Ce se ascunde in spatele aditivilor alimentari?

Producatorii de alimente au fost siliti de necesitatile comertului modern sa aduca pe piata alimente cu termen de valabilitate
indelungat, cu gust, miros si aspect mai bun, prin urmare majoritatea alimentelor aflate astazi pe piata contin substante chimice
cunoscute sub numele de aditivi alimentari. Acestia sunt substante adaugate in scopul de a modifica favorabil gustul, mirosul si
aspectul alimentelor sau ca o necesitate a anumitor procese tehnologice.

In sfera de interes a consumatorului roman de produse alimentare au patruns relativ recent aditivii alimentari, astfel incat Asociatia
pentru Protectia Consumatorilor din Romania si-a propus sa alcatuiasca o brosura informativa care sa vina in ajutorul
consumatorului, prin prezentarea de informatii oneste, din surse sigure si bine documentate stiintific.

Pentru ca aceasta brosura sa acopere cat mai bine nevoile consumatorului roman, APC-Romania a realizat studiul "Aditivii
alimentari vazuti de consumatori", in care s-a analizat gradul de informare si felul in care consumatorii se raporteaza la aditivii
alimentari. Concluziile studiului pot fi downloadate de pe pagina de web a asociatiei: www.apc-romania.ro

Paul Piscoi, coordonatorul proiectului Codex Alimentarius a alcatuit brosura "Ce se ascunde in spatele aditivilor alimentari?",
plecand de la nevoile evidentiate in studiu. Aceasta este structurata in trei sectiuni:

1. Ce sunt aditivii? Scurta istorie, mod de utilizare, necesitatea utilizarii lor, provenienta si conditiile in care pot fi
daunatori
2. Aspecte ale legislatiei romane in domeniu
3. Lista tuturor aditivilor alimentari acceptati in tara noastra; fiecare aditiv este insotit de o scurta descriere, care cuprinde:
numele substantei chimice, utilizarile lui tehnologice, provenienta (natural, sintetic, animal, derivat din organisme
modificate genetic, etc.), afectiuni pe care le poate genera si un calificativ.

Lucrarea contine si indexarea aditivilor dupa denumirea chimica a substantei, acest index gasindu-si utilitatea la citirea de catre
consumator a etichetei, mai ales daca tinem seama de noua tendinta a producatorilor de a nu mai folosi pe eticheta codificarea E,
ci numele chimic extins al substantei.

Toate aceste informatii existente in brosura sunt utile pentru consumatori, aceasta putand fi consultata si la sediul APC.

Parti din brosura pot fi gasite si pe pagina de web www.apc-romania.ro.

Aceasta brosura este un instrument de lucru folositor si pentru jurnalisti, prin intermediul lor putand fi oferite informatii de calitate
unui numar mult mai mare de consumatori.

Distributia intregului tiraj de 450 exemplare este gratuita, prin sustinerea Consumers International care a finantat proiectul.

Pentru alte amanunte puteti apela numarul de telefon: 0724.274.072 (Paul Piscoi) sau puteti scrie la relatiipublice@apc-romania.ro

Laura Pascu
Biroul de Relatii Publice APC-Romania

ASOCIAŢIA PENTRU PROTECŢIA CONSUMATORILOR DIN

ROMÂNIA
B-dul I.C. Brătianu nr. 34, et. 4, cam. 22-24, sector 3, cod 70427, Bucureşti, Tel/fax:
021-311.02.43, E-mail:relatiipublice@apc-romania.ro,
Web site: www.apc-romania.ro
CENTRUL DE CONSULTANŢĂ ŞI INFORMARE A CONSUMATORILOR
B-dul I.C. Brătianu nr. 34, et. 4, cam. 21 ,Tel/fax: 021-315.71.49, E-mail: ccib@apc-romania.ro

BROŞURA

„CE SE ASCUNDE ÎN SPATELE ADITIVILOR ALIMENTARI?”

Transformările prin care trec economia şi societatea noastră se manifestă

pe multiple planuri. O importanţă deosebită o reprezintă preocupările în
legătură cu alimentul şi alimentaţia umană şi impactul direct al acestora
asupra sănătăţii consumatorilor. Sunt de real interes şi de strictă
actualitate, problemele legate de corectitudinea alimentaţiei, de
acurateţea reţetelor şi tehnologiilor alimentare, de reprimare a tendinţelor
de fraudare în domeniul alimentar. Aceste preocupări sunt în egală
măsură de natură legislativă, dar şi ştiinţifică şi tehnică.
În acest context, rolul contradictoriu al unor aditivi alimentari – pe de o
parte lăudaţi pentru aportul lor benefic la calitatea alimentelor, pe de altă
parte incriminaţi pentru neajunsurile pe care le provoacă sănătăţii
consumatorilor, merită să fie aprofundat şi studiat în detaliu.
Cu siguranţă că aditivii alimentari nu sunt în totalitatea lor nocivi, dar
printre aceştia se găsesc câţiva care din cauza cunoştinţelor ştiinţifice
reduse care să permită evaluarea lor, sau chiar prin prisma acumulării de
noi date şi prin dezvoltarea tehnicilor de analiză, se dovedesc a avea un
grad mai mare de nocivitate decât cel estimat iniţial.
Ne găsim din această cauză în plin proces de evaluare a substanţelor care
aspiră să acceadă la calitatea de aditiv alimentar, după noi standarde şi
mai ales, lucru foarte important, de reevaluare a celor care se găsesc deja
în listele pozitive.
La ora actuală în Uniunea Europeană se fac eforturi deosebite pentru
rescrierea listelor de aditivi alimentari. Scopul acestor eforturi este
siguranţa alimentară şi securitatea consumatorului.
Preferinţa consumatorului, atunci când alege produsele alimentare pe care
este dispus să le mănânce, ar trebui să se îndrepte către aditivii alimentari
naturali, aceştia integrându-se mai bine în metabolismul uman, în această
broşură veţi găsi la fiecare aditiv o referinţă la natura lui sintetică sau
naturală.
Desigur că cei care legiferează utilizarea aditivilor alimentari trebuie să
aibă în vedere „sănătatea pieţei”- aspectul economic şi tehnologic al
problemei, dar mai importantă decât acesta, considerăm că este
sănătatea oamenilor.
Apreciez efortul depus de autor pentru elaborarea prezentei lucrări care,
va contribui cu siguranţă la adoptarea de către consumatori a unui
comportament alimentar mai sănătos.

Prof. Univ. Dr. Mencinicopschi Gh.

Membru titular al Academiei de Ştiinţe Agricole şi
Silvice ”Gh. Ionescu Şişeşti”
Directorul Institutului de Cercetări Alimentare
V-aţi întrebat vreodată cum ar fi viaţa dacă nu ar exista aditivi alimentari?
Dacă aţi răspuns "minunată", atunci mai gândiţi-vă o dată!
Din vremurile în care aragazul din bucătărie era un foc în faţa peşterii,
oamenii au căutat un mod de a conserva şi îmbunătăţi alimentele. Hrana
era perisabilă, insectele o infestau, era invadată de bacterii, iar aerul
râncezea grăsimile.
Ceva trebuia adăugat pentru a o proteja şi, poate, pentru a o face mai
bună. Romanii foloseau sulfitul pentru a dezinfecta butoaiele şi pentru a
conserva vinul.Europenii secolelor 13-14 l-au îmbrăţişat pe Marco Polo
pentru că le-a adus din Orient mirodeniile care le aromau alimentele.
Călătorii spre Lumea Nouă sărau carnea pentru a o conserva în
îndelungata lor călătorie peste Atlantic, iar mai târziu, pionierii foloseau
salpetru pentru acelaşi lucru. În zilele noastre se foloseşte nitritul,
componentul activ al salpetrului.
Descoperirea Americii, acest eveniment epocal, s-a petrecut ca urmare a
efortului de a se găsi noi surse de aprovizionare cu anumite condimente,
singurele capabile să conserve carnea consumată într-o Europă privată de
comerţul cu partea sa răsăriteană, căzută sub dominaţia otomană: "cu
privire la Orient, Occidentul era dornic să găsească un drum de
comunicaţii. Îi era vital pentru necesităţile de mirodenii, ale căror
importuri se făceau din zi în zi mai greu şi ale căror preţuri erau exagerat
de mari. Europa suferea de lipsă de furaje şi era obligată să sacrifice un
mare număr de vite, al căror cărnuri erau conservate în scopul de a fi
consumate în timpul iernilor. Şi pentru a fi conservate, era necesar
condimentul mirodeniilor: scorţişoară, piper, ghimber, nucşoară,
cuişoare...(...) Cu prăbuşirea Constantinopolelui, în anul 1453, comerţul
devine dificil. La începutul sec. XVI turcii mai cuceresc Egiptul şi Siria,
pentru care motiv Occidentului nu-i rămâne altă soluţie decât să caute alt
drum spre mirodenii... Din anul 1470 există convingerea fermă că se
poate ajunge în India pe mare. Căutarea acestui drum provoacă
colonizarea arhipelagurilor atlantice, pune în mişcare procesul
descoperirilor portugheze şi, în sfârşit, va duce până în America."
Francisco Morales Padron, Istoria descoperirii şi cuceririi Americii, Ed.
Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1979.
Coloranţii fac parte din cultura omului de foarte multă vreme. Arheologii
au găsit date despre folosirea culorilor în cosmetică încă din anul 5000 BC.
Scrierile egiptene vechi descriu coloranţi folosiţi în medicamente, iar
istoricii spun că folosirea culorilor în alimente pare să fi început în preajma
anului 1500î.Hr.
De-a lungul vremurilor coloranţii au provenit mai ales din substanţe găsite
în natură, precum turmericul, paprica, şofranul.
Aditivii alimentari joacă un rol esenţial în furnizarea unei hrane diverse şi
nutritive. Ei permit populaţiei urbane, mereu în creştere, să se bucure de
o mare varietate de alimente sigure, sănătoase şi gustoase pe durata
întregului an.
Toţi aditivii sunt reglementaţi cu atenţie de autorităţi naţionale şi
internaţionale, care se asigură că alimentele pot fi consumate şi că sunt
corect etichetate. Scopul acestei broşuri este să furnizeze informaţii utile
privind aditivii alimentari, de ce sunt folosiţi, cum se reglementează
folosirea lor şi, când este cazul, să descrie efectele nocive asupra sănătăţii
şi condiţiile în care apar acestea.
Fără aditivi, multe din alimentele familiare nouă, pur şi simplu, nu ar
exista.

