale nr. M.70/2016, publicat în Monitorul
Oficial nr. 421/2016, completat cu documentele prevăzute la art. 6, alin. 2, lit. d) din Anexa 1 la Ord. m.s. nr. 869/2015, cu
completările și modificările ulterioare, astfel:
a) cerere de înscriere la selecţie, în care candidatul menţionează postul pentru care dorește să participe la selecţie – document
tipizat;
b) copie xerox de pe diploma de licenţă și certificatul de specialist sau primar pentru medici, medici dentiști, farmaciști,
respectiv adeverinţă de confirmare în gradul profesional pentru biologi, biochimiști sau chimiști cu viza pe anul în curs;
c) copie a certificatului de membru al organizaţiei profesionale cu viza pe anul în curs;
d) dovada/înscrisul din care să rezulte că nu i-a fost aplicată una din sancţiunile prevăzute la art. 455 alin. (1) lit. e) sau f), la art.
541 alin. (1) lit. d) ori e), respectiv la art. 628 alin. (1) lit. d) sau e) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii,
republicată, cu modificările ulterioare;
e) acte doveditoare pentru calcularea punctajului prevăzut în Anexa nr. 3 la Ord. m.s. nr. 869/2015;
f) certificat de cazier judiciar în original;
g) adeverinţă eliberată de medicul de familie din care să rezulte antecedentele medicale patologice și faptul că este apt din
punct de vedere fizic și neuropsihic pentru exercitarea activităţii pentru postul pentru care candidează;
h) chitanţă de plată a taxei de concurs;
i) copia actului de identitate în termen de valabilitate;
j) copia certificatului de naștere;
k) fișa de examinare medicală – document tipizat;
l) fișa cu principalele date de stare civilă – document tipizat;
m) copia poliţei de asigurare malpraxis, după caz;
n) formular de bază – date personale – document tipizat, Anexa 15 la H.G. nr. 585/2002, cu modificările și completările
ulterioare.
Taxa de concurs este de 150 de lei.
Documentele tipizate se asigură candidaţilor prin grija unităţii, se completează de candidaţi și se depun la dosar în termenul
legal, cu excepţia fișei de examinare medicală. Documentele se prezintă și în original și se restituie după certificarea copiilor.
Documentele prevăzute la lit. d), f) și g) sunt valabile trei luni și se depun la dosar în termen de valabilitate.
Tematica de concurs este cea pentru examenul de rezidenţiat 2017, domeniul Medicină, conform site-ului oficial al
Ministerului Sănătăţii – concurs naţional de rezidenţiat și este afișată la sediul unităţii militare.
Persoana care va fi declarată câștigătoare în urma selecţiei va fi chemată/rechemată în activitate, în corpul ofiţerilor și va
dobândi calitatea de cadru militar în activitate, cu drepturile și obligaţiile care decurg din aceasta.
Preselecţia constă în parcurgerea următoarelor probe eliminatorii de aptitudini: a) evaluarea psihologică; b) evaluarea nivelului
pregătirii fizice; c) examinare medicală. Probele de aptitudini se desfășoară în ordinea prevăzută mai sus, iar la fiecare probă
eliminatorie participă numai candidaţii care au fost declaraţi „admis” la proba anterioară.
Evaluarea psihologică se desfășoară prin grija Centrului de investigaţii socio-comportamentale, cu aprobarea șefului Direcţiei
Generale Management Resurse Umane.
Evaluarea nivelului pregătirii fizice se desfășoară prin grija structurii de specialitate din cadrul Ministerului Apărării Naţionale.
Baremele de promovare ale evaluării psihologice și nivelului pregătirii fizice a acestora, locul și perioada desfășurării lor se vor
afișa la sediul unităţii militare.
Examinarea medicală se desfășoară în conformitate cu prevederile Ordinului nr. M.55/107/2.587/C/10.357/210/496/831/2014
pentru aprobarea baremelor medicale privind efectuarea examenului medical pentru admiterea în unităţile/instituţiile de
învăţământ militar, de informaţii, de ordine publică și de securitate naţională, pe perioada școlarizării elevilor și studenţilor în
unităţile/instituţiile de învăţământ militar, de informaţii, de ordine publică și de securitate naţională, pentru ocuparea funcţiilor de
soldat/gradat profesionist, precum și pentru candidaţii care urmează a fi chemaţi/rechemaţi/încadraţi în rândul cadrelor militare în
activitate/poliţiștilor în serviciu/funcţionarilor publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare, cu modificările și
completările ulterioare, în cadrul unităţilor și structurilor sanitare care organizează selecţia sau care asigură expertiza medicală de
specialitate pentru personalul unităţii unde se află și postul vacant, iar costurile acesteia se suportă de către fiecare candidat.
Înscrierile la concurs se fac la sediul UM 02042 Brăila, în termen de 15 zile calendaristice de la apariţia acestui anunţ, iar
concursul se organizează în perioada cuprinsă între 31 și 90 de zile de la publicarea în „Viaţa medicală”.
Relaţii suplimentare se pot obţine la Compartimentul Personal – lt. col. Arif Monica, tel.: 0239.65.28.41, int. 163.

SPITALUL MUNICIPAL „DR. AUREL TULBURE” FĂGĂRAȘ (JUDEŢUL BRAȘOV)


scoate la CONCURS
în conformitate cu prevederile Ord. m.s. nr. 869/2015, cu completările și modificările ulterioare, un post cu normă întreagă de
medic specialist confirmat în specialitatea Neurologie la Secţia Neurologie.
Dosarul de înscriere la concurs va cuprinde următoarele acte:
a) cerere în care se menţionează postul pentru care dorește să concureze;
b) copie xerox de pe diploma de licenţă și certificatul de specialist sau primar pentru medici, medici dentiști, farmaciști,
respectiv adeverinţă de confirmare în gradul profesional pentru biologi, biochimiști sau chimiști;
c) copie a certificatului de membru al organizaţiei profesionale cu viza pe anul în curs;
d) dovada/înscrisul din care să rezulte că nu i-a fost aplicată una din sancţiunile prevăzute la art. 455 alin. (1) lit. e) sau f), la art.
541 alin. (1) lit. d) ori e), respectiv la art. 628 alin. (1) lit. d) sau e) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii,
republicată, cu modificările ulterioare;
e) acte doveditoare pentru calcularea punctajului prevăzut în Anexa nr. 3 la ordin;
f) cazierul judiciar;
g) certificat medical din care să rezulte că este apt din punct de vedere fizic și neuropsihic pentru exercitarea activităţii pentru
postul pentru care candidează;
h) chitanţă de plată a taxei de concurs;
i) copia actului de identitate în termen de valabilitate.
Taxa de concurs este de 150 de lei .
Documentele prevăzute la lit. d), f) și g) sunt valabile trei luni și se depun la dosar în termen de valabilitate.
Tematica de concurs este cea pentru examenul de medic specialist în specialitatea postului.
Înscrierile la concurs se fac la sediul unităţii, în termen de 15 zile calendaristice de la apariţia acestui anunţ, iar concursul se
organizează în perioada cuprinsă între 31 și 90 de zile de la publicarea în „Viaţa medicală”.

SPITALUL CLINIC MUNICIPAL „DR. GAVRIL CURTEANU” ORADEA (JUDEŢUL BIHOR)


scoate la CONCURS
în conformitate cu prevederile Ord. m.s. nr. 869/2015, cu completările și modificările ulterioare, următoarele posturi:
 un post cu normă întreagă de medic specialist confirmat în specialitatea Radioterapie la Compartimentul Radioterapie;
 două posturi cu normă întreagă de medic specialist confirmat în specialitatea Chirurgie pediatrică la Secţia clinică Chirurgie și
ortopedie pediatrică;
 un post cu normă întreagă de medic rezident ultimul an confirmat în specialitatea Chirurgie pediatrică la Secţia clinică
Chirurgie și ortopedie pediatrică;
 un post cu normă întreagă de medic rezident ultimul an confirmat în specialitatea Ortopedie pediatrică la Secţia clinică
Chirurgie și ortopedie pediatrică;
 două posturi cu normă întreagă de medic specialist confirmat în specialitatea ATI la Secţia ATI;
 două posturi cu normă întreagă de medic primar confirmat în specialitatea Oncologie medicală la Secţia clinică Oncologie
medicală;
 un post cu normă întreagă de medic specialist confirmat în specialitatea Diabet zaharat, nutriţie și boli metabolice la
Cabinetul de Diabet zaharat, nutriţie și boli metabolice;
 un post cu normă întreagă de farmacist specialist confirmat în specialitatea Farmacie clinică la Farmacia spitalului.
Dosarul de înscriere la concurs va cuprinde următoarele acte:
a) cerere în care se menţionează postul pentru care dorește să concureze (cerere tip de la Serviciul RUONS);
b) copie xerox de pe diploma de licenţă și certificatul de specialist sau primar pentru medici, medici dentiști, farmaciști,
respectiv adeverinţă de confirmare în gradul profesional pentru biologi, biochimiști sau chimiști;
c) copie a certificatului de membru al organizaţiei profesionale cu viza pe anul în curs;
d) dovada/înscrisul din care să rezulte că nu i-a fost aplicată una din sancţiunile prevăzute la art. 455 alin. (1) lit. e) sau f), la art.
541 alin. (1) lit. d) ori e), respectiv la art. 628 alin. (1) lit. d) sau e) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii,
republicată, cu modificările ulterioare;
e) acte doveditoare pentru calcularea punctajului prevăzut în Anexa nr. 3 la ordin;
f) cazierul judiciar;
g) certificat medical din care să rezulte că este apt din punct de vedere fizic și neuropsihic pentru exercitarea activităţii pentru
postul pentru care candidează (adeverinţa de la medicul de familie și fișa medicală tip A(B) pentru permis auto);
h) chitanţă de plată a taxei de concurs;
i) copia actului de identitate în termen de valabilitate.
Taxa de concurs este de 150 de lei și se achită la casieria spitalului.
Documentele prevăzute la lit. d), f) și g) sunt valabile trei luni și se depun la dosar în termen de valabilitate.
Spitalul oferă salariu conform prevederilor legale în vigoare, indemnizaţie de hrană, posibilităţi de perfecţionare și promovare.
Tematica de concurs este cea pentru examenul de medic/farmacist specialist în specialitatea postului.
Înscrierile la concurs se fac la sediul unităţii, str. C. Coposu nr. 12, în termen de 15 zile calendaristice de la apariţia acestui
anunţ, iar concursul se organizează în perioada cuprinsă între 31 și 90 de zile de la publicarea în „Viaţa medicală”. În cazul în care
ultima zi de înscriere coincide cu o zi nelucrătoare, candidaţii vor putea depune dosarele de înscriere inclusiv în prima zi lucrătoare
după expirarea celor 15 zile.
Relaţii suplimentare se pot obţine la Serviciul RUNOS, tel.: 0359.80.38.00, int. 174.

