Specializare: Psihopedagogie specială

Grupă: 1
Nume: Fieraru
Prenume: Ionela-Claudia

Relația dintre actorii educaționali din perspectiva amplificării și diversificării

câmpului educațional

Pedagogia a apărut ca un răspuns la nevoile ce privesc formarea profesorilor și organizarea

procesului de predare-învățare fiind un tip de reflecție asupra educației. Pedagogia și educația
s-au dezvoltat asincron în perioadele de început, astfel, educația a apărut odată cu primele
comunități umane, iar pedagogia a prins contur mai târziu din nevoia de practicare a
educației. (Păun, 2017)
Dezvoltarea pedagogiei a fost urmărită pe parcursul a două mari perioade: perioada
preștiințifică și cea științifică. Perioada Preștiințifică era caracterizată prin faptul că
pedagogia își cauta o structură și un model pentru educația copilului, era perioada bazată pe
înțelepciunea bătrânilor și pe experiența de viață a acestora. În această perioadă copii erau
educați prin exemplul dat de adulți sau interacțiunea directă cu membrii comunității și
pedagogia se baza pe respectarea tradițiilor. În Perioada Științifică a dezvoltării pedagogiei,
apar idei structurate și modele organizate ale educației, pedagogia este delimitată ca știință de
sine stătătoare și se dezvoltă cele două mari paradigme educaționale: paradigma psihologică,
susținută de Jan Amos Comenius și J. J. Rousseau, care afirmă faptul că educația se centrează
pe individ și pe nevoile sale, iar scopul acesteia constă în dezvoltarea individului și a
personalității acestuia și paradigma sociologică, susținută de Èmile Durkheim, care afirmă
faptul că educația este centrată pe educator, iar rolul educației constă în formarea individului
prin integrarea acestuia în societate.
“Educația este o formă deliberată, organizată, sistematică și continuă de formare și modelare
a personalității umane, conferindu-i omului o a doua natura cea axiologică, strâns legată de
dimensiunea socială și culturală a matricii sale existențiale. Prin intermediul naturii
axiologice, individul își extinde existența dincolo de limitele biologice, devenind
personalitate.” (Bocoș, Jucan, 2008, pagina 13)
Educația a acționat întotdeauna în trei forme principale: educația formală, educația informală
și educația nonformală. Educația formală se referă la acea educație desfășurată în cadrul
instituțiilor de învățământ, cu o structură specifică care urmează anumite obiective și un
ideal, bazată pe un curriculum și anumite planificări elaborate de Ministerul Educației
împreună cu mai mulți specialiști și care este ierarhizată; calea de bază a dezvoltării
individului și a societății. Acțiunile desfășurate intenționat într-un cadrul instituționalizat
educational dar nu numai, ce oferă o varietate de informații și experiențe și o mare
flexibilitate persoanelor implicate, ca de exemplu excursiile, activitățile din cadrul
programelor after-school sau vizitele la muzee, alcătuiesc forma de educație nonformală;
educația planificată dar fără curriculum. Cea de-a treia forma a educației este cea informală
care constă în evenimentele trăite în viața de zi cu zi ce au încărcătură informativă și rol
important în dezvoltarea individului; o formă de educație neplanificată și spontană ce nu
urmărește obiective și se poate desfășura în orice loc.
De-a lungul timpului, educația a trecut prin mai multe schimbări în sfera tuturor elementelor
de organizare, astfel, astăzi putem delimita mai multe dimensiuni ale educației precum
educația intelectuală, morală, estetică, fizică, dar și altele. Educația intelectuală reprezintă
dimensiunea educației generale ce contribuie la formarea capacităților și competențelor
intelectuale și a structurilor operaționale cognitive. Aceasta este baza cunoașterii, iar
dezvoltarea individului în cadrul acesteia este realizată în principal prin intermediul școlilor.
Scopul educației intelectuale este acela de a forma personalități independente, spirite de
autodezvoltare și gândiri independente; urmărește dezvoltarea concepției despre lume.
Educația morală este dimensiunea educației care urmărește formarea caracterului și a laturii
relațional-valorică, precum și formarea conștiinței și a conduitelor morale. Educația morală
desfășurată în școală se referă la transformarea cunoștințelor morale în obișnuințe și atitudini
morale. Dimensiunea educației care valorifică potențialul creativ al frumosului estetic și în
cadrul careia activitățile educative urmăresc receptarea, evaluarea și crearea frumosului din
natură, societate și artă, este reprezentată de educația estetică. De asemenea, educația fizică
reprezintă dimensiunea care urmărește dezvoltarea armonioasă și sănătoasă a organismului,
cultivarea unor capacități și deprinderi necesare activităților sportive. Este în strânsă legătură