De ce sunt folosiţi aditivii în alimente?

Aditivii au o mulţime de funcţii, care adesea sunt considerate de la sine

înţelese. Fiindcă majoritatea oamenilor nu mai trăiesc la ţară, aditivii
păstrează alimentele sigure şi plăcute pe drumul spre pieţe, care se află
uneori la mii de kilometri de locul unde sunt crescute sau produse. Unii
aditivi ar putea fi eliminaţi dacă am fi gata să ne producem hrana, să o
culegem şi să o măcinăm, să petrecem multe ore gătind-o sau să
acceptăm un risc crescut al stricării ei. Dar majoritatea oamenilor de
astăzi au ajuns să depindă de beneficiile tehnologice, estetice şi de
comoditatea pe care o oferă aditivii.
Aditivii sunt folosiţi pentru următoarele motive principale:
 Pentru a menţine gustul şi siguranţa alimentelor- Conservanţii întârzie
alterarea cauzată de mucegai, aer, bacterii, ciuperci sau fermenţi.
Antioxidanţii feresc alimentele de râncezire, schimbarea culorii.
 Pentru a menţine consistenţa produsului- Stabilizatorii dau o textură
fină şi uniformă. Antiaglomeranţii previn sedimentarea unor ingrediente.
Emulsificatorii previn separarea ingredientelor.
 Pentru a afâna sau pentru a controla aciditatea/alcalinitatea- Agenţii de
afânare sunt folosiţi în brutărie şi au proprietatea de a elibera acizi atunci
când sunt încălziţi, reacţionând astfel cu praful de copt, şi producând
creşterea produselor de brutărie. Alţi aditivi ajută la modificarea acidităţii
sau alcalinităţii alimentelor, asigurând un gust, o aromă şi o culoare
plăcute.
 Pentru a potenţa aroma, sau a colora. Existe multe condimente şi
arome naturale sau artificiale menite să dea un gust mai bun alimentelor.
Coloranţii dau un anumit aspect alimentelor, pentru ca acestea să se
apropie de aşteptările consumatorilor.

Natura chimică a vieţii

Multe din numele substanţelor adăugate în alimente pot părea stranii când
apar pe etichetă, dar unele sunt chiar familiare: acidul ascorbic este
vitamina C, alfa tocoferolul este vitamina E, iar beta-carotenul este o
sursă de vitamina A. Nu pentru toţi aditivii sunt sinonime atât de la
îndemână, dar merită să ne aducem aminte că toate alimentele sunt
alcătuite din substanţe chimice. Carbonul, hidrogenul, azotul şi alte
elemente chimice sunt cărămizile de bază pentru tot ce este viu.
O problemă cu care ne confruntăm, atunci când încercăm să înţelegem
natura chimică a alimentelor, şi a vieţii înseşi, este că informaţiile
ştiinţifice contrazic noţiunile noastre subiective. „Natural” este asociat cu
termeni ce sugerează simplitatea, puritatea, întregul, în timp ce cuvântul
„chimic” ne poartă cu gândul la fragmentare, complexitate, poluare. De
fapt chimia a început prin a studia „cărămizile” tuturor substanţelor,
atomii de carbon, hidrogen, oxigen, etc. Atunci când substanţele care
alcătuiesc fiinţele vii au fost analizate, şi acest lucru s-a întâmplat destul
de târziu, s-a descoperit că acestea sunt extraordinar de complexe.
Devenim suspicioşi când vine vorba de ceva „modificat”, dar să ne aducem
aminte că majoritatea alimentelor sunt, prin însăşi natura lor, modificate.
Frişca, untul şi brânza sunt lapte modificat. Untul, chiar în cea mai
tradiţională formă de preparare, se obţine printr-un proces tehnologic.
Pâinea nu poate fi găsită ca atare în natură, rezultând dintr-un proces
inventat în întregime de către om .
Când ne referim la aditivi, cuvântul „modificat”, care a căpătat notorietate
odată cu ingineria genetică, este folosit într-un context care nu are de a
face nimic cu aceasta. Cel mai întâlnit este termenul ”amidon
modificat”(E1410-E1451), care este amidon tratat chimic pentru a-i oferi
stabilitate la căldură şi acizi. Alt tip de amidon modificat este cel
pregelatinizat, care poate forma cu apa rece un gel, în mod normal
amidonul având nevoie de căldură pentru a forma o pastă. Amidonul astfel
tratat este folosit în multe deserturi „instant”.
Sinteza chimică a făcut posibilă utilizarea pe scară largă a unor substanţe
altfel greu de obţinut. Acidul citric, de exemplu, se extrăgea din lămâi,
însă în zilele noastre se obţine prin fermentaţie bacteriană. Vanilia era o
aromă exotică şi scumpă, extrasă dintr-o orhidee din America de Sud.
Caracterul acestei arome este dat în cea mai mare parte o singură
substanţă chimică: vanilina, sintetizată în anul 1874. Introducerea vaniliei
sintetice a avut un asemenea succes încât utilizarea ei este acum un loc
comun. Câteodată, atunci când clasa din care un compus chimic face parte
a fost identificată, pot fi sintetizaţi foarte uşor, compuşi chimici
asemănători, dar cu proprietăţile care ne interesează, îmbunătăţite.
Pentru sistemele vii , substanţele sunt sau neutre, adică nu participă la
reacţiile chimice din interiorul acestora, sau foarte active. Acesta este un
lucru important, de care trebuie să ţinem seama atunci când evaluăm
aditivii. Majoritatea lor sunt neutri şi sunt folosiţi mai ales pentru a ajusta
proprietăţile fizice ale alimentelor, ca în cazul emulsificatorilor.
Domeniul substanţelor potenţial toxice în natură este foarte larg. Sâmburii
şi seminţele de caise, prune, cireşe, piersici, mere şi pere conţin glicozide
care dacă sunt mâncate pot elibera doze potenţial letale de cianuri, pentru
copii. Există cianuri în tapioca şi în migdale, ceea ce face să existe limite
oficiale pentru cianuri în marţipan! Aminele din brânzeturi, ciocolată, varza
acră şi vin pot da reacţii neplăcute multora. Foarte multe substanţe
consumate în cantităţi mari pot fi periculoase, începând cu vitaminele,
care au dat multă bătaie de cap medicilor, atunci când s-a abuzat de ele.
Când toxinele nu pot fi eliminate în totalitate, de exemplu rubarba, care
conţine acid oxalic ce interferă cu absorbţia calciului, ceea ce devine
important este doza în care acestea devin periculoase. Acesta este şi cazul
aditivilor, care se folosesc în cantităţi foarte mici.
 Gustul alimentelor

Savoarea este un atribut foarte important al alimentelor, iar intensitatea

unei arome de datorează în parte şi unor acizi. Exemplul clasic sunt
băuturile răcoritoare, care pe lângă dioxidul de carbon care produce bulele
de gaz, conţin acid fosforic care dă vioiciunea gustului.
Toate fructele conţin într-o anumită măsură zahăr, dar fără acidul lor
caracteristic - citric în lămâi (ca aditiv E 330), malic în mere (ca aditiv
E 296), tartric în struguri(ca aditiv E 334),- aceste fructe ar fi neplăcute
şi fade. Cuvântul „acid” nu are o conotaţie prea plăcută, însă diverşi acizi
sunt constituenţi importanţi ai alimentelor.
Acizii adăugaţi în alimente sunt obţinuţi prin fermentaţie bacteriană, şi
sunt din punct de vedere chimic identici cu cei din fructe, (cu excepţia,
celui fosforic, clorhidric, sulfuric, care fiind acizi minerali, nu se găsesc
liberi în natură). Pe lângă intensificarea aromei, acizii mai au proprietăţi
conservante şi antioxidante.
Cel mai des folosit este acidul citric(ca aditiv E330).Următorul ca
frecvenţă este acidul fosforic(ca aditiv E338), utilizat în băuturile de tip
cola.

Oxidarea alimentelor

Unul din cele mai active şi periculoase gaze de pe pământ este oxigenul.
Sunteţi surprinşi? Cu siguranţă că oxigenul susţine viaţa; alte gaze,
precum azotul, dioxidul de carbon, clorul, o pun în pericol. Dar fiindcă
oxigenul este într-adevăr gazul care animă toate vieţuitoarele, nu ne mai
gândim şi la forţa lui distructivă. Chimistul James Lovelock a spus că dacă
în atmosferă ar fi ceva mai mult oxigen - 25% în loc de 20% cât este
acum - Pământul ar pieri din cauza unui incendiu de ne oprit care ar
cuprinde toate pădurile.
Sistemele vi sunt protejate de oxidare atât timp cât trăiesc. Dar toate
alimentele sunt vulnerabile la oxidare. Cel mai familiar exemplu este
închiderea la culoare a merelor şi a cartofilor tăiaţi. Binecunoscutul
remediu, o picătură de suc de lămâie, demonstrează principiul antioxidării.
Sucul de lămâie conţine vitamina C( ca aditiv E300), unul din cei mai
puternici antioxidanţi.
În grăsimi şi uleiuri, oxidarea este cauza principală a râncezelii. Toate
grăsimile şi uleiurile râncezesc repede dacă sunt expuse la aer, lumină
solară şi căldură. Grăsimile râncezite sunt cu siguranţă neplăcute la gust şi
potenţial periculoase; antioxidanţii sunt folosiţi pentru a le proteja o
perioadă rezonabilă de timp.
Pe lângă celelalte avantaje, antioxidanţii, conferă avantaje economice şi
de mediu, prevenind risipa de alimente, o problemă serioasă pentru ţările
mai puţin dezvoltate.
Vitaminele C şi E sunt cei doi antioxidanţi prezenţi în organismele vi,
inclusiv în noi înşine. Acestea sunt printre cele mai sigure substanţe
chimice cunoscute: Vitamina C inhibă formarea nitrozaminelor oncogene,
stimulează sistemul imunitar, protejează împotriva leziunilor
cromozomiale, regenerează vitamina E, ca parte a sistemului de apărare
antioxidant.
Cei mai des folosiţi antioxidanţi sintetici sunt butilhidroxianisolul(E320) şi
butilhidroxitoluenul(BHT,E321). BHT este controversat: produce reacţii
adverse la câini dar, ca toţi antioxidanţii este anticancerigen. Un exemplu
că în natură nu există soluţii de tipul „alb-negru”.

