Sunteți pe pagina 1din 21

RUGACIUNE

Mai întâi adu-Ţi aminte Doamne, de


soborniceasca şi apostoleasca Ta
biserică, pe care ai agonisit-o cu scump
Sângele Tău. Înnoieşte-o, întăreşte-o,
răspândeşte-o, înmulţeşte-o, împac-o şi
o păzeşte nebiruită de porţile iadului în
veci, iar dezbinările ei, le potoleşte.
Îţi mulţumim Doamne, pentru toate
binefacerile Tale pe care ni le-ai făcut şi
ni le faci nouă.
Îţi mulţumim Doamne, pentru toate
suferinţele şi patimile Tale şi pentru tot
ce ai lucrat pentru mântuirea noastră.
Îţi mulţumim Doamne, pentru toate
bunătăţile pe care ni le-ai dat nouă şi

1|Page
pentru că nu ne-ai pierdut cu
fărădelegile noastre.
Iartă Doamne, păcatele şi greşelile
fraţilor şi surorilor pe care îi pomenim
în rugăciunile noastre.
Iartă Doamne, păcatele şi greşelile
fraţilor şi surorilor care mă pomenesc în
rugăciunile lor.
Ascultă Doamne, smeritele noastre
rugăciuni, a celor ce cerem milostivirii
Tale, ce ştii că ne sunt de folos şi
trebuinţă sufletului şi trupului şi
dăruieşte robilor Tăi (se pomenesc viii)
iertarea păcatelor şi izbăvirea de
vrăjmaşii cei văzuţi şi cei nevăzuţi.
Măreşte credinţa, nădejdea şi dragostea
în sufletele noastre, primeşte-ne întru
pocăinţă şi revarsă peste toţi harul Tău.
2|Page
Trimite Doamne, pe sfinţii Tăi îngeri, să
ne înveţe a lucra cu stăruinţă orice faptă
bună, pentru a ne păzi de tot păcatul şi
sminteala, pentru a ne ţine pe toţi uniţi
în legătura păcii, a dragostei şi a
ascultării de sfânta noastră biserică şi de
conducătorii ei cei duhovniceşti, care se
ostenesc a ne arăta căile Tale.
Scrie Doamne şi numele noastre în
Cartea Vieţii şi ne fereşte de ceasul
încercărilor. Ajută-ne Doamne să
sfârşim cu bine viaţa aceasta, dăruindu-
ne sfârşit uşor şi fără dureri şi îngeri
milostivi care să ne întărească şi să
călătorească cu noi în Împărăţia Ta.
Apără şi păzeşte Doamne, pe părinţii
noştri cei duhovnici şi duhovniceşti, pe
părintele nostru patriarh, pe episcopii
3|Page
noştri, pe misionarii creştini care se
ostenesc în propovăduirea Evangheliei,
pe călugări şi călugăriţe, pe pustnici din
peşteri şi din crăpăturile pământului şi
pe tot clerul bisericii Tale, creştin
ortodoxe.

Adu-Ţi aminte Doamne de toţi cei ce


sunt bolnavi, de toţi cei din închisori, de
cei călători, de văduve şi orfani, de
bătrâni şi copii, de toţi care sunt în
suferinţă şi necazuri, în lipsă şi dureri şi-
i miluieşte pe ei după mare mila Ta.
Iartă Doamne pe toţi vrăjmaşii şi
clevetitorii noştri, smereşte-i pe ei ca să
cunoască că Tu eşti apărătorul nostru şi
ne fereşte de răutatea lor.

4|Page
Iartă Doamne păcatele părinţilor care
ne-au născut, a naşilor ce ne-au botezat,
a învăţătorilor ce ne-au învăţat carte,
bunicilor şi la toţi miluitorii, ajutătorii,
găzduitorii şi binefăcătorii noştri, la tot
neamul cel creştinesc, căruia îi trebuie
mila şi ajutorul Tău şi la cei vii şi la cei
adormiţi.
Iartă-i Doamne pe toţi prietenii cu care
am călătorit pe acest pământ, cu care am
făcut serviciu şi pe cei cu care am fost la
petreceri şi s-au smintit pentru mine şi
pe cei vii şi pe cei adormiţi.
Iartă-i Doamne pe toţi cei adormiţi din
neamurile noastre: părinţii, fraţii,
surorile, bunicii, moşii şi strămoşii
noştri, cu tot neamul cel adormit (se
pomenesc morţii) şi-i aşază pe dânşii în
5|Page
locul de odihnă, unde cercetează lumina
feţei Tale, că spre Tine nădejdea şi-au
pus, spre Făcătorul şi Ziditorul şi
Dumnezeul nostru.
Iartă Doamne şi sufletele cele botezate
în numele Tău, Preasfântă Treime, pe
care le-a apucat moartea nepregătite şi
se află în iad şi n-au fost vrăjmaşi ai Tăi,
iar aici nu au pe nimeni ca să se roage
pentru ei, miluieşte-i Doamne, după
mare mila Ta.
Miluieşte-mă Doamne, mântuieşte-mă
şi-mi iartă tot ceea ce eu ca un om
neputincios am greşit Ţie şi m-am
smintit şi nebuneşte m-am depărtat de la
calea mântuirii, iar prin deşertăciunea
minţii mele m-am abătut ca un netrebnic
către fapte necuvioase. Rogu-Te dar,
6|Page
întoarce-mă iarăşi pe calea mântuirii,
prin dumnezeiasca Ta purtare de grijă.

