Portretizarea personajelor se face prin tehnica balzaciană a descrierii mediului și

a fizionomiei. Astfel tipologiile clasice (avarul, ipohondrul, gelosul) sunt

introduse într-un context social care le conferă o dimensiune psihologică,
transformând realismul tradițional într-o comedie umană.

Ca trăsătură a esteticii moderne, autorul ambiguizează personajele și arată de

asemenea un interes pentru procese psihice deviante care au la bază ereditatea și
mediul: alienare, senilitate (naturalism).

Otilia Mărculescu
Personajul eponim al romanului, Otilia este fiica vitregă a lui Costache
Giurgiuvean, din a doua căsătorie. În stil caracteristic balzacian, aparența
acesteia este surprinsă cu precizie de „ochiul de estet” al lui Felix: „fata părea
să aibă vreo 18-19 ani. Fața măslinie, cu nasul mic și ochii foarte albaștri arată
și mai copilaroasă între multele bucle și gulerul de dantelă. Însă în trupul
subțiratic, cu oase delicate de ogar, de un stil perfect, fără acea slăbiciune
suptă și pătată a Aureliei, era o mare libertate de mișcări, o stăpânire
desăvârșită de femeie”. Caracterizată indirect de mediu, aceasta iese în evidență
prin contrast, într-o societate burgheză snoabă și delăsătoare, Otilia fiind mereu
atentă la aparențe. Prin antiteză, aceasta apare ca opusul Auricăi, prin
feminitatea ei misterioasă și rafinată.

Pe plan social, Otilia se erijează rapid în adevărată stăpână a casei, la care

Felix învață să se ducă pentru fiecare problemă. Aceasta o pune, în conflictul
financiar existent, într-o poziție opusă familiei Tulea, ca o rivală pentru averea
lui Costache.

Felix Sima
Este protagonist, dinamic și complex, participând la acțiune în calitate de martor
și „purtător de cuvânt” al naratorului. Statutul său social și psihologic îl
încadrează în categoria intelectualilor de elită, autentici. Unul dintre cele două
planuri ale romanului este drumul formării unui tânăr, acesta fiind Felix Sima.
Cariera lui Felix se împlinește în mod strălucit (devine doctor), dar căsătoria nu-
l va încadra în armonia cosmică, privilegiu pe care-l au numai cuplurile bazate pe
iubire.

Leonida Pascalopol
Moșierul este un aristocrat care își caută ieșirea din blazare prin lux și
rafinament spiritual. Trăiește și el un sentiment complex de paternitate, căruia i-
a găsit un paliativ în familia lui moș Costache. El se autocaracterizează într-o
convorbire cu Felix astfel:

Eu, domnule Felix, dă-mi voie să mă mărturisesc dumitale ca unui prieten, n-am fost
fericit în căsnicie. Întâia sotie nu mi-a dat cinstea ce mi se cuvenea. În sufletul
meu de moșier prozaic se ascunde puțin romantism. O cunosc pe Otilia de când era
mică și pot spune că a crescut sub ochii mei. Dacă Dumnezeu mi-ar fi dat libertatea
să-mi fac femeia cum vreau eu, aș fi făcut-o ca pe domnișoara Otilia. O iubesc și
eu în felul meu, scumpe domnule Felix, pe Otilia, și poate că nu mă înșel când îți
afirm că și ea mă iubește pe mine. Nici nu e greu, fiindcă un dezamăgit ca mine e
un om fără pretenții. Eu nu i-am cerut niciodată nimic domnișoarei Otilia și n-am
prea stat ca să disting ce e patern și e ce viril în dragostea mea.(...) S-a format
între noi o rudenie sui generis...
Domnule Felix, mi-ai întunecat existența, îți spun drept, mi-ai stricat niște
nevinovate tabieturi de celibatar. Am nevoie de domnișoara Otilia, ea e micul meu
vițiu sentimental. Dacă nu pot fi un amant, rămân totdeauna un neprețuit prieten și
părinte.
Costache Giurgiuveanu
Pivotul romanului; cu psihologia sa de avar, controlează și conflictul financiar și
pe cel erotic, între Felix și Otilia. Acțiunea romanului începe cu prima întâlnire
între el și Felix și se termină cu moartea lui. Avariția lui moș Costache este
îndulcită de sentimentul patern pe care îl manifestă față de Otilia, un sentiment
însă care nu se realizează și este repetat umbrit de teama pentru averea lui. Mai
mult, afecțiunea față de "fetița" sa apare și ca o compensație morală pentru averea
mamei Otiliei, pe care și-a însușit-o fără vreo formă legală, fapt ce a cauzat
moartea acesteia și care condiționează acum starea materială a Otiliei. Propriu-
zis, o bună parte din averea lui moș Costache e averea mamei Otiliei, respectiv a
Otiliei, pe care și-a însușit-o prin drept familial.