De ca folosim conservanţii?

Majoritatea alimentelor se alterează rapid fără conservanţi şi risipa de

hrană între producător şi consumator ar deveni o problemă importantă
fără ei. Multe mucegaiuri care cresc pe alimentele în descompunere
produc unele dintre cele mai toxice şi cancerigene substanţe, aflatoxinele,
de exemplu. Este celebru în istoria alimentaţiei cazul unei ciuperci, ergotul
(Claviceps Purpureea), care creştea pe secară şi genera, în perioadele reci
şi ploioase, epidemii de ergotism, manifestate prin senzaţia de arsură la
extremităţi, convulsii şi halucinaţii. Această boală purta numele de „Focul
Sfântului Anton”, şi se datora unor alcaloizi înrudiţi chimic cu compuşii
halucinogeni din LSD.
Conservanţii tradiţionali au fost folosiţi timp de secole pentru a combate
degradarea alimentelor. Fumul a fost printre primii, urmat de oţet şi
miere. Desigur că ei nu au un nume „E”, dar afumarea este un proces de
conservare foarte dubios, fiindcă fumul conţine compuşi aromatici
policiclici, mulţi dintre aceştia fiind cancerigeni. În Ardeal, zonă în care se
consumă multe afumături, frecvenţa cancerului gastric este mai mare
decât în restul ţării.
Alimentele afumate incluzând slănina, cârnaţii, peştele, au în mari cantităţi
astfel de antioxidanţi, de exemplu butilhidroxianisol(BHA) sau butil galat.
Cantităţile permise din aceşti antioxidanţi, atunci când sunt folosiţi ca
aditivi alimentari, sunt mult mai mici decât cele găsite în carnea afumată.
Mâncărurile cu chili şi curry, populare la tropice, unde siguranţa
alimentelor este dificil de obţinut, sunt bogate în conservanţi naturali.
Conservanţii acţionează omorând sau oprind creşterea bacteriilor. Toate
organismele au nevoie de anumite condiţii pentru a trăi. Într-un mediu
prea acid sau prea dulce, nimic, nici măcar bacteriile, nu poate trăi. Pare
surprinzător că zahărul poate fi un conservant, dar gemul, atât timp cât
nu îşi face simţită prezenţa apa, e mult prea dulce pentru bacterii.
Mucegaiul de la suprafaţa gemului se dezvoltă doar în locurile în care apa
formată prin evaporare şi condensare, a diluat mult zahărul.
Oxizii de sulf, cei mai răspândiţi conservanţi, sunt folosiţi încă din Evul
Mediu.Conservanţi mai moderni, precum sorbatul de potasiu şi
benzoatul de sodiu, sunt inhibitori specifici ai bacteriilor, un fel de
antibiotice cu spectru larg. Majoritatea lor sunt substanţe chimice simple,
foarte apropiate de cele care se găsesc în natură; acidul benzoic(E210) se
găseşte în câteva fructe(murul scandinav conţine de 50 de ori limita
acceptată legal în alimente), şi se foloseşte pe scară largă în conservarea
fructelor; acidul sorbic(E 200), conservantul cel mai des folosit, se găseşte
şi în unele plante. În general conservanţii sunt lipsiţi de periculozitate.

Îndulcitorii

Civilizaţia noastră este una a gustului dulce. Zahărul posedă dubla atracţie
de a furniza rapid energie şi de a fi foarte plăcut la gust. Nu este
surprinzător că într-o societate care atinge un anume stadiu de dezvoltare
consumul de zahăr creşte. În SUA 20% din necesarul caloric este furnizat
de zahăr. Dar zahărul aduce cu sine probleme: consumul sporit poate
provoca obezitate, diabet şi carii dentare, uneori îndulcitorii fără aport
energetic fiind preferabili.
Există câţiva îndulcitori naturali. Zahărul comun este zaharoză: o
combinaţie de glucoză şi fructoză. Lactoza(zahărul din lapte) este alcătuită
din glucoză şi galactoză, în timp ce maltoza, produsă prin hidroliza
amidonului, este combinaţia a două molecule de glucoză. Îndulcitorii
artificiali sunt mult mai puternici. Astfel există acesulfam-K (de 130 de ori
mai dulce ca zahărul: E 950), aspartam (de 200 de ori mai dulce ca
zahărul: E 951), zaharina (de 300 de ori mai dulce ca zahărul: E 954),
cyclamatul(de 30 de ori mai dulce ca zahărul: E 952), taumatina(de 2-
3000 de ori mai dulce ca zahărul: E 957) şi neohesperidina(de 400-600 de
ori mai dulce ca zahărul: E 959).
Aceşti îndulcitori au fost îndelung testaţi. Astfel, aspartamul a fost testat
aproape un deceniu înainte de a fi acceptat. El conţine aminoacidul
fenilalanină; 1 din 20.000 de copii se naşte cu un defect genetic ce nu-i
permite să metabolizeze acest aminoacid. Din această cauză, produsele
care conţin aspartam trebuie să aibă pe etichetă o menţiune care să
specifice folosirea acestuia. Însă numai oamenii care au intoleranţă la
fenilalanină, trebuie să evite aspartamul. Un exemplu amuzant care
certifică lipsa de periculozitate a aspartamului spune că pentru a atinge
limita periculoasă ar trebui să bem zilnic patru litri şi jumătate de băuturi
îndulcite cu aspartam. Există şi îndulcitori mai puţin concentraţi, cu o
putere de îndulcire similară cu cea a zaharurilor naturale: de fapt sunt
obţinute din acestea prin hidrogenare. Astfel de îndulcitori, precum
maltitolul(E 965), xilitolul(E967), lactitolul(E966), nu au nevoie de insulină
pentru a fi metabolizaţi şi pot fi utilizaţi de diabetici.

De ce provoacă unii aditivi alergii?

Foarte multe substanţe pot produce reacţii alergice la indivizi care au o

sensibilitate pentru ele: polenul ierbii este probabil cel mai adesea
incriminat, cauzând „febra fânului”. Crustaceele sunt notorii pentru
alergiile pe care le produc, iar în ultimul timp intoleranţa la nuci a fost
adesea observată, cantităţi foarte mici care contaminează unele alimente
putând genera reacţii severe la anumiţi indivizi. În aceste condiţii,
intoleranţa pe care anumiţi aditivi o generează la unii oameni , nu poate fi
evitată.
Este dificil să se obţină date sigure privind incidenţa intoleranţei la aditivi
şi a legăturii ei cu hiperreactivitatea, dar unele lucruri sunt clare. Cei care
au reacţii alergice severe, precum unii bolnavi de astm, cei care fac febra
fânului sau urticarie, pot avea intoleranţă şi la unii aditivi. Dar nu aditivii
sunt responsabili de apariţia problemei lor. Într-un studiu efectuat în
Anglia, 7% din cei care au răspuns la un chestionar, au susţinut că au
reacţii adverse datorate aditivilor alimentari. În testele care au urmat,
doar 1 până la 23 din 10.000 de persoane (0,01-0,23%) s-au dovedit a
avea o intoleranţă la aditivi. Acelaşi studiu a arătat că aproximativ 1 din
70de oameni(1,42%), au reacţii alergice la alimente obişnuite, incluzând
laptele de vacă, ouăle, grâul, soia şi nucile. Cu alte cuvinte, reacţiile
alergice la alimente de zi cu zi sunt mult mai frecvente decât cele la
aditivi.

Ce este un aditiv alimentar?

Iată câteva definiţii

1. Prin aditiv alimentar se înţelege orice substanţă care în mod normal nu

este consumată ca aliment în sine şi care nu este utilizată ca ingredient
alimentar caracteristic, având sau nu o valoare nutritivă, prin a cărei
adăugare intenţionată la produsele alimentare în scopuri tehnologice pe
parcursul procesului de fabricare, prelucrare, preparare, tratament,
ambalare, transport sau depozitare a unor asemenea produse alimentare,
devine sau poate deveni ea însăşi sau prin derivaţii săi, direct sau indirect,
o componentă a acestor produse alimentare. (Ordin comun MSF/MAAP
Nr.438, 18 iulie/NR.295 12 iulie 2002)
2. Aditivii alimentari sunt substanţe care se folosesc la prepararea unor
produse alimentare în scopul ameliorării calităţii acestora sau pentru a
permite aplicarea unor tehnologii avansate de prelucrare.(Ordinul
Ministerului Sănătăţii Nr.975/1999).
3. Substanţe care la origine nu reprezintă o parte constituentă a
alimentelor, adăugate în scopul de a modifica - favorabil- însuşirile
organoleptice, sau ca o necesitate directă de desfăşurare a anumitor
procese tehnologice.(Sebastian Dumitrache, Tratat de Igienă).
4. Aditivul alimentar, reprezintă orice substanţă care nu este consumată
ca aliment în sine şi nu este folosită ca ingredient constituent al unui
aliment, care are sau nu valoare nutritivă, şi care se adaugă intenţionat,
cu un scop tehnologic(incluzând modificări organoleptice) în timpul
producerii, procesării, preparării, tratării, împachetării, ambalării,
transportului şi depozitării unui aliment, devenind un component sau
afectând într-un fel caracteristicile alimentelor la care se adaugă. Acest
termen nu include substanţele contaminante, sau pe cele adăugate pentru
a îmbunătăţi sau menţine calităţile nutritive, şi nici clorura de sodiu.
(Codex Alimentarius-FAO/WHO)

Cât de periculoşi sunt cu adevărat aditivii alimentari?