U.A.T. – ORAȘUL CURTICI (JUDEŢUL ARAD)


scoate la CONCURS
în conformitate cu prevederile Ord. m.s. nr. 869/2015, cu completările și modificările ulterioare, un post cu normă întreagă de
medic primar confirmat în specialitatea Medicină generală/Medicină de familie la Compartimentul Asistenţă medicală în unităţile
de învăţământ.
Dosarul de înscriere la concurs va cuprinde următoarele acte:
a) cerere în care se menţionează postul pentru care dorește să concureze;
b) copie xerox de pe diploma de licenţă și certificatul de specialist sau primar pentru medici, medici dentiști, farmaciști,
respectiv adeverinţă de confirmare în gradul profesional pentru biologi, biochimiști sau chimiști;
c) copie a certificatului de membru al organizaţiei profesionale cu viza pe anul în curs;
d) dovada/înscrisul din care să rezulte că nu i-a fost aplicată una din sancţiunile prevăzute la art. 455 alin. (1) lit. e) sau f), la art.
541 alin. (1) lit. d) ori e), respectiv la art. 628 alin. (1) lit. d) sau e) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii,
republicată, cu modificările ulterioare;
e) acte doveditoare pentru calcularea punctajului prevăzut în Anexa nr. 3 la ordin;
f) cazierul judiciar;
g) certificat medical din care să rezulte că este apt din punct de vedere fizic și neuropsihic pentru exercitarea activităţii pentru
postul pentru care candidează;
h) chitanţă de plată a taxei de concurs;
i) copia actului de identitate în termen de valabilitate.
Taxa de concurs este de 150 de lei.
Documentele prevăzute la lit. d), f) și g) sunt valabile trei luni și se depun la dosar în termen de valabilitate.
Tematica de concurs va fi pusă la dispoziţie în momentul înscrierii.
Înscrierile la concurs se fac la sediul U.A.T. - oraș Curtici, str. Primăriei nr. 47, în termen de 15 zile calendaristice de la apariţia
acestui anunţ, iar concursul se organizează în perioada cuprinsă între 31 și 90 de zile de la publicarea în „Viaţa medicală”.
Relaţii suplimentare se pot obţine la tel.: 0257.46.40.04.

SPITALUL MUNICIPAL „CARITAS” ROȘIORII DE VEDE (JUDEŢUL TELEORMAN)


scoate la CONCURS
în conformitate cu prevederile Ord. m.s. nr. 869/2015, cu completările și modificările ulterioare, un post cu normă întreagă de
medic specialist confirmat în specialitatea Reumatologie la Cabinetul de Reumatologie din Ambulatoriul integrat.
Dosarul de înscriere la concurs va cuprinde următoarele acte:
a) cerere în care se menţionează postul pentru care dorește să concureze;
b) copie xerox de pe diploma de licenţă și certificatul de specialist sau primar pentru medici, medici dentiști, farmaciști,
respectiv adeverinţă de confirmare în gradul profesional pentru biologi, biochimiști sau chimiști;
c) copie a certificatului de membru al organizaţiei profesionale cu viza pe anul în curs;
d) dovada/înscrisul din care să rezulte că nu i-a fost aplicată una din sancţiunile prevăzute la art. 455 alin. (1) lit. e) sau f), la art.
541 alin. (1) lit. d) ori e), respectiv la art. 628 alin. (1) lit. d) sau e) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii,
republicată, cu modificările ulterioare;
e) acte doveditoare pentru calcularea punctajului prevăzut în Anexa nr. 3 la ordin;
f) cazierul judiciar;
g) certificat medical din care să rezulte că este apt din punct de vedere fizic și neuropsihic pentru exercitarea activităţii pentru
postul pentru care candidează;
h) chitanţă de plată a taxei de concurs;
i) copia actului de identitate în termen de valabilitate.
Taxa de concurs este de 150 de lei.
Documentele prevăzute la lit. d), f) și g) sunt valabile trei luni și se depun la dosar în termen de valabilitate.
Tematica de concurs este afișată pe: www.spitalulcaritasrosiori.ro.
Înscrierile la concurs se fac la sediul unităţii, în termen de 15 zile calendaristice de la apariţia acestui anunţ, iar concursul se
organizează în perioada cuprinsă între 31 și 90 de zile de la publicarea în „Viaţa medicală”.
Relaţii suplimentare se pot obţine la tel.: 0247.40.66.89.

SPITALUL MUNICIPAL „DR. GHEORGHE MARINESCU” TÂRNĂVENI (JUDEŢUL MUREȘ)


scoate la CONCURS
în conformitate cu prevederile Ord. m.s. nr. 869/2015, cu completările și modificările ulterioare, următoarele posturi:
 un post cu normă întreagă de medic specialist confirmat în specialitatea Ortopedie și traumatologie la Compartimentul
Ortopedie și traumatologie;
 un post cu normă întreagă de medic specialist confirmat în specialitatea ATI la Compartimentul ATI.
Dosarul de înscriere la concurs va cuprinde următoarele acte:
a) cerere în care se menţionează postul pentru care dorește să concureze;
b) copie xerox de pe diploma de licenţă și certificatul de specialist sau primar pentru medici, medici dentiști, farmaciști,
respectiv adeverinţă de confirmare în gradul profesional pentru biologi, biochimiști sau chimiști;
c) copie a certificatului de membru al organizaţiei profesionale cu viza pe anul în curs;
d) dovada/înscrisul din care să rezulte că nu i-a fost aplicată una din sancţiunile prevăzute la art. 455 alin. (1) lit. e) sau f), la art.
541 alin. (1) lit. d) ori e), respectiv la art. 628 alin. (1) lit. d) sau e) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii,
republicată, cu modificările ulterioare;
e) acte doveditoare pentru calcularea punctajului prevăzut în Anexa nr. 3 la ordin;
f) cazierul judiciar;
g) certificat medical din care să rezulte că este apt din punct de vedere fizic și neuropsihic pentru exercitarea activităţii pentru
postul pentru care candidează;
h) chitanţă de plată a taxei de concurs;
i) copia actului de identitate în termen de valabilitate.
Taxa de concurs este de 150 de lei.
Documentele prevăzute la lit. d), f) și g) sunt valabile trei luni și se depun la dosar în termen de valabilitate.
Tematica de concurs este cea pentru examenul de medic specialist în specialitatea postului, postată pe site-ul MS.
Înscrierile la concurs se fac la sediul unităţii, str. Victor Babeș nr. 2, Biroul RUNOS, în termen de 15 zile calendaristice de la
apariţia acestui anunţ, iar concursul se organizează în perioada cuprinsă între 31 și 90 de zile de la publicarea în „Viaţa medicală”.
Relaţii suplimentare se pot obţine la tel.: 0265.44.61.61.

REPUBLICARE
SPITALUL CLINIC DE PNEUMOFTIZIOLOGIE BRAȘOV
scoate la CONCURS
în conformitate cu prevederile Ord. m.s. nr. 869/2015, cu completările și modificările ulterioare, următoarele posturi:
 un post cu normă întreagă de medic în specialitatea Pneumologie la Secţia clinică Pneumologie II Stejăriș;
 un post cu normă întreagă de medic în specialitatea Pneumologie la Dispensarul TB Brașov.
La concurs se pot prezenta medici cu drept de liberă practică, specialiști sau primari confirmaţi în specialitatea respectivă,
rezidenţi aflaţi în ultimul an de pregătire în specialitatea în care se publică postul.
Dosarul de înscriere la concurs va cuprinde următoarele acte:
a) cerere în care se menţionează postul pentru care dorește să concureze;
b) copie xerox de pe diploma de licenţă și certificatul de specialist sau primar pentru medici, medici dentiști, farmaciști,
respectiv adeverinţă de confirmare în gradul profesional pentru biologi, biochimiști sau chimiști;
c) copie a certificatului de membru al organizaţiei profesionale cu viza pe anul în curs;
d) dovada/înscrisul din care să rezulte că nu i-a fost aplicată una din sancţiunile prevăzute la art. 455 alin. (1) lit. e) sau f), la art.
541 alin. (1) lit. d) ori e), respectiv la art. 628 alin. (1) lit. d) sau e) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii,
republicată, cu modificările ulterioare;
e) acte doveditoare pentru calcularea punctajului prevăzut în Anexa nr. 3 la ordin;
f) cazierul judiciar;
g) certificat medical din care să rezulte că este apt din punct de vedere fizic și neuropsihic pentru exercitarea activităţii pentru
postul pentru care candidează;
h) chitanţă de plată a taxei de concurs;
i) copia actului de identitate în termen de valabilitate.
Taxa de concurs este de 150 de lei.
Documentele prevăzute la lit. d), f) și g) sunt valabile trei luni și se depun la dosar în termen de valabilitate.
Înscrierile la concurs se fac la sediul unităţii, Aleea Dealul Spirii nr. 12, în termen de 15 zile calendaristice de la apariţia acestui
anunţ, iar concursul se organizează în perioada cuprinsă între 31 și 90 de zile de la publicarea în „Viaţa medicală”.
Tematica de concurs și relaţii suplimentare se pot obţine la tel.: 0268.47.70.11 – Compartimentul RUNOS, la avizierul spitalului
și pe site-ul: www.pneumologie.ro.