7|Page
Rugaciune 2
O, Doamnă Preasfântă, milostiveşte-te
spre toţi cei care cinstesc întru tot sfânt
numele tău şi tuturor arată-le
atotputernicul tău acoperământ şi
sprijinire. Păzeşte în bunătate pe cei care
până la sfârşitul lor cel mai de pe urmă
vieţuiesc în dreaptă credinţă şi arată
cinstită petrecere; pe cei răi, buni îi fă,
pe cei rătăciţi, pe calea cea dreaptă
povăţuieşte-i, la orice lucru bun şi plăcut
Fiului tău, ajută-i; orice lucru rău şi
potrivnic lui Dumnezeu strică-l, celor
care se află în nedumerire trimite-le lor
din Cer ajutor nevăzut şi înţelepţire, de
ispite, sminteli şi pierzare scapă-i; de
toţi oamenii cei răi şi de vrăjmaşii cei
văzuţi şi nevăzuţi apără-i şi păzeşte-i, cu
8|Page
cei care călătoresc împreună călătoreşte;
celor din lipsuri şi din foamete le fii
hrănitoare; celor care nu au acoperământ
şi adăpost le fii acoperământ şi scăpare,
celor goi dă-le îmbrăcăminte, celor
obijduiţi pe nedrept şi prigoniţi le fii
sprijineală; pe cei care rabdă clevetire,
batjocură şi hulă îndreptează-i în chip
nevăzut, pe clevetitori şi hulitori mustră-
i înaintea tuturor, celor care se
duşmănesc cu înverşunare dăruieşte-le
pace fără de veste şi nouă tuturor
dragoste unuia către altul, pace, evlavie
şi sănătate cu îndelungare de zile.

Pe cei mutaţi din viaţa aceasta a noastră


întru dreapta credinţă şi pocăinţă fă-i să
locuiască împreună cu îngerii şi cu toţi
9|Page
sfinţii, pentru cei care s-au sfârşit de
moarte năpraznică roagă-L pe Fiul tău
milostiv să le fie, iar pentru toţi cei
răposaţi fără să aibă rudenii care să
roage pe Fiul tău pentru odihna lor
singură fii neîncetată şi caldă rugătoare,
ca toţi, în Cer şi pe pământ, să te
cunoască pe tine ca pe o sprijinitoare
neînfruntată a neamului creştinesc şi
cunoscându-te, să te slăvească pe tine şi
prin tine pe Fiul tău, cu Cel fără de
început al Său Părinte şi cu Cel de o
fiinţă Duhul Său, acum şi pururea şi în
vecii vecilor. Amin.

10 | P a g e
Rugăciune pentru bolnavi
Sfinte Efrem, mare mucenice al lui
Hristos, ascultă acum puţina noastră
rugăciune pentru robii lui Dumnezeu
(numele) care sunt încercaţi de boli,
suferinţe şi de ispite. Venim la tine ca la
un doctor ceresc şi credem că vei primi
cererea noastră şi vei uşura suferinţele
lor. Ai spus că ai leacuri pentru toate
felurile de boli, şi de aceea nădăjduim că
iubirea ta de oameni nu s-a împuţinat.
Cine poate spune mulţimea minunilor
tale? Cine ştie câţi suferinzi au aflat
izbăvire prin rugăciunile tale?

Ajută-i, Sfinte Efrem, ajută-i pe cei


suferinzi! Roagă-te lui Hristos
Dumnezeu pentru ei şi, dacă le este de
11 | P a g e
folos să fie tămăduiţi degrabă, fă să se
întâmple aceasta spre slava lui
Dumnezeu. Iar dacă le este mai de folos
să ducă mai departe crucea suferinţei
lor, ajută-i să rabde fără să cârtească, ca
să primească luminoasa cunună a
răbdării.

Sfinte Mare Mucenice Efrem, tu ai


răbdat suferinţe de nespus, iar viaţa
noastră este plină de desfătări. Dar chiar
dacă suntem păcătoşi şi întinaţi prin tot
felul de patimi, îndrăznim a ne ruga ţie.
Căci nu pentru noi ne rugăm ţie, sfinte,
ci pentru bolnavii aceştia pe care
suferinţele i-au îngenunchiat. Fii lor
păzitor, povăţuitor, ocrotitor şi
tămăduitor, ca să îţi mulţumească cu
12 | P a g e
inimă smerită şi să Îl slăvească pe
Dumnezeu care te-a acoperit cu harul
Său, arătându-te mare făcător de minuni,
în vecii vecilor. Amin.

