Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
TEMA 7 Pu Studenti
TEMA 7 Pu Studenti
Eficienţa economică este o noţiune complexă prin care se înţelege obţinerea unor
rezultate economico-sociale maxime şi de utilitate prin cheltuirea raţională şi economică a unor
resurse materiale, tehnice, de muncă, financiare pe baza metodelor ştiinţifice de organizare şi de
conducere a activităţilor umane în toate domeniile.
Cu alte cuvinte, eficienţa economică este o noţiune prin care se estimează rezultatele unei
activităţi economice în raport cu eforturile făcute.
Orice indicator de eficienţa economică este prezentat într-una din două forme posibile:
1. Raportul efectelor obţinute către eforturile depuse; indică cuantumul efectului obţinut
dintr-o unitate de efort depusă. Fiind folosit drept criteriu pentru elaborarea deciziilor
manageriale, se ţine cont de necesitatea maximizării lui. Aşadar, cu cât este mai mare
acest indicator, cu atât este mai avantajoasă activitatea economică. Exemplul cel mai
firesc ar fi raportul dintre profitul net şi cheltuielile legate de organizarea activităţii
economice ce-l asigură. Poate fi exprimat prin formula: ef = E/e,---max.,
unde:
E – efectele (rezultatele) obţinute;
e – eforturile depuse (resursele consumate).
Eficienţa economică este principalul factor calitativ al creşterii economice deoarece prin
ea se asigură sporirea absolută a efectelor cu acelaşi volum de efort.
2. Raportul dintre eforturile depuse şi efectele obţinute arată ce efort trebuie depus pentru a
obţine o unitate de efect. Fiind folosit drept criteriu pentru elaborarea deciziilor
manageriale, se ţine cont de necesitatea minimizării lui. Aşadar, cu cât este mai mic acest
indicator, cu atât este mai avantajoasă activitatea economică. Exemplul cel mai firesc ar
fi raportul dintre cheltuielile legate de organizarea activităţii economice şi profitul net
obţinut din aceasta activitatea. Poate fi exprimat prin formula: e’= e/E, min.
Orice program de activitate (producţie, investiţie, aprovizionare, desfacere etc.) presupune
mai multe modalităţi de realizare. La rândul ei, fiecare modalitate are la bază mai multe variante
de proiect, fiecare caracterizându-se printr-o varietate de informaţii referitoare la:
- eforturile;
- efectele;
- raporturile existente între acestea;
- durata de realizare a activităţii;
- durata de obţinere a efectelor economice scontate etc.
De aceea, pentru alegerea variantei optime se foloseşte un sistem de indicatori de eficienţă
economică, ce surprind aceste informaţii sub aspect cantitativ, dar şi calitativ.
Indicatorii folosiţi în aprecierea activităţii economice se pot clasifica după mai multe criterii.
După sfera de cuprindere (şi de referinţă) se împart în:
1) indicatori care reflectă efectele economice, şi anume: capacitatea de producţie, valoarea
producţiei, profitul, încasările etc.;
2) indicatori care cuantifică eforturile economice pentru realizarea activităţii respective, cum
sunt: volumul investiţiilor, cheltuielile de producţie, structura costurile de producţie, numărul
total de salariaţi etc.;
3) indicatori care se referă la perioada în care se desfăşoară activitatea analizată
(dimensiunea perioadei cercetare-proiectare-producţie-desfacere, durata de execuţie a unei
activităţi, perioada până la atingerea parametrilor proiectaţi, durata de amortizare a utilajelor
etc.).
Indicatorii 1)-3) nu sunt indicatori propriu-zişi de eficienţă economică, pentru că nu
asigură comparabilitatea între efectul economic obţinut şi efortul care a generat rezultatul
respectiv.
4) indicatori ai eficienţei economice, sunt consideraţi acei, care au ca caracteristică principală
realizarea unei comparaţii dintre rezultatele obţinute şi resursele consumate, ţinând însă
seama şi de alte elemente definitorii ale eficienţei economice (influenţa factorului timp etc.).
Dintre aceşti indicatori se pot menţiona:
- rata profitului;
- productivitatea muncii;
- producţia la 1 mie lei capital fix etc.
Un alt criteriu de clasificare îl constituie nivelul la care se face evaluarea şi analiza
economică, şi anume:
a) indicatorii calculaţi la nivel macroeconomic, care se referă la evaluarea:
- efectelor economice ale întregii economii naţionale (PIB, PNN, PIN etc.);
- resurselor consumate (consumul de o anumită resursă etc.);
- eficienţei acestora (PIB pe cap de locuitor etc.);
b) indicatorii calculaţi la nivel microeconomic, care se referă la indicatorii de
volum sau de eficienţă economică ce caracterizează realizările unităţii
economice sau o activitate oarecare, ca de exemplu:
- valoarea producţiei,
- numărul de salariaţi,
- producţia la 1 mie lei capital fix,
- profitul la 1 mie lei producţie etc.