SPITALUL JUDEŢEAN DE URGENŢĂ „SFÂNTUL IOAN CEL NOU” SUCEAVA


scoate la CONCURS
în conformitate cu prevederile Ord. m.s.p. nr. 1.406/2006, coroborat cu prevederile art. 184 din Legea nr. 95/2006, funcţia de șef
Secţia Obstetrică-ginecologie.
Dosarul de înscriere la concurs va cuprinde următoarele acte:
a) cerere în care se menţionează funcţia pentru care dorește să candideze;
b) copie xerox de pe diploma de studii;
c) adeverinţă din care să reiasă confirmarea în gradul profesional;
d) acte doveditoare pentru calcularea punctajului prevăzut în Anexa nr. 2 la normele menţionate;
e) declaraţie pe propria răspundere a candidatului, din care să rezulte că nu a fost condamnat penal pentru fapte ce-l fac
incompatibil cu funcţia pentru care dorește să concureze;
f) declaraţie pe propria răspundere a candidatului, din care să rezulte că nu se află în stare de incompatibilitate;
g) certificat privind starea de sănătate;
h) dovadă/adeverinţă din care să rezulte că în ultimii 2 ani nu a fost sancţionat de conducerea unităţilor în care și-a desfășurat
activitatea sau de Colegiul Medicilor din România;
i) copie xerox a autorizaţiei de liberă practică sau a certificatului de membru al Colegiului Medicilor din România;
j) copia carnetului de muncă sau, după caz, o adeverinţă care să ateste confirmarea în specialitate și vechimea în specialitate;
k) un proiect de management privind evoluţia viitoare a secţiei;
l) chitanţă de plată a taxei de concurs;
m) copia actului de identitate în termen de valabilitate, certificat de naștere, certificat de căsătorie.
Taxa de concurs este de 150 de lei și se achită la sediul spitalului.
La concurs se pot prezenta medici cu o vechime de cel puţin 5 ani în specialitatea postului, specialitate pe care o practică în
mod curent și în care sunt confirmaţi prin ordin al m.s.p. (vechimea în specialitate decurge de la data confirmării și încadrării ca
specialist).
Persoanele sancţionate în ultimii 2 ani de unităţile la care au fost angajate sau de Colegiul Medicilor din România, precum și
cele cărora le-a încetat contractul de administrare în condiţiile stabilite la art. 5, lit. b), c) sau d) nu pot participa la concurs.
Concursul sau examenul va consta în următoarele probe: interviu – susţinerea proiectului de management, probă scrisă, probă
clinică sau practică.
Proba scrisă a concursului se susţine după subiecte din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, cu modificările
și completările ulterioare și legislaţia secundară aferentă.
Proba clinică sau proba practică se susţine pe baza metodologiei stabilite pentru obţinerea titlului de medic specialist.
Înscrierile la concurs se fac la sediul unităţii, în termen de 15 zile de la apariţia acestui anunţ, iar concursul se organizează în
termen de minimum 30 de zile și maximum 90 de zile de la publicarea în „Viaţa medicală”.
Relaţii suplimentare se pot obţine la Serviciul Resurse Umane, tel.: 0230.22.20.98, int. 133.

SPITALUL MUNICIPAL FĂLTICENI (JUDEŢUL SUCEAVA)


scoate la CONCURS
în conformitate cu prevederile Ord. m.s. nr. 869/2015, cu completările și modificările ulterioare, un post cu normă întreagă de
medic specialist confirmat în specialitatea Anatomie patologică la Serviciul Anatomie patologică.
Dosarul de înscriere la concurs va cuprinde următoarele acte:
a) cerere în care se menţionează postul pentru care dorește să concureze;
b) copie xerox de pe diploma de licenţă și certificatul de specialist sau primar pentru medici, medici dentiști, farmaciști,
respectiv adeverinţă de confirmare în gradul profesional pentru biologi, biochimiști sau chimiști;
c) copie a certificatului de membru al organizaţiei profesionale cu viza pe anul în curs;
d) dovada/înscrisul din care să rezulte că nu i-a fost aplicată una din sancţiunile prevăzute la art. 455 alin. (1) lit. e) sau f), la art.
541 alin. (1) lit. d) ori e), respectiv la art. 628 alin. (1) lit. d) sau e) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii,
republicată, cu modificările ulterioare;
e) acte doveditoare pentru calcularea punctajului prevăzut în Anexa nr. 3 la ordin;
f) cazierul judiciar;
g) certificat medical din care să rezulte că este apt din punct de vedere fizic și neuropsihic pentru exercitarea activităţii pentru
postul pentru care candidează;
h) chitanţă de plată a taxei de concurs;
i) copia actului de identitate în termen de valabilitate.
Taxa de concurs este de 150 de lei și se achită la casieria spitalului.
Documentele prevăzute la lit. d), f) și g) sunt valabile trei luni și se depun la dosar în termen de valabilitate.
Tematica și bibliografia de concurs sunt cele pentru examenul de medic specialist în specialitatea postului, postate pe site-ul
MS la rubrica: Specialiști/Examene și concursuri naţionale.
Înscrierile la concurs se fac la sediul unităţii, str. Ion Creangă nr. 1, în termen de 15 zile calendaristice de la apariţia acestui
anunţ, iar concursul se organizează în perioada cuprinsă între 31 și 90 de zile de la publicarea în „Viaţa medicală”.

SPITALUL CLINIC DE BOLI INFECŢIOASE ȘI PNEUMOFTIZIOLOGIE „VICTOR BABEȘ” CRAIOVA (JUDEŢUL DOLJ)
scoate la CONCURS
în conformitate cu prevederile Ord. m.s. nr. 869/2015, cu completările și modificările ulterioare, un post cu normă întreagă de
medic specialist confirmat în specialitatea Medicină de laborator în cadrul Laboratorului BK.
Dosarul de înscriere la concurs va cuprinde următoarele acte:
a) cerere în care se menţionează postul pentru care dorește să concureze;
b) copie xerox de pe diploma de licenţă și certificatul de specialist sau primar pentru medici, medici dentiști, farmaciști,
respectiv adeverinţă de confirmare în gradul profesional pentru biologi, biochimiști sau chimiști;
c) copie a certificatului de membru al organizaţiei profesionale cu viza pe anul în curs;
d) dovada/înscrisul din care să rezulte că nu i-a fost aplicată una din sancţiunile prevăzute la art. 455 alin. (1) lit. e) sau f), la art.
541 alin. (1) lit. d) ori e), respectiv la art. 628 alin. (1) lit. d) sau e) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii,
republicată, cu modificările ulterioare;
e) acte doveditoare pentru calcularea punctajului prevăzut în Anexa nr. 3 la ordin;
f) cazierul judiciar;
g) certificat medical din care să rezulte că este apt din punct de vedere fizic și neuropsihic pentru exercitarea activităţii pentru
postul pentru care candidează;
h) chitanţă de plată a taxei de concurs;
i) copia actului de identitate în termen de valabilitate.
Taxa de concurs este de 150 de lei.
Documentele prevăzute la lit. d), f) și g) sunt valabile trei luni și se depun la dosar în termen de valabilitate.
Tematica de concurs este cea pentru examenul de medic specialist în specialitatea postului.
Înscrierile la concurs se fac la sediul unităţii, Calea București nr. 126, în termen de 15 zile calendaristice de la apariţia acestui
anunţ, iar concursul se organizează în perioada cuprinsă între 31 și 90 de zile de la publicarea în „Viaţa medicală”.
Relaţii suplimentare se pot obţine la Biroul Resurse Umane, tel.: 0742.253.333, pe www.vbabes-cv.ro (secţiunea Concursuri) și la
avizierul unităţii (clădirea TESA).

