Grafica Asistata 3D in AutoCAD - 2003

Ioan LIHTEŢCHI
Maria-Cornelia IVAN Mihaela SOARE Cristina IVAN
Editura Universităţii „Transilvania” din Braşov

2003
Conf. dr. ing. Ioan LIHTEŢCHI
Conf. dr. ing. Maria-Cornelia IVAN Şef lucr. drd. ing. Mihaela SOARE Prep. drd. ing. Cristina IVAN
GRAFICĂ ASISTATĂ
3D
în
AutoCAD
Editura Universităţii „Transilvania” din Braşov
2003
Referenţi ştiinţifici: Prof. dr. ing. Doru VELICU
Conf. dr. ing. Rodica PĂUNESCU
Grafică computerizată: Autorii

Tehnoredactare: Autorii
Coperta: Conf. dr. ing. Ioan LIHTEŢCHI
Corectura: Autorii
__________________________________________________________________________
Despre autori
Ioan LIHTEŢCHI este absolvent al care este unic autor. A mai publicat peste
facultăţii de Mecanică, secţia 45 de lucrări ştiinţifice în buletinele unor
Electromecanică, a Universităţii din manifestări ştiinţifice naţionale şi
Braşov, promoţia 1972. Este conferenţiar internaţionale sau în reviste de specialitate
univ. dr. ing. la Universitatea şi a participat la elaborarea a numeroase
“Transilvania” din Braşov. Activează la contracte de cercetare ştiinţifică.
catedra de Geometrie Descriptivă şi Grafică S-a preocupat de utilizarea AutoCAD-ului
Tehnică din anul 1978. Este doctor în încă din 1991, fiind şi o foarte bună
domeniul Ştiinţe inginereşti. programatoare în AutoLISP.
A publicat, în calitate de autor şi coautor, Poate fi contactată prin e-mail la adresa
16 manuale didactice, din care 5 cărţi în neliivan@unitbv.ro.
edituri centrale şi 11 cărţi în Reprografia
Universităţii “Transilvania” din Braşov. La Mihaela SOARE este absolventă a
două dintre acestea este prim autor. Este, de facultăţii T.C.M., secţia T.C.M. a
asemenea, autor şi coautor la peste 60 de Universităţii “Transilvania” din Braşov,
lucrări ştiinţifice publicate în buletinele promoţia 1993. Este şef de lucrări univ. drd.
unor manifestări ştiinţifice naţionale şi ing. la Universitatea “Transilvania” din
internaţionale sau în reviste de specialitate. Braşov, la catedra de Geometrie
Este un entuziast utilizator al AutoCAD- Descriptivă şi Grafică Tehnică.
ului încă din 1991. A colaborat la elaborarea unui manual
Poate fi contactat prin e-mail la adresa didactic şi a publicat 12 articole ştiinţifice.
lihtetchi@unitbv.ro. Poate fi contactată prin e-mail la adresa
soare@unitbv.ro.
Maria Cornelia IVAN este absolventă
a facultăţii de T.C.M., secţia T.C.M. a Cristina IVAN este absolventă a
Universităţii din Braşov, promoţia 1972. facultăţii de Inginerie Tehnologică, secţia
Este conferenţiar univ. dr. ing. la Inginerie Economică a Universităţii
Universitatea “Transilvania” din Braşov, la “Transilvania” din Braşov, promoţia 2002.
catedra de Geometrie Descriptivă şi Grafică Ca urmare a rezultatelor foarte bune
Tehnică. obţinute în timpul facultăţii şi în cadrul
Este doctor în domeniul Ştiinţe inginereşti. masteratului, a ocupat chiar de la începutul
A publicat, în calitate de autor şi coautor, 7 activităţii un post de preparator în cadrul
manuale didactice în Reprografia catedrei de Inginerie Economică şi Sisteme
Universităţii, 3 cărţi în edituri centrale, de Producţie din Universitatea
dintre acestea distingându-se manualul de “Transilvania” din Braşov.
referinţă dedicat procesoarelor CAD de Poate fi contactată prin e-mail la adresa
reper şi ansamblu utilizate în proiectare, la cristinaiv@yahoo.com.
Cuvânt înainte
¾ Pe copertă puteţi vedea un desen 3D (în spaţiul cu trei dimensiuni) realizat în AutoCAD ®
2002.
¾ Priviţi-l cu atenţie!
¾ Vă place?
¾ Vreţi să realizaţi şi dumneavoastră astfel de desene?
¾ Vreţi să realizaţi desene 2D (în spaţiul cu două dimensiuni), direct, după desenele3D
realizate?
¾ Nimic mai simplu.
¾ În această carte găsiţi tot ceea ce vă poate ajuta să obţineţi aceste deziderate şi nu numai.
¾ Se estimează că 70-80% din proiectanţii, care lucrează în AutoCAD, utilizează numai
proiectarea 2D.
¾ Faceţi şi dumneavoastră parte din această categorie?
¾ Aţi dorit să concepeţi unele desene 3D şi aţi tot amânat acest lucru?
¾ Dacă da, atunci a sosit momentul să abordaţi cu curaj şi perseverenţă proiectarea 3D din
AutoCAD.
¾ Vă veţi convinge foarte repede, parcurgând filele acestei cărţi, bineînţeles în faţa
calculatorului, cât este de uşor să faceţi acest lucru.
¾ Vă veţi convinge, de asemenea, cât de mari sunt avantajele proiectării 3D.
¾ Veţi putea realiza o multitudine de vederi şi secţiuni ale modelului 3D conceput, care pot fi
prezentate din diferite unghiuri de vedere, astfel încât acesta să poată fi uşor înţeles.
¾ Veţi putea realiza desene 3D care pot fi transfornate în imagini fotografice realiste ce
sugerează forma finală a obiectului, sau a ansamblului, şi care pot servi ca desene de
prospect sau de catalog.
¾ Veţi putea realiza reprezentări virtuale a modului în care va arăta obiectul (piesă,
ansamblu, clădire, autostradă etc.).
¾ Un model 3D îl veţi putea utiliza pentru a crea multiple vederi şi secţiuni, toate dispuse
conform regulii dispunerii proiecţiilor din proiecţia ortogonală, şi nu numai, rezultând în
final o proiectare 2D sigură şi facilă.
¾ Modelele solide create vor putea fi translatate, ulterior, în cod CNC (cod numeric
computerizat), printr-un software specializat, pentru a crea obiecte reale pe maşini unelte
specializate (MUCN).
¾ Şi… multe altele…
¾ Singura condiţie, pe care trebuie să o îndepliniţi, este să cunoaşteţi bine proiectarea 2D
din AutoCAD.
¾ Dacă nu o cunoaşteţi încă, atunci să ştiţi că nu este niciodată prea târziu pentru a o
învăţa.
¾ Există multe cărţi şi articole care vă pot ajuta în acest demers (a se vedea bibliografia).
¾ În final, vă adresăm felicitări pentru alegerea făcută acum, când v-aţi hotărât să treceţi la
proiectarea 3D şi să vă procuraţi această carte. Vă dorim... MULT, MULT SUCCES!
Autorii
PREFAŢĂ
Prezenta lucrare cuprinde cele mai importante noţiuni referitoare la utilizarea
elementelor 3D ale pachetului de programe AutoCAD. Lucrarea se adresează studenţilor care
urmează cursurile facultăţilor cu profil mecanic şi electric, celor înscrişi la masterat sau la
studii aprofundate, celor înscrişi la cursurile Învăţământului Deschis la Distanţă (I.D.D.) sau
la cursurile Centrului de Valorificare şi Transfer de Competenţe (C.V.T.C.), precum şi tuturor
acelora care sunt dispuşi şi dornici să se iniţieze şi să se specializeze în acest domeniu.
Scopul lucrării este acela de a contribui la instruirea şi rutinarea cursanţilor cu
procedeele şi facilităţile de grafică tehnică asistată 3D, oferite de acest program CAD,
program care are cea mai largă răspândire actuală în lume.
Abordarea acestui manual se poate face numai dacă sunt cunoscute elementele de
desenare plană (2D) ale programului.
Întreaga lucrare este structurată pe 23 de capitole, succesiunea acestora asigurând
dobândirea rutinei necesare realizării unor proiecte 3D de anvergură.
Exemplele cu care se încheie fiecare capitol au o înlănţuire logică şi sunt corelate cu
noţiunile prezentate în cadrul capitolului respectiv.
Fiecare capitol are o structură comună, respectiv, o prezentare detaliată a următoarelor
elemente: definiţia comenzii, dialogul comenzii, meniul derulant, bara cu instrumente, o
rubrică de observaţii şi exemple.
Capitolul 1 "Introducere" se referă la modalităţile de reprezentare 3D specifice
programului, la caracteristicile modelării 3D, la tipurile de modelare.
Capitolul 2 “Vizualizare 3D” prezintă, detaliat, noţiunile referitoare la stabilirea
punctului de vedere din direcţia căruia va fi privit desenul. Sunt prezentate, de asemenea,
modalităţile de afişare pe ecran a mai multor ferestre adiacente.
Capitolul 3 "Tipuri de coordonate utilizate în modelarea 3D" defineşte coordonatele
utilizate în modelarea 3D şi filtre ale coordonatelor.
Capitolul 4 "Sisteme de coordonate" analizeauză sistemele WCS şi UCS, detaliind
sistemul de coordonate al utilizatorului (UCS), sistem indispensabil lucrului în spaţiul 3D.
Capitolul 5 "Modelare wireframe" prezintă, tabelar, un exemplu de modelare prin aşa
numita structură de sârmă, precum şi desenarea cu polilinii3D.
Capitolul 6 "Elevaţie şi înălţime" se referă, foarte pe scurt, la noţiunile de elevaţie şi
înălţime de extrudare a obiectelor.
Capitolul 7 "Construcţia de suprafeţe cu modele predefinite" tratează comenzile care
permit generarea suprafeţelor predefinite.
Capitolul 8 "Ascunderea muchiilor acoperite şi umbrirea suprafeţelor" prezintă
modalităţile de afişare a obiectelor 3D realizate, fie prin ascunderea muchiilor acoperite, fie
prin umbrirea suprafeţelor în diferite moduri.
Capitolul 9 "Modelarea suprafeţelor complexe" tratează comenzile de generare a
suprafeţelor multifeţe, definite de mai multe curbe sau noduri, a suprafeţelor de rotaţie, de
rulare şi de tabulaţie.
Capitolul 10 "Construcţia de obiecte 3D prin modelare solidă" se referă la realizarea
obiectelor predefinite – paralelipiped, sferă, pană, cilindru, con, tor – prin modelare solidă şi
la generarea solidelor prin extrudare şi prin rotaţie.
Capitolul 11 "Obţinerea solidelor complexe. Operaţii booleene" prezintă cele patru
operaţii booleene – union, subtract, intersect şi interfere – operaţii care permit obţinerea
solidelor complexe, concomitent cu prezentarea unor exemple lămuritoare.
Capitolul 12 "Secţionarea solidelor" analizează modalităţile de secţionare a solidelor fie
prin păstrarea obiectelor secţionate, fie prin generarea numai a profilului secţiunii.
Capitolul 13 "Editarea solidelor" şi capitolul 14 “Modificări geometrice şi topologice”
prezintă posibilităţile de editare a solidelor cum ar fi editarea feţelor, a muchiilor, a
întregului solid sau o serie de comenzi specifice lucrului în spaţiul 3D, precum şi comenzi 2D
de editare, aplicabile solidelor.
Capitolul 15 "Afişarea proprietăţilor solidului" analizează posibilităţile de obţinere a
informaţiilor despre proprietăţile fizice ale solidului cum ar fi masa, centrul de greutate etc.
Capitolul 16 "Vizualizarea în perspectivă” şi capitolul 17 “Vizualizarea interactivă”
prezintă detaliat modalităţile de vizualizare în perspectivă conică sau, în timp real, în
perspectivă paralelă sau conică, a obiectelor 3D create.
Capitolul 18 "Redarea foto-realistă a obiectelor. Concepţii şi tehnici de rendering"
tratează într-un mod generos posibilităţile de obţinere, într-o manieră realistă, a unor imagini
foarte apropiate de realitate a obiectelor 3D realizate.
Capitolul 19 "Editarea imaginilor de tip rastru" analizează posibilităţile oferite de acest
program în direcţia manipulării imaginilor de tip bitmap.
Capitolul 20 "Noţiunile de Model space şi Paper space. Obţinerea vederilor multiple" şi
capitolul 21“Obţinerea vederilor 2D după modele 3D” sunt cele mai importante capitole ale
cărţii. Prin acestea cursantul este familiarizat, în detaliu, cu toate posibilităţile de obţinere
automată a vederilor 2D ortogonale sau de alt tip şi cu lucrul în spaţiul utilizat la tipărire.
Capitolul 22 "Posibilităţi de vizualizare stereoscopică a desenelor 3D" propune o
metodă originală de obţinere a imaginilor stereo după modelele 3D realizate.
Capitolul 23 "Transpunerea desenelor pe suport material" se referă la definirea
stilurilor de plotare şi la configurarea programului în vederea transpunerii desenelor create
pe suport material.
Lucrarea se încheie printr-un index de comenzi şi o bogată bibliografie.
După parcurgerea întregului material, cursantul va şti să reprezinte spaţial obiecte
dintre cele mai complexe, va putea să realizeze multiple vederi şi secţiuni dispuse conform
regulii dispunerii proiecţiilor din proiecţia ortogonală, şi nu numai, rezultând astfel o
proiectare 2D precisă şi facilă.
Atât modelele superficiale, cât şi cele solide rezultate pot fi transformate, ulterior, în
imagini fotografice realiste, care pot sugera forma finală a obiectului sau a ansamblului, şi
care pot servi ca desene de prospect, de catalog etc.
La elaborarea lucrării, alături de cuprinzătorul material bibliografic studiat, autorii
s-au străduit să valorifice şi experienţa didactică, ştiinţifică şi tehnică acumulată pe parcursul
multor ani în predarea disciplinelor de grafică tehnică.
Întreaga prezentare şi ilustraţie grafică este originală, fiind realizată de către autori tot
în acest mediu de proiectare asistată – AutoCAD.
În cele din urmă, dar nu în ultimul rând, autorii îşi exprimă gratitudinea faţă de firma
Autodesk, precum şi faţă de reprezentantul său autorizat în România - A&C International –
care, prin donaţia făcută Universităţii “Transilvania” din Braşov în materie de soft
educaţional a făcut posibilă, printre altele, şi apariţia acestui manual.
Contribuţia autorilor la elaborarea lucrării a fost:

¾ dr. ing. Ioan LIHTEŢCHI – cap. 1, cap. 2, cap. 3, cap. 4, cap. 5, cap. 6, subcap. 7.2,
cap. 8, cap. 9, subcap. 10.1, cap. 11, cap. 12, cap. 16, cap. 17, subcap. 18.1-18.8, cap. 21,
cap. 22, prefaţă, cuprins, breviar de comenzi şi coordonare;
¾ dr. ing. Maria Cornelia IVAN – cap. 13, cap. 14, cap. 15 şi cap. 20;
¾ ing. Mihaela SOARE – subcap. 18.9-18.11, cap. 19 şi cap. 23;
¾ ing. Cristina IVAN – cap.7 şi subcap. 10.2.
Braşov, 2003 Autorii

Cuprins
CUPRINS
1. INTRODUCERE ÎN PROIECTAREA TRIDIMENSIONALĂ ................................. 11
1.1. Convenţii şi notaţii folosite în lucrare......................................................................... 13
1.2. Avantajele modelării 3D ............................................................................................. 13
1.3. Tipuri de modelare 3D ................................................................................................ 14
1.3.1. Modelarea wireframe....................................................................................... 14
1.3.2. Modelarea suprafeţelor ................................................................................... 14
1.3.3. Modelarea solidelor ......................................................................................... 15
2. VIZUALIZARE 3D ......................................................................................................... 17
2.1. Comanda VPOINT...................................................................................................... 17
2.2. Comanda VP (sau DDVPOINT) ................................................................................ 21
2.2.1. Exemple........................................................................................................ 22
2.3. Comanda VPORTS (sau VIEWPORTS) .................................................................. 24
3. TIPURI DE COORDONATE UTILIZATE ÎN MODELAREA 3D .......................... 28
3.1. Coordonate carteziene ................................................................................................ 28
3.2. Coordonate cilindrice ................................................................................................. 28
3.3. Coordonate sferice ..................................................................................................... 29
3.4. Exemple ..................................................................................................................... 29
3.5. Introducerea unghiurilor ............................................................................................. 30
3.6. Afişarea coordonatelor ............................................................................................... 31
3.7. Filtre ale coordonatelor .............................................................................................. 32
4. SISTEME DE COORDONATE (WCS ŞI UCS) .......................................................... 32
4.1. Pictograma sistemului UCS. Comanda UCSICON ................................................... 33
4.2. Sistemul de coordonate al utilizatorului. Comanda UCS .......................................... 35
4.3. Comenzile DDUCS, DDUCSP, UCSMAN................................................................ 40
4.4. Comanda PLAN.......................................................................................................... 40
4.5. Regula mâinii drepte .................................................................................................. 41
4.6. Exemple ..................................................................................................................... 42
5. MODELARE WIREFRAME ......................................................................................... 45
5.1. Întocmirea unui desen în modul “wireframe”............................................................ 45
5.2. Polilinii 3D. Comanda 3DPOLY ............................................................................... 48
6. ELEVAŢIE ŞI ÎNĂLŢIME ............................................................................................ 49
6.1. Comanda ELEV (sau ‘ELEV)..................................................................................... 49
6.2. Comanda THICKNESS ............................................................................................. 49
7. CONSTRUCŢIA DE SUPRAFEŢE CU MODELE PREDEFINITE ........................ 50
7.1. Comanda 3D ............................................................................................................... 50
7.1.1. Opţiunea Box (Comanda AI_BOX ) ................................................................. 52
7.1.2. Opţiunea Wedge (Comanda AI_WEDGE ) ...................................................... 54
7.1.3. Opţiunea Pyramid (Comanda AI_PYRAMID ) ................................................ 55
7.1.4. Opţiunea Torus (Comanda AI_TORUS) ......................................................... 57
7.1.5. Opţiunea Cone (Comanda AI_CONE)............................................................. 58
7.1.6. Opţiunea DIsh (Comanda AI_DISH) ............................................................... 60
7.1.7. Opţiunea DOme (Comanda AI_DOME) .......................................................... 61
7.1.8. Opţiunea Mesh (Comanda AI_MESH) ............................................................ 62
7.1.9. Opţiunea Sphere (Comanda AI_SPHERE) ...................................................... 63
7.2. Exemplu complex ...................................................................................................... 65
8. ASCUNDEREA MUCHIILOR ACOPERITE ŞI UMBRIREA SUPRAFEŢELOR 66
8.1. Comanda HIDE .......................................................................................................... 66
Grafică asistată 3D în AutoCAD
8.2. Comanda SHADEMODE ........................................................................................... 67

9. MODELAREA SUPRAFEŢELOR COMPLEXE ....................................................... 70
9.1. Comanda SOLID ........................................................................................................ 71
9.2. Comanda 3DFACE .................................................................................................... 72
9.3. Comanda EDGE ......................................................................................................... 74
9.4. Comanda 3DMESH ................................................................................................... 75
9.5. Comanda PFACE ....................................................................................................... 76
9.6. Comanda REVSURF .................................................................................................. 79
9.7. Comanda RULESURF ............................................................................................... 81
9.8. Comanda TABSURF .................................................................................................. 83
9.9. Comanda EDGESURF................................................................................................ 84
10. CONSTRUCŢIA DE OBIECTE 3D PRIN MODELARE SOLIDĂ ........................... 86
10.1. Solide primitive ......................................................................................................... 86
10.1.1. Comanda BOX ............................................................................................... 87
10.1.2. Comanda SPHERE ........................................................................................ 89
10.1.3. Comanda CYLINDER ................................................................................... 90
10.1.4. Comanda CONE ............................................................................................ 93
10.1.5. Comanda WEDGE ........................................................................................ 94
10.1.6. Comanda TORUS .......................................................................................... 96
10.2. Solide generate din mulţimi plane de puncte. Modelare de regiuni şi extrudare....... 98
10.2.1. Comanda REGION ........................................................................................ 98
10.2.2. Comanda BOUNDARY ............................................................................... 100
10.2.3. Comanda EXTRUDE ................................................................................... 103
10.2.4. Comanda REVOLVE ................................................................................... 104
11. OBŢINEREA SOLIDELOR COMPLEXE. OPERAŢII BOOLEENE ................... 106
11.1. Comanda UNION ................................................................................................. 107
11.2. Comanda SUBTRACT .......................................................................................... 107
11.3. Comanda INTERSECT ........................................................................................ 108
11.4. Comanda INTERFERE ........................................................................................ 109
11.5. Exemple ................................................................................................................ 110
12. SECŢIONAREA SOLIDELOR ................................................................................... 114
12.1. Comanda SLICE ................................................................................................... 114
12.2. Comanda SECTION ............................................................................................. 118
13. EDITAREA SOLIDELOR ........................................................................................... 121
13.1. Comanda SOLIDEDIT .......................................................................................... 121
13.1.1. Editarea feţelor .......................................................................................... 122
13.1.2. Editarea muchiilor .................................................................................... 126
13.1.3. Editarea întregului solid ........................................................................... 127
13.2. Exemplu complex ................................................................................................. 128
14. MODIFICĂRI GEOMETRICE ŞI TOPOLOGICE ALE SOLIDELOR ................ 132
14.1. Comanda 3DARRAY ........................................................................................... 132
14.2. Comanda MIRROR3D ......................................................................................... 134
14.3. Comanda ROTATE3D ......................................................................................... 136
14.4. Comanda ALIGN .................................................................................................. 138
14.5. Comanda CHAMFER ........................................................................................... 140
14.6. Comanda FILLET.................................................................................................. 142
14.7. Comanda PEDIT.................................................................................................... 144
14.8. Editarea reţelelor poligonale cu ajutorul punctelor de prindere (GRIPS) ............ 147
14.9. Utilizarea comenzilor de editare 2D în modelarea 3D ......................................... 147
Cuprins
14.9.1. Comenzile EXTEND şi TRIM în spaţiul tridimensional ............................... 148
15. AFIŞAREA PROPRIETĂŢILOR SOLIDULUI ........................................................ 151
15.1. Comanda MASSPROP .......................................................................................... 151
16. VIZUALIZAREA ÎN PERSPECTIVĂ ....................................................................... 153
16.1. Comanda DVIEW.................................................................................................. 153
17. VIZUALIZAREA INTERACTIVĂ ............................................................................ 160
17.1. Comanda 3DORBIT ............................................................................................. 160
18. REDAREA FOTO-REALISTĂ A OBIECTELOR. CONCEPTII SI TEHNICI DE
RENDERING ................................................................................................................ 166
18.1. Comanda LIGHT .................................................................................................. 168
18.2. Comanda MATLIB ............................................................................................... 171
18.3. Comanda RMAT .................................................................................................. 173
18.4. Comanda BACKGROUND................................................................................... 176
18.5. Comanda SCENE ................................................................................................. 177
18.6. Comanda RPREF................................................................................................... 178
18.7. Comanda RENDER .............................................................................................. 181
18.8. Exemplu ................................................................................................................ 181
18.9. Tehnici de mapare.................................................................................................. 184
18.9.1. Ataşarea unui material bitmap obiectului ................................................ 184
18.9.2. Aplicarea coordonatelor de mapare. Comanda SETUV .......................... 187
18.10. Comanda FOG ....................................................................................................... 195
18.11. Salvarea imaginilor randate .................................................................................. 197
18.11.1. Comanda SAVEIMAG ........................................................................... 197
18.11.2. Comanda BMPOUT ............................................................................... 198
19. EDITAREA IMAGINILOR DE TIP RASTRU ......................................................... 199
19.1. Comanda IMAGECLIP ......................................................................................... 199
19.2. Comanda IMAGEFRAME ................................................................................... 201
19.3. Comanda IMAGEADJUST .................................................................................. 202
19.4. Comanda IMAGEQUALITY ............................................................................... 203
19.5. Comanda TRANSPARENCY .............................................................................. 204
20. NOŢIUNILE - “MODEL SPACE” ŞI "PAPER SPACE". OBŢINEREA VEDERI-
LOR MULTIPLE .......................................................................................................... 205
20.1. Variabila de sistem TILEMODE ........................................................................... 205
20.2. Structuri de tipărire pentru spaţiul hârtie ............................................................... 205
20.2.1. Comanda LAYOUT.................................................................................... 207
20.3. Comanda MVIEW ................................................................................................ 210
20.4. Comanda VPLAYER ............................................................................................ 211
20.5. Comanda MVSETUP ........................................................................................... 212
20.6. Etapele realizării unui desen în spaţiul hârtie ........................................................ 217
21. OBŢINEREA VEDERILOR 2D DUPĂ MODELE 3D ............................................. 222
21.1. Comanda SOLPROF ............................................................................................ 222
21.2. Strategia realizării unui desen de execuţie 2D, pornind de la un model 3D, utilizând
comanda SOLPROF . ............................................................................................ 224
21.3. Comanda SOLVIEW ............................................................................................ 227
21.4. Comanda SOLDRAW .......................................................................................... 229
21.5. Strategia realizării unui desen de execuţie 2D, pornind de la un desen 3D, utilizând
perechea de comenzi SOLVIEW şi SOLDRAW................................................... 230
21.5.1. Exemplul 1 ................................................................................................ 230
21.5.2. Exemplul 2 ................................................................................................ 233
Grafică asistată 3D în AutoCAD
22. POSIBILITĂŢI DE VIZUALIZARE STEREOSCOPICĂ A DESENELOR 3D ... 237

22.1. Mecanismul proiecţiei conice stereoscopice........................................................ 237
22.2. Plug-in pentru generarea automată a imaginilor stereoscopice ........................... 239
23. TRANSPUNEREA DESENELOR PE SUPORT MATERIAL ................................ 241
23.1. Configurarea unui plotter ...................................................................................... 241
23.2. Definirea stilurilor de plotare ................................................................................ 242
23.2.1. Adăugarea stilurilor de plotare în tabelele cu stiluri de plotare .............. 244
23.3. Crearea configuraţiilor de pagină ......................................................................... 246
23.4. Comanda PLOT ..................................................................................................... 247
INDEX DE COMENZI ....................................................................................................... 249
BIBLIOGRAFIE ................................................................................................................. 251
11
1.Introducere în proiectarea tridimensională
1. INTRODUCERE ÎN PROIECTAREA
TRIDIMENSIONALĂ
Un program performant de desenare şi proiectare asistată de calculator permite

reprezentarea obiectelor, nu numai în spaţiul cu două dimensiuni (2D), ci şi în spaţiul cu trei
dimensiuni (3D). Nici AutoCAD nu face excepţie de la această regulă. Reprezentările 2D, din
AutoCAD, sunt de fapt desene realizate în planul [xOy], planul care apare afişat iniţial pe
ecranul monitorului. Aceste reprezentări cer, pentru specificarea poziţiei unui punct,
introducerea unei perechi de coordonate pe
axa (Ox) şi pe axa (Oy), de exemplu (30,-
65). Introducerea unor triplete de
coordonate, respectiv şi a coordonatei z, de
exemplu (30,-40,100), conduce la
specificarea unei poziţii spaţiale a punctului
respectiv. De fapt, atunci cînd s-a întocmit
un desen în 2D, coordonata z a fost tot
timpul prezentă, numai că a fost prestabilită
la valoarea 0. Utilizarea coordonatei z
reprezintă, în esenţă, fundamentul desenării
în 3D.
În proiectarea tridimensională se ia
astfel în consideraţie şi axa (Oz) orientată,
conform sistemului de proiecţie ortogonală,
Fig. 1.1
perpendicular pe planul [xOy] (fig. 1.1).
Orientarea axei (Oz)
Pentru a desena în trei dimensiuni o
linie formată din mai multe segmente, se pot
introduce cele trei coordonate ale punctelor
extreme ale fiecărui segment. Se obţine, astfel, un desen 3D. Având în vedere faptul că
ecranul monitorului, pe care se materializează desenul, reprezintă iniţial doar planul [xOy], iar
observatorul priveşte pe o direcţie perpendiculară acest desen, nu se va putea sesiza poziţia
spaţială a obiectelor desenate. Pe de altă parte, la desenarea unor obiecte complexe, se pune
problema poziţionării lor în spaţiu, caz în care simpla specificare a coordonatei z nu mai este
suficientă. În consecinţă, se pun două probleme importante:
- cum vor fi desenate obiectele pentru a le plasa în diferite poziţii spaţiale?
- cum se poate vizualiza desenul pentru a-l vedea tridimensional?
Răspunsul la prima problemă va fi dat pe măsura dobândirii noţiunilor de desenare în
3D şi este legat, în principal, de utilizarea sistemului de coordonate propriu, al utilizatorului
(UCS), iar la cea de-a doua problemă – prin definirea punctului de vedere (în perspectivă
paralelă – cu comanda VPOINT, iar în perspectivă conică – cu comanda DVIEW sau cu
comanda 3DORBIT).
În legătură cu acest ultim aspect, în fig. 1.2 se poate observa cum arată un paralelipiped
cu baza în planul [xOy], aşa cum este definit iniţial punctul de vedere - planul [xOy] – în
planul ecranului şi direcţia de privire perpendiculară pe acesta, iar în fig. 1.3, acelaşi desen
privit din alt unghi de vedere. Noua orientare a icon-ului pentru coordonate sugerează această
direcţie de privire.
12 Grafică asistată 3D în AutoCAD
Fig. 1.2 Fig. 1.3

Direcţia de privire perpendiculară Direcţia de privire înclinată faţă de
pe planul [xOy] planul [xOy]
În fig. 1.4 se poate observa cum apare un desen privit dintr-un anumit punct de vedere,
desen care conţine atât elemente 2D, cât şi 3D. În această imagine sunt specificate şi
sensurile, pozitive sau negative, ale axelor de coordonate.
Fig. 1.4
Desen 2D/3D privit dintr-un anumit punct de vedere şi sensul orienării axelor
13
1.1. Convenţii şi notaţii folosite în lucrare

¾ Prezentarea comenzilor specifice proiectării în 3D a fost structurată în mai multe
etape: o prezentare generală a comenzii, dialogul liniei de comandă, meniul derulant, bara cu
instrumente, observaţii, exemple;
¾ Textul dialogului din linia de comandă a fost realizat cu fontul Courier New, pentru a
fi mai uşor de identificat. Pentru datele introduse de utilizator s-a folosit fontul Arial;
¾ Acolo unde a fost necesară precizarea apăsării tastei ENTER, s-a utilizat simbolul ↵;
¾ Explicaţiile date în linia de dialog au fost încadrate între paranteze rotunde;
¾ Pentru notarea punctelor din desen introduse fie aleator, fie prin coordonate, fie în alt
mod, s-a utilizat litera P urmată de un număr (ex. P5);
¾ Pentru notarea punctelor de selecţie sau pentru precizarea unor condiţii geometrice
exacte, s-a utilizat litera S urmată de un număr (ex. S2);
¾ S-au utilizat termenii ÎNAINTE şi DUPĂ la exemplificarea comenzilor de editare
(modificare), pentru a evidenţia forma desenului înainte şi după executarea comenzii;
¾ S-a utilizat termenul „obiecte” pentru elemente geometrice ca linia, punctul, cercul,
elipsa, arcul de cerc sau de elipsă, coroana circulară, polilinia, curba spline, poligonul, textul,
suprafeţele 3D, corpurile 3D etc.
1.2. Avantajele modelării 3D

Se cunoaşte faptul că un desen, în special un desen tehnic, reprezintă un mijloc
indispensabil de comunicare în diferite domenii de activitate (industrie, construcţii,
arhitectură, sistematizare etc.). Desenul tehnic este elementul primordial de legătură între
concepţie şi execuţie, între proiectant şi executant. Reprezentările grafice bidimensionale au
stat şi stau în continuare atât la baza reprezentării unei concepţii tehnice, cât şi pentru
interpretarea ei, în vederea materializării acesteia.
Utilizarea calculatorului permite întocmirea cu uşurinţă a desenelor de orice tip.
Realizarea desenelor tridimensionale prezintă multe avantaje faţă de desenele bidimensionale.
În principal, aceste avantaje se pot sintetiza după cum urmează:
¾ Se poate realiza o multitudine de vederi şi secţiuni ale modelului, prezentate din

diferite unghiuri de vedere, astfel încât acesta să poată fi uşor înţeles;
¾ Se poate realiza o reprezentare virtuală a modului în care va arăta obiectul (piesă,
ansamblu, clădire, autostradă);
¾ Depistarea greşelilor se poate face cu mai mare uşurinţă;
¾ Dispare necesitatea creării unor modele prototip, sau machete materiale (din lemn,
carton, tablă, lut etc.);
¾ Atât modelele superficiale, cât şi cele solide pot fi transformate în imagini
fotografice realiste care pot sugera forma finală a obiectului sau a ansamblului, şi care pot
servi ca desene de prospect, de catalog etc.;
¾ Desenul 3D poate fi ulterior preluat şi prelucrat cu alte programe specializate (spre
exemplu 3D Studio), sau poate fi animat (spre exemplu AutoDesk Animator);
¾ Un model 3D poate fi utilizat pentru a crea multiple vederi şi secţiuni, toate dispuse
conform regulii dispunerii proiecţiilor din proiecţia ortogonală, şi nu numai, rezultând o
proiectare 2D precisă şi facilă;
¾ Pentru un model solid, se pot stabili cu uşurinţă o serie de proprietăţi mecanice cum
ar fi masa, greutatea, centrul de greutate, momentul de inerţie etc;
¾ Modelele solide pot fi analizate cu programe specializate în metoda elementelor

finite (FEM);
¾ Modelele solide pot fi translatate în cod CNC (cod numeric computerizat), printr-un
software specializat, pentru a crea obiecte reale pe maşini unelte specializate (MUCN). Se pot
realiza, de asemenea, modele prototip finisate ale unor obiecte, prin stereolitografiere, cu
ajutorul unor laseri comandaţi numeric, ce acţionează asupra unor materiale plastice
fotosensibile;
¾ În cazul unor ansambluri 3D, se pot face măsurători exacte ale unor distanţe sau
unghiuri dintre diferite elemente componente.
1.3. Tipuri de modelare 3D

AutoCAD, ca multe alte sisteme de proiectare asiatată de calculator, foloseşte trei
modalităţi de reprezentare a obiectelor 3D:
¾ Modelare “wireframe”, sau modelare prin aşa-numitele cadre de sârmă;
¾ Modelare a suprafeţelor, sau modelare superficială;
¾ Modelare solidă.
1.3.1. Modelarea wireframe
Modelul wireframe (cadru sau reţea de

sârmă) reprezintă obiectul prin muchii realizate
din linii, arce, cercuri, fiind un schelet al
obiectului. Este evident faptul că la un astfel de
model nu există suprafeţe vizibile, ci numai
obiecte geometrice ca linii şi curbe.
Modelele wireframe sunt practice datorită
vitezei mari cu care pot fi afişate.
Pentru a construi un obiect în mod
wireframe trebuie precizată fiecare muchie şi
fiecare nod al modelului (fig.1.5).
Deseori acest mod de reprezentare este
ambiguu, fiind destul de greu de precizat dacă o
muchie este într-un plan anterior sau posterior,
Fig. 1.5 existând posibilitatea de a crea reţele care să
Model de sârmă reprezinte obiecte imposibil de realizat fizic.
În pofida acestor limitări, acest tip de
modelare are şi unele avantaje:
¾ se poate preciza calea cea mai scurtă între două puncte;
¾ se poate vizualiza interiorul obiectelor.
1.3.2. Modelarea suprafeţelor
Modelarea orientată pe suprafeţe defineşte, alături de muchiile unui obiect, şi

suprafeţele sale. Suprafeţele modelate sunt generate prin alăturarea unor suprafeţe elementare
plane (patch) fără grosime care înfăşoară obiectul. Modelatorul de suprafeţe din AutoCAD
15
utilizează o plasă poligonală (mesh) la care feţele plasei sunt plane şi pot doar aproxima
suprafeţe curbe (fig. 1.6). Există posibilitatea realizării unor modele predefinite (con, prismă,
sferă etc.), precum şi a definirii unor
suprafeţe complexe prin comenzi
specifice. Densitatea petecelor plasei
poligonale este stabilită cu ajutorul unei
matrice cu dimensiunile M x N, similară
unei reţele cu N linii şi M coloane.
Modelele de suprafaţă pot utiliza funcţiile
de ascundere, umbrire şi randare.
Dezavantajul principal al modelării
suprafeţelor este acela că nu se poate
reprezenta interiorul lor, neputând fi
detaliate unele proprietăţi fizice (masa,
greutatea, centrul de greutate etc.).
Fig. 1.6
Model de suprafaţă
1.3.3. Modelarea solidelor
Modelarea solidelor, sau modelarea orientată pe volume, descrie corpurile în întregul lor
şi se bazează pe existenţa modulului ACIS (un sistem de modelare geometrică 3D) în cadrul
programului. La acest tip de modelare pot fi analizate proprietăţile fizice ale corpului, precum
volumul, masa, greutatea, momentul de inerţie, centrul de greutate, iar diversele date
referitoare la acesta pot fi exportate în aplicaţii CNC sau FEA. AutoCAD dispune de un
număr finit de primitive (prismă, con cilindru, sferă, tor, pană), care pot fi combinate pentru a
obţine modele complexe. Pentru crearea acestor modele se folosesc operatorii booleeni:
¾ Reuniunea (reunirea a două sau mai multe corpuri);
¾ Intersecţia (intersectarea a două sau mai multe corpuri, respectiv, definirea zonei lor
comune);
¾ Diferenţa (extragerea unuia sau a mai multor solide din altul).
Solidele mai pot fi obţinute prin rotirea unor polilinii inchise în jurul unei axe, sau prin
extrudare.
În concluzie, se pot distinge următoarele categorii de solide 3D:
¾ Solide primitive;
¾ Solide extrudate;
¾ Solide de revoluţie;
¾ Solide compozite.
În fig. 1.7 se prezintă un exemplu de model solid.
Modelele solide pot servi, de asemenea, la realizarea unui desen 2D prin stabilirea
numărului dorit de proiecţii 2D – vederi şi secţiuni.
Fiecare din aceste tipuri de modelare îşi poate avea un rol bine definit în procesul de
proiectare, fie în mod individual, fie combinate între ele.
Fig. 1.7
Model solid (prezentare în două
variante: a - prin linii şi b - umbrit)
2. Vizualizare 3D 17
2. VIZUALIZARE 3D
Atât la realizarea obiectelor 3D, cât şi la observarea lor, apare necesitatea ca acestea să
poată fi privite din diferite puncte de vedere. Există trei comenzi importante care permit acest
lucru:
• VPOINT (cu variantele VP, DDVPOINT) - pentru vizualizarea în proiecţie paralelă;
• DVIEW - pentru vizualizarea în proiecţie paralelă şi în proiecţie conică (perspectivă);
• 3DORBIT - pentru vizualizarea în proiecţie paralelă şi în proiecţie conică.
Cea mai utilizată dintre aceste comenzi este comanda VPOINT.
Comanda DVIEW (v. cap. 16) se utilizează în special pentru vizualizarea în proiecţie
conică.
Comanda 3DORBIT (v. cap. 17) permite o vizualizare comodă, aleasă arbitrar cu
uşurinţă, din orice punct de vedere, dar în mod static, iar comanda 3DCORBIT permite o
vizualizare dinamică (prin mişcare continuă).
2.1. Comanda VPOINT

Comanda VPOINT permite stabilirea unui punct de vedere din direcţia căruia va fi
privit desenul. Poziţia acestui punct poate fi indicată cu precizie prin valori numerice –
distanţe sau unghiuri, prin poziţii predefinite (în principal izometrice), sau poate fi indicată
aleator. În cadrul comenzii nu se cere şi specificarea distanţei dintre observator şi desen. După
activarea comenzii, desenul este scalat, astfel încât să ocupe întreg ecranul. Ulterior, se poate
modifica poziţia ecranului (PAN) şi mărimea de afişare (ZOOM).
¾ Dialog
Command: VPOINT
Specify view point or [Rotate] <display compas and tripod>:
(se indică: 1 - un triplet de valori numerice, 2 - opţiunea R, sau 3 – afişarea unui compas şi a
unui tripod la apăsarea tastei [ENTER]).
Fig. 2.1
Indicarea direcţiei de
vizualizare prin coordonate
1. Cele trei valori numerice, spre exemplu (-1, -0.8, 0.5), reprezintă coordonatele x, y şi
z ale unui paralelipiped fictiv ale cărui muchii au aceste lungimi, iar diagonala acestuia (cea
care pleacă din origine) reprezintă direcţia de vizualizare a desenului (v. fig. 2.1).
Valorile implicite sunt (0,0,1) şi reprezintă o vizualizare a desenului pe o direcţie
perpendiculară pe planul [xOy] – poziţie în care se lucrează în 2D.
2. Indicarea opţiunii R conduce la următorul dialog:
Enter angle in X-Y plane from axis <270.00>: (se indică unghiul α
făcut cu axa (Ox) în planul [xOy]);
Enter angle from X-Y plane <90>: (se indică unghiul β făcut cu planul [xOy]; v.
fig. 2.2).
Fig. 2.2
Indicarea direcţiei de vizualizare prin unghiuri (opţiunea R)
3. Dacă se răspunde prin apăsarea tastei ENTER la prima întrebare (opţiunea implicită),
pe ecran apar în mod dinamic axele unui tripod (v. fig. 2.3), axe care-şi modifică poziţia în
funcţie de mişcarea cursorului. De asemenea, apare şi desenul a două cercuri concentrice cu
cele două diametre (compasul), care reprezintă o
“desfăşurare” intuitivă a unei sfere de pe
suprafaţa căreia se priveşte, spre centrul acesteia,
desenul. Poziţia cursorului (cruciuliţa) reprezintă
observatorul; centrul cercurilor reprezintă polul
nord, cercul mic – ecuatorul, cercul mare – polul
sud (v. fig. 2.4). Plasând cursorul, spre exemplu,
în interiorul cercului mic, se va putea vizualiza
desenul (planul [xOy]) din direcţia pozitivă a
axei (Oz). După selectarea poziţiei dorite şi
apăsarea butonului din stânga al mouse-ului, se
Fig. 2.3 va reveni în desen, cu vizualizare din direcţia
Definirea punctului de vedere în mod aleasă.
aleator, prin intermediul tripodului
Fig. 2.4
Semnificaţia tripodului
În fig. 2.5 sunt prezentate trei poziţii de vizualizare a unui corp utilizând tripodul.
Fig. 2.5
Vizualizarea unui obiect 3D, în trei poziţii diferite, utilizând tripodul şi compasul
¾ Meniul derulant
View > 3D View
Se observă din acest meniu (fig. 2.6) că, alături de opţiunile prezentate anterior,
comanda VPOINT pune la dispoziţie o serie de valori predefinite, respectiv, poziţii fixe de
vizualizare cum ar fi: vedere din faţă (Top), de jos (Bottom), din stânga (Left), vederi
izometrice etc.
Fig. 2.6
Meniul derulant al comenzii VPOINT
¾ Bara cu instrumente
Se activează din meniul derulant View > Toolbar > View

Se observă (v. fig. 2.7), şi în acest caz, prezenţa valorilor predefinite.
Named Views
Fig. 2.7
Meniul VIEW cu instrumente VPOINT
Activarea primului buton (Named Views) conduce la deschiderea unei casete de

dialog (v. fig. 2.8), în care, pe lângă posibilitatea definirii unor vederi (View), se pot apela şi
poziţiile predefinite ale comenzii VPOINT (Orthographic & Isometric Views).
Acelaşi efect îl are şi apelarea comenzii VIEW sau DDVIEW.
După alegerea opţiunii dorite se “apasă “ butonul Set Current.
Fig. 2.8
Caseta de dialog corespunzătoare activării icon-ului Named Views
¾ Observaţii
• Variabila de sistem WORLDVIEW controlează afişarea punctului de vedere în

funcţie de sistemul de coordonate dorit, după cum urmează:
- valoare 1 - este valoarea implicită şi determină sistemul să afişeze punctul de vedere în
funcţie de sistemul WCS;
- valoare 0 – determină sistemul să afişeze punctul de vedere în funcţie de sistemul UCS
curent;
• Despre aceste sisteme, WCS şi UCS, se va discuta detaliat în capitolul 4.
2.2. Comanda VP (sau DDVPOINT)

Comanda VP (sau DDVPOINT) permite stabilirea unui punct de vedere prin
intermediul unei casete de dialog (Viewpoint Presets) (fig. 2.9).
¾ Dialog
Command: VP (sau DDVPOINT)
¾ Meniul derulant
View > 3D Views > Vpoint Presets...
La lansarea comenzii se deschide caseta de dialog din fig. 2.9.