Indicatorii din această grupă se mai pot clasifica în 4 grupe de indicatori:
1) indicatori cu caracter general, care sunt comuni oricărei sfere de activitate (producţie,
comerţ etc.);
2) indicatori de bază, care sunt diferiţi în funcţie de obiectul analizei (rata rentabilităţii,
productivitatea muncii etc.);
3) indicatori specifici, care prezintă anumite particularităţi în dependenţă de sfera de
activitate, ramură sau proces economic (aprovizionare, producţie, comerţ etc.);
4) indicatori suplimentari, care vin să compare eforturile suplimentare, efectele
suplimentare şi eficienţa economică suplimentară obţinută în urma sporirii consumului de
resurse.
Prin eficienţa economică a investiţiilor se înţelege relaţia care se stabileşte între nivelul
rezultatelor economice în urma desfăşurării procesului investiţional, pe de o parte, şi
cantitatea şi structura efortului, ca generator de efecte, pe de altă parte.
Efectele economice ale procesului investiţional (ca de altfel, ale oricărei activităţi
economice) se mai pot clasifica în:
- efecte brute (spre ex., valoarea producţiei, veniturile anuale);
- efecte nete (spre ex., profiturile).
Caracteristicile de bază ale eficienţei economice a investiţiilor:
1. Eficienţa economică a investiţiilor nu poate fi tratată izolat de celelalte activităţi economice.
Ea este o parte componentă, o latură esenţială a întregii activităţi economice şi are o relevanţă
deosebită în modul de concepere şi de realizare a lucrărilor ce contribuie la evoluţia
produsului social.
2. Eficienţa economică a investiţiilor se determină printr-o abordare complexă şi sistemică,
urmărind multiplele legături şi interdependenţe ale proceselor economice.
3. Activitatea investiţională se află în strânsă corelaţie cu cererea pieţei. Fundamentarea
investiţiilor trebuie să se axeze pe perioadele trecute, pentru a asigura o durată cât mai lungă
şi cât mai eficientă a obiectului investiţiei. De aici reiese legătura strânsă cu factorul timp.
4. Eficienţa economică a investiţiilor, deşi capătă o formă absolută, necesită, însă, şi un calcul
sub formă relativă, pentru a asigura posibilitatea unei comparări cu alte variante de proiecte
de investiţii.
5. Eficienţa economică a investiţiilor urmăreşte obţinerea unor rezultate optime (dat fiind
raportul dintre „eficient” şi „optim”:
ef = E/e,---max. ;
’
ef = e/E,----min.) etc.
Făcând parte din totalul proceselor economice, investiţiile sunt estimate în mod similar.
Diferenţa apare din faptul că cheltuielile sunt divizate în trei faze ale procesului de investiţii. Iar
veniturile provin numai dintr-o fază – faza de exploatare. Spre deosebire de cheltuielile
procesului de producţie, aici apare o gamă mult mai vastă de cheltuieli. Trebuie ţinut cont de
cheltuielile fazelor anterioare fazei investiţionale. Tot aici apare un alt specific al proceselor de
investiţii – intervale mari de timp între momentul cheltuielilor şi apariţia primelor venituri.
Evaluarea eficienţei economice a investiţiilor se realizează, ca şi eficienţa economică în
general, cu ajutorul unui sistem de indicatori. Acest sistem este diferit dacă evaluarea se face:
- la nivel microeconomic (la nivelul agentului economic sau la nivelul obiectivului de investiţii)
sau
- la nivelul macroeconomic (la nivelul economiei naţionale).
It
It
de unde: T
Ph
Astfel, în practică, termenul de recuperare a investiţiei se calculează ca raportul dintre
investiţiile totale şi profitul anual şi exprimă perioada în care investiţiile se recuperează din
profitul anual.
