Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Ghid TE1
Ghid TE1
GHID METODIC
la unitatea de curs
TEORIA ECONOMICĂ I
(Microeconomie)
Bălţi, 2020
Recomandată spre publicare de:
- Catedra de ştiinţe economice, Universitatea de Stat „Alecu Russo” din Bălţi
(proces-verbal nr. 18 din 27.06.2017);
- Comisia Metodică a Facultăţii de Ştiinţe Reale, Economice şi ale Mediului,
Universitatea de Stat „Alecu Russo” din Bălţi (proces-verbal nr. 2 din 04.12.2017);
- Consiliul Ştiinţific al Facultăţii de Ştiinţe Reale, Economice şi ale
Mediului, Universitatea de Stat „Alecu Russo” din Bălţi (proces-verbal nr. 5 din
05.12.2017 )
Recenzenţi:
Nolea Filip – doctor în ştiinţe economice, conferenţiar universitar, ASEM
Carolina Tcaci – doctor în ştiinţe economice, conferenţiar universitar, USARB
Trusevici, Alla.
ISBN978-9975-3359-7-3.
330.101.542(075.8)
T 88
CUPRINS
Introducere 4
Tema 1. Introducere în analiza microeconomică 5
Tema 2. Mecanismul pieţei. Cererea şi oferta. Echilibrul 12
pieţei
Tema 3. Conceptul elasticităţii cererii şi ofertei 19
Tema 4. Alegerea consumatorului 28
Tema 5. Alegerea producătorului 38
Tema 6. Costurile de producţie şi rentabilitatea 48
Tema 7. Existenţa echilibrului economic şi 57
comportamentul firmei în condiţii de competiţie
perfectă
Tema 8. Existenţa echilibrului economic în condiţii de 65
competiţie imperfectă
Tema 9. Teoria jocurilor 73
Tema 10. Piaţa factorilor de producţie şi veniturile 77
factoriale
Tema 11. Risc şi incertitudine 87
Tema 12. Efecte externe şi bunurile publice 95
Referinţe bibliografice 103
3
INTRODUCERE
4
Tema 1. INTRODUCERE ÎN ANALIZA MICROECONOMICĂ
Planul temei:
1.1. Încadrarea microeconomiei în contextul macroeconomic general
1.2. Modelarea fenomenelor microeconomice
1.3. Premizele raţionamentului microeconomic
Istorice De
Teoria ramură
economică
Ale
De
întreprin
frontieră
derii
Figura 1.1. Sistemul ştiinţelor economice
5
Microeconomia presupune cercetarea fenomenelor şi proceselor
economice ce se desfăşoară la nivelul unităţilor economice (individ,
gospodărie casnică, întreprindere). Adam Smith este considerat fondatorul
microeconomiei. În lucrarea „Avuţia naţiunilor”, Smith analizează modul
de formare a preţurilor şi identifică „mâina invizibilă” care conduce
indivizii în acţiunile lor cu scopul satisfacerii intereselor. La sfârşitul
secolului XIX, marginaliştii au modificat obiectul de studiu al ştiinţei
economice, punând accentul pe analiza pieţei. Şcoala marginalistă
cuprinde Şcoala de la Viena, Şcoala de la Lousanne, Şcoala de Cambridge.
Şcoala de la Viena (Karl Menger) a fundamentat teoria subiectivist-
marginalistă a valorii, bazată pe utilitatea bunurilor, care este opusă teoriei
clasice a valorii-muncă. Şcoala de Lousanne (Vilfredo Paretto) a elaborat
teoria echilibrului economic general, bazat pe interdependenţa generală a
mărfurilor, a produselor şi a factorilor de producţie. Şcoala de Cambridge
(Alfred Marchall) a elaborat teoria echilibrului parţial, considerat mai
realist şi mai uşor de manevrat.
Funcţiile teoriei economice reprezintă anumite tipuri de acţiuni în
procesul de utilizare a resurselor limitate pentru producerea de bunuri şi
servicii. Teoria economică îndeplineşte trei funcţii interdependente:
1) cognitivă – studierea activităţii gospodăreşti, analiza, clasificarea
şi sistematizarea fenomenelor economice;
2) metodologică – elaborarea metodelor, mijloacelor, instrumentelor
ştiinţifice, necesare pentru cercetarea ştiinţelor economice;
3) practică – asigurarea nemijlocită a economiei cu modalităţi de
acţiune.
Metodele teoriei economice sunt totalitatea mijloacelor,
instrumentelor utilizate pentru a studia lumea înconjurătoare, a sistematiza
faptele şi a le expune sub formă de categorii ştiinţifice, legi, tendinţe şi
modele. Metodele teoriei economice se împart în două mari categorii:
1. Metode generale, ce sunt utilizate în procesul de cercetare a tuturor
ştiinţelor:
a) abstracţia ştiinţifică – metodă, cu ajutorul căreia se cercetează
fenomenul, evidenţiind trăsăturile dominante;
6
b) analiza – metodă ce constă în descompunerea mintală pe elemente
a fenomenului;
c) sinteza – metodă ce constă în reunirea elementelor analizate
separat;
d) inducţia – modul de a raţiona de la particular la general;
e) deducţia – modul de a raţiona de la general la particular;
2. Metode specifice, ce sunt utilizate în cercetarea fenomenelor şi
proceselor economice:
a) istorică – metodă ce constă în descrierea fenomenelor economice
cum s-au desfăşurat în timp;
b) logică – metodă ce constă în trecerea de la abstract la concret,
eliminarea faptelor nesemnificative;
c) modelarea economico-matematică – metodă ce constă în
descrierea simplificată şi reproducerea schematică a unui proces
economic;
d) experimentul economic – metodă ce constă în verificarea
oportunităţii şi eficacităţii aplicării metodelor, măsurilor, intervenţiilor în
activitatea economică.
Concepte cheie:
Microeconomie ştiinţa ce presupune cercetarea fenomenelor şi proceselor
economice ce se desfăşoară la nivelul unităţilor economice
(individ, gospodărie casnică, întreprindere).
Metodele totalitatea mijloacelor, instrumentelor utilizate pentru a studia
teoriei lumea înconjurătoare, a sistematiza faptele şi a le expune sub
economice formă de categorii ştiinţifice, legi, tendinţe şi modele.
Legi expresia legăturilor esenţiale, necesare, relativ stabile şi repetabile
economice de dependenţă cauzală sau mutuală existente în mod obiectiv între
fenomenele şi procesele economice.
Proces transformările în starea activităţii economice, care relevă
economic dezvoltarea în timp şi spaţiu a fenomenului economic.
Fenomen formă exterioară a activităţii economice, unele elemente şi aspecte
economic ale vieţii economice, care apar şi se manifestă la suprafaţa acesteia
şi care pot fi cunoscute direct, pe bază de experienţă.
7
Probleme şi teste propuse spre rezolvare:
1. Afirmaţia că „rolul ştiinţei economice este să explice procesul prin
care individul este servit” a fost expusă de: a) J. K. Galbraith; b) J. M.
Keynes; c) P. Samuelson; d) R. Lipsey; e) A. Chrystal;
2. Economia, ca ştiinţă, a apărut în perioada: a) marxismului; b)
şcolii clasice engleze; c) antică; d) mercantilismului; e) după criza din anii
1929-1933;
3. Economia Politică, ca termen, a fost utilizat în literatura
economică pentru prima dată: a) de către J. M. Keynes; b) de economistul
K. Marx; c) în anul 1815; d) de către A. de Montchrestien; e) în anul 1929;
4. Autorul teoriei debuşeelor este: a) K. Marx; b) A. Smith; c) J. B.
Say; d) Aristotel; e) T. R. Malthus;
5. Principiile teoriei microeconomice au apărut odată cu: a)
„revoluţia marginalistă”; b) „revoluţia industrială”; c) „revoluţia
informaţională”;
6. Microeconomia, ca parte a ştiinţei economice studiază: a)
comportamentul economic al consumatorilor, întreprinderilor şi
posesorilor de resurse; b) relaţiile dintre diferiţi reprezentanţi ai diferitor
clase sociale; c) cum economiştii folosesc microcomputerele; d) economia
la nivelul unei ţări;
7. Nivelurile de cercetare ale teoriei economice sunt: a)
mondoeconomia; b) economia de schimb; c) microeconomia; d) economia
naturală;
8. Analiza economică ca metodă de cercetare presupune: a) divizarea
obiectului cercetat în părţi componente şi apoi studierea detaliată a
acestora; b) fuziunea elementelor cercetate separat şi formularea unei
concluzii finale; c) excluderea din studiu a evenimentelor aleatoare, care
sunt considerate neesenţiale pentru efectuarea cercetării propriu-zise; d)
reprezentarea grafică a dependenţei dintre mai multe variabile economice
în anumite perioade de timp;
8
9. Ca ştiinţă socială economia studiază: a) comportamentul uman în
societate; b) comportamentul uman ca o relaţie dintre scopuri şi mijloace
cu întrebuinţări alternative; c) relaţia dintre nevoi limitate şi resurse
nelimitate; d) toate variantele de mai sus;
10. Conform lui K. Marx, obiectul de studiu al teoriei economice e
definit astfel: a) ştiinţa despre crearea avuţiei; b) ştiinţa despre legile
distribuţiei bogăţiei; c) ştiinţa despre relaţiile de producţie şi legile care le
exprimă;
11. Abordările în teoria economică pot fi: a) normative; b) pozitive;
c) macroeconomice; d) microeconomice;
12. Teoria economică are următoarele funcţii: a) ocuparea deplină a
forţei de muncă; b) metodologică; c) cognitivă; d) teoretică;
13. Etape de dezvoltare ale teoriei economice sunt: a) preştiinţifică;
b) constituirii proprii-zise; c) aplicarea practică a cunoştinţelor teoretice; d)
contemporană;
14. Legile economice sunt: a) expresia unor raporturi şi relaţii
esenţiale durabile şi repetabile între fenomenele ce ne înconjoară; b)
impunerea şi evaluarea conceptelor ordinii naturale; c) acte normative
legislative;
15. Teoria economică este o ştiinţă importantă deoarece: a) identifică
problemele; b) furnizează managerilor informaţii necesare luării deciziilor;
c) creează un model realist, complex, referitor la organizaţie; d) oferă
soluţii celor mai complexe probleme;
16. În evoluţia societăţii omeneşti, apelarea la schimb pentru
acoperirea nevoilor a devenit dominantă în timp deoarece: a) elimină orice
fel de risipă; b) elimină definitiv autoconsumul; c) nevoile sunt mai bine
satisfăcute, iar mijloacele utilizate au o eficienţă mai mare; d) bunurile
libere sunt limitate; e) elimină diviziunea muncii;
17. Care din afirmaţiile de mai jos nu este corectă ?: a) o resursă
regenerabilă în activitatea economică este nelimitată; b) a gospodări
înseamnă a diminua tensiunea dintre nevoi şi resurse; c) o resursă
regenerabilă poate să fie şi refolosibilă; d) acoperirea nevoilor se poate
face şi direct, fără să se apeleze la schimb; e) serviciile pentru consum
personal sunt şi bunuri economice;
9
18. Costul de opţiune al alegerilor: a) este determinat de proprietatea
privată; b) este cea mai bună alternativă sacrificată; c) are la bază
concurenţa dintre agenţii economici; d) este condiţionat de politicile
guvernamentale; e) este egal cu zero, dacă pregătirea profesională este cea
mai bună;
19. Potrivit ştiinţei economice, costul alternativ: a) însoţeşte numai
alegerile în calitate de consumatori; b) este egal cu zero, în activităţile
competitive; c) este un cost real al alegerilor făcute ca producători sau
consumatori; d) nu este specific fiecărui agent economic; e) nu are legătură
cu limitarea resurselor;
20. Principiul raţionalităţii în economie: a) se poate exprima numai
prin regula maximului; b) îşi are determinarea în tensiunea nevoi-resurse;
c) este incompatibil cu existenţa costului de oportunitate; d) se poate
exprima numai prin regula minimului; e) este compatibil cu risipa
resurselor limitate;
21. În virtutea principiului raţionalităţii: a) economisirea timpului ce
poate fi folosit este cea mai importantă cerinţă a progresului; b) timpul
cheltuit poate fi recuperat; c) risipirea resurselor limitate micşorează costul
real al alegerilor; d) regenerarea şi refolosirea resurselor elimină caracterul
nelimitat al mijloacelor; e) costul de oportunitate este zero, la cea mai bună
utilizare a resurselor;
22. Care din afirmaţiile de mai jos este corectă? a) activitatea
economică nu este o componentă a activităţii sociale; b) ştiinţa economică
descrie, explică şi prognozează acte şi fapte economice; c) obiectivele de
atins nu sunt concurente; d) resursele economice sunt nelimitate şi cu
întrebuinţări alternative; e) succesul şi eşecul economiei ca ştiinţă se pot
calcula;
23. Activitatea economică reprezintă: a) totalitatea activităţilor prin
care oamenii îşi asigură bunurile pentru a-şi satisface nevoile; b)
activităţile prin care oamenii îşi asigură doar bunurile materiale; c)
activităţile prin care oamenii îşi asigură doar serviciile; d) numai
activităţile prin care se asigură bunurile de strictă necesitate; e) numai
activităţile prin care se asigură bunurile de folosinţă îndelungată;
10
24. Ansamblul activităţilor interdependente prin care oamenii
utilizează resurse limitate, cu întrebuinţări alternative, pentru a produce
bunuri economice în vederea acoperirii nevoilor concrete nelimitate
semnifică: a) în principal producerea de servicii; b) activităţi independente
de producerea de bunuri; c) repartiţia veniturilor; d) schimbul de bunuri
alimentare; e) economia;
25. Risipa de resurse survine, în principal, atunci când: a) se produce
ce nu se cere; b) se produce ce se cere; c) se produce cât se cere; d)
consumul de resurse este pe măsura tehnologiei dominante; e) se respectă
calitatea produselor;
26. Problemele de bază ale economiei sunt: a) ce producem? sau cât
producem? b) ce producem? cât producem? cum producem? pentru cine
producem? c) cât producem? sau pentru cine producem ? d) ce producem?
sau cum producem? e) ce şi cât producem fără a avea importanţă cum
producem;
27. Care este importanţa teoriei economice ca ştiinţă? a) identifică
problemele; b) furnizează managerilor informaţii necesare luării deciziilor;
c) creează un model realist, complex, referitor la organizaţie; d) oferă
soluţii celor mai complexe probleme;
28. Care din afirmaţiile expuse nu este corectă? a) activitatea
economică nu este o componentă a activităţii sociale; b) ştiinţa economică
descrie, explică şi prognozează acte şi fapte economice; c) obiectivele de
atins nu sunt concurente; d) resursele economice sunt nelimitate şi cu
întrebuinţări alternative; e) succesul şi eşecul economiei ca ştiinţă se pot
calcula;
29. Raţionalitatea economică presupune: a) respectarea regulii
maximului doar pe termen scurt; b) respectarea regulii minimului doar pe
termen lung; c) utilizarea mijloacelor limitate, în aşa fel încât satisfacerea
nevoii să fie maximă; d) maximizarea rezultatelor utile la mijloacele date
folosite doar pe termen lung; e) minimizarea mijloacelor folosite pentru
obţinerea rezultatelor dorite doar pe termen lung;
30. Principiul minimaxului în economie presupune: a) realizarea cu
mijloacele date a celor mai bune rezultate posibile; b) obţinerea
rezultatelor dorite, cu cele mai mici cheltuieli de mijloace; c) obţinerea
11
rezultatelor dorite cu resurse mai mari decât permite tehnologia
dominantă; d) obţinerea de cât mai multe rezultate indiferent de calitate; e)
maxim de rezultate utile cu minimum de cheltuieli de resurse, în restricţiile
date, de spaţiu şi de timp.