Cât timp nu sunteţi gata să obţineţi toate alimentele din propria voastră
grădină şi să gătiţi toate mesele dumneavoastră pornind de la zero, este
aproape imposibil să consumaţi alimente la care nu s-au adăugat
conservanţi de către producător în timpul procesării. Fără astfel de
conservanţi siguranţa alimentelor ar fi o problemă imposibil de stăpânit,
iar costurile alimentelor ar fi foarte mari.
Nu este permis ca un conservant să fie folosit pentru a înşela
consumatorul, făcând alimentele să pară altfel decât sunt. De exemplu
conservanţii conţinând sulfiţi sunt interzişi în carne, pentru că ei readuc
culoarea roşie, conferind cărnii aparenţa de prospeţime.
Reglementările privind nitriţii demonstrează atenţia cu care se utilizează
aditivii.
Nitriţii, în combinaţie cu sarea, sunt folosiţi pentru a opri dezvoltarea
sporilor bacteriilor care provoacă botulismul, o boală mortală din categoria
bolilor alimentare. Ei mai sunt folosiţi pentru a aroma şi fixa culoarea cărnii
roşii, a cărnii de pasăre şi de peşte.
Când s-a permis folosirea nitriţilor, au apărut îngrijorări legate de folosirea
lor: aceştia pot reacţiona cu anumite amine pentru a forma nitrozamine,
multe dintre acestea cauzând cancer. De aceea producătorul care vrea să
utilizeze nitriţi trebuie să demonstreze că în alimentele în care-i utilizează
nu se vor forma nitrozamine în cantităţi periculoase. În plus, se pot
adăuga antioxidanţi precum ascorbatul de sodiu sau acidul erithorbic
pentru a împiedica formarea nitrozaminelor.
Beneficiile utilizării aditivilor depăşesc de departe riscurile depistabile prim
metodele actuale ale toxicologiei şi ale aprecierii riscurilor. Posibilitatea
existenţei unor riscuri nedepistabile prin metodele actuale este
recunoscută, şi de aceea este necesară şi se practică o reevaluare
continuă, în lumina a noi informaţii ştiinţifice sau tehnologii.
Legislaţia cere ca aditivii folosiţi în alimente să fie trecuţi pe etichetă clar,
în lista ingredientelor, cu numele complet sau cel codificat. Dacă un aditiv
primeşte un număr E, înseamnă că a trecut testele de siguranţă şi a fost
aprobat spre folosire în Uniunea Europeană şi în România.
Se susţine adesea că substanţele chimice sunt adăugate la alimente fără o
testare adecvată a siguranţei lor. De fapt este adevărat opusul acestui
lucru: substanţe chimice a căror compoziţie şi puritate sunt bine
cunoscute, sunt adăugate la alimente despre care ştim, prin comparaţie,
puţin. Alimentele nu au fost niciodată supuse unor teste de aceeaşi
amploare- consumul lor în mod obişnuit fiind luat drept garanţie a
siguranţei lor, un criteriu deloc sigur, din ce în ce mai multe toxine
naturale fiind descoperite în alimentele de zi cu zi. Un exemplu grăitor
este cel al acrilamidei, substanţă potenţial cancerigenă, care, în aprilie
2002 a fost descoperită de către un colectiv de cercetători suedezi, în
alimentele care conţineau amidon încălzit la peste 120 grade celsius,
adică în pâine, cartofi prăjiţi, cereale expandate, chipsuri,
descoperire care a generat imediat crearea unei comisii de experţi de
către Organizaţia Mondială a Sănătăţii, care să evalueze riscurile pe care
acrilamida le presupune. Cunoşteaţi un aliment mai sigur decât pâinea?!?.
Aditivii pot fi utilizaţi numai după ce au fost pe deplin testaţi. Testarea
cuprinde administrarea aditivului la animale, amestecat în dieta lor, însă în
cantităţi mult mai mari decât cele care pot să apară în alimentaţia omului.
Testele sunt construite în aşa fel încât să ofere informaţii privind efectele
pe termen scurt şi pe termen lung, incluzând posibilitatea de a cauza
cancer sau de a afecta embrionul, atunci când sunt consumaţi de femeile
însărcinate.
Rezultatele acestor teste, al căror preţ este suportat de producătorul
acelui aditiv, sunt evaluate de corpuri de experţi independenţi, faţă de
producător, şi folosite pentru a calcula „doza zilnică admisibilă” pentru
oameni. Acest lucru se face identificând cantitatea de aditiv la care nu se
mai observă nici un efect nociv.
Doza zilnică admisibilă este definită ca o cantitate estimată de aditiv,
exprimată pe baza greutăţii corporale, care poare fi ingerată zilnic, pe
parcursul întregii vieţi, fără un risc semnificativ pentru sănătate. Se
exprimă în mg/kgc/zi.
Doza zilnică admisibilă se împarte apoi cu factorul de siguranţă, de obicei,
100. Se procedează astfel pentru cazul în care omul este mai sensibil
decât animalele, sau există oameni mai sensibili decât alţii, şi se obţine
Doza maximă admisă.
Pentru a stabili cantitatea de aditiv care poate fi folosită într-un anumit
produs, adică Doza maximă admisă, se ia în considerare consumul zilnic
obişnuit al produselor care conţin acel aditiv, precum şi cantitatea minimă
de aditiv necesară pentru ca acesta să-şi îndeplinească funcţia
tehnologică. Nivelul permis pentru un aditiv este astfel stabilit încât
consumul total al acelui aditiv să fie cu mult sub „doza zilnică admisibilă”.
Este important de remarcat că din moment ce „doza zilnică admisibilă” se
stabileşte pe baza unui consum de o viaţă, depăşirea într-o zi a acesteia
nu periclitează organismul. De fapt studiile privind dieta au confirmat că
depăşirea „dozei zilnice admisibile” într-o zi este pe deplin
contrabalansată de zile în care ne situăm confortabil sub „doza zilnică
admisibilă”.
Conceptul de doză zilnică admisibilă este folosit în întreaga lume, de către
Organizaţia Mondială a Sănătăţii, Administraţia SUA pentru Alimente şi
Medicamente, Comitetul Ştiinţific pentru Alimente al Comisiei Europene
pentru a se asigura că ingestia de aditivi este în limitele de siguranţă.

Reţineţi!

Dacă un aditiv a primit un indicativ E, înseamnă că el a trecut testele de

siguranţă, şi că a fost aprobat spre folosire în Uniunea Europeană.

Aspecte ale legislaţiei româneşti în domeniu

Vă prezentăm mai jos câteva extrase din Ordinul comun MSF/MAAP

Nr.438, 18 iulie/NR.295 12 iulie 2002.Acest ordin reprezintă alinierea
legislaţiei româneşti la normele acceptate în Comunitatea Europeană, şi
va înlocui la data intrării lui în vigoare, 3 octombrie 2003, referirile la
aditivii alimentari din Ordinul Ministerului Sănătăţii 975 din 1998.

CAPITOLUL IV
Alţi aditivi alimentari utilizaţi în produsele alimentare
Art. 16. (1) În sensul prezentelor norme, se înţelege prin:

- „conservanţi”, substanţe care prelungesc durata de conservare a

produselor alimentare, protejându-le împotriva alterării cauzate de
microorganisme;
- „antioxidanţi", substanţe care prelungesc durata de conservare a
produselor alimentare, protejându-le împotriva alterării cauzate de
oxidare, cum ar fi râncezirea grăsimilor şi modificarea culorii;
- „substanţe suport”, inclusiv solvenţii purtători, substanţe utilizate
pentru a dizolva, dilua, dispersa sau modifica fizic un aditiv alimentar fără
a altera funcţiile tehnologice ale acestuia (fără a avea un efect tehnologic
ele însele) pentru a facilita mânuirea, aplicarea sau utilizarea sa;
- „acidifianţi”, substanţe care măresc aciditatea unui produs alimentar
şi/sau îi conferă un gust acru;
- „corectori de aciditate" substanţe care modifică sau limitează aciditatea
sau alcalinitatea unui produs alimentar;
- „antiaglomeranţi", substanţe care reduc tendinţa de aglomerare a
particulelor dintr-un produs alimentar;
- „antispumanţi”, substanţe care previn sau limitează formarea spumei;
- „agenţi de încărcare", substanţe care măresc volumul unui produs
alimentar fără a modifica valoarea sa energetică;
- „emulsificatori”, substanţe care permit formarea sau menţinerea unui
amestec omogen de două sau mai multe faze imiscibile cum ar fi uleiul şi
apa din produsele alimentare;
- "săruri de topire", substanţe care dispersează proteinele din brânzeturi
şi distribuie astfel omogen grăsimile şi alte componente;
- „agenţi de întărire", substanţe care permit formarea sau menţinerea
fermă sau crocantă a ţesuturilor fructelor sau legumelor, sau care în
contact cu gelifianţii formează sau întăresc un gel;
- „potenţiatori de arome” substanţe care amplifică gustul existent şi/sau
aroma unui produs alimentar;
- „agenţi de spumare”, substanţe care permit formarea unei dispersii
omogene a unei faze gazoase într-un produs alimentar lichid sau solid;
- „gelifianţi". substanţe care conferă produsului alimentar consistenţă
prin formarea unui gel;
- „agenţi de glazurare" (inclusiv lubrifianţi), substanţe care aplicate pe
suprafaţa produsului alimentar îi conferă un aspect strălucitor sau îi
asigură un strat protector;
- „agenţi de umezire” substanţe care previn uscarea produselor
alimentare, compensând efectul unei umidităţi atmosferice scăzute, sau
favorizează dizolvarea unui praf într-un mediu apos;
- „amidon modificat”, substanţa obţinută cu ajutorul unuia sau mai
multor tratamente chimice ale amidonului alimentar, care a fost supusă
unui tratament fizic sau enzimatic şi care poate fi fluidificată prin
tratament acid sau alcalin sau de albire;
- „gaze de ambalare” gaze, altele decât aerul, care sunt introduse într-un
recipient înainte, pe parcursul sau după introducerea produsului alimentar
în acel recipient;
- „gaze propulsoare", gaze, altele decât aerul, care au ca efect
expulzarea unui produs alimentar din recipient;
- „agenţi de afânare”, substanţe sau combinaţii de substanţe care
- eliberează gaze şi măresc astfel volumul aluatului;
- „agenţi de sechestrare”, substanţe care formează complexe chimice cu
ioni metalici;
- „stabilizatori”, substanţe care permit menţinerea stării fizico chimice a
unui produs alimentar: stabilizatorii conţin substanţe care permit
menţinerea unei dispersii omogene a două sau mei multe substanţe
nemiscibile într-un produs alimentar, care stabilizează, conservă sau
intensifică culoarea existentă a unui produs alimentar;
- „agenţi de îngroşare”, substanţe care măresc vâscozitatea unui produs
alimentar;
- „amelioratori de făină”, substanţe care adăugate la făină sau aluat îi
îmbunătăţesc calităţile panificabile.