Randamentul economic este reprezentat prin următoarea formulă:
S3
R
S2 S2 T (Q iar S3 (D T ) (Q C)
C),
(D T ) (Q C) D
R R
T (Q C) T 1
În baza acestei formule, putem concluziona că randamentul economic depinde de raportul
în care se află durata de funcţionare a obiectivului faţă de termenul de recuperare. Cu cât durata
de funcţionare este mai lungă, comparativ cu termenul de recuperare a investiţiilor, cu atât
randamentul economic al investiţiilor este mai mare. Astfel, trebuie să se urmărească recuperarea
cât mai rapidă a fondurilor de investiţii cheltuite, paralel cu menţinerea capitalului fix în stare
optimă de funcţionare. Deci, eficienţa economică a investiţiilor este dependentă de termenul de
recuperare şi de randamentul economic al investiţiilor.
c) Cazul conjunctural
Decizia de investire depinde de evoluţia producţiei şi a costurilor, precum şi de durata de
funcţionare a obiectivului. Iar determinarea corectă a acestora permite sporirea eforturilor făcute,
a efectelor obţinute şi, nu în ultimul rând, a eficienţei economice. În cazul precedent s-a presupus
că indicatorii de volum sunt constanţi, iar în cazul dat aceştea vor fi consideraţi fluctuanţi.
Dacă în cazul precedent termenul de recuperare era T, acum, ca rezultat al influenţei
1 1
preţului şi nu numai a acestuia, termenul de recuperare a devenit T (T T ), iar durata de
1
funcţionare a obiectivului a scăzut ( D D ). În consecinţă, şi nivelul eficienţei economice a
scăzut la jumătate, fiind influenţat negativ de reducerea duratei de funcţionare, prelungirea
duratei de recuperare a investiţiilor şi scăderea profitului anual, ca efect al creşterii mai rapide a
costurilor comparativ cu producţia fabricată.
Figura 3. Graficul procesului investiţional şi al recuperării fondurilor cheltuiite
După sfera de cuprindere (şi de referinţă), indicatorii de eficienţă a investiţiilor se împart în:
1) indicatori care reflectă efectele economice;
2) indicatori care cuantifică eforturile economice pentru realizarea obiectivului de investiţii
şi funcţionării capacităţilor de producţie, cum sunt: investiţiile totale, structura investiţiilor
totale etc.;
3) indicatori care se referă la perioada de realizare şi funcţionare a obiectivului
investiţional (durata de execuţie a obiectivului, durata de execuţie până la punerea parţială în
funcţiune a unor capacităţi de producţie, durata pînă la atingerea parametrilor proiectaţi,
durata de funcţionare fizică şi eficientă a capacităţilor de producţie etc.).
După cum a fost deja menţionat pentru cazul indicatorilor de eficienţă a activităţii
economice, indicatorii 1)-3) nu sunt indicatori propriu-zişi de eficienţă economică a
investiţiilor, pentru că nu asigură comparabilitatea între efectul obţinut şi efortul care a
generat rezultatul respectiv.
4) indicatori ai eficienţei economice a investiţiilor sunt consideraţi acei indicatori care au ca
caracteristică principală realizarea unei comparaţii între rezultatele investiţionale obţinute şi
resursele investiţionale consumate, ţinând cont, în acelaşi timp, şi de alte elemente definitorii
ale eficienţei economice a investiţiilor (cum ar fi spre ex., influenţa factorului timp etc.).
Printre aceşti indicatori, se pot menţiona:
- investiţia specifică;
- termenul de recuperare a investiţiei;
- coeficientul de eficienţă economică a investiţiilor etc.
III. Indicatori suplimentari, care completează sistemul de informaţii, în scopul evaluării cît
mai corecte a eficienţei economice a investiţiilor şi se referă la aprecierea activităţii
desfăşurate în domenii adiacente (bilanţul contabil al AE, care urmează să fie modernizat
prin investiţii; structura salariaţilor; randamentul utilajului de bază etc.);
IV. Indicatori specifici, care prezintă anumite particularităţi în dependenţă de sfera de
activitate, ramură sau domeniul de activitate în evaluarea eficienţei economice a investiţiilor.
În cele ce urmează, se vor analiza detaliat indicatorii menţionaţi mai sus (în special, cei din
grupul 1 şi 2).
I. Indicatorii cu caracter general contribuie la formarea unei viziuni globale asupra efectelor
şi eforturilor ce caracterizează activitatea viitoare a obiectivului economic, precum şi a
eficienţei economice. În această grupă se cuprind:
- capacitatea de producţie, care exprimă cantitatea maximă de producţie ce se poate
obţine, într-o perioadă, în condiţii normale de funcţionare impuse de utilizarea deplină a
capitalului fix şi a resurselor umane, organizarea judicioasă a producţiei şi a muncii.