Sugestii pentru lucrul individual (proiecte de cercetare, referate,
eseuri):
1. Rolul economiei în progresul civilizaţiei umane.
2. Principiile şi legile noii economii.
3. Doctrinele economice moderne.
4. Legile economice şi libertatea economică.
Planul temei:
2.1. Cererea: factorii de preţ şi non-preţ. Cererea individuală şi
cererea pieţei. Legea cererii
2.2. Oferta: factorii de preţ şi non-preţ. Oferta individuală şi oferta
pieţei. Legea ofertei
2.3. Echilibrul pieţei. Echilibrul după A.Marshall şi L.Walras
2.4. Echilibrul în perioada pieţei, perioada scurtă şi perioada lunga de
timp. Modelul „pânzei de păianjen”
D S
PE E
13
0 QE Q
Figura 2.1. Echilibrul de piaţă
Concepte cheie:
Cererea cantitatea dintr-un anumit bun pe care consumatorul doreşte şi
poate să o cumpere într-un anumit interval de timp, la un anumit
nivel al preţului.
Legea cererii reprezintă relaţia invers proporţională între modificările preţului
şi modificarea cantităţii cerute.
Oferta cantitatea dintr-un anumit bun pe care producătorul doreşte şi
poate să o vândă într-un anumit interval de timp, la un anumit
nivel al preţului.
Legea ofertei reprezintă dependenţa directă între preţul produsului şi mărimea
ofertei acestui produs.
Echilibru de situaţia când cantitatea cerută este egală cu cantitatea oferită pe
piaţă piaţă.
Surplus de piaţă situaţia când cantitatea cerută este mai mică decât cantitatea
oferită pe piaţă.
Deficit de piaţă situaţia când cantitatea cerută este mai mare decât cantitatea
oferită pe piaţă.
Preţ de echilibru preţul ce este generat de situaţia de echilibru a pieţei, când cererea
este egală cu oferta.
14
Plafonul nivel maxim de preţ ce se determină la un nivel inferior faţă de
preţului preţul de echilibru.
Pragul de preţ nivel minim de preţ ce este mai mare de preţul de echilibru.
19
Tema 3. CONCEPTUL ELASTICITĂŢII CERERII ŞI OFERTEI
Planul temei:
3.1. Noţiune de elasticitate şi mod de calculare a ei
3.2. Modalităţile de determinare a elasticităţii cererii şi a ofertei:
după preţ, după venit, încrucişată
3.3. Clasificarea bunurilor în baza elasticităţii cererii în funcţie de
venit şi cea încrucişată
3.4. Aplicarea conceptului de elasticitate în practica economică
20
D
5. Cerere perfect inelastică - când E P = 0, astfel modificarea preţului
nu atrage după sine nici un fel de schimbări ale cererii.
Factorii ce influenţează elasticitatea cererii sunt următorii:
1. Existenţa substituenţilor;
2. Ponderea mărfii în bugetul consumatorului;
3. Mărimea venitului;
4. Calitatea mărfii;
5. Aşteptările consumatorului.
Elasticitatea cererii după venit reprezintă gradul de modificare a
cantităţii cerute ca răspuns la modificarea venitului consumatorului.
Elasticitatea cererii în raport cu venitul este:
ΔQ /Q
D
EI =
ΔI /I
, (2)
unde E DI - elasticitatea cererii faţă de venit; ΔQ/Q – modificarea
relativă a cererii; ΔI/I – modificarea relativă a preţului.
Dacă indicatorul elasticităţii cererii în raport cu venitul este negativ
(E1<0), atunci mărirea venitului duce la micşorarea cererii bunului
respectiv şi se poate spune că aceasta este de calitate inferioară. Devenind
mai bogat, consumatorul consideră posibil şi necesar să-l înlocuiască cu
altul mai calitativ. Dacă indicatorul elasticităţii cererii faţă de venit este
pozitiv (EI > 0), bunul este normal. Dacă 0 < E I < 1, atunci cererea bunului
creşte mai lent decât venitul, ceea ce e tipic pentru bunurile de primă
necesitate. Dacă EI>1, cererea bunului devansează creşterea venitului şi nu
are saturaţie (obiecte de lux).
Elasticitatea încrucişată a cererii reprezintă gradul de modificare a
cantităţii cerute a unui bun în rezultatul modificării preţului altui bun.
ΔQx /Qx
Dx
E Py =
ΔPy / Py
(3)
Dacă E Dx
Py > 0, atunci avem bunuri substituibile (untul şi margarina),
benzina).
Elasticitatea ofertei în funcţie de preţ reprezintă modificarea relativă
a volumului ofertei sub influenţa modificării preţului cu un procent.
ΔQ /Q
S
E P=
ΔP/ P
(4)
21
Formele elasticităţii ofertei în funcţie de preţ:
1. Oferta perfect elastică;
2. Oferta elastică;
3. Oferta cu elasticitate unitară;
4. Oferta inelastică;
5. Oferta perfect inelastică.
Asupra elasticităţii ofertei influenţează următorii factori:
1. Costul de producţie;
2. Gradul de substituire a factorilor de producţie;
3. Posibilitatea de stocare şi costul stocării;
4. Perioada de timp de la modificarea preţului.
Pentru înţelegerea elasticităţii ofertei un factor important îl constituie
timpul. În condiţiile unui interval de piaţă foarte scurt, oferta nu e elastică
deloc ( E SP=0 ¿ . În condiţiile unei perioade scurte de timp, oferta este mai
elastică. În condiţiile unei perioade îndelungate de timp oferta este aproape
perfect elastică. Teoria elasticităţii are o importanţă deosebită pentru
determinarea politicii economice a firmelor şi a guvernului. Aceasta se
vede concret pe exemplul politicii fiscale a statului.
Concepte cheie:
Elasticitatea cererii în gradul de modificare relativă a volumului cererii sub
funcţie de preţ influenţa modificării preţului cu un procent.
Cerere perfect elastică situaţia când o modificare nesemnificativă a preţului
modifică esenţial cererea.
Cerere elastică situaţia când cererea creşte sau scade mai repede ca preţul.
Cerere cu elasticitate situaţia când o modificare cu un procent a preţului modifică
unitară la fel şi cererea.
Cerere inelastică situaţia când cererea creşte sau scade mai lent ca preţul.
Cerere perfect situaţia când modificarea preţului nu atrage după sine nici
inelastică un fel de schimbări ale cererii.
Elasticitatea cererii în gradul de modificare a cantităţii cerute ca răspuns la
funcţie de venit modificarea venitului consumatorului.
Bunuri normale bunurile, cererea cărora creşte odată cu sporirea venitului.
Bunuri inferioare bunurile, cererea cărora se reduce odată cu sporirea
venitului.
Bunuri de primă bunurile, cererea cărora nu se modifică odată cu sporirea
22
necesitate venitului.
Elasticitatea gradul de modificare a cantităţii cerute a unui bun în
încrucişată a cererii rezultatul modificării preţului altui bun.
Bunuri substituibile bunurile care se pot înlocui unul pe altul în consum.
Bunuri complementare bunurile, care nu pot fi utilizate în consum unul fără altul.
Bunuri independente bunuri care nu sunt interdependente în procesul de consum.
Elasticitatea ofertei gradul de modificare relativă a volumului ofertei sub
influenţa modificării preţului cu un procent.
24
date că oferta are o elasticitate de: a) 2; b) ½; c) 1; d) -1; e) nu se poate
calcula;
14. Ştiind că funcţia cererii de pe piaţa automobilelor este Qc= a – b
P, preţul iniţial Po = 5 u.m. şi cantitatea cerută iniţială Qo= 20, iar Kec/p=
25, nivelul constantelor a şi b este: a) a=520 şi b=100; b) b=520 şi a=100;
c) a=110 şi b=240; d) a=100 şi b=110; e) a=520 şi b=110;
15. Presupunând că, pentru margarină, coeficientul de elasticitate al
ofertei în funcţie de preţ este 0,9, iar pentru unt coeficientul de elasticitate
al ofertei în funcţie de preţ este 1,9, atunci: a) oferta pentru unt este cu
elasticitate unitară; b) oferta pentru margarină este perfect elastică; c)
oferta pentru unt este mai elastică decât pentru margarină; d) oferta pentru
margarină este mai elastică decât pentru unt; e) oferta pentru margarină
este elastică;
16. Pentru un preţ de 1000 u.m. o firmă doreşte să vândă 2000 bucăţi
dintr-un produs oarecare. Dacă preţul va creşte la 1050 u.m., câte bucăţi va
oferi firma respectivă, coeficientul elasticităţii ofertei fiind 3?: a) 2300
bucăţi; b) 2000 bucăţi; c) 1500 bucăţi; d) 3000 bucăţi; e) 2500 bucăţi;
17. Dacă elasticitatea cererii unui bun în raport cu preţul este –3, iar
preţul scade cu 20%, atunci cantitatea cerută: a) scade cu 60%; b) scade cu
7%; c) nu se modifică; d) creşte cu 60%; e) creşte cu 7%;
18. Preţul bunului X creşte cu 25%, iar cantitatea cerută se reduce cu
27%. Care dintre afirmaţiile următoare este adevărată? a) cererea pentru
bunul X este perfect elastică.; b) cererea pentru bunul X este inelastică, c)
elasticitatea cererii pentru bunul X este unitară; d) cererea pentru bunul X
este elastică; e) cererea pentru bunul X este perfect inelastică;
19. Curba ofertei în cazul unui obiect de artă este: a) elastică; b)
inelastică; c) cu elasticitate unitară; d) perfect inelastică; e) perfect elastică;
20. Bunurile a căror elasticitate a cererii în funcţie de venit este
negativă se numesc: a) bunuri normale; b) bunuri inferioare; c) bunuri
publice; d) bunuri private; e) oricare dintre alternativele de mai sus;
21. Comparaţia între modificarea relativă a cantităţii cerute dintr-un
bun şi modificarea relativă a preţului acestuia reprezintă: a) coeficientul
elasticităţii directe a cererii în raport cu preţul; b) coeficientul elasticităţii
încrucişate a cererii în raport cu preţul; c) coeficientul elasticităţii cererii în
25
raport cu venitul; d) coeficientul elasticităţii ofertei în raport cu preţul; e)
oricare dintre coeficienţii de mai sus pot răspunde cerinţei menţionate;
22. Dacă preţul unei mărfi creşte, cheltuielile totale ale
consumatorilor variază într-un sens sau altul în funcţie de forma cererii.
Care dintre afirmaţiile următoare este adevărată? a) cererea este inelastică,
cheltuielile totale cresc; b) cererea este inelastică, cheltuielile totale scad;
c) cererea este inelastică, cheltuielile totale rămân constante; d) cererea
este elastică, cheltuielile totale cresc; e) cererea este elastică, cheltuielile
totale rămân constante;
23. Creşterea preţului grâului cu 50% determină creşterea cantităţii
oferite cu 25%. În aceste condiţii, oferta de grâu este: a) elastică; b)
inelastică; c) cu elasticitate unitară; d) atipică; e) variantele a-d sunt false;
24. Bunul A este mierea de albine, iar bunul Y ceara. În viitor,
preţurile la bunul A vor creşte. Oferta din bunul Y (preţul său constant) va:
a) creşte; b) scădea; c) rămâne neschimbat; d) va creşte mai rapid decât
producţia din A; e) va creşte mai încet decât producţia lui A;
25. Coeficientul de elasticitate al ofertei în raport de preţ = 2; în
raport de cost = 1,5; în funcţie de impozitele şi taxele suportate de
producător = 1. În t0 oferta din bunul X = 10000 bucăţi. Se scontează că în
t1, preţul creşte cu 10%, costul marginal cu 5%, iar impozitele suportate de
producători cu 8%. Se prognozează că oferta din bunul X va: a) creşte,
devenind 10450; b) scade, devenind 9550; c) rămâne aceeaşi; d) creşte,
devenind 12000; e) creşte, devenind 14500;
26. Într-un an, în ciuda condiţiilor climaterice vitrege, oferta de
pepeni verzi a fost excepţională, în toate zonele în care se cultivă şi se
comercializează. Veniturile producătorilor de pepeni de regulă au scăzut,
mulţi dintre ei nu şi-au acoperit costurile. Explicaţia sintetică este că: a)
cererea de pepeni este elastică la preţ; b) cererea este inelastică la preţ; c)
cererea este de elasticitate unitară în funcţie de preţ; d) s-au cumpărat
pepeni din import; e) pepenii au fost de calitate slabă;
27. Producţia de ciment din ţara X se realizează în cadrul a 15
fabrici, aparţinând la 3 mari companii transnaţionale, care realizează o
înţelegere confidenţială care poartă caracteristicile de cartel. Ke o/preţ =1,4;
Keo/cost = 1,5. Producţia firmelor se desfăşoară în plaja randamentelor de
26
scară descrescătoare (Keq/consumul de factori = 0,9). Argumentaţi dacă,
pentru mărirea profiturilor, pentru membrii cartelului este mai convenabil:
a) să mărească producţia şi să menţină preţul; b) să mărească preţul şi să
menţină producţia; c) să reducă producţia şi să majoreze preţul; d) să
mărească producţia şi preţul; e) să reducă producţia şi preţul;
28. Guvernul apreciază ca necesară mărirea veniturilor bugetare prin
sporirea taxelor indirecte. Are la dispoziţie următoarele alternative: a) să
majoreze TVA-ul la toate categoriile de mărfuri cu acelaşi procent; b) să
majoreze TVA-ul şi accizele în special la bunurile cu cerere elastică şi
ofertă inelastică; c) să majoreze TVA-ul şi accizele la bunurile cu cerere
inelastică; d) să majoreze TVA-ul mai ales la bunurile cu ofertă inelastică;
e) să majoreze TVA-ul la bunurile cu elasticitate unitară a cererii şi ofertei;
29. Oferta pentru bunul X a fost în anul n de 1000 bucăţi. În anul
n+1, se scontează o creştere a preţurilor cu 10% şi a costurilor cu 15%. În
condiţiile în care coeficientul elasticităţii ofertei în funcţie de preţ este 1,5
şi coeficientul elasticităţii ofertei în funcţie de cost este 1, care dintre
următoarele afirmaţii referitoare la cantitatea din bunul X oferită este
adevărată: a) scade cu 30% şi devine 700; b) scade cu 10% şi devine 900;
c) creşte cu 30% şi devine 1300; d) creşte cu 10% şi devine 1100; e) nu
suferă nici o modificare;
30. Curba cererii este dată de relaţia: P = 40 - 5Q. Cunoscând Q=5 şi
P=3, să se stabilească natura elasticităţii cererii în funcţie de preţ: a) cerere
inelastică; b) cerere perfect inelastică; c) cerere elastică; d) cerere atipică;
e) cerere nedeterminată.