SPITALUL ORĂȘENESC HOREZU (JUDEŢUL VÂLCEA)


scoate la CONCURS
în conformitate cu prevederile Ord. m.s. nr. 869/2015, cu completările și modificările ulterioare, funcţia de farmacist-șef la
Farmacia cu circuit închis a spitalului.
Dosarul de înscriere la concurs va cuprinde următoarele acte:
a) cerere în care se menţionează funcţia pentru care dorește să candideze;
b) copie xerox de pe diploma de licenţă și certificatul de specialist sau primar;
c) copie a certificatului de membru al organizaţiei profesionale cu viza pe anul în curs;
d) dovada/înscrisul din care să rezulte că nu i-a fost aplicată una din sancţiunile prevăzute la art. 455 alin. (1) lit. e) sau f), la art.
541 alin. (1) lit. d) ori e), respectiv la art. 628 alin. (1) lit. d) sau e) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii,
republicată, cu modificările ulterioare;
e) acte doveditoare pentru calcularea punctajului prevăzut în Anexa nr. 3 la ordin;
f) cazierul judiciar;
g) certificat medical din care să rezulte că este apt din punct de vedere fizic și neuropsihic pentru exercitarea activităţii pentru
postul pentru care candidează;
h) chitanţă de plată a taxei de concurs;
i) copia actului de identitate în termen de valabilitate.
Taxa de concurs este de 150 de lei și se achită la casieria spitalului.
Documentele prevăzute la lit. d), f) și g) sunt valabile trei luni și se depun la dosar în termen de valabilitate.
La concurs se pot înscrie numai candidaţii care au obţinut minimum două puncte din cele prevăzute la pct. 9 din Anexa nr. 3 la
ordin.
La concurs se pot prezenta farmaciști cu minimum 2 ani experienţă profesională.
Pentru proba scrisă un subiect va fi din legislaţia sanitară (Legea nr. 95/2006).
Tematica de concurs și bibliografia vor fi afișate la sediul spitalului.
Înscrierile la concurs se fac la sediul unităţii, în termen de 15 zile calendaristice de la apariţia acestui anunţ, iar concursul se
organizează în perioada cuprinsă între 31 și 90 de zile de la publicarea în „Viaţa medicală”.
Relaţii suplimentare se pot obţine la Serviciul Resurse Umane, tel.: 0250.86.06.20, int. 175.

SPITALUL MUNICIPAL DE URGENŢĂ ROMAN (JUDEŢUL NEAMŢ)


scoate la CONCURS
în conformitate cu prevederile Ord. m.s. nr. 869/2015, cu completările și modificările ulterioare, un post cu normă întreagă de medic
primar confirmat în specialitatea Epidemiologie la Serviciul Prevenire a infecţiilor asociate asistenţei medicale.
Dosarul de înscriere la concurs va cuprinde următoarele acte:
a) cerere în care se menţionează postul pentru care dorește să concureze;
b) copie xerox de pe diploma de licenţă și certificatul de specialist sau primar pentru medici, medici dentiști, farmaciști, respectiv
adeverinţă de confirmare în gradul profesional pentru biologi, biochimiști sau chimiști;
c) copie a certificatului de membru al organizaţiei profesionale cu viza pe anul în curs;
d) dovada/înscrisul din care să rezulte că nu i-a fost aplicată una din sancţiunile prevăzute la art. 455 alin. (1) lit. e) sau f), la art. 541
alin. (1) lit. d) ori e), respectiv la art. 628 alin. (1) lit. d) sau e) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, republicată,
cu modificările ulterioare;
e) acte doveditoare pentru calcularea punctajului prevăzut în Anexa nr. 3 la ordin;
f) cazierul judiciar;
g) certificat medical din care să rezulte că este apt din punct de vedere fizic și neuropsihic pentru exercitarea activităţii pentru
postul pentru care candidează;
h) chitanţă de plată a taxei de concurs;
i) copia actului de identitate în termen de valabilitate;
j) certificat atestat de studii complementare în Îngrijiri paliative.
Taxa de concurs este de 150 de lei.
Documentele prevăzute la lit. d), f) și g) sunt valabile trei luni și se depun la dosar în termen de valabilitate.
Tematica de concurs și bibliografia sunt cele pentru examenul de medic specialist în specialitatea postului, postate pe site-ul MS.
Înscrierile la concurs se fac la sediul unităţii, în termen de 15 zile calendaristice de la apariţia acestui anunţ, iar concursul se
organizează în perioada cuprinsă între 31 și 90 de zile de la publicarea în „Viaţa medicală”.
Relaţii suplimentare se pot obţine la Serviciul RUNOS, tel.: 0233.74.25.11.

SPITALUL ORĂȘENESC HOREZU (JUDEŢUL VÂLCEA)


scoate la CONCURS
în conformitate cu prevederile Ord. m.s. nr. 869/2015, cu completările și modificările ulterioare, un post cu normă întreagă de medic
specialist confirmat în specialitatea Radiologie-imagistică medicală pentru Laboratorul de Radiologie și imagistică medicală.
Dosarul de înscriere la concurs va cuprinde următoarele acte:
a) cerere în care se menţionează postul pentru care dorește să concureze;
b) copie xerox de pe diploma de licenţă și certificatul de specialist sau primar pentru medici, medici dentiști, farmaciști, respectiv
adeverinţă de confirmare în gradul profesional pentru biologi, biochimiști sau chimiști;
c) copie a certificatului de membru al organizaţiei profesionale cu viza pe anul în curs;
d) dovada/înscrisul din care să rezulte că nu i-a fost aplicată una din sancţiunile prevăzute la art. 455 alin. (1) lit. e) sau f), la art. 541
alin. (1) lit. d) ori e), respectiv la art. 628 alin. (1) lit. d) sau e) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, republicată,
cu modificările ulterioare;
e) acte doveditoare pentru calcularea punctajului prevăzut în Anexa nr. 3 la ordin;
f) cazierul judiciar;
g) certificat medical din care să rezulte că este apt din punct de vedere fizic și neuropsihic pentru exercitarea activităţii pentru
postul pentru care candidează;
h) chitanţă de plată a taxei de concurs;
i) copia actului de identitate în termen de valabilitate.
Taxa de concurs este de 150 de lei și se achită la casieria spitalului.
Documentele prevăzute la lit. d), f) și g) sunt valabile trei luni și se depun la dosar în termen de valabilitate.
Tematica de concurs și bibliografia vor fi afișate la sediul spitalului.
Înscrierile la concurs se fac la sediul unităţii, în termen de 15 zile calendaristice de la apariţia acestui anunţ, iar concursul se
organizează în perioada cuprinsă între 31 și 90 de zile de la publicarea în „Viaţa medicală”.
Relaţii suplimentare se pot obţine la Serviciul Resurse Umane, tel.: 0250.86.06.20, int. 175.

SPITALUL MUNICIPAL CÂMPINA (JUDEŢUL PRAHOVA)


scoate la CONCURS
în conformitate cu prevederile Ord. m.s. nr. 869/2015, cu completările și modificările ulterioare, următoarele posturi:
 un post cu normă întreagă de medic specialist confirmat în specialitatea ATI la Secţia ATI;
 un post cu normă întreagă de medic specialist confirmat în specialitatea Medicină de urgenţă la CPU;
 un post cu normă întreagă de medic specialist confirmat în specialitatea Radiologie-imagistică medicală pentru Laboratorul
de Radiologie și imagistică medicală;
 un post cu normă întreagă de medic specialist confirmat în specialitatea Neonatologie la Compartimentul Neonatologie.
Dosarul de înscriere la concurs va cuprinde următoarele acte:
a) cerere în care se menţionează postul pentru care dorește să concureze;
b) copie xerox de pe diploma de licenţă și certificatul de specialist sau primar pentru medici, medici dentiști, farmaciști,
respectiv adeverinţă de confirmare în gradul profesional pentru biologi, biochimiști sau chimiști;
c) copie a certificatului de membru al organizaţiei profesionale cu viza pe anul în curs;
d) dovada/înscrisul din care să rezulte că nu i-a fost aplicată una din sancţiunile prevăzute la art. 455 alin. (1) lit. e) sau f), la art.
541 alin. (1) lit. d) ori e), respectiv la art. 628 alin. (1) lit. d) sau e) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii,
republicată, cu modificările ulterioare;
e) acte doveditoare pentru calcularea punctajului prevăzut în Anexa nr. 3 la ordin;
f) cazierul judiciar;
g) certificat medical din care să rezulte că este apt din punct de vedere fizic și neuropsihic pentru exercitarea activităţii pentru
postul pentru care candidează;
h) chitanţă de plată a taxei de concurs;
i) copia actului de identitate în termen de valabilitate.
Taxa de concurs este de 150 de lei.
Documentele prevăzute la lit. d), f) și g) sunt valabile trei luni și se depun la dosar în termen de valabilitate.
Tematica de concurs este cea pentru examenul de medic specialist în specialitatea postului.
Înscrierile la concurs se fac la sediul unităţii, în termen de 15 zile calendaristice de la apariţia acestui anunţ, iar concursul se
organizează în perioada cuprinsă între 31 și 90 de zile de la publicarea în „Viaţa medicală”.
Relaţii suplimentare se pot obţine la Biroul Resurse Umane, tel.: 0244.33.73.51, int. 102.

