Ion

de Liviu Rebreanu
Liviu Rebreanu a fost un prozator și dramaturg român, membru titular al Academiei Romane.
Este considerat, în tradiția critică românească, întemeietorul romanului modern în literatura
română si unul dintre cei mai mari scriitori români din secolul al XX-lea. Romanele sale cele mai
cunoscute sunt Ion și Răscoala.
,,Ion” este primul roman publicat de Liviu Rebreanu (1920), roman scris în unsprezece ani. Este
unul realist, obiectiv, cu tematică rurală și tradițională̆, o adevărată realizare a literaturii române
din perioada interbelică.
Realismul este un curent literar care s-a manifestat în secolul XIX în Franța ca o reacție
împotriva romantismului. Realismul are ca scop prezentarea obiectivă și veridică asupra
realității.
O primă trăsătură̆ a realismului în roman o reprezentă̆ perspectiva narativă obiectivă.
Aceasta este obiectiva, ceea ce implica un narator heterodiegetic, omniprezent si omniscient.
Omniscienta este vizibilă prin faptul ca naratorul știe mai mult decât personajele sale si le
dirijează evoluția lor. „Viziunea dindărăt" este prezentă prin procesul de focalizare zero, relatarea
textului este la persoana a IlI a: „Vasile Baciu îi vedea suferința", „Ana rămase in mijlocul
drumului". De asemenea, naratorul este neimplicat, creditabil, impersonal si detașat.
O alta trăsătură̆ a realismului prezentă în roman este dată de tipologia personajelor. Ion este
un personaj principal, complex, având capacitatea de a surprinde în mod convingător, prin
reacțiile și gesturile sale. Este tipul țăranului sărac care pendulează între două pasiuni: iubirea și
averea. Vasile Baciu este tatăl Anei, personaj secundar, tipul omului bogat și nemulțumit,
antagonist în raport cu Ion. Ana, fiica lui Vasile Baciu, este personajul secundar, tipul femeii
bogate, dar urâte și reprezintă̆ statutul femeii în societatea rurală a epocii respective. Florica,
personaj secundar, întruchipează̆ o altă vedere asupra feminității: frumoasă, dar săracă, devine al
doilea motiv al înfruntării lui Ion cu George Bulbuc. Atât Ana, cât și Florica reprezintă̆ cele două
obsesii ale lui Ion: averea și iubirea. Zaharia Herdelea este și el un personaj secundar, fiind
învățătorul din satul Pripas. Acesta reprezintă̆ o ipostază a intelectualității, împovărat de grija
unei familii numeroase.
Tema principală a romanului este problematica pământului, particularizată în confruntarea
devastatoare între două patimi puternice: iubirea pentru pământ și iubirea pentru o femeie. De
asemenea, se creionează̆ lupta țăranului român de la începutul secolului XX pentru pământ, într-
o societate care era împărțită̆ și ierarhizată între săraci și bogați. Tema centrală este dublată de
tema iubirii și de cea a destinului.
O prima secvență̆ relevantă pentru tema și viziunea despre lume o constituie secvență nuntii
lui Ion, când acesta dansează cu Florica. Conform tradiției, jocul tradițional al miresei trebuia să
se desfășoare, dar, pentru că Ana era însărcinată, locul acesteia a fost luat de către Florica.
Cuprins de dragostea pentru Florica, Ion o ia pe tânără la dans spre mirarea celor prezenți la
nuntă si fi declara fetei iubirea lui veșnică. Ana, cuprinsă de invidie si furie, tresare ca ,,muscate
de vipera’’, plânge si, preschimbându-si nenorocirea, rostește vaierul repetat de acum
înainte : ,,Norocul meu, norocul meu !’’. Intre cei doi se desfășoară un joc al privirilor, Ion
ironizând-o pe Ana prin gesturile sale. Fără să îi pese de suferința soției, este preocupat doar de
câți bani s-au strâns la nuntă. Astfel, Ana rămâne doar o sursă care îi putea alimenta viitorul din
punct de vedere financiar, acesta arătându-și dragostea doar pentru Florica, fără să se gândească
la ceea ce simte Ana. Această scenă evidențiază patima lui Ion pentru avere, căsătorindu-se doar
din interes si creionează totodată iubirea pe care lon o are pentru Florica, cu toate ca acesta se
afla la propria nunta, in care Ana îi e mireasă.
O altă secvență relevantă pentru tema și viziunea despre lume, o constituie sărutarea
pământului. Ion primește pământurile lui Vasile Baciu legal. E primăvară și merge prima oară
să le vadă̆. Ajuns în fața pământului, Ion îl sărută „cu voluptate”, „și-n sărutarea asta grăbită
simți un fior rece, amețitor”. Acest fior, alături de lutul negru de pe mâinile țăranului, asemenea
unor mânuși de doliu prevestesc finalul tragic. Împlinit de reușita sa, Ion își vede puterile acum
hiperbolizate: „Se vedea acum mare și puternic, ca un uriaș din basme.” Această scenă ilustrează
problematica pământului, dar și patima țăranului pentru pământul dobândit cu greu, dar si tema
destinului.