27
2. Explicaţi de ce costul de producţie reprezintă principalul factor al
modificării ofertei.
3. Analizaţi elasticitatea cererii în economia naţională.
4. Aplicarea conceptului de elasticitate în practica economică
Tema 4. ALEGEREA CONSUMATORULUI
Planul temei:
4.1. Premizele de bază a analizei comportamentului consumatorului
4.2. Conceptul utilităţii: teoria cardinală şi ordinală a utilităţii.
Utilitatea marginală
4.3. Preferinţele consumatorului. Funcţia utilităţii. Rata marginală de
substituţie şi alegerea consumatorului
4.4. Restricţia bugetară. Echilibrul consumatorului
4.5. Modificarea cererii consumatorului sub influenţa modificării
venitului. Tipologia bunurilor economice
4.6. Influenţa modificării preturilor asupra alegerii consumatorului.
Efectul substituţiei şi efectul venitului
4.7. Alegerea consumatorului şi curba cererii
28
1) sistemul cardinal, unde utilitatea poate fi măsurată cantitativ,
unitatea de măsură fiind „util”, (sf. sec. XIX-lea, A. Marshall, K. Menger,
L. Walras);
2) sistemul ordinal, unde se poate stabili ierarhizarea (ordonarea)
preferinţelor, în raport cu nivelul satisfacţiei scontate a se obţine, (înc. sec.
XX-lea, W. Paretto, J. Hicks, R. Allen).
Prin preferinţe se distinge o anumită ierarhie a bunurilor din
pespectiva utilităţii, proprie fiecărui individ, care există anterior şi
independent de preţuri şi venituri. Axiomele teoriei ordinale sunt
următoarele:
Dacă A>B, iar B>C, atunci A>C şi U(A)>U(B)>U(C)
Axioma tranzitivităţii preferinţelor
31
Figura 4.2. Echilibrul consumatorului
Concepte cheie
Utilitate plăcerea sau satisfacţia obţinută de către individ în urma
consumului unui bun oarecare.
Utilitate satisfacţia suplimentară obţinută de către consumator, prin
marginală consumul unei unităţi suplimentare dintr-un bun, ceilalţi factori
fiind presupuşi constanţi.
Legea utilităţii pe măsura ce cantitatea dintr-un bun consumat creşte, utilitatea
marginale lui marginală va descreşte.
descrescânde
Curbă de reprezentarea grafică a ansamblului de combinaţii de bunuri şi
indiferenţă servicii de la care consumatorul aşteaptă să obţină aceeaşi
utilitate totală, adică acelaşi nivel de satisfacţie.
Constrângere restricţiile economice impuse alegerii consumatorului de către
bugetară mărimea venitului său, precum şi de nivelul preţurilor.
Echilibrul reprezintă acea stare, care-i conferă consumatorului utilitatea
consumatorului totală maximală sau satisfacţia de la utilizarea integrală a
venitului.
Efectul de efect ce apare în urma modificării relative a preţurilor
substituire (consumatorul nu va procura pe întreg venitul său bunuri a căror
preţuri au scăzut).
Efectul de venit efect ce apare odată cu modificarea venitului, se modifică şi
posibilităţile de consum ale consumatorului, astfel odată cu
creşterea venitului, consumatorul îşi sporeşte consumul ambelor
bunuri din programul de consum, deoarece creşte puterea sa de
cumpărare, dar nu se modifică structura iniţială a programului
de consum, deoarece preţurile celor două bunuri nu se schimbă.
Curba Engel curba ce arată cum îşi schimbă alegerile de consum un individ,
în raport cu modificarea venitului său.
32
Probleme şi teste propuse spre rezolvare:
1. Atunci când se consumă în mod succesiv unităţi din acelaşi bun
economic, până la saturaţie: a) Umg creşte şi UT scade; b) Umg rămâne
constantă şi UT scade; c) Umg descreşte în aceeaşi măsură cu UT; d) Umg
creşte în aceeaşi măsură cu UT; e) Umg descreşte iar UT creşte;
2. Panta curbei de indiferenţă este: a) raportul dintre preţurile
bunurilor; b) dreapta bugetului; c) raportul dintre utilitatea totală a bunului
substituit şi utilitatea totală a bunului care îl substituie; d) rata marginală
de substituţie; e) raportul dintre utilitatea totală a bunului care substituie şi
utilitatea totală a bunului substituit;
3. Curbele de indiferenţă au o pantă negativă deoarece: a) atunci
când consumatorul obţine o cantitate suplimentară dintr-un bun, trebuie să
renunţe la o cantitate din celălalt bun pentru a păstra utilitatea constantă; b)
atunci când consumatorul obţine o cantitate suplimentară dintr-un bun,
trebuie să obţină o cantitate suplimentară şi din celălalt bun pentru a păstra
utilitatea constantă; c) rata marginală de substituţie nu este constantă; d)
rata marginală de substituţie este pozitivă; e) nici un răspuns din cele de
mai sus;
4. Diferenţa dintre valoarea bunului – cât de mult suntem dispuşi să
plătim pentru a-l procura - şi preţul aferent acelui bun pe piaţă, la un
moment dat, reprezintă: a) surplusul producătorului; b) surplusul de
venituri la bugetul statului; c) surplusul de cantitate pe piaţă; d) surplusul
consumatorului; e) izoutilitatea;
5. Panta curbei de indiferenţă este: a) raportul dintre preţurile
bunurilor; b) unitară; c) raportul dintre utilitatea totală a bunului substituit
şi utilitatea totală a bunului care îl substituie; d) raportul dintre utilitatea
totală a bunului care substituie şi utilitatea totală a bunului substituit; e)
rata marginală de substituţie în consum;
6. Venitul disponibil al unui individ este de 240 u.m. El
achiziţionează două bunuri la preţurile p x= 8 u.m. şi py = 12 u.m. Dacă
preţul lui Y scade de la 12 u.m. la 8 u.m. atunci: a) linia bugetului pentru
acest consumator se deplasează spre dreapta; b) linia bugetului pentru
acest consumator se deplasează spre stânga; c) linia bugetului pentru acest
33
consumator nu se modifică; d) cantitatea achiziţionată din bunul X se
reduce; e) cantitatea achiziţionată din bunul Y creşte;
7. Un consumator obţine maximum de utilitate în condiţiile venitului
disponibil dat, atunci când: a) utilitatea marginală este pozitivă; b)
utilitatea individuală este maximă; c) raportul utilitate marginală-preţ este
acelaşi pentru toate bunurile consumate; d) utilitatea adiţională este
negativă; e) raportul dintre utilităţile marginale este constant;
8. Potrivit legii utilităţii marginale descrescânde atunci când
consumul unui bun are loc în mod succesiv: a) utilitatea totală creşte în
ritm crescător; b) utilitatea marginală devine negativă; c) utilitatea totală
descreşte progresiv; d) utilitatea marginală este descrescătoare; e) utilitatea
marginală creşte în ritm descrescător;
9. Dacă utilitatea marginală a unui bun este nulă, atunci: a) utilitatea
totală este maximă; b) bunul respectiv nu este dorit de consumatori; c)
consumatorul este în echilibru; d) utilitatea totală este, de asemenea, nulă;
e) principiul utilităţii marginale descrescânde nu este valabil;
10. Un consumator achiziţionează două bunuri A şi B ale căror
utilităţi marginale sunt 500, respectiv 200. Dacă preţul bunului A este
10.000 lei şi al bunului B 2.000 lei, atunci consumatorul: a) va menţine
constant consumul din ambele bunuri; b) va mări consumul din B şi va
reduce consumul din A; c) va mări consumul din A şi va reduce consumul
din B; d) va mări consumul din ambele bunuri; e) va reduce consumul din
ambele bunuri;
11. Dacă produsul dintre utilitatea marginală a unui bun X şi preţul
unui bun substituibil Y este 48, preţul bunului X este de 8 u.m., iar
utilitatea totală este maximă, atunci utilitatea marginală a bunului Y este:
a) 384; b) 6; c) 8 ;d) 24; e) 22;
12. Dacă utilitatea marginală a ultimei unităţi din bunul X este de trei
ori mai mare decât cea a ultimei unităţi din bunul Y, un consumator îşi
asigură starea de echilibru atunci când: a) preţul unitar al bunului X este de
trei ori mai mare decât cel al bunului Y; b) preţurile unitare ale lui X şi Y
sunt egale; c) preţul unitar al bunului X reprezintă 33% din cel al bunului
Y; d) preţul unitar al bunului X este cu 33% superior celui al bunului Y; e)
nici una dintre alternativele de mai sus;
34
13. Obiectivul consumatorului raţional, adică maximizarea utilităţii
totale, este atins atunci când: a) utilitatea marginală este maximă; b)
utilitatea marginală este identică pentru toate bunurile care intră în
consum; c) utilitatea marginală aferentă ultimei unităţi monetare cheltuită
pentru fiecare bun este aceeaşi; d) preţurile de achiziţie ale bunurilor sunt
minime; e) toate bunurile economice sunt distribuite în mod gratuit;
14. Legea utilităţii marginale descrescânde arată că: a) pe măsură ce
creşte cantitatea consumată dintr-un bun, satisfacţia totală creşte cu o rată
crescătoare; b) pe măsură ce creşte cantitatea consumată dintr-un bun,
satisfacţia adusă de ultima unitate creşte; c) odată cu creşterea consumului
succesiv dintr-un bun, satisfacţia aferentă ultimei unităţi este inferioară
celei consumate anterior; d) pe măsură ce creşte cantitatea consumată
dintr-un bun, satisfacţia totală scade; e) o nouă unitate consumată dintr-un
bun se adresează unei nevoi în creştere;
15. Identificaţi relaţia corectă dintre utilitatea marginală şi utilitatea
totală în urma consumului unei unităţi suplimentare dintr-un bun de către
un consumator raţional: a) scade; creşte cu o rată descrescătoare; b) creşte;
creşte; c) scade; creşte cu o rată crescătoare; d) creşte; scade cu o rată
descrescătoare; e) creşte; rămâne constantă;
16. O persoană atribuie următoarele valori monetare pentru bunul
bere: prima doză 10 u.m.; a doua doză 8 u.m. Preţul plătit de acesta este
de 7 u.m./doză. Surplusul consumatorului aferent primei doze este de : a)
10 u.m.; b) 17 u.m.; c) 3 u.m.; d) 1 u.m.; e) 18 u.m. ;
17. Surplusul consumatorului este reprezentat grafic de: a) aria
cuprinsă între axa orizontală a graficului şi preţul pieţei; b) aria situată sub
curba cererii şi deasupra axei orizontale a graficului; c) aria situată
deasupra preţului pieţei şi între curba cererii şi ordonată; d) aria cuprinsă
între curba cererii şi axele de coordonate; e) aria situată sub preţul de
echilibru şi deasupra ofertei;
18. Atunci când un consumator acordă o importanţă mai mare
programului de consum A în comparaţie cu programul de consum B,
putem afirma că: a) între A şi B există o relaţie de indiferenţă; b) între A şi
B există o relaţie de strictă preferinţă; c) satisfacţia conferită de A este mai
35
mică în comparaţie cu cea a programului B; d) satisfacţia conferită de A
este identică cu cea a programului B; e) b + c;
19. Ansamblul de combinaţii de consum de la care consumatorul se
aşteaptă să obţină acelaşi nivel de satisfacţie reprezintă : a) curba de
izoproducţie; b) curba de indiferenţă; c) harta curbelor de indiferenţă; d)
setul combinaţiilor slab preferate; e) dreapta bugetului;
20. Curbele de indiferenţă au în mod normal pante negative
deoarece: a) creşterea consumului din bunul X implică creşterea
consumului din bunul Y, astfel încât utilitatea totală să rămână constantă;
b) creşterea consumului din bunul X implică reducerea consumului din Y,
astfel încât utilitatea totală să rămână constantă; c) rata marginală de
substituţie este constantă; d) rata marginală de substituţie este pozitivă; e)
creşterea consumului din bunul X nu influenţează consumul din bunul Y;
21. Surplusul consumatorului: 1) poate fi măsurat cu distanţa de-a
lungul axei verticale a graficului; 2) reprezintă diferenţa dintre preţul pe
care consumatorul este dispus să-l plătească şi preţul pieţei pentru bunul
respectiv; 3) poate fi măsurat cu distanţa de-a lungul axei orizontale; 4)
poate fi măsurat cu aria dintre diagrama cererii şi linia orizontală la preţul
pieţei ; 5) este un câştig potenţial. Alegeţi varianta corectă: a) 1+2+3+4+5;
b) 2+3+4+5; c) 2+3+5; d) 2+4+5; e) 1+4+5;
22. Funcţia utilităţii totale scontate a se obţine este de tipul
U(x,y)=xy2+10. Venitul disponibil al consumatorului este de 54 u.m.
Preţurile sunt: 1 u.m./buc. pentru bunul X, respectiv de 4 u.m./buc. pentru
bunul Y. Cantitatea din cele două bunuri care va fi achiziţionată în
condiţiile echilibrului sunt: a) x=18, y=9; b) x=10, y=12; c) x=6, y=12; d)
x=9, y=18, e) x= 12, y= 6;
23. Un consumator are funcţia de UT(x,y)=xy2. El dispune de un
buget de 240 u.m. săptămânal, iar preţurile bunurilor sunt Px=2 şi Py=4.