Se introduc unghiurile pe care le face direcţia

de privire cu axa (Ox) şi cu planul [xOy] (ca şi în
cazul opţiunii Rotate din comanda VPOINT).
Aceste unghiuri pot fi setate fie prin
introducerea valorilor numerice dorite în cele două
căsuţe, fie prin rotirea, cu ajutorul mouse-ului, pe
pictogramă, a celor două bare indicatoare.
Se observă că se pot activa separat sistemele
WCS sau UCS, la care se raportează direcţia de
vedere. Se modifică, de fapt, variabila
WORLDVIEW pe valorile 1 sau 0.
Se pot seta, de asemenea, şi vederi plane
raportate la sistemele de referinţă alese (Set to
Plan View).
Fig. 2.9
Caseta de dialog a comenzilor VP şi DDVPOINT
¾ Observaţii
• Variabila de sistem VIEWDIR înmagazinează valorile numerice ale ultimului punct

de vedere stabilit. Se poate introduce direct în linia de comandă pentru aflarea acestor valori;
• Utilizând comanda VPORTS (v. subcap. 2.3) se pot crea mai multe ferestre, iar
pentru fiecare fereastră, se poate stabili un alt punct de vedere. Orice modificare făcută într-o
fereastră se reflectă în toate celelalte. Se pot alege puncte de vedere convenabile şi se poate
lucra succesiv în oricare din ferestre;
• Se pot testa mai multe poziţii pentru diferite puncte de vedere şi se poate folosi
comanda VIEW pentru salvarea vederilor dorite;
• Comanda DVIEW permite o vizualizare dinamică în proiecţie paralelă, dar mai ales
în proiecţie conică (v. cap. 16);
• Comenzile 3DORBIT şi 3DCORBIT permit o vizualizare în timp real prin rotirea
continuă a observatorului în jurul obiectelor 3D cu viteze diferite (v. cap. 17).
2.2.1. Exemple
Se întocmeşte desenul din fig.
2.10 constând dintr-un paraleli-
piped, un text, un cerc şi un
dreptunghi. Pentru construcţia
paralelipipedului se va introduce
comanda BOX (v. cap. 10)
indicându-se, apoi, două colţuri
Fig. 2.10 opuse şi o anumită valoare a
Desen cuprinzând un paralelipiped, un text, un cerc şi înălţimii.
un dreptunghi
În tabelul 2.2 se prezintă vizualizarea acestui desen cu diferite opţiuni pentru VPOINT.
Tabelul 2.2
Exemple cu diferite opţiuni ale comenzii VPOINT
Ex. Dialog Rezultat Observaţii

0 1 2 3
Command: VPOINT
1 Current view direction:
VIEWDIR=0.00,0.00,1.00
Specify a view point or
[Rotate] <display compas
and tripod>:
-1,-2,1.5
2 Command: VPOINT • Se mai pot introduce
Current view direction: comenzile:
VIEWDIR=0.00,0.00,1.00 VP sau DDVPOINT
Specify a view point or indicându-se
[Rotate] <display aceleaşi unghiuri;
compass and tripod>: R • Se mai poate alege
Enter angle in XY plane meniul derulant:
from X axis <270>: 200 View>3D Views:
Enter angle from XY
plane <90>: 25
3 Command: VPOINT Se mai poate alege din
Current view direction: meniul derulant:
VIEWDIR=0.00,0.00,1.00 View>3D Views:
[Rotate] <display sau:
compass and tripod>: View>
1,-1,1 >Toolbar>
>View

[Rotate] <display sau:
compass and tripod>: View>
0,0,-1 >Toolbar>
>View
[Rotate] <display sau
compass and tripod>: - View>
1,0,0 >Toolbar>
>View
2.3. Comanda VPORTS (sau VIEWPORTS)

Comanda VPORTS permite prezentarea pe ecran a mai multor ferestre adiacente (tiled
viewports), dispuse în diferite moduri, care conţin aceeaşi imagine, sau imagini diferite ale
aceluiaşi desen. La începerea unui desen nou (fară a utiliza un prototip special) pe ecran apare
o singură fereastră de vizualizare.
Această comandă este deosebit de utilă în cazul în care se lucrează cu desene complexe,
în special desene 3D, pe monitoare cu dimensiuni mai mari (21”). Viewport-urile afişate pe
ecran pot conţine imaginea aceluiaşi obiect privit simultan din mai multe unghiuri. Orice
operaţie efectuată într-un viewport se reflectă în celelalte viewport-uri.
¾ Dialog
Comanda VPORTS se poate introduce în linia de dialog în două variante:
• Varianta I-a
Command: VPORTS (sau VIEWPORTS)
La apasarea tastei ENTER se deschide caseta de dialog din fig. 2.11.
Fig. 2.11
Caseta de dialog a comenzii VPORTS
Aşa după cum se observă în fig. 2.11, utilizatorul îşi poate alege numărul dorit de
ferestre ce vor fi afişate ulterior pe ecran, precum şi configuraţia dorită, care poate fi
previzualizată în fereastra din dreapta.
O configuraţie, care se doreşte a fi restaurată pe parcursul întocmirii desenului, poate fi
salvată cu un nume ce se introduce în zona New name. Pentru realizarea acestui deziderat, se
va urmări ca bara cursor să fie plasată în zona “Active Model Configuration”.
La restaurarea configuraţiei dorite se va apăsa butonul Named views şi se va selecta
numele dorit, dintre numele salvate.
Opţiunea Apply to permite realizarea configuraţiei alese, fie pe tot ecranul
(display), fie în ultima fereastră selectată (viewport).
Alegerea opţiunii 3D în caseta Setup permite ca în cadrul opţiunii Change view
to să fie aleasă configuraţia dorită (din configuraţiile standard) care va fi aplicată ferestrei
selectată iniţial.
În cadrul acestei opţiuni (3D) există definite o serie de configuraţii prestabilite. Spre
exemplu, alegerea opţiunii Three: Right conduce la configuraţia din fig. 2.12.
Fig. 2.12
Viewport-urile afişate cu opţiunea Tree:
Right; 3D
Ştergerea unei configuraţii salvate cu un nume se va face prin apăsarea butonului

Named views, selectarea numelui dorit şi apăsarea tastei Delete.
• Varianta a II-a
Command: - VPORTS
Enter an option
[Save/Restore/Delete/Join/SIngle/?/2/3/4]<3>: (se alege opţiunea dorită)
S (Save) – salvează configuraţia curentă cu numele introdus de utilizator;
R (Restore) – restaurează o configuraţie salvată anterior; se introduce numele
dorit, sau ? pentru a afişa lista cu numele viewport-urilor salvate;
D (Delete) – şterge o configuraţie existentă; se introduce numele dorit;
J (Join) – reuneşte două viewport-uri adiacente într-unul singur;
S (Single) – afişează un singur viewport, respectiv, ultimul viewport activ;
? – afişează lista cu numele viewport-urilor salvate;
2/3/4 – aceste opţiuni precizează numărul de viewport-uri în care va fi divizat
ecranul. In funcţie de numărul introdus, modul lor de dispunere poate fi precizat după cum
urmează:
2 – două viewport-uri cu două variante:

Horizontal < Vertical;
3 - trei viewport-uri cu următoarele variante:
Horizontal/Vertical/Above/Below/Left/<Right:;
4 – patru viewport-uri egale.
Spre exemplu, un ecran cu trei viewport-uri, opţiunea B, arată ca în fig. 2.13.
Fig. 2.13
Ecran cu 3 viewport-uri opţiunea B (Below)
¾ Meniul derulant
View > Viewports
La lansarea comenzii, se deschide meniul din fig. 2.14.
Fig. 2.14
Meniul derulant al comenzii VPORTS
Se remarcă apariţia, în plus, a opţiunii Join, care permite reunirea a două ferestre
alăturate prin selectarea lor.
Se activează din meniul derulant View > Toolbar > Viewports (fig. 2.14)
sau din View > Toolbar > Layouts (fig. 2.15).
La activarea butonului Display Viewpoint Dialog (v. fig. 2.14 sau fig. 2.15),
se va deschide caseta de dialog din fig. 2.11.
Fig. 2.14 Fig. 2.15

Meniul toolbar al comenzii VPORTS Meniul Layout cu icon-ul comenzii
VPORTS
¾ Observaţii
• Fiecare fereastră este tratată ca şi cum ar fi singura imagine afişată pe ecran;

• O serie de comenzi, cum ar fi ZOOM, PAN, VSLIDE, acţionează doar asupra
viewport-ului curent;
• Comenzile REGENALL şi REDRAWALL afectează toate viewport-urile;
• Comanda VSLIDE afişează slide-ul dorit doar în viewport-ul curent. În consecinţă,
dacă sunt definite mai multe ferestre, în fiecare fereastră poate fi afişat alt slide;
• Se pot selecta obiectele asupra cărora se execută operaţii de editare în viewport-ul cel
mai convenabil, chiar dacă este curent sau nu. Toate obiectele selectate sunt evidenţiate în
cadrul tuturor viewport-urilor. Introducerea datelor din cadrul opţiunii comenzii alese se poate
face şi prin trecerea în alt viewport. În timpul editării, modul “dragging” poate fi observat în
viewport-ul curent, precum şi în viewport-ul în care s-a făcut selectarea entităţilor;
• Această comandă poate fi utilizată şi în Spaţiul hârtie (Paper space) (TILEMODE –
valoare 0);
• Comenzile DDRENAME şi RENAME pot fi utilizate pentru redenumirea unui
viewport salvat;
• Configuraţia viewport-urilor din spaţiul model poate fi refăcută în spaţiul hârtie, în
cadrul comenzii MVIEW, cu opţiunea Restore (v. cap. 20);
• Variabila de sistem CVPORT memorează numărul ferestrei active din cadrul
configuraţiei de viewport-uri curente;
• Icon-ul se regăseşte şi în bara standard cu instrumente.
3. TIPURI DE COORDONATE UTILIZATE

ÎN MODELAREA 3D
Ca şi în 2D, o mare parte a comenzilor 3D cere specificarea unor puncte prin valori
numerice, în scopul desenării sau editării unor obiecte.
Această specificare a coordonatelor se poate face în sistemul de referinţă ales (UCS), în
mod absolut distingându-se trei tipuri de coordonate:
¾ Coordonate carteziene absolute;
¾ Coordonate cilindrice absolute;
¾ Coordonate sferice absolute.
Dacă specificarea se face relativ la un punct introdus anterior, atunci aceste coordonate se
pot introduce şi în mod relativ, precedate de simbolul @, deci vom putea avea:
¾ Coordonate carteziene relative;
¾ Coordonate cilindrice relative;
¾ Coordonate sferice relative.
3.1. Coordonate carteziene

Coordonatele carteziene, în spaţiul 3D, se introduc prin valorile (x, y, z) pozitive sau
negative, în funcţie de orientarea axelor (tabelul 3.1). Se pot specifica cele trei valori absolute ale
coordonatelor faţă de sistemul de referinţă (UCS sau WCS) sau se pot specifica valori relative,
respectiv, valori raportate la ultimul punct introdus. Valorile relative vor fi precedate de simbolul
@.
Modul de indicare a coordonatelor carteziene absolute ale unui punct este:
x,y,z,
iar a coordonatelor carteziene relative:
@x, y, z.
Indicarea valorilor coordonatelor se face în sistemul UCS curent. Aflându-ne la un moment
dat într-un anumit UCS, dacă se doreşte indicarea unui set de coordonate faţă de sistemul WCS,
atunci acestea vor fi precedate de semnul *.
3.2. Coordonate cilindrice

Coordonatele cilindrice (tabelul 3.1) sunt asemănătoare coordonatelor polare din 2D, cu
observaţia că se introduce şi coordonata z. De fapt, considerând un cilindru circular drept, cu
baza în planul [xOy], cu axa (Oz), un punct de pe suprafaţa acestuia poate fi definit prin indicarea
razei, a unghiului în planul [xOy] pe care-l face cu axa (Ox) (pozitiv sau negativ) şi a înălţimii
(coordonata z, pozitivă sau negativă) pe generatoare. Modul de indicare a coordonatelor
cilindrice absolute ale unui punct este:
rază < unghi, înălţime.
Dacă cele trei valori sunt raportate faţă de ultimul punct anterior introdus, atunci ele vor fi
precedate de simbolul @ şi se vor numi coordonate cilindrice relative.
Modul de indicare a coordonatelor cilindrice relative ale unui punct este:
@raza<unghi, înălţime.
3. Tipuri de coordonate utilizate în modelarea 3D 29
3.3. Coordonate sferice
Coordonatele sferice (tabelul 3.1) pot fi uşor înţelese considerând un punct situat pe
suprafaţa unei sfere cu centrul în originea sistemului de referinţă. Coordonatele sferice absolute
ale acestui punct se vor defini prin indicarea razei, a unghiului în planul [xOy] pe care-l face cu
axa (Ox), pozitiv sau negativ, şi a unghiului pe care-l face cu planul [xOy], pozitiv sau negativ,
fiind de forma: rază < unghi (faţă de axa (Ox)), unghi (faţă de planul[xOy]).
Coordonatele sferice relative sunt precedate de simbolul @ şi se raportează la ultimul punct
introdus, fiind de forma: @ rază < unghi (faţă de axa (Ox)), unghi (faţă de planul [xOy]).
3.4. Exemple
Tabelul 3.1
Tipuri de coordonate
Nr. Coordonate Exemplu grafic Acţiune/Dialog

crt.
0 1 2 3
1 Carteziene Plasarea unui punct în poziţia
absolute M.
Command: PO (POINT)
Specify a point:
40,30,35
Specify a point:↵
2 Carteziene Desenarea unui segment AB.

relative
Command: L (LINE)
Specify first point:
10,30,0
Specify next point or
[Undo]: @30,-20,40
[Undo]:↵
3 Cilindrice Desenarea unui segment OA.

absolute
Command: L (LINE)
0,0,0
[Undo]: 40<20,35
[Undo]:↵
Tabelul 3.1 (continuare)
0 1 2 3
4 Cilindrice Desenarea unui segment MN.
relative
Command: L (LINE)
10,40,0
[Undo]: @40<-30,50
[Undo]: ↵
5 Sferice Plasarea unui punct în poziţia

absolute M.
Command: PO (POINT)
Specify a point:
40<-20<45
Specify a point:↵
6 Sferice Desenarea unui segment AB.

relative
Command: L (LINE)
45,10,0
[Undo]:@55<150<50
[Undo]: ↵
3.5. Introducerea unghiurilor

În mod obişnuit, unghiurile sunt setate prin comanda UNITS (sau DDUNITS) în grade
(sexagesimale), minute şi secunde. Dacă se doreşte introducerea unor unghiuri direct în radiani,
fără a mai face schimbări în setările iniţiale, sau fără a face conversii, atunci se poate utiliza
sufixul “r”. Spre exemplu, introducând 0.5r ca valoare a unghiului, sistemul va prelua automat
valoarea de 0.5 radiani.
De asemenea, se pot introduce direct şi unghiuri în grade centesimale, prin utilizarea
sufixului “g”; spre exemplu 100g - pentru unghiul drept.
3. Tipuri de coordonate utilizate în modelarea 3D 31
3.6. Afişarea coordonatelor

Afişarea coordonatelor se poate observa în linia de stare la capătul din stânga al acesteia.
Tasta funcţională F6 controlează modul de afişare a coordonatelor. În poziţia activată, se
afişează în mod dinamic coordonatele absolute (x, y, z) ale cursorului grafic. În poziţia
dezactivată, rămân afişate coordonatele ultimei poziţii. În timpul execuţiei unor comenzi, poate
apare şi un alt mod de afişare, şi anume, distanţa şi unghiul faţă de ultimul punct introdus.
3.7. Filtre ale coordonatelor

Ca şi în 2D, şi în 3D există posibilitatea introducerii cu precizie a unor puncte, prin
preluarea coordonatelor lor de la entităţi existente deja în desenul curent. Această operaţie se
numeşte filtrare.
În dialogul comenzilor, în care se cer astfel de puncte, se poate răspunde cu una din
secvenţele:
.x, .y, .z, .xy, .xz, .yz.
După indicarea punctului, se solicită indicarea celeilalte sau a celorlalte coordonate care au
lipsit din primul filtru.
¾ Exemplu
În fig. 3.1 se prezintă un exemplu în care s-a construit un segment de dreaptă care uneşte
centrele a două feţe opuse ale unui cub.
Command: L (LINE)
Specify first point:.x
of mid
of (se selectează în S1)
(need YZ): mid
Specify next point or [Undo]:.y
of mid
(need XZ): mid
Specify next point or [Undo]:↵
Fig. 3.1
Linie construită prin filtre ale coordonatelor
4. SISTEME DE COORDONATE
În AutoCAD sunt definite două sisteme de coordonate faţă de care se introduc
coordonatele în desen:
• Sistemul WCS (World Coordinate System), respectiv, sistemul de coordonate
universal, care este un sistem fix, imuabil;
• Sistemul UCS (User Coordinate System), respectiv, sistemul de coordonate al
utilizatorului, sistem care se poate plasa în diferite poziţii pe parcursul întocmirii desenului şi
ajută la realizarea corectă a acestuia.
La începerea unui desen nou, sistemul UCS este suprapus peste WCS. Acest sistem -
UCS, poate fi schimbat, după dorinţă, în diferite poziţii în plan sau în spaţiu, raportarea lui
făcându-se invariabil faţă de sistemul WCS.
Când se lucrează în WCS, sau mai bine spus, când UCS este suprapus peste WCS, toate
obiectele sunt plasate în poziţia lor absolută.
Totuşi, nu toate obiectelle pot fi desenate în acest sistem fix – WCS.
Realizarea unor desene complexe, îndeosebi în 3D, aproape că n-ar fi posibilă fără
existenţa unui sistem flexibil, uşor de modificat, aşa cum este UCS-ul. Spre exemplu, cercul
de pe faţa laterală a paralelipipedului din fig. 4.1 poate fi construit doar prin plasarea UCS-
ului pe această faţă.
Fig. 4.1
Sistem UCS plasat diferit faţă de WCS
4. Sisteme de coordonate 33
4.1. Pictograma sistemului UCS. Comanda UCSICON

Pictograma (sau icon-ul) care defineşte originea şi orientarea axelor pozitive ale
sistemului de coordonate UCS, atât în 2D cât şi în 3D, şi care ajută utilizatorul să ştie unde se
găseşte plasat UCS-ul, poate avea în spaţiul model una din formele din tabelul 4.1.
Tabelul 4.1
Aspectul pictogramelor UCS
Variante 1 2 3 4
(implicit)
Modul 2D wireframe
Stil 3D
Stil 2D
Aspect
wireframe
şi shade
Modul
3D
Originea şi Pictograma Pictograma UCS Pictograma

Explicaţii
orientarea UCS UCS nu se află se află în UCS

coincide cu în originea originea noului semnalează o
WCS noului sistem sistem UCS vedere
UCS oarecare
Comanda UCSICON permite controlarea modului de afişare a pictogramei UCS.
¾ Dialog
Command: UCSICON
Enter an option [ON/OFF/All/Noorigin/ORigin/Properties]<ON>:
(se indică opţiunea dorită);
ON – afişează pictograma UCS;
OFF – ascunde pictograma UCS;
A (All) – controlează afişarea pictogramei în toate vederile definite; se introduce
înainte de ON sau de OFF, dacă se doreşte ca efectul să fie vizibil în toate viewport-urile;
N (Noorigin) – determină afişarea pictogramei în colţul din stânga jos al viewport-
ului de lucru curent, indiferent de poziţia originii UCS-ului;
OR (ORigin) – forţează plasarea pictogramei chiar în originea sistemului de
coordonate. Este opţiunea cea mai des folosită;
P (Properties) – oferă posibilitatea stabilirii formei (2D sau 3D), a mărimii, a

culorii, a formei vîrfurilor axelor (conuri sau săgeţi) şi a grosimii axelor pictogramei prin
intermediul unei casete de dialog (v. fig. 4.2).
Dacă originea UCS-ului curent este în afara ferestrei de afişare curente, sau aproape de
o margine a acesteia, atunci pictograma va ramâne tot în colţul din stânga jos al viewport-ului
de lucru curent.
Fig. 4.2
Comanda UCSICON, opţiunea
Properties
¾ Meniul derulant
View > Display > UCS Icon > On, Origin sau Properties
Se bifează, sau nu, cu mouse-ul

(fig. 4.3) opţiunile dorite, sau se alege
Properties. Semnificaţia acestor
opţiuni a fost prezentată, anterior, în
cadrul comenzii UCSICON.
Fig. 4.3
Meniul derulant UCSICON
¾ Observaţii
• Variabila de sistem UCSICON, apelabilă cu comanda SETVAR, controlează modul de

afişare a pictogramei. Ea poate lua următoarele valori:
0 şi 2 – pictograma nu este afişată;
1 – pictograma este afişată;
3 - pictograma este afişată în origine;
• Dacă se bifează stilul 2D al opţiunii Properties în caseta de dialog UCS Icon, (v. fig.
4.2), atunci pictograma va avea forma din fig. 4.4, formă binecunoscută din versiunile
anterioare ale programului;
• Când se lucrează în spaţiul hârtie (Paper space), pictograma UCS are aspectul unui
triunghi ca în fig. 4.5 a - pentru stilul 2D, şi 4.5 b - pentru stilul 3D;
a b
Fig. 4.4 Fig. 4.5
Pictograma UCS în Pictograma UCS în spaţiul hârtie
spaţiul model pentru a – pentru stilul 2D
stilul 2D b – pentru stilul 3D
• La vizualizarea unui desen 3D în perspectivă (proiecţie conică), cu comanda DVIEW

(v. cap. 16), pictograma (icon-ul) sistemului de coordonate ia forma din fig. 4.6.
Fig. 4.6
Forma icon-ului de coordonate la vizualizarea în perspectivă (DVIEW)
• Când se lucrează în modul SHADEMODE - 3D WIREFRAME sau un alt mod

“SHADE” (v. cap. 8), sau în modul 3DORBIT, atunci icon-ul sistemului de coordonate are
forma din tabelul 4.1 (Aspect – Modul 3D wireframe şi shade). Se afişează un tripod cu cele
trei axe perpendiculare, având culorile: roşu – axa (Ox), verde - axa (Oy) şi albastru - axa
(Oz), orientate în sensul pozitiv al coordonatelor.
4.2. Sistemul de coordonate al utilizatorului. Comanda UCS
Comanda UCS permite controlul complet al modurilor de lucru cu sistemul de

coordonate al utilizatorului UCS, cum ar fi crearea, salvarea, restaurarea, ştergerea şi
schimbarea poziţiei acestuia.
¾ Dialog
Command: UCS
Enter an option [New/Move/orthoGraphic/Prev/Restore

/Save/Del/Apply/?/World] <World>: (se indică una din opţiuni);
N (New) – la introducerea acestei opţiuni, dialogul va continua după cum urmează:

Specify origin of new UCS or [ZAxis/3point/OBject/Face/View
/X/Y/Z] <0,0,0>: (se indică una din opţiuni);
ZA (ZAxis) – permite repoziţionarea axei (Oz) prin precizarea noii origini
Specify new origin point <0,0,0>:
apoi, a unui punct care marchează noua direcţie a axei (Oz);
Specify point on positive portion of Z-axis <0,0,1>:.
Axele ((Ox)) şi (Oy) se orientează după noua axă (Oz);
3 (3 point) – permite plasarea sistemului UCS prin trei elemnte: origine, direcţia
axei ((Ox)) şi direcţia axei (Oy). Este o opţiune des utilizată în cazul definirii unor poziţii
spaţiale. După introducerea opţiunii 3, dialogul va cuprinde cele trei elemente menţionate:
Specify new origin point <0,0,0>:(se indică noua origine),
Specify point on positive portion of X-axis <current>: (se
indică un punct pe noua direcţie a axei (Ox); de regulă este un mod OSNAP, spre exemplu
NEA),
Specify point on positive-Y portion of the UCS XY plane
<current>:(se indică un punct pe noua direcţie a axei (Oy); de regulă este un mod
OSNAP, spre exemplu NEA;) ;
OB (OBject) – permite alinierea noului UCS în funcţie de entitatea selectată. În
tabelul 4.2 se prezintă modul de aliniere al UCS-urilor faţă de diferite obiecte selectate ;
F (Face) - permite alinierea UCS-ului cu o faţă 3D a obiectului.
După selectarea unei muchii a feţei cu
Select face of solid object:
dialogul continuă cu
Enter an option [Next/Xflip/Yflip]<accept>: (se introduce una din
opţiunile N, X, Y);
Next – localizează UCS-ul pe rând pe câte una din feţele adiacente muchiei;
Xflip – roteşte UCS-ul în jurul noii axe (Ox) cu 180°;
Yflip - roteşte UCS-ul în jurul noii axe (Oy) cu 180°;
Accept – dacă se apasă ENTER se acceptă ultima variantă ;
V (View)- aliniază UCS-ul cu vederea curentă, respectiv, noul plan [xOy] este paralel
cu ecranul, iar originea rămâne neschimbată ;
X/Y/Z - roteşte UCS-ul în jurul axei specificate X, Y sau Z, cu unghiul ales de către
utilizator în cadrul dialogului
Specify rotation angle about X (sau Y, sau Z) axis <0>:.
M (Move) – la introducerea acestei opţiuni dialogul va continua după cum urmează:
Specify new origin point or [Zdepth] <0,0,0>: (se precizează un
punct, sau se introduce Z).
Această opţiune permite mutarea originii UCS-ului în două moduri:
- prin deplasarea ei în planul [xOy], în punctul indicat (opţiunea implicită);
- prin deplasarea ei pe direcţia axei (Oz) cu valoarea indicată (opţiunea Z),
dialogul continuând cu Specify Zdepth <0>;
G (orthoGraphic) – permite alegerea uneia dintre variantele Sus (Top), Jos
(Bottom), Faţă (Front), Spate (Back), Stânga (Left) şi Dreapta (Right)
corespunzătoare vederilor din proiecţia ortogonală (v. fig. 4.7);
Originea rămâne neschimbată, se schimbă doar orientarea axelor.
Se introduc literele corespunzătoare în cadrul dialogului:
Enter an option [Top/Bottom/Front/BAck/Left/Right] <Top>:
Top Bottom Front BAck Left Right
Fig. 4.7
UCS-urile predefinite ortogonale
P (Prev) - permite revenirea la UCS-ul anterior;

R (Restore) - permite restaurarea unui UCS prin indicarea numelui acestuia cu
Enter name of UCS to restore or [?]: (se introduce un nume sau ?
pentru a revedea numele salvate anterior);
? – listează UCS-urile salvate;
S (Save) - permite salvarea UCS-ului curent cu un nume, respectiv,
Enter name to save current UCS or [?]: (se introduce un nume sau ?
pentru afişarea UCS-urilor salvate anterior);
D (Delete) - permite ştergerea UCS-urilor al căror nume se indică.
A (Apply) - aplică UCS-ul curent viewport-ului în care se punctează, sau cu
opţiunea All – tuturor viewport-urilor când se lucrează cu acestea;
? - listează numele UCS-urilor salvate;
W (World) - readuce UCS-ul în poziţia WCS. Este opţiunea implicită, ce se
execută la apăsarea tastei ENTER.
Tabelul 4.2
Alinierea UCS-ului cu diferite obiecte – opţiunea OBject
Nr. Entitatea Modul în care se aliniază Exemple

crt. UCS-ul
0 1 2 3
1 Arc (Arc) Originea – centrul arcului;
Axa (Ox) - prin
extremitatea arcului, cea
mai apropiată de locul de
selecţie.
2 Cerc Originea – centrul
(Circle) cercului;
Axa (Ox) - prin punctul
de selecţie.

0 1 2 3
3 Cotă Originea – mijlocul liniei
(Dimension) de cotă selectate;
Axa (Ox) – paralelă cu axa
(Ox) a UCS-ului în care s-
a cotat.
4 Linie (Line) Originea – extremitatea

liniei, cea mai apropiată de
locul de selecţie.
Axa (Ox) – orientată pe
direcţia liniei.
5 Punct Originea – punctul

(Point) respectiv
Axa (Ox) – prin punct,
arbitrară
6 Polilinie 2D Originea – punctul de

(Pline) început al poliliniei –
pentru segmente, sau
centrul arcului - pentru
arce;
Axa (Ox) – orientată pe
direcţia liniei spre
următorul vertex, sau,
pentru arce, capătul arcului
cel mai apropiat de punctul
de selecţie.
7 Solid Originea – primul punct;

(Solid) Axa (Ox) – pe direcţia
dintre primul şi al II-lea
punct.
8 Urmă Originea – primul punct al

(Trace) segmentului;
Axa (Ox) – de-a lungul
liniei mediane a obiectei.
Tabelul 4.2 (continuare

0 1 2 3
9 Faţă plană Originea – primul punct;
3D Axa (Ox) – între primele
(3DFace) două puncte, iar axa Oy
între primul şi al IV-lea
punct.
10 Texte, Originea – punctul de

atribute, inserţie;
blocuri Axa (Ox) – direcţia
unghiului de rotaţie.
¾ Meniul derulant
Se observă din acest meniu derulant (fig.

4.8) că există 4 linii din care pot fi selectate
diferite opţiuni UCS: Named UCS,
Orthographic UCS, Move UCS, New
UCS.
Toate aceste opţiuni îşi găsesc
corespondentul în cadrul comenzii UCS.
Opţiunile Named UCS şi
Orthographic UCS > Preset / deschid
caseta de dialog, corespunzătoare comenzii
UCSMAN.
Fig. 4.8
Meniul derulant al comenzii UCS
Din meniul derulant View > Toolbar > se pot activa două bare cu instrumente
UCS, respectiv, UCS (fig 4.9) şi UCS II (fig. 4.10).
Fig. 4.9
Bara cu instrumente UCS
Fig. 4.10
Bara cu instrumente
UCS II
4.3. Comenzile DDUCS, DDUCSP, UCSMAN

Comenzile DDUCS, DDUCSP,
UCSMAN deschid caseta de dialog a
comenzii UCS (fig. 4.11). care cuprinde
trei butoane: Named UCSs,
Orthographic UCSs şi
Settings.
DDUCS deschide direct opţiunea
Named UCSs, iar DDUCSP şi
UCSMAN deschid direct caseta în
varianta Orthographic UCSs.
Dacă se introduce +UCSMAN, iar
apoi una din cifrele 0, 1, 2, se poate
deschide caseta de dialog direct în una
din cele trei variante.
Opţiunea Settings permite
Fig. 4.11 lucrul cu icon-ul sistemului UCS.
Caseta de dialog a sistemului UCS
4.4. Comanda PLAN

Comanda PLAN permite afişarea vederii plane corespunzătoare UCS-ului curent, a
WCS-ului sau a unui UCS salvat anterior. Practic, are loc afişarea vederii corespunzătoare
unui VPOINT (0,0,1) în UCS-ul curent sau în cel indicat. Comanda PLAN afectează doar
vederea din viewport-ul curent, atunci când se lucrează cu mai multe viewport-uri.
¾ Dialog
Command: PLAN
Enter an option [Current ucs/Ucs/World] <Current>: (Se
introduce opţiunea dorită, sau ENTER - pentru vederea plană a UCS-ului curent).
¾ Meniul derulant
View > 3DView > Plan View >
Se alege una din cele trei

variante (fig. 4.12): Curent UCS,
World UCS, sau Named UCS
(vederea plană a unui UCS salvat
anterior cu un nume).
Fig. 4.12
Meniul derulant al comenzii PLAN
4.5. Regula mâinii drepte

Stabilirea direcţiei pozitive a axelor de coordonate precum şi stabilirea sensului pozitiv
al rotaţiei în jurul unei axe este adesea dificilă. Un real ajutor în realizarea acestui deziderat îl
aduce aşa-numita regulă a mâinii drepte. Conform acestei reguli, pentru cele două situaţii
amintite trebuie parcurse etapele prezentate în continuare.
a) La stabilirea direcţiei pozitive a celor trei axe de coordonate la modifcarea poziţiei
UCS-ului, se procedează în modul următor:
- se orientează palma dreaptă cu faţa în sus;
- degetul arătător se întinde înainte, cel mijlociu spre observator, iar degetul mare spre
dreapta.
După cum se observă şi din fig. 4.13 a, sensul pozitiv al orientării axelor corespunde
orientării acestor degete de-a lungul axelor.
b) Pentru a determina sensul pozitiv de rotaţie în jurul unei axe, se îndreaptă degetul
mare al mâinii drepte în direcţia pozitivă a axei, iar celelalte degete vor indica sensul pozitiv
de rotaţie în jurul acelei axe (fig. 4.13 b).
a b
Fig. 4.13
Regula mâinii drepte
¾ Observaţii
• Dacă variabila de sistem UCSFOLLOW este activată (setată pe valoarea 1), atunci de
fiecare dată, la schimbarea UCS-ului este afişată vederea plană corespunzătoare acelui UCS;
• Variabila UCSFOLLOW poate fi configurată separat, pe valoarea dorită - 0 sau 1,
pentru fiecare viewport în parte, atunci când se lucrează cu mai multe viewport-uri.
4.6. Exemple
În tabelul 4.3 se prezintă o serie de exemple de utilizare a UCS-urilor. Din motive de
lizibilitate, s-a utilizat pictograma de stil 2D (v. fig. 4.2 şi fig. 4.4). Obiectul 3D utilizat în
cadrul exemplelor s-a construit cu comanda WEDGE (v. cap. 10).
Tabelul 4.3
Exemple de utilizare a UCS-ului
Nr. Dialog Orientarea UCS-ului

crt. ÎNAINTE DUPĂ
0 1 2 3
1 Opţiunea: M (Move)
Command: UCS
Enter an option
[New/Move/.../ World]
<World>: M (sau direct O)
Specify new origin point or
[Zdepth] <0,0,0>: END
Of (se indică P1)
2 Opţiunea: M (Move)
Subopţiunea: Z (Zdepth)
Command: UCS
Enter an option
[New/Move/.../ World]
<World>: M
Specify new origin point or
[Zdepth] <0,0,0>: Z
Specify Zdepth<0>: 25
3 Opţiunea: N (New)
Subopţiunea: 3 (3 point)
Command: UCS
Enter an option [...]
<World>: N (sau direct 3)
Specify origin of new UCS
or [...] <0,0,0>: 3
Specify new origin point
<0,0,0>: END
of (se indică P1)
Specify point on positive
portion of X-axis
<current>: END
of (se indică P2)
Specify point on positive-Y
portion of the UCS XY plane
<current>: END
of (se indică P3)
0 1 2 3
Subopţiunea: V (View)
Command: UCS
Enter an option [New...]
<World>: N (sau direct V)
or [...] <0,0,0>: V
Subopţiunea: ZA (ZAxis)
Command: UCS
<World>: N (sau direct ZA)
or [...]<0,0,0>: ZA
Specify new origin point
<0,0,0>: ↵
Specify point on positive
portion of Z-axis
<0,0,1>: MID
of (se indică P1)
Subopţiunea: X
Command: UCS
<World>: N (sau direct X)
or [...]<0,0,0>: X
Specify rotation angle
about X axis <90>: 90
Subopţiunea: Z
Command: UCS

<World>: N (sau direct Z)
or [...]<0,0,0>: Z
about Z axis <90>:0,0,0
Specify second point:END
Of (se indică P1)
0 1 2 3
Subopţiunea: Y
Command: UCS
<World>: N (sau direct Y)
or [...]<0,0,0>: Y
about Z axis <90>: -90
Subopţiunea: OB
Command: UCS
<World>: N (sau direct OB)
or [...]<0,0,0>: OB
Select object to align
UCS: (se selectează în S1)
Subopţiunea: F (Face)
Command: UCS
<World>: N (sau direct OB)
or [...]<0,0,0>: F
Select object to align
UCS: (se selctează în S1)
11 Opţiunea: G (orthoGraphic)
Subopţiunea: L (Left)
Command: UCS
<World>: G (sau direct L)
Enter an option [Top/...]
<Top>: L
5. Modelare wireframe 45
5. MODELARE WIREFRAME
Prin modelare wireframe sau modelare prin structură de sârmă, se înţelege o redare sub
formă de schelet a unui obiect 3D. Într-o astfel de structură nu există suprafeţe, modelul final
fiind constituit din drepte şi linii curbe, obiecte care reprezintă muchiile obiectului. Aceste
structuri se pot obţine prin plasarea de obiecte 2D în spaţiul 3D. Cu o reprezentare wireframe,
programul operează rapid, reuşind în acelaşi timp să descrie geometria propusă.
Pentru desenarea muchiilor obiectului 3D, prin acest gen de modelare, se utilizează
binecunoscutele comenzi de desenare 2D (LINE, PLINE, ARC, CIRCLE, RECTANGLE,
POLYGON etc.), precum şi o parte din comenzile de editare 2D (TRIM, BREAK, EXTEND,
FILLET, CHAMFER, ARRAY, MOVE, COPY etc.). De asemenea, se impune o manevrare
corectă a sistemului de coordonate al utilizatorului - UCS şi utilizarea coordonatelor cerute de
cazul respectiv - carteziene absolute, relative, polare, cilindrice sau sferice (v. cap. 2). În plus,
programul oferă şi o serie de comenzi de desenare şi editare specifice lucrului în 3D (ex.
3DPOLY, 3DARRAY, ROTATE3D etc.), comenzi care vor fi prezentate în capitolele
următoare.
5.1. Întocmirea unui desen în modul “wireframe”
În tabelul 5.1 se prezintă etapele realizării, în modul wireframe, a obiectului din fig. 5.1.
În general modalităţile de realizare a unor astfel de desene sunt multiple, soluţia cea mai
rapidă depinzând de experienţa şi ingeniozitatea proiectantului.
Fig. 5.1
Model 3D wireframe
Tabelul 5.1
Etapele realizării unui desen 3D prin modelare wireframe
Nr. Desen Explicaţii /Dialog

0 1 2
1 • Se întocmeşte conturul bazei
Command: LINE (sau PLINE)
Specify first point: (se indică P1, oarecare)
Specify next point or [Undo]: @70,0
Specify next point or [Undo]: @0,-20
Specify next point or [Close/Undo]: @20,0
Specify next point or [Close/Undo]: @-30,0
Specify next point or [Close/Undo]: @0,-20
Specify next point or [Close/Undo]: c
2 • Se copiază conturul bazei cu 66 de unităţi pe
direcţia pozitivă a axei (Oz)
Command: COPY
Select objects: Specify opposite corner:
12 found
Select objects:↵
Specify base point or displacement, or
[Multiple]: (se specifică un punct oarecare)
Specify second point of
displacement or <use first point as
displacement>: @0,0,66
• Se mută segmentul S1 cu 39 de unităţi pe
directia pozitivă a axei (Ox)
Command: MOVE
Select objects: (selectare în S1) 1 found
Select objects: ↵
Specify base point or displacement: (se
indică un punct oarecare)
Specify second point of displacement or
<use first point as displacement>: @39,0,0
3 • Se retează capetele S2, S3
Command: TRIM
View is not plan to UCS. Command results
may not be obvious.
Current settings: Projection=UCS,
Edge=Extend
Select cutting edges ...
Select objects: (selectare în S1) 1 found
Select objects: ↵
Select object to trim or shift-select to
extend or [Project/Edge/Undo]: (select. în S2)
Select object to trim or shift-select to
extend or [Project/Edge/Undo]: (select. în S3)
5. Modelare wireframe 47
0 1 2
4 • Se trasează conturul P1, P2, P3, P4
Command: LINE
Specify first point: _endp of (P1)
Specify next point or [Undo]: @0,0,23
Specify next point or [Undo]: @0,100,0
Specify next point or [Close/Undo]: end
Of (P4)
5 • Se activează modul OSNAP End şi se

completează desenul unind P3 cu P6, P2 cu
P5, P7 cu P8 etc.
Command: LINE
Specify first point: _endp of
Specify next point or [Undo]: _endp of
Etc. ...
Obs. După completare se dezactivează modul

permanent OSNAP End.
6 • Se mută UCS-ul pe faţa înclinată
Command: UCS
Current ucs name: *WORLD*
Enter an option
[New/Move/orthoGraphic/Prev/Restore/Save/D
el/Apply/?/World] <World>: n
Specify origin of new UCS or
[ZAxis/3point/OBject/Face/View/X/Y/Z]
<0,0,0>: 3
Specify new origin point <0,0,0>: _endp of
Specify point on positive portion of X-
axis <322.7911,10.5901,23.0000>: _endp of
Specify point on positive-Y portion of the
UCS XY plane <322.7911,10.5901,23.0000>:
_endp of (la cele trei cereri s-au indicat punctele P3,
P2 şi P6, capetele segmentelor respective).
• Se desenează cercul utilizând filtre ale
coordonatelor
Command: CIRCLE
Specify center point for circle or
[3P/2P/Ttr (tan tan radius)]: .x
of mid (se selectează în S1)
of (need YZ): mid
Specify radius of circle or [Diameter]
<0.0000>: 20
5.2. Polilinii 3D. Comanda 3DPOLY
Comanda 3DPOLY permite desenarea unor segmente înlănţuite în spaţiul 3D, care sunt
tratate ca o singură entitate.
Faţă de poliliniile 2D (PLINE), comanda 3DPOLY nu permite generarea de polilinii
care să conţină segmente de arce şi nici adăugarea unei grosimi ca în cazul 2D. Pe de altă
parte comanda PLINE acţionează numai în plan (2D), deci nu poate desena polilinii 3D.
¾ Dialog
Command: 3DPOLY
Specify start point of polyline: (se indică punctul de început);
Specify endpoint of line or [Undo]: (se indică următorul punct);
Specify endpoint of line or [Close/Undo]: (se indică următorul
punct)...
C (Close) - permite prin unirea ultimului punct cu punctul de început;
U (Undo) - permite anularea ultimului segment introdus.
¾ Meniul derulant (fig. 5.2)
Draw > 3D Polyline
Fig. 5.2
Meniul derulant al comenzii 3DPOLY
¾ Exemplu (fig. 5.3)
Command: 3dpoly
Specify start point of polyline: (se indică un punct)
Specify endpoint of line or [Undo]: @40,0,3
Specify endpoint of line or [Undo]: @0,40,3
Specify endpoint of line or [Close/Undo]: @-40,0,3
Specify endpoint of line or [Close/Undo]: @0,-40,3
Specify endpoint of line or [Close/Undo]: @40,0,3
Specify endpoint of line or [Close/Undo]: @0,40,3
Specify endpoint of line or [Close/Undo]: @-40,0,3
Fig. 5.3 Specify endpoint of line or [Close/Undo]: @0,-40,3
Desen realizat cu Specify endpoint of line or [Close/Undo]: ↵
3DPOLY
(VPOINT -1,-1,1)
6. Elevaţie şi înălţime 49
6. ELEVAŢIE ŞI ÎNĂLŢIME
La desenarea unor obiecte ca linii, cercuri, arce de cerc, poligoane, polilinii, puncte,
urme (trace) şi coroane sau discuri (donut) în planul UCS-ului curent, coordonata z, chiar
dacă nu este specificată, este totuşi existentă, având valoarea implicită 0. Programul preia
informaţia (coordonata z prestabilită) dintr-o variabilă de sistem numită ELEVATION.
Alegerea unei valori diferită de 0, pozitivă sau negativă, va conduce la plasarea obiectelor ce
se desenează în continuare la nivelul respectiv. În acelaşi timp, pentru aceleaşi obiecte, există
şi posibilitatera stabilirii unei grosimi (înălţimi) de extrudare pe direcţia axei (Oz), pozitivă,
sau negativă.
6.1. Comanda ELEV

Comanda ELEV (sau ‘ELEV) setează elevaţia şi grosimea (înălţimea) de extrudare a
obiectelor ce urmează a fi desenate.
¾ Dialog
Command: ELEV
Specify new default elevation <0.0000>: (se indică elevaţia);
Specify new default thickness <0.0000>: (se indică înălţimea).
6.2. Comanda THICKNESS

Comanda THICKNESS setează grosimea de extrudare a obiectelor ce urmează a fi
desenate.
¾ Dialog
Command: THICKNESS
Enter new value for THICKNESS <0.0000>:(se indică înălţimea).
LINE
PLINE ARC
CIRCLE
DONUT
TRACE
Fig. 6.1
POLYGON
Aspectul unor obiecte
POINT realizate cu diferite
comenzi de desenare,
după aplicarea
comenzii ELEV. S-a
ales VPOINT (-0.5,-1,1)
7. CONSTRUCŢIA DE SUPRAFEŢE CU MODELE

PREDEFINITE
Obiectele create prin modelare de suprafeţe sunt obiecte de o complexitate mai mare
decât cea a modelelelor de sârmă, aceasta definind nu doar muchiile unui obiect, ci şi
suprafeţele acestuia. Aceste modele permit funcţii de ascundere a unor muchii, randare şi
umbrire.
7.1. Comanda 3D
Cu comanda 3D se pot realiza modele de suprafeţe poligonale cu ajutorul unor obiecte

predefinite, existente în AutoCAD. Pentru realizarea acestor obiecte, AutoCAD utilizează o
plasă poligonală cu feţe plane. Comanda poate fi scrisă la tastatură în zona de dialog utilizator
– computer, sau poate fi aleasă din meniul derulant Draw > Surfaces > 3D
Surfaces (fig. 7.1).
¾ Dialog
Command: 3D
Enter an option
[Box/Cone/DIsh/DOme/Mesh/Pyramid/Sphere/Torus/Wedge]:
Opţiunile comenzii 3D conform dialogului de mai sus, cu ajutorul cărora se realizează

diferite tipuri de suprafeţe, pot fi considerate ca şi comenzi AutoCAD, fără a mai fi nevoie să
se apeleze comanda 3D. Aceste comenzi sunt următoarele:
• Ai_Box;
• Ai_Wedge;
• Ai_Pyramid;
• Ai_Torus;
• Ai_Cone;
• Ai_Dish;
• Ai_Dome;
• Ai_Mesh;
• Ai_Sphere.
Alegând comanda din meniul derulant Draw, se deschide caseta de dialog 3D

Objects (fig. 7.2) care, în partea stângă, are o listă cu denumirile obiectelor ce pot fi
realizate, iar în partea dreaptă sunt imaginile active ale acestor obiecte. Un obiect din această
casetă se poate selecta fie făcând clic pe denumire, fie pe imagine.
Opţiunile comenzii 3D pot fi alese şi din bara cu instrumente Surfaces (fig. 7.3), care
poate fi afişată pe ecranul calculatorului, în zona de lucru, utilizând opţiunea Toolbars din
meniul derulant View (fig. 7.4). Se deschide, astfel, caseta de dialog Customize, de unde
se alege opţiunea Surfaces (fig. 7.5).
Obiectele 3D realizate ca modele de suprafaţă pot fi modificate cu ajutorul comenzii
PEDIT sau prin intermediul punctelor de prindere (GRIPS).
7. Construcţia de suprafeţe cu modele predefinite 51
Fig. 7.1
Meniul derulant Draw > Surfaces > 3D Surfaces
Fig. 7.2
Caseta cu icon-uri 3D Objects
Wedge Cone Dome Torus
Box Pyramid Sphere Dish

Fig. 7.3
Bara cu instrumente pentru alegerea modelului de suprafaţă
Fig. 7.4 Fig. 7.5

Meniul derulant VIEW Caseta de dialog Customize > Toolbar > Surfaces
7.1.1. Opţiunea Box (ComandaAI_BOX)
Opţiunea B (Box) a comenzii 3D, sau comanda AI_BOX, permite realizarea unui
paralelipiped sau a unui cub ca model de suprafaţă.
¾ Dialog
Command: AI_BOX
Specify corner point of box:(se specifică unul din colţurile
paralelipipedului prin punctare cu mouse – ul sau indicând coordonatele punctului);
Specify length of box: (se specifică lungimea paralelipipedului);
Specify width of box or [Cube]: (se specifică lăţimea paralelipipedului
sau se alege opţiunea C pentru realizarea unui cub);
Specify height of box: (se specifică înălţimea paralelipipedului);
Specify rotation angle of box about the Z axis or
[Reference]: (se specifică unghiul de rotaţie a paralelipipedului în jurul axei Y sau se
alege opţiunea R, în cazul în care se doreşte introducerea unui unghi de referinţă).
În cazul în care utilizatorul doreşte desenarea unui cub, la alegerea opţiunii C
(Cube), se va desena un cub având latura egală cu lungimea paralelipipedului indicată de
către utilizator şi se va sări automat peste următoarea linie a comenzii, care cere specificarea
înălţimii paralelipipedului.
În cazul în care se doreşte alinierea laturii paralelipipedului reprezentând lungimea lui la
axa X, unghiul de rotaţie în jurul axei Z va fi zero, iar în cazul în care latura paralelipipedului
trebuie să formeze un anumit unghi cu axa X, unghiul de rotaţie în jurul axei Z va avea
valoarea unghiului respectiv.
¾ Meniul derulant
Draw > Surfaces > 3D Surfaces > Box3D (fig. 7.1 şi fig. 7.2).
Se activează din meniul derulant View > Toolbar > Surfaces (fig. 7.3).
¾ Exemple
Tabelul 7.1
Exemple de realizare a unui paralelipiped
Ex. Dialog Rezultat

VPOINT (1,-1,1)
0 1 2
Command: AI_BOX
1 Specify corner point of box: P1
Specify length of box: 40
Specify width of box or [Cube]: 25
Specify height of box: 30
Specify rotation angle of box about the Z axis
or [Reference]: 0
Command: AI_BOX
Specify width of box or [Cube]: c
Specify rotation angle of box about the Z axis
or [Reference]: 0
Command: AI_BOX
Specify width of box or [Cube]: 25
Specify height of box: 30
Specify rotation angle of box about the Z
axis or [Reference]: 30
7.1.2. Opţiunea Wedge (Comanda AI_WEDGE)
Opţiunea Wedge a comenzii 3D, sau comanda AI_WEDGE, permite realizarea unei
prisme pentru care trebuie specificate: un punct reprezentând colţul din stânga jos al prismei;
lungimea prismei, care este de-a lungul axei X; lăţimea prismei, care este de-a lungul axei Y;
înălţimea prismei, de-a lungul axei Z şi unghiul de rotaţie al prismei în jurul axei Z şi măsurat
faţă de axa X.
¾ Dialog
Command: AI_WEDGE
Specify corner point of wedge: (se specifică un colţ de pe baza prismei prin
punctare cu mouse – ul sau prin indicarea coordonatelor);
++Specify length of wedge: (se specifică lungimea prismei);
Specify width of wedge: (se specifică lăţimea prismei);
Specify height of wedge: (se specifică înălţimea prismei);
Specify rotation angle of wedge about the Z axis: (se specifică
unghiul de rotaţie a prismei în jurul axei Z).
¾ Meniul derulant
Draw > Surfaces > 3D Surfaces > Wedge (fig. 7.1 şi fig. 7.2).
¾ Exemple
Tabelul 7.2
Exemple de realizare a unei prisme.
Ex. Dialog Rezultat

VPOINT (1,-1,1)
0 1 2
1 Command: AI_WEDGE
Specify corner point of wedge: P1
Specify length of wedge: 30
Specify width of wedge: 20
Specify height of wedge: 25
Specify rotation angle of wedge about the Z
axis: 0
Command: AI_WEDGE
2 Specify corner point of wedge: P1
Specify length of wedge: 30
Specify width of wedge: 20
Specify height of wedge: 25
Specify rotation angle of wedge about the Z
axis: 30
7.1.3. Opţiunea Pyramid (Comanda AI_PYRAMID)
Opţiunea Pyramid a comenzii 3D, sau comanda AI_PYRAMID, permite realizarea

unei piramide; pentru aceasta trebuie introduse punctele care formează baza piramidei precum
şi punctul ce reprezintă vârful piramidei.
Folosind această opţiune, utilizatorul are posibilitatea de a realiza o prismă, indicând
opţiune r (Ridge), în loc de specificarea ultimului punct al bazei; în continuare trebuie
specificate două puncte care să definească o linie situată la o anumită înălţime.
Totodată, prin opţiunea Pyramid a comenzii 3D, se poate realiza şi un trunchi de
piramidă, astfel: se indică punctele ce formează baza piramidei şi punctele ce formează planul
cu care se secţionează piramida. Aceasta se realizează cu ajutorul opţiunii t (Top), în loc de
specificarea ultimului punct al bazei piramidei.
¾ Dialog
Command: AI_PYRAMID
Specify first corner point for base of pyramid: (se specifică
primul punct al bazei piramidei);
Specify second corner point for base of pyramid: (se specifică
cel de-al doilea punct al bazei piramidei);
Specify third corner point for base of pyramid: (se specifică
cel de-al treilea punct al bazei piramidei);
Specify fourth corner point for base of pyramid or
[Tetrahedron]: (se specifică cel de-al patrulea punct al bazei piramidei sau se alege
opţiunea T, în cazul în care se doreşte realizarea unui tetraedru);
Specify apex point of pyramid or [Ridge/Top]: (se specifică
vârful piramidei, sau se alege una dintre opţiunile R, dacă se doreşte desenarea unei prisme,
sau a opţiunii T, dacă se urmăreşte crearea unui trunchi de piramidă).
În cazul în care, în loc de specificarea vârfului piramidei, se alege opţiunea R, dialogul
comenzii va fi în continuare următorul:
Specify first ridge end point of pyramid: (se specifică primul capăt al
liniei);
Specify second ridge end point of pyramid: (se specifică al doilea capăt al
liniei).
În cazul în care, în loc de specificarea vârfului piramidei, se alege opţiunea T, pentru
desenarea unui trunchi de piramidă, dialogul comenzii va fi în continuare următorul:
Specify first corner point for top of pyramid: (se specifică primul punct al
bazei superioare a trunchiului de piramidă);
Specify second corner point for top of pyramid: (se specifică cel de-al
doilea punct al bazei superioare a trunchiului de piramidă);
Specify third corner point for top of pyramid: (se specifică cel de-al
treilea punct al bazei superioare a trunchiului de piramidă);
Specify fourth corner point for top of pyramid: (se specifică cel de-al
patrulea punct al bazei superioare a trunchiului de piramidă).
¾ Meniul derulant
Draw > Surfaces > 3D Surfaces > Pyramid (fig. 7.1 şi fig. 7.2).
¾ Exemple
Tabelul 7.3
Exemple privind desenarea de piramide şi trunchuri de piramidă
Ex. Dialog Rezultat

VPOINT (1,-1,1)
0 1 2
1 Command: AI_PYRAMID
Specify first corner point for base of
pyramid: 0,0
Specify second corner point for base of
pyramid: 50,0
Specify third corner point for base of
pyramid: 60,55
Specify fourth corner point for base of
pyramid or [Tetrahedron]: 0,65
Specify apex point of pyramid or
[Ridge/Top]: 20,30,70
Command: AI_PYRAMID
2 Specify first corner point for base of
pyramid: 0,0
pyramid: 60,0
pyramid: 60,40
pyramid or [Tetrahedron]: t
Specify apex point of tetrahedron or
[Top]: 30,20,70
pyramid: 0,0
pyramid: 50,0
pyramid: 60,55
[Ridge/Top]: r
Specify first ridge end point of pyramid:
15,25,60
Specify second ridge end point of pyramid:
25,40,75
0 1 2
pyramid: 0,0
pyramid: 50,0
pyramid: 60,55
[Ridge/Top]: t
Specify first corner point for top of
pyramid: 10,5,60
Specify second corner point for top of
pyramid: 45,8,65
Specify third corner point for top of
pyramid: 50,40,56
Specify fourth corner point for top of
pyramid: 10,55,70
7.1.4 Opţiunea Torus (Comanda AI_TORUS)
Opţiunea Torus a comenzii 3D, sau comanda AI_TORUS, permite realizarea unui tor
prin specificarea centrului torului, a razei torului şi a razei tubului precum şi a numărului de
segmente ce definesc suprafaţa tubului şi circumferinţa torului (fig. 7.6)
Fig. 7.6
Torul şi elementele care îl definesc
¾ Dialog
Command: AI_TORUS
Specify center point of torus: (se specifică centrului torului);
Specify radius of torus or [Diameter]:(se specifică raza sau
diametrul torului);
Specify radius of tube or [Diameter]:(se specifică raza sau
diametrul tubului);
Enter number of segments around tube circumference <16>:
(se specifică numărul de segmente ce definesc circumferinţa tubului);
Enter number of segments around torus circumference <16>:
(se specifică numărul de segmente ce definesc circumferinţa torului).
¾ Meniul derulant
Draw > Surfaces > 3D Surfaces > Torus (fig. 7.1 şi fig. 7.2).
¾ Exemple
Tabelul 7.4
Exemplu de realizare a unui tor
Ex. Dialog Rezultat