cu educația morala, având rolul de a forma elevului anumite calități morale precum stăpânirea
de sine, curajul, corectitudinea și punctualitatea. (Bocoș, Jucan, 2008)
“Câmpul școlar... a suferit numeroase schimbări, evoluții și redimensionări. Școala a fost și
continuă să fie una dintre instituțiile fundamentale ale oricărei societăți, un vector esențial al
progresului cultural, social și economic.” (Păun, 2017, pagina 111) Școala este cea care
acumulează resurse și experiențe, formează competențe și contribuie la schimbarea societății;
aceasta, prin îndeplinirea funcției educaționale în cadrul societății are un rol foarte important
atât în dezvoltarea individului cât și în dezvoltarea relațiilor dintre actorii educationali. (Păun,
2017) Școala și familia sunt cei doi stâlpi pe care se bazează educația. Pentru a-și exercita
bine rolul pe care îl au în viața copiilor, familiile trebuie încurajate și susținute prin acțiuni
specifice, care ajută la derularea optimă a relațiilor educaționale. Dintotdeauna școala a
păstrat o legătură cu părinții în diverse forme, dar astăzi cerințele sociale aduc o mai mare
necesitate de întărire a acestei legături dintre școală și familie. Parteneriatul familie-școală
constă în construirea unor relații pozitive între părinți și școală care să aducă efecte benefice
asupra copilului. În realizarea parteneriatului este important ca părinții să fie participanți
activi, să fie informați de rolul și importanța activității lor astfel încât să recunoască și să
valorifice informațiile date de ei despre copiii, iar responsabilitatea să fie împărțită între
aceștia.
În prezent procesul educațional trece printr-o perioadă dezvoltată de digitalizare. Conform
Ministerului Educației, prin digitalizare, se înțelege crearea de platforme digitale în domeniul
educației, o producție autohtonă de software educațional, precum și adaptarea sistemului de
educație și formare la evoluția tehnologică printr-o introducere de noi programe în cadrul
sistemului de învățământ care să vină în ajutorul menținerii unui mediu educațional
diversificat și sigur.
Tehnologiile Informaţionale, pot avea un aport benefic asupra relaţiilor dintre instituţia de
învăţământ şi actorii educaționali. Acestea pot oferi elevilor o perspectivă mai largă asupra
conținuturilor educaționale și, de asemenea pot ajuta profesorii în organizarea unui proces
didactic mai interactiv și captivant. Copiii reprezintă viitorul societății, de aceea este
important ca ei să dobândească abilitățile necesare pentru a se putea dezvolta armonios.
Programele care sunt puse în aplicare în școli trebuie să ofere copilului o experiență de
învățare interactivă, bogată și variată, care îl poate ajuta să se mențină informat și organizat.
Copiii de astăzi, sunt mult mai receptivi la digitalizare și primesc cu entuziasm noi tehnologii,
metode, procedee și mijloace acumulând abilități, competențe și informații în timp record.
prin utilizarea tehnologiilor scoala este adaptata nevoilor și modului de viață al elevului ,
devine mai eficientă în dezvoltarea lor, generând educație pe tot parcursul vieții. În ultima
perioadă s-a demonstrat că anumiți elevi sunt mai implicați în cadrul orelor cât și în
realizarea temelor în mediul online, comparativ cu implicarea în cadrul orelor desfășurate la
școală. Aceștia consideră mediul online un mediu mai liber în care își pot exprima opinia și
impune punctul de vedere comparativ cu sala de clasă unde pot apărea inhibiții și retrageri.
Legătura dintre tehnologie și educație este tot mai dinamică în ziua de astăzi, astfel asistăm
la o dezvoltare permanentă a tehnologiei. “Prezența TIC, atât în câmpul școlar, cat și în cel
nonșcolar, multiplică și diversifică sursele de informare și cunoaștere, ceea ce face ca așa-
numitul “triunghi pedagogic” în care profesorul era singura sursă de informații a elevului sau
mediatorul relației acestuia cu cunoașterea să devină caduc.” (Păun, 2017, pagina 139)
Rolul profesorului nu este doar acela de a educa de la catedră în clasă, ci presupune o
activitate de îndrumare și dezvoltare în fiecare relație cu elevii și familiile acestora.
O eficientă legătură profesor-părinte se bazează pe o ascultare activă și pe implicarea
părinților în activitățile pe care le are de desfășurat copilul. Relațiile dintre profesor și clasa se
formează, în general în baza unor sentimente de simpatie, încredere reciprocă, sau,
dimpotrivă, de antipatie, neîncredere și chiar ostilitate de cele mai multe ori. Relația dintre
profesor și elev trebuie să țină cont de faptul că profesorul are rolul de îndrumător, de
coordonator al activității elevului. Profesorul trebuie să fie atent la dezvoltarea psihică și
armonioasă a copilului și, astfel, trebuie sa lege încă de la început o legătură de simpatie și
înțelegere cu acesta.
Pe de-o parte, perioada aceasta a școlii online ne arată tuturor cât este de necesară