Programul de achiziţie care îi asigură echilibrul şi mărimea satisfacţiei
totale pe care o realizează reprezintă: a) 40X, 60Y şi 40000; b) 40X, 40Y
şi 64000; c) 20X, 60Y şi 54000; d) 10X, 20Y şi 30000; e) 60X, 40Y şi
64000;
24. Utilitatea marginală: 1) reprezintă satisfacţia suplimentară
scontată a se obţine în urma creşterii consumului cu o unitate, în condiţiile
36
„ceteris paribus”; 2) reprezintă prima derivată a utilităţii totale (când
bunurile sunt infinit divizibile); 3) este de regulă descrescătoare; 4) poate
fi şi negativă; 5) este nulă. Alegeţi varianta corectă: a) 1+2+4+5; b)
2+3+4+5; c) 1+4+5; d) 1+2+3+5; e) 1+2+3+4;
25. Deplasarea dreptei bugetului consumatorului spre dreapta, paralel
cu cea iniţială, este determinata de: a) o scădere a venitului
consumatorului; b) o creştere a preţului bunului X, conţinut în programul
de consum;c) o scădere a preţului bunului Y, conţinut în programul de
consum; d) o creştere a venitului consumatorului; e) o scădere în aceeaşi
proporţie a preturilor celor doua bunuri X şi Y;
26. Reducerea bugetului de achiziţii pentru consumator şi a preţurilor
bunurilor x şi y în aceeaşi proporţie, conduce la: a) o deplasare spre
dreapta a dreptei bugetului; b) o deplasare spre stânga a dreptei bugetului;
c) o scădere a pantei dreptei bugetului; d) aceeaşi utilitate totală resimţită
de consumator; e) o scădere a utilităţii totale resimţită de consumator;
27. Un student de la Facultatea de Management a economisit în
timpul anului suma de 250 Euro, cu care intenţionează să achiziţioneze un
bilet pentru un sejur la munte Tariful stabilit de la agenţia de voiaj este de
150 Euro şi, astfel studentul are posibilitatea, ca din banii rămaşi după
achitarea biletului, să mai achiziţioneze şi un echipament de schi cu 50
Euro. În această situaţie, surplusul consumatorului este: a) 100 Euro; b) 50
Euro; c) 150 Euro; d) 250 Euro; e) nu se poate determina pe baza datelor
de mai sus;
28. Care dintre următoarele afirmaţii este adevărată: a) utilitatea
marginală este pozitivă şi crescătoare; b) pe măsură ce sporeşte cantitatea
consumată dintr-un bun, utilitatea totală şi cea marginală scad; c) utilitatea
totală este maximă când utilitatea marginală este nulă; d) pe măsură ce
sporeşte cantitatea consumată dintr-un bun, utilitatea totală şi cea
marginală cresc; e) pe măsură ce satisfacţia consumării unei unităţi
suplimentare dintr-un bun scade, satisfacţia globală se diminuează;
29. Curba Engel desemnează: a) acele achiziţii care maximizează
satisfacţia consumatorului când se modifică preţurile unitare; b) evoluţia
structurii achiziţiilor care maximizează satisfacţia consumatorului când se
modifică venitul; c) relaţia dintre nivelul impozitării şi încasările bugetare;
37
d) relaţia negativă dintre şomaj şi inflaţie; e) acele achiziţii care
maximizează satisfacţia consumatorului când se modifică preferinţele
consumatorilor;
30. Un consumator raţional consumă 2 bunuri, x şi y, astfel încât:
Umx/Umy = 2Px/Py. Ce trebuie să facă acest consumator pentru a ajunge
la echilibru: a) să consume mai mult x; b) să consume mai mult y; c) să
menţină actualul nivel al consumului; d) este deja la echilibru; e) să
consume mai putin y.
Planul temei:
5.1. Procesul de producţie şi factorii de producţie. Eficienţa tehnică şi
eficienţa economică
5.2. Funcţia de producţie şi proprietăţile ei
5.3. Alegerea producătorului în perioada scurtă de timp. Legea
randamentelor neproporţionale
5.4. Alegerea producătorului în perioada lungă de timp. Rata
marginală tehnologică de substituţie. Izocuanta producţiei
38
5.5. Determinarea combinării optime a factorilor de producţie.
Echilibrul producătorului
39
În societatea contemporană orice firmă produce, de regulă, nu un
singur bun, ci o serie de bunuri economice; noi însă vom presupune că se
produce un singur bun sau serviciu. Activitatea economică a firmei poate fi
prezentată şi descrisă prin formula funcţiei de producţie:
Q = f (F1, F2, … , Fn), (10)
unde Q - volumul maxim de producţie în cazul consumurilor
stabilite; F1, F2, … , Fn – cantitatea factorului F.
Odată cu folosirea în producţie a factorului variabil F 1 va creşte
producţia totală (Q), totuşi această creştere are anumite limite în cadrul
tehnologiei respective. Sporirea factorului variabil F1 duce la reducerea
producţiei totale (cu condiţia că toate unităţile factorului variabil sunt
omogene şi introducerea unităţilor noi nu duce la modificarea calitativă a
tehnologiei). Să presupunem că aceşti doi factori sunt munca şi capitalul.
În condiţiile unei tehnologii prestabilite unul şi acelaşi volum de producţie
poate fi obţinut cu un capital mai mare sau cu antrenarea unui volum mai
mare de muncă. Sunt posibile şi alte variante intermediare. Dacă unim
toate îmbinările de resurse a căror folosire asigură acelaşi volum de
producţie, obţinem izocuantele. Izocuanta este ansamblul combinaţiilor de
capital (K) şi muncă (L) în urma cărora se obţine acelaşi volum de
producţie se numeşte curba de izoproducţie sau izocuantă.
Majorarea cheltuielilor factorului F1 (munca) compensează reducerea
cheltuielilor factorului F2 (capital). Coeficientul unghiular al izocuantei ne
arată cum are loc substituţia unei resurse prin alta. De aceea valoarea
absolută a acestui coeficient caracterizează rata tehnologică marginală de
substituţie.
Rata marginală de substituţie tehnologică reprezintă cantitatea
suplimentară dintr-un factor, necesară pentru a compensa reducerea cu o
unitate a unui alt factor, în condiţiile menţinerii constante a volumului de
producţie.
MRST = - ∆K / ∆L=MPk / MPl (11)
Analiza prin intermediul izocuantelor constituie unele dezavantaje
pentru producător, deoarece utilizează numai indicatori naturali pentru
cheltuielile resurselor şi realizarea producţiei. Maximizarea producţiei cu
cheltuielile respective se datorează numai liniei cheltuielilor egale sau
40
izocuantelor. Mărirea bugetului producătorului sau micşorarea preţurilor la
resurse duce la deplasarea izocostului spre dreapta, iar reducerea bugetului
sau majorarea preţurilor duce la deplasarea în stânga. Punctul de
intersecţie dintre izocuantă şi izocost determină poziţia de echilibru a
producătorului, deoarece permite atingerea nivelului maximal al volumului
de producţie în condiţiile nivelului limitat de mijloace, care pot fi utilizate
pentru procurarea resurselor. Echilibrul producătorului - atingerea
nivelului maximal al volumului de producţie în condiţiile nivelului limitat
de mijloace, care pot fi utilizate pentru procurarea resurselor.
Concepte cheie
Funcţia de volumul maxim posibil de producţie ce se obţine cu o cantitate
producţie dată de factori de producţie.
41
Producţie totală cantitatea bunului economic produs prin utilizarea unei anumite
cantităţi a factorului variabil.
Producţie medie cantitatea de produs total ce revine unei unităţi de factor variabil
utilizat.
Producţie sporire a producţiei totale, obţinute în urma unei creşteri cu o
marginală unitate a cantităţii factorului variabil utilizat.
Izocuanta reprezentarea grafică a funcţiei de producţie ce caracterizează
combinaţiile posibile între factorii de producţie, care permite
obţinerea unui volum de producţie constant.
Izocost constrângerea bugetară a producătorului.
Echilibrul acea stare a producţiei cînd se obţine un volum dat de producţie
producătorului la un nivel minim al costului de producţie.
Rata marginală de cantitatea suplimentară dintr-un factor, necesară pentru a
substituţie compensa reducerea cu o unitate a unui alt factor, în condiţiile
tehnologică menţinerii constante a volumului de producţie.
Legea productivitatea marginală a factorului variabil creşte pînă la un
randamentelor anumit punct, din care începe să descrească, iar producţia totală
neproporţionale: continuă să crească, dar într-o proporţie mai mică.
Randamente de majorarea volumului de producţie ca rezultat al majorării de
scară către producător a consumului de factori de producţie în aceeaşi
proporţie şi în aceeaşi direcţie.
43
crescătoare de scară; c) randamente constante de scară; d) proporţii fixe ale
factorilor de producţie; e) izocuante liniare;
9. În momentul T0, o întreprindere cu 50 salariaţi obţine o producţie
de 10000 bucăţi. Dacă întreprinzătorul substituie 5 utilaje cu factorul
muncă, în condiţiile unei rate marginale de substituţie R ms=10,
productivitatea medie a muncii în T1 este: a) 100 bucăţi/salariat; b) 200
bucăţi/salariat; c) 300 bucăţi/salariat; d) 150 bucăţi/salariat; e) 250
bucăţi/salariat;
10. Cunoaşterea nivelului productivităţii marginale este importantă
pentru a: a) aprecia evoluţiei costului variabil; b) fundamenta obiectul de
activitate al firmei; c) determina costul de oportunitate; d) fundamenta
decizia de a mări/micşora volumul de factori de producţie utilizaţi; e)
fundamenta decizia de a mări/micşora volumul de timp alocat consumului;
11. Când productivitatea marginală a unui factor de producţie este
mai mare decât productivitatea medie, pentru orice creştere a cantităţii
utilizate din factorul de producţie variabil, productivitatea medie: a) creşte;
b) scade; c) este maximă; d) este minimă; e) poate să crească, să scadă sau
să nu se modifice;
12. Conform legii randamentelor factoriale descrescânde: a)
producţia totală creşte pe măsură ce cantităţile din factorii de producţie
variabili cresc; b) producţia totală scade pe măsură ce cantităţile din
factorii de producţie variabili cresc; c) productivităţile marginale cresc
atunci când factorii de producţie variabili cresc şi scad în caz contrar; d)
producţia suplimentară derivată din creşterea după un anumit nivel a
factorului variabil marchează tendinţa de scădere; e) productivitatea medie
creşte la combinarea unei cantităţi tot mai mari dintr-un factor de producţie
variabil cu o cantitate determinată dintr-un factor fix;
13. Productivitatea medie a 10 muncitori este 20 unităţi. Dacă
productivitatea marginală corespunzătoare celui de-al 11-lea muncitor este
18 unităţi, se poate trage concluzia că: a) productivitatea marginală creşte;
b) productivitatea marginală este constantă; c) productivitatea medie
creşte; d) productivitatea medie se reduce; e) productivitatea marginală
este maximă;
44
14. Dacă productivitatea marginală a unui factor de producţie este
mai mică decât productivitatea medie a factorului respectiv, atunci: a)
productivitatea medie creşte; b) productivitatea medie se reduce; c)
productivitatea medie este maximă; d) productivitatea marginală creşte; e)
productivitatea marginală este constantă;
15. Pe o izocuantă: a) o deplasare spre dreapta reflectă o creştere a
producţiei ce poate fi realizată; b) o deplasare spre stânga reflectă o
creştere a producţiei ce poate fi realizată; c) se obţine acelaşi nivel al
producţiei indiferent de combinaţia aleasă de factori de producţie; d) panta
este constantă; e) nici una din cele de mai sus;
16. Rata marginală de substituţie tehnică ilustrează: a) rata la care un
factor de producţie este substituit cu un alt factor de producţie astfel încât
să aibă loc o creştere a producţiei cu o unitate; b) rata la care un factor de
producţie este substituit cu un alt factor de producţie astfel încât să aibă loc
o reducere a producţiei cu o unitate; c) rata la care un factor de producţie
este substituit cu un alt factor de producţie astfel încât producţia să rămână
constantă; d) faptul că, pe măsură ce are loc creşterea cantităţii utilizate
dintr-un factor de producţie, este nevoie de creşterea consumului din alt
factor astfel încât producţia să rămână constantă; e) faptul că resursele sunt
nelimitate;
17. Dacă se consideră doi factori de producţie, munca şi capitalul, şi
are loc o creştere a preţului factorului muncă (situat pe abscisă), în
condiţiile caeteris paribus, panta dreptei izocostului: a) va creşte; b) va
scădea; c) va rămâne constantă; d) va creşte şi apoi va scădea; a) nici una
din cele de mai sus;
18. Rata marginală de substituire a factorilor de producţie (Rms)
exprimă: 1) panta izocuantei; 2) raportul dintre cantitatea suplimentară din
factorul care substituie şi cantitatea din factorul la care s-a renunţat; 3)
raportul dintre Wmg a factorului care substituie şi Wmg a factorului
substituit; 4) raportul dintre Wmg a factorului substituit şi Wmg a
factorului care îl substituie; 5) raportul dintre Wmg a factorului substituit
şi costul marginal al factorului ce îl substituie. Alegeţi varianta corectă: a)
1+2+3; b) 2+4; c) 3+5; d) 4+5; e) 1+3;
45
19. Decizia privind varianta de combinare a factorilor de producţie
are în vedere: 1) caracterul nelimitat al factorilor de producţie supuşi
combinării; 2) conjunctura pieţelor factorilor utilizaţi; 3) caracteristicile
factorilor de producţie; 4) concordanţa factorilor de producţie cu specificul
activităţii; 5) nici una din variantele de mai sus. Alegeţi varianta corectă:
a) 2+3+4; b) 2+4; c) 2+3; d)1+ 2+4; e) 5;
20. Când productivitatea marginală este mai mare decât
productivitatea medie, iar cantitatea de factori utilizaţi creşte: 1)
productivitatea medie este crescătoare; 2) costul marginal este crescător; 3)
costul total mediu este crescător; 4) costul total creşte; e) productivitatea
medie este descrescătoare. Alegeţi varianta corectă: a) 1+3+4; b) 2+3+4;
c)3+5; d) 2+4; e) 1+4;
21. Izocuanta reprezintă: a) ansamblul combinaţiilor din bunurile X
şi Y, ce furnizează consumatorului aceeaşi satisfacţie; b) ansamblul
combinaţiilor de muncă şi capital pe seama cărora se poate obţine aceeaşi
producţie; c) ansamblul factorilor de producţie pentru care se abţine acelaşi
profit; d) ansamblul factorilor de producţie ce pot fi achiziţionaţi în funcţie
de bugetul disponibil şi preţurile unitare ale acestora; e) nici un răspuns
corect;
22. Echilibrul producătorului este ilustrat grafic prin: a) punctul de
intersecţie dintre izocuantă şi izocost; b) punctul de intersecţie dintre
isophelimă şi izocost; c) punctul de intersecţie dintre curba de indiferenţă
şi izocost; d) punctul de tangenţă dintre curba de utilitate şi dreapta
bugetului; e) nici un răspuns corect;
23. Creşterea bugetului întreprinzătorului va determina: a) scăderea
pantei izocostului; b)creşterea pantei izocostului; c) deplasarea spre
dreapta a izocostului, paralel cu dreapta iniţială; d) deplasarea spre stânga
a izocostului, paralel cu dreapta iniţială; e) nici o modificare;
24. Dacă în dinamică indicele producţiei este mai mic decât indicele
consumului de factori, atunci: 1) randamentele de scară sunt crescătoare;
2) randamentele de scară sunt descrescătoare; 3) randamentele de scară
sunt constante; 4) elasticitatea producţiei în raport cu factorii de producţie
este subunitară; 5) nici un răspuns corect. Alegeţi varianta corectă: a) 1+4;
b) 2+4; c) 3+4; d) 2; e) 5;
46
25. Dacă indicele producţiei este mai mare decât indicele consumului
de factori, atunci: 1) productivitatea globală a factorilor de producţie
creşte; 2) economiile de scară sunt superioare dezeconomiilor de scară; 3)
randamentele de scară sunt descrescătoare; 4) costul total mediu creşte; 5)
firma este supradimensionată. Alegeţi varianta corectă : a) 1+2+5; b) 2+3;
c) 2+3+5; d) 3+4; e) 1+2;
26. Un agent economic a achiziţionat un utilaj la un preţ de 2
milioane lei. Durata de funcţionare a utilajului este de 10 ani. La casarea
utilajului se obţin venituri de 200000 lei şi se fac cheltuieli cu demontarea
de 50000 lei. Să se determine suma totală ce trebuie să o amortizeze
agentul economic şi rata de amortizare;
27. O fabrică de bere achiziţionează o instalaţie de îmbuteliere în
valoare totală de 24 milioane de lei. Care este amortizarea anuală a
instalaţiei, dacă durata de funcţionare e stabilită la zece ani? Dar dacă
firma ar opta pentru o politică de amortizare accelerată, în opt ani? Arătaţi
avantajele şi dezavantajele promovării unei politici a amortizării
accelerate;
28. O întreprindere cu profil agricol dispune de 50 ha teren arabil şi
capital tehnic necesar, foloseşte în anul T0 5 salariaţi agricoli, fiecare
lucrând în medie 1000 ore anual şi obţine o producţie de 3000 quintale
cereale. În anul T1, pe acelaşi teren şi cu acelaşi volum de capital tehnic,
dar utilizând 6 salariaţi agricoli (timpul lucrat de un salariat rămâne
neschimbat) s-au obţinut 3800 quintale cereale. Să se determine: nivelul
productivităţii medii şi marginale a muncii (pe lucrător şi pe oră); nivelul
procentual al productivităţii medii a muncii – pe lucrător şi pe oră de
muncă – în anul T1 faţă de anul T0;
29. În cadrul unei întreprinderi unde lucrează 10 salariaţi, într-o
anumită perioadă, se obţine o producţie de 1000 unităţi. Folosind capital
tehnic în acelaşi volum şi structură, dar angajând încă 1 salariat,
întreprinzătorul reuşeşte să obţină o producţie suplimentară de 200 unităţi.