Capacitatea de producţie se exprimă în tone, bucăţi, metri etc. În cazul obiectivelor din
sfera socială sau culturală – în numărul de paturi la un spital sau numărul de locuri la o
unitate culturală etc.;
- numărul de salariaţi de care va avea nevoie viitorul obiectiv;
- cheltuieli de producţie;
- valoarea producţiei;
- profitul (beneficiul), indicator deosebit de important în aprecierea efectului net al unităţii
sau e fiecare produs în parte. Cu ajutorul acestui indicator se calculează cel mai sintetic
indicator de apreciere a eficienţei activităţii economice – rata profitului (rata
rentabilităţii);
- productivitatea muncii;
- consumurile specifice de materii prime, materiale, combustibil şi energie. Aceşti
indicatori au o importanţă deosebită în aprecierea eficienţei economice a investiţiilor
deoarece influenţează în mod direct costul producţiei şi, respectiv, rentabilitatea viitorului
obiectiv.
În cadrul indicatorilor generali pot fi incluşi şi alţii, potrivit naturii obiectivului analizat, a ramurii
din care fac parte etc.
II. Printre indicatorii de bază pot fi menţionaţi, prin detaliere, următorii indicatori:
1. Valoarea investiţiei
Mărimea fondurilor necesare pentru realizarea unui obiectiv constituie unul dintre indicatorii
de volum principali, folosit în adoptarea deciziei de investiţie, ce caracterizează eforturile
procesului investiţional. În principiu, investiţiile însumează totalitatea resurselor ce se
consumă pentru edificarea obiectivului, până la punerea lui în funcţiune. Prin extensie, în
volumul investiţiei se includ stocul de mijloace circulante necesar la prima dotare a
obiectivului economic, precum şi o serie de cheltuieli care nu măresc valoarea capitalurilor
fixe, precum cheltuielile pentru pregătirea salariaţilor viitoarei unităţi economice, cu
supravegherea desfăşurării lucrărilor etc. Acest efort investiţional se calculează cu ajutorul
relaţiei:
It = I + MO + CS , unde:
It reprezintă investiţia totală;
I – reprezintă investiţia calculată conform devizului general;
MO – reprezintă necesarul iniţial de mijloace circulante pentru începerea funcţionării
obiectivului;
CS – reprezintă alte cheltuieli (cu pregătirea cadrelor, supravegherea lucrărilor etc.).
4. Investiţia specifică
Acest indicator asigură comparabilitatea dintre efortul investiţional depus pentru realizarea
unui obiectiv şi rezultatele obţinute, exprimate prin capacitatea de producţie. Relaţiile de calcul
se stabilesc diferenţiat, pentru:
- obiective noi
- şi pentru dezvoltări, modernizări şi retehnologizări, astfel:
Indicatorul astfel calculat exprimă efortul investiţional depus pentru obţinerea unei
unităţi monetare-producţie.
Dacă este nevoie, această relaţie de calcul poate fi aplicată şi în cazul producţiei eterogene.
b) Pentru activitatea de modernizare, dezvoltare, retehnologizare a obiectivelor existente,
investiţia specifică se calculează astfel:
sm Im
q q , unde:
m o
Astfel calculat, indicatorul arată care este efortul de capital investit, exprimat în unităţi
monetare, ce se cheltuieşte pentru a spori capacitatea de producţie cu o unitate fizică, ca
rezultat al modernizării, dezvoltării, retehnologizării.
În acest caz, ca şi în cazul noilor construcţii, indicatorul respectiv se poate calcula şi în
funcţie de sporul realizat la valoarea producţiei:
Im
sm , unde:
Qm
Qo
Qm - reprezintă capacitatea de producţie, exprimată valoric, după modernizare, retehnologizare
sau dezvoltare,
Q0 – capacitatea de producţie, exprimată valoric, înainte de modernizare, dezvoltare,
retehnologizare.
În cazul dat, indicatorul reflectă cheltuielile investiţionale pentru sporirea capacităţii de
producţie, exprimată valoric printr-o unitate monetară.
Când se compară între ele mai multe variante de investiţie, va fi preferată varianta în care
indicatorul amintit are valoarea cea mai mică.
Indicatorul investiţie specifică cuprinde o sferă largă de aplicabilitate şi are un grad înalt de
relevanţă, ceea ce, practic, face ca acesta să fie prezent în multe calcule de argumentare a
eficienţei economice a investiţiilor.
Acest indicator are, însă, anumite limite, impuse de faptul că efortul investiţional total
depus se compară cu efectul de capacitate obţinut numai la nivelul unui an, din care motiv
indicatorul investiţie specifică trebuie completat cu alţi indicatori pentru fundamentarea
deciziilor investiţionale.
T It sau T It , unde:
E CF
It reprezintă investiţia totală; h
h
CEh – fluxul de numerar mediu anual;
Eh – avantajele economice anuale sau profitul anual.
Indicatorul astfel calculat exprimă care este intervalul de timp (perioada), în care se va
recupera capitalul investit din avantajele economice anuale obţinute.
În practică, rareori se întâmplă ca avantajele economice (profiturile anuale) să fie constante
în timp.