VPOINT (1,-1,1)
0 1 2
1 Command: ai_torus
Specify center point of torus: (se indică
centrul)
Specify radius of torus or [Diameter]:
60
Specify radius of tube or [Diameter]: 15
Enter number of segments around tube
circumference <16>: ↵
Enter number of segments around torus
circumference <16>: ↵
2 Command: ai_torus
Specify center point of torus: (se indică
centrul)
Specify radius of torus or [Diameter]:
50
Enter number of segments around tube
circumference <16>: 24
Enter number of segments around torus
circumference <16>: 24
7.1.5. Opţiunea Cone (Comanda AI_CONE)
Opţiunea Cone a comenzii 3D, sau comanda AI_CONE, permite realizarea unui con, a
unui trunchi de con sau a unui cilindru. Pentru aceasta, utilizatorului i se cere să introducă
punctul de centru a bazei inferioare a conului sau a cilindrului, apoi trebuie introdusă raza
bazei inferioare sau diametrul, alegând opţiunea D (diameter); trebuie apoi specificată raza
sau diametrul bazei superioare; în cazul în care se doreşte desenarea unui con, raza sau
diametrul bazei superioare va fi zero, dacă se doreşte realizarea unui trunchi de con, raza
bazei inferioare trebuie să aibă o valoare diferită de raza bazei superioare, iar în cazul
desenării unui cilindru, razele sau diametrele celor două baze trebuie să fie egale; în final,
pentru definitivarea comenzii, utilizatorul trebuie să introducă înălţimea figurii geometrice şi
numărul de segmente care definesc suprafaţa laterală a conului, a trunchiului de con sau a
cilindrului.
¾ Dialog
Command: AI_CONE
Specify center point for base of cone: (se va specifica centrul bazei
conului);
Specify radius for base of cone or [Diameter]: (se va specifica
raza sau diametrul cercului care reprezintă baza conului);
Specify radius for top of cone or [Diameter] <0>: (se va
specifica raza sau diametrul cercului care reprezintă baza superioară a trunchiului de con;
dacă se alege valoarea implicită zero, va fi realizat un con);
Specify height of cone: (se va specifica înălţimea conului);
Enter number of segments for surface of cone <16>: (se
specifică numărul de segmente care definesc suprafaţa laterală a conului, valoarea implicită
fiind 16).
¾ Meniul derulant
Draw > Surfaces > 3D Surfaces > Cone (fig. 7.1 şi fig. 7.2).
¾ Exemple
Tabelul 7.5
Exemple de utilizare a comenzii Ai_cone
Ex. Dialog Rezultat

VPOINT (1,-1,1)
0 1 2
Command: AI_CONE
1 Specify center point for base of cone: P
Specify radius for base of cone or [Diameter]: 20
Specify radius for top of cone or [Diameter] <0>:
↵
Specify height of cone: 50
Enter number of segments for surface of cone <16>: ↵
Command: AI_CONE
2 Specify center point for base of cone: P
10
Enter number of segments for surface of cone
<16>: ↵

0 1 2
3 Command: AI_CONE
Specify center point for base of cone: P
10
Enter number of segments for surface of cone
<16>: ↵
7.1.6. Opţiunea DIsh (Comanda AI_DISH)
Opţiunea DIsh a comenzii 3D, sau comanda AI_DISH, permite desenarea unei calote
sferice reprezentând semisfera inferioară, prin indicarea centrului sferei din care face parte
calota, precum şi raza cercului reprezentând baza calotei.
¾ Dialog
Command: AI_DISH
Specify center point of dish: (se specifică centrul calotei);
Specify radius of dish or [Diameter]: (se specifică raza sau
diametrul calotei);
Enter number of longitudinal segments for surface of dish
<16>: (se indică numărul de segmente longitudinale ce definesc suprafaţa laterală a calotei,
valoarea implicită fiind de 16);
Enter number of latitudinal segments for surface of dish
<8>: (se indică numărul de segmente latitudinale ce definesc suprafaţa laterală a calotei,
valoarea implicită fiind de 8).
¾ Meniul derulant
Draw > Surfaces > 3D Surfaces > Dish (fig. 7.1 şi fig. 7.2).
¾ Exemple
Tabelul 7.6
Exemple de utilizare a comenzii Ai_dish
Ex. Dialog Rezultat

VPOINT (1,-1,1)
0 1 2
1. Command: AI_DISH
Specify center point of dish: P
Specify radius of dish or [Diameter]: 10
Enter number of longitudinal segments for surface
of dish <16>: ↵
Enter number of latitudinal segments for surface
of dish <8>: ↵
2 Command: AI_DISH
Specify center point of dish: P
Specify radius of dish or [Diameter]: d
Specify diameter of dish: 50
Enter number of longitudinal segments for surface
of dish <16>: 24
Enter number of latitudinal segments for surface
of dish <8>: 14
7.1.7. Opţiunea DOme (comanda AI_DOME)
Opţiunea DOme a comenzii 3D, sau comanda AI_DOME, permite crearea unei calote
sferice reprezentând semisfera superioară a unei sfere, prin indicarea centrului calotei şi a
razei cercului de bază al calotei.
¾ Dialog
Command: AI_DOME
Specify center point of dome: (se specifică centrul calotei);
Specify radius of dome or [Diameter]: (se specifică raza sau diametrul
calotei);
Enter number of longitudinal segments for surface of dome
<16>: (se indică numărul de segmente longitudinale ce definesc suprafaţa laterală a calotei,
valoarea implicită fiind de 16);
Enter number of latitudinal segments for surface of dome
<8>: (se indică numărul de segmente latitudinale ce definesc suprafaţa laterală a calotei,
valoarea implicită fiind de 8).
¾ Meniul derulant
Draw > Surfaces > 3D Surfaces > Dome (fig. 7.1 şi fig. 7.2).
¾ Exemple
Tabelul 7.7
Exemple de utilizare a comenzii Ai_dome
Ex. Dialog Rezultat

VPOINT (1,-1,1)
0 1 2
1 Command: AI_DOME
Specify center point of dome: P
Specify radius of dome or [Diameter]: 20
Enter number of longitudinal segments for
surface of dome <16>: ↵
Enter number of latitudinal segments for
surface of dome <8>: ↵
2
Command: AI_DOME
Specify center point of dome: _cen of
Specify radius of dome or [Diameter]: 40
Enter number of longitudinal segments for
surface of dome <16>: 24
Enter number of latitudinal segments for
surface of dome <8>: 14
7.1.8. Opţiunea Mesh (comanda AI_MESH)
Opţiunea Mesh a comenzii 3D, sau comanda AI_MESH, permite realizarea unei
suprafeţe prin indicarea celor patru colţuri şi a numărului de linii, după două direcţii, M şi N,
aşa cum rezultă din fig. 7.7.
Fig. 7.7
Suprafaţă realizată cu comanda Ai_mesh
¾ Dialog
Command: AI_MESH
Specify first corner point of mesh: (se specifică primul colţ al
reţelei);
Specify second corner point of mesh: (se specifică cel de-al doilea colţ
al reţelei);
Specify third corner point of mesh: (se specifică cel de-al treilea colţ
al reţelei);
Specify fourth corner point of mesh: (se specifică cel de-al patrulea
colţ al reţelei);
Enter mesh size in the M direction: (se specifică mărimea reţelei după
direcţia M);
Enter mesh size in the N direction: (se specifică mărimea reţelei
după direcţia N).
¾ Meniul derulant
Draw > Surfaces > 3D Surfaces > Mesh (fig. 7.1 şi fig. 7.2).
¾ Exemplu
Tabelul 7.8
Exemplu de realizare a unei suprafeţe cu comanda Ai_mesh
Ex. Dialog Rezultat

VPOINT (1,-1,1)
Command: AI_MESH
1 Specify first corner point of mesh:P1
Specify second corner point of mesh:P2
Specify third corner point of mesh:P3
Specify fourth corner point of mesh:P4
Enter mesh size in the M direction:6
Enter mesh size in the N direction:8
7.1.9. Opţiunea Sphere (comanda AI_SPHERE)
Opţiunea Sphere a comenzii 3D, sau comanda AI_SPHERE, permite realizarea unei
sfere. Pentru aceasta, utilizatorul trebuie să specifice centrul acesteia, raza sau diametrul şi
numărul de segmente longitudinale şi latitudinale ce definesc suprafaţa sferei.
¾ Dialog
Command: AI_SPHERE
Specify center point of sphere: (se specifică centrul sferei);
Specify radius of sphere or [Diameter]: (se specifică raza sau
diametrul sferei);
Enter number of longitudinal segments for surface of sphere
<16>: (se indică numărul de segmente longitudinale ce definesc suprafaţa sferei, valoarea
implicită fiind 16);
Enter number of latitudinal segments for surface of sphere
<16>: (se indică numărul de segmente latitudinale care definesc suprafaţa sferei, valoarea
implicită fiind 16).
¾ Meniul derulant
Draw > Surfaces > 3D Surfaces > Sphere (fig. 7.1 şi fig. 7.2).
¾Exemple
Tabelul 7.9
Exemple de utilizare a comenzii Ai_sphere
Ex. Dialog Rezultat

VPOINT (1,-1,1)
0 1 2
1. Command: AI_SPHERE
Specify center point of sphere: P
Specify radius of sphere or
[Diameter]: 20
Enter number of longitudinal
segments for surface of sphere
<16>: ↵
Enter number of latitudinal
<16>: ↵
2 Command: AI_SPHERE
Specify center point of sphere: P
Specify radius of sphere or
[Diameter]: 40
Enter number of longitudinal
<16>: 24
Enter number of latitudinal
<16>:24
7.2. Exemplu complex

Pentru realizarea desenului din fig. 7.8, care cuprinde aproape toate suprafeţele
predefinite analizate în cadrul acestui capitol, se va utiliza cu precădere comanda 3D, cu
opţiunile acesteia, sau, direct comenzile corespunzătoare.
Se propune următoarea strategie de lucru:
- cu opţiunea Box a comenzii 3D, se realizează placa de bază;
- se mută UCS-ul în partea superioară a plăcii, în colţul din stânga;
- se mută UCS-ul în punctul de coordonate 10,10 şi se construieşte suportul vertical cu
opţiunea Pyramid a comenzii 3D, subopţiunea Top, conform dialogului:
Command: 3d
Enter an option
[Box/Cone/DIsh/DOme/Mesh/Pyramid/Sphere/Torus/Wedge]: p
Specify first corner point for base of pyramid: 0,0
Specify second corner point for base of pyramid: 20,0
Specify third corner point for base of pyramid: @0,60
Specify fourth corner point for base of pyramid or
[Tetrahedron]: @-20,0
Specify apex point of pyramid or [Ridge/Top]: t
Specify first corner point for top of pyramid: @0,10,80
Specify second corner point for top of pyramid: @0,10,80
Specify third corner point for top of pyramid: @0,-10,80
Specify fourth corner point for top of pyramid: @0,-10,80
- se copiază obiectul creat (suportul) în poziţia corespunzătoare din dreapta;
- se plasează UCS-ul în centrul găurii cilindice de pe suportul din stânga (sau din
dreapta), corespunzătoare axului orizontal, cu axa Z orientată de-a lungul axei cilindrului,
apoi se mută la capătul axului;
- se stabileşte o valoare mai mare a variabilelor SURFTAB1 şi SURFTAB2 care
determină o densitate mai mare a faţetelor suprafeţelor de rotaţie;
- se construieşte cilindrul cu opţiunea Cone a comenzii 3D (sau cu comanda
AI_CONE);
- se mută apoi, succesiv, UCS-ul de-a lungul axei cilindrului şi se construiesc celelalte
corpuri: conul (AI_CONE), sfera (AI_SPHERE), torul (AI_TORUS) şi semisfera
(AI_DOME).
Fig. 7.8
Suprafeţe predefinite realizate cu comanda 3D.
Vizualizare cu VPOINT (-1,-1,1)
8. ASCUNDEREA MUCHIILOR ACOPERITE ŞI UMBRIREA

SUPRAFEŢELOR
Modul de afişare pe ecran a obiectelor 3D realizate, indiferent dacă sunt modele de

suprafaţă sau modele solide, poate avea mai multe forme de reprezentare:
• forma “wireframe” – cu reprezentarea tuturor liniilor, sau a altor elemente din desen,
vizibile sau acoperite;
• forma “hide” - cu ascunderea părţilor acoperite;
• formele “shade” şi “render” – cu umbrirea în diferite moduri a suprafeţelor vizibile şi
cu ascunderea celor acoperite.
În general, desenele 3D complexe, care prezintă o densitate mare de linii care aparţin
atât părţilor vizibile cât şi celor acoperite ale obiectului, sunt mai greu de înţeles în forma de
reprezentare “wireframe”. Pe de altă parte, în multe situaţii devine foarte dificilă observarea
efectelor unei comenzi asupra modelului realizat. Eliminarea acestor neajunsuri se poate face
cu uşurinţă prin utilizarea comenzilor HIDE, SHADE şi RENDER. Forma de vizualizare
“render” este analizată în cap. 18.
8.1. Comanda HIDE

Comanda HIDE permite eliminarea liniilor ascunse dintr-o proiecţie ortogonală, sau din
perspectivă, atunci când se utilizează comenzile VPOINT, DVIEW sau VIEW.
¾ Dialog
Command: HIDE
¾ Meniul derulant
View > Hide
Se activează din meniul derulant View > Toolbar > Render (fig. 8.1).
Hide
Fig. 8.1
Bara cu instrumente pentru HIDE
8. Ascunderea muchiilor acoperite şi umbrirea suprafeţelor 67
b
Fig. 8.2
Reprezentarea unor poliedre regulate cu feţele acoperite cu 3DFACE
înainte (a) şi după introducerea comenzii HIDE (b)
8.2. Comanda SHADEMODE

Comanda SHADEMODE permite obţinerea unor afişări umbrite ale obiectelor 3D din
viewport-ul curent.
¾ Dialog
Command: SHADEMODE
Current mode: 2D wireframe
Enter option [2D wireframe/3D
wireframe/Hidden/Flat/Gouraud/fLat+edges/gOuraud+edges] <2D
wireframe>:(se indică una din opţiuni);
2D (2D wireframe)– afişează obiectele utilizând linii şi curbe pentru reprezentarea

muchiilor;
3D(3D wireframe)- afişează obiectele, utilizând linii şi curbe pentru reprezentarea
muchiilor, dar prezintă pictograma sistemului UCS în 3D (v. tabelul 4.1);
H(Hidden) - afişează obiectele, utilizând reprezentarea 3 D Wireframe, dar
ascunde liniile aparţinând feţelor acoperite;
F (Flat) – umbreşte obiectele pe feţe poligonale. Obiectele au mai puţină
adâncime şi continuitate între feţe, decât în cazul Gouraud;
G (Gouraud) - umbreşte obiectele şi netezeşte muchiile dintre feţe pentru a reda
obiectele cu un aspect omogen şi realist;
L (fLat+edges) – combină opţiunile de reprezentare Flat şi Wireframe.
Obiectele sunt reprezentate umbrit, plat, şi li se observă structura cadrului de sârmă;
O (gOuraud+edges) - combină opţiunile de reprezentare Gouraud şi
wireframe. Obiectele sunt reprezentate umbrit, cu o trecere lină de la o faţă la alta, şi li se
observă structura cadrului de sârmă.
¾ Meniul derulant
View > Shade (fig. 8.3)
Fig. 8.3 Fig. 8.4

Meniul derulant pentru SHADE Bara cu instrumente pentru
SHADE
Se activează din meniul derulant View > Toolbar > Shade (fig. 8.4)
¾ Observaţii
• Variabila de sistem DISPSILH (sau comanda DISPSILH) controlează modul de

afişare a liniilor de pe suprafeţele curbe ale obiectelor solide prezentate în modul Wireframe -
HIDE. Valoarea implicită este 0. Obiectul din fig. 8.5 este afişat cu această valoare. În fig. 8.6
este prezentat acelaşi obiect după modificarea variabilei DISPSILH la valoarea 1. Comanda
HIDE se aplică după o regenerare forţată cu comanda REGEN;
• Comanda HIDE nu are întotdeauna acelaşi efect cu modul HIDDEN al comenzii
SHADEMODE;
• Variabila HALOGAP specifică distanţa dintre liniile de halou;
• Variabila HIDETEXT specifică dacă textele scrise cu comenzile DTEXT sau
MTEXT vor fi ascunse (ON), sau nu (OFF), de alte obiecte 3D, după comanda HIDE;
• Variabila OBSCUREDLTYPE specifică cu ce tip de linie vor fi desenate părţile
acoperite;
• Variabila OBSCUREDCOLOR specifică cu ce culoare vor fi reprezentate liniile
acoperite. Efectul comenzii este observat numai după introducerea altei valori, decât 0, pentru
OBSCUREDLTYPE, şi după aplicarea comenzii HIDE.
8. Ascunderea muchiilor acoperite şi umbrirea suprafeţelor 69
Fig. 8.5 Fig. 8.6

Afişare cu DISPSILH valoare 0 şi HIDE Afişare cu DISPSILH valoare 1 şi HIDE
¾ Exemple
Cu comenzile de generare de suprafeţe AI_DOME, EDGESURF şi 3DFACE (v. cap. 7

şi cap. 9) s-au construit obiectele din fig. 8.7. În figură se pot observa efectele comenzii
SHADEMODE pentru diferite opţiuni ale acesteia.
Fig. 8.7
Efectele comenzii SHADEMODE
9. MODELAREA SUPRAFEŢELOR COMPLEXE
În afară de realizarea unor modele de suprafaţă predefinite (paralelipiped, con, disc,

dom, plasă, piramidă, sferă, tor şi pană) prezentate în cap. 7, programul oferă şi posibilitatea
obţinerii altor suprafeţe simple sau complexe, cum ar fi: suprafeţe definite prin nodurile unei
reţele, suprafeţe de rotaţie, suprafeţe definite de mai multe curbe directoare etc. Ca şi în cazul
suprafeţelor predefinite, modelele de suprafaţă care vor fi prezentate în continuare sunt utile
atunci când nu este necesară detalierea proprietăţilor fizice (cum ar fi masa, greutatea şi
centrul de greutate) pe care o permite modelarea solidă (v. cap. 10), dar sunt totuşi necesare
funcţiile de ascundere, umbrire şi randare.
La modelarea acestor suprafeţe, se utilizează o reţea (mesh) poligonală formată din
faţete. Prin acest tip de modelare, se pot defini forme complexe, forme ce nu pot fi realizate
prin modelare solidă. În fig. 9.1 se prezintă o parte din aceste suprafeţe şi meniul derulant
corespunzător.
Fig. 9.1
Suprafeţe complexe
Densitatea reţelei (sau numărul de faţete) este stabilită cu ajutorul unei matrice de
dimensiune MxN, similară unei reţele cu N linii şi M coloane.
9. Modelarea suprafeţelor complexe 71
Bara cu instrumente (toolbar), din care se pot activa comenzile care permit generarea
acestor suprafeţe, este prezentată în fig. 9.2.
SOLID 3DFACE EDGE REVSURF RULESURF

3DMESH TABSURF EDGESURF
Fig. 9.2
Bara cu instrumente pentru suprafeţe
9.1. Comanda SOLID

Comanda SOLID permite crearea unor regiuni poligonale opace.
¾ Dialog
Command: SOLID
Specify first point:(se indică primul punct)
Specify second point: (se indică al doilea punct)
Specify third point: (se indică al treilea punct)
Specify fourth point or <exit>: (se indică al patrulea punct)
Specify third point: (se indică al cincilea punct)
Specify fourth point or <exit>: (se indică al şaselea punct etc., sau se
încheie dilogul cu ↵),
¾ Meniul derulant
Draw > Surfaces > 2D Solid
¾ Observaţii
• Suprafeţele poligonale “solide” realizate apar umplute, dacă variabila de sistem

FILLMODE are valoarea 1, iar modul View este setat pe valoarea Plan, şi neumplute - pentru
valoarea 0;
• Ordinea de introducere a punctelor care definesc suprafaţa conduce la obţinerea a
două forme diferite ale suprafeţei (v. fig. 9.3);
• Dacă se utilizează această comandă în spaţiul 3D, atunci este necesară plasarea UCS-
ului pe suprafaţa care se doreşte a deveni opacă, după aplicarea unei operaţii de umbrire sau
acoperire (HIDE, SHADE sau RENDER).
¾ Exemple
În fig. 9.3, sunt prezentate două desene plane, realizate cu comanda SOLID, în care
diferă doar ordinea de introducere a punctelor care definesc suprafaţa.
Command: SOLID
Specify first point:P1
Specify second point:P2
Specify third point:P3
Specify fourth point or
a b <exit>:P4
Specify third point:↵
Fig. 9.3
Suprafeţe realizate cu comanda SOLID
9.2. Comanda 3DFACE

Comanda 3DFACE permite desenarea unor suprafeţe plane în spaţiul tridimensional
prin indicarea a trei sau mai multe puncte care definesc conturul acestora. Spre deosebire de o
obiect desenată cu comanda SOLID, suprafaţa unei feţe plane 3D, realizată cu 3DFACE, nu
apare “umplută”. După realizarea feţelor respective, existenţa lor este remarcată numai după
executarea comenzilor HIDE, SHADE, sau RENDER, prin ascunderea oricărei obiecte aflate
în spatele acestei suprafeţe. Spre deosebire de comanda SOLID, punctele care definesc
suprafaţa trebuie specificate în ordine, circular, în sens orar, sau în sens trigonometric. În fig.
9.4, se prezintă o prismă hexagonală ale cărei suprafeţe au fost realizate cu 3DFACE.
Fig. 9.4
Prismă realizată cu comanda 3DFACE
¾ Dialog
Command: 3DFACE
Specify first point or [Invisible]:(se indică primul punct);
Specify second point or [Invisible]: (se indică al doilea punct);
Specify third point or [Invisible] <exit>:(se indică al treilea
punct);
Specify fourth point or [Invisible] <create three-sided
face>:(se indică al patrulea punct);
Specify third point or [Invisible] <exit>:(se indică al cincilea
punct);
Specify fourth point or [Invisible] <create three-sided
face>:(se indică al şaselea punct);
Specify third point or [Invisible] <exit>:(se indică al şaptelea
punct etc., sau se încheie dilogul cu ↵).
Opţiunea I permite ca următoarea muchie desenată să fie invizibilă.
¾ Meniul derulant
Draw > Surfaces > 3D Face
Se activează din meniul derulant View > Toolbar > Surfaces (fig. 9.2)
¾ Observaţii
• Se pot utiliza comenzile DDMODIFY, PROPERTIES, sau EDGE pentru a schimba

vizibilitatea feţelor 3D;
• Se pot crea feţe 3D în întregime invizibile. Aceste feţe fantomă pot acoperi în modul
HIDE alte obiecte din desen;
• Variabila SPLFRAME controlează vizibilitatea muchiilor în cadrul comenzii
3DFACE.
¾ Exemplu
În fig. 9.5 se prezintă două faţete plane 3D, realizate cu comanda 3DFACE, în care
punctele sunt introduse în ordinea indicată pe desen.
Command: 3DFACE
Specify first point or [Invisible]: 200,100
Specify second point or [Invisible]:@60,0,80
Specify third point or [Invisible] <exit>:
@-60,0,0
Specify fourth point or [Invisible] <create
three-sided face>:↵
@0,50,0
SSpecify fourth point or [Invisible] <create
three-sided face>: i
Specify fourth point or [Invisible] <create
three-sided face>: @0,0,-80
Specify third point or [Invisible] <exit>: i
Fig. 9.5
200,100
Faţete 3D realizate cu Specify fourth point or [Invisible] <create
comanda 3DFACE three-sided face>:↵
Specify third point or [Invisible] <exit>:↵
9.3. Comanda EDGE

Comanda EDGE permite schimbarea vizibilităţii oricărei muchii a unei feţe 3D, după
crearea acesteia.
¾ Dialog
Command: EDGE
Specify edge of 3dface to toggle visibility or [Display]:
(se selectează muchia dorită; la selectare va apare marcatorul modului OSNAP – MIDpoint);
Specify edge of 3dface to toggle visibility or [Display]:
(se selectează în continuare, sau se iese cu ENTER).
Pentru a reface vizibilitatea muchiilor invizibile se alege opţiunea D[Display] şi se
selectează muchiile care se doresc a fi făcute vizibile.
¾ Meniul derulant
Draw > Surfaces > 3D Face
Se activează din meniul derulant View > Toolbar > Surfaces (fig. 9.2)
¾ Exemplu
Se construieşte hexagonul din fig. 9.6. Cu comanda 3DFACE se acoperă această

suprafaţă în ordinea P1, P2, P3, P4, P5, P6, P1, P4. Se introduce comanda EDGE şi se
selectează muchiile din interior.
Command: EDGE
Specify edge of 3dface to toggle
visibility or [Display]:(se
selectează muchia P1P4)
Specify edge of 3dface to toggle
visibility or [Display]:(se
ÎNAINTE DUPĂ selectează muchia P3P6)
Fig. 9.6
Ascunderea muchiilor cu EDGE
9.4. Comanda 3DMESH
9.4. Comanda 3DMESH

Comanda 3DMESH permite crearea unei suprafeţe poligonale prin specificarea
numărului de noduri pe două direcţii - M şi N - şi prin indicarea locaţiei fiecărui nod. Fiecare
faţetă a suprafeţei create este definită prin patru noduri (vertex-uri) sau prin patru muchii,
apărând ca un patrulater stâmb în spaţiu.
¾ Dialog
Command: 3DMESH
Enter size of mesh in M direction: (se specifică numărul de noduri pe
direcţia M);
Enter size of mesh in N direction: (se specifică numărul de noduri pe
direcţia N);
Specify location for vertex (0, 0): (se specifică coordonatele
primului nod);
Specify location for vertex (0, 1): (se specifică coordonatele celui
de-al doilea nod).
Se continuă în acelaşi mod până la epuizarea tuturor nodurilor definite de matricea
MxN.
¾ Meniul derulant
Draw > Surfaces > 3D Mesh
¾ Observaţii
• Comanda 3DMESH este deosebit de utilă la definirea suprafeţelor de acest tip prin
rutine AutoLISP şi mai puţin utilă prin introducerea manuală a datelor;
• Se pot introduce maxim 256 de noduri pe fiecare din cele două direcţii M sau N.
¾ Exemplu
Se cere realizarea suprafeţei din fig. 9.7 prin introducerea coordonatelor absolute ale
fiecărui nod al reţelei.
Vizualizarea se va face cu VPOINT (-2,-4,1).
Fig. 9.7
Suprafaţă realizată cu 3DMESH
Command: 3DMESH
Enter size of mesh in M direction: 3
Enter size of mesh in N direction: 4
Specify location for vertex (0, 0): 170,90,-86
Specify location for vertex (0, 2): 252,18,13
9.5. Comanda PFACE

Comanda PFACE permite crearea unei suprafeţe poligonale, ca şi comanda 3DMESH,
cu deosebirea că o faţetă a unei astfel de reţele poate conţine orice număr de noduri (vertex-
uri).
În dialogul comenzii, se introduc mai întâi toate coordonatele nodurilor (vertex-urilor),
apoi se specifică faţele cărora le aparţin nodurile.
¾ Dialog
Command: PFACE
Specify location for vertex 1: (se introduc coordonatele primului
vertex);
Specify location for vertex 2 or <define faces>: (se introduc
coordonatele celui de-al doilea vertex);
Specify location for vertex 3 or <define faces>: (se introduc
coordonatele celui de-al treilea vertex);
. . . Se continuă până la epuizarea coordonatelor pentru toate nodurile
Specify location for vertex … or <define faces>:↵
Se introduc numerele vertex-urilor care definesc prima faţă.
Face 1, vertex 1:
Enter a vertex number or [Color/Layer]: (primul număr);
Face 1, vertex 2:
Enter a vertex number or [Color/Layer] <next face>: (al doilea
număr);
Face 1, vertex 3:
Enter a vertex number or [Color/Layer] <next face>: (al treilea
număr);
. . . Se continuă până la epuizarea numerelor
Enter a vertex number or [Color/Layer] <next face>:↵
Se introduc numerele vertex-urilor care definesc a doua faţă.
Face 2, vertex 1:
Enter a vertex number or [Color/Layer]: (primul număr);
Face 2, vertex 2:
Enter a vertex number or [Color/Layer] <next face>: (al doilea
număr);
Face 2, vertex 3:
Enter a vertex number or [Color/Layer] <next face>: (al treilea
număr);
...
Se continuă până la epuizarea numerelor
Se introduc numerele nodurilor care definesc a treia faţă şi aşa mai departe
Face 3, vertex 1:
Enter a vertex number or [Color/Layer]: ↵ (se încheie dialogul).
¾ Meniul derulant
Nu există.
Nu există.
¾ Observaţii
• Comanda PFACE este adesea utilizată la crearea directă a suprafeţelor prin programare
în limbajul AutoLISP sau în limbajul ARX (AutoCAD Runtime Extension);
• Variabila de sistem PFACEVMAX controlează numărul maxim de noduri (vertex-ur) al
unei feţe.
¾ Exemplu
Se cere realizarea suprafeţei din fig. 9.8.
Fig. 9.8
Suprafaţă realizată cu PFACE
Vizualizare cu VPOINT (-4,-3,1)
Command: PFACE
Specify location for vertex 1: 165,25,-61
Specify location for vertex 2 or <define faces>: 200,105,-80
Specify location for vertex 5 or <define faces>: 260,-13,-91
Specify location for vertex 6 or <define faces>: 336,165,8
Specify location for vertex 7 or <define faces>:↵
Face 1, vertex 1:
Enter a vertex number or [Color/Layer]: 1
Face 1, vertex 2:
Enter a vertex number or [Color/Layer] <next face>: 2
Face 1, vertex 3:
Face 1, vertex 4:
Face 1, vertex 5:
Face 1, vertex 6:
Face 2, vertex 1:
Enter a vertex number or [Color/Layer]: 2
Face 2, vertex 2:
Face 2, vertex 3:
Face 2, vertex 4:
Face 2, vertex 5:
Face 3, vertex 1:
Enter a vertex number or [Color/Layer]: ↵
9.6. Comanda REVSURF

Comanda REVSURF permite crearea unei reţele poligonale care aproximează o
suprafaţă de revoluţie generată prin rotirea unei curbe directoare sau a unui profil, în jurul
unei axe. Curba directoare poate fi un obiect închis sau deschis de tipul: linie, polilinie 2D,
polilinie 3D, arc, cerc, elipsă, arc de elipsă, curbă spline, coroană circulară sau poligon.
Densitatea reţelei poligonale, care defineşte suprafaţa de revoluţie, este controlată de
variabilele SURFTAB1 şi SURFTAB2.
SURFTAB1 defineşte numărul de feţe pe direcţia M (în sensul rotaţiei), iar SURFTAB2
defineşte numărul de feţe pe direcţia N (direcţia axei) (fig. 9.9).
Fig. 9.9
Suprafaţă realizată cu REVSURF
¾ Dialog
Command: REVSURF
Current wire frame density: SURFTAB1=6 SURFTAB2=6
Select object to revolve: (se selectează curba directoare);
Select object that defines the axis of revolution: (se
selectează axa de rotaţie);
Specify start angle <0>: (se indică valoarea unghiului de început);
Specify included angle (+=ccw, -=cw) <360>: (se indică valoarea
unghiului de sfârşit).
¾ Meniul derulant
Draw > Surfaces > Revolved Surface
¾ Observaţii
• Comenzile SURFTAB1 şi SURFTAB2 trebuie introduse înainte de realizarea suprafeţei

cu REVSURF. Schimbarea ulterioară a acestora nu mai modifică densitatea faţetelor
suprafeţei create nici chiar după o regenerare forţată cu REGEN;
• Selectarea curbei directoare şi a axei de rotaţie se poate face numai prin punctare cu
mouse-ul, nefiind posibilă o altă metodă de selecţie;
• Sensul de rotaţie este determinat de capătul selectat al axei de rotaţie şi de regula mâinii
drepte.
¾ Exemplu
Se cere realizarea suprafeţei de revoluţie din fig. 9.10 b având date curba directoare S1
(o polilinie închisă) şi axa de rotaţie S2 (o dreaptă) (fig. 9.10 a).
ÎNAINTE DUPĂ
a b
Fig. 9.10
Suprafaţă realizată cu REVSURF. Vedere obţinută cu VPOINT
(1,-1.5,0.5) şi HIDE
Command: SURFTAB1
Enter new value for SURFTAB1 <6>: 20
Command: SURFTAB2
Command: REVSURF
Select object to revolve: (se selectează în S1)
Select object that defines the axis of revolution:(se selectează în S2)
Specify start angle <0>: ↵
Specify included angle (+=ccw, -=cw) <360>: 270
9.7. Comanda RULESURF

Comanda RULESURF permite crearea unei suprafeţe riglate între două curbe. Cele
două curbe pot fi obiecte închise sau deschise, de tipul: puncte, linii, arce, poligoane, cercuri,
curbe spline sau polilinii.
La generarea suprafeţei, cele două curbe trebuie să fie ambele închise sau ambele
deschise.
Variabila SURFTAB1 stabileşte densitatea reţelei.
În fig. 9.11 sunt prezentate câteva suprafeţe riglate realizate cu comanda RULESURF.
Fig. 9.11
Suprafaţe realizate cu RULESURF
¾ Dialog
Command: RULESURF
Current wire frame density: SURFTAB1=10
Select first defining curve: (se selectează prima curbă);
Select second defining curve: (se selectează a II-a curbă).
¾ Meniul derulant
Draw > Surfaces > Ruled Surface
¾ Observaţii
• Dacă este necesar, curbele directoare pot fi şterse după crearea suprafeţei riglate. Pentru
aceasta, se poate genera suprafaţa într-un alt layer, care, ulterior, se îngheaţă;
• La generarea suprafeţei, aspectul final al acesteia depinde şi de locul de selectare a
curbelor directoare. În fig. 9.12 a şi b se prezintă un exemplu în care aceleaşi curbe directoare
au fost selectate în locuri diferite.
a b
Fig. 9.12
Suprafeţe realizate cu RULESURF cu aceleaşi curbe directoare
dar prin selectare diferită
¾ Exemplu
Pentru realizarea hiperboloidului de rotaţie din fig. 9.13, se construieşte mai întâi un arc
de cerc de rază dată. Se copiază arcul pe direcţia axei (Oz) la o distanţă dată. Se roteşte arcul
în jurul centrului cu un unghi dat. Se stabileşte, cu comanda SURFTAB1, numărul dorit de
generatoare. Se introduce comanda REVSURF, selectând cele două arce de cerc în S1 şi S2.
Înainte După
Fig. 9.13
Hiperboloid realizat cu RULESURF
VPOINT (-1,-1.5,1)
Command: SURFTAB1
Command: RULESURF
Current wire frame density: SURFTAB1=20
Select first defining curve: (se selectează în S1)
Select second defining curve: (se selectează în S2)
9.8. Comanda TABSURF

Comanda TABSURF permite crearea unei suprafeţe generată de o dreaptă, care se
deplasează de-a lungul unei curbe fixe, rămânând, tot timpul mişcării, paralelă cu o direcţie
dată. Înainte de generarea suprafeţei, trebuie reprezentate curba fixă şi vectorul care defineşte
direcţia. Variabila sau comanda SURFTAB1 stabileşte numărul de drepte generatoare.
Curba directoare poate fi: o linie, un arc, un cerc, un poligon, o elipsă, o curbă spline, o
polilinie 2D sau 3D.
Vectorul care defineşte direcţia poate fi un segment de dreaptă sau o polilinie deschisă.
¾ Dialog
Command: TABSURF
Select object for path curve: (se selectează curba directoare);
Select object for direction vector: (se selectează linia directoare).
¾ Meniul derulant
Draw > Surfaces > Tabulated Surface
¾ Observaţii
• Programul desenează suprafaţa din punctul cel mai apropiat de locul de selecţie;
• Capătul cel mai apropiat de punctul de selecţie este baza vectorului de direcţie, iar
celălalt capăt va indica direcţia extrudării;
• Faţetele stabilite de SURFTAB1 nu sunt create pe segmentele drepte ale unei polilinii;
• Dacă este necesar, curbele directoare pot fi şterse după crearea suprafeţei riglate prin
utilizarea unui layer ajutător.
¾ Exemplu
Se cere realizarea suprafeţei din fig. 9.14.

Se desenează cele două obiecte: polilinia care defineşte curba generatoare în planul
[xOy] şi, într-o poziţie spaţială, linia (vectorul) care defineşte direcţia suprafeţei. Cu
SURFTAB1 se stabileşte densitatea reţelei.
Se aplică TABSURF selectând cele două obiecte.
Command: TABSURF
Select object for path curve: (se selectează curba directoare în S1)
Select object for direction vector: (se selectează vectorul în S2)
ÎNAINTE DUPĂ
Fig. 9.14
Suprafaţă realizată cu TABSURF.
Vizualizare cu VPOINT (1, -1.5,1)
9.9. Comanda EDGESURF

Comanda EDGESURF permite crearea unei reţele poligonale 3D pe baza a patru curbe
de definiţie, care se intersectează la capete. După selectarea celor patru curbe, programul
calculează automat poziţiile tuturor nodurilor (vertex-urilor) suprafeţei (suprafaţă de tip
Coons).
Obiectele utilizate pentru a defini cele patru curbe pot fi: linii, polilinii deschise 2D sau
3D, arce de cerc sau de elipsă, curbe spline. Selectarea curbelor (muchiilor) trebuie făcută în
ordinea înlănţuirii acestora.
În fig. 9.15 se prezintă o suprafaţă realizată cu EDGESURF, având ca muchii două
drepte, un arc de cerc şi o curbă spline, plasate în diferite poziţii spaţiale.
Variabilele SURFTAB1 şi SURFTAB2 stabilesc densitatea reţelei pe direcţiile M şi N.
ÎNAINTE DUPĂ
Fig. 9.15
Suprafaţă realizată cu EDGESURF
¾ Dialog
Command: EDGESURF
Select object 1 for surface edge: (se selectează prima muchie);
Select object 2 for surface edge: (se selectează a doua muchie);
Select object 3 for surface edge: (se selectează a treia muchie);
Select object 4 for surface edge: (se selectează a patra muchie).
¾ Meniul derulant
Draw > Surfaces > Edge Surface.
¾ Observaţii
• Prima muchie selectată determină direcţia M (valoarea lui SURFTAB1);

• Dacă este necesar, curbele directoare pot fi şterse după crearea suprafeţei riglate prin
utilizarea unui layer ajutător;
• Obiectele care definesc muchiile trebuie să se intersecteze la capete.
¾ Exemplu
Se cere realizarea unei suprafeţe, cu EDGESURF, având ca muchii două drepte situate
în planul [xOy] şi două arce - unul de cerc, celălalt de elipsă - situate în plane perpendiculare
pe cel iniţial, ca în fig. 9.16.
Se desenează două linii paralele de lungime 100 la distanţa de 50. Se mută UCS-ul la
capătul uneia din linii. Se roteşte în jurul axei X cu 90 grade. Se alege un nou punct de vedere,
spre exemplu VPOINT (-1, -1.5, 0.8). Se construieşte arcul de cerc între capetele segmentelor.
Se mută UCS-ul la celălalt capăt al segmentului. Se construieşte un arc de elipsă între capetele
segmentelor, cu valoarea semiaxei mici de 10. Se defineşte densitatea reţelei cu SURFTAB1
40 şi SURFTAB2 30. Se definitivează suprafaţa, cu EDGESURF, selectând cele patru muchii
în ordinea indicată.
Fig. 9.16
Suprafaţă realizată cu EDGESURF
10. CONSTRUCŢIA DE OBIECTE 3D PRIN

MODELARE SOLIDĂ
Obiectele create prin modelare solidă sunt, la prima vedere, asemănătoare cu modelele
de sârmă şi cu obiectele create prin modelare de suprafeţe. Deosebirea fundamentală rezidă în
faptul că modelele solide sunt obiecte individuale, cel mai puţin ambigue, uşor de editat,
complete din punct de vedere informaţional. Astfel, unui model solid i se poate stabili masa, i
se poate calcula greutatea, i se poate stabili centrul de greutate, i se pot calcula momentele de
inerţie, precum şi o serie de alte proprietăţi.
Modelarea solidă în AutoCAD 2002 utilizează, ca şi versiunile Release 13, Release
R14, 2000, tehnica ACIS pentru a reprezenta frontierele solidului, spre deosebire de versiunile
mai vechi (ex. Release 12), care utiliza pachetul AME bazat pe arborele binar CGS al
solidului compozit. Acest arbore permitea manipularea primitivelor solidului compozit şi
conţinea informaţii despre acestea. Începând cu versiunea Release 13, s-a adoptat această
tehnologie - ACIS, tehnologie în care primitivele solidului şi informaţiile despre acestea nu
mai pot fi obţinute. Chiar dacă acest lucru prezintă un oarecare dezavantaj, totuşi trecerea la
tehnica de modelare ACIS a asigurat o creştere a vitezei de modelare a solidelor.
Crearea unui model solid complex presupune crearea de primitive (con, cilindru,
prismă, sferă etc.) şi utilizarea operaţiilor booleene (reuniune, diferenţă, intersecţie). Utilizând
tehnica de modelare B-REF, un solid este definit mai întâi prin crearea frontierelor (suprafeţe
şi curbe) şi apoi prin realizarea unui model solid din aceste elemente. Legăturile solidului cu
elementele pe baza cărora a fost construit se păstrează. Modificarea frontierelor duce la
modificarea solidului. Această modelare permite o mare flexibilitate în crearea obiectelor.
Toate aceste date pot fi utilizate pentru a analiza modelul solid, pentru a obţine informaţii
precise în legătură cu masa, volumul, centrul de greutate, aria suprafeţelor şi altele.
În AutoCAD se pot crea următoarele categorii de solide 3D:
¾ Solide primitive;
¾ Solide compozite;
¾ Solide extrudate;
¾ Solide de revoluţie.
10.1. Solide primitive

AutoCAD oferă posibilitatea realizării a o serie de solide primitive predefinite care pot
fi construite cu uşurinţă, şi care pot constitui blocurile fundamentale ale unui model solid. Ele
pot fi combinate, scăzute sau intersectate, obţinându-se în final forme complexe. Se obţin
astfel modele foarte precise, fără suprafeţe care interferă, aşa cum se întâmpla în cazul
modelelor superficiale. Aceste primitive sunt:
- paralelipipedul (box);
- sfera (sphere);
- cilindrul (cylinder);
- conul (cone);
- pana (wedge);
- torul (torus).
10. Construcţia de obiecte 3D prin modelare solidă 87
Meniul derulant din care se pot alege aceste primitive este prezentat în fig. 10.1
Fig. 10.1
Meniul derulant - Solids
Bara cu instrumente (toolbar), din care se pot activa comenzile care permit generarea
acestor primitive, este prezentată în fig. 10.2 (primele şase pictograme).
Box Cylinder Wedge

Sphere Cone Torus
Fig. 10.2
Bara cu instrumente pentru solide primitive
10.1.1. Comanda BOX
Comanda BOX permite generarea unui paralelipiped solid.
¾ Dialog
Command: BOX
Specify corner of box or [CEnter]<0,0,0>: (se indică: 1 -
coordonatele unui colţ al paralelipipedului; 2 - opţiunea CE – centrul bazei);
1. Indicarea coordonatelor unui colţ va conduce la dialogul:
Specify corner or [Cube/Length]: (se specifică valorile numerice ale
coordonatelor colţului opus al bazei, sau opţiunile C sau L);
- introducând coordonatele colţurilor opuse ale bazei, se va cere în continuare înălţimea
acestuia: Specify height (ex.1, tab. 10.1);
în cazul în care coordonata z a celui de-al II-lea colţ diferă de coordonata z a primului
colţ, atunci nu se mai cere înălţimea (ex.2, tab. 10.1);
- pentru opţiunea L (Lenght) (ex. 3, tab. 10.1), după introducerea unei valori
numerice care reprezintă mărimea unei laturi a bazei, se va cere în continuare mărimea
celeilalte laturi – Specify width, iar apoi, înălţimea - Specify height;
- pentru opţiunea C (Cube) (ex. 4, tab. 10.1), se va cere lungimea laturii cubului care va
fi generat (Specify length);
2. Alegerea opţiunii CE (ex. 5, tab. 10.1) conduce la dialogul:
Specify center of box <0,0,0>: (se precizează centrul paralelipipedului),
apoi se reia dialogul anterior:
Specify corner or [Cube/Length]:
cu aceleaşi semnificaţii.
¾ Meniul derulant
Draw > Solids > Box (fig. 10.1).
Se activează din meniul derulant View > Toolbar > Solids (fig. 10.2).
¾ Observaţii
• Un paralelipiped creat cu comanda BOX poate fi modificat ulterior. Astfel, se poate

extruda oricare faţă a acestuia cu comanda SOLIDEDIT;
• Introducerea unor valori negative în cadrul cererilor Specify height,
Specify length, Specify width, conduce la generarea unui paralelipiped cu
laturile plasate pe sensul negativ al axelor corespunzătoare valorilor specificate.
¾ Exemple
Tabelul 10.1
Exemple cu primitive de tip PARALELIPIPED
Ex. Dialog Rezultat

VPOINT (-1,-1.5,0.8)
0 1 2
1 Command: BOX
Specify corner of box or [CEnter]
<0,0,0>:10,20,0
Specify corner or[Cube/Length]: @100,80,0
Specify height: 70
0 1 2
2 Command: BOX
Specify corner of box or [CEnter] <0,0,0>:
10,15,10
Specify corner or [Cube/Length]: @80,70,60
3 Command: BOX
Specify corner of box or [CEnter] <0,0,0>:↵
Specify corner or [Cube/Length]: L
Specify length: 70
Specify width: 35
Specify height: 40
4 Command: BOX
Specify corner of box or [CEnter]
<0,0,0>:↵
Specify corner or [Cube/Length]: C
Specify length: 40
5 Command: BOX
Specify corner of box or [CEnter]<0,0,0>:
CE
Specify center of box <0,0,0>: ↵
Specify corner or [Cube/Length]: @60,40,50
10.1.2. Comanda SPHERE
Comanda SPHERE permite generarea unei sfere solide prin indicarea centrului acesteia,
apoi a razei sau a diametrului, având axa centrală paralelă cu axa (Oz) a UCS-ului curent.
¾ Dialog
Command: SPHERE
Specify center of sphere <0,0,0>: (se introduc coordonatele centrului)
Specify radius of sphere or [Diameter]: (se introduce valoarea razei,
sau D pentru diametru).
¾ Meniul derulant
Draw > Solids > Sphere (fig. 10.1).