Anexă II la Norme

Condiţiile generale de utilizare a aditivilor alimentari

1. Aditivii alimentari pot fi aprobaţi numai în următoarele cazuri:

a) dacă se poate demonstra suficient necesitatea tehnologică, şi că
obiectivul nu poate fi atins prin alte mijloace utilizabile din punct de
vedere economic şi tehnologic,
b) dacă nu prezintă un risc pentru sănătatea consumatorului în dozele de
utilizare propuse, în măsura în care dovada ştiinţifică de care se dispune
poate fi analizată,
c) dacă utilizarea lor nu induce în eroare consumatorul.
2. Utilizarea aditivilor alimentari poate fi luată în considerare numai dacă
se demonstrează că utilizarea propusă a aditivului comportă avantaje
demonstrabile în beneficiul consumatorului, adică, trebuie făcută dovada
pentru care se menţionează în mod regulat cuvântul „necesitate”.
Utilizarea aditivilor alimentari trebuie să servească unuia sau mai multor
obiective indicate la punctele (a) - (d) şi numai dacă aceste obiective nu
pot fi realizate prin alte mijloace utilizabile din punct de vedere economic
şi tehnologic şi nu prezintă un risc pentru sănătatea consumatorului:
(a) să conserve calitatea nutritivă a produsului alimentar; o diminuare
deliberată a calităţii nutritive a produsului alimentar se justifică numai
dacă produsul alimentar nu constituie un element important într-un regim
normal, sau dacă aditivul este necesar pentru producerea alimentelor
destinate grupurilor de consumatori cu necesităţi nutriţionale speciale
(b) să asigure ingredientele sau constituenţii necesari pentru produsele
alimentare fabricate, destinate grupelor de consumatori cu necesităţi
nutriţionale speciale
(c) să îmbunătăţească conservarea sau stabilitatea unui aliment sau să-i
îmbunătăţească proprietăţile organoleptice cu condiţia de a nu altera
natura, substanţa sau calitatea alimentului pentru a înşela consumatorul
(d) să ajute la fabricarea, prelucrarea, prepararea, tratamentul,
ambalarea, transportul sau depozitarea alimentelor, cu condiţia ca aditivul
să nu fie folosit pentru a ascunde efectele utilizării materiilor prime
defectuoase sau a metodelor indezirabile(inclusiv neigienice) pe parcursul
oricăreia din aceste activităţi.
3. Pentru a determina posibilele efecte nocive ale unui aditiv alimentar
sau a derivatelor din acesta, aditivul trebuie supus testării şi evaluării
toxicologice corespunzătoare. Evaluarea trebuie să ia în considerare, de
exemplu, efectul cumulativ, sinergic sau de potenţare în funcţie de
utilizarea acestuia precum şi de fenomenul de intoteranţă umană la
substanţele străine organismului.
4. Toţi aditivii alimentari trebuie ţinuţi sub observaţie permanentă şi
trebuie reevaluaţi de câte ori este nevoie în lumina condiţiilor de utilizare
şi a noilor informaţii ştiinţifice.
5. Aditivii alimentari trebuie să fie întotdeauna în conformitate cu criteriile
de puritate aprobate.
6. Aprobarea aditivilor alimentari trebuie:
(a) să specifice produsele alimentare la care aceşti aditivi pot fi adăugaţi şi
condiţiile în care trebuie adăugaţi
(b) să limiteze doza minimă necesară pentru realizarea efectului dorit
(c) să ţină cont de toată doza zilnică admisibilă sau administrată ca
echivalent, stabilită pentru aditivul alimentar, şi de aportul cotidian
probabil al acestui aditiv din toate produsele alimentare. În cazul în care
aditivul trebuie utilizat în alimente consumate de grupe speciale de
consumatori, trebuie să se ţină cont de doza zilnică posibilă a acestui
aditiv alimentar pentru acest tip de consumatori.

Atenţie la etichete: astfel aflaţi ce conţin produsele!

Aproape tot ce conţine o supă instant, nişte biscuiţi sau o îngheţată este
arătat pe ambalaj. Legea cere ca în lista de ingrediente a produselor
preambalate să fie trecute toate componentele, în ordinea descrescătoare
a cantităţii.
Aditivii alimentari vor fi trecuţi cu numele categoriei din care fac parte
( conservanţi, coloranţi, acidifianţi etc.), urmat de codul E al aditivului, sau
de denumirea sa chimică. Pentru a identifica aditivul după denumirea sa
chimică şi a vedea ce efecte are acesta puteţi consulta indexul de la
sfârşitul broşurii.

Lista de ingrediente este importantă pentru cei care:

 vor să ştie ce mănâncă odată cu produsele alimentare

 nu suportă o anumită substanţă
 vor să încerce alimente necunoscute sau nou apărute, cum ar fi
„Surimi”, produs care imită carnea de rac
 vor să testeze cât de „curată” este o bere
 vor să compare produse cu caracteristici asemănătoare: de exemplu,
nectarul de portocale cu sucul de portocale
 vor să verifice cât de adevărată este reclama care i se face produsului
 vor să evite anumiţi aditivi, cum ar fi coloranţii artificiali sau
potenţatorii de aromă
 vor să evite ingredientele de provenienţă animală deoarece sunt
vegetarieni
 nu doresc să consume produse modificate genetic

E-urile: avantaje pentru producători

 au o acţiune menită să crească vânzarea: de exemplu, culoarea

 sporirea vânzării prin prezentarea de produse noi: de exemplu,
băuturile energizante
 fac mai grea recunoaşterea lipsei de calitate

Lista completă a aditivilor alimentari

Majoritatea aditivilor sunt substanţe naturale lipsite de nocivitate. Chiar şi

aşa oamenii sunt îngrijoraţi, şi pe bună dreptate. Există trei mecanisme
posibile, prin care o substanţă chimică poate fi periculoasă. Poate cauza
alergii; consumată în cantităţi mari poate fi toxică(ex. cianuri). În anumite
condiţii biochimice poate cauza cancer.
Pentru cei care din orice motive doresc să evite anumiţi aditivi alimentari
dăm mai jos, lista lor, cu o scurtă descriere, posibile efecte nocive, şi un
calificativ privind siguranţa lor.

În text

„Natural” - însemnă că substanţa rămâne neschimbată sau este foarte

puţin modificată sau îmbogăţită.
„Artificial” – înseamnă că substanţa este obţinută din una naturală cu
ajutorul unor enzime sau microorganisme, sau este în întregime
sintetizată pe cale chimică.
Vegetarienii pot ţine seama de menţiunile „animal”, „vegetal”, „mineral”,
aceste calificative indicând originea aditivului alimentar.

”Considerat inofensiv” – înseamnă că nu se cunosc efecte negative asupra sănătăţii.

Cei care ştiu că au alergii, sunt asmatici sau aparţin altor grupe cu risc, trebuie să evite
aceste substanţe. În această categorie au fost incluse 67 de substanţe.
”Consumul în cantităţi mari nu este recomandat” – înseamnă că de la o anumită doză
în sus pot apărea efecte secundare precum diareea sau dureri de cap.
” Consumul frecvent nu este recomandat” – înseamnă că în cazul în care acest aditiv
este consumat frecvent, pot apărea efecte negative asupra sănătăţii, datorate de exemplu
reducerii absorbţiei substanţelor nutritive.
”Consumul nu este recomandat” – înseamnă că aceste substanţe pot periclita sănătatea.
Acest lucru este specificat clar la 7 substanţe.
„Deocamdată nu este posibilă o apreciere definitivă” – înseamnă că nu s-au efectuat
încă suficiente studii pentru a putea fi dat un verdict.
Lista aditivilor cu „probleme”

E 102 Tartrazină 
Colorant azoic galben, artificial. Poate provoca alergii persoanelor care
reacţionează alergic la aspirină (acizi acetilsalicilici), sau care sunt
astmatice. Efecte secundare: dificultăţi de respiraţie, eczeme şi tulburări
de vedere. Considerat inofensiv. În unele cazuri poate provoca
alergii.

E 104 Galben de chinolină 

Colorant galben artificial. Considerat inofensiv. În unele cazuri poate
provoca alergii.

E 110 Galben Portocaliu FCF, Galben Orange S 

Colorant azoic, portocaliu artificial. Testele pe animale au constatat un
procentaj mare de tumori ale rinichilor. Considerat inofensiv. În unele
cazuri poate provoca alergii.

E 123 Amarant 
Colorant azoic roşu, artificial. Este admisă folosirea doar pentru vinuri
aperitiv, băuturi spirtoase şi icre. În testarea pe animale a dus la depuneri
renale de calcar . În SUA este interzis, deoarece se bănuieşte că ar
produce cancer. Consumul nu este recomandat. În unele cazuri
poate provoca alergii.

E 127 Eritrozină 
Colorant roşu, artificial. Este permisă folosirea doar pentru cireşe glasate,
cireşe din cocteil. Poate să furnizeze iod şi astfel să influenţeze funcţia
glandei tiroide. În testarea pe animale au apărut modificări de tip
cancerigen la nivelul glandei tiroide. Persoanele cu suferinţe ale glandei
tiroide trebuie să evite alimentele care conţin astfel de coloranţi.
Consumul nu este recomandat. În unele cazuri poate provoca
alergii.

E 132 Indigotină, Carmin indigo 

Colorant albastru, artificial. La administrarea concomitentă a acestui
colorant cu nitrit de sodiu s-au constatat, în testarea pe animale, leziuni
ale materialului genetic. Această combinaţie poate apărea în: şuncă,
salam, dulciuri sau lichioruri. Considerat inofensiv. În unele cazuri
poate provoca alergii.

E 150c Caramel amoniacal 

Colorant maro artificial, pe bază vegetală. Se obţine din combinaţiile de
zaharuri cu ajutorul amoniacului. Se poate obţine şi din porumb modificat
genetic. În testarea pe animale, produsele derivate au generat spasme şi
au dus la scăderea numărului de limfocite. Consumul frecvent nu este
recomandat.