SPITALUL CLINIC JUDEŢEAN DE URGENŢĂ SIBIU


scoate la CONCURS
în conformitate cu prevederile Ord. m.s.p. nr. 1.406/2006, coroborat cu prevederile art. 184 din Legea nr. 95/2006, următoarele
funcţii:
 șef Secţia clinică Reabilitare medicală I;
 șef Secţia clinică Reabilitare medicală II;
 șef Serviciu Anatomie patologică.
Dosarul de înscriere la concurs va cuprinde următoarele acte:
a) cerere în care se menţionează funcţia pentru care dorește să candideze;
b) copie xerox de pe diploma de studii;
c) adeverinţă din care să reiasă confirmarea în gradul profesional;
d) acte doveditoare pentru calcularea punctajului prevăzut în Anexa nr. 2 la normele menţionate;
e) declaraţie pe propria răspundere a candidatului, din care să rezulte că nu a fost condamnat penal pentru fapte ce-l fac
incompatibil cu funcţia pentru care dorește să concureze;
f) declaraţie pe propria răspundere a candidatului, din care să rezulte că nu se află în stare de incompatibilitate;
g) certificat privind starea de sănătate;
h) dovadă/adeverinţă din care să rezulte că în ultimii 2 ani nu a fost sancţionat de conducerea unităţilor în care și-a desfășurat
activitatea sau de Colegiul Medicilor din România;
i) copie xerox a autorizaţiei de liberă practică sau a certificatului de membru al Colegiului Medicilor din România;
j) copia carnetului de muncă sau, după caz, o adeverinţă care să ateste confirmarea în specialitate și vechimea în specialitate;
k) un proiect de management privind evoluţia viitoare a secţiei/serviciului;
l) chitanţă de plată a taxei de concurs.
În secţiile clinice funcţia de șef de secţie/laborator/serviciu se ocupă de către un cadru didactic universitar medical.
La concurs se pot prezenta medici cu o vechime de cel puţin 5 ani în specialitatea postului, specialitate pe care o practică în
mod curent și în care sunt confirmaţi prin ordin al m.s.p. (vechimea în specialitate decurge de la data confirmării și încadrării ca
medic specialist).
Persoanele sancţionate în ultimii 2 ani de unităţile la care au fost angajate sau de Colegiul Medicilor din România, precum și
cele cărora le-a încetat contractul de administrare în condiţiile stabilite la art. 5, lit. b), c) sau d) nu pot participa la concurs.
Concursul sau examenul va consta în următoarele probe: interviu – susţinerea proiectului de management, probă scrisă, probă
clinică sau practică.
Proba scrisă a concursului se susţine după subiecte din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, cu modificările
și completările ulterioare și legislaţia secundară aferentă.
Proba clinică sau proba practică se susţine pe baza metodologiei stabilite pentru obţinerea titlului de medic specialist.
Bibliografia de concurs va fi afișată la sediul spitalului și pe site-ul acestuia.
Înscrierile la concurs se fac la sediul unităţii, bd. C. Coposu nr. 2-4, în termen de 15 zile de la apariţia acestui anunţ, iar
concursul se organizează în termen de minimum 30 de zile și maximum 90 de zile de la publicarea în „Viaţa medicală”.
Relaţii suplimentare se pot obţine la tel.: 0269.21.50.50, int. 305.

REPUBLICARE
SPITALUL JUDEŢEAN DE URGENŢĂ SLOBOZIA (JUDEŢUL IALOMIŢA)
scoate la CONCURS
în conformitate cu prevederile Ord. m.s. nr. 869/2015, cu completările și modificările ulterioare, următoarele posturi:
 trei posturi cu normă întreagă de medic în specialitatea Neonatologie la Secţia Neonatologie;
 un post cu normă întreagă de medic în specialitatea Psihiatrie pediatrică la Cabinetul de Psihiatrie pediatrică;
 două posturi cu normă întreagă de medic în specialitatea Pediatrie la Secţia Pediatrie;
 două posturi cu normă întreagă de medic în specialitatea ATI la Secţia ATI;
 două posturi cu normă întreagă de medic în specialitatea Radiologie-imagistică medicală pentru Laboratorul de Radiologie;
 un post cu normă întreagă de medic în specialitatea Oncologie medicală la Secţia Oncologie;
 trei posturi cu normă întreagă de medic în specialitatea Medicină internă la Secţia Interne;
 două posturi cu normă întreagă de medic în specialitatea Medicină de urgenţă la UPU;
 un post cu normă întreagă de medic în specialitatea Cardiologie la Secţia Cardiologie;
 un post cu normă întreagă de medic în specialitatea Epidemiologie la Serviciul Supraveghere și control al infecţiilor
nosocomiale;
 un post cu normă întreagă de medic în specialitatea Obstetrică-ginecologie la Secţia Obstetrică-ginecologie;
 două posturi cu normă întreagă de medic în specialitatea Neurologie la Secţia Neurologie;
 un post cu normă întreagă de medic în specialitatea Oftalmologie la Compartimentul Oftalmologie.
La concurs se pot prezenta medici cu drept de liberă practică, specialiști sau primari confirmaţi în specialitatea respectivă,
rezidenţi aflaţi în ultimul an de pregătire în specialitatea în care se publică postul.
Dosarul de înscriere la concurs va cuprinde următoarele acte:
a) cerere în care se menţionează postul pentru care dorește să concureze;
b) copie xerox de pe diploma de licenţă și certificatul de specialist sau primar pentru medici, medici dentiști, farmaciști,
respectiv adeverinţă de confirmare în gradul profesional pentru biologi, biochimiști sau chimiști;
c) copie a certificatului de membru al organizaţiei profesionale cu viza pe anul în curs;
d) dovada/înscrisul din care să rezulte că nu i-a fost aplicată una din sancţiunile prevăzute la art. 455 alin. (1) lit. e) sau f), la art.
541 alin. (1) lit. d) ori e), respectiv la art. 628 alin. (1) lit. d) sau e) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii,
republicată, cu modificările ulterioare;
e) acte doveditoare pentru calcularea punctajului prevăzut în Anexa nr. 3 la ordin;
f) cazierul judiciar;
g) certificat medical din care să rezulte că este apt din punct de vedere fizic și neuropsihic pentru exercitarea activităţii pentru
postul pentru care candidează;
h) chitanţă de plată a taxei de concurs;
i) copia actului de identitate în termen de valabilitate.
Taxa de concurs este de 150 de lei.
Documentele prevăzute la lit. d), f) și g) sunt valabile trei luni și se depun la dosar în termen de valabilitate.
Tematica de concurs este cea pentru examenul de medic specialist în specialitatea postului.
Înscrierile la concurs se fac la sediul unităţii, str. Decebal nr. 3, în termen de 15 zile calendaristice de la apariţia acestui anunţ,
iar concursul se organizează în perioada cuprinsă între 31 și 90 de zile de la publicarea în „Viaţa medicală”.

REPUBLICARE
SPITALUL MUNICIPAL CÂMPINA (JUDEŢUL PRAHOVA)
scoate la CONCURS
în conformitate cu prevederile Ord. m.s. nr. 869/2015, cu completările și modificările ulterioare, următoarele posturi:
 un post cu normă întreagă de medic în specialitatea Cardiologie la Compartimentul Cardiologie;
 un post cu normă întreagă de medic în specialitatea Medicină internă la Secţia Medicină internă;
 un post cu normă întreagă de medic în specialitatea ATI la Secţia ATI.
La concurs se pot prezenta medici cu drept de liberă practică, specialiști sau primari confirmaţi în specialitatea respectivă,
rezidenţi aflaţi în ultimul an de pregătire în specialitatea în care se publică postul.
Dosarul de înscriere la concurs va cuprinde următoarele acte:
a) cerere în care se menţionează postul pentru care dorește să concureze;
b) copie xerox de pe diploma de licenţă și certificatul de specialist sau primar pentru medici, medici dentiști, farmaciști,
respectiv adeverinţă de confirmare în gradul profesional pentru biologi, biochimiști sau chimiști;
c) copie a certificatului de membru al organizaţiei profesionale cu viza pe anul în curs;
d) dovada/înscrisul din care să rezulte că nu i-a fost aplicată una din sancţiunile prevăzute la art. 455 alin. (1) lit. e) sau f), la art.
541 alin. (1) lit. d) ori e), respectiv la art. 628 alin. (1) lit. d) sau e) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii,
republicată, cu modificările ulterioare;
e) acte doveditoare pentru calcularea punctajului prevăzut în Anexa nr. 3 la ordin;
f) cazierul judiciar;
g) certificat medical din care să rezulte că este apt din punct de vedere fizic și neuropsihic pentru exercitarea activităţii pentru
postul pentru care candidează;
h) chitanţă de plată a taxei de concurs;
i) copia actului de identitate în termen de valabilitate.
Taxa de concurs este de 150 de lei și se achită la casieria spitalului.
Documentele prevăzute la lit. d), f) și g) sunt valabile trei luni și se depun la dosar în termen de valabilitate.
Tematica de concurs este cea pentru examenul de medic specialist în specialitatea postului.
Înscrierile la concurs se fac la sediul unităţii, în termen de 15 zile calendaristice de la apariţia acestui anunţ, iar concursul se
organizează în perioada cuprinsă între 31 și 90 de zile de la publicarea în „Viaţa medicală”.
Relaţii suplimentare se pot obţine la Biroul Resurse Umane, tel.: 0244.33.73.51, int. 102.