¾ Observaţii
• Variabila de sistem ISOLINES controlează numărul de paralele sau meridiane, la

afişarea în modul wireframe a sferei. Modificarea valorii variabilei ISOLINES se poate face
fie prin introducerea ei în linia de comandă, fie din meniul derulant: Tools >
Options...> Files > Contur lines per surface.
Se poate specifica un număr cuprins între 0 şi 2047;
• Sfera rezultată îşi are axa centrală paralelă cu axa (Oz) a sistemului UCS curent.
Cercurile care marchează latitudinea sunt paralele cu planul [xOy].
¾ Exemple
Tabelul 10.2
Exemple cu primitive de tip SFERĂ
Ex. Dialog Rezultat

VPOINT(-1,-1.5,0.8)
1 Command: SPHERE
Current wire frame density: ISOLINES=4
Specify center of sphere <0,0,0>: ↵
Specify radius of sphere or [Diameter]:30
2 Command: ISOLINES
Enter new value for ISOLINES <4>:30
Command: SPHERE
Specify center of sphere <0,0,0>: ↵
Specify radius of sphere or [Diameter]: D
Specify diameter: 60
10.1.3. Comanda CYLINDER
Comanda CYLINDER permite construirea unui cilindru solid drept, cu baza un cerc sau
o elipsă.
¾ Dialog
Command: CYLINDER
Specify center point for base of cylinder or [Elliptical]
<0,0,0>: (se indică: 1- coordonatele centrului cercului bazei pentru cilindrul circular;
2 – E - pentru cilindrul eliptic).
1. Alegerea acestei opţiuni continuă dialogul cu:

Specify radius for base of cylinder or [Diameter]: (se
specifică valoarea razei (ex. 1, tab. 10.3), sau opţiunea D pentru diametru); se cere în
continuare:
Specify height of cylinder or [Center of other end]:
(se specifică valoarea înălţimii cilindrului sau se indică opţiunea C)
- indicarea unei valori pozitive va conduce la generarea unui cilindru orientat de-a
lungul axei pozitive (Oz), iar indicarea unei valori negative va conduce la generarea unui
cilindru orientat în sensul negativ al axei (Oz);
- alegerea opţiunii Center of Other End (ex. 2, tab. 10.3) va cere:
Specify center of other end of cylinder: (se va indica un punct care
reprezintă centrul celeilalte baze).
În această variantă, cilindrul va avea o altă orienatare în raport cu axa (Oz).
2. Alegerea opţiunii E continuă dialogul cu:
Specify axis endpoint of ellipse for base of cylinder or

[Center]: (se specifică un punct care reprezintă capătul unei axe a elipsei, sau se
introduce opţiunea C);
- Dacă se specifică un punct (ex. 3, tab. 10.3), se va cere în continuare:

Specify second axis endpoint of ellipse for base of
cylinder: (se specifică un alt punct care va desemna, împreună cu primul, lungimea unei
axe a elipsei).
Se cere în continuare:
Specify length of other axis for base of cylinder: (se specifică
un al treilea punct care, împreună cu primul, va desemna lungimea celei de-a II-a semiaxe;
În final, se cere înălţimea cilindrului eliptic sau C pentru centrul celei de-a II-a baze:
Specify height of cylinder or [Center of other end]:
- indicarea unei valori pozitive va conduce la generarea unui cilindru orientat de-a
lungul axei pozitive (Oz), iar indicarea unei valori negative va conduce la generarea unui
cilindru orientat în sensul negativ al axei (Oz);
- alegerea opţiunii C - Center of Other End va cere:
Specify center of other end of cylinder: (se va indica un punct care
reprezintă centrul celeilalte baze).
În această variantă, cilindrul va avea o altă orienatare în raport cu axa (Oz);
- alegerea opţiunii C va cere precizarea unui punct care reprezintă centrul elipsei,
precum şi a două puncte care vor marca, împreună cu centrul, mărimile celor două semiaxe:
Specify center point of ellipse for base of cylinder
<0,0,0>:
Specify axis endpoint of ellipse for base of cylinder:
Specify length of other axis for base of cylinder:;
În final, se cere înălţimea cilindrului eliptic sau C pentru centrul celei de-a II-a baze:
Specify height of cylinder or [Center of other end]: (se va
indica înălţimea, sau un punct care reprezintă centrul celeilalte baze).
¾ Meniul derulant
Draw > Solids > Cylinder (fig. 10.1)

¾ Observaţii
• Variabila de sistem ISOLINES controlează numărul de generatoare echidistante la

afişarea în modul wireframe a cilindrului. Modificarea valorii variabilei ISOLINES se poate
face fie prin introducerea ei în linia de comandă, fie din meniul derulant:
Tools > Options...> Contur lines per surface.
• La utilizarea opţiunii Center of other end, centrul primei baze nu-şi
modifică poziţia, deşi baza se reorientează (ex. 2, tab. 10.3.).
¾ Exemple
Tabelul 10.3
Exemple cu primitive de tip CILINDRU
Ex. Dialog Rezultat

VPOINT (1,-2,1.5)
1 Command: CYLINDER
Specify center point for base of cylinder or
[Elliptical] <0,0,0>: 50,60,0
Specify radius for base of cylinder or
[Diameter]: 40
Specify height of cylinder or [Center of other
end]: 55
2 Command: ISOLINES
Command: CYLINDER
[Elliptical] <0,0,0>: ↵
Specify radius for base of cylinder or
[Diameter]: 25
Specify height of cylinder or [Center of other
end]: C
Specify center of other end of cylinder:@30,40,60
3 Command: CYLINDER
[Elliptical] <0,0,0>: E
Specify axis endpoint of ellipse for base of
cylinder or [Center]: 30,0
Specify second axis endpoint of ellipse for base
of cylinder: @-60,0
Specify length of other axis for base of
cylinder: 0,15
Specify height of cylinder or [Center...]: 50
10.1.4. Comanda CONE
Comanda CONE permite construirea unui con solid drept cu baza un cerc sau o elipsă.
¾ Dialog
Command: CONE
Specify center point for base of cone or [Elliptical]
<0,0,0>: (se indică: 1- coordonatele centrului cercului bazei pentru conul circular; 2 – E,
pentru conul eliptic).
După indicarea punctului de centru al bazei se cere:
Specify height of cone or [Apex]: (se specifică mărimea înălţimii
conului (ex. 1, tab. 10.4) sau se indică opţiunea A).
Indicarea unei valori pozitive va conduce la generarea unui con orientat de-a lungul axei
pozitive (Oz), iar indicarea unei valori negative va conduce la generarea unui con orientat în
sensul negativ al axei (Oz).
Pentru opţiunea A se cer coordonatele vârfului conului:
Specify apex point:
În funcţie de poziţia vîrfului, baza conului se orientează perpendicular pe înălţime (ex.
2, tab. 10.4).
1. Alegerea opţiunii E permite construirea unui con cu baza o elipsă (ex. 3, tab. 10.4),
definită în mod asemănător cu cea din dialogul comenzii CYLINDER, opţiunea E, (a se
vedea § 10.1.3) sau din cadrul comenzii ELLIPSE .
¾ Meniul derulant
Draw > Solids > Cone (fig. 10.1).
¾ Observaţii
• Variabila de sistem ISOLINES controlează numărul de generatoare care împart baza

în mod echidistant, la afişarea în modul wireframe a conului. Valoarea iniţială este 4. Se poate
specifica un număr cuprins între 0 şi 2047. Modificarea valorii variabilei ISOLINES se poate
face fie prin introducerea ei în linia de comandă, fie din meniul derulant: Tools>
Options...> Contur lines per surface;
• Introducerea comenzii ISOLINES după construcţia corpului va modifica forma
wireframe a afişării acestuia pe ecran, numai după efectuarea unei regenerări forţate cu
comanda REGEN. Această remarcă este valabilă şi pentru cilindru, sferă, tor, solide extrudate
din elemente curbe şi solide de revoluţie;
• Baza conului este, de regulă, paralelă cu sistemul UCS curent;
• La utilizarea opţiunii Apex, centrul bazei nu-şi modifică poziţia, însă baza se
reorientează perpendicular pe înălţime.
¾ Exemple
Tabelul 10.4
Exemple cu primitive de tip CON
Ex. Dialog Rezultat

VPOINT (1,-2,1.5)
1 Command: CONE
Specify center point for base of cone or
[Elliptical] <0,0,0>:↵
Specify radius for base of cone or
[Diameter]: 25
Specify height of cone or [Apex]: 55
2 Command: ISOLINES
Command: CONE
[Elliptical] <0,0,0>: 30,0,0
Specify radius for base of cone or
[Diameter]: 30
Specify height of cone or [Apex]: A
Specify apex point: @0,-40,60
3 Command: CONE
[Elliptical] <0,0,0>: E
Specify axis endpoint of ellipse for base
of cone or [Center]: C
Specify center point of ellipse for base
of cone <0,0,0>:↵
Specify axis endpoint of ellipse for base
of cone: @40,0
Specify length of other axis for base of
cone: @0,15
Specify height of cone or [Apex]: 50
10.1.5. Comanda WEDGE
Comanda WEDGE permite construirea unui corp solid de forma unei pene sau, altfel
spus, a unei prisme triunghiulare drepte cu baza un triunghi dreptungic, dar, aşezată cu una
din feţele sale laterale dreptunghiulare în planul [xOy] al UCS-ului curent sau într-un plan
paralel cu acesta. Faţa sa înclinată este îndreptată spre axa pozitivă (Ox) a sistemului.
¾ Dialog
Command: WEDGE
Specify first corner of wedge or [CEnter] <0,0,0>: (Se indică:
1 - un punct, sau 2 - se introduce opţiunea CE);
1 – după indicarea primului punct dialogul continuă cu:
Specify corner or [Cube/Length]: (se precizează coordonatele colţului
opus (ex. 4, tab. 10.4), sau opţiunile C sau L)
- dacă se precizează coordonatele colţului opus, se va cere în continuare înălţimea:
Specify height:;
- pentru opţiunea C (ex. 2. tab. 10.4) va rezulta în fnal o pană obţinută dintr-un cub
secţionat pe diagonală; se va cere lungimea laturilor rectangulare: Specify length:;
- pentru opţiunea L se vor cere în continuare lungimile celor trei laturi rectangulare:
Specify length: Specify width: Specify height:.
2 – indicarea opţiunii CE va conduce la generarea unei pene, prin indicarea centrului
acesteia (ex. 3, tab. 10.4):
Specify center of wedge <0,0,0>: (se indică un punct care va fi centrul
penei, respectiv, un punct situat la jumătatea celor trei laturi ortogonale);
Se cere în continuare:
Specify opposite corner or [Cube/Length]: (se observă că se repetă
opţiunile din prima parte a dialogului, opţiuni care au aceeaşi semnificaţie).
¾ Meniul derulant
Draw > Solids > Wedge (fig. 10.1).
¾ Observaţii
• Baza penei poate fi în planul UCS curent sau paralelă cu acesta;
• O pană creată cu comanda WEDGE poate fi modificată ulterior cu comanda
SOLIDEDIT;
• Introducerea unor valori negative în cadrul cererilor Specify height,
Specify length, Specify width, conduce la generarea unei pene cu laturile
plasate pe sensul negativ al axelor corespunzătoare valorilor specificate.
¾ Exemple
Tabelul 10.5
Exemple cu primitive de tip PANĂ
Ex. Dialog Rezultat

VPOINT (1,-2,1.5)
0 1 2
1 Command: WEDGE
Specify first corner of wedge or [CEnter]
<0,0,0>:↵
Specify corner or [Cube/Length]: @60,40
Specify height: 50

0 1 2
2 Command: WEDGE
<0,0,0>: 10,10,20
Specify corner or [Cube/Length]: C
Specify length: 45
3 Command: WEDGE
<0,0,0>: CE
Specify center of wedge <0,0,0>: 10,10,20
Specify opposite corner or[Cube/Length]:L
Specify length: 60
Specify width: -45
Specify height: -25
10.1.6. Comanda TORUS
Comanda TORUS permite construirea unui tor solid (solid 3D în formă de inel). Se cer
precizate raza, sau diametrul torului propriu-zis, precum şi raza sau diametrul tubului (sau a
cercului generator).
¾ Dialog
Command: TORUS
Specify center of torus <0,0,0>:(se indică centrul torului);
Specify radius of torus or [Diameter]:(se precizează raza sau
opţiunea D pentru diametrul torului);
Specify radius of tube or [Diameter]:(se precizează raza sau opţiunea
D pentru diametrul tubului).
¾ Meniul derulant
Draw > Solids > Torus (fig. 10.1).
¾ Observaţii
• Variabila de sistem ISOLINES controlează numărul de paralele şi meridiane care

împart în mod echidistant torul;
• Planul [xOy] al UCS-ului curent, dacă centrul se alege în originea UCS-ului, trece
prin mijlocul torului, respectiv, prin cercul paralel de diametru maxim.
¾ Exemple
Tabelul 10.6
Exemple cu primitive de tip TOR
Ex. Dialog Rezultat

VPOINT (-1,-1,1)
1 Command: TORUS
Specify center of torus <0,0,0>:↵
Specify radius of torus or [Diameter]: 30
2 Command: ISOLINES
Enter new value for ISOLINES <4>: 20
Command: TORUS
Specify center of torus <0,0,0>: 0,0,-30
Specify radius of torus or [Diameter]: D
Specify radius of tube or [Diameter]: D
3 Command: TORUS
Specify radius of torus or [Diameter]: 20
4 Command: TORUS
Specify radius of torus or [Diameter]:- 20
10.2. Solide generate din mulţimi plane de puncte. Modelare de regiuni
2D şi extrudare
Pe lângă obiectele solide predefinite, existente în AutoCAD, acest program permite
realizarea unor suprafeţe bidimensionale care se comportă ca şi obiectele solide, având
anumite proprietăţi, cum ar fi:
- ascunderea obiectelor ce se află în spatele acestora;
- analiza unor proprietăţi (spre exemplu - aria);
- extragerea unor informaţii (spre exemplu - centrul de greutate);
- crearea de regiuni compozite cu ajutorul operaţiilor booleene.
Totodată, aceste obiecte bidimensionale pot fi considerate ca şi elemente componente
ale obiectelor tridimensionale fiind utile în generarea acestora.
10.2.1. Comanda REGION
Comanda REGION converteşte o succesiune de linii, polilinii şi curbe (ace de cerc şi de

elipsă, cercuri, elipse, curbe spline), ce formează un contur închis, în obiecte tip regiune, care
reprezintă obiecte plane, bidimensionale. Deşi sunt suprafeţe plane, regiunile prezintă
proprietăţi asemănătoare suprafeţelor tridimensionale, datorită faptului că odată create, ele
sunt suprafeţe opace, care ascund obiectele din spatele lor.
Pentru a putea forma o regiune, succesiunea de linii ce formează conturul închis trebuie
să aibă extremităţile comune.
Comanda REGION solicită utilizatorului să selecteze obiectele care vor fi transformate
în regiuni, iar, după convertirea acestora în regiuni, AutoCAD-ul raportează utilizatorului
numărul de bucle extrase, îndeplinirea comenzii precum şi numărul de regiuni create.
¾ Dialog
Command: REGION
Select objects: (se selectează obiectele, ce urmează să formeze o regiune, cu
una din metodele de selecţie)
Select objects:↵
1 loop extracted.(se raportează numărul de bucle extrase şi formate din
obiectele selectate)
1 Region created.(se raportează numărul de regiuni create).
¾ Meniul derulant
Draw > Region (fig. 10.3)
Se activează din meniul derulant View > Toolbar > Draw (fig. 10.4)
¾ Observaţii
• Comanda REGION şterge obiectele selectate şi le înlocuieşte cu regiuni. Variabila de

sistem, care controlează această operaţie, este DELOBJ şi are valoarea implicită 1. Dacă se
doreşte păstrarea obiectelor originale, trebuie ca valoarea acestei variabile să fie zero;
• Regiunile pot fi supuse unor operaţii booleene, care se aplică şi obiectelor solide
tridimensionale: UNION, SUBTRACT, INTERSECT;
• Din regiunile create, prin extrudarea lor, pot fi obţinute obiecte solide
tridimensionale cu forme complicate, obiecte care prin alte metode ar fi greu de obţinut;
• Regiunilor li se poate aplica comanda MASSPROP (v. cap. 15) care permite aflarea
unor informaţii despre proprietăţile acestora.
Fig. 10.3
Meniul derulant Draw, Region
Region
Fig. 10.4
Bara cu instrumente Draw
¾ Exemplu
Tabelul 10.7
Exemple de realizare a unor regiuni
Dialog Înainte După

0 1 2
Command: REGION
Select objects: w
Specify first corner:P1
Specify opposite corner:P2 8
found
Select objects:↵
1 loop extracted 1 region created

0 1 2
Command: REGION
Select objects: w
Specify first corner:P1
Specify opposite corner:P2 8
found
Select objects:↵
1 loop extracted 1 region created
Command: HIDE
Regenerating model.
În cel de-al doilea exemplu, prezentat în tabelul 10.7, obiectele care formează regiunea
au fost reprezentate la o elevaţie de 5 unităţi faţă de cerc şi linie. După comanda HIDE, se
observă că regiunea creată a devenit o suprafaţă opacă, linia şi cercul fiind acoperite.
10.2.2. Comanda BOUNDARY
Comanda BOUNDARY este asemănătoare comenzii REGION, diferenţa dintre cele

două constând în faptul că obiectele selectate pentru a realiza o regiune cu comanda
BOUNDARY trebuie să formeze un contur închis, dar nu trebuie neapărat să aibă
extremităţile comune. Selectarea se face prin alegerea unor puncte în interiorul suprafeţelor
(Pick Point).
Odată cu lansarea comenzii BOUNDARY, pe monitor este afişată caseta de dialog din
fig. 10.5.
Fig. 10.5
Caseta de dialog Boundary Creation
Caseta de dialog, prezentată în fig. 10.5, este, de fapt, aceeaşi casetă de dialog utilizată
în vederea haşurării suprafeţelor şi anume Boundary Hatch, eticheta Advanced, însă, în
cazul afişării ei cu ocazia activării comenzii BOUNDARY, o serie de opţiuni sunt inactive.
Aria realizată cu comanda BOUNDARY poate să fie de două feluri: de tip regiune sau
de tip polilinie (opţiunile Region, respectiv, Polyline din caseta de dialog din fig. 10.5
eticheta Object type).
Eticheta Island detection method din caseta de dialog, din fig. 10.5, permite
determinarea modului de detectare a insulelor. La alegerea opţiunii Flood, insulele din
interiorul unui contur sunt detectate în mod automat şi transformate în regiuni, iar, în cazul
opţiunii Ray casting, AutoCAD-ul nu detectează insulele şi transformă în regiune,
respectiv, în polilinie, numai conturul exterior.
¾ Dialog
Vezi caseta de dialog din fig. 10.5.
¾ Meniul derulant
Draw > Boundary (fig. 10.3).
¾ Observaţii
• Când se creează regiuni utilizând comanda BOUNDARY, AutoCAD-ul nu şterge

obiectele originale, indiferent de valoarea variabilei de sistem DELOBJ.
¾ Exemple
Se consideră desenul din fig. 10.6.
Fig. 10.6
Exemplu
La lansarea comenzii BONDARY, din caseta de dialog din fig. 10.5, se alege opţiunea
Flood şi se alege punctul P, ca punct în interiorul suprafeţei. În acest caz, AutoCAD-ul
selectează graniţele, conform fig. 10.7, detectând în acest caz trei regiuni. Dacă se alege
opţiunea Ray casting, AutoCAD-ul selectează graniţele, în cazul alegerii punctului P1, ca
punct interior, ca în fig. 10.8. În cazul alegerii punctului P2, ca punct interior, este afişată
caseta de dialog din fig. 10.9, care avertizează utilizatorul că punctul marcat este în afara
graniţei. Această opţiune funcţionează în felul următor: AutoCAD-ul trasează o linie
imaginară din punctul indicat de către utilizator până la cea mai apropiată entitate, pe care o
consideră graniţă.
Fig. 10.7 Fig. 10.8

Comanda BOUNDARY, opţiunea Flood Comanda BOUNDARY, opţiunea Ray casting
Fig. 10.9
Caseta de dialog pentru eroare
10.2.3. Comanda EXTRUDE
Comanda EXTRUDE permite realizarea unor obiecte solide tridimensionale complexe,

pornind de la curbe (obiecte) bidimensionale închise, numite profiluri. Astfel de obiecte pot fi:
polilinii închise, cercuri, elipse, poligoane, dreptunghiuri, curbe spline închise, regiuni.
Această comandă adaugă o înălţime obiectelor 2D selectate (extrudează), cu un unghi egal cu
zero sau diferit de zero, sau, extrudează profilul 2D de-a lungul unei căi (Path) alese de
utilizator.
¾ Dialog
Command: EXTRUDE
Current wire frame density: ISOLINES=4 (variabila de sistem
ISOLINES indică numărul de linii de pe suprafaţa obiectului solid ce va fi realizat);
Select objects: (se selectează curba plană închisă);
Select objects:↵
Specify height of extrusion or [Path]:(se specifică înălţimea dorită);
Specify angle of taper for extrusion <0>:(se specifică unghiul de
înclinare dorit);
P [Path]: Select extrusion path: (se selectează calea de-a lungul căreia
se va realiza extrudarea).
Se activează View > Toolbars > Solids (v. fig. 10.10)
Fig. 10.10
Bara cu instrumente
Extrude Revolve
¾ Observaţii
• Cu ajutorul acestei comenzi se pot realiza obiecte solide tridimensionale complexe,

care ar fi mult mai dificil de realizat prin alte metode, de pildă, utilizând solide primitive;
• În cazul extrudării cu un anumit unghi, comanda nu va fi executată dacă unghiul
introdus este prea mare şi laturile profilului se întâlnesc înainte ca solidul să atingă înălţimea
dorită de utilizator;
• Nu pot fi extrudate curbe deschise;
• În funcţie de valoarea variabilei de sistem DELOBJ, AutoCAD-ul şterge (valoarea
variabilei este 1) sau nu (valoarea variabilei este 0) profilul 2D original supus extrudării;
• În cazul în care extrudarea se face de-a lungul unei căi, este de dorit ca aceasta să fie
deschisă, în caz contrar, operaţia s-ar putea să nu fie efectuată;
afişarea în modul wireframe a corpului creat. Modificarea valorii variabilei ISOLINES se
poate face fie prin introducerea ei în linia de comandă, fie din meniul derulant: Tools >
Options...> Contur lines per surface.
¾ Exemple
Tabelul 10.8
Exemple de utilizare a comenzii EXTRUDE
Nr. Dialog Exemplu

crt. Înainte După
0 1 2 3
1 Command: EXTRUDE
Current wire frame
density: ISOLINES=10
Select objects: S1 1
found
Select objects: ↵
Specify height of
extrusion or [Path]: 10
Specify angle of
taper for extrusion
<0>:↵
2 Command: EXTRUDE
Current wire frame
found
Select objects: ↵
Specify height of
extrusion or [Path]: 10
Specify angle of
tapefor extrusion
<0>:8
0 1 2 3
3 Command: EXTRUDE
Current wire frame
found
Select objects: ↵
Specify height of
extrusion or [Path]: p
Select extrusion path: S2
4 Command: EXT
EXTRUDE
Current wire frame
found
Select objects: ↵
Specify height of
extrusion or [Path]: p
Select extrusion path:S2
Prezentare în modul “shaded”
10.2.4. Comanda REVOLVE
Comanda REVOLVE realizează obiecte solide tridimensionale prin rotirea unui profil
bidimensional închis, cu un unghi de revoluţie cuprins între 0 şi 360°, în jurul unei axe aleasă
de utilizator. Profilul poate fi format din: polilinii închise, cercuri, elipse, poligoane,
dreptunghiuri, coroane (donut), curbe spline închise, regiuni.
¾ Dialog
Command: REVOLVE
Current wire frame density: ISOLINES=10 (este specificată
densitatea liniilor);
Select objects: (se selectează obiectul/obiectele 2D);
Select objects: ↵
Specify start point for axis of revolution or define axis
by [Object/X (axis)/Y (axis)]: (axa de revoluţie poate fi definită de două
puncte, poate fi axa X sau Y a sistemului de coordonate curent sau poate fi un obiect selectat
de utilizator);
O (Object) – cere
Select an object:(se selectează obiectul ce se doreşte a fi axa de revoluţie);
Specify angle of revolution <360>: (se specifică unghiul de revoluţie).
Se activează View > Toolbars > Solids (v. fig. 10.10)
¾ Observaţii
• Vezi comanda EXTRUDE;
afişarea în modul wireframe a corpului de revoluţie creat. Modificarea valorii variabilei
ISOLINES se poate face fie prin introducerea ei în linia de comandă, fie din meniul derulant:
Tools > Options...> Contur lines per surface.
• Introducerea comenzii ISOLINES după construcţia corpului va modifica forma
wireframe a afişării acestuia pe ecran, numai după efectuarea unei regenerări forţate cu
comanda REGEN;
• Sensul rotaţiei este determinat de regula mâinii drepte (v. cap. 4);
• Comanda REVOLVE ignoră grosimea poliliniei, luând în calcul linia mediană a
acesteia;
¾ Exemple
Tabelul 10.9
Exemple de utilizare a comenzii REVOLVE
Nr. Dialog Exemplu

crt. Înainte După
0 1 2 3
Command: REVOLVE
1 Current wire frame density:
ISOLINES=10
Select objects: S1 1 found
Select objects: ↵
Specify start point for
axis of revolution or
define axis by [Object/X
(axis)/Y (axis)]: O
Select an object: S2
Specify angle of revolution
<360>: ↵
Command: REVOLVE
2 Current wire frame density:
ISOLINES=10
Select objects: ↵
Specify start point for
axis of revolution or
define axis by [Object/X
(axis)/Y (axis)]: O
Select an object: S2
Specify angle of revolution
<360>: 180
11. OBŢINEREA SOLIDELOR COMPLEXE. OPERAŢII

BOOLEENE
Aşa cum s-a văzut în cap. 10, obiectele solide simple pot fi create fie ca solide primitive
(prismă, sferă, cilindru, con, pană, sau tor), fie ca solide obţinute din profile complexe sau din
regiuni extrudate sau rotite. Pentru a crea solide complexe, compuse din două sau mai multe
din solidele prezentate anterior, se pot utiliza operaţiile booleene de reuniune, diferenţă şi
intersecţie. În fig. 11.1, se prezintă un exemplu în care, pentru două corpuri date, se pot
observa efectele obţinute prin aplicarea celor trei operaţii booleene.
Fig. 11.1
Operaţii booleene
Prin generarea combinaţiilor de primitive solide, se pot crea obiecte solide complexe,
obiecte care pot fi combinate în continuare cu alte primitive sau cu alte solide complexe.
11. Obţinerea solidelor complexe. Operaţii booleene 107
Bara cu instrumente din care pot fi activate cele trei comenzi corespunzătoare acestor
operaţii este prezentată în fig. 11.2.
UNION INTERSECT
SUBTRACT
Fig. 11.2
Bara cu instrumente pentru operaţiile booleene
11.1. Comanda UNION

Comanda UNION permite crearea unui obiect compus prin reunirea mai multor regiuni,
sau a mai multor solide. Obiectele reunite pot fi solide primitive sau solide compozite. Corpul
rezultat se comportă ca un singur obiect.
¾ Dialog
Command: UNION
Select objects:(se selectează obiectele de reunit printr-un mod de selecţie);
Select objects: ↵ (se încheie selectarea).
¾ Meniul derulant
Modify > Solids Editing > Union
Se activează din meniul derulant View > Toolbar > Solids Editing (fig.
11.2), sau se apasă pe butonul din dreapta al mouse-ului într-o zonă cu alte bare cu
instrumente.
¾ Observaţii
• Obiectele selectate pot fi reunite chiar dacă nu se intersectează.
11.2. Comanda SUBTRACT

Comanda SUBTRACT permite crearea unui obiect compus prin eliminarea porţiunii
comune de regiuni sau solide, precum şi a obiectelor extrase.
¾ Dialog
Command: SUBTRACT
Select solids and regions to subtract from ..
Select objects: (se selectează obiectele “descăzut” – din care se vor extrage alte
obiecte) n found;
Select objects:↵ (se încheie selectarea obiectelor “descăzut”);
Select solids and regions to subtract ..
Select objects: (se selectează obiectele “scăzător” – care vor fi extrase din
primele) n found;
Select objects:↵ (se încheie selectarea obiectelor “scăzător”).
¾ Meniul derulant
Modify > Solids Editing > Subtract.
instrumente.
11.3. Comanda INTERSECT

Comanda INTERSECT permite crearea unui obiect compus din porţiunea comună a
două sau mai multe regiuni sau solide.
¾ Dialog
Command: INTERSECT
Select objects: (se selectează obiectele de intersectat printr-una din metodele
cunoscute);
Select objects:↵ (se încheie selectarea).
¾ Meniul derulant
Modify > Solids Editing > Intersect
instrumente.
¾ Exemple
Se construiesc două profile (v. fig. 11.3 a). Primul profil se construieşte în planul [xOy],
iar cel de-al doilea într-un plan pependicular pe acesta (UCS-ul rotit cu 90° în jurul axei Y).
Se extrudează aceste profile cu o înălţime de extrudare egală sau mai mare decât gabaritul
acestora (fig. 11.3 b). Se intersectează cele două corpuri (comanda INTERSECT). Rezultatul
obţinut se poate observa în fig. 11.3 c (prezentare în modul Gouraud Shaded).
a b c
Fig. 11.3
Comanda INTERSECT
11.4. Comanda INTERFERE

Comanda INTERFERE permite crearea unui obiect format din volumul comun (de intersecţie) a
două sau mai multe solide (ca şi la INTERSECT), dar cu păstrarea intactă a solidelor iniţiale.
¾ Dialog
Command: INTERFERE
Select first set of solids: (se selectează primul set de solide);
Select objects:↵ (se încheie selectarea);
Select second set of solids: (se selectează al doilea set de solide);
Select objects: n found
Select objects: ↵ (se încheie selectarea);
Comparing 2 solids against 2 solids.
Interfering solids (first set): 1
(second set): 2
Interfering pairs : 2 ↵
(programul afişează toate solidele care interferează şi arată numărul lor şi perechile de
referinţă);
Create interference solids? [Yes/No] <N>: Y (se confirmă sau nu
crearea solidelor de interferenţă);
Highlight pairs of interfering solids? [Yes/No] <N>: Y (se
confirmă sau nu supraluminarea solidelor interferate).
Dacă există mai mult decât o pereche de interferenţă, se afişează în continuare:
Enter an option [Next pair/eXit] <Next>:(se se introduce o opţiune
sau se iese din comandă).
¾ Meniul derulant
Draw > Solid > Interference
¾ Bara cu instrumente (nu există)

11.5. Exemple
Exemplul 1
Se construiesc obiectele din fig. 11.4 a. Se utilizează comenzile BOX şi CONE. Se

copiază această construcţie în trei poziţii diferite. Utilizând comenzile UNION, SUBTRACT
şi INTERSECT pe fiecare din aceste poziţii, se obţin rezultatele afişate în fig 11.4 b (afişare
în modul 2D wireframe). În fig. 11.4. c afişarea s-a făcut în modul Gouraud shaded.
ÎNAINTE DUPĂ
a b c
Fig. 11.4
Exemplu cu cele trei operaţii booleene: union, subtract şi intersect.
a. cele două corpuri obţinute prin modelare solidă;
b. rezultat afişat în modul 2D wireframe;
c. rezultat afişat în modul Gouraud shaded.
Exemplul 2
Se cere realizarea modelului solid din fig. 11.5 conform cotelor de pe desen.
Strategia de lucru propusă este prezentată în tabelul 11.1.
Fig. 11.5
Desenul 2D şi 3D al obiectului de
realizat
Tabelul 11.1
Etapele realizării obiectului solid din fig. 11.5
Etapa Desen Explicaţii
0 1 2
1
¾ Se alege un punct de vedere convenabil:
spre exemplu VPOINT (-1,-1,1);
¾ Se desenează în planul WCS o polilinie
(PLINE, L, A) corespunzătoare
conturului bazei;
¾ Se desenează cele două contururi ale
găurilor ovalizate;
¾ Se plasează UCS-ul* în centrul figurii
(UCS, M). Se pot uliliza filtre ale
coordonatelor: .x - mijlocul liniei, .yz -
centrul arcului);
¾ Se declară regiuni cele trei suprafeţe
(REGION);
¾ Se extrag (SUBTRACT) regiunile
interioare (găurile ovalizate) din cea
exterioară.
2
¾ Se extrudează regiunea rezultată
(EXTRUDE);
3
¾ Se mută UCS-ul în planul superior al
corpului rezultat (UCS, M);
¾ Se roteşte UCS-ul cu 90° în jurul axei X,
apoi cu -90° în jurul axei Y;
¾ Se deplasează UCS-ul (UCS, M) cu 20
de unităţi mai spre stânga (pe direcţia
pozitivă a axei (Oz));
¾ Se construieşte, în acest plan, o polilinie
corespunzătoare următoarei extrudări
(PLINE, L, A).

0 1 2
4
¾ Se extrudează polilinia rezultată
(EXTRUDE cu înălţime negativă);
¾ Se solidifică cele două corpuri
(UNION).
5
¾ Se plasează UCS-ul (UCS, N, 3P) în
planul din faţă;
¾ Se desenează o polilinie (trapez isoscel)
reprezentând forma canalului din partea
inferioară a piesei (LINE, TRIM,
PEDIT);
¾ De desenează un cilindru (CYLINDER,
înălţime negativă) corespunzător găurilor
din pereţii verticali;
6
¾ Se extrudează polilinia (EXTRUDE cu
înălţime negativă);
¾ Se extrag (SUBTRACT) cele două
corpuri - cilindrul şi prisma trapezoidală
- din corpul realizat anterior;
¾ Se racordează colţurile pereţilor verticali
(FILLET, opţiunea “edge”).
7 ¾ Se introduce comanda DISPSILH cu

valoarea 1;
¾ Se introduce comanda HIDE.
• Observaţie: pentru o mai bună lizibilitate, pe desene s-a utilizat pictograma de stil 2D
pentru sistemul de coordonate – UCS.
12. SECŢIONAREA SOLIDELOR
Pentru a înţelege fără dificultate configuraţia unui ansamblu sau a unui obiect 3D, care
prezintă goluri, este necesară tăierea acestuia pe diferite planuri şi păstrarea sau eliminarea
porţiunilor dorite, rezultate în urma secţionării. În alte situaţii, este necesară determinarea
figurii de secţiune.
Programul AutoCAD oferă utilizatorului toate aceste posibilităţi, iar în cele ce urmează,
se vor prezenta detaliat comenzile, opţiunile acestora şi metodele de lucru.
12.1. Comanda SLICE

Comanda SLICE permite tăierea unui obiect solid sau a unui set de solide cu un plan. Se
poate opta fie pentru păstrarea uneia din cele două părţi rezultate după secţionare (fig. 12.1 b),
fie pentru păstrarea ambelor părţi.
a b
Fig. 12.1
Solid secţionat cu SLICE, cu păstrarea părţii
din spatele planului de secţionare (b)
¾ Dialog
Command: SLICE (sau SL)

Select objects: (se selectează obiectul sau obiectele prin oricare metodă);
Specify first point on slicing plane by [Object / Zaxis /
View / XY / YZ / ZX / 3points] <3points>: (se introduce una din opţiuni);
O (Object)- permite alinierea planului de secţionare cu un obiect existent în desen,

cum ar fi: un cerc, o elipsă, un arc de cerc sau de elipsă, o curbă spline 2D sau o polilinie 2D;
Z (Zaxis) – defineşte planul de secţionare, prin specificarea unui punct din plan şi a
unui punct de pe axa Z perpendiculară pe plan;
12. Secţionarea solidelor 115
V (View) – aliniază planul de secţionare cu planul de vizualizare din viewport-ul
curent. Se cere specificarea unui punct care defineşte poziţia planului de secţionare, în raport
cu axa Z a planului de vizualizare;
XY – aliniază planul de secţionare cu planul [xOy] al sistemului UCS curent;
YZ - aliniază planul de secţionare cu planul [yOz] al sistemului UCS curent;
ZX - aliniază planul de secţionare cu planul [xOz] al sistemului UCS curent;
3 (3points) – defineşte planul de secţionare prin trei puncte, care vor fi cerute în
continuare în dialogul comenzii.
Fiecare opţiune a dialogului se încheie cu mesajul:
Specify a point on desired side of the plane or [keep Both
sides]: - se indică un punct al părţii din corp care se doreşte a fi păstrat (de regulă printr-
un mod Osnap) sau se introduce opţiunea B, pentru a reţine ambele părţi.
¾ Meniul derulant
Draw > Solids > Slice
Se activează din meniul derulant View > Toolbars > Solids (fig. 12.2) sau se
apasă butonul din dreapta a mouse-ului într-una din zonele cu bare cu instrumente.
Fig. 12.2
Bara cu instrumente pentru SLICE
¾ Observaţii
• Obiectele realizate prin modelare de suprafeţe nu pot fi secţionate cu comanda

SLICE.
¾ Exemple
Se construieşte, prin modelare solidă,

obiectul din fig. 12.3.
Se copiază obiectul în şapte poziţii
diferite. Fiecare din aceste obiecte se va
secţiona prin utilizarea opţiunilor comenzii
SLICE (v. tabelul 12.1).
În tabelul 12.1, punctele notate cu
P1...Pn reprezintă punctele de selectare al
căror mod Osnap este indicat între paranteze.
Fig. 12.3
Obiectul solid de secţionat
Tabelul 12.1
Modalităţi de secţionare a solidelor
Opţiunea Alegerea, prin moduri OSNAP, a Rezultat
punctelor care determină planul de (afişare cu HIDE şi cu DISPSILH 1)
secţionare şi a punctului care precizează
corpul păstrat
0 1 2
3
3points
P1,P2,P3 – Planul de secţionare;

P4 – Corpul păstrat.
O
Object
P1–Planul de secţionare(cerc
rotit cu 30° la mijlocul
laturii);
Z
Zaxis
Planul de secţionare
perpendicular pe P1P2 - direcţia
axei (Oz);

0 1 2
V
View
P1 – punctul prin care trece

planul aliniat cu UCS-ul curent;
XY

planul aliniat cu XY;
YZ

planul aliniat cu YZ;
ZX

planul aliniat cu ZX;
12.2. Comanda SECTION

Comanda SECTION permite tăierea unui solid cu un plan de secţionare ales, rezultatul
fiind crearea unei regiuni a secţiunii obţinute. Regiunea creată reprezintă o secţiune propriu-
zisă şi aparţine layer-ului curent.
¾ Dialog
Command: SECTION
Select objects: (se selectează obiectul sau obiectele prin oricare din metodele
cunoscute; dacă se selectează mai multe solide, vor fi create regiuni pentru fiecare secţiune);
Specify first point on Section plane by [Object / Zaxis /
View / XY / YZ / ZX / 3points]: (se introduce una din opţiuni);
O (Object)- permite alinierea planului de secţionare cu un obiect existent în desen

cum ar fi: un cerc, o elipsă, un arc de cerc sau de elipsă, o curbă spline 2D, sau o polilinie 2D;
Z (Zaxis) – defineşte planul de secţionare prin specificarea unui punct din plan şi a
unui punct de pe axa Z perpendiculară pe plan;
V (View) – aliniază planul de secţionare cu planul de vizualizare din viewport-ul
curent. Se cere specificarea unui punct care defineşte poziţia planului de secţionare în raport
cu axa Z a planului de vizualizare;
XY – aliniază planul de secţionare cu planul [xOy] al sistemului UCS curent;
YZ - aliniază planul de secţionare cu planul [yOz] al sistemului UCS curent;
ZX - aliniază planul de secţionare cu planul [xOy] al sistemului UCS curent;
3 (3points) – defineşte planul de secţionare prin trei puncte, care vor fi cerute în
continuare în dialogul comenzii.
¾ Meniul derulant
Draw > Solids > Section
Se activează din meniul derulant View > Toolbar > Solids (fig. 12.4), sau se
apasă butonul din dreapta al mouse-ului într-una din zonele cu bare cu instrumente.
Fig. 12.4
Bara cu instrumente pentru SECTION
¾ Observaţii
• Comanda SECTION se poate aplica numai obiectelor realizate prin modelare solidă.
¾ Exemple
Se construieşte prin modelare solidă obiectul din fig. 12.3.

Se copiază obiectul în şapte poziţii diferite. Fiecare din aceste obiecte se va secţiona cu
SECTOIN, prin utilizarea opţiunilor prezentate anterior (v. tabelul 12.2).
În tabelul 12.2 punctele care determină planul de secţiune sunt notate cu P1...Pn.
Acestea reprezintă punctele de selectare al căror mod Osnap este indicat între paranteze. În
rubrica a treia a tabelului, se prezintă regiunea creată prin secţionare, copiată într-o altă
poziţie şi haşurată cu modelul predefinit Dot, după plasarea UCS-ului în acest plan.
Tabelul 12.2
Exemple cu opţiunile comenzii SECTION
Opţiunea Alegerea punctelor care determină Rezultat

planul de secţionare prin moduri (regiune obţinută prin secţionare
OSNAP copiată în altă poziţie)
1 2 3
3
3points
O
OBject
Z
Zaxis

1 2 3
V
View
XY
YZ
ZX
13. Editarea solidelor 121
13. EDITAREA SOLIDELOR
În AutoCAD există posibilitatea editării obiectelor solide 3D, după ce acestea au fost
realizate. În acest sens se pot modifica dimensiunile unui obiect solid prin extrudarea uneia
sau mai multor feţe. De asemenea, se poate modifica forma unui obiect solid fiind posibile
anulări, rotiri, mutări, copieri, ale unor părţi din acesta. Utilizând comenzile de editare, se pot
obţine obiecte solide tridimensionale complexe nefiind necesare operaţii de anulare şi apoi
refacere a unor obiecte.
13.1. Comanda SOLIDEDIT
Comanda SOLIDEDIT permite editarea obiectelor solide 3D şi cuprinde o serie de

opţiuni care realizează modificări ale obiectelor 3D în ansamblu (Body), ale feţelor (Faces)
sau ale muchiilor (Edges) acestor obiecte.
Opţiunile comenzii SOLIDEDIT se pot alege din bara mobilă cu instrumente Solids
Editing prezentată în fig. 13.1 sau din meniul derulant Modify > Solids Editing
conform fig. 13.2.
Comanda poate fi scrisă şi la tastatură. În acest caz opţiunile acesteia se aleg conform
dialogului utilizator – computer.
Offset Faces Copy Faces Imprint
Delete Faces Color Faces Clean
Move Faces Taper Faces Color Edges Shell
Extrude Faces Rotate Faces Copy Edges Separate Check
Fig. 13.1
Bara cu instrumente Solids Editing
¾ Dialog
Command: SOLIDEDIT
Enter a solids editing option [Face/Edge/Body/Undo/eXit]<eXit>:
F (Face) – permite editarea feţelor;

E (Edge) - permite editarea muchiilor;
B (Body) – permite editarea obiectului solid 3D;
U (Undo) – anulează opţiunile comenzii;
X (exit) – permite părăsirea comenzii SOLIDEDIT.
Opţiunile pentru editarea feţelor

obiectului solid
Opţiunile pentru editarea

muchiilor obiectului solid
Opţiunile pentru editarea

întregului solid
Fig. 13.2
Meniul derulant Modify – Solids Editing
¾ Meniul derulant
Modify > Solids Editing (fig. 13.2).

View > Toolbar > Solids Editing (fig. 13.1).
13.1.1. Editarea feţelor

Opţiunile referitoare la editarea feţelor unui obiect solid tridimensional din cadrul
comenzii SOLIDEDIT (opţiunea Face) sunt prezentate în continuare.
¾ Dialog
Command: SOLIDEDIT
Solids editing automatic checking: SOLIDCHECK=1
Enter a solids editing option [Face/Edge/Body/Undo/eXit]
<eXit>: F
Enter a face editing option
[Extrude/Move/Rotate/Offset/Taper/Delete/Copy/coLor/Undo/eX
it] <eXit>: (se introduce opţiunea dorită).
E (Extrude) – extrudează una sau mai multe feţe plane, selectate, ale unui obiect
solid pe o anumită înălţime sub un anumit unghi sau, extrudează feţele selectate de-a lungul
unei căi alese de utilizator. Calea de extrudare poate fi o entitate de tip linie, arc, cerc, elipsă,
polilinie, curbă spline şi ea nu trebuie să se afle în acelaşi plan cu feţele supuse extrudării;
M (Move) – mută feţele selectate ale obiectului solid sau caracteristici ale acestuia la
o anumită înălţime sau la o anumită distanţă faţă de un punct de bază ales de utilizator;
R (Rotate) – roteşte feţele selectate ale unui obiect solid sau caracteristici ale
acestuia în jurul unei axe precizate cu un unghi dorit. Axa poate fi definită prin două puncte
<2 points>, aliniată unui obiect existent (linie, arc, cerc, elipsă, polilinie, curba spline)
<Axis by object>; rotaţia se poate face în jurul axelor sistemului de coordonate X, Y, sau
Z, prin specificarea a două puncte ce aparţin acestora <Xaxis, Yaxis, Zaxis>, sau axa
poate fi aliniată cu direcţia de vedere a viewport-ului curent care trece printr-un punct selectat
O (Offset) – deplasează feţele selectate ale unui obiect solid pe o anumită distanţă
specificată sau printr-un punct ales de utilizator, putându-se astfel mări (valoare pozitivă
pentru distanţă) sau micşora (valoare negativă pentru distanţă) volumul acelui corp;
T (Taper) – apropie sau depărtează între ele feţele selectate ale unui obiect solid la
un unghi specificat. Rotaţia feţelor se face faţă de un vector determinat de două puncte;
D (Delete) – îndepărtează diferite caracteristici ale unui obiect solid cum ar fi
muchiile rotunjite sau teşite;
C (Copy) – copiază feţele selectate ale obiectului solid ca regiuni sau corp;
L (coLor) – modifică culoarea feţelor selectate ale corpului solid;
U (Undo) – comanda anterioară este anulată;
X (eXit) – permite părăsirea subcomenzilor de editare a feţelor obiectului solid şi
întoarcerea în comanda SOLIDEDIT.
¾ Exemple
Tabelul 13.1
Exemple de editare a feţelor unui obiect solid
Dialog Exemple
Înainte După
0 1 2
Command: SOLIDEDIT
Enter a solids editing option [Face
/Edge /Body /Undo /eXit] <eXit>: F
Enter a face editing option
[Extrude/Move/Rotate/Offset/Taper/D
elete/Copy/coLor/Undo/eXit] <eXit>:
EXTRUDE
Select faces or [Undo /Remove]:S1 1
face found.
Select faces or[Undo / Remove /
ALL]:↵
Specify height of extrusion
or[Path]: 10
Specify angle of taper for
extrusion <0>:↵
Solid validation started.
Solid validation completed.
..............
Specify height of extrusion or
[Path]: p
Select extrusion path: P1

0 1 2
........................................
MOVE
Select faces or [Undo
/Remove]: S1 2 faces found.
Select faces or [Undo / Remove
/ ALL]: r
Remove faces or [Undo / Add
/ALL]:S2 2 faces found, 1
removed.
Remove faces or [Undo / Add /
ALL]: ↵
Specify a base point or
displacement:P1
Specify a second point of
displacement: P2
............................
ROTATE
Select faces or [Undo /
Remove]:S1 1 face found.
Remove/ALL]:S2 1 face found.
Select faces or [Undo /Remove
/ALL]: ↵
Specify an axis point or
[Axis by object /View
/Xaxis /Yaxis/Zaxis]
<2points>:↵
Specify the first point on the
rotation axis: P1
Specify the second point on
the rotation axis: P2
Specify a rotation angle or
[Reference]: 10
....................................
OFFSET
Remove]: S1 2 faces found.
Remove/ALL]: ↵
Specify the offset distance:
10

0 1 2
....................................
TAPER
Remove]: S1 1 face found.
Select faces or [Undo
/Remove /ALL]: ↵
Specify the base point:P1
Specify another point along
the axis of tapering:P2
Specify the taper angle: 10
.........................
DELETE
Remove/ALL]: ↵
Solid validation started.
Solid validation completed.
...................................
COPY
Remove]: S1 2 faces found.
Remove/ALL]: ↵
displacement: P1
displacement: P2
.....................................
COLOR
Remove/ALL]: ↵
Se alege o culoare din caseta de
dialog Select Color
13.1.2. Editarea muchiilor
Opţiunile din cadrul comenzii SOLIDEDIT ce se referă la editarea muchiilor unui

obiect solid (opţiunea Edge), prin modificarea culorii acestora sau prin copierea acestora,
sunt prezentate în cele ce urmează.
¾ Dialog
Command: SOLIDEDIT
<eXit>:E
Enter an edge editing option [Copy/ coLor / Undo / eXit / <eXit>: (se
introduce opţiunea dorită).
C (Copy) – copiază una sau mai multe muchii selectate ale unui obiect solid ca
linii, arce, cercuri etc. Comanda cere punctul de bază şi un al doilea punct;
L (coLor) – modifică culoarea muchiilor selectate ale unui obiect solid. Noua
culoare se alege din caseta de dialog Select Color;
X (eXit) – permite părăsirea subcomenzilor de editare a muchiilor obiectului solid
şi întoarcerea în comanda SOLIDEDIT.
¾ Exemple
Tabelul 13.2
Exemple de editare a muchiilor unui obiect solid
Dialog Exemple
Înainte După
0 1 2
. . . . . . . . . . . . . . . .
Enter an edge editing option
[Copy/coLor /Undo/eXit /<eXit>:
COPY
Select edges or [Undo/ Remove]:S1
Select edges or [Undo/ Remove]: ↵
displacement:P1
displacement:P2
coLor
Select edges or [Undo /Remove]: ↵
Se alege o culoare din caseta de dialog
Select Color
13.1.3. Editarea întregului solid
¾ Dialog
Command: SOLIDEDIT
<eXit>:B
Enter a body editing option [Imprint / seParate solids / Shell /
cLean / Check / Undo / eXit] <eXit>: (se introduce opţiunea dorită).
I (Imprint) – imprimă (tipăreşte) un obiect pe un solid selectat. Pot fi tipărite
obiecte ca: linii, polilinii, arce, cercuri, elipse, curbe spline, regiuni, solide tridimensionale.
Pentru ca imprimarea să poată fi realizată, obiectul de tipărit trebuie să intersecteze una sau
mai multe feţe ale solidului. În cazul imprimării, obiectul sursă poate sau nu să fie anulat;
P (seParate solids) – separă solidele 3D cu volume disjuncte în solide 3D
independente;
S (Shell) – realizează un gol în interiorul unui obiect solid, grosimea peretelui
rămas (constantă pentru toate feţele) fiind aleasă de utilizator. Din setul de selecţie se pot
exclude feţe ale solidului. O valoare pozitivă creează peretele pornind din exteriorul
obiectului, iar o valoare negativă realizează peretele shell pornind din interiorul obiectului;
L (cLean) – înlătură de pe suprafeţele solidului toate formele imprimate şi
elementele geometrice neutilizate;
C (Check) – validează obiectul solid selectat ca obiect solid ACIS (program de
modelare a solidelor) valid;
X (eXit) – permite părăsirea subcomenzilor de editare a feţelor obiectului solid şi
întoarcerea în comanda SOLIDEDIT.
¾ Exemple
Tabelul 13.3
Exemple de editare a obiectului solid
Dialog Exemple
Înainte După
0 1 2
...
Enter a body editing option
[Imprint / seParate solids /
Shell / cLean / Check / Undo
/ eXit] <eXit>:
IMPRINT
Select a 3D solid:S1
Select an object to imprint:S2
Delete the source object [Yes
/No] <N>: y
Select an object to imprint:S3
Delete the source object [Yes
/No] <Y>: n
Select an object to imprint:↵

0 1 2
.....................................
SHELL
/ ALL]: S2 1 face found, 1
removed.
/ ALL]: ↵
Enter the shell offset
distance: 3
. . . . . . . . . . . . . .
.
Enter the shell offset
distance: -3
..........................
CLEAN
13.2. Exemplu complex

Se propune realizarea modelului 3D pentru piesa din fig. 13.3, utilizând, pe lângă
comenzile specifice modelării 3D, şi comanda SOLIDEDIT. În tabelul 13.4 sunt prezentate
etapele parcurse pentru obţinerea acestuia.
Fig. 13.3
Desenul 2D şi modelul 3D de
realizat
Tabelul 13.4
Etapele realizării unui obiect 3D utilizând comenzi de editare
Nr. crt. Etapa Rezultat

0 1 2
1 Se reprezintă un cerc cu diametrul 70 mm.
Se extrudează cercul pe înălţimea de 90 mm cu

2 un unghi de 6° (comanda EXTRUDE)
realizându-se astfel un trunchi de con.
0 1 2
În trunchiul ce con se realizează un perete

(shell) de grosime 7 mm (comanda
SOLIDEDIT > BODY > SHELL).
3 Obs. După selectarea trunchiului de con se
elimină din setul de selecţie suprafaţa
superioară (baza mare a trunchiului de con)
prin punctare in interiorul acesteia.
Pentru a realiza adâncimea alezajului conic de