E 150d Caramel cu sulfit de amoniu 

Colorant maro, artificial, pe bază vegetală. Se obţine din combinaţii de
zaharuri cu ajutorul sulfitului de amoniu. Se poate obţine şi din porumb
modificat genetic. Poate conţine reziduuri toxice; în testarea pe animale s-
au constatat spasme. Consumul nu este recomandat.

E 173 Aluminiu 
Colorant argintiu artificial, mineral. Este permisă folosirea doar pentru
dulciurile care decorează produsele de cofetărie (torturi cu figurine).
Aluminiul poate fi asimilat de corp. La persoanele bolnave de rinichi,
consumul poate conduce la creşterea cantităţii de aluminiu din corp. Este
dăunător pentru persoanele bolnave de rinichi. Considerat inofensiv.

E 174 Argint 
Colorant şi conservant argintiu natural, mineral. Este permisă folosirea
doar pentru glazuri, praline şi lichioruri. Se poate depune în ţesuturi şi
poate duce la otrăvire. Se depune în rinichi şi se elimină lent. Consumul
frecvent nu este recomandat.

E 175 Aur 
Colorant auriu natural, mineral. Este permisă folosirea doar pentru
praline, dulciuri, lichioruri. Poate duce modificarea numărului de celule
sangvine. Consumul frecvent nu este recomandat.

E 180 Litolrubina BK 
Colorant azo roşu, artificial. Este permisă folosirea doar pentru învelişul de
la brânză (poate fi consumat). Consumul frecvent nu este
recomandat. În unele cazuri poate provoca alergii.

E 210 Acid benzoic 

Conservant artificial. Se găseşte şi în alimente ca substanţă naturală. Se
foloseşte în produsele din peşte. Poate altera gustul produselor
preambalate. Dăunează persoanelor astmatice, cu alergii sau eczeme.
Considerat inofensiv. În unele cazuri poate provoca alergii.

E 211 Benzoat de sodiu 

Conservant artificial. Combinaţie de sodiu a acidului benzoic. Vezi E 210.
Consumul frecvent nu este recomandat. În unele cazuri poate
provoca alergii.
 E 212 Benzoat de potasiu 
Conservant artificial. Combinaţie de potasiu a acidului benzoic. Vezi E 210.
Consumul frecvent nu este recomandat. În unele cazuri poate
provoca alergii.

E 213 Benzoat de calciu 

Conservant artificial. Combinaţie de calciu a acidului benzoic. Vezi E 210.
Consumul frecvent nu este recomandat. În unele cazuri poate
provoca alergii.

E 214 P-hidroxibenzoat de etil, PHB-Ester 

Conservant artificial. Combinaţie a acidului benzoic. Se foloseşte în
principal la produsele din peşte. Poate altera gustul produselor
preambalate sau poate reduce sensibilitatea limbii. Dăunător pentru
persoanele sensibile sau astmatice. Testele pe animale au constatat
vasodilataţie şi anesteziere. Vezi E 210. Consumul frecvent nu este
recomandat. În unele cazuri poate provoca alergii.

E 215 Sarea de sodiu a p-hidroxibenzoatului de etil, PHB-Ester


Conservant artificial. Combinaţie a acidului benzoic. Vezi E 214.
Consumul frecvent nu este recomandat. În unele cazuri poate
provoca alergii.

E 216 P-hidroxibenzoat de propil, PHB-Ester 

Conservant artificial. Combinaţie a acidului benzoic. Vezi E 214.
Consumul frecvent nu este recomandat. În unele cazuri poate
provoca alergii.

E 217 Sarea de sodiu a p-hidroxibenzoatului de propil, PHB-

Ester 
Conservant artificial. Combinaţie a acidului benzoic. Vezi E 214.
Consumul frecvent nu este recomandat. În unele cazuri poate
provoca alergii.

E 218 P-hidroxibenzoat de metil, PHB-Ester 

Conservant artificial. Combinaţie a acidului benzoic. Vezi E 214.
Consumul frecvent nu este recomandat. În unele cazuri poate
provoca alergii.

E 219 Sarea de sodiu a p-hidroxibenzoatului de metil, PHB-

Ester 
Conservant artificial. Combinaţie a acidului benzoic. Vezi E 214.
Consumul frecvent nu este recomandat. În unele cazuri poate
provoca alergii.
 E 220 Dioxid de sulf 
Conservant artificial. Se foloseşte la vinurile albe şi la fructe uscate.
Încetineşte asimilarea Vitaminei B1; la persoane sensibile produce dureri
de cap şi ameţeală ( de la 25mg pe litru de vin). Poate provoca
persoanelor astmatice aşa numitul „astm de sulfit”. Pentru toate
persoanele se recomandată să nu se depăşească cantităţii de 50mg zilnic (
această doză este atinsă prin consumul de 300 - 400 ml vin alb dulce).
Dăunător pentru persoanele sensibile sau astmatice. Consumul frecvent
nu este recomandat.

E 221 Sulfit de sodiu 

Conservant artificial. Combinaţie de sodiu a acidului sulfuros. Vezi 220.
Dăunător pentru persoanele sensibile sau astmatice. Consumul frecvent
nu este recomandat.

E 222 Sulfit acid de sodiu 

Conservant artificial. Combinaţie hidrogenată, de sodiu a acidului sulfuros.
Vezi 220. Dăunător pentru persoanele sensibile sau astmatice. Consumul
frecvent nu este recomandat.

E 223 Metabisulfit de sodiu 

Conservant artificial. Combinaţie meta de sodiu a acidului sulfuros. Vezi
220. Consumul frecvent nu este recomandat. Dăunător pentru
persoanele sensibile şi astmatice

E 224 Metabisulfit de potasiu 

Conservant artificial. Combinaţie meta de sodiu a acidului sulfuros. Vezi
220. Dăunător pentru persoanele sensibile şi astmatice. Consumul
frecvent nu este recomandat.

E 226 Sulfit de calciu 

Conservant artificial. Combinaţie de calciu a acidului sulfuros. Dăunător
pentru persoanele sensibile şi astmatice. Consumul frecvent nu este
recomandat.

E 227 Bisulfit de calciu 

Conservant artificial. Combinaţie hidrogenată, de calciu a acidului sulfuros.
Dăunător pentru persoanele sensibile şi astmatice. Consumul frecvent
nu este recomandat.

E 228 Bisulfit de potasiu 

Conservant artificial. Combinaţie hidrogenată, de potasiu a acidului
sulfuros. Dăunător pentru persoanele sensibile şi astmatice. Consumul
frecvent nu este recomandat.
 E 230 Bifenil, Difenil 
Conservant artificial. Este permisă folosirea doar împotriva depunerii de
mucegai sau ciuperci pe coaja citricelor. Este permis şi ca pesticid. După
cojirea unui fruct citric este necesară spălarea mâinilor pentru a nu
contamina pulpa fructului cu acest conservant. Testele pe animale de
laborator au constatat sângerări interne şi modificări ale organelor. Nu
este recomandat consumul cojilor de fructe tratate cu acest
conservant. În unele cazuri poate provoca alergii, în cazul
contactului cu pielea.

E 231 Ortofenilfenol 
Conservant artificial. Vezi 230. Nu este recomandat consumul cojilor
de fructe tratate cu acest conservant. În unele cazuri poate
provoca alergii, în cazul contactului cu pielea.

E 232 Ortofenilfenol de sodiu 

Conservant artificial. Vezi 230. Nu este recomandat consumul cojilor
de fructe tratate cu acest conservant. În unele cazuri poate provoca
alergii, în cazul contactului cu pielea.

E 234 Nisină 
Conservant artificial cu acţiune antibiotică, obţinut din microorganisme.
Este permisă folosirea doar pentru anumite tipuri de brânză. Nu se ştie
sigur dacă, administrată frecvent, Nisina nu duce la selectarea unor
agenţi patogeni rezistenţi la antibiotice. Consumul frecvent nu este
recomandat.

E 235 Natamicină 
Conservant artificial cu acţiune antibiotică, obţinut din microorganisme.
Este permisă folosirea doar pentru tratarea suprafeţelor brânzeturilor şi
pentru mezeluri uscate. Nu trebuie să se infiltreze în alimente mai mult de
5 mm. Este permisă folosirea şi ca medicament - de exemplu împotriva
ciupercilor apărute pe piele. La un consum frecvent, Netamicina îşi pierde
proprietăţile terapeutice. Nu se ştie sigur dacă, administrată frecvent,
Netamicina nu duce la selectarea unor agenţi patogeni rezistenţi la
antibiotice. Consumul frecvent nu este recomandat.

E 239 Hexametilentetramină 
Conservant artificial, obţinut din amoniac şi aldehide formice. Duce la
formarea de aldehide formice în brânzeturi. Este permisă folosirea ca
medicament în dezinfectarea pielii şi pentru produsele cosmetice.
Consumul frecvent nu este recomandat. În unele cazuri poate
provoca alergii.
 E 249 Nitrit de potasiu 
Conservant artificial. Vezi E 250. Consumul frecvent nu este
recomandat.

E 250 Nitrit de sodiu 

Conservant artificial. Este permisă folosirea pentru produsele din peşte
sărat. Împiedică dezvoltarea bacteriilor care se află în carne şi sunt
dăunătoare sănătăţii. La oameni încetineşte transportul acizilor în sânge,
ceea ce este periculos în special pentru sugari. Asociat cu componente al
albuşului de ou, la temperaturi de peste 130 de grade se pot forma
Nitrozamine cancerigene. Consumul frecvent nu este recomandat.

E 251 Nitrat de sodiu 

Conservant artificial. Poate provoca cianoză la sugari. Vezi E 250.
Consumul frecvent nu este recomandat.

E 252 Nitrat de potasiu 

Conservant artificial. Poate provoca cianoză la sugari. Vezi E 250.
Consumul frecvent nu este recomandat.

E 280 Acid propionic 

Conservant artificial. Poate diminua simţul olfactiv şi gustativ. Se poate
obţine şi din organisme modificate genetic. Este permisă folosirea pentru
pâinea ambalată şi feliată, biscuiţi, prăjituri. Se găseşte în unele feluri de
brânzeturi. Consumul frecvent nu este recomandat.