Determinaţi productivitatea medie a muncii; productivitatea marginală a
muncii;
30. Pentru obţinerea unei producţii de 20 mil. lei, un agent economic
foloseşte un capital, concretizat în zece utilaje de producţie. Prin folosirea
47
a încă 5 utilaje de producţie în valoare de 10 mil. lei, agentul economic
obţine o producţie totală de 30 mil. lei. Să se determine: productivitatea
medie a capitalului (W k); productivitatea marginală a capitalului (W
mgk).
Planul temei:
6.1. Conceptul şi clasificarea costurilor în microeconomie
6.2. Evoluţia costurilor totale, medii şi marginale în funcţie de
volumul producţiei în perioada scurtă şi lungă de timp
6.3. Maximizarea profitului şi pragul de rentabilitate
6.4. Oferta optimă a firmei fundamentată pe baza: costurilor totale,
veniturilor şi a profitului; costului marginal şi al venitului marginal
49
În perioada lungă de timp toate cheltuielile întreprinzătorului se
modifică. De aceea în această perioadă de timp, pentru a obţine o creştere
a volumului producţiei, firma trebuie să micşoreze costul total mediu. În
rezultat, întreprinzătorul va obţine o creştere a veniturilor care este mai
mare decât costul total mediu. Aceste venituri pot fi înregistrate într-o
perioadă lungă de timp de către toate firmele şi poartă denumirea
„economie la scară”. Efectul de scară reprezintă modificarea costurilor
medii pe termen lung odată cu modificarea dimensiunilor producţiei
În cadrul întreprinderii pot fi utilizate următoarele căi de reducere a
costului:
- reducerea consumului de materiale, combustibil (prin economisire,
perfecţionarea tehnologiilor, reducerea rebutului);
- utilizarea utilajului mai performant;
- folosirea de înlocuitori în cazul materialelor scumpe şi deficitare
(metale, îngrăşăminte, minerale);
- procurarea factorilor de producere de pe pieţe alternative.
În condiţiile economiei de piaţă raţionalitatea activităţii economice
este reprezentată de profit. În sens foarte larg profitul reprezintă venitul,
câştigul realizat, în formă bănească de către cei ce iniţiază şi organizează o
activitate economică. Profitul este eficienţa obţinută ca rezultat al utilizării
unei astfel de resurse umane, precum abilitatea antreprenorială.
Profitul îndeplineşte următoarele funcţii:
1. Constituie propulsorul primar sau generatorul producţiei;
2. Determină nivelul utilizării resurselor şi repartizarea lor;
3. Stimulează inovaţiile şi investiţiile.
Profitul reprezintă un element variabil în timp şi spaţiu, reprezentând
excedentul de venituri fără costuri. Maximizarea profitului este obiectivul
de bază al firmei. Pentru a majora profitul, firma va spori volumul
producţiei până când creşterea venitului suplimentar va depăşi creşterea
costurilor de producţie pe unitate de produs. Întreprinderea va obţine profit
maximal în condiţiile egalizării costurilor marginale cu veniturile
marginale. Pragul de rentabilitate este momentul când venitul total este
egal cu costul total, iar întreprinderea înregistrează profit zero.
50
Concepte cheie
Cost de producţie expresia monetară a consumului factorilor de producţie pentru
obţinerea unui anumit bun sau serviciu.
Costul explicit cheltuielile pentru procurarea factorilor de producţie din afara
întreprinderii.
Cost implicit consumul resurselor proprii ale firmei: pământ, încăperi,
active nemateriale, munca proprie, etc.
Cost contabil cheltuielile reale suportate de întreprinzător şi fixate în
evidenţa contabilă.
Costuri fixe cheltuielile ce nu depind de volumul producţiei obţinute.
Costuri variabile cheltuielile ce se modifică odată cu volumul producţiei
obţinut.
Costuri medii reprezintă cheltuielile de producţie ce revin pe o unitate de
produs.
Costuri marginale costul suplimentar, ce rezultă din creşterea cu o unitate a
volumului producţiei.
Profit reprezintă diferenţa dintre încasarea totală obţinută de
producător ca rezultat al activităţii sale şi costul de producţie.
Profitul contabil reprezintă acea parte a venitului întreprinderii care rezultă în
urma acoperirii costului explicit (contabil).
Profitul economic reprezintă diferenţa dintre încasările totale ale firmei şi
costurile ei economice: explicite şi implicite (inclusiv profitul
normal).
Prag de rentabilitate reprezintă situaţia când venitul total este egal cu costul total,
iar întreprinderea înregistrează profit zero.
51
3. Costul total (CT) al unui producător este dat de relaţia, unde Q
este producţia. Care dintre afirmaţiile următoare este adevărată: a) costul
total este constant; b) costul marginal este descrescător; c) costul marginal
este egal cu costul total mediu; d) costul marginal este mai mare decât
costul total mediu; e) costul marginal este mai mic decât costul total
mediu;
4. Costul total CT al unui producător este dat de relaţia CT = a+b x
Q, unde Q este producţia, iar a şi b sunt constante pozitive. Care dintre
afirmaţiile următoare este adevărată: a) costul total este constant; b) costul
marginal este descrescător; c) costul marginal este egal cu costul total
mediu; d) costul marginal este mai mare decât costul total mediu; e) costul
marginal este mai mic decât costul total mediu; f) costul variabil total este
constant;
5. În situaţia în care preţul pieţei este mai mic decât costul total
mediu, dar mai mare decât costul variabil mediu, o firmă: a) trebuie să
părăsească piaţa, profitul fiind negativ; b) continuă activitatea doar dacă pe
piaţă intră şi alţi producători; c) rămâne pe piaţă pentru a-şi acoperi o parte
a costurilor fixe; d) iese de pe piaţă, deoarece nu se află la nivelul pragului
de rentabilitate; e) rămâne pe piaţă, deoarece costul marginal este mai mic
decât costul variabil mediu;
6. În cazul în care costurile variabile totale scad într-o mai mică
măsură decât producţia, costul total mediu: a) creşte; b) scade; c) rămâne
constant; d) este nul; e) este minim;
7. O firmă prezintă următoarea situaţie în cazul unui bun: preţul de
vânzare estimat 25 u.m., costurile fixe totale 10.000 u.m., iar costul
variabil unitar, de 5 u.m. Pragul de rentabilitate pentru acel bun este: a)
100 bucăţi; b) 200 bucăţi; c) 300 bucăţi; d) 400 bucăţi; e) 500 bucăţi;
8. Pe termen scurt, reducerea producţiei determină întotdeauna: a)
creşterea costului marginal; b) creşterea costului fix mediu; c) scăderea
costului fix; d) creşterea productivităţii marginale; e) toate cele de mai sus;
9. La creşterea producţiei cu 75%, costul variabil sporeşte cu 50%.
Ce evoluţie apreciaţi că înregistrează costul total mediu: a) creşte; b)
scade; c) nu se modifică; d) poate creşte, scade sau rămâne constant; e)
informaţia este insuficientă pentru a determina evoluţia costului mediu;
52
10. Dacă producţia unei întreprinderi creşte cu 25%, atunci costul fix
mediu: a) creşte cu 20%; b) scade cu 20%; c) creşte cu 25%; d) rămâne
constant; e) creşte sau scade în funcţie de evoluţia costurilor variabile;
11. Care dintre următoarele afirmaţii privesc noţiunea de cost
variabil: a) se referă la factorii de producţie integral consumaţi într-un
singur proces de producţie; b) se referă la factorii de producţie consumaţi
treptat într-un proces de producţie; c) include consumurile de factori de
producţie care se modifică odată cu schimbarea volumului de producţie; d)
include consumurile de factori de producţie care nu se modifică la
schimbarea volumului de producţie; e) toate afirmaţiile de mai sus sunt
corecte;
12. Care din următoarele afirmaţii cu privire la relaţia dintre costuri
şi productivitate este adevărată: a) atunci când costul variabil mediu este
minim, productivitatea medie a factorului variabil este în creştere; b)
atunci când costul variabil mediu este minim, productivitatea medie a
factorului variabil este de asemenea minimă; c) atunci când costul variabil
mediu este minim, productivitatea medie a factorului variabil este maximă;
d) atunci când costul marginal este minim, productivitatea marginală este
descrescătoare; e) nu există o relaţie de influenţă între costuri şi
productivitate;
13. Costul total mediu scade atunci când: a) costul marginal este mai
mare decât costul total mediu şi producţia creşte; b) costul variabil mediu
creşte pentru valori ale producţiei peste nivelul corespunzător costului total
mediu minim; c) costul marginal este negativ; d) curba costului marginal
se află deasupra curbei costului variabil mediu dar sub curba costului total
mediu şi producţia creşte; e) curba costului marginal se află deasupra
curbei costului total mediu;
14. Când costul marginal este mai mic decât costul total mediu şi
producţia creşte, atunci: a) costul total mediu creşte; b) costul total mediu
este minim; c) costul marginal este nul; d) costul variabil mediu poate să
crească; e) nici o variantă nu este corectă;
15. Dacă costul total (CT) al unui producător se exprimă prin relaţia
CT=4+10Q, unde Q este producţia, una din afirmaţiile următoare este
adevărată: a) costul total este constant; b) costul marginal este egal cu
53
costul total mediu; c) costul marginal este descrescător; d) costul marginal
este mai mare decât costul total mediu; e) costul marginal este mai mic
decât costul total mediu;
16. Profitul contabil reprezintă: 1) diferenţa dintre venitul total şi
costul de oportunitate; 2) diferenţa dintre costul explicit şi costul implicit;
3) diferenţa dintre venitul total şi costul contabil; 4) suma dintre costul
implicit şi profitul economic; 5) nici una din variante nu este valabilă.
Alegeţi varianta corectă : a) 1+2+3+4; b) 2+3; c) 3+4; d) 2+4; e) 5;
17. Costul contabil reprezintă 90% din valoare producţiei, iar
salariile reprezintă 50% din costurile materiale. Profitul obţinut este de 250
mil. u.m. iar producţia fizică 2000 buc. Costul salarial pe produs
reprezintă: a) 30 mii; b) 90 mii; c) 125 mii; d) suma nu poate fi calculată;
e) a – d false;
18. În T0 la nivelul unei firme, rata profitului la cost este de 20%. În
T1 costurile de producţie nu se modifică, iar rata profitului la cifra de
afaceri devine 15%. Profitul în T1 faţă de T0: a) creşte cu 10,5%; b) scade
cu 11,8%; c) scade cu 17,5%; d) creşte cu 17%; e) creşte cu 18,9%;
19. Un întreprinzător vinde anual 100000 bucăţi din producţia sa la
un preţ de 5 u.m./bucată având costuri explicite de 350000 u.m. Alegând
să devină întreprinzător el a renunţat la posibilitatea de a fi angajat cu un
salariu anual de 50000 u.m. şi de a plasa banii investiţi într-o afacere pe
piaţa de capital obţinând dividende în valoare de 50000 u.m. În aceste
condiţii, profitul contabil şi cel economic sunt egale cu: a) 500000;
150000; b) 500000; 100000; c) 150000; 50000; d) 50000; 150000; e) nu se
pot determina;
20. Rata rentabilităţii : 1) este o mărime relativă; 2) se află în raport
direct proporţional cu durata de rotaţie a capitalului; 3) se exprimă ca
diferenţă dintre venit şi cost; 4) se calculează pe baza raportului dintre
cifra de afaceri şi costul total; 5) se determină pe baza relaţiei: profit
total/cost total. Alegeţi varianta corectă: a) 2+4+5; b) 1+5; c) 2+3+5; d)
1+4+5; e) 2+5;
21. Costul de producţie necesar realizării unei unităţi de produs este
240 u.m.. Preţul unei unităţi de produs este 300 u.m. Profitul mediu creşte
cu 50%. În aceste condiţii, rata profitului la cost: a) scade cu 41,65%; b)
54
scade cu 58,35%; c) creşte cu 71,43%; d) creşte cu 171,43%; e) nu se
modifică;
22. În condiţiile în care preţul şi costul mediu cresc concomitent cu
45%: a) profitul mediu scade cu 55% iar rata profitului la cifra de afaceri
rămâne constantă; b) profitul mediu creşte cu 45% iar rata profitului la
cifra de afaceri rămâne constantă; c) profitul mediu rămâne constant iar
rata profitului la costuri scade; d) profitul mediu, rata profitului la costuri
şi rata profitului la cifra de afaceri rămân constante; e) profitul mediu şi
rata profitului la costuri cresc, iar rata profitului la cifra de afaceri rămâne
constantă;
23. În anul 2015 o întreprindere a produs 8000 unităţi de marfă
având următoarele cheltuieli: materie primă – 2.000.000 lei, materiale –
100000 lei, combustibil, apa, energie – 300000 lei, salarii – 500000 lei
(dintre care 10% - salariu pentru administraţie), amortizarea capitalului fix
– 150000 lei, arenda, iluminatul, căldura – 200000 lei. În anul 2016 firma
dublează producţia şi în aceste condiţii cheltuielile variabile cresc
proporţional. Calculaţi cheltuielile totale şi cele medii pentru anii 2015 şi
2016;
24. Cu scopul producerii a 10000 unităţi de produs, firma are
următoarele costuri: materie primă – 500000 lei, materiale – 110000 lei,
amortizarea capitalului fix – 40000 lei, salarii – 200000 lei (dintre care
10% - salariu pentru administraţie), alte cheltuieli – 50000 lei. Preţul de
vânzare este de 150 lei. Calculaţi: costuri totale, costuri medii şi profitul
firmei;
25. O întreprindere a produs în anul 2015 un număr de 800 unităţi de
produse, având următoarele cheltuieli de producţie: materii prime 200000
u.m., materiale auxiliare 10000 u.m., combustibil, energie, apă 30000 u.m.,
salarii 50000 u.m., din care 10% salarii fixe, amortizare capital fix 15000
u.m., cheltuieli cu chirii, iluminat, încălzire 20000 u.m. Firma dublează
producţia în anul 2016, în condiţiile când costurile variabile cresc direct
proporţional cu producţia. Calculaţi costul producţiei în cei doi ani şi
costul unitar în fiecare din cei doi ani de activitate;
26. Pentru a obţine zilnic 1000 bucăţi din bunul „X”, un agent
economic cheltuieşte: materii prime 50000 u.m., materii auxiliare 11000
55
u.m., amortizare capital fix 4000 u.m., salarii 20000 u.m., din care 10%
salarii ale personalului administrativ, alte cheltuieli materiale 5000 u.m.