digitalizarea în cadrul procesului de învățământ. Cu toate că această perioadă încearcă să ne
separe și să ne țină la distanță pe unii față de alții, tehnologiile de comunicare folosite de școli
pot menține relația dintre actorii educationali, ele-părinte-profesor. Profesorii, cu ajutorul
platformelor online reușesc să țină aproape elevii și să le capteze atenția, reușesc să îi
motiveze să fie activi și să își deschidă noi căi de cunoaștere. În același timp, părinții
experimentează care este rolul profesorului în viața elevului și încep să înțeleagă nevoia de
ajutor a acestuia. Părinții pot fi alături atât de copii lor prin sprijinirea în cadrul activităților
desfășurate, sprijinirea emoțională a acestora sau prin acordarea ajutorului necesar pentru a
naviga pe o anumită platformă, cât și alături de profesorii copiilor prin explicarea mai
detaliată acestora din urma a notiunilor predate în cadrul orelor, pentru o mai bună asimilare
și înțelegere a acestora.
Tehnologia ajută la menținerea relației dintre actorii educationali și prin faptul că, platformele
de comunicare permit profesorilor să fie alături de elevi oricând este nevoie, să le ofere detalii
și să țină legătura chiar și în afara programului școlar. Părinții pot fi la curent cu tot ceea ce se
întâmplă în viața școlară a copilului lor, prin intermediul acestor mijloace de comunicare pot
primi mereu informații legate de modul de dezvoltare al copilului.
Pe de o altă parte, digitalizarea și diversificarea procesului educațional poate aduce și
dezavantaje în cadrul acestei relații elev-profesor-părinte. În zilele de astăzi copii sunt tot mai
mult captati de jocurile pe computer în mare parte online dar nu numai, astfel, aceștia tind să
nu se limiteze la platformele educaționale și la cele cu conținut informativ, ci să
experimenteze și alte platforme, în special cele de gaming, lucru ce poate duce la o ruptură de
realitate și de viața de familie. O altă situație dezavantajoasă, poate fi aceea în care părinții
cred că elevul se poate descurca și singur pentru că are cunoștințe legate de folosirea acestor
platforme; se pierde legătura dintre elev și părinte, dispar momentele de verificare, dezbatere
și fixare a cunoștințelor nou acumulate, ceea ce îl face pe copil să-și piardă interesul față de
activitatea desfășurată în cadrul programului școlar.
Deasemenea, nu sunt excluse nici situațiile în care profesorii sau elevii nu au luat contact
până în acest moment cu mediul online și nici situațiile în care elevii nu dispun de
dispozitivele necesare desfășurării școlii online deoarece situația financiară a familiei nu este
bine definită, aceste situații duc la îndepărtarea elevilor de profesori și invers, pierderea
comunicării și chiar ruperea acestei relații elev-profesor.
Pentru învățământ, TIC pot fi considerate inamici sau aliați. Ele sunt inamici atunci când
integrarea lor în școală nu se supune comandamentelor educaționale, ci economiei
“comunicării” și când ele nu contribuie decât la divertisment și la proliferarea unor informații
care circulă și pe care noi suntem incapabili să le structurăm și să le stăpânim. Ele pot fi aliați
atunci când fac accesibile fiecăruia informații de calitate, când permit cercetarea, creația și
interacțiunea.” (Păun, 2017, pagina 142)
În concluzie, școala și familia au menținut mereu o legătură pentru a favoriza dezvoltarea
armonioasă a elevului, astăzi, în timpul în care educația devine tot mai strâns legată de
tehnologie, această legătură este nevoită să caute tot mai multe mijloace prin care să poată
deveni mai strânsă și să formeze un mediu favorabil de dezvoltare elevului. Relația elev-
profesor-părinte poate evolua și își poate menține un mediu favorabil de dezvoltare chiar și
atunci când procesul educativ trece prin perioada de diversificare sau digitalizare,
tehnologiile ajutând actorii educaționali să țină legătura prin intermediul diferitelor mijloace
de comunicare și interacțiune. Nu trebuie uitat însă și faptul că există și anumite dezavantaje
în cadrul acestui proces de diversificare ce pot duce la ruptura acestei relații, după cum au
fost și prezentate în paragrafele de mai sus.
 Bibliografie:

1. Emil Păun, 2005, Introducere în pedagogie, Ministerul Educației și Cercetării, Proiect

pentru învățământul rurar.
2. Mușata Bocoș, Dana Jucan, 2008, Fundamentele pedagogiei. Teoria și metodologia
curriculum-ului, Iași, Paralela 45.
3. Colegiul Național “Ștefan Cel Mare” Hârlău, 2013, Trinomul profesor-elev-părinte,
Inspectoratul Școlar Județean Iași.
4. Dorina Sălăvăstru, 2004, Psihologia educaţiei, Iași, Polirom.
5. Emil Păun, 2017, Pedagogie, Provocări și dileme privind școala și profesia didactică,
Iași, Polirom.
6. https://www.edupedu.ro/propunerile-aliantei-studentilor-pentru-digitalizarea-educatiei