SPITALUL CLINIC JUDEŢEAN DE URGENŢĂ TG. MUREȘ (JUDEŢUL MUREȘ)


scoate la CONCURS
în conformitate cu prevederile Ord. m.s. nr. 869/2015, cu completările și modificările ulterioare, următoarele posturi:
 un post cu normă întreagă de medic specialist confirmat în specialitatea Recuperare, medicină fizică și balneologie pentru
Laboratorul de Recuperare, medicină fizică și balneologie;
 un post cu normă întreagă de medic specialist confirmat în specialitatea Medicină nucleară pentru Laboratorul de Medicină
nucleară.
Dosarul de înscriere la concurs va cuprinde următoarele acte:
a) cerere în care se menţionează postul pentru care dorește să concureze;
b) copie xerox de pe diploma de licenţă și certificatul de specialist sau primar pentru medici, medici dentiști, farmaciști,
respectiv adeverinţă de confirmare în gradul profesional pentru biologi, biochimiști sau chimiști;
c) copie a certificatului de membru al organizaţiei profesionale cu viza pe anul în curs;
d) dovada/înscrisul din care să rezulte că nu i-a fost aplicată una din sancţiunile prevăzute la art. 455 alin. (1) lit. e) sau f), la art.
541 alin. (1) lit. d) ori e), respectiv la art. 628 alin. (1) lit. d) sau e) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii,
republicată, cu modificările ulterioare;
e) acte doveditoare pentru calcularea punctajului prevăzut în Anexa nr. 3 la ordin;
f) cazierul judiciar;
g) certificat medical din care să rezulte că este apt din punct de vedere fizic și neuropsihic pentru exercitarea activităţii pentru
postul pentru care candidează;
h) chitanţă de plată a taxei de concurs;
i) copia actului de identitate în termen de valabilitate.
Taxa de concurs este de 150 de lei și se achită la casieria spitalului.
Documentele prevăzute la lit. d), f) și g) sunt valabile trei luni și se depun la dosar în termen de valabilitate.
Tematica de concurs și bibliografia sunt cele pentru examenul de medic specialist în specialitatea postului, postate pe site-ul
MS.
Înscrierile la concurs se fac la sediul unităţii, str. Gheorghe Marinescu nr. 50, în termen de 15 zile calendaristice de la apariţia
acestui anunţ, iar concursul se organizează în perioada cuprinsă între 31 și 90 de zile de la publicarea în „Viaţa medicală”.
Relaţii suplimentare se pot obţine la tel.: 0265.21.21.11, int. 462.

REPUBLICARE
SPITALUL JUDEŢEAN DE URGENŢĂ „SF. PANTELIMON” FOCȘANI (JUDEŢUL VRANCEA)
scoate la CONCURS
în conformitate cu prevederile Ord. m.s. nr. 869/2015, cu completările și modificările ulterioare, un post cu normă întreagă de
medic dentist/stomatolog la Cabinetul de Stomatologie de urgenţă din cadrul UPU-SMURD.
La concurs se pot prezenta medici dentiști cu drept de liberă practică, specialiști sau primari confirmaţi în specialitatea
stomatologie generală, rezidenţi aflaţi în ultimul an de pregătire.
Dosarul de înscriere la concurs va cuprinde următoarele acte:
a) cerere în care se menţionează postul pentru care dorește să concureze;
b) copie xerox de pe diploma de licenţă și certificatul de specialist sau primar pentru medici, medici dentiști, farmaciști,
respectiv adeverinţă de confirmare în gradul profesional pentru biologi, biochimiști sau chimiști;
c) copie a certificatului de membru al organizaţiei profesionale cu viza pe anul în curs și copie asigurare malpraxis;
d) dovada/înscrisul din care să rezulte că nu i-a fost aplicată una din sancţiunile prevăzute la art. 455 alin. (1) lit. e) sau f), la art.
541 alin. (1) lit. d) ori e), respectiv la art. 628 alin. (1) lit. d) sau e) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii,
republicată, cu modificările ulterioare;
e) acte doveditoare pentru calcularea punctajului prevăzut în Anexa nr. 3 la ordin;
f) cazierul judiciar;
g) certificat medical din care să rezulte că este apt din punct de vedere fizic și neuropsihic pentru exercitarea activităţii pentru
postul pentru care candidează;
h) chitanţă de plată a taxei de concurs;
i) copia actului de identitate în termen de valabilitate.
Taxa de concurs este de 150 de lei.
Documentele prevăzute la lit. d), f) și g) sunt valabile trei luni și se depun la dosar în termen de valabilitate.
Tematica de concurs este cea pentru ocuparea posturilor de medici stomatologi cu drept de liberă practică.
Înscrierile la concurs se fac la sediul unităţii, în termen de 15 zile calendaristice de la apariţia acestui anunţ, iar concursul se
organizează în perioada cuprinsă între 31 și 90 de zile de la publicarea în „Viaţa medicală”.
Relaţii suplimentare se pot obţine la tel.: 0327.62.50.00, int. 278.

SPITALUL CLINIC JUDEŢEAN DE URGENŢĂ SIBIU


scoate la CONCURS
în conformitate cu prevederile Ord. m.s. nr. 869/2015, cu completările și modificările ulterioare, următoarele posturi:
 un post cu normă întreagă de medic primar confirmat în specialitatea Endocrinologie la Compartimentul clinic
Endocrinologie;
 un post cu normă întreagă de medic specialist confirmat în specialitatea Oncologie medicală la Secţia clinică Oncologie.
Dosarul de înscriere la concurs va cuprinde următoarele acte:
a) cerere în care se menţionează postul pentru care dorește să concureze;
b) copie xerox de pe diploma de licenţă și certificatul de specialist sau primar pentru medici, medici dentiști, farmaciști,
respectiv adeverinţă de confirmare în gradul profesional pentru biologi, biochimiști sau chimiști;
c) copie a certificatului de membru al organizaţiei profesionale cu viza pe anul în curs;
d) dovada/înscrisul din care să rezulte că nu i-a fost aplicată una din sancţiunile prevăzute la art. 455 alin. (1) lit. e) sau f), la art.
541 alin. (1) lit. d) ori e), respectiv la art. 628 alin. (1) lit. d) sau e) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii,
republicată, cu modificările ulterioare;
e) acte doveditoare pentru calcularea punctajului prevăzut în Anexa nr. 3 la ordin;
f) cazierul judiciar;
g) certificat medical din care să rezulte că este apt din punct de vedere fizic și neuropsihic pentru exercitarea activităţii pentru
postul pentru care candidează;
h) chitanţă de plată a taxei de concurs;
i) copia actului de identitate în termen de valabilitate.
Taxa de concurs este de 150 de lei.
Documentele prevăzute la lit. d), f) și g) sunt valabile trei luni și se depun la dosar în termen de valabilitate.
Tematica de concurs este cea pentru examenul de medic specialist în specialitatea postului.
Înscrierile la concurs se fac la sediul unităţii, în termen de 15 zile calendaristice de la apariţia acestui anunţ, iar concursul se
organizează în perioada cuprinsă între 31 și 90 de zile de la publicarea în „Viaţa medicală”.
Relaţii suplimentare se pot obţine la tel.: 0269.21.50.50, int. 305.

SPITALUL JUDEŢEAN DE URGENŢĂ „SF. PANTELIMON” FOCȘANI (JUDEŢUL VRANCEA)


scoate la CONCURS
în conformitate cu prevederile Ord. m.s. nr. 869/2015, cu completările și modificările ulterioare, un post cu normă întreagă de
medic primar confirmat în specialitatea Obstetrică-ginecologie la Secţia Obstetrică-ginecologie.
Dosarul de înscriere la concurs va cuprinde următoarele acte:
a) cerere în care se menţionează postul pentru care dorește să concureze;
b) copie xerox de pe diploma de licenţă și certificatul de specialist sau primar pentru medici, medici dentiști, farmaciști,
respectiv adeverinţă de confirmare în gradul profesional pentru biologi, biochimiști sau chimiști;
c) copie a certificatului de membru al organizaţiei profesionale cu viza pe anul în curs;
d) dovada/înscrisul din care să rezulte că nu i-a fost aplicată una din sancţiunile prevăzute la art. 455 alin. (1) lit. e) sau f), la art.
541 alin. (1) lit. d) ori e), respectiv la art. 628 alin. (1) lit. d) sau e) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii,
republicată, cu modificările ulterioare;
e) acte doveditoare pentru calcularea punctajului prevăzut în Anexa nr. 3 la ordin;
f) cazierul judiciar;
g) certificat medical din care să rezulte că este apt din punct de vedere fizic și neuropsihic pentru exercitarea activităţii pentru
postul pentru care candidează;
h) chitanţă de plată a taxei de concurs;
i) copia actului de identitate în termen de valabilitate.
Taxa de concurs este de 150 de lei.
Documentele prevăzute la lit. d), f) și g) sunt valabile trei luni și se depun la dosar în termen de valabilitate.
Tematica de concurs este cea pentru examenul de medic specialist în specialitatea postului.
Înscrierile la concurs se fac la sediul unităţii, în termen de 15 zile calendaristice de la apariţia acestui anunţ, iar concursul se
organizează în perioada cuprinsă între 31 și 90 de zile de la publicarea în „Viaţa medicală”.
Relaţii suplimentare se pot obţine la tel.: 0327.62.50.00, int. 278.