78 mm, nu de 83 mm cât a rezultat în urma
operaţiei anterioare, suprafaţa de fund a
4 acestuia trebuie extrudată (ridicată) pe
înălţimea de 5 mm cu un unghi de –6°
(comanda SOLIDEDIT > FACE >
EXTRUDE).
Pentru realizarea gulerului cilindric se

desenează un cilindru cu diametrul de 70 mm şi
înălţimea de 10 mm, din care se extrage un alt
5 cilindru cu diametrul corespunzător cercului
interior al bazei mari a trunchiului de con şi
înălţimea de 10 mm (comenzile CYLINDER şi
SUBTRACT).
Pe faţa superioară a trunchiului de con se

reprezintă cu comanda LINE o linie la distanţa
7 de 28 mm faţă de axa conului, linie care se
imprimă pe suprafaţa pe care a fost desenată
(comanda SOLIDEDIT > BODY > IMPRINT).
Se extrudează suprafaţa delimitată de cercul

exterior şi linia imprimată pe înălţimea de 10
8
mm (comanda SOLIDEDIT > FACE >
EXTRUDE).
0 1 2
Pe baza mică a trunchiului de con se desenează un

cerc cu raza de 21 mm care se imprimă pe această
9 suprafaţă şi se extrudează pe înălţimea de 5 mm
(comenzile CIRCLE, SOLIDEDIT > BODY >
IMPRINT, SOLIDEDIT > FACE > EXTRUDE).
Pe baza cilindrului obţinut se desenează un pătrat

circumscris unui cerc de rază 17 mm, care se
10 imprimă pe această suprafaţă cu anularea sursei
(comenzile POLYGON, SOLIDEDIT > BODY >
IMPRINT).
Suprafaţa obţinută se extrudează pe înălţimea de

11 41 mm (comanda SOLIDEDIT > FACE >
EXTRUDE).
Se realizează un cilindru cu diametrul 14 mm la

distanţa de 60 mm faţă de suprafaţa superioară,
care se extrage din corpul realizat anterior,
12
obţinându-se astfel alezajul φ 14 (comenzile
CYLINDER şi SUBTRACT).
14. MODIFICĂRI GEOMETRICE ŞI TOPOLOGICE ALE

SOLIDELOR
Cele mai multe comenzi de editare din AutoCAD, utilizate în spaţiul cu două
dimensiuni, pot fi folosite şi în spaţiul tridimensional. Pe lângă acestea, pachetul de programe
AutoCAD oferă utilizatorilor şi o serie de comenzi de editare, specifice spaţiului 3D, comenzi
care pot fi alese din meniul derulant Modify > 3D Operation (fig. 14.1), sau care pot fi
scrise la linia de comandă. Aceste comenzi vor fi prezentate în cele ce urmează.
Fig. 14.1
Meniul derulant Modify
14.1. Comanda 3DARRAY
Comanda 3DARRAY permite copierea multiplă tridimensională a unuia sau a mai

multor obiecte 3D, într-o matrice rectangulară (pe linii, coloane şi niveluri) (v. fig. 14.2) sau
polară (în jurul unei axe de rotaţie aleasă de utilizator) (v. fig. 14.3). Spre deosebire de
comanda ARRAY, utilizată în spaţiul cu două dimensiuni, comanda 3DARRAY nu are casetă
de dialog, dialogul utilizator – computer se face, în acest caz, la linia de comandă.
14. Modificări geometrice şi topologice ale solidelor 133
Fig. 14.2 Fig. 14.3

Copiere multiplă cu 3DARRAY, Copiere multiplă cu 3DARRAY,
opţiunea Rectangular opţiunea Polar
¾ Dialog
Command: 3DARRAY
Select objects: (se selectează obiectul dorit);
Enter the type of array [Rectangular/Polar]<R>: (se alege R sau P).
În cazul în care se alege opţiunea R, dialogul continuă astfel:
Enter the number of rows (---) <1>:(se introduce numărul de linii);
Enter the number ofcolumns(|||)<1>:(se introduce numărul de coloane);
Enter the number of levels(...)<1>:(se introduce numărul de niveluri);
Specify the distance between rows(---):(se specifică distanţa dintre
linii);
Specify the distance between columns (|||): (se specifică distanţa
dintre coloane);
Specify the distance between levels (...): (se specifică distanţa
dintre niveluri).
În cazul în care se alege opţiunea P, dialogul continuă astfel:
Enter the number of items in the array: (se introduce numărul de obiecte ce
se doresc a fi copiate într-o manieră polară);
Specify the angle to fill (+=ccw, -=cw) <360>: (se specifică unghiul pe care
vor fi repartizate obiectele ce vor fi copiate);
Rotate arrayed objects? [Yes/No] <Y>:(se poate opta pentru rotirea sau nu a
obiectelor);
Specify center point of array: (se specifică un punct pe axa de rotaţie);
Specify second point on axis of rotation: (se specifică un al doilea punct pe
axa de rotaţie).
¾ Meniul derulant
Modify > 3D Operation > 3D Array (fig. 14.1)

¾ Exemple
Tabelul 14.1
Exemple de utilizare a comenzii 3DARRAY
Dialog Exemple
Înainte După
0 1 2
Command:3DARRAY
Select objects: ↵
Enter the type of array [Rectangular
/ Polar] <R>:p
Enter the number of items in the
array: 4
Specify the angle to fill (+=ccw, -
=cw) <360>:↵
Rotate arrayed objects? [Yes/No]
<Y>:↵
Specify center point of array: 0,0,0
Specify second point on axis of
rotation: 0,0,1
Command:3DARRAY
Select objects: ↵
Enter the type of array
[Rectangular/Polar] <R>:↵
Enter the number of rows (---) <1>: 2
Enter the number of columns (|||)
<1>: 2
Enter the number of levels (...) <1>:
3
Specify the distance between rows (--
-): 10
Specify the distance between columns
(|||): 12
Specify the distance between levels
(...): 8
14.2. Comanda MIRROR3D
Comanda MIRROR3D permite oglindirea obiectelor solide 3D, selectate faţă de un plan.
Planul de oglindire poate fi determinat conform opţiunilor din dialogul utilizator – computer.
¾ Dialog
Command: MIRROR3D
Select objects: (se selectează obiectul solid ce se doreşte a fi oglindit);
Specify first point of mirror plane (3 points) or
[Object/Last/Zaxis/View/XY/YZ/ZX/3points]<3points>:
(se introduce una din opţiuni).
3 (3points) - cere specificarea a trei puncte necolineare care vor defini planul de
oglindire;
O (Object) - dialogul continuă astfel:
Select a circle, arc, or 2D-polyline segment: se selectează un
obiect bidimensional, planul de oglindire fiind în acest caz planul în care se află obiectul;
L (Last ) - în acest caz planul de oglindire va fi ultimul plan de oglindire definit;
Z (Zaxis ) - pentru această opţiune dialogul este următorul:
Specify point on mirror plane: se specifică un punct în planul de
oglindire;
Specify point on Z-axis (normal) of mirror plane: se specifică
un punct pe normala la planul respectiv;
V (View ) – această opţiunea conduce la dialogul:
Specify point on view plane <0,0,0>: se alege un punct în planul de
vizualizare curent; acest plan va constitui planul de oglindire;
XY, YZ, XZ – aceste opţiuni utilizează ca plane de oglindire unul din planele standard
şi se cere introducerea unor puncte în planele respective;
Delete source objects? [Yes/No] <N>: se poate opta pentru ştergerea
(Y) sau nu (N) a obiectului sursă.
¾ Meniul derulant
Modify > 3D Operation > Mirror 3D (fig. 14.1)
¾ Exemple
Tabelul 14.2
Exemple de utilizare a comenzii MIRROR3D
Exemple
Dialog
Înainte După
0 1 2
Command:mirror3d
Select objects: ↵
Specify first point of mirror plane
(3 points) or[Object /Last /Zaxis
/View / XY /YZ/ ZX/ 3points]
<3points>:↵
Specify first point on mirror
plane:P1 Specify second point on
mirror plane:P2 Specify third point
on mirror plane:P3
Delete source objects? [Yes/No]
<N>:↵

0 1 1
Command: mirror3d
Select objects: ↵
(3 points) or
[Object/Last/Zaxis/View/XY/YZ/ZX/3po
ints] <3points>: yz
Specify point on YZ plane <0,0,0>:
0,10,10
<N>:↵
Command:mirror3d
Select objects: ↵
(3 points) or
[Object/Last/Zaxis/View/XY/YZ/ZX/3po
ints] <3points>: O
Select a circle, arc, or 2D-polyline
segment: S2
<N>:↵
14.3. Comanda ROTATE3D
Comanda ROTATE3D permite rotirea unui obiect solid în jurul unei axe oarecare din
spaţiul tridimensional.
¾ Dialog
Command: ROTATE3D
Current positive angle: ANGDIR=counterclockwise ANGBASE=0
Select objects: (se selectează obiectul ce se doreşte a fi rotit);
Specify first point on axis or define axis by
[Object/Last/View/Xaxis/Yaxis/Zaxis/2points]:
O (Object)- pentru această opţiune sistemul cere selectarea unui obiect de tip: linie
(axa de rotaţie va fi definită de linia selectată); cerc, arc (axa de rotaţie va fi definită de
perpendiculara dusă din centrul cercului sau arcului pe planul acestuia); segment de polilinie
2D (care poate fi de tip linie şi atunci este tratat ca o linie sau poate fi de tip arc şi atunci este
tratat ca un arc);
L (Last)- în acest caz axa de rotaţie va fi ultima axă utilizată;
V (View)- în cazul în care se alege această opţiune axa de rotaţie este aliniată cu
direcţia de privire care trece printr-un punct selectat;
X, Y, Z – aceste opţiuni definesc axele de rotaţie paralele cu axele standard care trec
printr-un punct selectat;
2 (2points) - axa de rotaţie este definită prin două puncte specificate de utilizator.
Specify rotation angle or [Reference]: se specifică în continuare un
unghiul de rotaţie dorit sau R;
Specify the reference angle <0>: se indică un unghi de referinţă;
Specify the new angle: se indică noul unghi;
În acest caz rotaţia se va face faţă de unghiul de referinţă existent (conform exemplului
din tabelul 14.3).
¾ Meniul derulant
Modify > 3D Operation > Rotate 3D (fig. 14.1)
¾ Exemple
Tabelul 14.3
Exemple de utilizare a comenzii ROTATE3D
Dialog Exemple
Înainte După
0 1 2
Command: rotate3d
Current positive angle:
ANGDIR=counterclockwise ANGBASE=0
Select objects: S1
Specify first point on axis or
define axis by [Object /Last
/View / Xaxis /Yaxis
/Zaxis/2points]: x
Specify a point on the X axis
<0,0,0>: 10,0,0
Specify rotation angle or
[Reference]: -90
Command: rotate3d
Select objects: S1
define axis by [Object/Last/View
/Xaxis / Yaxis /Zaxis/2points]: O
Select a line, circle, arc, or
2D-polyline segment: S2
[Reference]: 180

0 1 2
Command: rotate3d
define axis by [Object / Last /
View / Xaxis /Yaxis /Zaxis
/2points]: 2
Specify first point on axis:P1
Specify second point on axis:P2
[Reference]: r
Specify the reference angle <0>:
15
Specify the new angle: 90
14.4. Comanda ALIGN
Comanda ALIGN permite alinierea (prin mutare, rotire şi scalare) a două obiecte 3D
(sau 2D) utilizând unul, două, respectiv trei perechi de puncte de pe obiectul sursă şi de pe
obiectul destinaţie. În cazul în care se utilizează două perechi de puncte pentru aliniere, există
posibilitatea scalării obiectului aliniat la dimensiunile obiectului în raport cu care se face
alinierea. Este necesar ca selectarea punctelor de aliniere să se facă cu ajutorul modurilor
OSNAP. Comanda ALIGN este o combinaţie a comenzilor MOVE, ROTATE şi SCALE. În
fig. 14.4, se prezintă patru situaţii de aliniere a unor obiecte 3D şi 2D.
Fig. 14.4
Efectul comenzii ALIGN
¾ Dialog
Command: ALIGN
Select objects: (se selectează obiectul care se doreşte a fi aliniat);
Select objects: ↵
Specify first source point:(se selectează primul punct sursă (punctele
sursă aparţin obiectului ce se doreşte a fi aliniat));
Specify first destination point: (se selectează primul punct destinaţie
(punctele destinaţie aparţin obiectului cu care se va alinia primul obiect selectat));
Specify second source point: (se selectează următorul punct sursă);
Specify second destination point: (se selectează următorul punct
destinaţie);
Specify third source point or <continue>: în cazul în care se doreşte
aliniere cu scalare, se alege opţiunea implicită, după care dialogul continuă astfel:
Scale objects based on alignment points? [Yes/No] <N>: Y
(dacă se doreşte scalarea celor două obiecte aliniate) sau N (dacă se doreşte aliniere fără
scalare).
Prin alegerea a două perechi de puncte sursă, respectiv destinaţie, alinierea nu se face
întotdeauna corect, fiind necesară, în continuare, utilizarea comenzilor MOVE sau
3DROTATE.
În cazul în care nu se doreşte scalarea obiectelor, utilizatorul trebuie să furnizeze şi a
treia pereche de puncte sursă, respectiv destinaţie. Furnizând trei perechi de puncte sursă şi
destinaţie, obiectele se aliniază perfect.
¾ Meniul derulant
Modify > 3D Operation > Align (fig. 14.1)
¾ Exemple
Tabelul 14. 4
Exemple de utilizare a comenzii ALIGN
Dialog Exemple
Înainte După
0 1 2
Command: ALIGN
Select objects: ↵
Specify first source point:P1
Specify first destination point:P2
Specify second source point:P3
Specify second destination point:P4
Specify third source point or
<continue>:P5
Specify third destination point:P6

0 1 2
Command: ALIGN
Select objects: S11 found
Select objects: ↵
Specify first source point:P1
Specify first destination point:P2
Specify second source point: P3
Specify second destination point:
P4
Specify third source point or
<continue>:↵
Scale objects based on alignment
points? [Yes/No] <N>: y
14.5. Comanda CHAMFER
Comanda CHAMFER permite teşirea colţurilor unui obiect solid. Poate fi teşită o
muchie (edge) sau un lanţ de muchii (loop).
¾ Dialog
Command: CHAMFER
(TRIM mode) Current chamfer Dist1=10.0000, Dist2 = 10.0000
Select first line or [Polyline/Distance/Angle/Trim/Method]:
Base surface selection...
Enter surface selection option [Next/OK (current)] <OK>: se
selectează o muchie a solidului (va fi selectată o suprafaţă din care face parte muchia
selectată); dacă se doreşte a fi selectată cealaltă suprafaţă din care face parte muchia, se
utilizează opţiunea Next;
Specify base surface chamfer distance <10.0000>: se introduce
valoarea primei distanţe de teşire;
Specify other surface chamfer distance <10.0000>: se introduce o
valoare pentru cea de-a doua distanţă de teşire;
Select an edge or [Loop]: se selectează o muchie, dacă se doreşte teşirea
doar a unei muchii (v. fig. 14.5), sau se alege opţiunea Loop, dacă se doreşte teşirea tuturor
muchiilor suprafeţei selectate (v. fig. 14.6).
Fig. 14.5
Efectul comenzii Chamfer, opţiunea Edge
Fig. 14.6
Efectul comenzii Chamfer, opţiunea Loop
¾ Meniul derulant
Modify > Chamfer (vezi fig. 14.1)
Se activează din meniul derulant View > Toolbar > Modify (v. fig. 14.7)
Rotate Trim Chamfer
Move Scale Extend Fillet
Fig. 14.7
Bara cu instrumente Modify
¾ Observaţii
• Comanda CHAMFER aplicată unui obiect solid lucrează doar în modul TRIM (cu
înlăturarea colţurilor);
• La teşirea obiectelor 3D nu sunt utilizabile opţiunile Polyline, Angle şi Method.
¾ Exemple
Tabelul 14.5
Exemple de utilizare a comenzii CHAMFER
Dialog Exemple
Înainte După
0 1 2
Command: CHAMFER
(TRIM mode) Current chamfer Dist1 =
5.0000, Dist2 = 5.0000
Select first line or [Polyline /
Distance /Angle/Trim/Method]:S1
Enter surface selection option
[Next/OK (current)] <OK>:↵
Specify base surface chamfer distance
<5.0000>:↵ (se acceptă distanţa 5)
Specify other surface chamfer distance
<5.0000>:↵ (se acceptă distanţa 5)
Select an edge or [Loop]: S1
Command: CHAMFER
(TRIM mode) Current chamfer Dist1 =
5.0000, Dist2 = 5.0000
Select first line or [Polyline /
Distance /Angle/Trim/Method]:S1
Enter surface selection option
[Next/OK (current)] <OK>:↵
Specify base surface chamfer distance
<5.0000>:↵
Specify other surface chamfer distance
<5.0000>:↵
Select an edge or [Loop]: L
Select an edge loop or [Edge]:S1
14.6. Comanda FILLET
Comanda FILLET permite rotunjirea uneia sau mai multor muchii ale unui obiect solid.
¾ Dialog
Command: FILLET
Current settings: Mode = TRIM, Radius = 10.0000
Select first object or [Polyline/Radius/Trim]:(se introduce o
opţiune).
Pentru R (Radius) dialogul continuă după cum urmează:
Enter fillet radius <10.0000>: se introduce valoarea razei de rotunjire;
Select an edge or [Chain/Radius]: se selectează muchia ce se doreşte a fi
rotunjită sau se alege opţiunea C pentru selectarea pe rând a mai multor muchii.
¾ Meniul derulant
Modify > Fillet (v. fig. 14.1)
Se activează din meniul derulant View > Toolbar > Modify (v. fig. 14.2)
¾ Observaţii
• Comanda FILLET aplicată unui obiect solid lucrează doar în modul TRIM (cu
înlăturarea colţurilor);
• Nu este utilizabilă opţiunea Polyline.
¾ Exemple
Tabelul 14.6
Exemple de utilizare a comenzii FILLET
Dialog Exemple
Înainte După
Command: FILLET
Current settings: Mode = TRIM, Radius
= 5.0000
Select first object or [Polyline
/Radius /Trim]: S1
Enter fillet radius <5.0000>: ↵
Select an edge or [Chain/Radius]: ↵
1 edge(s) selected for fillet.
Command: FILLET
Current settings: Mode = TRIM, Radius
= 5.0000
Select first object or [Polyline
/Radius /Trim]:S1
Enter fillet radius <5.0000>:
Select an edge or [Chain / Radius]: c
Select an edge chain or
[Edge/Radius]:S2
Select an edge chain or [Edge
/Radius]:S3
Select an edge chain or [Edge
/Radius]:S4
Select an edge chain or[Edge
/Radius]: ↵
4 edge(s) selected for fillet.
14.7. Comanda PEDIT
Comanda PEDIT este utilizată în spaţiul cu trei dimensiuni la editarea obiectelor de tip
plasă tridimensională (suprafeţe). Sunt posibile modificări globale ale suprafeţei sau
modificări la nivel de noduri (vertex-uri).
¾ Dialog
Command: PEDIT
Select polyline or [Multiple]: (se selectează suprafaţa dorită);
Enter an option [Edit vertex / Smooth surface / Desmooth
/ Mclose /Nclose /Undo]: (se alege una din opţiuni).
S (Smooth surface) – netezeşte suprafaţa selectată;
D (Desmooth) - anulează netezirea suprafeţei;
M, N (Mclose, Nclose) – închide poliliniile ce formează suprafaţa selectată pe
direcţiile M, respectiv, N;
M, N (Mopen, Nopen) – deschide poliliniile ce formează suprafaţa selectată pe
direcţiile M, respectiv, N;
U (Undo) – anulează operaţia anterioară.
Dacă se alege opţiunea E (Edit vertex), sunt posibile modificări la nivel de
vertex-uri şi dialogul continuă în felul următor:
Current vertex (0,0).
Enter an option [Next/Previous/Left/Right/Up/Down/Move/
REgen/eXit] <N>:
N, P, L, R, U, D (Next, Previous, Left, Right, Up şi Down) -
permit deplasarea cruciuliţei selectoare pe vertex-uri pentru selectare;
M (Move) – opţiunea permite mutarea vertex-ului selectat;
RE (Regen) – regenerează suprafaţa;
X (eXit) – permite părăsirea opţiunilor de editare a vertex-urilor şi întoarcerea în
opţiunile comenzii PEDIT.
Edit Polyline
Fig. 14.8
Bara cu instrumente Modify II
Se activează din meniul derulant View > Toolbar > ModifyII (v. fig. 14.8)
¾ Observaţii
• Comanda SURFTYPE (respectiv, variabila de sistem SURFTYPE) permite stabilirea

gradului de netezire a suprafeţei în cazul utilizării opţiunii Smoot surface a comenzii
PEDIT. În funcţie de numărul introdus (5, 6 sau 8) se pot obţine următoarele tipuri de
suprafeţe (v. fig. 14.9):
a. Suprafaţă Quadratic B-spline;
b. Suprafaţă Cubic B-spline;
c. Suprafaţă Bezier.
Fig. 14.9
Efectele comenzii SURFTYPE la utilizarea opţiunii
Smoot surface a comenzii PEDIT
• Comanda PEDIT poate fi utilizată şi la editarea poliliniilor 3D (3DPOLY), prin

opţiunea Spline din varianta 2D a comenzii (v. fig. 14.10), conform dialogului:
Command: pedit
Select polyline or [Multiple]:(se selectează polilinia 3D);
Enter an option [Close/Edit vertex / Spline curve / Decurve
/Undo]: s
Fig. 14.10
Editarea unei polilinii 3D
¾ Exemple
Tabelul 14.7
Exemple de utilizare a comenzii PEDIT la modificarea unei suprafeţe.
Dialog Exemple
Înainte După
0 1 2
Command: PEDIT
Select polyline or
[Multiple]: S1
Enter an option[Edit vertex
/Smooth surface/ Desmooth
/Mclose /Nclose / Undo]: s
Generating segment 4...
Command: PEDIT
Select polyline or
[Multiple]: S1
Enter an option [Edit
vertex/Smooth surface
/Desmooth /Mclose/ Nclose/
Undo]: m
Command: PEDIT
Select polyline or
[Multiple]: S1
Undo]: n
Command: PEDIT
Select polyline or
[Multiple]: S1
Undo]: E
Enter an option
[Next/Previous /Left / Right
/ Up /Down / Move / Regen /
eXit] <N>: se selectează vertexul
dorit
Current vertex (1,2): M
Specify new location for
marked vertex: @5,50,5
14.8. Editarea reţelelor poligonale cu ajutorul punctelor de prindere

(GRIPS)
Editarea suprafeţelor se poate face şi cu ajutorul punctelor de prindere, editare care

funcţionează ca şi în cazul obiectelor 2D.
a b
Fig. 14.11
Suprafaţă fără (a) şi cu puncte de prindere (b)
În fig. 14.11 a este reprezentată o suprafaţă fără puncte de prindere, iar aceeaşi suprafaţă
este prezentată în fig. 14.11 b cu puncte de prindere. După cum se poate vedea, o suprafaţă are
multe puncte de prindere care pot fi selectate, după care se poate face modificarea dorită. Sunt
disponibile următoarele moduri de editare prin prindere: Stretch, Move, Rotate, Scale, Mirror,
acestea funcţionând la fel ca şi în cazul obiectelor 2D.
14.9. Utilizarea comenzilor de editare 2D în modelarea 3D
Comenzile de editare 2D pot fi utilizate şi în spaţiul cu trei dimensiuni. Acestea pot fi

alese din meniul derulant Modify, conform fig. 14.1, sau din bara mobilă cu instrumente
care se activează din meniul derulant View > Toolbar > Modify, conform fig. 14.2.
Exemple de utilizare a acestor comenzi sunt prezentate în tabelul 14.8.
Tabelul 14.8
Exemple de utilizare a comenzilor de editare 2D în modelarea 3D
Dialog Exemple
Înainte După
0 1 2
Command: MOVE
Select objects: ↵
Specify base point or
displacement: P1
displacement or
<use first point as
displacement>: P2

0 1 2
Command: COPY
Select objects: ↵
Specify base point or
displacement, or [Multiple]: m
Specify base point: P1
displacement or <use first
point as displacement>: P2
displacement or <use first
point as displacement>: P3
Command: SCALE
Select objects: ↵
Specify base point: 0,0,0
Specify scale factor or
[Reference]: 2
Command: ROTATE
Current positive angle in
UCS:ANGDIR=counterclockwis
e ANGBASE=0
Select objects: ↵
Specify base point: 0,0,0
[Reference]: 15
14.9.1. Comenzile EXTEND şi TRIM în spaţiul tridimensional
Comenzile EXTEND şi TRIM se utilizează şi în spaţiul tridimensional, dar au un

comportament puţin diferit faţă de utilizarea lor în 2D. Opţiunea Projection din cadrul
celor două comenzi permite acest lucru.
¾ Dialog
Command: EXTEND (TRIM)
Select boundary edges ...
Select objects: (se selectează obiectul sau obiectele frontieră);
Select objects: ↵
Select object to extend (trim) or shift-select to trim
(extend)or[Project/Edge/Undo]:pentru editarea în spaţiul 3D se alege opţiunea p
şi dialogul continuă astfel:
Enter a projection option [None/Ucs/View] <Ucs>:
N (None)- pentru ca cele două comenzi să funcţioneze, obiectele frontieră trebuie să
se intersecteze în spaţiu cu obiectele ce se doresc a fi retezate (pentru TRIM), respectiv
obiectele trebuie, ca prin prelungire, să intersecteze frontierele (pentru EXTEND);
U (Ucs) – în cazul acestei opţiuni cele două comenzi funcţionează ca şi cum

obiectele din spaţiu sunt proiectate pe planul XY;
V (View) - în cazul acestei opţiuni cele două comenzi funcţionează ca şi cum
obiectele din spaţiu sunt proiectate pe un plan perpendicular pe planul de privire curent;
Select object to extend (trim) or shift-select to trim
(extend)or [Project/Edge/Undo]: se selectează obiectul ce se doreşte a fi retezat,
respectiv, extins (se admit selectări multiple).
¾ Meniul derulant
Modify > Trim (Extend) (vezi fig. 14.1)
Se activează din meniul derulant View > Toolbar > Modify (vezi fig. 14.2)
¾ Exemple
În cadrul comenzii EXTEND cele două obiecte din exemplele din tabelul 14.9, şi anume
cercul şi arcul de cerc, sunt plasate în plane diferite, la fel şi cele două cercuri din exemplele
prezentate pentru comanda TRIM. S-au utilizat puncte de vedere diferite pentru UCS şi VIEW.
Tabelul 14.9
Exemple de utilizare a comenzilor EXTEND şi TRIM în spaţiul tridimensional
Dialog Exemple
Înainte După
0 1 2
Command: EXTEND
Select objects:S1 1 found; Select objects: ↵
Select object to extend or shift-select
to trim or[Project/Edge/Undo]: p
Enter a projection option [None /Ucs
/View]<Ucs>: UCS
to trim or [Project /Edge /Undo]:P1
Command: EXTEND
Select objects:S1 1 found
Select objects: ↵
to trim or [Project/Edge/Undo]: p
Enter a projection option [None /Ucs
/View]<Ucs>: V

0 1 2
Command: TRIM
Select objects: S11 found
Select objects: ↵
Select object to trim or shift-
select to extend or
[Project/Edge/Undo]: p
Enter a projection option [None
/Ucs /View] <Ucs>:UCS
select to extend or
[Project/Edge/Undo]:S2
Command: TRIM
Select objects: ↵
select to extend or
[Project/Edge/Undo]: p
Enter a projection option [None
/Ucs /View] <Ucs>: v
select to extend or
[Project/Edge/Undo]: S2
15. Afişarea proprietăţilor solidului 151
15. AFIŞAREA PROPRIETĂŢILOR SOLIDULUI

Printre marile avantaje ale modelării solide se numără şi posibilitatea aflării unor
proprietăţi ale obiectelor 2D (regiuni), dar mai ales 3D (solide) create, cum ar fi: masa,
volumul, centrul de greutate, momentele de inerţie etc. Aceste proprietăţi vor fi evidenţiate în
cele ce urmează.
15.1. Comanda MASSPROP
Comanda MASSPROP calculează şi afişează proprietăţile obiectelor 2D (regiuni) şi 3D

(solide), esenţiale în analiza caracteristicilor acestora. Informaţiile afişate de către această
comandă pot fi salvate într-un fişier text cu numele ales de utilizator.
¾ Dialog
Command: MASSPROP
Select objects: se selectează obiectul dorit 1 found, iar în continuare, în cazul
solidelor, se afişează următoarele proprietăţi:
---------------- SOLIDS --------

Mass: masa obiectului solid selectat;
Volume: volumul obiectului;
Bounding box: informaţii despre paralelipipedul de volum minim ce încadrează
obiectul solid selectat;
Centroid: centrul de greutate al solidului;
Moments of inertia: momentele de inerţie;
Products of inertia: produse de inerţie;
Radii of gyration: raze de rotaţie;
Principal moments and X-Y-Z directions about
centroid:principalele momente de inerţie şi axele de inerţie;
Press ENTER to continue: ↵
Write analysis to a file? [Yes/No] <N>:Y
În acest caz informaţiile referitoare la solidul selectat sunt salvate într-un fişier cu
numele indicat de utilizator şi extensia .mpr, fişier care poate fi citit cu utilitarul Notepad din
Windows sau cu alt editor de texte.
¾ Meniul derulant
Tools > Inquiry> Region/Mass Properties (v. fig. 15.1).
Se activează din meniul derulant View > Toolbar > Inquiry (v. fig. 15.2).
Fig.15.1
Meniul derulant Tools
Fig. 15.2
Bara cu instrumente Inquiry
Mass Properties
¾ Exemplu
Tabelul 15.1
Informaţii obţinute cu ajutorul comenzii MASSPROP
Obiectul solid Dialog, informaţii

Command: MASSPROP
Select objects: se selectează obiectul din figură; 1 found
---------------- SOLIDS --------
Mass: 120000.0000
Volume: 120000.0000
Bounding box: X: 0.0000 -- 60.0000
Y: 0.0000 -- 40.0000
Z: 0.0000 -- 50.0000
Centroid: X: 30.0000
Y: 20.0000
Z: 25.0000
Moments of inertia: X: 164000000.0000
Y: 244000000.0000
Z: 208000000.0000
Products of inertia: XY: 72000000.0000
YZ: 60000000.0000
ZX: 90000000.0000
Radii of gyration: X: 36.9685
Y: 45.0925
Z: 41.6333
Principal moments and X-Y-Z directions about
centroid:
I: 41000000.0000along[1.00000.0000 0.0000]
J: 61000000.0000along[0.00001.0000 0.0000]
K:52000000.0000along[0.0000 0.0000 1.0000]
Press ENTER to continue:
Write analysis to a file? [Yes/No] <N>:
16. Vizualizarea în perspectivă 153
16. VIZUALIZAREA ÎN PERSPECTIVĂ
Afişarea pe ecran a obiectelor 3D în proiecţie paralelă a fost prezentată detaliat în cadrul

capitolului 2. Comanda VPOINT şi variantele acesteia reprezintă baza acestui mod de
vizualizare. Modul de afişare pe ecran a obiectelor 3D realizate poate fi însă şi în perspectivă
(proiecţie conică). Acest din urmă mod de vizualizare este modul care corespunde vederii
umane. Afişarea în perspectivă oferă o viziune realistă asupra obiectului faţă de afişarea în
proiecţie paralelă. Perspectiva explică legile după care obiectele înconjurătoare capătă aspecte
diferite în funcţie de locul din care sunt privite. Pentru a remarca diferenţa dintre cele două
moduri de vizualizare, în fig. 16.1 a se prezintă un obiect 3D afişat în proiecţie paralelă, iar în
fig. 16.1 b acelaşi obiect afişat în perspectivă.
a b
Fig. 16.1
Obiect 3D vizualizat în:
a – proiecţie paralelă; b – proiecţie conică.
În continuare, se prezintă comenzile care permit vizualizarea în perspectivă.
16.1. Comanda DVIEW

Comanda DVIEW (Dynamic View) permite afişarea vederilor în proiecţie paralelă sau
în perspectivă (v. fig. 16.1 b), precum şi afişarea, prin decupare, a unor porţiuni din vederea
totală. În contextul acestei comenzi sunt utilizaţi termeni ca Target (punct ţintă) şi Camera
(aparat fotografic, sau cameră de luat vederi), pentru a ilustra punctul din zona în care se află
obiectul spre care priveşte observatorul şi locul în care se află observatorul. Linia dintre cameră
şi punctul ţintă formează direcţia de vizualizare a obiectului. Deplasarea camerei (CA,
Camera) sau a punctului ţintă (TA, Target), separat sau împreună, permite utilizatorului să
privească obiectul sub orice unghi şi de la distanţa dorită.
După stabilirea direcţiei de vizualizare, utilizatorul poate să deplaseze camera de-a lungul
acestei direcţii prin stabilirea valorii distanţei (D, Distance). Numai după validarea
opţiunii Distance, se va face trecerea de la proiecţia paralelă la proiecţia în perspectivă. De
asemenea, se pot obţine şi alte efecte cum ar fi:
- ajustarea distanţei focale a camerei pentru a schimba câmpul de vedere (Z, Zoom);
- rotirea vederii de-a lungul liniei de vizualizare (TW, TWist);
- trecerea din vederea în perspectivă în vederea în proiecţie paralelă (O, Off);
- eliminarea liniilor ascunse (H, Hide);
- obscurizarea porţiunilor aflate în afara unor plane de tăire (faţă – spate) (CL, CLip);
- deplasarea ecranului (P, Pan);
- anularea unor operaţii (U, Undo).
¾ Dialog
Command: DVIEW (sau DV)

Select objects or <use DVIEWBLOCK>: (se selectează obiectele asupra
cărora se doreşte aplicarea efectului comenzii. Se poate utiliza oricare din metodele de
selectare cunoscute. După selectare, se introduce ENTER pentru continuarea dialogului. Dacă
nu se selectează nici un obiect, şi se introduce ENTER, programul caută în baza de date a
desenului curent blocul numit DVIEWBLOCK. Dacă nu găseşte un astfel de bloc, se afişează
pe ecran blocul propriu, care reprezintă imaginea unei case, pe baza căruia se fac setările în
continuare);
Enter option
[CAmera/TArget/Distance/POints/PAn/Zoom/TWist/CLip/Hide/Off
/Undo]:(se alege opţiunea dorită);
↵ (ENTER) – este opţiunea implicită care permite ieşirea din cadrul comenzii;
CA (CAmera) – permite rotirea camerei care se menţine îndreptată în permanenţă către
punctul ţintă. Se afişează mesajele:
Specify camera location, or enter angle from XY plane,
or [Toggle (angle in)] <23.9297>: (se specifică unghiul faţă de planul
xOy);
Specify camera location, or enter angle in XY plane from X
axis, or [Toggle (angle from)] <23.92974>: (se specifică unghiul faţă de
axa X);
Valorile introduse sunt raportate la sistemul UCS curent.
Se revine la dialogul iniţial;
TA (TArget) – permite rotirea punctului ţintă în raport cu camera de luat vederi. Se
afişează mesajele:
Specify camera location, or enter angle from XY plane,
or [Toggle (angle in)] <-30.0000>: (se specifică unghiul faţă de planul
xOy);
Specify camera location, or enter angle in XY plane from X
axis, or [Toggle (angle from)] <23.92974>: (se specifică unghiul faţă de
axa X);
Valorile introduse sunt raportate la sistemul UCS curent.
Se revine la dialogul iniţial;
D (Distance) – determină programul să facă trecerea de la vizualizarea în proiecţie
paralelă la vizualizarea în perspectivă şi afişează:
Specify new camera-target distance <1.9723>: (se introduce o valoare
corespunzătoare distanţei dintre observator şi punctul ţintă);
PO (POints) – cere specificarea poziţiei punctului ţintă, apoi a poziţiei camerei;
PA (PAn) – permite deplasarea ecranului, dialogul fiind:
Specify displacement base point: (se indică un punct de bază);
Specify second point: (se indică un punct final);
Z (Zoom) – permite modificarea mărimii aparente a obiectelor afişate, ca şi în cadrul
comenzii ZOOM standard, afişând:
Specify zoom scale factor <1>: (se introduce o valoare, sau se deplasează
cursorul barei de intensitate pentru factor de scară, care apare în partea superioară a ecranului),
dacă modul de vizualizare este în proiecţie paralelă şi
Specify lens length <64.605mm>:(se introduce o valoare, sau se deplasează
cursorul barei de intensitate pentru distanţa focală, care apare în partea superioară a ecranului),
dacă modul de vizualizare este în proiecţie conică;
TW (TWist) – permite rotirea vederii curente în jurul direcţiei de vizualizare (cameră –
ţintă). Rotirea se poate face aleator, prin mişcarea cursorului, sau prin introducerea unei valori
la cererea:
Specify view twist angle <0.00>: (se introduce o valoare);
CL (CLip) – permite decuparea unei vederi, în care vor fi afişate obiectele, vedere
delimitată de două plane de tăiere faţă - spate. Obiectele situate în afara acestor plane vor fi
temporar obscurizate. Planele de decupare sunt perpendiculare pe direcţia de vizualizare. Se
afişează mesajele:
Enter clipping option [Back/Front/Off] <Off>: (se alege opţiunea
dorită);
Pentru B (Back) se cere
Specify distance from target or [ON/OFF] <0.0000>: (se specifică
distanţa punctului ţintă faţă de planul din spate, sau se stabileşte manual prin deplasarea
cursorului barei de intensitate, care apare în partea superioară a ecranului);
Pentru F (Front) se cere
Specify distance from target or [set to Eye(camera)]
<499.9995>: (se specifică distanţa punctului ţintă faţă de planul din faţă, sau se stabileşte
manual prin deplasarea cursorului barei de intensitate, care apare pe ecran);
Pentru O (Off) se abandonează opţiunea.
Planul de decupare va fi plasat în faţa punctului ţintă pentru o valoare pozitivă şi în
spatele punctului pentru o valoare negativă;
H (Hide) – permite ascunderea muchiilor acoperite;
O (Off) – dezactivează vizualizarea în perspectivă, trecând pe vizualizarea paralelă;
U (Undo) – anulează ultima operaţie din cadrul comenzii.
¾ Meniul derulant (Nu există)

¾ Bara cu instrumente (Nu există)
¾ Observaţii
• Comenzile PAN şi ZOOM obişnuite sunt dezactivate la trecerea în perspectivă. Dacă
este necesar, se pot utiliza opţiunile PAn şi Zoom din cadrul comenzii DVIEW sau comenzile
3DPAN şi 3DZOOM;
• Comanda 3DORBIT, prin opţiunea Projection, subopţiunea Perspective a
meniului shortcut (corespunzător apăsării butonului din dreapta al mouse-ului), permite, de
asemenea, activarea proiecţiei conice (în perspectivă);
• Ieşirea din modul de vizualizare în perspectivă se poate face în două moduri:
- prin reactivarea comenzii DVIEW şi introducerea opţiunii O (Off);
- prin activarea comenzii 3DORBIT (v. cap. 17), apoi prin deschiderea meniului
shortcut şi dezactivarea proiecţiei (Projection) în perspectivă (Perspective);
• Se poate crea propriul bloc DVIEWBLOCK pe un volum de 1×1×1 unităţi cu originea
în colţul din stânga jos.
¾ Exemplu
Se întocmeşte desenul din fig. 16.2, având colţul din stânga jos al dreptunghiului în
originea WCS. Pentru ISOLINES, se introduce valoarea 20, iar pentru DISPSILH, se acceptă
valoarea implicită 0.
Fig. 16.2
Pentru
Desen cuprinzînd mai multe obiecte 3D predefinite
Pentru vizualizarea desenului în perspectivă, în cadrul comenzii DVIEW se introduc
valorile din fig. 16.3.
Fig. 16.3
Valori utilizate pentru poziţia camerei
şi pentru poziţia punctului ţintă
(VPOINT -1,-1,1)
Command: DVIEW
Select objects or <use DVIEWBLOCK>: ALL
41 found
3 were not in current space.
Select objects or <use DVIEWBLOCK>:↵
Enter option
[CAmera/TArget/Distance/POints/PAn/Zoom/TWist/CLip/Hide/Off/Undo]: PO
Specify target point <200.5781, 150.6888, 42.0670>: 100,200,0
Specify camera point <200.5781, 150.6888, 43.0670>: 300,-100,150
Enter option
[CAmera/TArget/Distance/POints/PAn/Zoom/TWist/CLip/Hide/Off/Undo]: D
Specify new camera-target distance <390.5125>: ↵ (se acceptă distanţa
implicită)
Enter option
[CAmera/TArget/Distance/POints/PAn/Zoom/TWist/CLip/Hide/Off/Undo]: PA
Specify displacement base point: (se indică un punct)
Specify second point: (se deplasează centrat pe ecran)
Enter option
[CAmera/TArget/Distance/POints/PAn/Zoom/TWist/CLip/Hide/Off/Undo]: Z
Specify lens length <50.000mm>: 35 (distanta focală obişnuită la aparatele foto)
Enter option
[CAmera/TArget/Distance/POints/PAn/Zoom/TWist/CLip/Hide/Off/Undo]: H
Enter option
[CAmera/TArget/Distance/POints/PAn/Zoom/TWist/CLip/Hide/Off/Undo]: ↵
Regenerating model.
Conform dialogului prezentat anterior se obţine imaginea din fig. 16.4.
Fig. 16.4
Vizualizare în perspectivă
Pentru decuparea unei porţiuni din vederea totală, pe direcţia de vizualizare, se aleg două
plane de decupare la distanţele –10 faţă de ţintă pentru Back şi 130 faţă de ţintă pentru Front
(v. fig. 16.5). Dialogul este prezentat în continuare.
Command: DVIEW
Select objects or <use DVIEWBLOCK>: ALL
41 found
3 were not in current space.
Select objects or <use DVIEWBLOCK>:↵
Enter option
[CAmera/TArget/Distance/POints/PAn/Zoom/TWist/CLip/Hide/Off/Undo]: CL
Enter clipping option [Back/Front/Off] <Off>: B
Specify distance from target or [ON/OFF] <-124.2872>: -10
Enter option
[CAmera/TArget/Distance/POints/PAn/Zoom/TWist/CLip/Hide/Off/Undo]: CL
Enter clipping option [Back/Front/Off] <Off>: F
Specify distance from target or [set to Eye(camera)] <390.5121>: 130
Enter option
[CAmera/TArget/Distance/POints/PAn/Zoom/TWist/CLip/Hide/Off/Undo]: H
Enter option
[CAmera/TArget/Distance/POints/PAn/Zoom/TWist/CLip/Hide/Off/Undo]:↵
Regenerating model.
Fig. 16.5
Alegerea planelor de decupare
Conform dialogului prezentat anterior, se obţine imaginea din fig. 16.6.
Fig. 16.6
Imaginea rezultată după decupare
17. VIZUALIZAREA INTERACTIVĂ

Un mare pas înainte în vizualizarea 3D din AutoCAD a fost realizat începând cu
versiunea 2000, prin introducerea posibilităţii de vizualizare în timp real a desenelor 3D, prin
rotirea dinamică a vederii curente în orice direcţie.
17.1. Comanda 3DORBIT

Comanda 3DORBIT permite vizualizarea în timp real a vederii obiectului 3D, prin
rotirea dinamică a acesteia în orice poziţie, efectul fiind obţinut prin mişcarea mouse-ului şi
menţinerea apăsată a butonului din stânga. Rotirea poate fi efectuată indiferent dacă obiectul
este afişat în modurile Wireframe, Hidden, Shaded sau, dacă este prezentat în proiecţie
paralelă sau în perspectivă. Se poate beneficia şi de avantajul opţiunii pentru IntelliMouse.
¾ Dialog
Command: 3DORBIT
După lansarea comenzii, în centrul zonei de desenare apare o pictogramă de forma unui
cerc (verde) împărţit în patru cuadranţi în formă de cerculeţe mai mici (fig. 17.1).
Fig. 17.1
Pictograma comenzii 3DORBIT
17. Vizualizarea interactivă 161
Centrul cercului se comportă ca o ţintă şi reprezintă punctul fix faţă de care se mişcă
punctul de vedere, sau camera (aparatul de luat vederi), în timpul deplasării mouse-ului cu
butonul stânga permanent apăsat.
Plasarea cursorului în diferite poziţii determină schimbarea formei acestuia în patru
moduri, obţinând diferite efecte (v. tabelul 17.1).
Tabelul 17.1
Poziţia cursorului în cadrul comenzii 3DORBIT şi efectele obţinute
Nr. Plasare cursor Formă Efect

cursor
1 În interiorul La deplasarea prin tragere pe orice direcţie a cursorului, se
cercului mare obţin rotiri ale vederii obiectului în orice direcţie
2 În exteriorul La deplasarea prin tragere pe orice direcţie a cursorului, se
cercului mare obţine rotirea vederii în jurul unei axe perpendiculară pe
ecran în centrul cercului
cerculeţelor obţine rotirea vederii în jurul axei ce uneşte cuadranţii N-S
quadrant E-V
cerculeţelor obţine rotirea vederii în jurul axei ce uneşte cuadranţii E-V
quadrant N-S
¾ Meniul derulant
View > 3D Orbit
Se activează din meniul derulant Tools > Customize > Toolbar > 3D
Orbit (fig. 17.2), sau apăsând butonul din dreapta al mouse-ului în zona cu bare de
instrumente şi se bifează 3D Orbit.
Front Clip On/Off

Back Clip On/Off
3D Pan 3D Adjust Planes

3D Zoom 3D Adjust Distance
3D Orbit 3D Swivel
3D Continuous Orbit
Fig. 17.2
Bara cu instrumente de vizualizare interactivă
Efectul comenzilor corespunzătoare activării celorlalte pictograme din această bară va
fi prezentat, în continuare, în cadrul meniului shortcut.
¾ Meniul shortcut
Acţionarea butonului din dreapta al mouse-ului, în timp ce comanda 3DORBIT este

activă, conduce la deschiderea meniului shortcut 3DORBIT (fig. 17.3), care oferă mai multe
opţiuni:
Fig. 17.3
Meniul shortcut al comenzii 3DORBIT
Exit – permite părăsirea comenzii 3DORBIT;

Pan – permite deplasarea ecranului pe orice direcţie fără a modifica factorul de zoom
(este echivalentul comenzii 3DPAN);
Zoom – permite mărirea sau micşorarea imaginii (este echivalentul comenzii
3DZOOM);
Orbit – revine la modul de vizualizare 3DORBIT după utilizarea altor opţiuni din cadrul
meniului;
More – conduce la alegerea altor opţiuni după cum urmează (v. fig. 17.4):
Fig. 17.4
Opţiunile modului More al
comenzii 3DORBIT
Adjust Distance – ajustează distanţa dintre camera de luat vederi (observator) şi obiect
(este echivalentul comenzii 3DDISTANCE);
Swivel Camera – simulează efectul de rotire a camerei, cursorul modificându-şi forma
(este echivalentul comenzii 3DSWIVEL);
Continuous Orbit – permite imprimarea unei mişcări continue a obiectului, de fapt o
mişcare continuă a observatorului în jurul obiectului. Viteza de mişcare este dată de viteza cu
care se deplasează mouse-ul în momentul încheierii apăsării pe butonul din stânga (este
echivalentul comenzii 3DCORBIT);
Zoom Window – permite definirea unei ferestre în care se doreşte mărirea sau
micşorarea imaginii. Fereastra va fi ulterior afişată pe întreg ecranul;
Zoom Extens – afişează toate obiectele pe ecran centrând imaginea;
Adjust Clipping Planes – deschide separat o fereastră (fig. 17.5) în care se poate stabili
poziţia planelor de decupare (este echivalentul comenzii 3DCLIP);
Fig. 17.5
Fereastra Adjust Clipping Planes
Front Clipping On – activează sau dezactivează planul de decupare faţă;

Back Clipping On - activează sau dezactivează planul de decupare spate;
Projection – permite alegerea unei vederi în proiecţie paralelă – Parallel (fig.17.6),

sau în perspectivă – Perspective (fig. 17.7);
Shading modes – permite alegerea diferitor metode de umbrire a obiectelor (v.cap. 8 şi
fig. 17.8);
Visual Aids – activează sau dezactivează instrumentele ajutătoare la manipularea
vederii precum o grilă în planul UCS-ului, un compas (fig. 17.9) sau pictograma UCS-ului;
Fig. 17.6 Fig. 17.7

Vedere în proiecţie paralelă Vedere în perspectivă
Fig. 17.8
Modurile Shading ale meniului
shortcut 3DORBIT
Fig. 17.9
Instrumentul de vizualizare - Compas - al meniului shortcut 3DORBIT
Reset View – restaurează vederea anterioară lansării comenzii 3DORBIT;
Preset View – permite alegerea unei vederi din zece vederi prestabilite (fig. 17.10).
Fig. 17.10
Modurile Preset View ale meniului shortcut 3DORBIT
¾ Observaţii
• Dacă se selectează mai întâi anumite obiecte din desen şi apoi se lansează comanda
3DORBIT, atunci numai obiectele selectate vor apare vizibile pe ecran;
• Lansarea meniului shortcut al comenzii 3DORBIT se mai poate face prin apăsarea
butonului din dreapta al mouse-ului în timp ce sunt activate comenzile 3DZOOM, 3DPAN,
3DDISTANCE, 3DSWIVEL sau 3DCLIP;
• Atât timp cât comanda 3DORBIT este activă, nu se pot edita obiecte;
• Întrucât multe comenzi nu pot fi utilizate în proiecţia în perspectivă, se va reveni în
proiecţia paralelă, atunci când este necesar, activând meniul shortcut al comenzii 3DORBIT,
opţiunea Projection > Parallel.
18. REDAREA FOTO-RELISTĂ A OBIECTELOR.

