Putin pariază pe lăcomia europenilor şi răspunde sancţiunilor economice

După ce săptămâna trecută o parte dintre ţările europene care susţin sancţiunile împotriva
Rusiei, printre care şi România, au fost supuse unor restricţii privind exportul de produse
agroalimentare pe teritoriul statului rus, măsură justificată prin mai vechiul artificiu al
nerespectării condiţiilor sanitare, astăzi guvernul de la Moscova a anunţat instaurarea
unui adevărat embargo de un an împotriva celei mai mari părţi a produselor
agroalimentare exportate de Uniunea Europeană, Statele Unite, Canada şi Norvegia.
Motivul este clar specificat: Rusia răspunde sancţiunilor introduse de aceste state şi
uniuni ca urmare a crizei din Ucraina.

În consecinţă, se poate vorbi de un război economic în toată regula pe care Federaţia

Rusă îl propune Occidentului. Decizia lui Vlaimir Putin de a se prinde într-o asemenea
horă funestă pare inexplicabilă atât în termeni istorici, cât şi prezenţi: pe de o parte, Rusia
nu a putut concura niciodată Occidentul pe palierul economic, fiecare înfruntare de acest
fel sfârşindu-se în defavoarea Moscovei, pe de altă parte există raţiuni întemeiate pe
calcule serioase conform cărora Rusia va avea cu mult mai mult de pierdut decât rivalii ei
în urma escaladării confruntării economice. Astfel, doar 10% din exporturile europene de
produse agroalimentare au ca destinaţie Rusia, acestea reprezentând însă nu mai puţin de
50% din piaţa rusească de profil. În pofida asigurărilor date de factorii de decizie ruşi că
producţia internă şi creşterea importurilor din America Latină vor compensa fără
probleme dispariţia produselor europene şi americane de pe piaţă, este cert că acest lucru
nu se va întâmpla în proporţie e 100%, ba mai mult, speculatorii vor acţiona de o
asemenea manieră încât preţurile la produsele agroalimentare vor creşte considerabil.
Pierderea cea mai mare va fi suferită de Rusia şi poporul rus.

Sunt unii care văd în embargoul alimentar un prim pas către introducerea unor măsuri şi
mai drastice mpotriva europenilor, cea mai importantă fiind sistarea exporturilor de gaze
naturale către Occident. Calculele economice arată din nou că Rusia ar fi principalul
perdant: în vreme ce Europa este dependentă doar în proporţie de 30% de gazele ruseşti,
90% din exporturile de gaze ale Rusiei sunt îndreptate spre Uniunea Europeană. Sistarea
exporturilor de gaze naturale către statele Uniunii Europene ar fi o adevărată sinucidere
pentru Rusia.

Cum se explică atunci ordinul dat de omul cu privire de gheaţă şi voinţă de fier de la
Kremlin? Care este raţiunea ascunsă care l-a determinat pe Putin să interzică importurile
de produse agroalimentare din Occident?

În primul rând, trebuie subliniat foarte clar că unica ţintă reală a sancţiunii este Uniunea
Europeană. SUA este slab afectată şi oricum este un inamic ireductibil, animozitatea
dintre cele două puteri fiind reciprocă şi de nezdruncinat, iar Canada şi Norvegia
contează prea puţin. În schimb, Uniunea Europeană şi mai ales unele state membre cu
poziţii cheie pot reprezenta un partener de dialog viabil şi important pentru Kremlin.
Pentru ele, opţiunea euroasiatică pare la fel de viabilă precum cea euroatlantică. Până la
urmă, Europa nu este decât o peninsulă prinsă între marea putere continentală
euroasiatică şi marea putere insulară atlantică: de ce magnaţii europeni ar alege
permanent democraţia şi siguranţa militară dinspre Atlantic în schimbul veniturilor
consistente pe care le promite Siberia? Aceşti magnaţi europeni ar putea răsturna balanţa
de forţe în criza ucraineană dacă ar renunţa la a susţine cauza americană şi ar adopta o
poziţie convenabilă Kremlinului.

Plecând de la această premisă, Putin a decis să rişte enorm pentru a-i despărţi pe magnaţi
şi Europa în general de America, mizând pe ceea ce el consideră că este trăsătura
fundamentală a occidentalilor în prezent: lăcomia, dublată de egoism. Au fost numeroase
cuvântările şi deciziile liderului de la Kremlin care devoalează concepţia sa despre
europeni: homosexuali, lacomi, egoişti, slabi. Bazându-se pe această imagine, Putin speră
că europenii, mai puţin antagonici faţă de Rusia decât americanii, vor refuza să renunţe
câtuşi de puţin la confortul lor material doar pentru a înfrunta un adversar destul de puţin
ameninţător deocamdată şi care, în fond, este un excelent partener de afaceri. Putin speră
că în faţa răspunsului ferm al Rusiei la sancţiunile occidentale, europenii vor da înapoi,
ba chiar vor renunţa treptat la alinierea faţă de poziţia americană.

Mai mult, liderul rus mizează şi pe capacitatea poporului rus de a îndura lipsurile, mai
ales atunci când propaganda de stat îl asigură că o face pentru binele patriei. Chiar dacă
Rusia pierde mai mult decât Europa, populaţia rusă este aptă să suporte pierderi şi
dificultăţi cu mult mai mari decât micile neajunsuri pe care europenii nu sunt dispuşi să şi
le asume pentru apărarea intereselor lor politice.

În baza acestor considerente conducătorul Rusiei s-a hotărât să arunce mănuşa spre
statele Uniunii Europene, ca şi cum ar fi gata să pornească un adevărat război economic.
În realitate însă, Putin ştie că nu are nicio şansă într-un asemenea scenariu şi speră că
lăcomia şi egoismul ii va determina pe europeni să renunţe la confruntare încă înainte ca
războiul economic să fi început cu adevărat.

Rămâne de văzut dacă jocul la cacealma al lui Vladimir Putin va fi încununat cu succes.
Oare europenii sunt chiar atât de vânduţi patimii materiale astfel încât să uite cu totul de
binele cetăţii? Oare americanii îi vor permite jucătorului de la Kremlin să îşi pună
nestingherit în valoare atuurile? Oare ruşii sunt chiar atât de dornici să furnizeze liderului
lor un număr suficient de jetoane pe care acesta să le rişte într-o nebunească şi totuşi
magnifică partidă de poker?