E 281 Propionat de sodiu 

Conservant natural. Combinaţie de sodiu a acidului propionic. Vezi E 280.
Consumul frecvent nu este recomandat.

E 282 Propionat de calciu 

Conservant natural. Combinaţie de calciu a acidului propionic. Vezi E 280.
Consumul frecvent nu este recomandat.

E 283 Propionat de potasiu 

Conservant natural. Combinaţie de potasiu a acidului propionic. Vezi E
280. Consumul nu este recomandat.

E 284 Acid boric 

Conservant artificial. În cazul consumului îndelungat duce la leziuni ale
organelor interne. Ca şi conservant, a dus la intoxicaţii; de aceea este
permisă folosirea lui numai pentru caviar. Consumul nu este
recomandat.
 E 285 Tetraborat de sodiu (Borax) 
Conservant artificial. Combinaţie de sodiu a acidului boric. Vezi E 284.
Consumul nu este recomandat.

E 310 Galat de propil 

Antioxidant artificial. Se bănuieşte că încetineşte asimilarea fierului în
organism. Toate substanţele galat sunt susceptibile de a produce alergii.
Considerat inofensiv. În unele cazuri provoacă alergii.

E 311 Galat de octil 

Antioxidant artificial. Vezi E 310. Considerat inofensiv. În unele cazuri
provoacă alergii.

E 312 Galat de dodecil 

Antioxidant artificial. Vezi E 310. Considerat inofensiv. În unele cazuri
provoacă alergii.

E 320 Butilhidroxianisol (BHA) 

Antioxidant artificial. În concentraţie mare, a duce la o stare de toropeală.
Consumul frecvent nu este recomandat. În unele cazuri poate
provoca alergii.

E 321 Butilhidroxitoluen (BHT) 

Antioxidant artificial. Vezi E 320. Consumul frecvent nu este
recomandat. În unele cazuri poate provoca alergii.

E 338 Acid fosforic 

Acidifiant natural. În doze mari, poate încetini asimilarea de calciu,
mangneziu şi fier. Dozele mari de fosfat pot duce la atrofierea oaselor şi la
depuneri de calcar. Consumul frecvent nu este recomandat.

E 339 Fosfaţi de sodiu: Fosfat mono-, di-, trisodic 

Antioxidant şi acidifiant natural. Combinaţii de sodiu ale acizilor fosforici.
Fosfatul este o substanţă minerală necesară vieţii. În organism, raportul
dintre fosfat şi calciu este important. Dacă se consumă prea mult fosfat,
se poate împiedica asimilarea altor substanţe minerale. Consumul
frecvent nu este recomandat.

E 340 Fosfaţi de potasiu: Fosfat mono-, di-, tripotasic 

Antioxidant şi acidifiant natural. Combinaţii de potasiu ale acizilor fosforici.
Vezi E 339. Consumul frecvent nu este recomandat.

E 341 Fosfaţi de calciu: Fosfat mono-, di-, tricalcic 

Antioxidant şi acidifiant natural. Combinaţii de calciu ale acizilor fosforici.
Vezi E 339. Consumul frecvent nu este recomandat.
 E 343 Fosfaţi de magneziu: Fosfat mono-, dimagnezic 
Antioxidant şi acidifiant natural. Combinaţii de magneziu ale acizilor
fosforici. Este permisă folosirea pentru făină, produse de brutărie. Vezi E
339. Consumul frecvent nu este recomandat.

E 355 Acid adipic 

Acidifiant, Corector de aciditate şi potenţiator de aromă. Consumul
frecvent nu este recomandat.

E 385 Etilen-diamină tetraacetat de calciu disodiu (Calciu

disodiu - EDTA) 
Antioxidant artificial. Este permisă folosirea doar pentru conserve
(ciuperci, peşte, fructe, păstăi), margarină cu cantitate redusă de grăsime.
Poate duce la modificări ale metabolismului. Nu este recomandat copiilor
sub 2 ani. Se foloseşte ca medicament, în tratarea otrăvirii cu metale
grele. Consumul nu este recomandat.

E 406 Agar - Agar 

Gelifiant şi agent de îngroşare natural, din alge roşii. Substanţă care nu
poate fi digerată. Reduce asimilarea mineralelor şi, în doze mari, are
acţiune laxativă. Consumul frecvent nu este recomandat.

E 407 Caragenan 
Gelifiant şi agent de îngroşare natural din alge roşii. Nu se digeră. În doze
mari, care în mod normal nu se găsesc în alimente, împiedică asimilarea
mineralelor; poate avea acţiune laxativă. Considerat inofensiv. În
unele

E 410 Gumă carruba 

Gelifiant şi agent de îngroşare natural, vegetal, din roşcove. În doze mari,
care în mod normal nu se găsesc în alimente, poate avea acţiune
laxativă. Considerat inofensiv. În unele cazuri poate provoca
alergii.

E 412 Gumă guar 

Agent de îngroşare şi încărcare din seminţe de guar. O parte din cei care l-
au consumat au acuzat îmbolnăviri de stomac sau intestinale, astm sau
eczeme. Considerat inofensiv. În unele cazuri poate provoca alergii.

E 413 Tragacant (Adragante) 

Agent de îngroşare şi gelifiere, natural, vegetal din coaja unei plante
asiatice. În doze mari poate avea efect laxativ. Nu se găseşte în cantităţi
mari în alimente. Considerat inofensiv. În unele cazuri poate
provoca alergii.
 E 414 Gumă de acacia (arabică) 
Agent de îngroşare, stabilizator şi umplere natural, vegetal. Favorizează
digestia, substanţă de balast. Considerat inofensiv. În unele cazuri
poate provoca alergii.

E 416 Gumă Karaya 

Agent de îngroşare, glazurant, gelifiant natural, vegetal. Favorizează
digestia, substanţă de balast, în doze mari are acţiune laxativă. Poate
împiedica asimilarea calciului. Consumul frecvent nu este recomandat.

E 417 Gumă tara 

Umplutură şi agent de îngroşare vegetal. Favorizează digestia, substanţă
de balast. Considerat inofensiv. În unele cazuri poate provoca
alergii.

E 421 Manitol 
Înlocuitor de zahăr, îndulcitor, antiaglomerant artificial. Recomandat
diabeticilor. Nu atacă dinţii. Poate provoca diaree şi balonare. Nu este
recomandat consumul unei doze mai mari de 50 g zilnic.

E 425 Konjac 
Agent de îngroşare vegetal, gelifiant, agent de încărcare obţinut din
rădăcinile unei plante asiatice. Nu este asimilat de către corp, măreşte
conţinutul intestinelor. reduce asimilarea unor substanţe nutritive
importante. Consumul frecvent nu este recomandat.

E 432 Monolaurat de poliooxietilenă sorbitan (Polisorbat 20)


Emulgatori artificiali. Pot duce la mărirea cantităţii de substanţe toxice
asimilate. Scade absorbţia unor substanţe nutritive. Consumul frecvent
nu este recomandat.

E 433 Monooleat de poliooxietilenă sorbitan (Polisorbat 60)


Emulgatori artificiali. Vezi E 432. Consumul frecvent nu este
recomandat.

E 434 Monopalmitat de poliooxietilenă sorbitan (Polisorbat 40)


Emulgatori artificiali. Vezi E 432. Consumul frecvent nu este
recomandat.
 E 435 Monostearat de poliooxietilenă sorbitan (Polisorbat 60)

Emulgatori artificiali. Vezi E 432. Consumul frecvent nu este
recomandat.

E 436 Polioxietilen-sorbitan-tristearat (Polisorbat 65) 

Emulgator artificial. În cazul combinaţiilor de stearin se poate obţine şi din
animale. Vezi E 432. Consumul frecvent nu este recomandat.

E 450 Difosfaţi, Fosfat 

Emulgatori, stabilizatori şi corectori de aciditate. În concentraţii mari, pot
împiedica asimilarea calciului, magneziului şi fierului în organism. În doze
mari, fosfatul poate provoca atrofierea oaselor şi depuneri de calcar. Vezi
E 339. Consumul frecvent nu este recomandat.

E 451 Trifosfat, Fosfat 

Emulgatori, stabilizatori şi Corectori de aciditate. Se poate obţine din
animale. În concentraţii mari, pot reduce asimilarea calciului, magneziului
şi fierului în organism. În doze mari, fosfatul poate provoca atrofierea
oaselor şi depuneri de calcar. Vezi E 339. Consumul frecvent nu este
recomandat.

E 452 Polifosfaţi 
Emulgatori, stabilizatori şi corectori de aciditate. În concentraţii mari, pot
reduce asimilarea calciului, magneziului şi fierului în organism. În doze
mari, fosfatul poate provoca atrofierea oaselor şi depuneri de calcar. Vezi
E 339. Consumul frecvent nu este recomandat.

E 476 Poliricinoleat de poliglicerină 

Emulgator şi stabilizator artificial. Combinaţiile de acizi glicerici se pot
obţine şi din animale sau soia modificată genetic. Este permisă folosirea
doar pentru alimente sărace în grăsimi - cum ar fi sosurile pentru salată
sau pentru dulciurile pe bază de cacao - cum ar fi ciocolata. Doza
suportată de corp poate fi uşor depăşită - prin consumarea unei table de
ciocolată. În testarea pe animale, în cazul unei doze mai mari, s-a
constatat mărirea ficatului şi a rinichilor. Consumul frecvent nu este
recomandat.

E 491 Monostearat de sorbitan 

Emulgator, spumant artificial. Se poate obţine din soia şi porumb
modificat genetic sau animale. Doza zilnică acceptată poate fi depăşită
prin consumul a 150 g ciocolată, 150 g de produse de brutărie sau 300 g
desert sau dulciuri. În doze mari (de la 25 % în nutreţ) s-au constatat, în
testarea pe animale, leziuni şi calculi la vezica urinară. Consumul
frecvent nu este recomandat.
 E 492 Tristearat de sorbitan 
Emulgator, spumant artificial. Se poate obţine din soia şi porumb
modificat genetic sau animale. Vezi E 491. Consumul frecvent nu este
recomandat.