Acest aspect este justificat, cel puţin, prin faptul că, imediat după punerea în funcţiune a
obiectivului, începe perioada de atingere a parametrilor proiectaţi, în care profitul se va situa sub
nivelurile planificate. Acest decalaj între profitul proiectat şi cel planificat sporeşte, într-un fel,
efortul investiţional şi deci conduce la creşterea termenului de recuperare.
Pe de altă parte, uneori este posibil ca încă din perioada de realizare a obiectivului să fie
puse în funcţiune unele capacităţi parţiale (segmente) de producţie, care vor aduce profit până la
darea integrală în exploatare a obiectivului, profit ce va diminua efortul investiţional din perioada
respectivă.
În asemenea caz, pentru un calcul corect al termenului de recuperare, trebuie să se ţină
seama de toate aceste aspecte. Astfel, termenul de recuperare al investiţiei se va stabili în baza
relaţiei:
I E E
T t ' , unde:
E h
Im A V Pp
T , unde:
E hm Eh o
T indică termenul de recuperare a capitalului investit pentru modernizare, dezvoltare,
retehnologizare;
I m – capitalul investit pentru modernizare, dezvoltare, retehnologizare;
A – amortizarea nerecuperată;
V – veniturile obţinute din valorificarea unor utilaje;
Pp – pierderea de profit pe timpul realizării investiţiei;
Ehm – avantajul anual (profitul anual) obţinut în urma modernizării, dezvoltării sau
retehnologizării unui obiectiv existent,
Eho – avantajul anual ( profitul anual) generat de obiectivul existent înainte de realizarea
investiţiei pentru modernizare, dezvoltare sau retehnologizare.
Un anumit efect economic poate fi obţinut fie datorită unui volum mai mare de cheltuieli de
producţie, dar cu o investiţie mai mică, fie datorită unui consum mai mare de resurse
investiţionale, dar cu cheltuieli mai mici.
Indicatorul cheltuieli echivalente este un indicator de efort economic şi reflectă efortul total,
atât de investire, cât şi de exploatare, necesar pentru realizarea şi funcţionarea viitorului obiectiv
şi se determină în baza relaţiei:
K I t C h De
, unde:
K reprezintă cheltuielile echivalente sau recalculate;
It – investiţii;
C h – cheltuieli anuale de producţie;
De – durata de funcţionare eficientă a obiectivului.
În unele cazuri, acest indicator se calculează folosind relaţia:
K It Ch T , unde:
T - indică termenul de recuperare al investiţiei.
Această relaţie de calcul se recomandă în cazurile în care duratele de funcţionare (D) ale
obiectivelor realizate sunt mari, ceea ce ar denatura analiza economică.
Însă, sub formele prezentate mai sus, indicatorul cheltuieli echivalente asigură
comparabilitatea rezultatelor numai dacă în toate variantele capacităţile de producţie sunt
egale. În situaţiile în care variantele comparabile se deosebesc prin capacităţile de producţie,
se recurge la o formulă specifică de calcul al acestui indicator, şi anume:
K
k
q De , unde:
k - reprezintă cheltuieli echivalente specifice;
K – cheltuieli echivalente;
q - capacitatea anuală de producţie;
De – durata de funcţionare eficientă a obiectivului.
Indicatorul calculat astfel reflectă efortul total de capital investit şi de cheltuieli de
producţie pe durata de funcţionare a obiectivului, ce revine pe unitate de capacitate fizică.
b) Profitul total ( Pt ), care reprezintă profitul realizat în perioada din momentul punerii în
funcţiune a obiectivului şi până la expirarea duratei de funcţionare a acestuia:
Pt Ph De , unde:
c) Profitul de recuperare ( Pr ), care reprezintă partea din profitul total destinată recuperării
investiţiilor alocate. Prin urmare, profitul de recuperare este profitul obţinut până la expirarea
termenului de recuperare a investiţiei.
Deci, Pr It .
d) Profitul final (Pf), care reprezintă partea din profitul total obţinut după expirarea termenului
de recuperare a investiţiilor. Astfel:
Pf Pt sau Pf Pt It , unde:
P indică profitul final; Pr
f
Pt – profitul total;
Pr profitul ce urmează să fie recuperat;
It – valoarea capitalului investit.
Randamentul economic al investiţiei se determină din raportul dintre profitul final şi
capitalul investit:
Pf
R
It , unde:
R indică randamentul economic al investiţiei;
Pf – profitul final;
It – valoarea capitalului investit.
Acest indicator exprimă profitul final în unităţi monetare, ce se va obţine pe unitate
monetară de capital investit.