De la începutul romanului, personajul apare în această postură. Tentativa de a nu-l

primi pe Felix, deși îi este unchi și tutore - adică administrator al averii
acestuia până la majorat - îl definește ca atare, precum furtul meschin din
veniturile acestuia, dar și de la Pascalopol. Cumpără material demolat, mai ieftin,
sau încearcă la mai multe farmacii ca să vadă la care e mai ieftin, pentru câteva
centime. Mănâncă lacom la masa oferită de un fost chiriaș devenit proprietar, dar
aproape că nu-i dă bani Marinei pentru mâncare. Scena îmbolnăvirii subite, în care
este rapid înconjurat de familia Tulea, dezvăluie elocvent izolarea indusă de teama
pierderii averii. Otilia este singura care-i mai este alături, iubindu-l
necondiționat, dar avariția lui îi îndepărtează repetat pe toți ceilalți, pe Felix,
pe Marina, pe văduva care-l îngrijea, pe Pascalopol.

George Călinescu relevă în tușe grotești un personaj definit esențial printr-un

singur aspect, prin nenumărate instanțe de comic de situație. Nici momentele de
suferință ale bolnavului nu sunt lipsite de ridicol. Moartea lui nu inspiră un
sentiment tragic, ci unul comic, realizat parcă de o farsă a destinului. La capătul
consecințelor avariției lui moș Costache se profilează situația precară a Otiliei.
Aceasta nu este înfiată și beneficiază doar de o mică parte din banii lui, lăsați
în pază lui Pascalopol. Prin acest personaj, autorul romanului condamnă societatea
epocii, care a generat oameni cu asemenea vicii dezumanizante.

Aglae Tulea
Baba absolută, aceasta este caracterizată succint într-o convorbire dintre Felix si
Weissmann

„... așa o femeie rea ca mătușa dumitale, să nu te superi, n-am văzut... Este baba
absolută, fără cusur în rău, pot să jur. Bărbatul ei înnebunea și fără infecție.”
Sora lui moș Costache este asemenea lui: definită de dorința de a se îmbogăți, mai
cu seamă moștenind banii bătrânului. Astfel, ea devine autoritară și agresivă în
fața slăbiciunii, "ca un comandant de militărie", fără nici un considerent moral,
caracteristici relevate vibrant de scena ocupării casei fratelui ei în momentele
lui de boală. Angrenând toată familia Tulea în urma ei, veghează înfrigurată ca
Felix și Otilia să nu înstrăineze ceva în timp ce ceilalți mută și scotocesc
mobilierul în căutarea banilor.

