Sunteți pe pagina 1din 16

2 ANI

GARANŢIE

Aspiratorul de praf LIV


Un adevărat ajutor în gospodărie
UN ADEVĂRAT AJUTOR ÎN GOSPODĂRIE
Au trecut deja două decenii de când compania noastră, LIV, fabrică aspiratoare de praf.
Experienţa acumulată în aceşti ani ne-a permis să ne specializăm în producerea unor
aspiratoare care prezintă o serie de avantaje.
Filtrarea
Aspiratoarele LIV sunt prevăzute cu un sistem de filtrare standard
în şase etape, ceea ce înseamnă că aerul trece prin şase straturi,
împiedicând astfel împrăştierea particulelor de praf în spaţiu.
Sacii de praf cu care sunt dotate aspiratoarele noastre au filtre
duble, fiind prevăzute, totodată, cu un filtru special pentru
protecţia motorului şi cu filtre multistratificate de evacuare a
aerului. Modelele perfecţionate de aspiratoare Liv (Avant, Domino)
sunt prevăzute cu filtrul HEPA, care facilitează filtrarea aerului.
Aceste modele sunt, neîndoielnic, cele mai potrivite pentru persoanele care suferă de alergii.
Puterea electrică
Înalta capacitate de aspirare a aspiratoarelor Liv se datorează combinaţiei dintre deosebita
putere a motorului şi calităţile tehnice ale aparatului, care facilitează circulaţia optimă a
aerului.
Perii pentru parchet
Toate aspiratoarele pentru parchet Liv sunt prevăzute cu o perie cu inversor universală, ce
poate fi folosită pentru curăţarea suprafeţelor netede şi a podelelor acoperite. Peria are patru
rotiţe, care uşurează utilizarea şi o fac mai uşor de mânuit.
Una din particularităţile modelelor de aspirator AVANTI Turbo şi AVANTI Ultra este dotarea lor
cu o perie specială, care poate fi folosită mai ales la curăţarea în profunzime şi la scuturarea
de praf a materialelor de acoperire a pardoselilor şi a saltelelor.
Ofertă bogată
Pe lângă modelele clasice, firma noastră produce atât aspiratoare cu utilizare multiplă ce
pot fi folosite la aspirarea uscată şi a apei, cât şi modele destinate spălării şi curăţării cu
detergenţi speciali a pardoselilor.
Schimbarea facilă şi igienică a sacilor de praf
Toţi sacii de praf ai aspiratoarelor pentru podele sunt prevăzute cu un căpăcel special din
carton, care împiedică împrăştierea prafului în momentul schimbării sacului.
Schimbarea filtrelor se face foarte uşor, putând fi efectuată manual, fără folosirea unor
accesorii speciale.

2
Alte elemente care asigură o aspirare cât mai comodă

Închizătorul de siguranţă
Toate modelele de aspiratoare de praf pentru podele sunt prevăzute cu un „element de
siguranţă”, care are rolul de a împiedica închiderea capacului în cazul în care am uitat să
punem mai întâi sacul de praf în aspirator.
Suportul pentru „parcarea” aparatului
La modelele perfecţionate din gama Avanti în spatele aspiratorului există un loc unde peria
poate fi lasată în poziţia „stand-by”. Dacă în timpul aspirarii aşezăm peria în şănţuleţul din
nou în momentul când scoatem peria şi continuăm curăţenia.
Ţeava telescopică
Permite reglarea optimă a înălţimii.
Accesorii integrate
Accesoriile suplimentare se depozitează într-un locaş special din carcasa aspiratorului, iar în
cazul modelelor foarte compacte, în cel aflat chiar pe ţeava aparatului; în acelaşi mod pot fi
păstrate si accesoriile suplimentare ale aspiratoarelor pentru aspirarea uscată sau cu apă.
Depozitarea cablului electric
Toate modelele de aspiratoare de praf pentru podele sunt prevăzute cu un buton prin a
cărui apăsare se declanşează rularea automată a cablului electric, iar în cazul aspiratoarelor
pentru aspirarea uscată ori cu apă, acesta poate fi pur şi simplu înfăşurat în jurul capului
aspiratorului.
Aprovizionarea cu saci şi filtre de praf de rezervă
Sacii pentru aspiratoarele de praf Liv (inclusiv modelele clasice) pot fi cumpărati dîn orice
magazin de profil. Având în vedere că, la schimbarea sacilor de praf, de cele mai multe ori
uităm să înlocuim şi filtrele murdare, setul de saci de schimb este prevăzut şi cu filtre noi.
În acest fel vă ajutăm să nu neglijaţi complet înlocuirea filtrelor.
Funcţionarea eficientă şi îndelungată a aspiratoarelor depinde în mare măsură şi de
schimbarea regulată a filtrelor.
În cazul anumitor modele mai perfecţionate de aspiratoare (AVANT Turbo, AVANT Ultra,
SOLO Plus in EXTRA 2000) setul de saci şi filtre rezervă este inclus în dotarea iniţială a
aparatului.
Garanţie pe doi ani şi asigurarea service-ului
Termenul de garanţie pentru aspiratoarele Liv este de doi ani.