În practică, randamentul economic al investiţiilor se mai calculează şi în funcţie de profitul
total, astfel:
Pt It
R It
De unde rezultă, că:
Pt
R 1
It
Indicatorul respectiv reflectă o situaţie cu atât mai convenabilă, cu cât nivelul său este mai
ridicat.
d D
sau VNA h
h
(1 a) , unde:
VN
h1
Vh reprezintă venitul obţinut în anul h;
Ih – investiţia anuală;
Ch – cheltuieli anuale de producţie;
a - coeficientul de actualizare;
d – durata de realizare a o9biectivului de investiţii;
D – durata de funcţionare a obiectivului;
h – 1,2,3,4,…..d+D.
În funcţie de acest indicator, sub raportul eficienţei, pot fi acceptate numai proiectele
investiţionale care se caracterizează prin VAN>0.
În mod particular, această expresie se utilizează în cazul, în care după investiţia iniţială
investiţii în următorii ani nu sa-u efectuat.
Exemplu de calcul al indicelui VNA (NPV) este specificat în aplicaţia practică ce
urmează: compania trebuie să decidă asupra unui proiect de investiţii, care prevede generarea
de venituri la sfârşitul anului, după cum urmează: primul an – 30 mii u.m.; al doilea an – 35 mii
u.m.; al treilea an – 40 mii u.m. Investiţia iniţială se estimează la 60 mii u.m. Proiectul va fi
finanţat printr-un credit bancar cu rata de 15%. Este avantajoasă participarea la acest proiect?
Comentariu: Valoarea pozitiva a VNA indică faptul că fluxurile de numerar net al proiectului
acoperă costul iniţial al proiectului şi contribuie la crearea de venituri în valoare de 18,88 mii
u.m. Astfel, proiectul poate fi analizat drept obiect de investiţii.
It It
PI reprezintă indicele de profitabilitate;
CFt’– fluxul de numerar total actualizat;
It’ – investiţia totală actualizată;
VNAt – valoarea netă actuală totală.
În cazurile, în care după investiţia iniţială nu se mai efectuează alte investiţii, formula
poate lua forma:
T
n
CF (1 n
PI r)n1
I0
Exemplu de calcul al indicelui PI este specificat în aplicaţia practică ce urmează:
compania trebuie să decidă asupra unui proiect de investiţii, care prevede generarea de venituri
la sfârşitul anului, după cum urmează: primul an – 30 mii u.m.; al doilea an – 35 mii u.m.; al
treilea an – 40 mii u.m. Investiţia iniţială se estimează la 60 mii u.m. Proiectul va fi finanţat
printr-un credit bancar cu rata de 15%. Justificaţi decizia de a participa la acest proiect,
bazîndu- vă pe calculul indicelui PI.
Rezolvare: aplicând formulă de calcul pentru PI, se va obţine:
PI =..........................................................................................................................................= 1,31
Comentariu: Pentru că valoarea indicelui PI este mai mare decât unitatea, proiectul ar trebui să
fie acceptat pentru executare (ţinând cont de valorile altor indicatori dinamici a investiţiilor).
Generalizând, vom constata, că un proiect investiţional independent urmează să fie
acceptat doar dacă PI este mai mare decât 1, şi trebuie respins, dacă PI este mai mic decât 1.
Proiectul al cărui PI este egal cu 1 va genera o VNA globală nulă. De aceea investitorul
va fi indiferent faţă de o astfel de variantă.
Cu cât indicele de profitabilitate este mai mare, cu atât proiectele sunt mai eficiente, în
condiţii echivalente, comparabile din alte puncte de vedere. Astfel, varianta optimă de proiect va
fi aceea care va răspunde criteriului:
PI 🡢 maxim
sau
RIR (internal rate of return – IRR) este definită ca fiind acea rată de actualizare care face să
existe egalitate între valoarea actualizată a intrărilor nete de numerar, estimate în cadrul
proiectului, şi valoarea actualizată a costurilor investiţionale (deci ieşirilor de numerar), estimate
pentru proiectul respectiv.
Astfel, RIR reprezintă acea rată de actualizare care face ca VNA să fie egală cu 0.
Prin urmare, RIR reprezintă rata – limită de actualizare, pentru care se anulează realizarea VNA
globală la proiectul investiţional dat:
VNA (a = RIR) = 0
Pentru a accepta sau a respinge un proiect investițional, RIR se compară cu rata de
actualizare „a”.
Pentru RIR > a, proiectul de investiţii devine acceptabil, fiindcă It’ este mai mică decât
’
CFt şi, respectiv, VAN va avea valoare pozitivă.
Pentru RIR < a, proiectul trebuie respins, fiindcă It’ devine mai mare decât CFt’ şi, respectiv,
VNA va avea valoare negativă.
