Catavasia 1

Hristos se naşte slăviţi-L,

Hristos din ceruri întâmpinaţi-L
Hristos pre pământ,
Înălţaţi-vă,/ cântaţi Domnului tot pământul
Şi cu veselie/ lăudaţi-L noroade că s-a preaslăvit.

Χριστός γεννάται, δοξάσατε* Χριστός εξ ουρανών, απαντήσατε* Χριστός έπί γής, ύψώθητε.*
Ασατε τω Κυρίω, πάσα ή γή,* καί εν ευφροσύνη* ανυμνήσατε, λαοί,* ότι δεδόξασται.

Μântuit-a norodul făcând minune Stăpânul, uscând oarecând valul cel umed al mării; iară de voie
născându-se din Fecioară, cale umblată la ceruri ne-a pus nouă pre carele dupre fire întocmai cu
Tatăl, şi cu oamenii îl slăvim.

Εσωσε λαόν* θαυματουργών Δεσπότης,Ύγρόν θαλάσσης* κύμα χερσώσας πάλαι. Εκών δέ

τεχθείς* εκ Κόρης, τρίβον βατήν Πόλου τίθησιν ήμΐν* όν κατ' ούσίαν Ισόν τε Πατρί* καί βροτοΐς
δοξάζομεν.

Catavasia 3

Fiului celui născut,

fără stricăciune din Tatăl,/ mai ’nainte de veci,
iar mai pe urmă din Fecioară/ întrupat fără sămânţă.
Lui Hristos Dumnezeu să-i strigăm,
Cel ce ai înălţat cornul nostru sfânt eşti Doamne.

Τω προ τών αιώνων* εκ Πατρός γεννηθέντι άρρεύστως Υίώ,* και έπ' εσχάτων εκ Παρθένου*
σαρκωθέντι άσπόρως,* Χριστώ τω Θεώ βοήσωμεν* Ό άνυψώσας τό κέρας ημών,* άγιος ει,
Κύριε.

Vino spre cântarea robilor tăi, Bunule, smerind a vrăjmaşului înălţată sprânceană, păzind fericite
Atotvăzătorule, pre cântăreţi mai pre sus de păcat, întăriţi neclătiţi pre temeiul credinţei.

Νεΰσον προς ύμνους* οικετών, εύεργέτα,

Εχθρού ταπεινών* τήν έπηρμένην όφρύν, φέρων τε, παντεπόπτα,* τής αμαρτίας "Υπερθεν
άκλόνητον* έστηριγμένους, Μάκαρ, μελωδούς* τη βάσει τής πίστεως.

Κοντάκιον. Ήχος γ'. Αύτόμελον. Ποίημα Τωμανοΰ τοϋ μελωδού.

Η Παρθένος σήμερον* τόν ύπερούσιον τίκτει,* καί ή γη τό σπήλαιον* τω άπροσίτω προσάγει.*

"Αγγελοι μετά ποιμένων* δοξολογοΰσι'* μάγοι δέ μετά αστέρος* όδοιποροΰσι'* δι' ημάς γάρ
εγεννήθη* παιδίον νέον,* ό προ αιώνων Θεός.

1
Catavasia 4

Toiag din rădăcina lui Iesei/ şi floare dintrânsul Hristoase,

Din Fecioară ai odrăslit/ cel lăudat din muntele cel cu umbra deasă,
Venit-ai întrupându-Te din cea neispitită de bărbat,
Cel fără trup şi Dumnezeu/ slavă puterii tale Doamne.

Ράβδος εκ τής ρίζης Ίεσσαι* καϊ άνθος εξ αυτής, Χριστέ,* εκ τής Παρθένου άνεβλάστησας,* εξ
όρους ό αίνετός* κατασκίου δασέος* ήλθες σαρκωθείς εξ άπειράνδρου* ό άϋλος και Θεός.*
Δόξα τή δυνάμει σου, Κύριε.

Înnoirea neamului omenesc de demult cântând proorocul Avvacum, mai 'nainte o a vestit,
învrednicindu-se negrăit a-i vedea închipuirea. Că prunc tânăr din muntele Fecioarei a ieşit
Cuvântul, spre înnoirea noroadelor.

Γένους προτείου* την ανάπλασιν πάλαι, Άδων προφήτης* Αββακούμ προμηνύει, Ιδείν
αφράστως* αξιωθείς τόν τύπον. Νέον βρέφος γαρ* εξ όρους τής Παρθένου,
Εξήλθε λαών* είς ανάπλασιν Λόγος.

Catavasia 5

Dumnezeu fiind păcii,

Tatăl îndurărilor,
Pre îngerul sfatului celui mare,
dăruindu-ne pace l-ai trimis nouă,
Deci povăţuiţi fiind
La lumina cunoştinţei de Dumnezeu,
De noapte mânecând Te slăvim Iubitorule de oameni.