2 ANI
Reţeaua de ateliere de reparaţii de bună calitate asigură o soluţionare rapidă
şi eficientă a tuturor dificultăţilor ce se pot ivi în funcţionarea aspiratoarelor.
GARANŢIE
3
DOMINO 1800 E
Putere electrică maximă 1800 W
Reglarea automată a puterii electrice
Sistemde filtrare în şase etape
Ţeavă metalică

DOMINO A
Putere electrică maximă 1600 W
Sistemde filtrare în şase etape
Ţeavă metalică

4
AVANT 2100 ULTRA
GRATIS Putere electrică maximă 2100 W
Reglarea automată a puterii electrice
Sistemde filtrare HEPA
Ţeavă metalică reglabilă
Set gratuit de saci şi filtre de praf
Întrerupător pentru »parcare«
Perie electrică pentru curăţenie în
profunzime

AVANT 2000 TURBO GRATIS


Putere electrică maximă 2000 W
Reglarea automată a puterii
electrice
Sistemde filtrare HEPA
Ţeavă metalică reglabilă
Set gratuit de saci şi filtre de praf
Întrerupător pentru »parcare«
Perie turbo pentru curăţenie în
profunzime

5
AVANT 2000 E
Putere electrică maximă 2000 W
Reglarea automată a puterii electrice
Sistem de filtrare HEPA
Ţeavă metalică reglabilă

6
GRATIS

SOLO PLUS
Putere electrică maximă 1600 W
Reglarea automată
a puterii electrice
Sistem de filtrare în 6 etape
Ţeavă metalică
telescopică reglabilă
Set gratuit de saci şi filtre de praf

SOLO E
Putere electrică maximă 1600 W
Reglarea automată a puterii electrice
Sistem de filtrare în 6 etape
Ţevi metalice

SOLO A
Putere electrică maximă 1600 W
Sistem de filtrare în 6 etape
Ţevi de plastic

7
RIO
Aspiratoarele Rio pot fi folosite
atât la aspirarea obişnuită a
RIO, RIO INOX
prafului, cât şi la curăţarea Puterea electrică maximă:
suprafeţelor murdărite în urma 1300 W
deversării unor lichide. Acest tip de Motor by-pass
aspirator poate fi folosit cu succes Filtrare în mai multe etape
mai ales la curăţarea spaţiilor Volumul recipientului
unde vă ocupaţi de hobby-urile pentru apă : 20 de litri
dumneavoastră, a garajelor, Sac de praf SMS
pivniţelor sau subsolurilor, etc. Ţevi de plastic
Perie combinată cu utilzare
multiplă, pentru aspirarea
prafului şi a lichidelor
Accesorii suplimentare:
duză, alonjă pentru
crăpături sau firide
Alonjă pentru suflarea
aerului
Locaş pentru depozitarea
accesoriilor

Aspiratorul este prevăzut cu sacul


de praf special SMS cu pereţi dubli,
care asigură o filtrare excelentă.
Spre deosebire de sacii obişnuiţi din
hârtie, acest tip de sac facilitează şi
aspirarea particulelor umede.

8
POWERVAC 3200
Puterea electrică maximă 1400 W
Priză electrică max.2000 W
Filtru permanent
Volumul recipientului pentru apă : Aspiratorul de praf
20 de litri Powervac 3200 poate
Sac de praf SMS fi utilizat la aspirarea
Ţevi de plastic prafului obişnuit, a
Furtun flexibil lung de 2,5 m deşeurilor rezultate
Perie combinată cu utilizare în urma operaţiunilor
multiplă, pentru aspirarea prafului de găurire, tăiere
şi a lichidelor şi şlefuire, sau
Accesorii suplimentare : duză, curăţa suprafeţele
alonjă pentru crăpături sau firide murdărite în urma
Locaş pentru depozitarea vărsării diverselor
accesoriilor lichide. Aspiratorul
este prevăzut cu o
priză specială, la
care pot fi conectate
aparate electrice mici
(bormaşină, tocilă,
fierăstrău circular).

9
Aspiratorul cu utilizare mutiplă TRIVAC
este un adevarat meşter bun la toate,
putând fi folosit atât la aspirarea
uscată obişnuită sau la aspirarea
lichidelor, cât şi la spălarea covoarelor.