SPITALUL CLINIC DE URGENŢĂ „BAGDASAR-ARSENI” BUCUREȘTI


scoate la CONCURS
în conformitate cu prevederile Ord. m.s. nr. 869/2015, cu completările și modificările ulterioare, următoarele posturi:
 două posturi cu normă întreagă de medic specialist confirmat în specialitatea Cardiologie la Secţia clinică Cardiologie;
 un post cu normă întreagă de medic specialist confirmat în specialitatea Neurochirurgie la Secţia clinică Neurochirurgie I.
Dosarul de înscriere la concurs va cuprinde următoarele acte:
a) cerere în care se menţionează postul pentru care dorește să concureze;
b) copie xerox de pe diploma de licenţă și certificatul de specialist sau primar pentru medici, medici dentiști, farmaciști,
respectiv adeverinţă de confirmare în gradul profesional pentru biologi, biochimiști sau chimiști;
c) copie a certificatului de membru al organizaţiei profesionale cu viza pe anul în curs;
d) dovada/înscrisul din care să rezulte că nu i-a fost aplicată una din sancţiunile prevăzute la art. 455 alin. (1) lit. e) sau f), la art.
541 alin. (1) lit. d) ori e), respectiv la art. 628 alin. (1) lit. d) sau e) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii,
republicată, cu modificările ulterioare;
e) acte doveditoare pentru calcularea punctajului prevăzut în Anexa nr. 3 la ordin;
f) cazierul judiciar;
g) certificat medical din care să rezulte că este apt din punct de vedere fizic și neuropsihic pentru exercitarea activităţii pentru
postul pentru care candidează;
h) chitanţă de plată a taxei de concurs;
i) copia actului de identitate în termen de valabilitate.
Taxa de concurs este de 150 de lei și se achită la casieria spitalului.
Documentele prevăzute la lit. d), f) și g) sunt valabile trei luni și se depun la dosar în termen de valabilitate. Pentru
documentele solicitate în copie candidaţii trebuie să prezinte și actele originale, care vor fi verificate pentru conformitate de către
personalul Serviciului RUNOS, desemnat pentru înscrierea candidaţilor la concurs.
Tematica de concurs și bibliografia sunt cele pentru examenul de medic specialist în specialitatea postului, postate pe site-ul
MS.
Înscrierile la concurs se fac la sediul unităţii, în termen de 15 zile calendaristice de la apariţia acestui anunţ, iar concursul se
organizează în perioada cuprinsă între 31 și 90 de zile de la publicarea în „Viaţa medicală”.
Relaţii suplimentare se pot obţine la sediul spitalului, șos. Berceni nr. 12, sector 4 sau la tel.: 021.334.30.25, int. 1121, 1122,
1123 – Serviciul RUNOS.

SPITALUL ORĂȘENESC „SF. IERARH NICOLAE” BICAZ (JUDEŢUL NEAMŢ)


scoate la CONCURS
în conformitate cu prevederile Ord. m.s. nr. 869/2015, cu completările și modificările ulterioare, următoarele posturi:
 un post cu normă întreagă de medic specialist confirmat în specialitatea Medicină internă la Compartimentul Medicină
internă – temporar vacant până la 31.12.2020;
 un post cu normă întreagă de medic primar confirmat în specialitatea Neurologie la Compartimentul Neurologie – temporar
vacant până la 31.12.2020;
 un post cu normă întreagă de medic specialist confirmat în specialitatea Cardiologie la Compartimentul Cardiologie –
temporar vacant până la 31.12.2021;
 un post cu normă întreagă de medic specialist confirmat în specialitatea Obstetrică-ginecologie la Compartimentul
Obstetrică-ginecologie – temporar vacant până la 31.12.2021;
 un post cu normă întreagă de medic primar confirmat în specialitatea Chirurgie generală la Compartimentul Chirurgie
generală – temporar vacant până la 31.12.2021;
 un post cu normă întreagă de medic primar confirmat în specialitatea ORL la Compartimentul ORL – temporar vacant până la
31.12.2021;
 un post cu normă întreagă de medic specialist confirmat în specialitatea Recuperare, medicină fizică și balneologie la
Compartimentul Recuperare, medicină fizică și balneologie – temporar vacant până la 31.12.2021;
 un post cu normă întreagă de medic specialist confirmat în specialitatea Radiologie-imagistică medicală pentru Laboratorul
de Radiologie și imagistică medicală – temporar vacant până la 31.12.2021;
 un post cu normă întreagă de medic specialist confirmat în specialitatea Diabet zaharat, nutriţie și boli metabolice la
Cabinetul de Diabet zaharat, nutriţie și boli metabolice – temporar vacant până la 31.12.2020;
 un post cu normă întreagă de medic specialist confirmat în specialitatea Oftalmologie la Cabinetul de Oftalmologie –
temporar vacant până la 31.12.2019.
Dosarul de înscriere la concurs va cuprinde următoarele acte:
a) cerere în care se menţionează postul pentru care dorește să concureze;
b) copie xerox de pe diploma de licenţă și certificatul de specialist sau primar pentru medici, medici dentiști, farmaciști,
respectiv adeverinţă de confirmare în gradul profesional pentru biologi, biochimiști sau chimiști;
c) copie a certificatului de membru al organizaţiei profesionale cu viza pe anul în curs;
d) dovada/înscrisul din care să rezulte că nu i-a fost aplicată una din sancţiunile prevăzute la art. 455 alin. (1) lit. e) sau f), la art.
541 alin. (1) lit. d) ori e), respectiv la art. 628 alin. (1) lit. d) sau e) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii,
republicată, cu modificările ulterioare;
e) acte doveditoare pentru calcularea punctajului prevăzut în Anexa nr. 3 la ordin;
f) cazierul judiciar;
g) certificat medical din care să rezulte că este apt din punct de vedere fizic și neuropsihic pentru exercitarea activităţii pentru
postul pentru care candidează;
h) chitanţă de plată a taxei de concurs;
i) copia actului de identitate în termen de valabilitate.
Taxa de concurs este de 150 de lei.
Documentele prevăzute la lit. d), f) și g) sunt valabile trei luni și se depun la dosar în termen de valabilitate.
Tematica de concurs va fi cea pentru examenul de medic specialist în specialitatea postului.
Înscrierile la concurs se fac la sediul unităţii, în termen de 10 zile calendaristice de la apariţia acestui anunţ, iar concursul se
organizează în maximum 30 de zile lucrătoare de la publicarea în „Viaţa medicală”, dar nu mai devreme de 6 zile lucrătoare de la
încheierea înscrierilor.
Relaţii suplimentare se pot obţine la tel.: 0233.25.30.71.

SPITALUL C.E.T.T.T. „SFÂNTUL STELIAN” BUCUREȘTI


scoate la CONCURS
în conformitate cu prevederile Ord. m.s. nr. 869/2015, cu completările și modificările ulterioare, următoarele posturi:
 un post cu normă întreagă de medic specialist confirmat în specialitatea Psihiatrie;
 un post cu normă întreagă de medic dentist/stomatolog cu drept de liberă practică;
 un post cu normă întreagă de farmacist primar confirmat în specialitatea Farmacie generală.
Dosarul de înscriere la concurs va cuprinde următoarele acte:
a) cerere în care se menţionează postul pentru care dorește să concureze;
b) copie xerox de pe diploma de licenţă și certificatul de specialist sau primar pentru medici, medici dentiști, farmaciști,
respectiv adeverinţă de confirmare în gradul profesional pentru biologi, biochimiști sau chimiști;
c) copie a certificatului de membru al organizaţiei profesionale cu viza pe anul în curs;
d) dovada/înscrisul din care să rezulte că nu i-a fost aplicată una din sancţiunile prevăzute la art. 455 alin. (1) lit. e) sau f), la art.
541 alin. (1) lit. d) ori e), respectiv la art. 628 alin. (1) lit. d) sau e) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii,
republicată, cu modificările ulterioare;
e) acte doveditoare pentru calcularea punctajului prevăzut în Anexa nr. 3 la ordin;
f) cazierul judiciar;
g) certificat medical din care să rezulte că este apt din punct de vedere fizic și neuropsihic pentru exercitarea activităţii pentru
postul pentru care candidează;
h) chitanţă de plată a taxei de concurs;
i) copia actului de identitate în termen de valabilitate.
Taxa de concurs este de 150 de lei și se achită la casieria instituţiei.
Documentele prevăzute la lit. d), f) și g) sunt valabile trei luni și se depun la dosar în termen de valabilitate.
Tematica de concurs este cea pentru examenul de medic/farmacist specialist în specialitatea postului.
Înscrierile la concurs se fac la sediul unităţii, Compartimentul Resurse Umane, tel.: 021.315.24.51, int. 24, în termen de 15 zile
calendaristice de la apariţia acestui anunţ, iar concursul se organizează în perioada cuprinsă între 31 și 90 de zile de la publicarea în
„Viaţa medicală”.
Relaţii suplimentare, bibliografia și alte menţiuni referitoare la organizarea concursului vor fi puse la dispoziţie la sediul
instituţiei și pe site-ul: http://cetttsfantulstelian.ro.

SPITALUL UNIVERSITAR DE URGENŢĂ ELIAS BUCUREȘTI


scoate la CONCURS
în conformitate cu prevederile Ord. m.s. nr. 869/2015, cu completările și modificările ulterioare, următoarele posturi:
 un post cu normă întreagă de medic primar confirmat în specialitatea Sănătate publică și management la Serviciul
Managementul calităţii;
 un post cu normă întreagă de medic specialist confirmat în specialitatea Medicina muncii la Ambulatoriul integrat;
 un post cu normă întreagă de medic specialist confirmat în specialitatea Pediatrie la Secţia Pediatrie.
Dosarul de înscriere la concurs va cuprinde următoarele acte:
a) cerere în care se menţionează postul pentru care dorește să concureze;
b) copie xerox de pe diploma de licenţă și certificatul de specialist sau primar pentru medici, medici dentiști, farmaciști,
respectiv adeverinţă de confirmare în gradul profesional pentru biologi, biochimiști sau chimiști;
c) copie a certificatului de membru al organizaţiei profesionale cu viza pe anul în curs;
d) dovada/înscrisul din care să rezulte că nu i-a fost aplicată una din sancţiunile prevăzute la art. 455 alin. (1) lit. e) sau f), la art.
541 alin. (1) lit. d) ori e), respectiv la art. 628 alin. (1) lit. d) sau e) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii,
republicată, cu modificările ulterioare;
e) acte doveditoare pentru calcularea punctajului prevăzut în Anexa nr. 3 la ordin;
f) cazierul judiciar;
g) certificat medical din care să rezulte că este apt din punct de vedere fizic și neuropsihic pentru exercitarea activităţii pentru
postul pentru care candidează;
h) chitanţă de plată a taxei de concurs;
i) copia actului de identitate în termen de valabilitate.
Taxa de concurs este de 150 de lei și se achită la casieria spitalului.
Documentele prevăzute la lit. d), f) și g) sunt valabile trei luni și se depun la dosar în termen de valabilitate.
Tematica de concurs este cea pentru examenul de medic specialist în specialitatea postului.
Înscrierile la concurs se fac la sediul unităţii, în termen de 15 zile calendaristice de la apariţia acestui anunţ, iar concursul se
organizează în perioada cuprinsă între 31 și 90 de zile de la publicarea în „Viaţa medicală”.