Pentru RIR=a, proiectul este indiferent, adică costul actualizat al capitalului investit (It’)
devine egal cu fluxul de numerar actualizat degajat de proiect (CFt’ ), astfel VNA=0.
Analitic, pentru determinarea RIR se porneşte de la egalitatea:
It’ = CFt’, respectiv de la ecuaţia:
VNA = CFt’– It’ = 0
Valoarea RIR poate fi stabilită prin mai multe metode:
VAN1 =.....................................................................................................................0,23;
VAN2 =...........................................................................................................…. - 0,109;
La stabilirea RIR, este important să se ţină cont de faptul ca diferenţa admisă dintre amin şi
amax să nu depăşească 5 puncte procentuale.
IRR a NPV
mi ma amin
n
a x
NPV NPV
Răspuns:
IRR 5 10 5
9176 9176
1157 9,44
Deoarece IRR a proiectului este mai mare decât rata de actualizare iniţială, proiectul de
investiţii este mai avantajos.
II) calcularea RIR cu ajutorul calculatoarelor financiare şi al computerelor.
În cazul în care se compară proiectele sau variantele alternative de investiţii, ce se
caracterizează prin VNA apropiate, aproximativ egale, se dă prioritate proiectului (variantei) cu
RIR maxim.
În funcţie de costul capitalului împrumutat, RIR constituie rata maximă a dobânzii la care
este posibil un împrumut de capital necesar finanţării investiţiei, astfel încât proiectul ce se va
realiza să nu fie nerentabil.
Pentru o rată a dobânzii i<RIR, proiectul va avea o mărime a VNA>0, calculată pentru a=i,
şi, prin urmare, proiectul va fi avantajos.
Pentru o rată a dobânzii i>RIR, proiectul va fi inacceptabil, deoarece, în aceste condiţii, el
cauzează pierderi; respectiv VNA<0.
În situaţia în care i=RIR, capitalul împrumutat nu aduce nici un câştig.
De aici - concluzia: se acceptă doar proiectele caracterizate prin RIR mai mare decât costul
capitalului.
Selectarea unui proiect de investiţii după criteriul max. RIR presupune că toate proiectele
vor avea o durată de viaţă economică de aceeaşi mărime. În caz contrar, RIR nu va evalua corect
proiectele.
Sub aspect teoretic, RIR se consideră inferioară VNA, fiindcă RIR are câteva dezavantaje
majore:
1. Dacă veniturile şi costurile perioadei pentru un proiect îşi schimbă semnul mai mult
decât o dată, adică au loc fluxuri de numerar neconvenţionale (costurile exced veniturile şi
creează fluxuri negative, alternând cu cazul când veniturile excedează costurile şi creează fluxuri
pozitive) pe durata de viaţă a unui proiect, nu poate fi fundamentată o soluţie doar prin luarea în
calcul a criteriului RIR, căci în acest caz pot apărea mai multe rate interne de rentabilitate.
Asemenea fenomene se întâlnesc la proiectele cu durate de exploatare (D e) mari, când pe
parcursul exploatării se realizează noi investiţii pentru înlocuiri periodice de utilaje.
2. Spre deosebire de criteriul VNA, care presupune că încasările din realizarea proiectului
investiţional vor fi reinvestite cu o rată de rentabilitate egală cu rata de actualizare (costul
capitalului), RIR presupune reinvestirea fluxurilor de numerar degajate de proiect pe anii duratei
de exploatare în operaţii şi proiecte rentabile, cu o rată a rentabilităţii unică egală cu RIR, ceea ce
în realitate nu se prea întâmplă.
3. RIR nu ţine seama de amploarea efortului de investiţii şi nici nu răspunde direct
criteriului de maximizare a valorii firmelor.
Cu toate că RIR poate conduce uneori la rezultate incoerente în analiza proiectelor, acest
indicator rămâne un criteriu semnificativ de selecţie a proiectelor.
Totodată, se recomandă ca indicatorul RIR să fie utilizat în combinaţie cu alţi indicatori:
cu valoarea actuală netă (VNA), cu termenul de recuperare actualizat (T ’ ), precum şi cu indicele
de profitabilitate (PI).
Notă: Cu toate că metoda RIRM este superioară metodei obişnuite RIR, ca indicator al
“adevăratei” rate de rentabilitate a unui proiect de investiţii, totuşi metoda VNA este cea mai
relevantă, mai ales când trebuie să se aleagă între proiecte reciproc exclusive, care au mărimi
diferite, fiindcă oferă un indiciu mai corect referitor la mărimea venitului ce-l va aduce fiecare
proiect pentru suplimentarea şi maximizarea valorii firmei.