TRIVAC 1500
Putere electrică maximă 1400 W
Filtrarea aerului în mai multe etape
Volumul vasului pentru apă:
20 de litri
Recipient eliminator pentru soluţia de apă
şi detergent, cu o capacitate de 5 l

Gamă largă de accesorii


Perie mare şi mică
pentru şamponare,
perie cu inversor pentru
aspirare uscată, duză
pentru mobilier tapiţat,
prelungitor pentru
crăpături şi firide, şampon

10
Aspiratorul cu utilizare mutiplă Extra 2000 este
un adevarat meşter bun la toate, putând fi folosit
atât la aspirarea uscată obişnuită sau a lichidelor,
cât şi la spălarea covoarelor.

EXTRA 2000
Putere electrică maximă 1450 W
Filtrarea aerului în mai multe etape
Volumul vasului pentru apă : 20 de litri
Recipient demontabil pentru soluţia de
apă şi detergent, cu o capacitate de 3 l
Sac de praf SMS
Ţeavă de aluminiu
Locaş pentru depozitarea accesoriilor

Aspiratorul este prevăzut cu


sacul de praf special cu pereţi
dubli denumit SMS, care absoarbe
mirosurile şi asigură o filtrare
excelentă. Spre deosebire de sacii
de hârtie obişnuiţi, acest tip de
sac de praf facilitează şi aspirarea
particulelor umede.

Gamă largă de accesorii


Perie mare şi mică pentru şamponare,
perie cu inversor pentru aspirare uscată,
duză pentru mobilier tapiţat, prelungitor
pentru crăpături şi firide, şampon.

11
12
13
14
APROVIZIONAREA CU SACI SI FILTRE
DE REZERVĂ
Sacii de praf pentru aspiratoarele de praf Liv Funcţionarea eficientă şi îndelungată a
(inclusiv modelele clasice) pot fi cumpărate dîn aspiratoarelor depinde în mare măsură şi de
orice magazin de profil. schimbarea regulată a filtrelor.
Având în vedere că, la schimbarea sacilor de
În cazul anumitor modele de aspiratoare mai
praf, de cele mai multe ori uităm să înlocuim şi
perfecţionate (Avant 2100 Ultra, Avant 2000
filtrele murdare, setul de saci de schimb este
Turbo, Solo Plus) completul de saci şi filtre
prevăzut şi cu filtre noi. În acest fel vă ajutăm de rezervă este inclus în dotarea iniţială a
să nu neglijaţi complet înlocuirea filtrelor. aparatului.
Domino, 2000,
Avant Tempo Primo, Solo Modulo Optimo Rondo Ideal line

Art.: 13641 Art.: 14402 Art.: 13962 Art.: 13642 Art.: 13620 Art.: 13621 Art.: 13612
EAN: EAN: EAN: EAN: EAN: EAN: EAN:
3838912136411 3838912144027 3838912139627 3838912136428 3838912136206 3838912136213 3838912136121

Rio, Jazz, Detergent pentru Filtru


Extra 2000, permanent Filtre HEPA
Extra 2000,
Jazz Extra, Trivac pentru Avant,
Lux Powervac Jazz Extra Hidro i Aquafilter 2000 Rio, Rio Inox, Domino
Powervac, i Tempo
Extra 2000,
Jazz Extra

Art.: 13622 Art.: 13632 Art.: 13640 Art.: 13631 Art.: 14311 Art.: 13611 Art.: 13610
EAN: EAN: EAN: EAN: EAN: EAN: EAN:
3838912136220 3838912136329 3838912136404 3838912136312 3838912143112 3838912136114 3838912136107
15
Concernul LIV sărbătoreşte 50 de ani
de existenţă. Dezvoltându-ne continuu
în aceasta perioadă, am reuşit sa ne
transformăm, cu succes, într-un grup de
afaceri de competitivitate internaţională.
Evoluţia noastră ascendentă se bazează
îndeosebi pe cunoştinţele angajaţilor noştri
şi pe tehnologia noastră inovatoare, care ne
permite să fabricăm produse fiabile, care
se bucură de încrederea celor mai exigenţi
parteneri ai noştri din întreaga lume. Ceea
ce ne dorim este să satisfacem aşteptările
şi exigenţele tuturor acelora de care este
legată activitatea noastră: cumpărătorii,
partenerii de afaceri, patronii, mediul în
care creăm, angajatii - care au cele mai
mari merite în afirmarea bogatei tradiţii de
o jumatate de secol a Grupului LIV.

IMPORTATOR EXCLUSIV: COMATEX S.A.


Jibou 4675, 11, Tudor Vladimirescu St., Romania
Tel./Fax:0040 60 614 025, Tel.:0040 60 612 104
E-mail:office@comatex.ro, service@comatex.ro
www.comatex.ro

S-ar putea să vă placă și