CONCEPŢII ŞI TEHNICI DE RENDERING
Aşa cum s-a arătat în cap. 8, modul de afişare pe ecran a obiectelor 3D, într-o manieră
mai apropiată de aspectul real al acestora, poate fi sub forma „hide” – cu muchiile acoperite
ascunse, sau sub forma „shade” – cu umbriri. Deşi formele „shade”, obţinute cu comanda
SHADEMODE, oferă modelelor 3D create un aspect destul de apropiat de realitate, totuşi
faptul că iluminarea se face dintr-o singură direcţie, iar alte efecte nu există, face ca acest mod
de afişare să fie destul de simplist. Acest mod este util, aşa cum s-a văzut, la vizualizarea şi
manipularea comodă a obiectelor în diferite stadii de realizare a acestora. Obţinerea unor
imagini realiste, aproape identice cu fotografiile unor obiecte reale, este posibilă însă numai
prin operaţia de randare. În fig. 18.1 se prezintă obiect 3D aşa cum arată acesta în cele patru
forme în care poate fi afişat pe ecran: wireframe, hidden, shaded şi rendered.
a b
c d
Fig. 18.1
Formele de afişare pe ecran a unui obiect 3D:
a – model de sârmă (wireframe);
b – cu muchiile acoperite invizibile (hidden);
c – cu umbriri (shaded);
d – cu umbriri şi alte efecte (rendered).
Randarea utilizează algoritmi speciali, care stabilesc relaţii matematice între iluminare,
culori şi forme.
Tehnicile de randare permit o serie de facilităţi cum ar fi:
- ataşarea unor materiale suprafeţelor;
18. Redarea foto-realistă a obiectelor. Concepţii şi tehnici de rendering 167
- crearea de lumini ce pot fi plasate în diferite poziţii, pot avea anumite forme,
intensităţi şi culori, lumini care să ilumineze obiectul;
- crearea unor fundaluri.
Pentru realizarea unei imagini foto-realiste a obiectului, prin randare, trebuie parcurse
mai multe etape:
- stabilirea unei vederi convenabile a obiectului/obiectelor cu una din binecunoscutele
comenzi VPOINT, 3DORBIT sau DVIEW, care corespunde şi debutului creării unei scene.
Se recomandă o vedere în perspectivă, mai apropiată de realitate, care poate fi obţinută cu
comanda DVIEW (v. cap. 16), sau din meniul shortcut al comenzii 3DORBIT (v. cap. 17);
- atribuirea de materiale obiectelor din scenă;
- crearea luminilor care vor fi plasate în scenă. Acestea pot fi punctiforme, de tip spot,
sau de tip fascicol de raze paralele;
- crearea unui fundal (background);
- efectuarea de teste de randare cu diferite poziţionări ale luminilor create, cu
ajustarea intensităţii şi culorii, cu introducerea altor efecte, până la obţinerea imaginii dorite;
- salvarea imaginii finale într-un fişier bitmap.
AutoCAD oferă trei tipuri de randare:

- Render;
- Photo Real;
- Photo Raytrace.
Randările cele mai performante, în care imaginile au un realism deosebit, se obţin cu
ultimile două opţiuni. Totuşi, obţinerea unui realism deosebit, utilizând Photo Raytrace
spre exemplu, precum şi o serie de alte efecte speciale, conduce la un timp de randare mai
lung. În funcţie şi de performanţele calculatorului, în practică se vor testa variantele optime de
randare.
Spre exemplu, în fig. 18.2 a, se prezintă un desen 3D randat cu opţiunea Render, iar în
fig. 18.2 b acelaşi desen randat cu opţiunea Photo Raytrace.
a b
Fig. 18.2
Tipuri de randare:
a - Render;
b - Photo Raytrace.
Bara cu instrumente, din care pot fi activate comenzile corespunzătoare operaţiei de
randare, este prezentată în fig. 18.3.
Lights
Scenes Materials
Render Materials Library
Hide Mapping
Background Statistics
Fog Render Preferences
Landscape New Landscape Library
Landscape Edit
Fig. 18.3
Bara cu instrumente pentru operaţiile de randare
18.1. Comanda LIGHT

Comanda LIGHT permite crearea şi plasarea unor surse de lumină într-o scenă, lumini
care afectează modul de afişare al obiectelor prin modificarea strălucirii şi a culorilor
acestora, sau care pot genera umbre.
¾ Dialog
Command: LIGHT
Se va deschide o casetă de dialog (fig. 18.4) în care se fac setările corespunzătoare

gestionării luminilor, a poziţiei, a culorii şi a intensităţii acestora etc.
Fig. 18.4
Caseta de dialog a
comenzii LIGHT
În caseta de dialog se remarcă următoarele elemente:
Ambient Light (Lumina ambiantă) - lumina ambiantă este o lumină asemănătoare

cu lumina naturală, având aceeaşi intensitate în orice punct. Această lumină produce o
iluminare uniformă a feţelor obiectului. Se poate regla, din bara de defilare (scroll bar),
intensitatea (intensity) acestei lumini. Se recomandă alegerea unei valori cuprinsă între
0.3 şi 0.7. De asemenea, cu barele de defilare Red, Green şi Blue, se poate stabili şi
culoarea acestei lumini;
Lights - se afişează un tabel cu numele luminilor definite până în acel moment în
scenă;
New – permite definirea unei lumini printr-un nume ales de utilizator. Se pot defini trei
tipuri de lumini: Point Light, Distant Light şi Spotlight;
• Point Light – este o lumină punctiformă asemănătoare unui bec, lumină a cărei
intensitate scade cu distanţa şi este răspândită radial în toate direcţiile. La alegerea acestui tip
de lumină dialogul continuă printr-o nouă casetă de dialog (fig. 18.5);
• Distant Light – este o lumină aflată la distanţă şi care emite raze paralele într-o
singură direcţie cu o intensitate constantă. La alegerea acestui tip de lumină, dialogul continuă
printr-o altă casetă de dialog (fig. 18.6);
• Spotlight – este o lumină de forma unui con asemănătoare luminii emise de o
lanternă. Deschiderea conului poate fi definită de utilizator, iar atenuarea luminii poate fi
modificată. La definirea acestei lumini, se precizează o poziţie ţintă şi o poziţie sursă.
Dialogul se poartă conform casetei de dialog din fig. 18.7.
Se observă că pentru fiecare tip de lumină trebuie setaţi o serie de parametri, unii asemă
nători, alţii diferiţi.
Fig. 18.5
Caseta de dialog a comenzii
LIGHT- opţiunea Point Light
Fig. 18.6
LIGHT- opţiunea Distant Light
Fig. 18.7
LIGHT- opţiunea Spotlight
Modify – permite modificarea poziţiei, respectiv, a coordonatelor sursei de lumină

selectate;
Delete – permite eliminarea luminii selectate;
Select – permite selectarea luminii utilizând un dispozitiv de indicare;
North location – permite stabilirea direcţiei nordului.
După precizarea parametrilor noii lumini create, programul revine în caseta de dialog
iniţială - Light (fig. 18.4) unde se pot stabili noi lumini.
Dintre ceilalţi parametri importanţi asociaţi cu luminile create, şi care apar în casetele de
dialog, se mai pot aminti:
Intensity – stabileşte intensitatea luminii. Aceasta depinde de setările făcute în
cadrul opţiunii Atenuation. Pentru lumina punctiformă, în cazul lipsei atenuării, valoarea
maximă a intensităţii este 1;
Color– permite modificarea culorii luminii obţinându-se astfel efecte speciale;
Attenuation – permite stabilirea unui factor de atenuare în funcţie de care
intensitatea luminii punctiforme, sau a luminii de tip spot, se va modifica în raport cu distanţa
(v. fig. 18.5 şi fig. 18.7). Se pot indica trei tipuri de atenuare:
- None – lumina îşi păstrează intensitatea indiferent de distanţă;
- Inverse Linear – intensitatea luminii este invers proporţională cu distanţa
dintre sursă şi obiect;
- Inverse Square - intensitatea luminii este invers proporţională cu pătratul
distanţei dintre sursă şi obiect.
Shadow – permite activarea capacităţii luminilor de a crea umbre. Forma umbrelor
depinde de tipul de randare curent – Photo Real sau Photo Raytrace – precum şi de
parametrii setaţi în caseta de dialog Shadow Options.
În plus, faţă de aceste elemente comune tuturor luminilor, în caseta New Spotlight
(fig. 18.7), se poate preciza unghiul conului de lumină şi zona de penumbră, iar în caseta New
Distant Light (fig. 18.6), se pot ajusta parametrii care marchează poziţia soarelui.
¾ Meniul derulant
View > Render > Light
18.2. Comanda MATLIB

Comanda MATLIB permite deschiderea unei biblioteci cu materiale precum şi alegerea
materialelor care vor fi atribuite obiectelor din desenul curent. Prin material se înţelege un set
de caracteristici grafice, cum ar fi culoarea, textura, gradul de reflexie, netezimea şi
transparenţa.
¾ Dialog
Command: MATLIB
Se va deschide o casetă de dialog (fig. 18.8) – Materials Library - în care se fac

setările corespunzătoare vizualizării şi selectării materialelor din bibliotecă şi a previzualizării
acestora.
Această casetă de dialog cuprinde mai multe elemente, după cum urmează:
Current Drawing – afişează o listă cu materialele încărcate în desenul curent;

Purge – permite ştergerea din lista Current Drawing a materialelor neatribuite
obiectelor din desen;
Save As – salvează lista cu materialele încărcate în desenul curent într-un fişier * .mli;
Fig. 18.8
Caseta de dialog a
comenzii MATLIB
Preview – la apăsarea acestui buton, se afişează în fereastra de deasupra acestuia

imaginea unei sfere sau a unui cub pe care s-a aplicat materialul ales, fie din lista Current
Drawing, fie din lista Current Library;
<-Import – importă materialele dorite din lista Current Library în lista
Current Drawing;
Export-> - exportă materialele selectate din lista Current Drawing în lista
Current Library;
Delete – şterge materialele selectate din lista Current Drawing sau din lista
Current Library;
Current Library – afişează lista cu materialele conţinute în biblioteca curentă. În
mod implicit, la activarea comenzii, se încarcă automat fişierul standard al AutoCAD-ului
render.mli;
Open – deschide o casetă de dialog Windows pentru selectarea şi încărcarea unui fişier
de tip *.mli;
Save – salvează în directorul curent fişierul *.mli curent cu modificările efectuate;
Save as – salvează cu numele dorit, cu extensia .mli, în directorul dorit, lista
Current Library.
¾ Meniul derulant
View > Render > Materials Library...
18.3. Comanda RMAT

Comanda RMAT permite ataşarea sau detaşarea unui material obiectului selectat,
precum şi modificarea materialelor existente sau crearea de materiale noi.
¾ Dialog
Command: RMAT
Se va deschide o casetă de dialog (fig. 18.9) – Materials - în care se fac setările

corespunzătoare atribuirii, creării, modificării sau eliminării de materiale.
Fig. 18.9
RMAT
Această casetă de dialog cuprinde mai multe elemente după cum urmează:
Materials – afişează o listă cu materialele încărcate în desenul curent;

Preview – la apăsarea acestui buton, se afişează în fereastra de deasupra acestuia
imaginea unei sfere sau a unui cub pe care s-a aplicat materialul ales din lista Materials;
Materials Library – afişează caseta de dialog Materials Library (fig.
18.8);
Select – închide temporar caseta de dialog pentru a permite selectarea unui obiect
din desen pentru care se afişează, prin redeschiderea casetei, materialul asociat acestuia (v.
fig. 18.10);
Modify – afişează o casetă de dialog (fig. 18.11) în funcţie de tipul materialului ales
din lista de sub butonul New: Standard, Marble, Granite sau Wood. Prin intermediul acestei
casete de dialog, se pot modifica proprietăţile materialului existent;
Duplicate – crează un duplicat al materialului selectat, afişând o caseta de dialog
(fig. 18.11), în funcţie de tipul materialului ales din lista de sub butonul New: Standard,
Marble, Granite sau Wood. Prin intermediul acestei casete de dialog, se pot modifica
proprietăţile materialului existent (v. fig. 18.10);
Fig. 18.10
Opţiunea Select a comenzii RMAT
New – afişează o casetă de dialog New Standard Material, ca şi în cazul

opţiunii Modify (v. fig. 18.11 în care doar titlul apare schimbat), în funcţie de tipul
materialului ales din lista de sub butonul New: Standard, Marble, Granite sau Wood. Prin
intermediul acestei casete de dialog se pot crea alte materiale;
Fig. 18.11
Opţiunea Modify a comenzii RMAT pentru un material standard
În această casetă de dialog (fig. 18.11) se disting următoarele elemente:

Color/Patern – stabileşte culoarea materialului în sistemul RGB (roşu - red, verde
- green, albastru - blue) sau în sistemul HLS (nuanţă – hue , intensitate - lightness,
saturaţie - saturation). Pentru a activa aceste sisteme (Color Systems), trebuie
dezactivată (debifată) opţiunea By ACI din zona Color. Intensitatea culorii, precum şi a
celorlalte caracteristici enumerate în continuare, se poate regla din bara cursor a etichetei
Value;
Ambient – ajustează culoarea materialului atunci când există umbre. Se recomandă
valoarea 0.3 (30%);
Reflection – ajustează gradul de reflexie al materialului;
Roughness – stabileşte gradul de rugozitate al materialului şi are efect numai în
modul Photo Raytrace; cu cât valoarea acestui parametru este mai mică, cu atât
suprafaţa apare mai strălucitoare;
Transparency – stabileşte transparenţa obiectului;
Refraction – ajustează gradul de refracţie al obiectului;
Bump Map – face o hartă a protuberanţelor suprafeţelor.
Attach – închide temporar caseta de dialog pentru a permite selectarea unui obiect
din desen căruia i se ataşează materialul selectat anterior din lista Materials;
Detach – închide temporar caseta de dialog pentru a permite selectarea unui obiect
din desen, căruia i se detaşează materialul atribuit anterior;
By ACI... – deschide caseta de dialog Attach by AutoCAD Color Index
(fig. 18.12) care permite selectarea unui material care să fie atribuit obiectului a cărui culoare
este specificată în partea dreaptă a casetei;
Fig. 18.12
Opţiunea ACI… a comenzii
RMAT
By Layer... – deschide caseta de dialog Attach by Layer care permite

selectarea unui layer căruia să i se atribuie un material ce va fi ataşat obiectelor situate în acel
layer.
¾ Meniul derulant
View > Render > Materials...
¾ Observaţii
• În afară de materialele de bază – materiale simple - există şi materiale care folosesc

imagini bitmap – materiale mapate. Tehnica mapării este prezentată detaliat în paragraful
18.9;
• Comanda SHOWMAT permite, ca şi opţiunea Select din caseta de dialog a
comenzii RMAT, afişarea numelui materialului atribuit obiectului selectat;
• Dacă obiectul are deja ataşat un material, opţiunile By Layer sau By ACI au efect
numai după detaşarea (detach) prealabilă a acestui material.
18.4. Comanda BACKGROUND

Comanda BACKGROUND permite stabilirea fundalului pe care sunt afişate obiectele
randate, fundal care poate fi o culoare aleasă, sau culoarea setată a suprafeţei de desenare, un
gradient de culori sau o imagine.
¾ Dialog
Command: BACKGROUND
Se va deschide o casetă de dialog (fig. 18.13) – Background - în care se fac setările

corespunzătoare afişării fundalului.
Fig. 18.13
Caseta de dialog
BACKGROUND
Această casetă de dialog cuprinde mai multe elemente după cum urmează:
Solid – selectează o culoare (Select Custom Color) în sistemul RGB (roşu -

red, verde - green, albastru - blue) sau în sistemul HLS (nuanţă – hue , intensitate -
lightness, saturaţie - saturation). Pentru a activa această opţiune trebuie debifată
opţiunea AutoCAD Background;
Gradient – permite stabilirea a doi sau trei gradienţi de culoare pentru fundal;
Image – permite selectarea unui fişier de tip bitmap care va fi afişat ca fundal;
Merge – permite utlizarea imaginii curente de pe ecran ca fundal după randare;
Colors – este zona în care se pot seta culorile dorite pentru fundal în cazul opţiunilor
Solid (se activează doar Top) sau Gradient (se activează Top, Middle şi Bottom);
Preview – previzulizează în fereastra respectivă aspectul fundalului pentru setările
curente;
Image – cere specificarea fişierului bitmap, ce va fi încărcat ca fundal;
Environement – defineşte un mediu în care se pot crea efecte suplimentare de
relfexie sau refracţie pe obiecte reflexive;
Horizon. – în cazul utilizării opţiunii Gradient, stabileşte procentul înălţimii
zonei Top;
Height – stabileşte procentul culorii din mijloc (Middle) în cazul utilizării opţiunii
Gradient;
Rotation – stabileşte unghiul de rotaţie al gradientului (-90°...+90°) în cazul utilizării
opţiunii Gradient pentru fundal.
¾ Meniul derulant
View > Render > Background...
18.5. Comanda SCENE

Comanda SCENE permite crearea unei scene în spaţiul model. O scenă constă dintr-o
vedere şi din informaţiile referitoare la iluminarea obiectelor care apar în această vedere.
¾ Dialog
Command: SCENE
Se va deschide o casetă de dialog (fig. 18.14) – Scenes - în care se fac setările

corespunzătoare definirii unei scene.
Fig. 18.14
Caseta de dialog SCENES
Această casetă de dialog cuprinde opţiunile:
New – permite crearea unei noi scene. Se afişează caseta de dialog din fig. 18.15, în
care apar subopţiunile:
Fig. 18.15
Caseta de dialog New Scene
Scene Name – se specifică numele unei scene noi;

Views – se afişează numele vederilor, create cu comanda VIEW, din care se
selectează vederea dorită pentru noua scenă;
Lights – se afişează numele luminilor definite cu comanda LIGHT, din care se
selectează luminile dorite pentru noua scenă. Pentru o alegere selectivă a luminilor se vor
utiliza combinaţiile de apăsare a butonului din stânga al mouse-ului cu apăsarea tastelor Ctrl
sau Shift;
Modify – permite modificarea unei scene existente prin schimbarea vederilor sau a
luminilor;
Scene Name – schimbă numele scenei;
Views – afişează numele vederilor definite în desen, din care se selectează vederea
dorită pentru schimbarea scenei alese;
Lights – se afişează numele luminilor definite, din care se selectează luminile dorite
pentru schimbarea scenei;
Delete – elimină scena selectată.
¾ Meniul derulant
View > Render > Scene...
18.6. Comanda RPREF

Comanda RPREF permite configurarea preferinţelor pentru randare.
¾ Dialog
Command: RPREF
Se deschide caseta de dialog Rendering Preferences (fig. 18.16) în care se fac
setările pentru stabilirea preferinţelor pentru randare.
Fig. 18.16
Caseta de dialog
Rendering Preferences
În această casetă de dialog se poate opera asupra următoarelor elemente:

Rendering Type – este zona în care se pot selecta trei tipuri de randare
- Render;
- Photo Real;
- Photo Raytrace;
Aşa cum s-a arătat şi la începutul capitolului, cu Photo Raytrace se pot obţine
efecte deosebite (v. fig. 18.2 b şi fig. 18.17);
Fig. 18.17
Scenă randată cu opţiunea
Photo Raytrace
Rendering Procedures – permite randarea numai a obiectelor selectate (Query

for selection), a unei ferestre definite de utilizator (Crop Window), sau permite
(Skip Render Dialog) renunţarea la caseta de dialog Rendering Preferences în
decursul activării comenzii RENDER;
Light Icon Scale – controlează factorul de scară al blocurilor randate din desen;
Smoothing angle – stabileşte care unghiuri sunt interpretate drept muchii;
Rendering options – stabileşte opţiunile de afişare a randării. Bifarea opţiunilor
Apply Materials, sau a opţiunii Shadows, permite aplicarea de materiale, respectiv,
realizarea de umbre;
Destination – stabileşte destinaţia imaginii randate: într-un Viewport (Viewport),
într-o fereastră „render” pe tot ecranul (Render Window), sau într-un fişier bitmap (File).
În cazul optării pentru salvarea într-un fişier, după precizarea numelui fişierului, cu
butonul More Options se deschide caseta de dialog din fig. 18.18 în care se poate seta şi
rezoluţia imaginii;
Fig. 18.18
Caseta de stabilire a
rezoluţiei fişierului salvat
Sub Sampling – prin alegerea un factor de scară mai mic, se poate reduce timpul de
randare, dar se reduce şi calitatea imaginii randate;
Background – deschide caseta de dialog Background;
Fog/Depth Cue – deschide caseta de dialog Fog/Depth Cue.
¾ Meniul derulant
View > Render > Preferences...
18.7. Comanda RENDER

Comanda RENDER permite efectuarea operaţiei de randare, după stabilirea surselor de
lumină, a vederilor, a fundalurilor, a scenelor, a umbrelor sau a altor efecte şi după ajustarea
tuturor parametrilor referitori la suprafaţa obiectelor 3D.
¾ Dialog
Command: RENDER
Se deschide caseta de dialog Rendering Preferences (fig. 18.16), dacă nu s-a

activat (bifat) în prealalbil Skip Render Dialog cu comanda RPREF, apoi se apasă
butonul Render pentru efectuarea operaţiei de randare.
¾ Meniul derulant
View > Render > Render...
18.8. Exemplu
Se propune realizarea obiectului din fig. 18.19 a conform cotelor din figură şi apoi
randarea acestuia, utilizând comenzile de randare, ca în fig. 19.19 b.
a b
Fig. 18.19
Obiectul de randat
Se propun următoarele etape de lucru:
• Se întocmeşte desenul, în limitele unui format ISO A3, prin extrudarea unei polilinii
(UCS-ul rotit în jurul axei X cu 90°) şi extragerea (SUBTRACT) a doi cilindri după plasarea
corespunzătoare a UCS-ului în planul respectiv. Se readuce UCS-ul în poziţia WCS. Se mută
întreg desenul (MOVE, ALL) în poziţia din fig. 18.19 (colţul din stânga jos al şinei în poziţia
0,0,0 şi talpa şinei în planul XY). Se poate lucra cu un VPOINT (-1,-1,1);
• Cu comanda MATLIB se selectează materialul ORANGE PLASTIC, care se importă
(<Import) în desenul curent;
• Cu comanda RMAT se ataşează acest material obiectului construit (Attach,
Select, OK);
• Cu comada LIGHT se definesc două surse de lumină.
Prima lumină are următoarele setări:
- Ambient Light, Intensity: 0.3
- Point Light, New
- Light name: P1
- Intensity: 200
- Modify: -50,100,200
- Show: -50,100,200
- OK, OK;
A doua lumină are următoarele setări:
- Ambient Light, Intensity: 0.3
- Distant Light, New
- Light name: D2
- Intensity: 0.4
- Azimuth: 36.3
- Altitude: 79.2
- Shadow On: se bifează
- Shadow Options: se bifează Shadow Volumes/Ray Traces Shadow
- OK, OK;
• Cu comanda BACKGROUND se alege:
- Gradient
- Select Custom Color: se aleg, după preferinţă, trei nuanţe de albastru (sau
altă culoare) bifând pe rând pe Top, Middle şi Bottom;
• Cu comanda VIEW se defineşte (View name, New) o vedere – VEDEREA1;
• Cu comanda SCENE se aleg:
- New
- Scene name: SCENA1
- Views: se selectează VEDEREA1
- Lights: se selectează * ALL *
- OK, OK;
• Cu comanda VPOINT se alege 1,-1.8,0.8;
• Cu comanda VIEW se defineşte (View name, New) o altă vedere – VEDEREA2;
• Cu comanda SCENE se aleg:
- New:
- Scene name: SCENA2
- Views: se selectează VEDEREA2
- Lights: se selectează P1
- OK, OK;
• Cu comanda RPREF se alege:
- Rendering Type: Photo Raytrace
- Scene to render: se selectează SCENA1;
- Shadows: se bifează;
- Render Cache: se bifează;
• Se activează meniul derulant Tools > Options, iar în caseta de dialog
Options care se deschide, se apasă butonul Display şi se introduce pentru Renderng
Smoothness valoarea 10. Acelaşi efect se poate obţine cu comanda FACETRES,
precizându-se valoarea dorită - 10. Această valoare (maximă) asigură o calitate sporită
imaginii randate;
• Cu comanda RENDER se alege Render. Se obţine rezultatul din fig 18.20
• Cu comanda RPREF se alege:
- Scene to render: se selectează SCENA2
• Cu comanda RENDER se alege Render. Se obţine rezultatul din fig 18.21.
• Se pot încerca, în continuare, alte variante de randare. Spre exemplu, pentru randarea
celei de-a doua scene se poate mări intensitatea luminii ambiante şi a luminii selectate etc;
• O ajustare a fineţei de afişare a obiectelor 3D prin RENDER se poate obţine şi prin
modificarea valorii variabilei (comenzii) FACETRES înainte de randare. Valorile acceptate
sunt de la 0.01 la 10. Cea mai bună calitate se obţine cu valoarea 10. Comanda se poate activa
şi din meniul derulant Tools > Options > Display.
Fig. 18.20 Fig. 18.21

Randare pentru SCENA1 Randare pentru SCENA2
18.9. Tehnici de mapare

În contextul noţiunii de randare, maparea înseamnă proiectarea unei imagini 2D pe
suprafaţa unui obiect tridimensional.
Pentru creşterea gradului de realism al unui model, suprafeţelor acestuia li se pot atribui
materiale, reprezentând de fapt un set de atribute grafice: culoarea, gradul de reflexie, gradul
de netezime, transparenţa, textura. Aceste materiale pot fi împărţite în două categorii:
materiale de bază (v. subcap. 18.3) şi materiale mapate. Materialele mapate sunt cele care
utilizează o imagine de tip bitmap (fişier de format BMP, PNG, JPG, TIF, TGA, PCX şi GIF)
pentru a reprezenta culoarea sau un alt atribut, în timp ce materialele de bază, prezentate
anterior, nu îşi datorează aspectul unei imagini bitmap.
Pentru a afişa o mapare pe suprafaţa unui obiect se parcurg următoarele etape:
• Se ataşează un material bitmap obiectului;
• Se atribuie coordonatele de mapare obiectului, care fac posibilă poziţionarea imaginii;
• Se randează scena, cu una din opţiunile Photo Real sau Photo Raytrace.
18.9.1. Ataşarea unui material bitmap obiectului

Materialele mapate pot fi create fie prin tăierea (Crop), fie prin alăturarea (Tile) unei
imagini bitmap, dacă imaginea este mai mică decât obiectul. Dacă scara este mai mică decât
1:1, alăturarea înseamnă repetarea modelului până când întreaga suprafaţă este acoperită. Cu
maparea prin tăiere se pot plasa imagini într-o singură locaţie pe obiect. Restul obiectului este
randat cu culoarea materialului (v. fig. 18.22).
Fig. 18.22
Materiale mapate obţinute prin
tăiere (Crop) şi prin alăturare
(Tile)
Maparea materialelor se face fie ajustându-le (Fit to Object) pe obiecte, fie fixând
scara (Fixed Scale)(v. fig. 18.23).
În cazul mapării cu ajustare pe obiecte, proiectarea materialului se face în conformitate
cu frontierele suprafeţei randate, deci imaginea materialului este întinsă sau comprimată.
În maparea cu fixarea scării, materialul se proiectează în raport cu o scară fixată, astfel
imaginea materialului este multiplicată fără deformare, acoperind întreaga suprafaţă.
Fig. 18.23
Maparea materialului realizată
prin opţiunile Fit to Object şi
Fixed Scale
18. Redarea fotorealistă a obiectelor. Concepţii şi tehnici de rendering 185
Maparea cu fixarea scării şi cea cu ajustarea imaginii pe obiecte sunt folosite în scopuri
diferite. Maparea cu ajustare este folosită la randarea obiectelor al căror material este bazat pe
o singură imagine grafică, în timp ce maparea cu fixarea scării este utilizată pentru randarea
materialelor construite din imagini ce conţin modele multiple care se repetă (cum ar fi
căramizi, piatră de construcţie, ţiglă sau tapet).
¾ Proceduri
Pentru a crea un material mapat, se procedează în mod asemănător ca la crearea unui

material simplu (v. subcap. 18.3). Se apelază comanda RMAT după care, în caseta de dialog
Materials, se apasă butonul New... Se deschide caseta de dialog New Standard Material, ca în
fig. 18.24.
La acţionarea butonului Find File se deschide caseta de dialog Bitmap File, cu
ajutorul căreia se poate selecta orice fişier bitmap pentru a fi folosit în material. Se poate
folosi orice format de fişier acceptat de AutoCAD: formatele BMP, PNG, JPG, TIF, TGA,
PCX şi GIF.
¾ Observaţie
• Imaginea bitmap trebuie să se afle în acelaşi director cu desenul sau într-unul dintre
directoarele din lista aflată în secţiunea Texture Map Search Path din submeniul Options al
meniului Tools din AutoCAD. Altfel, AutoCAD nu găseşte fişierul pentru a-l aduce în scenă.
Fig. 18.24
Caseta de dialog
New Standard
Material, afişând
noul material
După ce imaginea bitmap a fost selectată, ea se poate decupa, în funcţie de utilizare,

apăsând butonul Adjust Bitmap... , deoarece în unele situaţii efectul dorit se obţine
numai prin modificarea imaginii. În fig. 18.25 este prezentată caseta de dialog Adjust Material
Bitmap Placement, care se deschide la apăsarea acestui buton.
În secţiunea Tiling a casetei Adjust Material Bitmap Placement se poate opta pentru
opţiunea de alăturare (Tile) sau de retezare (Crop). De asemenea, se poate alege stilul de
mapare (Map Style): Fixed Scale sau Fit To Object. În secţiunea Offset se
schimbă originea imaginii bitmap relativ la originea coordonatelor de proiecţie U şi V. Astfel,
se poate adapta poziţia imaginii bitmap (Offset) prin deplasarea cursoarelor barelor de
defilare situate în dreapta şi dedesubtul imaginii examinate sau prin introducerea unor valori
în casetele Offset U şi Offset V. Secţiunea Scale ilustrează de câte ori imaginea
bitmap este multiplicată pe suprafaţa obiectului în direcţia U sau V. Valorile scării pe cele
două axe se pot ajusta prin deplasarea glisoarelor situate deasupra şi în stânga imaginii
examinate sau prin introducerea valorilor respective în casetele Scale U şi Scale V .
Fig. 18.25
Caseta de dialog
Adjust Material
Bitmap Placement
La deplasarea cursoarelor, valorile corespunzătoare sunt preluate în casetele U şi V,

după cum la introducerea unor noi valori în casetele U şi V cursoarele se deplasează pentru a
reflecta noua offset-are. Valoarea de offset-are se poate înşirui de la -1 la 1 în oricare
dimensiune (U sau V). Dacă se activează caseta de validare Mentain Aspect Ratio
scalarea dimensiunilor pe axele U şi V se face în acelaşi raport. Mişcarea uneia din barele de
defilare implică mişcarea celeilalte, şi o valoare introdusă în caseta Scale U sau Scale V
o schimbă şi pe cealaltă.
În colţul din stânga-sus al casetei de dialog se află o diagramă care reflectă schimbările
valorilor pentru plasarea imaginii bitmap şi scara aplicării acesteia. Diagrama arată proiecţia
unui dreptunghi roşu, care reprezintă dreptunghiul circumscris setului de selecţie. Un alt
dreptunghi cu muchiile de sus şi din stânga desenate în alb (negru), iar muchiile din dreapta şi
de jos colorate în magenta reprezintă o copie a imaginii bitmap pe suprafaţa obiectului. Dacă
această casetă de dialog este pentru prima dată afişată, cele două pătrate au aceeaşi mărime.
Implicit, scara de mapare este1:1.
Apăsând butonul Preview o imagine a modelului apare în fereastra de vizualizare.
În secţiunea Object Size se poate alege mărimea sferei (cubului) de previzualizare.
Dacă este activată opţiunea Use Auto Axis, imaginea este mapată pe toate suprafeţele
XY, YZ şi XZ. Dacă opţiunea nu este selectată, doar suprafaţa XY este mapată. La utilizarea
acestei opţiuni, materialele sunt mapate corect doar pe suprafeţele situate în semiplanele
pozitive XYZ (considerate suprafeţe anterioare), în timp ce pe suprafeţele situate în
semiplanele negative (considerate suprafeţe posterioare) materialele sunt mapate răsturnat.
Pentru a preveni acest neajuns, se crează o copie a materialului fără utilizarea opţiunii Use
Auto Axis, acest material se ataşează explicit suprafeţei respective, după care se face
maparea propriu-zisă. Suprafeţele complexe trebuie explodate înainte de a se face maparea.
După validarea opţiunilor prin apăsarea butonului OK şi revenirea în caseta New
Standard Material, materialul creat pe baza imaginii bitmap trebuie ataşat obiectului, ca şi în
cazul ataşării unui material de bază.
18.9.2. Aplicarea coordonatelor de mapare. Comanda SETUV
În AutoCAD se folosesc patru tipuri de mapare: plană, cilindrică, sferică şi solidă.

Primele trei se referă la modul în care imaginea bitmap este înfăşurată în jurul obiectului
căruia i se aplică maparea. Ultimul tip este folosit în cazul materialelor „procedurale”, cum
sunt lemnul, marmura sau granitul.
a
b c
Fig. 18.26
Tipurile de proiecţie: plană (a), cilindrică (b) şi sferică (c)
Proiecţia plană (v. fig. 18.26 a) mapează textura pe obiect într-o corespondenţă 1 la 1,
ca şi cum pe suprafaţă s-ar proiecta un diapozitiv. Imaginea nu este distorsionată, ci doar
scalată astfel încât să se încadreze pe obiect.
Prin proiecţie cilindrică (v. fig. 18.26 b) se poate mapa o imagine pe un obiect cilindric;
imaginea este înfăşurată pe faţa frontală a cilindrului şi duplicată pe suprafeţele bazelor sale.
Înălţimea texturii este scalată în lungul axei cilindrului.
Proiecţia sferică (v. fig. 18.26 c) înfăşoară textura atât pe orizontală cât şi pe verticală.
Muchia de sus a texturii este comprimată într-un punct care este polul nord al sferei, iar
muchia de jos este polul sud.
Fig. 18.27
Mapare obţinută prin proiecţie
solidă
Proiecţia solidă (v. fig. 18.27) este folosită pentru stabilirea coordonatelor de mapare ale
unui material procedural, care nu este generat pe baza unei imagini bitmap, ci pe baza unor
formule matematice. În cazul unor obiecte cu formă geometrică complexă, dacă s-ar utiliza o
imagine bitmap, aceasta ar fi deformată, în timp ce un material procedural apare întotdeauna
corect reprezentat.
¾ Proceduri
Maparea implică stabilirea coordonatelor de mapare. Cu ajutorul lor se specifică

plasarea, orientarea şi scalarea mapării pe geometrie.
Coordonatele în cazul mapării sunt referiri la un sistem de coordonate UV, determinat
de geometria modelului, altul decât sistemul XY utilizat în mod obişnuit în aplicaţiile
AutoCAD, dar analog cu acesta. Aplicarea coordonatelor de mapare se face prin apelarea
comenzii SETUV.
¾ Dialog
Command: SETUV
Select objects: (se selectează obiectele cărora le vor fi atribuite coordonatele
de mapare)
¾ Meniul derulant
View > Render > Mapping...
Se activează din meniul derulant

View > Toolbars... > Render > Mapping (fig. 18.3)
Indiferent de modul de lansare a comenzii, AutoCAD cere selectarea obiectelor cărora

le vor fi atribuite coordonatele de mapare, după care este afişată caseta de dialog Mapping din
fig. 18.28.
¾ Observaţii
• În general, efectul de mapare este cel mai bun atunci când tipul de proiecţie
corespunde cu forma obiectului. Altfel, pentru găsirea celei mai bune soluţii într-o anumită
situaţie trebuie făcute mai multe experimente;
• Fixarea scării materialului se poate face doar dacă maparea utilizează proiecţia plană.
Dacă se selectează alt tip de proiecţie, materialul selectat se mapează prin metoda Fit to
Object, care este metoda predefinită. Altfel, trebuie ca poziţia aplicării modelului şi
valorile scării să fie indicate manual.
Fig. 18.28
Caseta de dialog Mapping
După ce s-a ales tipul de mapare, se acţionează butonul Adjust Coordinates...

pentru reglarea fină a coordonatelor de mapare.
Se afişează una sau mai multe casete de dialog, utile la adaptarea coordonatelor de
proiecţie relativ la obiect. Fiecare casetă de dialog este afişată în funcţie de tipul de proiecţie
stabilit: plană, cilindrică, sferică sau solidă. Astfel, există casetele de dialog: Adjust Planar
Coordinates, Adjust Cylindrical Coordinates, Adjust Spherical Coordinates şi Adjust UVW
Coordinates. Opţiunile specifice fiecărei casete sunt prezentate în continuare.
¾ Caseta de dialog Adjust Planar Coordinates (v. fig. 18.29) serveşte la specificarea
planului utilizat pentru proiectarea imaginii bitmap pe obiect.
Fig. 18.29
Caseta de dialog Adjust Planar
Coordinates
În secţiunea Paralell Plane, se poate selecta unul din cele trei plane de referinţă
ale sistemului de coordonate WCS sau un plan specificat prin punctare cu mouse-ul. La
selectarea opţiunii Picked Plane caseta de dialog se închide temporar pentru a putea
specifica planul de proiecţie prin indicarea unor puncte în suprafaţa de desenare. În linia de
comandă este afişat următorul dialog:
Place the lower left corner of the mapping plane: (se indică
colţul din stânga-jos al planului de mapare);
Place the lower right corner of the mapping plane: (se indică
colţul din dreapta-jos al planului de mapare);
Place the upper left corner of the mapping plane: (se indică
colţul din stânga-sus al planului de mapare).
Acelaşi dialog se desfăşoară şi dacă se apasă butonul Pick Points<. După

indicarea acesor puncte, caseta de dialog este reafişată.
Dacă se selectează Picked Plane şi apoi se alege OK fără a se puncta cu mouse-ul,
atunci planul XZ al WCS este utilizat ca predefinit.
În secţiunea Center Position din caseta de dialog este reprezentat schematic
(wireframe) obiectul selectat, printr-un contur roşu. Conturul de culoare cyan reprezintă
coordonatele de mapare şi indică dimensiunea unei copii a imaginii bitmap pe suprafaţa
obiectului. Vederea de sus a proiecţiei este indicată printr-un mic semn albastru, iar latura din
dreapta a pătratului este afişată în verde. Predefinit, pătratul de proiecţie este pătratul
circumscris proiecţiei ortogonale a obiectului pe planul ales. Dacă se apasă butonul Adjust
Bitmap..., se deschide o altă casetă de dialog numită Adjust Object Bitmap Placement, cu
ajutorul căreia se pot controla atât scara imaginii bitmap, cât şi poziţia ei.
De la baza casetei de dialog se pot controla deplasarea şi rotaţia imaginii bitmap, în
secţiunea denumită Offsets and Rotations. Pătratul de proiecţie se mai poate muta şi
cu ajutorul barelor de defilare.
Toate schimbările efectuate pot fi vizualizate în caseta Preview. Dacă nu a fost ataşat
nici un material, suprafaţa Preview afişează un dreptunghi cenuşiu.
¾ Caseta de dialog Adjust Cylindrical Coordinates (v. fig. 18.30) defineşte axa
proiecţiei cilindrice şi linia de înfăşurare a proiecţiei bitmap.
Fig. 18.30
Caseta de dialog Adjust
Cylindrical Coordinates
În secţiunea Paralell Axis se specifică axa proiecţiei cilindrice. Aceasta poate fi
una din cele trei axe ale sistemului WCS sau o axă specificată prin alegere cu mouse-ul Pick
Points<. La alegerea opţiunii Pick Points< sau la selectarea butonului Picked
Axis, caseta de dialog Adjust Cylindrical Coordinates se închide temporar pentru a putea
specifica cilindrul de proiecţie prin indicarea punctelor în suprafaţa de desenare AutoCAD.
Dialogul din linia de comandă este următorul:
Place the center bottom of the mapping cylinder: (se indică

centrul bazei de jos a cilindrului de mapare);
Place the center top of the mapping cylinder: (se indică centrul
bazei de sus a cilindrului de mapare);
Define the direction towards the seam: (se indică direcţia spre linia de
cusătură).
Dacă se alege Pick Points< şi punctul selectat corespunde uneia din axele WCS, la
următoarea afişare a casetei de dialog Adjust Cylindrical Coordinates secţiunea Paralell
Axis indică axele Z, Y sau X ale WCS-ului în loc de opţiunea Picked Axis.
Dacă se selectează Picked Axis şi apoi OK fără a puncta cu mouse-ul, axa Z a
sistemului curent WCS este utilizată ca fiind predefinită.
În secţiunea Central Axis Position este afişată printr-un contur roşu o proiecţie
ortogonală a obiectelor selectate pe un plan perpendicular pe axa curentă. Este afişat, de
asemenea, conturul cilindrului de proiecţie cu un cerc de culoare cyan (centrul cercului este
axa de proiecţie). O rază verde arată linia de cusătură (de înfăşurare). Poziţia axei de proiecţie
se poate controla prin mutarea cursoarelor situate în dreapta şi dedesubtul diagramei.
Scara imaginii bitmap şi poziţia ei se pot regla prin apelarea casetei de dialog Adjust
Object Bitmap Placement la apăsarea butonului Adjust Bitmap..., iar deplasarea şi
rotaţia imaginii bitmap se pot controla în secţiunea Offsets and Rotations situată
la baza casetei de dialog.
În fereastra Preview este afişată o imagine a materialului bitmap aplicat prin proiecţie
cilindrică, având în vedere toate setările efectuate. Suprafaţa Preview afişează o imagine
cenuşie, dacă nu este ataşat nici un material.
¾ Caseta de dialog Adjust Spherical Coordinates (v. fig. 18.31) este destinată definirii
axelor polare ale sistemului de coordonate sferic şi liniei de înfăşurare pentru proiecţia
bitmap.
Această casetă de dialog este foarte asemănătoare cu cea destinată ajustării
coordonatelor mapării cilindrice. Spre deosebire de aceasta, în locul secţiunii Central
Axis Position există secţiunea Polar Axis Position. Aici este afişată în culoarea
roşie o proiecţie ortogonală a obiectului pe un plan perpendicular pe axa curentă de mapare,
aleasă în secţiunea Paralell Axis. În celaşi timp este afişat conturul sferei de proiecţie
printr-un cerc cyan, centrul cercului fiind axa de proiecţie. O rază verde arată linia de cusătură
(înfăşurare). La alegerea opţiunii Pick Points< sau la apăsarea butonului Picked
Axis, caseta de dialog se închide temporar pentru a putea specifica proiecţia sferică prin
indicarea a trei puncte în suprafaţa de desenare. Dialogul afişat în linia de comandă este
următorul:
Place the center of the mapping sphere: (se indică centrul sferei de
mapare);
Define the radius of the mapping sphere (toward NORTH): (se
indică raza sferei de mapare în direcţia polului nord);
Define the direction towards the seam: (se indică direcţia spre
cusătură).
Fig. 18.31
Caseta de dialog Adjust
Spherical Coordinates
După specificarea acestor puncte, caseta de dialog este reafişată.

Celelalte opţiuni sunt identice cu cele din caseta de dialog Adjust Cylindrical
Coordinates.
¾ Caseta de dialog Adjust UVW Coordinates (v. fig. 18.32) este destinată definirii
valorilor pe cele trei axe de coordonate UVW la maparea solidă a unui material „procedural”,
cum ar fi marmura, granitul sau lemnul.
Fig. 18.32
Caseta de dialog Adjust UVW
Coordinates
Spre deosebire de celelalte casete de dialog Adjust Coordinates, această casetă nu

afişează poziţia de mapare. Trebuie selectată opţiunea Preview pentru a vedea efectul
schimbărilor efectuate. În casetele U Scale, V Scale şi W Scale se introduc valori
numerice pentru coordonatele mapării 3D. Valorile se pot introduce şi prin deplasarea
glisoarelor corespunzătoare. Dacă este validată caseta Mentain Aspect Ratio, raportul
valorilor pe cele trei axe este menţinut constant. Atunci când se schimbă o coordonată,
celelalte două se schimbă în acelaşi raport. Când această opţiune este inactivă, materialul se
poate aplica „oblic” prin introducerea unor valori diferite pe cele trei axe. Efectul este cu atât
mai spectaculos, cu cât materialul are nervuri sau un aspect granulat, ca marmura sau lemnul.
La selectarea opţiunii Pick Points<, caseta de dialog se închide temporar, pentru a
putea specifica proiecţia 3D prin indicarea unor puncte în suprafaţa de desenare. În linia de
comandă este afişat dialogul:
Place the origin of the mapper: (se indică punctul ce reprezintă originea
sistemului de referinţă al mapării);
Place the U axis of the mapper: (se indică axa U a mapării prin alegerea
unui punct de pe ea);
Place the V axis of the mapper: (se indică axa V a mapării prin alegerea
unui punct de pe ea);
Length of W axis: (se introduce o valoare a lungimii pe axa W).
În secţiunea Preview se afişează o imagine a materialului mapat, ţinând cont de

coordonatele sale de mapare. Suprafaţa Preview afişează o imagine cenuşie dacă nu a fost
ataşat nici un material.
După alegerea tipului de proiecţie şi stabilirea coordonatelor de mapare specifice

fiecărui tip, se revine în caseta de dialog Mapping. Se poate face o previzualizare a modului în
care va arăta obiectul mapat, prin apăsarea butonului Preview.
În cazul în care un obiect din spaţiul AutoCAD a fost deja mapat, se pot prelua
coordonatele de mapare ale acestui obiect şi atribui altui (altor) obiect(e). Acest lucru se face
prin acţionarea butoanelor Acquire From< şi Copy To< din caseta de dialog Mapping.
La apelarea opţiunii Acquire From<, caseta de dialog se închide temporar, astfel încât să
poată fi selectat un singur obiect de pe suprafaţa de desenare AutoCAD. Dialogul din linia de
comandă este:
Pick new selection set

Select objects: (se selectează un obiect din desen).
După ce selecţia a fost făcută, caseta de dialog Mapping este afişată din nou. Se poate
alege OK pentru acceptarea coordonatelor atribuite implicit sau se pot modifica utilizând
Adjust Coordinates...
Se apasă apoi butonul Copy To<. Caseta de dialog se închide temporar şi este afişat
următorul prompt:
Pick selection set for UV copy: (se selectează oricâte obiecte din spaţiul
AutoCAD).
După ce selecţia se încheie, AutoCAD afişează din nou caseta de dialog Mapping. Dacă
se alege OK, coordonatele curente ale mapării sunt aplicate obiectelor selectate.
¾ Observaţii
• Obiectele cărora le-au fost atribuite coordonate de mapare încearcă să menţină

orientarea materialului ataşat, atunci când obiectul se editează utilizând comenzile MOVE,
ROTATE, MIRROR, SCALE şi cu alte comenzi de editare. De aceea este recomandată
atribuirea de coordonate de mapare, chiar dacă modelul bitmap poate fi corect poziţionat doar
acceptând coordonatele implicite de mapare;
• Coordonatele de mapare atribuite prin caseta de dialog Mapping se aplică întregului
set de selecţie şi rămân ataşate setului de selecţie. Dacă geometria se mută, odată cu ea se vor
muta şi coordonatele de mapare, precum şi alte atribute de mapare (ca scara imaginii bitmap);
• Adaptările imaginii bitmap (scara, poziţia şi modul de alăturare) pot avea efecte
diferite în situaţii diferite şi aceasta deoarece setările realizate în timpul creării materialului
mapat interacţionează cu cele specificate prin comanda MAPPING.
În figurile următoare sunt prezentate rezultatele mapării aceleiaşi imagini bitmap pe o

suprafaţă cilindrică (fig. 18.33) şi pe una sferică (fig. 18.34). Tipurile de proiecţie folosite sunt
proiecţia cilindrică, respectiv cea sferică.
Fig. 18.33
Maparea cilindrică
utilizată în cazul mapării
unui obiect cilindric
Fig. 18.34
Maparea sferică folosită
la maparea unei suprafeţe
sferice
18.11. Comanda FOG
În contextul redării realiste a imaginilor, comanda FOG furnizează informaţii vizuale
despre distanţele aparente dintre obiecte şi poziţia curentă de vizualizare, şi acest lucru se
datorează următorului efect: culoarea albă imită ceaţa şi culoarea neagră dă impresia de
adâncime.
¾ Dialog
Command: FOG
¾ Meniul derulant
View > Render > Fog...
Se activează din meniul derulant View > Toolbars... > Render (fig. 18.3)
AutoCAD afişează caseta de dialog Fog/Depth Cue (v. fig. 18.35).
Caseta de validare Enable Fog

activează sau dezactivează aplicarea efectului
de ceaţă, fără să afecteze celelalte setări din
caseta de dialog. Dacă şi caseta Fog
Background este validată, atunci efectul de
ceaţă este aplicat atât geometriei cât şi
fundalului.
Secţiunea Color System controlează
dacă AutoCAD foloseşte sistemul de culori
RGB (Red, Green, Blue) – roşu, verde,
albastru sau sistemul de culori HLS (Hue,
Lightness, Saturation) – nuanţă,
luminozitate, saturaţie pentru obţinerea
culorilor. AutoCAD afişează rezultatele în
caseta de vizualizare a culorii selectate.
Fig. 18.35
Caseta de dialog Fog/Depth Cue cu opţiunile
ce pot fi selectate
Culoarea poate fi preluată, de asemenea, fie din caseta de dialog Windows Color apelată
la apăsarea butonului Select Custom Color..., fie din caseta Select Color apelată
prin apăsarea butonului Select from ACI...(AutoCAD Color Index).
Secţiunea Near/Far Distance defineşte unde începe şi unde se sfârşeşte efectul de
ceaţă. Valorile sunt procente din distanţa de la cameră la planul de retezare. Secţiunea
Near/Far Fog Percentage defineşte procentul efectului de ceaţă de la 0% pentru
aproape la 100% pentru departe.
Figura 18.36 ilustrează efectele comenzii FOG aplicată aceleiaşi scene, cu diferite valori
alese în secţiunile Near/Far Distance şi Near/Far Fog Percentage.
a – Efectul de ceaţă nu este aplicat b – Near Distance – 100%

Far Distance – 100%
Near Fog Percentage – 20%
Far Fog Percentage – 50%
c – Near Distance – 80% d – Near Distance – 10%

Far Distance –80% Far Distance –10%
Near Fog Percentage –80% Near Fog Percentage –90%
Far Fog Percentage – 80% Far Fog Percentage – 90%
Fig. 18.36
e – Near Distance – 10% Comanda FOG aplicată succesiv
Far Distance –20% aceleiaşi scene, având diferite valori în
Near Fog Percentage –80% casetele Near/Far Distance şi Near/Far
Far Fog Percentage –100% Fog Percentage
18.11. Salvarea imaginilor randate

După ce o imagine a fost randată, ea poate fi salvată şi reafişată cu altă ocazie, sau chiar
inserată ca imagine de tip raster. Procesul de randare este uneori unul de lungă durată, dar
reafişarea unei imagini randate anterior se face foarte repede.
18.11.1. Comanda SAVEIMG
Pentru a salva o imagine randată, se utilizează comanda SAVEIMG, cu ajutorul căreia

imaginea este salvată într-un fişier BMP, TGA sau TIFF. Comanda este disponibilă numai
dacă motorul curent de randare suportă imagini scan-line.
¾ Dialog
Command: SAVEIMG
¾ Meniul derulant
Tools > Display Image > Save...
Indiferent de modul de apelare a comenzii, AutoCAD afişează caseta de dialog Save

Image (v. fig. 18.37).
Fig 18.37
Caseta de dialog Save Image
În secţiunea Format se poate opta pentru formatele: BMP (bitmap), TGA (TARGA –
format 32-bit RGBA True Vision v2.0) arhivat sau nu, sau TIFF (format 32-bit RGBA
etichetat), arhivat sau nu. Imaginea este salvată cu 8 până la 32 bpp (biţi per pixel), în funcţie
de setările sistemului de operare. Butonul Options... este disponibil doar în cazul alegerii
formatelor TGA sau TIFF, situaţie în care se deschid alte casete de dialog, TGA Options sau
TIFF Options, necesare în cazul în care se doreşte arhivarea fişierului.
Secţiunea Portion serveşte la alegerea porţiunii din imagine care trebuie randată,
măsurată în pixeli pe axele X şi Y. Butonul Reset resetează valorile Offset şi Size
predefinit la dimensiunile ecranului.
¾ Observaţii
• Comanda SAVEIMG nu este disponibilă în cazul randării în fereastra Render.