Θεός ών ειρήνης,* Πατήρ οίκτιρμών,* της μεγάλης βουλής σου τόν άγγελον,* ειρήνην
παρεχόμενον,* απέστειλας ημίν* όθεν θεογνωσίας* πρός φώς οδηγηθέντες,* εκ νυκτός
ορθρίζοντες,* δοξολογούμέν σε, φιλάνθρωπε.

Din noaptea lucrurilor întunecatei înşelăciuni, curăţire eşti nouă Hristoase, celor ce-ţi aducem acum
cântare cu priveghere, ca unui făcător de bine. Să vii dăruindu-ne şi cărare lesnicioasă, pe carea
umblând, vom află slavă.

Εκ νυκτός έργων,* έσκοτισμένης πλάνης, Ίλασμόν ήμϊν,* Χριστέ, τοις έγρηγόρως * ένδον έν
Νΰν σοι τελοΰσιν* ΰμνον ώς ευεργέτη, Έλθοις πορίζων,* ευχερή τε τήν τρίβον. Καθ' ήν
άνατρέχοντες* εύροιμεν κλέος.

Catavasia 6

Din pântece pre Iona/ l-a lepădat fiara mării precum l-a luat
2
Şi în Fecioară sălăşluindu-se Cuvântul şi trup luând,
a ieşit păzindu-o nestricată.
Că cel ce n-a pătimit stricăciune
pre ceia ce l-a născut,/ o a păzit nevătămată.

Σπλάγχνων Ιωνάν* έμβρυον απήμεσεν* ενάλιος θήρ* οίον εδέξατο* τή Παρθένω δε* ενοικήσας
ό Λόγος* καί σάρκα λαβών,* διελήλυθε φυλάξας αδιάφθορον* ής γάρ ούχ υπέστη ρεύσεως* τήν
τεκούσαν κατέσχεν απήμαντον.

Petrecând Ιona întru adâncurile mării, se ruga să vie şi valul să alineze; iară eu rănit fiind cu a
tiranului săgeată, pre Hristos îl chem, pierzătorul celor răi, degrab să vie spre a mea trândăvie.

Ναίων Ιωνάς* εν μυχοίς θαλαττίοις, Ελθείν εδείτο* καί ζάλην απαρκέσαι. Νυγείς εγώ δε* τώ
τυραννούντος βέλει, Χριστέ, προσαυδώ* τόν κακών αναιρέτην, Θάττον μολείν σε* τής εμής
ραθυμίας.

Catavasia 7

Tinerii în buna credinţă fiind crescuţi,

Nebuneasca poruncă/ nebăgându-o în seamă,
De groaza focului nu s-au spăimântat
ci în mijlócul văpăii stând au cântat,
Dumnezeul Părinţilor noştri/ bine eşti cuvântat.

Οι παίδες ευσέβεια* συντραφέντες, δυσσεβύς προστάγματος* καταφρονήσαντες, πυρός*

απειλήν ουκ επτοήθησαν,* αλλ' εν μέσω τής φλογός* έστώτες έψαλλον* Ό τών πατέρων Θεός,*
ευλογητός εί.

De dragostea împăratului a toate fiind traşi tinerii, au batjocorit păgâna limbă cea hulitoare, a
tiranului celui ce fără măsură se mânia; cărora s'a supus focul cel mult, celor ce ziceau Stăpânului:
În veci bine eşti cuvântat.

Τώ παντάνακτος* έξεφαύλισαν πόθω, Άπλητα θυμαίνοντος,* ηγκιστρωμένοι, Παίδες,

τυράννου* δύσθεον γλωσσαλγίαν, Οίς είκαθε πύρ* άσπετον, τώ Δεσπότη Λέγουσιν* Είς αιώνας
ευλογητός εί.

Catavasia 8

Să lăudăm, bine să cuvântăm şi să ne închinăm Domnului cântându-i şi preaînălţându-L întru toţi

vecii

Cuptorul cel răcorit a închipuit/ chipul minunii celei mai presus de fire,
Că n-a ars pe tinerii pe care i-a primit,
Precum nici focul dumnezeirii/ pântecele Fecioarei în care a intrat,
3
Pentru aceasta/ cântând strigăm
Să laude toată făptura pe Domnul/ şi să-L preaînalţe întru toţi vecii.

Θαύματος υπερφυούς ή δροσοβόλος* εξεικόνισε κάμινος τύπον* ού γάρ ούς εδέξατο φλέγει
νέους,* ώς ουδέ πύρ* τής Θεότητος Παρθένου ήν υπέδυ νηδύν* διό ανυμνούντες αναμέλψωμεν*
Ευλογείτω ή κτίσις πάσα τόν Κύριον* καί υπερυψούτω* είς πάντας τούς αιώνας.