13 | P a g e
Rugăciune către Sfinţii Împăraţi
Constantin şi Elena
Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena,
după Dumnezeu şi Maica Domnului, voi
sunteţi nădejdea noastră şi folositorii
noştri; voi ne sunteţi nouă bucurie în
vremea necazului, voi ne ocrotiţi în
nevoi şi ne ajutaţi. Voi sfintelor
mănăstiri şi biserici le sunteţi păzitori;
pentru aceasta cădem înaintea voastră cu
lacrimi, rugându-vă să nu încetaţi a ne
ajuta nouă, neputincioşilor, ci mijlociţi
la Dumnezeu şi la Preacurata Lui Maică
şi Pururea Fecioară Maria, ca şi pe noi
să ne păzească fără prihană şi pe toţi să
ne întărească în credinţă, până la
sfârşitul vieţii, spre mântuirea sufletelor
noastre. Amin!
14 | P a g e
15 | P a g e
Rugăciune către Sfântul Ioan Rusul
Bucurându-mă de dumnezeiasca mărire
la care te-ai înălțat, o, Sfinte Ioane,
îndrăznesc să alerg la ajutorul tău pentru
tămăduire. Știu, Părinte, că încercările
vin din rânduiala lui Dumnezeu. Știu că
prin boala trupului sufletul se curățește
și că răbdarea este răsplătită de
Dumnezeu. Dar de multe ori norii negri
ai deznădejdii îmi tulbură mintea și mă
depărtează de rugăciune.

De aceea, dar, o, Sfinte, găsesc alinare


în cugetarea la vindecările tale
minunate. Tu ai tămăduit mulțimea de
copii, spre bucuria părinților lor. Tu ai
îndreptat spatele bătrânei gârbove, tu ai
dat sănătate femeii bolnave, spre bucuria
16 | P a g e
copiilor ei. Tu l-ai vindecat pe bătrânul
Atanasie care s-a uns cu untdelemn din
candela ta. Tu ai îndepărtat cheagurile
de sânge din capul Vasulei și l-ai
tămăduit pe doctorul necredincios.

Știind grabnica ta mijlocire, te rog, o,


Sfinte Ioane, ia viața mea în mâinile tale
și mijlocește precum știi mântuirea mea.
Dacă voia Domnului este să duc cu
răbdare crucea bolii, dă-mi putere și
ajută-mă să nu cârtesc din cauza
neputințelor. Dar dacă Bunul Dumnezeu
se va milostivi de mine pentru
rugăciunile tale, atunci să mă
tămăduiești fără șovăială, noule doctor
fără-de-arginți, ca văzând aceasta să-ți
mulțumesc ție și să-L laud în vecii
17 | P a g e
vecilor pe Doctorul sufletelor și al
trupurilor, prin cântarea: Aliluia!

18 | P a g e
Nascatoare de Dumnezeu,
Fecioara, bucura-te ceea ce esti plina de
dar,
Marie, Domnul este cu tine,
binecuvantata esti tu intre femei
si binecuvantat este rodul trupului tau,
Isus.
Sfanta Maria, Mama lui Dumnezeu,
roaga-te pentru noi pacatosii,
acum si in ora mortii noastre.
Amin

19 | P a g e
Iti multumesc Doamne Dumnezeul
meu pentru tot ce mi-ai dat in viata
asta,in primul rand iti multumesc ca sunt
sanatos,ca am ochi sa vad minunatiile pe
care Tu le-ai creat pentru noi,am urechi
sa pot auzi de Tine si sa te pot cunoaste
mai bine,iti multumesc din suflet ca ai
fost tot timpul alaturi de mine si m-ai
pazit de toate cele rele,mi-ai ajutat sa
trec cu bine peste greutatile vietii si ai
ascultat tot timpul rugaciunile mele
chiar daca eu sunt un nevrednic si un
mare pacatos.Te rog din tot sufletul meu
nu te departa de la mine Doamne ca fara
Tine simt un gol in sufletul meu si simt
ca nu am nici un rost in viata asta ca
toate sunt doar prin Tine Doamne
Dumnezeul meu,toata speranta si toata
20 | P a g e
nadejdea doar Tu esti pentru mine.Te
mai rog Doamne sa ai grija de noi de
toti,ca toti suntem fii Tai asa cum
suntem noi mai buni sau mai rai,si iarta-
ne noua gresalele noastre,ca pacatosi
suntem de nu mai stim de noi.Spala-ne
Doamne sufletele noastre,curateste
inimile si gandurile noastre de cele rele
si pune in noi un duh nou,curat si
statornic sa te putem primi pe Tine ca
fara Tine nu exista mantuire.Doamne
Dumnezeul nostru ai grija de noi de toti
si iarta-ne pe noi nevrednicii. AMIN
AMIN AMIN

21 | P a g e

S-ar putea să vă placă și