Comanda este aplicabilă doar la randarea într-un viewport;
• Reafişarea unei imagini randate şi salvate ca fişier BMP, TGA sau TIFF se face
apelând comanda REPLAY fie din linia de comandă, fie din meniul derulant Tools >
Display Image > View...;
• Utilizând comanda SAVEIMG, se pot obţine imagini de o foarte bună calitate cu
rezoluţii mari.
18.11.2. Comada BMPOUT
Comanda BMPOUT poate fi folosită pentru a crea o imagine bitmap a obiectelor din
desen, imagine salvată ca fişier BMP. AutoCAD arhivează fişierele bitmap (BMP) aşa cum
sunt create. Fişierele arhivate ocupă mai puţin spaţiu pe disc, dar este posibil ca acestea să nu
poată fi citite în aplicaţii.
¾ Dialog
Command: BMPOUT
La apelarea comenzii, este afişată o casetă de dialog standard pentru selecţia fişierelor,
caseta de dialog Create BMP File. Se selectează un folder, se introduce un nume pentru fişier,
apoi se apasă OK. AutoCAD aplică extensia .bmp la numele fişierului.
Dialogul continuă astfel:
Select objects: (se utilizează o metodă de selectare a obiectelor sau se apasă

ENTER)
AutoCAD crează un fişier bitmap care conţine obiectele selectate.
¾ Observaţie
• Dacă variabila de sistem FILEDIA este setată la valoarea 0 (Off), BMPOUT

afişează în linia de comandă promptul:
Enter file name <Calea şi numele fişierului curent,

modificat cu extensia .bmp>: (se introduce calea şi numele fişierului).
19. Editarea imaginilor de tip rastru 199
19. EDITAREA IMAGINILOR DE TIP RASTRU

Imaginile de tip rastru constau într-o reţea rectangulară de mici pătrate sau puncte
cunoscute sub denumirea de pixeli. De exemplu, o fotografie a unui obiect este alcătuită dintr-
o serie de pixeli coloraţi, în aşa fel încât alăturarea lor are aparenţa obiectului respectiv, dar nu
este obiectul în sine, ci doar imaginea lui.
Formatele de fişiere recunoscute de AutoCAD ce conţin imagini de tip rastru includ
marea majoritate de formate utilizate frecvent în tehnica aplicării imaginii: grafică
computerizată, prezentare electronică a documentelor, inginerie, cartografie.
Imaginile de tip rastru pot fi editate, la fel ca alte obiecte AutoCAD. Astfel, ele pot fi
copiate, mutate sau decupate, sau imaginea poate fi îmbunătăţită prin modificarea
parametrilor de calitate.
Există trei comenzi de editare destinate modificării imaginilor inserate ca imagini de tip
rastru: IMAGECLIP, IMAGEADJUST şi TRANSPARENCY. În afară de aceste comenzi,
variabilele de sistem IMAGEFRAME şi IMAGEQUALITY afectează, la rândul lor, modul de
afişare a imaginilor.
19.1. Comanda IMAGECLIP

Viteza de redesenare poate fi crescută prin decuparea imaginii, astfel încât doar partea
de imagine dorită să fie afişată pe ecran. Cu comanda IMAGECLIP, se pot defini subregiuni
ale unei imagini pentru a fi afişate pe display sau pentru plotare.
Graniţa de decupare poate fi dreptunghiulară sau poligonală (în 2D), cu vertex-urile în
limitele imaginii. Un exemplar al unei imagini poate avea o singură graniţă de decupare. Mai
multe exemplare ale aceleiaşi imagini pot avea graniţe diferite. Graniţele unei imagini decupate
pot fi modificate sau pot fi şterse, caz în care imaginea este afişată cu graniţele ei originale.
O imagine decupată poate fi afişată pe ecran, folosind graniţa de decupare, sau aceasta
se poate ascunde pentru a vizualiza imaginea cu limitele ei originale.
¾ Observaţie
• Înainte de a decupa o imagine, graniţele ei trebuie să fie vizibile.
¾ Dialog
Command: IMAGECLIP
Select image to clip: (se selectează o muchie a unei imagini);
Enter image clipping option [ON/OFF/Delete/New boundary]
<New>: (se introduce o opţiune sau se apasă ENTER);
ON - activează opţiunea de decupare şi imaginea decupată este previzualizată în graniţa
definită;
OFF - dezactivează opţiunea de retezare şi afişează întreaga imagine şi fereastră frame;
D(Delete)- şterge graniţa predefinită de decupare şi reafişează întreaga imagine
originală;
N(New boundary)- specifică o nouă graniţă de decupare. Graniţa poate fi
dreptunghiulară sau poligonală şi este alcătuită doar din segmente de dreaptă. Tipul
dreptunghiular este cel predefinit.
Dacă s-a apăsat ENTER sau s-a ales opţiunea New boundary, atunci dialogul
continuă astfel:
Enter clipping type [Polygonal/Rectangular] <Rectangular>:

(se introduce P sau se apasă ENTER)
P(Polygonal)- foloseşte puncte specificate de utilizator pentru a defini o graniţă
poligonală;
Specify first point: (se specifică un punct);
Specify next point or [Undo]: (se specifică un punct sau se tastează U
pentru a şterge ultimul segment desenat);
Specify next point or [Undo]: (se specifică un punct sau se tastează U
pentru a şterge ultimul segment desenat);
Specify next point or [Close/Undo]: (se specifică un punct sau se
introduce C pentru a închide conturul sau U pentru a şterge ultimul segment desenat).
Trebuie specificate cel puţin trei puncte pentru a defini un poligon.
Dacă imaginea are deja specificată o graniţă de retezare, AutoCAD afişează următorul
prompt:
Delete old boundary? [No/Yes] <Yes>: (se introduce N sau se apasă

ENTER);
Y(Yes) sau ENTER - AutoCAD redesenează întreaga imagine şi comanda continuă;
N(No)- comanda se încheie;
R (Rectangular) - specifică o graniţă dreptunghiulară prin indicarea a două colţuri
opuse. Se desenează întotdeauna dreptunghiul paralel cu marginile imaginii;
Specify first corner point: (se specifică un punct);
Specify opposite corner point: (se specifică un punct care este colţul opus
al dreptunghiului de decupare).
¾ Meniul derulant
Modify > Clip > Image
View > Toolbars...> Reference > Image Clip (v. fig. 19.1)
Image Image Frame

Image Attach Image Transparency
Image Clip Image Quality
Image Adjust
Fig. 19.1
Bara cu instrumente Reference
¾ Meniul de scurtătură
Se selectează o imagine pentru decupare, se apasă butonul din dreapta al mouse-ului în

zona desenului şi din meniul de scurtătură se alege Image > Clip.
În figura 19.2 este prezentată o imagine care a fost decupată printr-un contur
dreptunghiular şi printr-unul poligonal.
Fig. 19.2
Imagine decupată printr-un contur dreptunghiular şi printr-unul poligonal
19. 2. Comanda IMAGEFRAME

Graniţele unei imagini pot fi ascunse, ceea ce înseamnă că ele nu vor fi nici afişate pe
ecran şi nici tipărite. De asemenea, imaginea, ale cărei margini sunt ascunse, nu poate fi
selectată, deci nu poate fi mutată sau modificată. Cu toate acestea, imaginea este afişată în
limitele graniţelor sale (v. fig. 19.3).
Pentru a afişa cadrul de decupare al tuturor imaginilor trebuie activată variabila de
sistem IMAGEFRAME, apelând comanda IMAGEFRAME.
a b
Fig. 19.3
Aceeaşi imagine are graniţa vizibilă (a) şi apoi ascunsă (b)
¾ Dialog
Command: IMAGEFRAME
Enter image frame setting [ON/OFF] <ON>: (se introduce o opţiune;
opţiunea implicită este ON);
ON – graniţa de decupare este afişată;
OFF – graniţa de decupare este ascunsă.
¾ Meniul derulant
Modify > Object > Image > Frame
View > Toolbars...> Reference > Image Frame (v. fig. 19.1)
19.3. Comanda IMAGEADJUST

Asupra imaginilor se pot executa operaţii de editare suplimentare; astfel, se pot ajusta
strălucirea, contrastul şi estomparea culorii. Comanda care permite aceste acţiuni este
IMAGEADJUST.
¾ Dialog
Command: IMAGEADJUST
Select image(s): (se selectează una sau mai multe imagini care vor fi ajustate);
¾ Meniul derulant
Modify > Object > Image > Adjust
View > Toolbars...> Reference > Image Adjust (v. fig. 19.1)
Se selectează o imagine în vederea ajustării, se apasă butonul din dreapta al mouse-ului

în zona desenului şi din meniul de scurtătură se alege Image > Adjust.
Indiferent de modul de apelare a comenzii, se cere selectarea imaginii(lor) care va(vor)
fi ajustată(e), după care este afişată caseta de dialog Image Adjust ca în fig. 19.4. Aici se pot
ajusta strălucirea (Brightness), contrastul (Contrast) şi estomparea culorii (Fade)
pentru imaginea (imaginile) selectată(e). Rezultatul unei astfel de modificări este prezentat în
fig. 19.5, în care strălucirea a fost modificată de la 50 % la 45%, contrastul de la 50% a fost
modificat la 40%, iar estomparea culorii de la valoarea 0 a devenit 13%.
Fig. 19.4
Caseta de dialog Image Adjust, cu
parametrii de calitate ai imaginii
ce pot fi modificaţi
Fig. 19.5
Imagine căreia i-au fost modificate strălucirea, contrastul şi estomparea culorii
19.4. Comanda IMAGEQUALITY

Pentru a creşte viteza de afişare pe ecran a imaginilor, calitatea de afişare poate fi
modificată prin setarea variabilei de sistem IMAGEQUALITY la valoarea Draft (schiţă).
Această variabilă afectează numai modul de afişare pe ecran a imaginilor, nu şi aspectul lor
atunci când sunt plotate. Variabila de sistem IMAGEQUALITY poate fi modificată prin
apelarea comenzii IMAGEQUALITY.
¾ Dialog
Command: IMAGEQUALITY
Enter image quality setting [High/Draft] <current>: (se
introduce o opţiune sau se apasă ENTER);
H (High)- are ca efect o afişare de înaltă calitate a imaginii. AutoCAD afişează
imaginea mai lent decât o imagine de calitate Draft (schiţă);
D(Draft)- are ca efect o afişare de calitate mai redusă a imaginii. AutoCAD afişează
imaginea mai repede decât o imagine de calitate High.
¾ Meniul derulant
Modify > Object > Image > Quality
View > Toolbars...> Reference > Image Quality (v. fig. 19.1)
¾ Observaţie
• Imaginile de tip rastru sunt plotate întotdeauna în modul High Quality.

19.5. Comanda TRANSPARENCY

Anumite formate ale fişierelor de imagini de tip rastru permit stabilirea transparenţei
pixelilor, astfel încât, atunci când transparenţa este activată, imaginea de pe ecran să fie
vizibilă prin ei (v. fig. 19.6). Comanda TRANSPARENCY controlează dacă pixelii de fond
sunt transparenţi sau opaci.
¾ Dialog
Command: TRANSPARENCY
Select image(s): (se selectează imaginea sau imaginile cărora li se va aplica
transparenţa);
Enter transparency mode [ON/OFF]<current>:(se introduce o opţiune);
ON -aplică transparenţa astfel încât obiectele aflate dedesubtul imaginii să fie vizibile;
OFF - dezactivează efectul de transparenţă astfel încât obiectele aflate dedesubtul
imaginii să nu fie vizibile;
ENTER- este acceptat modul curent de aplicare a transparenţei.
¾ Meniul derulant
Modify > Object > Image > Transparency

View > Toolbars...> Reference >Image Transparency (v. fig. 19.1)

Se selectează o imagine, se apasă butonul drept al mouse-ului în zona de desenare şi se

alege Image > Transparency.
Fig. 19.6
Imaginii inserate în desen i-a
fost aplicat efectul de
transparenţă
¾ Observaţii
• Opţiunea predefinită este OFF;

• Comanda TRANSPARENCY permite modul Pick First de selecţie şi se pot selecta
imagini multiple. Obiectele care nu sunt imagini sunt înlăturate din setul de selecţie;
• Tipurile de fişiere care permit imagini cu pixeli transparenţi sunt: BMP, CALS-I,
FLIC, GeoSPOT, IG4, IGS, JFIF sau JPEG, PCX, PICT, PNG, RLC, TARGA, TIFF.
20. Noţiunile „Model space” şi „Paper space”. Obţinerea vederilor multiple 205
20. NOŢIUNILE „MODEL SPACE” ŞI „PAPER SPACE”.

OBŢINEREA VEDERILOR MULTIPLE
Spaţiul model sau „MODEL SPACE” este un mediu tridimensional, în care are loc
activitatea de proiectare, indiferent dacă este vorba de desenare 2D sau de realizare a unui
obiect în trei dimensiuni (3D) şi este ecranul implicit afişat la intrarea într-un desen nou.
Ecranul Model poate fi împărţit în viewport-uri alăturate (VPORTS) în care un obiect
tridimensional poate fi vizualizat din diferite unghiuri uşurându-se astfel proiectarea acestuia.
Pentru tipărirea în condiţii bune unui desen la plotter sau la imprimantă grafică a fost
creat spaţiul hârtie „PAPER SPACE”. Acesta a fost conceput ca un spaţiu bidimensional,
spaţiu în care se pot plasa multiple vederi ale obiectului, sau în care poate fi inserat chenarul
şi indicatorul aferente desenului, elemente care nu au de-a face cu modelul piesei, acestea
trebuind să apară doar pe foile tipărite la plotter sau la imprimantă.
20.1. Variabila de sistem TILEMODE

TILEMODE este o variabilă de sistem care controlează tipul viewport-urilor şi poate
avea două valori: 1 (valoarea implicită) şi 0. Când valoarea variabilei TILEMODE este 1
ecranul este în Model Space şi poate fi împărţit în viewport-uri alăturate cu ajutorul comenzii
VPORTS, în cazul valorii 0 ecranul este în Paper Space şi poate fi împărţit în viewport-uri
mobile prin intermediul comenzii MVIEW.
20.2. Structuri de tipărire pentru spaţiul hârtie
Versiunea 2002 a pachetului de programe AutoCAD a fost prevăzută cu posibilitatea de

lucru cu mai multe spaţii hârtie, în aşa numitele structuri de tipărire „LAYOUTS”. Când se
începe un desen nou, AutoCAD afişează în mod automat un ecran Model şi două ecrane
Layout (Layout 1 şi Layout 2) conform fig. 20.1. O structură de tipărire funcţionează în
modul WYSIWYG (What You See Is What You Get – ceea ce vezi este ceea ce vei obţine)
permiţând, cu alte cuvinte, vizualizarea aspectului pe care-l va avea obiectul din spaţiul
modelului în urma tipăririi. Pentru acelaşi obiect tridimensional se pot utiliza mai multe
structuri de tipărire pentru spaţiul hârtie, care pot fi configurate rapid în vederea tipăririi la
plotter fără a fi afectat obiectul 3D original proiectat.
Eticheta ecranului Etichetele

Model ecranelor Layout
Fig. 20.1
Eticheta ecranului Model şi cele două etichete ale ecranelor Layout.
În ecranul Model va fi reprezentat obiectul dorit. Acest ecran nu poate fi şters sau
redenumit. Un ecran Layout trebuie să existe, celelalte (inclusiv cele create de utilizator) pot
fi redenumite sau anulate.
Când se lucrează în ecranul Model (în acest ecran se poate lucra numai în Model Space),
eticheta cu acest nume este evidenţiată în partea de jos a ecranului şi pictograma sistemului de
coordonate UCS are aspectul celei din fig. 20.2 a, b (v. şi cap. 4, fig. 4.5). Într-o structură de
tipărire, în spaţiul hârtie pictograma sistemului de coordonate va avea aspectul celei din fig.
20.3. Într-o structură de tipărire se poate lucra atât în spaţiul model (Model Space) (fig. 20.4),
cât şi în spaţiul hârtie (Paper Space) (fig. 20.5), mediul de lucru fiind evidenţiat de către
etichetele MODEL respectiv PAPER din linia de stare. Comutarea între Model Space şi Paper
Space în cadrul unei structuri de tipărire se poate face cu ajutorul comenzilor MSPACE (MS)
şi PSPACE (PS) sau acţionând cu mouse-ul butonul MODEL / PAPER.
a b
Fig. 20.2 Fig. 20.3

Pictograme UCS în Model Space Pictograma UCS în Paper Space
Butonul MODEL/PAPER
Fig. 20.4
Spaţiul Model într-o structură de tipărire
Butonul PAPER/MODEL
Fig. 20.5
Spaţiul Hârtie într-o structură de tipărire
20.2.1. Comanda LAYOUT
Comanda LAYOUT permite gestionarea ecranelor Layout. Dialogul comenzii şi

opţiunile acesteia sunt prezentate în cele ce urmează.
¾ Dialog
Command: LAYOUT
Enter layout option
[Copy/Delete/New/Template/Rename/SAveas/Set/?] <set>:
C (Copy)- copiază o structură de tipărire (Layout). Dacă nu este furnizat un nume

pentru noul layout acesta îşi asumă numele layout-ului copiat cu numărul 2 în paranteză;
D (Delete)- anulează Layout-ul cu numele indicat de utilizator. Nu pot fi anulate
toate ecranele Layout, cel puţin unul trebuie să existe. De asemenea nu poate fi anulat ecranul
Model;
N (New)- crează un nou Layout cu un nume indicat de utilizator, sau dacă nu este
specificat un nume acesta va primi denumirea Layout urmat de un număr (fig. 20. 6);
T (Template)- această opţiune permite inserarea în desenul curent a unor structuri
de tipărire definite anterior aflate în fişiere şablon;
R (Rename)- redenumeşte o structură de tipărire;
SA (SAveas)- salvează o structură de tipărire într-un fişier şablon.
S (Set)- Face curent Layout-ul cu numele introdus de utilizator;

?- Afişează o listă cu toate Layout-urile definite în desenul în curent.
Opţiunile comenzii Layout pot fi apelate şi din meniul cursor care se deschide prin
apăsarea butonului din dreapta al mouse-ului pe una din etichetele Layout (fig. 20. 7).
Fig. 20.6 Fig. 20.7

Un nou ecran Layout - Layout3 Meniul cursor Layout
¾ Meniul derulant
Se activează meniul derulant Insert > Layout (fig. 20.8).
Fig. 20.8
Meniul derulant Insert
¾ Observaţii
• În cazul în care se activează comanda LAYOUT şi opţiunea Show Page Setup

dialog for new layouts din caseta de dialog Options (fig. 20.9) este activată, înainte de a se
intra într-o structură de tipărire este deschisă automat caseta de dialog Page Setup (fig.
20.10), de unde se poate configura plotterul (eticheta Plot Device) şi se poate alege
mărimea formatului, precum şi alţi parametri pentru plotare (eticheta Layout Settings);
• În cazul în care opţiunea Show Page Setup dialog for new layouts nu este activată,
se intră direct într-o structură de tipărire, iar caseta de dialog Page Setup se poate activa
din meniul derulant File > Page Setup;
• Alegerea (inserarea) unui format pentru o structură de tipărire se poate face şi cu
comanda MVSETUP.
Fig. 20.9
Caseta de dialog Options
Fig. 20.10
Caseta de dialog Page Setup
20.3. Comanda MVIEW

Comanda MVIEW este asemănătoare comenzii VPORTS (care poate fi activată în
Model Space) şi controlează crearea şi afişarea viewport-urilor mobile numai în Paper Space.
Comanda se poate alege de la tastatură sau din meniul derulant View (v. fig. 20.11).
¾ Dialog
Command: MVIEW
Specify corner of viewport or
[ON/OFF/Fit/Hideplot/Lock/Object/Polygonal/Restore/2/3/4]
<Fit>:
Specify corner of viewport - este opţiunea implicită şi permite crearea

unui viewport dreptunghiular prin introducerea colţurilor opuse;
ON/OFF - activează / dezactivează afişarea viewport-urilor. Alegând opţiunea ON
sau OFF este afişat promptul Select objects fiind posibilă selectarea mai multor viewport-uri.
Conţinutul unui viewport dezactivat nu este vizibil şi nu va putea fi plotat. Variabila de sistem
MAXACTVP determină numărul maxim de viewport-uri active;
F (Fit) - creează un singur viewport care ocupă tot ecranul;
H (Hideplot) - înlătură liniile ascunse din viewport-urile selectate din spaţiul
hârtie, astfel ca la plotare acestea să nu fie vizibile;
L (Lock) - împiedică modificarea factorului de zoom în viewport-ul selectat atunci
când se lucrează într-o structură de tipărire în spaţiul model;
O (Object) - converteşte un obiect selectat (cerc, regiune, elipsă, polilinie închisă)
într-un viewport;
P (Polygonal) - permite realizarea unui viewport de o formă neregulată prin
specificarea mai multor puncte. Graniţa viewport-ului poate fi formată din segmente sau arce
de cerc;
R (Restore) - restaurează o configuraţie de viewport-uri salvată cu comanda
VPORTS;
2/3/4 - creează 2, 3 sau 4 viewport-uri. Lucrează similar cu comanda VPORTS.
¾ Meniul derulant
Se activează View > Viewports (fig. 20.11)
¾ Observaţii
• Selectarea unui viewport mobil se face pe contur;

• Este indicat ca realizarea viewport-urilor mobile să se facă într-un layer separat,
astfel ca, după ce proiecţiile piesei se definitivează, înainte ca desenul să fie scos la plotter sau
la imprimantă, acesta să poată fi îngheţat pentru a nu mai fi vizibile chenarele ferestrelor
respective.
Fig. 20.11
Meniul derulant View
20.4. Comanda VPLAYER

Comanda VPLAYER permite controlul vizibilităţii layer-elor în cadrul viewport-urilor
din Paper Space. Cu această comandă pot fi îngheţate layer-e într-un viewport, în timp ce în
alt viewport acestea să rămână dezgheţate.
¾ Dialog
Enter an option [?/Freeze/Thaw/Reset/Newfrz/Vpvisdflt]:
?- afişează numele layer-e-lor îngheţate cu comanda VPLAYER în viewport-ul

selectat
F/T (Freeze/Thaw) – îngheaţă, respectiv, dezgheaţă layer-e în viewport-uri
individuale, dialogul continuând astfel:
Enter layer name(s) to freeze or <select objects>: se
introduce numele layeru-lui (layer-e-lor) ce se doreşte a fi îngheţat;
Enter an option [All/Select/Current] <Current>: S
Select objects: se selectează viewport-ul (viewport-urile) in care layerul (layer-
e-le) cu numele de mai sus se doreşte a fi îngheţat (selectarea unui viewport se face pe
chenar);
All- îngheaţă layer-e-le dorite în toate viewport-urile;
Current – îngheaţă layer-e-le dorite în viewport-ul curent;
N (Newfrz) – creează un nou layer care va fi îngheţat în toate viewport-urile,
dialogul cerând introducerea numelui noului layer;
V (Vpvisdflt) (ViewPort VISibility DeFauLT)- opţiunea este utilă în
cazul în care este creat un nou viewport şi permite specificarea layer-e-lor care să fie îngheţate
şi care să fie dezgheţate în cadrul acestuia;
R (Reset) – în cazul în care s-a modificat vizibilitatea mai multor layer-e într-un
viewport, se poate reveni la valoarea implicită cu această opţiune.
¾ Observaţii
• Controlul vizibilităţii straturilor se poate face şi cu ajutorul casetei de dialog Layer

Properties Manager. Parametrii modificaţi vor afecta doar viewport-ul curent;
• Posibilitatea îngheţării / dezgheţării anumitor straturi în viewport-uri individuale
este deosebit de utilă spre exemplu în cadrul cotării unei piese care apare în mai multe
proiecţii. În acest caz este util să se creeze câte un layer cote (cote 1, cote 2,…) pentru fiecare
proiecţie şi care să fie dezgheţat doar pentru proiecţia respectivă.
20.5. Comanda MVSETUP

Comanda MVSETUP este deosebit de utilă atunci când se face trecerea de la modelul
solid 3D al unui obiect, realizat în Model Space, la reprezentarea proiecţiilor acestuia în
Paper Space, deoarece oferă o serie de facilităţi. În funcţie de spaţiul în care se lucrează
comanda MVSETUP afişează prompturi diferite conform dialogului de mai jos.
¾ Dialog
Command: MVSETUP
Enable paper space? [No/Yes] <Y>: dacă se răspunde N comanda este apelată în
Model Space şi dialogul permite alegerea unităţilor de măsură, a scării şi mărimii formatului:
Enter units type [Scientific /Decimal /Engineering /Architectural
/Metric]: D
Decimal Scales
=================
(4.0) 4 TIMES
(2.0) 2 TIMES
(1.0) FULL
(0.5) HALF
(0.25) QUARTER
Enter the scale factor: 1
Enter the paper width: 210
Enter the paper height: 297
După introducerea acestor valori ACAD desenează un cadru dreptunghiular în limitele
alese.
Enable paper space? [No/Yes] <Y>: Dacă se răspunde Y ecranul trece automat în
Paper Space şi afişează următorul dialog:
Enter an option[Align /Create /Scale viewports /Options /Title block
/Undo]: (se alege opţiunea dorită)
A (Align) – permite alinierea viewport-urilor create anterior dialogul fiind

următorul:
Enter an option [Angled / Horizontal / Vertical alignment / Rotate
view / Undo]: se alege o subopţiune după cum urmează:
A (Angled)- aranjează vederea într-un viewport prin specificarea unei distanţe şi unui
unghi faţă de un punct de bază;
H (Horizontal) – permite alinierea pe orizontală a obiectelor din două viewport-uri
alăturate dispuse pe orizontală dialogul continuând astfel:
Specify basepoint: _endp of P1 (se alege punctul de bază din viewport-ul la
care va fi aliniat obiectul din viewport-ul alăturat) (v. fig. 20.12);
Specify point in viewport to be panned: _endp of P2 (se alege punctul din
celălalt viewport care se va alinia la P1) (v. fig. 20.13);
V (Vertical alignment) - permite alinierea pe verticală a obiectelor din două
viewport-uri alăturate dispuse pe verticală dialogul fiind acelaşi ca în cazul alinierii pe
orizontală;
R (Rotate view) – permite rotirea unui obiect aflat într-un viewport faţă de un punct
de bază şi un unghi ales de utilizator (fig. 20.14 a şi b).
Fig. 20.12
Două viewport-uri dispuse pe
Fig. 20.13
Cele două proiecţii după aliniere
Fig. 20.14
a b Exemplificarea rotirii
Specify basepoint in the viewport with the view to be rotated: _endp

of P1
Specify angle from basepoint: 30 (în acest caz)
U (Undo) – anulează ultima modificare;
C (Create) – această opţiune permite anularea viewport-urilor (Delete objects)
selectate, precum şi crearea unor noi viewport-uri, dialogul fiind următorul:
Enter option [Delete objects/Create viewports/Undo] <Create>: C
Available layout options: . . .
0: None
1: Single
2: Std. Engineering
3: Array of Viewports
Enter layout number to load or [Redisplay]:
0- nu este realizat nici un viewport;
1- este creat un singur viewport dreptunghiular a cărui mărime este determinat de
introducerea de către utilizator a colţurilor opuse;
2- sunt realizate 4 viewport-uri dreptunghiulare încadrate într-o arie aleasă de către
utilizator (fig. 20.15) prin specificarea colţurilor opuse. Automat imaginile din viewport-uri
sunt aranjate în felul următor: în viewport-ul din stânga sus este reprezentată o vedere de sus a
obiectului; în dreapta sus este o vedere izometrică a obiectului; în stânga jos obiectul este
prezentat în vederea din faţă, iar în dreapta jos este o vedere din dreapta a obiectului.
Specify first corner of bounding area for viewport(s):
Specify opposite corner:
Specify distance between viewports in X direction <0>: 1 (se cere
distanţa pe orizontală dintre viewport-uri);
Specify distance between viewports in Y direction <1>: 1 (se cere
distanţa pe verticală dintre viewport-uri);
3 – Această opţiune defineşte o matrice de viewport-uri de-a lungul axelor x şi y, fiind
asemănătoare cu comanda ARRAY de tip rectangular (v. fig. 20.16). Dialogul este următorul:
Specify first corner of bounding area for viewport(s): (se introduce
primul punct al ariei în care vor fi reprezentate viewport-urile);
Specify opposite corner: (se introduce colţul opus al ariei);
Enter number of viewports in X direction <1>: 3
Enter number of viewports in Y direction <1>: 2
Specify distance between viewports in X direction <0>: 1
Specify distance between viewports in Y direction <1>: 1
U (Undo) – anulează ultima operaţie.
S (Scale viewports) – ajustează factorul de zoom al obiectelor afişate în viewport-

urile selectate, urmând dialogul:
Select the viewports to scale...
Select objects: P1 1 found
Select objects: P2 1 found, 2 total
Select objects: ↵
Set zoom scale factors for viewports. Interactively / <Uniform>: u
(scara va fi aceeaşi pentru toate viewport-urile selectate) (fig. 20.20);
Set the ratio of paper space units to model space units...
Enter the number of paper space units <1.0>: (se introduce scara la care se
doreşte a fi realizat obiectul în Paper Space);
Enter the number of model space units <1.0>: (se introduce scara la care a
fost realizat obiectul în Model Space);
Pentru opţiunea Interactively scările se aleg în mod interactiv pentru fiecare
viewport selectat.
Fig. 20.15
Crearea viewport-urilor cu opţiunea
Create a comezii MVSETUP
Fig. 20.16
Crearea unei matrice de viewport-uri
ÎNAINTE DUPĂ
Fig. 20.20
Scalarea obiectelor din viewpor-turi
T (Title block) – această opţiune pregăteşte formatul pentru Paper Space, dialogul
este următorul:
Enter title block option [Delete objects / Origin / Undo / Insert]
<Insert>:
D (Delete objects) – permite eliminarea unor obiecte din Paper Space;
O (Origin) – permite alegerea unei noi origini pentru foaia de hârtie;
U (Undo) – anulează ultima modificare şi permite întoarcerea în prompturile comenzii
MVSETUP;
I (Insert) – permite inserarea unor blocuri existente cu numele înscrise în lista
afişată:
Available title blocks:...
0: None
1: ISO A4 Size(mm)
2: ISO A3 Size(mm)
3: ISO A2 Size(mm)
4: ISO A1 Size(mm)
5: ISO A0 Size(mm)
6: ANSI-V Size(in)
7: ANSI-A Size(in)
8: ANSI-B Size(in)
9: ANSI-C Size(in)
10: ANSI-D Size(in)
11: ANSI-E Size(in)
12: Arch/Engineering (24 x 36in)
13: Generic D size Sheet (24 x 36in)
Enter number of title block to load or [Add/Delete/Redisplay]:
Se introduce unul din aceste numere. Pentru 0 sau Enter nu va fi inserat nici un bloc.
Dacă se introduce un număr cuprins între 1 şi 13, va fi inserat blocul cu numele corespunzător
formatelor standardizate;
A (Add) – permite adăugarea în lista de mai sus a unor titluri de blocuri (blocuri care
au fost create anterior şi care există în fişierul curent), care vor putea fi inserate în desen.
Dialogul cere un titlu de bloc şi numele cu care poate fi inserat acesta;
D (Delete) – anulează din listă un titlu de bloc;
R (Redisplay) – reafişează lista cu titlurile de bloc.
20.6. Etapele realizării unui desen în spaţiul hârtie
Spre exemplificare, se propune prezentarea etapelor pentru dispunerea şi cotarea

proiecţiilor în Paper Space pentru piesa din fig. 20.18.
Se presupune că modelul 3D al piesei a fost realizat anterior în Model Space.
Se vor parcurge următoarele etape:
a) Se intră într-o structură de tipărire prin activarea unui ecran Layout cu mouse-ul.
b) Pentru început trebuie ales formatul de desen. Se activează caseta de dialog Page
Setup (fig. 20.10). Din meniul derulant File > Page Setup, din eticheta Plot
Device se configurează plotterul, iar din eticheta Layout Setting se alege, în acest caz,
formatul A4 în poziţia portret. Se creează un nou layer numit chenar şi se face curent. În acest
format se inserează chenarul şi indicatorul (ca blocuri ce au fost definite anterior). Desenul va
arăta ca în fig. 20.19.
Fig. 20.18
Obiect 3D utilizat pentru
exemplificare
c) Pentru piesa prezentată mai sus se propun a fi realizate 4 proiecţii şi anume: vederea
din faţă, vederea de sus, vederea din stânga şi proiecţia axonometrică. Prin urmare spaţiul
trebuie împărţit în 4 viewport-uri flotante. Se creează un nou layer, numit vporturi spre
exemplu, care se face layer curent. Pentru definirea celor 4 viewport-uri se poate activa
meniul derulant View > Viewports, sau se apelează comanda MVIEW, dialogul fiind
următorul:
Command: MVIEW
Specify corner of viewport or
[ON/OFF/Fit/Hideplot/Lock/Object/Polygonal/Restore/2/3/4] <Fit>: 4
Specify first corner or [Fit] <Fit>: P1
Specify opposite corner: P2 Regenerating model.
Rezultatul va fi cel din fig. 20.20. În toate cele 4 ferestre (viewport-uri) piesa apare într-
o vedere în perspectivă vedere identică cu cea din ecranul model.
Fig. 20.19 Fig. 20.20

Ecranul Layout cu chenar şi indicator Reprezentarea piesei în cele 4 viewport-uri
d) Se intră în Model Space cu comanda MS, sau prin apăsarea butonului corespunzător
din linia de stare. Se intră astfel într-o structură de tipărire în spaţiul model şi este activ unul
din viewport-uri. Se face activ viewport-ul din stânga sus, prin punctare cu mouse-ul în
interiorul acestuia, unde se doreşte ca piesa să apară în vederea din faţă. Se alege butonul
Front View din bara mobilă cu instrumente View (fig. 20.21). Se face activ apoi viewport-ul
din dreapta sus şi se alege butonul Left View. În viewport-ul din stânga jos, făcut activ, se
alege Top View. Viewport-ul din dreapta jos rămâne neschimbat cu vederea în perspectivă.
Ecranul va arăta ca în fig. 20.22.
e) Pentru toate proiecţiile trebuie să existe acelaşi factor de zoom. Acest lucru se poate
face în mai multe feluri: 1 - cu ajutorul comenzii MVSETUP, 2 - alegând un factor de zoom
din bara mobilă cu instrumente Viewports (fig. 20.23), sau 3 - alegând opţiunea nXP a
comenzii ZOOM, cu aceeaşi valoare în fiecare viewport.
Top View Left View Front View SV Isometric View
Fig. 20.21
Bara mobilă cu instrumente View
Command: MVSETUP
Enter an option [Align /Create /Scale viewports /Options/Title block
/Undo]: s
Select the viewports to scale... se selectează pe rând cele 4 viewport-uri
(pentru a putea fi selectate se îngheaţă layerul chenar)
Select objects: 1 found
Select objects: 1 found, 2 total
Select objects: ↵
Set zoom scale factors for viewports. Interactively/<Uniform>:↵
Set the ratio of paper space units to model space units...
Enter the number of paper space units <1.0>:↵
Enter the number of model space units <1.0>:↵
Enter an option [Align /Create /Scale viewports /Options/Title block
/Undo]: ↵
Dacă se optează pentru utilizarea barei mobile cu instrumente – Viewports - trebuie

activat fiecare viewport în parte şi ales din lista derulantă acelaşi factor de zoom şi anume 1:1.
În acest caz nu este necesar să fie îngheţat layer-ul chenar.
Indiferent ce metodă se alege, ecranul va arăta ca în fig. 20.24 (layer-ul chenar fiind
îngheţat).
f) În cazul în care proiecţiile nu sunt aliniate, acest lucru se va face cu ajutorul comenzii
MVSETUP.
g) Următoarea etapă este cotarea. Se defineşte un stil de cotare, din meniul derulant
Format > Dimension Style, cu parametrii de cotare doriţi.
Se alege comanda VPLAYER, opţiunea N, pentru a realiza trei layer-e în care se vor
plasa cotele (layer-ele vor fi îngheţate în toate viewport-urile (v. fig. 20.25)).
Command: VPLAYER
Enter an option [?/Freeze/Thaw/Reset/Newfrz/Vpvisdflt]: n
Enter name(s) of new layers frozen in all viewports: cote_sus
Enter name(s) of new layers frozen in all viewports: cote_fata
Enter name(s) of new layers frozen in all viewports: cote_stanga
Enter an option [?/Freeze/Thaw/Reset/Newfrz/Vpvisdflt]: ↵
Fig. 20.22 Fig. 20.24

Proiecţiile piesei Uniformizarea factorului de zoom
Fig. 20.23
Bara mobilă cu instrumente - Viewports
Pentru cotarea vederii din faţă, se activează viewport-ul din stânga sus, poziţionând
cursorul pe acesta şi apăsând de două ori butonul din stânga al mouse-ului. Se trece astfel în
Model Space. Se activează comanda UCS, opţiunea View, pentru a aduce planul XY paralel
cu planul vederii. Pentru a se lucra mai uşor, este util să se mărească fereastra curentă pe tot
ecranul. Acest lucru se face trecând în Paper Space cu comanda PSPACE (PS); se introduce
apoi comanda ZOOM, opţiunea Window, şi apoi se trece din nou în Model Space, cu
comanda MSPACE (MS), sau se apasă ultimul buton din linia de stare. În acest viewport se
dezgheaţă layer-ul cote_faţă şi se înscriu cotele dorite (se utilizează modul osnap Endpoint)
cu comenzile cunoscute de cotare (fig. 20.26). Pentru cotarea următoarei vederi se comută
ecranul în Paper Space (PS). Cu comanda ZOOM, opţiunea Previous, se revine la
imaginea de ansamblu şi apoi se măreşte următoarea vedere pentru cotare urmând aceiaşi
paşi.
h) După înscrierea tuturor cotelor, se dezgheaţă layer-ul chenar şi se îngheaţă layerul
vporturi. Ecranul va arăta ca în fig. 20.27 şi poate fi activată comanda de plotare din meniul
derulant File > Plot. În caseta de dialog Plot se bifează eticheta Hide objects
pentru ca liniile ascunse să nu apară pe desen.
Fig. 20.25 Fig. 20.26

Realizarea layer-elor pentru cote Cotarea vederii din faţă
Fig. 20.27
Desenul final
21. OBŢINEREA VEDERILOR 2D DUPĂ MODELE 3D
Aşa cum s-a arătat în capitolul introductiv (cap. 1), modelarea 3D oferă foarte multe
avantaje. Piesele simple, piesele semicomplexe şi chiar complexe, organele de maşini sunt în
general obiecte 3D formate din multe primitive geometrice clasice (con, cilindru, prismă etc.),
sau obiecte care pot fi generate prin operaţiile prezentate în capitolele anterioare (operaţiile
booleene, de extrudare etc.). De aceea, se poate spune că prin modelarea 3D oferită de
pachetul de programe AutoCAD, se poate acoperi majoritatea formelor tehnice necesare în
practica inginerească (peste 80% din necesităţi).
Una dintre facilităţile deosebit de importante, pe care le oferă acest pachet de programe,
este realizarea de vederi 2D ale modelului 3D, prin comenzi specializate în acest scop. Acest
aspect este deosebit de important, în special pentru realizarea desenelor de execuţie ale
obiectelor respective, obiecte care în acest mod pot fi realizate cu o precizie deosebit de
ridicată, fără riscul de a comite erori. De aceea, recomandarea este ca în toate cazurile în care
este posibilă modelarea 3D, acest tip de modelare să fie prioritar. Iată şi alte avantaje oferite
de această proiectare:
- printr-o singură modelare 3D se pot obţine toate proiecţiile (vederi, secţiuni) ale
obiectului realizat;
- muchiile acoperite pot fi eliminate în totalitate sau pot fi prezentate cu linie întreruptă;
- cotarea se poate realiza, fară probleme, pe fiecare proiecţie în parte, lucrând pe figuri
plane cu stilul de cotare dorit;
- se pot adăuga oricând alte proiecţii, sau se pot elimina unele dintre proiecţiile deja
realizate;
- la modificarea modelului 3D, se poate cere actualizarea proiecţiei dorite în
concordanţă cu noua formă a obiectului.
Bara cu instrumente din care se pot activa aceste comenzi este prezentată în fig. 21.1.
SOLPROF
SOLVIEW
SOLDRAW
Fig. 21.1
Bara cu instrumente de generare a profilelor 2D
după obiecte 3D
În continuare se prezintă comenzile care permit obţinerea vederilor 2D după modele 3D.
21.1. Comanda SOLPROF

Comanda SOLPROF permite crearea unor imagini profil 2D sau 3D ale obiectelor 3D
în viewport-urile dorite din spaţiul hârtie. Profilul rezultat este format din marginile şi
muchiile de intersecţie ale suprafeţelor solidului în vederea curentă (v. fig. 21.2).
21. Obţinerea vederilor 2D după modele 3D 223
ÎNAINTE DUPĂ
Fig. 21.2
Efectul
¾ comenzii
Dialog SOLPROF
¾ Dialog
Command: SOLPROF
Select objects: (se selectează solidele din viewport-ul activ);
Select objects: ↵
Display hidden profile lines on separate layer? [Yes/No]
<Y>: (se introduce Y sau N);
Y (Yes) - se vor crea două blocuri, unul pentru muchiile vizibile ale profilului,
celălalt pentru muchiile acoperite. Totodată, se vor crea automat două layer-e: unul pentru
muchiile vizibile (PV-...) şi altul pentru muchiile acoperite (PH-...). Blocul profil
pentru liniile vizibile va avea atributul Bylayer şi tipul de linie al solidului din care provine.
Dacă în prealabil s-a încărcat tipul de linie Hidden, atunci în layer-ul pentru muchii
acoperite (PH-...) va fi setat automat acest tip de linie;
N (No) - se va crea un bloc separat pentru liniile de profil vizibile ale solidelor
selectate;
Project profile lines onto a plane? [Yes/No] <Y>: (se introduce
Y sau N);
Y (Yes) - se va genera un profil 2D al obiectului care va fi proiectat pe un plan
perpendicular pe direcţia de vizualizare trecând prin originea sistemului UCS; se evaluează
profilul 2D eliminându-se liniile paralele cu direcţia de vizualizare şi se transformă cercurile
şi arcele care mărginesc profilul în linii;
N (No) - se va crea un profil 3D ca un obiect 3D;
Delete tangential edges? [Yes/No] <Y>:(se introduce Y sau N);

Y (Yes) - se vor reţine liniile de tangenţă, respectiv, liniile trasate în zonele de
tangenţă ale suprafeţelor curbe (v. fig. 21.3 b);
N (No) – nu se vor reţine liniile de tangenţă (v. fig. 21.3 c).
¾ Meniul derulant
Draw > Solids > Setup > Profile
Se alege butonul Setup Profile (v. fig. 21.1).
a b c
Fig. 21.3
Efectul comenzii SOLPROF asupra muchiilor tangenţiale:
a – obiectul solid în reprezentare wireframe;
b – profilul 2D fără ştergerea muchiilor tangenţiale;
c – profilul 2D cu ştergerea muchiilor tangenţiale.
¾ Observaţii
• Dacă se doreşte afişarea numai a profilului rezultat, atunci este necesară plasarea
solidului într-un layer care se va îngheţa;
• Pentru afişarea cu linie întreruptă a profilului muchiilor acoperite (din layer-ul
hidden) trebuie încărcată în prealabil linia Hidden. Se recomandă, pentru un format A3, un
factor de scalare a acestor linii (LTSCALE) de aproximativ 12;
• Dacă nu se doreşte afişarea profilului muchiilor acoperite, atunci se îngheaţă layer-ul
liniilor ascunse (PH-...).
21.2. Strategia realizării unui desen de execuţie 2D, pornind de la un

model 3D, utilizând comanda SOLPROF
Se cere realizarea desenului de execuţie al unei flanşe (v. fig. 21.4) conform cotelor din
desenul din fig. 21.8. Se propun următoarele etape de lucru:
• Se realizează modelul 3D al flanşei (fig. 21.4) cu faţa de aşezare în planul XY al
WCS-ului, şi afişat cu un VPOINT (–1,-1,1). Se recomandă realizarea contururilor din
polilinii închise şi crearea unor regiuni, care apoi se vor extruda pe direcţia axei Z;
Fig. 21.4
Desenul 3D al flanşei
• Se copiază obiectul în trei poziţii diferite mai distanţate;
• Pe corpul din prima poziţie se poziţionează UCS-ul ca în fig. 21.5 (planul XY în
planul bazei). Se salvează acest UCS (UCS, S) cu numele FATA, spre exemplu;
• Se mută UCS-ul în centrul cercului bazei celui de-al II-lea corp, apoi se roteşte în
jurul axei Y cu -90°. Se salvează acest UCS (UCS, S) cu numele STANGA, spre exemplu. Se
secţionează acest corp ca în fig. 21.6 (SLICE, XY). Acest corp va servi la realizarea secţiunii,
respectiv, a vederii din stânga;
Fig. 21.5 Fig. 21.6

Poziţia UCS-ului pentru vederea Poziţia UCS-ului pentru vederea
din faţă din stânga
• Se comută in Paper Space. Pentru aceasta, se poate alege oricare din următoarele
variante:
- se apasă butonul Layout1 sau Layout2 din bara de jos a ecranului de desenare;
- se introduce comanda LAYOUT opţiunea New şi se defineşte un nou Layout;
- se introduce comanda TILEMODE valoare 0;
- se selectează Page Setup din meniul derulant File.
• Se va deschide fereastra de dialog Page Setup, în care se setează mai întâi Plot
Device pe None, aceasta în situaţia în care ploterul sau imprimanta curentă nu suportă
formatul dorit, apoi se trece pe Layout Settings şi se alege un format A2, respectiv, ISO
A2 (594x420MM);
• Se şterge fereastra (sau eventualele ferestre), care apare în mod implicit pe ecran,
prin selectare pe contur;
• Se inserează un bloc (existent pe hard disc), A3.DWG în acest caz, care reprezintă
desenul unui format A3 cu elementele sale grafice permanente (contur, chenar, repere de
centrare, repere de orientare etc.) şi cu indicator;
• Cu comanda MVIEW se crează trei viewport-uri verticale (3, Vertical, opţiunea
Fit). În fiecare viewport va apare aceeaşi imagine (cele trei corpuri);
• Se introduce comanda MS, sau se apasă butonul PAPER, şi se punctează în primul
viewport care devine activ. Se restaurează UCS-ul FATA (UCS, R). Se introduce comanda
PLAN. Cu PAN sau/şi ZOOM, se centrează primul obiect în mijlocul viewport-ului. Cu
ZOOM opţiunea 1XP (nXP) se obţine afişarea la scara 1:1;
• Se punctează în al doilea viewport care devine activ. Se restaurează UCS-ul
STANGA (UCS, R). Se introduce comanda PLAN. Cu ZOOM sau/şi PAN, se centrează al
doilea obiect în mijlocul viewport-ului. Cu ZOOM, opţiunea 1XP (nXP), se obţine afişarea
acestuia la scara 1:1;
• Pentru scalare, în ambele situaţii se mai poate utiliza şi comanda MVSETUP,
opţiunea Scale viewports, selectând chenarele viewport-urilor şi indicând scara 1;
• Se introduce comanda MVSETUP pentru alinierea vederilor din primele două
viewport-uri. Se utilizează opţiunile Align, Horizontal şi modul Osnap CEN;
• Se punctează în al treilea viewport care devine activ. Se centrează (ZOOM W) pe
corpul din cea de-a treia poziţie, care poate să rămână, ca şi la început, cu un VPOINT (–1, -
1, 1);
• Se revine în prima fereastră (prin punctare cu mouse-ul) şi se introduce comanda
SOLPROF pentru crearea unui profil al acestei vederi. După selectarea obiectului se răspunde
afirmativ (Y) la toate cererile dialogului;
• Se îngheaţă layer-ele nou create PH-606 (h – de la hidden) şi PV-606 (în acest
caz) şi se şterge obiectul 3D rămas, sau se mută (CHPROP) într-un layer îngheţat creat
anterior;
• Se dezgheaţă layerul PV-606 (v – de la vizibil) care conţine muchiile vizibile ale
profilului creat;
• Se trece în al doilea viewport şi se procedează la fel. Se crează profilul cu
SOLPROF. Se îngheaţă noile layer-e generate de “solprof” PH-608 şi PV-608 şi se şterge
obiectul 3D rămas, sau se mută (CHPROP) într-un layer îngheţat creat anterior;
• Se dezgheaţă layerul PV-608 care conţine muchiile vizibile ale profilului creat în
această fereastră. În această etapă, desenul va arăta ca în fig. 21.7.
Fig. 21.7
Viewport-urile create şi aplicarea comenzii
SOLPROF
• Se şterg sau se retează muchiile care nu sunt necesare, se completează desenul
rezultat prin trasarea axelor, a haşurilor şi a cotelor în layer-e corespunzătoare create în
această etapă de elaborare a desenului, sau anterior, punctând pe rând în cele două ferestre.
Eventual, pentru un desen care se realizează pe o imprimantă, se transformă muchiile reale
vizibile (după “explodarea” EXPLODE a regiunii profilului) în polilinii (PEDIT) şi li se dă o
grosime (ex. 0.4);
• Se trece in spaţiul hârtie (PS) şi se crează un layer oarecare Ferestre, spre exemplu.
Se îngheaţă acest layer. Se transferă cele trei ferestre, prin selectarea contururilor acestora,
(CHPROP, PROPERTIES sau prin selectare directă), în acest layer. Eventual, se comută în
Model Space (MS), pe fereastra a III-a se intoduce un HIDE, sau un SHADEMODE, şi se
revine in Paper Space (PS). Se poate face, de asemenea, un profil cu SOLPROF ca şi în
ferestrele anterioare. Rezultă, astfel, forma finală a desenului (fig. 21.8.).
Fig. 21.8
Desenul final
21.3. Comanda SOLVIEW

Comanda SOLVIEW permite crearea automată de viewport-uri mobile (flotante)
utilizând proiecţia ortogonală pentru a afişa multiple vederi sau secţiuni ale unui solid 3D.
¾ Dialog
Command: SOLVIEW
Enter an option [Ucs/Ortho/Auxiliary/Section]: (se introduce o
opţiune)
U (Ucs) – va continua dialogul cu:

Enter an option [Named/World/?/Current] <Current>:
N (Named) – se va introduce numele UCS- ului de restaurat (Enter name of
UCS to restore), apoi scara afişării (Enter view scale <1>). Se va cere în
continuare specificarea poziţiei centrale în care va fi amplasat viewport-ul (Specify view
center:), apoi specificarea colţurilor opuse care definesc viewport-ul (Specify first
corner of viewport:, Specify opposite corner of viewport:), şi se
va introduce un nume pentru acesta (Enter view name:);
W (World) – se vor afişa aceleaşi mesaje ca şi la opţiunea Named, la afişarea
profilului fiind utilizat planul XY al WCS-ului;
? – afişează numele UCS-urilor definite în desenul curent;
C (Current) - se vor afişa aceleaşi mesaje ca şi la opţiunea Named, fiind utilizat
palnul XY al UCS-ului curent;
O (Ortho) – se selectează o latură a unui viewport (Specify side of
viewport to project:) care va indica direcţia proiecţiei ortogonale ce va fi afişată în
următorul viewport creat. Spre exemplu, selectarea laturii superioare a viewport-ului va
conduce la realizarea unei vederi de sus a obiectului respectiv. Dialogul decurge în cotinuare
în acelaşi mod ca la opţiunea Named;
A (Auxiliary) – permite afişarea unei vederi auxiliare (pe un plan înclinat) prin
indicarea a două puncte care definesc direcţia acestui plan, precum şi prin indicarea direcţiei
de privire a vederii (Specify first point of inclined plane:, Specify
second point of inclined plane:, Specify side to view from:). În
cotinuare dialogul decurge ca la opţiunea Named;
(S) Section – permite realizarea unei secţiuni prin model, prin indicarea a două
puncte ce definesc traseul de secţionare şi prin indicarea direcţiei din care se priveşte
secţiunea (Specify first point of cutting plane:, Specify second
point of cutting plane:, Specify side to view from:). Secţiunea va fi
afişată după parcurgerea aceluiaşi dialog, ca şi în cazul opţiunii Named.
După aplicarea comenzii, pentru fiecare viewport vor fi create automat layer-e cu
următoarele denumiri:
- nume-viewport – VIS (pentru linii vizibile);
- nume-viewport – HID (pentru muchii acoperite);
- nume-viewport – DIM (pentru cote);
- nume-viewport – HAT (pentru haşuri în cazul secţiunilor).
De asemenea, se crează automat şi layer-ul VPORTS, în care sunt plasate toate
chenarele viewport-urilor create în Paper space. Se recomandă îngheţarea acestui layer la
finalizarea desenului.
Se mai remarcă faptul că, la activarea unuia din viewport-urile create (cu comanda MS,
sau cu butonul MODEL/PAPER), în coloana pentru viewport-uri a layer-elor, layer-ele care nu
aparţin viewport-ului curent sunt îngheţate automat (v. fig. 21.9).
Fig. 21.9
Coloana opţiunilor Freeze or Thaw a
layer-elor viewport-urilor
¾ Meniul derulant
Draw > Solids > Setup > View
Se alege butonul Setup View (v. fig. 21.1).
¾ Observaţii
• Crearea profilelor 2D în viewport-urile create cu SOLVIEW se face numai cu

comanda SOLDRAW;
• Se recomandă a nu se pune date (desene, texte) în layer-ele create cu SOLVIEW,
deoarece acestea pot fi distruse atunci când se cere actualizarea proiecţiilor (cu SOLDRAW),
în cazul modificării modelului;
• Cu comanda VPLAYER se pot crea alte layer-e dacă este necesar.
21.4. Comanda SOLDRAW

Comanda SOLDRAW permite generarea de profile şi secţiuni ale solidelor în viewport-
urile create cu comanda SOLVIEW.
¾ Dialog
Command: SOLDRAW
Select viewports to draw.
Select objects: (se selectează conturul viewport-ului dorit)
¾ Meniul derulant
Draw > Solids > Setup > Drawing
Se alege butonul Setup Drawing (v. fig. 21.1).
¾ Observaţii
• În cazul utilizării opţiunii S (Section) a comenzii SOLVIEW, pentru setarea

stilului de haşurare, înainte de aplicarea comenzii SOLDRAW, se vor modifica variabilele de
haşurare HPNAME, HPSCALE şi HPANG cu valorile dorite;
• Proiecţiile realizate cu perechea de comenzi SOLVIEW şi SOLDRAW pot fi
reactualizate. După modificarea obiectului 3D, se reaplică SOLDRAW asupra proiecţiilor
existente;
• Pentru eliminarea chenarelor viewport-urilor create, se îngheaţă layer-ul VPORTS.
21.5. Strategia realizării unui desen de execuţie 2D, pornind de la un

model 3D, utilizând perechea de comenzi SOLVIEW şi SOLDRAW
Se vor prezenta în continuare două exemple referitoare la modul de realizare a desenelor
2D după modele 3D cu ajutorul comenzilor SOLVIEW şi SOLDRAW.
21.5.1. Exemplul 1
Se propune realizarea desenului de execuţie al unei flanşe ca în fig. 21.15.