Dacă preţul de vânzare al mărfii este de 150 lei bucata, se cere de calculat
valoarea producţiei zilnice (QP); costul producţiei (CT); costul unitar
(mediu) (CTM); profitul (Pr);
27. La o întreprindere costurile fixe reprezintă 300000 lei, iar
costurile variabile 50 lei. După vânzarea mărfii, venitul a constituit 900000
lei, dintre care 100000 reprezintă profitul firmei. Ce cantitate de produse a
realizat firma dată?
28. Se cunoaşte că preţul de vânzare al unui produs este de 2000 lei.
Costurile fixe reprezintă 20000 lei, iar costurile variabile medii sunt de
1000 lei. Ce cantitate de produse trebuie sa realizeze firma dată pentru a
atinge pragul de rentabilitate?
29. Se cunoaşte că preţul de vânzare al produsului A este de 200 lei.
Costurile fixe reprezintă 300 lei, iar costurile variabile medii sunt de 150
lei. Ce cantitate de produse trebuie sa realizeze firma dată pentru a atinge
pragul de rentabilitate;
30. Cu scopul producerii a 100 buc. din bunul A un agent economic
face următoarele cheltuieli: materii prime şi materiale 100000 u.m.,
combustibil şi energie 100000 u.m., chiria 5000 u.m., salarii 95000 u.m.,
alte cheltuieli 10000 u.m. Agentul economic foloseşte un capital fix de 5
milioane u.m. Amortizarea inclusă în costul de producţie al celor 100
bucăţi este de 10 la sută din preţul capitalului fix. Agentul economic vinde
întreaga producţie de 100 bucăţi pe piaţă, obţinând o rată a rentabilităţii pe
produs de 20 la sută (calculată la costuri). Determinaţi: costul întregii
producţii; costul unitar-mediu; profitul pe bucată; profitul pentru întreaga
producţie vândută; preţul de vânzare a unei bucăţi.
Planul temei:
7.1. Concurenţa perfectă: caracterizare, posibilităţi de intrare pe piaţă
7.2. Situaţia de optim a firmei concurenţiale. Principiul maximizării
profitului
7.3. Curba ofertei firmei concurenţiale în perioada scurtă şi perioada
lungă de timp
7.4. Preţul de echilibru pe termen lung. Analiza stabilităţii
echilibrului
58
Echilibrul pieţei cu concurenţă perfectă se realizează la acel preţ şi
volum de tranzacţii, pentru care cererea şi oferta pieţei sunt egale. În
dependenţă de perioada de timp, echilibrul se realizează în dependenţă de
următoarele condiţii:
1. Echilibru pe termen foarte scurt - cererea se modifică, iar oferta
este rigidă;
2. Echilibru pe termen scurt - cererea se modifică, iar oferta este
inelastică;
3. Echilibru pe termen lung - cererea şi oferta se modifică, toţi
factorii de producţie sunt variabili.
Concepte cheie
Concurenţă perfectă tipul de concurenţă, desfăşurată între mai mulţi vânzători în
condiţiile formării libere a preţului.
Atomicitatea pieţei. piaţa se compune dintr-un număr foarte mare de vânzători şi
cumpărători, ponderea fiecăruia pe piaţă fiind
nesemnificativă, încât ei nu pot influenţa preţurile.
Omogenitatea produsele diferitor firme sunt identice, substituibile, astfel
produselor încât cumpărătorilor le este indiferent de la ce producător
procură marfa.
Fluiditatea pieţei. lipsa barierelor permite agenţilor economici să intre şi să iasă
liber de pe piaţă.
Mobilitate perfectă mobilitatea absolută a resurselor de producţie în termen lung.
a factorilor de
producţie.
Transparenţa pieţei toţi agenţii economici dispun de informaţii perfecte în privinţa
preţurilor, tehnologiilor, resurselor, etc.,
Echilibrul pieţei cu se realizează la acel preţ şi volum de tranzacţii, pentru care
concurenţă perfectă cererea şi oferta pieţei sunt egale.
59
crească nivelul producţiei; b) crească preţul; c) iasă de pe piaţă; d) reducă
preţul; e) reducă producţia;
2. Curba individuală a ofertei pe termen scurt pentru un producător
ce acţionează pe piaţa cu concurenţă perfectă este acea porţiune a costului
marginal situată deasupra curbei: a) costului total mediu; b) costului
variabil mediu; c) costului fix mediu; d) încasării medii; e) productivităţii
medii;
3. Nu reprezintă o caracteristică a pieţei cu concurenţă pură şi
perfectă: a) atomicitatea cererii şi a ofertei; b) omogenitatea produselor; c)
fluiditatea perfectă; d) transparenţa perfectă; e) informaţia asimetrică;
4. Un producător dintr-o piaţă de concurenţă perfectă produce 1000
bucăţi dintr-un bun. Costul fix este de 10 milioane lei, iar costul variabil
este de 32 milioane lei. Preţul minim la care producătorul poate să-şi
vândă producţia pe termen scurt este: a) 42000 lei; b) 20000 lei; c) 32000
lei; d) 4200 lei; e) 2000 lei;
5. Curba cererii pentru o firmă în condiţiile concurenţei perfecte este:
a) verticală; b) orizontală; c) descrescătoare în raport cu preţul pieţei; d)
crescătoare în raport cu preţul pieţei; e) oricare dintre variantele de mai
sus;
6. Într-o economie de piaţă, concurenţa are rolul de a: a) asigura
satisfacerea tuturor trebuinţelor; b) reduce riscul în luarea deciziilor; c)
realiza concentrarea producţiei; d) stimula creşterea eficienţei economice;
e) asigura avantaje pentru consumatori în defavoarea producătorilor;
7. Printre caracteristicile concurenţei perfecte, regăsim: a)
eterogenitatea produselor; b) firmele sunt „price makers”; c) existenţa unui
număr mare de cumpărători şi a unui număr redus de producători; d)
intrarea şi ieşirea liberă pe/de pe piaţă; e) firmele sunt adesea în poziţii de
oligopol;
8. În cazul concurenţei perfecte, preţul la care se vinde un bun pe
piaţă este: a) inferior venitului marginal; b) întotdeauna superior costului
marginal; c) întotdeauna superior profitului total; d) întotdeauna inferior
profitului marginal; e) întotdeauna egal cu venitul marginal;
9. Următoarea relaţie este valabilă indiferent de tipul de piaţă avută
în vedere: a) preţul este egal cu venitul mediu; b) preţul este unic; c) costul
60
marginal este superior venitului marginal; d) preţul este egal cu venitul
marginal; e) preţul este egal cu costul total mediu;
10. O firmă ce acţionează pe piaţa cu concurenţă perfectă va opta
pentru stoparea temporară a producţiei atunci când: a) preţul este superior
costului total mediu; b) preţul este inferior costului variabil mediu; c)
preţul este inferior costului mediu, dar superior costului variabil mediu; d)
preţul este superior venitului mediu; e) preţul este inferior costurilor fixe;
11. Să presupunem că, pe o piaţă cu concurenţă perfectă, preţul pieţei
este superior costului mediu. Care din următoarele afirmaţii este adevărată,
având în vedere o perioadă mai lungă de timp: a) firme noi vor intra pe
piaţă, iar preţul va creşte; b) unele firme existente pe piaţă vor stopa
producţia; c) firmele existente pe piaţă înregistrează pierderi; d) firme noi
vor intra pe piaţă, iar preţul va scădea; e) nici una din cele de mai sus;
12. Când egalitatea dintre costul marginal şi preţ se realizează sub
nivelul costului variabil mediu, firma: a) înregistrează pierderi; b)
înregistrează profit contabil; c) se află la nivelul pragului de rentabilitate;
d) decide continuarea producţiei; e) îşi maximizează profitul;
13. Să presupunem că o firmă acţionează pe o piaţă cu concurenţă
perfectă. Dacă are loc o creştere a preţului datorată unor factori exogeni şi
firma urmăreşte maximizarea profitului, atunci aceasta va reacţiona prin:
a) reducerea producţiei; b) creşterea producţiei; c) menţinerea constantă a
nivelului producţiei; d) creşterea producţiei şi a preţului pieţei; e) nici una
din cele de mai sus;
14. Pe o piaţă cu concurenţă perfectă: a) fiecare dintre firmele
concurente se va angaja în diferite forme de concurenţă non-preţ; b)
firmele noi pot intra liber, iar firmele existente pot părăsi piaţa foarte uşor;
c) firmele individuale au o „politică a preţurilor”; d) fiecare firmă aduce pe
piaţă un produs nestandardizat; e) fiecare firmă producătoare oferă produse
diferenţiate;
15. Curba ofertei unei firmei pe o piaţă cu concurenţă perfectă
coincide cu: a) curba costului variabil mediu; b) curba cererii c)curba
costului marginal dar nu mai jos de minimul costului variabil mediu; d)
curba costului variabil mediu dar nu mai jos de minimul curba costului
61
marginal; e) curba costului marginal, dar nu mai sus de minimul costului
mediu;
16. O firmă pe o piaţă perfect competitiva va decide să iasă de pe
piaţa atunci când: a) preţul este mai mic decât minimul costului total
mediu; b) preţul de echilibru se stabileşte la nivelul costului marginal; c)
când preţul este mai mic decât minimul costului variabil mediu; d) costul
mediu pe termen lung este crescător; e) preţul este egal cu costul fix
mediu;
17. Un producător care acţionează pe o piaţă de concurenţă perfectă
angajează forţă de muncă suplimentară dacă: a) valoarea productivităţii
marginale a forţei de muncă este egală cu salariul; b) valoarea
productivităţii marginale a forţei de muncă este mai mare decât salariul; c)
valoarea productivităţii marginale a forţei de muncă este mai mică decât
salariul; d) toate alternativele de mai sus sunt posibile; e) nici una dintre
alternativele de mai sus nu este posibilă;
18. Pentru o firmă ce acţionează pe o piaţă cu concurenţă perfectă,
costurile evoluează conform funcţiei CT = 40Q + Q 2 (CT = costuri totale).
Dacă preţul acelui bun este de 100 u.m., producţia care maximizează
profitul va fi: a) 30 u.m.; b) 40 u.m.; c) 100 u.m.; d) 10 u.m.; e) 5 u.m.;
19. Care dintre următoarele nu constituie o caracteristică a pieţei cu
concurenţă perfectă? a) libertatea de a intra pe piaţă; b) perfecta informare
a agenţilor economici; c) o diversitate de produse diferenţiate între ele; d)
foarte mulţi cumpărători şi producători; e) perfecta mobilitate a factorilor
de producţie între diferitele pieţe;
20. Arătaţi care din afirmaţiile următoare este adevărată cu privire la
piaţa cu concurenţă perfectă: a) producătorii sunt „price makers”; b)
dreapta preţului are pantă negativă; c) bunurile oferite pe piaţă sunt
identice; d) preţul este inferior venitului marginal; e) a şi b;
21. În condiţiile concurenţei perfecte, o firmă înregistrează pierderi
atunci când egalitatea dintre venitul marginal şi costul marginal se
realizează: a) sub curba costului mediu; b) la nivelul de minim al costului
mediu; c) peste costul mediu; d) sub curba costului fix; e) nici una din cele
de mai sus;
62
22. Piaţa cu concurenţă pură şi perfectă este acea piaţă care se
caracterizează prin: a) libertatea de a intra şi de a ieşi de pe piaţă; b)
transparenţa perfectă; c) atomicitate perfectă; d) produse uşor diferenţiate;
e) perfectă mobilitate a factorilor de producţie;
23. Determinaţi cum este venitul marginal în concurenţa perfectă: a)
suma obţinută de vânzător pentru ultima unitate vândută; b) suma obţinută
de firmă pentru cantitatea vândută; c) preţul de vânzare; d) costul de
producţie;
24. Pe piaţa cu concurenţă perfectă preţul este: a) stabilit de către
stat; b) constant în perioade diferite de timp; c) fixat în urma negocierii
directe de către firme; d) impus de un cerc restrâns de vânzători; e)
determinat ca rezultat al confruntării cererii şi a oferte;
25. Determinaţi de ce în condiţiile concurenţei perfecte, firma nu-şi
poate maximiza profitul prin modificarea preţului: a) se poate schimba
doar una în urma confruntării cererii totale de piaţă cu oferta totală de
piaţă; b) se poate schimba indiferent de conjunctura pieţei; c) nici una din
variantele anterioare;
26. Determinaţi care sunt efectele negative ale concurenţei perfecte:
a) omogenitatea produselor comercializate; b) stagnarea procesului
inovaţional, ca rezultat al lipsei profitului economic; c) inaccesibilitatea de
plagiere a inovaţiilor a firmei competitive;
27. Cum consideraţi ce relevă preţul de echilibru al pieţei în
condiţiile concurenţei perfecte: a) preţul la care toţi agenţii economici îşi
pot realiza simultan propriile planuri de vânzare sau cumpărare până când
nu vor interveni alte modificări; b) preţul la care consumatorii sunt dispuşi
să procure o cantitate nelimitată; c) preţul la care producătorii sunt dispuşi
să vândă o cantitate nelimitată;
28. O întreprindere activează în condiţiile concurenţei perfecte
conform datelor din tabelul următor:
Q TC VC AVC MC TR Pr
0 16
1 22
2 30
3 42
63
4 56
5 72
6 92
7 116
Planul temei:
8.1. Concurenţa imperfectă: trăsături specifice şi modele de
competiţie
8.2. Competiţie de monopol: determinarea volumului producţiei şi
preţului monopolistului. Echilibrul firmei de monopol în perioada scurtă şi
lungă de timp
8.3. Piaţa cu concurenţa de oligopol. Strategiile de comportament a
firmelor oligopoliste. Echilibrul firmei oligopoliste
8.4. Situaţia de optim a firmei în concurenţa monopolistică în
perioada scurtă şi lungă de timp
8.5. Evaluarea puterii de piaţă. Indicii concentrării capitalului pe
piaţă. Indicele lui Lerner
8.6. Determinarea eficienţei repartizării resurselor în diferite structuri
ale pieţei
Concepte cheie
67
Monopol reprezintă unicul producător al unui bun omogen, sau prestator
de serviciu, lipsit de substitute apropiate.
