Implicațiile teoriei psihologice a învățării bazată pe valorificarea interacțiunilor

socioculturale (Lev S.Vîgotski) în cadrul domeniilor de terapie comportamentală și

ocupațională

Teoria psihologică a învățării dezvoltată de Lev S. Vîgotski care se bazează pe

valorificarea interacțiunilor socioculturale, ne prezintă o perspectivă complexă asupra
procesului de învățare, formare și dezvoltare, evidențiind importanța interacțiunilor sociale și
a mediului cultural în dezvoltarea individului.
Conceptul central al acestei teorii, anume Zona Proximă de Dezvoltare despre care ne
vorbește Vîgotski, se referă la potențialul și posibilitățile de dezvoltare ale copilului, sprijinit
fiind de un adult într-un cadru socio-cultural adecvat. Această perspectivă poate avea
influențe majore atât în domeniul terapiei ABA (Applied Behavior Analysis), cât și în
domeniul terapiei ocupaționale, oferind o bază solidă pentru înțelegerea dezvoltării celor
mici.
În terapia ABA, unde cunoaștem faptul că aceasta se concentrează pe observația și
analiza comportamentului, putem regăsi integrată teoria lui Vîgotski prin faptul că
interacțiunile sociale și Zona de Proximă Dezvoltare se află printre conceptele fundamentale
pe care se bazează organizarea planului de intervenție. Terapeuții ABA sunt îndrumați să
adapteze strategiile lor pentru a fi potrivite nivelului de dezvoltare actual al copilului,
deoarece în cazul copiilor cu cerințe speciale, care necesită o astfel de intervenție, este
cunoscut faptul că Zona Proximei Dezvoltări se îngustează odată cu evoluția deficienței.
De asemenea, integrarea teoriei în proiectarea instruirii este un aspect comun între
teoria lui Vîgotski și domeniul de terapie ABA. Astfel, ambele abordări se bazează pe
personalizarea intervenției în funcție de nevoile individuale ale copiilor, anticipând și
sprijinind dezvoltarea ulterioară. Rolul mediului cultural, subliniat de teoria prezentată se
reflectă evident și în abordările terapeutice. Așadar, mediul de intervenție în cadrul terapiei
comportamentale trebuie să fie structurat și să corespundă nevoilor copiilor, având astfel ca
scop învățarea și aplicarea comportamentelor dorite. Terapeutul ABA preia rolul de mediator
între individ și mediul înconjurător, similar conceptului de mediator cultural din teoria lui
Vîgotski. Colaborarea cu părinții este, de asemenea, extrem de importantă pentru crearea unui
mediu propice dezvoltării copiilor în afara sesiunilor terapeutice. Un parteneriat între
terapeut, copil și părinte favorizează dezvoltarea încrederii și susține parcursul copilului.
 În cadrul terapiei ocupationale, concentrată pe îmbunătățirea abilităților zilnice
funcționale, teoria lui Vîgotski este integrată în strategiile de tratament. Prin accentul acordat
Zonei de Proximă Dezvoltare și terapeuții din acest domeniu sunt îndemnați să adapteze
experiențele și activitățile în mod individual, pentru a susține dezvoltarea deprinderilor din
viața cotidiană a copiilor mici. Astfel, activitățile precum îmbrăcatul, pregătirea meselor și
organizarea camerei etc. sunt ajustate la nivelul propriu de dezvoltare, încurajând copilul să
își depășească limitele actuale.
În plus, și în cadrul acestui domeniu terapeutic, adaptarea mediului pentru a fi
receptiv la influențele culturale este esențială pentru sprijinirea formării și perfecționării
abilităților celor mici, iar relația dintre terapeut și copii joacă un rol central în procesul de
învățare și dezvoltare.
În concluzie, teoria lui Vîgotski aduce o perspectivă cuprinzătoare asupra relației dintre
învățare, formare și dezvoltare, evidențiind importanța interacțiunilor sociale și a mediului
cultural în formarea copiilor. Integrarea acestei teorii atât în terapia comportamentală, cât și
în terapia ocupațională oferă posibilitatea de a dezvolta abordări acționale cat mai complexe,
personalizate și eficiente pentru sprijinirea dezvoltării copiilor mici într-un mod adaptat la
contextul lor socio-cultural.