I , unde:
Eh h
h1 h1
Când nu se doreşte să se opereze cu valori medii anuale ale avantajului economic, precum
şi atunci când nivelul acestora nu este constant în timp E1 E2 Eh , pentru a ţine seama de
fluxul
concret, de nivelurile diferite ca mărime ale fluxurilor de numerar din fiecare an, cea ce este
foarte important din punct de vedere economic şi financiar pentru orice investitor, termenul de
recuperare dinamic se determină:
fie prin încercări succesive, dând diferite valori lui (T ' ) şi interpolând,
fie folosind procedeul bilanţului recuperării investiţiilor.
La baza procedeului bilanţului recuperării investiţiilor stă ideea fundamentală a
comensurabilităţii valorilor actuale ale costurilor de investiţii şi ale avantajelor economice
calculate la momentul de referinţă dat şi, deci, existenţa posibilităţii de a efectua operaţii cu
mărimi comparabile din punct de vedere al impactului factorului timp.
Astfel, din volumul global al investiţiilor actualizate la un moment dat de timp I ' t se scade
succesiv mărimea anuală a fluxului avantajului economic, exprimată în valoare actuală în acelaşi
moment de actualizare, ca şi cel al investiţiilor, până în anul în care se încheie recuperarea
investiţiilor.
Pentru a utiliza această metodă de evaluare, se stabileşte perioada de recuperare «prag»
(cerută) cu care se compară perioadele de recuperare a investiţiei pentru diverse proiecte .
dacă T < T ' (cerut), proiectul se acceptă;
dacă T > T ' (cerut), proiectul se respinge;
dacă T = T ' (cerut), proiectul este indiferent.
În cazul în care există două proiecte concurente, se alege proiectul cu cel mai scurt termen
de recuperare.
Când apelăm la analiza termenului de recuperare T ' în evaluarea economică şi financiară
a deciziilor de investiţie, se consideră că există o modalitate care ia în calcul riscul investiţiilor
proiectate .
Dându-le prioritate celor mai avantajoase proiecte sau variante, caracterizate prin durate
de recuperare scurte, se acceptă că, în asemenea caz, veniturile, costurile şi avantajele economice
viitoare nu vor fi afectate de incertitudine şi risc în aceeaşi măsură ca la variantele cu durate mari
de recuperare.
Un alt argument în favoarea acestei metode este acela că firmele care se află în criză de
numerar trebuie să dea o mai mare importanţă recuperării rapide a fondurilor pe care le
investesc, ca să le poată utiliza ulterior pentru altceva sau pentru satisfacerea altor necesităţi. Cu
toate că abordarea pe baza metodei perioadei de recuperare a investiţiilor oferă, într-adevăr, o
indicaţie a gradului de lichiditate a proiectului, asta nu trebuie să ne facă să trecem cu vederea
deficienţele pe care le comportă metoda respectivă.
Această metodă nu ia în calcul fluxurile de numerar (avantajele economice) ulterioare
perioadei de recuperare.
Dacă proiectul este unul al cărui maturizare se produce mai târziu în timp, utilizarea
indicatorului perioadei de recuperare a investiţiei poate duce la alegerea unei investiţii mai puţin
profitabile.
Proiectele cu perioade lungi de recuperare a investiţiilor sunt, de regulă, cele care implică o
planificare pe termen lung – conceperea de produse noi sau intrare pe pieţe noi. Adesea
asemenea decizii strategice nu asigură venitul maxim în primii ani de implementare.
Aşadar, metoda perioadei de recuperare a investiţiei poate să prejudicieze acele investiţii
care sunt de cea mai mare importanţă pentru succesul pe termen lung al firmelor.
Deşi metoda perioadei de recuperare a investiţiei pare să fie foarte uşor aplicabilă, este
esenţial să se cunoască defectele ei. Nu se recomandă ca decizia de investiţie să se ia doar în
baza acestui criteriu.
Formula de calcul a DPP este următoarea:
T
1
n1
Bibliografie:
DPP CFn * n
I0
(1 r)
1. Buhociu F., Negoescu Gh. Investiţiile în economia de tranziţie.
2. Caraganciu A., Domenti O., Ciobu S. Bazele activităţii investiţionale. Editura A.S.E.M.,
Chişinău, 2004.
3. Vasilescu I., Romînu I., Cicea C. Investiţii. Bucureşti, 2000.
4. Hîncu R. Economia informaţională: aspecte manageriale şi investiţionale. Chişinău, 2002.
5. Hîncu R., Suhovici A., Luchian I. Основы инвестиционной деятельности, Ed. ASEM.
Chişinău, 2008.