Odată, demult, trăia un sclav pe nume Iosif.

În fiecare dimineață se scula

devreme și primea de la stăpânul său toate instrucțiunile pentru ziua respectivă.
Principala lui sarcina era să muncească pământul. Executa tot ceea ce stăpânul
său îi spunea, fără să își facă vreo problemă, pentru că știa că acesta îi vrea doar
binele și are grijă de el. Hrana și locuința erau asigurate, iar Iosif nu punea
întrebări și era în întregime devotat stăpânului sau, pe care îl iubea mult.
Într-o bună zi, Iosif a aflat de la alți sclavi despre abolirea sclaviei. A început să
se teamă. Ce se va întâmplă cu el fără stăpânul sau? Se va trezi pe drumuri, fără
protecție și securitate? Ca și Iosif, alți sclavi se opuneau și ei abolirii sclaviei,
din aceleași motive. Alții, însă, s-au revoltat și, ajutați din exterior, s-au răsculat.
Neavând încotro, Iosif a urmat cursul istoriei… Era acum, un om liber, dar nu în
totalitate. Era, de fapt, șerbul unui senior puternic, care avea un castel mare și
multe pământuri. Iosif primise o bucată de pământ pe care o cultiva, însă, în
schimb, trebuia să îi dea seniorului, în fiecare an, jumătate din recolta obținută.
Era mai liber decât odinioară: liber să dispună de partea lui de recoltă cum
dorea, să o vândă sau să se hrănească. Dar era și mai responsabil pentru viitorul
său și asta îl îngrijora. Totuși, beneficia de o securitate importantă: pe timp de
război putea să se refugieze în castel, iar în caz de foamete putea să ceară
mâncare seniorului sau, care avea hambarele pline cu grâne. Iosif era mulțumit
să trăiască și să muncească în aceste condiții, pentru că stăpânul sau era
aproape.
Din nou timpurile s-au schimbat și, urmând cursul istoriei, Iosif a devenit un om
liber, dar și obligat să fie mult mai responsabil pentru sine decât în trecut. Fiind
obișnuit să lucreze pământul, s-a dus la un mare proprietar de la care primit o
bucată de pământ, pentru care plătea arendă. Acum, Iosif dispunea de toată
recolta, așa cum dorea, putând să o vândă sau să o păstreze pentru hrană. A ales
totuși să o vândă, pentru a putea plăti arenda. Era mult mai liber decât
odinioară, dar și mult mai responsabil. Trebuia să se gândească la viitor, să se
ocupe singur de securitatea lui și să își facă provizii. Dar timpurile s-au
schimbat din nou. Poporul a devenit suveran, iar legea favoriza trecerea
pământurilor de la marii proprietari către fermierii cultivatori. Iosif, acum Joe, a
devenit proprietarul fermei sale, pe care a cumpărat-o, înglodandu-se în datorii.
Viața lui era acum mult mai liberă, dar și mult mai grea. Trebuia, singur, să ia în
calcul totul: securitatea, rezervele, împrumuturile pentru cumpărarea fermei și a
utilajelor.
Să devii proprietar după ce ai fost doar chiriaș este o experiență înălțătoare,
dar dificilă. Atunci când libertatea crește, responsabilitatea crește în aceeași
masură.

Noi suntem asemenea lui Iosif pe cale să devină Joe. Această transformare
este, adesea, dificilă. Ne naștem sclavi și putem deveni liberi, în anumite
condiții. Copilul este la naștere într-o dependență totală față de părinții săi.
Aceștia îi asigura securitatea, iar el trebuie să se supună exigențelor lor.
Dependența este normală pînă la o anumită vârstă.
Sclavia începe doar atunci când o persoană își păstrează această poziție
de dependență chiar și atunci când a crescut.
Șerbul corespunde adolescentului. El este mai liber decât copilul, dar încă mai
trebuie să dea socoteală adulților din jurul lui. Nimic nu-i aparține, chiar și
pentru bunurile de consum personal depinde de părinți pentru a le obține. Ca
tineri, ocupăm poziția de chiriași – învățăm să jucăm roluri, înainte de a fi noi
înșine: student(ă), salariat(ă), soț/soție, tată/mamă. Această trecere este necesară
și putem crește un timp, imitând aceste roluri. Dacă, însă, persistăm prea mult în
acest stadiu, rămânem mai degrabă chiriași decât proprietari ai propriei
persoane.
Proprietarul fermei coincide cu omul matur: este cel care trăiește în propria
persoană, care este pe deplin el însuși și își asumă responsabilitatea nevoilor
sale, astfel încât să le găsească un răspuns.
Dacă este proprietar într-o mai mare măsură, adică dacă își satisface pe deplin
nevoile, este mai mulțumit și mai disponibil pentru alții în relații adecvate, rolul
de salariat(ă), soț/soție, părinte.
Noi integrăm, mai mult sau mai puțin, toate stadiile parcurse de Iosif pentru a
deveni Joe. Unii rămân, totuși, Iosif atât de mult timp, încât se îmbolnăvesc.
Sclavul, rămas astfel la vârsta adultă, este tipul conformistului: supus în
întregime altei persoane, respectă normele și principiile altora. Renunțând la
persoana lui, trăiește numai în funcție de ceilalati, fără să își permită să-și
examineze propriile nevoi și fără să îndrăznească să existe fără celălalt. De
exemplu, o femeie se poate îmbolnăvi atunci când soțul ei lipsește sau dacă el
pleacă, se teme să nu aibă vreun accident. De asemenea, stăpânul trebuie să
vegheze asupra sclavilor sau șerbilor săi, astfel încât nu este mai liber decât ei.
El are nevoie de ceilalți pentru a există. Este cazul unei soții care se teme de
infidelitate, asfel încat iși controlează permanent soțul și îl
transformă, la rândul său, în sclav.
Multe persoane rămân simpli chiriași ai propriilor persoane. Chiriașul este cel
care trăiește în rolurile sale mai mult decât în persoana sa, peste care altul este
proprietar. Este situația părinților, ghidați în comportamentul lor de educator, de
propria lor educație, tradiție sau religie, fără să facă efortul de a-și realiza
propria lor evoluție și să țină cont de nevoile proprii sau de cele ale copiilor lor.
Este, de asemenea, situația mamei – model, care se sacrifică pentru copiii săi,
după ce a fost, la rândul ei, un copil – model. Mulți dintre noi sunt doar proprii
lor chiriași, se simt liberi, însă, în același timp, nu conștientizează că sunt supuși
rolurilor, datoriilor și obligațiilor.
Să fim proprii noștri proprietari este o sarcină dificilă. A fi în căutarea
propriilor nevoi înseamnă să contăm mai mult pe noi înșine, decât pe ceilalți,
pentru a găsi rezolvarea dorită. Este demersul celui care devine capabil să
negocieze cu alți proprietari, pentru a-și construi o viață armonioasă.
Astfel, nimeni nu este nici chiriaș, nici proprietar al altuia.