Cât am stat eu la carcerã, lagãrul fusese vizitat de un sublocotenent de stat de

la Interne - Lavrentiev. La mine în vizitã, nu a fost. Sandu Curent râde extrem

de mulþumit ºi îmi spune:
- Pãcat cã nu ai fost cu noi, când a venit „ministrul" lor. Sã fi vãzut câtã
pazã, ce stat major de funcþionari ºi la ce distanþã se þineau. Totuºi, a intrat în
bordeie. ªi a stat de vorbã ici-colo, cu câte cineva. Hai sã vedem dacã Bãdiþa1 ºia
terminat tãierea la pãdure.
1 Costache Bicioga, zis Bãdiþa, avocat din Câmpulung Moldovenesc, îºi fãcuse ºcoala
ºi
baroul la Cernãuþi. Om de munte, curat ºi frumos ca un înger. Priceput. Cântãreþ
din fluier;
cioplitor în lemn de mãr. A murit între gratii la Gherla. Liniºtit ºi împãcat ca un
sfânt.
Fãcuserãm ºcoala în acelaºi timp. Ne uneau aceleaºi idealuri. Fãcuserãm rãzboiul
împreunã
- de la Ungheni, la Stalingrad... Ne-am regãsit în prizonierat. Am intrat în
puºcãriile româneºti.
El a murit senin, ca un sfânt. Eu încã plãtesc.
Pãdurea plesnea de sãnãtate ºi când doboram câte un mesteacãn uriaº, parcã
ni se rupea inima. Era la începutul lui august ºi frunza prindea sã îngãlbeneascã
pe nervuri. Cântec de pãsãri nu se mai auzea în pãdure. Departe, departe, prin
luminiºuri, se adunau cocorii pe lângã smârcuri. Simþeam în vârf de aripi, uºor,
adierile de toamnã.
23
Bãdiþa, cu joagãrul fãcut colac în stânga ºi cu un topor în dreapta, se apropie
de trunchiul pe care stau eu. Sandu piteºte uneltele sub niºte crengi de brad; sã
le
avem mâine, aici, la îndemânã.
- Mai avem un ceas bun, pânã la patru. Bine cã am terminat. Mâine - zice
Bãdiþa - o luãm iar de la început.
Se aºeazã amândoi pe iarbã, cu spatele rezemaþi de buturuga pe c are stau eu.
- Mã, Sandule, scapãrã ºi eu þi-oi da mahorcã pentru o þigarã.
Bãdiþa fumeazã cu pipa. Sandu nu poate suferi luleaua. ªi unul ºi celãlalt au
amnare ºi fitil (fãcut din bumbac); chibrituri nu sunt.
În timp ce-ºi fumeazã tainul, îi studiez. Sandu are cãciula trasã pe urechi („în
pãdure-i curent, bre!") iar Bãdiþa stã cu capul descoperit ºi cãmaºa descheiatã la
piept („cald e, mãi fraþilor; cald, ca vara!"). Sandu parcã ar vrea sã spunã ceva,
dar se opreºte, fumeazã ºi ascultã; în pãdure se aud joagãrele ronþãind, topoarele
hãcuind ºi strigãtele ceasovoilor, din copaci.
- Ia spune mata, Bãdiþã, cum a fost cu Lavrentiev - reiau firul începutului de
discuþie cu Sandu.
- Cu ministru lor? Pãi, Sandu nu þi-a raportat pânã acum? Mã, Sandule, avem
ºi noi, o mânã de cãlugãr ºi-i laºi în neºtiinþã amarã, ºi-i sileºti sã ajungã pe
cãi
pieziºe la cunoaºtere! Mã românule, mã Curentule, tu nu ºtii sã te porþi între
oameni. Apoi, nu spune la legea noastrã, sã nu-þi laºi prietenul la nevoie? Dacã
spune aºa, de ce-i laºi pe cuvioºia sa sã se frãmânte, neajutorat, tot întrebând
cea
fost cu Lavrentiev? Mai ales cã tu ai fost de faþã, în bordeiul 20, la discuþia cu
ministrul. Hai, ºi fãrã ocoliºuri, dã-i drumul la raport.