Tinerii cei ocoliţi de foc în legea veche, închipuit-au pântecele cel nestricat al Fecioarei, care mai pre
sus de fire a născut, pecetiuită fiind, şi amândouă lucrând cu o facere de minune, pre popoare la
cântare le ridică Darul

Μήτραν αφλέκτως* εκονίζουσι Κόρης

Οι τής παλαιάς* πυρπολούμενοι νέοι,
Ύπερφυώς κύουσαν* εσφραγισμένην
Άμφω δέ δρώσα* θαυματουργία μιά
Λαούς πρός ύμνον* εξανίστησι χάρις.

Cântarea 9

Măreşte suflete al meu pre cel din Fecioară

Şi în peşteră născut, Hristos Împăratul.

Taină străină văd şi preaslăvită

Cer fiind peştera,
Scaun/ de Heruvimi Fecioara,
Ieslea sălăşluire,
Întru care/ s-a culcat cel neîncăput
Hristos Dumnezeu
Pe carele lăudându-L îl mărim.

Μεγάλυνον, ψυχή μου,* τήν τιμιωτέραν* καί ενδοξοτέραν* τών άνω στρατευμάτων.

Μυστήριον ξένον* ορώ καί παράδοξον* ουρανόν τό σπήλαιον θρόνον* χερουβικόν τήν
Παρθένον* τήν φάτνην χωρίον,* εν ώ ανεκλίθη ο αχώρητος* Χριστός ο Θεός* όν ανυμνούντες
μεγαλύνομεν.

Canonul 1
Hristos se naşte slăviţi-L,
Hristos din ceruri întâmpinaţi-L
Hristos pre pământ,
Înălţaţi-vă,/ cântaţi Domnului tot pământul
Şi cu veselie/ lăudaţi-L noroade că s-a preaslăvit.

Pre cel căzut pentru neascultare,/

4
pe cel făcut după chipul lui Dumnezeu,
Carele era cu totul/ întru stricăciune,/
căzând din viaţa cea dumnezeiască,
Iarăşi îl înnoieşte/ Înţeleptul Ziditor,/ că s-a preaslăvit.

Văzând Ziditorul pe om pierind/

pe cel ce l-a zidit cu mâinile,
Plecând cerurile S-a pogorât,/
şi pe Acesta din dumnezeiasca Fecioară,
Tot îl fiinţează/ cu adevărat întrupându-se,
Că s-a preaslăvit.

Înţelepciunea, Cuvântul şi Puterea,/

Fiul Tatălui şi strălucirea,
Hristos Dumnezeu,/
tăinuindu-se de puterile cele mai presus de lume/
şi de cele de pe pământ,/
și întrupându-se ne-a înnoit pe noi/ că s-a preaslăvit.

Mântuit-a norodul făcând minune Stăpânul,

Uscând oarecând valul cel umed al mării,
Iară de voie născându-se din Fecioară,
Cale umblată la ceruri ne-a adus nouă.
Pe Carele după fire întocmai cu Tatăl
Şi cu oamenii îl slăvim.

Purtat-a pe Cuvântul sfinţitul pântece,

Cel limpede închipuit în rugul cel nears,
Pe Dumnezeu cel amestecat cu chip omenesc,
Carele ticălos pântecele Evei,
De amarul blestem cel de demult l-a dezlegat,
Pe Carele noi pământenii îl slăvim.

Arătatu-te-a steaua magilor pe tine,

Cuvântul cel mai înainte de soare,
Care ai venit să opreşti păcatul.
Limpede în peşteră sărăcăcioasă pe cel milostiv,
În scutece înfăşat, s-au bucurat,
Văzându-L pe El însuşi şi om şi Domn.

Canon, al 8-lea

Taină străină văd şi preaslăvită

Cer fiind peştera,
5
Scaun/ de Heruvimi Fecioara,
Ieslea sălăşluire,
Întru care/ s-a culcat cel neîncăput
Hristos Dumnezeu
Pe carele lăudându-L îl mărim.

Minunată mergere/
văzând magii a stelei celei noi şi neobişnuite,
Ce s-a arătat acum/ şi cerurile luminează,
Pe Hristos Împăratul/ l-a însemnat pe pământ,
Pe cel născut în Vifleem/ spre Mântuirea noastră.

Pe pruncul de curând născut,/ împăratul zicând magii,

A cărui stea s-a arătat,/ Unde este/ să ne închinăm lui am venit,
Mâniindu-se Irod/ s-a tulburat, pe Hristos a-L omorî,
De Dumnezeu luptătorul întărâtându-se.

Cu deadinsul a întrebat Irod de vremea stelei,

Cu ale căreia povăţuiri magii in Vifleem,
Lui Hristos s-au închinat cu daruri,
De care l-a moşia lor fiind povăţuiţi,
Pe cumplitul ucigător de prunci l-au lăsat batjocorit.