E 493 Monolaurat de sorbitan 

Emulgator, spumant artificial. Se poate obţine din soia şi porumb
modificat genetic sau animale. Vezi E 491. Consumul frecvent nu este
recomandat.

E 494 Monooleat de sorbitan 

Emulgator, spumant artificial. Se poate obţine din soia şi porumb
modificat genetic sau animale. Vezi E 491. Consumul frecvent nu este
recomandat.

E 495 Monopalmitat de sorbitan 

Emulgator, spumant artificial. Se poate obţine din soia şi porumb
modificat genetic sau animale. Vezi E 491. Consumul frecvent nu este
recomandat.

E 512 Clorură stanoasă 

Antioxidant şi stabilizator de culoare artificial. Este permisă folosirea doar
pentru conserve de legume albe, pentru a păstra culoarea deschisă a
acestora. În concentraţii mari, poate da un gust metalic alimentelor şi
stare de greaţă. Consumul nu este recomandat.

E 520 Sulfat de aluminiu 

Agent de întărire artificial. Este permisă folosirea doar pentru fructele sau
legumele glasate. În concentraţii mari (4 - 6 g zilnic timp de mai multe zile),
duce la o încărcare cu aluminiu a corpului. Nu este recomandat bolnavilor de
rinichi. Consumul frecvent nu este recomandat.

E 521 Sulfat de aluminiu sodic 

Agent de întărire artificial. Vezi E 513. Nu este recomandat bolnavilor de
rinichi. Consumul frecvent nu este recomandat.

E 522 Sulfat de aluminiu potasic 

Agent de întărire artificial. Vezi E 513. Nu este recomandat bolnavilor de
rinichi. Consumul frecvent nu este recomandat.

E 523 Sulfat de aluminiu amoniacal 

Agent de întărire artificial. Vezi E 520. Nu este recomandat bolnavilor de
rinichi. Consumul frecvent nu este recomandat.
 E 541 Fosfat de aluminiu sodic, acid 
Emulgator artificial. Se foloseşte doar pentru produsele fine de brutărie.
Duce la încărcarea cu aluminiu a corpului. Nu este recomandat bolnavilor
de rinichi. Considerat inofensiv.

E 554 Silicat alumino-sodic 

Agent de separare natural. Nu este recomandat bolnavilor de rinichi.

E 555 Silicat alumino-potasic 

Agent de separare natural. Vezi E 554. Nu este recomandat bolnavilor de
rinichi.

E 556 Silicat alumino-calcic 

Agent de separare natural. Vezi E 554. Nu este recomandat bolnavilor de
rinichi.

E 559 Silicat de aluminiu (Kaolin) 

Agent de separare natural. Nu este recomandat bolnavilor de rinichi.

E 574 Acid gluconic 

Corector de aciditate, stabilizator artificial. Se poate obţine şi din porumb
modificat genetic. Doze unice mai mari de 20 g pot avea efect laxativ.
Consumul în cantităţi mai mari de 20 g nu este recomandat.

E 575 Glucono-delta-lactonă 
Corector de aciditate, stabilizator artificial. Se poate obţine şi din porumb
modificat genetic. Combinaţie a acizilor gluconici. Vezi E 574. Consumul
în cantităţi mai mari de 20 g nu este recomandat.

E 576 Gluconat de sodiu 

Corector de aciditate, stabilizator natural. Se poate obţine şi din porumb
modificat genetic. Combinaţii de sodiu ale acizilor gluconici. Vezi E 574.
Consumul în cantităţi mai mari de 20 g nu este recomandat.

E 577 Gluconat de potasiu 

Corector de aciditate, stabilizator natural. Se poate obţine şi din porumb
modificat genetic. Combinaţii de potasiu ale acizilor gluconici. Vezi E 574.
Consumul în cantităţi mai mari de 20 g nu este recomandat.

E 578 Gluconat de calciu 

Corector de aciditate, stabilizator natural. Se poate obţine şi din porumb
modificat genetic. Combinaţii de calciu ale acizilor gluconici. Vezi E 574.
Consumul în cantităţi mai mari de 20 g nu este recomandat.
 E 620 Acid glutamic 
Potenţator artificial de aromă, obţinut, cu ajutorul enzimelor, din materii
prime animale şi vegetale. Se poate obţine şi din organisme modificate
genetic. Supradozările nu sunt excluse, deoarece nu pot fi percepute cu
simţul gustativ. Se poate găsi în concentraţii foarte mari în sosul din soia.
Se bănuieşte că poate provoca, timp de două ore după consum, ameţeală,
greaţă, palpitaţii şi dureri de cap. Stimulează apetitul. Dăunător
persoanelor sensibile. Consumul frecvent nu este recomandat.

E 621 Glutamat monosodic 

Potenţator artificial de aromă, pe bază vegetală sau animală. Combinaţie
de sodiu a acidului glutamic. Vezi E 620. Dăunător persoanelor sensibile.
Consumul frecvent nu este recomandat.

E 622 Glutamat monopotasic 

Potenţator artificial de aromă, pe bază vegetală sau animală. Combinaţie
de potasiu a acidului glutamic. Vezi E 620. Dăunător persoanelor
sensibile. Consumul frecvent nu este recomandat.

E 623 Diglutamat de calciu 

Potenţator artificial de aromă, pe bază vegetală sau animală. Combinaţie
de calciu a acidului glutamic. Vezi E 620. Dăunător persoanelor sensibile.
Consumul frecvent nu este recomandat.

E 624 Glutamat monoaminic, Glutamat de amoniu 

Potenţator artificial de aromă, pe bază vegetală sau animală. Combinaţie
de amoniu a acidului glutamic. Vezi E 620. Dăunător persoanelor
sensibile. Consumul frecvent nu este recomandat.

E 625 Diglutamat de magneziu 

Potenţator artificial de aromă, pe bază vegetală sau animală. Combinaţie
de magneziu ale acidului glutamic. Vezi E 620. Dăunător persoanelor
sensibile. Consumul frecvent nu este recomandat.

E 900 Dimetil polisiloxan 

Agent antispumant artificial. Cunoscut şi sub numele de ulei de silicon.
Consumul frecvent nu este recomandat.

E 912 Esteri ai acidului montanic 

Glazurant natural. Ceară vegetală extrasă din cărbune maro. Este permisă
folosirea doar pentru tratarea suprafeţei fructelor citrice sau a legumelor
sau fructelor exotice. La testarea pe animale s-au constatat acţiuni
dăunătoare pentru organism. Consumul cojii nu este recomandat.
 E 952 Ciclamat, acid ciclohexil-sulfamic şi sărurile lor de sodiu
şi calciu 
Îndulcitori artificiali, de 30 - 50 ori mai dulci decât zahărul. În cercetarea
pe animale, în concentraţii mari, au dus la cancer al vezicii, scăderea
fertilităţii şi modificari ale celulelor. În cercetări mai recente, aceste stări
nu au fost confirmate. Doza zilnică admisa este de 11 mg/kg greutate
corporală. Consumul frecvent nu este recomandat.

! 953 Izomalt 
Îndulcitor şi înlocuitor artifcial al zahărului. Se poate obţine şi din porumb
modificat
genetic. Are efect laxativ. Nu duce la apariţia cariilor. Are aproximativ
jumatate din puterea de îndulcire a zahărului. Dozele mai mari de 20-30 g
pot provoca diaree şi balonare. Această cantitate este conţinută de o
jumatate de pachet de ciocolată dietetică. Consumul frecvent al unor
doze mai mari dem 20-30 de g/porţie sau 50g/zi nu este
recomandat. Pentru isomaltul obţinut din organisme modificate genetic
nu este posibilă deocamdată o apreciere definitivă.

E 954 Zaharina şi sărurile ei de calciu, sodiu si potasiu 

Îndulcitori naturali. Pot avea un gust amar şi metalic. Sunt de 500 de ori
mai dulci decât zahărul. În cercetarea pe animale au provocat cancer la
vezică, pot da o tendinţă de hipertrofiere a celulelor. Doza zilnică admisa
este de 5 mg/kg greutate corporală. Consumul frecvent nu este
recomandat.

E 1200 Polidextroză 
Agent de încărcare, corector de umiditate, îmbunătăţeşte textura,
artificial. Poate avea efect laxativ. Nu se va consuma mai mult de 50 g
odată sau 90 g zilnic.

E 1201 Polivinilpirolidonă 
Agent de limpezire. Folosit la vinuri, alimente dietetice. Nu este necesară
din păcate menţionarea lui pe etichetă. Consumul frecvent nu este
recomandat.

E 1202 Polivinilpolipirolidonă 
Folosit la vinuri, alimente dietetice. Nu este necesară din păcate
menţionarea lui pe etichetă. Consumul frecvent nu este recomandat.

E 967 Xilitol 
Îndulcitor şi înlocuitor artificial al zahărului. Are o putere de îndulcire
asemănătoare cu cea a zahărului. Poate provoca diaree şi balonare.
Consumul unei doze unice mai mari de 20g sau al unei doze zilnice
de 50g nu este recomandat.
 E 999 Extract de Quillaia 
Spumant natural din coajă de copac Quillaia. Conţine saponine. Este
permisă folosirea doar pentru băuturi fără alcool, aromatizate pe bază de
apă sau pentru cidru. Consumul nu este recomandat.

E 965 Maltitol, sirop de maltitol 

Îndulcitor, înlocuitor al zahărului şi regulator de umiditate artificial. Se
poate obţine şi din porumb modificat genetic. Este mai puţin dulce decât
zahărul. În cazul depăşirii unei doze zilnice de 30-50g la adulti şi 20g la
copii, poate provoca diaree şi balonare. Consumul zilnic mai mare de 30g,
respectiv 20g pentru copii, nu este recomandat. Pentru maltitolul obţinut
din organisme modificate genetic, nu este posibilă deocamdată o apreciere
definitivă.

E 966 Lactitol 
Îndulcitor şi înlocuitor artificial al zahărului. Puterea lui de îndulcire este pe
jumatate cât a zahărului. Se poate obţine din lactoză, fiind posibilă
obţinerea lu şi din animale. La doze zilnice mai mari de 50g poate apărea
diaree şi balonări. Consumul mai mare de 50g/zi nu este
recomandat.

Autor Paul Piscoi, Copyright APC Romania