„În vreme ce cadavrul stătea inert peste plapumă și începuse să ia tonuri ceroase,
Aglae, Olimpia, Aurica și Titi scotoceau în toate părțile, trăgeau sertarele,
desfăceau garderobul, căutau prin sobă (...) Furioasă, Aglae trânti ușile
dulapurilor, trase covoarele, fără să le mai aseze la loc, desfăcu cutiile mari de
la masa de joc și de la cea din sufragerie (...). Negăsind nimic în haine, trase
perna de sub capul lui moș Costache, privi pe sub cearceaf, apoi ridică cu putere
salteaua, răsturnând cadavrul spre perete.”
Despotismul Aglaei se exercită asupra întregii familii, influențând până și
alegerea lui Costache de a o înfia pe Otilia. Timorați, Otilia și Felix o contemplă
cu dezgust și dispreț:

„...în familia în care mă aflu unul pândește pe celălalt și-l cred capabil pe
fiecare, pentru bani, de cele mai mari mârșăvii.” (Felix)
S-a observat că, totuși, Aglae își apără copiii și că goana ei fără scrupule după
averea lui moș Costache are o justificare în acest scop. Pledează ca Simion să-i
dea zestrea Olimpiei, soția lui Stănică, îi caută zadarnic un soț Auricăi, îl ține
sub aripa ei pe nevolnicul Titi. În același timp, însă, îl aruncă în ospiciu pe
Simion fără remușcări, pentru a se elibera de povară, ca să-și trăiască viața.
Avidă de avere, Aglae nu cunoaște limite morale și manifestările ei se dezlănțuie
spasmodic și fără ezitare.

Stănică Rațiu
Arivistul fără scrupul moral și escrocul locvace, Stǎnicǎ este un avocat fără
procese care își exercită debitul verbal în sânul familiei și în cercul
prietenilor. Temele lui favorite sunt paternitatea, căsătoria, familia. Patosul
discursului ocazional, instantaneu, este rezultatul unei experiențe câștigate și pe
care o repetă cu orice prilej. Obiectivul urmărit este banul, pe care nu se sfiește
să-l dobândească de la oricine și în orice calitate.

Activitatea lui constă în general în căutarea unor căi de a obține bani, de la

oricine, fără discriminare: Otilia, Felix și de la Pascalopol, și de la Marina, ca
și de la rudele sale. Nu pierde nicio ocazie să "ciupească", încredințat că va
putea pune odată mâna pe banii lui moș Costache, pe care, într-adevăr, îi fură pur
și simplu. Îmbogățit, o părăsește pe Olimpia, căsătorindu-se cu Georgeta; ajunge
chiar prefect într-o scurtă guvernare, este proprietarul unui block-haus și
patronează tripouri și cercuri de morfinomani. Stănică este și el un produs al
societății capitaliste, încadrându-se în seria tipologică reprezentată de Dinu
Păturică, Tănase Scatiu, Gore Pirgu și Iancu Urmatecu, eroul romanului lui Ion
Marin Sadoveanu.

În zugrăvirea tipului, Călinescu folosește o diversitate stilistică ce îl

transformă într- "o figură extraordinară", cum observă criticul Ovid S.
Crohmălniceanu, care adaugă: "volubilitatea personajului are atâta intensitate
vitală, încît ridică arta de a trivializa orice lucru și de a-l umfla fantastic la
o adevărată perfecțiune. În materie de demagogie și versatilitate, Stănica are
geniu. Nu e foarte departe de adevăr când spune: „He, he, Stănică e profund,
degeaba încercați dumneavoastră să-l luați peste picior.” Dacă Stănică „are geniu”,
acesta e un geniu al răului.[1]

Simion Tulea
Simion Tulea simbolizează în roman maniacul decrepit, căzut în senilitate.

Aurica Tulea
Aurica Tulea reprezintă tipul fetei bătrâne.

Titi Tulea
Reprezintă tipul debilului mintal.

Olimpia
Potrivit lui Călinescu, Olimpia o reprezintă pe femeia placidă.

Georgeta
Reprezintă tipul femeii ușoare. În text e descrisă ca fiind o femeie de moravuri
ușoare, care se lasă condusă de bani și manipulată de cei ce dețineau bani. Fiind o
femeie frumoasă, din punct de vedere al aspectului fizic reușea să iși câștige
banii foarte ușor. Era o femeie relativ înaltă, cu părul lung, șaten, ochii căprui
și un zâmbet fermecător.