Sandu, cu ultimul fum, scuipã pânã în vârful unui brãduþ.
- Mãi Sandule, ai uitat toate regulile din codul manierelor elegante pe care
zici cã l-ai studiat, la Galaþi.
- Bãdiþã, mi-i foame ºi n-am ce face cu atâta scuipat în gurã. Mai la toatã
urma, eu scuip pe Rusia; ai ceva împotrivã?
- Numai sã nu rãmâi cu obiceiurile; parcã te vãd într-o lojã la Naþionalul din
Iaºi, scuipând, pe întuneric, pânã pe scenã.
- Sã ºtii cã ai dreptate. Trebuie sã exersez încã, cu arta ºi artiºtii de astãzi
trebuie sã fii bun scuipãtor. Noroc cã-s artilerist ºi ºtiu ce înseamnã tragere
lungã; ai sã auzi de mine, Bãdiþã. ªi acum, cuvioase între cuvioºi ºi ieremit între
schimnicii pãdurilor, care te simþi fericit când gãseºti vreun pãdureþ, din care
tenfrupþi
ºi care paºti loboda ºi mãcriºul, cum o pasc celelalte dobitoace, fãcute de
bunul Dumnezeu în ziua a cincea, tu anahoret al taigãii, de care fug ºi se
cutremurã, clãnþãnind din mãsele, toþi diavolii pãdurilor ºi ai smârcurilor,
ascultã
întâmplarea dintre prea-puternicul domn-tovar㺠Lavrentiev, moscovitul ºi
pãrintele Gheorghiu, prenumele lui de botez Teodor, mult pãtimitorul.
- Mãi, Sandule, n-ai putea vorbi ºi tu mai clar, ca oamenii? Ce-i cu
frazeologia asta umflatã? Ia, vorbeºte aºa cum l-ai auzit pe tatãl tãu acasã.
- Greu lucru îmi ceri, Bãdiþã; eu sunt ritor2 cu înaltã diplomã de la Iaºi; pe
vremuri,
24
2 avocat
aveam ºi plete ºi lavalierã ºi ghete albe. Fraza, fraza trebuie ºlefuitã ºi
ditirambul
este figurã, figurã de stil. Dã-mi voie, când mã apucã oratoria, sã vorbesc aºa, cu
gesturi largi ºi umflate. Pe urmã îmi revin; boala nu þine mult ºi mã cuminþesc.
Apoi vorbesc, luminos, ca ºi tata; acum, acceptã-mã aºa cum sunt. Zic,
„cuvioase Daniel", cã a intrat rusul, cel cu funcþie înaltã în bordeiul 21, aºa cum
mai intrase ºi-n alte bordeie. A întrebat pe unul cum îl cheamã, pe altul câte
proprietãþi are ºi aºa, din om în om, ajunge la pãrintele Gheorghiu. Sfinþia sa,
îmbrãcat ca un neamþ - cu barbã ºi pãrul argintiu ºi cu blândeþe, multã blândeþe
în priviri. „Ce profesiune ai, bãtrânule?" întrebã rusul. „Sunt preot, domnule
ministru". Rusul s-a oprit - parcã interesat de ceva, ºi-a dat un bobârnac în ºapca
de piele, ridicând-o pe pãrul cânepiu ºi descoperind o frunte îngustã, brãzdatã de
trei riduri adânci. Þâºneºte întrebarea: „Tu crezi în Dumnezeu?" „Desigur, cu
toatã convingerea". „Crezi cã existã Dumnezeu?" „Fãrã nici o îndoialã". „Bine,
sã zicem cã-i aºa. Oare Dumnezeu, care-i puternic, nu-i ascultã ºi-i ajutã pe cei
ce-i roagã ceva?" „Desigur cã Dumnezeu poate ºi dacã vrea te ajutã, dupã
mãsura credinþei tale." „Bine, voi sunteþi partizanii lui Dumnezeu ºi în timpul
rãzboiului, care acu' s-a încheiat, v-aþi rugat Lui, sã vã dea victoria, vouã ºi
nemþilor. V-a dat victoria?" „Încã nu ne-a dat-o". „Cum vine asta? Cred cã ºtii -