Un prim element de compoziție sunt modalitățile de caracterizare. Modalitățile de
caracterizare in romanul realist pun in evidenta trăsăturile personajului principal, atât in mod
direct, de către narator: ,,iute si harnic, ca mă-sa’’, ,,Iubirea pământului l-a stăpânit de mic
copil’’, dar si de alte personaje: Vasile Baciu îl face ,,hoț’’ si ,,tâlhar’’ la hora, sau prin
intermediul autocaracterizării: ,,Mă moleșesc ca o baba năroadă. Parca n-as mai fi in stare sa mă
scutur de calicie..’’), cat si indirect, prin fapte, limbaj, atitudini, comportament, relații cu alte
personaje, gesturi, vestimentație.
Naratorul omniscient ii realizează încă de la începutul romanului un portret favorabil. Taranul
harnic iubește truda :,, Munca ii era draga’’ si ,,pământul ii era drag ca ochii din cap’’. Este
inteligent : ,,Când a umblat la școala din sat, a fost cel mai iubit elev al învățătorului’’, dar iute la
manie.
 Gândurile personajului despre dorința de a avea pământ sunt redate  in stil indirect liber de către
narator : ,,Toata istețimea lui nu plătește o ceapa degerata, daca n-are si el pământ mult, mult….),
prin vorbele sale :,, Cat pământ, Doamne !’’, sau prin monologul interior : ,,Parca n-as mai fi in
stare sa mă scutur de calicie…’’
Portretul lui Ion este realizat  prin tehnica contrapunctului : imaginea lui Ion cel sărac este
realizata in contrast cu imaginea lui George Bulbuc, flăcăul bogat; Ion o iubește pe Florica, dar o
ia pe Ana de nevasta, in timp ce George o vrea pe Ana, dar o ia pe Florica.
Aceeași tehnica este folosita si pentru portretele celor doua femei. Ana si Florica reprezintă cele
doua patimi ale personajului principal: pământul si iubirea. Ana este bogata si urata, iar Florica,
săracă si frumoasa. Cresc amândouă orfane. Portretele lor sunt realizate in antiteza, din
perspectiva flăcăului care le compara la hora, la coasa sau la nunta. Despre Ana gândește la
coasa  ,,Cat e de slăbuța si de urâțica!...Cum sa-ti fie draga?...’’, o privește ,,văzând-o cum se
leagănă in mers, ca o trestie bolnăvicioasa’’, in timp ce Florica apare ,,cu fata rumena, plina si
zâmbitoare, apropiindu-se ca o ispita.’’.
Un alt element de compoziție este simetria incipit-final. Începutul romanului introduce
cititorii în lumea „poveștii” prezentând simboluri și motive literare ale trecerii (drumul, podul).
Crucea, prin descrierea sa cromatică: „cruce strâmbă pe care Îi răstignit un Hristos cu fața
spălăcită de ploi”, anunță evenimentele tragice care vor avea loc. Crucea reprezintă totodată un
simbol pentru felul cum va evolua relația dintre cele două personaje, Ana și Ion: ambele vor
muri. În final, aceleiași cruci îi este atribuită o notă pozitivă prin epitetul cromatic: „poleită”,
care reprezintă soarta. Astfel, motivul literar al drumului din încheierea operei este dublat de
motivul destinului. Dorința necontrolată a protagonistului de a obține pământ indiferent de
mijloace va avea drept consecință finalul tragic al acestuia.
Titlul cărții este dat de numele personajului principal, care devine exponent al țărănimii prin
dragostea lui pentru pământ, dar este individualizat prin modul in care îl obține . Singulara in
satul Pripas nu este căsătoria ,,sărăntocului’’ cu o fata cu zestre, pentru ca Vasile Baciu si Ion
Pop al Glanetașului dobândiseră averea in același fel, ci maniera sa de a se comporta : o face pe
Ana de rușinea satului înainte de nunta, iar după obținerea pământului umbla după Florica,
nevasta lui George.
În concluzie, „Ion” de Liviu Rebreanu este un roman realist obiectiv, deoarece are ca trăsături:
obiectivitatea naratorului omniscient care întreține viziunea realistă, utilizarea narațiunii la
persoana a III-a și rezența personajelor-tip, dar se remarcă și tehnica detaliului semnificativ.
Romanul reușește să îmbine atât elemente tradiționale din viața satului ardelenesc, cât și
elemente moderne prin reliefarea portretului țăranului instinctual român.