Monopol natural este caracteristic pentru ramurile în care condiţiile tehnologice
şi economice exclud posibilitatea concurenţei.
Monopson un singur cumpărător pe piaţă.
Discriminare prin situaţie în care un furnizor cere preţuri diferite de la
preţ consumatori diferiţi pentru aceleaşi produse, ori pentru produse
similare, fără ca diferenţa de preţ să reflecte diferenţele de cost
ale ofertei
Concurenţa reprezintă o structură de piaţă în care oferta provine de la un
monopolistică număr mare de firme, ale căror produse, deşi similare, sunt
diferenţiate.
Oligopolul reprezintă o structură de piaţă ce apare în situaţia în care câteva
firme, ce realizează un produs omogen sau diferenţiat, domină
piaţa.
Cartel o formă de asociere în care producătorii îşi păstrează
individualitatea, dar în baza unui acord formal, în scris se
înţeleg în ceea ce priveşte nivelul preţului, cât şi cel al
producţiei.
Trust rezultatul fuzionării mai multor firme sub o conducere comună.
70
produsul său nu are substitute; d) nu poate influenţa cererea prin reclamă;
e) preia preţul pieţei;
17. Situaţia de monopol permite obţinerea de supraprofit pentru că:
a) preţul de monopol este la nivelul costului marginal; b) preţul de
monopol depăşeşte costul marginal; c) cantitatea totală dintr-un bun oferită
pe piaţă este mai mare decât oferta totală a pieţei în condiţii de concurenţă;
d) are loc maximizarea cifrei de afaceri; e) are loc minimizarea costului
mediu;
18. Pe piaţa cu concurenţă monopolistică, producţia este considerată
ca fiind optimă: a) în zona crescătoare a costului marginal; b) în zona
crescătoare a costului total mediu; c) în zona descrescătoare a costului
marginal; d) în zona descrescătoare a costului total mediu; e) în zona în
care costul total mediu este constant;
19. Care dintre următoarele caracteristici sunt proprii concurenţei
monopolistice: 1) firma atinge echilibrul pe termen lung când preţul este
egal cu costul mediu; 2) oferta mărfii nu este controlată de nici o firmă; 3)
firmele pătrund în industrie şi pe piaţă fără dificultate; 4) existenţa mai
multor firme care produc şi vând aceeaşi marfă diferenţiată calitativ; 5)
oferta firmelor se adaptează permanent la cerere: a) 1, 3, 4, 5; b) 2, 3, 4, 5;
c) 1, 3; d) 1, 2, 3, 4, 5; e) 1, 4, 5;
20. În condiţii de oligopol: a) firmele nu pot practica concurenţa prin
preţ; b) preţul este o variabilă exogenă; c) existenţa curbei „frânte” a
cererii explică mecanismul de formare a preţului; d) modificarea preţurilor
poate fi o decizie comună a firmelor; e) a-d false;
21. Nu reprezintă trăsătură a pieţei cu concurenţă monopolistică: a)
diferenţierea bunurilor; b) atomicitatea cererii şi a ofertei; c) fiecare
producător poate influenţa piaţa; d) mărcile firmelor sunt individualizate;
e) posibilităţi multiple de alegere pentru consumatori;
22. Protecţia asupra proprietăţii intelectuale şi industriale: a) poate
crea o situaţie de monopol; b) trebuie eliminată pentru că defavorizează
consumatorii; c) este o premiză pentru procesul de inovare; d) a+b; e) a+c;
23. Faţă de oligopoluri, guvernul trebuie să adopte măsuri care să
conducă la: a) îngrădirea şi eliminarea treptată; b) extinderea lor ca
principală formă de piaţă cu concurenţă imperfectă, reală; c) stimularea
71
înţelegerii dintre ele pentru a prevenii falimente răsunătoare; d) menţinerea
şi amplificarea competiţiei dintre ele; e) aplicarea legilor concurenţei;
24. Nu caracterizează piaţa cu concurenţă monopolistică: a)
atomicitatea cererii; b) atomicitatea ofertei; c) intrarea liberă pe piaţă; d)
deciziile unui producător nu au o influenţă semnificativă asupra deciziilor
celorlalţi producători; e) omogenitatea bunului tranzacţionat;
25. Monopolul îşi maximizează profitul atunci când: a) costul
marginal este egal cu preţul; b) costul total mediu este minim; c) costul
marginal este egal cu venitul marginal; d) costul variabil mediu este egal
cu preţul; e) venitul marginal este egal cu preţul;
26. Diferenţa dintre concurenţa monopolistică şi cea pură şi perfectă
este dată de: a) diferenţierea produselor; b) atomicitatea cererii; c)
atomicitatea ofertei; d) existenţa doar a profiturilor normale pe termen
lung; e) existenţa unui preţ mai mare decât costul marginal;
27. Care dintre următoarele este trăsătura caracteristică a unui
monopol natural:a) produce o utilitate publică; b) are costuri fixe scăzute;
c) concurenţa ar fi mai puţin costisitoare pentru consumator; d) sunt
reglementate de către stat; e) prezintă economii de scară pe întreg
intervalul descris de curbei cererii;
28. Un monopol are costul marginal dat de relaţia Cm=3Q, unde Cm
este costul marginal, iar Q este producţia. Monopolistul se confruntă cu o
cerere dată de relaţia P=20-Q, unde P este preţul. În scopul maximizării
profitului, producţia trebuie să fie: a) 3; b) 4; c) 5; d) 10; e) 20;
29. Determinaţi care variantă nu este trăsătură a pieţei oligopoliste:
a) atomicitatea cererii; b) câţiva vânzători; c) atomicitatea ofertei; d)
fiecare producător ţine seama şi de deciziile celorlalţi; e) producătorii nu
pot controla preţul;
30. Cum consideraţi prin ce se deosebeşte concurenţa monopolistică
de concurenţa perfectă: a) câţiva cumpărători; b) câţiva vânzători; c)
atomicitatea ofertei; d) diferenţierea produselor; e) atomicitatea cererii.
Planul temei:
9.1. Fundamente ale teoriei jocurilor
9.2. Echilibrul static şi dinamic în condiţii de informaţie completă
9.3. Jocuri în condiţii de informaţie incompletă
74
a) jocuri repetitive – în care relaţiile între jucători se repetă de la o
mutare la alta;
b)jocuri nerepetitive – ce reprezintă contrariul;
6. În funcţie de modul de distribuire a beneficiilor:
a) jocuri cu sumă nulă (beneficii totale fixe; pierderile unora sunt
câştigurile celorlalţi);
b) jocuri cu sumă non-constantă (pozitivă);
7. În funcţie de tipul de interacţiune:
a) jocuri non-cooperative - regulile sale interzic alegerea în comun a
strategiilor şi transferul utilităţilor între jucători (plăţile laterale) -
imposibilitatea coordonării strategiilor;
b)jocuri cooperative (coaliţionale);
8. În funcţie de strategiile adoptate:
a) pure (se alege o singură strategie);
b) mixte (se aleg două sau mai multe strategii potrivit unei distribuţii
de probabilităţi).
Întotdeauna în alegerea strategiilor se va considera că jucătorii au un
comportament raţional, ceea ce înseamnă că vor alege de fiecare dată cea
mai bună variantă din cele posibile, cunoscând, de asemenea, ce vor face
ceilalţi cumpărători. Dar este interesant că un comportament raţional, în
ceea ce priveşte interesul personal, nu conduce întotdeauna la un optim
social.
Concepte cheie
Jocul o reprezentare formală a unei situaţii în care un
număr de indivizi interacţionează în cadrul unei
interdependenţe strategice.
Soluţie a unui joc determinarea celei mai bune strategii pentru fiecare
jucător în raport cu o funcţie specificată.
Jocuri în condiţii de jocul, când câştigurile jucătorilor sunt informaţii
informaţie completă comune, pentru fiecare combinaţie posibilă de
strategii, adoptate de jucători.
Jocuri în condiţii de jocul, în care cel puţin un jucător este incert cu
informaţie privire la funcţia câştig a celorlalţi jucători.
incompletă
75
Jocuri statice jocul, în care toţi jucătorii mută o singură dată şi în
acelaşi timp.
Jocuri dinamice jocul, în care jucătorii mută unul după altul.
Jocuri în condiţii de jocul, în care fiecare jucător cunoaşte istoria
informaţie completă jocului.
şi perfectă
Jocuri în condiţii de jocul, când istoria jocului nu este cunoscută de
informaţie completă către fiecare jucător.
şi imperfectă
Jocuri pure jocul, în care se alege o singură strategie.
Jocuri mixte jocul, în care se aleg două sau mai multe strategii
potrivit unei distribuţii de probabilităţi.
76
Sugestii pentru lucrul individual (proiecte de cercetare, referate,
eseuri):
1. Strategii mixte dominate şi echilibrul Nash.
2. Echilibrul Nash în cazul strategiilor pure.
3. Jocuri dinamice în condiţii de informaţie incompletă.
4. Jocuri dinamice în condiţii de informaţie completă şi perfectă.
Planul temei:
10.1. Cererea şi oferta de resurse economice în condiţiile concurenţei
perfecte. Elasticitatea cererii în funcţie de preţ la resurse economice
10.2. Teoria productivităţii marginale şi cererea pentru forţa de
muncă
10.3. Oferta de muncă. Echilibrul pe piaţa muncii în condiţiile
concurenţei perfecte
10.4. Piaţa muncii cu concurenţă imperfectă. Modelul monopsonului.
Monopol bilateral pe piaţa muncii
10.5. Cererea, oferta şi echilibrul pe piaţa capitalului
10.6. Rata reală şi nominală a dobânzii. Luarea deciziilor
investiţionale
10.7. Specificul cererii şi ofertei pe piaţa resurselor funciare. Renta
funciară, preţul pământului
80
Elementele pieţei resurselor naturale sunt cererea pentru resurse
naturale, oferta de resurse naturale, preţurile resurselor naturale.
Factorii cererii de resurse naturale sunt: oferta de resurse naturale şi
renta.
Factorii ofertei de resurse naturale sunt:
- limitarea resurselor naturale;
- raritatea resurselor naturale;
- irecuperabilitatea resurselor naturale.
Caracteristicile pământului ca factor de producţie:
- pământul nu poate fi substituit;
- pământul nu poate fi reprodus de către om;
- pământul este imobil;
- pământul are un caracter extrem de limitat.
Renta este preţul resurselor naturale sau valoarea contribuţiei pe care
o aduce pământul sau alte resurse naturale în cadrul unei activităţi
economice şi pe care şi-o însuşeşte proprietarul lor.
Formele rentei sunt:
1. Funciară - venitul însuşit de proprietarul pământului;
2. Economică - venitul generat de un factor de producţie cu ofertă
inelastică.
Renta funciară are următoarele forme:
1. Renta absolută;
2. Renta diferenţiată: de monopol, de poziţie, de fertilitate.
Concepte cheie
Factori de resursele economice atrase şi utilizate în circuitul economic,
producţie aflate `în mişcare ca fluxuri.
Piaţa muncii mecanism social (totalitatea instituţiilor), ce deserveşte circulaţia
resurselor de muncă şi reproducerea forţei de muncă.
Salariu nominal reprezintă suma de bani (venitul) pe care îl primeşte salariatul
brut pentru munca prestată
Salariu nominal suma efectiv încasată după scăderea din salariul brut a
net impozitului pe salarii, a contribuţiei pentru şomaj, asigurării.
Salariu real reprezintă cantitatea de bunuri şi servicii care pot fi procurate în
baza salariului nominal, dacă preţurile nu se modifică (puterea
81
de cumpărare a salariului nominal)
Piaţa capitalului deserveşte procesele investiţionale în sfera de producţie,
antrenează cererea şi oferta de mijloace investiţionale (în formă
bănească).
Capital tehnic este utilizat în procesul de producţie a bunurilor şi serviciilor.
Acest capital, reprezentat de totalitatea mijloacelor de producţie,
Capital circulant capitalul circulant este alcătuit din materiale prime, materiale,
combustibil; participă la un singur proces de producere şi se
consumă în întregime în acest proces.
Capital fix capitalul fix participă la mai multe procese de producţie, se
consumă treptat şi tot treptat se transferă o parter din preţul
elementelor care îl compun în costul bunurilor obţinute.
Dobânda venitul însuşit de proprietarul oricărui capital antrenat într-o
activitate economică sub formă de excedent peste capitalul
respectiv avansat.
Piaţa funciară un mecanism social, ce deserveşte tranzacţiile (cumpărarea-
vânzarea, arenda) cu resurse funciare.
Rentă economică venitul realizat de către deţinătorul unui factor de producţie, a
cărui ofertă totală este inelastică la majorarea preţului de
vânzare.
Rentă funciară venitul proprietarului funciar, pe care-l plăteşte arendaşul
proprietarului funciar pentru dreptul de a exploata un teren într-o
perioadă de timp.
