Romanul, alcătuit din douăzeci de capitole, este construit pe mai multe planuri

narative, care urmăresc destinul diferitelor personaje, conferind dimensiune celor

două conflicte.

Dintre cele două planuri principale, un plan urmărește familia Tulea și lupta
acestora pentru moștenirea lui Costache Giurgiuveanu și pentru înlăturarea Otiliei.
Celălalt urmărește progresul și maturizarea lui Felix, care, rămas orfan, vine să
studieze medicina în București. Planurile secundare sunt utilizate pentru a susține
imaginea amplă a societății citadine.

Acțiunea este redată prin înlănțuire, completată cu inserția unor micronarațiuni.

Descrierea spațiilor și a vestimentației susține impresia unui univers autentic,
iar prin observație și notarea detaliilor semnificative, aceasta devine un mijloc
de caracterizare indirectă și de conturare a caracterelor.

Titlu
Titlul inițial al operei Părinții Otiliei reprezintă motivul balzacian al
paternității, o aluzie la felul în care fiecare personaj determină soarta acesteia.
Schimbarea titlului mută accentul pe misterul comportamentului ei.

Conflictul romanului
În prim plan conflictul e determinat de încercările membrilor din familia Tulea de
a pune mâna pe averea lui Costache Giurgiuveanu.

În cel de-al doilea plan conflictul erotic izbucnește între Otilia și Felix.

Finalul
Finalul cărții este închis, urmat de un epilog. Simetria acestuia cu începutul se
realizează prin descrierea străzii și a casei lui Costache Giurgiuveanu din
perspectiva exterioară a lui Felix, în două momente diferite ale existenței sale
(în adolescență și aproximativ zece ani mai târziu, „după război”). Romanul se
încheie cu aceeași replică a unchiului său: „nu, nu stă nimeni aici, nu cunosc”,
amintită de Felix.