Lavrentiev se uitã spre Comisarul politic - cred cã þi s-a adus la cunoºtinþã cã la
9 Mai, anul acesta, nemþii au capitulat ºi odatã cu aceasta, rãzboiul s-a terminat
în favoarea noastrã; suntem învingãtori." „ªtiu..." „Vasãzicã, ºtii. Ei, asta te
întreb ºi eu; voi v-aþi rugat lui Dumnezeu sã vã dea victoria împotriva noastrã,
care-i negãm. Noi contestãm existenþa lui Dumnezeu, nu ne-am rugat nimãnui,
ne-am sprijinit numai pe forþele noastre ºi iatã, v-am învins. Vezi cã nu-i
Dumnezeu? ªi toatã credinþa voastrã e un fals? Dacã ar fi existat, logic era sã vã
ajute ºi sã ne puneþi la pãmânt pe noi, care aruncãm cu noroi în toate
fantasmagoriile religioase. Foarte curând îi vom face un rãzboi ºi lui Dumnezeu,
chiar în cer la el. Îl vom apuca pe moºul de barbã ºi-i vom întreba: ce zici
moºule, de copiii tãi? Aºa-i cã se suie cu racheta la tine? Hai, poftim, dã-te jos
de pe tron. Punem în locul tãu, aici pe tron, ºtiinþa. Paºol von!"3
3 Ieºi afarã!
„Dupã a mea nesocotitã pãrere - reia pãrintele Todiriþã - rãzboiul încã nu s-a
terminat... " „Cum nu s-a terminat? Acum, doar, am vorbit despre asta. De
câteva luni fluturã steagul nostru pe parlamentul din Berlin." „Aºa este; cred cã
fluturã steagul roºu la Berlin, dar asta nu spune nimic; rãzboiul nu s-a terminat.
Victoria e încã departe." „Nu te înþeleg, bãtrânule!" „Eu socotesc cã va trebui sã
vã rãzboiþi ºi cu americanii. ªi cu ei e grea problema. Abia atunci îºi va arãta El
dreptatea. ªi va da victoria celor ce vor crede în El. Eu observ cã rãzboiul
25
acesta, care abia s-a terminat n-a adus pace în lume. Mai observ cã popoarele îºi
zâmbesc reciproc, dar se pregãtesc pentru al treilea rãzboi mondial. Domnule
Ministru, sã mai aºteptãm ºi sã vedem ce se întâmplã ºi cu acest al treilea rãzboi.
Eu ºtiu cã Dumnezeu, care-i rãbdarea personificatã, totuºi, pânã la urmã, nu se
lasã batjocorit de oameni, ci-ºi face dreptatea sa." „Idealist bãtrân ºi smintit...
"
ºi rusul dã sã mai spunã ceva; parcã un nod i se suie în gât ºi pe buzele
ministrului apar picãturi de sânge, în accesul de tuse care-i cuprinde, repeta
pãtându-ºi batista cu sânge T.B.C.-ist. „Du-te-n mã'ta, banditule, du-te-n mã'ta!
Las' cã-i punem noi la pãmânt ºi pe americani.. "
*
A plecat ministrul, cu batista la gurã ºi cu umerii strânºi, încovoiat de spate.
Peste un ceas, a plecat ºi pãrintele Todiriþã sã-ºi murmure rugãciunea, în
carcerã la Oranki.
*
Ceasovoii s-au dat jos din copaci, ne numãrã ºi, cu câinii dresaþi dupã noi,
revenim la bordeie. Din funduri de pãduri, dinspre apus, se adunã nori negri, ca
niºte balauri uriaºi. Peste vârfuri de pãduri, abia simþit, adie vântul. Furtuna,
care-ºi adunã aripile, este departe, foarte departe. Poate la noapte, poate în
zori,
cãlãtorind spre rãsãrit, va ajunge ºi pe la noi, ca sã rãcoreascã pãmântul ºi sã
potoleascã sufletele însetate.