Se propun următoarele etape de lucru:
• Se realizează modelul 3D al flanşei ca fig. 21.10, cu UCS-ul orientat ca în figură;
• Se salvează acest UCS, spre exemplu, cu numele STANGA. Acesta va corespunde
vederii din stânga şi va servi, în cadrul comenzii SOLVIEW, la generarea vederii din stânga a
flanşei;
• Se trece în spaţiul hârtie (butonul PAPER din bara de jos) sau se alege un Layout din
bara de jos şi, în caseta de dialog Page setup, care apare în acest moment, se alege un
format ISO A2. Dacă în lista cu formate nu se găseşte formatul dorit, atunci se setează None
în lista Plot device şi apoi se alege formatul din lista Layout settings. Se şterge
fereastra care apare în mod implicit şi se inserează un bloc (existent pe hard disc),
reprezentând un format A3 ce conţine elementele grafice permanente şi indicatorul;
Fig. 21.10
Desenul 3D al flanşei şi poziţia
UCS-ului
• Se introduce comanda SOLVIEW, opţiunea U, se indică UCS-ul cu numele

STANGA, scara 1:1, se centrează ca în fig. 21.11 (punctul P1), se precizează apoi cele două
colţuri opuse ale ferestrei (P2 şi P3) şi se introduce un nume al acestei vederi (spre exemplu
STG). Această secvenţă a dialogului este prezentată mai jos:
Command: solview
Enter an option [Ucs/Ortho/Auxiliary/Section]: u
Enter an option [Named/World/?/Current] <Current>: n
Enter name of UCS to restore: stanga
Enter view scale <1>:↵
Specify view center:(se indică P1)
Specify view center <specify viewport>:↵
Specify first corner of viewport: (se indică P2)
Specify opposite corner of viewport: (se indică P3)
Enter view name: stg
UCSVIEW = 1 UCS will be saved with view
Enter an option [Ucs/Ortho/Auxiliary/Section]:s
…;
• Se continuă dialogul cu opţiunea S (Section). Se precizează două puncte care
definesc traseul de secţionare (spre exemplu mijloacele, sau centrele celor două arce de cerc –
inferior şi superior). Se indică direcţia de privire a secţiunii (Side to view from) prin
punctare spre dreapta traseului de secţionare. Se păstrează scara 1, se indică locul de centrare,
se precizează cele două colţuri opuse ale ferestrei şi se introduce un nume al secţiunii (spre
exemplu PRINC). Se obţine desenul din fig. 21.12;
• Înainte de introducerea comenzii SOLDRAW, pentru a memora un alt model de
haşurare a secţiunii, nu cel implicit, ci cel folosit în mod uzual pentru metale (linii
echidistante înclinate la 45°), se apelează la un artificiu: se desenează (tot în Paper Space) un
contur închis, un cerc spre exemplu, se haşurează (model ANSI31, scara 1), apoi se şterge
acest desen. Se mai pot utiliza şi variabilele de haşurare HPNAME (ANSI31), HPSCALE (1)
şi HPANG (0);
• Se îngheaţă layer-ele .HID. Desenul va arăta ca în fig. 21.13;
• Se introduce comanda SOLDRAW şi se selectează cele două ferestre. Se observă
faptul că cele două profile sunt definite automat. Se verifică layere-le nou create (v. fig.
21.14) în care muchiile acoperite sunt plasate în layer-ele .HID, haşurile în layer-ul .HAT, iar
secţiunea este haşurată cu modelul utilizat anterior;
• Se continuă desenul în Model Space (MS), activând pe rând cele două ferestre. Se
completează desenul cu liniile de axă şi se cotează în layer-ele .DIM create. Se pot crea noi
layer-e cu VPLAYER;
Fig. 21.11
Generarea ferestrei
corespunzătoare vederii din
stânga (SOLVIEW opţiunea U)
Fig. 21.12
Generarea ferestrei
corespunzătoare secţiunii
(SOLVIEW opţiunea S)
Fig. 21.13 Fig. 21.14

Desenul rezultat după aplicarea comenzii Layer-ele create automat
SOLDRAW cu SOLVIEW
• În final, se îngheaţă layer-ul VPORTS care conţine chenarele celor două ferestre. Se
obţine desenul final din fig. 21.15.
Fig. 21.15
Desenul final
21.5.2. Exemplul 2
Se propune realizarea unui desen 2D (v. fig. 21.19), care necesită secţiuni parţiale,
pornind de la un model 3D, utilizând perechea de comenzi SOLVIEW şi SOLDRAW.
Problema se pune, în mod diferit atunci când obiectul reprezentat necesită secţiuni
parţiale, sau combinaţii de vederi cu secţiuni. Soluţia, sau una din soluţii, este următoarea:
după realizarea modelului 3D, acesta se copiază în mai multe poziţii şi pe fiecare dintre
acestea se execută operaţia dorită. La trecerea in Paper space, se vor selecta obiectele dorite
pentru reprezentarea în diferirte vederi, respectiv, diferite viewport-uri.
Etapele întocmirii acestui desen sunt următoarele:
• Se realizează modelul 3D al bielei din fig. 21.16, conform datelor din fig. 21.19,
afişat, spre exemplu, cu un VPOINT (–1,-1,1) faţă de UCS-ul suprapus cu WCS;
Fig. 21.16
Desenul 3D al bielei
• Se copiază obiectul în trei poziţii diferite, distanţate;

• Corpul din prima poziţie se secţionează parţial (fig. 21.17 a) şi va servi la realizarea
vederii din faţă. Pentru realizarea rupturii, se poate extrage (SUBTRACT) din corpul iniţial un
alt corp obţinut prin extrudarea unui contur spline. Se plasează UCS-ul ca în fig. 21.17 a şi se
salvează, spre exemplu, cu numele FATA (în acest exemplu, pentru lizibilitate, s-a utilizat
pictograma de stil 2D a UCS-ului);
• Corpul din a doua poziţie se secţionează longitudinal (SLICE, opţiunea XY, fig.
21.17 b) şi va servi la realizarea vederii de sus. Se plasează UCS-ul ca în figură şi se salvează,
spre exemplu, cu numele SECTIUNE;
• Corpul din a treia poziţie (fig. 21.17 c) va servi la realizarea vederii axonometrice. Se
plasează UCS-ul ca în figură (UCS opţiunea View) şi se salvează, spre exemplu, cu numele
ISO;
a b c
Fig. 21.17
Cele trei poziţii ale bielei, rezultate în urma secţionărilor, şi poziţiile salvate ale UCS-urilor
• Se trece în Paper Space, se alege un format A2 (a se vedea indicaţiile din exemplul

precedent) şi se inserează un bloc (existent pe hard disc) A3.DWG, care reprezintă desenul
unui format A3 cu elementele sale grafice permanente şi cu indicator;
• Se introduce comanda SOLVIEW opţiunea u. In dialogul comenzii se precizează
numele UCS-ului dorit – FATA. Primul corp se centrează în partea se sus a formatului la
scara 1, se defineşte fereastra prin precizarea a două colţuri opuse şi se introduce un nume al
viewport-ului, spre exemplu, tot FATA;
• Se continuă cu opţiunea u. Se precizează numele UCS-ului dorit – SECTIUNE, se
centrază în partea de jos a formatului al doilea obiect la scara 1, se defineşte fereastra prin
precizarea a două colţuri opuse şi se introduce un nume al viewport-ului, spre exemplu, tot
SECTIUNE;
• Se continuă tot cu opţiunea u. Se precizează numele noului UCS dorit - ISO, iar al
treilea corp se centrază în partea din dreapta sus a formatului la scara 1, se precizează cele
două colţuri opuse ale ferestrei şi se introduce un nume al noului viewport creat, spre
exemplu VEDERE-ISO;
• Cu comanda MVSETUP, se aliniază proiecţiile corespunzătoare vederii din faţă şi
vederii de sus (secţiunea);
• Se trece în Paper Space (PS), se introduce comanda SOLDRAW şi se selectează
chenarele celor trei ferestre, rezultând astfel profilele dorite (v. fig. 21.18);
• Se îngheaţă layer-ele .HID în toate ferestrele;
Fig. 21.18
Modul de afişare a celor trei ferestre după aplicarea
comenzii SOLDRAW şi după îngheţarea layer-elor .HID
• Se crează layer-ul AXE pentru trasarea axelor în primele două ferestre. Având în
vedere că sunt obiecte diferite şi distanţate, nu sunt necesare alte layer-e;
• La cotare şi la haşurare se va restaura UCS-ul ferestrei în care se lucrează;
• Se haşurează cu model utilizator în ambele ferestre, în layer-ele . HAT create;
• Se amplasează cotele în layer-ele corespunzătoare – FATA.DIM şi
SECTIUNE.DIM, iar haşurile în layer-ul SECTIUNE.HAT;
• În final se îngheaţă layer-ul VPORTS care conţine chenarele celor trei ferestre. Se
obţine desenul din fig. 21.19. În viewport-ul cu reprezentarea 3D a obiectului, s-a realizat o
reprezentare “curată” a zonelor curbe prin setarea variabilei DISPSILH pe valoarea 1.
Fig. 21.19
Desenul de execuţie final
22. Posibilităţi de vizualizare stereoscopică a desenelor 3D 237
22. POSIBILITĂŢI DE VIZUALIZARE STEREOSCOPICĂ A

DESENELOR 3D
Unul din avantajele majore ale modelării solide 3D este crearea modelului
tridimensional cu o precizie desăvârsită. Datorită sistemelor CAD existente în prezent pe piaţă
la preţuri acceptabile, aceste modele pot fi vizualizate, analizate şi modificate ca şi cum ar fi
obiecte reale.
Îmbunătăţirea capacităţii de a vizualiza proiectul este una din preocupările importante
ale proiectanţilor de software CAD.
Vizualizarea reprezentărilor grafice ale obiectelor 3D complexe, într-o manieră foto-
realistă totală, respectiv, stereoscopică, poate crea o impresie deosebită. Prin acest mod de
vizualizare, reprezentările respective pot fi deosebit de uşor de înţeles chiar şi de către
nontehnicieni.
Din cercetările intreprinse, se constată că unele produse program CAD consacrate
dispun de module avansate (plug-in-uri) pentru vizualizarea 3D stereoscopică, dar acestea
sunt destul de scumpe.
Pornind de la posibilităţile de vizualizare 3D pe care le oferă programul AutoCAD, se
propune în continuare o metodă originală de realizare a imaginilor stereoscopice, precum şi
algoritmul unui program AutoLISP, care să genereze automat aceste imagini.
Acest tip de reprezentări grafice se concretizează prin desene 3D, formate din cuple
stereoscopice – stânga – dreapta - care pot fi vizualizate în mai multe moduri: anaglif, cu
stereoscop, cu filtre polarizoare, raster, direct etc.
În scopul vizualizării directe, pe calculator, a acestor reprezentări, sunt necesare sisteme
de calcul echipate cu monitoare LCZ prevăzute cu ecrane polarizoare şi swich-uri cu cristale
lichide. Aceste mijloace există şi sunt introduse pe scară din ce în ce mai largă pe plan
mondial.
22.1. Mecanismul proiecţiei conice stereoscopice

Se ştie că percepţia tridimensională a obiectelor din spaţiul înconjurător este o
consecinţă a vederii binoculare. Impresia de spaţialitate este determinată de faptul că fiecare
ochi primeşte o imagine a corpului vizualizat, puţin
diferită ca orientare de a celuilalt, iar aceste imagini, prin
contopire într-una singură la nivel cerebral, generează
impresia de volum, depărtare, relief.
Mecanismul propus pentru realizarea celor două
imagini ale unui cuplu „stereo” se bazează pe utilizarea
perspectivei conice din două puncte de vedere
corespunzătoare distanţei pupilare, distanţă care variază
între 60 şi 70 mm.
Pentru exemplificare, s-a ales corpul din fig. 22.1,
Fig. 22.1 corp realizat prin modelare solidă.
Obiectul 3D După realizarea obiectului 3D, se alege poziţia
observatorului, utilizând proiecţia paralelă obişnuită. În
exemplul prezentat în fig. 22.2 s-a dorit o vizualizare a
obiectului dintr-o direcţie sud-estică înclinată.
Fig. 22.2
Stabilirea direcţiei de vizualizare
În rezolvarea problemei, se parcurg următoarele etape:

¾ Se definitivează obiectul 3D, conform tehnicilor de modelare 3D, şi se stabileşte
direcţia de vizualizare dorită, în proiecţie paralelă, aşa cum s-a mai arătat;
¾ Se stabilesc elementele necesare unei redări fotorealiste a obiectului prin shade-uri,
sau randări ulterioare (lumini, umbre, material, mapări, fundal, sau alte efecte);
¾ Se definesc în Paper Space (MVIEW), sau în Model Space (VPORTS), două
viewport-uri pe verticală. Se stabileşte UCS-ul confundat cu WCS-ul în ambele viewport-uri;
¾ Se mută obiectul (inclusiv luminile create pentru randare - MOVE All), astfel încât o
zonă semnificativă a acestuia să coincidă cu originea sistemului de coordonate WCS; în cazul
de faţă, originea s-a plasat pe direcţia de vizualizare, în centrul bazei. Se urmăreşte, astfel, ca
obiectele să se afle în conul de vizualizare;
¾ La capătul direcţiei de vizualizare alese cu comanda 3DORBIT şi stabilită cu
VPOINT, se trasează o dreaptă egală cu distanţa de vizualizare dorită, distanţă proporţională
cu mărimea obiectului;
¾ Se trasează, apoi, două drepte paralele la jumătate din distanţa pupilară, de o parte şi
de alta a axei, capetele fiind paralele cu planul [xOy]. Aceste drepte vor servi la stabilirea
coordonatelor celor două puncte de vedere. Aceste coordonate se determină cu comanda ID al
END-ului celor două drepte. Se notează aceste valori;
¾ Se punctează în viewport-ul din stânga şi de introduce comanda DVIEW, opţiunea
PO; se alege ca punct ţintă (Target) chiar originea (0, 0, 0); pentru cameră – CA (CAmera) -
se introduc valorile notate anterior, corespunzătoare ochiului stâng, iar pentru distanţă - D
(Distance) - se acceptă valoarea calculată de program;
¾ Se punctează apoi în viewport-ul corespunzător ochiului drept şi se procedează în
mod similar;
22. Posibilităţi de vizualizare stereoscopică a desenelor 3D 239
¾ Aducerea imaginilor la stadiul de finalitate, atunci când obiectul este prezentat în
mod cvasireal, sau real, prin modelare wireframe, modelare solidă, sau prin modelare de
suprafeţe, se face cu ajutorul comenzilor cunoscute - HIDE, SHADE, RENDER, MS, PS.
22.2. Plug-in pentru generarea automată a imaginilor stereoscopice

Rezolvarea etapelor enunţate anterior presupune însuşirea acestei metodologii şi
parcurgerea mai multor paşi intermediari, ceea ce conduce la o productivitate scăzută.
De aceea, pe baza acestei metodologii, se poate întocmi un program în Visual LISP, cu
interfaţare DCL.
În cadrul programului, se vor utiliza
şi elementele de calcul geometric care vor
fi explicate în continuare:
¾ Se alege punctul de fugă (TArget)
într-o zonă centrală a obiectului, care să fie,
în acelaşi timp, şi originea sistemului de
coordonate WCS. Acest lucru se obţine
prin mutarea întregului sistem (MOVE
ALL). Punctul ţintă ales va fi punct de
bază, după stabilirea UCS-ului confundat
cu WCS. Coordonatele punctului virtual
PVP (fig. 22. 3), rezultat în urma stabilirii
direcţiei de vizualizare, sunt înmagazinate
de variabila de sistem VIEWDIR;
¾ Se corelează coordonatele
punctului de vizualizare PV cu punctul PVP
şi cu distanţa de vizualizare D, aleasă.
Fig. 22.3 Conform fig. 22.3, se deduc următoarele
Stabilirea coeficientului k relaţii de calcul:
d= 2
x VP + y VP
2
+ z VP
2
; (1)
D
k= ; (2)
2
x VP + y VP
2
+ z VP
2
x V = k ⋅ x VP
y V = k ⋅ y VP
z V = k ⋅ z VP . (3)
¾ Se realizează, eventual, în limbaj DCL (Dialog Control Language), o casetă de

dialog prin intermediul căreia se pot introduce datele referitoare la: distanţa de vizualizare,
distanţa pupilară, precum şi elemente referitoare la forma finală a desenului (Shade sau Hide);
¾ Pentru calculul coordonatelor
punctelor de vizualizare Stânga (STG) şi
Dreapta (DR) (fig. 22.4), corespunzătoare
poziţiei celor doi ochi, utilizabile în
cadrul programului, se utilizează
următoarele relaţii de calcul:
DPR = D 2 − zV2 ; (4)
DP ⋅ yV
xSTG = x V + ;
2⋅ DPR
D ⋅x
ySTG = yV − P V
Fig. 22.4 2⋅ DPR ; (5)
Calculul coordonatelor punctelor de zSTG = zV
vizualizare
DP ⋅ yV
xDR = x V − ;
2 ⋅ DPR
D ⋅x
yDR = yV + P V ;
2 ⋅ DPR
z DR = z V . (6)
¾ Se trece în perspectivă conică (DVIEW), pe rând, în ambele ferestre ale viewport-

urilor create. Poziţiile camerelor „foto” se determină pe baza relaţiilor (5) şi (6);
¾ În execuţia programului AutoLISP, se introduce mai întâi comanda de rulare a
subprogramului pentru realizarea imaginii din dreapta, apoi se comută manual în viewport-ul
din stânga şi se introduce comanda de rulare a subprogramului pentru realizarea imaginii din
stânga, utilizatorul fiind avertizat de această trecere la momentul potrivit.
În fig. 22.5 se prezintă cele două imagini obţinute în cele două viewport-uri, prin
metoda prezentată, după aplicarea comenzii RENDER.
Se vor utiliza mijloacele enunţate anterior pentru vizualizarea imaginii. Cu puţin efort
imaginea stereo poate fi percepută şi direct de pe foaia de hârtie.
Fig. 22.5
Cuplul stereo rezultat
23. Transpunerea desenelor pe suport material (plottere şi printere) 241
23. TRANSPUNEREA DESENELOR PE SUPORT MATERIAL

Rezultatul final al întocmirii celor mai multe desene în AutoCAD este transpunerea
acestora pe suport material, de obicei pe hârtie. Tipărirea (plotarea) se poate face fie pe un
plotter, fie pe o imprimantă. Totodată, desenul poate fi imprimat fie direct din spaţiul
modelului, fie din spaţiul hârtiei. Tipărirea din spaţiul hârtiei are avantajul că funcţionează în
modul WYSIWYG (What You See Is What You Get – ceea ce vezi este ceea ce vei obţine),
asfel încât este mai uşor de anticipat care va fi rezultatul plotării.
Înainte de tipărirea propriu-zisă, trebuie parcurse câteva etape legate de configurarea
plotterului sau a imprimantei pe care se va realiza tipărirea, de definirea stilurilor de plotare
sau de stabilirea configuraţiilor de pagină.
23.1. Configurarea unui plotter
Primul pas în procesul de plotare îl reprezintă configurarea dispozitivelor de plotare.

Programul AutoCAD este însoţit de drivere care permit compatibilitatea cu mai multe
imprimante şi plottere, cum ar fi plotterele Hewlett-Packard, Xerox şi Océ. AutoCAD 2002
stochează în fişiere de configurare a plotării, numite fişiere PC3, informaţiile despre
dispozitivele de plotare şi mediile de plotare. Configurarea plotterelor şi a imprimantelor se
face utilizând Autodesk Plotter Manager.
Fig. 23.1
Utilitarul Autodesk Plotter Manager necesar configurării unui plotter
Apelarea aplicaţiei Plotter Manager se face astfel:
¾ Meniul derulant
File > Plotter Manager...

sau
Tools > Options...> Plotting > Add or Configure Plotters...
Se deschide utilitarul Plotters, ca în fig. 23.1. În acest dosar sunt stocate fişierele PC3 şi
aplicaţia Add-A-Plotter Wizard. Cu ajutorul acesteia se adaugă un plotter nou, executând
următorii paşi:
• Dublu clic pe articolul Add-A-Plotter Wizard;
• În caseta de dialog Add Plotter – Introduction > Next;
• În caseta de dialog Add Plotter – Begin se poate opta pentru o imprimantă locală (My
Computer), de reţea (Network Plotter Server) sau de sistem (System Printer) > Next;
• În caseta de dialog Add Plotter – Plotter Model se selectează firma producătoare şi
tipul de imprimantă / plotter > Next;
• În caseta de dialog Add Plotter – Import PCP or PC2 se pot importa anumite
informaţii din fişierele PCP şi PC2 > Next;
• În caseta de dialog Add Plotter – Ports se poate opta pentru trimiterea desenului plotat
către un port serial, paralel sau de reţea, într-un fişier (PLP) sau în dosarul AutoSpool al
AutoCAD-ului > Next;
• În caseta de dialog Add Plotter – Plotter Name se tastează numele care va fi atribuit
fişierului PC3 > Next;
• În caseta de dialog Add Plotter – Finish > Finish.
¾ Observaţie
• Aplicaţia Add-A-Plotter Wizard poate fi apelată şi din meniul derulant

Tools > Wizards > Add Plotters...
23.2. Definirea stilurilor de plotare

Controlul modului în care obiectele din desen vor fi tipărite, este determinat de
caracteristica numită stil de plotare. Se pot controla parametri ai obiectelor din desen cum ar fi
culoarea, tipul de linie, grosimea liniei, gama nuanţelor de gri, intensitatea culorii, numărul
peniţelor sau stilurile de umplere pentru obiecte.
Stilurile de plotare sunt salvate într-un tabel cu stiluri de plotare. Pentru a atribui un stil
de plotare unui strat sau unui obiect trebuie ca un tabel cu stiluri de plotare să fie ataşat
ecranului Model sau unei structuri de tipărire Layout.
Crearea stilurilor de plotare se face cu ajutorul utilitarului Plot Style Manager.
¾ Meniul derulant
File > Plotter Style Manager...

sau
Tools > Options...> Plotting > Add or Edit Plot Style
Tables...
Se deschide caseta de dialog Plot Style (fig. 23.2) ce cuprinde tabelele cu stiluri de
plotare şi unde se află aplicaţia Add-A-Plot Style Table Wizard necesară creării unui tabel cu
stiluri de plotare. Paşii parcurşi sunt următorii:
Fig. 23.2
Caseta de dialog Plot Styles utilizată la gestionarea stilurilor de plotare
• Dublu clic pe articolul Add-A-Plot Style Wizard;

• În caseta de dialog Add Plot Style Table – Introduction > Next;
• În caseta de dialog Add Plot Style Table – Begin se poate opta pentru crearea unui stil
de plotare pornind de la zero (Start from Scratch), utilizând un tabel cu stiluri de plotare
existent (Use an Existing Plot Style Table), utilizând o configuraţie de plotter din versiunea
14 a programului AutoCAD (Use My R14 Plotter Configuration) sau utilizând un fişier PCP
sau PC2 (Use a PCP or PC2 File) > Next;
• Dacă s-a optat pentru alternativa Start from Scratch, în caseta de dialog Add Plot Style
Table – Pick Plot StyleTable, se selectează tipul de tabel cu stiluri de plotare care se crează:
dependent de culoare sau denumit > Next;
• Dacă s-a optat pentru alternativa Use an Existing Plot Style Table, în caseta de dialog
Add Plot Style Table – Browse File Name se indică fişierul ce conţine tabelul respectiv >
Next;
• Dacă s-a optat pentru alternativele Use My R14 Plotter Configuration sau Use a PCP
or PC2 File, în caseta de dialog Add Plot Style Table – Pick Plot StyleTable se selectează
tipul de tabel cu stiluri de plotare de la care se porneşte: dependent de culoare sau denumit >
Next; se deschide caseta de dialog Add Plot Style Table – Browse File Name în care se
indică fişierul ce conţine tabelul respectiv > Next;
• În caseta de dialog Add Plot Style Table – File Name se precizează numele care va fi
atribuit fişierului tabel cu stiluri de plotare > Next;
• În caseta de dialog Add Plot Style Table – Finish > Finish.

Există două tipuri de tabele cu stiluri de plotare: dependente de culoare (CTB) şi
denumite (STB). În cazul primului tip fiecare culoare este asociată unei anumite peniţe, ceea
ce creează o corespondenţă culoare – grosime de linie. Cel de-al doilea tip conţine stiluri de
plotare denumite de utilizator, acestea putând fi asociate obiectelor individuale din desen sau
straturilor, ca oricare altă proprietate.
Un tabel cu stiluri de plotare dependente de culoare recunoaşte maxim 256 de culori,
deci pot fi definite cel mult 256 de stiluri de plotare diferite, în timp ce un tabel cu stiluri de
plotare denumite poate conţine un număr nelimitat de stiluri de plotare.
Într-un desen se poate folosi un singur tip de tabel cu stiluri de plotare şi nu se poate
trece de la un tip de tabel la altul. Tipul de tabel folosit este specificat de la început. Totuşi,
comanda CONVERTPSTYLES permite trecerea de la un stil de plotare la celălalt.
În caseta de dialog Options, în eticheta Plotting, se poate opta pentru selectarea
unui tabel cu stiluri de plotare dependente de culoare (Use Color–dependent Plot Styles) sau
denumite (Use Named Plot Styles).
Există câteva tabele cu stiluri de plotare dependente de culoare predefinite:
Tabelul Descrierea
Acad.ctb Tabel cu stiluri de plotare predefinit
FillPatterns.ctb Stabileşte primele 9 culori pentru a defini primele 9 stiluri
de umplere
Grayscale.ctb Tipăreşte culorile în nuane de gri
Monochrome.ctb Tipăreşte toate culorile în negru
None Nu aplică un tabel cu stiluri de plotare
Screening 100%.ctb Tipăreşte culorile cu intensitate 100%
Există, de asemenea, câteva tabele cu stiluri de plotare denumite predefinite:
Tabelul Descrierea
Acad.stb Tabel cu stiluri de plotare predefinit
Monochrome.stb Tipăreşte toate culorile în negru
None Nu aplică un tabel cu stiluri de plotare
¾ Observaţie
• Aplicaţia Add-A-Plot Style Table Wizard poate fi apelată şi din meniul derulant
Tools > Wizards > Add Plot Style Table...
23.2.1. Adăugarea stilurilor de plotare în tabelele cu stiluri de plotare
După crearea unui tabel cu stiluri de plotare denumite, acestuia i se pot adăuga noi
stiluri de plotare şi se pot modifica sau şterge din stilurile existente. Tabelelor cu stiluri de
plotare dependente de culoare nu le pot fi şterse sau adăugate noi stiluri, acestea pot fi doar
modificate.
Adăugarea de noi stiluri se face apelând caseta de dialog Plot Style Table Editor (fig.
23.3) prin efectuarea unui dublu clic pe fişierul-tabel cu stiluri de plotare care va fi editat. În
eticheta General se stabileşte o descriere a tabelului. Etichetele Table View (Mod de
vizualizare tabel) şi Form View (Mod de vizualizare formular) afişează informaţii despre
proprietăţile stilului de plotare selectat. AutoCAD creează automat un stil de plotare Normal
care nu poate fi editat sau şters.
Pentru a adăuga un stil de plotare în tabel, se apasă butonul Add Style, se denumeşte
stilul, după care, în secţiunea Properties, se pot edita proprietăţile stilului: culoarea
(Color), intercalarea nuanţelor (Dither), gama nuanţelor de gri (Grayscale), numărul
peniţelor (Pen #), numărul peniţelor virtuale (Virtual pen #), intensitatea culorii
(Screening), tipul de linie (Linetype), grosimea liniei (Lineweight), aspectul
capetelor de linie (Line end style), aspectul punctelor de îmbinare (Line join
style) şi stilurile de umplere pentru obiecte (Fill style). Stilurile de plotare astfel
editate se pot salva cu opţiunea Save As... într-un tabel cu stiluri de plotare sau se pot
şterge cu opţiunea Delete Style.
Fig. 23.3
Caseta de dialog Plot Style
Table Editor
Tabelele sunt salvate în fişierul Plot Style Manager şi pot fi ataşate ecranelor Model sau
Layout, iar stilurile lor pot fi atribuite obiectelor sau straturilor. Atribuirea stilurilor de plotare
la nivel de strat se face prin intermediul casetei de dialog Layer Properties Manager în cadrul
etichetei Plot Style, iar la nivel de obiect prin intermediul casetei de dialog Properties.
23.3. Crearea configuraţiilor de pagină

Configuraţiile de pagină oferă posibilitatea de a controla informaţii legate de plotter-ul
sau imprimanta utilizate la tipărire, peniţele ce vor fi folosite la trasarea liniilor de culori şi
grosimi diferite, dimensiunile colii de hârtie, spaţiul de plotare, orientarea desenului şi
factorul de scară. Mai mult, pot fi atribuite configuraţii de pagină diferite ecranelor Model sau
Layout.
Crearea configuraţiilor de pagină se face apelând caseta de dialog Page Setup (fig.23.4).
În funcţie de spaţiul activ în momentul apelării comenzii (Model Space sau Paper Space),
configuraţia de pagină este atribuită ecranului Model sau Layout.
¾ Dialog
Command: PAGESETUP
Se deschide caseta de dialog din fig. 23.4.
¾ Meniul derulant
File > Page Setup...
¾ Meniul shortcut
Se apasă butonul din dreapta al mouse-ului pe una din etichetele Model sau Layout şi,
din meniul shortcut, se alege Page Setup...
Fig. 23.4
Caseta de dialog Page Setup ce permite configurarea paginii
În partea de sus a casetei de dialog Page Setup se află secţiunea care indică numele
structurii de tipărire curente (Layout name) şi numele configuraţiei de pagină (Page
setup name). Aici se poate selecta o configuraţie de pagină definită anterior sau se pot
importa configuraţii de pagină din alte desene, apăsând butonul Add...
Caseta de dialog Page Setup conţine două etichete: Plot Device (dispozitiv de
plotare) şi Layout Settings (parametrii structurii de tipărire).
Eticheta Plot Device serveşte la alegerea plotterului sau a imprimantei (Plotter
configuration) precum şi la atribuirea unui tabel cu stiluri de plotare (Plott style
table(pen assignments)). Prin intermediul casetei de dialog Plotter Configuration
Editor care se deschide apăsând butonul Properties..., se poate configura dispozitivul
de plotare. Dacă în lista derulantă Plot Style Table nu se află tabelul dorit, atunci
acesta se poate crea apăsând butonul New..., situaţie în care este apelată automat aplicaţia
Add-A-Plot Style Table Wizard.
Eticheta Layout Settings permite:
• selectarea formatului colii de hârtie şi a unităţilor de măsură (Paper size and
paper units);
• alegerea orientării desenului (Drawing orientation);
• stabilirea suprafeţei de plotare (Plot area):
- Limits permite tipărirea zonei cuprinsă în interiorul limitelor stabilite pentru
desen;
- Extents permite tipărirea întregului desen;
- Display permite tipărirea zonei de desen afişată pe ecran;
- View permite tipărirea unei vederi predefinite a desenului;
- Window permite tipărirea unei zone dreptunghiulare din desen definită de două
colţuri opuse;
• alegerea scării de plotare (Plot scale); factorul de scară reprezintă raportul dintre
mărimea obiectului plotat şi mărimea modelului. Raportul se obţine împărţind unităţile de
măsură ale spaţiului hârtie la unităţile de măsură ale spaţiului model;
• stabilirea deplasării desenului plotat faţă de origine (Plot offset); originea copiei
localizează în pagină colţul din stânga – jos al desenului;
• stabilirea altor opţiuni (Plot options), printre care plotarea cu stiluri de plotare
(Plot with plot styles), înlăturarea liniilor ascunse (Hide objects) sau plotarea
liniilor cu grosime (Plot object lineweights).
23.4. Comanda PLOT

Una din metodele folosite în AutoCAD pentru plotarea desenelor este utilizarea
comenzii PLOT, la apelarea căreia se deschide caseta de dialog Plot (fig. 23.5).
Comanda PLOT se apelează astfel:
¾ Dialog
Command: PLOT
¾ Meniul derulant
File > Plot...

Caseta de dialog Plot seamănă foarte mult cu caseta de dialog Page Setup, însă are
câteva câmpuri suplimentare (fig. 23.5).
Fig. 23.5
Caseta de dialog Plot
În secţiunea What to plot din eticheta Plot Settings se poate decide ce

anume se tipăreşte: ecranul curent (Current tab), ecranele selectate (Selected tabs)
sau toate ecranele (All layout tabs). De asemenea, se poate indica numărul de copii
care sunt plotate (Number of copies). Secţiunea Plot stamp controlează informaţiile
despre desen care sunt adăugate în fişierele de plotare.
Există, de asemenea, două butoane de previzualizare a modului în care va arăta desenul
plotat: Full Preview... şi Partial Preview... .
Dacă desenul nu necesită tipărirea unor vederi multiple, atunci se poate plota din spaţiul
model, fără să mai fie nevoie de definirea stilurilor de plotare sau de crearea configuraţiilor de
pagină apriori.
Programul AutoCAD permite plotarea automată a mai multor desene, utilizând Batch
Plot Utility, program accesibil din Windows > Start > Programs > AutoCAD. În acelaşi
timp, programul oferă varianta publicării pe Internet, în variantă electronică, a fişierelor care
conţin desene. Acest lucru este posibil datorită caracteristicilor ePlot şi eView.
Bibliografie 251
BIBLIOGRAFIE
1. BEALL, M.E., ş.a. Secrete AutoCAD® 14. Editura Teora, Bucureşti, 1998.
2. BRANA, M., CENTEA, D., LIHTEŢCHI, I., CHALAPCO, V. AutoCAD. Ghid practic.
Vol I-2D. Editura Tehnică, Bucureşti, 1994;
3. BRANA, M., CENTEA, D., LIHTETCHI, I., CHALAPCO, V., ş.a. Grafică asistată.
Îndrumar de lucrări. Universitatea "Transilvania" Braşov, 1994;
4. COHN’S, D. AutoCAD ® 14 Essentials. A concise reference. Addison-Wesley
Longman, Inc., 1999;
5. CONNER, F., ş.a. AutoCAD Student workbook. New Riders Publishing, Carmel,
Indiana, 1992;
6. DODUN, O. Desenarea danturii roţilor dinţate cilindrice folosind programul AutoCAD
în vederea prelucrării pe maşini unelte cu comandă numerică. În: Lucrările Conferinţei
internaţionale "Grafică inginerească şi metodică de predare", vol.II, Chişinău,
Republica Moldova, 3 - 4 oct., 1996, pag. 92-95;
7. DOGARIU, M., LIHTEŢCHI, I., ş.a. Desen tehnic industrial. Partea I-a şi Partea a II-
a. Universitatea "Transilvania", Braşov, 1990;
8. HARRINGTON, D., BURCHARD, B., PITZER, D. AutoCAD 2002. Editura Teora,
Bucureşti, 2002.
9. IVAN, N.,V., TOTOIU, D., A., DIACONU, N.,V., DRĂGOI, M. Proiectare
tehnologică asistată de calculator. Editura Tipocart Braşovia, Braşov, 1993;
10. IVAN, M.C. Grafică industrială asistată de calculator. Procesoare CAD pentru
proiectare de reper şi de ansamblu. Editura Universităţii „Transilvania” Braşov, 2002;
11. LIHTEŢCHI, I., ş.a. Grafică pe calculator (curs pentru secţiile de ingineri cu profil
electric şi mecanic). Universitatea "Transilvania", Braşov, 1996;
12. LIHTEŢCHI, I., VELICU, D., IACOB, V. Consideraţii privind unele tehnici şi
strategii de lucru în modelarea 3D. În : Buletinul celei de-a VIII-a Ediţii a Conferinţei
Naţionale cu participare internaţională “Grafica 2000“, Universitatea din Craiova,
2000;
13. LIHTEŢCHI, I. 3D Stereoscopic Drawings in AutoCAD. În: Buletinul Universităţii
“Transilvania” din Braşov, vol.8 (43), Series A, 2001;
14. LIHTEŢCHI, I. AutoCAD 2D. Aplicaţii. Editura Universităţii „Transilvania” Braşov,
2002;
15. LIHTEŢCHI, D.L., LIHTEŢCHI, I. Test grilă computerizat pentru evaluarea
cunoştiinţelor la disciplinele grafice. În: Buletinul celui de-al VIII-lea Simpozion
Naţional cu participare internaţională de Geometrie Descriptivă, Grafică Asistată şi
Design, Braşov, 5-7 iunie 2003;
16. PĂUNESCU, R. Grafică tehnică asistată de calculator. Editura Universităţii
„Transilvania” Braşov, 2002;
17. POPESCU, A., FILIP, A., MEREZEANU, D. AutoCAD. Editura Teora, Bucureşti,
1993;
18. POZDÎRCĂ, AL., MOCIAN, I., NICOARĂ, S., ALBERT, K. AutoCAD – Modelare
spaţială. Editura Universităţii “Petru Maior” Târgu-Mureş, 2000;
19. RUSE, GH. Esenţialul în AutoCAD 2002. Curs şi aplicaţii. Vol. I., Editura Bren,
Bucureşti, 2002;
20. SIMINIUC, M., DOBROTĂ, C. AutoCAD 2000. Editura ALL EDUCATIONAL,
Bucureşti, 2000;
21. SIMION, I. AutoCAD 2002. Aplicaţii. Editura Teora, Bucureşti, 2002;
22. SEGAL, L., RACOCEA, C., CIOBĂNAŞU, G. Posibilităţi de realizare a desenelor
2D utilizând proiectarea în 3D. În : Buletinul celui de-al VI-lea simpozion de
Geometrie descriptivă şi grafică inginerească, Editura Bren, Bucureşti, 1998;
23. SOARE, M. Maparea utilizând AutoCAD-ul. În: Buletinul celui de-al VIII-lea
Simpozion Naţional cu participare internaţională de Geometrie Descriptivă, Grafică
Asistată şi Design, Braşov, 5-7 iunie 2003;
24. STĂNCESCU, C. AutoCAD. Manual de iniţiere. Editura FAST Impex, Bucureşti,
1993;
25. STĂNCESCU, C. Proiectarea 3D, modă sau necesitate. Revista “Hello CAD Fans” nr.
52., Bucureşti, Editura FAST Impex, Bucureşti, 1997;
26. TEMUR, R. Proiectare Asistată de Calculator. Desenare tridimensională. Îndrumar
de laborator. Universitatea "Transilvania", Braşov, 1997;
27. ŢĂLU, ŞT. Reprezentări grafice asistate de calculator. AutoCAD 2000. Editura
“Osama” Cluj-Napoca, 2001;
28. VELICU, D. ş.a. Geometrie descriptivă. Editura didactică şi pedagogică, 1999;
29. Que Developement Group. AutoCAD 12. Editura Teora, Bucureşti, 1995;
30. ZIRBEL Jay H., COMBS Steven B., ş.a. Utilizarea programului AutoCAD versiunea
13 pentru Windows. Editura Teora, 1996;
31. YARWOOD, A. An Introduction to AutoCAD Release 14. Addison Wesley Longman
Limited, Edinburg Gate, Harlow, Essex CM20 2JE, England, 1998;
32. * * * AutoCAD®2002. User’s Guide. Autodesk, Inc., 2002;
33. * * * Colecţia revistei "Hello CAD FANS". Editura FAST Impex, Bucureşti, 1992-
1999;.
34. * * * Colecţia revistei "CAD report". S.C. “Computer Press Agora” SRL, Tîrgu-Mureş,
1996-1998;
35. * * * Colecţia revistei "MaxCAD magazine". A&C INTERNATIONAL S.A.,
Bucureşti, 2003.
ISBN 973 – 635 – 223 - 4

Grafica Asistata 3D in AutoCAD - 2003

Încărcat de

Informații document

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Grafica Asistata 3D in AutoCAD - 2003

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Ioan LIHTEŢCHI

Maria-Cornelia IVAN Mihaela SOARE Cristina IVAN

Editura Universităţii „Transilvania” din Braşov

Editura Universităţii „Transilvania” din Braşov

Grafică computerizată: Autorii

Contribuţia autorilor la elaborarea lucrării a fost:

Braşov, 2003 Autorii

8.2. Comanda SHADEMODE ........................................................................................... 67

22. POSIBILITĂŢI DE VIZUALIZARE STEREOSCOPICĂ A DESENELOR 3D ... 237

Un program performant de desenare şi proiectare asistată de calculator permite

Fig. 1.2 Fig. 1.3

1.1. Convenţii şi notaţii folosite în lucrare

1.2. Avantajele modelării 3D

¾ Se poate realiza o multitudine de vederi şi secţiuni ale modelului, prezentate din

¾ Modelele solide pot fi analizate cu programe specializate în metoda elementelor

1.3. Tipuri de modelare 3D

1.3.1. Modelarea wireframe

Modelul wireframe (cadru sau reţea de

1.3.2. Modelarea suprafeţelor

Modelarea orientată pe suprafeţe defineşte, alături de muchiile unui obiect, şi

1.3.3. Modelarea solidelor

2.1. Comanda VPOINT

View > 3D View

Se activează din meniul derulant View > Toolbar > View

Activarea primului buton (Named Views) conduce la deschiderea unei casete de

• Variabila de sistem WORLDVIEW controlează afişarea punctului de vedere în

2.2. Comanda VP (sau DDVPOINT)

Command: VP (sau DDVPOINT)

View > 3D Views > Vpoint Presets...

La lansarea comenzii se deschide caseta de dialog din fig. 2.9.

Se introduc unghiurile pe care le face direcţia

• Variabila de sistem VIEWDIR înmagazinează valorile numerice ale ultimului punct

Ex. Dialog Rezultat Observaţii

4 Command: VPOINT Se mai poate alege din

2.3. Comanda VPORTS (sau VIEWPORTS)

Comanda VPORTS se poate introduce în linia de dialog în două variante:

Command: VPORTS (sau VIEWPORTS)

La apasarea tastei ENTER se deschide caseta de dialog din fig. 2.11.

Ştergerea unei configuraţii salvate cu un nume se va face prin apăsarea butonului

2 – două viewport-uri cu două variante:

Spre exemplu, un ecran cu trei viewport-uri, opţiunea B, arată ca în fig. 2.13.

View > Viewports

La lansarea comenzii, se deschide meniul din fig. 2.14.

Fig. 2.14 Fig. 2.15

• Fiecare fereastră este tratată ca şi cum ar fi singura imagine afişată pe ecran;

3. TIPURI DE COORDONATE UTILIZATE

3.1. Coordonate carteziene

3.2. Coordonate cilindrice

Nr. Coordonate Exemplu grafic Acţiune/Dialog

2 Carteziene Desenarea unui segment AB.

3 Cilindrice Desenarea unui segment OA.

5 Sferice Plasarea unui punct în poziţia

6 Sferice Desenarea unui segment AB.

3.5. Introducerea unghiurilor

3.6. Afişarea coordonatelor

3.7. Filtre ale coordonatelor

4.1. Pictograma sistemului UCS. Comanda UCSICON

Originea şi Pictograma Pictograma UCS Pictograma

orientarea UCS UCS nu se află se află în UCS

Comanda UCSICON permite controlarea modului de afişare a pictogramei UCS.

P (Properties) – oferă posibilitatea stabilirii formei (2D sau 3D), a mărimii, a

Se bifează, sau nu, cu mouse-ul

• Variabila de sistem UCSICON, apelabilă cu comanda SETVAR, controlează modul de

• La vizualizarea unui desen 3D în perspectivă (proiecţie conică), cu comanda DVIEW