SPITALUL UNIVERSITAR DE URGENŢĂ ELIAS BUCUREȘTI


scoate la CONCURS
în conformitate cu prevederile Legii nr. 319/2003, un post de cercetător știinţific (medic specialist confirmat în specialitatea
Gastroenterologie) în cadrul Nucleului de cercetare Gastroenterologie.
Dosarul de înscriere la concurs va cuprinde obligatoriu următoarele acte:
a) cerere-tip de înscriere;
b) copii legalizate de pe diploma de bacalaureat sau echivalentă, diploma de licenţă ori echivalentă, însoţite de foaia matricolă,
precum și copie legalizată de pe cartea de muncă sau copie-extras din Registrul general de evidenţă a salariaţilor, pentru a dovedi
vechimea;
c) copie legalizată de pe diploma de doctor în ramura de știinţă corespunzătoare postului, precum și de pe alte diplome sau
titluri știinţifice ori academice;
d) curriculum vitae;
e) lista lucrărilor publicate, însoţită de câte un exemplar din cel puţin 5 lucrări reprezentative;
f) alte înscrisuri solicitate de legislaţia sau reglementările în vigoare;
g) chitanţa de plată a taxei de concurs.
Înscrierile la concurs se fac în termen de 30 de zile de la data publicării anunţului.
Durata și finalizarea concursului este de 30 de zile de la data încheierii înscrierii, la nivelul comisiei de concurs, și de 45 de
zile, la nivelul instituţiei sau al unităţii organizatoare a concursului, de la depunerea raportului comisiei de concurs.

UNITATEA MILITARĂ 01147 ROMAN din cadrul Ministerului Apărării Naţionale


scoate la CONCURS
în conformitate cu prevederile Ord. m.s. nr. 869/2015, cu completările și modificările ulterioare, un post cu normă întreagă de
medic Medicină de familie cu drept de liberă practică (medic șef) – funcţie militară.
Candidaţii declaraţi „admis” în urma concursului vor fi chemaţi/rechemaţi în activitate în corpul ofiţerilor și vor dobândi
calitatea de cadru militar în activitate, cu drepturile și obligaţiile care decurg din aceasta.
Condiţiile generale și specifice pentru selecţionarea candidaţilor în vederea chemării/rechemării în activitate, în corpul
ofiţerilor, sunt prevăzute în art. 1 și art. 2 din Anexa 1 la Ord. ministrului apărării naţionale nr. M.70/2016, cu modificările și
completările ulterioare, publicat în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 421/2016.
Candidaţii vor depune la sediul UM 01147 Roman dosarul de înscriere la concurs care va cuprinde documentele prevăzute la
art. 3 din Anexa 2 la Ord. ministrului apărării naţionale nr. M.70/2016, cu modificările și completările ulterioare, publicat în
Monitorul Oficial, Partea I, nr. 421/2016 și:
a) cerere în care se menţionează postul pentru care dorește să concureze;
b) copie xerox de pe diploma de licenţă și certificatul de specialist sau primar pentru medici, medici dentiști, farmaciști,
respectiv adeverinţă de confirmare în gradul profesional pentru biologi, biochimiști sau chimiști cu viza pe anul în curs;
c) copie a certificatului de membru al organizaţiei profesionale cu viza pe anul în curs;
d) dovada/înscrisul din care să rezulte că nu i-a fost aplicată una din sancţiunile prevăzute la art. 455 alin. (1) lit. e) sau f), la art.
541 alin. (1) lit. d) ori e), respectiv la art. 628 alin. (1) lit. d) sau e) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii,
republicată, cu modificările ulterioare;
e) acte doveditoare pentru calcularea punctajului prevăzut în Anexa nr. 3 la Ord. m.s. nr. 869/2015;
f) certificat de cazier judiciar în original;
g) adeverinţă eliberată de medicul de familie din care să rezulte antecedentele medicale patologice și faptul că este apt din
punct de vedere fizic și neuropsihic pentru exercitarea activităţii pentru postul pentru care candidează;
h) chitanţă de plată a taxei de concurs;
i) copia actului de identitate în termen de valabilitate.
Taxa de concurs este de 150 de lei.
Actele prevăzute a fi depuse în copie se prezintă însoţite de documentele originale pentru a fi certificate pentru conformitate
cu originalul de către Compartimentul Resurse Umane al unităţii, iar documentele tipizate se asigură candidaţilor prin grija
structurii care organizează selecţia. Documentele prevăzute la lit. d), f) și g) sunt valabile trei luni și se depun la dosar în termen de
valabilitate.
Înscrierea la concurs se face la sediul UM 01147 Roman, în termen de 15 zile calendaristice de la apariţia acestui anunţ și
postarea lui la sediul unităţii la punctul de relaţii cu publicul.
Selecţia dosarelor de concurs se realizează în termen de 5 zile lucrătoare de la data expirării termenului de înscriere la
selecţie, perioadă în care candidaţii ale căror dosare sunt incomplete le pot completa. Probele eliminatorii de aptitudini și
concursul se organizează în perioada cuprinsă între 31 și 90 de zile de la publicare.
Candidaţii declaraţi „admis” în urma selecţiei dosarelor de concurs vor parcurge preselecţia – trei probe eliminatorii de
aptitudini ce se vor desfășura în următoarea ordine: a) evaluarea psihologică; b) evaluarea nivelului pregătirii fizice; c) examinare
medicală. La fiecare probă eliminatorie participă numai candidaţii care au fost declaraţi „admis” la proba anterioară.
Candidaţii declaraţi „apt” și „admis” în urma desfășurării tuturor probelor de aptitudini pot participa la concursul pentru
ocuparea postului vacant, care constă în parcurgerea unei probe teoretice și a unei probe practice.
Încadrarea postului vacant a fost aprobată prin Memorandumul cu tema: „Aprobarea ocupării, prin concurs sau examen, a
unor posturi vacante sau temporar vacante din structurile Ministerului Apărării Naţionale, potrivit prevederilor art. 14, alin. (3) din
Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 90/2017 privind unele măsuri fiscal-bugetare, modificarea și completarea unor acte
normative și prorogarea unor termene”, nr. C(S)105 din 12.01.2018.
Informaţii suplimentare privind condiţiile generale și specifice pentru ocuparea postului, locul, data și ora desfășurării probelor
eliminatorii de aptitudini, baremele de promovare a acestora, tematica, precum și data concursului se pot obţine la sediul UM
01147 Roman, str. Prof. Dumitru Mărtinaș nr. 2, loc. Roman, jud. Neamţ și pe site-ul: www.forter.ro
Persoană de contact Chiriac Petru, tel.: 0233.74.14.01, int. 128.

SPITALUL „N. N. SĂVEANU” VIDRA (JUDEŢUL VRANCEA)


scoate la CONCURS
în conformitate cu prevederile Ord. m.s. nr. 869/2015, cu completările și modificările ulterioare, un post cu jumătate de normă de
medic specialist confirmat în specialitatea Medicină de laborator.
Dosarul de înscriere la concurs va cuprinde următoarele acte:
a) cerere în care se menţionează postul pentru care dorește să concureze;
b) copie xerox de pe diploma de licenţă și certificatul de specialist sau primar pentru medici, medici dentiști, farmaciști,
respectiv adeverinţă de confirmare în gradul profesional pentru biologi, biochimiști sau chimiști;
c) copie a certificatului de membru al organizaţiei profesionale cu viza pe anul în curs;
d) dovada/înscrisul din care să rezulte că nu i-a fost aplicată una din sancţiunile prevăzute la art. 455 alin. (1) lit. e) sau f), la art.
541 alin. (1) lit. d) ori e), respectiv la art. 628 alin. (1) lit. d) sau e) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii,
republicată, cu modificările ulterioare;
e) acte doveditoare pentru calcularea punctajului prevăzut în Anexa nr. 3 la ordin;
f) cazierul judiciar;
g) certificat medical din care să rezulte că este apt din punct de vedere fizic și neuropsihic pentru exercitarea activităţii pentru
postul pentru care candidează;
h) chitanţă de plată a taxei de concurs;
i) copia actului de identitate în termen de valabilitate, certificat de căsătorie, dacă este cazul;
j) asigurare de malpraxis valabilă la zi.
Taxa de concurs este de 150 de lei și se achită la casieria spitalului.
Documentele prevăzute la lit. d), f) și g) sunt valabile trei luni și se depun la dosar în termen de valabilitate.
Tematica de concurs este cea pentru examenul de medic specialist în specialitatea postului.
Înscrierile la concurs se fac la sediul unităţii, în termen de 15 zile calendaristice de la apariţia acestui anunţ, iar concursul se
organizează în perioada cuprinsă între 31 și 90 de zile de la publicarea în „Viaţa medicală”.
Relaţii suplimentare se pot obţine la tel.: 0237.67.30.00.

S-ar putea să vă placă și