Mai lesne e de frică să iubim tăcerea,

Ca ceea ce e fără primejdie, Fecioară,
Că din dragoste a împleti cântări,
Cu osărdie alcătuite nu este lesne.
Ci o Maică! Pe cât îţi e bunăvoinţa dă-ne şi putere.

Chipurile cele neluminate şi umbrele văzându-le sfârşite,

O Maică Curată a Cuvântului,
Ce s-au arătat de curând prin uşă încuiată,
Şi socotindu-L a fi lumina adevărului,
După vrednicie binecuvântăm pântecele tău.

Darul dobândindu-şi şi venirii lui Dumnezeu,

Poporul lui Hristos cel frumos învrednicindu-se,
Acum se roagă să-i dai şi harul naşterii de-a doua,
Cel de viaţă făcător, Fecioară preacurată,
Ca să te mărim cu râvnă.

Slava Ceasului IX gl. 6

Astăzi se naşte din Fecioara Cela ce are în mână toată făptura.

6
Cu scutece ca un prunc se înfaşă Dumnezeu,
Cela ce din fire este nepipăit.
În iesle se culcă Cela ce a întărit cerurile de demult dintru început.
La piept cu lapte se hrăneşte Cela ce a plouat în pustie mană norodului.
Pe magi cheamă mirele Bisericii.
Darurile acestora le primeşte Fiul Fecioarei.
Închinămu-ne Naşterii Tale Hristoase. (de trei ori)
Arată-ne nouă şi dumnezeiască arătarea dumnezeirii Tale.

Stihira la ceasul 1, gl. 8

Vifleeme găteşte-te, împodobeşte-te iesle,

Peşteră primeşte, Adevărul a venit, umbra a trecut.
Şi Dumnezeu oamenilor prin Fecioară s-a arătat,
Cel ce a luat chip precum suntem noi
Şi a îndumnezeit trupul.
Pentru aceasta Adam se înnoieşte împreună cu Eva strigând:
Pe pământ bunăvoirea s-a arătat ca să mântuiască neamul nostru.

Stihiri ale Înainteprăznuirii.

Ziditorul vine înălţând de pe pământ pe oameni,

Chipul cel împărătesc iarăşi înnoindu-l.
Bucuraţi-vă împreună cu mine,
Puterilor de sus înălţaţi cântare.
Peretele cel din mijloc al vrajbei s-a stricat,
Cel aşteptat venit-a, căci Dumnezeu om se face.
Împăratul lui Israil, Hristos soseşte.

Să mergem credincioşilor să întâmpinăm pe Ziditorul,

Cel ce vine pe pământ răsărind din Fecioară.
Să ne luminăm întru curăţie, să strălucim cu fapte bune,
Cu frică şi bucurie să ne gătim a privi cu ochii minţii,
Cum Hristos prunc se face, care ne îndumnezeieşte pe noi oamenii,
Din milostivirea cea mare.

Se apropie Hristos, Betleeme te găteşte,

Mântuirea neamurilor, iată în sfârşit răsare.
Împodobeşte-ţi ieslea, pe păstori adună,
Cheamă pe magii din Persia.
Oştilor celor fără de trupuri Lui Dumnezeu strigaţi-I.
Împăratul cerurilor, Hristos soseşte.

7
Pizmaşe, focul te va mistui pe tine cel fără de minte,
Cu adevărat amăgitor şi clevetitor al Legii.
Că iată Fecioara, precum a zis Isaia,
A avut în pântece şi pe Hristos Împăratul în iesle îl culcă.
Prin care au încetat toţi puternicii din seminţia lui Iuda.

Laude, gl. 4

Veseliţi-vă drepţilor, ceruri bucuraţi-vă, săltaţi munţi, Hristos născându-se. Fecioara şade,
Heruvimilor asemănându-se, culcând în braţe pe Dumnezeu, Cuvântul întrupat. Păstorii pe Cel
născut slăvesc. Magii, Stăpânului daruri aduc. Îngerii cântând grăiesc: Cel ce eşti necuprins slavă
Ţie!

Veniţi să lăudăm pe Maica Mântuitorului, care după naştere a rămas fecioară. Bucură-te cetate
însufleţită a împăratului şi Dumnezeu, întru care Hristos sălăşluindu-se, mântuirea a săvârşit. Cu
Gavriil să lăudăm, cu păstorii să slăvim, strigând: De Dumnezeu Născătoare roagă-te celui ce s-a
întrupat din tine, să ne mântuiască pe noi.

Tatăl a binevoit, Cuvântul trup s-a făcut şi Fecioara a născut pe Dumnezeu om. Steaua vesteşte,
magii se închină, păstorii se minunează şi făptura se bucură.