82
afaceri devine 15%. Profitul în T1 faţă de T0: a) creşte cu 10,5%; b) scade
cu 11,8%; c) scade cu 17,5% ;d) creşte cu 17%; e) creşte cu 18,9%;
4. Profitul poate fi influenţat de:1) nivelul productivităţii; 2) costul
producţiei; 3) preţul de vânzare a bunului respectiv; 4) viteza de circulaţie
a capitalului; 5) nici unul din factorii de mai sus. Alegeţi varianta corectă:
a) 1+2+3+4; b) 2+3+4; c) 2+3; d) 2+4; e) 5;
5. Conform teoriilor subiective, profitul este: 1) o recompensă adusă
antreprenorului pentru realizarea de noi inovaţii; 2) determinat de
conjunctura economică; 3) o recompensă a riscului asumat; 4) este
determinat de plusvaloare; 5) răspunsurile a-d sunt false. Alegeţi varianta
corectă: a) 1+2+3; b) 2+3+4; c) 1+3; d) 2+4; e) 5;
6. Profitul se află în relaţie pozitivă cu: 1) nivelul productivităţii; 2)
costul de producţie; 3) viteza de rotaţie a capitalului; 4) durata unei rotaţii
a capitalului; 5) răspunsurile a-d sunt false. Alegeţi varianta corectă: a)
1+2+3; b) 2+3+4; c) 1+3; d) 2+3; e) 5;
7. Un întreprinzător vinde anual 100000 bucăţi din producţia sa la
un preţ de 5 u.m./bucată având costuri explicite de 350000 u.m. Alegând
să devină întreprinzător el a renunţat la posibilitatea de a fi angajat cu un
salariu anual de 50000 u.m. şi de a plasa banii investiţi într-o afacere pe
piaţa de capital obţinând dividende în valoare de 50000 u.m. În aceste
condiţii, profitul contabil şi cel economic sunt egale cu: a) 500000;
150000; b) 500000; 100000; c) 150000; 50000; d) 50000; 150000; e) nu se
pot determina;
8. Cunoaştem următoarele informaţii despre posesorul unui teren de
100 ha: producţia este 10t/ha, preţul de vânzare este 150$/t, costul total
(full)este de 100000$. Cunoscând rata dobânzii de 5%, preţul de ofertă la
care posesorul este dispus să vândă 10 ha este: a) 100000$; b) 150000$; c)
200000$; d) 50000; e) nu se poate determina pe baza datelor problemei;
9. Indexarea salariilor cu numai 80% din creşterea preţurilor va
determina următoarea modificare a salariului real atunci când preţurile se
dublează: a) scădere cu 20%; b) creştere cu 10%; c) scădere cu 10%; d)
creştere cu 20%; e) scădere cu 80%;
10. Rata rentabilităţii: 1) este o mărime relativă; 2) se află în raport
direct proporţional cu durata de rotaţie a capitalului; 3) se exprimă ca
83
diferenţă dintre venit şi cost; 4) se calculează pe baza raportului dintre
cifra de afaceri şi costul total; 5) se determină pe baza relaţiei: profit
total/cost total. Alegeţi varianta corectă: a) 2+4+5; b) 1+5; c) 2+3+5; d)
1+4+5; e) 2+5;
11. La momentul T0 salariul real este de 30 u.m., iar la momentul T 1
acesta devine 45 u.m. Preţurile factorilor de producţie cresc cu 15%, iar ale
bunurilor de consum cu 20%. Cum evoluează salariul nominal: a) creşte cu
60%; b) scade cu 47,5%; c) nu se modifică; d) scade cu 25%; e) creşte cu
80%;
12. Se cunosc următoarele date în cazul unui întreprinzător: capitalul
fix 60 u.m.; durata de funcţionare a capitalului fix 15 ani; consumul
capitalului circulant 40% din costul total; încasările totale 110 u.m.; rata
profitului la cost 10%. Costurile salariale sunt în aceste condiţii: a) 10
u.m.; b) 40 u.m.; c) 50 u.m.; d) 54 u.m.; e) 56 u.m.;
13. Creşterea salariului nominal coincide cu reducerea salariului real.
Care dintre următoarele afirmaţii este adevărată într-un asemenea context:
indicele salariului nominal este superior indicelui salariului real; b)
indicele preţurilor de consum este superior lui 100%; c) indicele salariului
nominal este inferior indicelui preţurilor de consum; d) indicele salariului
real este inferior indicelui preţurilor de consum; e) toate cele de mai sus;
14. O bancă A acordă două credite C1 şi C2 în sumă totală de 500
unităţi monetare. Durata de acordare pentru aceste credite este de trei luni
şi, respectiv, 60 de zile. Ratele dobânzilor percepute de bancă sunt de 10%
şi 5%. Dobânda obţinută de bancă pentru primul credit este cu 100% mai
mare decât dobânda obţinută pentru cel de al doilea credit. În aceste
condiţii, creditele acordate şi dobânzile încasate de bancă pentru fiecare
credit sunt (în unităţi monetare): a) 200; 300; 5; 2,5; b) 300; 200; 5; 2,5; c)
200; 300; 7,5; 3,75; d) 150; 350; 5; 2,5; e) 250; 250; 7,5; 3,75;
15. O persoană a constituit un depozit bancar în T0, pe care urmează
să-l lichideze după doi ani. După primul an retrage suma de 140 u.m., iar
după cel de-al doilea an retrage 196 u.m. Cunoscând rata anuală a dobânzii
40%, determinaţi mărimea depozitului: a) 300 u.m.; b) 125 u.m.; c) 200
u.m.; d) 250 u.m.; e) 175 u.m.;
84
16. O firmă intenţionează să intre pe piaţă la preţul iniţial de 100
u.m., având costul fix total CF = 10.000 u.m. şi costul variabil mediu
CVM = 80 u.m. Pragul de rentabilitate al firmei este: a) 500 u.m.; b) 200
u.m.; c) 230 u.m.; d) 150 u.m.; e) nu poate fi determinat;
17. Cunoscând costul fix CF = 520.000 u.m., costul variabil mediu
CVM=20.000 u.m. şi preţul P = 150.000 u.m., precizaţi de la ce nivel al
producţiei firma obţine profit: a) mai puţin de 2 produse; b) 2 produse; c)
mai puţin de 3 produse; d) 6 produse; e) 4 produse;
18. Identificaţi afirmaţia falsă privind profitul mediu: a) se poate
determina ca raport între profitul total şi volumul producţiei; b) se poate
determina ca diferenţă dintre preţ şi costul total mediu; c) se poate
determina ca diferenţă dintre încasarea totală şi costul total; d) este în
relaţie invers proporţională cu costul unitar; e) modificarea sa influenţează
rata profitului;
19. Dacă salariul nominal creşte, fără ca celelalte elemente ale
câştigului nominal să se modifice, ponderea salariului nominal în câştigul
nominal: a) scade; b) creşte, doar dacă salariul nominal devine egal cu
celelalte elemente ale câştigului nominal; c) poate creşte, scădea sau
rămâne constantă; d) nu se modifică; e) creşte;
20. Rata dobânzii bancare este de 10%. Achiziţionarea unei acţiuni la
preţul de 300 u.m. aduce un dividend anual de 30 u.m. Folosirea sumei de
300 u.m. în cadrul unei afaceri generează un profit net de 31 u.m. În acest
caz, un întreprinzător: a) preferă achiziţionarea acţiunii; b) optează pentru
constituirea unui depozit bancar; c) preferă dezvoltarea unei afaceri; d)
alege între achiziţionarea acţiunii şi constituirea unui depozit bancar; e)
este indiferent între aceste alternative de folosire a banilor;
21. Costul de producţie necesar realizării unei unităţi de produs este
240 u.m. Preţul unei unităţi de produs este 300 u.m. Profitul mediu creşte
cu 50%. În aceste condiţii, rata profitului la cost: a) scade cu 41,65%; b)
scade cu 58,35%; c) creşte cu 71,43%; d) creşte cu 171,43%; e) nu se
modifică;
22. Câştigul bancar este cu 300% mai mare decât cheltuielile
administrative ale unei bănci. Suma primită în depozit de această bancă şi
acordată drept credit este 200 milioane u.m.. Diferenţa dintre rata dobânzii
85
încasată şi cea plătită este de 5 puncte procentuale. Profitul bancar şi
cheltuielile administrative sunt: a) 7,5 milioane u.m.; 1,875 milioane u.m.;
b) 7,5 milioane u.m.; 2,5 milioane u.m.; c) 10 milioane u.m.; 2,5 milioane
u.m.; d) 175 milioane u.m.; 25 milioane u.m.; e) 200 milioane u.m.; 50
milioane u.m.;
23. Costul fix mediu în cazul unui producător este 4500 unităţi
monetare, iar cel variabil mediu 7500 unităţi monetare. Producţia creşte cu
50%, iar costurile variabile se modifică cu 80%. În aceste condiţii, profitul
mediu: a) scade cu 1500 u.m.; b) scade cu 3000 u.m.; c) creşte cu 1500
u.m.; d) creşte cu 3000 u.m.; e) nu se modifică;
24. Se cunosc următoarele date în cazul unui producător: cheltuielile
cu materiile prime 300 u.m.; cheltuielile cu energia 100 u.m.; amortizare
50 u.m.; cheltuielile cu salariile reprezintă 43,75% din costurile totale; rata
profitului la cifra de afaceri este 20%. În aceste condiţii, profitul este:
a)100 u.m.; b) 160 u.m.; c) 200 u.m.;d) 400 u.m.; e) 800 u.m.;
25. În T1, salariul nominal a fost 300 u.m. În T 2, salariul nominal este
450 u.m., iar indicele preţurilor de consum 150%. În intervalul de timp T 1-
T2, salariul real: a) a crescut cu 50%; b) a crescut cu 20%; c) a rămas
constant; d) s-a redus cu 15%; e) s-a redus cu 25%;
26. În condiţiile în care preţul şi costul mediu cresc concomitent cu
45%: a) profitul mediu scade cu 55%, iar rata profitului la cifra de afaceri
rămâne constantă; b) profitul mediu creşte cu 45%, iar rata profitului la
cifra de afaceri rămâne constantă; c) profitul mediu rămâne constant, iar
rata profitului la costuri scade; d) profitul mediu, rata profitului la costuri
şi rata profitului la cifra de afaceri rămân constante; e) profitul mediu şi
rata profitului la costuri cresc, iar rata profitului la cifra de afaceri rămâne
constantă;
27. Salariul real are tendinţa de reducere atunci când: 1) salariul
nominal scade mai rapid decât preţurile; 2) salariul nominal creşte mai lent
decât scăderea preţurilor; 3) indicele salariului nominal este mai mic decât
indicele preţurilor, ambii indici fiind supraunitari; 4) indicele salariului
nominal este mai mic decât indicele preţurilor, ambii indici fiind
subunitari; 5) salariul nominal creşte mai lent decât preţurile. Alegeţi
86
varianta corectă: a) 1+3+5; b) 1+3+4+5; c) 1+2+3+4+5; d) 2+3+5; e)
1+2+5;
28. Raportul dintre rata profitului la cifra de afaceri şi rata profitului
la costuri: 1) este subunitar, atunci când firma obţine profit; 2) poate fi
supraunitar, dacă firma are pierderi; 3) scade, atunci când cifra de afaceri
creşte mai puternic decât costul total; 4) creşte, atunci când cifra de afaceri
scade mai puternic decât costul total; 5) este egal cu 1 dacă preţul este egal
cu costul unitar. Alegeţi varianta corectă: a) 3+4+5; b) 1+2+3+4; c)
1+2+3+4+5; d) 1+2; e) 1+2+5;
29. Cum consideraţi, cererea de muncă: a) este egală cu nevoia de
muncă existentă în economie; b) exprimă nevoia de muncă salariată
formată, la un moment dat, într-o economie; c) se ilustrează prin numărul
locurilor de muncă solicitate de şomeri; d) reprezintă cererile formulate de
tinerii care doresc să pătrundă pe piaţa muncii după absolvirea unei forme
de învăţământ; e) este dată de cererile exprimate, într-o anumită perioadă
de către cei care doresc să se angajeze pe piaţa muncii;
30. Acţiunea unei întreprinderi aduce anual un dividend de 8 mii lei.
Determinaţi venitul minim pe care îl poate obţine pe piaţă deţinătorul unui
pachet de 500 acţiuni dacă rata dobânzii bancare este de 20%.
Planul temei:
11.1. Alegerea în condiţii de incertitudine
11.2. Pieţe cu informaţia asimetrică
11.3. Specula şi rolul ei în economie
11.4. Riscul deciziilor investiţionale
Concepte cheie
Eveniment cert dacă informaţiile disponibile ne asigură că acesta s-a produs
sau va avea loc în viitor.
Incertitudine situaţie ce presupune activitatea în condiţii de lipsă de
informaţii complete.
Risc sacrificiul unui avantaj imediat în schimbul unor avantaje
viitoare.
90
Mărimea staţiei Piaţă foarte bună Piaţă bună Piaţă slabă
Mică 50.000 20.000 -10.000
Medie 80.000 30.000 -20.000
Mare 100.000 30.000 -40.000
Foarte mare 300.000 25.000 -160.000
95
Întrebări şi teme pentru discuţii:
2. Care sunt formele şi caracteristicile riscului şi incertitudinii.
3. Determinaţi metodele de micşorare a riscului.
Planul temei:
12.1. Efecte externe şi eficienţa pieţei. Reglementarea de stat a
efectelor externe (impozite şi subvenţii)
12.2. Bunuri publice. Cererea pentru bunuri publice şi oferta lor.
Problema „călătorului fără bilet”. Analiza „cost – beneficii” în cazul
ofertei bunurilor publice
12.3. Relaţia de preferinţă colectivă
97
cheltuielilor, stimularea agenţilor economici în ce priveşte dimensionarea
profitului, modificarea distribuirii venitului.
Teoria alegerii publice stabileşte modul în care alegerea colectivă şi
decizia guvernamentală operează împreună în direcţia fundamentării unor
politici economice şi sociale cât mai eficiente pentru societate. Alegerea
socială urmăreşte obţinerea unui beneficiu social.
Concepte cheie
Efecte externe costurile sau câştigurile tranzacţiilor de piaţă ce nu s-au regăsit
în preţ.
Costuri de reprezintă cheltuieli de interacţiune ale agenţilor economici şi
tranzacţie sunt legate de încheierea acordurilor sau transmiterea
drepturilor de proprietate de la un agent economic la altul.
Optimul Pareto exprimă acele rezultate eficiente care corespund cel mai bine
preferinţelor tuturor indivizilor din societate.
Externalitate o situaţie în care economia privată nu reuşeşte să aibă
suficientă iniţiativă pentru a crea o piaţă potenţială pentru un
anumit bun.
Pasagerul este un individ care nu îşi prezintă corect intenţiile de a
clandestin beneficia de un bun aflat în proprietatea comună şi prin urmare
nu plăteşte pentru aceste beneficii.
Eşecul pieţelor reprezintă ansamblul situaţiilor în care pieţele nu pot asigura
utilizarea şi alocarea eficientă a resurselor sau nu pot cuprinde
şi regla anumite schimburi de bunuri şi servicii.
102
REFERINŢE BIBLIOGRAFICE
104